I.

SUBSTANŢE ŞI FORME (PREPARATE MEDICAMENTOASE)

Definiţia medicamentului – orice compus chimic pur sau produs complex, care
datorită acţiunii exercitate asupra organismului poate fi folosit pentru diagnosticul,
prevenirea, tratamentul şi ameliorarea bolilor.
Originea medicamentelor
 vegetală – diferite părţi ale plantelor: frunze, flori, rădăcini, seminţe, scoarţă. Ex.
morfina, atropina, digoxinul.
 animală: hormoni (insulina porcină, bovină); enzime (tripsina, amilaza)
 minerală: caolinul, bentonita
 semisintetice: unele antibiotice (ampicilina)
 sintetice: chimioterapicele, sulfamidele antibacteriene, fluorochinolonele etc.
 metode biotehnologice: tehnologia ADN-ului recombinant, tehnica hibridomului
(pentru obţinerea anticorpilor monoclonali).

Drogul – este materia primă brută folosită pentru prepararea medicamentelor. Conţine
una sau mai multe substanţe active care se pot extrage, izola sau reproduce şi materii balast.
Principiile active: substanţe medicamentoase chimic pure, cu efect farmacodinamic.
Se clasifică în funcţie de structura chimică, proprietăţile fizico-chimice şi efectele
biologice în:
1. Alcaloizi – compuşi organici cu azot, baze cuaternare de amoniu, au reacţie alcalină;
sărurile lor sunt hidrosolubile. Au efect farmacodinamic puternic. Ex. morfina, atropina.
2. Glicozide – au molecula formată din 2 componente – o parte neglucidică cu structură
steroidică, numită aglicon sau genină, responsabilă de efectul farmacodinamic şi o parte
glucidică, compusă din una sau mai multe oze. Ex. glicozidele tonicardiace, glicozidele
antrachinonice.
3. Saponine – au structură glicozidică, dar agliconul are structură steroidică sau triterpenică.
Au proprietăţi tensioactive, emulgatoare, producând spumă în contact cu apa. Local au
efect iritant, injectate intravascular produc hemoliză. Ex. infuzia din rădăcină de Primula,
cu efect expectorant.
4. Materii tanante – au structură chimică de derivaţi polifenolici condensaţi. Au acţiune
astringentă (de strângere) datorită precipitării proteinelor extracelulare. Se găsesc, de
exemplu în fructele de afin, care sunt folosite pentru tratamentul simptomatic al diareelor.
5. Uleiurile volatile (eterice) – sunt compuşi liposolubili, volatili, cu miros aromatic. Se
obţin din plante prin antrenare cu vapori de apă. Ex. uleiul de mentă, de cimbrişor, de
eucalipt. Au acţiune antiseptică şi spasmolitică.
6. Substanţele mucilaginoase – sunt compuşi cu structură polizaharidică, ce formează cu
apa soluţii coloidale vâscoase. Acoperă suprafaţa mucoaselor cu o peliculă protectoare.
Ex. infuzia de flori de tei.

I.1. COMPOZIŢIA PREPARATELOR MEDICAMENTOASE

Medicamentele sunt constituite din substanţe sau ingrediente (materii prime

farmaceutice). Pentru obţinerea unui medicament, materiile prime sunt transformate prin
intermediul unui proces tehnologic complex specific, ce cuprinde o serie de operaţii
farmaceutice într-o formă farmaceutică, care poate fi administrată bolnavului.
Forma farmaceutică facilitează administrarea şi poate determina activitatea
terapeutică a unui medicament!
1. substanţa activă principală - responsabilă de efectul terapeutic.
2. substanţele adjuvante - care pot avea rolul de a intensifica efectul substanţei active
1
 principale sau de a contracara/atenua unele efecte nedorite ale acesteia (nu este obligatorie
prezenţa acestora).
3. substanţele cu rol corectiv - folosite pentru ameliorarea proprietăţilor organoleptice
necorespunzătoare ale substanţelor active principale şi adjuvante (ex. edulcoranţi pentru
corectarea gustului, substanţe pentru corectarea mirosului, coloranţi).
4. excipientul - o substanţă inertă, cu rol de completare a cantităţilor şi de înglobare a tuturor
celorlalte ingrediente. În cazul preparatelor lichide excipientul se numeşte vehicul.
5. substanţe ajutătoare tehnice: conservanţi, emulgatori, antiagreganţi, stabilizanţi.
6. materiale şi recipiente de condiţionare-ambalare - ce servesc la închiderea formei
farmaceutice într-un recipient, asigurând protecţia, stabilitatea şi eficacitatea până în
momentul utilizării, facilitatea de administrare şi informare asupra medicamentului.

I.2.CLASIFICAREA PREPARATELOR MEDICAMENTOASE

a)după starea de agregare:
- solide
- semisolide şi moi
- lichide
- gazoase

b)după calea de administrare:

 pentru uz extern – care se aplică pe tegumentele şi mucoasele accesibile
 pentru uz intern - care se administrează prin înghiţire sau per os
 pentru administrare parenterală sau injectabile: injecţiile şi perfuziile

c)după modul de prescriere şi preparare

 magistrale - se prepară în farmacie numai după prescripţia
medicului, având o compoziţie individualizată, indicată de reţetă, fiind
medicamente unicat, pentru un singur bolnav. Prezintă durată de păstrare scurtă,
se prepară în cantităţi mici şi sunt destinate utilizării imediate.
 oficinale - se prepară în farmacie după modul de preparare standard
prevăzut de farmacopee, având deci o formulă stabilă şi cu anumite condiţii de
calitate impuse. Au o durată de păstrare mai mare şi o utilizare largă. Se prepară
în cantităţi mari din care se fac diviziuni şi se pot elibera bolnavului imediat, la
cerere, cu sau fără prescripţie medicală. Pot fi folosite ca atare sau intră în
compoziţia preparatelor magistrale.
 tipizate (specialităţile farmaceutice) - au ponderea cea mai mare a
eliberărilor din farmacie (98%). Se prepară în formă finită pe scară industrială în
fabricile de medicamente, fiind eliberate bolnavilor în farmacii pe baza
prescripţiei medicale sau la cerere - OTC (over the counter), care corespund
automedicaţiei. Se caracterizează printr-o denumire specială – marcă sau nume
comercial. Au compoziţie fixă, o acţiune determinată, aspectul exterior, ca formă,
culoare şi ambalaj este constant. Au o valabilitate mare de 1, 3 sau chiar 5 ani. Se
produc în cantităţi mari numite şarje sau loturi de fabricare.

d)după intensitatea acţiunii

 toxice şi stupefiante (stupefiantele sunt medicamente care pot
determina dependenţă de tipul toxicomaniilor). În Farmacopee se găsesc înscrise
în tabelul cu denumirea generică “Venena”. Trebuie păstrate în dulap special, cu
uşi duble, sub cheie. Se inscripţionează cu semnul cap de mort sau menţiunea
“otravă”. Se eliberează numai pe bază de reţetă şi numai prelucrate într-o formă
farmaceutică.
 puternic active – în doze mici au efecte terapeutice bine definite, dar

2
 în doze mari determină intoxicaţii primejdioase. Sunt enumerate în Farmacopee în
tabelul “Separanda”. În farmacie se păstrează într-un dulap separat, recipientele
având eticheta cu inscripţia roşie pe fond alb. Se eliberează numai pe bază de
reţetă.
 anodine (obişnuite) – au efecte de intensitate redusă. Se utilizează în
cantităţi de ordinul gramelor, fără să producă tulburări în organism. Se pot elibera
şi fără reţetă.

e)după modul de calculare a dozelor prescrise

 forme divizate – se eliberează în doze parţiale (ex. comprimate, fiole,
supozitoare).
 forme care se eliberează nedivizat, dar se împart în doze parţiale la
administrare (ex. picături pentru uz intern, poţiuni).
 forme care nu necesită divizare (ex. unguente, pudre, soluţii pentru uz
extern).

I.3.DENUMIREA MEDICAMENTELOR

1.Denumirea chimică – indică structura chimică a produsului. De multe ori este complicată,
fiind folosită numai pentru compuşii cu structură simplă, de obicei anorganici. Ex. sulfatul de
magneziu.
2.Denumirea comună internaţională (DCI) – recomandată de OMS, sau denumirea
generică, derivă uneori din denumirea chimică, este scurtă şi se foloseşte ca denumire
ştiinţifică a substanţelor medicamentoase. Ex. pornind de la denumirea chimică de “metil-
propil-propandiol dicarbamat” s-a stabilit denumirea comună internaţională de
“meprobamat”.
3. Denumirea oficinală – este prevăzută de Farmacopee şi e în limba latină. Se foloseşte în
cazul prescrierii reţetelor magistrale. Uneori coincide cu DCI.
4.Denumirea comercială – este stabilită de compania farmaceutică producătoare. Este
simplă, uşor de memorat, dar nu întotdeuna adecvată, putând fi fantezistă, alteori sugerând
efectul terapeutic. Denumirea este înregistrată (notată cu ® abreviere de la engl.
registered=înregistrat). Denumirile comerciale reprezintă patente referitoare la medicamentele
în formă finită (substanţa activă şi forma farmaceutică). Ex. Dormicum®, Enap®.

I.4.REŢETA MEDICALĂ

Majoritatea medicamentelor se eliberează pe bază de reţetă. Normele tehnice privind

eliberarea medicamentelor în farmaciile cu circuit deschis prevăd 2 categorii de produse
farmaceutice prescrise de medic: produse cu risc toxic care se eliberează pe bază de
prescripţie care se reţine la farmacie şi produse care se eliberează pe bază de reţetă care nu se
reţine, valabilă 6 luni de la data emiterii. O categorie specială este reprezentată de
medicamentele stupefiante – substanţe toxice cu potenţial de dependenţă majoră - și
psihotrope, care se eliberează pe bază de formulare speciale, în condiţii prevăzute de lege.
Un număr relativ mare de medicamente, aşa numitele OTC – over the counter drugs-
se eliberează la cerere, fără prescripţie medicală. Aceste preparate presupun o automedicaţie a
unor afecţiuni minore, fără implicarea medicului şi cuprind analgezice antipiretice şi
antiinflamatoare, vitamine, minerale, antitusive, sedative vegetate (de tip valerianǎ),
vasodilatatoare şi tonice venoase, unele vitamine, minerale şi oligoelemente, medicamente
geriatrice, anticoncepţionale, remedii gastro - intestinale (laxative, anumite antidiareice). Sunt
excluse din categoria OTC medicamentele cu risc important de reacţii adverse precum şi
formele injectabile.
Reţeta (ordonanţa medicală) este un act ştiinţific medical şi oficial eliberat de
3
către medic. Reprezintă ordinul scris al medicului către farmacist referitor la prepararea şi/sau
eliberarea medicamentelor. Este un mijloc de legătură între medic şi farmacist. Este şi un
document medico-legal, care implică responsabilitate juridică. Reprezintă şi un act de
justificare şi contabilizare a medicamentelor (în cazul regimurilor speciale).
Completarea reţetei medicale se efectuează de către medic care alege posologia,
asocierea de substanţe medicamentoase, modul de administrare a acestora, estimează efectele
adverse, precum şi interacţiunile cu alte medicamente pentru a obţine un efect terapeutic
optim. Totodată medicul este cel care monitorizează tratamentul.
O reţetă se va scrie corect, citeţ, cu cerneală, fără ştersături sau adaosuri ulterioare, în
limba oficială a ţării respective sau în limba latină.
Reguli generale de prescriere a reţetelor
Pentru prescrierea şi redactarea corectă a reţetei medicale, medicul:
 efectuează anamneza completă şi examenul obiectiv al pacientului;
 are obligaţia de a se documenta în permanenţă referitor la noile medicamente şi terapii
apărute;
 va evita pe cât posibil polipragmazia = prescrierea de medicamente nenumărate
aceluiaşi pacient (pentru a evita interacţiunea medicamentelor şi efectele adverse);
 are obligaţia de a completa datele referitoare la unitatea sanitară (antet), date despre
pacient (vârstă, domiciliu, cod numeric personal, numărul fişei medicale sau numărul
de ordine din registrul de consultaţii), diagnosticul medical complet, data eliberării
reţetei, semnătura şi parafa medicului care emite reţeta;
 va calcula dozele, menţionând pe reţetă dozele exacte pentru o priză, cum se va
efectua administrarea, explicit, complet şi fără prescurtări;
 reţeta trebuie scrisă în prezenţa bolnavului, ceea ce demonstrează că prescripţia îi este
destinată şi astfel va creşte încrederea lui în medic şi în posibilităţile de vindecare.
Trebuie scrisă fără ezitare, cu o oarecare repeziciune, demonstrând bolnavului
competenţa profesională a medicului. Ştersăturile, corecturile, petele de cerneală,
constituie greşeli din punct de vedere psihologic. Un obicei bun este acela de a reciti
reţeta înainte de a o semna, deoarece se pot strecura greşeli, mai ales dacă atenţia
medicului a fost distrasă de persoanele din cabinet. Reprezintă o greşeală majoră
obiceiul de a compune reţete din timp care să poată fi aplicate în diferite situaţii
clinice. Scrierea reţetelor este dreptul şi obligaţia medicului, care nu pot fi delegate
personalului medical auxiliar. Nu este admisă încredinţarea unui cadru mediu a unei
reţete parafate în alb ce urmează să fie completată după nevoile acestuia. Nu este
recomandabilă practica de a dicta reţeta unui cadru mediu, deoarece pot interveni
erori, iar bolnavul interpretează aceasta ca o lipsă de atenţie a medicului pentru
persoana şi boala sa.
 farmacistul are obligaţia ca la eliberarea reţetei să verifice: ştampila unităţii sanitare,
data eliberării reţetei, semnătura şi parafa medicului.
 pe baza indicaţiilor efectuate de către medic pe reţetă, farmacistul va nota pe cutii,
flacoane sau plicuri instrucţia, iar în cazul în care ambalajul nu este original, se va
menţiona şi numele preparatului;
 reţetele gratuite, compensate sau cele pentru prescrierea stupefiantelor şi a substanţelor
toxice, se scriu pe formulare cu regim special, conform unor reguli oficiale, stabilite
de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, care se pot modifica şi pe care
medicul are obligaţia să le cunoască;
 plantele, substanţele şi preparatele stupefiante şi psihotrope sunt prescrise în regim
special conform legii nr. 339/2005 care stabileşte regimul juridic privind cultivarea,
producerea, fabricarea, depozitarea, comerţul, distribuţia, transportul, deţinerea,
utilizarea şi tranzitul pe teritoriul tării noastre acestora.

Exemple de plante, substanţe şi preparate ce conţin substanţe stupefiante şi

psihotrope care prezintă interes în medicină, supuse unui control strict:
4
Stupefiante: cannabis, cocaină, fentanil, metadonă, morfină, Opium, petidină
Psihotrope: amfetamină, dexamfetamină, levamfetamină, metilfenidat, metamfetamină,
secobarbital
Exemple de plante, substanţe şi preparate ce conţin substanţe stupefiante şi
psihotrope care prezintă interes în medicină, supuse controlului:
Preparate cu subtanţe stupefiante: codeină, dihidrocodeină, etilmorfină
Psihotrope: alprazolam, buprenorfină, catină, diazepam, fenobarbital, lorazepam,
meprobamat, midazolam, pentazocin, zolpidem

Orice medic specialist prescriptor (medic de familie, medic de ambulatoriu sau medic
de spital) aflat în relaţii contractuale cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate poate utiliza
sistemul informatic unic integrat pentru prescrierea reţetelor în format electronic; trebuie să
existe o aplicaţie funcţională şi o semnătură electronică extinsă care să autentifice legalitatea
documentelor transmise în sistem. Furnizorul de servicii medicale, pentru prescrierea on-line,
trebuie sa aibă o conexiune de internet care să permită comunicarea cu platforma reţetei
electronice şi o imprimantă laser, pe care să tipărească versiunea pe hârtie a prescripţiei
electronice, aceste date fiind înscrise într-un cod 2D tipărit pe reţetă. Avantaje: contribuie la
creşterea calităţii actului medical de prescripţie prin aplicaţia informatică de prescriere asistată
a medicaţiei, reducându-se considerabil a riscul de eroare pe parcursul înscrierii medicaţiei
recomandate. Fiecărui medicament trebuie să-i corespundă un cod de diagnostic, denumirea
comună internaţională sau denumirea corecială (când este cazul şi aici normele nu au suferit
modificări), forma, concentraţia, D.S., cantitatea (UT), procent preţ referinţă şi lista pe care se
afla medicamentul. Nu se pot înscrie, pe o reţetă mai mult de 7 medicamente. Se verifică dacă
reţeta este corectă prin validarea în sistemul central dacă medicul prescrie on-line, iar dacă nu
este conectat cu sistemul, deci în starea off-line, validarea se face local şi parţial în cadrul
aplicaţiei proprii (odată validate nu mai pot fi modificate/corectate ulterior).
Medicamentul generic este un medicament industrial reprodus (copiat) după formula
unui medicament original, existent deja în circulaţie care îndeplineşte următoarele condiţii:
are aceeaşi compoziţie calitativă şi cantitativă, aceeaşi formă farmaceutică, aceleaşi indicaţii
terapeutice, prin studii de bioechivalenţă demonstrează aceeaşi biodisponibilitate cu produsul
original, e comercializat de altă firmă decât cea inovatoare sub numele generic (stabilit) sau
sub nume propriu, având un preţ mai mic.
Medicamentele esenţiale sunt medicamente stabilite de O.M.S. pentru ajutorul ţărilor
în curs de dezvoltare, în scopul construirii arsenalului lor terapeutic. Se pot elibera cu sau fară
reţetă. Lista a fost alcătuită ţinând cont de următoarele criterii:
 Fiecare medicament acoperă cel puţin una din necesităţile de tratament ale majorităţii
populaţiei
 Medicamentul este ales pe criterii de eficienţă terapeutică dovedite prin studii
controlate
 Fiecare medicament trebuie să prezinte criterii de siguranţă şi un raport accesibil
risc/beneficiu
 Produsul farmaceutic trebuie să respecte standardele de calitate şi să fie controlate
periodic
 Se preferă produsele cu un singur principiu activ
 Produsele se vor nominaliza după denumirea comună internaţională
 Din mai multe medicamente similare va fi inclus cel care va avea preţul cel mai
avantajos coroborat cu eficacitatea şi eficienţa
 Introducerea unui nou medicament pe listă se va face numai dacă există probe
ştiinţifice care să justifice superioritatea faţă de produsele existente
 Dacă apar dovezi că un anumit produs nu mai respectă criteriul risc/beneficiu el va fi
exclus de pe listă

5
  Reglementări privind introducerea medicamentelor în terapeutică
Ordinul Ministerului Sănătăţii Nr. 949/1991 prevede o serie de reglementări asupra
metodologiei, etapelor, cercetării, autorizarea fabricării şi înregistrarea medicamentelor şi
produselor de uz uman. Pentru utilizarea în terapeutică orice medicament trebuie să fie
autorizat sau înregistrat de Ministerul Sănătăţii. Autorizarea este actul prin care Ministerul
Sănătăţii acordă unităţilor producătoare dreptul de a fabrica medicamente. Înregistrarea este
operaţia pe baza căreia MS emite actul prin care se permite deţinerea şi eliberarea de către
farmacii şi depozite farmaceutice, precum şi folosirea de către medici a unui medicament
fabricat în ţară sau provenit din import. Cererea de autorizare şi/sau înregistrare a unui
medicament se adresează Agenţiei Naţionale a Medicamentului (ANM) de către persoana sau
instituţia responsabilă de introducerea sa în circuitul terapeutic. Pentru produsele noi, în
cazul în care în cadrul experimentărilor farmacologice clinice s-au obţinut rezultate
favorabile, ANM acordă avizul terapeutic. Apoi se acordă avizul de fabricaţie şi înregistrare,
iar MS emite autorizaţia de fabricare şi certificatul de înregistrare. Radierea înregistrării şi
anularea certificatului de înregistrare este dispusă de MS în următoarele condiţii: când
medicamentul este depăşit de progresele terapeutice, are eficacitate necorespunzătoare sau
prezintă un bilanţ nefavorabil beneficiu/risc; la apariţia unor reacţii adverse noi grave; când
producătorul solicită oprirea fabricării medicamentului dacă prin aceasta nu se aduc prejudicii
asistenţei cu medicamente a populaţiei.
 Cercetarea farmacologică preclinică - urmăreşte stabilirea proprietăţilor
farmacodinamice şi farmacocinetice ale unui medicament la animale de laborator.
Studiile de farmacodinamie preclinică urmăresc evidenţierea efectelor substanţelor sau
preparatului asupra animalelor sănătoase sau cercetarea efectelor farmacoterapeutice.
În cazul animalelor sănătoase se poate lucra pe animalul întreg sau pe organ izolat.
Efectele farmacoterapeutice se cercetează pe modele patologice experimentale
(inflamaţie, ulcer, convulsii). Studiile se efectuează comparativ cu medicamente deja
existente în terapeutică, corespunzător scopului pentru care sunt destinate şi
substanţele noi. Studiile de farmacocinetică preclinică urmăresc evaluarea celor mai
importanţi parametri privind absorbţia, distribuţia, metabolizarea şi eliminarea
medicamentelor. Rezultatele acestor studii farmacodinamice şi farmacocinetice sunt
trecute în dosarul farmacologic preclinic. Vor fi indicate metodele şi animalele de
experienţă utilizate. Se vor face comparaţii cantitative cu analiză statistică cu produse
având aceleaşi efect sau cu date din literatură.
 Cercetarea toxicologică preclinică - urmăreşte stabilirea toxicităţii acute, a celei
cronice, a toleranţei locale şi a altor efecte cu caracter toxic. Studiile se efectează pe
animale sănătoase, alimentate cu dietă constantă, menţinute în condiţii optime de
temperatură, umiditate, iluminare şi în afara contactului cu insecticide. Stabilirea
toxicităţii acute se face prin determinarea, folosind o metodă statistică a DL50 (doza
letală medie). Cercetarea se face pe cel puţin 2-3 specii de animale de laborator, dintre
care una nerozătoare. Loturile vor cuprinde minimum 20 de rozătoare şi un număr
egal de animale femele şi masculi. Substanţa se administrează pe cel puţin 2 căi (de
exemplu per os şi parenteral), dintre care una se preconizează a se utiliza la om.
Fiecare animal dintr-un lot va primi o singură doză exprimată în mg/kgc. După
administrare animalele sunt urmărite 7-14 zile, observate din punct de vedere al
fenomenului morţii (convulsii, apnee) şi al comportamentului (mers, poziţia
pleoapelor, starea de sedare sau agitaţie) şi examinate hematologic, biochimic,
patologic, histopatologic. Toxicitatea cronică se studiază la acele substanţe care în
urma studiilor de farmacodinamie şi toxicitate acută au dovedit perspective de
utilizare la om. Se folosesc cel puţin 2 specii de animale de laborator, mamifere, dintre
care una nerozătoare. Substanţa se administrează unor loturi separate în 3 doze
diferite. Cea mai mare doză este egală cu ½ din DL50 sau putând produce modificări
evidente clinice, hematologice, biochimice, anatomice, dar permiţând supravieţuirea
majorităţii animalelor. Doza cea mai mică va fi egală cu 1/20 din DL50 sau apropiată
6
 de doza eficace fără a produce efecte adverse. Substanţa se administrează repetat.
Dacă la om se preconizează administrări zilnice, tratamentul se va face 7 zile pe
săptămână. Durata administrării va fi proporţională cu durata prevăzută la om. Pentru
substanţele cu una sau câteva administrări la om, se cercetează toxicitatea cronică
minimum 2 săptămâni. Evaluarea efectelor asupra procesului reproducerii se face prin
studii asupra fecundităţii, dezvoltării peri- şi postnatale, efectelor teratogene. Se
administrează 2-3 doze, cea mai mare fiind doza maximă tolerată. De asemenea, se
mai cercetează efectele cancerigene, efectul mutagen, dacă este cazul potenţialul de
dependenţă.
 Cercetarea farmacologică clinică se face numai la încheierea studiilor de
farmacologie preclinică, dacă rezultatele acestora privind eficacitatea şi inocuitatea
justifică administrarea la om. Testarea clinică a medicamentelor se face în
conformitate cu “Regulile de bună practică în studiul clinic” . În acest caz ANM
aprobă protocolul de experienţă clinică. Evaluarea farmacologică şi terapeutică la om
se face în clinicile desemnate de către Ministerul Sănătăţii. Cercetările se efectuează
cu consimţământul subiecţilor, experimentatorii având obligaţia de a asigura
securitatea acestora. În etapa I cercetarea se efectuează pe voluntari sănătoşi,
urmărindu-se în special aspecte farmacocinetice. Iniţial se administrează o doză
minimă la un singur subiect, apoi în funcţie de rezultate se administrează substanţa şi
la alţi subiecţi în doze din ce în ce mai mari până la dozele care produc efecte
farmacoterapeutice. Se urmăreşte toleranţa şi se constată dacă efectele adverse
observate la animal se confirmă la om. În etapa a II-a se urmăreşte precizarea efectelor
terapeutice specifice pe subiecţi cu boală susceptibilă de a răspunde favorabil la
tratamentul cu substanţa de cercetat. Iniţial loturile cuprind un număr redus de bolnavi
(21-21), putând fi ulterior mărite (30-50). La început medicamentul se administrează
de preferinţă pe cale orală. Durata administrării se corelează cu cercetările preclinice
de toxicitate cronică. În etapa a III-a se urmăreşte stabilirea utilităţii substanţei testate
prin compararea eficacităţii şi inocuităţii cu alte metode terapeutice: medicamente
cunoscute, intervenţii chirurgicale, psihoterapie. Efectele se evaluează cantitativ prin
comparaţie cu un placebo sau cu medicamente cu efect comparabil cu cel al substanţei
testate. Rezultatele se prelucrează statistic. Datele privind efectele terapeutice,
mecanismul de acţiune, farmacocinetica şi efectele adverse la om fac obiectul
dosarului clinic.

I.5.FARMACOVIGILENŢA
Orice medicament este practic o otravă, iar Paracelsus afirma că “numai doza face
otrava”.
Ordinul Ministerului Sănătăţii Nr. 949/1991 prevede reglementări referitoare la
supravegherea medicamentelor pe tot parcursul folosirii lor terapeutice. Prin farmacovigilenţă
se înţelege totalitatea activităţilor de detectare, evaluare, validare si prevenire a reacţiilor
adverse la produsele medicamentoase. Reglementarile privind activitatea în farmacovigilenţă
se bazează pe prevederile Directivei Consiliului Europei 75/319 EEC din 20 mai 1975 şi
O.M.S. Scopurile activităţii de farmacovigilenţă sunt:
- detectarea precoce a reacţiilor adverse si a interacţiunilor produselor
medicamentoase;
- monitorizarea frecvenţei reacţiilor adverse cunoscute;
-identificarea factorilor de risc şi a mecanismelor fundamentale ale reacţiilor adverse;
-estimarea aspectelor cantitative privind factorii de risc;
-analiza şi difuzarea informaţiilor necesare prescrierii corecte si reglementarii
circulaţiei produselor medicamentoase;
-utilizarea raţională şi în siguranţă a produselor medicamentoase;
-evaluarea şi comunicarea raportului risc/beneficiu pentru toate produsele
medicamentoase existente pe piaţă.

7
 Agentia Naţională a Medicamentului a organizat un sistem naţional de
farmacovigilenţă, având un sediu central numit Centrul National de Farmacovigilenţă, în
structura ANM. Acest sistem este utilizat pentru a colecta informaţii utile privind
supravegherea produselor medicamentoase, cu referire în special la reacţiile adverse la om.
Centrul National de Farmacovigilenţă din cadrul ANM evaluează din punct de vedere
ştiinţific aceste informaţii. Aceste informaţii trebuie corelate cu datele privind consumul
produselor medicamentoase în teritoriu. Acest sistem trebuie, de asemenea, să colecteze şi să
evalueze informaţii despre întrebuinţarea greşită observată frecvent si abuzul grav de produse
medicamentoase. Principalii termeni utilizaţi în acest domeniu sunt definiţi după cum
urmează:
a) reacţia adversă este o reacţie dăunătoare şi neintenţionată, care apare la doze
utilizate în mod normal la om pentru profilaxia, diagnosticul sau tratamentul bolii sau pentru
modificarea unor funcţii fiziologice;
b) reacţia adversă gravă este o reacţie adversă care:
- se finalizează cu deces
- pune în pericol viaţa
- necesită spitalizarea persoanei sau prelungirea unei spitalizari deja existente
-duce la infirmitate/incapacitate persistentă sau semnificativă sau la malformaţii
congenitale/defecte de naştere.
c) reacţia adversă neaşteptată este o reacţie adversă a cărei natură, severitate şi/sau
rezultat nu corespund cu informaţiile din rezumatul caracteristicilor produsului;
d) reacţia adversă gravă şi neaşteptată este o reacţie adversă care împlineşte cumulativ
prevederile de la literele b si c.
Agenţia Naţională a Medicamentului de la Bucureşti are rolul de a analiza eficienţa,
siguranţa şi calitatea tuturor preparatelor farmaceutice produse în ţară sau străinătate în
cadrul acţiunii de farmacovigilenţă.

I.6.FORMELE MEDICAMENTOASE (FORMELE FARMACEUTICE)

A.FORME MEDICAMENTOASE SOLIDE

Sunt: pulberile, capsulele, comprimatele, drajeurile, granulele şi alte forme solide

asemănătoare.
1.PULBERILE sunt substanţe solide dispersate în particule uniforme, cu grad de diviziune
determinat, aspect omogen. Se obţin din substanţe solide uscate, mărunţite şi trecute prin site
cu ochiuri de diferite dimensiuni. În Farmacopeea Română sunt prevăzute 9 tipuri de site (se
pot obţine pulberi foarte fine, semifine, groscioare, etc).
Clasificare:
 după compoziţie sunt pulberi simple (cu o singură substanţă activă) şi compuse
(conţin două sau mai multe substanţe active).
 după calea de administrare există pulberi pentru uz extern şi pulberi pentru uz intern
(se înghit).
Compoziţie: substanţa sau substanţele active şi excipientul.
Excipienţii sunt de 2 tipuri, în funcţie de calea de administrare a pulberii.
 pentru uz intern: zahărul, lactoza şi amidonul din diferite specii de graminee sau din
alte plante. Ex. din grâu, porumb, orez, cartof.
 pentru uz extern: talcul, amidonul şi mai rar Lycopodium (o pulbere galbenă,
onctuoasă, foarte fină care reprezintă sporii unei specii de ferigă, fiind folosită în
special pentru obţinerea pudrelor cosmetice).
Rolul excipienţilor: completează cantităţile, pot funcţiona şi ca substanţe cu rol
corector, pot preveni apariţia reacţiilor fizico-chimice nedorite.
După calea de administrare se cunosc 2 tipuri de pulberi:
8
 a) pulberi pentru uz extern
b) pulberi pentru uz intern
a) Pulberile pentru uz extern se folosesc în boli dermatologice, răni, având acţiune
antimicrobiană, dezinfectantă, dezodorizantă, adsorbantă, sicativă. Pulberile
administrate pe răni deschise, piele lezată, arsuri, pielea sugarilor trebuie să fie
sterile. Pudrele sunt cele mai fine pulberi şi servesc la protejarea mecanică,
uscarea sau răcorirea pielii. Pudrele cosmetice (farduri, pudre depilatoare) se
folosesc timp îndelungat pentru îngrijirea pielii sănătoase şi pentru protecţie
împotriva agenţilor atmosferici şi a razelor solare şi conţin excipienţi, parfumuri,
coloranţi.
b) Pulberile pentru uz intern sunt de 2 feluri: nedivizate şi divizate. Pulberile
nedivizate se eliberează într-un singur ambalaj (pachet, pungă de hârtie).
Substanţele active au acţiune de intensitate redusă, dozarea este imprecisă. Nu
conţin excipient. Bolnavul îşi măsoară aproximativ cantitatea de administrat pentru
odată, folosind unităţi de măsură casnice (linguriţă rasă, vârf de cuţit). Un exemplu
este reprezentat de pulberile cu antiacide. Pulberile divizate sunt nişte preparate
magistrale, conţin substanţe puternic active, greutatea unui praf este cuprinsă între
0,25 g şi 1 g; fiecare doză este împachetată în plicuri sau se poate introduce în
nişte capsule de amidon (caşete).
Avantajele pulberilor: se prepară uşor; au aspect omogen, cele pentru uz intern au
absorbţie bună prin diluare, acţionând mai rapid decât alte forme farmaceutice (de ex.
comprimatele).
Dezavantajele pulberilor: conservare dificilă datorită suprafeţei mari de contact cu
aerul, umiditatea, lumina, microorganismele; administrare dificilă în cazul pulberilor amare,
uneori se poate produce lichefierea pulberilor.
Pulberile se depozitează în recipiente bine închise, ferite de lumină şi umiditate, la
temperatura camerei. Pulberile efervescente se condiţionează în recipiente închise ermetic, în
prezenţa unei substanţe deshidratante.
2.CAPSULELE sunt preparate farmaceutice destinate administrării orale, formate dintr-un
înveliş care conţine doze unitare de substanţe active solide sau lichide. După compoziţia lor se
clasifică în:
a)amilacee (caşete) - preparate din amidon (de obicei din făină de orez). Sunt formate din 2
cilindri plaţi, turtiţi, cu diametrele puţin diferite care se închid prin suprapunere şi uşoară
apăsare. Au un perete poros, permeabil pentru gaze şi umiditate. Se folosesc exclusiv ca
ambalaje pentru pulberile dozate, într-o capsulă putând fi introdusă o cantitate de 0,25-3
grame. Se recomandă ca în momentul administrării capsula să fie scufundată în apă, după
care se introduce în gură şi se înghite cu apă sau ceai. Prin umectare cu apă se înmoaie,
devin elastice şi lunecoase în scurt timp şi se digeră sub acţiunea mecanică a bolului
alimentar şi a amilazelor, eliberând substanţele medicamentoase incluse în ele.
b)gelatinoase - se prepară din gelatină, pe cale industrială. După forma lor sunt de 2 tipuri:
1. operculate – sunt capsule cu înveliş tare, numite şi capsule dure, fiind constituite
din 2 cilindri coloraţi identic sau diferit, alungiţi, terminaţi în emisferă, care se
îmbină unul cu altul. Frecvent conţin substanţe active sub formă de pulberi.
Capsulele pot fi inscripţionate cu marca fabricii, concentraţia de substanţă activă
sau un cod de identificare. De ex., unele antibiotice se condiţionează sub formă de
capsule: ampicilina, oxacilina, etc. Avantaje: maschează gustul şi mirosul
neplăcut al unor substanţe, asigură protecţia şi stabilitatea substanţelor active, sunt
uşor de înghiţit, datorită formei lor alungite, suprafeţei lucioase şi umectării rapide
în contact cu saliva, astfel încât alunecă uşor, au biodisponibilitate bună, se
conservă timp îndelungat. Dezavantaje: cost de producţie ridicat, limite de aplicare
(nu toate persoanele le pot înghiţi – copii, bătrâni), stagnare în esofag.
2. sferice – sau capsulele gelatinoase moi au formă sferică, prezintă un înveliş
continuu, elastic, sigilat ermetic, uneori fiind translucide. Se mai numesc şi perle.

9
 De obicei se administrează oral. Datorită elasticităţii pereţilor, se deformează uşor
şi pot fi înghiţite chiar şi atunci când au un volum mai mare. Astfel se
condiţionează unele vitamine liposolubile, de ex. vitamina E. Avantaje: se înghit
uşor, nu au gust sau miros neplăcut, au aspect modern, atractiv, substanţa activă se
absoarbe foarte uşor după ruperea învelişului, biodisponibilitatea este mare, sunt
foarte stabile. Există şi capsule moi pentru alte căi: rectală, vaginală, oftalmică,
pentru supt, etc.
c)enterosolubile – sunt constituite dintr-un înveliş de gelatină formolizată sau
cheratinizată. Sunt gastrorezistente sau alcalinosolubile, rezistând la acţiunea sucului gastric şi
se dizolvă doar în lichidul intestinal.
O varietate de capsule operculate (transparente sau nu) este reprezentată de spansule,
care conţin un amestec de granule sau microdrajeuri, unele solubile la nivelul stomacului,
altele în intestin. Ele pot conţine granule sau microdrajeuri cu una sau mai multe substanţe
active, eliberată sau eliberate la intervale diferite, sau niveluri diferite.
Avantajele capsulelor: pot mascha gustul neplăcut, pot proteja mucoasa gastrică de
acţiunea iritantă a substanţelor active; pot proteja substanţele active de inactivarea prin acidul
clorhidric din sucul gastric, pot dirija absorbţia.

3.COMPRIMATELE (TABLETELE) se obţin pe cale industrială, prin comprimarea

substanţelor medicamentoase sub formă de pulberi ca atare sau cu diferiţi excipienţi. Conţin
doze unitare din una sau mai multe substanţe active. De obicei au formă de discuri plate sau
bombate cu diametru de 3-15 mm, dar există şi comprimate de formă dreptunghiulară sau
triunghiulară. Sunt albe sau de diferite culori. Comprimatele din pulberi vegetale pot prezenta
pigmentări sau particule diferit colorate, dar sunt omogen repartizate.
Ocupă un loc important în terapeutică, impunându-se în faţa pulberilor şi capsulelor
datorită următoarelor avantaje:
- preparare industrială cu randament ridicat şi cost scăzut
- cântărirea substanţelor se face riguros
- sunt stabile
- ocupă un spaţiu redus, fiind uşor manipulabile şi transportabile
- pe suprafaţă se imprimă diferite semne care permit identificarea sau şanţuri care ajută
la divizarea lor.
- mirosul şi gustul neplăcut sunt resimţite mai puţin ca la pulberi
- dezagregarea este mai rapidă ca a pilulelor
Dezavantaje: lipsa dezagregării, cimentarea, dificultăţi la înghiţire la copii sau bătrâni,
doar unele substanţe medicamentoase rezistă presării.
Există mai multe tipuri de comprimate:
- comprimatele bucale sunt plate, cu margini rotunjite (pentru a nu provoca
iritaţii locale), au gust plăcut, fiind de obicei dulci şi uneori aromatizate. Ele
sunt de 2 feluri: comprimate pentru supt, care trebuie să se dizolve treptat în
gură în contact cu secreţia salivară şi conţin de obicei substanţe
medicamentoase cu acţiune locală la nivelul mucoasei bucale (antiseptice –
ex. Faringosept) sau la nivelul mucoasei gastrointestinale (antiacide – ex.
Dicarbocalm) şi comprimate sublinguale, care conţin substanţe liposolubile
cu acţiune generală, care se absorb rapid la nivelul mucoasei bucale foarte
bine vascularizată. Medicamentele trec direct în circulaţia sangvină cu
scurtcircuitarea ficatului şi fără a suferi acţiunea sucurilor digestive. Sunt în
general mici şi subţiri, de formă lenticulară sau plată. Cedează substanţa
activă în 3’(ex. Nitroglicerina).
- comprimatele clasice sau neacoperite - care se administrează pe cale orală,
prin ingerare. De obicei, se caracterizează prin dezagregare şi cedare
rapidă a substanţelor medicamentoase. Majoritatea conţin substanţe active
solubile în apă, destinate să fie absorbite din tractul gastrointestinal pentru

10
 acţiune sistemică. Cedează substanţa activă în cca 30-60’.
- comprimatele acoperite - sunt acoperite cu unul sau mai multe straturi de
amestecuri din variate substanţe ca: rezine, gume, gelatină, ceruri,
coloranţi, zaharuri, care sunt aplicate ca soluţie sau suspensie, urmată de
evaporare. Au suprafaţa netedă, adesea colorată şi lustruită. Dacă învelişul
este un film polimeric subţire sunt numite comprimate filmate. Acest
strat de înveliş se distruge relativ repede. Comprimatele acoperite trebuie
să se dezagrege în 60', iar cele filmate în 30'.
- comprimatele efervescente - cedează substanţa activă în cca 5’. Substanţa
activă este inclusă în amestecuri de acid citric sau tartric cu bicarbonat de
sodiu. În contact cu apa componentele reacţionează cu degajare de CO2
care ajută la desfacerea sau dizolvarea substanţei active. Ex. Calciu
efervescent 200, Upsarin, preparate polivitaminice. Maschează gustul
neplăcut, amar prin adăugarea de edulcoranţi, au o complianţă mai mare în
special la copii şi bătrâni, sunt mai puţin iritante pentru mucoasa gastrică,
dar au o tehnologie de fabricare mai complexă, sunt mai instabile din
punct de vedere chimic, au mărime şi greutate mai mare decât
comprimatele convenţionale şi au un cost mai ridicat.
- retard (cu acţiune prelungitǎ): este forma farmaceuticǎ care asigurǎ o eliberare
controlatǎ (controlled-release) sau susţinutǎ (sustained-release) a substanţei
active în organism, realizând astfel o absorbţie lentǎ şi uniformǎ a
medicamentului şi un efect terapeutic stabil şi prelungit, de 8 ore sau mai
mult, dupǎ o singurǎ administrare. Avantaje potenţiale ale acestor forme
farmaceutice sunt: reducerea frecvenţei de administrare a medicamentului
comparativ cu forma farmaceuticǎ oralǎ convenţionalǎ, o complianţǎ a
pacientului mai bunǎ, menţinerea unui efect terapeutic prelungit, precum şi
scǎderea incidenţei şi/sau intensitǎţii atât a efectelor nedorite cât şi a
concentraţiilor sanguine non-terapeutice ale medicamentului, ce apar deseori
dupǎ administrarea formelor farmaceutice cu eliberare imediatǎ. Ex.: MST
continus cpr. 100 mg morfinǎ sulfat (analgezic major).
- sisteme terapeutice de uz oral: reprezintǎ perfecţionǎri ale preparatelor cu
acţiune prelungitǎ. Sistemul pompei osmotice de uz oral are mǎrimea unui
comprimat obişnuit, activat de presiunea osmoticǎ: comprimatele OROS. În
pompele osmotice de uz oral s-au încorporat: Nifedipina, Metoprolol,
Acetazolamida, etc. Sistemele comercializate pot fi caracterizate prin douǎ
cifre, de ex.: OROS 19/190. Prima cifrǎ indicǎ masa de substanţǎ
medicamentoasǎ eliberatǎ în unitatea de timp (mg/orǎ), iar a doua cifrǎ
indicǎ masa totalǎ medicamentoasǎ (mg) în unitatea osmoticǎ.
- comprimatele vaginale - de formă ovoidă, cedează substanţa activă în 2’;
conţin de obicei medicamente cu acţiune locală. Unele preparate sunt
spumogene, ceea ce facilitează împrăştierea substanţelor active pe
mucoasa vaginală.
- comprimatele pentru prepararea soluţiilor de uz extern – conţin
antiseptice cu care se prepară soluţii ce se aplică la nivelul pielii şi
mucoaselor. Ex. Cloramina B.
-comprimatele subcutanate (comprimate pentru implante sau pelete) -
sunt sterile, se introduc cu ajutorul unei incizii subcutanat şi cedează lent
substanţa activă. Conţin mai ales hormoni şi reprezintă forme de depozit
sau retard, eliberând substanţa lent, timp de zile sau săptămâni. Ex pelete
cu disulfiram.
4.DRAJEURILE se obţin pe cale industrială prin acoperirea comprimatelor cu un înveliş -
drajefiere. Sunt acoperite cu unul sau mai multe straturi, au formă biconvexă, suprafaţă
lucioasă, sunt albe sau colorate. Ex. Lanatozid C, Stamicin, Triferment. Drajeurile cu

11
învelişuri duble sau triple (duplex sau triplex) cedează mai lent substanţa activă.
Învelişul drajeurilor poate fi solubil în apă în mediu acid -drajeuri gastrosolubile sau
numai în intestin - drajeuri enterosolubile.

5.GRANULELE se obţin pe cale industrială. Sunt formaţiuni solide cu aspect de fragmente

vermiculare, sferice, cilindrice, uniforme cu gust plăcut, albe sau colorate, constituite din
agregate de pulberi medicamentoase, zahăr şi aromatizanţi destinate administrării orale. Se
dozează cu linguriţa sau cu unitatea de măsură prevăzută în ambalaj. Pot fi înghiţite sau
mestecate ca atare ori sunt dizolvate în apă sau ceai înainte de administrare. La temperatura de
37 0C cedează substanţa activă în 15’, iar cele efervescente în 5’. Sunt preferate îndeosebi la
copii.
Avantaje: stabilitate crescută, omogenitate ridicată, biodisponibilitate mare.
Dezavantaje: nu corespund pentru substanţele cu gust neplăcut, care se inactivează la nivel
gastrointestinal sau iritante.
Alte forme solide sunt: pastilele, tabletele turnate şi ciocolatele medicamentoase.
Pastilele sunt preparate unidoză obţinute prin turnare destinate suptului prin
dezintegrarea lentă în gură în vederea obţinerii, în general, a unui efect local în cavitatea
bucală sau la nivelul faringelui. Sunt cunoscute şi sub denumirea de lozenges = romb, sau
hard candy lozenges = bomboane tari. O formă asemănătoare sunt acadelele sau lollipops,
produse solide pe băţ, care se sug (ex.Fentanil citrat).
Tabletele turnate sunt preparate de formă cilindrică care se mestecă în cavitatea
bucală şi apoi se înghit (Cavit).
Ciocolatele medicamentoase se obţin prin amestecarea substanţelor active în principal
cu cacao sau ciocolată. Pot conţine substanţe purgative, vitamine.

B.FORME MEDICAMENTOASE SEMISOLIDE ŞI MOI

Sunt supozitoarele, unguentele, pastele, emplastrele şi săpunurile.

1.SUPOZITOARELE sunt forme farmaceutice semisolide, ce conţin doze unitare din una
sau mai multe substanţe active, care la temperatura camerei sunt solide şi se topesc la
temperatura corpului de 37 0C. Pot fi magistrale şi tipizate.

După calea de administrare se clasifică în:

a.rectale - au formă semicilindrică sau de torpilă, care se administrează rectal pentru
efecte locale sau resorbtive. Când se folosesc pentru efecte sistemice ficatul este evitat,
deoarece prin venele hemoroidale medicamentele ajung direct în vena cavă inferioară. În
acest scop se indică atunci când calea orală nu e abordabilă (în tulburări gastrointestinale, la
bolnavii hepatici, la comatoşi, la copii mici) şi când substanţa medicamentoasă e foarte
iritantă ori este distrusă sau suferă un efect de biotransformare puternic în cadrul primului
pasaj hepatic.
Dezavantaje: unii bolnavi refuză administrarea pe această cale, antibioticele se pot
da limitat astfel, cantitatea şi viteza absorbţiei sunt mai reduse decât pe cale orală, nu se pot
administra în caz de fisuri anale, leziuni rectale, uneori la sugari mucoasa fiind foarte
sensibilă permite absorbţia mărită a substanţei active, cu acţiune energică, chiar toxică.
Conţin una sau mai multe substanţe active şi excipient. Excipientul pentru
supozitoarele magistrale este untul de cacao, extras din seminţele arborelui Theobroma cacao
prin prăjire şi presare, care la temperatura corpului se topeşte rapid şi cedează aproape
instantaneu substanţa activă, dar are dezavantajul că râncezeşte uşor.
Excipienţii pentru supozitoarele tipizate sunt: masa gelatinoasă şi macrogolii,
compuşi hidrosolubili. Macrogolii sau PEG-urile sunt din punct de vedere chimic
polimerizate de etilenglicol, care rezultă din condensarea oxidului de etilen cu apa. În funcţie
de greutatea moleculară au consistenţă solidă sau lichidă. Nu râncezesc, nu irită. Pentru a
favoriza alunecarea supozitoarele tipizate trebuie umectate înainte de administrare.

12
 b.vaginale sunt numite globule sau ovule, având formă sferică sau ovoidală. Conţin de
obicei substanţe destinate eliberării substanţelor active intravaginal, pentru a trata
afecţiuni ginecologice, deşi există şi posibilitatea absorbţiei sistemice, mai ales a
unor hormoni.

c.uretrale (bujiuri) au formă de bastonaşe lungi, cilindro-conice, cu un capăt mai

efilat, destinate tratamentului afecţiunilor uretrale, ce conţin ca substanţe active
medicamente pentru tratamentul unor afecţiuni inflamatoare sau microbiene.

2.UNGUENTELE sunt preparate farmaceutice de consistenţă moale, care se aplică pe

tegumente şi mucoase în scop de protecţie sau terapeutic. Conţin una sau mai multe substanţe
active şi excipienţi, care se mai numesc şi baze de unguente.

Cerinţe generale pentru unguente:

 să aibă aspect omogen
 să-şi menţină consistenţa la temperaturi între 20-37 0C
 să adere bine de tegumente sau mucoase
 să nu râncezească
 să aibă pH 4,5 – 8,5
 să cedeze uşor substanţa activă
 să aibă capacitate de penetraţie adecvată scopului terapeutic

Clasificare:
 după locul de aplicare: dermice, oftalmice, nazale, pentru plăgi.
 după tipul acţiunii: de protecţie, epitelizante, cosmetice, revulsive, dezinfectante.
 după capacitatea de pătrundere: epidermice, endodermice, diadermice (acestea din
urmă au capacitate resorbtivă, la distanţă).
 după baza de unguent şi modul de includere a substanţei active: unguente-soluţii,
unguente-suspensii şi unguente-emulsii.

Bazele de unguente sunt de 2 tipuri :

 hidrofobe
 hidrofile
a). Bazele de unguente hidrofobe - sunt liposolubile, produc stază de căldură, împiedică
perspiraţia şi evaporarea sudorii, au efect de protecţie.
1.Geluri de hidrocarburi - sunt hidrocarburi saturate superioare care se obţin la
distilarea petrolului. Nu râncezesc, nu irită tegumentele, dar nu sunt bine tolerate de piela
inflamată. Ex. Vaselina albă, Parafina lichidă.
2.Lipogeluri - sunt trigliceridele acizilor graşi superiori (grăsimi neutre). Ex. ulei de
floarea soarelui, ulei de măsline, ulei de in, ulei de peşte.
3.Baze de unguent cu proprietăţi emulsive şi emulsii tip A/U: lanolina - ceara lânii
oilor, care este secreţia glandelor sebacee ale oilor, obţinută prin spălare de pe lână şi
purificare. Lanolina hidratată poate încorpora o cantitate mare de apă. Alte exemple: cetaceum
- un produs ceros obţinut din cavităţile pericraniene ale caşalotului; ceara albă, ceara galbenă.
Pentru unguentele magistrale se foloseşte Unguentum simplex, prevăzut de Farmacopeea
Română, care conţine 90% vaselină şi 10% lanolină.

b)Bazele de unguente hidrofile - sunt hidrosolubile, permit evaporarea apei, având efect
răcoritor şi antiinflamator.
1.Hidrogelurile - formează cu apa coloizi vâscoşi, cu efect răcoritor, se spală cu apă,
sunt alterabile datorită invadării de către microorganisme. Ex. glicerolatul de amidon,
metilceluloza, macromolecule care cu apa dau soluţii sub formă de geluri.
13
 2.Geluri de polietilenglicoli PEG (macrogoli) – constituie baze de unguente
hidrosolubile negrase, neiritante pentru tegumente, care cedează treptat substanţele active
înglobate în ele.
3.Emulgatori hidrofili – pot fi ionici şi neionici. Dintre emulgatorii hidrofili neionici
este oficinal oleatul de sorbimacrogol 300 numit şi Tween 80.
Unguentele soluţii conţin baze liposolubile şi sunt denumite pomezi sau unguente
propriu-zise. Au o consistenţă grasă, formează un strat protector subţire pe suprafaţa pielii,
cedând lent medicamentul. Se indică în dermatoze cronice sau subacute, pe piele uscată sau
scamoasă. Nu se aplică pe leziuni congestive, în situaţii acute.
Unguentele emulsii, care conţin apă 10% sunt denumite creme. Cremele favorizează
pătrunderea medicamentelor în piele, amestecându-se cu grăsimile de pe suprafaţă,
emulsionându-le şi înmuind epiderma prin apa conţinută. Au efect emolient sau răcoritor, se
spală cu uşurinţă. Sunt avantajoase în dermatitele pruriginoase, în ultima fază a eczemei,
pentru îngrijirea tenului, în dermatoze acute şi subacute.

3.PASTELE sunt unguente suspensii, care conţin pulberi (talc, oxid de zinc, amidon) peste
25%. Excipientul este vaselina albă, care păstrează stază de căldură. Pastele au efect protector,
sicativ, calmant.Se aplică în zonele lichenificate sau pe leziuni uşor zemuinde.

4.SĂPUNURILE sunt sărurile alcaline ale acizilor graşi superiori. Au efect de curăţire sau
degresare; pot fi folosite pentru pătrunderea unor substanţe active prin tegumente; există şi
săpunuri medicinale, care încorporează substanţe antiseptice: sulf, gudron, borax, resorcinol.

5.EMPLASTRELE sunt constituite din săpunuri, rezine, ceruri, substanţe grase, cauciuc, în
care pot fi încorporate şi substanţe medicamentoase. După destinaţie se clasifică în emplastre
medicamentoase, utilizate în scop terapeutic şi emplastre adezive, utilizate pentru acoperirea
leziunilor pielii şi fixarea pansamentelor.
Un exemplu de emplastre medicamentoase este reprezentat de plasturii adezivi pentru
absorbţie transdermică (TTS – transdermal therapeutic system sau TDDS - transdermal drug
delivery system), care se numesc şi patch-uri şi se aplică pe pielea nelezată, cedând lent
substanţa activă în vederea absorbţiei transcutanate şi a efectului sistemic. Calea transdermică
asigură o administrare prelungită, controlată şi constantă a substanţei medicamentoase în
timp, pe durata aplicării, evitându-se efectul primului pasaj hepatic. Exemple: plasturii cu
nitroglicerină folosiţi pentru efectul antianginos, cei cu scopolamină pentru răul de mişcare.
Efectul poate fi terminat cu uşurinţă prin înlăturarea plasturelui, complianţa este superioară,
dar totuşi pot exista inegalităţi în cadrul procesului de absorbţie. După scoaterea de pe piele a
unui plasture, mulţi adezivi antrenează celulele primului strat cornos de deasupra (stripping
effect - exfoliere, detaşare), de aceea reaplicarea în acelaşi loc a plasturelui este rareori
posibilă.
Tipuri de dispozitive transdermice:
1. Dispozitive transdermice cu membranǎ au urmǎtoarele elemente constitutive:
 o membranǎ protectoare externǎ, impermeabilǎ pentru substanţa medicamentoasǎ (ex.:
nitroglicerina);
 un rezervor medicamentos;
 o membranǎ polimericǎ de control a vitezei de cedare a substanţei medicamentoase;
 o membranǎ adezivǎ care este acoperitǎ de o folie protectoare ce este îndepǎrtatǎ
înainte de momentul utilizǎrii.
a)sistemul terapeutic Transderm-Nitro cu nitroglicerinǎ în scopul prevenirii
crizelor de anginǎ pectoralǎ. Plasturele este acoperit cu o membranǎ (laminat de aluminiu şi
plastic) care împiedicǎ volatilizarea substanţei. Cantitatea de nitroglicerinǎ eliberatǎ în 24 ore
este de 5 – 10 mg, iar suprafaţa dispozitivului este între 10 – 32 cm2.
! Se recomandǎ administrarea dicontinuǎ a plasturelui cu nitroglicerinǎ (10 – 12
ore/zi) întrucât administrarea continuǎ prezintǎ incovenientul instalǎrii rapide a toleranţei şi
14
 deci scǎderea efectului antianginos.
În intervalul rǎmas neacoperit pacientul va utiliza un beta-blocant sau un
blocant de calciu.

Reguli de utilizare a plasturelui cu nitroglicerinǎ

- plasturele se aplicǎ pe pielea netedǎ, nelezatǎ în regiunea precordialǎ (obişnuit), timp de
12 ore/zi;
- pacienţii cu anginǎ de efort vor folosi plasturele cu nitroglicerinǎ preferabil în timpul zilei
în timp ce pacienţii cu angor nocturn îl vor utiliza numai în timpul nopţii;
- doza minimǎ recomandatǎ de nitroglicerinǎ pe zi la pacienţii coronarieni este 5 – 10 mg.
b) Dispozitivul transdermic pe bazǎ de estradiol
Ex.: Estraderm aplicat pe fese asigurǎ cedarea controlatǎ a unei doze de estradiol pe o duratǎ de
3-4 zile în scopul corectǎrii carenţelor estrogenice legate de menopauzǎ.
c) Dispozitivul transdermic pe bazǎ de scopolaminǎ Scopoderm TTS este utilizat în scopul
prevenirii greţurilor şi vǎrsǎturilor din rǎul de mişcare pe o duratǎ de 3 zile; plasturele se aplicǎ
retroauricular.
d) Duragesic, conţinând Fentanil, un analgezic opioid este un sistem transdermic utilizat în
combaterea durerii cronice severe.
e) Niquitin Clear este un sistem transdermic care conţine nicotinǎ; este utilizat la persoane
dependente de nicotinǎ pentru combaterea simptomelor care apar la încercǎrile de a se lǎsa de
fumat.
2. Dispozitiv transdermic de tip matriceal
În acest tip de sistem cu cedare controlatǎ preprogramatǎ substanţa
medicamentoasǎ este dispersatǎ în matriţǎ polimericǎ lipofilǎ sau hidrofilǎ care controleazǎ
viteza de cedare.
Cedarea moleculelor substanţei medicamentoase din acest tip de sistem
farmaceutic este realizatǎ prin:
- controlul dozei de încǎrcare;
- solubilitatea substanţei medicamentoase în polimer;
- difuziunea substanţei medicamentoase în polimer.
Ex.: sistemele Nitro-Dur sau Deponit (cu efect antianginos)
3. Sisteme transdermice cu microrezervoare (microcompartimente)
În aceste sisteme difuzia poate avea loc din microcompartimente
(microrezervoare) hidrofile închise într-o matrice lipofilǎ siliconicǎ şi prin membrane de
acoperire a sistemului.
Ex.: sistemul transdermic Nitrodisc cu nitroglicerinǎ, dispozitiv transdermic cu
levonorgestrel şi estradiol cu efect contraceptiv, pe o duratǎ de 7 zile, etc.
Avantajele sistemelor terapeutice transdermice:
-evitarea degradǎrii substanţei medicamentoase la nivel intestinal sau hepatic;
-realizarea unui efect farmacologic similar celui obţinut dupǎ administrarea în perfuzie
i.v. a substanţei medicamentoase: o concentraţie plasmaticǎ constantǎ şi cu vitezǎ controlatǎ a
principiului activ pe un interval de minimum 24 de ore.
Emplastrele adezive se pot găsi sub formă de benzi rulate (rulouri), cum este
leucoplastul (folosit pentru fixarea pansamentelor), sub formă de dreptunghiuri (pe ţesătura
textilă acoperită cu emplastru se fixează mici comprese îmbibate cu substanţe antiseptice -de
ex. Romplast cu rivanol, URGO).
Dezavantajele emplastrelor adezive: sunt impermeabile pentru apă şi datorită efectului
ocluziv produc macerarea pielii, pentru pielea sensibilă find indicată utilizarea celor cu
perforaţii.

15
 C.FORME MEDICAMENTOASE LICHIDE

Sunt forme farmaceutice constituite dintr-un mediu de dispersie fluid (solvent), în care
se găsesc dispersate substanţe active solide lichide sau gazoase.

Clasificare:
 după complexitate sunt: simple cu o singură substanţă activă şi compuse (amestecuri,
mixturi).
 după gradul de omogenitate sunt soluţii omogene şi dispersii eterogene.
 după modul de preparare: soluţii, emulsii, suspensii şi soluţii extractive.
 după natura solventului: apoase, alcoolice şi uleioase.
 după calea de administrare:
-forme lichide pentru uz extern
-forme lichide pentru uz extern cu întrebuinţări speciale
-forme lichide pentru uz intern
-forme lichide pentru administrare parenterală

Avantajele formelor lichide: efect terapeutic prompt, sunt forme accesibile copiilor.
Dezavantajele formelor lichide: gustul, mirosul neplăcut se simt mai uşor, volumul
mare, pot apare reacţii de incompatibilitate (precipitare, efervescenţă, de culoare).

1.FORME LICHIDE PENTRU UZ EXTERN – pot fi soluţii, emulsii, suspensii care se

aplică pe tegumente sau mucoase. Ca solvenţi se pot utiliza apa distilată, alcoolul etilic diluat
sau uleiul de floarea soarelui.
Soluţiile pentru uz extern sunt utilizate pentru aplicare pe tegumente şi mucoase
pentru badijonare, comprese, fricţiuni, spălături. Conţin substanţe active dizolvate în apă
distilată, alcool diluat sau ulei de floarea soarelui. Uneori mai conţin şi glicerol pentru a creşte
aderenţa de tegumente. Ex. soluţie apoasă de Rivanol 1‰ pentru spălarea plăgilor infectate şi
soluţie alcoolică cu Acid salicilic 3% pentru badijonarea leziunilor micotice.
Suspensiile pentru uz extern conţin substanţe solide insolubile (oxid de zinc,
amidon, talc), care se dispersează în apă sau ulei. Pentru menţinerea stabilităţii şi omogenităţii
mai conţin substanţe ajutătoare, cum aunt agenţii de vâscozitate (metilceluloza, gelatina,
macrogoli). Adaosul de glicerină favorizează aderarea la locul de aplicare. Necesită agitare
înainte de aplicare, numindu-se mixturi agitande.
Emulsiile pentru uz extern sunt preparate cu aspect lăptos obţinute prin dispersarea a
două lichide nemiscibile, unul apos şi altul uleios. Mai conţin emulgatori de tip A/U sau U/A.
Se agită înainte de aplicare.

2.FORME LICHIDE PENTRU UZ EXTERN CU ÎNTREBUINŢĂRI SPECIALE

Picăturile pentru ochi (colirele) se pot prezenta sub formă de soluţii, emulsii sau
suspensii care se aplică în sacul conjunctival, câte 1-2 picături odată, în tratamentul
conjunctivitelor, iridociclitelor, glaucomului sau pentru examenul fundului de ochi. Trebuie să
îndeplinească următoarele condiţii: să fie sterile, să fie izotone cu lichidul lacrimal. Se
eliberează în flacoane prevăzute cu picător.
Picăturile pentru nas se administrează în fiecare nară pentru decongestionarea
mucoasei nazale în rinite sau sinuzite. De obicei, se folosesc substanţe vasoconstrictoare (cu
excepţia nou-născuţilor la care în scop decongestionant se prescrie de obicei ser fiziologic),
antiseptice, antibiotice. Se eliberează în flacoane prevăzute cu picător.
Picăturile pentru urechi pot fi soluţii, emulsii, suspensii preparate cu apă, ulei
vegetal, sau alţi solvenţi. Trebuie să aibă un pH de 5-7,5. Ex. soluţie tipizată Boramid.
Gargarismele şi apele de gură sunt forme lichide, care după întrebuinţare se
expulzează fără să fie înghiţite. Sunt soluţii care conţin substanţe active cu acţiune antiseptică,
16
dezodorizantă sau răcoritoare, utilizate în afecţiunile cavităţii bucale şi cele faringiene. Există
preparate tipizate, fie gata preparate, fie concentrate care se diluează în momentul utilizării.
De obicei, din acestea se dizolvă 1-2 linguri în ½ pahar cu apă. Ex.Ticiverol.
Alte forme lichide asemănătoare sunt: duşurile buco-faringiene - soluţii apoase
administrate în jet sub presiune cu ajutorul unui dispozitiv adecvat (pară de cauciuc, seringă,
canulă pusă în legătură cu un irigator). Colutoriile sunt soluţii de consistenţă siropoasă,
vâscoasă pentru badijonarea cavităţii bucale, gingiilor, faringelui. Excipientul este un amestec
hidroglicerinat. Aceste soluţii formează un înveliş protector, ce favorizează contactul prelungit
al substanţelor medicamentoase cu mucoasa pe care au fost aplicate (ex. glicerina boraxată
10%).
Clismele - sunt preparate farmaceutice lichide administrate endo-rectal sub formǎ de
spǎlǎturi sau irigaţii. Clismele au un volum cuprins între 4 – 1000 ml; se numesc microclisme
cele cu volumul de 4 – 10 ml.
Se clasificǎ în funcţie de scop:
 clisme cu efect mecanic (evacuator): clismele purgative se utilizeazǎ la bolnavi cu
constipaţie cronicǎ sau preoperator. Conţin: apǎ sau soluţie de sǎpun 10%. sulfat de sodiu
2 – 5%, la care se pot asocia şi agenţi tensioactivi pentru accelerarea peristaltismului
intestinal. Volumul unei administrǎri este de 250 – 1000 ml.
 clisme pentru radiodiagnostic: conţin suspensii cu sulfat de bariu 40%, substanţǎ
insolubilǎ în apǎ cu proprietǎţi radioopace excelente destinate explorǎrii rectului şi
colonului. Volumul unei administrǎri este de 50 – 100 ml.
 clisme medicamentoase: formele farmaceutice lichide ce conţin diferite substanţe
medicamentoase cu acţiune localǎ sau generalǎ (antiseptice, sedative, antihelmintice,
antiinflamatoare, anestezice). Volumul unei administrǎri este de 100 – 150 ml.
Microclismele: sunt clisme care conţin substanţe puternic active sau toxice într-un volum
mic de lichid de la 4 – 10 ml. Sunt preparate moderne condiţionate într-un recipient din
plastomer suplu prevǎzute cu un tub rigid.

3.FORME LICHIDE PENTRU UZ INTERN

După natura solventului sunt apoase, uleioase sau alcoolice. După modul de preparare
sunt soluţii, emulsii şi suspensii.
Picături pentru uz intern sunt soluţii care conţin substanţe active dizolvate într-un
solvent adecvat. Doza administrată se măsoară prin numărul de picături, cu ajutorul unei
pipete care dă picături de o mărime stabilită. Se introduc într-o linguriţă cu zahăr, compot,
dulceaţă, miere sau pe un cub de zahăr sau pe un miez de pâine, pentru a masca gustul
neplăcut al substanţelor active.
Poţiunile sunt forme destinate administrării pe cale orală cu lingura la adulţi şi cu
linguriţa la copii. În afară de substanţa sau substanţele active conţin edulcoranţi în proporţie
de 10-30% din cantitatea totală, iar solventul este apa distilată. Doza unitară se include într-o
linguriţă la copii şi într-o lingură la adulţi. O linguriţă conţine 5 g soluţie, iar o lingură 15 g
soluţie. Se prescriu de obicei 10-20 linguri la adult şi 20 linguriţe la copii.
Edulcoranţii sunt substanţe cu rol corectiv, folosite pentru ameliorarea gustului
necorespunzător al substanţelor active. Se folosesc:
 ape aromatice - soluţii diluate de uleiuri volatile, care se obţin fie prin dizolvarea
acestora, fie prin distilarea părţilor din plante cu vapori de apă. Ex. apă de mentă, apa de
scorţişoară.
 siropurile - sunt soluţii dulci. Se folosesc siropul simplu, adică apă cu zahăr 64%,
siropuri aromate: sirop de lămâie, sirop de portocale sau siropuri medicamentoase (siropul de
codeină).
 limonadele gazoase - sunt soluţii apoase îndulcite şi aromatizate, conţinând acizi şi
săruri ale acidului carbonic, astfel ele degajă dioxid de carbon, producând efervescenţă şi
având un gust răcoritor. Se folosesc în cazul prescrierii bromurilor. Ex. soluţia efervescentă.
 mucilagiile - sunt soluţii coloidale vâscoase cu rol corectiv şi de protecţie. Formează o
17
peliculă fină pe suprafaţa mucoasei tubului digestiv, protejând-o de efectul iritant al substanţei
medicamentoase. Ex. mucilagul de gumă arabică - un lichid gălbui, opalescent, fără gust şi
miros, conţine gumă arabică, un produs natural de exsudaţie al arborilor din specia Acacia.
Este necesar când se prescrie cloralhidrat.
 glicerolul sau glicerina - se foloseşte pentru prescrierea poţiunilor cu ioduri.
Suspensiile pentru uz intern - conţin substanţe insolubile în solvent, dar şi agenţi de
vâscozitate ca metilceluloza, guma arabică. Necesită agitare înainte de întrebuinţare. Se
administrează ca şi poţiunile.
Emulsiile pentru uz intern - sunt preparate cu aspect lăptos obţinute prin dispersarea
a 2 lichide nemiscibile. Omogenizarea se obţine cu ajutorul emulgatorilor. Emulgatorii sunt
substanţe tensioactive care reduc tensiunea superficială la nivelul suprafeţei de contact între
cele 2 faze şi permit o bună omogenizare a preparatului. Aceste emulsii mai conţin gumă
arabică, lecitină, cazeină. Emulsiile pentru uz intern sunt totdeauna de tip U/A.

4.FORME LICHIDE PENTRU ADMINISTRARE PARENTERALĂ: INJECŢIILE ŞI

PERFUZIILE
INJECŢIILE - sunt preparate farmaceutice sterile şi apirogene, obţinute pe cale
industrială. Prin filtrare şi sterilizare se îndepărtează impurităţile din soluţie şi
microorganismele. Soluţia injectabilă este condiţionată în fiole, flacoane sau seringi
preumplute. Substanţele active conţinute se prezintă ca soluţii adevărate, emulsii sau
suspensii. Ca solvenţi se folosesc apa distilată sau bidistilată, uleiuri vegetale, solvenţi
sintetici, rareori solvenţi anhidri (propilenglicol). Pentru preparatele cu acţiune prelungită se
folosesc solvenţi anhidri, miscibili cu apa sau uleiul, soluţii de macromolecule - gelatină,
carboximetilceluloză sodică, polivinilpirolidona, dextran, alginat de sodiu.
Fiolele sunt recipiente de sticlă terminate cu o prelungire închisă ermetic prin sudare
la flacără, în care se introduce o singură doză dintr-un medicament.
Flacoanele sunt recipiente de sticlă astupate ermetic cu dopuri sau capsule de
cauciuc, fixate cu garnituri metalice. Pot conţine soluţii, emulsii, suspensii. În cazul în care
medicamentul se găseşte sub formă de pulbere, dizolvarea se efecutează în flacon,
introducându-se solventul printr-un ac de seringă după perforarea dopului de cauciuc. Soluţia
se scoate tot prin ac, fără a îndepărta dopul.
PERFUZIILE - sunt soluţii sterile, apirogene care se administrează intravenos în
cantitate mare (250, 500, 1000 ml), în ritm lent, picătură cu picătură, pe o durată de 30 minute
- câteva ore, cu ajutorul aparatului de perfuzie. Rareori pot fi emulsii. Se condiţionează în
flacoane sau pungi de plastic.
Perfuziile medicamentoase pot conţine:
 electroliţi;
 preparate de sânge şi înlocuitori de plasmǎ (Dextran 40-Rheomacrodex, Dextran 70 –
Macrodex);
 substanţe energetice (alimentaţia parenteralǎ): glucide (glucozǎ, fructozǎ, sorbitol), lipide
(ulei vegetal);
 substanţe utile în terapia afecţiunilor hepatice (arginina, sorbitol);
 substanţe cu acţiune asupra echilibrului acido-bazic.
La administrarea perfuziilor se vor avea în vedere douǎ aspecte importante:
 incompatibilitǎţile substanţelor asociate în perfuzie;
 riscul apariţiei tromboflebitei şi septicemiei (la acest risc contribuie canulele, soluţia
administratǎ, locul injecţiei, menţinerea cateterului, flacoanele).

Tot în categoria formelor lichide intră şi ceaiurile, soluţiile extractive şi extractele,

care sunt preparate oficinal, conform procedeelor indicate de Farmacopee.

5.CEAIURI, SOLUŢII EXTRACTIVE, EXTRACTE

 CEAIURILE se numesc oficinal Species. Sunt amestecuri de plante uscate şi
18
 mărunţite din care bolnavul îşi prepară singur medicamentul. Se eliberează la cerere.
De obicei, într-un ambalaj există 50-100 g de produs, din care se utilizează o lingură
(conţine 5 g) la ¼ l apă (250 ml). Se consumă ad libitum. Plantele conţin principii
active cu efect slab. Exemple: Ceai hepatic. Ceai laxativ, Ceai gastric, etc.

 SOLUŢIILE EXTRACTIVE sunt preparate lichide obţinute prin extracţie unor

droguri vegetale cu ajutorul unui solvent. Din punct de vedere al solventului pot fi
apoase şi alcoolice.
a)Soluţiile extractive apoase - după modul de preparare se clasifică în 3
grupe: infuzii, decocturi şi macerate.
-infuziile se prepară conform modului prevăzut de farmacopee astfel:
plantele uscate şi mărunţite se umectează timp de 5 minute, apoi se tratează
cu apă clocotită, se lasă în contact 30’ sub un capac, apoi se filtrează. Soluţia
călduţă obţinută este o infuzie. Infuzarea este o metodă de obţinere a
prerparatelor oficinale cu efect expectorant.
-decocturile se prepară conform farmacopeei astfel: plantele uscate
şi mărunţite se umectează, apoi se fierb 30’, în apa de extracţie, apoi se
filtrează şi se reconstituie cu apă până la volumul iniţial de soluţie.
-maceratele sunt soluţii extractive apoase care se obţin prin contactul
plantei cu apa la temperatura camerei minute, ore sau zile. Se foloseşte
pentru extracţia mucilagiilor şi a principiilor termolabile.
b)Soluţiile extractive alcoolice sunt tincturile şi vinurile medicamentoase.
Tincturile sunt soluţii extractive alcoolice obţinute prin macerare sau percolare
(ultimul procedeu permite obţinerea picătură cu picătură într-un vas special numit
percolator, prin care de sus în jos circulă alcoolul). Se pot utiliza ca atare sau
pentru obţinerea altor medicamente. Ex. Tinctura de Valeriana, folosită în scop
sedativ. Vinurile medicamentoase se obţin prin fermentarea alcoolică a glucozei şi
au un conţinut redus în principii active. Concentraţia de alcool este redusă (12-
16%). Ex. Vin tonic.
b)EXTRACTELE sunt forme oficinale care se obţin prin concentrarea soluţiilor
extractive până la o anumită concentraţie sau consistenţă. Pot avea diferite
consistenţe în funcţie de cantitatea de solvent rămasă. Extractele pot intra în
compoziţia preparatelor magistrale şi tipizate. În funcţie de consistenţă există 3
feluri de extracte:
 fluide - se prezintă sub formă lichidă. Ex. Extractul fluid de Secară cornută.
 moi - conţin maximum 20 % umiditate, fiind de consistenţă vâscoasă. Ex.
Extractul moale de Valeriana.
 uscate - apar sub formă puverizabilă, cu cel mult 5% umiditate. Ex. Extractul
uscat de Belladonna.

D.FORMELE MEDICAMENTOASE GAZOASE

Pot fi gaze, lichide volatile, aerosoli şi alte forme asemănătoare.

GAZELE se administrează inhalator cu ajutorul aparatului de narcoză. De ex.
protoxidul de azot se livrează în cilindri de oţel sub presiune (54 atm). Are punct de fierbere –
89 0C.
LICHIDE VOLATILE sunt unele anestezice generale (halotan, eter etilic).
ULEIURILE VOLATILE (ulei de mentă, eucalipt) se introduc în apă fierbinte. Prin
inhalaţie vaporii ajung în căile aeriene, chiar până la alveole, exercitând efecte predominent
locale.
AEROSOLII (spray-urile) sunt sisteme disperse heterogene, constituite dintr-un
mediu de dispersie gazos în care se dispersează substanţe active lichide sau solide.
Sunt de 2 tipuri: aeroemulsii sau ceţuri (când substanţa activă este lichidă), care se pot
19
administra inhalator (Berotec), pe tegumente, pe mucoase (Codecam), şi aerosuspensii sau
fumuri (când substanţa activă este solidă). În vederea administrării unor doze uniforme de
aerosuspensii există un dispozitiv special de inhalare care expulzează doza de pulbere
(conţinută într-o capsulă operculată) printr-un sistem de turbină în cavitatea bucală, de unde
aceasta este aspirată în arborele bronşic. Alte dispozitive asemănătoare sunt cele folosite
pentru administrarea medicamentelor antiastmatice: clickhalerul şi diskhalerul (accuhaler).
Aerosolii constau din :
-recipiente presurizate de condiţionare şi preparare;
-dispozitive de preparare a unor aerosoli lichizi (nebulizatoare);
-dispozitive de aerosolizare a unor pulberi.
Aerosolii sunt destinaţi tratamentului unor afecţiuni ale cǎilor respiratorii (aerosoli de
inhalaţie) sau aplicǎrii pe mucoase (nazalǎ, vaginalǎ, rectalǎ) sau pe tegument.
Aerosolii nebulizaţi sunt tot mai folosiţi în terapia unor afecţiuni: astmul bronşic, BPCO,
mucoviscidozǎ, etc.
Componenţii unui aerosol medicamentos sunt: propulsorul, recipientul, valva şi
actuatorul (butonul pentru eliberarea medicamentului) precum şi concentratul, soluţia sau
suspensia medicamentoasǎ.
Tipuri de dispozitive pentru aerosoli de inhalaţie
 dispozitive de aerosolizare cu valvǎ dozatoare (MDI = “metered – dose inhalers”) sunt
cele mai utilizate, eliberând o dozǎ mǎsuratǎ de substanţǎ medicamentoasǎ cu efect
bronhodilatoator sau antiinflamator; conţin aproximativ 200 de doze unitare.
Dezavantajele sistemului MDI sunt:
- eficacitatea terapeuticǎ dependentǎ de coordonarea între eliberarea pufului şi a inhalǎrii mai
greu de realizat de cǎtre unii pacienţi (copii, bǎtrâni, etc.);
- substanţa medicamentoasǎ este suspendatǎ într-un solvent (acidul oleic) responsabil de apariţia
bronhospasmului şi a tusei;
- depunerea principiului activ preferenţial în cavitatea bucalǎ şi orofaringe poate favoriza apariţia
candidozei orofaringiene (la corticoizii inhalatori).
Tehnica corectǎ de utilizare a MDI cuprinde:
 agitarea recipientului întodeauna înainte de utilizare;
 recipientul se plaseazǎ între buze;
 se înclinǎ uşor capul în spate;
 se asigurǎ o sincronizare între inspirul profund şi eliberarea pufului; (în caz contrar
majoritatea particulelor de medicament rǎmân în gurǎ);
 se va menţine o apnee postinspir de peste 10 secunde, apoi se respirǎ încet.
Dispozitivul de expansiune (“spacer”) ataşat la flaconul presurizat dozator, are rolul de a
selecţiona pentru inhalare doar particulele mai mici capabile sǎ ajungǎ în alveolele pulmonare; în
plus este înlǎturatǎ şi necesitatea coordonǎrii între eliberarea pufului şi inspir.
 dispozitive pentru inhalarea oralǎ a pulberilor (sistemele de tipul: spinhaler, rotahaler,
diskhaler) reprezintǎ o altǎ variantǎ prin care problema coordonǎrii inspirului cu
eliberarea pufului este evitatǎ.
Principiul activ condiţionat sub formǎ de pudrǎ este eliberat şi aspirat în cazul unui inspir
profund deci eficienţa sistemului depinde de capacitatea bolnavului de a aspira doza.
O perfecţionare a dispozitivelor de acest tip o reprezintǎ sistemul carusel (diskhaler) cu 8
doze, utilizate pe rând. Sunt reduse astfel numǎrul de operaţii pe care bolnavul trebuie sǎ le
efectueze, iar în caz de crizǎ astmaticǎ bolnavul are la îndemânǎ dozele necesare.
Medicamente utilizate sub formǎ de aerosoli:
a) în astmul bronşic şi BPCO:
- simpaticomimetice beta 2 cu duratǎ lungǎ de acţiune: salmeterol, formoterol;
- simpaticomimetice beta2 cu duratǎ scurtǎ de acţiune: salbutamol, fenoterol;
- steroizi de inhalare: beclometazona, budesonida, fluticasona;
20
- bronhodilatatoare anticolinergice: ipratropiu, oxitropiu;
- bronhodilatatoare antialergice: cromoglicat, nedocromil.
b)în mucoviscidozǎ: fusafungina, spray cu efect antibacterian.

I.7.INSTRUCŢIUNI PRIVIND ADMINISTRAREA UNOR FORME FARMACEUTICE

Este foarte important ca personalul sanitar să instruiască bolnavul asupra modului

corect de administrare a diferitelor forme farmaceutice şi acest lucru trebuie făcut inteligibil,
folosind cuvinte potrivite, adaptate nivelului de educaţie al personalului respectiv.

a) Picăturile oculare (colirele)

- se spală mâinile
- se deschide flaconul fără a atinge extremitatea picătoare
- se îndepărtează pleoapa inferioară, bolnavul fiind rugat să privească în sus
- se apropie vârful picător de şanţul format (fără a atinge conjunctiva)
- se introduce în sacul conjunctival o picătură de soluţie, iar ochiul se închide 2 min,
ştergându-se, dacă e cazul, excesul de lichid scurs
-parte din lichidul ajuns în sacul conjunctival se scurge prin canalul nazo-lacrimal, de aceea
apăsarea cu degetul pe cantul intern timp de 1-2 min permite o mai bună reţinere a soluţiei
local
-repetarea administrării nu se face la un interval mai mic de 5 min

b) Picăturile pentru nas

- bolnavul este rugat sa-şi sufle bine nasul
- se dă capul mult pe spate, bolnavul fiind în poziţie şezând sau culcat pe spate cu o pernă sub
umeri
- se introduce picătorul 1 cm în nară
- se administrează lichidul în cantitatea prescrisă
- imediat se apleacă capul înainte şi se ţine astfel câteva secunde
- se repetă procedeul pentru cealaltă nară
- se şterge picătorul cu apă fiartă

c) Picăturile pentru urechi (picăturile otice)

- se ţine flaconul în mână câteva minute pentru a încălzi lichidul
- se ţine capul într-o parte sau bolnavul se culcă lateral
- se trage uşor de pavilion pentru a expune conductul auditiv
- se administrează picăturile, apoi se aşteaptă 5 min (eventual se poate introduce în conduct un
tampon de vată pentru a evita scurgerea lichidului)
- se întoarce capul bolnavului pentru repetarea procedeului cu cealaltă ureche, dacă e cazul
d) Spray-ul nazal
- se suflă bine nasul
- bolnavul este rugat să aplece mult capul înainte (fiind în poziţie şezândă)
- se agită bine flaconul, se introduce vârful în nară, se astupă cealaltă nară şi se închide gura
- se introduce aerosolul prin apăsarea flaconului şi se trage uşor pe nas
- se îndepărtează flaconul şi se ţine capul mult aplecat înainte câteva secunde, după care se
îndreaptă
- bolnavul respiră pe gură câteva minute
- se curăţă vârful flaconului cu apă fiartă

e) aerosoli presurizaţi dozaţi pentru inhalaţie

- se elimină sputa prin tuse

21
- se agită flaconul energic
- se scoate capacul de protecţie şi se întoarce flaconul cu partea inferioară în sus
- se apucă piesa bucală între buze sau aceasta se poate aşeza înaintea gurii la 4 cm (conform
instrucţiunilor din prospect)
- bolnavul înclină uşor capul pe spate, deschide gura, expiră lent şi complet, apoi inspiră lent
ţinând limba în jos
- în mijlocul ultimului inspir se descarcă inhalatorul eliberând un puf, iar apoi se continuă
inspirul pe gură
- se opreşte respiraţia 8-10 secunde, iar apoi se expiră pe nas
- se pune capacul de protecţie pe flacon
-se clăteşte bine cavitatea bucală
-când flaconul este prevăzut cu un dispozitiv de expansiune (spacer), acesta se interpune între
flacon şi gură. Aerosolul se eliberează din flacon în spacer, apoi bolnavul inspiră lent şi
profund de 3-4 ori din acesta.

f) plasturii adezivi pentru absorbţie transdermică

- se alege locul de aplicare - de obicei pielea toracelui anterior (Atenţie, a nu se aplica pe
pielea lezată şi a nu se îmbrăca deasupra haine groase, cutate!)
- se spală şi se usucă mâinile şi locul de aplicare
- se desface plasturele, fără a atinge partea care conţine medicamentul
- se aplică pe piele şi se apasă marginile adezive
- se îndepărtează sau se înlocuieşte conform instrucţiunilor din prospect

g) supozitoarele tipizate
- se spală mâinile
- se scoate supozitorul din folia de protecţie şi se umezeşte uşor vârful cu apă rece
- bolnavul se aşează în decubit lateral cu picioarele flectate pe abdomen
- se introduce uşor supozitorul cu vârful rotunjit înainte
- bolnavul mai rămâne culcat câteva minute şi evită scaunul cca o oră (în cazul unui efect
resorbtiv)

h) Injecţiile
- se verifică dacă medicamentul nu e expirat, dacă substanţa şi doza sunt corecte
- se spală mâinile
- se dezinfectează pielea
- se elimină bulele de aer din seringă
- cadrul medical trebuie sa fie foarte atent pentru a nu atinge acul înainte de injecţie şi a nu se
înţepa accidental după efectuarea injecţiei
- seringa folosită se aruncă în recipientul special destinat

 Aspirarea din fiolă

- se spală mâinile
- se montează acul în seringă
- se bate cu unghia fiola pentru ca întreg conţinutul să ajungă jos
- se rupe vârful fiolei
- se aspiră din fiolă
- se îndepărtează aerul din seringă
- se face curăţenie, se spală mâinile

 Aspirarea din flacon a unei soluţii, emulsii sau suspensii

- se spală mâinile
- se dezinfectează cu alcool dopul flaconului
- se utilizează o seringă cu volum dublu de al flaconului
22
- se trage în seringă înainte de a introduce acul în flacon un volum de aer corespunzător
lichidului ce trebuie aspirat
- se introduce acul prin dop în flacon şi se întoarce flaconul cu partea inferioară în sus
- se introduce aerul din seringă în flacon pentru a face presiune
- se aspiră lichidul în cantitatea dorită plus încă 0,1 ml
- se scoate acul din flacon
- se îndepărtează aerul din seringă
- se face curăţenie, se spală mâinile

 Dizolvarea în flacon a unei pulberi

- se spală mâinile
- se dezinfectează dopul cu alcool
- se introduce acul în flacon, acesta se întoarce cu partea inferioară în sus şi se scoate din
flacon un volum de aer egal cu cantitatea de solvent necesară
- se trage în seringă lichidul pentru dizolvat şi se introduce în flacon
- se agită flaconul până la dizolvare
- se întoarce flaconul cu partea inferioară în sus şi se introduce aer pentru presiune
- se aspiră din flacon lichidul de injectat
- se scoate acul din flacon
- se îndepărtează aerul din seringă
- se face curăţenie, se spală mâinile

 Tehnica injecţiei subcutanate

- se spală mâinile
- se dau explicaţii bolnavului
- se descoperă zona de injectat (braţ, coapsă, abdomen)
- se dezinfectează pielea local
- se prinde între degete un pliu de piele
- se introduce acul la baza pliului în unghi de 20-30 de grade
- se eliberează pliul de piele
-se aspiră scurt: dacă apare sânge, se scoate acul, se înlocuieşte şi se repetă procedura
- se injectează lent în 1-2 min
- se tamponează locul cu vată
- se controlează reacţia bolnavului
- se face curăţenie, se spală mâinile

 Tehnica injecţiei intramusculare

- se spală mâinile
- se dau explicaţii bolnavului
- se descoperă zona de injectat (pătrimea laterală superioară a fesei, porţiunea laterală a
coapsei, zona deltoidului)
- se dezinfectează pielea local
- se solicită relaxarea musculaturii
- se introduce acul în unghi de 90 grade
- se aspiră scurt: dacă apare sânge se scoate acul, se înlocuieşte şi se repetă procedura
- se injectează lent
- se scoate acul, se tamponează cu vată locul
- se verifică reacţia bolnavului
- se face curăţenie, se spală mâinile

 Tehnica injecţiei intravenoase

- se spală mâinile
- se dau explicaţii bolnavului
23
- se descoperă membrul superior
- se poziţionează şi se sprijină braţul cu zona venelor de injectat în sus
- se aplică garou şi se caută vena potrivită
- se dezinfectează pielea local
- se fixează vena trăgând pielea longitudinal cu mâna stângă
- se introduce acul în unghi de 35 grade, trecând prin piele şi pătrunzând apoi în venă
- se trage puţin sânge pentru a confirma prezenţa în venă (dacă nu vine sânge se caută vena în
continuare)
- se desface cu grijă garoul
- se injectează lent (cel puţin într-un minut, dar pentru aminofilină durata este de cca 10-20 de
minute)
- atenţie la durere, tumefacţie, hematom şi reacţia bolnavului !
- se scoate acul
- se tamponează cu vată locul injecţiei şi se ţine apăsat câteva minute, eventual se fixează cu
un leucoplast
- se controlează reacţia bolnavului
-se face curăţenie, se spală mâinile

24
 II.FARMACOLOGIA SPECIALĂ

II.1.MEDICAŢIA SISTEMULUI NERVOS VEGETATIV

Grupa de medicamente Denumirea Forma şi compoziţia

comercială
A.PARASIMPATOMIMETICE
I.Cu acţiune directă Pilocarpina clorhidrat f cu 1 mg, colir 10 mg/ml
Pilogel ung. oftalmic 2 %, gel 4% pilocarpina
nitrică
Miostat colir 0,01% cu carbachol
II.Cu acţiune indirectă Miostin f 0,5 mg; 2,5 mg neostigmină metilsulfat,
compr.15 mg neostigmină bromură
III. Reactivator de Toxogonin f 250 mg obidoximă clorură
colinesterază
B.PARASIMPATOLITICE
I.Naturale Atropina sulfat f 1 mg; 0,25 mg atropină
Bromhidrat de f 0,25 mg scopolamină
scopolamină
II .Semisintetice Scobutil, Buscopan f compr., sup. 10 mg bromură de
butilscopolamoniu, supp. 7,5 mg
Scobutil compus f 20 mg scobutil şi 2,5 g
noraminofenazonă, sup. 10 mg scobutil
şi 1 g noraminofenazonă
Ipravent aerosol cu bromură de ipratropiu 200
mcg/doză
Spiriva Caps. pulb. inhal.18 mcg tiotropium
III. Sintetice Propantelina draj.15 mg propantelină bromură
Antrenyl, Oxifen compr. 5 mg oxifenoniu
Gastrozepin compr. 25 mg pirenzepină
Bretaris Genuair Pulb. inhal. 322 mcg/doză aclidinium
bromidum
IV. Midriatice Atropinol sol.oftalmică 1% atropină
Mydrum sol.oftalmică 0,5% tropicamidă
C.ANTISPASTICE

I.Musculotrope Papaverina compr. 50, 100 mg papaverină

clorhidrică
No-spa compr.40 mg, 80 mg; f. 40 mg
drotaverină
Duspatalin draj. 200 mg mebeverină

II. Compuse Lizadon P compr.papaverină, atropină,

fenobarbital, propifenazonă, supp.cu
papaverină, atropină, fenobarbital

Piafen compr., f, sup.cu metamizol,

pitofenonă, fenpipramidă

25
 Grupa de medicamente Denumirea Forma şi compoziţia
comercială
D.SUBSTANŢE CONTRA Zyban compr. film. elib. prel. 150 mg bupropion
DEPENDENŢEI LA Nicorette freshmint gumă medic.mast. 2 mg, 4 mg nicotină
NICOTINĂ Niquitin Clear plasture transdermic 7 mg, 14 mg, 21 mg
Champix compr. filmate 1 mg vareniclină

E. CURARIZANTE
a)Antidepolarizante Tubocurarin f. 15 mg/1,5 ml
Pavulon f. 2 mg/ml; 4 mg/2 ml pancuroniu
Alloferin f. 10 mg/2 ml alcuroniu
Norcuron flac.pulb.inj. 4 mg, 10 mg vecuroniu
Tracrium f. 25 mg/2,5 ml atracurium
Mivacron f. 20 mg/10 ml mivacurium
Esmeron flac. 10 mg/ml a 2,5; 5; 10 ml rocuroniu
Nimbex f sol.inj./perfuz.2,5; 5; 10; 25 mg
cisatracurium
Flaxedil, Relaxan f. 40 mg/2 ml ; 80 mg/2 ml galamina
b) Depolarizante Lystenon, Myorelaxin f.50 mg/ml; 100 mg/ml, flac.inj. 500 mg
suxametoniu
F.ALTE RELAXANTE Vistabel pulb.pt.sol.inj 4 U Allergan/0,1 ml
CU ACŢIUNE Toxină botulinică tip A
PERIFERICĂ Neurobloc sol.inj.5000 UI/ml Toxină botulinică tip
B
G. SIMPATOMIMETICE
I. Alfa şi betastimulatoare Adrenalină f. 1 mg/ml epinefrină
Thomasin compr. 10 mg, fiole buvabile 15 mg/ml
etilefrină
Efedrină compr. 50 mg, f. 50 mg efedrină
Ser efedrinat Pic. nayale 0,5%, 1% efedrină
Dopamină clorhidrat f. 10 ml sol 0,5%
Dobutamina Admeda flac.inj 250 mg/50 ml dobutamină
II. Predominant alfa- Noradrenaline tartrate Conc.ptr.sol. perfuz.0,2%, f 4; 8 ml
stimulatoare Aguettant noradrenalină
Rinofug sol.ext. 1mg/ml nafazolină clorhidrică

Proculin sol.oftalmică 0,3 mg/ml nafazolină

Visine classic Pic. oftalmice 0,05% tetrizolinum
Bioflu Nazal Sol. nazală 2,5 mg/ml, spray nazal 5
mg/ml fenilefrină
Olynth HA Spray nazal 0,05%, 0,1% xilometazolină
Afrin Aerosol 0,05% oximetazolină

III. Combinaţii cu efect Picnaz sol.uz ext. cu neomicină 0,05 g şi

decongestionat nazal efedrină 0,1 g
Vibrocil Duo Spray nazal 0,5 mg xilometazolină şi
bromură de ipratropiu 0,6 mg, flac. 10 ml
Bixtonim sol.uz ext. cu 0,5 g efedrină, 0,1 g
nafazolină, 0,02 g hidrocortizon alcool
Rinonef-T Pic. nazale cu efedrină clorhidrat 50 mg
şi neomicină sulfat 50 mg

26

Ibusinus/
raceală şi gripă
Paracetamol sinus
IV.Predominant beta- Salbutamol
stimulatoare
Beta 2 selective
H. SIMPATOLITICE
I. ALFA-BLOCANTE
a. neselective
b.alfa-1 blocante
II. BETA – BLOCANTE
a. neselective
b. selective
c.cu acţiune alfa şi beta-
blocantă
III.
NEUROSIMPATOLITIC
IV.ASOCIAŢII DE
SIMPATOLITICE ŞI
PARASIMPATOLITICE
V. ANTIMIGRENOASE
DERIVAŢI DIN ERGOT
Coldrex sinus Compr. film. paracetamol 500 mg,
pseudoefedrină 30 mg
Nurofen Compr. filmate ibuprofen 200 mg,
pseudoefedrina 30 mg
compr. cu 0,5 g paracetamol, 3 mg
clorfeniramin, 30 mg pseudoefedrină
sol.0,2% pt. aerosoli, compr. 2 şi 4 mg
Berotec sol.0,4% fenoterol pt. aerosoli
Atimos Sol. inhalare presurizată 12 mcg/doză
formoterol
Bricanyl sol.inh.2,5 mg/ ml, compr. 2,5 mg
terbutalin
Onbrez Breezhaler Caps. cu pulbere ptr. inhalat 150; 300
microg indacaterol
Tolazolin compr. 25 mg, f. 10 mg
Ergoceps (Secatoxin) sol.int. 1mg/ml dihidroergotoxină
Hydergine compr.1,5 mg, f 0,3 mg/ml
dihidroergotoxină
Minipres compr. 1; 2 mg prazosin
Cardura compr.1;2;4 mg doxazosin
Ebrantil Sol. inj.25mg/ 5 ml; 50 mg/10 ml
urapidil
Propranolol compr.10; 40 şi 80 mg propranolol
Trasicor compr.40; 160 mg oxprenolol
Visken compr. 5 mg pindolol
Darob compr.80; 160 mg, sol.inj sotalol
Trimepranol compr. 10 mg metipranolol
Bloxan compr.50; 100; 200 mg metoprolol
Tenormin compr.50 ; 100 mg atenolol
Acecor compr.200 mg acebutolol
Lokren compr.film.20 mg betaxolol
Concor compr.film.2,5; 5; 10 mg bisoprolol
Celectol compr.200 mg celiprolol
Nebilet compr. 5 mg nebivolol
Dilatrend compr.6,25; 12,5; 25 mg carvedilol
Dopegyt compr. 250 mg metil-dopa
Distonocalm compr. filmate cu alcaloizi din Radix
Belladonnae, Secara cornută,
propranolol, amobarbital
Calmogen caps. cu alcaloizi din Radix Belladonnae
sau sulfat de atropină; dihidroergotoxină,
propranolol, hidroxizi
draj.1 mg ergotamină, 100 mg cafeină
Cofedol
27
 MEDICAŢIA VEGETATIVĂ ŞI NEUROMUSCULARĂ
1.MEDICAŢIA COLINERGICĂ
Răspunsurile la activarea sistemului vegetativ parasimpatic: acesta reglementează
procesele legate de asimilarea de energie (ingestia de alimente, digestia, absorbţia) şi de
stocarea ei. Mai poartă numele de sistem “rest and digest”. Aceste procese funcţionează atunci
când organismuleste în repaus, permițând un volum respirator scăzut (creşterea tonusului
bronhiilor) şi scăderea activităţii cardiace. Secreţia de salivă şi fluide intestinale favorizează
digestia alimentelor; propulsia conținutului intestinal este accelerată datorită activității
peristaltice crescute și scăderii tonusului sfincterelor. Pentru golirea vezicii urinare (micțiune),
tensiunea peretelui este crescută de activarea detrusorului, concomitent cu relaxarea
sfincterului. Se mai produce mioză şi bombarea cristalinului, care permite acomodarea pentru
vederea de aproape; de asemenea scade presiunea intraoculară.
Medicaţia colinergică cuprinde parasimpatomimeticele, parasimpatoliticele,
substanţele cu acţiune ganglionară, inhibitoarele eliberării acetilcolinei şi curarizantele.
1.1.PARASIMPATOMIMETICELE - sunt substanţe care reproduc efectele stimulării
sistemului nervos vegetativ parasimpatic.
Indicaţiile terapeutice: ileus paralitic, pareză vezicală, atonie gastrointestinală; xerostomie,
sindrom Sjogren; glaucom; intoxicaţii cu parasimpatolitice (ca antidot).
Contraindicaţii: astm bronşic, ulcer gastric, boli cardiace, ileus mecanic
Clasificarea parasimpatomimeticelor:
a.parasimpatomimetice directe : carbaminoilcolina, betanecol, pilocarpina
Carbaminoilcolina (Miostat) se foloseşte ca antiglaucomatos. Betanecol (Urecholine)
se foloseşte în atoniile intestinale sau vezicale postoperatorii. Pilocarpina ese foloseşte în
glaucom sub formă de unguent sau colir 2%, dar şi injectabil pentru stimularea secreţiilor
exocrine sau ca antidot în intoxicaţia cu parasimpatolitice.
b.parasimpatomimetice indirecte: reversibile (fizostigmina, neostigmina) şi ireversibile
(compuşii organofosforici: ecotiopat, paration, substanţele toxice de luptă- gazul sarin).
Fizostigmina se utilizează aproape exclusiv local sub formă de colir 0,2-0,5% în glaucom, iar
parenteral se poate administra în intoxicaţia acută cu atropină. Neostigmina (Miostin) are
efectele generale ale PSM, dar se mai foloseşte în miastenia gravis şi ca antidot în
supradozare de curarizante antidepolarizante.
Compuşii organofosforici sunt inhibitori ireversibili ai acetilcolinesterazei. Se folosesc
în tratamentul glaucomului rezistent la alte medicamente, ca insecticide şi substanţe toxice de
luptă. Paraoxon (Mintacol) se foloseşte în glaucom, o picătură pe zi. Diizopropilfluorofosfat
(Fluostigmin) se indică tot în glaucom, o picătură pe săptămână. Parationul (Verde de Paris),
metilparationul, malationul se utilizează ca insecticide. Trilonii (sarin, tabun, soman) sunt
gaze toxice de luptă.

