Tematica examen

Cultura pajistilor si plantelor furajere

1. Clasificarea furajelor si exprimarea productiei de furaje.
Clasificarea furajelor:
 Dupa origine: -furaje vegetale: nutreturi verzi, murate(insilozate) , fanuri
-furaje animale: lapte, subproduse de la carne, peste
-furaje de sinteza: medicamente
-furaje organo minerale: saruri minerale
 Dupa masa volumica si valoarea nutritiva: =furaje de volum (-masa volumica redusa 40-80kg/m3-fan
-fibroase: fan
-grosiere: paie, coceni, vreji
-suculente: nutret insilozat, radacinoase, bostanoase.
= furaje concentrate
(700-800kg/m3 la boabele de porumb ) val nutritiva ridicata
Exprimarea productiei de furaje:
 Masa verde( MV) – t/ha (70-80% umiditate)
 Proteina bruta digestibila (PBD) –kg/ha(5-20% di SU)
 Substanta uscata (SU) <20% U
 Unit nutrituve (UN/ha) 1kg SU cca 1 UN ovaz
 Lapte, carne ,lana (kg/ha)
 Gigajouli( GJ/ha) ≈4-6 GJ/1 t SU
≈4-6 MJ/1 kg SU

2. Clasificarea pajistilor si raspandirea lor pe teritoriul Romaniei.

 Dupa origine: -pajisti primare
-pajisti secunare
 Dupa modul de instal a vegetatiei :-pajisti naturale
-pajisti artificiale(cultivare)
 Dupa durata de folosinta:-pajisti permanente
-pajisti temporare
 Dupa modul de exploatare- pasuni
-fanete
Suprafata Romaniei 23 839 mil ha
-suprf agricola 13,5 mil ha
-suprf arabila 8,8 mil ha
-suprf pajisti 4,4 mil ha :-pajisti permanente:-43%deal
-40%munte
-13%campie
-4% lunci

3. Infratirea gramineelor perene: importanta, factori de influenta.

Infratirea: ramificarea de la baza a tulpinii din nodurile de infratire.
Prin infratire se mareste densitatea covorului vegetal, productia si vivacitatea.
Factori ca influenteaza infratirea:
-ereditatea(specia)
-varsta plantei
-temperatura
-umiditatea
 -lumina
-elementele nutritive
-conditiile de crestere din anul anterior
-modul de exploatare

4. Particularitatile infratirii la gramineele perene cu rizomi:

Acestea formeaza lastari vegetativi si generativi care cresc vertical sau in sol( stoloni sau rizomi) la
adancimea de 5-20 cm adancime sau supraterestre, sub forma unor tulpini taratoare.De la nodurile
stolonilor/rizomilor apar radacini adventive si lastari supraterestri, care la randul lor emit noi rizomi si
lastari , asigurand astfel inmultirea vegetativa a pl.Formarea stolonilor este onfluenta de gradul de afanare si
umiditatea solului, pe masura ce solul se taseaza si regimul de aeratie se inrautateste , noile generatii de
stoloni se formeaza in stratul superficial al solului, care sunt mai bine aerate , sar mai slab aprovizionate cu
apa , formarea stolonilor inceteaza, iar pl incep sa se rareasca si treptat chiar dispar din vegetatia pajistilor.
Gramineele cu stoloni nu formeaza stratul de telina , ceea ce determina ca solul sa se taseze in timpul
pasunatului, iar conditiile de crestere sa se inrautateasca. Pentru a prelungi cat mai mult durata de viata a
gramineelor care au stolini, se recomanda ca pajisttile respective sa fie in special prin cosit. Ele se pot utiliza
rational si prin pasunat mai ales pe terenurile unde se depun annual aluviuni.

5. Particularitatile infratirii la gramineele perene cu tufa rara.

Aceste pl au nodul de infratire situat la adancimea de 4-5 cm adancime oin sol, din care pornesc lastari
care cresc epigeic, formand fata de lastarul principal un unghi ascutit. Acestea au aspect de tufa
laxa(rasfirata) , goala la interior , cand pl imbatranesc.

6. Particularitatile infratirii la gramineele cu tufa mixta.

Se caracterizeaza prin faptul ca noduk de infratire se formeaza la o adancime de 2-4 cm in sol, din care
se formeaza tulpini scurte, subterane(stoloni cu crestere determinate-aproximativ20-30 cm)care ies din sol
aproape de tulpina principala.Din mugurii principali ai acestora se formeaza lastari care infratesc dupa tipul
de infratire intalnit la gramineele cu tufa rara, in acest fel rezulta tufe rare legate intre ele prin stoloni(rizomi)
scurti.Acest tip de infratire la gramineele furajere care acopera bine solul cu vegetatie formand un strat elastic
si rezistent de telina, ceea ce le recomanda ca fiind rezistent la pasunat.Aceste specii intalnesc cele mai bune
conditii de dezvoltare pe solurile afanate , revene, bine aprovizionate cu elemente nutritive.Acest tip de
infratire este intalni la :Festuca rubra, Poa pratensis.

