Sunteți pe pagina 1din 2

Eseu: Manualele alternative şi auxiliarele curriculare- certitudini

şi dileme

Manualul şcolar este unul dintre instrumentele de lucru pentru elevi, poate cel
mai important , care detaliază sistematic temele recomandate de programele şcolare la fiecare
obiect de studiu şi pentru fiecare clasă.

De-a lungul anilor, tipizarea aceluiaşi manual tradiţional pentru toate şcolile s-a diminuat
tot mai mult. Manualul unic, tradiţional, a fost înlocuit cu o multitudine de manuale alternative
care pornesc de la aceeaşi programă, dar al căror conţinut este diferit. Manualul actual nu mai
reprezintă un etalon, o sursă unică de informare pentru elevi, ci un mijloc didactic al profesorului
prin intermediul căruia aceştia sunt stimulaţi să participe la desfăşurarea procesului didactic.

Manualele alternative urmează programa şi propun un schelet tematic al lecţiei , care


poate fi îmbunătăţit de profesor şi prin alte materiale didactice. Deci, manualul alternativ deşi
respectă obiectivele generale pe plan naţional, diferenţele de la un manual la altul sunt evidente
şi astfel se ajunge ca diferite clase poate chiar din aceaşi şcoală să înveţe de pe manuale diferite
cu un conţinut “asemănător”. De la o şcoală, la alta, de la un judeţ la altul se află manuale tot mai
diferite cu un conţinut diferit. Treaba profesorului este să recreeze conţinutul concret al fiecărei
lecţii, consultând mai întâi programa şi manualele şcolare pe care le are la dispoziţie, adăugând,
dacă este cazul, şi o nouă optică de analiză şi o interpretare a faptelor de limbă şi de literatură
cunoscute din cele mai recente cercetări de specialitate şi metodologie. Alegând cea mai potrivită
cale de predare-învăţare, conţinutul ştiinţific devine, pentru elevi, inteligibil, temeinic şi uşor de
asimilat.

Aşadar, manualele alternative sunt o soluţie pentru cadrele didactice, însă ar trebui să nu
se mai permită publicarea şi înnoirea atât de vastă a manualelor (să se centralizeze doar cele mai
bine redactate şi cele cu conţinutul cel mai bun strucuturat şi conform programei).

O dilemă, şi o problemă tot mai mare din zilele noastre însă, nu o au manualele
alternative, ci “auxiliarele curriculare”!

Auxiliarele curriculare sunt produse curriculare utilizate de cadrele didactice și de elevi,


în procesul didactic, pentru implementarea adecvată și eficientă a curriculumului. Adică, cu
ajutorul auxiliarelor, cadrele didactice aprofundează conţinutul predat, prin exerciţii şi aplicaţii.

În ultima perioadă auxiliarele au fost interzise spre a fi utilizate de către profesori şi elevi,
motivul fiind sursa nesigură a conţinutului şi publicarea pe piaţă a unora fără a avea autorizaţie
(MEN)
După părerea mea, auxiliarele curriculare au un rol educativ asupra elevilor şi uşurează
munca profesorilor, însă, întradevăr, contează foarte mult şi sursa, conţinutul să fie aprobat de
către MEN sau alte instituţii şcolare.

În cele din urmă, după lungi încercări din partea părinţilor, a cadrelor didactice, s-a
aprobat ca unele auxiliare curriculare să fie din nou folosite, dar doar după ce sunt analizate.

În concluzie, putem spune că învăţământul din România devine din ce în ce mai instabil şi
nesigur. Elevii au ajuns să înveţe având ca sprijin materiale ce nu îşi cunosc “siguranţa”, corenţa.
claritatea, universalitatea.

Este clar că atât manualele alternative cât şi auxiliarele curriculare sunt un suport pentru învăţare,
însă fiecare are multe inconveniente şi dileme.