1.2.PARASIMPATOLITICELE sunt medicamente care împiedică efectele stimulării

sistemului nervos parasimpatic şi ale parasimpatomimeticelor la nivelul receptorilor
muscarinici. Se clasifică în substanţe naturale, semisintetice şi sintetice.
Parasimpatoliticele naturale sunt atropina şi scopolamina, alcaloizi din frunzele de
Atropa Belladona (mătrăguna), Hyosciamus niger (măselariţa) şi Datura stamonium (laur,
ciumăfaie). Atropina este principalul alcaloid din Atropa Belladonna.
Efectele atropinei: antisecretor, antispastic neurotrop, la nivelul ochiului produce
relaxarea muşchiului circular al irisului cu midriază şi paralizia acomodării, afectând vederea
de aproape; de asemenea creşte presiunea intraoculară. La nivelul cordului are efect
dezinhibitor în condiţiile unei inervaţii vagale crescute (produce stimularea contractilităţii,
creşterea frecvenţei şi îmbunătăţirea conducerii atrioventriculare). la nivelul SNC are efect
antigreţos-antivomitiv, antiparkinsonian şi de stimulare a centrului respirator bulbar.

28
 Indicaţiile terapeutice ale atropinei: în sialoree; în tuberculoză pentru combaterea
transpiraţiilor profuze; în chirurgia oro-maxilo-facială; în boala ulceroasă; în colici
(abdominală, bilară, renală); în astmul bronşic; ca premedicaţie în anestezia generală; în
resuscitare; în boala Parkinson; în răul de mişcare (kinetoze); în asociere cu deprimante ale
centrului respirator (morfină, hidromorfonă); în intoxicaţia cu compuşi organofosforici; sub
formă de colir în irite, iridociclite.
Contraindicaţiile atropinei: în ileus paralitic, în glaucom, în adenom de prostată.
Parasimpatoliticele semisintetice se obţin pornind fie de la atropină, fie de la
scopolamină. Homatropina se foloseşte ca midriatic, având o durată de 24 de ore. Bromura de
ipratropiu are efect bronhodilatator. Se administrează inhalator în crizele de astm bronşic,
efectele secundare fiind minime, deoarece nu se absoarbe aproape de loc în circulaţia
generală. Bromura de butilscopolamoniu (Scobutil, Buscopan) are proprietăţi antispastice
marcate, mai puţin antisecretoare. Se indică în colică abdominală, biliară, renală, dismenoree.
Tropicamida (Mydrum) este folosită pentru refractometrie şi examenul fundului de ochi,
având o durată de acţiune de cca 6 ore.
Parasimpatoliticele sintetice se obţin pe cale industrială. Propantelina are efect
marcat antisecretor, fiind utilizată în tratamentul gastritei hiperacide şi a bolii
ulceroase.Oxifenoniul are efect antisecretor gastric şi antispastic la nivelul căilor biliare.
Pirenzepina (Gastrozepin) este un antisecretor mai selectiv la nivel gastric, având astfel mai
puţine efecte adverse. Trihexifenidil (Romparkin) şi biperiden (Akineton) sunt
anticolinergice cu efect central folosite în boala Parkinson. Flavoxatul (Urispas) şi
oxibutinina (Driptane) se folosesc în urologie, ca antispastice în incontinenţa urinară.

1.3.SUBSTANŢE CU ACŢIUNE GANGLIONARĂ

Nicotina este un alcaloid lichid extras din frunzele de tutun Nicotiana tabacum. Este o
substanţă liposolubilă care se poate absorbi rapid prin mucoase, piele intactă şi pe cale
inhalatorie. Prezintă importanţă toxicologică datorită obiceiului fumatului. Iniţial ea
stimulează receptorii nicotinici, iar la doze mari îi blochează. Prima dată sunt stimulaţi
ganglionii vegetativi parasimpatici cu creşterea secreţiilor (salivară, gastrică), greaţă, creşterea
peristaltismului intestinal, vasodilataţie, hipotensiune arterială. Apoi sunt stimulaţi ganglionii
vegetativi simpatici cu descărcare de catecolamine, tahicardie, vasoconstricţie şi creşterea TA,
efecte metabolice (hiperglicemie, lipoliză). Apoi, este stimulată MSR cu descărcare mai
puternică de catecolamine şi creşterea TA. Prin stimularea receptorilor din glomusul
carotidian apare hiperventilaţie. Intoxicaţia cronică sau tabagismul se manifestă prin toleranţă,
dependenţă fizică. Dependenţa produsă de fumat este foarte puternică. Fumatul creşte
incidenţa bolilor cardiovasculare, a bolilor tromboembolice, a bronhopneumopatiei
obstructive cronice şi a cancerului bronhopulmonar (în fumul de ţigară există foarte multe
substanţe cancerigene, gudroane, benzpiren, etc).În scopul întreruperii obiceiului fumatului se
utilizează următoarele mijloace: un antidepresiv numit bupropion (Zyban), substituţie cu
nicotină (gumă de mestecat şi plasture transdermic), precum şi un compus care reduce
efectele plăcute cauzate de nicotină, vareniclina (Champix).

1.4. INHIBITOARELE ELIBERĂRII ACETILCOLINEI

Toxina botulinică este o exotoxină produsă de Clostridium botulinum, cauzatoare a
bolii botulism (de origine alimentară, manifestată prin paralizia musculaturii striate).In terapie
este utilizată forma A şi B. Împiedică eliberarea acetilcolinei de la nivelul terminațiilor
nervoase. Se indică în tulburări spastice ale contracţiei musculaturii striate cum ar fi :
Afecţiuni ale muscularii mimicii: blefarospasm, spasm hemifacial; distonie
oromandibulară, bruxismul sever, hipertrofia muşchiului maseter
Tulburări la nivelul secreţiei exocrine: hipersalivaţie severă; hiperlacrimaţie (sindromul
“lacrimilor de crocodil”)
Tulburări sfincteriene : incotinenţa urinară la femei.
• Utilizări în dermatologie şi cosmetologie : tratamentul cu toxină botulinică pentru

29
 liniile hiprerfuncţionale este bine documentat şi are la bază studii clinice (“evidence
based medicine”), producând o întinerire” (aparentă).

1.4.CURARIZANTELE sau relaxantele musculaturii scheletice sunt substanţe care interferă

cu funcţia de neurotransmiţător a acetilcolinei la nivelul joncţiunii neuromusculare,
producând relaxarea sau în doză mare paralizia musculaturii striate. Se indică în
anesteziologie pentru completarea relaxării musculaturii scheletice, în ortopedie pentru
reducerea fracturilor şi luxaţiilor, în tetanos, în intoxicaţie cu stricnină sau în psihiatrie, în
cadrul terapiei electroconvulsivante.
Se clasifică în 2 categorii (în funcţie de structură şi mecanismul de acţiune):
 curarizante antidepolarizante: tubocurarina, pancuroniu, alcuroniu, vecuroniu,
atracurium, mivacurium, rocuroniu, cisatracurium. Antidotul în caz de supradozare
este neostigmina (Miostin). Medicamentele care acţionează sinergic cu aceste
curarizante sunt anestezicele generale inhalatorii (permit scăderea dozei acestora) şi
aminoglicozidele (nu se asociază datorită riscului paraliziei muşchilor respiratori).
 curarizante depolarizante: suxametoniu se foloseşte pentru facilitarea intubaţiei
traheale sau pentru reducerea fracturilor. Are o durată de acţiune scurtă (4-5 min).
Poate produce apnee prelungită la indivizii cu deficit de pseudocolinesterază, enzima
care inactivează suxametoniul. Mai poate determina hipertermie malignă în caz de
asociere cu anestezice generale halogenate.

2.MEDICAŢIA ADRNERGICĂ
Răspunsurile la activarea sistemului vegetativ simpatică: din punct de vedere simplist,
activarea sistemului simpatic poate fi considerată un mijloc prin care organismul atinge o
stare de capacitate maximă, fiind numit sistemul flight and fight. În ambele cazuri, este
necesară o activitate energică a musculaturii scheletice. Pentru a asigura aprovizionarea
adecvată de oxigen și nutrienți, fluxul de sânge in muşchii sheletici este crescut; Frecvenţa
cardiacă şi contractilitatea sunt îmbunătățite, rezultând într-o creştere a volulmului de sânge
pompat în circulaţie. La nivel splanhnic are loc o reducere a fluxului sangvin.
Propulsia intestinală e încetinită. Iar tonusul sfincterelor creşte. În scopul creşterii aportului de
nutrienţi are loc eliberarea glucozei în ficat şi muschi şi a acizilor graşi în ţesutul adipos.
Bronhiile sunt dilatate, permiţând creşterea capacităţii vitale, şi astfel absorbţia oxigenului
alveolar să crească.
Medicamentele aparţinând acestei grupe sunt:
I.simpatomimeticele
II.simpatoliticele
2.1. SIMPATOMIMETICELE
Sunt medicamente care reproduc efectele stimulării sistemului nervos vegetativ simpatic. În
funcţie de receptorii pe care acţionează se clasifică în următoarele clase:
a. alfa şi beta stimulatoare
b. predominant alfa-stimulatoare
c. predominant beta-stimulatoare

a. Simpatomimetice alfa şi beta stimulatoare

Adrenalina (epinefrina) este sintetizată de medulosuprarenală. Se găseşte sub formă
de soluţie 1‰, ambalată în fiole brune. Este o substanţă foarte instabilă; sub acţiunea aerului
şi a luminii se oxidează într-un compus de culoare cărămizie, numit adrenocrom, cu efect
psihotoxic. Are un efect de durată scurtă, timpul de înjumătăţire fiind de cca 2,5 minute. Are
următoarele efecte farmacodinamice: la nivelul cordului - este un stimulator foarte puternic al
tuturor funcţiilor cardiace. Creşte contractilitatea, frecvenţa cardiacă, conducerea
atrioventriculară şi excitabilitatea (efecte beta-1). La nivelul vaselor - produce o
vasoconstricţie puternică la nivelul viscerelor, rinichiului, pielii (efecte alfa-1), dar
vasodilataţie la nivelul vaselor din muşchi, ficat şi coronare (efecte beta-2). Efectul asupra
30
tensiunii arteriale este în funcţie de doză. La doze mari creşte atât valoarea sistolică (explicată
prin acţiunea asupra cordului de creştere a forţei de contracţie), cât şi valoarea diastolică
(explicabilă prin efectul vasoconstrictor). La nivelul musculaturii netede - produce
bronhodilataţie, relaxarea uterului gravid (tocoliză), relaxarea detrusorului vezicii urinare,
relaxarea musculaturii intestinului (efecte beta-2), dar contracţia sfincterelor (efecte alfa-1).
Mai contractă muşchii radiari ai irisului, cu midriază activă, capsula splenică şi muşchii
piloerectori (produce “zbârlirea părului”) (efecte alfa-1).Efecte asupra metabolismului -
stimulează glicogenoliza, mobilizarea lipidelor din depozite şi creşterea concentraţiei de acizi
graşi liberi în sânge (efecte beta-1). Creşte termogeneza. La nivelul musculaturii scheletice -
tremor, creşterea vitezei şi forţei de contracţie a muşchilor striaţi (efecte beta-2); efecte
endocrine - creşterea secreţiei de ACTH şi cortizol; efecte central-nervoase - alertă, excitaţie,
anxietate.
Indicaţii terapeutice: în stop cardiac - 0,1-0,2 mg (sol. diluată 1:10000) i.v. sau pe
sonda endotraheală; în şoc anafilactic - 0,5 mg s.c.; în starea de rău astmatic (status
astmaticus) 0,5 mg s.c.; în asociere cu anestezice locale pentru prelungirea efectului lor local
şi împiedicarea efectului lor general (conc. de 1/200000-1/20000); ca decongestionant al
mucoaselor în aplicaţii locale;ca hemostatic în hemoragii mici, epistaxis, hemoroizi; în
glaucom (colir).
Reacţii adverse: anxietate, agitaţie, paloare, ameţeli, cefalee, palpitaţii, extrasistole
ventriculare, fibrilaţie ventriculară, hipertensiune arterială cu edem pulmonar acut sau
hemoragie cerebrală. Contraindicaţii: cardiopatie ischemică, hipertiroidie, hipertensiune
arterială, asocierea cu beta-blocanţi neselectivi (risc de HTA severă şi hemoragie cerebrală),
celelalte forme de şoc.
Efedrina este un alcaloid din Ephedra. Are toate efectele adrenalinei, dar mai blânde
şi de durată mai lungă. Are un puternic efect de trezire. Se indică în hipotensiunea arterială
cronică, pentru prevenirea crizelor de bronhospasm, în alergii, pentru decongestionarea
mucoaselor în rinite sau conjunctivite, în enurezisul nocturn.După administrare de doze mari,
la intervale scurte dezvoltă tahifilaxie (o formă de toleranţă).
b)simpatomimeticele predominant alfa-stimulatoare
Noradrenalina este mediatorul principal în sistemul nervos simpatic. Produce o
vasoconstricţie în toate ariile vasculare, cu creşterea tensiunii arteriale. Se indică în şoc cu
hipotensiune arterială, cu precizarea că în şocul hipovolemic trebuie mai întâi refăcută
volemia. Ca efecte adverse produce cefalee, hipertensiune arterială, edem pulmonar acut,
hemoragie cerebrală. Dacă soluţia ajunge paravenos se poate produce necroză locală, foarte
dureroasă.
Nafazolina produce o vasoconstricţie puternică după aplicare pe mucoase. Se indică în
rinite (Rinofug, Bixtonim) şi conjunctivite (Proculin). Nu se foloseşte la copii mici (sub 3 ani
deoarece se poate absorbi sistemic şi poate produce apnee reflexă). De asemenea, este
contraindicată la hipertensivi şi aterosclerotici. După aplicare prelungită poate produce
tulburări trofice (rinită atrofică).
Alte vasoconstrictoare: oximetazolina şi xilometazolina (Olynth) sunt
vasoconstrictoare cu acţiune prelungită, folosite ca decongestionate nazale. Nu produc
tahifilaxie. Tetrizolin (Visine) se foloseşte în conjunctivite sub formă de colir.
c) simpatomimetice predominant beta-stimulatoare
Se clasifică în 3 subgrupe:
c1. beta-stimulatoare neselective
c2. beta-2 stimulatoare selective
c3. beta-1 stimulatoare selective
c1. Beta-stimulatoare neselective - acţionează atât pe receptorii beta-1 cât şi pe cei
beta-2.
Izoprenalina sau izoproterenol şi Orciprenalina (Astmopent) pot produce tahicardie,
aritmii.
c2. Beta-2 stimulatoare selective – au efect bronhodilatator şi tocolitic. Se indică în

31
crizele de astm bronşic şi în iminenţa de avort sau naştere prematură. Produc tremor muscular.
Reprezentanţi: salbutamol, terbutalina (Bricanyl), fenoterol (Berotec), salmeterol
(Serevent) are durată de acţiune mai lungă, se administrează la 12 ore. Se poate da şi pentru
profilaxia crizelor astmatice. Formoterolul este asemănător salmeterolului, fiind folosit
pentru tratamentul de fond al astmului bronşic.Ritodrina se foloseşte ca tocolitic.
c3. Beta-1 stimulatoare selective (cardiostimulatoare) - au efect asupra receptorilor
beta-1 din cord. Dopamina se foloseşte în şoc cardiogen, mai ales la bolnavii oligurici,
insuficienţă cardiacă congestivă severă. Dobutamina (Dobutrex) acţionează mai selectiv pe
receptorii beta-1 din cord. Se foloseşte în insuficienţa cardiacă din infarctul miocardic acut
sau în insuficienţa cardiacă congestivă.
2.2.SIMPATOLITICELE
Sunt medicamente care inhibă efectele stimulării simpaticului sau ale
simpatomimeticelor. Se clasifică în 3 grupe:
a.alfa-blocante
b. beta-blocante
c. neurosimpatolitice
a) simpatoliticele alfa-blocante
Sunt substanţe care împiedică efectele alfa ale stimulării simpaticului şi ale
simpatomimeticelor. Există 2 grupe:
- compuşi sintetici
- alcaloizi din ergot
 Compuşii sintetici pot să acţioneze prin blocarea ambelor tipuri de receptori alfa sau
selectiv numai pe receptorii alfa-1.
Fenoxibenzamina produce o blocare ireversibilă a receptorilor alfa. Se foloseşte în
tratamentul feocromocitomului (tumoră a glandelor medulosuprarenale, secretantă de
catecolamine) în asociere cu beta-blocante. Fentolamina (Regitin) produce vasodilataţie,
tahicardie reflexă. Se foloseşte în feocromocitom.Tolazolina este un vasodilatator care se
indică în tulburări de circulaţie periferică, sindrom Raynaud.
Prazosin (Minipress) este un alfa-1 blocant selectiv, care produce vasodilataţie, cu
scăderea tensiunii arteriale, dar fără a declanşa tahicardie reflexă. Are efecte favorabile asupra
lipidogramei, determinând creşterea HDL şi scăderea trigliceridelor şi a LDL. Se foloseşte în
forme avansate de hipertensiune arterială şi în insuficienţa cardiacă congestivă. Doxazosin
(Cardura) se foloseşte în hipetrofia benignă de prostată şi HTA.
 Alcaloizii din ergot
Secara cornută sau cornul de secară (Claviceps purpureea) este o ciupercă ce
parazitează secara şi alte graminee. Ciuperca sintetizează o serie de amine biogene şi
alcaloizi. Alcaloizii au următoarele acţiuni:
- simpatolitică;
-asupra sistemului nervos central (stimulare vagală, deprimarea centrilor
vasomotori),
-asupra musculaturii netede vasculare şi uterului (efect stimulator).
Intoxicaţia cu alcaloizi din ergot a fost descrisă încă din antichitate sub numele de
ergotism şi se producea prin ingestia accidentală a gramineelor infestate cu secară cornută. Se
manifesta prin demenţă, halucinaţii, vasoconstricţie prelungită cu gangrena extremităţilor,
chiar amputaţii spontane, contracţii uterine cu avort la gravide.
Ergotamina în doze mici contractă musculatura netedă (efect miotonic), provocând
vasoconstricţie. Se indică în migrenă datorită vasoconstricţiei cerebrale cu sau fără cofeină
(preparatul Cofedol). Se mai foloseşte în distonii neurovegetative, asociată cu alcaloizi din
Belladonna în preparatul Distonocalm. Dihidroergotamina (Cornhidral) se indică în
migrenă, dar şi pentru efect venotonic la bolnavii cu varice şi în hipotensiunea arterială
cronică.
Ergotoxina este un amestec de 3 alcaloizi: ergocristina, ergocornina şi ergocriptina.
Prin hidrogenarea moleculei sunt accentuate proprietăţile alfa-blocante şi scad cele miotonice.

32
Se obţine astfel dihidroergotoxina (Ergoceps, Secatoxin, Santamin), care produce
vasodilataţie. Se indică în ateroscleroză cerebrală, tulburări de memorie, atenţie şi
comportament la vârstnici, postaccident vascular cerebral, profilaxia migrenei. Se
administrează în cure.
Ergometrina (Ergomet) are proprietăţi uterotonice, contractând miometrul, şi
închizând sinusurile venoase de la acest nivel. Se foloseşte pentru profilaxia şi controlul
metroragiilor post-partum, post-abortum, meno- si metroragii grave.
b)Simpatoliticele beta-blocante
Sunt substanţe care blochează competitiv receptorii beta-adrenergici, împiedicând
efectele de tip beta ale stimulării simpaticului şi ale simpatomimeticelor. Pot fi beta-blocante
neselective şi selective (acţionează numai pe receptorii beta-1).
Efectele farmacologice : la nivelul cordului - deprimă toate funcţiile: scad contractilitatea,
reduc debitul cardiac, reduc frecvenţa cardiacă, încetinesc conducerea atrioventriculară, scad
excitabilitatea; asupra musculaturii netede viscerale - constricţie (bronhospasm, contracţia
miometrului); efecte metabolice- inhibă lipoliza şi parţial glicogenoliza hepatică. La diabetici
cresc riscul de hipoglicemie datorită mascării tahicardiei şi altor semne provocate de
hipoglicemie. Utilizate timp îndelungat cresc fracţiunile aterogene VLDL şi LDL; efecte
central nevoase - anxiolitic, reduc emoţiile, combat tremorul.
Indicaţii terapeutice: în hipertensiunea arterială, mai ales la tineri; în cardiopatia
ischemică – medicaţie de fond prentru prevenirea crizelor de angină pectorală sau după infarct
miocardic pentru scăderea riscului de recidivă şi prelungirea duratei de viaţă; în aritmii, mai
ales supraventriculare; în insuficienţa cardiacă uşoară şi medie; în feocromocitom (împreună
cu alfa-blocante); în hipertiroidie; în migrenă pentru prevenirea crizei; în tremor senil; în
glaucom; pentru prevenirea rupturilor varicelor esofagiene la pacienţii cu ciroză hepatică şi
hipertensiune portală; în atacul de panică şi pentru controlul emoţiilor la oratori şi muzicieni;
ca adjuvant, în tratamentul manifestărilor din sindromul de abstinenţă la alcool.
Contraindicaţii: în insuficienţă cardiacă netratată, bloc atrioventricular, bradicardie
marcată, astm bronşic, boli vasculospastice. Se administrează cu precauţie la diabetici,
bolnavi cu BPCO. Întreruperea bruscă a tratamentului cu beta-blocanţi poate provoca
fenomene foarte periculoase: crize de angină pectorală, infarct miocardic acut, aritmii sau
moarte subită.
A.Beta-blocanţi neselectivi
Propranololul este o substanţă foarte liposolubilă, absorbit aproape complet după
administrare orală. Dar se metabolizează puternic la primul pasaj hepatic. Pindololul are şi
activitate simopatomimetică intrinsecă, scade mai puţin frecvenţa cardiacă. Se foloseşte în
HTA, cardiopatie ischemică şi aritmii. Oxprenololul se foloseşte în HTA, scade mai puţin
frecvenţa cardiacă.Timololul se foloseşte sub formă de colir în galucom.Carvedilolul
(Dilatrend) are şi acţiune alfa-1 blocantă. Se foloseşte în HTA şi insuficienţa cardiacă (doze
mai mici).Labetalolul are şi acţiune alfa-1 blocantă; se indică în HTA.
B. Beta-blocanţii selectivi
Atenololul (Tenormin) este un compus hidrosolubil care nu pătrunde în creier.
Metoprololul (Betaloc-zok) se foloseşte în HTA. Nebivololul are şi activitate
simpatomimetică, de asemenea efect vasodilatator datorită eliberării de NO; se foloseşte în
HTA, insuficienţă cardiacă cronică stabilă.Betaxololul se utilizează local în glaucom şi
sistemic în HTA.
c) Neurosimpatoliticele
Metildopa (Dopegyt) se transformă în mediatori falşi şi stimulează unele formaţiuni
nervoase centrale care controlează inhibitor sistemul nervos simpatic. Produce vasodilataţie,
scăderea TA a debitului cardiac. Se foloseşte în forme avansate de HTA, hipertensiunea de
sarcină şi a bolnavilor cu insuficienţă renală cronică. Ca efecte adverse produce anemie
hemolitică, sindrom lupic, afectare hepatică.
Clonidina este un compus foarte liposolubil, care pătrunde în creier şi produce
scăderea marcată a tonusului simpatic, debitului cardiac, vasodilataţie cu scăderea TA. Se

33
foloseşte în forme avansate de HTA, migrenă (pentru profilaxia crizelor), tratamentul
sindromului de abstinenţă la opioide, alcool şi tutun, durerea din neuropatia diabetică. Efecte
adverse: sedare, depresie, disfuncţii sexuale.

II.2.ANESTEZICE LOCALE
Grupa de medicamente Denumirea comercială Forma şi compoziţia

A. Injectabile Lidocaina Infosint f. sol.inj. 1% a 5; 10; 20 ml

xilină
f sol. inj. 2% a 5; 10; 20 ml
xilină
Mepivastesin f. 1,7 ml sol. 3% mepivacaină
Scandonest 2% special f. 1,8 ml cu mepivacaină 2% şi
adrenalină 1/100000
Bupivacaina Infosint Sol. inj. 0,25%; 0,5 % f. a 5
ml, 10 ml, 20 ml bupivacaină
Marcaine spinal 0,5% și Sol. inj.0,5% f a 4 ml în sol.
0,5% Heavy fiziologică 0,8%, respectiv
glucoză 8% bupivacaină
Ubistesin f. sol. 4% articaină şi 0,0006%
adrenalină, f sol 4% articaină
şi 0,0012% adrenalină, f cartuş
1,7 ml
Naropin f. a 20 ml cu 10 mg/ ml
ropivacaină
B.De suprafaţă Lidocain (Stomacain, sol. uz ext 10% (spray) xilină
Xylocaine)
Versatis Emplastru medicamentos 5%
xilină

Cathejell cu lidocaină Seringă 12,5 g gel, cu

lidocaină 2 g, clorhexidină
0,05 g
EUTROFIC PE BAZĂ DE PROCAINĂ
GEROVITAL H3 draj, f. cu 0,1 g procaină, acid
benzoic, KCl, fosfat de sodiu

Anestezicele locale sunt substanţe care introduse în imediata apropiere a formaţiunilor

nervoase, într-un teritoriu circumscris, suprimă excitabilitatea şi conductibilitatea elementelor
nervoase cu care ajung in contact, împiedicând procesul de excitaţie-conducere, fără lezarea
fibrelor nervoase. Acţiunea lor este temporară şi complet reversibilă. Anestezia locală permite
intervenţii chirurgicale mici, de scurtă durată ca şi unele manevre endoscopice. Poate fi utilă
pentru calmarea temporară a unor dureri localizate, ca şi pentru privarea temporară a unor
structuri periferice de controlul nervos. Sub aspect fizico-chimic, majoritatea anestezicelor
locale sunt compuşi cu caracter bazic formând săruri uşor solubile în apă. În mediul slab
alcalin al ţesuturilor, sărurile pun uşor în libertate baza liposolubilă, ce pătrunde în elementele
nervoase. În apariţia efectului anestezic local, pH-ul tisular este un factor important. În
ţesuturile inflamate, unde pH-ul este acid, activitatea anestezicelor locale scade considerabil.
Anestezicele locale stabilizează membrana fibrelor nervoase, crescând pragul
34
excitabilităţii şi micşorând procesul de depolarizare. Acţiunea se datoreşte diminuării
permeabilităţii membranare pentru ionii de Na+. Sunt interesate cu uşurinţă fibrele nervoase
cu diametru mic, fibrele deloc sau putin mielinizate răspund mai târziu la acţiunea
anestezicelor locale; urmează axonii scurţi, iar ultimele fibre care răspund sunt fibrele
mielinizate.
Efectele generale (postresorbtive) - anestezicele locale pot avea 3 tipuri de efecte
sistemice şi anume: central-nervoase, vegetative şi cardiovasculare. Absorbindu-se de la locul
de aplicare, ele provoacă fenomene de excitaţie centrală, urmată de deprimare. Aceste efecte
pot duce la simptome toxice grave. Încetinirea absorbtiei prin asocierea unor
vasoconstrictoare permite prelungirea acţiunii locale şi atenuează efectele resorbtive. În acest
scop se utilizează de obicei adrenalina (1/20.000, 1/200.000), care permite rămânerea
anestezicului la locul de injectare.
a) la nivelul sistemului nervos central se pot produce fenomene de excitaţie şi
deprimare, uneori o stare confuzională (asemănătoare ebrietăţii), după care poate urma coma
şi în final paralizia centrilor respiratori.
b) la nivelul sistemului nervos vegetativ produc un răspuns vasodilatator, hipotensor,
având şi o oarecare acţiune antispastică la nivelul musculaturii netede.
c) la nivelul aparatului cardiovascular produc deprimarea miocardului prin inhibarea
excitabilităţii. În supradozare, deprimarea miocardului poate fi severă. Dar acest efect se
valorifica terapeutic în aritmii cardiace.
Simptomele intoxicaţiei - apar în caz de supradozare, la aplicarea pe mucoase
inflamate, sau în caz de injectare accidentală intravenoasă. Se manifestă prin senzaţie de
amorţeală periorală şi a limbii, răcire a extremităţilor, cefalee frontală şi senzaţie de cap gol.
SNC iniţial este stimulat apare hiperexcitabilitate, tremurături, delir şi convulsii. Apoi apare o
stare de deprimare a SNC cu ataxie, confuzie, deprimarea respiraţiei şi comă. Moartea survine
prin paralizia respiraţiei. Tratamentul se face cu diazepam şi succinilcolină.
Cocaina este un alcaloid natural, extras din frunzele arbustului Erythroxylon coca, cu
structura esterică. Datorită vasoconstricţiei locale apare albirea mucoaselor. După absorbţie,
cocaina are efecte simpaticotone generale: hipertensiune arterială, tahicardie, spasme
vasculare, hiperglicemie. Determină o stimulare psihomotorie, înlătură senzaţia de oboseală,
creează euforie, logoree, halucinaţii cu viziuni colorate, etc. Datorită acestor efecte este o
substanţă stupefiantă, faţă de care se instalează la început dependenţa psihică şi ulterior apar
şi celelalte simptome ale dependenţei majore.
1.Anestezice locale de tip ester
Benzocaina (Anestezina) este esterul etilic al acidului para-amino-benzoic. Substanţa
este insolubilă în apă. Se poate utiliza numai pentru anestezia de suprafaţă, mai ales pe plăgi
şi ulcere, sub forma de pulbere, emulsie, unguent in concentraţii de 1-20%, sau ca supozitoare
şi comprimate în doze de 200-300 mg pentru o dată. Pe cale orală, comprimatele pot fi utile
inclusiv în dureri epigastrice.
Procaina (Novocaina) a fost introdusă în terapie in 1905. Are o toxicitate mică; se
pretează pentru toate formele de anestezie locală cu excepţia anesteziei de suprafaţă. C.I.
Parhon şi Ana Aslan au pus în evidenţă efectul eutrofic al procainei, introducând-o în
tratamentul tulburarilor trofice din senescenţă. Explicaţia acestei utilizări se presupune a fi
efectul de stabilizare membranară a celulelor, iar pe de altă parte rolul vitaminic al acidului p-
amino-benzoic (vitamina H’) şi acţiunile metabolice şi central nervoase ale
dietilaminoetanolului. În geriatrie se foloseşte preparatul Gerovital H3 oral sau i.m. sub formă
de cure. Poate produce reacţii alergice.
2.Anestezice generale de tip amidă
Lidocaina (Xilina) este anestezicul cel mai frecvent utilizat. Are potenţa mai mare ca
procaina de 4 ori pentru anestezia de suprafaţă şi de 2 ori pentru anestezia tronculară. Are o
acţiune de durată mai lungă decît procaina (1-2 h). Se foloseşte în soluţie 0,5-1% pentru
infiltraţii, 1-2% pentru anestezia de conducere, 2-4% pentru anestezia de suprafaţă a
mucoaselor, 4-5% pentru rahianestezie. Se asociază frecvent cu adrenalina. Efecte adverse:

35
hipotensiune, hipovolemie, bloc cardiac, bradicardie, miastenie, insuficineţă cardiacă,
hepatică, renală. Xilina spray se foloseşte pentru anestezie locală de suprafaţă în stomatologie
şi chirurgie orală, ORL, endoscopie şi alte intervenţii instrumentale, obstetrică-ginecologie,
dermatologie. Sub formă de emplastru pentru ameliorarea durerii neuropate asociată cu o
infecţie anterioară cu herpes zoster (nevralgie postherpetică).Alte utilizări: dintre acţiunile
sale resorbtive cel mai important efect este cel antiaritmic cardiac, valorificat în combaterea
diferitelor aritmii ectopice.
Mepivacaina este asemănătoare structural şi farmacologic cu lidocaina. Are avantajul
că nu este necesară asocierea cu adrenalina, fiind preferată la persoanele la care aceasta este
contraindicată. Este contraindicată la copii sub 4 ani, epilepsie necontrolată prin tratament.
Bupivacaina (Marcaine) se foloseşte în concentraţie de 0,5% simplă şi 0,25% în
combinaţie cu adrenalină. Se foloseşte pentru anestezie locală de durată mai lungă (4-8 h).
Acţiunea şi toxicitatea este mai marcată.
Articaina (Ultracain) sub formă de fiole cu concentraţia 4% simplă sau în combinaţie
cu adrenalina. Produce anestezie cu o durată de 45 minute. Se foloseşte în stomatologie.
Ropivacaina (Naropin) are acţiune proprie vasoconstrictoare si nu necesită asociere
cu adrenalina.Se foloseşte pentru anestezie chirurgicală (bloc epidural, inclusiv operaţie
cezariană), sau în bolus intermitent, în dureri postoperatorii sau de travaliu ori bloc periferic.
Prilocaina este asemănătoare xilinei, se foloseşte pentru suprafaţă, infiltraţie şi
conducere.
II.3.ANESTEZICE GENERALE
Grupa de medicamente Denumirea Forma şi compoziţia
comercială

I. Inhalatorii Narcotan Flac. cu sol. ptr. nebulizare a 250

II. Narcotice intravenoase
ml halotan
Forane Lichid. inhal.100%, flac cu 100 ml
isofluran
Sevorane Sol. inhal. 99,975%, flac 250 ml
sevofluran
Suprane Lichid inhal. 100%, flac. 250 ml
desfluran
Niontix Gaz medic. lichef., recipient 2, 10,
40, 50 l protoxid de azot
Thiopental sodium pulb.inj. 0,5g; 1 g tiopental
Fentanyl flac inj. 0,05 mg/ml a 2 ml; 10 ml
fentanyl
Droperidol f 10 ml 2,5 mg/ml
Sufentanil Torrex Sol. inj. 5 mcg/ml; 50 mcg/ml, f a
10 ml sufentanil
Remifentanil Pulb. ptr. sol.inj./perf. 1; 2; 5 mg,
flac. a 4, 6; 10 ml remifentanil
Calypsol sol.inj 50 mg/ml, f a 10 ml
ketamină
Etomidat Lipuro emuls.inj.2 mg/ml, f a10 ml
etomidat
Propofol Lipuro emulsie inj./perf. 1% (10 mg/ml),
f a 10 ml propofol

Anestezicele generale sau narcoticele sunt substanţe care provoacă deprimarea

funcţiilor SNC manifestată, pentru dozele terapeutice, prin somn narcotic din care bolnavul nu
36
poate fi trezit, analgezie, suprimarea reflexelor viscerale, relaxarea musculaturii striate şi
abolirea mişcărilor voluntare. Funcţiile vitale (circulaţia şi respiraţia) sunt păstrate la
parametri corespunzători. Mecanismul de acţiune nu este pe deplin elucidat, deprimă zone
extinse din SNC - cortex, centri subcorticali, măduva spinării cu excepţia bulbului rahidian -
printr-o acţiune fizică nespecifică de modificare a stării lipidice a membranelor neuronale şi
astfel stabilizare membranară. Anestezicele generale inhibă procesul de eliberare a
mediatorilor chimici din terminaţiile presinaptice concomitent cu diminuarea reactivităţii
structurilor postsinaptice. Pierderea cunoştiinţei este datorată deprimării conducerii în
sistemul reticular activator ascendent. La doze terapeutice efectul este reversibil - narcoză
chirurgicală, dar în caz de supradozare apar modificări ireversibile - narcoza biologică - cu
moarte.
Din punct de vedere clinic există 3 perioade ale anesteziei generale: perioada de
inducţie, perioada de anestezie chirurgicală şi perioada de trezire. Din punct de vedere
farmacodinamic sunt 4 faze: faza de analgezie, faza de excitaţie, faza de narcoză chirurgicală
propriu-zisă şi faza toxică.
Accidentele narcozei:
 în faza de inducţie poate apare apnee reflexă prin spasm laringian, apnee toxică prin
căderea limbii
 accidente circulatorii: hipotensiune arterială
 vomă cu aspirarea secreţiilor şi pneumonie chimică (sindrom Mendhelson)
 ileus paralitic
 accidente metabolice – acidoză, hiperglicemie
 poikilotermie (tendinţa de a prelua temperatura mediului ambiant)
 unele sunt inflamabile sau explozibile
 pot fi toxice pentru organele parenchimatoase (ficat, rinichi, cord).
 hipertermia malignă. Poate fi provocată de catre anestezicele halogenete şi se
manifestă prin creşterea dramatică a temperaturii, acidoză şi rigiditate musculară, cu
evoluţie posibilă spre letalitate. Tratamentul se face cu dandrolen (blocant al canalelor
de calciu).
Prevenirea unor accidente ale narcozei se face prin asa numita premedicaţie sau
preanestezie. Se administrează în primul rând atropină pentru scăderea secreţiilor, reducerea
greţurilor şi a vomei, combaterea vagotoniei sau a tonusului parasimpatic crescut din timpul
anesteziei generale. Se mai administrează apoi substanţe central deprimante pentru a scădea
hiperexcitabilitatea SNC: anxiolitice (diazepam); neuroleptice (clorpromazină),
prometazină (Romergan). În ultimul rând se administrează analgezice foarte puternice
(opioide) pentru a reduce durerea: morfină, petidină (Mialgin), piritramidă sau metadonă
(Sintalgon).
Anestezia potenţată - în acest scop se utilizează un “cocktail litic”. Acesta este o
asociere de medicamente care diminuă nivelul metabolic al organismului prin inhibiţia SNV,
deoarece la persoanele cu metabolism bazal crescut inducţia este lungă, dificilă şi necesită
doze mari de anestezic. Scăzând metabolismul bazal prin cocktail litic se administrează
numai doze suficiente pentru pierderea sensibilităţii dureroase sau a cunoştinţei. Se utilizează:
neuroleptice fenotiazinice, analgezice (petidina) şi curarizante (tubocurarina sau galamina).

Clasificare: există 2 grupe principale de anestezice generale – inhalatorii şi

intravenoase. Cele inhalatorii sunt gaze şi lichide volatile.
I.Anestezicele generale inhalatorii - au structură chimică foarte variată. Ele sunt bine
solubile în grasimi (liposolubile).
a)Lichide volatile
Eterul etilic (eterul dietilic) a fost primul narcotic utilizat. Actualmente nu se mai
folsoeşte decât în ţările în curs de dezvoltare, deoarece are multe efecte adverse, fiind
inflamabil şi explozibil.
Halotanul (Fluotan, Narcotan) este o hidrocarbură halogenată, fluorată, lichid volatil,
37
neinflamabil, neexplozibil. Are punct de fierbere 50oC. Perioada de inducţie este scurtă 5-7
min, fără fenomene de excitaţie, trezirea fiind uşoară. Analgezia este moderată, relaxarea
musculară trebuie completată prin curarizante. Halotanul nu are efect iritant respirator, nu
creşte secreţiile traheobronşice, nu produce bronhospasm (se poate folosi şi la bolnavii
astmatici). Este cardiotoxic şi hepatotoxic. Produce hipotensiune arterială. Musculatura
uterină este deprimată, de aceea nu se foloseşte în obstetrică – risc de hemoragii masive. Un
accident rar este hipertermia malignă, de natură idiosincrazică care constă in creşterea marcată
a temperaturii şi rigiditate musculară. Asocierea suxametoniului este factor favorizant.
Evoluţia poate fi letală.
Enfluranul (Ethrane) este un eter neinflamabil. Are efect asemănător halotanului,
producând însă relaxare neuromusculară ca şi eterul. Determină inducţie rapidă şi excitaţie
minimă. Trezirea este rapidă. Poate produce deprimare respiratorie şi cardiovasculară,
creşterea secreţiilor traheobronşice. Ca efect advers produce excitaţie motorie, chiar convulsii.
Isofluranul (Forane) este un izomer al enfluranului, fiind cel mai folosit anestezic
general. Este un lichid volatil incolor cu miros de usturoi, neinflamabil şi neexplozibil. Are
inducţie şi revenire rapide. Produce relaxare musculară suficientă. Nu deprimă miocardul şi
nu-l sensibilizează la acţiunea catecolaminelor, nu este nefrotoxic şi hepatotoxic, nu creşte
presiunea intracraniană, fiind preferat în neurochirurgie. Postoperator au apărut frisoane,
greaşă, vărsături, ileus, creşteri tranziorii ale leucocitelor.
Desfluranul (Suprane) are distribuţie mai rapidă în organism decât alţi agenţi volatili,
producând o inducţie mai rapidă a anesteziei. Eliminare rapidă, în special prin plămâni,
metabolizare foarte redusă (0,02%). Se foloseşte pentru inducţia şi menţinerea anesteziei
generale la adulţi şi menţinerea anesteziei generale la copii. Reacţiile adverse: tuse, dificultate
în respiraţie, apnee, laringospasm indus de sialoree, scăderea saturaţiei de oxigen a
hemoglobinei.
b) Gaze
Protoxidul de azot (N2O) este un gaz cu punct de fierbere –89 oC ambalat în cilindtri
de oţel sub presiune (54 atm). Se administrează prin tehnici cu circuit închis. Nu irită
mucoasele, nu este toxic pentru organele parenchimatoase, este puţin stresant pentru
organism. Timpul de inducţie este scurt, trezirea este rapidă. Excitaţia este resimţită de bolnav
ca un fenomen plăcut cu crize de râs, motiv pentru care este numit şi gaz ilariant. Are şi efect
analgezic marcat. Dar este un narcotic slab, nu produce relaxare musculară eficientă. Se
foloseşte în narcoza combinată cu O2 în amestec: 65-85 % N2O şi 35-15% O2, dar şi ca
analgezic în obstetrică, schimbarea pansamentelor la arşi, stări terminale. De obicei se
foloseşte baronarcoza (cu presiune mai mare decât cea atmosferică).
II. Narcoticele intravenoase
Se folosesc pentru inducerea anesteziei sau pentru realizarea unei deprimări a SNC în
completare cu analgezice, neuroleptice, curarizante sau anestezice inhalatorii. Compuşii sunt
barbiturice cu acţiune ultrascurtă şi alte structuri.
a) Barbituricele cu acţiune ultrascurtă - sunt compuşi liposolubili, care se folosesc
sub formă de săruri solubile în apă ce se dizolvă extemporaneu. Narcoza apare repede în 10-
30 secunde, cu fenomene de excitaţie abia schiţate. Efectul narcotic durează 20-30 minute, nu
au efect analgezic, pot produce chiar hiperalgezie. După trezire pot determina buimăceală.
Relaxarea musculară este trecătoare şi slabă. Pot creşte reflectivitatea laringiană şi
traheobronşică, iar în doze mai mari deprimă reflexele respiratorii şi miocardul. De aceea se
face o atropinizare prealabilă. În supradozare pot produce paralizia centrului respirator. Se
folosesc în intervenţii mici, în narcoze combinate. Suferă fenomenul de redistribuţie, de aceea
nu se repetă injectarea într-un interval de 24 de ore.Pot produce tromboflebită, necroză
tisulară în caz de extravazare, iar injectarea accidentală intraarterială poate duce la spasm
arterial, chiar la gangrena membrului superior. Reprezentanţi: tiopental (Penthotal) conc.
2,5%, hexobarbital, tiobutabarbital, metohexital. Se contraindică în astm bronşic, status
astmaticus, porfirie.

38
 b) alte structuri
Propanidid (Epontol) - acţiunea apare în 30 sec, durează 3-5 min. Poate provoca
hiperpnee, creşterea tensiunii arteriale. Propofol (Diprivan) - inducţia în 30 sec, durata
anesteziei cca 4 min. Se foloseşte pentru inducţia şi menţinerea anesteziei, sedare la pacienţi
ventilaţi în unităţi de terapie intensivă, sedare pentru proceduri diagnostice şi chirurgicale, ca
anestezic unic sau în asociere cu anestezie locală sau regională. Poate scădea TA şi determina
convulsii, poate produce bronhospasm, apnee trecătoare, bradicardie. Etomidatul se foloseşte
pentru inducţia anesteziei; doza uzuală are acţiune de 6-10 minute. Deoarece nu prezintă efect
analgezic, se recomandă administrarea cu 1-2 minute înainte a unui opioid (de ex. fentanyl
i.v.). Ketamina (Calypsol) determină anestezie în 30 sec de la injectarea i.v. şi în 3-4 min de
la injectarea i.m. Are şi efect analgezic puternic. Trezirea se face în 3-15 min de la injectarea
iv, dar analgezia se menţine cca 40 min. Deprimarea central nervoasă este denumită anestezie
disociativă, fiind caracterizată de desprinderea din mediu, somn superficial şi analgezie
marcată. Este de ales la bolnavii cu risc mare. Poate produce halucinaţii, delir, creşterea TA,
creşterea presiunii intracraniene. În doze mici se foloseşte mai nou ca analgezic, mai ales în
analgezia preventivă. Diazepamul este un compus benzodiazepinic, care nu are acţiune
analgezică. Poate deprima respiraţia. Midazolamul (Dormicum) - are un efect rapid, produce
narcoză cu durata 45 min pentru endoscopie. Nu este iritant local.
Neuroleptanalgezia este o formă specială de anestezie intravenoasă în care bolnavul
este conştient, indiferent psihic, stabilizat vegetativ şi nu simte durerea. Se realizează prin
combinarea unui analgezic foarte puternic (de 100 de ori mai puternic ca morfina) - fentanyl
cu un neuroleptic (substanţă central deprimantă) - droperidol în proporţie de 1 la 50. Se
foloseşte la bătrâni, taraţi, dar nu la gravide în cezariană deoarece poate deprima centrul
respirator al nou-născutului. Este contraindicată la parkinsonieni. Poate fi continuată cu
administrarea de alte narcotice (de ex. cu protoxid de azot şi O2 în proporţie de 3:1), realizând
aşa numita neuroleptanestezie.
Sufentanilul este un analgezic opioid mai puternic decât fentanylul, care se foloseşte
în anestezie la pacienţi cu intubaţie şi ventilaţie mecanică. Produce depresie respiratorie,
apnee, rigiditate musculară, bradicardie, euforie, mioză, retenţie urinară, greaţă.
Remifentanilul are durată scurtă de acţiune. Se foloseşte ca analgezic în timpul
inducerii şi menţinerii anesteziei generale, pentru asigurarea analgezie pacienţilor ventilaţi
mecanic, cu vârstă peste 18 ani.

39
 II.4.HIPNOTICE, SEDATIVE, ANXIOLITICE

MEDICAMENTE FOLOSITE ÎN TRATAMENTUL INSOMNIEI (HIPNOTICE)

Grupa de medicamente Denumirea Forma şi compoziţia

comercială
I. Benzodiazepine folosite în Gerodorm compr. 40 mg cinolazepam
scop hipnotic
Nitrazepam compr. 2,5 mg., 5 mg nitrazepam

Dormicum compr. film. 7,5 mg midazolam, f 1

mg/ml a 5 ml midazolam
Diazepam compr. 10 mg diazepam, sol. inj. 10
mg/2 ml
II. Barbiturice hipnotice Fenobarbital compr 100 mg. fenobarbital, f 10% a
(rareori folosite în prezent) 2 ml fenobarbital
Amital 200 compr. 200 mg amobarbital
III. Barbiturice, combinații Extraveral Compr. extr. Valeriană 0,08 g,
fenobarbital 0,02 g
IV. Alte hipnotice (în afara Stilnox, Sanval compr. film. 10 mg. zolpidem
benzodiazepinelor şi
barbituricelor) Imovane compr. 7,5 mg. zopiclonă

Sonata/Zerene caps. 5, 10 mg zaleplonum

V. Agonist al receptorilor Circadin compr. elib. prel. 2 mg melatonină

melatoninei

VI. Plante Persen draj. extr. uscat rădăcină de Valeriana

50 mg, extr. uscat frunză de roiniţă 25
mg, extr. uscat frunză de izmă bună
25 mg
Redormin compr. film. extr. uscat de Valeriana
187 mg, extr. uscat conuri de hamei
42 mg

HIPNOTICELE
Hipnoticele sunt medicamente care grăbesc adormirea, cresc durata totală a somnului,
reduc numărul de treziri. Modifică de obicei fazele somnului fiziologic. Acesta cuprinde,
conform aspectului electroencefalografic (EEG), somnul cu unde lente (cca 75% din total) şi
somnul cu unde rapide (REM - rapid eyes mouvements) (cca 25% din total), când au loc
mişcări rapide ale globilor oculari şi se produc visele. Visele conferă un caracter odihnitor
somnului. Este un somn reechilibrator şi stabilizator psihic, contribuind la mărirea
autocontrolului, scăderea reacţiilor impulsive şi agresivitătii, diminuarea sensibilităţii la stres.
Hipnoticele se indică în tratamentul insomniilor acute, situaţionale (schimbarea fusului
orar, internare în spital) şi uneori în cele cronice, persistente. Ca efecte adverse produc
somnolenţă, sedare, buimăceală la trezire, confuzie. Folosirea îndelungată dereglează somnul
fiziologic. Oprirea bruscă a administrării poate creşte masiv proporţia somnului cu vise,
apărând chiar coşmaruri. Folosirea cronică de doze mari duce la o gândire dificilă, scade
înţelegerea, memoria, apare o vorbire lentă şi neclară, iritabilitate. Unele somnifere
(barbituricele, benzodiazepinele) pot determina chiar dependenţă majoră, cu sindrom de
abstinenţă la întreruperea admninstrării. Efectul este potenţat de alcoolul etilic.
I)BARBITURICELE – în funcţie de doză au efect hipnotic la doze mari şi sedativ în doză de
40
1/3 - 1/5 din doza hipnotică.
 Cu durată lungă de acţiune
Fenobarbitalul este principalul reprezentant al barbituricelor. Somnul se instalează în
30-45 min, durata 8-12 ore. Doza hipnotică este 100 mg, seara la culcare. În doză de 15-30
mg este sedativ, intrând şi în preparatul Extraveral (cu efect sedativ general). Mai are şi efect
antiepileptic-anticonvulsivant, fiind folosit atât pentru prevenirea crizelor sub formă de cură,
cât şi în criza de rău epileptic pe cale intramusculară (Atenţie! Preparatul românesc nu se
poate injecta intravenos, deoarece datorită solventului propilenglicol poate provoca embolie şi
moarte). Mai are şi efect de creştere a secreţiei biliare şi inductor enzimatic - stimulează la
nivel hepatic sinteza de enzime care metabolizează medicamente. De aceea se mai utilizează
la nou născuţi cu icter fiziologic prelungit, pentru a stimula formarea de bilirubină directă.
Dar, acest efect enzimoinductor este responsabil şi de instalarea toleranţei (scăderea
eficacităţii), deoarece îşi stimulează şi propria metabolizare. Este contraindicat în porfirie
hepatică (poate declanşa crizele acute). Mai determină dependenţă majoră. Sindromul de
abstinenţă se manifestă prin nervozitate, agitaţie, insomnie, tremor, delir şi convulsii.
Intoxicaţia acută apare în tentativele de suicid, doza letală fiind de 10-15 ori mai mare decât
cea terapeutică. Apare o comă profundă, tulburări circulatorii, hipotensiune arterială,
deprimarea centrului respirator. Tratamentul este cel obişnuit al intoxicaţiilor, dar se face
alcalinizarea urinii care determină ionizarea fenobarbitalului şi împiedicarea reabsorbţiei.
Dacă este nevoie hemodializă, de asemenea administrarea de excitante centrale (bemegrida,
un stimulator al centrului respirator bulbar).
 Cu durată medie de acţiune - amobarbitalul produce un somn de cca 6 ore. Doza
100-200 mg. În doză mai mică intră în preparatul Distonocalm.
 Cu durată scurtă de acţiune - ciclobarbitalul produce un somn de cca 4 ore. Doza
100 -200 mg.
II) BENZODIAZEPINELE - se pot folosi în tratamentul insomniilor, deşi utilizarea lor
preponderentă este ca anxiolitice.
Nitrazepamul induce un somn asemănător cu cel fiziologic cu o durată de 6-8 ore.
Păstrează somnul rapid. Este bine tolerat la bătrâni. Doza este 2,5 -5 mg odată.
Diazepam în doză de 10 - 30 mg seara la culcare.
Midazolam (Dormicum) 7,5- 15 mg cu 15-20 minute înainte de culcare. Produce un
somn de cca 4 ore.
III) ALTE STRUCTURI
Zolpidem (Stilnox) creşte durata şi ameliorează calitatea somnului. Doza 10 mg la
culcare. Efecte adverse: reacţii alergice, somnolenţa aparută în cursul zilei următoare,
atenuarea emoţiilor, scăderea vigilenţei, confuzie, oboseală, durere de cap, vedere dublă,
ameţeli şi tulburări de coordonare, slabiciune musculară, diaree, greaţă şi vărsături, scăderea
libidoului. Pot sa apară nelinişte, agitaţie, iritabilitate, agresivitate, iluzii, furie, coşmaruri,
depresie, halucinaţii, psihoze, somnambulism, tulburări de comportament şi pierderea
memoriei.
Zopiclona (Imovane) scade numărul de treziri. Doza 7,5 mg seara la culcare. Are
proprietăţi asemănătoare benzodiazepinelor (anxiolitic, sedativ, anticonvulsivant,
miorelaxant). Reacţii adverse: dependente de posologie şi de reactivitatea individuală a
pacientului: somnolenţa reziduală diurnă, gust amar, uscăciunea gurii, hipotonie musculara,
amnezie anterogradă, senzatie pseudoebrioasă; la unii pacienti au fost reactii paradoxale ca
iritabilitatea, agresivitatea, sindrom confuziv oniric; cefalee, astenie. Exista posibilitatea
apariţiei sindromului de sevraj la oprirea bruscă a tratamentului, având urmatoarele simptome
posibile: iritabilitate, anxietate, mialgii, tremur, insomnie şi coşmaruri, greaţă, vărsături;
somnambulism. Contraindicaţii: antecedente alergice cunoscute la zopiclonă; insuficienţa
respiratorie decompensată, copii sub 15 ani, sarcina şi alăptarea.
Prometazina (Romergan) este un antialergic, care are însă un puternic efect central
deprimant. Se poate folosi singur sau in asociere cu alte hipnotice în insomnii rebele.
Melatonina este un hormon produs de glanda pineală, având rol în influenţarea
41
ritmului circadian.Se foloseşte ca tratament al insomniei primare la pacienţii peste 55 de ani.
Se contraindică la copii, tineri sub 18 ani. Tratamentul durează 3 săptămâni.

SEDATIVELE GENERALE

Sunt medicamente care produc liniştire, somnolenţă, fără a produce însă somn. Se
folosesc în nevroze, stări de hiperexcitabilitate sau chiar în tratamentul unor boli
psihoorganice: ulcer gastroduodenal, HTA. Se pot folosi în scop sedativ şi următoarele
substanţe: barbituricele în doză de 1/3 – 1/5 din doza hipnotică; benzodiazepinele
(diazepam, oxazepam). Bromurile – de Na, K, NH4, Ca - se dau pe cale orală sub formă de
poţiuni sau injectabil. Scad performanţele, reduc instinctul sexual. Sunt destul de toxice,
produc fenomene iritative la nivelul tegumentelor- acnee bromică, tulburări de vorbire şi de
gândire. Iridoidele sunt compuşi din plante. Produc liniştire, fără a fi toxice. Sunt eficiente în
special în nevroza cardiacă – „înţepături”, palpitaţii. Se găsesc în următoarele plante:
Valeriana, Leonurus, Crataegus, Humulus lupulus, Passiflora, Melissa. Preparate: Extraveral
(are şi fenobarbital), Extraveral L, Sedinstant, Linistress, Relaxirem.

MEDICAMENTE FOLOSITE ÎN TRATAMENTUL ANXIETĂŢII (ANXIOLITICE,

TRANCHILIZANTE MINORE)
Grupa de medicamente Denumirea Forma şi compoziţia
comercială

I. Benzodiazepine Diazepam compr. 10 mg, sol. inj. 10 mg/2 ml

folosite în scop diazepam
anxiolitic Bromazepam/Calmepam compr. 1,5 mg., 3 mg.
bromazepam
Anxiar compr. 1 mg. lorazepam
Grandaxin compr. 50 mg. tofisopam
Ansilan caps. 10 mg. medazepam
Xanax, Frontin, Helex, compr. 0,25 mg., 0,5 mg., 1 mg, 2
Alprazolam mg. alprazolam
Victan compr. film. 2 mg etil loflazepat

II. Alte anxiolitice (în Spitomin compr. 5, 10 mg. buspironă

afara Stresam caps. 50 mg efitoxinum
benzodiazepinelor)

ANXIOLITICELE (TRANCHILIZANTELE MINORE)

I.BENZODIAZEPINELE
Au 4 efecte importante:
 sedato-hipnotic (liniştire, inducerea somnului);
 anxiolitic - calmarea anxietăţii, fricii;
 miorelaxant central - relaxarea musculaturii striate;
 antiepileptic-anticonvulsivant- combaterea convulsiilor din intoxicaţii,
hipocalcemie, epilepsie, etc.
La depăşirea dozelor terapeutice pot produce narcoză şi apoi comă. Sunt mai puţin
toxice decât barbituricele, doza letală fiind de 50 de ori mai mare decât doza terapeutică (la
barbiturice este de 10-15 ori mai mare). În doze mari produc paralizia centrului respirator.
Efectele adverse: deprimarea performanţelor psihomotorii, indiferenţă emotională,
scăderea creativităţii, amnezie anterogradă, slăbiciune, vertij, dezvoltarea dependenţei, efect
teratogen dacă se administrează la gravide în primul trimestru de sarcină (fisuri labio-
palatine). Dezvoltarea toleranţei apare mai târziu. Nu sunt enzimoinductoare, toxicitatea este
42
mai mică. După utilizare prelungită, întreruperea administrării se face prin reducerea
progresivă a dozelor.
Contraindicaţii: şoferi, dispeceri, cei care mânuiesc maşini de înaltă precizie,
miastenia gravis datorită acţiunii miorelaxante, se evită asocierea cu băuturi alcoolice, gravide
în primul trimestru.
Diazepam (Valium) are toate cele 4 efecte comune, egal şi bine reprezentate. Se indică
în nevroze, hiperemotivitate, insomnii nevrotice, pregătire preoperatorie, tratamentul adjuvant
al HTA, ulcerului, epilepsie, lombosciatică, iminenţă de avort sau naştere prematură ca
tocolitic. Fiolele se injectează i.v. foarte lent sau i.m. în status epilepticus, alte convulsii.
Fiolele nu se amestecă cu nici un alt medicament în seringă sau perfuzie.
Medazepam (Rudotel, Ansilan, Glorium) se indică în nevroze; nu deprimă puternic
SNC, fiind un “anxiolitic de zi”, deoarece un produce somnolenţă. Are şi o acţiune proprie de
scădere a secreţiei gastrice acide, fiind folosit şi în tratamentul adjuvant al ulcerului, de
asemenea în HTA. Doza este de 5-10 mg odată de 2-3 ori pe zi.
Alprazolam (Xanax, Frontin) are efect anxiolitic şi proprietăţi antidepresive.. Este
indicat în nevroze, hiperemotivitate. Se poate administra şi în colon iritabil, agirafobie. Nu
produce somnolenţă. Doza 0,25 – 0,5 mg odată.
Tofisopamum (Grandaxin) este un anxiolitic cu durată scurtă de acţiune, indice
terapeutic larg. Se indică în tulburări nevrotice însoţite de anxietate, tulburări vegetative, stări
depresive (în asociere cu antidepresive), stări psihosomatice de tip anginos, forme uşoare-
moderate de sevraj alcoolic.Se contraindică în insuficienţă respiratorie, sindrom de apnee în
somn, sarcină, alăptare.
Flumazenil (Anexate) este un antagonist competitiv al benzodiazepinelor. Se
utilizează în intoxicaţia acută cu BZD şi pentru antagonizarea sedării benzodiazepinice din
anestezia generală, calea de administrare este i.v. în doze crescânde. Atenţie! Administrat la
indivizii cu dependenţă la BZD hipnotice sau tranchilizante (în afara intoxicţiei acute)
declanşează un sindrom de sevraj, cu simptomatologie de stimulare SNC până la convulsii.
II. ALTE STRUCTURI
Hidroxizina (Atarax) are efect anxiolitic, antiemetic, antihistaminic (antialergic),
acţiune antispastică pe musculatura netedă. Se foloseşte în nevroze şi la bolnavii taraţi.
Buspirona (Stressigal, Spitomin) are proprietăţi antidepresive fără a determina
miorelaxare sau actiuni antispastice. Este indicată în tratamentul simptomatic al tulburărilor
de stress, sindrom premenstrual.Contraindicaţii: în timpul sarcinii si alăptării. Nu se
administreaza la persoane sub 18 ani, nefiind demonstrată siguranţa administrării acestuia. Se
administrează cu precauţie la conducatorii auto şi la persoane cu activitate de precizie. Reacţii
adverse: ameţeli, greaţă, cefalee, stare de excitabilitate si excitaţie.

43
 II.5.NEUROLEPTICE (ANTIPSIHOTICE)
Grupa de medicamente Denumirea Forma şi compoziţia
comercială

NEUROLEPTICELE TIPICE

Plegomazin sol. inj. 5 mg/ml clorpromazină

I. Fenotiazine alifatice
Levomepromazin compr. 25 mg levomepromazină

Emetiral Compr. film. 5 mg

II. Fenotiazine piperazinice
III. Butirofenonice
proclorperazină (folosit ca
antiemetic)
Haloperidol sol. orală în picături 2 mg/ml.,
compr. 1, 2, 5 mg., sol. inj. 5
mg./ml. haloperidol
Haloperidol decanoat sol. inj. 50 mg./ml. haloperidol
(preparat retard)

Fluanxol depot sol. inj. 20 mg./ml. flupentixol

Clopixol compr. film. 2, 10, 25 mg.
zuclopentixol
IV. Tioxantenice Clopixol Acuphase sol. inj. 50 mg./ml. zuclopentixol

Clopixol depot sol. inj 200 mg./ml (preparat

retard) zuclopentixol
NEUROLEPTICELE ATIPICE

Leponex compr. 25, 100 mg. clozapină

Zyprexa compr. film. 5 mg, 10 mg,

pulbere pt. sol. inj. 10 mg.
olanzapină
Seroquel compr. film. elib. prel. (XR) 50,
150, 200, 300, 400 mg
Sycrest quetiapină
compr. subling. 5, 10 mg
asenapinum
Eglonyl caps. 50 mg,compr. diviz. 200
mg sulpiridă
Tiapridal compr. 100 mg, sol. inj. 50
mg/ml- f 2 ml tiapridum
Solian compr. 100, 200 mg amisulpridă

Risperidona/Rispen compr.film. 1, 2, 3, 4 mg.

risperidonă
Rispolept Consta pulb. 25, 37,5, 50 mg. risperidonă
(preparat retard)
Invega compr. elib. prel. 3, 6, 9 mg
paliperidonă
Abilify Compr. 10, 15 mg, sol. inj. 7,5
mg/ml -1,3 ml aripiprazol

44
 Neurolepticele sau antipsihoticele sunt medicamente folosite în bolile psihice.
Psihozele (schizofrenia, paranoia) sunt tulburări de ordin calitativ ale proceselor psihice,
în care bolnavul nu este conştient de boala sa.
Comportamente psihotice sunt caracterizate prin tulburări ale realității și percepție,
afectarea functionarii cognitive, precum și tulburări ale dispoziției. Cea mai frecventa
tulburare psihotică este schizofrenia. Schizofrenia interfereaăa cu capacitatea unei persoane de
a gândi clar, a gestiona emotiile, a lua decizii, a se relaționa la cei din jur.. Simptomele de
schizofrenie se împart în două grupuri, pozitive și negative. Simptomele pozitive sunt
caracterizate prin iluzii si halucinații si distorsiuni ale realității, care includ tulburări de
gândire și comportamente bizare și agitate. Simptomele negative includ aplatizarea afectului,
retragere emoțională și socială. În plus, multe schizofrenici prezintă deficiente cognitive
manifesttea prin tulburări de memorie și atenție.
Deși schizofrenia nu are o etiologie clar precizată, unele dovezi susțin rolul factorilor
genetici și de mediu, inclusiv anomalii de neurodezvoltare care pot implica defecte in modelul
normal de proliferare neuronaă, modificări în expresia receptorilor pentru diverși
neurotransmțătoti, precum și mielinizare neuronală aberantă. Dovezi de sprijin referitoare la
rolul de factorilor geneticiar fi că rudele schizofrenici au un risc mai mare de dezvoltare a
boili, comparativ cu populația generală și că există o incidență mai mare a cazurilor de
schizofrenie la gemenii monozigoți (50%), în comparație cu gemenii bizigoți (15%). De fapt,
un copil născut din doi parinți cu schizofrenie are un risc de 40 de ori mai mare de a dezvolta
boala decat populația generală.
Psihozele (bolile mintale) pot fi:
• endogene (ereditatea are rol marcant), schizofrenia fiind cea mai frecventă.
• psihoze exogene sau organice când tulburările psihotice apar datorită unor tulburări
organice (ex. sifilisul, alcoolism).
In etiologia psihozelor, respectiv schizofreniei, sunt implicate:
Hiperreactivitatea transmisiei dopaminergice, în special din sistemul frontal mezocortical si
mezolimbic, mediate de creşterea densităţii receptorilor dopaminergici D2.Datorită acestui
fapt apare:excitaţie psihomotorie, tulburări de gândire, halucinaţii, delir.
Hiperreactivitatea transmisiei serotoninergice, la nivel mezolimbic, mediată de receptorii 5-
HT2A.Datorită acestei hiperreactivităţi apare:apatie, izolare, lentoare în vorbire.
Efectele neurolepticelor sunt de 3 tipuri:
Efect antipsihotic se datorează acţiunii deprimante psihomotorii şi se caracterizează
prin restructurarea proceselor de gândire, producând remisiuni în psihoze, dar după un
timp de latenţă de cca 3 săptămâni de la începerea tratamentului, putând apare recăderi
după încetarea tratamentului. La indivizii normali produc scăderea iniţiativei, scăderea
dinamogenezei, scăderea afectivităţii (indiferenţă psihică), scăderea vigilităţii.
Efecte neurovegetative apar la nivel central şi periferic. Pot produce hipotensiune
ortostatică, creşterea frecvenţei cardiace, efect antivomitiv, uscăciunea gurii şi a
mucoaselor, constipaţie, scăderea motilităţii intestinale, îngreunarea micţiunii, tendinţă
la poikilotermie, scăderea secreţiei de gonadotrofine, galactoree, perturbarea ciclului
menstrual.
Efecte extrapiramidale: parkinsonism medicamentos. O tulburare înrudită cu
parkinsonismul este tremorul perioral (sindromul iepurelui) care poate apare după mai
multe luni de tratament (atenuat prin medicaţie antiparkinsoniană). Anumiţi bolnavi
dezvoltă sub tratament neuroleptic un sindrom malign, caracterizat prin: rigiditate
musculară, hipertermie, stare confuzivă. Se impune oprirea tratamentului.Tratamentul
cu dandrolen sau bromocriptină poate fi util.

Efectele secundare, problemele clinice, și toxicitate

Antipsihotice tipice
Toate antipsihoticele tipice pot bloca receptorii colinergici muscarinici, ceea ce duce la

45
uscăciunea mucoasei bucale, retenție urinară, tulburări de memorie. Aceste efecte sunt mai
frecvente la clorpromazină și tioridazină. Ei blochează, de asemenea receptorii α1-adrenergici
și histaminici (H1), determinând hipotensiune arterială ortostatică și tahicardie reflexă, sedare.
Blocarea receptorilor DA la nivel tuberoinfundibular determină creșterea secreției de
prolactină, iar hiperprolactinemia poate duce la tulburări ale ciclului menstrual la femei,
ginecomastie, galactoree la ambele sexe. În plus, tioridazina poate prelungi intervalul QT ceea
ce predispune la riscul apariției de aritmii ventriculare. Tratamentul cu doze mari de
tioridazină (> 800 mg/zi) a fost asociat cu dezvoltarea retiniei pigmentare. Întrucât tioridazina
este metabolizată de CYP2D6, utilizarea acesteia concomitent cu un inhibitor al CYP2D6
(cum ar fi paroxetina sau fluoxetina) ar putea crește semnificativ nivelul plasmatic al
tioridazinei, ceea ce duce la o creștere a riscului efectelor adverse. Blocarea receptorilor
dopaminergici în ganglionii bazali duce la simptome extrapiramidale acute incluzând distonie,
parkinsonism, acatisie. Reacțiile distonice acute, caracterizate prin spasme ale musculaturii
faciale sau ale gâtului, pot fi observate, precum și un sindrom parkinsonian caracterizat prin
bradikinezie, rigiditate, tremor și mers cu pași mici. Acatisia sau neliniștea motorie pot fi, de
asemenea, evidente. Aceste simptome apar precoce (1-60 zile) după începerea tratamentului
medicamentos, pot fi tratate folosind antoicolinergice centrale. În general, butirofenonele cu
potență mare, cum ar fi haloperidolul sunt asociate cu o incidență mai mare a efectelor
secundare extrapiramidale, în timp ce fenotiazinele cu potență mică, cum este clorpromazina
sunt asociate cu o incidență mai mare a efectelor secundare vegetative și apariția efectului
sedativ. După luni la ani de tratament, două efecte cu debut tardiv pot apare, tremorul
perioral, caracterizat prin mișcări faciale de tip "bot de iepure", și diskinezia tardivă,
caracterizată prin mișcări involuntare și excesive ale mușchilor feței și extremităților.
Dischinezia tardivă severă poate fi invalidantă și provocă tulburări de alimentație și respirație.
Nu exista nici un tratament satisfăcător pentru dischinezia tardivă O manifestare de natură
idiosincrazică și potențial letală a antipsihoticelor tipice este cunoscută sub numele de
sindrom neuroleptic malign, care apare la 1 până la 2% din pacienți și este fatală în aproape
10% din cazuri. Este cel mai frecvent observat la bărbați tineri recent tratați cu o injecție
intramusculară de antipsihotic tipic. Acest sindrom se observă la începutul tratamentului și
este caracterizat prin febră, rigiditate musculară, diaforeză, și tulburări cardiovasculare.
Intervenție medicală imediată cu agonist al receptorilor dopaminergici, bromocriptina și un
relaxant al musculaturii scheletice dantrolen poate salva viața bolnavului.
Antipsihotice atipice
În general, profilul efectelor secundare ale antipsihoticelor atipice diferă de cel al
antipsihoticelor tipice. În timp ce antipsihotice tipice au un indice terapeutic mic în ceea ce
privește efectele secundare extrapiramidale acute, clozapină și compușii atipice mai noi sunt
asociate cu o incidență foarte scăzută a acestor probleme și cele mai multe nu produc
hiperprolactinemie. Risperidona a fost asociată cu valori crescute ale prolactinei la unii
pacienți. Deși acești compuși nu sunt lipsiți total de capacitatea de a induce dischinezia
tardivă sau sindromul neuroleptic malign, incidența acestora este mai mică decât în cazul
compușilor tipici. Efectele secundare cele mai proeminente ale compușilor atipici sunt cle
metabolice și cardiovasculare. Mulți dintre acești compuși determina creșteri substanțiale în
greutate (mai ales olanzapina și clozapina) și dezvoltarea rezistenței la insulină, ceea ce duce
la apariția diabetului zaharat. In timp ce apariția diabetului zaharat se crede a fi cauzat de toate
antipsihoticele atipice, acesta a fost cel mai frecvent observat cu olanzapină și clozapină.
Antipsihoticele atipice provoacă, de asemenea, o creștere a lipidelor plasmatice. Olanzapina
și, în mai mică măsură, quetiapina au potențialul cel mai ridicat de a induce hiperlipidemie.
Ziprasidona poate crește durata intervalului QT , ceea ce predispune la aritmii. Quetiapina are
efect sedativ și a fost asociat cu hipotensiune arterială semnificativă.Clozapina este singurul
compus atipic care provoacă agranulocitoză, care poate fi fatală, de aceea trebuie efectuiată
hemograma săptămânal în primele 6 luni de tratament.
FENOTIAZINE
Fenotiazinele tip clorpromazină au efect sedativ, deprimant psihomotor pronunţat,

46
efecte vegetative intense, iar tulburările extrapiramidale apar numai la administrare
prelungită. Fenotiazinele tip tioridazină au efect sedativ, anticolinergic, iar cele tip flufenazină
au efect sedativ slab, antipsihotic intens şi antiemetic.
Clorpromazina (Clordelazin drajeuri, Plegomazin fiole) este un neuroleptic sedativ.
Pe lângă utilizarea în psihiatrie, se mai foloseşte ca medicaţie simptomatică în tratamentul
vărsăturilor incoercibile, a sughiţului rebel, a colicilor, în neurologie în coree, anesteziologie,
prenarcoză, pentru potenţarea efectului anestezicelor, pentru prevenirea şocului traumatic la
politraumatizaţi, pentru potenţarea efectului antipireticelor în hiperpirexie. Doza folosită ca
simptomatic este de 25-50 mg pe zi. Efecte adverse: somnolenţă, hipotensiune arterială
(atenţie la injectarea preparatului deoarece se poate produce colaps), icter.
Levomepromazina (Nozinan) are cea mai puternică acţiune sedativă dintre toate
neurolepticele, de aceea produce somnolenţă marcată şi determină scăderea puternică a
tensiunii arteriale.
Tioridazin efect sedativ, se foloseşte în tulburări de comportament. Are proprietăţi
anticolinergice intense, activitate ce contracarează apariţia tulburărilor extrapiramidale. Poate
determina depunerea de pigmenţi la nivelul retinei şi corneei.
Proclorperazina (Emetiral) are caracter incisiv, dar pentru efect antipsihotic necesită
doze mari care produc rapid fenomene extrapiramidale, de aceea se foloseşte doar în scop
simptomatic ca antivomitiv la adulţi şi copii.
Flufenazina (Moditen) are caracter incisiv, fiind antihalucinator şi antimaniacal. Are şi
efect antiemetic, dar produce efecte extrapiramidale intense. Se poate administra sub formă de
preparat retard (de depozit) ca injecţii intramusculare (una la 3 săptămâni).
TIOXANTENE
Au efecte asemănătoare cu fenotiazinele, dar efectul antipsihotic este mai intens ca la
acestea. Efectele adverse vegetative sunt mai slabe. Clopentixolul este sedativ, iar tiotixenul
este incisiv.
BUTIROFENONE
Au efect incisiv, polivalent - antihalucinator şi antimaniacal intens, antiautistic
moderat. Produc tulburări extrapiramidale foarte intense, dar efectul sedativ este slab.
Droperidolul se foloseşte alături de fentanyl în neuroleptanalgezie.
Haloperidolul (Haldol) are caracter incisiv, efect antihalucinator, antimaniacal. În doză
mică are efect sedativ. Are şi efect antiemetic, analgezic propriu şi anxiolitic. Scade pofta de
mâncare. Doza antipsihotică este de 2-20 mg/zi, iar doza sedativă 1-2 mg/zi. Poate produce
parkinsonism medicamentos.
DIFENILBUTILPIPERIDINE
Sunt apropiate chimic şi farmacologic de butirofenone, fiind antipsihotice polivalente
foarte potente şi cu efect de durată. Au efect antihalucinator intens, antiautistic şi antimaniacal
moderat. Produc efecte vegetative anticolinergice foarte slabe şi extrapiramidale moderate,
având efect sedativ slab. Ex. pimozid, fluspirilen, penfluridol.
NEUROLEPTICE BENZAMIDE
Au efect dezinhibitor incisiv foarte puternic, antihalucinator moderat, fără efect
antimaniacal, având şi efect antidepresiv. Produc sindrom extrapiramidal moderat, efectul
sedativ şi cele vegetative sunt slabe. Reprezentanţi: sulpirid, tiaprid, amisulprid (Solian).
Sulpiridul (Eglonyl) se indică în schizofrenie, delir paranoic, anxietatea adultului, stări
posttraumatice cu fenomene anxioase şi depresive. Reacţii adverse: sedare, somnolenţă,
simptome extrapiramidale, diskinezie tardivă, hiperprolactinemie, prelungirea intervalului QT
şi aritmii ventriculare, creşterea transaminazelor. Amisulpridul (Solian) se indică în
schizofrenie acută şi cronică, cu simptome pozitive şi negative, psihoze acute. Produce
hiperprolactinemie, galactoree, amenoree, ginecomastie, tremurături, hipokinezie, creştere în
greutate.
NEUROLEPTICE DIBENZAZEPINE
Sunt neuroleptice polivalente, cu eficacitate mai ales pe simptomele negative ale
schizofreniei. Se numesc şi atipice, prezentând un risc minim de tulburări motorii

47
neurologice. Reprezentanţi: clozapin (Leponex), olanzapin (Zyprexa), loxapin, clotiapin.
Olanzapina se foloseşte în tratamentul schizofreniei, menţine ameliorarea simptomatologiei
la pacienţii care au prezentat răspuns la iniţierea tratamentului. Indicată în tratamentul
episoadelor maniacale moderate-severe. Poate produce creşterea transaminazelor, rar
diskinezie tardivă, hipotensiune (la vârstnici), somnolenţă, creştere în greutate, hiperglicemie,
agravări la bolnavi cu Alzheimer.
NEUROLEPTICE BENZIZOXAZOLI
Sunt neuroleptice atipice, antagonişti pe receptorii serotoninergici 5-HT2, având
eficacitate pronunţată asupra simptomelor negative ale psihozelor. Cel mai important
reprezentant este risperidona (Rispolept, Rispen), care are potenţă foarte mare, putându-se
folosi mai ales în manifestările psihotice acute, ca tratament pe termen scurt. Practic nu
produce tulburări motorii extrapiramidale, dar poate determina insomnie, agitaţie, creştere
ponderală, creşterea secreţiei de prolactină, hiperglicemie, hipertrigliceridemie.
Alte neuroleptice atipice: Quetiapina (Seroquel) este un antipsihotic intens, se indică
în schizofrenie, episoade maniacale ale psihozei bipolare. Poate produce astenie,
hiposalivaţie, rinită, dispepsie, constipaţie, somnolenţă, creştere ponderală, sindrom
neuroleptic malign, leucopenie, creşterea transaminazelor. Precauţii în afecţiuni cardio-
vasculare, cerebro-vasculare, sarcină, convulsii. Aripiprazolul (Abilify) este agonist
dopaminic parţial. Se indică în schizofrenie. Poate produce sindrom neuroleptic malign,
diskinezie tardivă, akatizie, depresie, agitaţie, manie, tulburări de mers, atac de panică, ulcer
digestiv, incontinenţă de fecale, hipo- sau hipertensiune arterială, insuficienţă cardiacă,
aritmii, greaţă, insomnie.

48
 II.6.ANTIDEPRESIVE
Grupa de medicamente Denumirea comercială Forma şi compoziţia

I. Antidepresive triciclice Anafranil draj.10; 25 mg clomipramină

Amitriptilină compr. film. 25 mg

amitriptilină
Doxepin draj. 25 mg. doxepin
II. Antidepresiv tetraciclic Ludiomil, Siprotilin compr. film. 10, 25 mg
maprotilină
III. Inhibitori selectivi ai Prozac/Fluoxin caps. şi compr. dispersabile de
recaptării serotoninei (ISRS) 20 mg fluoxetină
Fevarin compr. film. 50 şi 100 mg
fluvoxamină
Arketis/Paluxetil/ compr. film. 20, 40 mg
Seroxat paroxetină
Dalsan compr. film. 10, 20, 40 mg
citalopram
Cipralex/Serodeps compr. film.10 mg
escitalopram
Zoloft, Asentra, Serlift, compr. film. de 50 şi 100 mg
Stimuloton sertralină
IV. Inhibitor selectiv al Edronax compr. 4 mg reboxetină
recaptării noradrenalinei
V. Inhibitor selectiv al Elontril compr. elib. modif. 150 mg
recaptării noradrenalinei şi bupropion
dopaminei
VI. Inhibitori selectivi ai Effectin EP/Alventa caps. cu eliberare prelungită
recaptării serotoninei şi 75 şi 150 mg venlafaxină
noradrenalinei Ixel caps. 25 şi 50 mg
milnacipram

Cymbalta caps. gastrorezistente 30 și 60

mg duloxetină
VII. Antidepresiv cu acţiune Remeron/ compr. film. 15, 30, 45 mg
duală serotoninergică şi Mirzaten/Zulin mirtazapină, compr.
noradrenergică prin orodispersabile 30 mg
antagonizarea receptorilor mirtazapină
alfa-2
VIII. Antidepresiv cu acţiune Trittico AC 150 compr. elib. prelungită 75;
duală de antagonism al 150 mg trazodonă
receptorilor 2A ai serotoninei
şi inhibare a recaptării
serotoninei
IX. (accelerează recaptarea Coaxil draj. 12,5 mg tianeptină
serotoninei, dar are şi efecte
neurotrofice)
Plante Remotiv compr. film. 250; 500 mg
extract uscat iarbă de
sunătoare

49
Sindromul depresiv se distinge prin următoarele simptome:
- diminuarea tonusului neuro-psihic;
- stare depresivă (tristeţe, melancolie, deprimare);
-inhibiţia proceselor gândirii (gândire greoaie, lipsă de imaginaţie, scăderea concentrării şi
memoriei);
- idei obsesive (pesimiste, micromanice, de suicid);
- astenie psihomotorie (oboseală, adinamie, vorbire monotonă);
- sau agitaţie (neastâmpăr motor, uneori cu atitudine plângăreaţă, abordând subiecte cu
preocupări hipocondre).
Simptome asociate:
-psihice: descurajare, insatisfacţie, sentiment de vinovăţie
-tulburări de somn (hiposomnie intermitentă şi terminală)
-tulburări somatice: cefalee, nevralgii, mialgii, dureri de tip reumatic, palpitaţii, dureri,
dispnee, senzaţie de constricţie toracică, dereglări menstruale, diminuarea libidoului etc.
Clasificarea depresiilor:
-după cauză -endogene (psihotică) datorată unor tulburări biochimice genetice, cu
incapacitatea de a face faţă stresului obişnuit
-exogene (reactivă, nevrotică) de ex . de doliu.
-de involuţie (senilă) se distinge prin manifestarea fenomenelor depresive
după vârsta de 65 ani. Printre fenomenele clinice de depresie la vârstnici se
menţionează melancolia de involuţie, melancolia tardivă.
-după tabloul clinic- depresii anxioase, caracterizate prin agitaţie, anxietate, insomnie.
- depresii inhibate, caracterizate prin negativism.
În afară de acţiunea antidepresivă multe antidepresive au efect propriu analgezic,
dovedit în studii clinice. Ca analgezice sunt foarte eficiente mai ales în durerile cronice,
neuropatice: durerea canceroasă, polineuropatie diabetică, nevralgia postherpetică, dureri
postamputaţie etc.
Antidepresivele triciclice sunt asemănătoare structural cu fenotiazinele. Mecanismul
de acţiune: inhibă recaptarea noradrenalinei şi serotoninei prin deprimarea transportului
membranar specifiv care asigură trecerea noradrenalinei şi serotoninei din fanta sinaptică în
citoplasma terminaţiilor adrenergice.Prin urmare creste disponibilul de noradrenalină şi
serotonină la nivelul neuronilor postsinaptici.Tratamentul cu antidepresive triciclice se face de
obicei pe cale orală în 2-3 prize, ultima doză fiind administrată la distanţă de culcare. Se
începe tratamentul cu doze mici, care se cresc progresiv până la doza eficace. Efectul
antidepresiv se instalează de obicei în 2-3 săptămâni. Odată cu instalarea efectului se reduc
dozele la 1/3-1/4 din doza de atac. Cu această doză de întreţinere se continuă tratamentul luni
de zile. După vindecare dozele se reduc treptat până la oprirea tratamentului. Bolnavul este
supravegheat pentru a depista eventuale recăderi. Se indică în depresii, dureri cronice rebele
(cancer, neuropatie diabetică, postherpetică); atac de panică, agorafobie, fobia şcolară.
Imipramina (Antideprin) ameliorează dispoziţia bolnavilor depresivi. Desipramina are
caracter activator. Amitriptilina are efect sedativ, dar şi efect anticolinergic. Doza: 75-100
mg pe zi. Nortriptilina are efect activator. Clomipramina (Anafranil). Doxepina este de tip
sedativ, se foloseşte şi local în dermatozele pruriginoase. Maprotilina (Ludiomil) are efect
sedativ.
Antidepresivele atipice sunt compuşi mai noi, fără efecte de tip cardiotoxic. O grupă
importantă sunt inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei (ISRS). Reprezentanţi:
fluoxetină (Prozac), fluvoxamină (Fevarin), paroxetină (Seroxat), sertralină (Zoloft),
citalopram (Celexa), escitalopram (Cipralex). Toate au eficacitate şi efecte secundare
similare, în ciuda diferenţelor de structură. Avantajele utilizării lor: incidenţa mai scăzută a
efectelor adverse, sunt mai sigure în caz de supradoză, nu impun restricţii alimentare.
Alţi compuşi cu mecanism de acţiune complex sunt: venlafaxina (Effectin ER) - un
inhibitor selectiv al recaptării serotoninei şi noradrenalinei. Mirtazapina (Remeron) are un

50
mecanism complex, nu afectează recaptarea monoaminelor, prezentând avantajul că reacţiile
de tip serotoninergic (agitaţia psihomotorie, greaţa şi voma) sunt reduse. Duloxetina
(Cymbalta) este un inhibitor puternic al recaptării noradrenalinei şi serotoninei şi mai puţin al
recaptării dopaminei. Este primul antidepresiv aprobat de FDA pentru tratamentul durerii
neuropatice, în special a neuropatiei diabetice. Bupropionul (Wellbutrin, Zyban) este un
inhibitor selectiv al recaptării noradrenalinei şi dopaminei, care se indică în depresia majoră,
pentru întreruperea fumatului, în sindromul de deficit de atenţie.
Efectele secundare și toxicitate
Multe dintre cele mai frecvente efecte secundare ale ADTc și antidepresive atipice rezultă din
acțiunile lor antagoniste la nivelul receptorilor histaminergici H1, colinergici muscarinici,
receptorii -α1 adrenergici, ceea ce duce la efecte sedative marcate; efecte atropin-like cum ar
fi uscăciunea gurii, constipație, cicloplegie; și efecte de tip prazosin-like cum ar fi
hipotensiunea arterială ortostatică. Aceste medicamente acționează mai puternic prin blocarea
receptorilor H1 histaminici decât a receptorilor muscarinici și α1-adrenergici. Doxepinul are
o acțiune antihistaminică atât de puternică încât este adesea folosit de dermatologi pentru a
trata erupțiile cutanate alergice, ca antipruriginos. Aceste reacții adverse sunt mai ales
neplăcute la pacienții vârstnici, cu hipotensiune posturală, deoarece aceasta poate duce la
căderi și fracturi osoase. Doxepina și amitriptilina au cele mai pronunțate efectele hipotensive
ortostatice dintre toate ADTc. Aceasta nu este o problemă semnificativă clinic pentru ISRS,
care au afinitate scăzută pentru receptorii α1-adrenergici.
Deși compușii atipici sunt au un efect mai slab decât ADTc în ceea ce privește
blocarea receptorilor colinergici muscarinici, maprotilina și mirtazapina nu au efecte
anticolinergice. Paroxetina (ISRS) inhibă, de asemenea, receptorii colinergici muscarinici și
produce efecte secundare anticolinergice; cu toate acestea, aceasta nu în aceeași măsură ca și
ADTc, efectul fiind dependent de doză. Alți ISRS și alte antidepresive atipice sunt antagoniști
slabi ai receptorilor muscarinici și nu provoacă efecte anticolinergice. Dintre antidepresivele
atipice, amoxapina, maprotilina, mirtazapina, nefazodona și trazodona sunt sedative; acesta
din urmă a fost folosit ca un agent somnifer timp îndelungat. Venlafaxina și bupropionul au
risc scăzut de producere a somnolenței. Dintre ISRS, paroxetina are potențialul cel mai redus
de a induce sedare. Nefazodona este asociat cu insuficiență hepatică și a primit un avertisment
de tip "cutie neagră" de la Food and Drug Administration. Amoxapina produce, de asemenea,
hipotensiune ortostatică. Amoxapină este un metabolit al loxitanului, care este un agent
antipsihotic tipic. Prin urmare, amoxapina poate avea aceleși efecte secundare ca orice agent
antipsihotic, inclusiv reacții distonice, dischinezie tardivă și sindromul neuroleptic malign.
ADTc afectează inima printr-o combinație de acțiuni anticolinergice, inhibarea
recaptării aminlelor și efecte deprimante directe. Deși aceste efecte se pot manifesta printr-o
tahicardie ușoară, pot apărea tulburări de conducere și modificări electrocardiografice.
Efectele deprimante-de tip chinidinic la nivelul miocardului pot precipita încetinirea
conducerii atrio-ventriculare sau bloc de ramură, extrasistole. Aceste efecte sunt mult mai
frecvente la pacienții cu probleme cardiace preexistente. Anomalii de conducere cardiacă apar
la <5% din pacienții care au primit doze terapeutice de ADTc, cele mai multe fiind
nesemnificative clinic. Majoritatea ISRS nu au practic nici un efect asupra inimii. Au existat o
serie de cazuri (unele fatale) de întârziere conducerii cardiace induse de citalopram la
pacienții care au luat o supradoză de acest compus. Unul dintre metaboliții citalopramului este
cardiotoxic, iar atunci când pacienții iau o doză prea mare, acest metabolit crește suficient
pentru a provoca modificări ale electrocardiogramei și simptomele clinice. Prin urmare,
citalopramul nu ar trebui să fei, probabil, un agent de primă linie la pacienții cu boli cardiace
preexistente.
ADTc pot reduce pragul convulsivant și sunt potențial epileptogene, dar acest lucru se
producela mai puțin de 0,5% dintre pacienți; incidența este chiar mai mică la pacienții tratați
cu ISRS. Multe dintre celelalte antidepresive pot induce convulsii, iar aceasta este o problemă
deosebit de pronunțată în cazul maprotilinei și bupropionului, în special la pacienții care
primesc doze mari. De fapt, bupropionul este contraindicat la orice pacient cu antecedente de

51
convulsii. În schimb, incidența convulsiilor este foarte scăzut la pacienții tratați cu trazodonă,
nefazodonă, mirtazapină. Efectele ADTc la nivelul sistemului nervos central sunt confuzie,
delir, mai ales la vârstnici. Un astfel de delir este de obicei precedat de ceea ce pare a fi o
agravare a depresiei. Acest lucru poate conduce la administrarea de doze crescute de ADTc
cu înrăutățirea delirului. În cele mai multe cazuri, activitatea anticolinergică a ADTc
decleanșează delirul. Dacă pacientul este spitalizat, fizostigmina pot fi folosită ca tratament al
delirului. Incidența insomniei, nervozității, neliniștii, anxietății pare să fie relativ mare la
pacienții care au luat fluoxetină. Venlafaxina are efecte secundare similare cu cele ale SSRI.
Bupropionul poate provoca nervozitate și insomnie, tremor, precum și palpitații. Prin urmare,
aceasta nu trebuie administrat seara. Un efect advers al multor antidepresive, inclusiv al
inhibitorilor de monoaminooxidază este creșterea în greutate, ceea ce reduce complianța
pacientului. Cele mai multe ISRS au un efect anorexigen și, prin urmare, nu provoacă nici o
creștere în greutate semnificativă clinic, deși paroxetina a fost raportată în a cauza creșterea în
greutate de-a lungul timpului. Bupropionul de asemenea nu produce creștere în greutate, și
venlafaxina chiar poate duce la scădere ponderală. Mirtazapina poate provoca creștere
semnificativă în greutate, probabil din cauza activității sale antihistaminice puternice.
Disfuncțiile sexuale, cum ar fi ejacularea anormală, anorgasmie, impotență, scăderea
libidoului sunt o problemă importantă la pacienții tratați cu antidepresive. Aceste efecte apar
cel puțin la fel de frecvent la pacienții tratați cu ADTc sau IMAO, ca la pacienții tratați cu
ISRS. Se pare că există depreciere mai redusă a funcției sexuale la pacienții tratați cu
bupropion, mirtazapină și nefazodonă. Cu toate acestea, trebuie multă precauție deoarece
nefazodona a fost asociată cu apariția priapismului. Cele mai multe ADTc au demonstrat
puține dovezi de teratogenitate la om. Cu toate acestea, imipramina, nortriptilina, amitriptilina
și poate prezenta anumite riscuri de apariție a efectului teratogen. Deși au existat câteva cazuri
izolate de malformații congenitale la copiii mamelor care au luat un ADTc, concluzia trasă din
mai multe analize retrospective ample efectuate este că nu există nici o asociere intre
expunerea la ADTc în timpul sarcinii și apariția malformațiilor fetale. Cu toate acestea, semne
și simptome sevraj sau toxicitate pot apărea la nou-născuți când la mamă s-a administrat un
ADTc în ultima perioadă a sarcinii. Studii privind ISRS și venlafaxina au adus puține dovezi
privind efectul teratogen al acestor compuși. Bupropionul parea fi cel mai sigur în sarcină.
Cu toate acestea, cercetări suplimentare sunt justificate, dat fiind timpul relativ scurt în care
aceste medicamente au fost folosite. ISRS și venlafaxina produc greață (15% -35%),
vărsături, diaree într-o măsură mult mai mare decat ADTc. Incidența grețurilor și vărsăturilor
la pacienții tratați cu trazodonă, nefazodonă, mirtazapină, sau bupropion este în general mai
mică decât cea observată la pacienții tratați cu ISRS sau venlafaxină. Cefaleea apare frecvent
la pacienții tratați cu ISRS și venlafaxină. Un efect efect secundar important al ADTc și ISRS
este inducerea maniei sau hipomaniei la pacienții depresivi cu tulburare bipolară. Acest efect
maniacal necesită îngrijire de urgență, deoarece un pacient poate trece de la depresie profundă
la agitaţie maniacală peste noapte. Fluoxetina este considerată a fi medicamentul cu riscul cel
mai amre de a induce o astfel de schimbare a dipoziţiei, iar bupropionul are cel mai scăzut
potenţial în acest sens. Acest lucru se întâmplă, de asemenea, la pacienții tratați cu IMAO.
Multe ISRS sunt inhibitori puternici ai mai multor enzime ale citocromului P450 și,
astfel, pot apare interacțiuni medicamentoase potențial periculoase. Fluoxetina și paroxetina
sunt inhibitori CYP2D6, în timp ce inhibă fluvoxaminainhibă atât CYP1A2 cât și CYP3A4.
Sertralina, escitalopramul, citalopramul, venlafaxinaau mai puţine efecte asupra citocromului
P450s. Majoritatea ADTc sunt substraturi ale sistemului citocromului P450, deci folosindu-le
în același timp cu ISRS poate apare creșterea concentrațiilor plasmatice a ADTc șia
potenţialului apariţiei efectelor toxice. ISRS au pot duce la consecințe grave dacă sunt
combinate cu alți compuși care cresc concentrațiile cerebrale de 5-HT sau stimulează
receptorii 5-HT. Printre acestea se numără IMAO și alte substanţe, cum ar fi petidina sau
dextrometorfanul, care sunt inhibitori puternici ai recaptării 5-HT, sau triptofanul, care pot
creşte sinteza de 5-HT. Această interacțiune poate duce la o afecțiune cunoscută sub numele
sindrom serotoninergic. Acest sindrom este caracterizat prin modificări ale funcției autonome

52
(febră, frisoane, diaree), stării de conştienţă și a comportamentului (agitație, excitare,
hipomanie), precum și a funcţiilor motorii (mioclonii, tremor, hipotonie musculară, ataxie,
hiperreflexie), și pot semana adesea cu sindromul neuroleptic malign. În prezent se crede că
activarea receptorilor 5-HT în trunchiul cerebral și măduva spinării pot să medieze aceste
efecte. Incidența tulburării nu este cunoscută, dar daca se extinde utilizarea ISRS, aceasta
poate deveni mai răspândit. Tratamentul de urgenţă constă în administrarea de antagoniști 5-
HT, cum ar fi ciproheptadina sau metisergida, administrarea de relaxante ale musculaturii
sheletice, cum este dantrolenul și alte măsuri simptomatice. Sindromul dispare, de obicei, în
termen de 24 ore, dar poate fi fatale.
ADTc sunt o cauză frecventă de utilizare în scop de suicid (cca 20% din cazuri).
Supradozarea ADTc poate produce comă, convulsii, hipertensiune arterială, tulburări cardiace
și moarte, prin stop cardiac. O doză letală dintr-un ADTc poate fi de numai 1 gram, care este
doze echivalentă pentru o perioadă de 4 sau 5 zile. În general, ISRS și ceilalți compuși atipici
(cu excepția amoxapinei și maprotilinei) sunt mult mai sigure în supradoze decât ADTc. Cu
toate acestea, au fost raportate cazuri de tulburări de conducere cardiace asociate cu
supradozajul citalopramului.
Tranilcipromina, nialamida, iproniazida sunt compuşi inhibitori ai
monoaminoxidazei (IMAO), care nu trebuie asociate cu celelalte antidepresive sau cu
alimente cu conţinut bogat în tiramină (brânză fermentată, vin roşu), deoarece se inhibă
metabolizarea tiraminei şi pot apare crize hipertensive, hemoragie cerebrală (“cheese effect”).
Moclobemida (Aurorix) este un inhibitor reversibil de monoaminooxidază (IMAO)de
tip A, utilizată în principal pentru tratamentul depresiei şi fobiei sociale. Nu este aprobat
pentru utilizare in Statele Unite, dar este aprobat în alte ţări occidentale, cum ar fi Marea
Britanie şi Australia. Nu produce creştere semnificativă a tensiunii arteriale atunci când este
combinat cu alimente ce conţin tiramină sau medicamente vasopresoare, spre deosebire de
IMAO neselectivi ireversibili care duc la o creştere severă a tensiunii arteriale în cazul acestor
asocieri. Din cauza lipsei efectelor anticolinergice, cardiovasculare, afectării cognitive şi
psihomotorii, moclobemida este avantajoasă la persoanele în vârstă, precum şi cei cu afecţiuni
cardiace.