7. Particularitatile infratirii la gramineele cu tufa deasa.

La ceste specii nodul de infratire se gaseste foarte aproape sau chiar la suprafata solului, din care
pornesc lastari foarte apropiati unii de altii si care strabat sau nu, intodeauna teaca frunzei, formand tufe
compacte, care ajung uneori la dimensiuni mari.Acest mod de infratire determina o rezistenta la spotita la
conditiile de viata neprielnice altor graminee (compacitatea solului, insuficenta aerului, a rezerbei de
substante nutritive).Aceste specii au vivacitate mare si nu pot fi concurate de gramineele din celelalte
grupe,.Partile subterane ale pl din aceasta grupa au posibilitatea sa se aprovizioneze cu oxigenul rezultat din
metabolismul celular al frunzelor, prin intermediul unor radacini mai groase si mai putin ramificate,
prevzaute cu tesuturi special conducatoare.O n anumite cazuri hrana se procura si prin intermediul ciupercilor
cu care traiesc in simbioza si cu care formeaza micorize.

8. Ritmul de dezvoltare, vivacitatea si precocitatea gramineelor de pe pajisti.

Ritmul de dezvoltare = timpul necesar parcurgerii tuturor fenofazelor, de la rasarire pana la maturarea
semintelor.
Vivacitatea= durata de viata de la germinatie pana la moartea ultimului lastar al tufei.
Intre aceste 2 insusiri esxista o coleratie negativa: la ritm rapid de dezvoltare corespunde o vivacitate
scurta si invers.
Precocitatea gramineelor: Reprezinta perioada de timp de la pornirea in vegetatie pana la inspicare.
 Gramineele din pajisti pot fi:
-foarte timpurii: (30-40 zile pana la inspicare)
-semitimpurii:50-60 zile pana la inspicare
-tarzii(tardive) 60-70 zile pana la inspicare

9. Otavirea gramineelor de pe pajisti.

Insusirea gramineelor de a-si reface masa organelor aeriene dupa cosit sau pasunat.
Refacerea are loc pe seama:
-aparitiei de noi lastari de la nodurile de crestere
-continuarea cresterii lastarilor scurti, care nu au fost inlaturati prin pasunat sau cosit
-cresterea frunzei pe baza meristemelor situate in treimea inferioara a frunzelor
Factorii care influenteaza otavirea:
-ereditatea influenteaza capacitatea, viteza si energia de otavire
-varsta plantei
-temperatura(10-200 temp pentru cresterea plantei)
-umiditatea
-lumina
-elementele nutritive
-conditiile de crestere din anul anterior
-modul de exploatare
-inaltimea de recoltare (5cm)
 Viteza de otavire= exprima timpul necesar pl de a se reface dupa cosit sau pasunat pentru un nou ciclu
de fertilizare.
 Energia de otavire= reprezinta nr de regenerari care se produc in cursul unei perioade de vegetatie,
respectiv un an agricol si se exprima prin nr de cicluri de folosire.
 Capacitatea de otavire=reprezinta cantitatea de masa vegetala (fan sau masa verde)care se realizeaza
in urma procesului de otavire.

10. Cerintele gramineelor de pe pajisti pentru apa si temperatura.

Cerinte pentru apa :
-gramineele perene sunt mari consumatoare de apa.Coeficientul de transpiratie este de 1,5-2 ori mai
mare decat la cereale, osciland intre500-1000.
Dupa cerintele fata de apa:- graminee xerofile, adaptate la conditii de seceta de lunga durata, raspandite
pe pajisti de stepa, silvostepa si pe coastele uscate insorite din zona de padure: Festuca valesica, Bromus
erectus
-graminee mezofile, cu cerinte moderate fata de apa, ce sunt raspandite in pajisti din zona de padure
sau in luncile raurilor din zona de stepa si silvostepa: Poa pratensis, Phleum pratense, Festuca pratense.
-graminee higrofile, cu cerinte mari fata de apa, cresc in statiuni umede sau foarte umede: Glyceria
maxima, Alopecurus pratensis.
Cerinte fata de temperatura:
Gramineele perene: adaptate la temperaturi foarte variate( ma sensibile L.p ; L.m tinerele pl)
Temperatura are influenta mare asupra infratirii, dar si asupra cresteii( temp optima 15-21 0C).
Rezistenta mai mare la temp scazute au gramineele care isi inceteaza cresterea toamna mai devreme.Cositul
si pasunatul pana toamna tarziu reduc rezistenta la inghet.
- In functie de creintele fata de caldura -6 grupe
- Graminee criofile:Nardus stricta, Festuca ovina
- Graminee microterme:Phleum pratense, Festuca rubra
- Graminee mezoterme: Dactylis glomerata,Bromus erectus
- Graminee termofile :Bromus inermis, Koeleria cristata
- Graminee megaterme: Stipa, Festuca valesiaca
 11. Cerintele gramineelor de pe pajisti fata de substantele nutritive si aerul din sol.
Mari consumatoare de elemente nutritive: sunt mari pretentioase fata de N si mai putin pretentioasa
fata de P, Ca, si K.
Dupa modul cum isi procura hrana gramineele pot fi: autotrofe si micotrofe.
Micotrofismul este caracteristic gramineelor cu tufa deasa, care reactioneaza mai slab la aplicarea
ingrasamintelor.
Dupa cerintele fata de continutul solului in elemente nutritive:-graminee oligotrofe:Nardus stricta,
Festuca pseudovina
-graminee mezotrofe: Phleum pratense , Festuca rubra.
-gramibee eutrofe:Lolium perene, Dactylis glomerata
Cerinte fara de aerul din sol:
Gramineele au cerinte diferite, in functie de tipul infratirii: -cerinte mari:- gramineele stolonifere
-cerinte moderate:- gramineele cu tufa mixta si rara
-cerinte reduse:- gramineele cu tufa deasa.

