Sunteți pe pagina 1din 2

Discursul rostit de Barbu Ştefănescu Delavrancea în şedinţa Academiei cu ocazia

intrării României în primul război mondial

„Cronicari și istorici – moldoveni, ardeleni și munteni – necontenit cu aceeași grije: să nu uităm că


suntem același neam, cu aceeași tulpină. Etnicește am mâncat și sorbit sămânța străină scuturată de
o parte și de alta a munților. Ne-am lipit de Carpați când au năvălit valurile invaziilor și ne-am sculat
iarăși, după cutremure care păreau că ne îngroapă, cu aceeași conștiință întărită că suntem români
și creștini. Ne-am păstrat aceeași limbă, fără deosebiri profunde, fără dialecte, așa, ca moțul din
Ardeal să înțeleagă pe munteanul de la Dunăre și pe plăieșul din Moldova. Suntem o ființă pe care
Carpații nu o despart, ci o întregesc. Avem același dor, aceleași dureri, aceleași aspirațiuni. (…) Un
neam nu piere prin siluire, ci numai prin abdicare. Și noi n-am abdicat nici la trecut, nici la conștiința
națională.”

(...) Noi n-am intrat în haosul acestui măcel pentru cuceriri ci pentru desrobiri... Noi nu vrem ce nu
este al nostru, ci vrem unirea cu fraţii noștri din Ardeal (...) Vrem Carpaţii, cu tot podişul lor unde ne-a
aşezat împăratul Traian ca să fim veghe şi strajă civilizaţiunei romane împotriva hoardelor de barbari
năvălitori... Noi nu ne croim cu sabia o patrie nouă, ci ne-o întregim... Duhul adevărului, al dreptăţii şi
al fraternităţii mînă vitezele noastre oştiri... Carpaţii au fost trecuţi într-o clipă, şi clipa aceasta o vom
preface într-o veşnicie... Şi vom avea de suferit, şi vom suferi muţi de admiraţie în faţa jertfelor... Şi
vom avea de plâns, şi ne vom înghiţi lacrămile... Şi nu ne va covîrşi durerea, hotărîţi să biruim în
numele sfintei cauze a neamului nostru (...).

Domnilor, Academia Română - cea mai înaltă instituţie de cultură - întemeiată în 1866, a avut ca
scop fundamental nu numai unitatea morală şi intelectuală a românilor de pretutindenea (...) Ea,
simbol premergător al aspiraţiunilor noastre, a izbutit să întreţie flacăra unui patriotism integral, care
nu recunoaşte hotarele artificiale ale României, ci, săltînd peste Carpaţi, înfrăţea de fapt pe acei care
erau fraţi de drept. ea, topind istoria suferinţelor noastre seculare, a scos din sgura trecutului, nobil şi
lamur, un singur suflet al unei singure fiinţe, al românilor de altădată şi al românilor de totdeauna (...)

Trăiască, trăiască, trăiască - să trăiască

Moldova, Ardealul și Țara Românească!

„Limba română este patria mea” (Nichita Stănescu)

„Mai presus de tihna noastră stă datoria sfântă de a apăra fiinţa şi neatârnarea ţării noastre” (Ştefan
cel Mare)
Discursul Episcopului Greco-Catolic Iuliu Hossu la Alba-Iulia, la 1 Decembrie 1918

„Fratilor,
Ceasul plinirii vremii este acesta, cand Dumnezeu Atotputernicul rosteste, prin poporul sau credincios
dreptatea Sa insetata de veacuri.
Astazi, prin hotararea noastra, se infaptuieste Romania Mare, una si nedespartita, rostind fericiti, toti
romanii de pe aceste plaiuri: Ne unim pe veci cu Tara-Mama, Romania.
Va reamintiti cand, prin sutele de spitaluri, in zilele de intunerec va vesteam: Va invinge dreptatea!
(Intreruperi entuziaste: Te cunoastem, Sfintia Ta!)
Va aratam ca vine ceasul cand toti facatorii nedreptatii vor plange cu lacrimi de sange in ziua bucuriei
noastre.
A biruit Dreptatea.
Acesta-i ceasul dreptatii lui Dumnezeu si al rasplatirii lui, pentru suferintele veacurilor purtate de un
neam, cu credinta in Dumnezeu si cu nadejdea in dreptatea Lui.
Suferintele veacurilor se imbraca in lumina, cum revarsa in clipa aceasta soarele asupra noastra
lumina sa, cu binecuvantare
(in acel moment soarele iesea de sub norii care acoperea pana atunci intreg orizontul, multimea
rupand intr-un entuziasm inflacarat).
Cuvintele Domnului se plinesc si aici, intru plinirea dreptatii dumnezeiesti: «Multi au dorit sa vada ce
vedeti voi si n-au vazut, si sa auda ce auziti voi si n-au auzit. Ochii vostri sunt fericiti ca vad si
urechile voastre fericite ca aud!»
Vad ziua intregirii neamului si aud buna vestirea dreptatii lui Dumnezeu.
Ascultati romani fericiti, buna vestirea unirii noastre pe veci cu Tara-mama: Romania.
La lumina celor expuse pana aici, din incredintarea si in numele Marelui Sfat al Natiunii Romane din
Ungaria, Banat si Transilvania, rog Marita Adunare Nationala sa binevoiasca a primi si a enunta ca
ale sale urmatoarele hotarari:
I. Adunarea Nationala a tuturor romanilor din Transilvania, Banat si tara Ungureasca adunati prin
reprezentantii lor indreptatiti, la Alba Iulia in 1 Decembrie 1918, decreteaza unirea a celor romani si a
tuturor teritoriilor locuite de dansii cu Romania.
(Aplauze frenetice: Traiasca Romania Mare! Lumea se scoala in picioare, mainile se ridica. Este ora
12 punct).
Adunarea Nationala proclama indeosebi dreptul inalienabil al natiunii romane la intreg Banatul
cuprins intre raurile Mures, Tisa si Dunare.
(Voci: Traiasca! Aclamatii, aprobari).
II. Adunarea Nationala rezerva teritoriilor sus indicate autonomie provizorie pana la intrunirea
Constituantei, aleasa pe baza votului universal.
III. In legatura cu aceasta, ca principii fundamentale la alcatuirea noului stat roman, Adunarea
Nationala proclama urmatoarele: (…)

Fericit am vestit hotararea judecatii lui Dumnezeu prin reprezentantii a toata suflarea romaneasca,
fericiti voi, care ati pecetluit pe veci Unirea cu Tara-mama.
O viata intreaga veti marturisi cu mandrie: si eu am fost la Alba Iulia!
Fii fiilor vostri vor chezasui puternic si fericiti, rostind: si parintii nostri au fost la Alba Iulia!
Voi sunteti marea armata a sufletelor alese, a neamului nostru.
De acum, o Romanie Mare, intemeiata pe dreptatea lui Dumnezeu si pe credinta poporului Sau.
Cantarea noastra de biruinta sa fie cantarea neamului pe calea lunga si grea a veacurilor: «Dreptatea
Ta, Doamne, e dreptate in veac si cuvantul Tau adevarul».
Dreptate si adevar la temelia Romaniei intregite.
Marire intru cele de sus lui Dumnezeu.
Pe pamant pace.
Ziua Invierii, sa ne luminam, popoare.
Traiasca Romania Mare, una si in veci nedespartita. Amin!”