II.7.ANTIMANIACAL

Grupa de medicamente Denumirea comercială Forma şi compoziţia

Antimaniacal Carbonat de litiu Compr. 250 mg

Sărurile de litiu (carbonat) se indică în psihoza afectivă bipolară maniacă depresivă,

previne forma maniacală. Produc remisiune în psihoze maniaco-depresive.Efecte adverse:
zonă de siguranţă îngustă, tulburări digestive, tulburări hematopoetice, tulburări neurologice,
tremurături, tulburări renale (diabet insipid nefrogen), sete, poliurie, retenţie de Na, creşte
secreţia de aldosteron, hipotiroidie, leucocitoză, la gravide la începutul sarcinii au efect
teratogen. Doza: iniţial 1-2 g pe zi. Doza de întreţinere se stabileşte în funcţie de litemie (între
0,8-1 mmol/l este bine suportată şi eficace).

53
 II.8.MEDICAMENTE EXCITANTE ALE SNC

Grupa de medicamente Denumirea comercială Forma şi compoziţia

I. Simpatomometice cu Concerta XL compr. film. elib. prel. 18; 36;

acșiune centrală 54 mg metilfenidat
Aspendos compr. 100 mg modafinil
Strattera caps. 25; 40; 60; 80 mg
atomoxetinum
II. Medicamente de tip Regenon caps.25 mg, caps. cu elib,
amfetaminic folosite ca prel. amfepramon
anorexigene
Reductil caps. 10; 15 mg sibutramina
III. Derivat de xantină Peyona sol.perf./sol. orală 20 mg/ml
cafeinum citrat
IV. Medicaţia neurotropă Encephabol draj. 100; 200 mg piritinol
(nootrope, activatoare ale
metabolismului cerebral) Piracetam, Nootropil, compr. 400, 800, 1200 mg,
Lucetam, Memotal sol. inj. 200 mg/ml piracetam

Pramistar compr. film. 600 mg

pramiracetam
Romener draj. 100 mg meclosulfonat
Cavinton compr. 5, 10 mg, conc. pt.
sol. perf. 5 mg/ml vinpocetină
V. Antagonişti ai hipnoticelor Ahypnon f 50 mg bemegrid
Dopram f 20 mg doxapram
VI. Cu acţiune predominant Sulfat de stricnină f 1; 2; 4 mg stricnina
medulară sulfurică

Excitantele sistemului nervos central acţionează la nivel psihic, asupra centrilor

vegetativi bulbari şi asupra funcţiilor motorii. Cuprinde următoarele grupe de medicamente:
a) Nootrope
b) Grupa amfetaminei
c) Cafeina
d) Analeptice de sinteză
e) Stricnina
a) NOOTROPELE (NEUROTROPELE)
Nootropele sunt medicamente care cresc vigilitatea (noos - trezire, vigilitate). Ele
ameliorează metabolismul neuronal şi performanţele psihomotorii în cazul în care creierul
suferă din cauza unor noxe (toxice, metabolice). Pot îmbunătăţii procesele cognitive, uşurând
învăţarea, memorizarea, mărind performanţele psihice ca urmare a ameliorarii functionalităţii
conexiunilor intercorticale şi corticosubcorticale. Se indică în tulburări de circulaţie cerebrală,
ateroscleroză cerebrală, post-traumatisme craniocerebrale, în intoxicaţii cronice, surmenaj
intelectual, neurastenie, tulburări de dezvoltare şi comportament ale copiilor. Sunt substanţe
netoxice, bine tolerate, care nu produc dependenţă. Efectul se instalează lent, de aceea trebuie
administrate sub formă de cure prelungite, în 2-3 prize pe zi, ultima administrare făcându-se
la orele 16, deoarece pot provoca insomnie.

54
 Piracetam (Nootropil, Pyramen) este un derivat ciclic al acidului GABA. Efecte:
creşte rezistenţa creierului la diferite agresiuni şi ameliorează procesele de memorizare şi
învăţare, facilitează transferul de informaţii la nivelul emisferelor cerebrale, creşte
metabolismul cerebral.
Pramiracetam (Pramistar) se indică în tulburări de memorie legate de vârstă şi
demenţă senilă. Efecte adverse: agitaţie, insomnie, incontinenţă de urină şi fecale,
hiposalivaţie, contracţii musculare, dispesie. Se contraindică în sarcină.
b) GRUPA AMFETAMINEI
Amfetamina (Benzedrina) este o amină cu efect central excitant. La nivel psihic are
un efect de trezire, combate somnolenţa, oboseala, creşte capacitatea de efort, asocierile de
idei devin mai rapide, cresc performanţele psihomotorii. De aceea intră în categoria
substanţelor dopante. Dar după administrare îndelungată produce epuizare, insomnii rebele.
Pe plan psihic ameliorează dispoziţia, producând euforie, care duce la instalarea dependenţei
majore, deci este un stupefiant. Alte efecte sunt de tip simpatomimetic cu tahicardie, creşterea
tensiunii arteriale, creşterea metabolismului bazal, al consumului de oxigen, scăderea poftei
de mâncare. Este o substanţă cu un regim special (se prescrie numai pe formular special) care
se indică în narcolepsie (somnul patologic), sindromul deficitului de atenţie la copii, unele
forme de epilepsie la copii. Produce dependenţă, scăderea nevoii de somn, epuizare,
halucinaţii şi obsesii.
Metilfenidat (Concerta) este un psihoanaleptic, psihostimulant moderat. Se indică în
tulburări deficitare de atenţie cu hiperactivitate (ADHD) la copii peste 6 ani şi adolescenţi,
asociat cu măsuri psihologice, educative, sociale. Produce cefalee, pierderea apetitului,
insomnie, dureri gastrice, hipertensiune, rash, creşterea transaminazelor.
Pornind de la amfetamină s-au obţinut o serie de medicamente anorexigene care se
folosesc în obezitate. Amfepramona (Regenon) are efecte psihostimulante şi
simpatomimetice reduse, fiind folosită sub supraveghere medicală, deoarece totuşi are un risc
mic de a produce dependenţă. Sibutramina (Reductil) este similară.
c) CAFEINA
Cafeina este un alcaloid extras din boabele de cafea (Coffea arabica). Din punct de
vedere chimic este o trimetilxantină, înrudită cu teofilina extrasă din frunzele de ceai (Thea
sinensis) şi teobromina obţinută din seminţele arborelui de cacao (Theobroma cacao), care
sunt dimetilxantine. Produce trei tipuri de acţiuni: la nivelul scoarţei cerebrale, la nivelul
centrilor vitali bulbari şi efecte periferice. La nivelul scoarţei cerebrale are efect
psihostimulator, creşte vigilitatea, uşurează munca intelectuală, favorizează asocierile de idei,
dar nu are efect euforizant şi nu produce dependenţă ca amfetamina. La nivel bulbar are efect
analeptic, adică de stimulare a centrului respirator cu creşterea amplitudinii şi frecvenţei
respiraţiilor şi a centrului vasomotor, cu vasoconstricţie în anumite arii vasculare, putând
readuce la normal o tensiune arterială scăzută. La nivel periferic produce stimularea cordului
cu tahicardie, stimularea motilităţii şi a secreţiilor gastrointestinale, creşterea forţei de
contracţie a muşchilor striaţi, stimularea uşoară a diurezei, vasodilataţie la nivelul vaselor din
muşchi (din cauza acestui efect direct tensiunea arterială nu creşte peste valorile normale). Se
indică în tratamentul hipotensiunii arteriale cronice, în comă alcoolică, intoxicaţie acută cu
central deprimante, în asociere cu analgezice antipiretice pentru a le intensifica efectul
(preparate de tip antinevralgic), ca băutură stimulatoare (cafea, ceai, cola), ca probă
funcţională pentru stimularea secreţiei gastrice acide. Ca efecte adverse produce anxietate,
fugă de idei, greaţă, vomă, palpitaţii, tahicardie, şi numai în doze foarte mari convulsii
epileptiforme.
d) ANALEPTICELE DE SINTEZĂ
Sunt un grup restrâns de substanţe sintetice care stimulează centrii vitali bulbari, fiind
utilizate pentru tratamentul hipotensiunii arteriale cronice, dar mai ales în intoxicaţii cu
deprimante ale centrului respirator (barbiturice, benzodiazepine, anestezice generale). În doze
mari unele pot provoca convulsii epileptiforme. Lobelina are efecte de tip nicotinic,
stimulează respiraţia prin mecanism direct asupra centrului respirator bulbar și reflex prin

55
intermediul glomusului carotidian (stimularea receptorilor N1-colinergici). Creşte frecvenţa şi
amplitudinea respiraţiei. Citizina stimulează respiraţia prin mecanism reflex, creşte
amplitudinea şi frecvenţa respiratorie. Bemegrida (Ahypnon) se foloseşte ca antidot în
intoxicaţia cu central-deprimante. Pimeclona (Karion) stimulează direct şi reflex centrul
respirator. Doxapram stimulează respiraţia prin mecanism direct şi reflex, se indică după
anestezia generală, pentru grăbirea trezirii şi stimularea respiraţiei deprimate, în BPOC,
pentru combaterea insuficienţei respiratorii acute, în bronşite cronice obstructive cu
insuficienţă respiratorie cronică.

e) STRICNINA
Este un alcaloid extras din Strycnos nux vomica. Are efect în special la nivelul centrilor
motori medulari, stimulând reflectivitatea. Mai are şi efect analeptic şi de stimulare a ariilor
senzitivo-senzoriale ale analizatorilor vizual şi auditiv. La nivel spinal creşte excitabilitatea,
reflexele devin mai vii, creşte tonusul muscular. Astfel, se indică pentru stimularea inervaţiei
în pareze şi paralizii în doze progresiv crescânde. În caz de intoxicaţii apar convulsii tonice-
tetanice, reflexe, la stimuli tactili, vizuali, auditivi, opistotonus şi moarte prin paralizia
respiraţiei. Se administrează subcutanat în doze de 1-4 mg pe zi. Este şi o substanţă foarte
amară, putându-se folosi pentru stimularea apetitului.

II.9.MEDICAŢIA BOLII ALZHEIMER

Grupa de medicamente Denumirea comercială Forma şi compoziţia

I.Inhibitori ai Aricept/Cognezil compr. orodispersabile 5, 10

acetilcolinesterazei mg donepezil
(anticolinesterazice) Exelon caps. 1,5; 3 mg, plasture
transdermic 4,6 mg/24 h, 9,5
mg/24 h rivastigmină
Galantamina TEVA caps. elib. prel. 8; 16; 24 mg
galantamină
II. Antagonist al receptorilor Ebixa compr. film. 10 mg.,compr.
NMDA ai glutamatului orodispersabile 10 mg
memantină
III. Alte substanțe Flavotan/Tanakan compr. film. cu extr.
standardizat din Ginkgo 40,
80, 120 mg

I.Inhibitori ai acetilcolinesterazei (anticolinesterazice)

Acetilcolina este implicată în multiple aspecte ale cogniţiei, incluzând memoria şi atenţia.
Donepezil (Aricept) poate fi administrat în doză unică zilnic şi nu necesită monitorizare de
laborator. Au fost desfăşurate mai multe studii asupra eficacităţii donepezilului şi cele mai
multe arată o îmbunătăţire modestă a funcţiei cognitive. Medicamentul a fost aprobat pentru
tratamentul bolii Alzheimer uşoare şi moderate. Studiile au indicat faptul că, dacă
administrarea de donepezil este întreruptă, performanţa subiectului revine la stadiul dinaintea
începerii tratamentului. Rivastigmina este un inhibitor pseudo-ireversibil de
acetilcolinesterază şi butirilcolinesterază. Galantamina este un inhibitor reversibil având şi o
anumită activitate pe receptorii nicotinici. Efecte adverse: greţuri, vărsături, diaree, crampe
musculare, anorexie.
II. Antagonist al receptorilor NMDA ai glutamatului Memantina a fost aprobată pentru
tratamentul bolii Alzheimer moderate şi severe. Acest medicament poate fi utilizat în adiţie la
inhibitorii de colinesterază, dar nu are efect asupra proceselor fizipatologice de la baza bolii.
Efectele asupra funcţiei cognitive sunt modeste.Calitatea vieţii pacienţilor şi aparţinătorilor
pare a fi însă semnificativ influenţată. Efecte adverse: agitaţie, confuzie, incontinenţă urinară.
56
 II.10.ANTIEPILEPTICE

Grupa de medicamente Denumirea comercială Forma şi compoziţia

I. Derivaţi barbiturici Fenobarbital compr. 100 mg, sol. inj. 10%

II. Derivaţi hidantoinici
III. Derivaţi benzodiazepinici
IV. Derivaţi de succinimidă
(active doar în crize
generalizate de tip absenţă
(petit mal)
V. Carbamazepina,
oxcarbazepina,
eslicarbazepina
De primă intenţie în crizele
focale (parţiale) simple sau
complexe (epilepsia de lob
temporal). Carbamazepina este
folosită şi ca antimaniacal.
VI. Acid valproic + săruri
De primă intenţie în crizele
generalizate (tonico-clonice,
tonice, clonice, mioclonice şi
absenţe). Aceste preparate sunt
folosite şi pentru efect
antimaniacal.
VII. Antiepileptice noi Lamictal, Plexxo
(folosite de obicei ca
adjuvante)
fenobarbital (FB)
Fenitoin compr. 100 mg fenitoină
(difenilhidantoina – DFH)
Phenhydan sol. inj. 50 mg/ml fenitoină
Diazepam compr. 2, 5, 10 mg, sol. inj. 10
mg./2ml diazepam (DZ)
Diazepam Desitin soluţie rectală 5 mg/2,5 ml., 10
Soluţie rectală mg./2,5 ml. diazepam
Rivotril compr. 0,5 mg, 2 mg clonazepam
Petinimid caps. moi 250 mg etosuximidă
Carbamazepin, compr. 200 sau 400 mg, sirop
Finlepsin, Neurotop, 100 mg/ 5 ml (doar pentru
Stazepine, Taver, Timonil) carbamazepină
Tegretol, Timonil
Trileptal compr. 300, 600 mg
oxcarbazepină
Zebinix compr. 800 mg eslicarbazepina
Depakine Chrono compr. film. cu eliberare
prelungită 300, 500 mg 1/3 acid
valproic + 2/3 valproat de sodiu
Depakine compr. filmate gastrorezistente
200 mg valproat de sodiu
Convulex caps. moi gastrorezistente 150,
300, 500 mg acid valproic
compr. 25, 50, 100 mg
lamotrigin
Gabapentin caps.100, 300, 400 mg
gabapentin
Keppra compr. film. 250, 500, 1000 mg
levetiracetam
Topamax compr. film. 25, 50, 100 mg
topiramat
Diacomit caps. 250, 500 mg stiripentolum

Lyrica caps. 75, 150, 300 mg pregabalin

Trobalt Compr. film. 50, 100, 200, 300,
400 mg retigabinum
Vimpat Compr. film. 50, 100, 150, 200
mg lacosamidum
Zonegran Caps. 25, 50, 100 mg
zonisamidum

57
Epilepsia este o boală neurologică caracterizată prin descărcări repetitive ale unor focare
neuronale patologice, manifestată prin alterări stereotipe ale comportamentului sub formă de
crize. Epilepsia are mai multe forme diferenţiate după manifestările clinice şi EEG. Astfel, pot
fi crize parţiale (motorii , senzitivo-senzoriale şi automatisme) şi crize generalizate: grand
mal (cu pierderea cunoştinţei şi convulsii tonicoclonice) şi petit mal sau absenţe.Există şi
crize psihomotorii (deja vu, jamais vu). Complicaţia cea mai gravă a crizelor epileptice este
starea de rău epileptic (status epilepticus) carcaterizată prin crize subintrante, care se repetă la
intervale scurte şi durează timp îndelungat. Între crize bolnavul nu-şi mai recapătă conştienţa,
coma devine tot mai profundă, apar modificări cardio-respiratorii grave, hipertemie şi
bolnavul poate deceda.
Medicamentele antiepileptice se clasifică în mai multe grupe:
a) active în crize parţiale şi grand mal generalizate
Fenobarbitalul sub formă de cură 100-200 mg odată, 400 mg pe zi. În status
epilepticus se injectează intramuscular (!). Efecte adverse: osteomalacie, anemie
megaloblastică. Atenţie! La doze mari, este un puternic inductor enzimatic, induce toleranţă
dobândită încrucişată cu alte medicamente posibil asociate, cu eficacitate redusă la dozele
obişnuite. Nu se asociază cu anticoagulante orale cumarinice, contraceptive orale.
Fenitoina este medicament de elecţie în convulsiile tonicoclonice la adulţi şi copii.
Produce ameţeli, tulburări de vedere, confuzie, ataxie, hiperplazie gingivală, osteomalacie.
Carbamazepina (Taver, Tegretol, Finlepsin) se foloseşte în cazuri de mare rău
epileptic, nevralgia de trigemen, dureri din tabes, diabet insipid hipofizar, sughiţ rebel. Poate
produce ameţeli, somnolenţă, ataxie, greţuri, edeme, anemie, hepatotoxicitate, efecte
teratogene.
Oxcarbazepina (Trileptal) se foloseşte în crize epileptice parţiale, însoţite sau nu de
convulsii tonico-clonice generalizate secundar. Produce astenie, ameţeli, somnolenţă, agitaşie,
apatie, afectarea concentrării, depresie, acnee, diplopie, hiponatremie.
Eslicarbazepina (Zebinix) este o dibenzazepină de a 3-a generaţie. Se foloseşte în
epilepsia focală şi cea generalizată secundar. Produce cefalee, tulburări de coordonare, tremor.
b) active în crize minore - etosuximida (Suxilep). Produce tulburări digestive,
hematologice, astenie, somnolenţă.
c) cu spectru larg
Acidul valproic (Convulex, Depakine) se foloseşte în micul şi marele rău, convulsii
febrile la copii.Se mai indică în manie asociată cu tulburări bipolare. Poate produce
hepatotoxicitate, peteşii, somnolenţă, tulburări digestive, hirsutism, infertilitate, ovar
polichistic, efecte teratogene (spina bifida).
Clonazepamul (Rivotril) se dă în micul rău dar şi în starea de rău epileptic intravenos.
Poate produce sedare, ameţeli, ataxie.
d) Inhibitori ai carboanhidrazei: Sultiam e activ în crizele psihomotorii, crize
Jacksoniene şi crize generalizate. Acetazolamida este eficace în crizele minore
e) adjuvante de rezervă: lamotrigin, gabapentin (Neurontin), vigabatrin.
Gabapentinul se mai indică în nevralgia postherpetică, sindrom dureros neuropatic,
nevralgie de trigemen, scleroză multiplă, traumatism spinal, migrenă.Produce somnolenţă,
ataxie, vertij, astenie, cefalee, greaţă, vărsături.
Topiramatul se indică în convulsii parţiale, crize asociate sindromului Lennox
Gastaut, crize generalizate tonico-clonice primare.Produce diaree, ameţeli, ataxie, parestezie,
astenie,e deme periorbitale.
Levetiracetamul (Keppra) se foloseşte ca terapie asociată în crize convulsive parţiale,
cu sau fără generalizare secundară. Poate produce astenie, somnolenţă, amnezie, ataxie,
cefalee, depresie, ostilitate, diplopie, rash.
În convulsii simptomatice (hipocalcemice, hipoglicemice, febrile, posttraumatice,
eclampsie gravidică, în intoxicaţii acute) se utilizează fie diazepam i.v. 5-10 mg odată,
maximum 100 mg pe zi, fie clonazepam i.v. 0,5 mg la copil, 1 mg la adult, fie fenobarbital
i.m. 1-3 fiole pe zi.

58
 II.11. ANTIPARKINSONIENE

Grupa de medicamente Denumirea comercială Forma şi compoziţia

Anticolinergice Romparkin compr. 2 mg trihexifenidil

Akineton compr. 2 mg biperiden

Agonişti dopaminergici Brocriptin draj. 2,5 mg bromocriptină

Permax compr. 1 mg, 0,25 mg, 0,05 mg

pergolid
Requip Modutab compr. cu elib. prel.2, 4, 8 mg
ropinirol
Mirapexin compr. 0,18; 0,7 mg pramipexol

Dostinex compr. 0,5 mg cabergolină

Pronoran draj. elib. prel. 50 mg piribedil

Asociaţiile levodopa – Nakom compr. 250 mg levodopa + 25 mg
inhibitori de carbidopa
dopadecarboxilază Madopar compr. 200 mg levodopa + 50 mg
benserazidă
Inhibitori de COMT Comtan compr. film. 200 mg entacaponă

Asociaţie levodopa – Stalevo 50 50 mg levodopa + 12,5 mg

inhibitor de carbidopa + 200 mg entacaponă
dopadecarboxilază –
inhibitor de COMT Stalevo 100 100 mg levodopa + 25 mg carbidopa
+ 200 mg entacaponă

Stalevo 150 150 mg levodopa + 37,5 mg

carbidopa + 200 mg. entacaponă

Inhibitori ai Jumex/Selegos compr. de 5 mg selegilină

monoaminoxidazei B Azilect compr. 1 mg rasagilină
Altele Viregyt-K caps. 100 mg amantadină

Se folosesc în boala Parkinson şi tulburări motorii de tip extrapiramidal. Boala

Parkinson este idiopatică, iar sindromul Parkinson poate fi secundar - aterosclerotic,
posttraumatic la boxeri, după intoxicaţie cu CO, medicamentos (după tratamente cu
neuroleptice incisive). Cauza o constituie distrugeri ale neuronilor dopaminergici în substanţa
neagră, cu degenerescenţa fasciculului nigrostriat şi reducerea nivelelor de dopamină, însoţită
de hipoactivitate dopaminergică, în corpul striat şi alte zone subcorticale motorii din sistemul
extrapiramidal, ce controlează funcţia musculaturii striate.Consecinţa este tulburarea dintre
sistemele dopaminergic şi colinergic, cu instalarea unei hiperactivităţi colinergice. Se
manifestă prin hipo- sau akinezie, rigiditate musculară, tremor, sialoree, hipersecreţie
59
seboreică.
Medicamentele sunt de 2 tipuri: dopaminergice şi anticolinergice.
a)Dopaminergice- cresc cantitatea de dopamină în corpul striat
L-Dopa (levodopa) este un precursor de dopamină. Influenţează rigiditatea şi
akinezia, mai puţin tremorul. La periferie se transformă în dopamină şi noradrenalină şi doar o
mică parte ajunge în SNC. De aceea ar trebui date doze foarte mari, care produc efecte
adverse: greaţă, hipotensiune, ameţeli chiar lipotimie, tulburări de somn, mişcări anormale
involuntare. Se asociază cu inhibitori de dopa-decarboxilază, care păstrează L-dopa
nemetabolizată în periferie, şi astfel aceasta ajunge în totalitate în creier şi se transformă în
dopamină (ex. carbidopa şi benserazid). Preparate combinate: Nacom, Sinemet, Zimox,
Madopar. Pot apare mişcări anormale de tip coreiform, consecinţă a manifestării unei
hiperfuncţii dopaminergice în putamen (clipire, deschiderea gurii, rotaţii spontane ale
trunchiului, membrelor şi capului, cu înclinarea lui); apare după 2 ani de tratament, se
manifestă la 1-4 ore de la administrare şi limiteză creşterea dozelor. Tratamentul nu se
întrerupe brusc, ci prin reducerea dozelor treptat pentru a preveni efectul rebound akinetic
sever.
Amantadina (Viregyt) este un antiviral folosit în infecţia cu virus gripal. Creşte
eliberarea de dopamină din neuronii dopaminergici. Produce insomnie, ameţeli, ataxie,
scăderea reflectivităţii, creşterea transaminazelor, convulsii, confuzie, tulburări de acomodare,
retenţie urinară.Se contraindică în sarcină, alăptare, asocierea cu alcool.
Selegilina (Jumex) inhibă degradarea dopaminei.Avantaje: tratamentul precoce cu
selegilină întârzie cu 6-9 luni nevoia tratamentului cu levodopa. Efecte adverse: agitaţie
psihomotorie, anxietate, insomnii, halucinaţii.
Bromocriptina (Parlodel) este un alcaloid din ergot, care stimulează receptorii
dopaminergici. Mai are efect inhibitor asupra secreţiei de prolactină, fiind folosită pentru
ablactaţie şi în hiperprolactinemii. Produce hipotensiune, greţuri, ulcer gastric, constipaţie,
halucinaţii, miopie, extrasistole, infiltrate pulmonare, pleurezie.
Ropirinol (Nervamat) se foloseşte ca monoterapie sau asociat cu levodopa. .Produce
greţuri, somnolenţă, edeme declive, sincopă, hipotensiune, nervozitate.
Pramipexol (Mirapexin) se indică în stadii avansate, în asociere cu levodopa. Poate
produce hipotensiune ortostatică, ameţeli, greaţă, diskinezie, somnolenţă, cefalee, halucinaţii.
Cabergolina (Dostinex) se administrează asociată cu levodopa şi inhihitori de
dopadecarboxilază.
Piribedil (Pronoran) se foloseşte ca monoterapie, în forme cu predominarea
tremorului, pentru combaterea îmbătrânirii cerebrale, în caz de deficit patologic cognitiv şi
neurosenzorial cronic la vârstnici.Produce greaţă, vomă, confuzie, agitaţie, hipotensiune.
b)Anticolinergice - inhibă efectele de tip colinergic din parkinsonism (rigiditatea,
hipersecreţiile). Se utilizează mai mult anticolinergicele centrale: trihexifenidil (Romparkin),
biperiden (Akineton) şi clorfenoxamina (este un antihistaminic H1- blocant cu efect
anticolinergic). Trihexifenidilul scade rigiditatea musculară, ameliorând mersul şi starea
generală. Se poate administra singur la începutul tratamentului, apoi în asociere cu levodopa.
Se mai indică pentru combaterea efectelor secundare extrapiramidale ale neurolepticelor.
Produce cefalee, ameţeli, tulburări de vedere, hiposalivaţie, dezorientare, confuzie, agitaţie,
delir, retenţie urinară, tahicardie.

60
 II.12.MIORELAXANTE CENTRALE
Grupa de medicamente Denumirea comercială Forma şi compoziţia

Clorzoxazon compr. 250 mg clorzoxazonă

Mydocalm compr.film 50 mg, draj.150

mg tolperison
Lioresal compr. 10; 25 mg baclofen
Relaxam compr.film. 50 mg tetrazepam

Sirdalud compr. 4 mg tizanidin

Trecid compr. 100 mg, sirop 2%

guaifenezină
Diazepam (vezi “tranchilizante minore”)
Oxazepam (vezi “tranchilizante minore”)
Meprobamat (vezi “tranchilizante minore”)

Sunt medicamente care relaxează musculatura scheletică, având efect decontracturant.

Miorelaxantele centrale diminuă tonusul muşchilor striaţi şi inhibă contractura acestora
acţionând la nivelul SNC. Ele blochează neuronii de asociaţie din măduva spinării, trunchiul
cerebral şi centrii subcorticali, diminuă sau abolesc reflexele polisinaptice.Se administrează în
boli neurologice caracterizate prin spasticitate (scleroza multiplă, postaccident vascular
cerebral, pareze, paralizii), lombosciatică, entorse, luxaţii, spondiloze. Se asociază uneori cu
antiinflamatoare nesteroidiene pentru un efect sporit. Sunt contraindicate la şoferi, dispeceri şi
în miastenia gravis.
Clorzoxazonul se administrează în doză de 250 mg odată de 3 ori pe zi. Se indică în
stări spatice ale musculaturii striate (contuzii, tenosinovite, artrite, lumbago, torticolis).
Reacţii adverse: greaţă, vomă, pirozis, constipaţie, diaree, erupţii, prurit. Contraindicat în
alergie, insuficienţă hepatică şi renală.
Tolperisona (Mydocalm, Muscalm) în doză de 50-150 mg pe zi. Se poate da şi
parenteral. Conform EMEA este tratamentul spasticităţii post- accident vascular cerebral la
adulţi din 2012.
Guaifenezina (Trecid) este un expectorant secretostimulator, care în doză de 3 ori mai
mare este miorelaxant.
Baclofen (Lioresal) este medicament de elecţie în scleroza multiplă. Are şi efect
analgezic. Se mai indică şi în sughiţ rebel. Reacţii adverse: insomnie, erupţii cutanate,
ameţeli, convulsii, agitaţie, halucinaţii, hipotensiune arterială.
Alţi compuşi: tizanidina (Sirdalud), tetrazepam (Myolastan) şi unele anxiolitice
(diazepam, oxazepam, meprobamat).

61
 II.13.ANALGEZICE OPIOIDE ŞI ANALGEZICE ANTIPIRETICE ŞI
ANTIINFLAMATOARE

Grupa de medicamente Denumirea comercială Forma şi compoziţia

ANALGEZICE EUFORIZANTE (OPIOIDE)

I. Opioide naturale Morfina f. 20 mg

Sevredol compr.10; 20 mg morfină

MST CONTINUS compr.elib. modif. 10; 30; 60; 100;

200 mg morfină
Dolatard compr.retard 10; 30¸60; 100 mg
morfină
II. Opioide semisintetice Oxycontin compr.elib.modif.10, 20, 40, 80 mg
oxicodonă

DHC CONTINUS compr. retard 60; 90; 120 mg

dihidrocodeina

III.Compuşi sintetici Mialgin f. 100 mg petidină clorh.

Fentanyl f. 0,5 mg fentanyl

Fentanyl Actavis Plasture transdermic 25; 50; 200

microg/h eliberat pe durata a 3 zile
Lunaldin Compr. subling. 100; 200; 300; 400 ;
600; 800 microg fentanyl
Darvon caps. 50 mg dextropropoxifen

Tramal (Mabron) f.,compr. 50, 100 mg tramadol;

compr. film. retard 150; 200 mg
tramadol
Zaldiar/Doreta Compr. film. 37,5 mg tramadol, 325
mg paracetamol
Palexia compr. elib. prel. 50; 100; 150; 200;
250 mg tapentadol

Fortral f. 30 mg pentazocină

IV. Substanţe contra Buprenorfina Compr. subling. 0,4, 2, 8 mg

dependenței la opioide buprenorfină

Metadon/Sintalgon Compr. 2,5 mg, 5; 20 mg metadonă

IV. Antagonişti de Narcanti f. 0,4 mg/ml naloxonă

opioide
V. Combinaţii Suboxone Compr. subling. (2 mg+0,5 mg; 8
mg+2 mg) buprenorfină + naloxonă

62
 Denumirea de opioide provine de la „opiu” care este un produs brut obţinut din
capsulele de mac alb (Papaver somniferum). Prin incizarea capsulelor de mac se exprimă un
latex alb, care la contactul cu aerul se întăreşte şi se brunifică, rezultând turtele de opiu. Opiul
conţine mai mulţi alcaloizi, clasificaţi după structura chimică în 2 grupe:
a) fenantrenici (morfina, codeina, tebaina)
b) izochinolinici (papaverina, noscapina)
 Morfina este cel mai important alcaloid din opiu, prototipul analgezicelor
opioide.
Mecanismul analgeziei opiaceelor în general s-ar datora interacţiunii acestora cu
receptori specifici numiţi,, receptori morfinici’’care sunt receptori naturali ai unor substanţe
endogene numite ,,morfin-like’’ sau endorfine, enkefaline, dinorfine.Opioidele se comportă ca
agonişti endorfinici.Au fost descrise mai multe tipuri de receptori opioizi (miu, kappa, delta).
 Efectele centrale
 Efect analgezic puternic - ridică pragul percepţiei senzaţiei dureroase şi înlătură
senzaţia de chin şi suferinţă provocată de durerea puternică.
 Efect euforizant - cu apariţia unei stări de bine, de satisfacţie, de plăcere care duce la
instalarea dependenţei majore (addicţie). La unii indivizi produce opusul euforiei
adică disforia.
 Deprimarea centrului respirator bulbar cu scăderea amplitudinii şi frecvenţei
respiraţiilor, hipoxie în doze mari.
 Greţuri şi vărsături în doză mică, dar deprimarea centrului vomei în doză mare.
 Deprimarea centrului tusei.
 Mioză - îngustarea pupilei.
 Efecte vegetative - hiperglicemie, bradicardie.
 Efecte metabolice - scăderea metabolismului bazal, reducerea capacităţii de
termoreglare, combaterea frisoanelor.
 Efecte endocrine - scăderea secreţiei de gonadotrofine, de ADH şi creşterea secreţiei
de prolactină.
 Efectele periferice
 Efect constipant - datorită scăderii peristaltismului intestinal, inhibării reflexului de
defecaţie, creşterii reabsorbţiei de apă la nivel intestinal, creşterii tonusului sfincterului
anal.
 Creşterea tonusului sfincterului Oddi cu stază biliară.
 Creşterea tonusului sfincterului urinar cu disurie.
 Scăderea tonusului miometrului.
 Elibererea de histamină cu bronhospasm, erupţii cutanate, scăderea tensiunii arteriale
 Creşterea tonusului musculaturii striate

Indicaţiile - pentru efect analgezic în dureri puternice care nu mai răspund la alte
analgezice, în cancere în fazele terminale, durerea din infarctul miocardic acut, durerea din
arteriopatia gangrenoasă, postoperator, traumatisme majore, cu excepţia celui cranio-cerebral
- pentru efect antidispneic în edemul pulmonar acut.
Contraindicaţiile: la copii mici, bătrâni datorită deprimării centrului respirator;
insuficienţă respiratorie centrală şi periferică, obstructivă şi restrictivă; durerea din pancreatita
acută; durerea din abdomenul acut chirurgical, până la stabilirea diagnosticului.La
întreruperea bruscă a tratamentului apare sindrom de abstinenţă caracterizat prin: depresie
psihică, tremurături, creşterea tuturor secreţiilor, greaţă, dureri abdominale, articulare,
tulburări vasomotorii (colaps).
Morfina este un stupefiant care se eliberează numai pe formular special prevăzut de
Legea 339/2005.

63
 În caz de supradozare acută se administrează ca antidot antagonişti de opioide,
substanţe care blochează receptorii pe care acţionează morfina, combătând deprimarea
respiratorie, care este principalul pericol în cazul utilizării morfinei. Aceştia sunt: nalorfina,
naloxona şi naltrexona. Dacă se administrează antagonişti de opioide la morfinomani pot
declanşa sindrom de abstinenţă. Utilizarea abuzivă a morfinei duce la instalarea dependenţei
majore sau a addicţiei, caracterizată prin dependenţă psihică, dependenţă fizică, sindrom de
abstinenţă la întreruperea administrării, toleranţă pentru efectul analgezic şi euforizant,
intoxicaţie cronică, infecţii cu virusul hepatitei B şi HIV, pericol social (tâlhărie, crimă). Se
tratează numai în clinici de psihiatrie, folosind anxiolitice, sedative, substituenţi mai puţin
toxici (metadonă), terapie de aversiune (antagonişti de opioide în doze mici), psihoterapie.
Derivaţi naturali şi semisintetici ai morfinei
Codeina este metilmorfina, un alcaloid natural. Are efect antitusiv (prin acţiune
centralã), analgezic (de intensitate medie) şi antidiareic. Se indică în tuse iritativă
neproductivă, dureri de intensitate moderată (se asociază obişnuit cu acid acetilsalicilic sau alt
analgezic-antipiretic), diaree acută. Nu este recomandabilă la copiii sub 5 ani; prudenţă sau se
evită în prezenţa hipersecreţiei traheobronşice şi la bolnavii cu diaree acută toxiinfecţioasă, nu
se administrează timp îndelungat din cauza riscului dependenţei.
Dionina este un derivat semisintetic (etilmorfină). Are un efect analgezic mai puternic
decât codeina, dar mai slab decât morfina. Are şi efect antitusiv şi antidispneic cardiac.
Hidromorfona este un derivat semisintetic al morfinei, cu proprietăţi similare
acesteia. Are un potenţial analgezic mai mare decât morfina, de cca 2-4 ori. Se indică în dureri
moderate şi severe (boli neoplazice, infarct miocardic, intervenţii chirurgicale), reduce
anxietatea asociată durerii. Este contraindicată în caz de depresie respiratorie, criză de astm,
traumatisme cranio-cerebrale, hipertensiune intracraniană. Se administrează cu precauţie la
copii (în special la nou-născuţi) şi în timpul travaliului. La doze mari, hidromorfona produce
depresie respiratorie, colaps, comă progresivă, convulsii (la copii).
Oxicodona este un derivate semisintetic, asemănător chimic şi farmacologic cu
morfina. Se administrează oral, mai ales în asociere cu analgezice-antipiretic (aspirină,
paracetamol) pentru calmarea durerilor de intensitate moderată. Potenţialul de a dezvolta
dependenţă este similar cu al morfinei, dar riscul este mai mic pentru administrarea
ocazională.
Dihidrocodeina (DHC-Continus) este un derivat semisintetic, folosit ca analgezic în
durere moderată-severă, antitusiv. Sub formă retard se administrează la 12 ore interval (60,
90 sau 120 mg).
Opioide sintetice cu profil asemănător morfinei
Petidina (Mialgin) este un derivat de sinteză. Efectul analgezic este de 5-10 ori mai
redus ca al morfinei, acţiunea sedativă este mai puternică decât a morfinei; nu are efect
antitusiv. Are efect de tip parasimpatolitic, antispastic, efectul constipant este redus, nu
modifică contracţiile uterine în timpul travaliului. Deşi are acţiune de deprimare respiratorie,
dozele echianalgezice afectează mai puţin respiraţia la nou-născut. Se indică în dureri
puternice în colici (asociat cu antispastice), infarct miocardic acut, cancer, dureri
postoperatorii, pregătirea anesteziei generale şi a intervenţiilor chirurgicale, analgezia
obstetricală, edemul pulmonar acut. Este contraindicată în caz de alergie, deprimare
respiratorie marcată, traumatisme craniene şi hipertensiune intracraniană. Nu se administrează
la copii sub 3 ani. Reacţii adverse: slăbiciune, ameţeli, sudoraţie, uscăciunea gurii, uneori
greaţă şi vomă, rareori hipotensiune ortostatică, deprimare respiratorie, constipaţie, retenţie de
urină. Dozele mari pot provoca fenomene de excitaţie centrală. Poate produce dependenţă,
dar toleranţa apare mai lent; sindromul de abstinenţă este de durată mai scurtă.
Metadona (Sintalgon) este un analgezic foarte puternic, cu potenţă mai mare decât a
morfinei. Ca şi morfina deprimă respiraţia, dar nu produce vărsături sau constipaţie. Spre
deosebire de morfină, produce mai rar obişnuinţă, iar întreruperea tratamentului (în caz de
administrare prelungită) este mai puţin dramatică pentru bolnav decât după morfină,
producând un sindrom de abstinenţă mai blând şi fiind indicată şi în cura de dezintoxicare a

64
morfinomanilor. Este contraindicată în abdomen acut; stază bronşică; traumatisme
craniocerebrale, stări septice, sugari şi copii sub 4 ani. Se va administra cu prudenţă în
analgezii obstetricale (poate produce apnee fetală).
Fentanyl este cel mai puternic analgezic (de 80–100 de ori mai puternic decât morfina).
Se poate administra intravenos, epidural, intratecal şi transdermal sub formă de plasturi. Se
indică ca analgezic major adiţional în anestezia generală sau locală, în neuroleptanalgezie,
împreună cu droperidol, ca premedicaţie anestezică, pentru inducerea anesteziei şi menţinerea
anesteziei generale sau locale. Plasturii (Duragesic) sunt indicaţi în tratamentul durerii cronice
din cancer care necesită terapie continuă cu opioizi, fiind aplicaţi timp de 72 de ore. Se mai
găseşte şi sub formă de preparate sublinguale de tip oralet, conţinând fentanyl citrat, numite
OTFC (oral transmucos fentanyl citrat), care au biodisponibilitate mare, latenţă scurtă (5-15
minute), eficienţă ridicată în preanaestezie, cu reacţii adverse minime. Contraindicaţii: operaţie
cezariană, înainte de extragerea fătului; în caz de depresie centrală respiratorie, de creştere a
presiunii intracraniene. Reacţii adverse: deprimarea respiraţiei, apnee, rigiditate musculară,
bradicardie, hipotensiune, greaţă, ameţeli, rar reacţii alergice. Din aceeaşi clasă mai fac parte
sufentanilul, alfentanilul şi remifentanilul.
Tramadol (Mabron, Tramal) este un analgezic cu acţiune dublă, atât asupra
receptorilor opioizi, cât şi pe sistemul descendent monoaminergic (inhibă recaptarea
neuronală de noradrenalină şi serotonină). Are un potenţial redus de deprimare a respiraţiei şi
de instalare a dependenţei majore. Este eficient în dureri acute şi cronice, mai ales de tip
neuropatic. Are şi efect antiinflamator şi de tip anestezic local. Se foloseşte în chirurgie,
obstetrică, ortopedie, oncologie, cardiologie, reumatologie. Reacţii adverse: transpiraţie,
dezorientare, confuzie, convulsii, halucinaţii, greaţă, vărsături, uscăciunea gurii, sensibilizare.
Prudenţă în sarcină, lactaţie.
Opioide sintetice care nu deprimă centrul respirator şi nu produc dependenţă
Pentazocina (Fortral) este un analgezic moderat, folosit pentru calmarea durerilor
moderate sau severe, acute sau cronice, în traumatisme, după intervenţii chirurgicale, în colici
(renală, biliară); ca medicaţie preanestezică şi pentru suplimentarea anesteziei chirurgicale.
Reacţii adverse: greaţă, vomă, ameţeli, sedare, cefalee, sudoraţie, coşmaruri, insomnie,
iritabilitate, halucinaţii, tahicardie, erupţii cutanate alergice. Poate declanşa sindromul de
abstinenţă la morfinomani. Se contraindică în traumatisme craniene, hipertensiune
intracraniană, stări convulsive, prudenţă sau se evită în timpul sarcinii (cu excepţia
travaliului); nu se administrează în perioada de alăptare şi la copiii mai mici de 12 ani.
Figurează pe lista substanţelor dopante (interzise la sportivi).
Butorfanolul (Moradol) este un analgezic puternic, folosit în analgezie
postoperatorie, pentru combaterea durerilor în afecţiunile maligne şi dureri posttraumatice, ca
premedicaţie pentru anestezia generală, colică renală, arsuri. Doza este de 1-4 mg odată,
repetat la 3-4 ore. Poate produce sedare, greaţă, transpiraţii, letargie, confuzie.
Nalbufina (Nubain) este un analgezic foarte puternic folosit preoperator în obstetrică,
ginecologie, tumori maligne. Doza 10-20 mg parenteral. Produce sedare, transpiraţii reci,
greaţă, confuzie mentală, reacţii alergice cutanate.
Buprenorfina (Temgesic) are acţiune intensă şi durabilă. Se foloseşte în cancere,
traumatisme, colici, durerea din infarctul miocardic acut. Doza este de 0,3 mg la 6 ore. Se
poate da şi sublingual, intratecal.

Antagoniştii de opioide
Se folosesc ca medicaţie antidot în caz de supradozare de opioide care deprimă centrul
respirator. Administrate la morfinomani declanşează sindrom de abstinenţă. Nalorfina are şi
proprietăţi analgezice proprii, administrându-se în doză 5-10 mg intravenos. Naloxona
(Narcanti) este un antagonist pur, fără acţiune proprie. Se injectează i.v., i.m. sau s.c. în doză
de 0,4 mg la adulţi, 0,01 mg/kgc la copii. Poate produce tremurături, transpiraţii, reacţii de
hipersensibilitate. Un alt reprezentant este naltrexona.

65
Grupa de medicamente
ANALGEZICE, ANTIPIRETICE ŞI ANTIINFLAMATOARE
I. Salicilaţi
II. Derivaţi de anilină
III. Derivaţi de pirazolonă
IV. Preparate predominant
antiinflamatoare (AINS)
Denumirea comercială Forma şi compoziţia
Acid acetilsalicilic compr. 0,5 g, 0,3 g, 0,1 g, 0,05 g
Aspimax/Ozopirin T compr.0,5 g ASA, 0,25 gluconat
de calciu
Paracetamol, Efferalgan, compr.0,5 g, sup.0,25 şi 0,125 g,
Panadol compr.efervescente 0,5 g
paracetamol
Acamol/Perfalgan Sol. perfuz.10 mg/ml, punga 100
ml paracetamol
Saridon compr. paracetamol,
propifenazonă,cafeină
Coldrex compr. paracetamol, cafeină,
fenilefrină
Theraflu extra răceală şi Plic. pulb. ptr. sol. orală
gripă paracetamol, feniramină,
fenilefrină
Metamizol/Algocalmin/ compr.0,5 g, f 1g, sup.0,5 şi 1 g
Algozone/Novocalmin noraminofenazonă
Quarelin compr. metamizol, cafeină,
drotaverină
Propifenazonă compr.300 mg, sup.100,200,300
mg propifenazonă
Fenilbutazonă sup.0,25 g; cremă 4%
fenilbutazonă
Indometacin caps.25 mg, sup.50 mg
indometacin
Paduden/Nurofen/Ibalgin/ compr. film. 0,2 g, 0,4 mg ; sirop
Marcofen/Advil/Brufen 100 mg/5 ml ibuprofen, gel 5%
Ketonal/Profenid/Fastum compr.film. 0,1 g, sol. inj.50
gel mg/ml ketoprofen, gel 2,5%
Tador compr. film. 25 mg dexketoprofen
Ketorol compr. film. 10 mg ketorolac
Voltaren, Rheumavek, dj.50 mg, sup. 100 mg, caps.
Diclac, Diclotard retard 75 mg, compr.elib. prel.100
mg, gel 5% diclofenac
Aflamil compr. film. 100 mg
aceclofenacum
Arthrotec compr. diclofenac şi misoprostol
Piroxicam/Feldene/ compr.20 mg, f 20 mg, pulb. ptr.
Flamexin sol. orală, gel 0,5% piroxicam
Tilcotil compr 20 mg tenoxicam
Movalis compr.7,5 ; 15 mg, f 15 mg/1,5 ml
meloxicam
Celebrex caps. 100; 200 mg celecoxib
Dynastat pulb.sol.inj.20, 40 mg parecoxib
Bextra compr. film. 10, 20, 40 mg
valdecoxib
Arcoxia compr.film.30, 60, 90, 120 mg
etoricoxib
66
 Grupa de medicamente Denumirea comercială Forma şi compoziţia

V.Medicamente combinate Antinevralgic P compr.acid acetilsaclicilic,

analgezice paracetamol, cafeină
Codamin P compr.paracetamol, codeină,
cafeină
Fasconal P compr.acid acetilsalicilic,
paracetamol, cafeină, fenobarbital
Piafen compr., f., sup. metamizol,
pitofenonă, fenpipramidă

Analgezicele neopioide sunt medicamente care prezintă în general 3 tipuri de efecte:

analgezic, antipiretic şi antiinflamator.
Efectul analgezic este mai slab decât al opiodelor, realizându-se printr-o creştere a
pragului percepţiei senzaţiei dureroase, dar fără a influenţa reacţia psihoafectivă la durere
Acţiunea anlagezică se datorează inhibării sintezei prostaglandinelor la nivelul SNC. La nivel
periferic este posibilă inhibarea alături de prostaglandine şi a sintezei şi acţiunii altor compuşi
ce acţionează pe receptorii durerii, inhibându-se astfel transmiterea senzaţiei dureroase.
Aceste substanţe se folosesc frecvent în combinaţii, datorită unui sinergism aditiv, intrând în
compoziţia aşa- numitor preparate de tip antinevralgic. Se indică în nevralgii, dentalgii,
cefalee, mialgii, artralgii, etc.
Efectul antipiretic reprezintă scăderea temperaturii crescute în mod patologic (a
febrei). Se explică prin inhibarea sintezei prostaglandinelor la nivelul centrului termoreglator
din hipotalamus, rezultând o vasodilataţie periferică, ce va permite o pierdere accentuată de
caldură.
Efectul antiinflamator reprezintă combaterea simptomelor inflamaţiilor acute (roşeaţă,
căldură locală, tumefiere).
a) DERIVAŢI DE ANILINĂ
Paracetamolul (Panadol, Eferalgan, Acetaminophen) are acţiune analgezică şi
antipiretică. Nu are efect antiinflamator. La doze masive de paracetamol sau la o administrare
pe timp îndelungat, datorită depleţiei de glutation se poate produce necroză hepatică
(tratamentul se face prin administrarea cât de repede posibil a N-acetilcisteinei ca antidot). Se
indică pentru combaterea simptomatică a febrei de cauză infecţioasă; tratamentul simptomatic
al durerilor de intensitate medie (cefalee, nevralgii dentare, dureri sciatice, artralgii
nereumatismale, dismenoree, dureri după unele intervenţii chirurgicale, entorse, fracturi şi
luxaţii). Se contraindică la bolnavii cu insuficienţă hepatică, hepatită virală, insuficienţă
renală gravă, alcoolism şi hipersensibilitate la paracetamol. Ca reacţii adverse produce erupţii
cutanate, urticarie, euforie, dependenţă fizică. Se va evita administrarea în timpul sarcinii, mai
ales în primele 3 luni. Se poate folosi pe toată perioada alăptării.
b) DERIVAŢII DE PIRAZOLONĂ
Fenazona se foloseşte local ca hemostatic în epistaxis şi în caz de otită.
Noraminofenazona (Metamizol, Analgin, Algocalmin) este analgezic şi antipiretic.
Efectul analgezic este de 2 ori mai intens decât al aminofenazonei, iar efectul antipiretic este
intens la administrare intravenoasă. Nu are efect antiinflamator. Prezintă o acţiune antispastică
de tip musculotrop. Se găseşte sub formă de comprimate, fiole şi supozitoare. Se indică în
algii de diverse cauze: nevralgii, dureri dentare şi de sfera O.R.L., dureri artrozice, artritice,
din poliartrita cronică evolutivă, mialgii, sindrom febril. Intră în compoziţia preparatelor
combinate: Piafen şi Quarelin. Nu se injectează subcutanat datorită unei intoleranţe locale.
Produce ca reacţii adverse agranulocitoză, anemie sau trombopenie, reacţii alergice cutanate
de diferite intensităţi, uneori şoc anafilactic, rar insuficienţă renală sau nefropatie interstiţială;
uneori colorarea în roşu a urinii. Se contraindică în caz de alergie, leucopenie,
granulocitopenie, afecţiuni hepatice, renale.
Propifenazona are efecte asemănătoare aminofenazonei, fără a avea risc cancerigen.
67
Se administrează în doză de 150-300 mg de 3 ori pe zi, oral sau rectal.
c) DERIVAŢI DE ACID SALICILIC
Acid acetilsalicilic (Aspirina, Europirin, Upsarin) este analgezic, antipiretic,
antiinflamator şi antiagregant plachetar. Efectele variază în funcţie de doză. Astfel în doză de
1,3-3 g pe zi are efect analgezic şi antipiretic (indicat în nevralgii, mialgii, dureri dentare,
febră din boli infecţioase cu excepţia gripei şi varicelei); în doză de 4-6 g pe zi este
antiinflamator (folosit în reumatism articular acut, puseele de acutizare ale poliartritei
reumatoide), iar în doză de 0,05-0,1 g pe zi are efect antiagregant plachetar (pentru profilaxia
trombozelor arteriale). Se absoarbe rapid după administrare orală, se distribuie în toate
ţesuturile organismului şi se leagă de proteinele plasmatice în proporţie de 80-90%.
Comprimatele se dezagregă, se beau cu multă apă imediat după mese. Ca reacţii adverse
produce tulburări digestive, microhemoragii digestive, rareori hematemeză sau melenă,
creşterea tendinţei la sângerare, bronhospasm, reacţii alergice diverse (erupţii cutanate, rareori
reacţie anafilactoidă gravă cu asfixie sau colaps); nefropatie cronică, sindrom Reye
(encefalopatie şi necroză hepatică dacă se administrează mai ales la copii infectaţi cu virus
gripal sau varicelo-zosterian). Creşte efectul anticoagulantelor, acţiunea hipoglicemiantelor
orale, riscul de hemoragii gastrointestinale în ascociere cu corticosteroizi.
Salicilatul de metil este un lichid uleios, volatil cu miros caracteristic, care intră în
compoziţia preapratului revulsiv Saliform, folosit local în afecţiuni reumatice.
d) ANTIINFLAMATOARELE NESTEROIDIENE (AINS)
Sunt substanţe care au efect analgezic-antipiretic mai slab, dar au un efect
antiinflamator pronunţat. Se leagă puternic de proteinele plasmatice, producând interacţiuni
de ordin farmacocinetic cu anticoagulantele orale şi antidiabeticele orale (le cresc efectul şi
toxicitatea). Majoritatea produc tulburări digestive (greaţă, ulcer, hemoragie digestivă) şi
reacţii de tip anafilactoid (bronhospasm, colaps, erupţii cutanate). Inhibitorii selectivi ai
enzimei COX2 sunt mai bine toleraţi gastric, dar unii cresc riscul de producere a accidentelor
coronariene.
Fenilbutazona este un antiinflamator nesteroidian din clasa pirazolonelor. Datorită
numeroaselor efecte adverse se foloseşte exclusi local astăzi.
Indometacinul are o acţiune antiinflamatoare, antipiretică şi analgezică energică. Se
indică în poliartrită cronică evolutivă, spondilartrită ankilopoietică, artroze (coxartroza), gută,
tendinite, sinovite, bursite, lombosciatică, dismenoree (inhibă marcat sinteza de PGF2alfa). Ca
reacţii adverse produce tulburări gastrointestinale, ulcer cu perforaţie şi sângerare, reacţii de
sensibilizare, hipoacuzie, vâjâituri în urechi, modificări în sfera SNC (episoade psihotice, stări
depresive, confuzie mintalã, cefalee), edeme, hipertensiune arterială. Este contraindicat la
copii sub 14 ani, la gravide şi mame care alăptează, la pacienţi cu leziuni gastrointestinale
acute sau în antecedente, la cei cu alergii.
Acemetacin (Rantudil) se acumulează în zona inflamată. Se indică în tratamentul
simptomatic al durerilor şi inflamaţiilor din criza de gută, poliartrită reumatoidă, spondilita
anchilozantă şi alte disfuncţii inflamatorii ale coloanei vertebrale, osteoratrită, spondiloză,
postoperator. Produce greaţă, vărsături, dureri gastrice, diaree şi hemoragii intestinale minore,
cefalee, agitaţie, iritabilitate, edeme periferice, angioedem.
Diclofenacul (Voltaren, Rewodina) are un efect intens antiinflamator, analgezic şi
antipiretic. Se absoarbe rapid şi aproape total digestiv, se leagă de proteinele plasmatice în
proporţie de 99%. Se indică în reumatism inflamator cronic (poliartrite reumatoide,
spondilartrite anchilozante), unele artroze dureroase şi invalidante; tratament de scurtă durată
al puseelor acute de reumatism abarticular (umăr dureros acut, tendinite), artroze, lombalgii;
dismenoree; tratament adjuvant în inflamaţiile ORL şi colica ureterală, postintervenţii
chirurgicale. Reacţii adverse: tulburări digestive, foarte rar ulcer, hemoragii digestive sau
perforaţie ulceroasă. Contraindicaţii: ulcer gastric sau duodenal în evoluţie, hipersensibilitate,
insuficienţă hepatică şi renală severă. Se va evita administrarea în primele două trimestre de
sarcină (risc teratogen).
Aceclofenac (Aflamil) se absoarbe bine digestiv, atinge concentraţii înalte în lichidul

68
sinovial, cinetica sa nu e influenţată de vârstă. Se indică în tratamentul durerii şi inflamaţiei
din poliartrita reumatoidă, spondilita anchilopoetică, artroze şi periartrite, reumatism
extraarticular.
Ibuprofenul (Paduden, Rupan) are efect antiinflamator, analgezic şi antipiretic cu
eficacitate asemănătoare acidului acetilsalicilic. Se indică în reumatism articular inflamator
sau degenerativ, reumatism extraarticular, stări inflamatorii severe şi prelungite în sfera
O.R.L., patologia respiratorie, vasculară, în ginecologie, în cancerologie; dureri dentare,
dureri postoperatorii uşoare sau moderate; dismenoree. Se poate administra şi la copii
preparatul Nurofen în doză de 20 mg/kg corp şi zi, maximum 500 mg pe zi. Poate produce
tulburări digestive, erupţii cutanate alergice, edeme, rareori creşterea valorilor
transaminazelor, leucopenie, trombocitopenie, reacţii anafilactoide grave.
Ketoprofenul (Profenid) este antiinflamator, antialgic şi antipiretic. Se foloseşte
pentru tratamentul simptomatic al reumatismului cronic inflamator şi degenerativ, al
reumatismului abarticular, al artritelor şi artrozelor, al lombalgiilor. Se contraindică în caz de
alergie, ulcer, sarcină, alăptare, insuficienţă hepatică sau renală severă. Gelul (Fastum gel)
este folosit în inflamaţii şi traumatisme musculare, articulare, ligamentare, flebite, limfangite.
Atenţionare EMEA: produsele topice care conţin ketoprofen prezintă risc crescut de inducere
de reacţii adverse cutanate, în special fotoalergie, chiar la expunerea la lumină de mică
intensitate.
Dexketoprofen (Tador) se indică pe cale orală în tratamentul simptomatic de scurtă
durată al durerilor musculo-scheletice, dismenoree, durerile dentare. Injectabil: postoperator,
colica renală, dorsalgii severe. Reactii adverse: dureri abdominale, diaree, dispepsie, tulburări
de somn, anxietate, cefalee, ameţeli, vertij, palpitaţii, gastrită, constipaţie, uscăciunea gurii,
flatulenţă, eritem cutanat.
Ketorolac (Ketorol) este analgezic, antiinflamator, antipiretic. Se indică pentru
tratamentul de scurtă durată al durerii.
Piroxicam (Feldene) are efect antiinflamator, analgezic, antipiretice şi uricozuric.
Atenţionare EMEA:datorită riscului crescut al complicaţiilor gastrointestinale şi reacţiilor
adverse cutanate este rezervat pentru tratamentul simptomatic al artrozei, poliartritei
reumatoide şi spondilitei anchilozante.
Meloxicam (Movalis) inhibă mai mult biosinteza prostaglandinelor de la locul
inflamaţiei, decât a celor din mucoasa gastrică sau din rinichi, datorită inhibării selective a
COX2, faţă de COX1. Determină o incidenţă scăzută a efectelor secundare gastrointestinale
(perforaţii, ulceraţii şi sângerări). Se indică în tratamentul simptomatic al artritei reumatoide,
osteoartritelor dureroase (artroze, boli degenerative ale articulaţiilor); alte stări inflamatorii.
Efecte adverse: diaree, dispepsie, greaţă, creşterea transaminazelor, efect protrombotic, rar
perforaţii gastrointestinale, sângerări. Contraindicat în caz de hipersensibilitate, ulcer peptic
activ, copii sub 15 ani, sarcină sau alăptare.
Nimesulid (Mesid, Aulin) este tot un inhibitor selectiv la enzimei COX2 indicat în stări
inflamatorii care afectează sistemul osos şi articulaţiile. Ocazional dă pirozis, erupţii cutanate
de tip alergic, foarte rar cefalee, vertij, somnolenţă. Atenţionare EMEA: nimesulid prezintă
risc marcat de hepatotoxicitate.
Celecoxib (Celebrex) este inhibitor înalt selectiv al enzimei COX2. Se dă în 1-2 prize
pe zi în doză de 200-400 mg pe zi.
Alţi coxibi sunt: parecoxib, valdecoxib, etoricoxib care se foloses în boala artrozică,
poliartrita reumatoidă, fiind bine toleraţi la nivel digestiv deoarece inhibă selectiv enzima
COX2. Inhibitorii COX2 pot produce hipertensiune arterială şi edeme.
Valdecoxib (Bextra)se se indică în tratamentul simptomatic al osteoartritei şi
poliartritei reumatoide, dismenoree primară.
Etoricoxib (Arcoxia) se foloseşte în boala artrozică, poliartrită reumatoidă, artrita
gutoasă acută. Reacţii adverse: dureri abdominale, flatulenţă, pirozis, diaree, astenie,
curbatură. Atenţionare EMEA: prezintă risc cardiovascular sporit (hipertensiune, edeme,
insuficienţă cardiacă, creşterea mortalităţii).

69
 II.14.ANTIREUMATICE SPECIFICE ŞI ANTIGUTOASE

Grupa de medicamente Denumirea comercială Forma şi compoziţia

I.ANTIREUMATICE SPECIFICE

a. Inhibitor al sintezei Arava Compr. film. 10; 10; 100 mg

pirimidinei leflunomidă
b. Inhibitori ai factorului Enbrel Pulb.+ solv. ptr. sol. inj.10; 25; 50
de necroză tumorală alfa mg etanercept
(TNF)
Remicade Pulb. ptr. conc. sol. perf. 100 mg
infliximab
Humira Seringă preumplută, pen
preumplut sol. inj. 40 mg
Cimzia Seringi preumplute sol. inj. 200
adalimumab
mg certolizumab
Simponi Seringă preumplută, pen
preumplut sol. inj.50 mg/0,5 ml
c. Inhibitori ai Kineret Seringă
golimumabpreumplută sol. inj. 150
interleukinei mg/ml anakinra
Roactemra Conc. ptr. sol. perf. 20 mg/ml,
flac. a 4; 10; 20 ml tocilizumab
d. Alte imunosupresoare Equoral Caps. moi 25; 50, 100 mg
ciclosporină
Imuran Compr. film. 50 mg azatioprină

Methotrexat PCH Compr. 2,5; 10 mg methotrexat

e. Penicilamina Cuprenil Compr. film. 250 mg

penicilamină
II. ANTIGUTOASE Milurit Compr. 100; 300 mg alopurinol

Adenuric Compr. film. 80; 120 mg

febuxostatum
Colchicina Compr. 1 mg colchicină

În poliartrita reumatoidă se folosesc simptomatic antiinflamatoare nesteroidiene,

precum şi glucocorticoizi, dar există medicamente specifice care au acţiune modificatoare
asupra bolii: Disease-modifying antirheumatic drugs (DMARDs). Administrate cronic
micşorează durerea, reduc inflamaţia periarticulară, scad VSH-ul şi titrul factorului reumatoid,
ameliorează prognosticul bolii.
Compuşii de aur, deşi nu au proprietăţi antiinflamatorii, inhibă activitatea fagocitară
şi migrarea macrofagelor în zonele inflamate..Au o cinetică complexă. Aurul se desface din
moleculă şi persistă timp îndelungat în organism (se acumulează în măduva hematopoetică,
ficat şi rinichi). Aurotiomalatul de sodiu conţine 50% aur. Administrat i.m., este eficace
după 10-20 săptămâni. Reacţii adverse simportante care necesită întreruperea tratamentului:
prurit, erupţii cutanate, stomatită, proteinurie, eozinofilie, neutropenie, trombocitopenie,
aplazie medulară, modificări hepatice, pulmonare, digestive, oculare.Contraindicaţii:
nefropatii, insuficienţă hepatică, renală, cardiacă, alterări hematologice, stomatită, gust
metalic, lupus eritematos sistemic, dermatoze evolutive, sarcină, alăptare.Auranofinul
conţine 29% aur, se dă oral. Este mai bine suportat iar eficacitatea terapeutică în PR este
similară cu cea a preparatelor injectabile.În timpul tratamentului cu compuşi de aur se face
70
control obligatoriu cu examinarea pielii, a urinei, tabloul sanguin din 2 în 2 săptămâni.Se pot
combina cu glucocortucoizii.
Antimalaricele (clorochina şi hidroxiclorochina) provoacă lent atenuarea inflamaţiei
şi durerii, dar manifestările radiologice ale bolii nu sunt modificate. Se administrează oral.
Reacţii adverse: tulburări digestive (greaţă, vărsături, diaree, crampe abdominale, anorexie),
vizuale (scotom central pentru culoarea rosie, opacificări corneene), erupţii cutanate,
polimorfe, ameţeli, cefalee, fatigabilitate, irascibilitate, insomnii, hipotonie musculară,
alopecie, scaderea greutăţii corporale, decolorarea părului, usoară anemie şi leucopenie, dar
retinopatia ireversibilă nu este exclusă (de aceea, se recomandă efectuarea periodică a
examenului oftalmologic).Se contraindică în sarcină.
Penicilamina este un produs de degradare a penicilinei. Provoacă ameliorarea stării
clinice şi a probelor de laborator după cca 4-6 luni de tratament. Determină scăderea
importantă a factorului reumatoid. Se administrează oral. Poate produce eritem pruriginos,
stomatită, agranulocitoză, proteinurie. Se contraindică în nefropatii, suferinţe medulare, lupus
eritematos, miastenie, dermatoze, alergie, asociere cu substanţe medulotoxice.
Sulfasalazina (Salazopirina) este o sulfamidă care provoacă ameliorare clinică şi
hematologică după 1-3 luni de tratament.Se foloseşte în tratamentul sistemic al artritei
reumatoide la pacienţii adulţi şi al artritei reumatoide juvenile pauciarticulare şi al formei
poliarticulare. Efectul apare lent, iar un efect semnificativ apare după 6 săptămâni
detratament. AINS pot fi utilizate concomitent cu salazopirina. Produce anorexie, greaţă,
erupţii cutanate, febră.
Imunosupresoarele - metotrexatul este un antagonist de acid folic. Clorambucilul şi
ciclofosfamida, azatioprina (Imuran) sunt antimetaboliţi. Toate au toxicitate medulară şi pot
produce tulburări gastrointestinale.Ciclosporina influenţează funcţiilor limfocitelor
T.Întârzie apariţia unor noi eroziuni osoase. Reacţiile adverse: nefrotoxicitate, hiperglicemie,
hiperlipidemie, osteoporoză, HTA, parestezii, hipertrofie gingivală, hiperuricemie, edeme,
hirsutism. Mai nou se folosesc agenţi care blochează o citokină importantă în geneza
răspunsului imun din această boală - factorul de necroză tumorală alfa. Aceştia sunt anticorpi
monoclonali ca infliximab sau o proteină de fuziune, etanercept. Infliximabul (Remicade)
este un anticorp monoclonal uman-murin, IgG1.Ca reacţii adverse produce infecţii virale,
microbiene, micotice, boli de colagen, anemie, neutropenie, depresie, amnezie, apatie..Alte
medicamente sunt antagoniştii de interleukină - anakinra (Kineret). Anakinra blochează
efectele IL-1, care apare în inflamaţie şi degradarea cartilajului. IL-1 stimulează resorbţia
osului şi produce pierdere de proteoglicani. Un alt compus este leflunomida (Arava) care
inhibă proliferarea celulelor T şi ameliorează funcţionalitatea articulară a acestor bolnavi.
Poate produce uşoară tendinţă de creştere a tensiunii arteriale, diaree, greţuri, vărsături,
manifestări alergice uşoare, leucopenie, foarte rar sindrom Stevens Johnson. Se va controla
dacă femeia este gravidă înainte de începerea tratamentului şi se contraindică sarcină până la
2 ani după încetarea tratamentului. Se contraindică tratamentul la bărbaţi, existând riscul de
malformaţii la nou-născut. Este contraindicată asocierea cu antimalarice, preparate de aur,
penicilamină, azatioprină sau alte medicamente de imunosupresoare. Nu se fac vaccinări pe
perioada tratamentului.

Guta este o afecţiune metabolică caracterizată prin creşterea concentraţiei serice de acid
uric peste 9 mg/100 ml..Boala se poate manifesta sub formă de crize de gută acută şi gută
cronică. Criza acută de gută se manifestă sub formă de durere articulară foarte intensă, ce
afectează preferenţial articulaţia metatorsofalangiană a halucelui şi este însoţită de tumefiere,
eritem local şi hipertestensie cutanată. În absenţa tratamentului, episoadele artritice, survenite
imprevizibil, tind să devină poliarticulare, mai intense şi mai durabile. Tofii gutoşi sunt
asociaţi gutei netratate după aproximativ 10 ani de evoluţie a bolii; ei reprezintă acumularea
tisulară a unor depozite de urat monosodic, localizate la nivelul cartilajului articular,
tendoanelor, membranei sinoviale şi a ţesuturilor moi. Deşi nedureroşi, tofii gutoşi determină
prin prezenţa lor diminuarea mobilităţii articulare precum şi deformarea articulaţiei

71
afectate.Medicamentele folosite sunt cele active în criză, uricoinhibitoare, uricozurice,
uricolitice.
Antiinflamatoare specifice şi nespecifice
- specifice: în timpul accesului de gută se pot administra antiinflamatoare nesteroidiene
(AINS), mai ales acelea cu efect puternic antiinflamator, care pot diminua durerile şi care au
şi efect uricozuric: fenilbutazona, ketazona, piroxicamul, etc.
- nespecifice: colchicina, un alcaloid din Colchicum automnale (brânduşa de toamnă)
linişteşte în mod specific accesul de artrită gutoasă, printr-un mecanism antiinflamator
nespecific. Colchicina are efect analgezic şi nu modifică valoarea uricemiei sau
uricozuriei.Întreruperea cercului vicios care întreţine inflamaţia acută explică eficacitatea în
criza de gută. Toxicitatea colchicinei este mare. Are şi efect citostatic. Poate provoca greaţă,
vomă, diaree, colici, fenomene de gastroenterită acută, afectarea SNC. În administrare cronică
poate deprima hematopoeza.
Uricozuricele sunt o grupă de medicamente folosite în tratamentul cronic al gutei
care favorizează eliminarea urinară a acidului uric. Din această clasă face parte probenecidul,
care în doză mare creşte eliminarea urinară a acidului uric. Se mai foloseşte şi în
hiperuricemii secundare (în leucemii, după tratamente cu citostatice). De asemenea, se mai
utilizează pentru prelungirea efectului penicilinelor, deoarece inhibă secreţia lor tubulară şi le
creşte astfel nivelul plasmatic. Sulfinpirazona (Anturan) mai are şi proprietăţi
antiinflamatoare, analgezice, este şi un antiagregant plachetar. Benzbromarona este un
uricozuric cu efect prelungit timp de 24-48 ore şi puternic, care induce rapid scăderea
uricemiei, cu aproximativ 50-60% ca urmare a inhibării reabsorbţiei tubulare a acidului
uric.Spre deosebire de celelalte uicozurice se poate administra şi la pacienţii cu insuficienţă
renală. Efecte secundare: risc de precipitare a uraţilor în căile urinare şi dezoltarea litiazei
urice, diaree, reacţii alergice cutanate, Declanşarea scceselor de gută, la inceputul
tratamentului prin mobilizarea depozitelor tisulare de acid uric.
Uricoinhibitoarele sunt medicamentele care inhibă sinteza acidului uric. Un
reprezentatnt este alopurinolul (Milurit, Zyloric), care inhibă etapele terminale ale biosintezei
acidului uric. Administrat la bolnavi cu hiperuricemie primară sau secundară, scade
concentraţia acidului uric în sânge şi diminuează eliminarea uraţilor în urină. Este în general
bine suportat. În timpul tratamentului este bine să se ingere cantităţi mai mari de lichide. Ca
reacţii adverse pot apare erupţii cutanate, febră, cefalee, ameţeli.
Uricoliticele: Urat-oxidaza, preparată din Aspergillus flavus, este o enzimă
proteolitică ce reduce în mod rapid şi prelungit uricemia prin transformarea acidului uric în
alantoină solubilă, uşor de eliminat renal. Poate produce:reacţii alergice de toate tipurile, crize
acute de gută (se asociază cu colchicina). Se utilizează în tratamentul de urgenţă al
hiperuricemiei severe şi tranzitorii survenite în cursul hemopatiilor maligme cu citostatice, la
bolnavii cu insuficienţă renală ce fac dializă, gută severă tofacee.

72
 II.15.MEDICAŢIA ANTIALERGICĂ ŞI ANTIINFLAMATOARE

Grupa de medicamente Denumirea Forma şi compoziţia

comercială

MEDICAŢIA ANTIALERGICĂ

I. Histamina şi Ceplene f. a 0,5mg/0,5 ml histamină

antihistaminice
Clorfeniramina compr. 4 mg clorfeniramină

Calmaben draj. 50 mg difenhidramină

Emetostop Compr. 30 mg meclozină

Romergan draj.30 mg, f. 50 mg prometazină,
sirop 5 mg/ml

Tavegyl compr.1 mg clemastină

Hismanal compr 5; 10 mg, sol uz int 1mg/ml

astemizol
Histadin compr. 60 mg, susp 30 mg/5 ml
terfenadină
Claritine compr.10 mg, sirop 1 mg/ml
loratadină
Telfast compr. film. 120, 180 mg
fexofenadină
Alerid/Zyrtec compr.film.10 mg cetirizină, pic.
orale 10 mg/ ml
Allergodil compr.film 2 mg. spray nazal 0,14
mg/doză azelastin
Cetizal/Xyzal compr. film. 5 mg, sol. Orală 0,5
mg/ml levocetirizină
Ketotifen/Frenasma Compr. 1 mg, sirop 1 mg/5 ml
ketotifen
Aerius compr.film.5 mg, sirop 0,5 mg/ml
desloratadină
Borenar Compr. 20 mg bilastinum
Aerinaze Compr. film. elib. modif.
desloratadină 2,5 mg,
pseudoefedrină 120 mg
Clarinase Compr. film. elib. modif.
loratadină 5 mg, pseudoefedrină
120 mg
II.Antiserotoninic Peritol compr. 4 mg, sirop 2 mg/5 ml
ciproheptadină

73
 ANTIHISTAMINICELE H1- BLOCANTE
Histamina este o amină biogenă care alături de catecolamine şi serotonină joacă un
rol important în procesele fiziologice şi fiziopatologice. Se formează din aminoacidul
histidină prin decarboxilare. Se depozitează în mastocite, care se găsesc în număr mare în
tubul digestiv, plămâni şi tegumente. În cantităţi mai mici este prezentă sub formă liberă.
Rolul fiziopatologic - în reacţia atg-atc de tip I (anafilactic), în leziuni mecanice
(strivire, energie radiantă, căldură, arsură, radiaţii ionizante se eliberează histamină). Joacă un
rol important în patomecanismul bolii de iradiere, a şocului traumatic, arsurilor extinse. De
asemenea, există unele medicamente care eliberează direct histamina - morfina, tubocurarina,
dextranii, dar si unele toxine vegetale, animale, microbiene.
Indicaţiile terapeutice: în scop diagnostic pentru evidenţierea unei anacidităţi
histaminorefractare; în afecţiuni reumatice local prin iontoforeză (produce hiperemie); pentru
desensibilizare nespecifică în unele boli alergice (se administrează la început doze infime,
apoi în doze progresiv crescânde timp de cca 3 săptămâni).
Antihistaminicele sunt antagonişti competitivi ai histaminei, substanţe sinetice care
blochează receptorii histaminici. Antihistaminicele H1 sunt cele care au efect antialergic. Cele
H2 blocante se folosesc ca antiscretoare gastrice în boala ulceroasă (vor fi studiate la capitolul
respectiv). Antihistaminicele H1 blocante mai au şi alte efecte farmacodinamice proprii în
afară de acţiunea comună de a bloca receptorii H1. Proprietatea comună antihistaminică
constă în antagonizarea brohospasmului, în doze mari antagonizează şi vasodilataţia
histaminică. Se indică în diferite forme de alergie – urticarie, rinită alergică, boala serului,
edem Quincke (edem angioneurotic). În astmul bronşic, şoc anafilactic efectele sunt slabe.
Alte efecte: deprimă SNC producând somnolenţă, chiar somn unele, efect antivomitiv,
antiparkinsonian, anticolinergic periferic. În funcţie de efectul central deprimant se împart în
2 grupe: de generaţia I (cu efect sedativ) şi de generaţia a II-a (fără efect central-deprimant).
Prometazina (Romergan) este un derivat fenotiazinic înrudit cu neurolepticele.
Antihistaminic puternic, durata acţiunii 10-12 ore. Are efect deprimant central marcat,
produce somn. Este un antihistaminic de noapte. Se indică pentru efect antialergic dar şi ca
somnifer, pentru potenţarea acţiunii narcoticelor, hipnoticelor, analgezicelor, ca antivomitiv.
Se contraindică la şoferi, dispeceri. Nu se asociază cu alcool.Cloropiramina (Nilfan)
antihistaminic eficace, efect sedativ slab. Se poate administra şi ziua (antihistaminic de zi).
Este bine tolerat. Acţiunea 4-6 ore. Doza 25-50 mg de 3-4 ori pe zi.Clemastin (Tavegyl) este
un antihistaminic energic. Se utilizează şi ziua. Are efect prelungit, potenţă mare. Doza 2-4
mg/zi. Clorfenoxamina se utilizează ca antiparkinsonian datorită efectului anticolinergic.
Intoxicaţia cu antihistaminice se manifestă prin somnolenţă, convulsii la copii, leziuni
renale.
Antihistaminicele din generaţia a II-a nu au efect central deprimant. Ex. oxatomida
- efect prelungit, astemizol, terfenadina, loratadina (Claritine), desloratadina (Aerius),
fexofenadina (Telfast), cetirizina, azelastina (Allergodil). Se contraindică asocierea
astemizolului şi terfenadinei cu unii inhibitori enzimatici (eritromicină, ketoconazol sau suc
de grepfruit), deoarece devin foarte toxice pentru cord, producând aritmii, uneori fatale.
Loratadina este indicată pentru tratamentul simptomatic al manifestărilor alergice;
tratamentul rinitei alergice sezoniere si nesezoniere; tratamentul urticariei cronice idiopatice;
tratamentul dermatozelor alergice. Cele mai frecvente reacţii adverse menţionate la copiii cu
vârste între 2 şi 12 ani sunt cefaleea, nervozitatea şi oboseala. Cele mai frecvente reacţii
adverse menţionate la adulţi şi adolescenţi constau în somnolenţă, cefalee, creşterea apetitului
şi tulburări ale somnului. Desloratadina ameliorează simptomele asociate rinitei alergice (de
exemplu febra fânului sau alergia la praf), pentru ameliorarea simptomelor asociate urticariei.
Pentru dozele recomandate, nu este de aşteptat ca desloratadina să determine somnolenţă sau
scăderea atenţiei. Totuşi, foarte rar, poate provoca somnolenţă, care poate afecta capacitatea
de a conduce vehicule sau folosi utilaje. Nu se administrează la gravide.
Cetirizina se indică pentru controlul simptomelor nazale sau extranazale (asociate cu
conjunctivita) din rinita alergică sezonieră şi nesezonieră, în urticarie idiopatică cronică. Nu

74
se administrează la copii sub 6 ani, îm caz de hipersensibilitate la hidroxizină, pacienţi cu
insuficienţă renală severă, în sarcină şi alăptare. Ca reacţii adverse produce oboseală, cefalee,
confuzie, nelinişte, uscăciunea gurii, tulburări gastrointestinale, hipersensibilitate.
Fexofenadina e utilizată în tratamentul simptomelor de alergie, cum ar fi febra
fânului, congestie nazală, şi urticarie. Se spune adesea a fi un antihistaminic de generaţia a
treia, ceea ce înseamnă că efectele sale sunt limitate la periferie, deci fexofenadina produce
sedare minimă.Cele mai frecvente efecte secundare demonstrate la adulti au fost cefalee,
dureri de spate, mioză, somnolenţă, şi crampe menstruale. Au fost, de asemenea, rapoarte
cazuri de anxietate şi insomnie. Sucul de grapefruit poate reduce semnificativ concentraţia
plasmatică de fexofenadină. Antiacidele care conţin aluminiu sau magneziu nu ar trebui
asociate în termen de 15 de minute cu fexofenadină, deoarece acestea reduc absorbţia sa cu
aproape 50%
Azelastina, derivat de ftalazinonă cu o structură nouă, este clasificat ca un compus
antialergic eficient, cu acţiune de lungă durată şi îndeosebi cu eficienţă deosebită ca
antagonist selectiv al receptorilor H1.Se indică în tratamentul simptomatic şi profilactic al
conjunctivitelor alergice si al rino-conjunctivitelor alergice. Are în plus un efect antiinflamator
după administrarea topică. Evaluarea rezultatelor EKG a pacienţilor consecutiv unei
administrari p.o. cu doze mari de azelastina timp indelungat, nu indică efecte semnificative
din punct de vedere clinic asupra intervalului QT.

ANTISEROTONINICELE
Serotonina poate fi implicată în unele tipuri de reacţii alergice. Antiserotoninicele
blochează receptorii serotoninici. Prezintă efect antialergic ciproheptadina (Peritol), care se
găseşte sub formă de comprimate şi sirop. Are şi efect antihistaminic H1, central deprimant şi
de stimulare a apetitului. Se indică în rinita alergică şi vasomotorie, dermatita de contact şi
alte dermatoze alergice pruriginoase, prurit în varicelă, reacţii locale la înţepături de insecte,
alergii medicamentoase, alergie fizică, profilaxia reacţiilor alergice la sânge şi plasmă,
adjuvant in tratamentul şocului anafilactic (dupa rezolvarea fazei acute prin adrenalină şi alte
măsuri); cefalee vasculară şi histaminică; sindrom dumping postgastrectomie, hipermotilitate
intestinală prin carcinoid, carcinoid gastric secretor de serotonină şi histamină; inapetenţă,
mai ales la copii. Se administrează cu prudenţă în astmul bronsic, hipertiroidism, boli cardio-
vasculare, hipertensiune arterială, prudenţă în timpul sarcinii şi alăptării, prudenţă când se
face tratamentul ambulator la conducătorii auto şi la bolnavii cu profesii ce impun
performanţe psihomotorii riguroase. Reacţii adverse: somnolenţă, ocazional uscăciunea gurii,
anorexie, tulburări de micţiune, ameţeli; uneori, la doze mari, confuzie şi ataxie, iar la copii
fenomene de excitaţie.

75
 CORTICOSTEROIZII ŞI ACTH-UL
Grupa de medicamente Denumirea comercială Forma şi compoziţia

I. Glucocorticoizii Hidrocortizon hemisuccinat f. 1 ml a 25 mg/ml +f. a 4 ml

solvent
Hydrocortisone succinat liof. + solv. ptr. sol. inj.100 mg/2
sodic ml hidrocortizon hemisuccinat
Hidrocortizon ung. 1% hidrocortizon

Locoid Sol. cut., cremă 0,1% cu

hidrocortizon butirat
Prednison compr. 5 mg prednison
Solu-Decortin Pulb. ptr. sol. inj 50; 250 mg .+
solvent 2 ml, 5 ml prednisolon
Solu-Medrol Act-O-Vial liof. + solv. ptr. sol. inj. 250 mg/4
ml metilprednisolon
Medrol compr. 4; 16; 32 mg
metilprednisolon
Triamcinolon/Berlicort compr.4 mg, f 10; 40 mg

Dexamed compr. 0,5 mg dexametazonă

Dexametazon sodium PH flac inj.8 mg dexametazonă
Diprophos susp. 7 mg/ml betametazonă
Celestone f. 4 mg betametazonă
Unguent cu triamcinolon ung., cremă 0,1% triamcinolon
acetonid acetonid
Fluocinolon acetonid ung. 0,025% fluocinolon acetonid

Fluocinolon N ung.,cremă 0,025% fluocinolon

acetonid şi 0,5% neomicină
Nidoflor Ung. nistatin 10 mil. UI,
neomicină 0,382 g, triamcinolon
acetonid 0,1 g
Locacorten ung.0,02% flumetazon pivalat
Ultralan ung., cremă 0,25% fluocortolonă
Betaderm cremă şi ung. 0,1% betametazon
valerat
Cutivate cremă şi ung.0,05% fluticazon
Elocom cremă şi ung. 1 % mometason
Dermovate/Cloderm cremă şi ung.0,05% clobetasol
II. Mineralocorticoid Astonin-H compr. 0,1 mg fludrocortizon

III. ACTH-ul Synachten depot f 1 mg/ ml tetracosactid

76
 Cortizonii sau glucocorticoizii sunt hormoni corticosuprarenali sau analogi de sinteză
cu efect antiinflamator marcat şi acţiuni importante în metabolismul glucoproteic.
EFECTELE GLUCOCORTICOIZILOR
A.Efecte farmacodinamice – au acţiune asupra unor procese patologice: efect
antiinflamator, antialergic, imunosupresor (apar numai la doze mari care depăţesc secreţia
fiziologică de cortizol)
Acţiunea antiinflamatoare se produce prin inhibarea eliberării unei serii de substanţe
mediatoare a inflamaţiei: prostaglandine (PG), leucotriene (LT). Cortizonii inhibă atât
fenomenele exsudative, acute cât şi cele cronice, proliferative ale inflamaţiei indiferent de
cauza acesteia. Majoritatea indicaţiilor terapeutice ale glucocorticoizilor se bazează pe
influenţarea proceselor inflamatoare.
Acţiunea antialergică - suprimă sau atenuează atât reacţiile de hipersensibilitate
imediate, cât şi cele întârziate, de tip celular. Împiedică eliberarea mediatorilor chimici ai
anafilaxiei, stabilizând mastocitele şi scăzând stocul tisular de histamină.
Efectul imunosupresiv se realizează prin scăderea numărului limfocitelor T helper,
inhibarea funcţiei limfocitelor. Prin urmare rezultă o imunitate mediată celular afectată
grav.Stă la baza utilizării lor în tratamentul bolilor imunopatologice, dar determină şi scăderea
capacităţii de apărare faţă de infecţii.