12. Valoarea de utilizare (valoarea economica) a gramineelor de pe pajisti.

Valoarea economica a gramineelor trebuie analizata in contextul unui complex de factori.Astfel,
influenta asupra valorii economice in general au mai multi factori ca: specia, conditiile de crestere, lucrarile
de imbunatatire aplicate, modul de folosire al pajisti, exemplu pl valoroase(Lolium perenne,Festuca
arundinacea, Dactylis glomerata) care atunci cand nu au conditii favorabile de crestere se recolteaza cu
intarziere devin mai putin valoroase.Pentru apreciera valorii economice se are in vedere atat productia
obtinuta cat si valoarea furajera a plantelor.

13. Raspandirea gramineelor pe pajistile din Romania.

Gramineele perne sunt raspandite in toate zonele si pe toate tipurile de pajisti, incepand din luncile
raurilor, din zona de stepa si silvostepa si pana in etajul alpin. Desi gramineele se caracterizeaza printr-o mare
adaptare la conditiile de mediu nu se poate delimita raspandirea lor cu foarte mare exactitate, se poate stabili
o anumita zonare a lor.
-Zona de stepa si silvostepa: sunt raspandite gramineele xerofile: Agropyron pectiniforme,Bromus
erectus, Stipa sp, Poa bulbisa.
-Etajele forestiere : speciile Dactylis glomerata,Holcus lanatus, Lolium perenne.
-Etajul subalpin si alpin: sunt raspandite Phleumalpinum, Poa alpina, Nardus stricta.
-Luncile raurilor si pe terenuri cu exces de umiditate sunt raspandite:Glyceria macima, Poa pratensis,
Agrostis stolonifera.
-Saraturi:Festuca pseudovina, Poa bulbosa.
-Nisipuri: Cynodon dactylon.
-Turbarii:Nardus stricta, Deschampsia caespitosa.

14. Rapandirea leguminoaselor pe pajistile din Romania.

Leguminoasele sunt raspandite in pajisti in toate zonele naturale ale tarii.Speciile cele mai valoroase se
gasesc in zonele unde conditiile de crestre sunt optime.Putem face o incadrare generala a principalelor specii
astfel:
-Zonele de stepa si silvostepa se intalnesc speciile :Lotus corniculatus, Trifolium arvense.
-Zona nemorala si etajele nemoral si boreal se intalnesc frecvent :Trifolium pratense, Medicago falcata.
-Etajul sub alpin si alpin se gasesc spceiile: Trifolium repens, Trifolium alpestre.
-Lunci : Galega officinalis, Trifolium repens.
-Saraturi:Melilotus albus, M. officinalis.
-Nisipuri: Trifolium arvense , Vicia hirsuta.
 15. Ritmul de dezvoltare si vivacitatea leguminoaselor din vegetatia pajistilor.
Leguminoasele au o vivacitate mai scurta decat gramineele , insa ritmul de dezvoltare este mai
rapid.Leguminoasele se impart , dupa ritmul de dezvoltare si vivacitate, in mai multe grupe:
-leguminoase cu ritm de dezvoltare rapid si vivacitate scurta:1-2 ani, dar se mentin pe pajisti mai multi
ani datorita insusirilor pe care le au de a se inmulti prin auto insamantare(Medicago lupulina) tot din aceasta
grupa doar ca traiesc 3-5 ani (Trifolium pratense, T arvense)
-leguminoase cu ritm de dezvoltare mijlociu si vivacitate mijlocie, cuprinde specii care se dezvolta mai
lent , traiwsc 5-10 ani si dau productii mai mari 2-3 ani :Medicago sativa, Trifolium repens
-leguminoase cu ritm de dezvoltare lent si vivacitate mare, curpinde specii care traiesc 10-15 ani, dau
productii mai mari de 3-4 ani de viata: Trifoilum fragiferum , Vicia cracca.
Vivacitatea este influenta de conditiile de crestre si modul de exploatare. Astfel, specii cu vivacitate
mare isi pot scurta durata de viata in conditii nefavorabile.Trifolium repens la care vivacitate se poate reduce
cu 1-2 ani in situatia in care conditiile de crestere si dezvoltare a stolonilor si emiterea radacinilor adventice
nu sunt favorabile.

16. Lastarirea si otavirea leguminoaselor din vegetatia pajistilor.

Lastarirea este un proces analog , dsr nu identic cu infratirea la graminee si consta in formarea
lastarilor din mugurii de pe colet, primavara si vara-toamna, care mor dupa ce au fructificat.Lastarirea
leguminoaselor depinde de specie, de pozitia coletului, de conditiile de mediu , de aeratia solului, de
aprovizionarea cu apa si elmente nutritive din sol si de folosirea rationala.Procesul de formare a lastarilor este
inhibat de temperaturile ridicate, seceta sau excesul de apa, reactia necorespunzatoare a solului.Pe masura ce
pl imbatranesc, coletul se mareste, partea din mijloc ramane goala, lastarii se formeaza la periferia tufei iar
productia scade.
Formeaza lastari scurti si lastari alungiti.Lastarii alungiti poti fi vegetativi si generativi.
In functie de poztitia lastarilor fata de sol in timpul cresterii, leguminoasle prezinta mai multe forme de
crestere:
-leguminoase cu tufa, la care lastarii cresc mai mult sau mai putin vertical si pl capata aspectul unei
tufe laxe: Medicago sativa.
-leguminoase cu tulpini taratoare, la care lastari care cresc pe sol si se transforma in tulpini taratoare ,
care de la nodurile acestea se formaeaza radacini adeventive fasciculate si lastari verticaliscurti cu frunze si
flori .
-leguminoase cu tulpini agatatoare, care au tesutul de sutinere slab dezvoltat, iaar lastarii sunt
prevazuti cu carcei, cu ajutorul carora se agata se pl din apropiere si astefl pot sa cerasca mai mult sau mai
putin vertical.Acestea sunt pl de talie inalta si cresc in fanete si au nevoie de mai multa lumina Vicia sp.
Otavirea , reprezinta procesul de refacere a masei vegetative, dupa cosit sau pasunat.In general la
leguminoase se refac mai rapid decat la gramineele, mai ales cand solul este bine aprovizionat cu apa si
elemente nutritive, iar pajistile sunt folosite rational.Dupa viteza si energia de otavire se disting urmatoarele
categorii de leguminoase:
-leguminoase cu otavire rapida, care dau 3-5 recolte pe an, Trifolium pratense,T repens.
-leguminoase cu otavire moderata, de la care se obtin1-2 recolte pe an, Medicago falcata.
-leguminoase cu otavire slaba, care nu otavesc sau se refac o singura data in cursul unei perioade de
vegetatie, Trifolium montanum.

17. Cerintele leguminoaselor din pajisti fata de apa, temperatura si lumina (comparatie cu
gramineele).
Cerinte fata de temperatura: suporta si temperaturi scazute, dar si cele ridicate .Sunt mai sensibile la
oscilatiile bruste de temp.Mai rezistente la inghet sunt Lotus corniculatu,Medicago sativa,Onobrychis
vicifolia.La temp mai mari de 350 isi stagneaza cresterea. Dupa cerintele fata de caldura:
-leguminoase microterme ,Trifolium montanum.
-leguminoase mezoterme Medicago falcata.
-leguminoase termofile Medicago sativa.
 -leguminoase megaterme Astragalus austriacus.
-leguminoase indiferente Trifolium pratense.
Cerinte fata de apa: sunt mai putin pretentioase fata de apa decat gramineele, deoarece au sistemul
radicular bine dezvoltat si mai profund.Sunt specii cu cerinte mari fata de apa, care nu suporta seceta
(Galega officinalis, Trifoium pratense, T repens), si specii mai putin pretentioase, unele fiind rezistente la
seceta(Medicago falcata).Cand umiditatea este in exces, stratul de telina gros sau panza de apa freatica la
mica adancime, leguminoasele cresc incet sau dispar.
Cerinte fata de lumina:cerintele fata de lumina sunt mai mari ca la graminee, fapt ce determina
existenta lor in proportie mai redusa pe pajistile cu vegetatie inalta.Sunt sensibile la o iluminare
slaba.Speciile cele mai pretentioase fata de lumina sunt Medicago falcata, Trifolium repens, T fragiferum., iar
speciile Lotus corniculatus suporta o umbriere redusa.