B. Efecte metabolice
Acţiunea asupra metabolismului glucidic, proteic şi lipidic - stimulează
gluconeogeneza din aminoacizi, scad utilizarea glucozei în ţesuturile periferice. Cresc
cantitatea de glicogen hepatic, glicemia şi scad toleranţa la glucide. La doze mari poate apare
diabet steroidic. Scade anabolismul şi se accentuează catabolismul proteic, creându-se un
bilanţ azotat negativ. În mai multe ţesuturi, mai ales limfatic, conjunctiv, osos şi muscular
apar fenomene atrofice. În domeniul metabolismului lipidic, produc lipoliza, ridicând nivelul
acizilor graşi liberi în plasma sangvină; grăsimile se depun cu predilecţie în anumite regiuni,
distribuindu-se după tipul cushingoid (faţă de lună plină). Majoritatea derivaţilor cortizonici
măresc şi pofta de mâncare.
Metabolismul electrolitic - toţi glucocorticoizii naturali au şi efecte de tip
mineralocorticoid, mărind reabsorbţia de Na şi excreţia de K la nivelul tubilor renali. Se poate
produce pierdere de potasiu şi hipokaliemie, retenţie hidrosalină, edeme, creşterea tensiunii
arteriale.Eliminarea renală de Ca şi fosfaţi de asemenea creşte, favorizând formarea de calculi
renali. Concomitent având acţiune de tip contrar vitaminei D, scad absorbţia intestinală de
calciu.
C. Efecte asupra diferitelor organe şi sisteme
Efectele cardiovasculare, antitoxică şi antişoc - printr-o acţiune permisivă favorizează
acţiunile cardiovasculare ale catecolaminelor, sprijinind astfel menţinerea debitului cardiac, a
tonusului vascular, a integrităţii capilarelor şi a microcirculaţiei, de unde şi rezistenţa sporită a
organismului în condiţii de stress. În doze foarte mari protejează integritatea membranei
celulare şi a organitelor intracelulare faţă de toxine, tulburările de circulaţie şi hipoxie; astfel
atenuează tulburările metabolismului celular şi întârzie autoliza.
La nivelul muşchilor scheletici - adinamie, oboseală, scăderea forţei contractile
datorită spolierii de K. Se poate produce atrofia ţesutului muscular (miopatie cortizonică), mai
evidentă la nivelul muşchilor şoldului şi coapsei.
În sistemul osos scade sinteza de matrice osteoidă şi fixarea calciului. Tratamentul
prelungit cortizonic poate produce osteoporoză, fracturi spontane, mai ales la bolnavii
vârstnici, imobilizaţi la pat.
Inhibă sinteza prostaglandinelor din mucoasa gastrică care au rol protector la acest
nivel, se pot forma ulcere gastrice, însoţite relativ frecvent de hemoragie şi uneori chiar de

77
perforaţie.
La nivelul sistemului nervos central cortizonii produc deseori un efect excitant uşor,
cu insomnie, nervozitate, uneori chiar euforie. Mai rar pot apare stări psihotice.
Asupra sistemului sangvin se produce o creştere a eritrocitelor, a trombocitelor, a
granulocitelor neutrofile şi scăderea numărului de eozinofile, limfocite circulante, monocite şi
bazofile.
În graviditate, doze mari au efect teratogen, la copii în perioada de creştere pot
produce încetinirea creşterii.
La nivelul ficatului au efect protector datorită gluconeogenezei, crescând depozitul de
glicogen şi sinteza proteinelor enzimatice la nivelul ficatului.
D. Efectele neuroendocrine - sunt rezultatul unei acţiunii feed-back negativ la nivel
hipotalamo-hipofizar: scad sinteza de ACTH, TSH, LH, STH. Medicaţia de lungă durată cu
cortizonice poate induce hipofuncţia corticosuprarenalei - hipocorticismul secundar iatrogen,
chiar atrofia de CSR. Această reacţie poate să apară la oprirea bruscă a medicaţiei.
Indicaţii terapeutice:
 Medicaţia de substituţie în tratamentul insuficienţei CSR, cu sau fără
mineralocorticoizi.
 Ca medicamente antiinflamatoare sunt indicate în bolile reumatice: reumatismul
poliarticular acut, mai ales dacă este asociat cu cardită, poliartrita reumatoidă (PR)
în puseuri acute, în alte forme de reumatism ca bursite, sinovite,tendinite, periartrite
acute, etc.
 În alergii: formele grave ale reacţiei alergice - şocul anafilactic, astmul bronşic
alergic, edemul glotic în asociere cu adrenalină şi antihistaminice.
 În unele colagenoze: lupus eritematos diseminat acut, nefrită lupică, lupus nervos-
central, polimiozită, poliarterită nodosă, cu excepţia sclerodermiei.
 În dermatologie, în afecţiuni inflamatorii cronice cum sunt eczemele, dermatite
generalizate, etc.În pemfigus se administrează sistemic.
 În inflamaţii la nivelul ţesuturilor friabile: în oftalmologie, în neurologie pentru
tratamentul meningitelor, encefalitelor, polinevritelor, edemului cerebral.
 Ca medicaţie imunosupresivă atât în bolile autoimune, cât şi pentru protejarea
grefelor şi transplantelor de organe, prevenirea fenomenului de rejecţie.
 În afecţiuni hematologice de tip autoimun: trombocitopenii, leucopenii, anemii
hemolitice.
 În procese limfoproliferative maligne (leucemia limfatică, limfoame) ca medicaţie
adjuvantă.
 În infecţii grave, şoc septic, în asociere cu antibiotice şi chimioterapice, având
avantajul acţiunii antiinflamatorii. Dar, în infecţii cu agenţi patogeni faţă de care nu
dispunem de medicaţie etiotropă (viroze, micoze) administrarea cortizonilor ar fi o
greşeală terapeutică.
 În sindromul nefrotic, în cazuri refractare la diuretice corticosteroizii pot restabili
funcţia renală şi efectul diureticelor.
 În forme grave de hepatită cronică agresivă, insuficienţă hepatică acută datorită
creşterii rezervei de glicogen hepatic această medicaţie este bine venită.
Efecte adverse şi contraindicaţii, măsuri de prevenire a efectelor adverse:
- Retenţia hidrosalină - edeme, mai ales la preparatele naturale; se recomandă
pacientului un regim hiposodat. La hipertensivi retenţia de sodiu duce la creşterea tensiunii
arteriale, hipertensiunea arterială reprezentând o contraindicaţie relativă.
-Creşterea eliminărilor de potasiu, scăderea stocului de K+, ceea ce impune
asocierea la tratament a KCl 1-2 g/zi pentru prevenirea hipopotasemiei;
-Tendinţa la hiperglicemie, chiar instalarea diabetului steroidic. De aceea se
recomandă un regim alimentar hipoglucidic, iar la diabetici şi medicaţie antidiabetică.
-Creşterea catabolismului protidic, care se poate corecta printr-un regim hiperprotidic
şi administrarea de steroizi anabolizanţi.
78
 -Osteoporoza, chiar fracturi spontane, care poate constitui o contraindicaţie pentru
tratament.
-Hipercorticismul secundar (sindromul Cushing);
-Hipocorticism secundar endogen (iatrogen), care poate apare la oprirea tratamentului
datorită efectului feed-back negativ asupra axului hipotalamo-hipofizo-corticosuprarenalian.
Reactivitatea corticosuprarenalei scade considerabil; în cazul unui stress operator, infecţios se
poate declanşa insuficienţa. Prevenirea se face prin administrarea glucocorticoizilor în
perioada de secreţie fiziologică maximă (dimineaţa). Oprirea tratamentului nu se face brusc,
ci treptat, diminuând doza cu 20 - 25%, din 5 în 5 zile (sau din 6 în 6 zile).
-Acuze gastrice, ulcer gastric care constituie o contraindicaţie absolută. Simptomele
subiective, pirozisul se pot atenua cu medicaţie antiacidă.
-Psihoza cortizonică -contraindicaţie absolută pentru continuarea tratamentului;
insomnia se poate atenua prin medicaţie sedativă.
-La copii nu este recomandabil să se facă tratamente prea îndelungate, deoarece pot
produce tulburări de creştere;
-La gravide cantitatea administrată să nu depăşească cantitatea fiziologică secretată de
corticosuprarenală, doze mari pot avea efect teratogen.
-La nivelul ochiului poate apare cataractă la administrarea îndelungată, iar glaucomul
impune oprirea tratamentului.
-Creşterea eliminării urinare de calciu poate duce la apariţia calculozei renale.
COMPUŞI ŞI PREPARATE
Cortizonul - este folosit ca medicaţie de substituţie în insuficienţa corticosuprarenală.
Se poate administra oral şi parenteral (i.m.); este inactiv local. Doza de atac de 200-300-400
mg pe zi, doza de întreţinere de 25 - 50 mg.
Hidrocortizonul (Cortizol) este principalul hormon fiziologic. Există sub forma a trei
tipuri de preparate :
Hidrocortizonul acetat suspensie, fiole cu 25 mg/ml, se foloseşte pentru
efectul antiinflamator sub formă de suspensie apoasă în injecţii locale (intraarticular, infiltraţii
periarticulare şi intramuscular.
Hidrocortizonul acetat unguent în concentraţii de 1- 2,5 %, se foloseşte
pentru aplicaţii locale în O.R.L, stomatologie, oftalmologie, dermatologie.
Hidrocortizon hemisuccinat este un ester hidrosolubil. Se introduce
intravenos, în injecţii sau perfuzii, fiind de elecţie în urgenţe. Se indică în stările de şoc (şoc
anafilactic, şoc toxico-septic), edem laringian, insuficienţă respiratorie acută, criza de rău
astmatic, edem pulmonar toxic, edem Quincke, criză addisoniană, stări septice grave, comă,
encefalite şi meningite acute. Dozele recomandate în stările de şoc la adult între 200 mg pînă
la 1 g/zi, în perfuzie, timp de 2-3 zile. Nu se recomandă asocierea hidrocortizonului
henisuccinat în perfuzie cu alte medicamente, existând numeroase incompatibilităţi.
Prednisonul este obţinut prin semisinteză. Are efect antiinflamator de 4 ori mai mare
decât hidrocortizonul, iar efectul mineralocorticoid este slab. Durata de acţiune este ceva mai
lungă. În terapie se administrează pe cale orală, fiind ineficace local. Este larg folosit pentru
efectele antiinflamator, antiialergic şi imunosupresor. Tratamentul se începe cu doze de atac
de 30-60-100 mg pe zi, reducându-se progresiv doza (cu 25% din 5 în 5 zile), până la doza de
întreţinere de 5 - 15 mg pe zi, care se poate administra pe o perioadă lungă.
Prednisolonul (Supercortizol) are proprietăţi asemănătoare prednisonului, fiind
utilizat în special pentru efectul antiinflamator. Are şi efect local.
Metilprednisolonul are aceleaşi proprietăţi ca prednisolonul. Se administrează pe cale
orală, parenterală în injecţii i.v. şi i.m. Se găseşte şi sub formă de preparate retard.
Triamcinolonul (Volon) are efect antiinflamator puternic, fiind lipsit de efecte
mineralocorticoide. Se foloseşte ca antiinflamator şi antialergic. Are activitate locală marcată.
Efecte secundare: osteoporoză şi miopatie cortizonică. Triamcinolonul acetonid se găseşte
sub formă de preparate dermatologice, creme, loţiuni.
Dexametazona (Superprednol) este cel mai activ antiinflamator, antialergic (de 25 de

79
ori mai activ ca hidrocortizonul). Nu produce retenţie hidrosalină. Are acţiune de lungă
durată. Principala acţiune secundară o constituie inhibiţia puternică a secreţiei de ACTH. Nu
se utilizează pentru tratamente de lungă durată. Dozele de atac sunt între 2-10 mg pe zi, oral
sau parenteral, şi dozele de întreţinere 0,5 -1,5 mg pe zi. Este indicat în edem cerebral.
Betametazona (Celestone) este un izomer al dexametazonei, are proprietăţi similare şi
se foloseşte în aceleaşi scopuri şi aceleaşi doze. Se poate utiliza şi sub formă de preparate
retard (Diprophos suspensie).
Preparate cu acţiune locală antiinflamatoare, antialergică şi antipruriginoasă intensă:
flumetazona (Locacorten), fluocinolona, fluocortolonă (Ultralan) se utilizează sub formă de
creme şi unguente pentru aplicaţii pe tegumente datorită liposolubilităţii marcate. Pot interfera
cu vindecarea plăgilor, influenţând negativ formarea ţesutului de granulaţie.
Preparatele inhalatoare se folosesc în astmul bronşic, ca mediacţie de fond. Au
efecte sistemice minime, sunt bine tolerate, dar pot provoca uneori candidoză bucală (de
aceea se recomandă clătirea cavităţii bucale cu soluţie de bicarbonat de sodiu după
administrare). Uneori pot provoca reducerea densităţii osoase la femei. Se contraindică în
tuberculoza pulmonară. Clenil - sol. inhal. presuriz. 250 mcg/doză beclometazonă, Flixotide
Diskus-pulb. inhal.100 mcg/doză, 250 mcg/doză, 500 mcg/doză fluticason, Pulmicort
Turbuhaler - pulb. inhal.200 mcg/doză budesonid, Asmanex Twisthaler - pulb. inhal. 200
mcg/doză, 400 mcg/doză mometazonă, Alvesco Inhaler -sol. de inhal. presuriz.40; 80; 160
mcg/doză ciclesonid.

Minerlocorticoizii: Principalul hormon este aldosteronul, care stimulează reabsorbţia

de Na (împreună cu apa) si secreţia de K la nivelul tubilor distali. La bolnavii cu insuficienţă
corticosuprarenală se indică ca medicaţie de substituţie. În boala Addison se administrează de
obicei in asociere cu glucocorticoizi. Ca medicament se foloseşte un precursor. Fiolele de
Mincortid conţin 10 mg acetat de dezoxicorticosteron microcristalin (DOCA). Se injectează
i.m. zilnic 1 f, apoi la 2-3 zile.

ACTH –ul şi tetracosactidul

Corticotrofina sau ACTH-ul este un hormon secretat de hipofiza anterioară, fiind

alcătuit din 39 de aminoacizi. Se poate folosi cu aceleaşi indicaţii ca şi în cazul medicaţiei
cortizonice. Anumite efecte secundare ale ACTH-ului sunt atenuate, mai ales cele metabolice,
faţă de cortizoni. De asemenea, oprirea creşterii la copii nu apare aşa de marcat. Se preferă în
pediatrie, neurologie, pentru efect antiinflamator şi antialergic. ACTH-ul are proprietăţi
imunogene, dezvoltând uneori hipersensibilitate alergică, chiar şoc anafilactic. Tetracosactid
(Cortrosyn) este o peptidă de sinteză, care nu produce alergie.

80
 II.16.MEDICAŢIA APARATULUI CARDIOVASCULAR

Grupa de medicamente Denumirea Forma şi compoziţia

comercială

I.GLICOZIZI DIGITALICI
Digoxin f 0,5 mg, compr. 0,25 mg
digoxină
II. STIMULATOARE ALE Dopamina clorhidrat f sol. perf. 5 mg/ml a 10 ml
RITMULUI ŞI Dobutamina Admeda dopamină
flac.inj.250 mg/50 ml dobutamină
CONTRACTILITĂŢII Adrenalina fiole 1mg/ml epinefrină
MIOCARDICE Gutron compr.2,5; 5 mg midodrină

Inocor sol.inj 5 mg/ml – 20 ml amrinonă

Corotrope sol.inj. 1 mg/ml – 10 ml
milrinonă
III. ALTE Simdax conc. ptr. sol. perf. 2,5 mg/ml
STIMULATOARE flac. a 5 ml levosimendanum
CARDIACE
IV. ANTIANGINOASE ŞI CORONARODILATATOARE

A)NITRAŢI ORGANICI Nitroglicerină compr.sublinguale 0,5 mg

nitroglicerină
Nitromint Compr. elib. prel. 2,6 mg
nitroglicerină
Nitromint Spray 10%, 0,4 mg/doză
nitroglicerină
Nitroderm TTS 5 sistem transdermic conţ.25 mg
NG, eliberând 5 mg/24 ore
Nitronal f. sol perf. 1 mg/ml a 10 ml
nitroglicerină
Nitropector compr.20 mg pentaeritritil
Isodinit R Retard tetranitrat
compr.retard 20 mg isosorbid
dinitrat
Olicard 40-60 Retard Caps elib. prel. 40 şi 60 mg
isosorbid mononitrat
B)BLOCANŢI AI Nifedipina/Corinfar draj., caps.10 mg, compr.retard 20
CANALELOR DE CALCIU mg
Norvasc compr. 5 mg amlodipină
Plendil compr.retard 2,5; 5; 10 mg
felodipină

Agozol draj. 60 mg prenilamină

Isoptin draj. 80 mg, compr.film. 40 mg,
f 5 mg/2 ml verapamil

Diltiazem compr. 60 mg diltiazem

81
 Grupa de medicamente Denumirea Forma şi compoziţia
comercială

V. ANTIANGINOASE ŞI CORONARODILATATOARE (continuare)

C)BETA-BLOCANŢI
1.Neselectivi Propranolol compr.10, 40 mg, f 5mg/5 ml
propranolol
Oxprenolol draj.40 mg oxprenolol
Visken compr. 5 mg pindolol
Darob compr.80, 160 mg sotalol
2.Selectivi Bloxan/Egiloc compr.25, 50, 100 mg metoprolol
Atenocor/Tenormin compr.50, 100 mg atenolol
Acecor compr. 200 mg acebutolol
Lokren compr.film.20 mg betaxolol
Concor compr.film.2,5; 5; 10 mg bisoprolol
Nebilet compr.5 mg nebivolol
3.Beta-blocant cu acţiune Dilatrend compr.6,25; 12,5; 25 mg carvedilol
alfa-blocantă
D)CORONARODILATATOARE SELECTIVE
Dipiridamol draj. 25 şi 75 mg, f 10 mg
Carbocromen dipiridamol
draj.75 mg, f 40 mg carbocromen
E)ALTE VASODILATATOARE
Corvaton compr., f 2 mg molsidomin
Preductal compr.elib.mod. 35 mg trimetazidină
Angedil compr. 10; 20 mg nicorandil
F) ALTE PREP.PTR. TRAT. ANGINEI PECTORALE
Corlentor compr. film. 5; 7,5 mg ivabradinum
Ranexa compr. film .elib. prel. 375; 500; 750
mg ranolazinum
VI. ANTIARITMICE

I. Membran-stabilizatoare Chinidina sulfat compr. 200 mg chinidină sulfat

Xilină (uz cardiologic) sol. inj 1%, f a 10 ml lidocaină
Mexitil caps.200 mg, f 250 mg mexiletin
Propafenonă Arena Compr. 150 mg propafenonă
Tambocor compr.50, 100 mg flecainidă
II. Beta-blocanţi Propranolol Vezi mai sus
Oxprenolol Vezi mai sus
Cordanum draj. 50 mg talinolol
III.Inhibitoarele canalelor Amiodarona/ compr. 200 mg amiodaronă
de K Cordarone
Multaq compr. film. 400 mg dronedaronă
IV. Blocanţi ai canalelor Isoptin/Falicard/ draj 40; 80 mg, f. 5 mg verapamil
calciului Cordamil
V. Cu acţiune metabolică Aspacardin/Panangin compr.cu aspartat de potasiu şi
magneziu

82
 Grupa de medicamente Denumirea comercială Forma şi compoziţia

VII.VASODILATATOARE PERIFERICE (ANTIISCHEMICE)

A)MUSCULOTROPE Miofilin compr. 100 mg, f. 240 mg aminofilină
Pentoxifilin draj., f. 100 mg pentoxifilină
Trental draj. 400 mg pentoxifilină
Xantinol nicotinat compr. 150 mg, f. 300 mg
Epicol retard compr.retard 150 mg nicotinil alcool
Acid nicotinic compr.100 mg
Fosfobion f.10 mg ATP
Vadicreină flac.pulb.liofilizată 40 UK
kalidinogenază
Nicerium draj.10 mg, caps. elib. modif. 15; 30
mg nicergolin
Vincamină (Oxibral) draj. 10 mg vincamină
Naftidrofuril oxalat caps. 100 mg, compr. film. elib.prel.
naftidrofuril
Halidor compr. 100 mg, f. 50 mg benciclan
Dialon compr.film. 300 mg buflomedil
B)NEUROTROPE Secatoxin, Redergin sol.uz int. 1 mg/ml (20 pic) DH-
ergotoxină
Hydergin f. 0,3 mg dihidroergocriptină, -
ergocristină, - ergocornină
Tolazolină compr. 25 mg, f. 10 mg
Duvadilan compr.20 mg, caps.ret. 40 mg, f. 10 mg
isoxsuprină
VIII.ANTIHIPERTENSIVE

1.SIMPATOPLEGICE Clonidina (Haemiton) compr. 0,15 mg clonidină

CENTRALE ŞI Physiotens compr.film. 0,2; 0,3; 0,4 mg
PERIFERICE moxonidină
Tenaxum compr.1 mg rilmenidină

Ebrantil iv 25-50 Sol.inj. 25 mg/5 ml, 50 mg/10 ml

urapidil

Dopegyt compr. 250 mg metil-dopa

Minipress compr. 1; 2 mg prazosin
Cardura XL 4 compr. elib. modif. 4 mg doxazosin
Beta-blocanţi vezi Medicaţia SNV

83
 Grupa de medicamente Denumirea comercială Forma şi compoziţia

ANTIHIPERTENSIVE (contin.)
2.VASODILATATOARE Hipopresol draj. 25 mg dihidralazină
DIRECTE Nipride pulb.inj. 50 mg nitroprusiat de sodiu
Nifedipin(Adalat, draj., caps. 10 mg, compr.retard 20
Corinfar) mg nifedipină
Baypress compr. 10; 20 mg nitrendipină
Norvasc compr. 5; 10 mg amlodipină
Plendil compr.retard 2,5; 5; 10 mg
Nimodipin felodipină
Compr. 30 mg nimodipină

Lusopres Compr. 20 mg nitrendipină

Lacipil Compr. film. 2; 4 mg lacidipinum

Lercanidipin Actavis Compr. folm. 10; 20 mg

lercanidipinum
Verapamil (Isoptin) compr.film. 40; 80 mg verapamil

Diltiazem LPH compr. 60 mg diltiazem

3. PRODUSE ACTIVE PE Captopril (Tensiomin) compr. 12,5; 25, 50 mg captopril
SISTEMUL RENINĂ – Enap (Renitec) compr. 5; 10; 20 mg, f. 1,25 mg/ml
ANGIOTENSINĂ enalapril
a) Inhibitorii ECA Lipril compr.5; 10 mg lisinopril
Accupro compr.film. 5, 10; 20 mg quinapril
Monopril compr. 10; 10 mg fosinopril
Gopten caps. 0,5; 2 mg trandolapril
Prestarium Compr. film. 2,5; 5; 10 mg
perindopril
Zomen compr.film.7,5; 30 mg zofenopril
Ramipril AC Compr. 2,5; 5; 10 mg ramipril
Pipredo compr. 0,5; 1; 2,5; 5 mg cilazapril
Cibacen Compr.film. 5; 10; 20 mg benazepril
3. PRODUSE ACTIVE PE Cozaar compr. 12,5; 50 mg losartan
SISTEMUL RENINĂ – Diovan Compr. film. 40; 80; 160 mg
ANGIOTENSINĂ valsartan
b)Antagonişti ai Aprovel compr.75; 150; 300 mg irbesartan
angiotensinei II
Micardis compr.20, 40, 80 mg telmisartan
Teveten compr.film. 600 mg eprosartan

Atacand compr.4, 8, 16 mg candesartan

cilexetil
Olmetec compr. film. 10; 20; 40 mg
olmesartan medoxomil
Edarbi compr. 20; 40; 80 mg azilsartan
84
c. Alte substanțe care Rasilez/Sprimeo compr. film. 150; 300 mg aliskiren
acționează pe sistemul
renină-angiotensină
Inhibitor al reninei
4.SALURETICE Nefrix compr.25 mg hidroclorotiazidă
Clortalidon compr. 100 mg
Tertensif compr.film. 2,5 mg indapamid
Furosemid compr.40 mg, f 20 mg/2 ml
5. COMBINAŢII CU Enap H compr.20 mg enalapril, 25 mg
EFECT hidroclorotiazidă
ANTIHIPERTENSIV Ampril HD compr. 5 mg ramipril, 25 mg
hidroclorotiazidă
Skopryl compr. 10 mg lisinopril, 25 mg
hidroclorotiazidă
Accuzide compr.10 mg quinapril, 12,5 mg
hidroclorotiazidă
Indapril compr. perindopril 2/4 mg,
indapamidă 0,625/1,25 mg
Zomen Plus compr.film. zofenopril 30 mg,
hidroclorotiazida 12,5 mg
Coripren compr.film. enalapril 10/20 mg,
lercanidipin 10 mg
Lisonorm compr. lisinopril 10/20/20 mg,
lisinopril 5/10/5 mg
Eneas compr. nitrendipin 20 mg, enalapril
10 mg
Amlessa compr. perindopril 8/8//4/4 mg,
amlodipin 5/10/5/10 mg
Egiralmon compr. 2,5/5/5/10/10 mg ramipril,
2,5/5/10/5/10 mg amlodipin
Hyzaar compr. film. losartan 50 mg,
hidroclorotiazidă 12,5 mg
Co-Avassan compr. fil. 80/160/160 mg valsartan,
12,5/12,5/25 mg hidroclorotiazidă
Coaprovel compr. 150/300 mg irbesartan,
12,5/12,5 mg hidroclorotiazidă
Micardisplus compr. 40/80/80 mg telmisartan,
12,5/12,5/25 mg hidroclorotiazidă
Atacand plus Compr. 16/32/32 mg candesartan,
12,5/12,5/25 mg hidroclorotiazidă
Exforge Compr.160/160/80 mg valsartan,
10/5/5/ mg amlodipină
Twynsta Compr.40/80 mg telmisartan, 5/10
mg amlodipină
Exforge HCT Compr. valsartan, amlodipină,
hidroclorotiazidă 160/5/12,5 mg,
320/10/25 mg
Inovum HCT Compr.olmesartan, amlodipină,
hidroclorotiazidă 20/15/12,5 mg,
40/10/25 mg

85
 Insuficienţa cardiacă este unul dintre sindroamele întâlnite cel mai des în practică.
Apare când inima nu poate asigura tuturor organelor un aport de sânge conform necesarului,
ceea ce duce la apariţia fatigabilităţii, dispneei sau edemelor. Insuficienţa cardiacă congestivă
poate fi rezultatul final aproape al oricărei afecţiuni cardiace. Cele mai frecvente cauze sunt
afecţiunile coronariene (infarc miocardic acut, complicaţii ale infarctului, ischemia cronică),
afecţiunile valvulare, hipertensiunea arterială, cardiomiopatiile. Alte cauze mai rare sunt
afecţiuni cardiace congenitale, tumori cardiace, afecţiuni ale pericardului, infecţii sau
hipertensiunea pulmonară.
Clasificarea NYHA, propusă de New York Heart Association, cuprinde patru clase şi
este des folosită în practică :
 clasa I: fără limitarea activităţii. Activitatea fizică uzuală nu determină apariţia
fatigabilităţii, a dispneei sau a palpitaţiilor.
 clasa II: limitarea uşoară a activităţii fizice. Aceşti pacienţi nu prezintă simptome în
repaus, dar activitatea fizică uzuală determină apariţia fatigabilităţii, a dispneei, a
palpitaţiilor sau a anginei.
 clasa III: limitare marcată a activităţii fizice. Deşi pacientul este asimptomatic în repaus,
o activitate fizică sub cea uzuală determină apariţia fatigabilităţii, a dispneei, a palpitaţiilor
sau a anginei.
 clasa IV: simptomatic în repaus.
Tratamentul insuficienţei cardiace cuprinde: tratamentul bolii de bază; prevenirea şi
tratamentul factorilor precipitanţi; controlul stării de insuficienţă cardiacă congestivă, care, se
poate realiza prin: tratament nefarmacologic - măsuri generale (educarea pacienţilor şi a
familiei, întreruperea fumatului, dieta hiposodată, scăderea ponderală cei supraponderali) sau
transplantul cardiac precum şi prin tratament farmacologic.
În tratamentul farmacologic modern al insuficienţei cardiace se folosesc următorii
compuşi:
 Medicamente inotrop pozitive (digitalice şi nedigitalice): stimulează forţa de contracţie
şi ameliorează deficitul de pompă cardiacă
 Compuşi care scad presarcina: nitraţii organici, diureticele
 Vasodilatatoare: inhibitorii enzimei de conversie şi blocanţii receptorilor AT-1 ai
angiotensinei; dihidralazina
 Beta-blocanţii adrenergici: reduc frecvenţa cardiacă, remodelarea şi reacţiile adverse
date de cantităţile mari de catecolamine

TONICARDIACELE

Tonicardiacele sau cardiotonicele sunt substanţe care cresc forţa şi viteza contracţiei
miocardice, măresc randamentul cardiac, combat decompensarea cardiacă. Reprezintă cele
mai importante medicamente pentru corectarea tulburărilor hemodinamice prin deficit de
pompă cardiacă, în special în insuficienţa cardiacă. Majoritatea medicamentelor din grupa
tonicardiacelor sunt de origine vegetală, având structură glicozidică. Primele medicamente au
fost frunzele de Digitalis purpurea, care la sfârşitul secolului XVIII (1785) au fost studiate de
Withering (Scoţia). Principalele medicamente din această clasă se obţin din frunzele de
Digitalis purpurea şi Digitalis lanata, numindu-se de aceea şi digitalice. Principiile active
responsabile de efectul farmacodinamic se numesc glicozide.
EFECTELE FARMACODINAMICE
Principala acţiune constă în stimularea contracţiei miocardice - acţiune inotrop
pozitivă. Acest efect se exercită direct asupra fibrei musculare, mai ales în cazul cordului
hipodinamic. Se ameliorează randamentul energetic al cordului, scade consumul de oxigen
miocardic.
Efectul cronotrop negativ, adică scăderea frecvenţei cardiace, se datorează
predominant creşterii tonusului vagal. Hemodinamic, acest efect este important. Sistola
decurge mai repede, ciclul cardiac va fi mai lung, diastola se prelungeşte, de asemenea
86
perioada de umplere a ventriculilor, cordul va putea arunca în circulaţie cantităţi mai mari de
sânge.
Efectul dromotrop negativ, adică încetinirea conducerii la nivelul nodului
atrioventricular şi în fasciculul His se datorează în parte stimulării vagale.
Efectul batmotrop pozitiv (creşterea excitabilităţii miocardice) este de ordin toxic.
Electrocardiografic apar bradicardia, scurtarea sistolei electrice (intervalul Q-T), creşterea
intervalului P-Q sau P-R, la doze mai mari apar tulburări de repolarizare: turtirea undei T,
subdenivelarea segmentului S-T, apoi apar aritmii heterotope, extrasistole bigeminate,
trigeminate.
Efectul tonotrop pozitiv este discutabil. Dimensiunile cordului scad în urma
medicaţiei tonicardiace. Aceasta se datorează creşterii forţei contractile (efect inotrop pozitiv)
mai degrabă. În caz de intoxicaţie se produce o relaxare incompletă a cordului şi chiar oprirea
lui în contractură sistolică.
Mecanismul de acţiune al tonicardiacelor - la nivel intracelular se constată un
sinergism al tonicardiacelor cu ionii de calciu, ele mărind disponibilul de ioni de calciu în
celulele miocardice.
Tabloul clinic al supradozării. Indicele terapeutic al tonicardiacelor este mic. Dozele
terapeutice sunt apropiate de cele toxice. O doză care la un anumit bolnav este terapeutică, la
altul produce fenomene de supradozare. Frecvenţa reacţiilor adverse la bolnavii digitalizaţi
este de 12-20%. Fenomenele se pot clasifica în 3 mari sindroame:
Sindromul digestiv - se caracterizează prin inapetenţă, greaţă, vomă, semne care apar
precoce şi se datorează excitării centrului vomei. De asemenea apar colici abdominale,
consecinţa pierderilor de potasiu, diaree.
Sindromul central-nervos - ameţeli, stare de confuzie, cefalee, adinamie,
discromatopsie (halou verde în jurul obiectelor, scântei în câmpul vizual).
Sindromul cardiovascular - se caracterizează prin bradicardie accentuată (sub 60),
tulburări de conducere atrioventriculare (bloc atrioventricular), aritmii, extrasistole
bigeminate, trigeminate, tahicardie ventriculară ce poate evolua spre fibrilaţie ventriculară.
Tratamentul supradozării: în cazuri uşoare se opreşte medicaţia, iar în cele grave se
administrează atropină pentru combaterea vagotoniei, antiaritmice: fenitoină, xilină, aspartat
de potasiu şi magneziu (Aspacardin) pentru corectarea hipopotasemiei, chelatoare de calciu
(edetamina, acid edetic) pentru scăderea calcemiei, anticorpi antidigitalici.
Indicaţiile terapeutice:
 insuficienţa cardiacă congestivă, eventual în asociere cu diuretice şi
vasodilatatoare;
 la cardiaci nedecompensaţi, profilactic, în condiţii de suprasolicitare: naştere,
intervenţii chirurgicale, febră ridicată;
 în unele tahiaritmii supraventriculare: fibrilaţie atrială, pe care o transformă în
bradiaritmie, hemodinamic mai avantajoasă pentru cord, de asemenea în flutter
atrial pe care-l transformă în fibrilaţie atrială;
 în edemul pulmonar acut
Contraindicaţiile: supradozarea; hiperexcitabilitatea ventriculară (risc de aritmii);
cardiomiopatia obstructivă (prin creşterea tonusului îngreunează golirea ventricolului);
pericardita constrictivă; asocierea cu săruri de calciu şi simpatomimetice.
Numai cca 15% din glicozidele tonicardiace ajung să se lege de proteinele din
miocard, restul ajung în alte ţesuturi. În decompensarea cardiacă administrarea începe cu aşa
numita doză de atac, care se poate continua timp de 3-5 zile pentru preparatele cu acţiune
lentă şi durabilă sau doar 1-2 zile pentru preparatele cu acţiune rapidă, realizând digitalizarea
adică atingerea dozei de saturaţie, după care se continuă cu administrarea dozei de
întreţinere, adică înlocuirea cantităţii eliminate zilnic.
Digoxinul, cel mai frecvent utilizat preparat, se găseşte condiţionat sub formă de fiole,
comprimate şi picături pentru uz intern. Se administrează intravenos în urgenţe (insuficienţă
ventriculară stângă, tahiaritmii supraventriculare). Digoxina are o biodisponibilitate de 60-
87
80% după administrare orală. Se leagă cca 20% de proteinele plasmatice. Efectul apare
repede, după injectare intravenoasă în 15-20’. Rata epurării zilnice este de 20-25%, t1/2 este de
36 ore, persistenţa efectului este de 5-6 zile. Se elimină sub formă nemetabolizată, astfel în
insuficienţa renală cronică poate duce la intoxicaţii. Posologia: D.atac: 0,5 - 1 mg/zi; D.satur.:
2 mg parenteral/2,5 mg oral; D.întreţ.: 0,25 - 0,5 mg/zi.
Alte medicamente folosite în insuficienţa cardiacă, pentru ameliorarea condiţiilor
hemodinamice de lucru ale cordului: nitraţii organici (nitroglicerina, izosorbid dinitratul),
care produc în principal venodilataţie şi reduc presarcina; diureticele (furosemid,
spironolactona) care cresc diureza, cu scăderea volumului plasmatic şi reducerea presarcinii,
dar nu produc o reducere a debitului cardiac; dihidralazina, un vasodilatator arteriolar;
inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei (captopril, enalapril, fosinopril, ramipril,
benazepril, zofenopril, cilazapril) şi antagoniştii angiotensinei II (valsartan, irbesartan,
candesartan, telmisartan) care au rolul de a reduce postsarcina, presarcina, tonusul simpatic,
remodelarea ventriculară, crescând durata de viaţă a acestor bolnavi şi beta-blocanţii
adrenergici (metoprolol, carvedilol, bisoprolol, nebivolol), care reduc frecvenţa cardiacă,
remodelarea şi reacţiile adverse date de cantităţile mari de catecolamine.
Nesiritid (Natrecor) este peptida natriuretică tip B (brain) - produsă de E.coli prin
tehnologia ADN recombinant. Este un neurohormon, secretat de miocardul ventricular,
secundar expansiunii volemice şi creşterii presionale intraventriculare. Acţiunea sa e opusă
multor acţiuni ale sistemului RAA şi sistemului simpatic în ICC. Natrecor se indică pentru
tratamentul i.v. al pacienţilor cu ICC acută cu dispnee de repaus sau la activităţi minime.
Asigură o ameliorare simptomatică fără creșterea mortalităţii prezentate de ceilalţi agenţi
inotrop pozitivi. Efecte adverse: hipotensiune arterială, poate afecta funcţia renală.
Sensibilizatorii de calciu: Levosimendan (Simdax). Agenţii inotrop pozitivi
tradiţionali se asociază cu efecte adverse periculoase datorită creşterii concentraţiei de Ca.
Sensibilizatorii de Ca sunt o alternativă a acestor medicamente inotrop pozitive, deoarece
cresc forţa de contracţie fără o creştere a calciului. Levosimendanul creşte contractilitatea
miocardică fără a creşte necesarul de oxigen şi determină vasodilataţie coronariană şi
sistemică. Se poate administra i.v. la pacienţi cu ICC. În studii clinice a redus riscul agravării
ICC şi a decesului comparativ cu dobutamina.

STIMULATOARELE RITMULUI ŞI CONTRACTILITĂŢII MIOCARDICE

O serie de medicamente stimulante ale contracţiei miocardice – inotrop pozitive – au

caracteristici farmacodinamice şi mecanism de acţiune diferite de cele ale digitalicelor. Pe
lângă efectul inotrop pozitiv au şi efect cronotrop şi dromotrop pozitiv. Se folosesc în
anumite forme acute de insuficienţă cardiacă în anumite tulburări de conducere şi bradicardii
excesive.
a.SIMPATOMIMETICELE - acţionează mai ales asupra receptorilor beta-1,
stimulând contracţia miocardului şi crescând frecvenţa bătăilor inimii, cu mărirea debitului
cardiac. Adrenalina, un alfa şi beta stimulator este indicată în caz de resuscitare cardiacă,
când se injectează intravenos lent cu prudenţă în doză de 0,5 mg (la nevoie intracardiac 0,1-
0,2 mg). Dopamina este un medicament important care a luat locul izoprenalinei în şocul
cardiogen. În doze mici acţionează pe receptorii beta-1 din cord, stimulând contractilitatea şi
ducând la creşterea debitului cardiac. De asemenea, stimulează receptorii dopaminergici din
teritoriul splanhnic şi renal, producând vasodilataţie, ameliorând circulaţia renală, menţinând
filtrarea chiar în condiţii de şoc. În doze mari efectul se extinde asupra receptorilor alfa,
producând o descărcare de noradrenalină din stocuri, cu creşterea tonusului vascular,
vasoconstricţie periferică şi creşterea tensiunii arteriale. Prin reglarea vitezei de perfuzie se
modifică şi caracterul efectului. Este un medicament deosebit de util în şoc cardiogen, când
debitul cardiac scade brusc. Dobutamina este un derivat sintetic de dopamină, cu acţiune
beta1-stimulantă electivă. Creşte contractilitatea miocardului, provoacă tahicardie moderată,
favorizează conducerea atrioventriculară, măreşte uşor presiunea arterială. Este indicată în

88
cazuri selecţionate de insuficienţă ventriculară stângă -prin infarct miocardic, la coronarieni.
b. METILXANTINELE - teofilina, teobromina. Se foloseşte mai ales aminofilina
(Miofilin). Stimulează slab miocardul, creşte circulaţia coronariană, dar şi mai mult
stimulează cronotropismul, mărind consumul de oxigen la inimii. La periferie produce
vasodilataţie, cu scăderea rezistenţei periferice ce contracarează creşterea debitului cardiac.
La doze mari tensiunea arterială poate să scadă. Se utilizează în stări de insuficienţă
ventriculară stângă cu dispnee paroxistică nocturnă, în cardiomiopatii nedecompensate prin
creşterea irigaţiei sangvine a miocardului. Provoacă iritaţie gastrică, stări de excitaţie,
insomnie, la copii chiar convulsii epileptiforme. Injectarea intravenoasă impune multă
prudenţă, deoarece au fost semnalate aritmii severe, colaps, chiar moarte subită.
c.GLUCAGONUL este hormonul pancreatic hiperglicemiant, cu structură peptidică.
Stimulează contracţia miocardului şi măreşte frecvenţa cardiacă, crescând debitul cardiac. Se
introduce în perfuzie intravenoasă, fiind folosit în şocul cardiogen prin infarct. Poate provoca
greaţă şi vomă.
d. AMRINONA ŞI MILRINONA au efect inotrop pozitiv intens, cu creşterea
debitului cardiac, a frecvenţei cardiace, vasodilataţie periferică. Se indică în insuficienţa
cardiacă congestivă severă, cazuri refractare la digitalice asociate cu diuretice şi
vasodilatatoare, dar şi în insuficienţă cardiacă acută consecutivă chirurgiei cardiace. Se pot
administra oral sau în perfuzie intravenoasă. Au acţiune proaritmogenă.
e.PARASIMPATOLITICELE se folosesc pentru ameliorarea tulburărilor funcţionale
de conducere, respectiv în bradicardii de origine vagală. Atropina se foloseşte în prenarcoză
pentru inhibarea reflexelor cardioinhibitorii, în caz de vagotonie marcată.

MEDICAŢIA ANTIARITMICĂ

Antiaritmicele sunt medicamente utile pentru profilaxia şi tratamentul aritmiilor

cardiace ectopice. Au eficienţă mai mare în cazul fibrilaţiei atriale, flutterului atrial,
extrasistolelor atriale şi ventriculare, tahicardiei paroxistice supraventriculare. Clasificarea
antiaritmicelor se face conform clasificării Vaughan – Williams în 4 grupe principale, la care
se mai adaugă o a cincea.
CLASA I: MEMBRAN-STABILIZATOARELE
Chinidina este primul antiaritmic introdus în terapie. Scade automatismul, întârzie
conducerea impulsurilor atrioventriculare şi intraventriculare (efect dromotrop negativ). Are şi
efect parasimpatolitic (vagolitic). Poate favoriza restabilirea ritmului sinusal în anumite forme
de tahiaritmii, în care concomitent deprimă centrii ectopici. La periferie dilată vasele, astfel că
în cazul administrării parenterale produce hipotensiune marcată. Indicaţiile terapeutice:
chinidina este un antiaritmic cu spectru larg. Astfel se foloseşte în aritmii ventriculare şi
supraventriculare: extrasistole, fibrilaţie atrială (consolidarea efectelor după defibrilare
electrică), flutterul atrial, crizele de tahicardie paroxistică supraventriculară sau ventriculară.
Efecte adverse şi contraindicaţii: în bloc atrioventricular, contraindicaţie absolută; poate
declanşa aritmii ventriculare fatale (asistolie, fibrilaţie); decompensarea cardiacă netratată;
boala nodului sinusal (se poate opri cordul); hipersensibilitate la chinidină-este o
contraindicaţie. În doze mari sau la indivizi sensibili apar efecte central-nervoase: hipoacuzie,
tulburări de vedere - ambliopie, cefalee, ameţeli; tulburări digestive - greaţă, vomă, diaree;
hipersensibilitate alergică - hipotensiune arterială şi mai accentuată, purpură, hemoliză, febră.
Sindromul toxic cauzat se numeşte cinconism, şi apare la unii indivizi chiar la doze
terapeutice. Are efect inhibitor asupra joncţiunii neuromusculare, favorizând relaxarea fibrelor
musculare striate. Se impun din acest motiv precauţii la miastenici. La nivelul miometrului
poate stimula contractilitatea în doze mici, de aceea este contraindicată în graviditate.
Suprimarea fibrilaţiei se face numai în cazuri recente, deoarece în formele vechi pot apare
embolii.
Lidocaina (Xilina) se indică în tahiaritmii ventriculare, accese de tahicardie,
extrasistole, inclusiv cele din infarctul miocardic acut, în chirurgia cardiovasculară,

89
cateterism, intoxicaţia digitalică. Efectele adverse: hipersensibilitate alergică, dezorientare,
convulsii în doze mari, hipotensiune arterială. Este contraindicată în caz de hipersensibilitate
alergică, tulburări de conducere mai grave, hipotensiune arterială. Curativ se administrează
intravenos în bolus sau în perfuzie.
Fenitoina are proprietăţi asemănătoare, dar efect mai lung. Este indicată în aritmii
cauzate de supradozarea de digitalice.
Mexiletina (Mexitil) este un antiaritmic cu o durată de acţiune mai lungă, se
administrează oral, fiind indicată în aritmiile ventriculare din cadrul bolii coronariene sau
produse de digitalice. Poate provoca greaţă, vomă, ameţeli, hipotensiune arterială, bradicardie,
convulsii.
CLASA A II-A: BETA-BLOCANŢII ADRENERGICI
Împiedică fenomenele cardiostimulatoare provocate de inervaţia simpatică şi
catecolamine. Sunt indicate în tahicardii sinusale, tahiaritmii supraventriculare, aritmii
diverse, de origine simpatocatecolaminergică: în emoţii, efort, hipertiroidie. Ca reacţii
adverse pot provoca bradicardie, bloc, deprimarea conducerii miocardice mergând până la
decompensare. Astmul bronşic reprezintă o contraindicaţie. Propranololul are şi o oarecare
acţiune membran-stabilizatoare minoră. Se administrează oral în doză de 40-120 mg pe zi,
dar în urgenţe se poate introduce intravenos cu prudenţă în doză de 1-2 mg. Acebutololul,
atenololul, metoprololul sunt beta-blocante care au cardioselectivitate, dar folosirea la
bolnavii astmatici impune totuşi prudenţă.
CLASA A III-A: BLOCANȚII CANALELOR DE POTASIU
Amiodarona (Cordarone) este un compus iodat de sinteză. Provoacă prelungirea
repolarizării. Are o durată de acţiune foarte lungă, acumulându-se în organism, t1/2 fiind de 4-
8 săptămâni. Efecte farmacodinamice: antiaritmic cu spectru larg; antianginos
(coronarodilatator mărind aportul de oxigen). Este un medicament de rezervă pentru cazuri
refractare. Indicată în tratamentul crizelor şi prevenirea recidivelor, tulburărilor de ritm
atriale, tahicardie ventriculară, tahicardie paroxistică, fluter, extrasistole. Reacţii adverse:
distiroidii (datorită iodului din moleculă care interferă cu funcţia tiroidiană); efect proaritmic;
depozite corneene; fotosensibilizare; infiltrate pulmonare cu fibroză pulmonară (se întrerupe
tratamentul).
Sotalolul este un blocant beta adrenergic, prelungeşte potenţialul de acţiune şi
perioada refractară la nivelul fibrelor Purkinje, micşorează automatismul. Indicat în aritmii
ventriculare periculoase, are prorietăţi antihipertensive,antianginoase. Efecte secundare: efect
proaritmic.
Bretiliul se foloseşte pentru tratamentul aritmiilor ventriculare grave, al fibrilaţiei
ventriculare, în perfuzie intravenoasă. Provoacă greaţă, vomă, bradicardie, hipotensiune.
CLASA A IV-A: BLOCANŢII CANALELOR CALCIULUI (BCC)
Acţionează prin inhibarea influxului ionilor de calciu, respectiv blocarea canalelor de
calciu din sarcolemă. Există trei clase importante de blocanţi ai canalelor de calciu.
Verapamilul (Isoptin) are efect inotrop, cronotrop şi dromotrop negativ. La periferie scade
rezistenţa periferică la nivel arterial şi arteriolar, producând vasodilataţie. Această scădere a
rezistenţei periferice duce la scăderea tensiunii arteriale, ceea ce determină o activare a
reflexelor cardiostimulatoare, care contracarează acţiunea deprimantă directă a
medicamentului asupra frecvenţei cardiace, conductibilităţii şi contractilităţii miocardice, deci
efectele cardiodepresive sunt în parte diminuate. Ca efecte adverse produce tulburări în caz de
insuficienţă ventriculară, tulburări de conducere de gradul II şi III. Nu se recomandă asocierea
cu beta-blocanţi deoarece se accentuează efectul cardiodepresiv. Diltiazemul este un compus
asemănător cu efect vasodilatator mai marcat.
V. Alte substanţe antiaritmice: tonicardiacele se folosesc în tahicardii
supraventriculare datorită creşterii tonusului vagal. Ionii de potasiu şi magneziu au efect
antiaritmic în anumite tipuri de aritmii (dismetabolice). Adenozina (Fosfobion) are efect
inhibitor la nivel supraventricular şi al conducerii atrioventriculare. Administrarea se face i.v.
în bolus rapid la nivelul unei vene mari. Indicaţii: conversia rapidă a tahicardiei paroxistice

90
supraventriculare, în ritm sinusal (de elecţie), tahicardie ventriculară (cazuri rare), controlul
hipotensiunii arteriale,în timpul intervenţiilor chirurgicale. Ivabradina (Corlentor) inhibă
nodul sinusal, scade ritmul cardiac, inhibă selectiv curentul If de pacemaker cardiac, ce
controlează depolarizarea diastolică spontană în nodul sinusal şi reglează frecvenţa cardiacă.
Efectele cardiace sunt specifice nodului sinusal, fără efecte asupra timpului de conducere
intraatrială sau intraventriculară sau asupra contractibilităţii. Scade specific, dependent de
doză frecvenţa cardiacă. Reducerea frecvenţei cardiace conduce la reducerea efortului cardiac
şi a consumului de oxigen miocardic, ceea ce justifică utilizarea ei şi în angină pectorală.

MEDICAŢIA CARDIOPATIEI ISCHEMICE

Antianginoasele sunt medicamente capabile se calmeze durerea sau să evite apariţia

crizelor de angină pectorală. În timpul crizei anginoase apare un dezechilibru între consumul
de oxigen şi aportul de oxigen. Medicamentele antianginoase restabilesc acest echilibru.
Medicamentele antianginoase acţionează prin:
 ameliorarea aportului de sânge în coronare
 scăderea consumului de oxigen
a.NITRAŢII ORGANICI ŞI SUBSTANŢELE ASEMĂNĂTOARE
Nitraţii organici produc vasodilataţie mai ales în jumătatea superioară a corpului,
interesând îndeosebi venele şi mai puţin arteriolele; munca inimii este uşurată, diminuează
consumul de oxigen al miocardului. Intervine, de asemenea, o acţiune coronarodilatatoare
avantajoasă, deoarece interesează vasele mari coronariene. Mecanismul efectului antianginos
se explică astfel: prin scăderea întoarcerii venoase ca urmare a dilatării vaselor de capacitanţă
este redusă presarcina. Ca urmare a scăderii rezistenţei periferice în urma dilatării arteriolelor
scade postsarcina. Astfel scade travaliul cardiac şi se reduce consumul de oxigen. Se
ameliorează distribuţia sângelui în favoarea zonelor ischemice subendocardice, prin dilatarea
coronarelor creşte fluxul sangvin, spasmele sunt îndepărtate.
Nitroglicerina este un lichid uleios volatil. Se administrează sublingual, perlingual în
criză în doză unitară de 0,5 mg sub formă de comprimate, soluţie alcoolică 1%, din care
bolnavul ia odată 3 picături sau aerosol din care se administrează un puff -0,4 mg. Efectul se
instalează într-un minut şi este maxim la 10 minute, durează cca 30 minute. După înghiţire
suferă o metabolizare intensă presistemică şi efectul nu apare prompt. Se poate administra şi
intern, efectul menţinându-se cca 4 ore. Există şi forme retard care permit administrarea a
două doze pe zi. Pe această cale nitroglicerina se foloseşte pentru tratamentul de fond al
anginei pectorale. Se mai poate folosi sub formă de unguente aplicate pe piele sau plasturi
(TTS), cu efect prelungit indicate tot pentru tratamentul de fond al anginei pectorale şi în
insuficienţa cardiacă. Se mai poate introduce în perfuzie intravenoasă, mai ales în insuficienţa
cardiacă. Efectele adverse: vasodilataţie cutanată, căldură, roşeaţă, cefalee pulsatilă (datorită
vasodilataţiei craniene). Administrarea îndelungată transcutanată sub formă de plasture duce
la instalarea toleranţei, adică la scăderea eficacităţii terapeutice, dar dispare după o pauză de
8-10 ore. Dacă durerea anginoasă nu cedează îm 30 minute este vorba fie de durere de altă
origine, fie de instalarea unui infarct miocardic acut.
Nitraţi cu acţiune prelungită - se folosesc mai ales pentru prevenirea crizelor.
Izosorbid dinitratul (Isodinit, Maycor) se administrează oral, sublingual sau prin
înghiţire, efectul durând 2-4 ore. Se foloseşte mai ales pentru prevenirea crizelor. În ficat se
metabolizează într-un metabolit activ, care se scindează mai lent: izosorbid mononitrat, care
se foloseşte şi ca atare.
Pentaeritritil tetranitrat (Nitropector) se administrează oral prin înghiţire în doză de
20-40 mg odată, pentru prevenirea crizelor anginoase.
Molsidomina (Corvaton) are proprietăţi farmacodinamice asemănătoare nitraţilor
organici. Provoacă venodilataţie cu diminuarea întoarcerii venoase, micşorarea tensiunii
parietale a ventriculului stâng şi reducerea consecutivă a consumului de oxigen al

91
miocardului. Produce dilatarea coronarelor, relaxează coronarele spastice şi favorizează
aprovizionarea cu sânge oxigenat a zonelor ischemice. Nu produce toleranţă. Se
administrează oral. Se poate administra şi sub formă retard, iar în urgenţe intravenos. Este
indicată pentru profilaxia de durată a crizelor anginoase, în insuficienţa cardiacă congestivă
severă. Efecte adverse: cefalee, scăderea tensiunii arteriale, vertij, prurit.
Ivabradina (Corlentor) are şi acţiune antianginoasă, scade consumul de oxigen al
cordului. Inhibă nodul sinusal, scade ritmul cardiac- inhibă selectiv curentul If de pacemaker
cardiac ce controlează depolarizarea diastolică spontană în nodul sinusal. Reglează frecvenţa
cardiacă, scade consumul de oxigen al miocardului. Se utilizează în tratamentul simptomatic
al anginei pectorale, cronice stabile la adulţi cu boală coronariană, la adulţi cu contraindicaţii
la beta-blocante, sau în asociere cu beta-blocante la pacienţii insuficient controlaţi cu o doză
optimă de beta-blocante.
Nicorandil (Angedil) este un medicament vasodilatator utilizat pentru tratamentul
anginei, având proprietăţile duale ale unui nitrat (nitrovasodilatator) şi agonist al canalului K
+ ATP. Dilată arterele coronare mari la concentraţii plasmatice scăzute. La concentraţii
plasmatice mari nicorandil reduce rezistenţa vasculară coronariană, care este asociat cu
creşterea deschiderii canalului K + ATP. Efectele secundare: înroşirea feţei, palpitaţii,
slăbiciune şi vărsături, ulceraţii anale, dureri dentare severe, congestie nazală.
Ranolazina (Ranexa) se utilizează pentru tratarea simptomelor de angină pectorală
stabilă, ca adjuvant la tratamentul existent pentru pacienţii a căror boala nu este controlată în
mod adecvat de alte medicamente, cum ar fi beta-blocanţii sau antagoniştii calciului, sau la
pacientii care nu pot lua aceste medicamente. Efecte secundare: ameţeală, dureri de cap,
constipaţie,vărsături, greaţă, astenie, alergie.
Trimetazidina (Preductal) se foloseşte pentru profilaxia crizelor de angină pectorală,
ameţeli de origine vasculară. Se administrează oral ca preparat retard 35 mg odată. Compania
Servier a emis o informare cu privire la restricţionarea indicaţiilor de utilizare a
medicamentelor care conţin trimetazidina (Preductal 20 mg/Preductal MR 35 mg).Potrivit
Servier, medicamentele care conţin trimetazidină trebuie prescrise numai ca terapie adaugată
pentru tratamentul simptomatic al pacienţilor adulţi cu angină pectorală stabilă ale căror
simptome sunt inadecvat controlate prin terapiile antianginoase de prima linie sau celor care
prezinta intoleranţă la astfel de terapii. Compania producatoare avertizează că trimetazidina
nu trebuie utilizată la pacientii cu boala Parkinson, simptome parkinsoniene, tremor,
sindromul picioarelor neliniştite şi alte tulburări de mişcare înrudite.
b. BLOCANŢII CANALELOR DE CALCIU (BCC) - acţionează prin blocarea
influxului de calciu prin sarcolemă prin canalele voltaj-dependente. Influenţează activitatea
cordului şi a vaselor. La nivelul inimii exercită efect inotrop negativ.La nivelul vaselor produc
vasodilataţie, mai ales în sistemul arterial (arterele şi arteriolele, inclusiv coronarele). Datorită
vasodilataţiei periferice scade tensiunea arterială, care va determina o accelerare a activităţii
cardiace pe cale reflexă prin inervaţia simpatică. Această acţiune reflexă compensează
activitatea cardioinhibitoare. Mecanismul efectului antianginos se realizează prin dilatarea
coronarelor, scăderea rezistenţei vasculare, combaterea spasmelor, creşterea fluxului
coronarian. Datorită vasodilataţiei arteriale sistemice, va scădea rezistenţa vasculară periferică
şi astfel postsarcina, ducând la scăderea travaliului cardiac, scăderea presiunii
intraventriculare. Consecinţa reducerii travaliului cardiac este scăderea consumului de oxigen,
iar consecinţa scăderii presiunii intraventriculare face ca zona subendocardică să fie mai bine
vascularizată, astfel cedează hipoxia ce generează criza anginoasă. Prin efectul direct asupra
miocardului se produce scăderea consumului de oxigen. Sunt combătute crizele de angor
stabile şi cele vasospastice.
Nifedipina (Adalat, Corinfar) este un antianginos, care produce vasodilataţie
arteriolară intensă, cu micşorarea postsarcinii şi uşurarea muncii inimii. Dilată şi vasele
coronare. Acţiunea cardiacă este antagonizată la doze obişnuite prin stimularea reflexă a
inimii, consecutiv vasodilataţiei periferice. Nu periclitează funcţia de pompă. La anumiţi
bolnavi tahicardia reflexă poate agrava ischemia miocardică. Din punct de vedere al

92
farmacocineticii este un compus liposolubil; se poate administra sublingual în doză de 5-10
mg pentru urgenţe. Pentru cură se înghite, dar suferă o metabolizare intensă în cursul primului
pasaj hepatic, având o biodisponibilitate de cca 60%. Se administrează în trei prize pe zi în
doză de 10-20 mg odată. Se preferă formele retard deoarece cele obişnuite produc stimulare
simpatică reflexă cu creşterea consumului de oxigen miocardic şi declanşarea de artimii. Mai
produce ca urmare a vasodilataţiei arteriolare cefalee, ameţeli, bufeuri de căldură, edeme
maleolare. Este contraindicată în bloc atrioventricular de gradul II şi III, hipotensiune arterială
cu colaps.
Amlodipina (Norvasc) înrudită chimic cu nifedipina are un efect lent şi prelungit,
fiind mai bine suportată (nu provoacă tahicardie reflexă). Se poate administra în doză de 5-10
mg într-o singură priză pe zi. Felodipina (Plendil) în doză unică, bine suportată. Se mai pot
folosi nicardipina, nisoldipina, nitrendipina.
Verapamilul (Isoptin) este un antiaritmic şi antianginos eficace. Deprimă inima, scade
rezistenţa periferică, micşorează consumul de oxigen al miocardului. Efectul cardiodepresiv
este marcat. Este contraindicat în insuficienţa cardiacă netratată, infarct miocardic acut. Nu se
asociază cu beta-blocanţi adrenergici.
Diltiazemul are efecte cardiodepresive şi vasodilatatoare apropiate ca intensitate.
c.CORONARODILATATOARELE SELECTIVE - dilată coronarele fără
vasodilataţie marcată. Presiunea de perfuzie rămâne eficientă, măresc fluxul global. Nu
ameliorează distribuţia sângelui în favoarea zonelor ischemice. Este posibil “fenomenul de
furt”. Nu se pot folosi în criză, ci doar ca tratament de fond. Dipiridamolul creşte fluxul
sanguin în coronare. Se foloseşte în cure în tratamentul cardiopatiei ischemice, pentru
prevenirea infarctului miocardic. Are şi acţiune antiagregantă plachetară, fiind eficace în
prevenirea trombozei coronariene. Se administrează în doză de 25-75 mg odată, de 3 ori pe zi.
d.BETA-BLOCANŢII ADRENERGICI - acţionează prin scăderea consumului de
oxigen miocardic, datorită inhibării inervaţiei simpatoadrenergice la nivelul inimii şi ca
urmare a efectului inotrop şi cronotrop negativ. Nu dilată coronarele, nu cresc fluxul sangvin.
Se folosesc în cură, pentru prevenirea crizelor. Nu se pretează pentru angina spastică, dar
corespund pentru angina stabilă. Se pot asocia cu alte antianginoase ca nitraţi, nifedipină.
Administrate în perioada postinfarct acut miocardic realizează o protecţie miocardică,
micşorând mortalitatea cardiacă şi riscul apariţiei unui nou infarct. Reacţii adverse:
bradicardie excesivă, bloc atrioventricular, insuficienţă cardiacă, agravarea astmului, a
afecţiunilor vasculospastice periferice. Este periculoasă întreruperea bruscă a tratamentului
prelungit, fiind posibilă apariţia unei hipersensibilităţi a miocardului la catecolamine ca
urmare a denervării chimice cronice, realizată prin blocarea receptorilor beta adrenergici.
Propranololul, cel mai utilizat beta-blocant, se administrează oral în doză de 40-60 mg de 2-
4 ori pe zi. Atenololul este un beta-blocant selectiv care are mai puţine efecte adverse
centrale deoarece nu este liposolubil. Metoprololul este tot un beta-blocant selectiv, care
scade mortalitatea postinfarct. Doza 50-100 mg de 2 ori pe zi. Bisoprololul este selectiv şi
reduce riscul apariţiei şi progresiei insuficienţei cardiace. Carvedilolul (Dilatrend) este un
beta-blocant neselectiv şi alfa-1 blocant.
De multe ori monoterapia nu este suficientă în tratamentul cardiopatiei ischemice. Cea
mai frecventă combinaţie este nitraţi + beta-blocanţi. Seara se administrează beta-blocanţi cu
durată lungă de acţiune (atenolol, metoprolol) şi se poate întrerupe administrarea nitraţilor,
pentru evitarea toleranţei. Se produce potenţarea efectului antinaginos cu reducerea dozelor şi
a efectelor adverse, de asemenea se produce antagonizarea unor efecte adverse: beta blocanţii
combat cefaleea şi tahicardia reflexă indusă de nitraţi, iar nitraţii combat deprimarea cardiacă
produsă de beta-blocanţi. Dezavantajul este o scădere prea marcată a tensiunii arteriale.
Asocierea nitraţilor cu blocanţii canalelor de calciu este rar folosită datorită acţiunii
vasodilatatoare a ambelor clase. Se pot asocia nitraţi, fie cu diltiazem, fie cu verapamil.
Combinaţia beta-blocant + blocant de calciu este frecvent folosită pentru efecte
complementare. Se asociază beta-blocanţi cu dihiodropiridine, dar nu cu verapamil datorită
bradicardiei severe şi posibilităţii declanşării insuficienţei cardiace. Tripla terapie: nitraţi +

93
betablocanţi + blocanţi ai canalelor de calciu se foloseşte la bolnavii cu angină pectorală
severă, dar din cauza efectelor adverse greu controlabile aceşti bolnavi pot beneficia de
intervenţie chirurgicală.

VASODILATATOARE PERIFERICE (ANTIISCHEMICE)

Sunt medicamente care se folosesc în sindroame ischemice periferice datorate

îngustării lumenului vascular prin leziuni organice sau funcţionale de natură aterosclerotică
sau inflamatoare. În funcţie de localizarea acestor procese patologice deosebim următoarele
sindroame clinice: la nivelul membrelor superioare (sindromul Raynaud), la nivelul
membrelor inferioare (claudicaţia intermitentă), la nivel cerebral, la nivelul circulaţiei
retiniene, la nivelul urechii interne (manifestate prin vâjâituri, vertij, hipoacuzie, tulburări de
echilibru). Medicamentele din această clasă dilată mai mult arterele sănătoase decât pe cele cu
leziuni organice, astfel că se poate înregistra un “furt de sânge”, care agravează tulburările de
circulaţie în zonele ischemice.
VASODILATATOARELE NEUROTROPE
Alfa blocante-adrenergice - tolazolina se foloseşte în caz de claudicaţie
intermitentă. DH-Ergotoxina se foloseşte în tulburări de circulaţie cerebrală având şi acţiune
metabolică între celulele gliale şi neuronal.
Beta-2-stimulatoare adrenergice: bametan şi izoxsuprin se folosesc în ischemii
periferice, mai ales la nivelul muşchilor striaţi, deoarece dilată arterele muşchilor.
Anestezicele locale se pot folosi sub formă de perfuzii deoarece împiedică reflexele
vasoconstrictoare (blocaj simpatic), combat spasmele arteriale renale şi la nivelul membrelor.
VASODILATATOARELE MUSCULOTROPE (DIRECTE) acţionează direct pe fibra
musculară netedă.
Metilxantinele - teofilina, teobromina şi cafeina - au efect central excitant,
bronhodilatator şi vasodilatator. Se folosesc mai ales derivaţi de teofilină cum ar fi
pentifilina, folosit mai ales în oftalmologie, sub formă de cură pe cale orală în doză de 150
mg. În asociere cu acidul nicotinic se găseşte în preparatul Cosaldon. Un alt derivat este
pentoxifilina, cel mai important derivat utilizat în sindroamele ischemice periferice, care are
un efect reologic marcat, crescând flexibilitatea eritrocitelor, uşurând trecerea lor prin
capilare, ameliorând microcirculaţia şi mărind fluiditatea sângelui.
Acidul nicotinic (vitamina PP) acţionează prin vasodilataţie directă asupra
arteriolelor, mai marcat la nivel cutanat. Produce vasodilataţie şi la nivel retinian, folosindu-se
în oftalmologie. Doze mai mari dilată vasele viscerale ducând la scăderea tensiunii arteriale,
care declanşează reflex tahicardie. Are şi efecte metabolice în doze mari: scade lipoliza, scade
nivelul plasmatic al trigliceridelor, inhibă sinteza de colesterol, deci are acţiune
hipolipemiantă. Mai are efect fibrinolitic. Efecte adverse: ameţeli, hipotensiune arterială,
bufeuri de caldură. Xantinolnicotinatul (Complamin) este o asociaţie a acidului nicotinic cu
o metilxantină, folosit în ischemii ale membrelor, cerebrale, etc. Nicergolinul (Nicerium) este
o asociere între acidul nicotinic şi un compus din ergot care se foloseşte în sindroame
ischemice cerebrale pentru ameliorarea metabolismului.
Blocanţii canalelor calciului care acţionează mai ales la nivel vascular periferic. În
sindromul Raynaud se foloseşte nifedipina, în alte situaţii se poate utiliza nimodipina. Există
compuşi cu acţiune mai puţin selectivă cum ar fi cinarizina (Stugeron) care are efect mai ales
la nivelul vaselor, are şi efect antiagregant plachetar slab, acţiune reologică, efect
antihistaminic şi uşor sedativ. Flunarizina are efect asemănător, mai pronunţat. Naftidrofuril
(Dusodril) are efect vasodilatator periferic şi cerebral.
Compuşi fiziologici cu efect vasodilatator. Kalicreina (Vadicrein) este enzima
kalidinogenaza care scindează din kalidinogen kalidina, care are efect vasodilatator marcat. Se
foloseşte în sindromul Raynaud pe cale parenterală. Fosfobionul conţine ATP sodic sub formă
de injecţii, are efect vasodilatator şi inhibitor cardiac.
Alcaloizii din Vinca minor: vincamina şi vinpocetina (Cavinton) se folosesc mai

94
ales în sindroame ischemice cerebrale, având probabil şi efecte metabolice.
Se mai foloseşte extractul de Ginkgo Biloba (Tanakan) care creşte rezistenţa capilară,
tonusul venos, are efect antiagregant plachetar, de asemenea este un psihostimulator,
ameliorând metabolismul energetic neuronal. Se dă în doză de 40 mg odată de 3 ori pe zi,
mimim trei luni.

MEDICAŢIA ANTIHIPERTENSIVĂ

Hipertensiunea arterială (HTA) este o boală cu incidenţă mare, care netratată duce la
complicaţii severe (cardiace, renale, cerebrale).
Medicaţia antihipertensivă intervine prin 4 mecanisme principale:
 inhibarea activităţii sistemului nervos simpatic (simpatolitice)
 vasodilataţie prin mecanism direct musculotrop
 inhibarea enzimei de conversie a angiotensinei şi a efectelor angiotensinei II
 creşterea eliminării urinare de sodiu (diuretice saluretice).

Medicamentele antihipertensive scad presiunea arterială prin mecanismele prezentate

anterior. Dar în cazul monoterapiei mecanismele care nu sunt afectate intervin compensator,
tinzând să crească tensiunea şi cu timpul micşorând eficacitatea terapeutică. Astfel, este
favorizată retenţia hidrosalină, se poate produce o creştere a secreţiei de renină, pot apare
reflexe simpatice cardiostimulatoare şi vasomotorii.
În mod obişnuit tratamentul antihipertensiv se face asociind două sau mai multe
medicamente cu mecanisme de acţiune diferite care acţionează sinergic împiedicând, în
acelaşi timp reacţiile compensatorii dezavantajoase. Aceasta permite folosirea de doze relativ
mici, cu eficacitate crescută şi risc mic de reacţii adverse.Tratamentul HTA urmăreşte
reducerea presiunii arteriale la valori cât mai apropiate de cele normale în vederea scăderii
frecvenţei complicaţiilor (accidente cerebrovasculare, insuficienţă renală, insuficienţă
cardiacă) şi prelungirii duratei vieţii.
INHIBITOARE ALE SIMPATICULUI (SIMPATOLITICE)
a.prin acţiune centrală
Clonidina (Catapresan, Haemiton) acţionează prin stimularea receptorilor alfa2
adrenergici presinaptici de la nivelul unor formaţiuni adrenergice centrale, mecanism prin
care este mediat feed back-ul negativ ale eliberării de noradrenalină. Aceasta determină
scăderea tonusului simpatic periferic şi favorizează reflexele vagale cardioinhibitorii. Prin
scăderea tonusului simpatic va scădea rezistenţa vasculară periferică, frecvenţa cardiacă, în
oarecare măsură debitul cardiac, scade secreţia de renină. Ca mecanism compensator se
înregistrează retenţia de sodiu, care va duce la creşterea volumului plasmatic. La doze mari se
pot activa şi receptorii postsinaptici, cu creşterea tonusului vascular. La oprirea tratamentului
valorile tensiunii arteriale revin rapid la cele anterioare sau chiar poate apare un puseu
hipertensiv (rebound). Este un compus cu liposolubilitate marcată, care pătrunde bine în SNC
şi astfel predomină efectul antihipertensiv. Se foloseşte în fazele avansate, severe de boală, în
asociere cu diuretice ( care combat retenţia de sodiu). Reacţiile adverse sunt uscăciunea gurii,
sedare, somnolenţă, constipaţie.
Agoniştii receptorilor imidazolinici - moxonidina (Physiotens) şi rilmenidina
(Tenaxum), spre deosebire de clonidină, nu au efecte centrale şi nu produc efect sedativ la
dozele terapeutice. Au durată mai lungă de acţiune şi se administrează într-o singură priză pe
zi. Se impune prudenţă în cazul administrării la şoferi şi dispeceri.
Alfa-metildopa (Dopegyt) acţionează prin formarea de mediator fals (alfa-
metilnoradrenalină), care stimulează formaţiunile receptoare alfa-2 adrenergice centrale,
responsabile de inhibarea simpaticului periferic. Este scăzută rezistenţa vasculară periferică,
secreţia de renină; debitul cardiac este mai puţin influenţat. Compensator creşte retenţia de
sodiu şi volumul plasmatic. Efectul se instalează mai lent, dispare treptat după oprirea
tratamentului. Menţine eficient irigaţia sangvină a rinichiului, iar în hipertensiunea gravidelor
95
prezintă avantaj menţinerea irigaţiei uteroplacentare. Se foloseşte în cazuri mai avansate de
boală, fiind avantajoasă la hipertensivii cu insuficienţă renală. Se administrează în doză de
250 mg odată, 0,5-1 g pe zi. Se asociază cu diuretice şi vasodilatatoare. Poate provoca sedare,
somnolenţă, depresie, constipaţie. În doze mai mari apar leziuni hepatice, anemie hemolitică
autoimună, sindrom lupic.
b.Blocantele alfa-adrenergice. Prazosinul (Minipress) este un blocant selectiv al
receptorilor alfa-1 postsinaptici de la nivelul musculaturii netede vasculare. Compensator se
poate produce creşterea volumului plasmatic şi retenţie de sodiu. Sunt dilatate mai ales
arteriolele. Este un antihipertensiv de treapta a doua. Se poate folosi şi în insuficienţa
cardiacă. Are un efect favorabil asupra lipoproteinelor plasmatice, scăzând fracţiunea
aterogenă a acestora. La începutul tratamentului poate apare colaps. Se poate asocia cu
vasodilatatoare directe, beta-blocante, diuretice. Doxazosinul (Cardura) se foloseşte în
tratamentul HTA, precum şi a adenomului de prostată. Terazosinul (Hytrin) are un timp de
latenţă foarte scurt (cca 15 minute) şi o durată de acţiune lungă (24 de ore).
c. Blocantele beta-adrenergice îşi exercită efectul prin acţiunea deprimantă cardiacă,
inhibarea secreţiei de renină şi prin blocarea unor formaţiuni beta-adrenergice centrale, cu
diminuarea tonusului periferic şi accentuarea reflexelor cardiodepresoare. Produc scăderea
moderată a tensiunii arteriale, iniţial apare bradicardie cu scăderea debitului cardiac şi o
uşoară creştere compensatorie a rezistenţei periferice; ulterior rezistenţa periferică scade către
valoarea normală. Se folosesc în toate formele de hipertensiune arterială, atât ca medicamente
de debut, dar obişnuit în asociere cu diuretice, vasodilatatoare directe, inhibitori ai enzimei de
conversie a angiotensinei. Se obţin rezultate bune mai ales în HTA labilă, la tineri cu tonus
simpatic crescut, cu sindrom hiperkinetic sau cu nivel crescut de catecolamine şi renină în
sânge. Se mai folosesc în HTA însoţită de tahiaritmii, cardiopatie ischemică şi hipertiroidie,
crizele hipertensive ale feocromocitomului. Dozele se cresc treptat, până la atingerea dozei
eficiente. Tratamentul nu se întrerupe brusc, pentru evitarea efectului rebound, mai ales în
HTA însoţită de cardiopatie ischemică. Sunt contraindicate la astmatici, în caz de insuficienţă
cardiacă netratată, tulburări de conducere atrioventriculară, bradicardie marcată, afecţiuni
vasculospastice. Nu se asociază cu clonidină, deoarece apare HTA paradoxală la întreruperea
tratamentului şi nici cu verapamil i.v., deoarece provoacă deprimare cardiacă periculoasă.
Dozele mari administrate timp îndelungat influenţează nefavorabil lipidograma, prin creşterea
fracţiunilor aterogene (LDL, VLDL) şi scăderea fracţiunii neaterogene (HDL). Au acţiune
simpatomimetică intrinsecă : oxprenolol, celiprolol, pindolol, bopindolol, penbutolol. Au
acţiune chinidinică: oxprenolol, metoprolol. Sunt cardioselective: atenolol, celiprolol,
metoprolol. Au activitate de tip beta 2 agonişti: carteolol, celiprolol. Au acţiune alfa-1
blocantă selectivă: labetalol, nebivolol, carvedilol. Cresc producţia de NO: carteolol,
celiprolol, nebivolol. Blochează intrarea calciului în celule: carvedilol, betaxolol.
d.Gangliopelgicele - trimetafanul se poate folosi în crize hipertensive şi în
anesteziologie pentru reducerea hemoragiilor în cursul intervenţiilor chirurgicale.
VASODILATATOARELE DIRECTE (MUSCULOTROPE)
 arteriolare
Dihidralazina (Hipopresol) dilată direct arteriolele şi determină scăderea rezistenţei
vasculare periferice. Ca urmare a scăderii tensiunii arteriale diastolice se declanşează
simpaticotonie, ceea ce duce la tahicardie, creşterea debitului cardiac, care va compensa
efectul antihipertensiv. La coronarieni această acţiune este nedorită putând creşte consumul de
oxigen, Totodată, stimularea activităţii simpaticului va duce la creşterea secreţiei de renină,
retenţie de sodiu, creşterea volumului plasmatic. Datorită fenomenelor de contrareglare nu se
recomandă utilizarea ca medicaţie unică. Este utilă asocierea cu beta-blocanţi (împiedică
stimularea cordului) şi neurosimpatolitice. Se utilizează în forme avansate de HTA. Deoarece
produce vasodilataţie şi menţine fluxul sangvin tisular la valori bune se recomandă la
hipertensivii cu insuficienţă renală, de asemenea în hipertensiunea gravidică. Reacţiile
adverse sunt: cefalee, ameţeli, tahicardie, palpitaţii, edeme, crampe musculare, rar polinevrite,
anemie, leucopenie, sindrom lupoid.

96
 Diazoxidul este un compus care produce vasodilataţie arteriolară rapidă energică. Se
admninistrează parenteral, i.v. în crize hipertensive. Efectul durează câteva ore. Poate duce la
hiperglicemie, diminuând secreţia de insulină.
Minoxidilul se administrează oral în cazuri de HTA gravă, rezistente la alte
medicamente, mai ales la bolnavii renali. Reacţiile adverse sunt frecvente şi uneori severe.
Poate produce hipertricoză.
Blocanţii canalelor de calciu (BCC) sunt medicamente arteriolodilatatoare, dar au un
spectru de acţiune mai larg. Se folosesc frecvent nifedipina, nitrendipina dar şi verapamilul şi
diltiazemul, care au mai ales efecte la nivelul cordului. Produc scăderea rezistenţei periferice,
ameliorează irigaţia tisulară, dar stimularea pe cale reflexă a cordului este contracarată de
efectul deprimant direct cardiac. Se folosesc ca medicaţie de debut mai ales la vârstnici. Se
asociază cu alte antihipertensive (antiangiotensinice, metildopa, diuretice) în toate formele de
HTA. Prezintă avantaj la coronarieni, au acţiune antiaterosclerotică şi anticalcinotică,
diminuează hipertrofia cardiacă. Nifedipina (Adalat, Corinfar) se utilizează în doză de 10–20
mg odată de 2-3 ori pe zi. La administrare repetată nu se produce tahicardie reflexă care poate
apare la prima administrare. Se poate asocia cu diuretice, beta-blocanţi. La vârstnici efectul
este marcat, putându-se folosi ca medicaţie de debut. Compensator creşte cantitatea de renină,
dar efectul angiotensinei necesită mecanism calcic şi astfel fenomenele de contrareglare sunt
estompate. Se observă o creştere a saliurezei. Alte substanţe sunt amlodipina (Norvasc),
felodipina (Plendil), nimodipina, nitrendipina, lercanidipina. Amlodipina se dă în doză
unică zilnică, ce determină reducerea semnificativă clinic a tensiunii arteriale în clino- si
ortostatism de-a lungul a 24 ore. Datorita instalării lente a acţiunii, administrarea de
amlodipină nu determină hipotensiune acută. Pacienţilor care nu răspund la monoterapie
antihipertensivă cu amlodipină, li se pot asocia diuretice tiazidice, alfa-blocante, beta-blocante
sau inhibitori ai enzimei de conversie. Efecte adverse: cefalee, edeme, fatigabilitate,
somnolenţă, greaţă, dureri abdominale, roşeaţă, palpitaţii şi ameţeli, modificări ale dinamicii
intestinale, artralgii, astenie, dispepsie, dispnee, hiperplazie gingivală, ginecomastie,
impotenţă, polachiurie, modificări de dispoziţie, crampe musculare, mialgii, prurit, rash,
tulburări de vedere şi rar eritem polimorf. Au fost de asemenea raportate foarte rar, icter şi
cresteri ale enzimelor hepatice. Folosirea în sarcină este recomandată doar acolo unde nu este
altă alternativă şi când boala în sine constituie un mare risc pentru mama şi făt. Lacidipina
(Lacipil) se foloseşte în tratamentul hipertensiunii arteriale, singură sau în asociere cu alte
medicamente antihipertensive, ca de exemplu beta-blocante, diuretice si inhibitori ai enzimei
de conversie. Efecte adverse: cefalee, eritemul feţei, edeme, ameţeală, palpitaţii. Astenia,
rash-ul cutanat (incluzand eritem si prurit), tulburările gastrice, greaţa, poliuria şi hiperplazia
gingivală au fost semnalate rar.
 Venodilatatoare marcate
Nitroprusiatul de sodiu este un compus instabil care eliberează în organism oxid
nitric Astfel scade tensiunea arterială, debitul cardiac, presiunea venoasă şi în crize
hipertensive complicate cu insuficienţă ventriculară şi edem pulmonar acut produce uşurare
rapidă. Se administrează numai intravenos sub formă de perfuzie, soluţia preparându-se
instantaneu. Efectul este foarte scurt - câteva minute. Nu se recomandă repetarea frecventă a
tratamentului, deoarece prin descompunerea nitroprusiatului se eliberează în organism radicali
CN, care se transformă în sulfocianură (SCN), aceasta putându-se acumula în organism şi
având efecte toxice.
ANTIANGIOTENSINICELE
În această grupă se încadrează inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei, care
împiedică formarea angiotensinei II, antagonişti ai receptorilor angiotensinei II şi un
inhibitor selectiv al reninei.
Cei mai importanţi compuşi sunt inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei
(IECA). Antiangiotensinicele au acţiune antihipertensivă marcată, find folosite mai ales în
forme avansate ale bolii. Se pot asocia cu simpatolitice (beta-blocanţi, dopegyt),
vasodilatatoare directe (dihidralazină), diuretice, însă între acestea şi IECA există un

97
sinergism marcat şi se poate ajunge la o scădere prea marcată a TA. Efectele IECA în
nefropatia diabetică: scad TA, scad presiunea intraglomerulară, scad hiperfiltrarea,
diminuează sinteza procolagenului, a citokinelor proinflamatoare, scad proteinuria
Captoprilul (Tensiomin) este utilizat atât ca monoterapie cât şi în diferite asociaţii. Se
administrează oral, tratamentul începând cu doze mici care se cresc treptat (12,5- 100 mg pe
zi). Uneori se produce o scădere excesivă a TA, favorizată de deficitul de sodiu, de aceea
administrarea diureticelor trebuie evitată la începutul tratamentului. Alte efecte adverse sunt:
tusea şi edemul angioneurotic (atribuite bradikininei), hiperpotasemia (nu se asociază cu
spironolactona), leucopenia, afectarea rinichiului, tulburări digestive, gust metalic, fenomene
cutanate. Enalaprilul (Renitec) acţionează ca un pro-drug. După scindare eliberează
metabolitul activ - enalaprilat. Are efect de durată mai lungă, putându-se administra într-o
singură priză pe zi, de asemenea are mai puţine efecte adverse. Lisinoprilul este asemănător;
există la ora actuală cca 20 de compuşi din acestă grupă (fosinopril, quinapril, trandolapril,
etc).
Antagoniştii receptorilor pentru angiotensină: saralazina, se foloseşte în scop
diagnostic. Losartanul (Cozaar) este un antagonist al receptorilor angiotensinei II cu
proprietăţi antihipertensive asemănătoare captoprilului, dar spre deosebire de inhibitorii
enzimei de conversie nu provoacă tuse şi edem angioneurotic. Efecte: vasodilataţie, scăderea
RVP, scăderea TA, scăderea secreţiei de aldosteron: scăderea natremiei, scăderea volemiei,
scăderea eliberării de NA din vezicule presinaptice, scăderea eliberării de endotelină,
inhibarea factorilor de creştere, factorilor chemoatractanţi. Indicaţii: HTA, insuficienţa
cardiacă, nefropatii. Alţi compuşi irbesartan, valsartan, telmisartan, candesartan.
Inhibitori de renină: Aliskiren (Enviage) produs introdus in terapie in 2007, se leagă
de situs-ul reninei astfel încât inhibă reacţia catalizată de renină adică, împiedică
transformarea angiotensinogenului în Ag I, astfel nu se va forma nici Ag II. Nu apare
vasoconstricția produsă de Ag II. Se utilizează în tratamentul hipertensiunii esenţiale, în doză
de 150 mg pe zi, poate fi asociat cu hidroclorotiazidă. Produce o serie de reacţii adverse:
artralgii, diaree, angioedem, hiperpotasemie. Contraindicaţii: pacienţii care au avut edem
angioneurotic, hipersensibilitate la administrarea de aliskiren. Nu se recomandă administrarea
în sarcină.

DIURETICE FOLOSITE CA ANTIHIPERTENSIVE

Se folosesc diureticele saluretice, acelea care elimină o cantitate mai mare de sodiu.
Prin acţiunea lor TA scade treptat, fără accidente ortostatice. Se pot folosi ca medicaţie de
debut în formele uşoare. Frecvent se asociază cu alte antihipertensive pentru a combate
retenţia de sodiu şi creşterea volumului plasmatic, care sunt mecanisme compensatoare
întâlnite la administrarea antihipertensivelor din alte grupe. Mecanismul acţiunii
antihipertensive se explică prin eliminarea la început a ionilor de sodiu, consecutiv scăzând
volumul plasmatic, debitul cardiac şi valorile tensiunii arteriale. La bolnavii cu HTA există o
tendinţă de reţinere a ionilor de sodiu în peretele vascular. Diureticele elimină şi sodiul
intracelular. Efectele adverse: dezechilibre electrolitice (hipopotasemie) şi modificarea
nefavorabilă a lipidogramei, în sensul creşterii LDL şi VLDL în detrimentul HDL.
Monoterapia cu diuretice nu se practică datorită acestor fenomene metabolice nedorite. Se
folosesc hidroclorotiazida (Nefrix) care se administrează oral 25 mg de 1-2 ori pe zi,
indapamida (Tertensif) oral în doză de 2,5 mg/zi, furosemidul - mai ales la hipertensivii cu
insuficienţă renală şi pe cale intravenoasă în urgenţe hipertensive.

98
 II.17.DIURETICE

Grupa de medicamente Denumirea Forma şi compoziţia

Diuretice tiazidice şi cu profil Nefrix
asemănător
Diuretice de ansă
Antagonist de aldosteron
Combinaţii diuretice
Alte diuretice
comercială
compr. 25 mg hidroclorotiazidă
Tertensif compr.elib.prel. 1,5 mg indapamid
Furosemid/Lasix compr. 40 mg, f 20 mg furosemid
Spironolactonă compr. film. 25 mg spironolactonă
Inspra compr. film. 25, 50 mg eplerenonă
Ecodurex (Diursan, compr. 5 mg amilorid, 50 mg
Moduretic) hidroclorotiazidă
Triampur compr. 25 mg triamteren, 12,5 mg
compositum hidroclorotiazidă
Diurex caps. spironolactonă 50/100 mg,
furosemid 20 mg
Samsca compr. 15, 30 mg tolvaptan

Diureticele sunt substanţe care stimulează procesul de formare a urinii prin creşterea
eliminării de apă şi electroliţi. Există două grupe principale de diuretice în funcţie de
conţinutul în electroliţi al urinei eliminate:
-diuretice saluretice – care elimină o cantitate mare de urină bogată în sare;
- diuretice apoase – care elimină o urină diluată, săracă în electroliţi.
Diureticele nu sunt medicamente ale bolilor renale, ci ale dezechilibrelor
metabolismului sodiului, fiind folosite în tratamentul edemelor, hipertensiunii arteriale.
a.INHIBITORII DE CARBOANHIDRAZĂ. Principalul reprezentant este
acetazolamida (Ederen). Carboanhidraza are un rol fiziologic important: la nivel renal pentru
reabsorbţia de Na, menţinerea pH-ului, la nivelul celulelor epiteliale de pe corpul ciliar, la
nivelul urechii interne – secreţia de endolimfă, la nivelul plexului coroid, eritrocitelor,
mucoasei gastrice, pancreasului şi intestinului. Inhibarea acestor procese se realizează prin
acetazolamidă, ca urmare a inhibării carboanhidrazei. Prin inhibarea carboanhidrazei este
scăzută secreţia de ioni de hidrogen şi scade reabsorbţia ionilor de sodiu. Acetazolamida se
foloseşte în oftalmologie în tratamentul glaucomului (scade secreţia de umoare apoasă), în
ORL în tratamentul vertijului (sindromul Meniere) datorită scăderii secreţiei de endolimfă, în
gastroenterologie pentru scăderea secreţiei acide şi în neurologie ca adjuvant în tratamentul
epilepsiei..
b.DIURETICELE TIAZIDICE ŞI CU PROFIL ASEMĂNĂTOR
Tiazidele sunt diuretice cu acţiune de intensitate moderată. Hidroclorotiazida
(Nefrix) care acţionează la nivelul mai multor segmente, mai importantă fiind intervenţia la
nivelul segmentului de diluţie şi în porţiunea incipientă a tubului contort distal unde inhibă
reabsorbţia activă de ioni de sodiu şi clor, având un efect saluretic marcat. Interferă şi cu
procesul de diluare a urinii, astfel creşte concentraţia acesteia. Poate elimina cca 5-10% din
sodiul din ultrafiltrat. Creşte şi eliminarea de ioni de potasiu, de clor şi bicarbonat în aceeaşi
proporţie. Dintre cationii bivalenţi magneziul se elimină sporit, dar scade eliminarea de ioni
de calciu. Se foloseşte pe scară largă în terapie în tratamentul edemelor (cardiace, nefrotice,
cirotice), hipertensiunii arteriale, diabetului insipid nefrogen care nu răspunde la hormon
antidiuretic, în hipercalciurie idiopatică (datorită scăderii eliminării urinare de calciu). Poate
produce alergie (încrucişată cu cea la sulfamide), tulburări electrolitice - hipopotasemie, motiv
pentru care se administrează concomitent cu 1-3 g KCl pe zi, pierdere de magneziu (după
tratamente îndelungate), hiponatremie de diluţie, hipovolemie, efecte metabolice
(hiperuricemie şi agravează guta, hiperglicemie, creşte fracţiunile aterogene ale lipidelor
plasmatice VLDL şi LDL şi scade fracţiunea antiaterogenă HDL, poate produce acuze

99
gastrice. La început se poate administra zilnic, dar apoi se dă intermitent (3 zile pe
săptămână).
Politiazida, ciclopentiazida sunt tiazide cu durată mai lungă de acţiune (peste 24 ore).
Indapamida, clortalidona, clopamida sunt diuretice asemănătoare, care se folosesc
în special ca antihipertensive. Indapamida (Tertensif) are durată lungă de acţiune, efect
vasodilatator propriu, nu prezintă efecte adverse ca hiperglicemie şi hiperlipidemie, produce
hiperuricemie slabă.
c.DIURETICE DE ANSĂ SAU CU PLAFON RIDICAT. Au efect diuretic intens,
rapid şi de durată relativ scurtă.
Furosemidul (Furantril) care acţionează la nivelul ramurii ascendente a ansei lui
Henle, unde inhibă reabsorbţia activă a ionilor de sodiu şi clor, interferă cu procesele de
diluare şi concentrare a urinii. Este un diuretic cu plafon ridicat. Elimină şi alţi ioni: potasiu,
magneziu, calciu. Are efect favorabil asupra hemodinamicii renale, creşte irigaţia sangvină a
corticosuprarenalei, irigaţia glomerulară. Are şi efecte vasculare extrarenale, producând
relaxarea venelor şi scăzând întoarcerea venoasă, efect favorabil în edemul pulmonar. Se
utilizează în cazuri de edeme grave, refractare la alte diuretice, pentru efectul rapid în edeme
acute (edemul pulmonar acut, edemul cerebral, hipertensiune intracraniană), în tratamentul
HTA pentru tratamentul crizelor, în insuficienţa renală, oligoanurie, în intoxicaţii pentru
diureză forţată, în hipercalcemii deoarece creşte eliminarea calciului prin urină. Efecte
adverse: hipovolemie, colaps la vârstnici, aterosclerotici; accidente tromboembolice datorită
hemoconcentraţiei; tulburări electrolitice: hipopotasemie, hipomagneziemie, hiponatremie;
reacţii alergice; ototoxicitate moderată.
d. DIURETICELE CARE ECONOMISESC POTASIUL
Spironolactona (Aldactone) este un antagonist competitiv al aldosteronului, un
compus steroidic. Efectul diuretic nu se produce decât în prezenţa aldosteronului şi
intensitatea efectului variază cu secreţia de aldosteron. Prezintă o acţiune saluretică moderată.
Datorită inhibării schimbului cationic, concomitent este scăzută eliminarea de ioni de potasiu
şi hidrogen. Se foloseşte în edeme cu hipersecreţie de aldosteron: cirotice, nefrotice; în alte
tipuri de edeme alături de tiazide, furosemid pentru contracararea pierderii de potasiu; în
tratamentul de durată al hipertensiunii arteriale. Efecte adverse: hiperpotasemie, de aceea nu
se asociază cu săruri de potasiu şi este contraindicat în insuficienţa renală; efecte hormonale:
ginecomastie, galactoree la bărbaţi, tulburări de ciclu menstrual, hirsutism la femei.
Antagoniştii funcţionali ai aldosteronului inhibă secreţia de ioni de potasiu şi
reabsorbţia de ioni de sodiu - amiloridul (cu durată lungă de acţiune) şi triamterenul (cu
durată medie de acţiune).
e.METILXANTINELE (teofilina, teobromina şi cafeina) au un efect diuretic slab
acţionând prin vasodilataţie renală, măresc suprafaţa de filtrare şi interferă cu reabsorbţia
ionilor de sodiu. Nu produc dereglări electrolitice.
f.DIURETICELE OSMOTICE acţionează prin creşterea presiunii osmotice, nu se
reabsorb şi atrag cantităţi sporite de apă. Manitolul se administrează numai în perfuzie
intravenoasă sub formă de soluţie hipertonă 10-20 %. Se foloseşte în edem cerebral,
hipertensiune intracraniană, criză de glaucom. Nu se poate administra în decompensarea
cardiacă datorită pericolului edemului pulmonar acut.
g. DIURETICELE ACIDIFIANTE se folosesc rar; ele acţionează prin acidifierea
mediului intern. Se folosesc clorura de amoniu şi clorura de calciu.
h.CEAIURILE DIURETICE acţionează printr-o hidremie trecătoare, determinând
astfel o scădere a secreţiei de hormon antidiuretic prin acţionarea osmoreceptorilor. Se
folosesc în afecţiuni inflamatorii, calculoză, pentru spălarea căilor urinare de concremente
mici. Se utilizează amestecuri de plante sub denumirea de “ceai diuretic”.
i. Tolvaptan (Samsca) este un antagonist competitiv al receptorilor de vasopresină de
tip 2, utilizat pentru a trata hiponatremia asociată cu insuficienţa cardiacă congestivă, ciroza şi
sindromul de secreţie inadecvată de hormon antidiuretic (SIADH).Pe termen lung poate cauza
insuficienţă hepatică.