18. Cerintele leguminoaselor din vegetatia pajistilor fata de sol (aeratie, substante nutritive,
pH).
Cand umiditatea este in exces , stratul de telina gros sau panza de apa freatica la mica adancime,
leguminoasele cresc incet sau dispar fenomen care se explica prin cerintele mari fata de aerul din sol, pe care
le au atat radacinile si mugurii din zona coletului, dar si bacteriile fixatoare de azot care sunt organisme
aerobe.Cerintele leguminoaselor fata de aerul din sol sunt mai mari in perioada formarii lastarilor, iar crerea
unui regim optim de apa si aer in sol, necesar dezvoltarii leguminoaselor, care se realizeaza prin lucrarile
curente ce se impun pe pajisti.
Leguminoasele sunt pretentioase fata de sol, preferand solurile mijlocii cu textura lutoasa, lutoargiloasa
si nispo-lutoasa, bogate in elemente nutritive, calciu, fara exces de apa, bine aerisite in special datorita
bacteriilor fixatoare de azot. Din acest motiv leguminoasele au cerinte mici fata de azot , deoarece prin
intermediul bacteriilor simbiotice pot folosi azotul din atmosfera fixat in nodozitati.In schimb au cerinte mari
fata de fosfor, calciu, potasiu si unele microlemente cum ari molibdenul , cu rol in fixarea azotului si sulful
care influenteaza utilizarea azotului de carte pl.Au o capacitate ridicata de solubilizare a compusilor greu
solubili din sol, datorita unor secretii radiculare.Din punct de vedere al reactiei solului, desi sunt specii
diferite si adaptate sa suporte o amplitudine mare a pH-ului (4,5-7,5), leguminasele gasesc cele mai bune
conditii de crestere pe solurile neutre.-Lotus corniculatus, pe terenuri foarte acide pH 4-4,5 sau Medicago
falcata, Trifolium fragiferum care cresc pe ternuri saraturoase ph 8-8,5.
Pentru sporirea productiei este modul de aprovizionare cu elemente nutritive, apa ,aer si mai putin de
reactia solului.

19. Forme de crestere la leguminoasele din vegetatia pajistilor consecinte privind

exploatarea pajistilor.
Leguminoase cu tufă, la care lăstarii cresc mai mult sau mai puţin vertical şi planta capătă aspectul unei tufe
laxe. Aceste specii se pot folosi prin cosit sau păşunat, în funcţie de talie: trifolium pratense, t. Hybridum, medicago
sativa, m. Falcata, onobrychis viciifolia, lotus corniculatus, melilotus albus etc;
Leguminoase cu tulpini târâtoare, la care lăstari care cresc pe sol și se transformă în tulpini târâtoare, care de
la nodurile acestora se formează rădăcini adventive fasciculate și lăstari verticali scurţi cu frunze sau flori. Aceste
leguminoase se înmulţesc prin seminţe dar şi pe cale vegetativă, au o vivacitate mai mare şi se pretează foarte bine la
folosirea prin păşunat, suportă recoltările dese, nu suportă umbrirea şi se refac repede în condiţiile unui păşunat
raţional. Exemple pot fi: trifolium repens și trifolium fragiferum;
Leguminoase cu tulpini agăţătoare, care au ţesutul de susţinere slab dezvoltat, iar lăstarii sunt
prevăzuţi cu cârcei, cu ajutorul cărora se agaţă de plantele din apropiere şi astfel pot să crească mai mult sau
mai puţin vertical. Acestea sunt plante de talie înaltă, care cresc în fâneţe şi au nevoie de multă lumină:
lathyrus sativus, lathyrus pratensis, vicia sp. Etc.
 20. Valoarea de utilizare (valoarea economica) a leguminoaselor perene din vegetatia
pajistilor.
Leguminoasele au o valoare economica mare , datorita compozitiei chimice valoroase, productiilor
mari, gradului ridicat de consumabilitate si digestibilitate. Compozitia chimica se remarca printr-un continut
mare de proteina si mai scazut de celuloza ca la graminee, insa acesta variaza in functie de specie , conditiile
de crestere, faza de dezvoltare in momentul folosirii. Compozitia chimica este influentata de faza devegetatie
intr-o masura mai mica la leguminoase fata de graminee. Consumabilitatea , gradul de consumabilitate este
foarte ridicat la majoritatea leguminoaselor, atat in stare verde cat si sub forma de fan.(leguminoase cu grad
mijlociu de consumabilitate, leguminoase cu grad ridicat de consumabilitate, leguminoase cu productii
mari,leguminoase cu productii mijlocii, leguminoase cu productii mici).

21. Cyperaceae, juncacee si specii din alte familii botanice din vegetatia pajistilor.
Fam Cyperaceae (75 de genuri 4000specii)
Pl ierboase, perene, cu tufa rara si deasa, cu rizomi sau stoloni.Sunt raspandite in pajistile cu exces de
umiditate, in balti, mlastini.Au un continut ridicat de celuloza si siliciu ceea ce le reduce
consumabilitatea,producand uneori si uneori rani ale mucoaselor.Continutul redus de calciu si fosfor
determina boli de carenta la animale.Pot fi indepartate din pajisti prin drenarea terenului, prin eliminarea
excesului de apa care favorizeaza cresterea lor.
Fam Juncaceae(220specii)
Pl ierboase, perene sau anuale, nu sunt consumate de animale, invadeaza pajistile umede, cresc sub
forma de vetre,inabusa vegetatia valoroasa si provoaca denivelari ale terenului, sunt fara valoare economica,
unele dintre ele fiind daunatoare animalelor.
Pl din alte familii botanice:
-participarea in covorul ierbos (20-60%, uneori si mai mult)
-mai raspandite sunt speciile din familiile: Asteracea, Brasicaceae, Chenopodiaceae, Apiaceae,
Rosaceae, Liliaceae, Ranunculaceae.
-sp din aceasta grupa, in general actioneaza nefavorabil aspura calitatii furajului si productivitatii
pajistilor.
-multe sp din aceasta gr sunt daunatoare fie vegetatiei valoaroase pajistilor, fie produselor obtinute de
la animale, iar unele sunt toxice.
-sunt insa si unele sp consumate de animale, avand valoare furajera buna, iar cercetarile au evidentiat
ca participarea lor pana la o anumita limita in covorul ierbos al pajistilor permanente, este de dorit, deoarece,
prin microelementele pe care le acumuleaza in masa vegetala contribuie la prevenirea unor boli de nutritie la
animale.
Dupa importanta economica, speciile diverse au fost separate in 6 subgrupe(sp consumate bine de catre
animale, sp neconsumate sau slab consumate, sp daunatoare vegetatiei valoroase, sp daunatoare produselor
obtinute de la animale, sp vatamatoare sanatatii animalelor).

22. Factori care provoaca intoxicarea animalelor pe pasuni.

La inceputul sezonului de pasunat, sensibilitatea animalelor este mai mare, iar pl au toxicitatea mai
pronuntata in primele faze de vegetatie.
Principalele substante toxice :alcaloizi, glicozizi, uleiuri eterice,saponine,rasini
Substanetele toxice sunt raspandite in toate organele plantei, dar voncentratia poate fi mai mare in
frunze, in stare verde la ranunculus, in seminte la datura stramonium, in bulbo-tuberculi la colchicum
autumnale.

23. Tipul de pajiste: definitie, clasificare, importanta practica.

Tipul de pajisti reprezinta unitatea sistematica de baza in clasificarea tipologica a pajistilor,
clasificare deosebit de utila din punct de vedere practic(ex pentru aplicareatehnologiilor specifice fiecarui tip
de pajiste).
 Comunitatea de pl uniforma din punct de vedere al compozitiei floristice, al conditiilor stationale si
al insusirilor agronomice(productie , calitate, mod de folosire, masuri de imbunatatire).
Tipul de pajisti-fundamentale(natural)
-derivat(modificate prin tehnologie)
Pajisti zonale (zona stepei,z. silvostepei,z. nemorala,etajul nemoral,etajul boreal, etajul subalpin,
etajul alpin)
Pajisti intrazonale (lunci si depresiuni, pajisti saraturate, pajisti de nisipuri).

24. Tipurile principale de pajisti din zonele de stepa si silvostepa: exemple, caracterizare.
Zona de stepa: 20-200m , 20-100m (SE Baragan), 50-100 m(Dobrogea), Festuca valesiaca,
Dichanthium ischaemum,Festuca valesia+ Stipa capillata,Poa bulbosa +Artemisia, soluri foarte uscate,
islazuri si parloage.
Zona de silvostepa: ( cu paduri de stejari )
100-250m
Vegetatie lemnoasa: Quercus pedunculiflora ( stej brumariu) , Quercus pubescens( stejar pufos)
Tip pajisti: Festuca valesiaca, Festuca pseudovina+Festuca rupicola (Vest), Chrysopogon grylluss
(Olt+Banat), Dischantium ischaemum reg Est si Sud.
Temp 10,4 -11,50 C, 350-500 mm pp , sol:cernoziom.