100
 II.18.MEDICAŢIA SISTEMULUI SANGVIN
Grupa de medicamente Denumirea Forma şi compoziţia
comercială
I. ANTITROMBOTICE
Anticoagulante naturale Heparina f 5000 UI/ml a 1 ml și 5 ml

Antithrombin III Liofilizat conţinând 500 UI sau 1000

Imuno UI antitrombina III umană x 10 sau
50 UI/ml 20 ml solvent şi trusă ptr.
reconstituire şi administrare
Atryn f cu pulb. ptr. sol. inj. iv 1750 UI
antitrombina alfa

Fragmin f 2500UI/ml a 4 ml, 10.000 UI/ml

dalteparină sodică
Clexane f 20 mg/0,2 ml, 40 mg/0,4 ml, 60
mg/0,6 ml, 80mg/0,8 ml enoxaparina
Fraxiparine sol.inj.s.c. 9500 UI AXa/ml
nadroparină
Clivarin seringi preumplute 1432 UI/ 0,25 ml,
3426 UI/ 0,6 ml reviparină
Innohep sol.inj.1000UI antiFXa/ml
tinzaparina
Zibor Sol. inj.2500 UI/0,2 ml bemiparina
Anticoagulante orale Trombostop/Sintrom compr. 2 mg acenocumarol
Orfarin compr. 3; 5 mg warfarină
Antiagregante plachetare Plavix/Plavocorin/ compr.film. 75 mg clopidogrel
Trombex
Efient compr. film. 5, 10 mg prasugrel
Ticlid/Ipaton compr.film. 250 mg ticlopidină
Aspirin compr.film. 100 mg acid
Cardio/Aspenter acetilsalicilic/ compr.film. 75 mg
- ,, -
Dipiridamol Zentiva compr.film. 25 mg
Reopro f 2 mg/ml-5 ml abciximab
Integrilin sol.perf.0,75 mg/ml, f 2 mg/ml-10 ml
eptifibatida
Ilomedin conc.ptr.sol.perf.20 microg/ml
Aggrastat iloprost
conc.ptr.sol.perf.0,25 mg/ml-50 ml
tirofiban
Aggrenox caps.elib. modif. 25 mg acid
acetilsalicilic și 200 mg dipiridamol
Duoplavin compr.film.75 mg clopidogrel și 75
mg acid acetilsalicilic
Fibrinolitice Streptase pulb.liofil. 250.000, 750.000,
1.500.000 U.I. streptokinază
Actilyse pulb.liof. 50 mg alteplază (sin. Tissue
plasminogen activator)
Rapilysin pulb.ptr.sol.inj.10 U reteplaza
Metalyse pulb.+solv.ptr.sol.inj.6000, 10000
U.I.
tenecteplaza

101
Inhibitori direcţi ai Revasc pulb. ptr. sol. inj. 15 mg, solv. ptr.
trombinei sol. inj.0,5 ml desirudinum
Refludan pulb. ptr. sol. inj./perf. 20 mg, 50 mg
lepirudinum
Angiox pulb. ptr. conc. ptr. sol. inj./perf. flac.
250 mg bivalirudinum
Pradaxa caps. 75, 110, 150 mg dabigatran
etexilat
Inhibitori direcţi ai Eliquis compr. film. 2,5; 5 mg apixaban
factorului XA
Alte antitrombotice Arixtra seringi preumplute sol. inj.1,5 mg/0,3
ml; 5 mg/0,4 ml fondaparinux
sodium
Xarelto compr. film. 10 mg rivaroxabanum
II. HEMOSTATICE-COAGULANTE

1.Cu acţiune Adrenostazin f. 0,3 mg/ml a 5 ml carbazocrom

vasculară Etamsilat f. 250 mg/2 ml etamsilat
Rutosid f. 80 mg
Tarosin compr. 50 mg acid ascorbic, 20 mg
rutozid
Difebiom compr. 100 mg antocianozid
2.Cu acţiune Fitomenadiona f. 10mg/ml vitamina K1
coagulantă sistemică Emoclot Liof. factor VIII 500 U.I.+ solv. ptr. sol.
perfuz. flac. 10 ml
Advate 250-500- Liof. fact. VIII octolog alfa (factor VIII
1000-1500-2000- de coagulare recombinant) 250,500,
3000 1000, 1500, 2000, 3000 U.I.+ solvent ptr
Immunine sol. perf.
Liof. fact.flac.
IX 5600;
ml 1200 U.I.+ solv. ptr.
sol. perf. flac. 5 ml
Immunate Pulb. ptr. sol. inj. 250, 500, 1000 U.i.
factor VIII + factor von Willebrand
Novoseven Pulb. 1 mg, 1,2 mg, 2 mg, 2,4 mg, 4,8
mg, 5 mg eptacog alfa activatum (factor
VII a de coagulare recombinant)
Benefix Pulb. 250, 500, 1000, 2000 U.I. + solv.
ptr. sol. inj. flac. 5 ml nonacog alfa
activatum (factor IX de coagulare
Haemocomplettan p recombinant)
flac. 1 g prod. liofilizat concentrat de
fibrinogen
3.Cu acţiune Evicel Sol. ptr. hemostază locală, flac. 1; 2; 5 ml
coagulantă locală fibrinogen uman + trombină umană
Tachosil Burete medicamentos 1 cm2 conţine
fibrinogen uman 5,5 mg și trombină
umană 2 U.I.
4.Cu acţiune Exacyl sol.buvabilă 100 mg/ml, f 10 ml
antifibrinolitică ac. tranexamic
5.Cu acţiune Protamină sulfat f 50 mg
antiheparinică

102
Grupa de medicamente Denumirea comercială Forma şi compoziţia

III. ANTIANEMICE
A. PREPARATE CU FIER
a. Fe bivalent – Ascofer Compr. 40 mg gluconat de fier
preparate orale
Ferro-gradumet compr.retard 325 mg sulfat feros (105 mg
fier)
Tardyferon Draj. elib. prel. 80 mg sulfat feros
b. Fe trivalent – Ferrum Hausmann Sirop 10 mg/ml, flac. a 150 ml complex de
preparate orale hidroxid de fier (III) polimaltozat
Fer-sol Flac. 24 mg fier / ml ferocholinatum
Ferplex Sol. orală 800 mg/15 ml (= 40 mg Fe3+)
proteinsuccinilat feric
c. Fe trivalent – Monofer Sol. inj./perf. 100 mg/ ml complex de fier
preparate parenterale (III) izomaltozat
Venofer Sol. inj. perf. 20 mg/ml complex de hidroxid
de fier (III) sucroză
Ferinject Sol. inj. perf. 50 mg fier./ml
ferri carboxymaltosum
B) FACTORI DE
MATURAŢIE
Vitamina B12 50-1000 f. 50, 1000 gamma / ml cianocobalamină
Acifol Compr. film. 5 mg acid folic
C) COMBINAŢII Ferretab caps. elib. prel. fumarat feros/acid folic
Tardyferon Fol Draj. elib. prel. sulfat feros, acid folic,
mucoproteoză, acid ascorbic
Ferrograd folic compr.film.sulfat feros/acid folic
Ferro-folgamma Caps. moi acid folic 5 mg, vitamina B12
0,01 mg, fier 37 mg
E) Epoetin alfa sol.inj. seringă preumplută 1000 u/0,5 ml,
ERITROPOETINA 2000 u/1 ml, 20 000 u/0,5 ml, 40 000 u/ 1
ml epoetinum alfa (eritropoetină)
Aranesp Sol. inj. 10mcg/0,4 ml; 15 mcg/0,375 ml in
seringă preumplută sau stilou injector
darbepoetinum alfa
Mircera Sol. inj. 30 mcg/0,3 ml; 50 mcg/0,3 ml în
seringă preumplută metoxi-polietilenglicol
epoetinum beta
Eporatio Sol. inj. seringi preumplute 1000 ui/0,5 ml;
2000 ui/0,5 ml; 3000 ui/0,5 ml epoetinum
teta
Retacrit Sol. inj. seringi preumplute 1000 UI/0,3 ml;
20000 UI/0,6 ml epoetinum zeta

103
IV. SUBSTITUENŢI DE PLASMĂ
Grupa de medicamente Denumirea Forma şi compoziţia
comercială

Naturali Albumina umană flac. inj. 50 g/l, 250 ml albumină

Baxter umană 5%
Plasmă defibrinată flac.pulb.(se diz.în 500 ml ser fiz.)
Plasmă uscată flac. 150 ml
Artificiali Dextran 40 flac.sol.perf. 10% în ser fiz sau G5%
500 ml
Dextran 70 flac.sol.perf. 6% în ser fiz sau G 5%
500 ml
Gelofusine flac.sol.perf. 4% succinilgelatină, 500
ml
Haemaccel Sol. perf. 35 g /1000ml, flac. 500 ml
poligelinum
Venofundin flac.sol.perf. 6% hidroxietilamidon
(HES) şi 0,9% NaCl pungă 250 ml,
500 ml
V. ALTE SOLUŢII I.V.
Clorură de sodiu sol.inj. 10,20% fiole a 10 ml
Ser fiziologic sol.inj. 0,9% fiole a 10 ml , sol.perf.
0,9% saci p.v.c. 250, 500 şi 1000 ml
Ringer’s saci p.v.c. a 1000 ml sol. 8,6 g NaCl,
0,33 g CaCl2, 0,3 g KCl
Sol.Ringer lactată saci p.v.c. 250, 500 ml, 1000ml
conţine NaCl 6 g, KCl 0,4 g, clorură
de calciu dihidrat 0,27 g, lactat de
Sol. Hartmann sodiu sol.
Flac. 3,2 perf.
g 500 ml
Glucoză sol.perf. 5; 10, 20 % , flac a 250 şi
500 ml, f a 10 ml sol. 33%
Sorbitol sol.perf. 5% saci p.v.c 500 ml, 2000
ml sorbitol
Bicarbonat de flac. 100 ml, 250 ml
sodiu 8,4%
Natrii chloridi sol.perf.0,9% NaCl, 5% glucoză
infundibile cum flac.500 ml
glucosi 5%

104
 MEDICAŢIA SÂNGELUI

MEDICAŢIA HEMOSTAZEI ŞI COAGULĂRII

Hemostaza fiziologică implică reacţia vasculară (contracţia vaselor), factorul

trombocitar (plachetar) care cuprinde aderarea trombocitelor la peretele vascular şi agregarea
lor, procesul de coagulare prin intermediul celor 12 factori plasmatici, procesul de
fibrinoliză. În condiţii patologice pot să apară 2 procese: stări de hipercoagulabilitate) ce duc
la tromboză intravasculară) şi sindroame hemoragipare, datorită insuficienţei proceselor de
coagulare. În primul caz se folosesc medicamente antitrombotice, iar în al doilea caz se
intervine cu medicaţie hemostatică.

MEDICAŢIA ANTITROMBOTICĂ

Este indicată pentru tratamentul şi profilaxia afecţiunilor tromboembolice. Cuprinde 3

grupe: antiagregante plachetare, anticoagulante şi fibrinolitice.
ANTIAGREGANTELE PLACHETARE sunt medicamente care pot inhiba
agregarea şi alte funcţii ale plachetelor.
Acidul acetilsalicilic sau aspirina are acţiune antiagregantă plachetară de lungă durată.
Acţiunea se produce la doze mici: 75-100 mg pe zi (Aspenter).
Sulfinpirazona (Anturan) este un derivat de fenilbutazonă. Are şi efect uricozuric.
Prostaciclina PGI2 (Epoprostenolul) este un derivat lipidic bioactiv provenit din
acidul arahidonic, care se formează la nivelul endoteliului vascular şi are proprietăţi
antiagregante plachetare. Iloprostul este un analog sintetic al epoprostenolului, administrat în
perfuzie i.v. Inhibă agregarea plachetară; dilată arteriolele şi venulele; activează fibrinoliza.
Se utilizează în: vasculopatii periferice (boală Raynaud, trombangeită obliterantă,
acrocianoză). Poduce reacţii adverse, mai ales când ritmul perfuziei este prea rapid: cefalee,
transpiraţii; parestezii, febră; aritmii; greaţă, vomă, colici intestinale; teratogenitate
(sindactilie); eritem la contactul direct cu pielea.
Dipiridamolul se administrează oral. Este indicat în: prevenirea accidentelor
tromboembolice mai ales la subiecţii cu risc (purtători de proteze valvulare, operaţii de by
pass aorto-coronarian, bolnavi cu infarct de infarct miocardic în antecedente); prevenirea
secundară a infarctului miocardic şi încetinirea evoluţiei unor forme de glomerulonefrită în
asociere cu acidul acetilsalicilic; explorarea funcţiei cardiovasculare (la administrare
parenterală). Are şi efect coronarodilatator.Efecte adverse: tahicardie, hipotensiune, cefalee
mai ales la doze mari; fenomene de „furt” coronarian prin vasodilataţia preferenţială a
coronarelor sănătoase, neatinse de procesul ateroslerotic (la doze mari); erupţii cutanate;
greţuri, vomă, diaree.
Ticlopidina (Ipaton, Ticlid) este indicată în: prevenirea accidentelor vasculare
cerebrale la pacienţii cu risc; arteriopatii cronice ale membrelor inferioare; hemodializă
cronică, pentru prevenirea tulburărilor funcţiilor plachetare. Reacţiile adverse pot include:
tulburări hematologice, uneori grave (neutropenie, agranulocitoză, aplazii medulare);
creşterea riscului de sângerare, hemoragii; tulburări hepatice (creşterea transaminazelor şi a
fosfatazei alcaline); tulburări ale metabolismului lipidic (hipercolesterolemie,
hipertrigliceridemie); tulburări gastro-intestinale: greaţă, diaree; reacţii cutanate. nu se
asociază cu AINS, anticoagulante orale, heparină.
Clopidogrel (Plavix) se indică după intervenţii de chirurgie cardiovasculară (by-pass-
uri, stent-uri), în prevenirea IMA, accidentului vascular cerebral, arteriopatii obliterante, mai
ales în prezenţa claudicaţiei intermitente. Efecte adverse: tendinţă la hemoragii; tulburări
gastro-intestinale minore; rareori tulburări hematologice.
Anticorpi monoclonali blocanţi ai receptorilor GP IIb/IIIa: Abciximabul (Reopro)
este un anticorp monoclonal de tip imunoglobulină G obţinută prin inginerie genetică fiind o

105
clonă de tip om-şoarece, fragment antitrombocite umane..Se utilizează în angioplastii
coronariene pentru prevenirea complicaţiilor tromboembolice; asocierea altor antiagregante
plachetare prin mecanisme complementare (aspirina, heparina) conduce la efect terapeutic
mărit.Efecte adverse: sensibilizare, descreşterea efectului terapeutic prin apariţia de anticorpi
anti-abciximab; hipotensiune; greaţă, vomă; tendinţă la manifestări hemoragice;
Inhibitori nepeptidici ai receptorilor plachetari GP IIb/IIIa: Tirofibanul
(Aggrastat) se administrează parenteral, în perfuzie i.v. Datorită timpului de înjumătăţire
scurt, inhibarea funcţiilor plachetare este reversibilă şi de durată redusă.Tirofibanul este
utilizat limitat, sub strictă supraveghere medicală, în: prevenirea infarctului miocardic la
bolnavii cu angină Prinzmetal; în debutul infarctului, la bolnavii cu analize de laborator care îl
confirmă (ECG, valori crescute ale LDH, CPK), asociat frecvent cu heparine fracţionate şi
acid acetilsalicilic. Datorită faptului că este utilizat limitat, numai de către personal înalt
specializat şi are timp de înjumătăţire scurt, reacţiile adverse sunt tranzitorii. Cele mai
frecvente manifestări de tip farmacotoxicologic sunt: favorizarea hemoragiilor; tulburări
gastro-intestinale: greaţă, vomă. Contraindicaţii: antecedente patologice care cresc riscul
hemoragic (accident vascular cerebral, intervenţii chirurgicale recente, traumatisme);
trombopenie; insuficienţă hepatică severă; hipertensiune arterială marcată.
Inhibitori peptidici de tip RGD ai receptorilor plachetari GP IIb/IIIa:
Eptifibatida (Integrilin) este o hexapeptidă ciclică sintetică, cap de serie al unor noi clase de
inhibitori ai funcţiilor plachetare (dezintegrine), datorită similarităţii sterice cu partea activă a
moleculei fibrinogenului, capabilă să recunoască şi să se fixeze de receptorii specifici GP
IIb/IIIa. Se administrează parenteral. Eptifibatida se poate utiliza în: angină instabilă; infarct
non Q confirmat de ECG şi de creşterea enzimelor specifice (creatin-fosfokinaza -CPK,
lactat-dehidrogenaza LDH). Reacţii adverse:creşterea riscului de sângerare; hipotensiune
arterială; tulburări de conducere atrio-ventriculare; aritmii cardiace; şoc. Contraindicaţii:
leziuni susceptibile de sângerare; intervenţii chirurgicale recente; accident vascular
cerebral;trombopenie; HTA marcată, afectare importantă a funcţiei hepatice.Administrarea se
face numai în condiţii de spitalizare.
ANTICOAGULANTELE pot acţiona direct prin interferarea cu factorii coagulării,
de exemplu heparina şi substanţele ce fixează calciul sau pot acţiona indirect prin interferarea
cu sinteza hepatică a factorilor de coagulare importanţi (antivitaminele K).
a. Substanţele fixatoare ale ionilor de calciu îşi realizează efectul fie prin
precipitare, fie prin complexare şi astfel dispare calciul ionizat. Oxalatul de sodiu precipită
calciul şi formează oxalat de calciu. Se foloseşte pentru sângele prelevat pentru examinările
de laborator; este toxic pentru organism, putând produce hipocalcemii periculoase. EDTA se
foloseşte in vitro. Citratul de sodiu nu are toxicitate mare, deoarece complexează calciul în
formă neionizată. În soluţie de 3-3,5 % se foloseşte pentru conservarea sângelui.
b. Heparinele şi heparinoizii sunt anticoagulante directe active in vitro şi in vivo.
Heparina standard este o substanţă naturală stocată în mastocite, se obţine prin extracţie din
ficat, plămâni. Se foloseşte sub formă de sare de sodiu şi calciu. Dozarea se face în unităţi
internaţionale (U.I.) Se administrează parenteral (i.v., s.c). Nu se administrează i.m. datorită
riscului producerii hematoamelor locale. Se administrează la interval de 4 ore (pentru dozele
mici) sau de 8 ore (pentru dozele mari). Efectul apare imediat si se manifestă prin prelungirea
timpului de coagulare. Eficacitatea tratamentului se urmăreşte prin controlul timpului de
tromboplastina parţial activată, care trebuie să crească de 1,5–2,5 ori. Se poate folosi la
gravide Indicaţii: este utilizată în: tromboze venoase; embolie pulmonară; embolii arteriale;
infarct miocardic; intervenţii chirurgicale cardiovasculare; tratamentul adjuvant
antiaterosclerotic; profilaxia trombozei venoase profunde şi a emboliei pulmonare, stări de
defibrinare însoţite de coagulare intravasculară diseminată, tromboflebite şi hematoame
pentru aplicare locală. Efectele adverse: trombocitopenie, reacţii alergice, alopecie,
osteoporoză, sângerări din leziuni preexistente (ulcere), priapism. Contraindicaţii: stări
hemoragice; avort, iminenţă de avort; ulcer activ; hipertensiune severă; leziuni organice
susceptibile la sângerare; accident vascular cerebral (AVC); alergie la heparină. Precauţii: la

106
astmatici, alergici; în sarcină, datorită riscurilor hemoragice utero-placentare, mai ales la
termen (în pofida lipsei totale de teratogenitate). Ca antidot în caz de supradozare se utilizează
sulfatul de protamină. Există şi preparate locale - unguente, creme.
Heparinele cu masă moleculară mică s-au izolat din heparina standard. Conţin
heparină fracţionată, obţinută prin depolimerizarea chimică sau enzimatică a heparinei
naturale. Administrarea s.c. este urmată de o absorbţie practic totală, au efect lent şi de lungă
durată, folosindu-se pentru profilaxia trombozelor venoase şi a emboliilor în chirurgia
ortopedică, la pacienţi hemodializaţi, tratamentul anginei instabile şi al infarctului de miocard
fara undă Q. Riscul de hemoragii este mic. Contraindicaţii: hipersensibilitate, antecedente de
trombocitopenie, sângerare în curs sau risc hemoragic crescut, corelate cu tulburari de
hemostază, cu excepţia coagularii intravasculare diseminate neindusa de heparină; leziuni
organice susceptibile de sângerare (ulcerul peptic activ, accident vascular cerebral
hemoragic). Enoxaparina (Clexane) se administrează s.c şi are durata acţiunii de 18 ore.
Nadroparina (Fraxiparine) se administrează într-o doză pe zi. Alţi compuşi: dalteparina
(Fragmine), reviparina (Clivarine).
Heparinoizii sunt compuşi macromoleculari asemanatori heparinei. La noi în ţară se
comercializează preparatul Lasonil unguent, care conţine heparinoid şi hialuronidază, fiind
folosit în tromboflebite superficiale, hematoame, contuzii musculare.
Inhibitori ai factorului X cu administrare parenterală
Fondaparinux este un anticoagulant parenteral înrudit chimic cu heparinele
fracționate, fiind un pentazaharid sintetic inhibitor al factorului Xa. Mecanism de acțiune:
spre deosebire de heparină, fondaparinuxul inhibă doar acțiunea factorului X, nu și a
trombinei (factor IIa). Se administrează zilnic, s.c. Indicaţii: tromboză venoasă profundă,
tromboembolism pulmonar. Nu produce trombocitopenie; risc de hemoragie mai redus.
Derivaţi ai hirudinei: Hirudina este un polipeptid natural cu acţiune anticoagulantă
secretată de glandele salivare ale lipitoarei (Hirudo officinalis). Hirudina este un potent
inhibitor natural al trombinei. Deoarece extragerea hirudinei în cantități suficiente este
dificilă, n practica medicală se utilizează biotehnologia (tehnica ADN recombinant),
utilizîndu-se analogi utilizați prin inginerie genetică. Lepirudina este un derivat al hirudinei
obținut prin inginerie genetică, care acționează ca inhibitor direct al trombinei. Indicaţii: ca
anticoagulant de rezervă, la bolnavii la care heparina si heparinele fracţionate sunt
contraindicate datorită trombocitopeniei. Bivalirudina (Angiomax) este un peptid sintetic
analog al hirudinei, indicată pentru utilizarea ca anticoagulant la pacienţii cu angină pectorală
instabilă supiuşi procedurii de angioplastie coronariană transluminală percutană (PTCA).
Reacţii adverse: sângerări, hipo- sau hipertensiunea arterială, defalee, durere la locul
injectării.
c. Antivitaminele K sau anticoagulantele orale interferă cu sinteza unor factori de
coagulare la nivelul ficatului. Se leagă în proporţie mare de proteinele plasmatice, unde pot
avea loc unele interacţiuni. Medicamentele nu au acţiune în sângele prelevat. Efectul in vivo
are un timp de latenţă. Dispariţia efectului de la oprirea administrării necesită 2-10 zile.
Pentru controlul efectului anticoagulant se urmăreşte indicele de protrombină INR. Valorile
normale sunt de 0,8-1,2 , iar pentru un tratament eficient trebuie să ajungă la 2-3 în cazul unui
trtament profilactic şi la 2,5-4 dacă se administrează în scop terapeutic. Se indică în
tratamentul şi profilaxia trombozei venoase profunde; tratamentul emboliei pulmonare
(profilactic şi curativ); tratamentul profilactic al tromboemboliilor (din fibrilaţia atrială
cronică); profilaxia accidentelor tromboembolice; profilaxia şi tratamentul complicaţiilor
tromboembolice din infarctul miocardic acut. În farmacoterapie, trebuie să se ţină seama că
efectul se instalează lent (în câteva zile), anticoagulantele orale având o perioadă de latenţă
lungă; în cazuri de urgenţă, se foloseşte heparina, iar apoi se trece la anticoagulante
cumarinice, reducând dozele de heparină până la instalarea completă a efectelor derivaţilor
cumarinici. Efectele adverse: hemoragii spontane (epistaxis, hemoragii digestive). Sunt
contraindicate la gravide (au efect teratogen, produc malformaţii ale craniului, ale SNC),
boala ulceroasă, apoplexie, 4-5 zile după naştere şi intervenţii chirurgicale, extracţii dentare.

107
Cel mai utilizat este acenocumarolul (Trombostop), timpul de latenţă a instalării efectului de
1-2 zile, dispariţia efectului în 1-3 zile. Se foloseşte pentru prevenirea trombozelor la cardiaci
şi în tratamentul trombozelor venoase profunde, trombozelor arteriale. Antagonizarea
efectului în caz de supradozare se face prin administrarea de vitamină K1 (fitomenadionă).
Alt compus este warfarina, cu un timp de latenţă de 36-70 ore şi un efect care se menţine 5-
7 zile de la prima doză.
Inhibitori direcţi ai trombinei cu administrare orală
Dabigatran (Pradaxa) este un anticoagulant oral, inhibitor direct al trombinei
(factorul IIa). Indicaţii: prevenirea accidentului vascular cerebral si a tromboembolismului la
bolnavii cu fibrilaţie atrială; tromboza venoasă profundă (în special la bolnavii supuşi la
intervenţii chirurgicale ortopedice). Reacţii adverse: hemoragii (spre deosebire de cumarine,
nu are antidot, dar riscul hemoragic este mult mai mic). Avantaje: nu necesită ajustarea dozei
in funcţie de INR (precum anticoagulantele cumarinice), nu prezintă interacțiuni
medicamentoase de deplasare de pe proteine si cu inductori sau inhibitori enzimatici.
Dezavantaje: in caz de hemoragie nu are antidot.
Inhibitori direcţi ai factorului Xa cu administrare orală
Rivaroxaban (Xarelto) este un anticoagulant oral cu acţiune inhibitoare directă asupra
factorului Xa. Se absoarbe bine pe cale orală, necesită o singură administrare zilnică.
Indicaţii: prevenirea embolismului secundar fibrilaţiei atriale, tromboza venoasă profundă;
co-administrarea de antiagregante plachetare necesită prudenţă. Reacţii adverse: hemoragii
gastro-intestinale (foarte rar, pot fi fatale) – nu are antidot!
MEDICAŢIA FIBRINOLITICĂ este o medicaţie eroică în tromboze masive
(embolie pulmonară gravă, infarct miocardic). Tratamentul se face cât mai precoce în primele
ore (până la 20 de ore de la producerea accidentului). Se administrează numai în perfuzie.
Costul tratamentului este foarte mare.
Streptokinaza este o enzimă purificată obţinută din filtratul unor culturi de streptococ
beta- hemolitic de grup C dotată cu acţiune fibrinolitică. Streptokinaza este utilizată în:
infarct miocardic recent (în primele ore de la debut); tromboză venoasă profundă; embolii
arteriale. Are proprietăţi antigenice. Reacţiile adverse cele mai frecvente sunt: alergii
(manifestate prin rash urticarian, febră, foarte rar şoc anafilactic); hipotensiune arterială;
hemoragii; tahicardie; mobilizarea fragmentelor de trombus lizat; aritmii de reperfuzie.
Streptokinaza este strict contraindicată în: alergie în antecedente; accident vascular cerebral;
traumatisme sau intervenţii chirurgicale recente; leziuni susceptibile să sângereze.
Urokinaza este o enzimă produsă de celulele epiteliale tubulare renale, izolată din
urina umană, fiind lipsită de proprietăţi antigenice. Urokinaza activează direct plasminogenul
transformându-l în plasmină. Are aceleaşi indicaţii ca şi streptokinaza, riscul reacţiilor adverse
este mai redus, mai ales în ceea ce priveşte efectele mediate prin mecanism imunologic. Se
utilizează în condiţiile în care streptokinaza este contraindicată sau inactivă, datorită prezenţei
anticorpilor specifici.
Anistreplaza APSAC (complex streptokinază-lys-plasminogen acilat: anisoylated
plasminogen streptokinase activator) este un fibrinolitic care cuprinde un complex al
streptokinazei cu plasminogenul. Indicaţiile terapeutice, reacţiile adverse şi contraindicaţiile
sunt asemănătoare streptokinazei. Reocluzia vasului obstruat este mai rară, iar supravieţuirea
post-infarct este superioară altor trombolitice, iar modul de administrare este mai comod (se
poate administra i.v., în bolus).
Alteplaza şi reteplaza - activatorul tisular al plasminogenului recombinat (rt-PA,
recombined tissue-type plasminogen activator). Alteplaza este preparatul obţinut prin
inginerie genetică, similar activatorului tisular al plasminogenului produs de celulele
endoteliale. Reteplaza se poate da i.v. în bolus. Ambele substanţe produc liza cheagului de
fibrină, fără a influenţa semnificativ fibrinogenul plasmatic. Se administrează i.v., în perfuzie
(alteplaza) sau în bolus (reteplaza).

108
 HEMOSTATICELE
Sunt medicamente capabile să oprească sângerarea.
HEMOSTATICELE CU ACŢIUNE VASCULARĂ pot acţiona sistemic sau local.
Pentru aplicare locală se folosesc vasoconstrictoare: adrenalina (1‰, 1:10 000 în epistaxis,
extracţii dentare), substanţe astringente (produc vasoconstricţie, coagularea proteinelor) -
clorura de fier, acidul tricloracetic. Sistemic în caz de fragilitate capilară se utilizează
carbazocrom (Adrenostazin) un derivat asemănător adrenalinei, care creşte rezistenţa
capilarelor şi scade timpul de sângerare. Se foloseşte la diabetici, înaintea intervenţiilor
chirurgicale, în ORL. Etamsilatul (Dicynone) un compus sintetic care combate fragilitatea
vasculară se administrează parenteral. Reacţii adverse: manifestări alergice, tulburări renale,
nefropatii; greaţă, diaree, vomă. Bioflavonoizii sau vitamina P sunt activi în caz de carenţă
vitaminică. Scad fragilitatea şi cresc rezistenţa capilarelor. Rutozidul se administrează
injectabil, tarosinul (rutozid cu vitamina C, care are efect sinergic) se dă oral, troxerutinul
(Troxevasin, Venoruton) se dă sistemic dar şi local (unguent, gel), fiind folosit în boala
varicoasă deoarece are şi acţiune venotonică.
HEMOSTATICELE PROCOAGULANTE
Vitaminele K: Vitamina K1 sau fitomenadiona se găseşte în plante, vitamina K2 este
sintetizată de unele bacterii (inclusiv flora intestinală), vitamina K3 sau metilnaftochinona este
un compus de sinteză. Ele acţionează la nivelul ficatului activând unii factori ai coagulării
(II,VII, IX, X). Se folosesc pentru tratamentul şi profilaxia hemoragiilor provocate prin deficit
de vitamină K, care poate apare în cazul unei flore intestinale insuficiente sau unui aport
insuficient de la mamă (la nou născut), în supradozare de anticoagulante orale. Vitamina K1
este liposolubilă, se poate administra oral sau parenteral. Injectarea intravenoasă trebuie
făcută lent, cu multă prudenţă deoarece poate produce hipotensiune. Vitamina K3 este
hidrosolubilă, se poate administra i.m sau i.v., dar nu la sugari deoarece poate produce
hemoliză şi icter nuclear. Efecte adverse: tulburări vasomotorii în caz de administrare i.v.
rapidă; anemie hemolitică, mai ales la cei cu deficit de glucozo-6-fosfat dehidrogenază;
hiperbilirubinemie datorită competiţiei cu pigmenţii biliari în procesul de glucuroconjugare,
care poate favoriza icterul nuclear la nou născut; methemoglobinemie. Contraindicaţii:
tromboembolie; tromboflebită.
Venostatul (Reptilase) este un extract din veninul unui şarpe şi conţine o enzimă, o
hemocoagulază. Se foloseşte injectabil pentru tratamentul hemoptiziilor şi pentru profilaxia
sângerărilor chirurgicale.
Factorii de coagulare se obţin din sângele recoltat: fibrinogenul, globulina
antihemofilică (factorul VIII). Factorul VIII - este un produs biologic care se prezintă sub
forma unei pulberi liofilizate (Antihaemophilic factor, Beriate P). Este utilizat ca tratament
specific la bolnavii hemofilici, timpul de înjumătăţire (9-15 h) necesitând administrarea la
interval de 12 ore. Reacţii adverse: alergii, formare de anticorpi care limitează eficienţa
tratamentului; hemoliză, la doze mari; riscul transmiterii unor infecţii virale (hepatită,
SIDA).Factorul IX – (Berinin P, pulbere liofilizată) se utilizează la bolnavii cu boală
Christmas şi la persoanele care prezintă inhibitori ai factorului VIII în plasmă. Reacţii
adverse: febră; cefalee; modificări tensionale; greaţă, vomă. Fibrinogenul uman (factorul I)
se obţine din plasma umană sub formă de pulbere liofilizată. Se administrează i.v., în
perfuzie, 1-2% în afibrinogenia congenitală, sindrom de defibrinare. Pentru acţiunea locală se
folosesc: trombina umană liofilizată sub formă de pulbere sau dizolvată în ser, se aplică la
locul hemoragiei, fibrina umană sub formă de burete îmbibat cu soluţie de trombină se aplică
pe plăgile chirurgicale sângerânde când nu este posibilă ligatura. Sângele venit în contact cu
trombina coagulează în matricea de fibrină. Gelatina sub formă de burete acţionează similar
fibrinei.
HEMOSTATICELE ANTIFIBRINOLITICE se folosesc în stări de hiperfibrinoliză
care pot apare în cancere metastatice, la prostatici, în ginecologie, în şoc toxico-septic, dar şi
după extracţii dentare. Acidul aminocaproic se poate administra oral, local şi i.v. Indicaţii :

109
stări hemoragice prin hiperfibrinoliză; fibrinoliză locală după intervenţii chirurgicale
(prostatectomii, amigdalectomii); hematurie, melenă; profilaxia hemoragiei după extracţii
dentare. Reacţii adverse: tulburări digestive (greaţă, vomă, diaree); hipotensiune, bradicardie,
aritmii (la administrare i.v. rapidă). Local se foloseşte în hemoragii postextracţii dentare.
Acidul tranexamic (Exacyl) se poate administra oral şi i.v. Acidul aminometilbenzoic
(Gumbix) este asemănător acidului tranexamic. Aprotinina (Katein, Trasylol) interferă cu
acţiunea plasminei şi este şi un inhibitor de proteaze. Se foloseşte în şoc toxicoseptic, în
pancreatita acută. Se administrează i.v. injectabil sau în perfuzie. Aprotinina poate produce:
greaţă, vomă (la administrare rapidă); reacţii alergice, uneori şoc anafilactic. Contraindicaţii:
alergie la aprotinină, coagulare intravasculară diseminată.

MEDICAŢIA ANTIANEMICĂ

Se foloseşte în tratamentul anemiilor carenţiale. Această grupă cuprinde fierul, care

corectează anemiile feriprive, vitamina B12 şi acidul folic, care corectează anemiile
megaloblastice datorite deficitului celor două vitamine, ca şi diferiţi factori de creştere
hematopoietici-eritropoietina, destinată în principal corectării anemiei din bolile renale
cronice şi factorii mieloizi de creştere, utili îndeosebi pentru combaterea neutropeniei produse
de tratamentul intensiv cu citostatice. De asemenea, în anemiile aplastice se folosesc şi
steroizi anabolizanţi, iar în anemii imunopatogene corticosteroizi.

MEDICAŢIA ANEMIEI FERIPRIVE

Fierul este necesar pentru sinteza şi funcţia hemoglobinei, mioglobinei, precum şi a
altor substanţe (enzime). Anemiile feriprive sunt anemii care se datoreză scăderii accentuate a
rezervelor de fier din organism. De aceea, anemiile feriprive (hipocrome) apar prin deficitul
sintezei de hemoglobină, consecutiv carenţei de fier, fie prin pierderi crescute, fie prin aport
redus sau datorită unor necesităţi sporite.
Fierul pentru administrarea orală se preferă sărurile feroase anorganice (sulfat feros)
sau organice (glutamat, gluconat, lactat, succinat, fumarat) care se prezintă sub forma unor
pulberi cu conţinut diferit în fier în funcţie de substanţă; pe cale parenterală se utilizează
complecşi coloidali ai fierului trivalent.
În cursul tratamentului cu fier se urmăreşte combaterea anemiei, combaterea
tulburărilor trofice; refacerea depozitelor de Fe din organism. Combaterea anemiei este
constatată prin: dispariţia semnelor subiective; apariţia crizei reticulocitare (maximă după 5-
10 zile), adică se produce creşterea numărului elementelor tinere; normalizarea cantităţii de
hemoglobină, creşterea valorii globulare şi a numărului hematiilor. Tulburările trofice ce apar
în condiţii feriprive (tegumente, unghii) se modifică. Refacerea fierului din măduvă, ficat
necesită 2-4 luni; astfel, tratamentul trebuie să aibă durată corespunzătoare. Compuşii de fier
se pot administra fie oral, fie parenteral.
Medicaţia orală - este cel mai mult folosită, fiind calea fiziologică de absorbţie a
fierului. Se utilizează săruri feroase (Fe2+), care se absorb mai bine şi sunt mai puţin iritante
decât cele ferice. Doza optimală pentru adult este de 180 - 200 mg de fier pe zi, fracţionat în
trei prize pentru a evita saturarea procesului de absorbţie şi transport plasmatic, cu o jumătate
de oră înainte sau cu cel puţin trei ore după mese. Pentru a evita iritaţia gastrică se recomandă
începerea tratamentului cu doze mai mici, care se cresc progresiv. Durata tratamentului este
de 4-6 luni, pentru corectarea anemiei şi refacerea depozitelor de fier. Factorii care
influenţează absorbţia: pH-ul gastric favorizează menţinerea formei ionizate, prezenţa unor
substanţe reducătoare (acid ascorbic, glucoză), prezenţa altor vitamine: vitamina H’
favorizează absorbţia fierului; carnea favorizează absorbţia Fe, vegetalele scad absorbţia.
Absorbţia cea mai bună are loc pe stomacul gol; majoritatea compuşilor de Fe sunt iritanţi
însă şi administrarea se face după masă. Absorbţia depinde şi de deficitul de fier din
organism. Oral se absoarbe peste 30-40% din cantitatea necesară.
Glubifer drajeuri ce conţin glutamat feros. Se administrează 3x2 sau 3x1 draj/zi.

110
 Ferro-Gradumet comprimate enterosolubile de sulfat feros, care cedează treptat
fierul. Un comprimat conţine 105 mg fier. Se administrează 1 comprimat pe zi, dimineaţa.
Tardyferon drajeuri de sulfat feros care cedează treptat fierul.
Fer-sol fiole buvabile conţine fericolinat.
Ferrum Hausman sirop şi fier polimaltozat fiole buvabile conţin un complex de
hidroxid fier trivalent polimaltozat.
Efecte adverse: acţiunea iritantă asupra mucoasei intestinale cu apariţia inapetenţei,
greţurilor, durerilor epigastrice; de aceea se administrează după mesele principale. Formele
lichide colorează smalţul dentar. Datorită fixării hidrogenului sulfurat (stimulent fiziologic al
peristaltismului) deseori se produce constipaţie, prin formarea sulfurii de fier scaunul se
colorează în negru – falsă melenă); diaree (prin lezarea epiteliului intestinal, mai ales la doze
mari); iritaţie gastrică, greţuri, epigastralgii;
Medicaţia parenterală - este indicată în situaţii de excepţie, când nu este oportună
administrarea orală (deficit de absorbţie, ulcer gastric, boli inflamatorii ale intestinului,
intoleranţă la fierul oral, bolnavi necooperanţi). Injectarea unei soluţii cu Fe2+ este o situaţie
nefiziologică ce poate avea efecte toxice. Administrarea parenterală foloseşte numai compuşi
de fier ce eliberează treptat ionii de fier (complexe coloidale neionizate). Injectarea
intramusculară se face conform tehnicii injecţiei “în Z” (deplasând pielea înainte de a
introduce acul, astfel încât după retragerea lui orificiul respectiv să fie acoperit de piele
intactă, evitând refularea soluţiei).Dextriferon conţine fier polimaltozat, un complex
polizaharidic al fierului. La început se administrează ½ fiolă apoi 1 fiolă la 2-3 zile.Unele
preparate se injectează i.m. profund, altele pot fi injectate i.v. lent. O fiolă a 2 ml soluţie
conţine 100 mg fier. Jectofer este un complex feric cu sorbitol şi acid citric. Se
administrează i.m. profund. Oxid feric zaharat (Venofer) este un complex hidroxid feric-
sucroză. Se poate administra i.v., până la 300 mg/zi (echivalentul a 120 mg Fe).
Efecte adverse: acţiune iritantă locală puternică, de aceea se administrează i.m.
profund; tulburări vaso-motorii. Ionii de Fe formează microprecipitate cu proteinele
plasmatice, determinând astfel o reacţie vasomotorie, colaps, ischemii, spasme ale
musculaturii netede; colorarea tegumentelor în brun (administrarea parenterală se face prin
deplasarea pielii, administrare în formă de Z); alergie, flebită, convulsii, şoc anafilactic.
Supradozarea poate provoca hemosideroză.
Intoxicaţia acută cu fier se realizează pe cale orală şi este periculoasă la copii,
provocând gastroenterită acută, afectarea ficatului şi fenomene toxice sistemice prin absorbţia
fierului, tulburări hemodinamice (colaps, lipotimie, etc). Ca antidot specific se foloseşte
deferoxamina (Desferal), care este un chelator specific al fierului.

MEDICAŢIA ANEMIEI MEGALOBLASTICE

Cobalaminele sau vitamina B12 şi acidul folic sunt vitamine din complexul B,
indispensabile pentru sinteza normală a ADN, respectiv pentru mitoza şi maturaţia celulară.
Vitamina B12 se găseşte sub 2 forme stabile ca medicament: cianocobalamina şi
hidroxicobalamina. Absorbţia digestivă depinde de prezenţa factorului intrinsec Castle
secretat de celulele parietale din mucoasa gastrică. Vitamina B12 se administrează parenteral,
s.c., i.m. După absorbţie se depozitează în ficat. Excesul se elimină renal. Deficitul de
vitamină B12 poate apare datorită incapacităţii mucoasei gastrice de a sintetiza factorul
intrinsec în anemia pernicioasă (Biermer) sau la bolnavii gastrectomizaţi. Avitaminoza se
manifestă prin anemie megaloblastică şi leziuni neurologice caracteristice. În apariţia anemiei
Biermer sunt incriminaţi factori genetici, iar afectarea mucoasei stomacale poate evolua spre
cancer gastric.
Carenţa de vitamină B12 poate avea următoarele cauze:
 aport insuficient (la indivizii cu regim vegetarian strict);
 tulburări de absorbţie (formarea insuficientă sau anormală a factorului intrinsec
Castle, datorat unei suferinţe gastrice, unei boli autoimune cu formare de anticorpi

111
 antifactor intrinsec, rezecţii de stomac, cancer gastric, inflamaţii, pancreatită cronică
cu apariţia consecutivă a unei malabsorbţii);
 consum crescut (sarcină, boli neoplazice, hipertiroidie, parazitoze intestinale, mai ales
infestarea cu Diphylobotrium latum);
 administrare de medicamente: inhibitori ai sintezei de ADN (analogi ai bazelor
purinice şi pirimidinice), protoxidul de azot (care cauzează descompunerea
cobalaminei).
Efectul antianemic se urmăreşte prin dispariţia treptată a megaloblaştilor, iar în sânge
apariţia crizei reticulocitare (maximă la 4-12 zile); creşterea numărului hematiilor (ajungând
la normal în 4-8 săptămâni); ameliorarea simptomatologiei clinice. Achilia gastrică nu este
influenţată, aceasta fiind cauza bolii. Complicaţia neurologică şi anume mieloza funiculară
(leziuni la nivelul măduvei) poate fi influenţată favorabil de doze mari. Anemia
megaloblastică cauzată de deficitul de cobalamină tratată numai cu acid folic poate regresa,
dar leziunile neurologice progresează; atrofia mucoasei gastrice, aclorhidria, lipsa factorului
Castle care depinde de capacitatea stomacului de a-l sintetiza, anemia aplastică cauzată de
tratamentul cu cloramfenicol nu sunt influenţate. Vitamina B12 este esenţială pentru
replicarea ADN, favorizând şi formarea ADN din ARN, stimulează formarea fosfolipidelor,
mielinei. Se mai indică în afecţiuni neurologice: polinevrite, mielite (doze mari de vitamina
b12 favorizează formarea tecii de mielină); în cetoze nediabetice; are şi efect anabolizant
proteic, în hepatite cronice, ciroze; tireotoxicoză; scleroză în plăci; nevralgie de trigemen;
sterilitate; malnutriţie. Nu se administrează în procese de proliferare maligne. Reacţii adverse:
urticarie, exantem, foarte rar, şoc anafilactic (se testează în prealabil sensibilitatea). Există
numeroase preparate polivitamice care conţin ciancobalamină, care pot fi utilizate în scop
profilactic (la vegetarieni, în sarcină etc.).
Acidul folic este indispensabil pentru formarea nucleotizilor purinici şi pirimidinici,
esenţial pentru sinteza ADN, deci pentru multiplicarea şi maturarea celulară. Există anumite
stări în care apare o nevoie crescută de acid folic în organism: tulburări de absorbţie; în timpul
sarcinii şi alăptării; în ciroza hepatică; la alcoolici; la bolnavii cu anemie hemolitică sau
cancer rapid evolutiv; la hipertiroidieni; în tulburări iatrogene: tratament îndelungat cu
fenobarbital, fenitoină şi primidonă. Se administrează obişnuit pe cale orală (dar şi
parenteral), dozele necesare fiind de 5-10-20 mg/zi. Leucovorina este indicată la bolnavii
care prezintă fenomene toxice prin deficit de folaţi activi, sub tratament cu metotrexat
(citotoxic antimetabolic inhibitor al dihidrofolat-reductazei).

ERITROPOETINA
Eritropoetina se foloseşte pe lângă aportul de fier sau factori de maturare în anemii
grave. Este un factor de creştere hematopoetic a cărui acţiune este dirijată direct către linia
eritrocitară. Preparatele folosite ca medicamente (Epoetin alfa, Epogen) sunt obţinute prin
recombinare ADN. Se utilizează în anemii grave cum ar fi anemia din bolile renale cronice,
boli inflamatorii şi infecţioase, anumite stări de insuficienţă medulară (mielom multiplu). Se
administrează parenteral. Ca reacţii adverse produce hipertensiune arterială (datorită creşterii
rapide a hematocritului), o tendinţă crescută la tromboză datorită vâscozităţii mari a sângelui,
sporirii numărului plachetelor, etc. Se contraindică în hipertensiune arterială. Precauţii:
suplimentarea cu fier, deşi necesară, poate creşte marcat eritropoeza cu favorizarea apariţiei
hipertensiunii; produsul este pe lista substanţelor interzise la sportivi, fiind considerată
dopantă de către Comitetul internaţional Olimpic.

SUBSTITUENŢII DE PLASMĂ
Sunt soluţii ale unor substanţe macromoleculare care introduse în circulaţie determină
expansiunea volumului lichidului intravascular de unde denumirea de “plasma expander”,
refăcând volemia.
Dextranii sunt polizaharide ce se prepară biosintetic. Se folosesc Dextranul 40 şi
112
Dextranul 70, cu masă moleculară relativă în jur de 40 000, respectiv 70 000, în soluţii. În
colapsul hipovolemic măresc volumul circulant - efect de volum - şi cresc presiunea arterială
către normal, măresc debitul cardiac. Reduc vâscozitatea sângelui şi determină desfacerea
pachetelor de hematii agregate - efect antisludging (dextranul 40). În caz de şoc, acest efect,
alături de dilatarea pasivă a capilarelor poate contribui la ameliorarea microcirculaţiei.
Indicaţii: şocul hipovolemic, ca mijloc terapeutic de urgenţă şi temporar, pentru pierderi de
plasmă sau sânge de ordinul a 1000-1500 ml, pentru profilaxia trombozelor după intervenţiile
chirurgicale ginecologice şi ortopedice; în sindroamele ischemice periferice. Efecte adverse:
supraîncărcarea circulaţiei; edem pulmonar; dificultăţi în determinarea grupelor sanguine şi a
VSH-ului; reacţii alergice (erupţii cutanate, prurit, şoc anafilactic).Nu se perfuzează împreună
cu sângele întrucât pot determina precipitarea globulinelor şi agregarea hematiilor.
Albumina umană se foloseşte în soluţie izotonă 5%, acţionând ca substituent de
plasmă în condiţii de hipovolemie. Soluţia hipertonă 25% acţionează prin aport de proteine şi
reface volemia.
Hidroxietilamidonul (HAES) este un complex de molecule de amilopectină
hidroxilată. Se găseşte sub formă de soluţii perfuzabile 6% şi 10%. Se foloseşte pentru
tratamentul şi profilaxia hipovolemiei şi şocului (hemoragic, traumatic, septic, termic); pentru
hemodiluţie terapeutică în tulburările microcirculaţiei periferice, cerebrale, retiniene,
placentare. Poate produce reacţii anafilactice, scăderea timpului de coagulare, creşterea
timpului de sângerare. Se contraindică în insuficienţa cardiacă severă, renală, coagulopatii
severe, pacineţi dializaţi, hematocrit sub 30%.
Polimeri peptidici pe bază de gelatină - cresc volemia, efectul durează 24 ore, nu
sunt imunogenici, nu produc anticorpi, nu interferă cu coagularea sau grupele sanguine.
Preparate: Haemaccel, Marisang, Gelofusine, Plasmagel, sol. perfuzabilă 3,5%. Prezintă
incompatibilitate cu sânge sau plasmă.

113
 II.19.MEDICAŢIA APARATULUI RESPIRATOR

Grupa de medicamente Denumirea comercială Forma şi compoziţia

A. ANTITUSIVE
Codeină fosfat compr. 15 mg codeină fosforică
Paxeladine sirop 0,2 g% oxeladină

Humex Sirop 0,1%, 0,13%

Tussin forte dextrometorfan
Compr. 20 mg dextrometorfan
Sinecod/Tusif Sirop 7,5 mg/ 5 ml butamirat

Levopront sirop 30 mg/5 ml

levodropropizină
B.EXPECTORANTE

Sirop expectorant sol. cu clorură de amoniu şi

extract pectoral
Robitussin Expectorans Sol.orală 100 mg/5 ml
guaifenezină
Sirop de patlagină extract fluid de patlagină, benzoat
de Na
Bromhexin compr.8 mg,pic. orale 2 mg/ml
bromhexin
Ambroxol/Mucosolvan sirop 30 mg/5 ml, compr.30 mg
ambroxol
ACC-200-600 și ACC inject compr.efervescente 200 mg, 600
mg, sol. inj.100 mg/ml
acetilcisteină
Humex sirop 2%(copii, sugari),
expectorant/Mucosin 750mg/ml (adulţi) carbocisteină

Erdomed caps.300 mg, pulb. ptr. suspensie

orală 3,5 % erdostein
Pulmozyme sol.inhal.1 mg(1000 UI/ml)
dornaza alfa
COMBINAŢII Bronchicum elixir sirop iarbă de cimbru, Grindellia,
Quebracho, etc
Tusocalm 7,5mg/120 mg compr. codeină/guaifenezină

Stoptussin (R) sol. orală în pic. butamirat citrat

40 mg,

Bioflu Plus Junior Sirop sirop 5 ml conțin 160 mg

paracetamol, 7,5 mg bromhidrat
Guaiacolglicerineter
de dextrometorfan, 151000
mg mg la
clorhidrat
10 ml de pseudoefedrină, 1
mg maleat de clorfeniramină

114
 Grupa de medicamente Denumirea comercială Forma şi compoziţia

C. ANTIASTMATICE
I. BRONHODILATATOARE
I.a. Beta-stimulatoare Salbutamol sol.0,2% pt. aerosoli, compr. 2 şi 4
adrenergice mg salbutamol

Berotec sol.0,4% fenoterol pt. aerosoli

Atimos Sol. inhalare presurizată 12

mcg/doză formoterol
Bricanyl sol.inh.2,5 mg/ ml, compr. 2,5 mg
terbutalin
Onbrez Breezhaler Caps. cu pulbere ptr. inhalat 150;
300 microg indacaterol
I.b.Anticolinergice Ipravent aerosol cu bromură de ipratropiu
200 mcg/doză
Spiriva Caps. pulb. inhal.18 mcg tiotropium
Bretaris Genuair Pulb. inhal. 322 mcg/doză
aclidinium bromidum
I.c.Xantine Teotard Caps. elib. prel. 200 mg, 350 mg
teofilină
Miofilin Caps. 100 mg, f 240 mg aminofilină
II.GLUCOCORTICOIZI
Preparate inhalatoare Clenil Sol. inhal. presuriz. 250 mcg/doză
beclometazonă
Flixotide Diskus Pulb. inhal.100 mcg/doză, 250
mcg/doză, 500 mcg/doză fluticason
Pulmicort Turbuhaler pulb.inhal.200 mcg/doză budesonid
Asmanex Twisthaler Pulb. inhal. 200 mcg/doză, 400
mcg/doză mometazonă
Alvesco Inhaler Sol. de inhal. presuriz.40; 80; 160
mcg/doză ciclesonid
III. COMBINAŢII
Berodual N aerosol ipratropium bromid 0,02
mg/doză, fenoterol 0,05 mg/doză
Ipratropiu/Salbutamol Sol. de inhalat ptr. nebulizare
TEVA ipratropiu/salbutamol 0,5 mg/2,5
mg/ 2,5 ml
Duaspir diskus 50/100, Pulbere unidoză ptr. inhalat
50/250, 50/500 salmeterol xinafoat, fluticazonă
propionat
Flutiform Susp. ptr. inhalat propionat de
fluticazonă + fumarat de formoterol
50mcg/5mcg; 125mcg/5mcg;
250mcg/10 mcg
Symbicort Turbuhaler Pulb. inhal. budesonid micronizat+
formoterol 80 mcg/4,5 mcg; 320
mcg/9 mcg

115
IV.ANTIALERGICE

Antagonist al leucotrienelor Singulair compr.masticabile 4; 5 mg; compr.

film. 10 mg montelukast sodic
V. ALTE ANTIASTMATICE Eurespal compr. film. 80 mg; sirop 10 mg/5
PTR. UZ SISTEMIC ml fenspiridum
Xolair liof. + solv. ptr. sol. inj. 75 mg, 150
mg omalizumab
Daxas compr. film. 500 mcg roflumilastum

ANTITUSIVELE

Tusea este un reflex de apărare pentru îndepărtarea unor substanţe din căile
respiratorii. Tusea uscată, neproductivă se datorează iritării receptorilor tusigeni din pleură
sau formaţiunilor tumorale.
a. Antitusivele cu acţiune centrală
Opioide: codeina şi dionina. Codeina are efect antitusiv la doze mai mici (15 mg)
decât cele analgezice (120 mg), efectul antitusiv fiind de 3 ori mai slab decât al morfinei.
Diminuă secreţiile bronşice, nu diminuă funcţia cililor vibratili (spre deosebire de morfină).
Efecte secundare: constipaţie, greaţă la doze mari; creşte presiunea intrabiliară, consecinţă a
spasmului sfincterului Oddi; convulsii, la copii; poate dezvolta toxicomanie la administrare
prelungită. Prudenţtă: la astmatici, emfizem pulmonar, insuficienţă respiratorie.
Noscapina este un alcaloid din Opiu, asemănătoare structural papaverinei, având şi
efect bronhodilatator.
Compuşi sintetici: clofedanol (Calmotusin) se găseşte sub formă de soluţie
administrată în picături. La copiii mici, unde opioidele sunt contraindicate se poate folosi
Calmotusin, oxeladina (Paxeladine) - un eupneic, care nu deprimă deloc centrul respirator.
Dextrometorfanul (Humex, Tusin) inhibă centrul bulbar al tusei ca şi codeina (activitatea
antitusivă fiind mai slabă decat a codeinei), însă, spre deosebire de aceasta, nu manifestă
acţiune analgezică şi narcotică. Dextrometorfanul este utilizat pentru tratamentul simptomatic
al tusei uscate datorate unei iritaţii la nivelul laringelui, traheei sau bronhiilor. Nu se
administrează la copiii mai mici de 2 ani si se limitează administrarea până la varsta de 6 ani.
Pentru a prezenta efecte psihoactive minore ar trebui sa se consume mai mult de 1/2 de sticlă
(aceste cantităţi ar trebui sa descurajeze consumul în scop recreaţional). Este foarte folosit in
gimnaziile sau liceele din SUA. Butamiratul (Sinecod) este un atitusiv cu eficacitate
pronunţată, are şi efect bronhodilatator. Se poate utiliza în: tuse convulsivă, profilactic pre- şi
post-operator. În caz de supradozare poate apărea somnolenţă şi hTA.
b. Antitusivele periferice acţionează asupra receptorilor tusigeni, scăzând sensibilitatea
acestora. Benzonatatul este un poliglicol înrudit cu procaina, acţionează prin deprimarea
tusei inhibând componenta aferentă a reflexului de tuse. Se dă în doze de 30 mg de 3 ori/zi.
Ceaiurile de plante care conţin mucilagii, Tilia sp, Plantago sp, Altheea, Malva sp. acoperă
mucoasa faringiană cu un strat protector.

EXPECTORANTELE

Favorizează îndepărtarea secreţiilor de pe mucoasa căilor respiratorii sau a unor

produse patologice de la acest nivel. Se indică în afecţiuni bronhopulmonare cu spută
vâscoasă, bronşite acute, cronice, mucoviscidoză.
a. EXPECTORANTE CE ACŢIONEAZĂ PRIN STIMULAREA
SECREŢIILOR FLUIDE
Aceste substanţe îşi produc efectul prin stimularea activităţii glandelor seroase din
mucoasa bronşică. Unele, după administrare orală irită receptorii emeticosensibili din
116
mucoasa gastrică, crescând pe cale reflexă vagală secreţia glandelor bronşice, iar altele se
absorb, eliminându-se prin mucoasa căilor respiratorii, acţionând direct asupra celulelor
secretorii.
Droguri vegetale expectorante - acţionează reflex. Rădăcina de Ipeca (Ipecacuanhae
radix) conţine emetină, un alcaloid. Se foloseşte sub formă de infuzie, 0,5 g /150 g apă, 3-5
linguri pe zi. La doze mai mari produce greaţă, vărsături. Se mai pot utiliza saponinele
conţinute în rădăcina de Primula (Primulae radix), infuzie 3-5 g/150 g apă, 3-5 linguri pe zi.
Săruri: clorura de amoniu se administrează sub formă de poţiune, având de
asemenea proprietăţi acidifiante şi diuretice slabe. Iodura de potasiu stimulează direct şi
reflex secreţia bronşică, fiind indicată în special în bronşite cronice. Se contraindică la
bolnavii cu tuberculoză (hemoptizie), bronşite acute. Poate produce greaţă, vomă,
tireotoxicoză, fenomene de iodism (congestia mucoasei nazale, laringită, conjunctivită, erupţii
acneiforme).
Compuşi de guaiacol: guaifenezina (Trecid) are efect secretolitic în doză mică, iar în
doze mari are efect miorelaxant central. Guaiacolsulfonatul de K (Sirogal) se foloseşte mai
ales în pediatrie.
Uleiuri volatile se elimină în parte prin căile respiratorii, prin glande şi cu aerul
expirat. Au acţiune antiseptică, iar unele spasmolitică. Câteva uleiuri vegetale stimulează
mişcarea cililor, cum este uleiul de cimbrişor, folosit sub formă de ceaiuri sau inhalaţii. Alte
uleiuri volatile folosite inhalator: uleiul de mentă, de eucalipt.
b. EXPECTORANTE MUCOLITICE
Aceste substanţe acţionează asupra secreţiei mucoase, desfăcând diferitele tipuri de
legături care determină agregarea macromoleculelor care formează mucusul, favorizând
fluidificarea secreţiilor şi uşurarea expectoraţiei.
Bromhexina (Brofimen) acţionează atât sistemic cât şi prin inhalaţii. Este puţin toxic,
bine tolerat, putându-se administra şi la copii.Se indică în bronşite acute sau cronice,
bronşiectazie. Stimulează activitatea lizozomilor, crescând secreţia enzimelor ce hidrolizează
mucopolizaharidele. Are şi mecanism mucoreglator, modificând compoziţia mucinei în sensul
creşterii de sialomucine acide, prin stimularea sialtransferazei, creşte IgA şi IgG, în
parenchimul pulmonar. Este contraindicată în ulcerul gastro-duodenal. Se impune
administrarea cu prudenţă la astmatici
Ambroxolul (Mucosolvan) este un metabolit al bromhexinei care lichefiază mucusul
bronşic vâscos, favorizează expectoraţia, este stimulant al secreţiei de surfactant pulmonar.
Administrarea concomitentă a ambroxolului cu antibiotice (amoxicilină, cefuroxim,
eritromicină, doxiciclină) creşte concentraţia pulmonară a antibioticului.
Acetilcisteina (ACC-200, Fluimucil) lizează mucusul, reduce vâscozitatea sputei, fiind
indicată în infecţii respiratorii acute şi cronice, mucoviscidoză, pe cale orală, sub formă de
aerosoli şi instilaţii traheale. Se mai foloseşte în laborator pentru fluidificarea sputei în scopul
examenului microbiologic şi ca antidot în cazul intoxicaţiei cu paracetamol. Se poate da şi la
copii sub 2 ani. Efecte adverse: bronhospasm, asfixie prin umplerea bronhiilor cu secreţia
fluidificată, la pacienţii cu expectoraţie redusă. Nu se asociază cu eritromicina, tetraciclina.
Erdosteina (Erdomed) este un derivat asemănător acetilcisteinei, folosit în tratamentul
bronhopneumopatiei obstructive cronice, administrat oral şi sub formă de inhalaţii.
Carbocisteina (Humex expectorant) se poate administra şi la sugari.
Enzimele proteolitice: tripsina, chimotripsina şi dornaza alfa (Pulmozyme) se
administrează inhalator sub formă de aerosoli. Vâscozitatea mucusului poate să scadă şi prin
simpla hidratare şi/sau administrare de bicarbonat de Na.

MEDICAŢIA ANTIASTMATICĂ
Se foloseşte în tratamentul astmului bronşic şi în alte tipuri de bronhospasm: bronşite
spastice, bronhopneumopatie cronică obstructivă. Astmul bronşic se caracterizează prin crize
de dispnee paroxistică expiratorie, datorită unui spam al musculaturii bronşice, a unui edem al
mucoasei şi a unei hipersecreţii bronşice (dopuri de mucus obstruează căile aeriene mici).
117
 a) BRONHODILATATOARE
a.Simpatomimeticele bronhodilatatoare
Ele opresc sau evită criza astmatică. Stimularea beta-1 adrenergică poate cauza
tahicardie, aritmii, ischemie miocardică. Stimularea beta-2 adrenergică a fibrelor musculare
striate explică tremorul neplăcut al degetelor. Agitaţia, anxietatea se datorează stimulării
adrenergice centrale.
Beta-2 stimulatoarele selective se administrează sub formă de aerosoli sau pe cale
orală. Salbutamol (Ventolin) sub formă de aerosoli presurizaţi dozaţi, comprimate, soluţie
inhalatorie, este cel mai folosit în criza de astm bronşic. Are durata de acţiune de 4-6 ore după
administrare inhalatorie. Efectele cardiovasculare sunt reduse. Doza maximă este de 8-10
puff-uri. Terbutalina (Bricanyl) aerosoli, fiole, comprimate. După inhalare efectul apare
rapid şi durează 4-6 ore. Fenoterol (Berotec) are durată ceva mai lungă de acţiune (6-8 ore).
Există un preparat combinat care conţine fenoterol şi bromură de ipratropiu, numit Berodual.
Pirbuterol (Maxair) se dă numai inhalator. Salmeterol (Serevent) aerosoli presurizaţi şi
discuri pentru inhalaţie. Are o acţiune de lungă durată (8-12 ore). Se foloseşte numai pentru
profilaxia crizelor. Se poate asocia cu glucocorticoizi inhalatori, existând un preparat
combinat de salmeterol cu fluticasonă numit Seretide. Se administrează 2 puffuri la 12 ore.
Formoterol (Oxis Turbuhaler) sub formă de pulbere pentru inhalare. Are efect rapid de durată
lungă. Se asociază cu glucocorticoidul budesonid în Symbicort Turbuhaler.
Beta stimulatoarele neselective: izoprenalina (Bronhodilatin) sub formă de
comprimate sublinguale de 10 mg sau aerosoli 0,5%, are însă multe efecte adverse: artimii,
palpitaţii, angină pectorală, tremor. Este contraindicată la astmatici cu cardiopatie ischemică,
în infarct miocardic acut, tahicardie, la sportivi (este o substanţă dopantă). Orciprenalina
(Astmopent) aerosoli are o acţiune mai blândă.
Simpatomimetice alfa şi beta stimulatoare: adrenalina, folosită sub formă de injecţie
subcutanat în doză de 0,5 mg în criza de rău astmatic. Efedrina are acţiune mai slabă, de
durată lungă, fiind folosită ca medicaţie de fond, pentru prevenirea crizelor.
b.Parasimpatoliticele
Ipratropiul (Atrovent) este un anticolinergic de sinteză, bronhodilatator, cu efect lent
şi durabil. Se administrează sub formă de aerosoli, de 3-4 ori pe zi. Efectele adverse: creşterea
uşoară a hiperreactivităţii bronşice la întreruperea tratamentului. Intră în preparatul combinat
Berodual alături de fenoterol, cu efect bronhodilatator marcat şi de durată lungă. Bromura de
tiotropium (Spiriva) capsule pentru inhalaţie, care se poate administra în priză unică.
Bromura de oxitropium este asemănătoare cu ipratropiul.
c. Bronhodilatatoarele directe - teofilina este un alcaloid din frunzele de ceai (Thea
sinensis), înrudit cu cafeina. Se găseşte sub formă de preparat retard teofilina retard
(Teotard)- capsule care se administrează la 12 ore interval şi sub formă solubilă, aminofilina
(Miofilin). Aminofilina are efect bronhodilatator de intensitate moderată. Stimulează respiraţia
şi creşte forţa contractilă a miocardului. La nivelul musculaturii striate (diafragm, muşchii
respiratori ajutători) este crescută forţa de contracţie. Potenţează efectul glucocorticoizilor. Se
administrează oral, i.v. sau intrarectal. Injectarea intravenoasă este necesară în criza astmatică
care nu cedează la simpatomimetice şi la bolnavii cu rău astmatic. Se injectează lent (în 10-20
minute) 5 mg/kgc pentru a nu provoca aritmii. Injectarea intravenoasă rapidă poate fi cauză de
colaps, aritmii severe, chiar moarte subită. Este contraindicată asocierea cu simpatomimetice
beta-stimulatoare neselective (pot apare aritmii grave).
b) ANTIALERGICE ŞI ANTIINFLAMATOARE
a.Antialergice
Inhibitoarele degranulării mastocitare produc stabilizarea mastocitelor sensibilizate,
cu împiedicarea eliberării mediatorilor bronhoconstricţiei, inflamaţiei şi anafilaxiei. Se
folosesc în tratamentul de fond al astmului bronşic alergic. Cromoglicatul disodic (Intal)
administrat înaintea crizei împiedică declanşarea crizei de astm alergic. Se dă sub formă de
pulbere cu turboinhalerul, nebulizări sau spray - 2 puffuri de 4 ori pe zi. Reacţii adverse:
iritaţie traheo-bronşică, tuse, cefalee, greaţă, edem laringian, gust neplăcut. La administrare
118
repetată poate apare agravarea astmului şi reacţii alergice (erupţii cutanate, reacţii
anafilactice). Nedocromil sodic (Tilade) suspensie pentru aerosoli, este asemănător, dar are
eficacitate mai mare. Nu se foloseşte decât la copii peste 12 ani. Ketotifenul (Frenasma,
Zaditen) este un antihistaminic H1 şi inhibitor al degranulării mastocitare. Se dă oral, mai ales
la copii. Efectul apare după 2-3 luni de tratament. Efecte adverse: sedare, somnolenţă, creştere
în greutate. Potenţează efectul deprimantelor sistemului nervos central.
Modificatorii de leucotriene sunt antagonişti ai receptorilor pentru leucotriene şi
inhibitori ai sintezei leucotrienelor. Se indică în forme medii la bolnavii care nu folosesc
glucocorticoizi inhalatori. Nu se folosesc în tratamentul crizei de astm. Antagoniştii
receptorilor pentru leucotriene blochează receptorii pentru leucotriene, care au efect
bronhoconstrictor puternic, stimulează secreţia de mucus, favorizează formarea edemului.
Montelukastul (Singulair) se foloseşte în tratamentul de fond în astmul cronic, profilaxia
bronhospasmului indus de efort, astm sensibil la aspirină. Se poate asocia cu beta-2
stimulatoare sau glucocorticoizi inhalatori. Zileutonul este un inhibitor al sintezei
leucotrienelor. Se foloseşte în bronhospasm indus de antigen şi de effort
b.Glucocorticoizii în astmul bronşic. Având în vedere că astmul bronşic este o boală
inflamatoare cronică, în tratamentul său un loc foarte important îl ocupă antiinflamatoarele,
iar cel mai mare beneficiu al glucocorticoizilor îl reprezintă mai ales acţiunea lor
antiinflamatoare. Un important progres al terapiei astmului s-a produs în anii ’70 prin
introducerea glucocorticoizilor inhalatori. Aceştia reprezintă medicaţia de primă linie pentru
tratamentul de fond în toate formele de astm bronşic.
Preparatele injectabile intravenos sunt indicate în crizele de astm severe, în starea de
rău astmatic. Cel mai folosit este hidrocortizonul hemisuccinat (100-500 mg injectate lent la
fiecare 2-8 ore). Se mai poate administra metilprednisolon sodiu succinat. Terapia trebuie să
fie de scurtă durată (2-3 zile) pentru a nu provoca reacţii adverse. Pentru prevenirea
ulceraţiilor peptice gastroduodenale se dau antiacide sau antisecretoare gastrice. Preparatele
sistemice care se injectează intramuscular se folosesc ca alternativă la terapia per os în
tratatment de maximum 3 luni sau la corticodependenţi, însă riscul deprimării
corticosuprarenalei este mare. Un exemplu este metilprednisolonul acetat suspensie injectat
i.m. în doză de 40-80 mg la 4 săptămâni.
Glucocorticoizii orali se folosesc în astmul sever care nu răspunde la beta-
stimulatoare şi în astmul corticodependent. Se administrează pe perioade scurte pentru a
preveni hipocorticismul endogen. Prednisonul se dă iniţial în doze mari de 30-40 mg/zi în
priză unică matinală, iar după ameliorarea simptomelor se reduce cu 5 mg la 5 zile până la 15
mg pe zi, iar apoi cu 2,5 mg la 10 zile până la doza eficientă minimă de 10 mg pe zi. Se
preferă însă metilprednisolonul. Reacţiile adverse: retenţie hidrosalină, HTA, edeme,
osteoporoză, diabet steroidic, obezitate, miopatie cortizonică, vergeturi, cataractă, oprirea
creşterii la copii. Se recomandă o dietă hiposodată, hipoglucidică, hipolipidică, bogată în
proteine, monitorizându-se periodic tensiunea arterială, potasemia şi glicemia.
Glucocorticoizii inhalatori au eficacitate crescută şi efecte adverse reduse. Preparate:
beclometazona dipropionat (Becotide, Beclomet) aerosoli; fluticasona (Flixotide inhaler)
aerosoli şi pulbere pentru inhalaţii; triamcinolon acetonid (Azmacort inhaler) sol. pentru
inhalaţii; budesonid (Pulmicort turbuhaler) aerosoli şi pulbere pentru inhalaţii; mometazon.
Realizează un control superior al simptomelor faţă de beta-2 stimulatoarele selective şi scad
necesarul folosirii acestora. De asemenea, scad necesarul folosirii de glucocorticoizi pe cale
orală. Ameliorează funcţiile pulmonare şi calitatea vieţii pacientului. După utilizare mai
îndelungată pot reduce hiperreactivitatea bronşică. Nu se folosesc în criza de astm bronşic şi
în astmul sever corticodependent. Se administrează de obicei câte 2 puffuri odată de 2-4 ori pe
zi. Reacţiile adverse: candidoză bucală (se previne prin clătirea cavităţii bucale cu soluţie de
bicarbonat de sodiu după inhalare); disfonie, reducerea densităţii osoase la femei. Se indică în
forme medii şi severe de astm bronşic pentru profilaxia crizelor. Se contraindică în
tuberculoza pulmonară.

119
 II.20.MEDICAŢIA APARATULUI DIGESTIV
Grupa de medicamente Denumirea Forma şi compoziţia
comercială
A. ENZIME
ENZIME PANCREATICE ŞI Triferment draj.cu tripsină, lipază, amilază
COMBINAŢII
Kreon Caps. gastrorezistente
Mezym forte 1000 pancreatină
Compr. filmate amilază, lipază,
proteaze

Zymogen draj.cu pepsină, lipază, amilază

protează, acid dehidrocolic,
hemicelulază
Festal draj.cu lipază, amilază, proteaze
pancreatice, hemicelulază, bilă
de bou
Panzcebil Draj. gastrorezistente enzime
pancreatice, bilă de bou uscată,
hemicelulază
B. ANTIACIDE ŞI ANTIULCEROASE
1.NEUTRALIZANTE
Dicarbocalm compr.CaCO3, MgCO3, trisilicat
de Mg
Gastrobent flac.susp.bentonită, MgCO3,
sorbitol, glicol, xilină
Almagel susp. Al(OH)3, Mg(OH)3
Almagel A -“- +
benzocaină
Rennie compr.masticabile cu CaCO3,
MgCO3
Maalox/Novalox compr.masticabile cu Al(OH)3,
Mg(OH)2
Epicogel susp. Al(OH)3, Mg(OH)2,
dimeticon
Talcid/Rutacid compr.masticabile 500 mg
hidrotalcit
Tri-Om Gel gel cu 30% aluminiusilicat de
magneziu şi calciu amorf
Esogast Compr. ptr supt hidroxid de
aluminiu, carbonat de magneziu,
alginat de sodiu, colagen
Gaviscon Advance Susp. orală alginat de sodiu,
hidrogen carbonat de potasiu
2.ANTISECRETOARE
2.1.Antihistaminice H2 blocante Cimetidina Arena compr.0,2 g cimetidină
Ranitidin /Zantac compr.0,15; 0,3 g ranitidină
Famodin/Quamatel compr.20 şi 40 mg famotidină
Nizatidin Vim caps.0,15 g nizatidină
Spectrum

120
 Grupa de medicamente Denumirea Forma şi compoziţia
comercială

2.ANTISECRETOARE (continuare)
2.2. Parasimpatolitice
2.3.Inhibitori ai pompei
protoni
2.4.Prostaglandine
3.ALTE ANTIULCEROASE
C. ANTIEMETICE ŞI PROPULSIVE
Atropina Vezi Medicaţia SNV
Scopolamina Vezi Medicaţia SNV
Propantelina Vezi Medicaţia SNV
Buscopan/Buscorem Vezi Medicaţia SNV
Gastrozepin Vezi Medicaţia SNV
Spasmomen compr.film.40 mg otilonium
de Omeprazol caps. 10, 20 mg omeprazol
Lanzap compr. gastrorezistente 30 mg
lansoprazol
Controloc/Nolpaza compr.20, 40 mg pantoprazol
Nexium compr. gastrorezistente 20, 40 mg
esomeprazol
Rabelinz compr.gastrorezistente 20; 40 mg
rabeprazol
Cytotec compr.200 mcg misoprostol
Gastrofait/Venter compr. 1 g sucralfat
De Nol compr.120 mg subcitrat coloidal
de bismut
Helicocin 1 compr.750 mg amoxicilină şi 1
compr.500 mg metronidazol

Antiemetice Emetiral draj. 5 mg, sup. 5, 25 mg

proclorperazină
Emend Caps. 80 mg, 125 mg aprepitantum
Osetron compr. 4 şi 8 mg, f 2 mg/ml mg
ondansetron
Kytril compr.film.1 mg, f 3 mg
granisetron
Aloxi Sol. inj. 250 mcg/5 ml, caps. moi
500 mcg palonosetron
Metoclopramid/ compr.10 mg, f 10 mg/2 ml
Reglan metoclopramid
Propulsive Motilium compr. 10 mg domperidon

Zirid compr. film. 50 mg itopridum

Debridat/Ibutin compr. 100 mg, susp.trimebutină

121
Grupa de medicamente Denumirea
comercială
D. PURGATIVE ŞI LAXATIVE
IRITANTE
DE VOLUM
LUBREFIANTE
OSMOTICE
CU ACŢIUNE RECTALĂ
Supozitoare
glicerină
E. ADSORBANTE ŞI ANTIDIAREICE
Adsorbante, astringente,
antiperistaltice
Microorganisme antidiareice
Forma şi compoziţia
Eucarbon compr. extr. Rhei, fol. Sennae,
sulf, carbune, mentol
Cortelax draj.extract cruşin, Rhei,
Cichorium, Glicirrhiziae
Laxatin draj.cruşin, fenolftaleină,
stricnină, atropină
Ciocolax compr. 480 mg fenolftaleină
Dulcolax/Stadalax draj.5 mg bisacodil
Dulcopic sol. orală 7,5 mg/ml picosulfat
de sodiu
Tisasen compr. film. 10 mg senozid A şi
B
Galcorin granule cu mucilag de
Diom -fibra compr. tărâţă de grâu stabilizată,
Carrageen
lactoză, dextroză
Mucofalk-apple, - plicuri cu granule ptr. suspensie
orange orală cu seminţe de Psylla
(Ispaghula)
Paragel gel cu ulei de parafină, corectori
de gust
Sintolax draj. 50 mg docusat
Lactuloza/Duphalac sirop 65g/100 ml
Forlax pulb.macrogol 4000
Fortrans pulb.macrogol 4000, Na2SO4,
NaHCO3, NaCl, KCl, aromă
Enemax flacon sol. hipertonă fosfat
monosodic, fosfat disodic
Microlax gel rectal cu citrat de Na, D-
sorbitol, laurilsulfoacetat de Na
cu sup.pentru adulţi şi copii
Norit Caps. 200 mg cărbune medicinal
Smecta plic cu pulb.pentru suspensie
diosmectită
Imodium caps. 2 mg loperamid
Pink Bismuth Tabletes compr.mastic.bismut subsalicilat
Hidrasec Pulb. sol. orală 10 mg, 30 mg,
caps. 100 mg racecadotril
Ceolat compr.mastic.dimeticon
Enterolactil caps.0,25 g liofilizat de
Lactobacillus acidophilus şi
Enterol-250 caps. 250 mg pulb.liofil.celule
L.casei
vii de Saccharomyces boulardi
122
 Grupa de medicamente Denumirea Forma şi compoziţia
comercială
F. COLAGOGE ŞI COLERETICE
Ursofalk caps.25 mg ac.ursodezoxicolic
Oxbill draj.extract bilă bovină, frunze de
mentă, extr.Ginger
Colebil draj.bilă de bou uscată, salicilat de Na,
metenamină, ulei de mentă
Fiobilin compr.250 mg ac.dehidrocolic
Anghirol Compr. 3,25 mg Extr.Cynara scolimus

Instamixt granule cu extract de anghinare,

păpădie, rostopască, sunătoare
Rowachol sol.uz int, caps.cu uleiuri volatile
Choleol sol.int cu ul.de mentă, ienupăr, eucalipt

Hepatobil compr.din pulbere de rostopască,

sunătoare, anghinare, hamei, Valeriana
G. TERAPIA HEPATICĂ, LIPOTROPE

Hepatoprotectoare Arginină-sorbitol flac.perf. 250, 500 ml

Sargenor compr.mastic., sol.buv. aspartat de
arginină
Aspatofort f 10 ml acid aspartic, piridoxină
Hepabionta draj.vit.B1, B2, B6, B12,
nicotinamidă, calciu pantotenat,
biotină, tocoferol acetat, rutozid, acid
oroti, acid lipoic, inozitol
Multiglutin f 10 ml ac.glutamic, carbonat de Ca,
uree
Lipovitan draj.colină, metionină, inositol, vit.B1,
B2, B6, pantenol, nicotinamidă,
vit.B12
Mecopar forte compr.film. colină, metionină, vit.B1,
B2, B6, B12, E, ac.nicotinic,
pantotenat de Ca
Metaspar caps.metionină, ac.aspartic, vit.B1, B2,
B6, PP
Silimarina/Legalon compr.35 mg silimarina (silibina,
silidianina, silicristina)
Liv 52 compr. plante (India)
Redigest caps.extr.armurariu, cuticulă de pipotă
Fosfolipide esenţiale în Essentiale forte caps.fosfolipide esenţiale , vit.B1, B2,
combinaţii B6, B12, E, PP

123
Eupepticele şi stimulatoarele secreţiilor gastrointestinale

Eupepticele cresc pofta de mâncare. Amarele stimulează reflex secreţia salivară şi

gastrică. Se administrează înaintea meselor principale cu 20-30 minute. Pot fi: uleiuri volatile
din coaja de portocale, alcaloizi (strichnina, chinina); drogurile aromatice reprezentate de
condimente, ardei iute, hrean, muştar; acestea stimulează secreţia gastro-intestinală printr-o
acţiune iritantă. Alte aromatice au efect antispastic, combat meteorismul - chimion, anason,
etc.

Substituentele secreţiei gastrice şi enzimele

Medicamentele acidifiante se utilizează în caz de hipoaciditate. Acidul clorhidric

diluat (10%) se administrează oral sub formă de picături: 30-40-60 picături într-o jumătate
de pahar cu apă, ce se consumă în timpul meselor principale. Se suge cu paiul pentru a nu
ataca smalţul dentar. Acidul citric se foloseşte în pediatrie în doză de 200 mg - 1 g în soluţie.
Combate şi proliferarea microbilor.Lipseşte de obicei la cei ce nu au suficientă aciditate,
pentru că nu este transformat pepsinogenul în pepsină.
Pepsina se administrează odată cu substanţele acidifiante. Enzimele pancreatice se
indică în dispepsii, pancreatite cronice, excese alimentare, meteorism. Tripsina, amilaza,
lipaza se găsesc în Triferment drajeuri, Digestin capsule, Kreon capsule sau în alte preparate,
care mai pot conţine hemicelulază sau bilă de bou (Digestal Forte, Festal, Panzcebil,
Zymogen); se administrează la mese sau la scurt timp după mesele principale. Se înghit
întregi.

ANTIULCEROASELE

Medicamentele antiulceroase combat agresiunea clorhidro-peptică sau favorizează

apărarea mucoasei gastroduodenale.
ANTIACIDE, NEUTRALIZANTE ŞI PANSAMENTE
Se folosesc în caz de hiperaciditate gastrică, gastrită hiperacidă şi în tratamentul
ulcerului gastro-duodenal. Sunt baze slabe capabile să neutralizeze acidul clorhidric sau să
scadă aciditatea gastrică. Acţionează asupra acidului clorhidric secretat. Antiacidele sistemice
sau alcalinizante alcalinizează mucoasa stomacală, se absorb în organism şi produc
alcalinizarea urinii (bicarbonatul de sodiu). Antiacidele neutralizante acţionează numai local
printr-o reacţie chimică de neutralizare. Pansamentele acţionează fizico-chimic prin
tamponarea acidităţii. Adsorb acidul clorhidric, formând un gel adeziv cu efect protector la
nivelul mucoasei.
Bicarbonatul de sodium duce la alcalinizarea mediului intern, se administrează la 2-3
ore după mesele principale sau a jeun în dureri foarte mari; efectul este prompt dar fugitiv, are
şi acţiune antispastică, produce vasodilataţie datorită CO2 eliberat. Dezavantaje: în urma
alcalinizării apare secreţia compensatoare de acid, cu efect rebound; efect de durată foarte
scurtă, de aceea se administrează în cantităţi foarte mici (<0,5 g). Se poate asocia cu
parasimpatolitice ce prelungesc durata staţionării în stomac.
Carbonatul de calciu acţionează printr-o reacţie de dublu schimb. Se asociază cu alte
antiacide, pentru a se evita dozele prea mari care pot produce constipaţie. La doze mari
produce hipercalcemie şi favorizarea formării calculilor renali
Compuşii de magneziu sunt substanţe neutralizante, nu eliberează bioxid de carbon,
neutralizarea se produce treptat. Oxidul de magneziu formează în apă hidroxid de magneziu.
Ionii de magneziu se eliberează sub formă de clorură de magneziu cu efect laxativ.Trisilicatul
de magneziu determină formarea unui gel adeziv, cu efect protector şi tampon pe mucoasa

124
gastrică.
Compuşii de aluminiu: hidroxidul de aluminiu are acţiune lentă şi slabă. Aluminiul
trivalent inhibă motilitatea gastrointestinală, întârziind golirea stomacului şi provocând
constipaţie. Leagă acizii biliari (factori agresivi). Silicatul de aluminiu hidratat (bentonita)
formează o soluţie coloidală pe suprafaţa mucoasei gastrice, cu efect protector. Intră în
compoziţia preparatului Gastrobent suspensie.
Există derivaţi de aluminiu şi magneziu în asociere: silicatul hidratat de aluminu şi
magneziu - almasilat (Gelusil, Tri-om gel) şi carbonatul hidratat de aluminiu şi magneziu -
hidrotalcit (Talcid), care au efect adsorbant pentru HCl, toxine, virusuri, microorganisme.
Sărurile de bismut sunt pulberi grele, insolubile ce acoperă mucoasa cu un strat
aderent, favorizează epitelizarea.
Combinaţii de antiacide: Dicarbocalm, Rennie, Almagel, Maalox, Malucol, Novalox,
Epicogel, Ulcerotrat sub formă de comprimate pentru supt, comprimate masticabile,
suspensie orală, plicuri cu pulbere pentru suspensie, etc.

c) ANTISECRETOARE
a. Substanţele parasimpatolitice determină inhibarea secreţiei bazale de acid
clorhidric cu 40-50%; de asemenea, diminuează tonusul şi peristaltismul gastric, cu
întârzierea golirii stomacului şi prelungirea efectului antiacidelor. Întârzierea golirii
stomacului este benefică în ulcerul duodenal, dar dăunătoare în ulcerul gastric. Ex. atropina,
propantelina. Pirenzepina (Gastrozepin) are acţiune antisecretoare gastrică foarte selectivă,
prezentând astfel mai puţine efecte adverse.
b. Blocante H2-histaminergice sunt inhibitoare puternice ale secreţiei gastrice, care se
dau optim seara la culcare.
Cimetidina (Histodil) se dă în doză este de 1,2 g pe zi, administrată fracţionat (250 mg
de 3 ori pe zi si 400 mg seara pentru prevenirea secreţiei gastrice nocturne). Reacţii adverse:
inhibitor enzimatic, are acţiune antiandrogenică datorită afinităţii pe receptorii androgeni,
producând ginecomastie, galactoree; mai poate determina icter, bradicardie, anxietate,
confuzie, halucinaţii.
Ranitidina (Zantac) se dă în doză de 150 mg ziua si 300 mg seara la culcare. Pentru
profilaxia recurenţelor se administrează în doza de 150 mg pe zi. Este mai bine suportată
decât cimetidina. Rar poate produce leucopenie, trombocitopenie la obezi, efecte
antiandrogenice (oligospermie) slabe. Absorbţia ei este scăzută la asocierea cu antiacide.
Nizatidina (Axid) se absoarbe foarte bine digestiv, are durată de acţiune nocturnă
lungă; se dă şi injectabil.
Un compus cu potenţă mare este famotidina (Quamatel), care nu produce inhibiţie
enzimatică, nu are efecte adverse de tip antiandrogenic.

c. Inhibitorii pompei de protoni

Omeprazolul (Losec, Omeran) este un inhibitor foarte activ al secreţiei gastrice acide.
Este indicat în tratamentul ulcerului duodenal, esofagitei de reflux, de primă alegere în
sindromul Zollinger-Ellison. Tratamentul prelungit cu omeprazol poate determina rareori
tumori carcinoide. Datorită reducerii puternice a acidităţii gastrice favoriza dezvoltarea
bacteriilor intragastric şi apariţia candidozei gastrointestinale. Mai produce greaţă, cefalee,
confuzie, hepatită, fotosensibilizare, şoc anafilactic, greaţă, diaree, constipaţie, neutropenie,
trombocitopenie, agranulocitoză, cefalee, stare confuzională, halucinaţii, creşterea
transaminazelor, hepatită. Doza este de 20 mg o dată pe zi. Esomeprazolul (Nexium) este
izomerul S al omeprazolului, care se foloseşte pentru eradicarea infecţiei cu Helicobacter
pylori. Alţi compuşi: pantoprazol (Controloc), lansoprazol (Lanzap).
d. Citoprotectoare
Sucralfatul are acţiune antipeptică, formează un complex cu proteinele din nişa
ulceroasă, realizând un strat protector faţă de factorii agresivi; creşte secreţia de mucus şi
modifică şi compoziţia sa. Se administrează oral de 4 ori câte 1 g pe zi. Nu se asociază cu

125
antiacide, deoarece el devine activ numai în mediu acid. Poate produce constipaţie, împiedică
absorbţia digestivă a tetraciclinei şi ciprofloxacinei.
Prostaglandinele: misoprostol (Cytotec), derivat de PGE1 este un protector al
mucoasei gastrice. Determină creşterea secreţiei de mucus, stimulează irigaţia mucoasei
gastrice, favorizează regenerarea celulelor mucoasei gastrice. Are şi efect antisecretor. De
asemenea, are acţiune ocitocică pe uterul gravid, fiind contraindicat în sarcină, deoarece poate
provoca avort sau naştere prematură. Se foloseşte şi în profilaxia ulcerului şi gastropatiei
provocate de antiinflamatoarele nesteroidiene (AINS). Alţi compuşi: enprostil, arbaprostil,
rioprostil.
Subcitratul de bismut coloidal (De Nol) realizează pe suprafaţa leziunii ulceroase un
depozit cristalin aderent, protejând-o de agresiune. Efectul antiulceros este atribuit în
principal însă acţiunii antibacteriene faţă de Helicobacter pylori, cât şi inhibării proteazei
secretată de germen.
d) ANTIULCEROASE ANTIHELICOBACTER PYLORI
Helicobacter pylori este un bacil gram negativ implicat în patogenia bolii ulceroase.
Secretă mai multe enzime, cum ar fi proteaza care reduce protecţia mucoasei faţă de
agresiunea secreţiei acide şi ureaza care metabolizează ureea la amoniac, care crează un pH
alcalin, ce întreţine continuu o secreţie gastrică acidă. Pentru eradicarea infecţiei este necesară
o polichimioterapie. Se pot folosi: subcitratul de bismut coloidal (De nol), metronidazol,
tetraciclină, amoxicilină, claritromicină, precum şi antisecretoare (ranitidină sau
omeprazol). Preparatul Helicocin conţine amoxicilină şi metronidazol. O schemă de
tratament cu durată de 10-14 zile asociază omeprazol + De nol + amoxicilină + metronidazol.

Antivomitivele
Aceste substanţe au o frecventă utilizare ca medicaţie simptomatică în vărsături
incoercibile cu dereglări electrolitice.
Scopolamina are proprietăţi anticolinergice, fiind şi un sedativ psihomotor. Este utilă
în voma provocată de răul de mişcare sub formă de plasture.
Antihistaminicele sunt utile împotriva greţurilor şi vomei din răul de mişcare, în
boala Meniere, în vărsăturile din sarcină, în voma produsă de medicamente. Se foloseşte
frecvent prometazina (Romergan), iar în vărsăturile incoercibile clorpromazina
(Plegomazin).
Proclorperazina (Emetiral) se administrează oral, rectal sau în injecţii
intramusculare, fiind folosită şi la copii.
Metoclopramidul este activ în voma provocată prin iradiere, gastrită, ulcer, cancer
gastric sau intestinal; în doze mari este eficace în voma severă produsă de citostatice. Are
acţiune centrală antivomitivă şi periferică de contracţie a cardiei, relaxare a pilorului şi
creşterea peristaltismului intestinal. Ca propulsiv (prokinetic) se indică în reflex esofagian;
spasm piloric; adjuvant în intubaţia duodenală, în caz de spasm piloric; în migrenă (la
începutul crizei, o doză) poate fi eficace. Stimulează secreţia se prolactină, prin mecanism
antidopaminergic (în consecinţă poate produce ginecomastie, diminuarea libidoului,
galactoree, amenoree). Are efecte neurologice extrapiramidale, mai ales la copii şi persoanele
tinere (spasm tetanic, mişcări distonice ale feţei şi membrelor, diskinezie tardivă). Precauţii:
insuficienţă renală, sarcină, alăptare, conducători auto.
Domperidon (Motilium) este un metabolit al metoclopramidului, cu efect antiemetic
de intensitate medie. Indicaţii: sindrom dispeptic complex (golirea stomacului întârziat, reflux
gastro-intestinal, esofagită). De elecţie în greţuri şi vărsături provocate de antiparkinsoniene
dopaminergice, maxim 3 luni. Are efect prokinetic. Nu produce tulburări motorii
extrapiramidale. Contraindicaţii: cancer de sân, ileus mecanic, copii sub 5 ani.
Ondansetronul (Zofran) este un antiemetic eficace faţă de voma intensă produsă de
citostatice şi de radiaţii. Compuşi asemănători sunt granistetronul şi tropisetronul.
Citostaticele eliberează serotonină central în ZCD şi periferic din celulele enterocromafine.
Mecanismul de acţiune constă în antagonizarea efectelor serotoninei, la nivelul receptorilor 5

126
HT3, central în zona chemoreceptoare declanşatoare a vomei, ZCD dar şi periferic şi
intestinal. Reacţii adverse: constipaţie sau diaree; senzaţia de căldură la cap şi epigastric;
cefalee. La administrare rapidă i.v. pot apărea tulburări de vedere tranzitorii, aritmii, hTA,
convulsii.
Nabilona (canabinoid de sinteză) are proprietăţi asemănătoare tetrahidrocanabinolului.
Se utilizează în profilaxia şi tratamentul vomei indusă de chimioterapice, citostatice.
Acţionează la nivelul zonei chemodeclanşatoare a vomei din bulb. Se administrează în doze
de 1-2 mg de 2 ori pe zi. Efecte secundare: somnolenţă, ameţeli, euforie sau disforie (cu
manifestări psihotice), hipotensiune arterială cu tahicardie.
Piridoxina (Vitamina B6) ar avea eficacitate în vărsăturile provocate de sarcină şi
boala de iradiaţie.

Laxativele şi purgativele

Grăbesc tranzitul intestinal şi/sau măresc conţinutul in apă al materiilor fecale.

Laxativele au un efect mai blând, de uşurare a defecaţiei, iar purgativele au un efect energic,
cu înmuierea materiilor fecale. Se indică în: constipaţii acute, constipaţii cronice, în intoxicaţii
acute, la încheierea unei cure de tratament cu antihelmintice, la bolnavii cu hernie, hemoroizi,
fisuri ano-rectale, înaintea unei intervenţii chirurgicale la nivelul tubului digestiv sau pentru
pregătirea examenului radiologic al tubului digestiv. Sunt contraindicate la bolnavii cu
apendicită, în ileus mecanic, în abdomen acut. Se administrează cu precauţie la copiii mici
(risc de deshidratare), gravide (pot stimula motilitatea uterină), la batrâni. Nu se administrează
la sugari.
a.PURGATIVELE IRITANTE - stimulează peristaltismul. Sunt indicate mai ales
când este necesară evacuarea rapidă a intestinului. Uleiul de ricin se administrează în doză de
15-30 g si produce efect în cca 1-3 ore. Provoacă rareori colici intestinale. Substanţele active
numai în colon îşi produc efectul după cca 8 ore. Purgativele antrachinonice sunt
reprezentate de câteva produse vegetale: frangula (scoarţa de cruşin), aloesul, senna. Se
elimină prin lapte şi pot provoca uneori diaree la sugari. Cruşinul intră în preparatele
Carbocif, Cortelax, Normoponderol, iar senna în Regulax, Rixative, Tisasen. Substanţe
sintetice: fenolftaleina (Ciocolax), bisacodilul (Dulcolax) şi sodiu picosulfat (Dulcopic).
b.PURGATIVELE OSMOTICE (SALINE) - sunt săruri care se absorb în mică
măsură, rămânând în intestin, unde reţin apa prin osmoză. Provoacă eliminarea de scaune
lichide la 1-3 ore de la administrare. Se folosesc pentru evacuarea rapidă a intestinului
(înaintea examenului radiologic, intervenţii chirurgicale şi în unele intoxicaţii. Sulfatul de
magneziu (sarea amară) se administrează în doză de 15 g, dizolvat cu multă apă. Trebuie
evitat la copii mici. Asemănător acţionează sulfatul de sodiu (sarea Glauber). Lactuloza
(Duphalac) este indicată în tratamentul constipaţiei produse de opioide şi al encefalopatiei
hepatice, pentru scăderea amoniemiei. Macrogolii sunt polietilenglicoli cu lanţ lung, chimic
inerţi, care nu se absorb din tubul digestiv, intrând în preparatele Forlax, Fortrans, alături de
amestecuri de electroliţi pentru a nu tulbura echilibrul ionic. Hexitoli: manitol, sorbitol.
c.LAXATIVELE DE VOLUM - cuprind fibre vegetale nedigerabile care cresc
conţinutul colonului, stimulând ca urmare peristaltismul. Exemple: triticum (Diom Fibra)
adică tărâţa de grâu, psyllium obţinută din păstaia seminţelor de Ispaghula în preparatul
Mucofalk-orange sau Mucofalk-apple, o serie de alimente: pâinea integrală, smochinele,
curmalele.
d.LAXATIVELE LUBREFIANTE - acţionează prin înmuierea scaunului şi prin
favorizarea progresiei conţinutului intestinal. Docusatul (Sintolax) are efect slab, care se
evidenţiază după 2-3 zile. Uleiul de parafină administrat oral înmoaie scaunul. Doza este de
30 g. Nu se asociază cu docusatul, deoarece acesta îi favorizează absorbţia, cu formarea de
parafinoame.
e.CU ACŢIUNE RECTALĂ - acţionează prin iritarea mucoasei rectale şi declanşarea
reflexului de defecaţie. Se folosesc supozitoarele de glicerină (pentru adulţi şi pentru copii).

127
 Abuzul de laxative este foarte periculos pentru că poate induce boala laxativelor, care
se prezintă ca o diaree continuă, datorită unei colite severe, cu pierderi de electroliţi ,vitamine,
deshidratare. Problema constipaţiei trebuie rezolvată prin modificarea stilului de viaţă,
coportamentului alimentar, sedentarism. Asocierea laxativelor cu antibiotice cu spectru larg
poate duce la dendinţă la diaree.

Medicaţia antispastică

Se indică în spasme la nivelul tractului gastro-intestinal, biliar, în caz de inflamaţii,

litiază, tumori, înaintea explorărilor endoscopice. În funcţie de mecanismul de acţiune există 2
grupe de antispastice: neurotrope (parasimpatolitice) şi musculotrope.
Antispasticele parasimpatolitice au eficaxcitate mare la nivelul tubului digestiv şi mai
slabă asupra căilor biliare. Reprezentanţi: atropina, se dă la adult şi copii peste 7 ani,
bromura de butilscopolamoniu (Scobutil, Buscopan) se poate da oral, rectal şi injectabil;
propantelina; otilonium.
Antispasticele musculotrope: papaverina este un alcaloid din Opiu, se foloseşte oral
şi injectabil (s.c. sau i.m.), poate produce somnolenţă, constipaţie, cefalee, transpiraţii. Are şi
acţiune vasodilatatoare. Se contraindică la şoferi. Drotaverina (No spa) are acţiune
antispastică de 2-5 ori mai mare comparativ cu papaverina. Acţiunile la nivel cardiovascular
sunt slabe. Administrarea i.v. se face în poziţie culcată, se dă cu prudenţă în sarcină şi în
timpul alăptării. Mebeverina se foloseşte în colonul iritabil.
Există preparate combinate ce conţin antispastice parasimpatolitice, musculotrope în
asociere cu antialgice sau sedative. Ex. Scobutil compus (conţine bromură de
butilscopolaminiu şi metamizol - un analgezic), Piafen (conţine metamizol, pitofenonă şi
fenpipramidă - antispastice musculotrope), Lizadon P (papaverină, atropină, fenobarbital,
propifenazonă).

Medicaţia antidiareică şi antiinflamatoare intestinală

Medicaţia simptomatică folosită în tratamentul diareelor acţionează asupra

elementelor neuromusculare, asupra mucoasei sau asupra conţinutului intestinal.
a.Medicamente care micşorează peristaltismul intestinal
Parasimpatoliticele: atropina, scobutilul.
Opioidele: Opiul are proprietăţi constipante prin morfină. Se folosesc: pulberea de
opiu, tinctura de opiu (20-25 de picături la nevoie). Se mai pot administra codeina, dionina.
Opioide cu acţiune periferică sunt: difenoxilatul şi loperamida (Imodium) - aceasta se
administrează în doză de 2 mg după fiecare scaun nelegat, maximum 16 mg pe zi. Nu produce
dependenţă. Un medicament mai nou este racecadotrilul (Hidrasec) - un inhibitor de
enkefalinază, ce determină creşterea nivelului de enkefaline care acţionează asupra
enterocitelor, reducând astfel hipersecreţia de apă şi electroliţi în lumenul intestinal.
b. Substanţe care acţionează la nivelul mucoasei intestinale (astringente) - materiile
tanante au origine vegetală, acţionează prin precipitarea proteinelor extracelulare. Cel mai
cunoscut este acidul tanic. Se mai pot folosi ceaiuri medicinale, care conţin derivaţi de tanină
- de exemplu de afine, plante care conţin compuşi cu caracter antibiotic, antiseptic: coada
racului, ştevia stânilor.
c. Adsorbante şi protectoare - adsorb compuşi toxici din conţinutul intestinal sau
protejează mucoasa. Cărbunele medicinal (Norit, Carbomix) adsoarbe substanţe bazice,
acide, toxine, gaze. În intoxicaţii se utilizează ca antidot în doză de 10-15 g odată, după
spălătură gastrică. Diosmectita (Smecta) este un aluminosilicat natural, care creşte
vâscozitatea gelului mucos de pe suprafaţa mucoasei digestive şi are efect citoprotector, fiind
folosită şi în balonare, colon iritabil. Foarte rar poate produce constipaţie. Subsalicilatul de
bismut (Pink bismuth tablets) este un complex de bismut trivalent şi salicilat suspendat într-o
argilă, având efect antisecretor, antiinflamator, antimicrobian. Poate produce colorarea

128
scaunului în negru şi se evită la copii. Se mai pot folosi substanţele mucilaginoase:
polizaharide, pectine (din mere, morcovi, gutui).
d.Antiinflamatoare intestinale - se administrează în bolile inflamatorii intestinale:
colită ulceroasă, boala Crohn. Sulfasalazina sau salazosulfapiridina (Salazopyrin) se
descompune în colon sub acţiunea enzimelor bacteriene în acid 5-aminosalicilic, care se
absoarbe foarte puţin şi rămâne în contact cu mucoasa colonului, fiind responsabil de efectul
terapeutic şi sulfapiridină (o sulfonamidă antibacteriană), care se absoarbe aproape complet.
Sulfapiridina este responsabilă de efectele adverse: cefalee, greaţă, reacţii alergice, depresie
medulară, oligospermie cu sterilitate reversibilă, anemie hemolitică. Mesalazina (Salofalk -
250, -500) este acidul 5-aminosalicilic, care are un potenţial farmacotoxicologic redus
comparativ cu sulfasalazina, producând rar greaţă, vomă, dureri abdominale. Budesonidul
(Budenofalk) este un glucocorticoid folosit pentru inducerea şi menţinerea remisiunilor în
boala Crohn.

Propulsive şi reglatoare ale motilităţii gastrointestinale

Propulsivele sau prokineticele sunt medicamente care stimulează motilitatea
gastrointestinală, favorizând tranzitul normal. Se folosesc în sindromul de hipomotilitate
gastrică (apare postoperator, în anorexie nervoasă, neuropatie diabetică), manifestat prin
greaţă, vomă, reflux esofagian, durere retrosternală, pirozis, dispnee. Sunt contraindicate în
obstrucţia gastrointestinală mecanică. Antagonişti dopaminergici D2: benzamide
(metoclopramid, domperidon); agonişti serotoninergici 5-HT4: cisaprid (Coordinax),
parasimpatomimetice: neostigmina, betanecol. Neostigmina (Miostin) şi betanecolul se
administrează în ileus paralitic postoperator, distensie abdominală.
Un reglator al motilităţii gastrointestinale este trimebutinul (Debridat) este un
agonist enkefalinic asupra receptorilor excitatori şi inhibitori gastrointestinali. Face parte din
categoria reglatoarelor motilităţii gastrointestinale, acţionând ca: stimulator în hipomotilitate;
relaxant, spasmolitic în hipermotilitate. Indicaţii: sindromul colonului iritabil; tulburări
digestive funcţionale: spasme, crampe, dureri abdominale, diaree, constipaţie, balonări); la
copii, în prima săptămână de viaţă, în colici, abdomen dureros cronic, tulburări de tranzit
intestinal. Rar au fost observate reacţii adverse cutanate.

Colagogele
Sunt stimulatoare ale scurgerii bilei, crescând fluxul biliar. Efectele acestora se
realizează prin 2 mecanisme: efect coleretic, când cresc secreţia bilei la nivelul celulei
hepatice; efect colecistokinetic prin contracţia vezicii biliare, respectiv a căilor biliare, bila
este evacuată din vezica biliară şi din coledoc, etc. Indicaţii: în stază biliară, diskinezii biliare;
în infecţii ale căilor biliare; în hepatita cronică inactivă cu icter persistent; şi în dispepsii
(însoţite de constipaţii). Contraindicaţii: în icter mecanic (se poate produce ruptura căilor
biliare), colici biliare, hepatită acută.
Acizii biliari şi săruri. Acizii provin din bilă de bou uscată şi purificată. Colebilul
conţine bilă de bou şi se administrează în timpul meselor principale. Acidul dehidrocolic
(Fiobilin) provoacă o secreţie biliară abundentă, apoasă.
Droguri vegetale precum anghinarea, cicoare, păpădie se găsesc în preparate ca
Anghirol, Hepatobil, Instamixt, cu acţiune coleretică.
Substanţe sintetice: salicilaţii şi carbicolul.
Substanţe predominant colecistokinetice: sulfaţii de Mg, de Na. Se mai poate folosi
uleiul de măsline.

129
 II.21.ANTIDIABETICE
Grupa de medicamente Denumirea Forma şi compoziţia
comercială

1.INSULINE ȘI ANALOGI Actrapid sol.inj. 40 UI/ml 10 ml insulină

CU ACȚIUNE RAPIDĂ solubilă cu acţiune rapidă
Novorapid Flexpen sol.inj. 100 U.i./ml insulină rapidă
aspartat
Humalog sol.inj.40 UI/ml, 100 UI/ml insulină
LISPRO (analog al insulinei umane
obţ. prin tehnologia ADN
recombinant)
Apidra sol. inj. 100 UI/ml, stilou injector 3
ml insulina glulizinum
Lantus sol. inj.100 UI/ml insulina glarginum

2. INSULINE ȘI ANALOGI Humulin N/Insulatard susp. Inj. 100 UI/ml, flac. 10 ml

CU ACȚIUNE insulină umană, cu acțiune
INTERMEDIARĂ intermediară
Humalog NPL 100 susp. inj. 100 UI/ml, 5 pen-uri x 3 ml
/Liprolog basal insulină LISPRO
3. INSULINE ȘI ANALOGI Actraphane 10 susp. inj. 100 UI/ ml, cartuș 5, 10
CU ACȚIUNE Novolet/Actraphane 10 pen-uri x 3 ml insulină umană
INTERMEDIARĂ ȘI penfill
DEBUT RAPID
Mixtard 30 Penfill susp. inj. 100 UI/ml cutie 1, 5 , 10
cartușe x 3 ml insulină umană
Humalog Mix 25 Pen/ susp. inj. 100 UI/ml cutie x 5 pen-uri
Liprolog Mix 25 Pen x 3 ml insulină lisprum
Novomix 30 Flexpen susp. inj. 100 UI/ml cutie x 5, 10 pen-
uri x 3 ml insulină aspartum

4. INSULINE ȘI ANALOGI Lantus sol. inj. 100 Ui/ ml cutie 1...10

CU ACȚIUNE Solostar/Optisulin cartușe x 3 ml insulină glarginum
PRELUNGITĂ Levemir Flexpen sol. inj. 100 UI/ml stilou inj. (pen)
3 ml insulină detemirumum
5.ANTIDIABETICE ORALE ŞI ALTE ANTIDIABETICE
Sulfonamide Tolbutamid compr. 0,5 g tolbutamidă
Glibenclamid /Maninil compr. 1,75; 3,5; 5 mg glibenclamidă
Glipizida compr. 5 mg glipizidă

Diaprel MR compr. elib. modif.30; 80 mg

gliclazid
Glurenorm compr. 30 mg gliquidon
Amaryl compr. 1, 2, 3, 4, 6 mg glimepirid

Biguanide Dipimet/Glucophage/ compr. 0,5 g; compr. elib. prel. (XR)

0,5 g, compr. film. 850 mg, 1000 mg
Meguan
metformin

130
 Silubin retard draj. retard 100 mg buformin
Combinații metformin și alte Bidiab caps. metformin 400 mg,
hipoglicemiante orale glibenclamid 2,5 mg
Avandamet compr. metformin 1000 mg,
rosiglitazonă 2 sau 4 mg
Competact compr. film. metformin 850 mg,
pioglitazonă 15 mg
Efficib compr. film. 50 mg/850 mg; 50
mg/1000 mg metformin/sitagliptin
Eucreas compr. film. 50/850 mg; 50/1000 mg
metformin/vildagliptin
Tiazolidindione Avandia compr. film. 2, 4 mg rosiglitazon
Actos compr.15, 30, 45 mg pioglitazon

Oze-inhib.ai alfaglucozidazei Glucobay compr.50, 100 mg acarboza

Inhibitori ai dipeptidil Januvia compr. film. 25; 50; 100 mg

peptidazei 4 sitagliptină
Jalra compr. 50 mg vildagliptină
Onglyza compr. film. 2,5; 5 mg saxagliptină
Trajenta compr. film. 2,5; 5 mg linagliptină
Alte hipoglicemiante orale Novonorm compr.0,5; 1; 2 mg repaglinidă
Forxiga compr. film. 5; 10 mg dapaglifozină

Incretinomimeticele Byetta sol. inj. 5 microg, 10 microg/doză,

stilou injector umplut cu 60 de doze
exenatidă
Victoza sol. inj. stilou preumplut 6 mg/ml
liraglutidă

Diabetul zaharat (DZ) se clasifică în două tipuri principale: DZ de tip I

(insulinodependent) care apare la tineri şi se caracterizează printr-un deficit mare de insulină,
labilitate metabolică şi tendinţă la cetoacidoză şi în care administrarea insulinei este
indispensabilă; DZ de tip II (noninsulinodependent) care apare la adulţi, frecvent la obezi, nu
prezintă tendinţă la cetoacidoză, se caracterizează prin prezenţa unei cantităţi de insulină în
organism, dar insuficientă; nu necesită în mod indispensabil insulină, măsurile dietetice sau
antidiabeticele orale fiind de multe ori suficiente.
INSULINA - este hormonul hipoglicemiant secretat de celulele beta ale insulelor
Langerhans şi a fost descoperit de Nicolae Paulescu (1921) şi separat de echipa lui Banting şi
Best (Canada). Este un hormon polipeptidic format din 51 de aminoacizi. Preparatul
medicamentos se obţine prin extracţie din pancreasul de bovine, porcine, ovine. Insulina
mixtă (bovină şi porcină) se deosebeşte de insulina monospecie (insulina porcină), care este
mai apropiată de cea umană, având o antigenitate mai slabă. Insulina H.P. (Highly Purified),
numită şi insulină monocomponentă (M.C.) conţine o singură fracţiune polipeptidică cu
puritate mai mare. În ultimii ani insulina umană (Human Insulin-H.I.) se obţine pe scară mai
restrânsă prin intervenţie genetică, prin metode biotehnologice (E.coli) şi prin semisinteză din
insulina porcină (înlocuirea aminoacidului prin care diferă). Doza se exprimă în unităţi
internaţionale U.I. Preparatele aflate în circulaţie sunt soluţii ale insulinei ce conţin 40 U.I./ml
soluţie. Păstrarea preparatelor de insulină se face la +4 oC, la întuneric.
Există ţesuturi care nu necesită intervenţia insulinei în metabolismul glucozei (celulele
nervoase). Dar există trei organe importante care necesită insulina: ficatul, musculatura striată
şi ţesutul adipos. Principalele acţiuni metabolice ale insulinei: asigurarea utilizării tisulare a
131
glucozei prin uşurarea pătrunderii sale în celulele musculare şi adipocite; la nivel hepatic
favorizează glicogenogeneza, inhibă gluconeogeneza şi glicogenoliza; la nivelul muşchilor
striaţi favorizează utilizarea glucozei prin glicogenoliză şi glicoliză, acţionând sinergic cu
efortul fizic. În ţesutul adipos favorizează pătrunderea glucozei în celule, sinteza de
trigliceride; scade lipoliza, scade nivelul de acizi graşi liberi din plasma sangvină, previne
formarea corpilor cetonici. Metabolismul proteic este influenţat printr-un efect anticatabolic şi
anabolizant protidic. La nivelul metabolismului mineral favorizează pătrunderea activă a
ionilor de potasiu în celule în schimb cu ioni de sodiu, cu scăderea concentraţiei ionilor de
potasiu extracelular, favorizarea pătrunderii ionilor de Mg2+ şi a PO43- în celule.
Indicaţiile insulinei: ca medicament de substituţie în diabetul de tip I; în coma
diabetică cetoacidozică; în toate cazurile de cetoacidoză (şi în diabetul de tip II); în diabet în
perioada de graviditate; în caz intervenţii chirurgicale, traumatisme, infecţii la diabetici;. Alte
utilizări: curele de îngrăşare, când se administrează înaintea meselor principale o doză de 10-
20 U.I. - prin mecanism vagal este stimulată secreţia gastrică, creşte pofta de mâncare, se
îmbunătăţeşte digestia şi asimilarea; se mai poate administra în perfuzie împreună cu glucide
pentru creşterea stocului de glicogen hepatic, cu creşterea rezistenţei celulei hepatice.
Activitatea fizică creşte eficacitatea insulinei prin creşterea efectului la nivelul
muşchilor. Stressul creşte necesarul de insulină. Alcoolul favorizează efectul hipoglicemiant
al insulinei.
Pentru fiecare bolnav posologia se stabileşte individual. Doza necesară variază între
30-100-120 U.I./zi. Dar există cazuri refractare când doza creşte la sute de U.I. pe zi.
Repartiţia dozelor în cursul zilei se face în funcţie de mesele principale, după fiecare masă
sau de 2 ori pe zi. Este important să se evite oscilaţiile mari ale glicemiei.
În ceea ce priveşte preparatele de insulină există 3 criterii de clasificare:
 în funcţie de sursa de obţinere: insulina mixtă; insulina monospecie (P) şi insulina umană
(H).
 în funcţie de gradul de puritate: preparate de insulină obişnuite (regular) şi preparate cu
puritate mai mare (insulina HP, MC).
 În funcţie de desfăşurarea în timp a acţiunii: insuline cu acţiune promptă şi insuline retard
(suspensii ce se administrează s.c sau i.m.). Acestea din urmă pot fi preparate cu acţiune
intermediară (moderat prelungită) la care efectul se instalează în 1-2 ore şi durează 12-20
de ore şi preparate cu acţiune lungă, efectul instalându-se în 6-8 ore şi durând 20-36 de
ore.
Preparatele de insulină cu zinc: insulina semilentă sau amorfă cu durată moderat
prelungită (efectul începe după 2 ore şi durează 18 ore); insulina ultralentă sau cristalină
(efectul începe după 4-6 ore şi durează 36 de ore); insulina lentă (conţine 70% insulină
cristalină şi 30% insulină amorfă)- efectul ei începe după 2-4 ore şi durează 24 de ore.
Alte preparate de insulină cu proteine: protamin-insulina, protamin-zinc-insulina,
globin zinc-insulina, isofan-insulina.
Efectele adverse: stări de hipoglicemie (în caz de supradozare sau aport insuficient de
glucide). Simptomele hipoglicemiei sunt următoarele: senzaţie de foame, transpiraţii profuze,
tremurături, palpitaţii, fenomene neuropsihice (scăderea capacităţii de concentrare a atenţiei,
pierderea conştienţei, convulsii epileptiforme). Beta-blocantele maschează semnele
simpatoadrenergice ale hipoglicemiei. Alte efecte adverse: hipopotasemia; hipomagneziemia,
lipodistrofia la locul administrării (atrofia ţesutului adipos şi induraţie locală) - de aceea se
schimbă periodic locul injectării; reacţii alergice locale, mai rar generale (datorită formării de
anticorpi antiinsulinici).
ANTIDIABETICELE ORALE
Sunt compuşi de sinteză activi pe cale orală, care sunt eficienţi în forme uşoare sau
medii de diabet de tip 2, când boala nu poate fi controlată numai prin dietă şi injectarea
insulinei nu este indispensabilă.
a. Sulfamidele antidiabetice sau derivaţii de sulfoniluree au efect hipoglicemiant la
diabetici şi indivizi normali. Nu scad glicemia la animalele pancreatectomizate, efectul lor
132
necesitând prezenţa unei secreţii de insulină. Mecanismul de acţiune cuprinde o componentă
pancreatică - mobilizarea insulinei stocate în celulele beta, creşterea secreţiei de insulină în
aceste celule. Tratamentul îndelungat are o acţiune trofică asupra celulelor beta. Efecte
extrapancreatice ale acţiunii: creşterea receptivităţii celulelor receptoare faţă de insulină prin
creşterea numărului de receptori insulinici. Se folosesc în diabetul de tip II, dar sunt
contraindicate în comă diabetică, condiţii de cetoacidoză, în graviditate, când se administrează
insulină. Toxicitatea este mică. Reacţii adverse: tulburări digestive, erupţii cutanate, icter
colestatic. Riscul reacţiilor hipoglicemice este crescut prin asocierea lor cu anticoagulante
orale, fenilbutazonă care deplasează sulfamidele antidiabetice de pe proteinele plasmatice. De
asemenea, propranololul potenţează efectul hipoglicemiant, datorită mascării reacţiilor
vegetative determinate de hipoglicemie. Tolbutamidul are o durată de acţiune de 4-10 ore şi
se administrează în doză de 0,5-2 g /zi. Clorpropamida (Diabinese) are o potenţă mai mare,
se elimină lent pe cale renală sub formă activă, doza este de 100-500 mg. Stimulează şi
secreţia de hormon antidiuretic. Glibenclamidul (Maninil) doza 2,5-15 mg pe zi, durata
acţiunii 12-24 de ore. Glipizida este un derivat de sulfoniluree cu proprietăţi hipoglicemiante,
activ pe cale orală. Este recomandată în tratamentul formelor stabile, uşoare până la moderate
de diabet non-insulino-dependent (diabet zaharat de tip 2), care nu prezintă risc de
cetoacidoză şi care nu pot fi controlate eficient numai prin dietă.. Reacţiile adverse: greaţă,
vărsături, dureri epigastice, constipaţie. Poate apare icter colestatic, hepatită toxică, creşteri
uşoare până la moderate ale SGOT, LDH, fosfatazei alcaline, uremiei,
creatininemiei.Gliclazid (Diaprel) este o sulfamidă hipoglicemiantă care reduce adezivitatea
şi agregarea plachetara, micşorând turn-overul trombocitelor şi normalizează activitatea
fibrinolitică endotelială în toate formele de diabet insulino şi non-insulinodependent. La
pacienţii cu retinopatie diabetică, aceste proprietăţi pot întârzia evoluţia retinopatiei. Alţi
compuşi: gliquidon (Glurenorm), glimepirid (Amaryl).
b. Biguanidele au efect hipoglicemiant la diabetici, dar nu produc hipoglicemie la
indivizii normali. Mecanismul lor de acţiune este condiţionat de păstrarea unei funcţionalităţi
limită a pancreasului, se exercită extrapancreatic şi constă, în principal, în promovarea
efectelor tisulare a insulinei. Scad absorbţia intestinală de glucoză şi lipide, accentuează
captarea şi utilizarea glucozei la nivelul muşchilor. Se folosesc în diabetul de tip II, mai ales
la obezi, deoarece scad pofta de mâncare, absorbţia intestinală a lipidelor şi glucidelor şi
favorizează pierderea în greutate. Nu se administrează în timpul sarcinii. Metformina
(Meguan) se dă oral în doză de 1-3 g pe zi. Ca efecte adverse produce gust metalic în gură,
anorexie, jenă abdominală, acidoză lactică datorită favorizării glicolizei anaerobe, mai ales în
condiţii de hipoxie la cardiaci, cei cu insuficienţă respiratorie, insuficienţă renală.
Contraindicaţii: hipersensibilitate, acidoză metabolică decompensată, precomă sau comă
diabetică cetoacidozică sau hiperosmolară;insuficienţă renală, retinopatie diabetică depăşind
stadiul I; afecţiuni acute sau cronice care pot produce hipoxie tisulară: insuficienţă respiratorie
sau cardiacă, infarct miocardic recent, şoc; stări catabolice, de exemplu în bolile neoplazice;
insuficienţă hepatică acută, intoxicaţie alcoolică acută, alcoolism; alăptare. Buformin
(Silubin retard) este un agent antihiperglicemic, reduce hiperglicemia bazală şi postprandială
la diabetici. Efectele secundare întâlnite sunt anorexie, greaţă, diaree, gust metalic, pierderea
in greutate. Utilizarea sa este contrindicată în caz de comă diabetică, cetoacidoză, infecţii
severe, traumatisme, alte infecţii severe.
ALTE MEDICAMENTE FOLOSITE ÎN DIABETUL ZAHARAT
Acarboza (Glucobay) este o oligozaharidă de origine microbiană care inhibă
alfaglucozidaza din peretele intestinal şi scade degradarea polizaharidelor în monozaharide
absorbabile. Astfel, reduce hiperglicemia postprandială, fiind indicată în DZ de tip II. Se dă
oral. Poate produce dureri abdominale şi diaree.
Rosiglitazon (Avandia) şi pioglitazon (Actos) sunt medicamente care scad rezistenţa
la insulină în ţesutul adipos, muşchii striaţi şi ficat. Se indică în DZ de tip II în asociere cu
metformin la diabeticii obezi sau cu o sulfoniluree la ceilaţi. Nu se asociază cu insulina. Se
administrează oral.

133
 Inhibitorii aldoreductazei (tolrestat, epalrestat) împiedică transformarea glucozei
în sorbitol, care în exces este responsabil de apariţia complicaţiilor diabetului: nefropatie,
neuropatie, retinopatie. Se indică pentru tratamentul neuropatiei diabetice.
Repaglinid (Novonorm) stimulează eliberarea insulinei din pancreas. Se indică în DZ
de tip II, cu glicemie controlată prin dietă. Este contraindicat în diabetul de tip I, cetoacidoză,
sarcină.
Dapagliflozina (Forxiga), acţionează prin blocarea unei proteine din rinichi, numită
co-transportor 2 de sodiu/glucoză (SGLT2). SGLT2 este o proteină care absoarbe glucoza din
urină transportând-o în circulaţia sanguină după ce sângele este filtrat în rinichi. Prin blocarea
acţiunii SGLT2, dapaglifozina produce o cantitate mai mare de glucoză care este eliminată
prin urină, reducând astfel concentraţiile de glucoză din sânge. este utilizat pentru tratamentul
pacienţilor adulţi cu diabet zaharat de tip 2. Dapagliflozina se poate utiliza în monoterapie la
pacienţii la care concentraţiile de glucoză din sânge nu sunt controlate suficient numai prin
regim alimentar şi exerciţiu fizic şi care nu suportă metformina, de asemenea, ca tratament
adjuvant la alte medicamente antidiabetice, inclusiv insulina, atunci când aceste medicamente,
împreună cu exerciţiul fizic şi regimul alimentar, nu asigură un control adecvat al diabetului.
Inhibitori ai dipeptidil peptidazei 4: sitagliptină (Januvia) face parte dintr-o clasă
de medicamente antihiperglicemiante orale, denumită inhibitori ai dipeptidil peptidazei 4
(DPP-4). Ameliorarea controlului glicemic observată cu acest medicament poate fi mediată
prin creşterea valorilor hormonilor incretinici activi. Hormonii incretinici, care includ peptidul
1 glucagon-like (PGL-1) şi polipeptidul insulinotrop dependent de glucoză (PIG), sunt
eliberaţi din intestin pe tot parcursul zilei, iar concentraţiile lor cresc ca răspuns la ingestia de
alimente. Aceşti hormoni fac parte dintr-un sistem endogen implicat în reglarea fiziologică a
homeostaziei glucozei. Când concentraţiile glucozei în sânge sunt normale sau crescute, PGL-
1 şi PIG cresc sinteza şi eliberarea insulinei din celulele beta pancreatice. În cazul unor
concentraţii mai mari de insulină, preluarea glucozei în ţesuturi este crescută. În plus, PGL-1
reduce secreţia de glucagon din celulele alfa pancreatice. Concentraţiile reduse de glucagon,
împreună cu concentraţiile mai mari de insulină, duc la o producţie hepatică mai redusă de
glucoză, determinând scăderea glicemiei. Se indică la pacienţii adulţi cu diabet zaharat de tip
2, pentru îmbunătăţirea controlului glicemic sub formă de monoterapie la pacienţi controlaţi
inadecvat doar prin dietă şi exerciţiu fizic şi pentru care metforminul nu poate fi utilizat
datorită contraindicaţiilor sau intoleranţei sau sub formă de terapie orală dublă în asociere cu
metformin, când dieta şi exerciţiul fizic plus metforminul în monoterapie nu realizează un
control glicemic adecvat. Poate produce tulburări digestive (greaţă, constipaţie, pamcreatită
acută), angioedem, erupţii urticariene, sindrom Stevens Johnson, osteoartrită, milagii.
Contraindicaţii: DZ de tip I, cetoacidoză diabetică, hipersensibilitate, sarcină, alăptare. Alţi
compuşi: vildagliptină (Jalra), saxagliptină (Onglyza), linagliptină (Trajenta).
Incretinomimeticele: exenatida (Byetta) este un agonist al receptorilor peptidului 1
asemănător glucagonului (GLP-1) care manifestă câteva acţiuni antihiperglicemice ale
peptidului 1 asemănător glucagonului (GLP-1). Exenatida creşte, în mod dependent de
glucoză, secreţia de insulină din celulele pancreatice beta. Pe măsură ce concentraţiile
sanguine ale glucozei scad, secreţia de insulină se reduce. Mai suprimă secreţia de glucagon,
despre care se ştie că este inadecvat crescută în diabetul tip 2. Concentraţiile de glucagon mai
mici duc la scăderea producţiei hepatice de glucoză. Încetineşte golirea stomacului, reducând,
astfel, rata cu care apare în circulaţie glucoza derivată din alimentele ingerate. Este indicat în
tratamentul diabetului zaharat tip 2, în asociere cu: metformin, derivaţi de sulfoniluree,
tiazolidindione, metformin şi un derivat de sulfoniluree, metformin şi o tiazolidindionă la
adulţii care nu au realizat control glicemic adecvat cu dozele maxime tolerate ale acestor
tratamente orale.

134
 II.22.HIPOLIPEMIANTE
Grupa de medicamente Denumirea Forma şi compoziţia
comercială
A. Inhibitori ai HMG CoA Simvastatina/Zeplan/ Compr.film. 10; 20; 40 mg
reductazei Zocor simvastatină
Lovastatin Compr. 20 mg lovastatină
Pravator Compr. 20; 40 mg pravastatină
Lescol Caps. 20; 40 mg; compr. elib. prel.
XL 80 mg fluvastatină
Atoris/Sortis Compr. 10; 20; 30; 40; 60 mg
atorvastatină
Crestor/Rosucard Compr. film. 5; 10; 20; 40 mg
rosuvastatină
B. Fibrați Bezafibrat Arena Compr. 200 mg bezafibrat
Fenofibrat Compr. film. 160 mg fenofibrat
Terapia/Triglipo/
Lipanthyl
Lipanor Caps. 100 mg ciprofibrat
C. Chelatori ai acizilor Cholestagel Compr. film. 625 mg colesevelam
biliari
D.Acid nicotinic și derivați Tredaptive Compr. elib. modif. acid nicotinic
1000 mg, laropiprant 20 mg
(antagonist al rec. prostaglandinici
D. Alte Omega 3 Sandoz Caps.
D2, moi 1)
subtipul 1000 mg acizi grași
hipocolesterolemiante și polinesaturaţi sin seria omega-3
hipotrigliceridemiante
Ezetrol Compr. 10 mg ezetimib
E. Substanțe modificatoare Pravafenix Caps. pravastatină 100 mg,
ale lipidelor, combinații fenofibrat 160 mg

Hiperlipidemiile reprezintă o cauză importantă pentru apariţia aterosclerozei şi a

bolilor asociate: cardiopatie ischemică, accidente vasculare cerebrale şi arteriopatii
obliterante, iar aceste boli sunt principala cauză de mortalitate şi morbiditate în ţările
dezvoltate. Dislipidemiile sunt boli multifactoriale, în determinismul lor intricându-se factorii
genetici şi cei de mediu (obezitate, sedentarism, dietă bogată în grăsimi saturate şi colesterol).
Hipolipemiantele sunt medicamente care reduc nivelul plasmatic crescut al lipidelor şi
lipoproteinelor, readucându-le la valori normale. Desigur, se asociază cu un regim dietetic
hipocaloric, sărac în colesterol şi grăsimi saturate.
STATINELE inhibă selectiv si competitiv al HMG-CoA reductaza, enzima limitantă
care transformã 3-hidroxi-3-metilglutaril coenzima A la mevalonat, un precursor al
colesterolului. Principalul loc de acţiune este ficatul, organul ţintă pentru scăderea
colesterolului. Creste numărul de receptori hepatici pentru LDL la suprafaţa celulară, crescând
preluarea şi catabolismul LDL si inhibă sinteza hepatică de VLDL, scăzând astfel numărul
total al particulelor de VLDL si LDL. Se administrează oral, seara. Pot produce
hepatotoxicitate şi miopatie, rabdomioliză (manifestată prin dureri musculare intense,
slăbiciune musculară, sindrom pseudogripal, rar se complică cu insuficienţă renală şi deces),
proteinurie. Reprezentanţi: lovastatina (Mevacor); simvastatina (Zocor, Zeplan);
pravastatina (Lipostat), atorvastatina (Sortis), rosuvastatina (Crestor). Sunt contraindicate
în sarcină şi alăptare. Femeile aflate în perioada fertilă trebuie să utilizeze măsuri
contraceptive eficace.
FIBRAŢII scad trigliceridele plasmatice prin stimularea lipoproteinlipazei, cresc
135
excreţia colesterolului în fecale. Au şi efect antitrombotic şi antiagregant plachetar. Se
administrează oral, pe stomacul gol. Pot produce greaţă, vărsături, litiază biliară deoarece
cresc eliminarea biliară a colesterolului; miozită, rar miopatie. Reprezentanţi: clofibrat,
fenofibrat (Lipanthyl); bezafibrat (Bezalip), gemfibrozil (Innogem), ciprofibrat (Lipanor).
RĂŞINILE SCHIMBĂTOARE DE IONI leagă acizii biliari şi sărurile bilare din
intestinul subţire, ca urmare creşte conversia colesterolului în acizi biliari la nivelul
hepatocitului. Se administrează oral, pot produce tulburări digestive, constipaţie, flatulenţă şi
perturbarea absorbţiei vitaminelor liposolubile. Exemple: colestiramina, colestipol,
probucol.
INHIBITORII CAPTĂRII COLESTEROLULUI - ezetimib (Ezetrol) se
administrează oral, înainte sau după masă. Poate produce cefalee, diaree, astenie, mialgii. Nu
se asociază cu colestiramina.
ACIDUL NICOTINIC sau niacina este o vitamină hidrosolubilă din complexul B,
care produce scăderea tuturor lipidelor serice (inhibă lipoliza în ţesutul adipos). Se
administrează oral. Se contraindică în ulcer, poate produce roşeaţă cutanată intensă, prurit,
greaţă, dureri abdominale, hepatotoxicitate. Un derivat cu mai puţine efecte adverse este
acipimox (Olbetam).

II.23.MEDICAMENTE CARE INFLUENŢEAZĂ STRUCTURA OASELOR ŞI

MINERALIZAREA
Grupa de medicamente Denumirea Forma şi compoziţia
comercială
Bisfosfonaţi Bonefos conc.ptr.sol. perf. 60 mg/ml flac. a 5
ml, compr. 800 mg acid clodronic
Aredia liof. + solv. ptr. sol. perf. 15 mg acid
pamidronic
Fosamax compr. 70 mg acid alendronic
Acid ibandronic compr. film. 50; 150 mg acid
Sandoz ibandronic
Actonel compr. film 75 mg (35 mg
săptămânal) acid risedronic
Acid zoledronic conc. ptr. sol. perf. 4 mg/5 ml acid
Richter zoledronic
Combinaţii Adrovance/Fosavance compr. acid alendronic 70 mg, vit.D3
2800 UI
Acid alendronic+ compr. acid alendronic 70 mg şi
calciu+ vit. D3 Sandoz compr. efervescente calciu 1000 mg
şi vit. D3 880 UI
Alte medicamente care Osseor gran. ptr. susp. orală 2 g ranelat de
infl.structura oaselor şi stronţiu
mineralizarea Prolia sol. inj. 60 mg/ml flac. unidoză 1 ml
denosumab
Hormoni paratiroidieni Forsteo pen preumplut 3 ml cu 750 mcg
şi analogi teriparatidum
Preotact pulb. 100 microg + solv. ptr. sol.
inj.hormon paratiroidian uman
recombinant
Modulatori selectivi ai Evista compr. film. 60 mg raloxifen
receptorilor estrogenici Combriza compr. film. 20 mg bazedoxifen
Fablyn compr. film. 0,5 mg lasofoxifen

136
 Osteoporoza este o afecţiune generală a scheletului caracterizată prin reducerea sau
pierderea rezistenţei oaselor, ca urmare a scăderii masei osoase şi deteriorării microarhitecturii
ţesutului osos, cu creşterea riscului de fracturi. Există o osteoporoză primară (de involuţie) de
tip I postmenopauză şi de tip II datorată malnutriţiei şi absorbţiei intestinale reduse de calciu,
precum şi o osteoporoză secundară (în hiperparatiroidism, corticoterapie cu durată de peste 3
luni, după tratatmente cu heparină, anticonvulsivante).
În tratamentul osteoporozei se folosesc următoarele medicamente:
a. inhibitoare ale resorbţiei osoase (antiresorbtive)
b. stimulatoare ale formării osului
MEDICAMENTE ANTIRESORBTIVE
Bifosfonaţii inhibă osteoliza şi determină încetinirea turnoverului osos; inhibă
activitatea resorbtivă a osteoclastelor, fără a afecta osteogeneza. Se administrează pe stomacul
gol (cu cel puţin 30’ înainte de ingerarea oricărui aliment solid sau lichid, inclusiv apă
minerală, cafea). Se indică în tratatmentul osteoporozei postmenopaută, prevenirea şi
tratamentul osteoporozei induse de glucocorticoizi, osteoporoză de involuţie. Reprezentanţi:
etidronat, pamidronat (Aredia), alendronat (Fosamax), risedronat, clodronat disodic
(Bonefos), acid ibadronic, acid zoledronic. Acidul zoledronic se utilizează pentru prevenirea
complicaţiilor osoase, de exemplu fracturi, la pacienţi adulţi cu metastaze osoase (extindere a
cancerului de la locul primar la nivelul oaselor); pentru reducerea cantităţii de calciu din
sânge la pacienţi adulţi la care aceasta este prea mare din cauza prezenţei unei tumori.
Tumorile pot accelera modificările normale ale osului, astfel încât eliberarea calciului din os
este crescută. Această afecţiune este cunoscută sub denumirea de hipercalcemie indusă de
tumori. E contraindicat în insuficienţă renală, hepatică. Efecte adverse: tulburări digestive
(dureri abdominale, dispesie, gust metalic, diaree, afectarea esofagului - alendronatul
determină chiar eroziuni şi ulceraţii esofagiene). A nu se mânca sau bea ceva cu excepţia apei
plate, şi a nu se administra alte medicamente timp de cel puţin 30 minute. Alendronatul nu se
asociază cu AINS.
Estroprogestativele - estrogenii reduc activitatea procesului de remodelare osoasă şi
pot frâna pierderea accelerată a masei osoase, permiţând o creştere a conţinutului mineral
osos. La menopauză, datorită deficitului de estrogeni creşte activitatea de remodelare osoasă.
Terapia se administrează în primii 3 ani de la instalarea menopauzei şi se continuă minim 5
ani, permiţând menţinerea sau creşterea masei osoase şi reducerea riscului de fracturi. Efecte
adverse: pe termen scurt (tensiune mamară, sângerări vaginale, edeme, creştere în greutate);
pe termen lung apar complicaţii grave, cum ar fi creşterea riscului cancerului de sân, cancer
de endometru, tromboflebite, tromboembolii, litiază biliară, depresie, hipertensiune arterială.
Se contraindică la femeile cu istoric de cancer mamar sau uterin, cu hemoragii genitale
nediagnosticate, cu insuficienţă hepatică severă. Se indică în osteoporoza postmenopauză ca
tratament de primă intenţie. De ex. se poate folosi estradiol sub formă de plasture (Estraderm
TTS), gel (Estreva), dar şi sub formă de comprimate orale sau implante s.c.
Modulatorii selectivi ai receptorilor estrogenici (SERM) - sunt agenţi antiosteoclastici
utilizaţi pentru profilaxia şi tratamentul osteoporozei din postmenopauză. Raloxifenul
(Evista) este un agonist-antagonist al receptorilor pentru estrogeni. Acţionează ca este agonist
în ţesutul osos, exercitând efect antiresorbtiv, precum şi în sistemul cardiovascular, scăzând
colesterolul total, LDL; este antagonist în ţesutul mamar, endometru, reducând riscul de
cancer de sân şi uterin. Efecte adverse: bufeuri de căldură, crampe gambiere, edeme
periferice, tromboembolism venos. Se contraindică în boala tromboembolică, insuficienţă
hepatică şi renală severă, în caz de imobilizare prelungită în pat. Alţi compuşi: bazedoxifen
(Combriza), lasofoxifen (Fablyn). Lasoxifenul nu trebuie utilizat la pacienţii care au avut
tromboză venoasă profundă, embolie pulmonară şi tromboză venoasă retiniană. Nu trebuie
utilizat la femeile metroragii inexplicabile, la femei gravide sau care alăptează.
Calcitonina - este un hormon secretat de celulele parafoliculare din glanda tiroidă şi în
măsură mai mică în timus şi paratiroide. Scade calcemia, inhibă resorbţia osoasă prin
inhibarea activităţii osteoclastelor. Are şi efect analgezic, permiţând reducerea cantităţii de

137
analgezice la femeile cu osteoporoză postmenopauză, care prezintă fracturi vertebrale, de
asemenea la bolnavii cu metastaze osoase. Este medicament de a 3-a alegere, datorită
costului, după bifosfonaţi şi raloxifen în tratamentul osteoporozei postmenopauză. Se mai
indică în durerea determinată de fracturile vertebrale recente şi în hipercalcemie. Preparate:
Cibacalcin - calcitonină umană care se dă s.c. sau i.m. de 2-3 ori pe săptămână şi Miacalcic -
calcitonină de somon care se administrează s.c., i.m., spray nazal. Efecte adverse: tulburări
gastrointestinale (greţuri - se dă un antiemetic); erupţii urticariforme, toleranţă, uscăciune sau
sângerări la nivelul mucoasei nazale. Se contraindică în caz de hipersensibilitate, sarcină,
alăptare.
MEDICAMENTELE CARE STIMULEAZĂ FORMAREA OSULUI - au drept
scop creşterea masei osoase, astfel încât să reducă riscul apariţiei unei fracturi osteoporotice.
Fluorul stimulează selectiv formarea de ţesut osos nou, prin acţiune mitogenă asupra
osteoblastelor şi poate determina creşterea densităţii osoase, dacă se administrează cronic. Are
are o fereastră terapeutică îngustă (greaţa, voma, hemoragiile digestive şi artralgiile impun
folosirea unor doze foarte mici). Dezavantajul iniţial (apariţia osteomalaciei) a fost depăşit
prin administrarea concomitentă a unui supliment de calciu. Intoxicaţia cronică cu fluor
determină fluoroza dentară, osteoscleroza (densitate osoasă crescută prin înlocuirea
hidroxiapatitei cu fluoroapatita), exostoze, calcifierea ligamentelor şi tendoanelor. Se
foloseşte sub formă de fluorură de sodiu, intrând în preparatele: Ossin - drajeuri, Fluocalcic
(care conţine şi calciu) - comprimate efervescente. Fluorul se mai indică pentru profilaxia
cariei dentare, de exemplu prin adăugarea la apa potabilă, folosirea de soluţii pentru clătirea
cavităţii bucale sau paste de dinţi cu fluor.
Ranelatul de stronţiu (Osseor) se caracterizează prin modul de acţiune dublu: creşte
formarea ţesutului osos şi limitează în acelasi timp resorbţia („topirea”) acestuia. Reduce
recidivele fracturilor vertebrale şi apariţia unor leziuni noi. Osseor se administrează câte un
plic o data pe zi. Din conţinutul unui plic se prepară o suspensie într-un pahar cu apă şi se bea
imediat după preparare. Osseor trebuie administrat la cel puţin două ore după masă, lapte,
produse lactate sau suplimente de calciu, preferabil înainte de culcare. Pacienţii trebuie să
primească suplimente de calciu sau vitamina D, dacă alimentaţia lor nu le asigură un aport
suficient. Reacţii adverse: cefalee, colaps, tulburări de memorie, greaşă, diaree, dermatită,
eczemă, tromboembolie venoasă şi valorile ridicate de creatinkinază în sânge. Pentru a reduce
riscul de atac de cord, ranelatul de stronţiu este contraindicat la pacienţi cu hipertensiune
arterială neţinută sub control în mod satisfăcător sau la pacienţii care au sau au avut boală
cardiacă ischemică, arteriopatie periferică, boală cerebrovasculară.
Hormoni paratiroidieni şi analogi: teriparatidum (Forsteo) rhPTH(1-34), produs în
E. coli prin utilizarea tehnologiei recombinării ADN, este identic cu secvenţa de 34
aminoacizi N-terminală a hormonului paratiroidian uman endogen. Se indică în tratamentul
osteoporozei la femei în post-menopauză şi la bărbaţi cu risc crescut de fractură. La femeile în
post-menopauză, s-a demonstrat reducerea semnificativă a incidenţei fracturilor vertebrale şi
non-vertebrale, dar nu şi a fracturilor de şold. Se mai foloseşte în tratamentul osteoporozei
asociate tratamentului sistemic susţinut cu glucocorticoizi, la femei şi bărbaţi cu risc crescut
de fractură. Efecte adverse: anemie, anafilaxie, hipercolesterolemie, hipercalcemie mai mare
de 2,76 mmol/l, hiperuricemie, depresie ameţeli, cefalee, durere sciatică, sincopă, vertij,
palpitaţii, dispnee, emfizem pulmonar, crampe musculare, incontinenţă urinară, poliurie,
micţiuni nocturne imperioase, nefrolitiază. Contraindicaţii: hipersensibilitate, sarcina şi
alăptarea, hipercalcemie preexistentă, insuficienţă renală severă, boli osoase metabolice
(incluzând hiperparatiroidismul şi boala osoasă Paget).
Denosumab (Prolia) este un anticorp monoclonal IgG2 uman produs pe o linie
celulară de mamifere (CHO) prin tehnologia ADN-ului recombinant. Indicaţii terapeutice:
tratamentul osteoporozei la femeile în postmenopauză cu risc crescut de fracturi. Denosumab
reduce semnificativ riscul de fracturi vertebrale, non-vertebrale şi de şold. Se mai indică în
tratamentul pierderii de masă osoasă asociată cu ablaţia hormonală la bărbaţii cu cancer de
prostată şi la femeile cu cancer de sân cu risc crescut de fracturi; la bărbaţii cu cancer de

138
prostată la care se realizează ablaţie hormonală, denosumab reduce semnificativ riscul de
fracturi vertebrale. Reacţii adverse: infecţii ale căilor urinare, infecţii ale căilor respiratorii
superioare, diverticulită, celulită, cataractă, constipaţie, erupţie cutanată tranzitorie, eczemă.
Hipocalcemia trebuie corectată printr-un aport corespunzător de calciu şi vitamina D înainte
de începerea tratamentului.
Alte măsuri: suplimentarea orală a calciului poate scădea incidenţa fracturilor la
vârstnici. Calciul este utilizat sub formă de gluconat, lactat, gluconolactat, glubionat
(gluconat lactobionat), clorură, etc. Absorbţia digestivă a calciului este favorizată de mediul
acid, vitamina D şi C, hidraţii de carbon şi proteine. Absorbţia este scăzută de alimentele
bogate în fosfaţi, oxalaţi, acid fitic şi în diaree. Suplimentarea de calciu şi vitamină D reduce
riscul fracturilor de col femural şi alte tipuri de fracturi la femeile în vârstă. Vitamina D este
implicată în homeostazia calciului şi fosfaţilor, iar la nivel osos participă la mineralizarea
normală a oaselor. Administrată la cei cu osteoporoză asigură absorbţia intestinală a unei
cantităţi de calciu suficiente pentru procesul de remineralizare şi în plus inhibă secreţia de
PTH şi stimularea turnover-ului osos de către acesta. Preparate: colecalciferol (Vigantoletten -
comprimate, Vitamina D3 hidrosolubilă - fiole pentru injecţii), ergocalciferol (Vitamina D2 -
soluţie uleioasă buvabilă), alfacalcidol (Alpha D3 - capsule gelatinoase), calcitriol (Rocaltrol
- capsule).

II.24.MEDICAŢIA UTERINĂ, ANTIDIURETICĂ, STEROIZII ANABOLIZANȚI,

MEDICAȚIA TIROIDEI

Grupa de medicamente Denumirea Forma şi compoziţia

comercială
A.OCITOCICE ŞI UTEROTONICE
Ocitocice Oxitocin Ferring- sol. inj. 1 UI/ml, 5 UI/ml oxitocină
Leciva

Propess sistem cedare vaginală 10 mg

dinoprostum (prostaglandină F)
Misone compr. 400 microg misoprostol
Uterotonic Maleat de ergometrină f. 0,2 mg/ml a 1 ml ergometrină
B.TOCOLITIC Gynipral sol. inj.10 mcg/2 ml; compr. 0,5 mg
hexoprenalină
C.ANTIDIURETICE Desmopresina compr. 0,1; 0,2 mg desmopresină

Glypressin liof. + solv. ptr. sol. inj. 1mg/ml

terlipresină
D.STEROIZI Naposim compr. 5 mg metandienon
ANABOLIZANŢI
E.TIROIDIENE ŞI ANTITIROIDIENE
a)Hormoni Euthyrox compr. 25, 50, 100, 100 mcg
levotiroxină
Novothyral compr. 100 microgr levotiroxină, 20
microg liotironină
Jodthyrox compr. 100 mcg levotiroxina, 130,8
mcg KI
b) Antitiroidiene Thyrozol compr. 5, 10, 20 mg tiamazol
(metimazol)
Carbimazole 5 compr.film. 5 mg carbimazol
c) Ioduri Jodid compr.100, 200 mcg KI

139
MEDICAŢIA CONTRACŢIILOR UTERINE

1.Ocitocicele şi uterotonicele
Ocitocicele sunt medicamente care stimulează musculatura netedă uterină. Ele cresc
predominant contracţiile fazice, ritmice ale uterului, fiind utilizate îndeosebi pentru inducerea
şi susţinerea travaliului. Uterotonicele sunt medicamente care cresc tonusul musculaturii
uterine, fiind utilizate în special pentru prevenirea sau oprirea unor hemoragii.
a.Ocitocicele
Oxitocina este un hormon neurohipofizar obţinut azi prin sinteză (Oxitocin S,
Syntocinon). Se administrează parenteral pentru efect energic, injectabil sau în perfuzie.
Pentru efecte blânde se foloseşte sub formă de spray bucal, nazal sau comprimate sublinguale.
Timpul de înjumătăţire este de 4-5 minute. În doze mici stimulează contracţiile ritmice, iar în
doză mare are efect tonic. Celulele mioepiteliale din glanda mamară sunt de asemenea
stimulate, fiind favorizată ejecţia laptelui, prin contracţia acestor celule. Se indică în
obstetrică-ginecologie în perioada de dilatare, pentru declanşarea contracţiilor sau stimularea
lor, când se administrează în perfuzie i.v. lent (5 U.I. de hormon în 500 ml glucoză); în faza de
expulzie a fătului se injectează numai 1 U.I. odată (pentru ritmicitate); în faza placentară
(după decolare) când apar hemoragii se administrează în doză mare 2,5 U.I. odată; în faza a
IV (leuzie) se poate administra pentru grăbirea involuţiei uterului şi favorizarea alăptării. În
ginecologie se poate folosi după chiuretaj în doză de 5 U.I. Contraindicaţii: în distocii de
bazin (când există disproporţie între diametrul bazinului şi a fătului, respectiv în tulburări de
prezentare a fătului - se pot produce rupturi uterine); în toxicoza gravidică cu hipertensiune
arterială. Reacţii adverse: contracţia tetanică a miometrului (cu suferinţă fetală, ruptură
uterină); cefalee, ameţeli, tahicardie, dureri anginoase, edeme.
Prostaglandinele aparţinând seriei E şi F au acţiune ocitocică. Ele provoacă contracţii
uterine fazice puternice pe tot parcursul sarcinii, în trimestrul I, dar mai ales în trimestrele II şi
III, având drept urmare avortul sau naşterea. Prostaglandinele E2 şi F2alfa sunt folosite ca
ocitocice în diferite situaţii clinice şi în funcţie de preparat. Ele sunt indicate pentru
provocarea avortului terapeutic, îndeosebi în trimestrul II de sarcină; de asemenea se pot
indica pentru inducerea travaliului la termen, respectiv pot fi utile pentru tonifierea uterului şi
profilaxia metroragiilor post partum. Preparate: prostaglandina E2 (Dinoproston, Minprostin
E2) şi prostaglandina F-2alfa (Dinoprost, Enzoprost).
b.Uterotonicele se folosesc în special ca hemostatice uterine în hemoragii postpartum,
postabortum, meno- şi metroragii, precum şi pentru favorizarea involuţiei uterului
postpartum. Cele mai importante sunt alcaloizii din ergot: ergometrina (Ergomet) în doză de
0,5 mg soluţie injectabilă, i.m. şi metilergometrina în doză de 0,2 mg soluţie injectabilă, i.m.
Se pot folosi şi în obstetrică, dar numai în faza a doua (de expulzie) după ieşirea umerilor
copilului, fiind interzise în faza de dilatare. Pot provoca ruptura uterului, creşterea presiunii
arteriale, pot favoriza spasmele vasculare. Efectul apare rapid (după cateva secunde de la
injectarea intravenoasă, 7 minute de la injectarea intramusculară, 10 minute de la
administrarea orală) şi durează 3 ore sau mai mult. Contraindicatii: sarcină, travaliu (până la
degajarea umărului), perioada de alăptare, toxemie, insuficienţa hepatică avansata;
hipertensiunea arterială şi bolile vasculare obliterante (angina pectorală, arterite periferice)
contraindica injectarea şi impun prudenţă pentru administrarea orală; prudenţă în prezenţa
stărilor infecţioase, în bolile hepatice şi în bolile renale, ca şi în caz de deficit de pompă
cardiacă; nu se asociază cu vasoconstrictoare. Reacţii adverse: dozele mari pot provoca
greaţă, vomă, dureri pelviene, hipertensiune arterială trecătoare; injectarea intravenoasă rapidă
(în mai putin de 1 minut) poate fi cauza de hipertensiune arterială bruscă (chiar de accidente
cerebro-vasculare), parestezii, ameţeli, cefalee, tinitus, palpitaţii, dureri precordiale, dispnee,
sudoraţie; rareori erupţii cutanate.

140
 2.Tocoliticele
Sunt medicamente care provoacă relaxare uterină şi împiedică contracţiile
miometrului. Se folosesc pentru prevenirea naşterilor premature, respectiv în caz de iminenţă
de avort. Simpatomimeticele beta-stimulatoare sunt indicate ca tocolitice, datorită acţiunii pe
receptorii beta 2 adrenergici. Cele mai folosite sunt cele beta-2 stimulatoare selective,
deoarece au un risc de reacţii adverse cardiace, de tip beta 1 relativ mic. În urgenţe se pot
introduce în perfuzie intravenoasă, iar pentru efect de întreţinere oral, rectal, intramuscular
sau inhalator. Reacţiile adverse sunt tahicardie, palpitaţii, tremor, anxietate, înroşirea feţei,
sudoraţie, greaţă, vărsături, hipokaliemie, hiperglicemie, retenţie hidrosalină, edem pulmonar.
La făt poate apare tahicardie, hiperinsulinism, hipoglicemie, ischemie miocardică.
Reprezentanţi: salbutamol, fenoterol, terbutalin, ritodrin.
Alte tocolitice - sulfatul de magneziu folosit în principal pentru combaterea
convulsiilor din eclampsie, este un tocolitic eficace atunci când se administrează în doze mari.
Ca reacţii adverse poate produce letargie, slăbiciune musculară până la bloc muscular,
depresie respiratorie, edem pulmonar, diplopie, xerostomie. În caz de supradozare se
administrează calciu gluconic intravenos. Sulfatul de magneziu este contraindicat în miastenia
gravis şi insuficienţa renală. Alcoolul etilic în concentraţie de 10% în perfuzie intravenoasă
poate preveni naşterea prematură. De asemenea, se mai folosesc antiinflamatoarele
nesteroidiene (acidul acetilsalicilic, indometacinul, ibuprofenul) care deprimă motilitatea
uterină ca urmare a inhibării sintezei de prostaglandice utero-stimulante. Se indică pentru
prevenirea naşterii premature, dar şi pentru calmarea simptomelor din dismenoree.
Indometacinul poate produce scăderea reversibilă a funcţiei renale cu oligohidramnios,
închiderea in utero a canalului arterial, hipertensiune pulmonară, hiperbilirubinemie,
hemoragie intraventriculară. Uneori se folosesc combinaţii de medicamente central-
deprimate (diazepam, prometazină, clorpromazină) sub formă de cockteiluri litice.

HORMONII TIROIDIENI se folosesc în scop substitutiv în hipofuncţie: hipotiroidia

congenitală (aplazie) cu urmări foarte grave - cretinism, nanism şi în care caz medicaţia
trebuie începută precoce, după naştere pentru a asigura dezvoltarea ulterioară; mixedem
(hipofuncţia la adult), hipotiroidia iatrogenă (după ablaţie chirurgicală prea radicală sau după
radioterapie cu I 131 în doză mare). Hormonii tiroidieni sunt tiroxina (T4) şi triiodotironina
(T3). Aceştia se formează în glanda tiroidă, circulă în sânge, iar la periferie se produce
transformarea tiroxinei în triiodotironină. Biosinteza hormonilor tiroidieni se produce sub
influenţa stimulatoare a hormonului tireotrop adenohipofizar (TSH).
Liotironina (Tiroton) se foloseşte larg, efectul apare după un timp de latenţă de 24 de
ore, şi durează 5-6 zile după oprirea tratamentului. Se administrează oral sub formă de
comprimate în doză de 20 micrograme.
Tiroxina (Euthyrox) se absoarbe mai slab digestiv, efectul apare mai tardiv, se
dezvoltă maxim în 5 zile şi durează 2-3 săptămâni după încetarea tratamentului. Tratamentul
guşii tiroidiene, în special la adulţi, atunci când iodul nu este indicat. Se indică pentru
profilaxia recăderilor după intervenţiile chirurgicale pentru guşă eutiroidiană, în funcţie de
statusul hormonal postoperator; tratamentul de substituţie în hipotiroidism; tratamentul de
supresie în cancerul tiroidian. Apariţia simpomelor hipertiroidismului este posibilă când limita
de toleranţă individuală este depăşită prin supradozaj sau dacă doza este crescută prea rapid la
începutul tratamentului. Următoarele simptome sunt caracteristice: aritmii cardiace (cum sunt
fibrilaţie atrială şi extrasistole), tahicardie, palpitaţii, angină pectorală, cefalee, durere şi
slăbiciune musculară, înroşirea feţei, febră, vărsături, tulburări de menstruaţie, hipertensiune
craniană, tremor, agitaţie, insomnie, hiperhidroză, pierdere în greutate, diaree.
MEDICAŢIA ANTITIROIDIANĂ inhibă sinteza hormonilor tiroidieni.
Percloraţii împiedică fixarea iodului în glandă. Tioamidele sunt compuşi cu sulf şi
azot în moleculă care interferă cu funcţia peroxidazică (iodarea tirozinei). Există două grupe
de derivaţi: metiltiouracilul şi derivaţii de metilmercaptoimidazol (tiamazol şi carbimazol).

141
Tioamidele inhibă hormonogeneza începând cu etapa a doua (oxidarea iodurii). Prin inhibarea
sintezei hormonilor tiroidieni este scăzut efectul feed-back negativ al hormonilor tiroidieni, şi
astfel creşte cantitatea de TSH în organism, având ca efect tumefierea glandei prin hiperplazia
celulelor glandulare (efect guşogen) şi creşterea vascularizaţiei glandei. Exoftalmia poate să
se accentueze în urma stimulării de către hormonul tireotrop. Tioamidele se folosesc în boala
Basedow (hiperfuncţie imunopatogenă), în tireotoxicoză, adenom tiroidian cu hiperfuncţie. Se
administrează oral, se absorb bine digestiv. Derivaţii de mercaptoimidazol au o potenţă mai
mare, sunt mai bine toleraţi. Ca efecte adverse produc acuze digestive, tulburări
hematopoetice (produc leucopenie, agranulocitoză, anemie aplastică şi de aceea se impune
controlul hemogramei). Se pot asocia cu administrarea iodului.
Preparatele cu iod - iodul are efecte diferite asupra funcţiei tiroidiene în funcţie de
doză şi starea funcţională a glandei: în cantităţi mici, de 0,1-0,3 mg/zi se foloseşte ca
medicament de substituţie (1 comprimat are 1 mg de iodură de potasiu) în hipofuncţia
tiroidiană când aportul de iod este deficitar, pentru refacerea hormonogenezei. Se poate
preveni guşa endemică (DET – distrofia endemică tireopată) prin folosirea sării de bucătărie
iodate. În cantităţi mai mari, de 6-10 mg pe zi are efect inhibitor asupra funcţiei glandei
tiroide, scade secreţia de hormoni tiroidieni, scade efectul hormonilor tiroidieni la nivelul
glandei, scade eliberarea hormonilor din glandă. Se administrează soluţia Lugol (5%I2, 10%
KI în 100 ml apă) la început 3 picături pe zi, crescând zilnic cu câte o picătură până la doza
optimă (10-150 mg/zi). Efectul inhibitor este temporar, este maxim după 2-3 săptămâni, apoi
scade. Această medicaţie se foloseşte pentru pregătirea preoperatorie.

MEDICAŢIA ANTIDIURETICĂ
Este folosită în tratamentul diabetului insipid.
Vasopresina sau hormonul antidiuretic (ADH) este o nonapeptidă secretată de
neurohipofiză. Structura chimică este asemănătoare oxitocinei, însă diferă de a acesteia printr-
un singur aminoacid. Vasopresina administrată în doză mică are efect antidiuretic, iar în doză
mare are efect vasopresor. Vasopresina se foloseşte obişnuit în suspensie uleioasă, injectată
i.m. Se mai indică şi ca medicament hemostatic, deoarece este responsabilă şi de eliberarea
factorilor procoagulanţi VIII şi von Willebrand (deficitari la hemofilici). Desmopresina
(Adiuretin), un analog al vasopresinei, este actualmente considerată ca medicament de elecţie
în tratamentul diabetului insipid central. Are efect antidiuretic selectiv, intens şi de lungă
durată. Se instilează nazal. Terlipresina (Remestyp) este un derivat sintetic al vasopresinei cu
acţiune vasoconstrictoare, folosit ca hemostatic în sîngerări din varice esofagiene,
intraoperatorii sau postoperatorii.

HORMONII SEXUALI MASCULINI , STEROIZII ANABOLIZANŢI,

ANTIANDROGENI
Steroizii androgeni (testosteronul) sunt sintetizaţi de celulele interstiţiale din testicul
sub controlul gonadotrofinelor hipofizare. Prezintă pe lângă efectele virilizante şi efecte
metabolice (efect anabolizant, evident mai ales la nivelul muşchilor şi oaselor). Testosteronul
(Androgel, Nebido, Undestor, Intrinsa) se găseşte sub formă de gel, fiole, capsule moi,
plasture. Se indică la barbaţi: în eunucoidism, impotenţă sau sterilitate prin deficit androgenic;
criptorhidie post-pubertală cu hipogonadism; ca medicaţie adjuvantă în stări de deficit proteic.
La femei în tulburări de climacterium, dismenoree, sângerări uterine funcţionale, mastita
cronică; pentru prevenirea tumefacţiei dureroase a sânilor post-partum şi pentru suprimarea
lactaţiei; ca tratament paliativ în cancerul mamar progresiv şi cancerul endometrial.
Contraindicaţii: alergie la androgeni, policitemie, suspiciune sau diagnostic de carcinom de
prostată, adenom de prostată, carcinom mamar la barbaţi, boli hepatice grave, nefroză, în
sarcină şi în perioada de alăptare. Reacţii adverse: femei - amenoree si alte dereglări
menstruale, inhibarea secretiei de gonadotropină, virilizare, virilizarea fătului feminin în cazul
administrării la gravide; barbaţi - ginecomastie, oligospermie, dureri testiculare, priapism;
icter colestatic, alterarea probelor hepatice, rar neoplasm celular. Sanguine: hemoragii la

142
pacientii aflati sub tratament cu anticoagulante, policitemie.
Steroizii anabolizanţi sunt compuşi obţinuţi prin semisinteză, care au acţiune
anabolizantă accentuată şi virilizantă moderată. Din punct de vedere biochimic efectele se
caracterizează prin creşterea sintezei proteice din aminoacizi predominând anabolismul (bilanţ
azotat pozitiv); celulele fixează şi cantităţi mai mari de substanţe anorganice: K, Ca, P, Na.
Efectele în organism: ameliorează starea generală de nutriţie a organismului în stări
de caşexie, la bolnavii cronici, în convalescenţă, împreună cu un aport alimentar
corespunzător; favorizează regenerarea ţesuturilor, vindecarea plăgilor, după arsuri, după
operaţii mari, traumatisme; la nivelul diferitelor ţesuturi au efecte trofice: efect miotrofic-
creşterea masei musculare, efect valorificat în distrofii musculare (sau ca substanţe de dopaj la
sportivi). Osteogeneza este stimulată, efect util în ţesuturi ce se vindecă greu, favorizarea
formării calusului; însă la copii determină osificarea cartilagiilor epifizare cu oprirea creşterii;
stimulează hematopoieza, fiind utilizate în anumite anemii (aplastice), carenţiale alături de
vitamine; au efect renotrofic, util în tratamentul insuficienţei renale cronice. Efecte
hormonale: determină o retroacţiune negativă asupra secreţiilor hipotalamo-hipofizare a
hormonilor gonadotropi. Acest efect se valorifică în: cancerul mamar, tulburări de climacteriu
(datorită unei excesive secreţii de gonadotropine la femei). Se contraindică în graviditate
deoarece determină efecte virilizante asupra fătului de sex feminin; în cancerul prostatic
(adenocarcinom), deoarece stimulează dezvoltarea cancerului; precauţie la administrarea la
copii, deoarece determină oprirea creşterii şi pubertate precoce; la femei apar fenomene de
virilizare, acnee, hirsutism, se impune precauţie la administrarea la cântăreţe deoarece produc
schimbarea vocii; hepatotoxicitate (carcinom hepatic). Metandienon (Naposim) este un
derivat 17-alfa-metil testosteron, derivat nesaturat activ pe cale orală. Se administrează 5-25
mg pe zi, în cure de 4-6 săptămâni. Activitatea androgenică este de o treime din cea a
testosteronului. Poate provoca: icter colestatic, uneori hepatoame. Se contraindică la
hepatici.Derivaţi de nandrolon (19 nortestosteron) au acţiune progestativă şi antiestrogenică.
Se administrează i.m. sub formă de esteri. Nandrolonul fenilpropionat (Norbetalon) are
efect anabolizant şi se administrează 25 mg (1 fiolă) odată pe săptămână. Nandrolonul
decanoat (Decanofort, Deca-Durabolin) este un preparat cu efect prelungit (până la 3
săptămâni). Se administrează i.m. 25-50 mg, la 3-4 săptămâni.
Antiandrogeni: ciproteron (Androcur) inhiba efectul hormonilor androgeni prin
blocarea receptorilor dihidrotestosteronului (hormoni care sunt produsi în cantitate mică şi la
femei); de asemenea, are actiune progestativă şi inhibă secreţia de gonadotropine. La barbat
scade libidoul şi potenţa si inhibă funcţia glandelor sexuale. Acetatul de ciproteron inhibă
competitiv efectul androgenilor asupra organelor ţintă androgeno-dependente, de exemplu
protejează prostata de acţiunea hormonilor androgeni produsi de glandele sexuale şi (sau)
glandele corticosuprarenale.La femei combate hirsutismul excesiv si alopecia androgenică si
scade funcţia glandelor sebacee. În timpul tratamentului este inhibată funcţia ovariană.
Indicaţii: barbaţi: combaterea deviaţiilor sexuale cu hipersexualitate; carcinom de prostată
inoperabil.La femei pentru combaterea semnelor de virilizare, ca hirsutismul excesiv, alopecia
androgenică, formele severe de acnee şi seboree. Reacţii adverse: după mai multe săptămâni
de tratament, inhibă spermatogeneza. În decurs de cateva luni de la terminarea tratamentului,
spermatogeneza revine treptat la normal după cateva luni de tratament discontinuu. Este
contraindicat în timpul sarcinii şi alăptării.
Antiadrogeni+estrogeni: ciproteron acetat şi etinilestradiol (Diane-35)
Ciproteronul acetat inhibă acţiunea hormonilor androgeni care sunt produşi şi în organismul
femeii (ovar, suprarenală). Indicaţii: manifestări de adrogenizare la femei precum: acneea, în
special formele manifeste şi cele insoţite de seboree sau inflamaţii şi formare de noduli (acnee
papulo-pustuloasa şi acnee nodulochistica), formele uşoare de hirsutism, alopecia androgenă.
Reacţii adverse: în cazuri rare, tensiune mamară, jenă gastrică, greţuri, cefalee, modificarea
libidoului, stare de deprimare, cloasmă, sângerări intermenstruale; este posibil un risc crescut
de boală tromboembolică.

143
 II.25.HORMONI SEXUALI FEMININI ŞI MODULATORII SISTEMULUI GENITAL

Grupa de medicamente Denumirea Forma şi compoziţia

comercială
A.CONTRACEPTIVE HORMONALE SISTEMICE
1. Progestogeni şi Sibilla compr. film.dienogest 2 mg, etinilestradiol
estrogeni, combinaţii fixe 0,03 mg

Loette 21 compr. film.roz levonorgestrel 0,1 mg,

etinilestradiol 0,02 mg, 7 compr. albe
placebo
Rigevidon 21+7 21 draj. albe levonorgestrel 0,15 mg;
etinilestradiol 0,03 mg, 7 draj. maron 76,05
mg fumarat feros
Dessorelle/Marvelon 21 compr. film. etinilestradiol 0,03 mg;
desogestrel 0,15 mg
Artizia/Karissa/Logest 21 draj. gestogen 0,075 mg; etinilestradiol
0,02 mg
Cilest 21 compr. norgestimat 0,25 mg;
etinilestradiol 0,035 mg
Yasmin 21 compr. film. drospirenona micronizată
3 mg; etinilestradiol micronizat 0,03 mg
EVRA sistem terapeutic transdermic
norelgestromin 6 mg, etinilestradiol 600
microg
Belara 21 compr. film. clormadinona acetat 2 mg;
etinilestradiol 0,03 mg
Jeanine 21 draj. dienogest 2 mg, etinilestradiol 0,03
mg
2. Progestogeni şi Qlaira compr. film. dienogest şi estradiol
estrogeni, preparate Triquilar draj. levonorgestrel şi etinilestradiol
secvenţiale
Laurina compr. film. desogestrel şi etinilestradiol
Milligest compr. gestoden şi etinilestradiol
3. Progestogeni Postinor-2 compr.0,75 mg levonorgestrel
Nexplanon implant 68 mg etonorgestrel
Azalia compr. film. 75 microg desogestrel
Ramonna compr. 1,5 mg levonorgestrel
B. CONTRACEPTIVE Jaydess sistem cu cedare intrauterină 13,5 mg
LOCALE levonorgestrel
Contracept M ovule cu benzalconii chloridum 18,9 mg
Nuvaring sistem cu cedare vaginală
etonogestrel/etinilestradiol

144
 Grupa de medicamente Denumirea Forma şi compoziţia
comercială
Estrogeni
Estrogeni naturali şi Climara sistem terapeutic transdermic 50 microg/24
semisintetici h estradiol
Estreva gel 0,1% estradiol hemihidrat
Oestrogel gel cu 17 beta-estradiol 0,06%
Ovestin ovule 0,5 mg, cremă vaginală 1 mg/g
estriol
Colpotrophine R caps. moi vaginale 10 mg , cremă vaginală
10 mg/g promestrienum
Progestogeni Visanne compr. 2 mg dienogestum
Progestogel gel progesteron 10 mg/g
Utrogestan caps. moi progesteron micronizat 100; 200
mg
Duphaston compr.film. 10 mg didrogesteronum
Lutenyl compr. 5 mg progestativ de sinteză, derivat
de 19 nor-progesteron
Orgametril compr. 5 mg linestrenol
Combinaţii de hormoni Gynaika compr. film. estradiol 1 mg/noretisteronă
progestogeni şi estrogeni 0,5 mg
Femoston Conti compr. film. estradiol 1 mg/didrogesteronă
1mg/0,5mg 0,5 mg
Dienille compr. film. dienogest 2 mg, etinilestradiol
0,03 mg
Angeliq compr. film. drospirenon 2 mg, estradiol 1
mg
Cyclo-Progynova draj. alb 2 mg estradiol, draj. maro
estradiol 2 mg şi norgestrel 0,5 mg
Gonadotropine Pregnyl liof.+solv. ptr. sol. inj. 5000 UI
gonadotropina corionică
Menopur liof.+solv. ptr. sol. inj. menotropinum
Bravelle pulb. 75 UI urofolitropinum
Gonal-F pulb.+solv. sol. inj.75 UI/ml follitropinum
alfa
Puregon sol. inj. 50; 75; 100; 150; 200; 225 UI/0,5
ml follitropinum beta
Fertavid sol. inj. 50; 75; 100; 150; 200 UI/0,5 ml
hormon foliculostimulant
Luveris pulb. 75 UI + solv. ptr. sol. inj. lutropinum
alfa
Ovitrelle pulb.+ solv. ptr. sol. inj. 250 microg/0,5 ml
gonadotrofina corionică alfa
Pergoveris pulb. folitropin alfa 150 UI+ lutropin alfa
75 UI + solv. ptr. sol. inj. flac. 3 ml
Stimulant sintetic al Colstylbegyt compr. 50 mg clomifen
ovulaţiei

145
HORMONII SEXUALI FEMININI ŞI CONTRACEPTIVELE ORALE
Hormonii estrogeni se găsesc în glandele genitale, în suprarenală şi în placentă. În
terapeutică se utilizează pe lângă hormonii naturali, şi produşi de semisinteză şi sinteză.
Hormonii naturali sunt: estrona (foliculina), estradiolul (dihidrofoliculina) şi estriolul.
Derivaţii semisintetici: etinilestradiolul. Derivatii sintetici: dietilstilbestrol, hexestrolul şi
dienestrolul. Estrogenii sintetici pot fi administraţi oral, topic, transdermal sau injectabil.
Acţiuni farmacodinamice: menţin funcţia normală a aparatului genital feminin,
determină dezvoltarea caracterelor sexuale primare şi secundare, stimulează maturarea
endometrului şi favorizează depunerea calciului în oase. În urma tratamentului cu estrogeni
pot apare edeme, ca o consecinţă a creşterii reabsorbţiei de apă şi electroliţi. Cresc
trigliceridele, scade colesterolul, scad proteinele serice. Se indică în tulburarile de ciclu (hipo-
oligo- şi amenoree), în insuficienţa ovariană, în hipoplazia uterină şi în insuficienţa hormonală
la menopauză. La bărbat se folosesc în tratamentul cancerului de prostată. Sunt utilizaţi în
contracepţia orală (pilula combinată). Contraindicaţii: în caz de metroragii, fibroame uterine,
hiperfoliculinemii, precum şi în neoplasmele uterine şi mamare (creşte riscul de cancer de
endometru şi de vagin - dietilstilbestrolul). Reacţii adverse: digestive, HTA, colestază.
Preparatele care conţin estrogeni: dietilstibestrol, estradiol, estrolent, ginosedol B şi
sintofolin care se prezinta sub forma de comprimate, fiole sau suspensii apoase.
Terapia cu estrogeni este total contraindicată la fetiţe înainte de pubertate, deoarece
produce încetinirea creşterii.
Hormonii progestativi influenţează pregatirea mucoasei uterine pentru nidaţie şi
menţinerea ovulului fecundat după nidaţie. Substanţa naturală este progesteronul, secretat de
către corpul galben, corticosuprarenală, placentă şi testicul. S-au realizat şi substanţe
semisintetice active, cum sunt etisteronul, noretisteronul, noretinodrelul, norgestrelul si
levonorgestrelul. Hormonii progestativi sunt indispensabili pentru gestaţie, iar la doze mari
inhibă ovulaţia. Intervin în metabolism crescând insulinemia şi glicogenul hepatic, stimulând
anabolismul proteic şi scăzând lipidele sanguine. Au acţiune de relaxare uterină şi stimulează
secreţia de insulină. Se indică în: iminenţa de avort, dismenoree, neoplasmul endometrului.
Unele din aceste preparate intră în alcătuirea produselor hormonale
anticoncepţionale.Contraindicaţii: insuficienţa hepatică, flebite.
Preparate: acetoxiprogesterona, medroxiprogesteron, hidroxiprogesteron, megestrol.
Medroxiprogesteronul este un derivat semisintetic de progesteron, activ pe cale orală,
indicat în menometroragii funcţionale la fete adolescente, menometroragii abundente în
premenopauză, amenoree primară, endometrioză. Reacţii adverse: greaţă, cefalee, tulburări de
vedere, tromboflebită, icter, prurit generalizat, reacţii alergice, acnee, hirsutism, modificarea
menstruaţiei, tensiunea sânilor, creşterea în greutate; dozele mari de progesteron pot provoca
masculinizarea fătului feminin şi alte malformaţii.Contraindicaţii: tromboflebită, insuficienţă
hepatică, cancerul mamar sau genital, afecţiunile sânului, sarcină.
CONTRACEPTIVELE ORALE
Există trei tipuri de preparate folosite in acest scop, în a căror compoziţie intră: o
combinaţie de estrogen cu progestativ; folosirea secvenţială a estrogenilor, urmată de o
combinaţie estrogen-progestativ; terapia continuă cu progestativ, fără administrare
concomitentă de estrogen ("minipilula"). Preparatele sunt bine absorbite pe cale orală. Dintre
estrogeni, cel mai frecvent se întâlnesc mestranolul şi etinilestradiolul, iar dintre progesteroni,
etinodioldiacetatul şi noretinodrelul. Asociaţia hormonală din aceste preparate îşi exercită
efectul prin următoarele mecanisme: inhibă ovulaţia, prin blocarea sintezei şi eliberării de
hormon foliculostimulant (parţial) şi de hormon luteinizant (total); produc schimbări în
mucusul cervical şi în endometrul uterin, care scad probabilitatea concepţiei şi defavorizează
implantarea. După încetarea administrarii acestor preparate, ovulaţia revine la normal în 1-3
luni în 75-98% din cazuri. Alte efecte: creşterea şi întărirea sânilor, suprimarea lactaţiei,
modificări hematologice asemănătoare cu cele din sarcină (creşterea factorilor VIII-X), o
uşoară creştere a presiunii arteriale. În unele cazuri, şi creşterea pigmentaţiei pielii.

146
 Utilizări: în afara efectulul contraceptiv, se indică în dismenoree, menstruaţiile
dureroase sau premature, tensiune premenstruală, endometrioze, tendinţa de avort spontan.
Unele preparate se administrează la fetiţele sub 10 ani cu semne de pubertate precoce, pentru
a bloca hormonii tropi şi a evita o maturizare precoce.
Preparate:
1. combinaţii fixe care conţin estrogeni + progestative. Se dau în zilele 1-21 ale
ciclului menstrual, cu 7 zile de pauză. Ex. Sibilla, Loette, Rigevidon 21+7,
Dessorelle/Marvelon, Artizia/Karissa/Logest, Cilest, Yasmin, EVRA, Belara, Jeanine.
2. preparate secvenţiale (bifazice sau trifazice) care conţin doze diferite de estriogeni
şi progestative. Se dau tot 21 zile pe lună, de ex. în zilele 1-10 un tip de combinaţie, apoi din
ziua a 11 pînă în a 21-a altă combinaţie. Ex. Qlaira, Triquilar, Laurina, Milligest.
3. preparate care conţin numai progestative (minipills) se dau zilnic din ziua 1 până
în ziua 28 a ciclului menstrual. Ex. Postinor-2, Nexplanon, Azalia, Ramonna.
Efecte secundare: - uşoare sau tranzitorii (greaţă, dureri de sân, cefalee, uşoare
sângerari intermenstruale, apariţia de pete sau pistrui, - medii (sângerari intermenstruale
serioase, creştere în greutate, pigmentarea accentuată a pielii, acnee, apariţia mai uşoară a
infecţiilor vaginale) -severe: icter, tromboflebite, infarct miocardic sau embolii pulmonare
(10-12 cazuri la 100.000 de consumatoare de pilule).
Contraindicaţii: afecţiunile cardiovasculare, boala tromboembolică, cancerele
estrogenodependente, insuficienţa hepatică, migrena.
Contraceptivele se mai pot utiliza şi sub forma de implante - levonorgestel (Norplant),
cu o acţiune până la 5 ani, sau sub formă injectabilă - medroxiprogesteron (Depo-Provera),
cu acţiune de aproximativ 3 luni.
Contraceptive locale: Jaydess - sistem cu cedare intrauterină cu levonorgestrel,
Contracept M- ovule cu benzalconii chloridum, Nuvaring - sistem cu cedare vaginală
etonogestrel/etinilestradiol.

Gonadotropine
Gonadotropina corionică (Pregnyl) este obţinută din urina de femeie gravidă are
activitate predominant luteinizantă; la femeie favorizează menţinerea corpului galben şi
secretia de progesteron (până în luna a 3-a de sarcină); la bărbat stimulează producerea şi
secreţia de testosteron de către celulele interstiţiale. Indicaţii: pentru combaterea amenoreei şi
inducerea fertilităţii la femeile cu insuficienţă a secreţiei de gonadotrofine endogene (cu
păstrarea reactivităţii ovarelor), tratamentul hipogonadismului prin insuficienţă gonadotrofă la
barbaţi; criptorhidism. Reacţii adverse: stimularea excesivă a ovarului poate provoca
hiperovulaţie (sarcină multiplă), mărirea volumului ovarului, formarea de chisturi, chiar
rupturi ovariene; rareori accidente trombo-embolice; la bărbat pot aparea edeme, iar la copii
fenomene de precocitate sexuală..
Lutropin alfa (Luveris) este produs tehnologia ADN-ului recombinant. Este folosit
împreună cu cu hormonul foliculostimulant (FSH), pentru a stimula dezvoltarea ovulelor în
ovarele femeilor adulte care au deficit sever de hormon luteinizant (LH) şi FSH. Apoi
urmează un tratament cu o singură doză de gonadotrofină corionică umană, care determină
ovulaţia. Reacţii adverse: sindrom de hiperstimulare ovariană, cefalee, mastodinie,
somnolenţă, chisturi ovariene, durere la locul injecţiei.
Stimulant sintetic al ovulaţiei: clomifen (Colstylbegyt) acţioneaza îndeosebi la
nivelul hipotalamo-hipofizar, cu consecinţe stimulatoare asupra secreţiei de gonadotrofine;
provoacă maturarea foliculară, mărirea ovarului, poate înlatura amenoreea, induce ovulaţia şi
permite fertilizarea. Indicatii Pentru inducerea fertilităţii la femeile cu insuficienţă ovulatorie;
cazuri selecţionate de amenoree secundară (mai ales în prezenţa unei secreţii adecvate de
estrogeni). Contraindicaţii: hemoragii ginecologice de origine neprecizată, afecţiuni hepatice
severe, chisturi ovariene şi neoplazii în sfera genitală. Reacţii adverse: relativ frecvent
instabilitate vasomotorie cu bufeuri de caldură, distensie şi dureri abdominale, tulburări de
vedere.

147
 II.26.ANTIINFECŢIOASE ANTIBACTERIENE

Grupa de medicamente Denumirea comercială Forma şi compoziţia

ANTIBIOTICE ANTIBACTERIENE
A) BETALACTAMINE
A1.PENICILINE

I. Benzilpeniciline Penicilina G potasică flac.1.000.000 UI

benzilpenicilină sare de potasiu

Penicilina G sodică flac.400.000, 1.000.000 UI

benzilpenicilină sare de sodiu
Moldamin (Retarpen) flac cu 1.200.000 UI benzatin-
penicilină
II.Penicilină orală Penicilina V (Ospen) compr. 500.000, 1x106 , 1,5x106
UI, sirop 400.000 UI/5 ml
fenoximetilpenicilină
III.Penicilină rezistentă la Oxacilină caps.250, 500 mg,flac.250, 500
penicilinază mg, 1 g oxacilină
IV. Peniciline cu spectru Ampicilină/Pamecil/ caps.250, 500 mg,flac.250, 500
larg şi combinaţii Standacillin , 1000 mg ampicilină

Amoxicilină (Ospamox) pulb.susp.125 mg/5 ml,

caps.250, 500 mg,
compr.film.500,750,1000 mg
Augmentin(Amoxiklav) compr.625(500+125)
amoxicilină mg, 1 g
(875+125) mg,
flac.inj.600 (500+100) mg, 1,2
g (1000+200mg)
pulb.susp.156,25 şi 312,5 mg/5
ml amoxicilină + acid
Unasyn Pulb. ptr. susp.
clavulanic
inj/im/iv1000mg/500 mg
ampicilină + sulbactam
Compr. film. 375 mg, pulb. ptr.
susp. orală 250 mg/5 ml
sultamicilină
Timentin flac.inj. 3,2 g ticarcilină + acid
clavulanic
Pipril pulb.liof.2 g, 4 g piperacilină

Tazocin pulb.pt.inj.2,25 g şi 4,5 g

piperacilină + tazobactam

148
 Grupa de medicamente Denumirea comercială Forma şi compoziţia

A2.CEFALOSPORINE

Generaţia I Cefalexin (Ospexin) caps.250,500 mg,

pulb.susp.125 şi 250 mg/5 ml
cefalexină
Cexyl caps.250, 500 mg, gran. susp.
orală 125 mg/5 ml; 250
mg/5ml cefadroxil
Generaţia a II-a Cefuroxim (Zinnat, compr.film. 125, 250, 500 mg
Zinacef) cefuroxim axetil, flac.inj. 750
mg cefuroxim
Ceclor Compr. film. elib. prel. (MR)
375; 500; 750 mg, gran. ptr.
susp. orală 125 şi
250 mg/5 ml cefaclor
Generaţia a III-a Rocephin/Cefort flac.inj.250, 500 mg, 1; 2 g
ceftriaxonă
Fortum flac.inj.500 mg; 1 g
ceftazidimă
Cefotax pulb.inj. 0,5; 1; 2 g cefotaximă

Medocef flac.inj. 1 şi 2 g cefoperazonă

Eficef caps. 100 mg; 200 mg

cefiximum
Cedax caps.200, 400 mg ceftibuten

Sulcef Pulb. ptr. sol. inj./perf. 1000

mg/1000 mg
cefoperazon/sulbactam
Generaţia a IV-a Cefepime Kabi Pulb ptr. sol.inj./perf. 1 g, 2 g
cefepimă
Cefrom pulb.ptr. sol. inj./pref. 1; 2 g
cefpirom
A3.CARBAPENEME ŞI MONOBACTAMI
Meronem pulb.inj. 500 mg i.m şi 500 mg
Carbapeneme i.v. meropenem
Tienam flac.20 ml cu 500 mg
imipenem şi 500 mg cilastatin
Invanz pulb.sol.perf./inj. 1 g
ertapenem
Cayston Pulb. + solv. ptr. sol. de inhalat
Monobactami prin nebulizator 75 mg
aztreonam

149
 Grupa de medicamente Denumirea comercială Forma şi compoziţia
B.MACROLIDE ŞI LINCOSAMIDE

Macrolide Eritromicină propionil compr. 0,2 g

Klacid/Fromilid compr.film.250, 500 mg, pulb.inj.

500 mg claritromicină
Azitromicina Sandoz compr. film. 250; 500 mg,
pulb.susp.orală 200 mg/5 ml
azitromicină
Zmax gran. elib. prel. ptr. susp. orală 2 g
azitromicină
Ketek compr.film 400 mg telitromicină
Lincosamide Lincomycin sol.inj.300 mg/ml lincomicină

Clindamycin compr. film. 300, 600 mg,

sol.inj./perf.150 mg/ml a 5 ml
clindamicină
C.AMINOGLICOZIDE Streptomicina sulfat flac.pulb. ptr. sol. inj.1 g
streptomicină
Pan-Kanamycine flac.pulb. ptr. sol. inj.1 g,
ung.oftalmic 1% kanamicină

Gentamicin KRKA f. 40 mg, 80 mg gentamicină

Gentasept colir 0,5 % gentamicină

Tobi sol. ptr. inhalare 300 mg/5 ml

tobramicină
Amikozit sol. inj. 50 mg/ml, 250 mg/ml flac.
a 2 ml amikacină
Baneocin cremă și pudră cu neomicină şi
bacitracină
D.GLICOPEPTIDE Vancomicină Actavis pulb. ptr. sol. perf. 0,5; 1 g
vancomicină
Targocid pulb.+solv. ptr. sol. inj.200; 400
mg teicoplanină
E. POLIMIXINE Colistin pulb. ptr. sol. inj./perf.1.000.000
UI colistină
Unguent oftalmic cu tub
polimixină B şi
neomicină
F. ANTIBIOTICE CU SPECTRU LARG
Tetracicline Tetraciclină caps.250 mg, ung.3% tetraciclină
Doxiciclină compr.,caps.100 mg doxiciclină
Minoz MR Caps. elib. modif. 100 mg
minociclină
Tygacil Pulb. ptr. sol. inj./perf. 50 mg
tigeciclină

150
Amfenicoli Cloramfenicol caps.125; 250 mg cloramfenicol

G. OXAZOLIDINONE Zyvoxid Compr. film. 400; 600 mg, sol.

perf. 2 mg/ml pungi 300 ml
linezolid

Grupa de medicamente Denumirea comercială Forma şi compoziţia

ANTITUBERCULOASE
Chimioterapice Isoniazida ATB compr. 100, 300 mg isoniazidă

Etambutol caps.250, 400 mg etambutol

Peteha compr. 250 mg protionamidă
Etionamida ATB compr. film. 250 mg etionamidă
Pirazinamida compr. 0,5 g pirazinamidă
Antibiotice
Antibiotice Sinerdol caps.150; 300 mg rifampicină
Helpomycin pulb. ptr. sol. inj. 1 g capreomicină
Cicloserina caps. 250 mg cicloserină
Combinaţii de antituberculoase Sinerdol Iso caps. rifampicină 300 mg,
isoniazidă 150 mg

SULFAMIDE
a. Cu acţiune generală de Sulfafurazol compr. 0,5 g sulfafurazol
durată scurtă
b. Pentru infecţii intestinale Salazopyrin-EN compr. 0,5 g salazosulfapiridină
(sulfasalazină)
c. Pentru infecţii locale Colir cu sulfacetamidă colir 10%
Sulfamylon cremă cu mafenid
Dermazin cremă 1% cu sulfadiazină
argentică
d. Preparat compus cu Cotrimoxazol compr. 400/80 mg, sirop 125/25
trimetoprim (Tagremin, Blexon, mg/5 ml
Biseptol, Sumetrolim sulfametoxazol/trimetoprim 5:1
ANTISEPTICE INTESTINALE
Normix compr. film. 200 mg, gran. ptr.
susp. orală 100 mg/5 ml rifaximină
Dificlir compr. film. 200 mg fidaxomicină

Saprosan draj.100 mg, pulb3% clorchinaldol

Furazolidon Terapia compr.0,1 g (adulţi); 0,025 g

(copii) furazolidonă
Ercefuryl compr. film. 200 mg nifuroxazid

151
 Grupa de medicamente Denumirea Forma şi compoziţia
comercială
ANTISEPTICE URINARE Nitrofurantoina Arena compr. 0,1 g nitrofurantoină

Nalixid compr. 0,5 g acid nalidixic

Nitroxolin-MIP caps. 250 mg nitroxolin

Monural plic. gran. ptr. sol orală 2g; 3 g

fosfomicină

FLUOROCHINOLONE Nolicin/Utibid compr. 0,4 g norfloxacină

(FLOXACINE) Ofloxacin compr. 0,2 g ofloxacină
Ciprinol/Cuminol compr. 0,25 şi 0,5 g, sol.perf. 2
mg/ml-pungă 50; 100 ml
ciprofloxacină
Pefloxacine compr. film. 0,4 g pefloxacină
Laropharm
Levofloxacina Actavis Compr. film. 0,25; 0,5 g
levofloxacină
Avelox compr.film. 400 mg
moxifloxacina

MEDICAŢIA ANTIINFECŢIOASĂ
Asupra microorganismelor pot acţiona nespecific - antisepticele şi dezinfectantele (au
acţiune şi asupra macroorganismului) şi specific - antibioticele şi chimioterapicele.
În funcţie de agentul patogen pe care acţionează antibioticele şi chimioterapicele se
clasifică în antibacteriene, antimicotice, antiprotozoarice, antihelmintice şi antivirale.