25. Tipurile principale de pajisti din zona nemorala: exemple, caracterizare.

a. Subzona padurilor de stejar – Depres Transilvaniei si Pod. Moldovei, 8,5-100C, 550-700 mm pp,
soluri brune. Festuca rupicola, Caras humilis.
b. Subzona padurilor de stejari Cp Moldovei si Oltenia , 8-10,50C , 500-700mm pp, cernoziomuri
argilucosoluri , brune. Poa pratensis, Festuca valesiaca, F. rupicola.

26. Tipurile principale de pajisti din etajul nemoral: exemple, caracterizare.

a. Subetajul de gorun si de amestec (1 mil ha si dealurile piemonte si Pod Moldovei, 7,5-9 0C, 650-750
mm pp, soluri brune,Agrostis tenuis-festuca rupicola, poa pratensis-agrostis tenuis.
b. Subetajul pad de fag si amestec de fag cu rasinoase : 600-1350m.(1,6 mil ha , 4,5-7,5 0C, 750-
1100mm pp, soluri brune)
Dealuri inalte, m-tii mijlocii, Fagus sylvatica(fag), Agrostis capillaris+Festuca rubra, Nardus stricta+
Arrhenatherum elatius 300-2200 m.

27. Tipurile principale de pajisti din etajul subalpin: exemple, caracterizare.

- (Jneapan) 1600-2200
- Pinus mugo(1600-2200m)-Jneapan, Juniperus sibirica (ienupar pitic 1850-2200m), Test supina,
Nardus stricta, Fest nigrescens.

28. Tipurile principale de pajisti din etajul alpin: exemple, caracterizare.

>2000-2200m
Salix herbacea, Salix reticulate ( salcii pitice)
Carex curvula, Juncus trifidus, Festuca supina.
0,5-(-1,50C).

29. Tipurile principale de pajisti din etajul boreal: exemplesi caracterizare.

- muntii inalti , (-1,50 ,-2,5C) 1300-1400m, lotosoluri, Agrostis repestris, Juncus trifidus.

30. Principalele tipuri de pajişti intrazonale– exemple şi caracterizare

a. Pajisti de lunci si depresiuni (400 000 ha)
- Lunca Dunarii, Oltului,Muresului
- soluri aluviale, cernoziomuri, brune
 - Lolium perenne+trifolium repens, Festuca pratensis +poa pratensis.
b. Pajisti de saraturi (halofile) 50000 ha
- Cp Romana, C de Vest,Pod Moldovei
- soluri aluviale
- Puccinella distans, Festuca pseudovina+Artemisia setonica.
c. Pajisti de nisipuri(psamofile)10000 ha
- Cp olteniei, C Romana , Delta Dunarii
- psamosoluri
- Festuca, Bromus tectorum

31. Reguli generale privind defrisarea vegetatiei lemnoase din pajisti.

Desfrisarea vegetatiei lemonoase se face pe baza unor studii si documentatii in care se prevad toate
detaliile privind organizarea si efectuarea acestei lucrari.Se elaboreaza astfel proiecte, denumite
amenajamente silvopastorale, in care se tine cont de prevenirea eroziunii solului, de crearea zonelor de
refugiu pentru animale, de ocrotirea speciilor lemnoase rare.Vegetatia lemnoasa se poate indeparta total sau
partial, in functie de situatia concreta din teren astfel:
- se indeparteaza complet , fara restrictii pe terenurile plane pana la moderat inclinate, cu panta mai
mica de 100C(18%)
- se indeparteaza partial la pajistile situate pe versanti inclinati de 10-30 0 si pe pajistile din regiunile
mai uscate.Pe versanti, cu panta de 10-30 (18-58%), defrisarea vegetatiei lemnoase se face in benzi late de
40-120 m , paralel cu curbele de nivel, acestea alternand cu benzile nedefrisate, se face prin deschideri in
unghi ascutit fata de curbele de nivel si in zigzag, de la o banda la alta.
- nu se defriseaza vegetatia lemnoasa din pajistile situate pe terenuri cu panta mai mare de 30 0(58%)
cele cu sol mai subtire de 10 cm, precum si cele din vecinatatea ravenelor, ogaselor sau grohotisuri, pentru a
se evita declansarea proceselor de eroziune.
Sunt excluse de la defrisare speciile lemnoase rare si cele declarate monumente ale naturii si care sunt
ocrotite de lege ca: Pinus cembra (zimbru), Taxus baccata (tisa), Larix decidua ssp. Carpatica ( larice, zada) ,
Pinus mugo(jneapan), care protejeaza grohotisurile si coastele erodate.
Indepartarea vegetatiei lemnoase de pa pajisti se poate efectua :mecanizat pe cale chimica sau manual.