ANTIBIOTICELE ŞI CHIMIOTERAPICELE ANTIBACTERIENE

Produc efect de tip bactericid sau bacteriostatic pe agenţii patogeni. Substanţele

bactericide produc distrugerea germenilor, necesitând astfel o participare mai redusă a
mijloacelor naturale de apărare ale organismului. Ele sunt indicate în infecţii grave,
supraacute sau cînd mecanismele imunitare sunt reduse (nou-născuţi, bătrîni, infecţii cronice)
sau deprimate prin radioterapie, corticoterapie, citotoxice. Substanţele bacteriostatice inhibă
multiplicarea germenilor şi îi fac vulnerabili la forţele de apărare ale organismului.Ele sunt
indicate în infecţiile uşoare sau medii şi trebuie evitate în situaţiile în care mijloacele de
apărare ale organismului sunt deficitare.

a. ANTIBIOTICE BETA-LACTAMICE

a.1.PENICILINELE
Sunt antibiotice obţinute prin extracţie din culturi de Penicillium (din mucegaiuri
P.notatum şi P. chrysogenum) sau prin semisinteză. Ele exercită efect bactericid, au toxicitate
redusă, proprietăţi alergizante, având o largă utlilizare terapeutică.
Benzilpenicilina (Penicilina G) este primul antibiotic introdus în terapeutică şi
152
păstrează şi astăzi o importanţă deosebită, cu toate progresele ulterioare ale antibioterapiei. Se
utilizează sub formă de sare de sodiu şi potasiu. Se prezintă ca o pulbere albă cristalină, foarte
solubilă în apă, care se dizolvă în momentul întrebuinţării în soluţie izotonă. Soluţia se poate
păstra la frigider. Se administrează parenteral (niciodată subcutanat, ci numai intramuscular şi
intravenos - şi în perfuzii, când este nevoie de doze mari. Se dozează în unităţi internaţionale
(U.I.).
Activitatea antimicrobiană: este un antibiotic bactericid. Spectrul antibacterian, relativ
îngust cuprinde :
 coci gram-pozitiv şi negativ: Streptococi hemolitici, pneumococi, meningococi,
gonococi, deşi la cei din urmă se semnalează cazuri de rezistenţă. Stafilococii
secretori de penicilinază sunt rezistenţi. bacili gram pozitiv: bacilul cărbunos,
clostridiile (C.tetani, perfringens, botulinum); Corynebacterium diphteriae;
 spirochete: Treponema palidum, leptospirele, Borelia
 Alţi germeni: Actinomyces israeli; Erysipelothrix; Listeria.
Bacilii gram negativ au rezistenţă naturală la benzilpenicilină !
Asocieri: se asociază cu antibiotice aminoglicozidice: streptomicină, gentamicină,
kanamicină înregistrându-se un sinergism marcat, penicilina G uşurând pătrunderea
aminoglicozidului în celula bacteriană şi acţiunea la nivel bacterian. Nu se asociază cu
antibiotice bacteriostatice (tetracicline, cloramfenicol).
Efectele adverse: deşi are toxicitate redusă, în comparaţie cu alte antibiotice, la doze
uriaşe apare neurotoxicitatea, cu creşterea excitabilităţii SNC, chiar apariţia de convulsii
epileptiforme. Rareori poate apare nefrotoxicitate, după perfuzii cu doze foarte mari.
Principala reacţie adversă la penicilina G rămâne alergia, manifestată fie sub forma reacţiei
imediate - şoc anafilactic, urticarie, edem angioneurotic, sau tardive cu febră, simptome ale
bolii serului, erupţii de diferite tipuri. Alergizarea poate fi iatrogenă, prin administrarea
penicilinei pe tegumente, producându-se sensibilizarea. Sensibilizarea se produce şi prin
contacte cu mucegaiuri alimentare, din locuinţă, consum de lapte nefiert. Frecvenţa
complicaţiilor alergice impune anamneză sau testarea hipersensibilităţii prin reacţii
intradermice. În caz de hipersensibilizare se intervine cu hidrocortizon hemisuccinat,
adrenalină, antihistaminice. Această hipersensibilitate e încrucişată şi la derivaţii semisintetici
(la toate penicilinele).
Preparate retard:
Benzatinpenicilina (Moldamin, Retarpen) acţionează mai lent şi mai durabil. Se
foloseşte în sifilis (se administrează la câteva zile) şi mai ales pentru profilaxia de lungă
durată a recidivelor şi complicaţiilor infecţiilor streptococice (ex. glomerulonefrită) şi pentru
prevenirea recăderilor în reumatismul poliarticular acut, adminstrându-se la intervale de 3-4
săptămâni, timp de mai mulţi ani. Se contraindică la copiii sub 3 ani la care masa musculară
este slab dezvoltată şi prin injectare se pot produce fibroze, atrofii, cicatrizări cheloide
musculare.
Fenoximetilpenicilina (Penicilina V, Ospen) este o penicilină acidorezistentă, activă
pe cale orală. Spectrul antimicrobian este identic cu al penicilinei G , însă din cauza
concentraţiilor serice relativ mici sunt indicate în infecţii uşoare cu germeni foarte sensibili
(tratamentul curativ sau profilactic al infecţiilor cu streptococ hemolitic, sinuzite, otite). Se
administrează sub formă de comprimate, în doze de 2-4 milioane U.I. pe zi, în 3-4 prize,
înainte de masă cu o oră pentru o absorbţie mai bună. Ca efecte adverse pot apare tulburări
gastrointestinale (greaţă, diaree), reacţiile de sensibilizare fiind mai rare decât la penicilinele
injectabile.
Peniciline semisintetice:
- Penicilinele penicilinazorezistente au spectru asemănător penicilinei G, fiind
însă mai puţin active decât aceasta pe germenii sensibili şi au avantajul că sunt
rezistente la penicilinază, fiind indicate în infecţiile cu stafilococi
penicilinazosecretori. Principalele reacţii adverse sunt de natură alergică. Oxacilina
este o penicilină acido- şi penicilinazorezistentă, ce se administrează în infecţii
153
 stafilococice (acnee, furunculoză, osteomielită, septicemii). Din punct de vedere
farmacocinetic se aseamănă cu benzilpenicilina. T1/2 este de 30 minute. În cazuri
uşoare se administrează pe cale orală iar în cazuri grave parenteral, i.m. sau i.v.
Doza pe zi este de 2-4 g, în cazuri severe mergând până la 6 g pe zi, administrându-
se fracţionat la intervale de 4-6 ore. Doza la copii este de 50-100 mg/kgc/zi.
Asocieri favorabile sunt cu kanamicina sau gentamicina.
- Peniciline cu spectru larg - au efecte antibacteriene care se extind şi asupra
unor bacili Gram negativi.
Ampicilina este stabilă în mediu acid, putându-se administra şi oral. Nu este rezistentă
la penicilinază. Acţionează asupra germenilor sensibili la penicilina G, streptococul viridans şi
enterococii fiind chiar mai sensibili; este activă şi faţă de bacili Gram negativi ca:
Haemophylus influenzae, E.coli, Proteus mirabilis, Salmonella, Shigella. Se elimină mai ales
sub formă activă pe cale renală, însă cantităţi apreciabile trec şi în bilă. Este indicată în
infecţii respiratorii şi meningeale cu Haemophylus influenzae, în tusea convulsivă,
endocardite, infecţii biliare şi urinare, salmoneloză, febră tifoidă, dizenterie.Efectele adverse
sunt de natură alergică, erupţiile cutanate fiind de 5 ori mai frecvente decât la penicilina G, iar
accidentele alergice majore au aceeaşi frecvenţă ca la penicilina G. Se poate combina cu
aminoglicozide.
Amoxicilina (Amoxil, Ospamox) este derivatul hidroxilat al ampicilinei. Are avantajul
că se absoarbe mai bine digestiv, având o biodisponibilitate de 80% (faţă de cea a ampicilinei
de 50-60%) nefiind influenţată de prezenţa alimentelor. Se elimină pe cale renală şi în forma
activă. Spectrul antimicrobian, indicaţiile, reacţiile adverse şi contraindicaţiile sunt identice
cu ale ampicilinei.
Carbenicilina se administrează parenteral, este foarte activă faţă de bacilul piocianic
(Pseudomonas aeruginosa), Proteus indol pozitiv, Enterobacter.
Carindacilina (Geopen) are o stabilitate mai mare în mediul acid, administrându-se şi
pe cale orală în infecţii cu germeni Gram negativi.
Piperacilina este o penicilină cu spectru de activitate mai larg decât carbenicilina,
fiind activă pe bacilii Gram negativi, inclusiv Pseudomonas, Serratia, Enterobacter,
Klebsiella, ca şi pe germenii anaerobi din genul bacteroides.
e) Preparate combinate cu inhibitori de beta-lactamază
Amoxicilina în combinaţie cu acidul clavulanic (Augmentin, Amoxiklav) este activă în
infecţii cu germeni producători de penicilinază, având şi avantajul spectrului mai larg decât al
penicilinelor. Augmentin este indicat în sinuzita bacteriană acută, otita medie acută, acutizări
ale bronşitei cronice, pneumonie dobândită în comunitate, cistite, pielonefrite, infecţii
cutanate şi ale ţesuturilor moi, mai ales celulita, muşcături de animale, abcese dentare severe
cu celulită difuzantă, infecţii osoase şi articulare, mai ales osteomielită.La pacienţii în
tratament cu penicilină au fost raportate reactii de hipersensibilitate (anafilactice) grave si
ocazional letale. Poate produce disbioză, cu diaree şi suprainfecţii cu candida albicans. De
aceea în cursul tratamentului se administrează preparate probiotice (Biotics, Linex).
Alte combinaţii: ampicilină cu sulbactam (Unasyn), piperacilină plus tazobactam
(Tazocin), ticarcilină plus acid clavulanic (Timentin) . Sultamicilina (Unasyn) este un ester
dublu în care ampicilina este legată de sulbactam printr-o grupare metilen. Se indică în infecţii
respiratorii (sinuzite, otite medii şi epiglotite; pneumonii bacteriene şi bronşite), infecţii
urinare şi pielonefrite, infecţii ale pielii şi ţesuturilor moi, infecţii gonococice. Reacţii
adverse: tulburări gastrointestinale, diaree, greaţă, vărsături, crampe abdominale, rar
enterocolite, colite pseudomembranoase, rash, prurit, somnolenţă, sedare, oboseală, cefalee.
Piperacilina + tazobactam (Tazocin) este utilizat la adulţi şi adolescenţi pentru
tratamentul infecţiilor bacteriene, precum cele care afectează tractul respirator inferior, tractul
urinar, abdomenul, pielea, infecţii ginecologice, la pacienţi cu neutropenie. Au fost raportate
reacţii grave şi ocazional letale de hipersensibilitate (anafilactice/anafilactoide, şoc
anafilactic), sindrom Stevens Johnson, necroliză epidermică toxică, colită
pseudomembranoasă cu Clostridium difficile, suprainfecţii cu fungi, leucopenie, convulsii.
154
 Ticarcilină + acid clavulanic (Timentin) se indică în infecţii severe la bolnavi cu
imunitate scăzută, septicemii, bacteriemii, infecţii intraabdominale, infecţii postchirurgicale,
infecţii ale oaselor şi articulaţiilor, ale aparatului respirator, infecţii ORL. Se administrează
parenteral. Efecte adverse: reacţii de hipersensibilitate (sindrom Stevens-Johnson, necroliza
toxica epidermica); greţuri, vărsături, diaree, colită pseudomembranoasă, creşterea moderată a
transaminazelor, icter colestatic, convulsii, trombocitopenie, tromboflebită în cazul
administrarii intravenoase.

a.2.CEFALOSPORINELE
Sunt antibiotice cu structură beta - lactamică, derivaţi ai acidului 7-amino-
cefalosporanic. Au efect bactericid, acţionând ca şi penicilinele, prin inhibarea sintezei
peretelui rigid al celulei bacteriene. Se pot folosi ca antibiotice de rezervă ale penicilinelor (în
cazuri de rezistenţă şi alergie) şi pe de altă parte ca medicamente ale infecţiilor Gram
negative. Efectele adverse: cele mai comune sunt manifestarile alergice cutanate, mai rar
produc bronhospasm, şoc anfilactic. Exista o sensibilitate încrucişată între peniciline şi
cefalosporine. Cefaloridina poate leza rinichiul, cu aparitia unei nefrite interstiţiale. Pot
produce (mai ales cele de generatia a III-a) hipovitaminoză K (cu sângerari), suprainfecţii cu
enterococi, Candida, colită pseudomembranoasă cu Clostridium difficile (toate aceste
manifestări fiind atribuite fenomenului de dismicrobism).Hepatotoxicitatea se manifestă prin
creşterea transaminazelor serice, a fosfatazei alcaline. În funcţie de proprietăţile
farmacocinetice şi de spectrul de acţiune există patru generaţii.
Generaţia I cuprinde următoarele cefalosporine: cefalotina, cefazolina, cefapirina,
cefalexina, şi acţionează asupra majorităţii cocilor Gram pozitiv, inclusiv stafilococul auriu
penicilinazo-pozitiv, coci gram negativi, unii bacili gram pozitiv şi bacili gram negativ
(analog ampicilinei) dar acţionând în plus şi pe Klebsiella. Cefalosporinele din generatia I
sunt utile în infecţii cu bacterii gram pozitive, rezistente la peniciline. Substanţele active după
administrare orală sunt indicate în infecţii uşoare şi medii, acute sau recidivante în sfera ORL,
infecţii respiratorii, infecţii ale pielii şi ţesuturilor moi, infecţii urinare. Substanţele
administrate parenteral sunt utile pentru profilaxia infecţiilor chirurgicale (intervenţii
cardiovasculare, intraabdominale, ortopedice, inserţia materialelor protetice etc). În cazul
infectiilor sistemice cu bacili gram negativ sensibili, se asociază cu aminoglicozide. Nu se
utilizează în meningite, deoarece nu traversează bariera hematoencefalică în concentraţii
active terapeutic. Cefalotina, cefazolina şi cefapirina se administrează parenteral i.m şi i.v,
se folosesc mai ales în infecţii respiratorii şi urinare, dozele fiind de 0,5-1 g odată, 2-4 g/zi.
Cefalexina (Ospexin) este stabilă în mediu acid şi se administrează pe cale orală în doză de
0,5 g de 4 ori pe zi în infecţii ale căilor respiratorii (cu Haemophylus influenzae) şi infecţii
urinare. Reacţii adverse: greaţă, diaree, creşteri ale transaminazelor, icter colestatic, alergie.
Cefadroxil (Cexyl) este o cefalosporină orală, administrată în doză de 0,5 g de 2 ori pe zi. Se
indică în infecţii ale tractului respirator: tonsilite, faringite, pneumonie lobară şi
bronhopneumonie, bronşite acute şi cronice, abcese pulmonare, pleurite, sinuzite, laringite,
otite medii; abcese, celulite, ulcere de decubit, mastite, furuncule, erizipel; pielonefrite, cistite,
uretrite, infecţii ginecologice; osteomielite. Nu se dă la copii sub 6 ani, gravide, femei care
alăptează.
Cefalosporinele din generaţia a II-a au spectru ceva mai larg, cuprinzând şi unele
specii de Proteus indol pozitiv, Providencia şi Bacteroides fragilis.Se pot utiliza ca
monoterapie în infectii ORL, bronhopulmonare, urinare de gravitate uşoară sau medie, sau
asociate cu aminoglicozide şi fluorochinolone în infectii sistemice grave, sau mixte (germeni
aerobi şi anaerobi). Cefamandolul (Mandokef) are eficacitate crescută faţă de coci şi bacili
Gram negativ, în special Haemophylus şi Proteus. T1/2 este de 1-2 ore, doza pe zi este de 3-4 g,
în 4 prize la adulţi, respectiv 50-100 mg/kgc/zi la copii. Cefuroxima (Zinacef, Zinnat) este
asemănătoare cefamandolului, se poate administra parenteral şi oral.Cefoxitina are efect
marcat pe bacili anaerobi Gram negativ - Bacteroides fragilis, folosindu-se în peritonite,
infecţii ginecologice în doză de 1 g odată de 4 ori pe zi. Cefaclorul (Ceclor) se administrează

155
oral în infecţii ORL, respiratorii, urinare.
Generaţia a III-a cuprinde antibiotice mai active faţă de bacilii Gram negativ, inclusiv
Pseudomonas aeruginosa, având o difuzibilitate bună în l.c.r. Trebuie folosite cu mult
discernământ, fiind antibiotice cu indicaţii restrânse şi foarte scumpe. Sunt indicate în cazuri
selecţionate de septicemie, meningite cu bacili Gram negativ, infecţii ginecologice, infecţii
nosocomiale (intraspitaliceşti) cu bacili gram negativ multirezistenti. Cefoperazona
acţionează marcat asupra bacilului piocianic, se excretă masiv prin bilă şi poate fi folosit în
infecţii biliare, având un t1/2 de 2-3 ore,se administrează în doză de 1-2 g de două ori pe zi
parenteral. Cefoperazona + sulbactam (Sulcef) este o combinaţie activă împotriva tutror
microorganismelor sensibile la cefoperazonă,crescând acţiunea faţă de Enterobacteriaceae şi
Bacteroides spp. Ceftriaxona (Rocephin) acţionează pe bacili Gram negativ, difuzează în
l.c.r., se administrează 1 g de două ori pe zi i.m sau i.v. Un alt reprezentant este cefotaxima
folosit în infecţii grave, septicemii, endocardite, meinigite. La doze mari şi în asociere cu
aminoglicozide poate produce nefrotoxicitate.Ceftazidim (Fortum) se indică în infecţii grave
cu germeni sensibili, meningite, cu excepţia celor cu Listeria monocytogenes, infecţii urinare
şi respiratorii severe, pusee acute în prostatite cronice.Produce alergie, tulburări digestive
minore, creşterea transaminazelor, leucopenie, trombopenie, fenomene iritative locale.
Cefixima (Eficef) se administrează oral în infecţii ale căilor respiratorii, ORL, ale aparatului
urinar, căilor biliare. Doza este de 400 mg pe zi, în 2 prize. Cefpodoxim (Forexo) este activă
pe germeni secretori de betalactamaze. Se dă oral în infecţii ale căilor respiratorii superioare
şi inferioare, infecţii cutanate şi ale ţesuturilor moi, gonoree. Ceftibuten (Cedax) este tot o
cefalosporină orală, rezistentă la majoritatea betalactamazelor, indicată în infecţii ale căilor
respiratorii, otite, infecţii urinare, enterită la copii (Salmonell, Shigela, E.coli). Reacţii
adverse: alergie, tulburări gastrointestinale.
Generaţia a IV-a cuprinde substanţe cu spectru antibacterian larg şi probabilitatea mai
mică de rezistenţă a bacteriilor, îndeosebi a celor care secretă beta-lactamaze.Cefalosporinele
de generaţia a IV-a sunt indicate în tratamentul infecţiilor intraspitaliceşti, infecţii cu bacili
gram-negativi aerobi şi bacterii gram-pozitive, iar in asociere cu aminoglicozide, în infecţiile
grave cu Pseudomonas aeruginosa. Cefpiroma este activă faţă de Pseudomonas aeruginosa.
Se injectează i.v., 1-2 g la 12 ore. Cefepima se dă i.v la interval de 12 ore, în doză de 2 g pe
zi, în infecţii foarte grave, la bolnavii imunocompromişi.

a.3.CARBAPENEMII ŞI MONOBACTAMII
CARBAPENEMII sunt antibiotice beta-lactamice, cu spectru antibacterian foarte
cuprinzător, a căror moleculă este rezistentă faţă de cele mai multe beta-lactamaze.
Imipenemul intră în compoziţia unui preparat numit Tienam, în proporţie egală alături de
cilastatină, un inhibitor al unei dipeptidaze renale care inactivează imipenemul. Se foloseşte în
infecţii nosocomiale unde sunt suspectate bacterii Gram negativ multirezistente, asociaţii de
bacterii anaerobe şi aerobe sau Pseudomonas aeruginosa. Sunt sensibili şi stafilococii
rezistenţi la penicilină. Se administrează i.m sau în perfuzie în doze de 0,5 g de 3 ori pe zi sau
1 g de 4 ori pe zi.Se poate asocia cu aminoglicozide. Poate produce convulsii (mai ales în caz
de insuficienţă renală), erupţii cutanate, alergie. Meropenemul are un spectru foarte larg şi se
poate administra fără cilastatină. Se administrează tot parenteral. Meropenemul i.v. este
indicat la adulţi şi copii în tratamentul următoarelor infecţii: pneumonii, inclusiv pneumonii
nosocomiale; infecţii ale tractului urinar; infecţii intra-abdominale; infecţii ginecologice, de
ex. endometrita şi boală inflamatorie pelviană; infecţii cutanate şi ale ţesuturilor moi;
meningite; septicemii, tratamentul empiric al suspiciunilor de infecţii la pacienţii adulţi cu
neutropenie febrilă, administrat sub formă de monoterapie sau în combinaţie cu agenti
antivirali sau antifungici. S-a dovedit a fi eficient, singur sau în combinaţie cu alţi agenţi
antimicrobieni în tratamentul infecţiilor mixte. Ertapenem (Invanz) este activ faţă de
stafilococ, streptococ, colibacil, Haemophilus, Klebsiella, Proteus mirabilis, anaerobi.Se
indică în infecţii moderate cu germeni sensibili, infecţii intraabdominale complicate, ale pielii,
tractului urinar, pneumonie, septicemie. Doripenem (Doribax) se indică în pneumonii

156
nosocomiale (inclusiv pneumonia dobândită în timpul ventilaţiei mecanice), infecţii
intraabdominale complicate, infecţii complicate ale tractului urinar. Reacţii adverse: greaţă,
diaree, infecţii micotice ale vulvei, creşterea transaminazelor, erupţii cutanate.
MONOBACTAMII - sunt activi faţă de bacilii gram negativ aerobi, inclusiv
Pseudomonas. Molecula este invulnerabilă la majoritatea betalactamazelor secretate de aceste
bacterii. Aztreonamul (Azactam) acţionează pe bacili gram negativ aerobi, inclusiv piocianic.
Este bactericid, fiind indicat în septicemii, infecţii urinare, pelvine, intraabdominale şi
respiratorii cu bacili gram negativ, fiind o alternativă a aminoglicozidelor. Nu este eficace
oral, se inactivează în prezenţa florei intestinale. Se administrează parenteral i.m. 1 g odată la
interval de 12 ore, i.v. 500 mg - 1g, în infecţii severe 2 g la 8 ore. Ca reacţii adverse produce
erupţii cutanate, tulburări digestive rar alergie. Prin folosirea abuzivă poate dezvolta tulpini
rezistente de Pseudomonas aeruginosa. Nu are efect toxic renal şi nu afectează coagularea
sanguină.

b.MACROLIDE, LINCOSAMIDE ŞI ANTIBIOTICE DE REZERVĂ CU SPECTRU

ASEMĂNĂTOR

b.1.ERITROMICINA ŞI ALTE MACROLIDE

Macrolidele cuprind în structură un inel alifatic lactonic de dimensiuni mari. Inelul
lactonic cuprinde 12-16 atomi de carbon.
Eritromicina este un compus uşor bazic, instabil la pH acid şi se foloseşte sub formă
de esteri stabili ce favorizează absorbţia din intestin sau ca bază în forme medicamentoase
enterosolubile. După absorbţie intestinală este scindată în eritromicina bază care este
răspunzătoare de acţiunea terapeutică; difuzează în ţesuturi destul de bine, nu pătrunde în l.c.r
şi nici în nevrax nu atinge concentraţii eficiente. Pătrunde şi în macrofage, PMN, acţionând şi
asupra germenilor fagocitaţi. Pentru o absorbţie intestinală mai bună se administrează înaintea
meselor. Se elimină în parte urinar şi în proporţie mai mare pe cale biliară. În parte este
inactivată la nivel hepatic; t1/2 este de 90-100 minute. Se administrează din 6 în 6 ore.
Activitatea antimicrobiană: are proprietăţi bacteriostatice sau bactericide funcţie de doză.
Spectrul antimicrobian este asemănător cu al penicilinelor cu spectru larg; se poate folosi ca
antibiotic de rezervă al penicilinelor. Acţionează asupra cocilor gram pozitiv şi gram negativ ,
bacililor gram pozitiv (bacilul difteric, clostridiii, bacilul antracis), Treponemei pallidum,
bacililor gram negativ (Haemophyllus influenzae, Legionella, Campylobacter, chlamydii,
ricketsii şi mycoplasme). Efectele adverse: se manifestă în special asupra tractului
gastrointestinal prin greţuri, vărsături, diaree; acestea sunt accentuate când se administrează
pe stomacul gol. Mai poate produce ocazional reacţii alergice (erupţii cutanate, febră). Au
fost semnalate cazuri de hepatită colestatică în cazul estolatului şi de hipoacuzie tranzitorie în
cazul lactobionatului. Indicaţii: infecţii respiratorii, urinare, biliare. În difterie reprezintă
indicaţia de primă alegere pentru eradicarea bacilului la purtători şi profilactic. Se foloseşte
frecvent în pediatrie. Posologie: se poate administra pe cale orală sub forma esterilor stabili
faţă de acidul clorhidric din stomac (Eritromicina propionat, estolat, etilsuccinat, stearat), în
doze de 1-3 g pe zi, în 4 prize. Nu se administrează i.m. deoarece este iritantă. Se
administrează i.v. sub formă de Eritromicină lactobionat, în doze de 300 mg de 2-3 ori pe zi în
caz endocardită cu Streptococ viridans sau enterococ, pneumoniei cu Mycoplasma sau
pneumococ, meningită pneumococică.
Claritromicina (Klacid) este un derivat de eritromicină mai activă decât aceasta faţă
de stafilococi, streptococi, Helicobacter şi mulţi anaerobi. Claritromicina este indicata in
infectii ale aparatului respirator superior (sinuzite, faringite), infecţii ale aparatului respirator
inferior (bronşita acută, acutizarea bronşitei cronice, pneumopatie comunitară), în caz de
suspiciune de pneumopatie atipică, angina cu streptococ beta-hemolitic de grup A, infecţii
uşoare-moderate ale pielii şi tesuturilor moi, infecţii cu Mycobacterium avium la pacienţii
infectati cu HIV, infecţii stomatologice; eradicarea infectiei cu Helicobacter pylori la pacienţii
cu ulcer gastro-duodenal. Are o biodisponibilitate orală superioară eritromicinei, absorbţia

157
putând fi crescută când se administrează la mese. Se administrează de 2 ori pe zi la mese. Este
relativ mai bine suportată decât eritromicina. Pot sa apara următoarele reactii adverse: greaţă,
vărsături, dispepsie, diaree, dureri abdominale şi parestezii. S-au raportat stomatită, glosită,
candidoză orală si modificări de culoare ale limbii, cefalee, artralgii, mialgii şi reacţii alergice
(urticarie, erupţii cutanate usoare, edem angioneurotic, reacţii anafilactice şi, rareori, sindrom
Stevens Johnson si sindrom Lyell).
Azitromicina (Sumamed, Zmax) se foloseşte într-o singură priză în doză de 250-500
mg pe zi, timp de 3 zile. Se indică în tratamentul infecţiilor uşoare-moderate ale căilor
respiratorii superioare: faringite/amigdalite bacteriene, sinuzite şi otite medii, infecţii ale
căilor respiratorii inferioare: bronşita bacteriană, pneumonia interstiţială şi alveolară; boli cu
transmitere sexuală: uretrite/cervicite necomplicate, infecţii gastrice si duodenale cauzate de
Helicobacter pylori. Reacţii adverse: uşoare sau moderate şi reversibile odată cu întreruperea
tratamentului: greaţă, vărsături, diaree, dureri gastrice, flatulenţă. Pot apărea creşteri
reversibile ale transaminazelor hepatice. S-au raportat simptome reversibile ale SNC: cefalee,
ameţeli, parestezii, agitaţie, nervozitate.
Telitromicina (Ketek) este un derivat semisintetic de eritromicină A, aparţinând
ketolidelor, o clasă de antibacteriene înrudită cu macrolidele. Activă pe bacterii gram pozitive
aerobe, Legionella, Chlamydia, Mycoplasma. Se indică în pneunonii, acutizări ale bronşitelor
cronice, sinusite acute, tonsilite, faringite cu Streptococ beta grup A. Poate produce reacţii de
hipersensibilitate, nu se asociază cu derivaţi de corn de secară, astemitol, terfenadină, statine.
Poate produce diaree, greaţă, vomă, creşterea transaminazelor, candidoză vaginală.
.
b.2.LINCOSAMIDE
Lincomicina este un antibiotic natural, care se absoarbe incomplet din tractul
gastrointestinal, fiind mai puţin activă şi provocând mai frecvent reacţii adverse decât
clindamicina. Spectrul antibacterian: majoritatea bacteriilor gram pozitiv, cu activitate sporită
asupra stafilococului auriu şi majoritatea anaerobilor patogeni (Clostridii, Fusobacterium
fusiforme, Bacteroides fragilis). Se caracterizează printr-o difuziune foarte bună în ţesuturi,
realizând concentraţii mari intracelular (leucocite) şi în ţesutul osos, fiind foarte utile în
infecţii stafilococice grave (ţosteomielite). Se administrează i.m., i.v. şi oral în 3-4 prize. Doza
pe cale orală este de 0,5-1 g maxim 2 g pe zi, iar pe cale parenterală 300 mg de 3-4 ori pe zi.
Toxicitatea este relativ redusă, însă prin dismicrobism intestinal poate favoriza suprainfecţii
cu Clostridium dificile şi apariţia colitei pseudomembranoase.

b.3.ANTIBIOTIC ANTISTAFILOCOCIC DE REZERVĂ

VANCOMICINA este un antibiotic de rezervă, bactericid care se administrează
intravenos pentru acţiunea sistemică. Vancomicina ar trebui folosită actual pentru tratamentul
speciilor de Staphylococcus aureus meticilino rezistente. Speciile de Staphylococcus aureus
care sunt sensibile la meticilina ar trebui tratate cu antibiotice din aceasta clasă, în particular
oxacilina. Pe cale orală se foloseşte pentru tratamentul colitei pseudomembranoase cu
Clostridium difficile, apărută după tratament cu clindamicină. Este un antibiotic destul de
toxic (ototoxic), poate poate determina sindromul omului roşu, un sindrom clinic manifestat
prin eritem facial, la nivelul gâtului şi la nivelul toracelui superior, din cauza eliberării de
histamină, atunci cand vancomicina este administrată rapid. Pentru a minimiza efectele
adverse se recomandă perfuzie intravenoasă cu durata de cel puţin o oră.

c.AMINOGLICOZIDE

Sunt antibiotice bactericide. Există 3 generaţii de aminoglicozide, care diferă prin

spectrul antibacterian, rezistenţa bacteriană şi toxicitate. Prima generaţie cuprinde
streptomicina, kanamicina şi neomicina. Generaţia a 2-a cuprinde gentamicina, tobramicina,
larg folosite în infecţii cu germeni Gram negativ. Din generaţia a 3-a fac parte amikacina şi
netilmicina, pentru care rezistenţa microbiană este mai puţin importantă şi toxicitatea mai

158
mică.
Aceste antibiotice sunt bazice, avînd un intens caracter polar şi hidrosolubile, de aceea
nu se absorb din tubul digestiv. Pot fi însă folosite în infecţii intestinale. Pentru efecte
sistemice se administrează parenteral, i.m sau i.v. Difuzează numai în lichidul extracelular, nu
intră în celule, nici la nivelul l.c.r. sau S.N.C. În meningite administrarea se face intrarahidian.
Nu se descompun în organism. Eliminarea se face sub formă activă, prin filtrare glomerulară.
Când filtrarea glomerulară scade timpul de înjumătăţire se prelungeşte; de aceea, în
insuficienţa renală, este necesară reducerea dozelor pentru a se evita fenomenele de
intoxicaţie. Rezistenţa la aminoglicozide este unidirecţională în sensul că dezvoltarea
rezistenţei faţă de un antibiotic nu se extinde şi la alţi derivaţi descoperiţi mai târziu; exemplu:
germenii rezistenţi la streptomicină nu sunt rezistenţi la kanamicină, gentamicină.
Spectrul de acţiune este relativ larg; acoperă germenii sensibili la peniciline şi bacilii
Gram negativi. Astfel acţionează pe streptococi (hemolitic şi viridans), enterococi, stafilococi,
Neisseria (gonoreae, meningitidis), bacili Gram negativi: E.coli, Klebsiella, Proteus,
Enterobacter, Haemophylus influenzae, Pseudomonas aeruginosa, Brucella, Pasteurella,
Mycobacterium tuberculosis, Salmonella, Shigella.
Toxicitatea aminoglicozidelor este considerabilă, fiind legată în special de neuro- şi
nefrotoxicitate. Neurotoxicitatea se manifestă prin lezarea perechii VIII de nervi cranieni şi
apariţia de leziuni cohleare şi vestibulare; agresiunea se exercită asupra epiteliului nervos
cohlear şi vestibular, cu degenerarea terminaţiilor nervoase din urechea internă. Ototoxicitatea
este ireversibilă, ducând la surditate. Leziunile vestibulare se manifestă prin greţuri, ataxie,
nistagmus; pot fi însă compensate. Fenomenele nefrotoxice se datoresc acumulării
aminoglicozidelor în corticala renală. Datorită toxicităţii asemănătoare a acestor antibiotice nu
se combină niciodată între ele. De asemenea se evită asocierea lor cu alte medicamente
nefrotoxice (vancomicină, amfotericină B, ciclosporină, cisplatină, etc). Un alt efect advers
important al aminoglicozidelor este efectul pseudocurarizant cu blocarea transmisiei neuro-
musculare (inhibarea eliberării acetilcolinei din terminaţiile presinaptice). Posibilitatea
apariţiei blocului neuromuscular şi paraliziei respiratorii trebuie avută în vedere după
administrarea aminoglicozidelor, indiferent de calea de administrare, în special la pacienţii ce
primesc anestezice, curarizante cum sunt tubocurarina, succinilcolina, decametoniu sau la
pacienţii cărora li se fac transfuzii importante cu sânge cu anticoagulant din grupa citraţilor.
Dacă apare blocul neuromuscular, sărurile de calciu pot determina reversia acestuia,dar
asistarea respiratorie poate fi necesară. Asocierea medicamentelor curarizante (în intervenţii
chirurgicale), miastenia gravis, hipocalcemia accentuează riscul apariţiei acestui efect.
Incompatibilităţi: in vitro, administrarea în aceeaşi seringă a aminoglicozidelor cu
antibioticele betalactaminice poate duce la o inactivare reciprocă, semnificativă clinic. De
aceea, aminoglicozidele nu trebuie amestecate cu beta-lactaminele, ci vor fi administrate
separat.
Streptomicina se foloseşte azi mai mult ca antituberculos în asociere cu
tuberculostatice; se poate combina cu penicilina în infecţii penicilino-rezistente. Se mai poate
utiliza în bruceloză, pestă, tularemie (în combinaţie cu tetraciclina). Se administrează i.m., în
doză de 1 g pe zi, în 2 prize (la 12 ore). Se contraindică la gravide datorită efectelor fetotoxice
(lezarea perechii VIII de nervi cranieni). Efectele asupra fătului în perioada perinatală sunt
identice cu cele provocate la organismul adult (ototoxicitatea).
Kanamicina este mai toxică decât streptomicina, se administrează mai rar pe cale
sistemică. Este indicată în caz de rezistenţă la streptomicină, în infecţii grave cu germeni gram
negativi. În infecţii stafilococice se asociază cu oxacilina. Se poate administra uneori oral la
copii în enterocolite. Se poate aplica şi local sub formă de unguente.
Gentamicina este antibioticul aminoglicozidic cel mai utilizat datorită activităţii
antimicrobiene intense şi toxicităţii ceva mai reduse decât a kanamicinei. Acţionează pe
Klebsiella, Haemophillus, Enterobacter. Este indicată în infecţii grave cu germeni rezistenţi la
alte antibiotice - meningite, endocardita, infecţii respiratorii, urinare, hepatobiliare, arsuri
întinse infectate. În infecţii urinare se foloseşte ca atare sau în asociere cu alte antibiotice.

159
Oto- şi nefrotoxicitatea sunt prezente, fiind favorizate de concentraţii mari, tratamente
prelungite. Alte reacţii adverse: erupţii cutanate, purpură, febră, bloc neuromuscular.
Posologia: 80-240 mg pe zi i.m în 2-3 prize, la copii 2-5 mg/kgc/zi i.m.
Tobramicina (Brulamycin) are acelaşi spectru de activitate şi aceleaşi indicaţii
terapeutice ca şi gentamicina, fiind mai activă pe tulpinile de Pseudomonas şi ceva mai puţin
nefrotoxică.
Amikacina (Pierami), un derivat semisintetic, are caracteristici farmacocinetice
asemănătoare cu kanamicina, este mai activă pe piocianic decât tobramicina. Se foloseşte ca
antibiotic de rezervă în caz de rezistenţă la gentamicină şi tobramicină, iar potenţialul ei de a
dezvolta rezistenţă este mic. Este eficace în bacteriemii şi septicemii (inclusiv sepsisul
neonatal); în infecţiile severe ale tractului respirator, oaselor şi articulaţiilor, ale sistemului
nervos central (inclusiv meningita) şi ale pielii şi ţesuturilor moi; în infecţiile intraabdominale
(inclusiv peritonita); în arsuri şi infecţii post-operatorii (inclusiv după chirurgia vasculară); în
infecţiile severe, complicate şi recurente ale tractului urinar
Neomicina (Negamicin) nu este utilizată sistemic datorită toxicităţii. Se administrează
oral în enterocolite, înaintea intervenţiilor chirurgicale pe colon pentru sterilizare, insuficienţă
hepatică pentru reducerea florei intestinale, scăzând formarea de amine biogene previne
autoitoxicaţia amoniacală. În tratamente prelungite se pot produce tulburări ale florei
intestinale cu manifestări clinice de malabsorbţie prin acţiune asupra mucoasei. Doza este de
1 g odată de 4 ori pe zi. Local se asociază cu bacitracina (Baneocin) sau polimixina B.

d.OXAZOLIDINONE
Linezolid (Zyvox) e activ pe bacteriile Gram pozitiv: stafilococi, streptococi,
enterococi, anaerobi gram-pozitiv, Corynebacterium, Listeria monocytogenes. Se indică în
pneumonia nosocomială; pneumonia comunitară, infecţii ale pielii, complicate şi
necomplicate. Trebuie păstrat ca rezervă pentru tratamentul infecţiilor cauzate de bacterii
gram-pozitiv multirezistente. Produce trombocitopenie, neutropenie; de asemenea poate apare
sindrom serotoninic, rar erupţii buloase ca în sindromul Stevens-Johnson, neuropatie
periferică, neuropatie optică.

e.ANTIBIOTICE CU SPECTRU LARG

Această clasă de antibiotice cuprinde tetraciclinele şi cloramfenicolul, având efect

bacteriostatic.
e.1.TETRACILCLINELE
Tetraciclinele au un nucleu de bază format din 4 cicluri condensate liniar. Se cunosc 3
derivaţi naturali: clortetraciclina, oxitetraciclina şi tetraciclina. Există şi o serie de derivaţi
semisintetici ca rolitetraciclina, doxiciclina, minociclina, etc.
Tetraciclina este un compus stabil, de culoare galbenă. Se absoarbe incomplet din
tubul digestiv. Absorbţia este scăzută prin complexare cu anumiţi ioni bivalenţi (Ca, Mg) şi
trivalenţi (Fe, Al), formându-se chelaţi neresorbabili. Din acest motiv nu se asociază cu lapte
şi produse lactate, medicamente antiacide conţinând aceste metale, preparate cu fier.
Distribuţia este bună, se leagă de proteinele plasmatice 30%, se leagă de proteinele tisulare,
pătrunde intracelular, iar în l.c.r. ajunge în concentraţii de 10-20%. Datorită proprietăţii de a
forma chelaţi se poate depune în oase, smalţul dentar. Se elimină pe cale renală, biliară.
Timpul de înjumătăţire este lung, cca 9 ore, având tendinţă la cumulare. Are efect
bacteriostatic. Spectrul este foarte larg cuprinzând coci: streptococul hemolitic, pneumococ,
neisserii, stafilococi, bacili gram pozitiv, gram negativ: Haemophyllus (influenzae, pertussis,
ducrey); Brucella; Pasteurella (pestis, tularensis); vibrionul holeric; E.coli, ricketsii;
mycoplasme (pneumoniae), Chlamydia trachomatis; spirochete (Treponema pallidum,
Leptospira, Borellia); protozoare (Entamoeba hystolitica, Trichomonas vaginalis), oxiuri. Este
indicată în infecţii puţin sensibile sau insensibile la alte antibiotice: tifosul exantematic,
160
holeră, psitacoză, pneumonie cu micoplasme, trahom, pestă, leptospiroză. Se asociază cu
streptomicina în bruceloză, pestă şi cu sulfamide în trahom. Se mai utilizează în
bronhopneumopatia obstructivă cronică, infecţii urinare, biliare şi enterale rezistente la alte
antibiotice. Efecte adverse: pirozis, greaţă, diaree, anorexie, colici. Modifică flora intestinală
crescând numărul microorganismelor rezistente la antibiotic (levuri, stafilococi) adică
determină disbioza (dismicrobismul), putând produce suprainfecţii, mai ales cu Candida
albicans şi fenomene de hipovitaminoză K şi complex B. Dismicrobismul se poate localiza
de asemenea, la nivelul mucoasei bucale, genitale, respiratorii. În vederea refacerii florei
intestinale se recomandă administrarea preparatelor de bacili lactici şi consumul de iaurt timp
de câteva săptămâni după medicaţia cu tetraciclină. În cursul tratamentului se dau vitamine
din complexul B, respectiv vitamina K în caz de operaţii; combaterea suprainfecţiilor se face
cu saprosan, nistatină, antibiotice antistafilococice. Tetraciclina, depunându-se în oasele şi
dinţii fătului şi copilului mic poate cauza tulburări de creştere, de dezvoltare a oaselor şi
dinţilor, colorarea brună şi hipoplazia smalţului. Pentru a evita aceste tulburări se contraindică
din a 4-a lună de graviditate, iar până la vârsta de 8 ani nu trebuie folosit decât în caz de
indicaţie vitală. La gravide nu se foloseşte, deoarece induce leziuni hepatice. Preparatele cu
termen de valabilitate depăşit sunt nefrotoxice. La unii bolnavi induce fotosensibilizare, care
impune evitarea expunerii bolnavilor la soare. Posologia: se administrează oral în doze de 1-2
g/zi la adulţi, respectiv 25-50 mg/kgc/zi la copii, fracţionat la 6 ore (după mese). Local se
aplică sub formă de unguent 3%. Uneori poate apare sensibilizare la aplicarea locală.
Doxiciclina (Vibramycin) un derivat semisintetic, este mai avantajoasă decât
tetraciclina, fiind mai liposolubilă, prezintă o absorbţie intestinală mai rapidă şi completă, mai
puţin influenţată de alimente, în special de lapte şi eliminare considerabil mai lentă, având un
timp de înjumătăţire de 20-22 ore, se elimină în cea mai mare parte prin scaun sub formă
inactivă, deci fenomenele de disbioză sunt mai reduse. Eliminarea urinară este mai limitată,
ceea ce permite administrarea la pacienţii cu insuficienţă renală. Acţiunea asupra germenilor
este mai intensă, pătrunde mai activ în celule, realizează concentraţii mari în ţesutul şi
secreţiile bronşice. Se utilizează mai ales în episoadele acute ale bronşitelor cronice şi în
pneumoniile atipice
Minociclina este un derivat de semisinteză al tetraciclinei. Este indicată pentru
tratamentul infecţiilor bacteriene sistemice determinate de următoarele microorganisme
sensibile: infecţii stafilococice necomplicate ale pielii şi ţesutului subcutanat, determinate de
tulpini de Staphylococcus aureus rezistente la penicilină şi meticilină, acnee (determinată de
Propionibacterium acnes), lepra (determinată de Mycobacterium leprae); minociclina este o
componentă a schemelor standard plurimedicamentoase recomandate de către OMS. Se
impune reducerea dozelor şi monitorizarea funcţiei renale în cazul insuficienţei renale severe.
Se impune prudenţă la pacienţii cu miastenie gravis întrucât tetraciclinele pot determina bloc
neuromuscular. Minociclina poate determina hiperpigmentaţie cu diferite localizări.
Administrarea tetraciclinelor pe perioada dezvoltării dinţilor (după luna a patra de sarcină,
nou-născut sau copil cu vârsta sub 8 ani) poate determina o colorare permanentă a dinţilor
(galben-gri-maro).Au fost observate şi cazuri de hipoplazie de smalţ dentar. Mai poate
produce bombarea fontanelei la copil şi hipertensiune intracraniană benignă la copii şi adulţi.
Tigeciclina (Tygacil) este un antibiotic bacteriostatic din grupa glicilciclinelor. Nu e
afectată de cele 2 mecanisme majore ale rezistenţei tetraciclinelor. Se dă în perfuzie
intravenoasă.E indicat peste vârsta de 18 ani pentru tratamentul infecţiilor complicate ale
pielii şi structurilor pielii cauzate de E. coli, Enterococcus faecalis, Staphylococcus aureus,
Streptococcus agalactiae, Streptococcus pyogenes şi Bacteroides fragilis. De asemenea, în
infecţiile intraabdominale complicate cauzate de E. coli, Klebsiella pneumoniae,
Enterococcus faecalis, Staphylococcus aureus, Clostridium perfringens. Efecte adverse:
inflamaţie şi durere la locul injecţiei, şoc septic, reacţii alergice, frisoane, vasodilataţie,
anorexie, icter, somnolenţă, prelungirea timpului de protrombină, trombocitopenie, vaginită.

161
 e.2.CLORAMFENICOLUL este un antibiotic cu spectru larg obţinut în prezent prin
sinteză. Cu toate că prezintă multe aspecte utile terapeutice, este considerat un antibiotic de
rezervă datorită toxicităţii sale mari. Caracteristicile farmacocinetice sunt foarte avantajoase.
Se absoarbe rapid din intestin în proporţie de 90%, difuzează bine în majoritatea ţesuturilor,
pătrunde şi intracelular, precum şi în l.c.r. şi nevrax, realizând concentraţii în l.c.r de 50% din
concentraţia plasmatică, iar în cazul inflamaţiilor meningeene concentraţiile din l.c.r. sunt
egale cu cele sangvine. Se inactivează complet la nivelul ficatului prin glucuronoconjugare.
Se elimină renal, biliar sub formă inactivă.T1/2 este de 3 ore. Spectrul de activitate: majoritatea
bacteriilor gram pozitiv şi negativ, ricketsii, chlamydii, spirochete, mycoplasme, şi
majoritatea germenilor anaerobi - clostridii, Bacteroides. Se utilizează în infecţii intestinale,
fiind un antibiotic de elecţie în febra tifoidă, în alte salmoneloze, infecţii urinare recidivante
cu germeni rezistenţi la alte antibiotice, infecţii ale meningelui, abces cerebral, infecţii cu
anaerobi gram negativ, ricketsioze, etc. Se foloseşte limitat datorită toxicităţii. Reacţia
adversă cea mai gravă este inhibarea hematopoezei. Aceasta poate fi de natură toxică, fiind
datorată unei inhibări a încorporării fierului în eritrocite, apare în cursul administrării, este
dependentă de doză şi este de regulă reversibilă la încetarea tratamentului. De aceea, doza
totală pe cură este limitată la 25 g la adult şi 700 mg/kgc la copii. După 5-6 zile de tratament
se face o hemogramă. Mult mai periculoasă este inhibiţia medulară marcată, de obicei
ireversibilă, care apare după un timp de latenţă de câteva săptămâni sau luni de la încetarea
tratamentului şi poate îmbrăca diferite forme: anemie aplastică, leucopenie, trombocitopenie
sau pancitopenie. Se presupune că mecanismul acestei manifestări ar fi imunoalergic sau legat
de o enzimopatie determinată genetic. Tulburările digestive produse de cloramfenicol constau
în greaţă, anorexie, vărsături, colici, diaree, mai reduse decât la tetraciclină. Mai grave sunt
tulburările produse prin dismicrobism - candidoza localizată sau generalizată. La nou născuţi
apare un accident toxic grav, cunoscut sub numele de "sindrom cenuşiu". El se datorează
insuficienţei hepatice funcţionale care duce la metabolizarea deficitară a cloramfenicolului, cu
acumulare de metaboliţi toxici şi se manifestă prin hipotermie, hipotonie musculară, tulburări
ale circulaţiei periferice, colaps, tulburări respiratorii, tulburări digestive, colorarea în cenuşiu
a tegumentului. Moartea poate surveni în decurs de 24 de ore de la apariţia primelor simptome
dacă tratamentul nu se întrerupe imediat. Cloramfenicolul are şi un efect inhibitor enzimatic.
Se administrează obişnuit oral, în doză de 1,5-3 g pe zi, fracţionat la 6 ore pentru adult şi 10-
60 mg/kgc/zi la copii. Este contraindicat la nou-născut, prematuri, în insuficienţa hepatică,
discrazii sangvine, în asociere cu substanţe medulo- sau hepatotoxice, la gravide. Preparatul
injectabil se administrează i.m sau i.v în infecţii severe când administrarea orală nu este
posibilă (stări comatoase, vărsături incoercibile). Există şi preparat pentru administrare locală
- colir 1%.

f.ANTIBIOTICE POLIPEPTIDICE

Sunt un grup de antibiotice înrudite structural, elaborate prin sinteză bacteriană. Sunt
neuro- şi nefrotoxice, unii compuşi fiind contraindicaţi pentru administrare sistemică.
Bacitracina are acţiune bactericidă pe majoritatea germenilor gram pozitiv (inclusiv
stafilococi penicilinazo-rezistenţi), coci gram negativ. Nefrotoxicitatea mare împiedică
utilizarea pe cale sistemică. Este indicată în aplicaţii locale, singură sau asociată, sub formă de
unguent, soluţii, colire în plăgi traumatice şi chirurgicale infectate, eczeme, ulcere cutanate
infectate, conjunctivită. Se asociază cu neomicină în preparatul Baneocin, unguent şi pulbere.
Polimixinele sunt mai multe dintre care mai importante sunt Polimixina B şi E.
Polimixina B are acţiune bactericidă faţă de majoritatea bacililor Gram negativ:
Salmonella, Shigella, Pasteurela, Klebsiella şi multe tulpini de Pseudomonas, cu excepţia
Proteusului. Se foloseşte local în infecţii ale pielii şi mucoaselor.
Polimixina E sau Colistin (Colimicin) se absoarbe foarte puţin din tubul digestiv,
fiind un compus bazic. Se administrează oral numai în infecţii intestinale, iar pentru efecte
sistemice se administrează i.m. sau i.v. Se elimină pe cale renală fiind eficace în infecţiile

162
urinare, dar se mai indică în infecţii biliare, infecţii otice, infecţii postoperatorii. Nu pătrunde
în l.c.r. nici la administrare parenterală, de aceea în meningite se dă intrarahidian. Se foloseşte
pe cale orală sub formă sulfat în infecţii intestinale, enterocolite, dizenterie în doză de 6-8
milioane U.I. pe zi la adult, 100.000 U.I. /kgc/zi la copil, iar pe cale parenterală sub forma
metilsulfat în doză de 3-4 milioane U.I. pe zi la adult şi 50.000 U.I./kgc/zi la copii. Nu se
asociază cu alte medicamente nefrotoxice, de exemplu cu aminoglicozidele. Nu se asociază cu
curarizantele, deoarece interferă cu transmisia neuromusculară şi acest efect advers nu poate
fi combătut cu neostigmină, ci doar cu ioni de calciu.Poate produce parestezii la nivelul limbii
şi al extremităţilor, urticarie, prurit generalizat, vertij, tulburări de vorbire.

g.MEDICAŢIA ANTITUBERCULOASĂ

Medicaţia antituberculoasă cuprinde chimioterapice de sinteză şi antibiotice. Datorită

particularităţilor mycobacteriilor - ritm de multiplicare lent, localizare intracelulară şi în
leziuni greu accesibile, posibilitatea prezentării sub forme atipice şi capacitatea de a dezvolta
rapid rezistenţă, tratamentul trebuie să asocieze mai multe chimioterapice - polichimioterapie,
să se facă sub supraveghere strictă medicală şi să fie îndelungat (de la 6 luni la 2 ani).
Tratamentul tuberculozei este reglementat de Programul naţional antituberculos, care
prevede o serie de măsuri menite să reducă incidenţa bolii: medicaţie şi servicii medicale
gratuite, continuarea activităţii profesionale în cazul formelor necontagioase de boală (sub
tratament antituberculos), reintegrarea socio-profesională a bolnavului când nu mai este
contagios. Medicamentele folosite în tratamentul tuberculozei sunt clasificate în două grupe
mari: antituberculoase majore, primare sau de primă alegere şi antituberculoasele minore, de
rezervă sau de releu, mai puţin eficiente şi mai toxice, utile la bolnavi cu intoleranţă la
medicamentele majore sau în situaţii de rezistenţă a germenilor la acestea. Majoritatea
schemelor terapeutice prevăd administrarea zilnică a medicaţiei în primele 2-3 luni, urmată în
următoarele 4 sau 6 luni, de administrare intermitentă (de 3 ori pe săptămână) a două sau trei
chimioterapice. Polichimioterapia are rolul de a eradica infecţia şi mutanţii rezistenţi, face ca
rezistenţa să apară mai târziu, iar sinergismul permite utilizarea unor doze mai mici cu
incidenţă mai redusă a reacţiilor adverse. Reacţiile adverse considerabile şi tratamentul
îndelungat impune grijă în alegerea medicamentelor şi supravegherea continuă a bolnavilor.

Antibiotice antituberculoase
Streptomicina se foloseşte la începutul tratamentului asociat cu 1-2 medicamente.
Posologia şi efectele adverse au fost descrise la capitolul "Aminoglicozide".
Rifampicina (Sinerdol) este un antibiotic bactericid semisintetic, colorat în roşu, se
absoarbe bine din tubul digestiv, difuzează bine în ţesuturi, chiar şi în l.c.r. Se elimină mai ales
biliar şi renal. Este un compus colorat în roşu şi poate colora secreţiile (salivă, spută, secreţii
lacrimale şi sudorale) şi urina în roşu-portocaliu. Este de ales in boala extensiva sau cavitara,
in care se asociaza cu cel putin un antituberculos major, de regula izoniazida, infectii cu M.
avium complex şi M. kansasii, sub toate formele lor existente. Se va utiliza în asociere cu alte
substanţe antimicobacteriene. Tratarea leprei, forma lepromatoasă sau tuberculoidă, în
asociatie cu un alt medicament antilepros. Infecţii cauzate de microorganisme sensibile, ca
stafilococul auriu sau S. epidermidis, inclusiv germenii rezistenti la meticilina. Infecţii
cauzate de enterococi, pneumonia cu Legionella (se asociaza cu eritromicina). Profilaxia
meningitei meningococice, pentru sterilizarea purtatorilor asimptomatici. Dar importanţa în
tratamentul tuberculozei este aşa de marcată încât nu se prea foloseşte în alte infecţii. În
tratamentul tuberculozei se administrează oral în doză de 10mg/kgc/zi zilnic sau 3 zile pe
săptămînă. Efectele adverse: acuze gastrice, greaţă, vomă, diaree, afectarea toxică a ficatului,
icter, tulburări hematopoetice, trombocitopenie, accidente alergice. Cea mai gravă manifestare
este insuficienţa renală acută cu anurie, care necesită dializă, un accident cu caracter
imunoalergic, care apare de obicei la reluarea tratamentului. Este contraindicată la gravide.

163
Scade eficacitatea estroprogestativelor, a anticoagulantelor orale, ciclosporinei,
corticosteroizilor, chininei, tolbutamidei, metoproplolului, propranololului,
Rifabutinul este un derivat al rifampicinei, care acţionează mai ales asupra
micobacteriilor atipice, fiind utilă în unele forme de tuberculoză rezistente la rifampicină.
Cicloserina (Tebemicin) este un antibiotic sintetic de releu. Nu este selectiv,
acţionează şi pe alţi germeni gram negativ, putându-se folosi uneori în infecţiile urinare. Are
efecte adverse la nivel SNC: cefalee, creşterea excitabilităţii, fenomene psihice. Se
administrează oral în doză de 0,5 - 1 g/zi.
Viomicina şi capreomicina sunt 2 antibiotice polipeptidice care se folosesc rar din
cauza toxicităţii.
Chimioterapice antituberculoase
Izoniazida sau hidrazida acidului izonicotinic (HIN) este principalul antituberculos
datorită activităţii intense, caracteristicilor farmacocinetice favorabile şi efectelor adverse
reduse. Este o substanţă sintetică cunoscută din 1912 şi introdusă ca antituberculos din 1952.
Acţionează selectiv pe micobacterii, bactericid numai asupra germenilor în faza de
multiplicare, bacteriostatic asupra bacililor în repaus. Se absoarbe bine din intestin, se leagă
de proteinele plasmatice 50%, difuzează bine în ţesuturi, determinând concentraţii active în în
l.c.r., lichid pleural şi ascitic. Pătrunde intracelular şi în materialul cazeos. Epurarea se face
prin metabolizare hepatică şi eliminare urinară. Metabolizarea hepatică constă în acetilare,
care prezintă variaţii importante determinate genetic. O parte a populaţiei este caracterizată
printr-o activitate redusă a acetiltransferazei. La aceşti "acetilatori lenţi" t 1/2 este de 2-4 ore.
Spre deosebire de aceştia la "acetilatorii rapizi", caracterizaţi printr-o activitate superioară a
enzimei, t1/2 este de 1-1,5 ore. Acetilatorii lenţi prezintă un risc de acumulare în prezenţa
insuficienţei renale. Principala complicaţie a tratamentului constă în afectarea toxică a
ficatului, mai frecventă la cei cu leziuni hepatice preexistente şi la vârstnici. Asocierea cu
rifampicina creşte riscul hepatotoxicităţii. Folosirea izoniazidei în tratamentul tuberculozei nu
se datoreşte numai efectului etiotrop adupra bacilului Koch, dar şi unor efect organotrope.
Astfel, creşte pofta de mâncare şi favorizează creşterea în greutate, efect benefic la aceşti
bolnavi. Efectul nedorit al acţiunii central-excitante este apariţia insomniei, creşterea
excitabilităţii motorii, în supradozare putând apare convulsii epileptiforme. La nivelul
sistemului nervos periferic produce polinevrite, datorită unei carenţe de vitamină B6 prin
creşterea eliminării urinare a piridoxinei. De aceea se suplimentează tratamentul cu
piridoxină. Mai poate da hipotensiune arterială, constipaţie, îngreunarea micţiunii. Este
folosită în toate formele de tuberculoză pulmonară şi extrapulmonară, cât şi profilactic la
pacienţii cu risc crescut. Se administrează oral în doză de 5 mg/kgc/zi în tratament continuu şi
10 mg/kgc/zi în tratament intermitent. La contacţi se practică chimioprofilaxia. Există şi
preparat injectabil, care se poate administra în perfuzii, în leziuni tuberculoase, în fistule.
Etambutolul este un compus de sinteză cu efect bacteriostatic. Se absoarbe bine
digestiv, de aceea se administrează oral, difuzează bine în ţesuturi. Prezintă acţiune toxică
electivă asupra bacilului Koch şi asupra unor micobacterii atipice. Nu este activ asupra altor
specii bacteriene. Este bine tolerat, dar poate produce tulburări de vedere datorită nevritei
optice retrobulbare, manifestată prin scotom central, îngustarea câmpurilor vizuale. Profilaxia
tulburărilor vizuale se face prin control oftalmologic înainte de începerea tratamentului şi în
cursul tratamentului. Mai poate produce anorexie, tulburări digestive, creşterea
transaminazelor, cefalee, parestezii ale extremităţilor. Doza este de 20 mg/kgc/zi în priză
unică în schema continuă.
Pirazinamida este un antituberculos major, cu efect bactericid, realizând sterilizarea
leziunilor tuberculoase. Se absoarbe bine oral, pătrunde şi în l.c.r. Efectele adverse sunt
frecvente, cel mai important fiind hepatotoxicitatea; mai produce acuze digestive, reacţii
alergice cutanate, fotosensibilizare, creşterea acidului uric în sânge. Se contraindică în sarcină,
gută, diabet. Doza este de 30 mg/kgc/zi.
Etionamida este tot un antituberculos minor. Se indică în tbc forme incipiente şi
cronice, cavitare, meningita tbc, fistule tbc.Provoacă frecvent tulburări digestive; poate afecta

164
toxic ficatul; uneori produce tulburări psihice şi neurologice, reacţii alergice, ginecomastie.
Doza este de 15-30 mg/kgc/zi.
Protionamida are efecte asemănătoare etionamidei. Este activă faţă de
Mycobacterium tuberculosis, afectând germenii intra- şi extracelulari.Se indică în caz de
rezistenţă la agenţii de primă linie, sau de intoleranţă la aceştia. Se contraindică în
insufiecienţă hepatică sau renală gravă, convulsii, psihoze, nevrite. Produce ameţeli, cefalee,
depresie, convulsii, gust metalic, creşterea transmainazelor.
Capreomicina (Helpomycin) are efect bacteriostatic faţă de micobacterii. Rezistenţa
se instalează repede la admininstrare în monoterapie. Efecte adverse asemănătoare cu
aminoglicozidele la nivel renal şi al perechii a VIII- a de nervi cranieni. Se contraindică în
insuficienţă renală, hepatică.

h.SULFAMIDELE ANTIBACTERIENE

Sulfamidele au fost primele chimioterapice antibacteriene introduse în terapie (din

1935). Au drept nucleu de bază para-aminobenzensulfonamida. Efectul sulfamidelor este
bacteriostatic, interferând cu sinteza bacteriană de acid folic datorită analogiei structurale cu
acidul paraaminobenzoic (PABA). Acţiunea lor antibacteriană este inhibată în prezenţa
puroiului şi a ţesuturilor, datorită prezenţei unei cantităţi mari de nucleotizi purinici şi
pirimidinici. Spectrul antibacterian cuprinde majoritatea germenilor gram pozitiv şi mulţi
germeni gram negativ, actinomicete, chlamidii, fungi, unele protozoare (Toxoplasma). În
tratamentul malariei se pot asocia cu pirimetamina. Se utilizează terapeutic mai ales în infecţii
urinare, nocardioză, trahom, limfogranulomatoză veneriană, meningite cu germeni sensibili,
toxoplasmoză.
Din punct de vedere farmacocinetic majoritatea se absorb bine digestiv (cu excepţia
preparatelor cu acţiune intestinală). Se distribuie în lichidele organismului, unele pătrund
intracelular, străbat batriera hematoencefalică, de aceea se pot utiliza în meningite. Se leagă
reversibil şi în diverse grade de proteinele plasmatice. Se metabolizează prin acetilare,
compuşii rezultaţi neavând efect antibacterian. Excreţia se face pe cale renală prin filtrare şi
secreţie, se concentrează în urină. Solubilitatea lor la pH acid sau neutru este mică. De aceea,
în aceste condiţii poate apare precipitarea cristalelor de sulfamide în tubii renali, cu apariţia de
leziuni, cristalurie. Pentru a preveni această complicaţie se recomandă un aport mărit de
lichide pentru a asigura o diureză de 1200-1500 ml/zi, eventual alcalinizarea urinii, care
permite dizolvarea sulfamidelor.
Efectele adverse: tulburări gastrointestinale (greaţă, vărsături, diaree); reacţii de
hipersensibilizare alergică (erupţii cutanate, fotosensibilizare, şoc anafilactic, edem
angioneurotic, sindrom Stevens Johnson, sindrom Lyell); leziuni renale (cristalurie, oligurie,
anurie); reacţii hematologice (agranulocitoză, trombocitopenie, anemie hemolitică); icter
nuclear la nou născuţi prin deplasarea bilirubinei de pe albumina plasmatică şi pătrunderea
acesteia în SNC (de aceea se evită perinatal, mai ales cele cu legare masivă de proteinele
plasmatice); efecte neurologice (nevrite periferice, insomnie, cefalee).
I. Sulfamide cu acţiune sistemică şi durată scurtă:
Sulfafurazol (Neoxazol) are o absorbţie digestivă bună, difuzează în toate ţesuturile,
se elimină renal. Este indicat în infecţii urinare sau sistemice - meningite cu germeni sensibili.
Se administrează oral, la început 2 g odată, apoi 1 g din 6 în 6 ore. Există şi preparat
injectabil intramuscular.
Sulfadiazina pătrunde bine în l.c.r. Se foloseşte în meningite.
II. Sulfamide cu acţiune sistemică de durată medie: au t1/2 mai lung datorită
reabsorbţiei şi redifuziunii la nivelul tubilor renali şi legării mai pronunţate de proteinele
plasmatice. Sulfametoxazol are t1/2 de cca 12 ore. Este ultilizat în combinaţie cu
trimetoprimul în preparatul compus Cotrimoxazol.
III. Sulfamide cu acţiune cu acţiune sistemică şi eliminare lentă:

165
Sulfametoxipiridazina (Sulfametin) are t1/2 de 35 de ore, acţiune de lungă durată, se
administrează într-o singură priză pe zi. În prima zi se dă 1 g, apoi 0,5 g pe zi, în priză unică.
Se indică pentru consolidarea rezultatelor unui tratament cu antibiotice (în infecţii respiratorii,
urinare, biliare, în sfera O.R.L.) Reacţiile alergice, dacă apar au o durată lungă.
Sulfadoxina se foloseşte în tratamentul malariei.
IV. Sulfamide cu acţiune intestinală - deoarece se absorb foarte puţin din intestin
acţionează local şi se utilizează în infecţii intestinale, în enterocolite. Salazosulfapiridina sau
sulfasalazina (Salazopirina) se foloseşte în colita ulceroasă, rectocolita ulcerohemoragică,
acţionând prin efect antibacterian, dar şi antiinflamator prin acidul 5'-aminosalicilic, care se
eliberează din compusul respectiv în colon. Acest preparat se mai foloseşte şi în tratamentul
poliartritei reumatoide. Doza este de 4-6 g pe zi.
V. Sulfamide utilizate local
Sulfacetamida sub formă de sare sodică, este hidrosolubilă la pH neutru şi se
foloseşte ca soluţie 10-30 % în conjunctivite şi infecţii oculare cu germeni sensibili.
Sulfadiazina argentică este utilizată sub formă de cremă 1% pentru profilaxia şi
tratamentul infecţiilor plăgilor, acţionând atât prin sulfamidă cât şi prin argintul pe care-l
eliberează lent.
Mafenidul (Sulfamylon) are un spectru antibacterian asemănător sulfamidelor şi în
plus mai cuprinde germeni anaerobi, fiind singurul preparat a cărui acţiune nu este inhibată în
prezenţa puroiului. Se utilizează sub formă de colir 5% şi cremă 10% pentru profilaxia
infectării arsurilor, în infecţii chirurgicale cu anaerobi gram pozitiv.

VI. Preparate compuse cu trimetoprim

Trimetoprimul este un chimioterapic bacteriostatic care are spectru de activitate
antibacteriană similar cu sulfamidele. Asocierea cu sulfamidele realizează inhibiţia
secvenţială a aceluiaşi proces metabolic microbian, sulfamidele inhibând sinteza acidului
folic, iar trimetoprimul activarea acidului folic, efectul combinaţiei fiind bactericid, iar
spectrul mai larg decât pentru fiecare componentă în parte. Preparatul cotrimoxazol
(Biseptol, Septrin, Bactrin, Tagremin) se prezintă sub formă de comprimate conţinând în
proporţie de 5:1 o sulfamidă cu acţiune de durată medie - sulfametoxazolul şi trimetoprim
(400 mg sulfametoxazol şi 80 mg de trimetoprim). Se absoarbe bine digestiv, pătrunde şi în
l.c.r., are un t1/2 de 12 ore, administrându-se în 2 prize pe zi. Posologia: la începutul
tratamentului se pot administra de 2 ori câte 3 comprimate pe zi, apoi de 2 ori 1-2 comprimate
pe zi. La copii doza este de 1/4 din doza adultului. Este indicat în special în infecţii
respiratorii şi urinare, infecţii biliare, enterite. Este contraindicat în graviditate, la nou-născut,
bolnavi cu anemie megaloblastică, la bolnavii alergici.

h.CHINOLONELE ANTIBACTERIENE, ANTISEPTICELE URINARE ŞI

INTESTINALE

h.1.CHINOLONELE - sunt derivaţi de chinoleină, medicamente care acţionează prin

inhibiţia ADN-girazei, o topoizomerază care modifică structura spaţială a catenei de ADN
prin răsucirea acesteia. Astfel, chinolonele inhibă această modificare indispensabilă pentru
transcripţie şi repararea ADN, procesele vitale sunt inhibate şi astfel efectul este bactericid.
Celulele organismului gazdă sunt mai puţin sensibile, microorganismele prezentând
selectivitate mare. Derivaţii de chinolonă se împart în două categorii:
a) Acidul nalidixic şi alte chinolone;
b) Fluorochinolonele.
Acidul nalidixic (Negram) este activ mai ales faţă de germenii gram negativ,
exceptând Pseudomonas. Se absoarbe bine din tubul digestiv, se leagă în măsură mare de
proteinele plasmatice, nu difuzează în ţesuturi, are t1/2 de 1,5 ore. Se elimină repede pe cale
urinară, 50% sub formă activă şi se concentrează în urină, fiind eficace în infecţii urinare:

166
cistite, pielite, cistopielite. Rezistenţa apare repede, de aceea este nevoie ca după administrare
îndelungată să se testeze sensibilitatea prin uroculturi. Se foloseşte în infecţii urinare acute şi
recurente, necomplicate cu organisme coliforme, administrându-se în cazuri acute în doze de
1 g odată de 4 ori pe zi timp de o săptămână. În infecţii subacute se dă de 2 ori câte 1 g pe zi,
iar în cele cronice de 2 ori 0,5 g pe zi, pentru o perioadă mai lungă. Poate produce tulburări
digestive, reacţii alergice, tulburări neurologice, insomnie, tulburări de vedere, reacţii
psihotice, tendinţă la convulsii (la epileptici). Este contraindicat la psihotici, la epileptici, în
primul trimestru de sarcină, în cursul alăptării, la copii mici şi la cei cu deficit de glucozo-6-
fosfat-dehidrogenază.
Fluorochinolonele sau chinolonele din a II-a generaţie sau floxacinele au proprietăţi
farmacologice favorabile. Acţionează tot prin inhibiţia ADN-girazei, având efect bactericid.
Spectrul este mai larg, acţionând pe E.coli, Proteus, Enterobacter, Klebsiella, Shigella,
Salmonella, Haemophyllus, Legionella, Helicobacter pylori (agentul etiologic al ulcerului),
Chlamidii, Mycoplasme, Ricketsii, Pseudomonas, dar şi pe germeni gram pozitiv: stafilococ
şi gonococ. Unele sunt active şi pe bacilul Koch şi alte micobacterii. Din punct de vedere
farmacocinetic au biodisponibilitate bună, se distribuie larg în organism, pătrund în toate
ţesuturile, realizând concentraţii mari în ţesuturi chiar şi intracelular, respectiv în diferite
secreţii. Prezintă avantajul că traversează bariera hematoencefalică, realizând concentraţii
bune în l.c.r., fiind utile în meningite Realizează concentraţii mai mari decât cele plasmatice
în rinichi, prostată, plămâni, bilă, oase. Acest fapt explică utilitatea în infecţii sistemice:
infecţii respiratorii, osteomielită, infecţii chirurgicale, infecţii urinare şi intestinale.
Ofloxacina şi ciprofloxacina se pot folosi şi în tuberculoza pulmonară. Efecte adverse: prurit,
rash, reacţii anafilactice, erupţii buloase severe de tip Stevens Johnson, sindrom Lyell,
tulburări gastrice; creşterea excitabilităţii SNC cu halucinaţii, delir, convulsii;
fotosensibilizare; eroziuni şi leziuni la nivelul cartilajelor de creştere, slăbiciune musculară,
rabdomioliză. În rare ocazii apar tendinite, care uneori pot determina ruperea tendonului lui
Achile. În cazuri foarte rare reacţii de depresie sau psihotice au progresat la gânduri de suicid
şi comportament de autovătămare, cum este tentativa de suicid. Trebuie administrate cu
precauţie la pacienţii cu tulburări ale SNC care pot predispune la crize convulsive sau care
scad pragul de declanşare al acestora. Sunt contraindicate în graviditate, la epileptici, la sugari
şi copii mici, la cei cu deficit de glucozo-6-fosfat-dehidrogenază.
Norfloxacina (Nolicin) se utilizează în infecţii urinare: cistite, pielonefrite în doză de
0,4 g de 2 ori pe zi.
Pefloxacina este un derivat asemănător, dă concentraţii mari în ţesuturi şi secreţii,
pătrunde în spaţiul intracelular şi în l.c.r. Se foloseşte în infecţii respiratorii, urinare,
abdominale în doză de 0,4 g de 2 ori pe zi.
Ciprofloxacina (Ciprinol, Cuminol) se administrează în doză de 0,5 g de 2 ori pe zi în
infecţii urinare, intestinale şi sistemice. Nu realizează concentraţii eficale în l.c.r. Are efect
remanent în ţesuturi. Dozele 0,25-0,75 g de 2 ori pe zi, oral sau injectabil.
Ofloxacina (Tarivid) are o biodisponibilitate de cca 100%, se metabolizează puţin în
organism, se elimină ca atare pe cale renală. Se administrează în infecţii cu diferite localizări
în doză de 0,2 g de 2 ori pe zi.
Levofloxacina (Tavanic) se foloseşte în sinuzite acute, exacerbări ale bronşitelor
cronice, pneumonii comunitare, infecţii urinare, infecţii ale prostatei, infecţii ale pielii şi
ţesuturilor moi.
Moxifloxacina (Avelox) este indicată în tratamentul următorelor tipuri de infecţii
bacteriene, dacă sunt determinate de germeni sensibili la moxifloxacină: sinuzită bacteriană
acută, exacerbare a bronşitei cronice, pneumonie dobândită în colectivitate, cu excepţia
cazurilor severe, afecţiuni inflamatorii pelviene uşoare până la moderate (adică infecţii ale
tractului genital superior feminin, incluzând salpingitele şi endometritele), fără asocieri de
abcese tubo-ovariane sau pelviene. Moxifloxacina este contraindicată pacienţilor cu:
prelungire a intervalului QT congenitală sau dobândită diagnosticată, uulburări electrolitice,
în special hipokaliemie necorectată, bradicardie relevantă clinic, insuficienţă cardiacă

167
relevantă clinic, antecedente de aritmii simptomatice.
Alţi reprezentanţi asemănători: lomefloxacina, grepafloxacina, trovafloxacina,
gatifloxacina.
h.2.ALTE ANTISEPTICE ŞI CHIMIOTERAPICE URINARE ŞI
INTESTINALE
ANTISEPTICE URINARE
Derivaţii de nitrofuran sunt situaţi la limita dintre chimioterapice şi antibiotice şi se
utilizează ca antiseptice urinare sau intestinale. Au efect bacteriostatic, care la concentraţii
mari devine bactericid. Nitrofurantoina are absorbţie digestivă bună, nu difuzează în
ţesuturi, se elimină în mare parte sub formă neschimbată prin rinichi, realizând concentraţii
urinare suficiente. Se indică în cistite, pielite, cistopielite. Rezistenţa la nitrofurantoin este mai
rară. Spectrul de acţiune include: bacili Gram negativ (E.coli, Proteus, Klebsiella,
Enterobacter); coci (stafilococi, enterococi); Trichomonas vaginalis. Se administrează oral în
doze de 100 mg odată, de 3-4 ori pe zi, timp de 1-2 săptămâni. Poate produce efecte adverse
gastrice (greaţă, vomă, anorexie, colici, diaree), accidente hemolitice (la cei cu deficit de
glucozo-6-fosfat-dehidrogenază), neurotoxice şi poate induce fibroză pulmonară, când
eliminarea prin rinichi este scăzută. Nu se administrează în sarcină, alăptare, la nou-născut.
Metenamina este un compus solid, inactivă ca atare, dar hidrolizată la pH acid,
formând formaldehidă acidă. Administrată oral se absoarbe bine digestiv. Se elimină
nemodificată prin urină. În condiţiile unui pH urinar acid (pH 5-6) se scindează şi eliberează
formaldehidă, substanţa responsabilă de efectul antiseptic urinar. Este indicată pentru
tratamentul cronic supresiv al infecţiilor tractului urinar (cu condiţia ca pH-ul urinii să fie de
5,5 sau mai mic). Are acţiune iritantă pe mucoase; nu se foloseşte în infecţii acute. Doza
uzuală la adult este de 0,5-1 g de 3-4 ori pe zi.
Albastrul de metilen este un colorant cu efect antiseptic. După administrare orală se
elimină urinar, nemodificat, activ. Doza este de 0,1-0,3 g, sub formă de caşete.
ANTISEPTICE INTESTINALE
Furazolidonul este un derivat de nitrofuran, care se administrează oral, fiind indicat
în afecţiuni digestive cu germeni sensibili (gram-negativ, Shigella), boala diareică acută a
sugarului, colită ulceroasă, giardioză. Doza la adult este de 100 mg odată, de 4 ori pe zi, iar la
copil 5 mg/kgc/zi. Efectele adverse sunt asemănătoare cu cele ale nitrofurantoinei, iar în cazul
asocierii cu alcoolul dă reacţii de tip disulfiram (intoleranţă la alcool, prin acumulare de
acetaldehidă în organism). Nu se asociază cu inhibitori de monoaminoxidază,
simpatomimetice indirecte (amfetamina, efedrina), alimente ce conţin tiramină: brânzeturi
preparate fermentate, ficat de pui, heringi în saramură, extract de drojdie, vin şi produse
fermentate (risc de crize hipertensive si alte fenomene toxice). Prudenţă în timpul sarcinii şi
lactaţiei.
Nifuroxazid (Antinal, Ercefuryl) este un derivat de nitrofuran, care nu se absoarbe din
intestin. Este un antiseptic intestinal, activ pe majoritatea germenilor implicaţi în infecţii
intestinale (E.coli, Salmonella, Shigella, Proteus). Este indicat în diarei acute presupuse de
cauză bacteriană. Poate produce reacţii alergice cutanate, tulburări digestive. Este
contraindicat la nou-născuţi; interacţionează cu alcoolul; de evitat în sarcină.
Clorquinaldolul (Saprosan) exercită efect bactericid, antifungic şi are şi acţiune
antiprotozoarică. Se administrează oral sub formă de drajeuri în tratamentul enterocolitelor
banale, estivale, infecţiilor intestinale micotice, amoebiene. Este un eubiotic intestinal - nu
distruge flora microbiană saprofită. Este bine tolerat, dar nu se administrează mai mult de 3
săptămâni deoarece devine neurotoxic şi produce neuropatie mielooptică subacută. Se poate
folosi şi în aplicaţii locale (este keratoplastic) sub formă de pulbere 3% pe plăgi infectate,
eczeme infectate, foliculită, furunculoză, micoze cutanate, leziuni de decubit. Contraindicaţii:
alergie la halochine, insuficienţa renală sau hepatică severe, insuficienţa cardiacă gravă,
sarcină în primul trimestru.

168
 II.27.ANTIMICOTICE
Grupa de medicamente Denumirea Forma şi compoziţia
comercială
a. Sistemice Ketoconazol compr. 0,2 g ketoconazol
Diflucan caps.50, 150 mg, sol.perf.2 mg/ml
fluconazol
Orungal caps. 100 mg itraconazol

Vfend compr. film. 50, 200 mg, pulb. ptr.

sol.perf. 200 mg/ml voriconazol
Noxafil susp. orală 40 mg/ml posaconazol

Abelcet flac. conc. ptr. susp. inj. 5 mg/ml

amfotericină B
Cancidas pulb. ptr. conc. ptr. sol. perf. 50 ; 70 mg
capsofungină
Mycamine pulb. ptr. sol. perf. 50; 100 mg
micafungină
Lamisil compr. 250 mg terbinafină
b.Locale Nistatin compr. film. 500.000 UI,
pulb.susp.400.000 U.I. /g,
compr.vaginale 200.000 U.I. nistatină
Pimafucin cremă 20 mg/g, ovule vaginale 100 mg
natamicină
Miconazol nitrat cremă 2% miconazol/ caps. vaginale
/Gynozol moi 200, 400 mg miconazol

Canesten sol.1%, cremă 1%, spray cutanat sol. 10

mg/ml clotrimazol
Travogen cremă 1% isoconazol

Nizoral/Kefungin cremă şi şampon 2% ketoconazol/ovule

400 mg ketoconazol

Lomexin cremă 2% fenticonazol, cremă vaginală,

ovule200 mg fenticonazol
Kitonail/Dafnegin lac unghii med. 80 mg/g
ciclopirox/cremă 1%, ovule 100 mg
ciclopirox
Miconaft cremă 1% tolnaftat
Biazol/Canespor cremă, sol. ext. 1% bifonazol
Canespor Onychoset ung. bifonazol 0,01 g, 0,4 g/100g, +
plasture
Lamisil gel 1%, sol. cut. 1%, cremă 1%
terbinafină
Exoderil cremă, sol ext.1% naftifin

169
ANTIMICOTICELE (ANTIFUNGICELE)

Sunt substanţe active faţă de diferite ciuperci patogene, având un spectru îngust sau
larg; multe au toxicitate mare şi sunt folosite doar local. Infecţiile micotice pot apare datorită
dismicrobismului care apare după tratamentul cu antibiotice cu spectru larg sau în caz de
imunodepresie patologică sau postmedicamentoasă. În unele micoze locale pot fi folosite
unele antiseptice care nu difuzează şi acţionează numai local.Frecvent sunt folosite iodul,
acidul salicilic, hexilresorcinolul, clorqiunaldolul, clorhexidina, dequaliniu, violetul de
genţiană.Antimicoticele propriu-zise sunt medicamente care acţionează mai selectiv. Pot avea
efect fungicid şi fungistatic.
AZOLII
Clotrimazol (Canesten) se găseşte sub formă de cremă, soluţie pentru uz extern - 1%,
comprimate vaginale - 0,1g, ovule. Se aplică pe tegumente, mucoase, eventual pe plăgi. Este
un fungicid cu spectru larg de acţiune: Candida albicans (care apare la imunodeprimaţi,
diabetici); dermatofiţi, are şi acţiune antibacteriană faţă de cocii piogeni.
Miconazol (Micotop) se foloseşte predominent local sub formă de soluţie, cremă 2%
şi ovule. Spectrul de acţiune este asemănător clotrimazolului.
Ketoconazol (Nizoral) se foloseşte în candidoze generalizate, infecţii cu dermatofiţi.
Se absoarbe bine din tubul digestiv mai ales când secreţia de acid clorhidric este abundentă. În
hipoclorhidrie şi în combinaţii cu antiacide absorbţia este scăzută. Ca reacţii adverse se
înregistrează ginecomastie (datorită interferării cu sinteza steroizilor fiziologici - testosteron),
tulburări gastro-intestinale, erupţii cutanate şi prurit. În cazul in care este necesară prescrierea
ketoconazolului la femeile aflate la vârsta fertilă, este necesară excluderea diagnosticului de
sarcină și utilizarea metodelor contraceptive în timpul tratamentului. În timpul tratamentului
cu ketoconazol s-a semnalat afectare hepatică, simptomatică sau asimptomatică, ce poate sa
apară intr-un interval de cateva zile - 24 săptămâni. Mecanismul de apariţie al acestor hepatite
poate fi imunoalergic.Afectarea hepatică este cel mai adesea de tip citolitic, uneori de tip
colestalic. Asocieri contraindicate: antihistaminice blocante H1, nesedative (astemizol,
terfenadina, ebastina) - risc crescut de tulburări de ritm ventriculare, îndeosebi de torsada
varfurilor, datorită scăderii metabolizarii hepatice a antihistaminicelor de catre ketoconazol.
Fluconazol (Diflucan) se indică în criptococoze, incluzând meningita criptococică şi
infecţii cu alte localizări (exemplu pulmonare, cutanate); tratamentul de întreţinere pentru a
preveni recidiva infecţiei criptococice la pacientii cu SIDA, candidoze sistemice, incluzând
candidemia, candidozele diseminate si alte forme de infecţii candidozice invazive, candidoze
ale mucoaselor, candidoze genitale; prevenirea infecţiilor fungice la pacienţi cu neoplazii;
dermatomicoze, onicomicoze şi infectii dermice candidozice. Are o absorbţie digestivă bună,
neinfluenţată de alimente; se distribuie bine în toate ţesuturile şi umorile, inclusiv în l.c.r. Ca
reacţii adverse se înregistrează tulburări gastro-intestinale, rash, colestază, rar citoliză
hepatică. Este contraindicat în sarcină şi alăptare. E mai bine suportat decât ketoconazolul,
neavând efectele endocrine ale acestuia.
Itraconazol (Orungal) este un derivat de triazol cu spectru larg activ pe cale orală.
Antiacidele şi antisecretoarele gastrice îi pot scădea biodisponibilitatea după administrare
orală. Nu inhibă sinteza de androgeni. Nu difuzează în l.c.r. Reacţii adverse: greaţă, vomă,
ameţeli, reacţii alergice, hipertrigliceridemie, alopecie, Sdr. Stevens Johnson (rar), creşterea
enzimelor hepatice. Se folseşte în aspergiloză, meningită criptococică, dermatofiţii, pitiriazis
(3 luni).
Voriconazol (Vfend) este un medicament antifungic triazolic cu spectru larg, indicat la
adulţi, adolescenţi şi copii cu vârsta de 2 ani şi peste, în tratamentul aspergilozei invazive,
tratamentul candidemiei la pacienţi fără neutropenie, tratamentul candidozelor grave,
invazive, rezistente la fluconazol.Indicat şi pentru profilaxia infecţiilor fungice invazive la
pacienţii cu risc crescut cu transplant alogenic de celule stem hematopoietice. Reacţii adverse:
prelungirea intervalui QT, hepatotoxicitate, reacţii alergice, vedere înceţoşată, edem papilar,
după administrare prelungită carcinom cu celule scuamoase al pielii.

170
 ANTIBIOTICELE POLIENICE au o structură macrociclică, cu numeroase duble
legături conjugate.
Nistatina (Stamicin) se găseşte sub formă de pulbere pentru suspensie orală, suspensie
pentru uz intern, drajeuri cu 500.000 UI, unguente, ovule şi supozitoare cu 100.000 UI/gram.
Spectrul sau de activitate cuprinde levuri si fungi imperfecţi, care produc micoze superficiale.
Este foarte activă faţă de Candida albicans. Este inactivă faţă de actinomicete si bacterii. Se
foloseşte în special local, deoarece se absoarbe în mică măsură digestiv. Se indică în micoze
cutanate, orale, ale căilor respiratorii, intestinale, vaginale.Nu este activă în micozele
profunde (viscerale). Reacţii adverse: uneori greţuri, vomă, diaree (la dozele mari), rareori
reacţii alergice (la nistatina sau la candidina eliberata prin distrugerea ciupercii).
Natamicina (Pimafucin) este o substanţa polienică cu spectru larg de acţiune, activă
împotriva fungilor patogeni, în special candida albicans şi impotriva microorganismelor ca:
Epidermophyton, Tricophyton, Microsporum, Aspergillus. Nefiind absorbita, utilizarea
natamicinei prezintă siguranţă chiar si pentru categoriile de bolnavi vulnerabili (gravide, nou-
născuţi).
Amfotericina (Amfotericin B) poate fi administrată parenteral sub formă de injecţie
intravenoasă foarte lentă sau perfuzie. Se indică în infecţii fungice invazive sistemice,
potenţial fatale, inclusiv aspergiloza, criptococoza, blastomicoza Nord-Americana, candidoza
sistemică, coccidomicoza; histoplasmoza, sporotricoza, mucormicoza cauzata de Mucor,
Rhizopus şi Absidia species. Efectele adverse sunt frecvente şi grave: insuficienţă renală,
hepatică, central nervoasă, anemie, trombocitopenie, leucopenie, hipokaliemie, aritmii
cardiace, febră, dureri generalizate.Efectele de supresie a măduvei osoase pot duce la
creşterea incidenţei infecţiilor microbiene, întârzierea procesului de vindecare, hemoragii
gingivale.
ALTE ANTIBIOTICE - Griseofulvina este puţin solubilă, absorbindu-se digestiv
lent şi incomplet. În organism se distribuie în ţesuturi; prezintă o acumulare în tegumente, în
celulele aflate în curs de keratinizare. Este indicată în micoze ale pielii capului, onicomicoze,
epidermofiţii. Se administrează timp îndelungat: în micoze cutanate 2-6 săptămâni; în micoze
ale unghiilor de la mâini: 2-3 luni; în micoze ale unghiilor de la picioare: 4-6 luni.
Contraindicaţii: alergie specifică, porfirii hepatice, insuficienţa hepatică gravă, lupus
eritematos diseminat, nefropatii. Nu se foloseşte în sarcină. Reacţii adverse: cefalee, rash,
uscăciunea gurii, modificarea percepţiei gustative, tulburări gastro-intestinale. Ocazional, s-au
semnalat angioedem, eriteme multiforme, dermatită exfoliativă, proteinurie, leucopenie si alte
discrazii sanguine, candidoză, parestezii, fotosensibilitate şi cefalee severă. Interacţiuni
medicamentoase: griseofulvina poate diminua efectele anticoagulantelor cumarinice si ale
contraceptivelor orale, posibil prin cresterea ratei de metabolizare a acestora.
ANTIMETABOLIŢI - Flucitozina (Ancotil) în celula fungică se transformă în 5-
fluor-uracil, care este un antimetabolit citostatic ce se transformă în nucleotidul corespunzător
şi inhibă sinteza de timidilat, respectiv de ADN. Se administrează oral, iar în forme grave
injectabil, intravenos, bolus şi perfuzie. Flucitozina este indicată în infectii cu fungi sensibili:
în candidoze - infecţii urinare, septicemii, granuloame, în criptococoza pulmonară şi
meningeală, în cromomicoze şi în unele forme de aspergiloză. Se poate aplică şi local, în
micoze cutanate. Reacţii adverse: în doze mari este hepatotoxică, deprimă măduva
hematopoetică, iar în administrare orală produce greţuri, vomă, diaree. Ocazional se produc
creşteri ale transaminazelor şi fosfatazei alcaline, care semnalează afectarea ficatului. Este
absolut contraindicată în graviditate.

ALTE STRUCTURI
Tolnaftat (Miconaft) este un antifungic activ faţă de dermatofiţi şi pitiriazis versicolor.
Se administrează topic în unguente, soluţie şi pudră 1%. Se aplică de 2-3 ori pe zi.
Ciclopirox (Batrafen) este un antifungic local, cu spectru larg, activ faţă de
dermatofiţi, Candida. Se aplică local, de 2 ori pe zi, ca soluţie sau cremă 1%; se găseşte şi sub

171
formă de lac de unghii 8%.
Naftifin (Exoderil) este o alil-amină de sinteză. Distruge ciupercile din genurile
Trichophyton, Epidermophyton, Microsporum şi candida. Suplimentar faţă de acţiunea sa
antimicotică, naftifina are de asemenea şi activitate antibacteriană acţionând asupra unei game
variate de microorganisme gram pozitive sau gram negative care apar frecvent în asociatie cu
afectiunea micotică. Din punct de vedere clinic s-a dovedit ca naftifina are si acţiune
antiinflamatorie intrinsecă, care duce la o reducere rapida asimptomelor inflamatorii, în
special a pruritului
Terbinafin (Lamisil) administrat oral, se concentrează în piele (şi în sebum) şi unghii,
la niveluri care asigură acţiunea fungicidă. Se indică în infecţii fungice ale pielii şi unghiilor
produse de dermatofiţi, în candidoze. Se găseşte sub formă de comprimate şi cremă 1%.
Durata tratamentului variază în funcţie de indicaţie şi de severitatea infecţiei. Ocazional, la
locul aplicării apar eritem, prurit sau senzaţie de usturime, totuţi, numai rareori trebuie
întrerupt tratamentul din aceste motive. Aceste simptome inofensive trebuie diferentiate de
reacţiile alergice care sunt rare, dar necesită întreruperea tratamentului.Se evită administrarea
la gravide şi la femeile care alăptează.

II.28.CHIMIOTERAPICE ANTIPROTOZOARICE
Grupa de medicamente Denumirea Forma şi compoziţia
comercială

Antimalarice Plaquenil compr. film. 0,2 g

hidroxiclorochină
Malarone caps. 250 mg + 100 mg
atovaqounum + proguanili
hydrochloridum
Eloquine compr. 250 mg meflochină
Cinkona sol. inj. 300 mg/2ml chinină
Artesunatum pulb. ptr. sol. inj. 60 mg
artesunatum
Lumerax compr. 20 mg + 120 mg
arthemetherum + lumefantrinum
Antiamoebiene, Metronidazol/Flagyl compr.orale 0,25 g,
antitrichomonazice compr.vaginale 0,5 g, sol. perf. 5
g/l flac. 200 ml metronidazol
Fasigyn compr. 0,5g, sol.perf.0,2%
tinidazol
Atrican caps. moi gastrorez. 250 mg
tenonitrozol
Cervugid compr.vaginale metronidazol,
nistatin,cloramfenicol,
hidrocortizon acetat
Meclon ovule clotrimazol 100 mg,
metronidazol 500 mg

172
ANTIPROTOZOARICELE

Antimalaricele
Antimalaricele acţionează asupra agenţilor patogeni ai malariei: Plasmodium vivax,
Pl.falciparum, Pl.malariae, Pl. ovale. Deşi paludismul a fost eradicat în ţara noastră, aceste
medicamente au importanţă pentru întreţinerea eradicării malariei, prin combaterea infecţiilor
de "import", precum şi în terapia altor parazitoze; unele sunt folosite în colagenoze şi
poliartrita reumatoidă.
Clorochina este un derivat de 4-aminochinolină. Are efect schizontocid hematic,
acţionând pe toate cele 4 specii de Plasmodium. În unele regiuni s-au dezvoltat tulpini
rezistente la clorochină. Are efect şi pe Entamoeba histolytica. Substanţa se acumulează în
concentraţii mari în eritrocitele parazitate, ceea ce explică selectivitatea de acţiune. În afara
acţiunii antimalarice, clorochina are după administrare îndelungată proprietăţi
antiinflamatorii, reprezentând una din modalităţile de tratament de fond al poliartritei
reumatoide. Efectele adverse: tulburări gastrointestinale, erupţii cutanate depigmentate, prurit,
depunere de pigmenţi la periferia corneei şi retinei, fenomene neuropsihice (ameţeli, cefalee,
dezorientare), afectarea hematopoezei la cei cu deficit de glucozo-6-fosfat-dehidrogenază.
Este contraindicată în graviditate.
Hidroxiclorochina este foarte asemănătoare clorochinei. Se foloseşte mai mult ca
antiinflamator în tratamentul de fond al poliartritei reumatoide. Reacţii adverse asemănătoare
chininei, dar cheratita şi retinopatia sunt mai puţin frecvente. Se contraindică în sarcină,
alăptare, copii sub 6 ani.
Meflochina (Lariam) compus de sinteză, înrudit chimic cu chinina. Are efect
schizontocid hematic, fiind eficace faţă de Pl.falciparum polifarmacorezistent.
Primachina este un derivat 8-aminochinolinic, cu acţiune exoeritrocitară,
gametocidă. Este folosit pentru completarea curei cu medicaţie schizontocidă hematică. Ca
efecte adverse au fost semnalate: methemoglobinemie, hemoliză (la cei cu deficit de G-6-
fosfat-dehidrogenază).
Chinina este antimalaric cu acţiune schizontocidă hematică; nu afectează formele
exoeritrocitare. Este gametocid pentru Pl.vivax şi Pl.malariae. În afară de acţiunea
antimalarică, chinina are şi alte efecte:efect antimiotonic (micşorează excitabilitatea plăcii
terminale motorii şi prelungeşte perioada refractară a muşchilor striaţi, fiind utilă în miotonia
congenitală şi în crampe nocturne); la nivelul uterului, în doze mici stimulează contracţiile şi
în doze mari le deprimă; aplicată local are efect anestezic, la concentraţii mari este iritantă şi
produce inflamaţie; irită mucoasa gastrică şi datorită gustului amar poate fi folosit ca tonic
amar, crescând pofta de mâncare; are acţiune analgetică şi antipiretică slabe; la doze mari
deprimă inima şi scade presiunea arterială; are efect teratogen, fiind contraindicată în
graviditate. Ca reacţii adverse este important un sindrom toxic, care apare în condiţii de
supradozare dar şi la doze terapeutice la indivizii cu idiosincrazie: cinconismul. Se manifestă
prin tulburări de auz (vâjâituri, hipoacuzie), tulburări de vedere, cardiovasculare (hipotensiune
arterială, colaps), digestive (greaţă, vomă, diaree). La pacienţii cu deficit de G-6-fosfat-
dehidrogenază produce anemie hemolitică.
Pirimetamina (Daraprim) asemănătoare cu trimetoprimul, este un inhibitor al
dihidrofolatreductazei la nivelul paraziţilor, inhibând sinteza de acid folic. Este şi schizontocid
intraeritrocitar şi exoeritrocitar. Împiedică dezvoltarea gameţilor la ţânţari, putând fi folosit
pentru profilaxie. Se distribuie în toate ţesuturile şi în SNC, având cumulare renală,
pulmonară, hepatică, splenică. Asociaţia pirimetamină-sulfadoxină (Fansidar) este folosită
pentru cazuri rezistente la pirimetamină. Se mai foloseşte în asociere cu sulfametin în
tratamentul toxoplasmozei. Este contraindicată în graviditate şi la pacienţii cu anemie
megaloblastică.

173
Medicaţia antitrichomonazică, antiamibiană, antilambliazică
Metronidazolul (Flagyl, Klion) este un chimioterapic de sinteză. Pătrunde în celule
prin difuziune şi aici este activat printr-un proces de reducere enzimatică propriu
microorganismelor anaerobe (protozoare, bacterii). Se formează compuşi intremediari reactivi
labili, care acţionează bactericid prin afectarea ADN, proteinelor şi membranelor. Lezarea
ADN este responsabilă şi de efectul mutagen. Intoxică specific unele protozoare: Entamoeba
histolytica, Trichomonas vaginalis, Giardia intestinalis. Acţionează bactericid faţă de bacilii
gram-negativ anaerobi: Bacteroides fragilis, Helicobacter, faţă de coci gram pozitiv anaerobi
şi faţă de majoritatea clostridiilor. În tricomonaza vaginală rezolvă majoritatea cazurilor.
Doza recomandată este de 250 mg oral de 3 ori pe zi timp de 10 zile, concomitent cu
admnistrarea la femei a unui comprimat vaginal odată pe zi. În dizenteria amibiană acută
înlătură atât paraziţii din intestin cât şi pe cei din focarele extraintestinale. Se administrează
oral 750 mg de 3 ori pe zi, timp de 5-10 zile. În lambliază doza este de de 250 mg de 3 ori pe
zi, 10 zile. Metronidazolul este unul dintre medicamentele de primă alegere în infecţii cu
anaerobi. Se foloseşte în asociere cu gentamicina în infecţiile intraabdominale. De asemenea,
se foloseşte în abcesele cerebrale, meningită, endocardită, infecţii ale oaselor, articulaţiilor,
pielii şi ţesuturilor mai, capului şi gâtului. O indicaţie particulară o constituie infecţiile cu
Helicobacter pylori la bolnavii cu ulcer gastric sau duodenal. Relativ frecvent apare anorexie,
greaţă, un gust neplăcut metalic, mai rar vomă, diaree, cefalee, erupţii cutanate banale. Dozele
mari şi tratamentele îndelungate pot provoca tulburări neurologice de natură toxică:
slăbiciune, nevrită periferică cu parestezii, vertij, ataxie, crize epileptice. Ocazional apare
neutropenie. Ingestia pe timpul tratamentului a băuturilor alcoolice determină recţii de tip
disulfiram. Medicamentul este contraindicat în cursul gravidităţii, alăptării, la pacienţi cu
afecţiuni neurologice şi hematologice.
Tinidazolul (Fasigyn) are proprietăţi asemănătoare metronidazolului. Se absoarbe
bine din tractul gastrointestinal. Se administrează de obicei pe cale orală. Se foloseşte în
profilaxia infecţiilor postoperatorii cu bacterii anaerobe, mai ales după intervenţii pe colon,
gastrointestinale, ginecologice.În tricomonază şi giardioză este suficientă o doză unică de 2 g.
În dizenteria amibiană se administrează 2 g/zi 2-3 zile, iar în amibiaza hepatică tratamentul se
face 3-5 zile. Se poate administra şi în infecţiile cu anaerobi oral sau în cazuri grave în
perfuzie intravenoasă. Reacţiile adverse sunt similare celor de la metronidazol. Nu se
admninistrează la cei cu discrazii sangvine, în timpul sarcinii şi alăptării.

II.29.ANTIHELMINTICE

Grupa de medicamente Denumirea Forma şi compoziţia

comercială

Contra nematodelor Helmintox compr.125; 250 mg, susp. orală

Contra trematodelor
125 mg/2,5 ml pirantel pamoat
Decaris compr. 150 şi 50 mg levamisol
Vermox compr. 100 mg mebendazol
Zentel/Duador compr.film. 200 mg albendazol
Distocide compr. 600 mg praziquantel

174
 Antihelminticele sunt o grupă de chimioterapice active faţă de viermii care pot
parazita intestinul omului şi alte ţesuturi. Se clasifică în două grupe mari: active asupra
cestodelor şi active asupra nematodelor. Pot realiza următoarele efecte asupra viermilor:
vermifug - paralizia musculaturii viermilor şi vermicid - omorârea viermilor.

 Antihelmintice active asupra cestodelor

Niclosamida (Yomesan) este foarte activă faţă de Taenia saginata, T.solium,
Diphyllobotrium latum, Hymenolepis nana. Inhibă energogeneza în celulele parazitului,
provocând moartea acestuia. Viermii omorâţi sunt digeraţi. Însă ouăle acestora nu sunt
sensibile la medicament şi pot reface parazitul sau se pot absorbi. Nu se absoarbe din intestin.
Poate produce colici abdominale, greaţă şi vomă. Se administrează oral, într-o singură priză
după micul dejun, în doză unică de 2 g (4 tablete) la adulţi şi copii peste 6 ani, 1 g la copii de
2-6 ani şi 0,5 g la copii sub 2 ani. Apoi se administrează un purgativ (sulfatul de magneziu)
pentru eliminarea paraziţilor şi a ouălor. Sunt interzise băuturile alcoolice.
 Antihelmintice active asupra trematodelor
Praziquantel (Distocide) se indică în infestări cu specii de Schistosoma, Hymenolepis
nana, Opistorchis viverrini, Taenia saginata şi T. Solium, Diphyllobotrium latum. Efecte
adverse: ameţeli, dureri de cap, stare generală de rău, somnolenţă, oboseală, vertij. Aproape
toti pacientii cu cisticercoză cerebrală au prezentat reacţii adverse SNC legate de moartea
paraziţilor (cefalee, agravarea problemelor neurologice pre-existente, convulsii, arahnoidita,
meningism). Efecte adverse: dureri abdominale sau crampe, cu sau fără greaţă şi vărsături,
transpiraţie, febră, şi, uneori, scaune sanguinolente pot să apară împreună cu diaree, creşteri
asimptomatice şi tranzitorii ale enzimelor hepatice (AST şi ALT), urticarie, erupţii cutanate,
prurit şi eozinofilie, mialgii, artralgii, diverse aritmii cardiace, hipotensiune.

 Antihelmintice active asupra nematodelor

Piperazina (Nematocton) este activă faţă de Ascaris lumbricoides (limbrici) şi
Enterobius vermicularis (oxiuri). Ajunsă în intestin după administrarea orală provoacă
paralizia flască a viermilor..Reacţii adverse: sunt rare efectele adverse importante, ele fiind
cauzate în principal de supradozare sau de o excreţie defectuoasă: greaţă, vomă, diaree, dureri
abdominale, cefalee, urticarie. Pot apărea, de asemenea, simptome de neurotoxicitate si
modificari EEG care includ: somnolenţă, ameţeli, nistagmus, lipsa de coordonare musculară,
ataxie, contracţii mioclonice, tremor şi mişcări coreice, convulsii şi pierderea
reflexelor,tulburări de vedere.
Levamisolul (Decaris) este activ faţă de Ascaris lumbricoides şi alte nematode.
Viermii sunt paralizaţi. În afara acţiunii antihelmintice are proprietăţi imunostimulatoare. Este
utilizat în tratamentul de fond al poliartritei reumatoide şi alte afecţiuni inflamatoare cronice,
infecţii recidivante ale căilor respiratorii, cancer colo-rectal. Administrat oral, după masa
principală în doză unică de 150 mg la adult şi 3 mg/kgc la copii vindecă ascaridioza în
proporţie de cca 90%. Dacă ouăle de parazit persistă în intestin se recomandă o a doua cură,
identică. Este bine tolerat. Poate produce greaţă, vomă, şi neutropenie în situaţiile când se
foloseşte ca imunomodulator. Se contraindică în alăptare, copii sub 6 ani.
Pirantelul pamoat (Combantrin, Helmintox) este eficace faţă de Ascaris
lumbricoides, Enterobius vermicularis, Ancylostoma duodenale, Trichiuris trichiura
(tricocefal). Este vermifug. Poate produce tulburări gastrointestinale, uşoară creştere a
transaminazelor, cefalee, ameţeli, erupţii cutanate. Se contraindică în insuficienţă hepatică,
sarcină.
Pirviniul pamoat (Vermigal) este un colorant sub formă de suspensie 1%. Acţionează
toxic îndeosebi faţă de Enterobius vermicularis pe care îl omoară. Omoară şi ouăle. Se
foloseşte şi în strongiloidoză. Administrat oral nu se absoarbe, ceea ce explică lipsa toxicităţii
sistemice. Este bine tolerat, dar poate produce greaţă, vomă, diaree, colici abdominale.
Colorează scaunele în roşu. Se administrează în priză unică de 5 mg/kgc, care se poate repeta
după 10 zile.
175
 Mebendazolul (Vermox) are proprietăţi antihelmintice cu spectru larg. Este activ faţă
de: Trichuris trichiura, Ancylostoma duodenale, Ascaris lumbricoides, Enterobius
vermicularis. Omoară şi ouăle. Poate fi activ şi faţă de unii viermi plaţi: Echinococcus
granulosus, tenii. Chimioterapicul este captat electiv de paraziţii sensibili pe care îi
imobilizează şi îi omoară. Administrat oral rămâne în majoritate în intestin. Ingestia împreună
cu alimente bogate în grăsimi îi creşte absorbţia din intestin. Este chimioterapicul de elecţie în
trichocefaloză. Doza este de 100 mg de 2 ori pe zi, timp de 3 zile. Chisturile hidatice din ficat
pot regresa complet. Este lipsit de toxicitate sistemică la doze obişnuite. Uneori apar crampe
abdominale şi diaree datorită omorârii unui număr mare de paraziţi. Dozele mari pot provoca
eozinofilie, prurit cutanat, erupţii, dureri musculare. Este contraindicat în sarcină şi se
recomandă cu precauţie în insuficienţă hepatică.
Tiabendazol (Mintezol) are proprietăţi vermicide cu spectru larg: Ascaris, Enterobius,
Strongyloides, Trichiuris. Afectează şi formele larvare, migrante de Srongyloides, larvele de
ascarizi. Larvele de Trichinella sunt relativ rezistente. Mai are acţiune antiinflamatoare,
analgezică, antipiretică şi efect imunomodulator. Admnistrat oral se absoarbe repede din tubul
digestiv. Se metabolizează aproape în întregime. Principala indicaţie o constituie
strongiloidoza. În trichineloză administrarea în faza de invazie a bolii provoacă uşurare
simptomatică, cu scăderea febrei şi diminuarea eozinofiliei. Infestarea musculară este redusă.
Larvele închistate sunt puţin vulnerabile. În ascaridioză se evită deoarece favorizează migraţia
viermilor. Provoacă frecvent reacţii adverse: anorexie, greaţă, vomă, erupţii cutanate, tulburări
de vedere, leziuni hepatice. Este contraindicat la hepatici, renali, bolnavi cu hipersensibilitate.
Albendazolul (Zentel) este un antihelmintic cu spectru larg, activ faţă de Enterobius,
Ascaris, Trichuris, Strongyloides, Ancylostoma, putând omorî şi ouăle de Ascaris, Trichuris,
Strongyloides. Se foloseşte şi în teniază. Se absoarbe în proporţie mică, se elimină
predominant prin urină. Se administrează în doză unică de 400 mg oral, care se poate repeta
după 15 zile. În boala hidatică 800 mg/zi timp de 30 de zile, repetând cura de 2-3 ori cu
pauze de 2 săptămâni. Este contraindicat în sarcină şi boli hepatice.

176
 II.30.ANTIVIROTICE
Grupa de medicamente Denumirea Forma şi compoziţia
comercială

Relenza pulb. unidoză inhal. 5 mg

zanamivirum
Aciclovir ung.oft 3%, compr.0,2; 0,4 g
aciclovir
Ribavirin TEVA caps. 200 mg ribavirină

Cymevene liof. ptr. sol. inj 500 mg, flac.10

ml ganciclovir
Valtrex compr. film. 500 mg valaciclovir
Valcyte compr. film. 450 mg
valganciclovir
Vistide conc.ptr. sol. inj.75 mg/ml, flac. 5
ml cidofovirum
Brival compr. 125 mg brivudinum
Invirase caps. 200 mg, compr. film. 500
mg saquinavir
Crixivan caps. 100; 200; 400 mg indinavir

Norvir caps. moi 100 mg, sol. orală 80

mg/ml ritonavir
Viracept compr. film. 250 mg, pulb. ptr.
sol.orală 50 mg/ml nelfinavir
Retrovir caps.0,1 g, sol. orală zidovudin

Videx EC caps. gastrorez. 250; 500 mg

didanosinum
Epivir compr.film. 150 ; 300 mg, sol
orală10 mg/ml lamivudin
Ziagen sol.orală 20 mg/ml, compr. film.
300 mg abacavirum
Viread compr. film. 245 mg tenofovirum
disoproxil
Hepsera compr. film. 10 mg adefovirum
dipivoxilum
Baraclude compr. film. 0,5; 1 mg
entecavirum
Sebivo compr. film. 600 mg
telbivudinum
Viramune compr. 200 mg nevirapina

Stocrin caps.50, 100, 200, 300, 600 mg

efavirenz
Tamiflu caps.30, 45, 75 mg oseltamivir

177
MEDICAŢIA ANTIVIRALĂ
Ciclul de replicare al virusurilor este integrat în funcţiile metabolice ale celulei
parazitate, implicând participarea activă a acesteia. Replicarea se face folosind enzime ale
celulei gazdă. Agenţii care blochează replicarea virusurilor blochează de asemenea, procesele
normale ale celulei gazdă, iar limitele între dozele eficiente şi toxice sunt foarte înguste.
a. Antivirale active faţă de virusul gripal şi virusul sinciţial respirator
Amantadina (Viregyt) are acţiune antivirotică specifică asupra virusurilor gripale de
tip A (Influenza tip A), dar poate afecta şi virusul rubeolei şi unele virusuri tumorale. Acţiunea
se datoreşte inhibării pătrunderii virusului gripal în celulă. Se poate administra atât profilactic
cât şi curativ.
Zanamivir (Relenza) este un inhibitor specific de neuraminidază, una dintre enzimele
de suprafaţă aşe virusului gripal care contribuie la eliberarea din celulele infectate a unor
particule virale nou formate şi facilitează accesul virusului prin mucus către ssuprafaţa
celulelor epiteliale. Se indică în gripa cu virsus gripal A şi B la adulţi şi adolescenţi. Se fac 2
inhalaţii pe zi, timp de 5 zile. Reacţii adverse: cefalee, tulburări gastrointestinale, tuse,
bronhospasm.
Oseltamivir (Tamiflu) inhibă selectiv neuraminidazele, glicoproteine de pe suprafaţa
virusului gripal. Se indică în tratamentul şi profilaxia gripei. Se contraindică la copii sub 1 an.
Reacţii adverse: greaţă, vărsături, dureri abdominale, agravarea astmului preexistent,
epistaxis, reacţii de hipersensibilitate. După introducerea în terapie s-au mai semnalat reacţii
la nivelul SNC: comportament anormal, delir, inclusiv simptome precum halucinaţii, agitaţie,
anxietate, alterarea nivelului de conştienţă, confuzie, coşmaruri, iluzii, delir, convulsii,
depresie, pierderea cunoştinţei, şi, în unele cazuri, sinucidere.
Ribavirina (Virazole) inhibă replicarea virusului sinciţial respirator, a virusurilor
gripale A şi B, a virusului herpetic. Se administrează în aerosoli. Este utilizată în infecţiile
respiratorii severe ale sugarului cu virusul sinciţial respirator (pneumonii, bronşiolite). Se mai
foloseşte în asociere cu interferonul alfa-2a la adulţi cu hepatită cronică C, care au răspuns la
interferon alfa, dar prezintă recădere. Produce astenie, febră, cefalee, scădere ponderală,
ameţeli, parestezii, diaree, vomă, mialgii, anxietate, depresie, insomnie.
Peginterferon alfa-2a (Pegasys) este un conjugat covalent al proteinei interferon alfa-
2a produsă prin tehnologie ADN recombinant din Escherichia coli, cu bi-[monometoxi
polietilenglicol]. Eeste indicat pentru tratamentul hepatitei B cronice (HBC) cu antigen e
(AgHBe) pozitiv sau AgHBe negativ, la pacienţii adulţi cu boală hepatică compensată şi cu
dovada replicării virale, valori ALT crescute şi cu inflamaţie hepatică documentată histologic
şi/sau fibroză. Pegasys este administrat subcutanat în abdomen sau în coapsă. Contraindicaţii:
hipersensibilitate la substanţa activă, interferoni alfa, hepatită autoimună, disfuncţie hepatică
severă sau ciroză hepatică decompensată, antecedente de boală cardiacă severă, incluzând
boală cardiacă instabilă sau necontrolată în ultimele 6 luni, nou-născuţi şi copii în vârstă de
până la 3 ani din cauza excipientului alcool benzilic, la copii şi adolescenţi cu afecţiuni
psihice severe. În timpul tratamentului cu interferoni alfa, inclusiv Pegasys, au fost raportate
infecţii grave (bacteriene, virale, fungice) şi sepsis. Terapia antiinfecţioasă adecvată trebuie
iniţiată imediat şi trebuie luată în considerare întreruperea terapiei.
b. Antivirale active faţă de virusurile herpetic, varicelozosterian şi citomegalic
Aciclovir (Zovirax) este activ faţă de virusul herpetic tip I şi II şi herpes zoster. Se
poate administra local, pe cale orală sau în perfuzii intravenoase. Se găseşte sub formă de
unguent oftalmic 3%, cremă sau unguent 5%, capsule sau comprimate de 200 mg, pulbere
injectabilă de 250 mg, flacon injectabil de 500 mg. Se indică în: infecţii herpetice (keratită
herpetică, infecţii genitale cu Herpes simplex, encefalite, infecţii cutanate, mucoase),
profilactic la subiecţii imunodeprimaţi, Zona Zoster, varicelă, paralizie facială periferică
acută. Se contraindică în alergii, graviditate, alăptare.
Valaciclovir (Valtrex) este un prodrog al aciclovirului , activ pe cale orală. Se indică în
herpes zoster, herpes simplex al pielii şi mucoaselor, inclusiv herpes genital recurent, herpes
labial, profilaxia infecţiilor cu virus citomegalic după transplant de organe.

178
 Idoxuridin (IDU) se foloseşte exclusiv local datorită marii toxicităţi sistemice pentru
tratamentul topic (Hevizos unguent 0,8%) al formelor cutanate de Herpex simplex şi Zoster;
herpesului corneean, conjunctivitei şi keratoconjunctivitei herpetice (colir 0,1% - Dendrid,
unguent oftalmic 0,5%).
Brivudina (Brival) se indică în keratită herpetică, la bolnavi cu deficit imunitar, cu
zoster sever, localizat sau generalizat. Se contraindică la pacienţi trataţi cu anticanceroase,
copii, adolescenţi, sarcină, alăptare.
Ganciclovir (Cymevene) este activ faţă de virusul citomegalic. Este indicat în infecţii
grave cu virus citomegalic (retinite, colite, pneumonii, encefalite), la bolnavii cu SIDA,
preventiv după transplante de organ sau grefe de măduvă. Este foarte toxic, producând
neutropenie, trombocitopenie, anemie, febră, greţuri, vărsături, diaree, psihoze. Este
contraindicat în timpul sarcinii şi al alăptării.
Valganciclovir (Valcyte) este un prodrog al ganciclovirului. Se indică în retinita cu
CMV.
Cidofovir (Vistide) este activ faţă de virusul citomegalic uman, inclusiv contra
virusurilor rezistente la ganciclovir. Se foloseşte în retinita cu CMV la bolnavii cu SIDA.
Produce neutropenie, uveită, dispnee, greaţă, vomă, alopecie, rash, proteinurie,
Famciclovir (Famvir) este activ faţă de virusurile herpes simplex I şi II, virusul
varicelozosterian, faţă de herpes virusurile umane. Se administrează oral.
c. Antivirale active faţă de virusul imunodeficienţei umane
Analogi nucleozidici inhibitori ai revers transcriptazei. Zidovudina (Retrovir) este
un agent antiviral foarte activ pe retrovirusuri, inclusiv virusul imunodeficienţei umane (HIV
1 şi HIV 2); inhibă marcat replicarea HIV în limfocitele T. Forma fosforilată a zidovudinei are
mare afinitate pentru revers transcriptaza (ADN polimeraza dependentă de ARN, care
caracterizează retrovirusurile). Zidovudina este antiviroticul de primă alegere la bolnavii cu
HIV ce prezintă un număr mic de limfocite T CD4+. Se poate administra oral, intravenos sau în
perfuzie. Produce anemie, leucopenie, anorexie, greaţă, vomă, febră, alopecie, prurit,
somnolenţă, tulburări hepatice. Se contraindică în caz de hipersensibilizare, sarcină, alăptare.
Didanozina (Videx) este un nucleozid purinic analog al inozinei activ faţă de HIV.Reacţii
adverse: pancreatită, neuropatie periferică, diaree, tulburări nervoase, creşterea
trasaminazelor. Stavudina (Zerit) este analog nucleozid activ în HIV. Se foloseşte în asociere
cu AZT. Reacţii adverse: neuropatie periferică reversibilă, creşterea transaminazelor.
Lamivudina (Epivir) este un antiretroviral indicat în HIV în asociere cu Zidovudina; de
asemenea la bolnavii peste 16 ani cu hepatită cronică B şi cu evidenţierea replicării virusului
hepatitic B. Produce cefalee, greaţă, dureri abdominale, insomnie, dureri osteo-musculare,
pancreatită la copii.
Ne-nucleozide inhibitori de revers transcriptază: Nevirapinum (Viramune) se
leagă reversibil, direct de transcriptază şi blochează activitatea polimerazei DNA dependente,
cu disfuncţie sistemului catalitic enzimatic. Se indică în tratamentul adulţilor infectaţi cu HIV-
1, în combinaţie cu antiretrovirale.Efecte adverse: rash, greaţă, astenie, febră, pozitivarea
testelor hepatice. Efavirenz (Stocrin) se foloseşte în combinaţie cu alte medicamnete în
tratamentul infecţie HIV. Etravirin (Intelence) se indică ăn infecţii cu HIV-1, în asociere cu
alte antivirale, la adulţi. Reacţii adverse: risc de a prduce sindrom Lyell, diaree, greţuri,
cefalee, neuropatie periferică, reflux gastroesofagian, insuficienţă renală, diabet.
Inhibitorii proteazei virotice: Saquinavirul (Invirase) este un analog peptidic de
sinteză care inhibă activitatea HIV în celulele infectate acut sau cronic. Este indicat la
bolnavii cu infecţie HIV evolutivă. Efecte adverse: rash, cefalee, neuropatii periferice,
confuzie,ataxie, sindrom Stevens Johnson, anemie hemolitică, leucemie mieloblastică.
Ritonavir ( Norvir) se foloseşte în infecţia cu HIV ca monoterapie sau în asociere cu analogi
nucleozidici.Reacţii adverse: tulburări digestive, vasodilataţie, hiperlipemie, anxietate,
insomnie sau somnolenţă, parestezii, rash, prurit.Darunavir (Prevista) coadministrat în
asociere cu ritonavir, sau cu alte antiretrovirale în infecţie cu HIV-1, la adulţi pretrataţi care au
eşuat la mai mult de un tratament cu inhibitor de protează.

179
 II.31.ANTISEPTICE
Grupa de medicamente Denumirea Forma şi compoziţia
comercială

ANTISEPTICE PENTRU UZ Dermobacter sol. cutanată clorură de

EXTERN benzalconiu 0,5 %, digluconat de
clorhexidină 0,2%
Betadine sol. ext. 10%, săpun chir., ung.
10% polividonum
Septozol flacon 500 ml sol. ext. nonilfenol-
polietoxilat şi iod
Dettolmed spray cut., sol. 02% benzalconiu
clorură
Fenosept flac. sol. ext. 2%0
fenilmercuriborat
Romazulan flac. sol.extr. şi ulei Chamomilla
ANTISEPTICE BUCO- Faringosept compr. 0,01 g ambazonă
DENTARE
Hexoral spray bucofaringian 0,2%
hexetidin
UCI fresh lemon/mint aerosol 0,05g% dequalinium
flavour
Citrolin flacon apă de gură cetirimoniu
0,025%, lidocaină 0,003%
Corsodyl Minth apă de gură 0,2 g/100 ml
Mouthwash clorhexidină

Orofar compr. ptr supt benzalconiu,

lidocaină
Soluţie contra aftelor flac benzalconiu, borat
bucale fenilmercuric, formol, lidocaină,
glicerină, alcool etilic
Metrogene burete dentar 4,5 mg
metronidazol
Ticiverol flacon sol. extracte hidroalcoolice

Voseptol compr. bioflavonoide, uleiuri

volatile, tinctură de propolis
Fenosept compr. 0,0003 g
fenilmercuriborat
Dentocalmin sol. lidocaină, fenol, mentol

Tantum verde compr. ptr. supt, sol. ptr.

gargarisme benzydamin

180
 Antiseptice de uz extern:
Dermobacter sol. cutanată clorură de benzalconiu 0,5 %, digluconat de clorhexidină
0,2%, flacon 300 ml; Are acțiune antibacteriană, antivirală și fungicidă, efectul
se instalează rapid după un timp de contact de 1 minut şi se menține mai mult de 6 ore;
favorizează cicatrizarea, este eficace chiar şi în contact cu substanțe organice, respectă pH-ul
pielii (nediluat) și al mucoaselor (diluat). Clorhexidina: acționează asupra germenilor Gram+,
Gram – si asupra fungilor (Candida şi dermatofiţi) recomandat ca şi terapie de prima intenţie
în prevenţia infecţiilor post operatorii. Acţionează eficient asupra germenilor rezistenți
Staphylococcus aureus meticilino rezistent (MRSA) sau Enterococul rezistent la vancomicina
(VRE). Clorura de benzalconiu: are acţiune antibacteriană, antivirală, antimicotică.
Dermobacter se utilizează ca agent antimicrobian în infecţii bacteriene, fungice și virale ale
pielii șsi mucoaselor, pentru dezinfetția pre și post operatorie a pielii şi mucoaselor, în
tratamentul arsurilor şi al rănilor, al ulcerelor trofice, escarelor și altor infecţii cutanate şi
dermatoze suprainfectate. Dermobacter poate fi folosit în chirurgie, traumatologie,
ginecologie, dermatologie, pediatrie.Indicaţii terapeutice: realizarea antisepsiei şi tratamentul
adjuvant al afecţiunilor cutaneo-mucoase de etiologie bacteriană primară sau care se pot
suprainfecta.Contraindicaţii: nu se administrează la nivel ocular sau auricular; acest produs nu
trebuie să pătrundă în canalul auditiv, mai ales dacă timpanul este perforat.Nu trebuie folosit
pentru a dezinfecta echipamentul medical sau chirurgical.Produsul nu trebuie aplicat pe sâni
în perioada de alăptare.Reacţii adverse: senzaţie de uscăciune a pielii şi a mucoaselor, uşoare
iritaţii ale pielii la începutul aplicării, posibil eczemă de contact.
Betadine soluţie cutanată conţine iod povidonă care este un agent antiseptic cu spectru
larg, acţionând împotriva bacteriilor, virusurilor, fungilor şi protozoarelor. Se utilizează
în:dezinfecţia tegumentelor înaintea injecţiilor, transfuziilor, perfuziilor, recoltării probelor de
sânge, puncţiilor, biopsiilor; dezinfecţie preoperatorie a tegumentelor şi mucoaselor, asepsia
plăgilor, inclusiv a arsurilor tegumentare; adjuvant în infecţii bacteriene şi fungice cutanate;
intervenţii oftalmologice, preoperator, sub formă de Betadine soluţie diluată. Iod povidona
poate determina reducerea absorbţiei iodului de către tiroidă, ceea ce poate interfera cu
rezultatele unor investigaţii (scintigrafie tiroidiană, determinarea iodului legat de proteine,
proceduri diagnostice cu substanţe de contrast pe bază de iod) şi poate face imposibil un
tratament planificat pe bază de iod radioactiv. Se va evita utilizarea la copiii cu vârsta sub 30
luni. La indivizi cu o piele mai sensibilă, poate să apară rar şi tranzitoriu iritaţie cutanată.
Pentru a evita acest fenomen, utilizarea Betadine soluţie cutanată trebuie testată înainte de
utilizarea regulată.Trebuie evitat contactul cu ochii. După utilizare, se clătesc bine mâinile.
DettolMed spray cutanat, sol. 02% benzalconiu clorură este utilizat pentru curăţarea
plăgilor superficiale recente şi pentru eliminarea bacteriilor frecvent asociate cu infecţia
plăgilor superficiale. Acest medicament nu este destinat grăbirii procesului de vindecare a
plăgii şi nu este utilizat în acest scop. Acest medicament nu trebuie utilizat pentru plăgi
extinse sau grave şi este destinat utilizării ocazionale, localizate şi de scurtă durată. Trebuie
utilizat numai o singură dată în decurs de 24 de ore. Este gata pentru utilizare şi nu necesită
diluare. Reacţii adverse: alergie, ragade, căderea părului. Nu se aplică în juril ochilor, gurii,
urechilor, organelor genitale.
Fenosept: soluţie apoasă pentru uz extern continand 2%o borat fenilmercuric.
Actiune terapeutică : antiseptic şi dezinfectant.Indicaţii : sterilizarea mâinilor şi a plagilor,
dezinfecţia mobilierului si a instrumentarului (cu excepţia instrumentarului de aluminiu).
Reacţii adverse : după aplicaţii repetate sensibilizează pielea (dermatite alergice). Soluţia
2%o se diluează cu apă distilată de 5-40 de ori, dupa necesităţi.
Romazulan :100 g soluţie conţin 95,881 g extract fluid de muşeţel şi 0,037 g azulene.
Acţiunea terapeutică a muşeţelului se datorează celor 2 componente principale: uleiul volatil
şi flavonelor. Are proprietăţi antiinflamatorii, slab analgezice, carminative şi
cicatrizante.Indicaţii terapeutice: uz intern: folosit tradiţional ca adjuvant pentru tratamentul
simptomatic al unor tulburări digestive funcţionale - flatulenţă, digestie lentă, tulburări

181
dispeptice.Uz extern: folosit tradiţional în aplicaţii pe piele ca antiinflamator, emolient,
antipruriginos şi cicatrizant în caz de fisuri, ragade şi înţepături de insecte; în aplicaţii locale
pe mucoasa bucală sau faringiană în scop antiinflamator, analgezic şi antiseptic; în aplicaţii
locale în afecţiuni vaginale inflamatorii şi pruriginoase.
Antiseptice bucofaringiene:
Faringosept, comprimate pentru supt conţinând ambazonă. este un antiseptic activ în
special faţă de streptococi (hemolitic, viridans), pneumococ,agenţi patogeni care au un rol
important in declansarea infecţiilor cavităţii bucale şi a căilor respiratorii superioare. Faţă de
stafilococ, produsul are o acţiune moderată. Se foloseşte profilactic şi adjuvant în gingivite,
stomatite, faringite, după amigdalectomie şi extracţii dentare. Se administrează 3-5
comprimate pe zi, timp de 3-4 zile. Comprimatele se lasă să se dizolve lent în gură, imediat
dupa masă, dupa care pacientul nu trebuie sa consume nimic timp de 2-3 ore.Nu se
administrează la copiii sub 2 ani şi la persoanele cu alergie la ambazonă.
Hexoral spray bucofaringian 0,2% hexetidin se foloseşte ca adjuvant în:tratamentul
infecţiilor mucoasei bucofaringiene (inclusiv candidozice); prevenţia şi tratamentul
gingivitelor;tratamentul inflamaţiilor faringelui şi a ulcerelor aftoase (pentru a preveni
suprainfecţia);combaterea halenei, tratamentul pre- şi postoperator în cazul intervenţiilor
chirurgicale stomatologice.
Citrolin flacon apă de gură cetirimoniu 0,025%, lidocaină 0,003%. Este o combinaţie
medicamentoasă cu proprietăţi antiseptice/anestezice utilizată ca apă de gură, în leziuni
ulceroase ale cavităţii bucale; gingivite, stomatite; iritaţii mecanice ale mucoasei bucale
determinate de proteze dentare sau alte dispozitive ortodontice; dureri dentare (inclusiv cele
determinate de carii sau extracţii dentare); faringite şi amigdalite: pentru a ameliora durerile
faringiene, ca antiseptic şi pentru a înlătura halena. Contraindicaţii: hipersensibilitate la
cetrimid, lidocaină, copii sub 6 ani.
Corsodyl Minth Mouthwash apă de gură 0,2 g/100 ml clorhexidină, are acțiune
antibacteriană, antifungică, antivirală. Este utilizată pentru combaterea plăcii bacteriene la
nivelul dinților și gingiilor, pentru tratamentul și profilaxia gingivitei, menținerea igienei
cavitatii bucale după chirurgia dentară, în tratamentul ulcerelor bucale, a stomatitei de proteza
și a aftelor bucale.
Metrogene : burete dentar, 4,5 mg metronidazol şi excipienţi fibre de colagen. Se
indică ca adjuvant al tratamentului mecanic în parodontoze.
Voseptol: tablete conținând tinctură de propolis, mentol, ulei volatil de levanțică, ulei
volatil de eucalipt, ulei volatil de mentă, ulei volatil de jneapăn și ulei volatil de cimbru.
Compoziția complexă a tincturii de propolis (compusi de tip flavonoid, substante rășinoase,
ceaăa, ulei volatil, vitamine si enzime) și asocierea cu uleiurile volatile conferă produsului
actiune bactericidă, cicatrizantă, antiseptică și anestezică. Se folosește profilactic și ca
adjuvant în: laringite, faringite, rinite, afte, stomatite, paradontopatii, halenă.
Fenosept, comprimate cu 0,3 mg amestec de hidroxid și borat fenilmercuric. Are efect
bacteriostatic si fungistatic, activ față de unii germeni gram pozitivi si gram negativi, precum
și a unor ciuperci patogene (inclusiv candida). Se folosește pentru profilaxia si tratamentul
infecțiilor buco-faringiene (stomatită, faringită, laringită, gingivită, parodontită), după
intervenții chirurgicale, extracții dentare, pentru dezodorizarea cavitații bucale. Nu se
administreaza la copii sub 2 ani si la persoanele cu alergie la hidroxid sau borat fenilmercuric.
Comprimatele nu se administrează pe cale generală, ci se lasă să se dizolve lent în cavitatea
bucală. Reacții adverse: rar, fenomene de iritație locală.
Tantum verde, comprimate conținând benzidamină 3 mg. Are acțiune
anttinflamatoare, antiseptică, anestezică locală. Se indică în faringită, amigdalită, gingivită,
stomatită, parodontopatii, leziuni ale mucoasei bucale de diverse etiologii (proteze, iradiere,
manevre stomatologice). Se administrează 1 comprimat de 3-4 ori pezi, se lasă să se dizolve
lent în cavitatea bucală. Se contraindică la indivizii hipersensibili.

182
 II.32.ANTICANCEROASE

Grupa de Denumirea Forma şi compoziţia

medicamente comercială

I.Alchilante Endoxan compr.50 mg, pulb.liof. 200; 500 mg

ciclofosfamidă
Leukeran compr.2; 5 mg clorambucil
Alkeran Compr. 2 mg mg melfalan
Holoxan pulb.liof. 500 mg, 1,2 g ifosfamida
Ribovact Pulb. ptr. conc. sol. perf.2,5 mg/ml
bendamustin
Myleran compr.2 mg busulfan
Girostan sol.inj. 10 mg/ml TIOTEPA
CECENU caps. 40 mg lomustin
Mustophoran Liof.+ solv. ptr. sol. perf.208 mg fotemustin
Blastomat Caps. 5; 20, 100; 140; 180; 250 mg
temozolomida
Dacarbazine pulb.ptr. sol. 500 mg dacarbazina
II.Antimetaboliţi Antifolan compr. 2,5, 10 mg, pulb.liof.25/ml mg
methotrexat
Alimta Pulb. ptr. conc. sol. perf. 100; 500 mg
pemetrexedum
Puri-nethol compr.50 mg mercaptopurină
Litak Sol. inj. 2 mg/ml cladribinum
Fludara Compr. film. 10 mg; liof. ptr. sol. inj./perf. 50
mg fludarabină
Evoltra Conc.ptr. sol. inj./perf. 1 mg/ml clofarabină

Lanvis compr. 40 mg tioguanină

Alexan sol.inj.20 mg/ml a 2; 5 ml citarabina
5-Fluorouracil sol.inj./perf. 50 mg/ml-5; 10; 20; 100 ml
fluorouracil
Gemcitabina ATB Pulb. ptr. sol. perf. flac. 10 ml cu 200 mg, 50
ml cu 1000 mg gemcitabina
Xeloda Compr. film. 150; 500 mg capecitabina
Vidaza Pulb. ptr. susp. inj. 25 mg/ml azacitidina
Dacogen Pulb. ptr. conc. ptr. sol. perf.50 mg, flac. 20 ml
decitabina
III.Antibiotice Cosmogen Lyovac pulb.liof. 0,5 mg, flac.3 ml dactinomicină
Adriblastina RD flac.inj. 10, 50 mg doxorubicină
Daunoblastina pulb.inj. 20 mg daunorubicina
Epirubicina sol. inj./perf.2 mg/ml, flac. 5, 10; 25; 50, 100
ACTAVIS ml epirubicina
Zavedos caps. 10 mg, pulb. ptr. sol. inj. 5 mg
idarubicină

183
 Novantrone sol.perf. 20mg/10 ml mitoxantronă
Bleomycin Medac pulb. ptr. sol. inj. 15000 UI bleomicină
Mutamycin pulb.liof. flac. 5, 20, 40 mg mitomicină
IV.Alcaloizi din Vinblastin Richter
pulb.liof. 5 mg
plante Sindovin pulb.liof. 1 mg vincristin
Navelbine conc.ptr. sol. perf. 10 mg/ml vinorelbin
Javlor conc.ptr. sol. perf. 25 mg/ml vinflunin
V. Derivați de Etoposide TEVA conc. ptr. sol.perf. 20 mg/ml, flac. 5 ml, 10 ml,
podofilotoxină 20 ml, 50 ml etopozid
VI. Taxani Abraxane pulb. ptr. susp. perf. 5 mg/ml, flac. 100 mg
paclitaxel
Docetaxel ACTAVIS conc. ptr. sol. perf. 20 mg/ml, flac. 1 ml, 4 ml,
7 ml docetaxel
Jevtana conc.ptr.sol.perf. 60 mg, flac. 1,5 ml
carbazitaxel
VII. Alţi alcaloizi Yondelis pulb. ptr. conc.ptr.sol. perf. 0,25; 1 mg
naturali şi produse trabectedin
vegetale
VIII. Alte Cisplatin Ebewe conc.ptr.sol.perf.0,5 mg/ml, flac a 20; 50, 100
antineoplazice ml cisplatin
Carboplatin Ebewe conc.ptr.sol.perf. 10 mg/ml, flac. a 5; 15, 45
ml carboplatin
Eloxatin conc.ptr.sol.perf. 5 mg/ml, flac. a 15; 20; 40
ml oxaliplatin
Natulan Caps. 50 mg procarbazină
Asparaginase 5000 Liof.ptr.sol.inj./perf. 5000 UI/ml asparaginază

Hydrea Caps. 500 mg hidroxicarbamidă

Estracyt Caps. 140 mg estramustin

Hycamtin Pulb. conc. ptr. sol. perf. 1mg/ml topotecan

Campto Conc.ptr.sol.perf. 20 mg/ml irinotecan

IX. Anticorpi Mabthera Conc.ptr.sol.perf. 10 mg/ml, flac. a 10; 50 ml

monoclonali rituximab
Herceptin Pulb. conc.ptr.sol.perf. flac. 150 mg
trastuzumab
Erbitux Sol. perf. 5 mg/ml, flac. 20; 100 ml cetuximab

Mabcampath Conc.ptr.sol. perf.10 mg/ml; 30 mg/ml

alemtuzumab
Avastin Conc.ptr.sol.perf. 25 mg/ml bevacizumab

184
 Vectibix Conc.ptr.sol.perf. 20 mg/ml panitumumab

Removab Conc.ptr.sol.perf. 10 microg/0,1 ml; 50

microg/0,5 ml catumaxomab
Arzerra Conc.ptr.sol.perf. 20 mg/ml ofatumumab

Yervoy Conc.ptr.sol.perf. 5 mg/ml ipilimumab

VIII. Inhibitori de Glivec Caps. 50; 100 mg imatinib

protein kinază
Iressa Compr. film. 250 mg gefitinib
Tarceva Compr. film. 25; 100, 150 mg erlotinib
Sutent Caps. 12,5; 25; 37,5; 50 mg sunitinib
Nexavar Compr.film. 200 mg sorafenib
Sprycel Compr. film. 20; 50, 70 mg dasatinib
Tyverb Compr. film. 250 mg lapatinib
Tasigna Caps. 150; 200 mg nilotinib
Votrient Compr. film. 200; 400 mg pazopanib
Inlyta Compr. film. 1, 5 mg axitinib
Jakavi Compr. 5, 15, 20 mg ruxolitinib
IX.Substanţe Megesin compr. 160 mg megestrol
hormonale şi Eligard Pulb.+ solv.ptr.sol. inj.7,5; 22,5; 45 mg
antihormonale leuprorelin
Zoladex Implant 3,6 mg; 10,8 mg, seringi preumplute
goserelin
Diphereline Liof.+solv.ptr.sol. inj.0,1 mg triptorelin

Tamoxifen Sandoz compr. film.10 mg tamoxifen

Fareston Compr. 60 mg toremifen
Faslodex Sol. inj. 250 mg/5 ml fulvestrantum
Flutasin compr. 250 mg flutamid
Bicalutamid Terapia Compr. film. 250 mg bicalutamid
Rogluten compr. 250 mg aminoglutetimida
Anaromat Compr. film. 1 mg anastrozol
Elozora Compr. film. 2,5 mg letrozol
Aromasin 25 mg Draj. 25 mg exemestan

X. Alţi antagonişti Firmagon 120 mg Pulb. + solv. ptr. sol. inj. 120 mg degarelixum
hormonali şi Zytiga Compr. 250 mg abirateron
substanţe înrudite

MEDICAŢIA CITOSTATICĂ

Chimioterapicele anticanceroase, cunoscute şi sub denumirea de medicamente

antineoplazice, antitumorale, citotoxice, citostatice sunt substanţe capabile să blocheze
proliferarea celulară în procese proliferative maligne; efectul citotoxic înseamnă omorârea
celulei maligne. Principala acţiune a acestor substanţe este cea antitumorală. Însă, în organism
185
pot interfera şi procese fiziologice (cu oprirea acestora), ceea ce determină apariţia efectelor
secundare. Zona terapeutică a acestor medicamente este îngustă. La acţiunea citotoxică a
citostaicelor sunt expuse nu numai celulele canceroase, ci şi ţesuturile normale care
proliferează rapid (măduva hematopoietică, sistemul limfatic, epiteliul digestiv, foliculii
piloşi, epiteliul germinativ al gonadelor, structurile embrionare), de aici rezultând şi o
multitudine de efecte secundare, care se pot manifesta ca o boală a întregului organism-boala
citostatică:
 mielosupresia cu apariţia de leucopenie, trombocitopenie, anemie;de aceea, curele cu
anticanceroase se fac intermitent cu doze mari o perioadă de timp după care este necesară
o pauză ce permite procesul de refacere a unor celule normale şi a apărării imunologice;
 căderea părului (alopecia);
 inhibarea proliferării mucoasei digestive (a stratului germinativ), cu apariţia de ulceraţii,
stomatite, enterite;
 greaţă, vomă;
 spermatogeneza şi ovogeneza pot fi perturbate atât cantitativ cât şi prin producere de
mutaţii (malformaţii). În graviditate au efect teratogen. Prin acţiunea mutagenă au efect
cancerigen în anumite condiţii;
 efecte metabolice: hiperuricemia, uricozuria, datorită omorârii masive a celulelor;
 efectul imunodepresiv poate fi atât nedorit, cu scăderea capacităţii de apărare antitumorală
(favorizând astfel proliferarea celulelor maligne şi metastazarea), cu apariţia de infecţii (în
special virotice, dar şi bacteriene, micotice sau parazitare) dar poate fi şi dorit (alături de
corticosteroizi putând fi utili pentru menţinerea homogrefelor şi a altor ţesuturi
transplantate, precum şi în unele boli autoimune).

ANTIMETABOLIŢI
Această grupă cuprinde substanţe ce interferează în special cu sinteza ADN, acţiunea
lor citotoxică se produce în faza S a ciclului celular (fază de sinteză a ADN). Se împart în 3
subgrupe:
a. Antagonişti ai acidului folic
Metotrexatul (Antifolan) este un analog al acidului folic, care inhibă enzima
dihidrofolatreductaza. Se indică în: leucemii limfatice acute; coriocarcinom; alte tumori
solide, în asociere cu alte citostatice; ca imunodepresiv la bolnavii cu transplant de măduvă, în
diferite boli autoimune. Toxicitatea acută a metotrexatului poate fi combătută prin
leucovorină.
b. Analogi ai bazelor purinice, pirimidinice inhibă sinteza nucleotizilor fiziologici,
respectiv a acizilor nucleici prin încorporarea în structura acizilor nucleici în locul bazelor
naturale, producând denaturarea informaţiei genetice. Mercaptopurina (Purinethol) este o
substanţă stabilă, care se administrează oral. Se indică în:leucemii limfatice acute;
coriocarcinom, ca medicaţie de întreţinere; ca imunodepresor. Azatioprina (Imuran) este un
derivat al mercaptopurinei, folosit mai ales ca imunodepresor. 5-Fluoruracil are toxicitate
mare. Se foloseşte ca adjuvant (în asocieri). Se indică în cancere solide (gastric, colorectal,
hepatic, de sân, ovarian, al vezicii urinare, pancreatic, de col uterin). Este greu suportat.
Citarabina (Alexan) acţioneaza ca analog al citidinei, impiedicand sinteza ADN.Se indică
pentru inducerea remisiei clinice şi ca terapie de întreţinere la pacienţii cu leucemii mieloide
acute, leucemii limfoblastice acute, crizele blastice din leucemia mieloidă cronică, limfoamele
non-Hodgkin cu malignitate crescuta. Cladribina (Litak) este indicată în tratamentul
leucemiei cu celule păroase. Fludarabina (Fludara) este indicată pentru tratamentul
leucemiei limfatice cronice cu celule B (LLC-B) la pacienţii cu o producţie suficientă de
celule sanguine sănătoase. Clofarabina (Evoltra) se utilizează în tratamentul pacienţilor tineri
cu leucemie limfoblastică acută. Gemcitabina este indicată în tratamentul pacienţilor cu
cancer bronhopulmonar fără celule mici, avansat local sau metastatic; adenocarcinom
pancreatic avansat local sau metastatic, cacer al vezicii urinare în stadiul invaziv în asociere
186
cu cisplatina, în cancer de sân inoperabil în asociere cu paclitaxel, cancer ovarian în ascoiere
cu carboplatina. Capecitabina (Xeloda) se indică pentru tratamentul cancerelor de colon,
rectale, gastrice sau cancerelor de sân. În plus, capecitabina este prescrisă de medici şi pentru
prevenirea apariţiei cancerului de colon, după îndepărtarea completă a tumorii prin intervenţie
chirurgicală. Azacitidina (Vidaza) este utilizată în tratamentul sindromului mielodisplazic.
c.Compuşi asemănători antimetaboliţilor. Hidroxicarbamida (hidroxiureea) se
indică în leucemia mielocitară acută şi cronică, crizele blastice în mieloleucemia cronică,
melanomul, carcinomul mamar şi stomacal, carcinomul ovarian, carcinomul capului si
gâtului; carcinomul ovarian sau de col uterin, coriocarcinomul uterin, mielomul malign,
polycythemia vera. L-Asparaginaza este o enzimă care descompune L-asparagina în acid
aspartic şi amoniac. Se folosește în leucemia limfoblastică acută la copii.

SUBSTANŢE ALCHILANTE
Agenţii alchilanţi sunt compuşi care cuprind grupări alchil foarte reactive. Radicalii
alchil se pot lega covalent de atomii de azot aparţinând bazelor purinice şi pirimidinice. Acest
fapt poate determina lezarea acizilor nucleici, cu tulburarea mesajului genetic şi apariţia de
mutaţii. Efectul acestor agenţi seamănă cu cel al substanţelor radiante, de aceea se mai
numesc radiomimetice, pot provoca greaţă, vomă, precum radiaţiile.
a. Beta cloretilamine sau derivaţi de azotiperite
Clormetina sau azotiperita este primul medicament citostatic sintetizat.Are efect toxic
local puternic, distruge ţesuturile, de aceea se administrează numai pe cale i.v. Se foloseşte în
boala Hodgkin, în asocieri.
Melfalan (Levofalan) se utilizează larg terapeutic în mielomul multiplu, sarcoame,
adenocarcinom ovarian avansat..
Clorambucil (Leukeran) este stabil, mai puţin toxic, ceea ce îl face avantajos în
folosirea pe cale orală, în condiţii cronice. Indicaţiile majore sunt: leucemia limfatică cronică,
boala Hodgkin şi limfoamele nehodgkiniene, adenocarcinom ovarian avansat, seminom si
metastazele lui, reticulosarcom, angioendoteliom malign, tumori osoase, ascită după
neoplasme de ovar, carcinom de sân avansat; policitemia vera.
Ciclofosfamida este agentul alchilant cel mai folosit terapeutic, administrându-se unic
sau în asociaţii polichimioterapice. Se poate da oral sau parenteral. Se indică în leucemii acute
sau cronice limfoide şi mieloide, limfoame maligne: boala Hodgkin, limfoame
nonhodgkiniene, plasmocitom; tumori maligne solide cu sau fără metastaze: cancer ovarian,
cancer testicular, cancer mamar, carcinom pulmonar cu celule mici, neuroblastom, sarcom
Ewing; boli autoimune progresive: artrită reumatoidă, artropatie psoriazică, lupus eritematos
sistemic, sclerodermie, vasculite sistemice, anumite tipuri de glomerulonefrite, miastenia
gravis, anemie hemolitică autoimună, boala aglutininelor la rece; tratament imunosupresor în
transplante de organ.
Ifosfamida (Holoxan) se indică în carcinom bronşic, carcinom ovarian, tumori
testiculare, sarcoamele ţesuturilor moi, cancer de sân, carcinomul pancreatic, carcinomul
endometrial, limfoamele maligne.
b. Etilenimine: Thio-Tepa (Girostan) se administrează injectabil (i.v. sau intracavitar-
în pleură, pericard, peritoneu). Este folosită în cancerul de ovar, de vezică, de sân şi boala
Hodgkin.
c. Sulfonoxizi: Busulfan (Myleran) este un compus stabil ce se administrează oral.
Este de elecţie în leucemia granulocitară cronică.
d. Derivaţi de nitrozouree
Bendamustin (Ribovact) se foloseşte în leucemia limfatică cronică, limfom non-
Hodgkin, mielom multiplu.
Lomustin (Nipalkin) este un compus cu liposolubilitate marcată, indicat îndeosebi
pentru tratamentul tumorilor cerebrale. Se mai foloseşte pentru tratamentul limfoamelor
maligne hodgkiniene şi nonhodgkiniene, cancere bronhopulmonare, gastrice, colorectale,
melanom malign.

187
 Fotemustin (Mustophoran) este indicat în tratamentul melanomului malign diseminat
cu metastaze cerebrale.
Streptozocina este un antibiotic cu oarecare selectivitate pe celulele normale şi
tumorale de la nivelul insulelor Langerhans. Se indică în tratamentul insulinoamelor.
e. Derivaţi triazenici
Dacarbazina se indică în boală Hodgkin avansată, sarcoame avansate ale ţesuturilor
moi la adult (cu excepţia mezoteliomului şi sarcomului Kaposi), melanom multiplu.
Temozolomida (Blastomat) este indicat pentru tratamentul:pacienţilor adulţi cu
glioblastom multiform nou diagnosticat, în asociere cu radioterapia şi ulterior ca monoterapie;
copiilor începând de la vârsta de trei ani, adolescenţilor şi pacienţilor adulţi cu glioame
maligne, cum ar fi glioblastomul multiform sau astrocitomul anaplazic, recidivante sau
progresive după terapia standard.
f. Compuşii de platină - cisplatin se poate folosi ca medicaţie unică sau în combinaţii
în tumori solide (ovar, testicul, vezică urinară, ORL), osteosarcom la copii. Carboplatin se
indică în tratamentul cancerului ovarian avansat, de origine epitelială. Oxaliplatin (Eloxatin)
se indică ca tratament de prima linie al cancerului colorectal metastazat (asociat cu 5-
fluorouracil şi acid folinic

ANTIBIOTICE ANTICANCEROASE

Sunt compuşi naturali, cu afinitate pentru ADN, realizând intercalări între spiralele de
ADN, complexe cu ADN, modificând structura ADN preformat, devenind astfel imposibilă
replicarea şi transcripţia.
a. Antraciclinele sunt cele mai importante antibiotice anticanceroase, au culoare roşie.
Doxorubicina (Adriamycin, Adriblastin) este utilizată pentru tratarea următoarelor forme de
cancer: cancer de sân, cancer al ţesutului conjunctiv, ligamentelor, osos, muscular (sarcom),
cancer care se dezvoltă în stomac sau intestin, cancer pulmonar, limfom, cancerul care
afectează sistemul imunitar, leucemie, cancer al glandei tiroide, cancer ovarian şi endometrial
avansat, cancer al vezicii urinare, neuroblastom avansat, tumoră renală malignă la copii
(tumoră Wilms), mielom. Epirubicina (Farmorubicina) se foloseşte injectabil (i.v., perfuzii)..
Se administrează pentru tratamentul cancerului mamar; cancerului gastric; este utilizată şi
intravezical pentru tratarea carcinomului vezical incipient (superficial) şi ajută la prevenirea
reapariţiei cancerului de vezică după efectuarea operaţiei. Daunorubicina (Daunoblastina) se
foloseşte în tratamentul leucemiei acute mieloblastice, fiind foarte activă în inducerea
remisiunii acestei boli. Se poate asocia cu alte medicamente (prednisolon şi vincristină).
Răspunsuri pozitive s-au observat în neuroblastom şi rabdomiosarcom. Idarubicina
(Zavedos) se indică leucemie acuta nonlimfocitară, poate fi folosit în scheme de tratament
chimioterapic în combinaţie cu alţi agenţi antitumorali. Este indicată şi în tratamentul
cancerului de sân avansat dupa eşecul tratamentului chimioterapic de primă alegere care nu
conţine antracicline.
b. Bleomicina se indică în cancere cu celule scuamoase (ale capului, gâtului,
esofagului, tractului genito-urinar, pielii), boala hodgkin şi alte limfoame maligne (inclusiv
mycosis fungoid), teratom testicular, revarsări maligne ale cavităţilor seroase. Nu determină
scăderea hematopoiezei. Principalul efect secundar este fibroza pulmonară.
c. Mitomicinele. Mitomicina (Mutamycin) se indică în adenocarcinomul gastric sau
pancreatic în asociere cu alte chimioterapice şi ca tratament paleativ după eşecul altor
tratamente..
d.Actinomicine: dactinomicina se indică în tumora Wilms, rabdomiosarcom.
e. Mitoxantrona (Novantrone) este indicată pentru chimioterapie în cancerul de sân
(forme metastatice), limfoame nonhodgkiniene, hepatom, leucemie acută nonlimfocitară la
adulţi, criza blastică din leucemia granulocitară cronică. Asociată cu doze orale mici de
glucocorticoizi, incluzând prednison şi hidrocortizon, este indicată pentru chimioterapia

188
iniţială la pacienţii cu cancer de prostată avansat, refractar la tratamentul hormonal şi însoţit
de dureri. Mitoxantrona este indicată pacienţilor cu scleroză multiplă cronică, progresivă.
e. Inhibitorii topoizomerazelor: etopozida poate fi utilă în cancerul pulmonar cu
celule mici, în cancerul testicular, de sân, boala Hodgkin, hemoblastoze. Topotecan
(Hycamtin) în monoterapie este indicat pentru tratamentul: pacientelor cu carcinom ovarian
metastatic după eşecul terapiei de primă linie sau a celei ulterioare; pacienţilor cu recidivă de
cancer pulmonar cu celule mici (CPCM) la care reînceperea tratamentului cu terapia de primă
linie nu este considerată adecvată. Topotecan în asociere cu cisplatina este indicat pentru
tratamentul pacientelor cu carcinom de col uterin recidivant după radioterapie şi al pacientelor
cu stadiul IVB de boală. Irinotecan (Campto) este utilizat pentru a trata cancerul de colon sau
de rect metastazat (avansat). Este utilizat în asociere cu alte medicamente anti-neoplazice.

ALCALOIZI ANTIMITOTICI
Sunt o grupă de chimioterapice anticanceroase care îşi datoresc efectul fixării de
tubulină, blocând formarea fusului mitotic şi, astfel, mitoza este blocată în metafază.
Colchicina, datorită toxicităţii nu se mai foloseşte. Alcaloizii din Vinca rosea – vincristin
(Sindovin) este indicat în leucemia acută. S-a demonstrat ca sulfatul de vincristină este bun în
combinaţii cu alte anticanceroase în boala Hodgkin, limfoame maligne non-hodgkiniene,
rabdomiosarcoame, neuroblastoame, tumora Wilms, sarcom osteogenic, mycosis fungoides,
sarcom Ewing, cancer de sân, melanom malign, carcinom pulmonar şi tumori ginecologice
ale copilariei. Vinblastin se indică mai ales în boala Hodgkin, limfoame nehodgkiniene.

TAXANI
Taxanii interferă cu funcţia microtubulilor.
Paclitaxel (Abraxane) se indică în cancer pulmonar non-microcelular (cu celule „non
small“), cancer ovarian, cancer mamar, sarcom Kaposi la pacienţii cu sindrom de
imunodeficienţă. Docetaxel indicat în asociere cu doxorubicină şi ciclofosfamidă pentru
tratamentul adjuvant al pacientelor cu: cancer mamar operabil, cu ganglioni pozitivi; cancer
mamar operabil, cu ganglioni negativi; cancer bronhopulmonar, altul decât cu celule mici,
cancer de prostată, adenocarcinom gastric. Carbazitaxel (Jevtana) este indicat în tratamentul
canceruluid e prostată care nu mai răspunde la terapia hormonală.

ANTICORPI MONOCLONALI
Anticorpi monoclonali sunt o categorie de anticorpi (clasă de imunoglobulină) care
au ca trăsătură specifică o structură şi o funcţie identică (adică au aceeaşi specificitate pentru
un anumit antigen sau un anumit epitop) şi care sunt produse de o clonă de celule limfoide
(limfocite B sau plasmocite) care toate provin dintr-o singură celulă iniţială şi, prin urmare,
sunt toate identice între ele din punct de vedere genetic. Producerea unui anticorp monoclonal
poate să aibă loc in vivo sau in vitro din hibridoame formate prin fuziunea limfocitelor B
normale de specificitate cunoscută cu celule de mielom.
Rituximab (Mabthera) este un anticorp monoclonal himeric uman/şoarece, produs
prin inginerie genetică ce reprezintă o imunoglobulină glicozilată, cu regiuni constante de
IgG1 uman şi cu secvenţe regionale variabile de lanţuri murine uşoare şi grele. Se indică în
limfom non-Hodgkin, pentru tratamentul pacienţilor cu limfom folicular stadiul III-IV,
netrataţi anterior, în asociere cu chimioterapie; leucemie limfocitară cronică netratată anterior
şi cea cu recăderi/refractară; poliartrită reumatoidă (în asociere cu metotrexat este indicată
pentru tratamentul pacienţilor adulţi cu poliartrită reumatoidă activă, severă, care au avut un
răspuns inadecvat sau intoleranţă la alte antireumatice care modifică boala (DMARD),
incluzând unul sau mai multe tratamente cu inhibitori ai factorului de necroză tumorală
(TNF). S-a demonstrat că rituximab reduce rata de progresie a afectării articulare, determinată
prin metode radiologice, şi îmbunătăţeşte funcţia fizică, atunci când se administrează în
asociere cu metotrexat

189
 Trastuzumab (Herceptin) este indicat pentru tratamentul pacienţilor cu neoplasm de
sân metastatic cu HER2 - human epidermal growth factor receptor (amplificat) ca
monoterapie în cazul pacienţilor trataţi cu cel puţin două regimuri chimioterapice pentru boala
lor metastatică. Herceptin trebuie folosit numai la pacienţii ale căror tumori prezintă HER2
amplificat la nivel 3+ , determinat prin imunohistochimie.
Cetuximab (Erbitux) este un anticorp monoclonal chimeric de tip IgG1 produs într-o
linie de celule de mamifer (Sp2/0) prin tehnologia ADN-ului recombinant. Este indicat pentru
tratamentul pacienţilor cu cancer colorectal metastatic care prezintă gena RAS de tip sălbatic
şi care exprimă receptorul pentru factorul de creştere epidermică (RFCE). Se mai foloseşte
pentru tratamentul pacienţilor cu cancer cu celule scuamoase al capului şi gâtului în asociere
cu radioterapia pentru boala local avansată, în asociere cu chimioterapia pe bază de platină
pentru boala recurentă şi/sau metastatică.
Alemtuzumab (Mabcampath) este un anticorp monoclonal umanizat prin
recombinare ADN. Indicaţii: tratamentul leucemiei limocitare cronice de tip B la pacienţii
care au fost trataţi în prealabil cu agenţi alchilanţi şi la care nu a funcţionat terapia cu
fludarabină.
Bevacizumab (Avastin) este un anticorp monoclonal umanizat recombinant obţinut
prin tehnologie ADN în celule ovariene de Hamster Chinezesc. Administrat în asociere cu
chimioterapie pe bază de fluoropirimidine, este indicat pentru tratamentul pacienţilor adulţi cu
carcinom metastatic de colon sau rect. Administrat în asociere cu paclitaxel este indicat pentru
tratamentul de primă linie al pacienţilor adulţi cu neoplasm mamar metastatic. Administrat în
asociere cu capecitabină este indicat pentru tratamentul de primă linie al pacienţilor adulţi cu
neoplasm mamar metastatic la care tratamentul cu alte opţiuni chimioterapice incluzând
taxani sau antracicline nu este considerat adecvat.
Panitumumab (Vectibix) este indicat în tratamentul cancerului colorectal, rezistent la
alte chimioterapice.

INHIBITORI DE PROTEIN-KINAZĂ

Imatinib (Glivec) se indică pentru adulţi, adolescenţi şi copii cu leucemie

granulocitară cronică (LGC). La pacienţii adulţi, imatinib este utilizat pentru tratamentul unui
stadiu avansat de leucemie granulocitară cronică denumită “criză blastică”. Se mai indică în
leucemia limfoblastică acută cu cromozom Philadelphia pozitiv (LLA Ph-pozitiv); bolile
mielodisplazice/mieloproliferative (MDS/MPD); sindromul hipereozinofilic (SHE) şi/sau
leucemia eozinofilică cronică (LEC); tumorile stromale gastrointestinale maligne (GIST);
protuberanţe dermatofibrosarcomatoase.
Gefitinib (Iressa) se indică în cancerul bronşic nu cu celule mici, local, avanast sau
metastatic.
Sunitinib (Sutent) se indică în tratamentul tumorii stromale gastro-intestinale
nerezecabile şi/sau metastatice, după eşecul terapiei cu imatinib, datorită rezistenţei sau
intoleranţei. De asemenea, se mai foloseşte în tratamentul carcinomului renal avansat şi/sau
metastatic după eşecul terapiei cu interferon alfa sau interleukina 2.
Sorafenib (Nevaxar) se indică pentru tratamentul carcinomului hepatocelular, pentru
tratamentul pacienţilor cu carcinom cu celule renale în stadiu avansat care nu au răspuns la
terapia anterioară pe bază de interferon-alfa sau de interleukina-2, sau care nu se califică
pentru aceste terapii.
Dasatinib (Sprycel) se indică în leucemie mieloidă cronică (LMC) în fază cronică cu
cromozom Philadelphia pozitiv (Ph+); LMC în fază cronică, accelerată sau blastică cu
rezistenţă sau intoleranţă la terapii anterioare, inclusiv la mesilat de imatinib; cu leucemie
acută limfoblastică (LAL) cu Ph+ şi LMC în fază blastică limfoidă cu rezistenţă sau
intoleranţă la terapii anterioare.
Lapatinib (Tyverb) se foloseşte în cancer de sân avansat sau metastatic, ce exprimă
HER2 în exces, în asociere cu capecitabina, la pacienţii cu neoplasm mamar avansat sau

190
metastatic, progresiv în urma unor terapii anterioare, care trebuie să fi inclus antracicline şi
taxani şi terapie cu trastuzumab, în context metastatic.
Axitinib (Inlyta) se indică în tratamentul carcinomului renal în stadiu avansat după
eşecul tratamentului anterior cu sunitinib sau cu un medicament din clasa citokinelor.
Ruxolitinib (Jakavi) se indică în tratamentul splenomegaliei sau simptomelor asociate
bolii la pacienţi adulţi cu mielofibroză primară, mielofibroză post-policitemie vera sau post-
trombocitemie esenţială..

HORMONI ŞI ANTAGONIŞTI HORMONALI

Sunt utili în tumori hormonodependente, având acţiune selectivă asupra acestora, fără
afectarea hematopoiezei.
a.Glucocorticoizii - se pot utiliza în diferite cancere limfatice. Astfel, prednisonul se
poate folosi în leucemia acută limfoblastică, leucemia limfatică cronică.
b. Estrogenii (de sinteză) sunt utili în cancerul de prostată avansat. Exemple:
dietilstibestrol (Distilben), clanisen.
c. Antiestrogenii se indică în cancerul mamar ce conţine receptori de estrogeni ce
stimulează proliferarea (în special sunt eficace în perioada post-menopauză când 75% din
tumori conţin receptori estrogenici). Megestrol (Megesin) este antiestrogenic şi citotoxic
direct. Se foloseşte în tratamentul paleativ al carcinomului mamar. Produce creştere în
greutate, tromboflebite, embolii, metroragii, mastodinie, dispnee, hiperglicemie, alopecie,
hipertensiune, rash. Tamoxifenul este un antagonist al receptorilor estrogenici, care se
foloseşte în cancerul de sân şi metastazele lui. Toremifen (Fareston) are efect antiestrogenic
şi se indică în cancer de sân metastatic, hormonosensibil, la femei în postmenopauză.
Fulvestrant (Faslodex) se indică în cancer de sân în stadiu avansat la nivel local sau
metastatic la femeile aflate în postmenopauză în caz de recidivă survenită în timpul sau după
terapia antiestrogenică adjuvantă.
d.Inhibitori enzimatici: La femeia în menopauză estrogenii sunt produși prin
conversia androgenilor în esgtrogeni, datorită intervenției aromatazei. Inhibiţia aromatazei
diminuă estrogenii, fiind un tratament selectiv al cancerului de sân hormonodependent.
Aminoglutetimida blochează producerea hormonilor steroizi şi transformarea androgenilor în
estrogeni. Se indică în cancer are o eficacitate asemănătoare tamoxifenului în cancerul mamar
metastatic la femeie în post-menopauză, mai ales în caz de metastaze osoase. Anastrozol
(Anaromat) este inhibitor nesteroidian al sistemului aromatazei (estrogen-sintetaza). Se indică
în neoplasm mamar avansat, după instalarea menopauzei; adjuvant în cancer mamar invaziv
cu receptori pentru estrogeni în stadiu incipient, după instalarea menopauzei la care tamoxifen
e contraindicat pentru risc de tromboembolism şi modificări endometriale. Exemastan
(Almesten) este un inhibitor steroidian al aromatazei apropiat structural cu androstendiona. Se
indică în cancerul de sân la femei în menopauză, cu celule tumorale având receptori pentru
estrogeni.
e. Androgenii în doze mari pot fi utili în cancerul mamar la femei, cu metastaze.
f. Antiandrogenii sunt indicaţi pentru tratamentul cancerului de prostată metastatic.
Flutamid (Flutasin) diminuă transformarea testosteronului în dihidrotestosteron, iar la nivelul
prostatei inhibă legarea dihidrotestosteronului de receptorrii androgeni.Se indică în carcinom
prostatic inoperabi, metastazat sau invaziv şi la pacienţii castraţi chirugical. Bicalutamid este
un androgen nesteroidian, lipsit de orice activitate endocrină. Blochează receptorii
androgenici şi determină regresia tumorii prostatice. Se indică în cancer de prostată avansat
local sau metastazat, în combinaţie cu analogi ai LHRH sau cu castrarea chirurgicală.
f. Progestativele (hidroxiprogesteron, medroxiprogesteron) în doze mari pot fi
eficace în cancerul endometrial avansat.
g. Analogii ai hormonului de eliberare a gonadotropinelor: Leuprorelin (Eligard)
etse un nonapeptid de sinteză, analog al gonadorelinei. După o stimulare iniţială a LH şi FSH,

191
administrarea prelungită determină scăderea secreţiei de gonadotropi, inhibând funcţiile
testiculare, concentraţii sanguine de androgeni fiind echivalente cu cele observate după
castrare şi se menţin atât timp cât se administrează produsul. Goserelin (Zoladex) este un
decapeptid analog GRH, cu potenţă şi durată de acţiune mai mare decât gonadorelina.Se
indică pentru supresia testosteronului în neoplasmul malign al prostatei, în neoplasmul mamar
avansat, tratamentul endometriozei la femei în pre- şi perimenopauză. Triptorelin
(Diphereline) este un decapeptid de sinteză, analog al hormonului de echilibrare a
gonadotrofinelor (GnRH); inhibă secreţia de gonadotrofine, funcţia testiculară şi ovariană. Se
indică în cancerul de prostată avansat, pubertate precoce, endometrioză, fibrom uterin.

IZOTOPII RADIOACTIVI
I131 are o perioadă de înjumătăţire de 8 zile, administrat oral în doze foarte mici se
acumulează în tiroidă unde emite radiaţii beta şi gama. Radiaţiile beta, puţin penetrabile
realizează iradierea locală utilă în hipertiroidie şi unele forme de cancer tiroidian. Se
administrează oral, în doză unică sub formă de iodură de potasiu.Utilizarea radioiodului
implică riscuri, incidenţa hipofuncţiei fiind de cca 30%.
P32 se utilizează sistemic, ca fosfat. Se depune în oase. Iradiază ţesutul osos şi măduva
hematopoietică, fiind util în mieloame, policitemie (poliglobulie).

192
 II.33. IMUNOSUPRESOARE, IMUNOMODULATOARE

Grupa de Denumirea Forma şi compoziţia

medicamente comercială

a.IMUNOSUPRE- Thymoglobuline Pulb. ptr.sol.perf. 5 mg/ml imunoglobulina

SOARE antilimfocite umane (iepure)

Cellcept Caps. 250 mg micofenolat mofetil

Rapamune Draj. 1; 2; 5 mg sirolimus

Certican Compr. dispersabil 0,1 mg everolimus

Prograf Caps. 0,5, 1, 5 mg tacrolimus

Tysabri Conc.ptr.sol.perf. 20 mg/ml natalizumab

Orencia Pulb. ptr. conc. ptr. sol. perf. 250 mg

abataceptum
Soliris Conc.ptr.sol.perf. 10 mg/ml eculizumab

Benlysta Pulb. ptr. conc. ptr. sol. perf. 120; 400 mg

belimumab
Gilenya Caps. 0,5 mg fingolimodum

Nulojix Pulb. ptr. conc. ptr. sol. perf. 25mg/ml

belataceptum
Simulect Liof.+solv.ptr.sol. inj./perf. 20 mg
basiliximab
Stelara Sol. inj. 90 mg/ml ustekinumab

Imuran compr.film. 50 mg azatioprin

Cicloral Caps. moi. 25; 50; ciclosporină
Thalidomide Caps. 50 mg thalidomida
Pharmion
Methotrexat Compr. 2,5, 10 mg methotrexat
Revlimid Caps. 5, 10; 15, 25 mg lenalidomid
b.IMUNOMODU- Biograstim Sol. inj./perf. 300 microg/0,5 ml seringă
LATOARE preumplută filgrastim
Neulasta Sol. inj. 6 mg/0,6 ml seringă preumplută
pegfilgrastim
Roferon-A Sol. inj. 3 MUI/0,5 ml; 4,5 MUI/ 0,5 ml, 6
MUI/0,5 ml interferon alfa 2a
Intron A Pulb.+ solv. ptr. sol. inj./perf. 1 m UI/ml ; 3
m UI/ml, 5 m UI/ml interferon alfa 2b
Avonex pulb.+ solv. ptr. sol. inj. 250 microg/ml
interferon beta1a

193
 Pegintron Pulb.+solv.ptr.sol.inj. 50; 80; 100; 120; 140
microg peginterferon alfa 2b
Pegasys Sol.inj. în seringă preumplută 135 microg/0,5
ml; 180 microg/0,5 ml peginterferon alfa 2a

BCG-Medac Pulb.+ solv.ptr sol. adm. intravez.bacil

Calmette-Guerin

Beromun Pulb. + solv.ptr. sol.perf. 1 mg/5 ml

tasonermin

Copaxone Sol. inj. 20 mg/ml, seringă preumplută

glatiramer acetat

Mepact Pulb.ptr. susp. perf. mifamurtida

Mozobil Sol. inj. 20 mg/ml plerixafor

Isorel-A sol.inj.obţ.din 60 mg Viscum album

Echinacin Madaus Sol. orală 80 g/100 g, compr.ptr supt 88,5 mg

Echinacea
Luivac Compr. 3 mg amestec de lizate bacteriene

IMUNOSUPRESOARE ȘI IMUNOMODULATOARE

Imunofarmacologia studiază utilizarea medicamentelor ca modulatori ai răspunsului

imun. Principala aplicaţie este folosirea agenţilor imunosupresori şi imunostimulatori. Cele 3
indicaţii majore ale imunoterapiei sunt: tratamentul bolilor autoimune, a imunodeficienţelor
primare şi a transplantelor de organ.

IMUNOSUPRESOARELE
I.AGENŢI IMUNOSUPRESORI NESPECIFICI
Glucocorticoizii sunt agenţi imunosupresori nespecifici. Acţiunea imunosupresivă se
realizează mai ales prin interferarea răspunsului imun celular. Se folosesc în combinaţie cu
alte imunosupresive în prevenirea şi tratamentul rejetului organului transplantat (de măduvă
hematogenă, de cord). Se mai indică în boli autoimune, în special pentru efectul
imunosupresiv, dar şi pentru cel antiinflamator: poliartrită reumatoidă, lupus eritematos,
polimiozita, dermatomiozita, vasculitele sistemice, boala Crohn, afecţiuni autoimune oculare,
scleroza multiplă, miastenia gravis. Se pot administra sistemic sau topic. Corticoterapia
sistemică se poate face i.v. de ex. pulsterapia prin administrarea de metilprednisolon i.v. în
doze mari câteva zile (1 g pe priză 3-4 zile succesive), care se repetă după o săptămână.
Minipulsterapia presupune administrarea metilprednisolonului 250 mg pe zi, câteva zile
succesiv. Se monitorizează greutatea corporală, excreţia de lichide, TA, potasemia, glicemia,
coagulabilitatea sângelui. Se administrează dimineaţa. Tratamentul nu se întrerupe brusc,
dozele se reduc treptat cu 10%.
II.AGENŢI CARE BLOCHEAZĂ SPECIFIC FUNCŢIA LIMFOCITELOR T
Ciclosporina (Sandimun) un produs de metabolism al ciupercii Tolypocladium
inflatum.Are proprietăţi imunosupresoare, fără să fie un citotoxic din categoria
194
anticanceroaselor. Efectul imunosupresiv se exercită asupra imunităţii celulare, suprimând
reacţiile imune mediate celular. Este eficace numai dacă se administrează în momentul
imunizării. Se indică în prevenirea rejetului organelor transplantate, prevenirea reacţiei grefă
contra gazdă în cadrul trasplantului de măduvă şi în unele boli autoimune (poliartrită
reumatoidă, glomerulonefrită, boala Crohn, uveită, psoriazis).
Tacrolimus (Modigraf, Prograf) este un macrolid imunosupresor, care inhibă
formarea de limfocite citotoxice, responsabile de respingerea grefelor. Se indică pentru
prevenirea respingerii grefei în transpalntul renal şi hepatic
Sirolimus (Rapamune) inhibă activitatea celulelor T indusă de majoritatea stimulilor,
cu imunosupresie consecutivă. Se foloseşte pentru profilaxia rejetului alogrefei renale. Se dă
în asociere cu ciclosporina şi glucocorticoizi.
Everolimus (Certican) se foloseşte pentru profilaxia rejecţiei de organ la pacienţii
adulţi cu risc imunologic scăzut spre moderat, care primesc transplant alogenic renal sau
cardiac, în asociere cu ciclosporină pentru microemulsie şi corticosteroizi.
Acidul micofenolic, produs de Penicillium stoloniferum, inhibă proliferarea
limfocitelor T şi producerea de anticorpi de către limfocitele B, de asemenea inhibă
aglomerarea leucocitelor în ţesutul inflamat. Se foloseşte sub formă de micofenolat mofetil
(Cellcept), care în organism eliberează acid micofenolic. Se administrează pentru profilaxia
rejecţiei de organ sau tratamentul recidivei rejecţiei în transplantul renal alogen, asociat cu
ciclosporină şi corticosteroizi.
Leflunomida (Arava) blochează proliferarea celulelor T. Secundar împiedică şi
producţia de anticorpi. Are efect bun în poliartrita reumatoidă, ameliorând funcţionalitatea
articulară, fiind un medicament modificator al bolii.
III.Analogi structurali, antimetaboliţi şi alţi agenţi imunosupresori citotoxici
Azatioprina (Imuran) este un agent citotoxic din grupa antimetaboliţilor. Se foloseşte
pentru efectul imunosupresiv intens şi prelungit. Se indică pentru prevenirea rejetului
organelor transplantate - renale, grefă de măduvă osoasă, cardiace; în boli autoimune: lupus
sistemic, poliartrită reumatoidă severă, hepatită cronică activă, sclerodermie, dermatomiozită,
anemie hemolitică autoimună, pemfigus, sindrom nefrotic, boala Crohn.
Thalidomida (Thalidomide Pharmion) fost desemnat ca produs medicamentos orfan
EU / 3/01/067 din 20 noiembrie 2001. Thalidomida fost desemnată ca produs medicamentos
orfan în următoarea indicaţie: tratamentul mielomului multiplu. Prevalenţa calculată a acestei
afecţiuni a fost 1,2 la 10 000 de locuitori în UE. Thalidomida se foloseşte în asociere cu
melfalan şi prednison pentru tratamentul pacienţilor cu mielom multiplu netratat ≥ 65 de ani
sau neeligibili pentru chimioterapie cu doze mari; de asemenea în asociere cu dexametazona
pentru terapia de inducţie înainte de doze mari de chimioterapice şi transplant de măduvă
osoasă, pentru tratamentul pacienţilor cu mielom multiplu netratat.
Lenalinomid (Revlimid) are efect antineoplazic, antiangiogenic, proeritropoetic,
imunomodulator. Se indică asociat cu dexametazona în tratamentul mielomului multiplu, la
bolnavi care au primit cel puţin un tratament anterior.
Ciclofosfamida este un agent alchilant, care inhibă proliferarea celulelor limfoide şi
chiar distruge celulele limfoide proliferante. Se foloseşte în sindromul nefrotic la copil, lupus
eritematos sistemic sever, vasculite sistemice, transplanturi de măduvă osoasă. Efecte adverse:
leucopenie, cistită hemoragică, cardiotoxicitate.
Metotrexatul este un inhibitor al sintezei nucleotizilor pirimidinici, analog al acidului
folic.Se dă la bolnavii cu transplant de măduvă osoasă, poliartrită reumatoidă,
dermatomiozită, psoriazis şi artrită psoriazică.
IV.Imunosupresie specifică
Anticorpi monoclonali murini umanizaţi şi himerici - prin inginerie genetică
anticorpii monoclonali murini au fost umanizaţi ori s-au creat anticorpi monoclonali himerici.
Înlocuirea din anticorpul monoclonal murin a unui fragment care conţine regiuni care leagă
antigenul de şoarece cu un alt fragment cu structură Ig G umană şi păstrarea fragmentului de
anticorp care are acţiune pe receptorii celulelor T, a dus la crearea anticorpilor monoclonali

195
himerici. Aceste preparate nu induc anticorpi de neutralizare şi deci utilizarea lor nu este
limitată în timp. Ei determină imunomodulare, fără toxicitatea întâlnită la anticorpii
monoclonali anti CD3 convenţionali. Anticorpii umanizaţi reprezintă o etapă superioară
deoarece doar zona de fixare din anticorp a antigenului este de origine murină, tot restul
moleculei fiind de origine umană. Rituximab (MabThera) este un anticorp monoclonal
himeric uman/şoarece, produs prin inginerie genetică. Pe lângă folosirea sa în tratatmentul
limfomului non-Hodgkin şi a leucemiei limfocitare cronice se mai indică în trAtamentul
poliartritei reumatoide, în asociere cu metotrexat la pacienţi adulţi cu poliartrită reumatoidă
activă, severă, care au avut un răspuns inadecvat sau intoleranţă la alte antireumatice care
modifică boala (DMARD) incluzând unul sau mai multe tratamente cu inhibitori ai factorului
de necroză tumorală (TNF). Infliximab (Remicade) este un anticorp monoclonal himeric al
TNF-alfa, care se leagă de TNF alfa şi împiedică legarea citokinei de receptorul său. Se
foloseşte în poliartrita reumatoidă şi boala Crohn. Adalimumab (Humira) este un anticorp
monoclonal indicat în artita reumatoidă, singur sau în asociere cu metotrexat. Daclizumab
este un anticorp monoclonal recombinant umanizat Ig G1, care se foloseşte pentru prevenirea
rejetului de transplant. Natalizumab (Tisabry) se indică ca tratament de modificare a bolii în
scleroză multiplă recidivantă remitentă, foarte activă. Certolizumab (Cimzia) este un anticorp
monoclonal umanizat direcţionat contra factorului de necroză tumorală alfa.Se indică în
boala Crohn, artrita reumatoidă la bolnavi care nu răspund la tratamentele standard.
Golimumab (Simponi) este anticorp monoclonal contra TNF-alfa indicat în artrita
reumatoidă severă, artrită psoriazică, spondilită anchilozantă. Se poate asocia cu metotrexatul.
Eculizumab (Soliris) este un anticorp monoclonal care se indică în hemoglobinurie
paroxistică nocturnă. Belimumab (Benlysta) este un anticorp monoclonal Ig G1 produs pe o
linie celulară de mamifere prin tehnologia ADN recombinant, cu specificitate pentru proteina
umană solubilă stimulatoare a limfocitului B uman. Se indică asociat la terapiile existente la
pacienţii adulţi cu lupus eritematos sistemicactiv, cu autoanticorpi pozitivi. Etanercept
(Enbrel) este o proteină de fuziune care inhibă competitiv legarea factorullui de necroză
tumorală alfa de receptorii specifici de la suprafaţa celulelor. Se foloseşte în poliartrita
reumatoidă în cazuri rezistente la tratament, artrita psoriazică, forme severe active de
spondilită anchilozantă la adulţi, forme active de artrită juvenilă cronică la copii de 14-17 ani
care nu au răspuns la metotrexat. Abatacept (Orencia) se indică asociat cu metotrexat în
poliartrita reumatoidă activă, moderat-severă. Belatacept (Nulojix) se indică în profilaxia
rejetului de grefă la adulţii cu transplant renal, în asociere cu glucocorticoizi şi acid
micofenolic.
Inhibitori ai interleukinei: Basiliximab (Simulect) este anticorp monoclonal
murin/uman dirijat contra lanţului alfa al receptorului interleukinei-2 (antigen CD25),
receptor exprimat la suprafaţa limfocitului Tca răspuns la o stimulare antigenică.Se indică în
profilaxia rejecţiei de organ în transplantul renal alogen de novo la adulţi şi copii. Anakinra
(Kineret) este antagonist al receptorilor interleukinei-1.Blochează efectele IL-1, acre apare în
inflamaţie şi degradarea cartilajului. Se indică în artrita reumatoidă, monoterapie sau asociat
cu DMARD. Este considerat un medicament care modifică răspunsul biologic. Ustekinumab
(Stelara) este anticorp monoclonal care se indică în psoriasis în plăci moderat-sever, la adult
care n-a răspuns, care prezintă containdicaţie sau nu tolerează alte tratamente (ciclosporina,
metotrxat, PUVA). Tocilizumab (Roactemra) se indică asociat cu metotrexat în artrita
reumatoidă moderată-severă, la bolnavi care nu au beneficiat de alt tratament.
Imunoglobulina antilimfocite umane (iepure) (Thymoglobuline) se foloseşte pentru
suprimarea sistemului imunitar prevenind rejecţia ce poate urma transplantului de organ.

IMUNOSTIMULATOARELE

Sunt medicamente care amplifică răspunsul imun al organismul. Se folosesc în

imunodeficienţe, cancer, infecţii virale, fungice. Acţionează atât asupra imunătăţii celulare,
cât şi umorale. Nu sunt agenţi specifici, ci produc o stimulare generală a sistemului imun.

196
Printre ei sunt extracte din bacterii, fungi, peptide, citokine, compuşi sintetici.
Factori de stimulare a coloniilor: Filgrastim (Neupogen) este un factor uman de
stimulare a coloniilor de granulocite, obținut prin tehnologia ADN-ului recombinant.
Stimulează proliferarea și diferențierea neutrofilelor, bazofilelor, monocitelor. Se indică în
tratamentul profilactic sau curativ al neutropeniei asociate tratamentului chimioterapiei
antitumorale sau transpalntului de măduvă osoasă.Utilizat uneori în tratamentul adjuvant al
infecțiilor virale Pegfilgastrim (Neulasta) este factor uman de stimulare a coloniilor de
granulocite, obținut prin terapia ADN recombinant.
Citokinele reprezintă un un grup larg şi heterogen de proteine cu diferite funcţii.
Unele proteine imunoreglatoare sunt sintetizate în celulele limforeticulare şi joacă roluri de
interacţiune în funcţia sistemului imun şi controlul hematopoezei. În unele situaţii au efecte
antiproliferative, antimicrobiene şi antitumorale. Citokinele produse de limfocite se numes
limfokine.
Interferonii (IFN) sunt o familie de glicoproteine cu GM de 15000-21000, produşi şi
secretaţi ca răspuns la o infecţie virală sau la un inductor biologic ori sintetic. Inhibă
proliferarea celulară, stimulează fagocitoza macrofagelor, au efect imunomodulator, inhibă
replicarea virală în celulele infectate. Administraţi concomitent cu antigenul interferonii au
efect imunosupresor, iar după sensibilizarea sistemului imunitar la antigen au efect
imunostimulator. IFN umani se clasifică în IFN alfa şi IFN beta induşi de infecţii virale şi
bacteriene şi IFN gama produs de limfocitele T stimulate de antigen sau mitogene. Interferon
alfa natural (Multiferon) se indică în leucemie cu tricholeucocite, leucemie mieloidă cronică,
limfom cutanat cu celule T, hepatită cronică B la adulţi cu markeri de replicare virală, hepatită
cronică C la adulţi cu anticorpi VHC pozitivi, limfom folicular nehodgkinian, cancer de
rinichi în stadiu avansat. IFN-alfa 2a (Roferon-A) este o proteină obţinută din E. coli prin
inginerie genetică. Induce rezistenţă la nivel celular faţă de infecţiile virale şi modulează
activitatea sistemului imun care neutralizează virusurile sau le elimină din celulele infectate.
Se indică în tratamentul neoplasmelor sistemului limfatic şi hematopoetic, dar şi în
tratamentul hepatitei cronice active cu virus B, la pacienţi care au markeri de replicare virală,
la pacienţi adulţi cu hepatită cronică tip C. IFN-alfa 2b (Intron A) se foloseşte în hepatită
cronică B, hepatită cronică C, leucemia cu celule păroase, melanom malign, condiloame
acuminate, sindrom Kaposi la bolnavi cu SIDA. IFN-beta 1a (Avonex) este indicat în
tratamentul pacienţilor diagnosticaţi cu scleroză multiplă (SM) recidivantă. Peginterferon
alfa-2b (PegIntron) este un conjugat covalent de interferon alfa-2b recombinant cu
monometoxipolietilenglicol, fiind produs prin tehnologie cu ADNr în celule de E. coli care
conţin o plasmidă hibridă modificată genetic care cuprinde o genă de interferon alfa-2b din
leucocite umane. PegIntron în asociere cu ribavirină şi boceprevir (terapie triplă) este indicat
pentru tratamentul hepatitei cronice C (HCC) cauzată de genotipul viral 1 la pacienţii adulţi
(cu vârsta de 18 ani şi peste) cu afecţiune hepatică compensată, care nu au fost trataţi anterior
sau care nu au răspuns la tratamentul anterior; mai este indicat pentru tratamentul pacienţilor
adulţi (cu vârsta de 18 ani şi peste) cu HCC, care sunt pozitivi pentru ARN-ul virusului
hepatitic C (ARN-VHC), incluzând pacienţii cu ciroză compensată şi/sau cu infecţie
concomitentă cu HIV, stabili din punct de vedere clinic. Peginterferon alfa-2a (Pegasys)
este un conjugat covalent al proteinei interferon alfa-2a produsă prin tehnologie ADN
recombinant din Escherichia coli, cu bi-[monometoxi polietilenglicol]. Se indică pentru
tratamentul hepatitei B cronice (HBC) cu antigen e (AgHBe) pozitiv sau AgHBe negativ, la
pacienţii adulţi cu boală hepatică compensată şi cu dovada replicării virale, valori ALT
crescute şi cu inflamaţie hepatică documentată histologic şi/sau fibroză. De asemenea este
indicat în asociere cu alte medicamente pentru tratamentul hepatitei C cronice (HCC) la
pacienţii cu boală hepatică compensată.
Gamaglobulinele sunt un complex de proteine care conţin anticorpi-imunoglobuline.
Aceşti anticorpi acţionează împotriva antigenilor superficiali ai diferitelor virusuri şi pot
împiedica pătrunderea acestora în celule. Preparatele de imunoglobuline se obţin din serul sau
plasma mai multor donatori: preparatele obţinute din serul sau plasma unor donatori

197
aparţinând populaţiei obişnuite ce conţin un spectru larg de anticorpi şi se pot folosi la
bolnavii cu deficit de imunoglobuline sau pentru micşorarea riscului unor infecţii virotice (la
începutul incubaţiei), infecţii de tip-rubeolă, hepatită, rabie, poliomielită, posibil altele.
Preparatele concentrate obţinute din plasma unor persoane imunizate faţă de un anumit virus
ce conţin o cantitate mare de anticorpi specifici. Acestea se indică în tusea convulsivă,
hepatita B, infecţii cu virus varicelo-zosterian.
Interleukinele sunt citokine cu rol de mediatori sau reglatori ai răspunsului imun.
Interleukina-2 umană recombinantă -aldesleukina- este produsă prin tehnologia ADN-ului
recombinat în E.coli, se indică în metastaze renale din carcinom şi melanom, poate produce
edem pulmonar, hipotensiune. Anakinra este un antagonist recombinant al formei
neglicozilate a receptorului IL-1 uman, care blochează activitatea biologică a IL-1 prin
inhibarea competitivă a legării IL-1 la receptorul sprecific. Se foloseşte în poliartrita
reumatoidă moderat-severă în monoterapie sau terapie combinată.
Levamisolul este un antihelmintic, imunostimulator pe imunitatea celulară. El poate
restaura funcţia imună deprimată a celulelor B, T, monocitelor şi macrofagelor. T. S-a folosit
în tratamentul infecţiilor cronice, de asemenea în asociere cu fluorouracil în tratamentul
cancerului colorectal. În hepatita cronică cu virus B se foloseşte în asociere cu IFN alfa
recombinant.
Inosiplex (Isoprinosine) creşte citotoxicitatea celulelor NK şi activitatea celulelor T şi
a monocitelor.
Tasonermin (Beromun) este factorul de necroză tumorală alfa 1a, o citokină
nonglicozilată produsă de E.coli prin tehnologia ADN recombinant. Beromun este utilizat,
împreună cu melfalan pentru tratamentul sarcoamelor țesuturilor moi la nivelul braţelor si
picioarelor. Prin reducerea dimensiunii tumorii, tratamentul este destinat să faciliteze
îndepărtarea tumorii prin intervenţie chirurgicală sau pentru a preveni deteriorarea severă a
ţesutului sănătos din jur şi, astfel, să întârzie sau să împiedice necesitatea amputării braţului
piciorului.
Glatiramer acetat (Copaxone) este un polimer aleator din patru aminoacizi găsiţi în
proteina bazică a mielinei, acid glutamic, lizină, alanină şi tirozină, şi poate funcţiona ca o
momeală pentru sistemul imunitar. Este indicat pentru scăderea atacurilor în scleroza
multiplă.
Mifamurtida (Mepact) este un derivat sintetic de muramil dipeptidă (MDP), cea mai
mică componentă imunitară naturală stimulatoare din pereţii celulelor de la Mycobacterium
sp. Are efecte imunostimulatoare similare MDP naturală cu avantajul suplimentar al unui timp
de înjumătăţire plasmatică mai mare. Este indicat la copii, adolescenţi şi adulţi tineri pentru
tratarea osteosarcomului non-metastatic după rezecţia chirurgicală macroscopic completă
Plerixafor (Mozobil) este indicat în asociere cu factorii de stimulare a formării
coloniilor de granulocite (G-CSF) pentru a mobiliza celule stem hematopoietice în caz de
transplant autolog la pacienţii cu limfom non- Hodgkin şi mielom multiplu.
Imunomodulatori monobacterieni: Bacillus Calmette-Guérin (BCG) este o tulpină
viabilă atenuată de Mycobacterium bovis. Stimulează celulele natural killer, care pot ucide
celulele maligne. Imunoterapia cu BCG este indicată în tratamentul cancerului de vezică
urinară - se injectează direct intravezical şi se menţine urina în vezică cca 2 ore. Cantastim,
produs de institutul Cantacuzino dintr-o tulpină patogenă de Pseudomonas aeruginosa, este
folosit pentru prevenirea infecţiilor postoperatorii, la copii cu deficit imun şi infecţii grave.
Imunostimulatorii polimicrobieni - de ex. vaccin polimicrobian este un amestec în
părţi egale de culturi de streptococ, stafilococ şi bacil piocianic. Stimulează rezistenţa
nespecifică a organismului şi are efecte proinflamatorii. Se indică în procese supurative,
metrite, anexite. Polidin este un imunomodulator polimicrobian produs de Institutul
Cantacuzino, fiind un amestec de 13 tulpini microbiene omorâte prin căldură, suspendate în
ser fiziologic biliat şi fenolat. Creşte numărul limfocitelor circulante, stimulează producţia de
interferon, activează complementul seric, creşte rezistenţa la infecţii. Se dă profilactic în
gripă, rujeolă, boli ale căilor respiratorii superioare acute şi din sfera ORL, infecţii acute şi

198
cronice în zona pelvină. Se dă s.c. sau i.m. în doze zilnice de 2 ml, 3-7 zile. Se recomandă în
anotimpurile reci, cu frecvenţă mai mare a infecţiilor acute, îndeosebi infecţii respiratorii la
copii, persoane în vârstă. Este util să se administreze în cure repetate. Bronchovaxom este un
imunomodulator polimicrobian lizat din 7 tulpini bacteriene, care se dă oral câte o capsulă pe
zi 10 zile pe lună, 3 luni (există capsule pentru copii şi adulţi). Luivac este un lizat din 7
bacterii diferite considerate în general a fi responsabile pentru apariţia infecţiilor respiratorii
recurente. O tableta de Luivac conţine 3 mg de lizat de bacterii din urmatoarele tipuri:
Staphylococcus aureus, Staphylococcus mitis, Streptococcus pyogenes, Streptococcus
pneumoniae, Branhamella catarrhalis, Haemophillus influenzae, Klebsiella pneumoniae.
Luivac este indicat pentru prevenirea infecţiilor recurente bacteriene ale tractului respirator
(rinite, sinuzite, otite, faringite, laringite, bronşite şi forme mixte). În copilărie, infecţiile
tractului respirator sunt în general cele mai frecvente boli ce necesită tratament. Analizând
raportul beneficiu-risc, preparatul oferă o siguranţă considerabilă cu eficacitate dovedită în
domeniul indicaţiilor.
Rodilemidul are acţiune antivirală, antiinflamatorie, imunomodulatoare, neurotrofică.
Este indicat în herpes simplex, keratită herpetică, herpes Zoster, varicelă, paralizii periferice
faciale, scleroză multiplă.
Viscum album (Isorel-A) este extract apos de vâsc alb, cu acţiune de tip
imunomodulator şi imunostimulator, adjuvant în chimioterapie, radioterapie sau perioada
postoperatorie a tumorilor maligne.
Echinacea suc presat, uscat din iarbă de Echinacea pupurea, sirop, comprimate pentru
supt, are ca efect activarea monocitelor şi macrofagelor, creşterea activităţii fagocitelor şi o
eliberare crescută a citokinelor. Nivelul properdinei este ridicat, iar hialuronidaza este
inhibată. Se foloseşte ca adjuvant în tratamentul simptomatic al infecţiilor recurente ale
tractului respirator şi ale tractului urinar recurent.

199
 BIBLIOGRAFIE

1. Buzoianu Anca-Dana – Farmacologie, vol I, 2002, Editura Medicală „Iuliu Haţieganu”

Cluj Napoca
2. Buzoianu Anca-Dana – Farmacologie, vol II, 2006, Editura Medicală „Iuliu
Haţieganu” Cluj Napoca
3. Craig C, Stitzel R - Modern Pharmacology with Clinical Applications, Lippincott
Williams & Wilkins, 2004
4. Cristea AN - Tratat de farmacologie, ed I., Editura Medicală, Bucureşti 2005
5. Dobrescu D, Negreş S, Dobrescu L, McKinnon R - MEMOMED 2014, ed a 20-a,
Ed.Universitară, Bucureşti 2014
6. Dumitraşcu V – Îndrumător de lucrări practice de farmacologie, UMF Timişoara, 2014
7. Feszt G. şi colab.- Îndrumător de lucrări practice de farmacologie. Litografia I.M.F.
Tg.Mureş, 1988
8. Fulga I.- Farmacologie, Editura Medicală, Bucureşti, 2004
9. Monea Marioara, Cucuiet Sorina, Bengea Simona, Brassai Attila – Curs de
farmacologie, vol. I, 1999, Litografia UMF Tg.Mureş
10. Monea Marioara, Cucuiet Sorina, Bengea Simona – Curs de farmacologie, vol. II,
2001, Litografia UMF Tg.Mureş
11. Mungiu O.C., Jaba I.M., Tarţău L. - Prescripţia medicală. Ghid practic. Edit DAN,
2004
12. Monea Marioara, Cucuiet Sorina, Doczi Zoltan, Miklosik Ioana, Suciu
Radu.Îndrumător de lucrări practice de farmacologie - pentru studenţii de la facultatea
de medicină şi medicină dentară. Litografia UMF Tg. Mureş 2006
13. Popovici I., Lupuleasa D. - Tehnologie farmaceutică, vol.1, Editura Polirom, Iaşi,
1997
14. Popovici I., Lupuleasa D. - Tehnologie farmaceutică, vol. 2, Editura Polirom, 2008
15. Popovici I., Lupuleasa D. - Tehnologie farmaceutică, vol.3, Editura Polirom, 2009
16. Rang HP et al: Pharmacology, Seventh edition, Churchill Livingstone 2011
17. Stroescu V., Constantinescu Corciovei I., Fulga I., Coman O.A. - Îndreptar pentru
prescrierea medicamentelor. Ed. A III-a. Editura ALL, 1998
18. www.anm.ro
19. http://www.ema.europa.eu/ema/

200