32. Lucrari curente de igiena culturala pe pajisti. Nivelarea terenului pe pajisti.

Distrugerea musuroaielor si nivelarea terenului , cunoscute si sub denumirea de lucrari de “igiena
culturala”, care se fac annual sau ori de cate ori este nevoie.
Distrugerea musuroauelor si nivelarea terenului: Suprafete insemnate de pajisti permanente din tara
noastra sunt acoperite intr-o proportie mai mica sau mai mare de musuroaie .Musuroaiele se formeaza pe
pajistile neingrijite , folosite nerational si pot avea o pondere mare (70-80%), ingreunand astfel efecturarea
unor lucrari de imbunatarire si diminuand suprafata utilizabila.Musuroaiele se pot clasifica in :m de origine
animala( cele care provin din pamantul scos de cartite, furnici, mistreti,popandai, pasunatul pe teren cu
umiditate redicata si in general nu sunt acoperite de vegetatie ) si musuroaie de origine vegetala, cele care se
formeaza pe tufele dese ale unor graminee, rogozuri, pe cioate, muschi , acestea fiind partial acoperite cu
vegetatie ierboasa nevaloroasa.
Musuroaiele intelenite sunt mai raspandite pe pajistile de munte si provin din tufele de Nardus stricta si
Deschampsia caespitosa, iar pe pajsitile cu exces de unimditate din alte zone de la speciile de Juncus, in
regiunile de campie si de dealuri sunt mai frecvente musuroaiele de cartite , iar in regiunule dealurilor inalte,
cele provocate de furnici si de origine vegetala.Musuroaile de orgine animala se distrug manual sau folosind
grape cu colti , iar musuroaiele mai intelenite se distrug mai greu, de regula sau masini specifice.In cazul in
care musuroaiele ocupa 30-40% din suprafata pajsitilor , iar panta terenului este mai mica de 20 0, se
recomanda destelenirea si infiintarea pajistilor temporare.

33. Influenta ingrasamintelor chimice cu azot asupra compozitiei floristice a pajistilor.

 Modificarea conditiilor de nutritie are influenta si asupra compozitiei floristice a pajistilor. Astfel,
ingrasamintele cu azot favorizeaza cresterea procentului de graminee si inhiba cresterea legumnioaselor pe
toate tipurile de pajisti. Completarea ingrasamintelor cu azot cu cele cu fosfor si potasiu atenueaza acest
proces intr-o oarecare masura. Printr-o fertilizare rationala, compozitia floristica a pajistilor se imbunatateste,
fie prin sporirea gramineelor valoroase (Trisetum flavescens, Poa pratensis) in detrimentul speciilor
nevaloroase , cat si prin prezenta leguminoaselor , in caz contrar , prin aplicarea ingrasamintelor numai cu
azot se ajunge la inrautatirea compozitiei floristice a pajisti si prin urma, a calitatii productiei.

34. Influenta ingrasamintelor cu azot asupra compozitiei chimice a plantelor din vegetatia
pajistilor.
Ingrasamintele cu azot influenteaza compozitia chimica a furajelor atat in mod direct, dar si in mod
indirect prin modificarea compozitiei floristice ale pajistilor. S-a constatat ca ingrasamintele cu azot
determina o crestere a continutului in proteina bruta, favorizeaza acumularea de Na si K si o diminuare slaba
a continultului in Ca si Mg. Pe langa cresterea productiei de furaj, ingrasamintele influenteaza in modevident,
dar diferentiat si calitatea furajului. Crestera continutului in proteina bruta a furajului are loc si pe seama
azotului neproteic, in special a azotului nitric, atunci cand se administreaza norme mari de azot, dar acest
lucru nu se intampla pana la doze de 200-250kg/ha N sau se aplica fractionat. Azotul nitric poate deveni toxic
oentru animale cand depaseste continutul de 0,4% din Su. Atunci cand rata absorbtiei azotului depaseste rata
fotosintezei, acesta se acumuleaza in tesuturile pl sub forma de nitrati, care apoi sunt convertiti de animale in
nitrati ce pot produce tulburari ale metabolismului, prin evidente simptome de intoxicare, avorturi, scaderea
productiei de care, a productiei de lapte.

35. Influenta ingrasamintelor cu fosfor si potasiu asupra compozitiei chimice a plantelor

din vegetatia pajistilor.
Fosforul: are un rol important in metabolismul plantelor, participa in procesul de fotosinteza , la
sinteza proteinelor faciliteaza asimlilarea unor elemente nutritive, stimuleaza cresterea sistemului radicular,
infratirea si formarea organelor de reproducere, mareste rezistenta la inghet si seceta.Totodata , favorizeaza
activitatea microorganismelor din sol precrum si a bacteriilor simbiotice influentand metabolismul azotului,
iar pentru animale, fosforul constituie un element principal al tesuturilor din sistemul osos, influentand
productia de lapte.Compozitia floristica se modifica in masura mai mica, ingrasamintele cu fosfor stimuland
cresterea leguminoaselor si chiar a unor graminee valoroase.
Potasiul: La plante, potasiul are rol important in metabolismul acestora, in sinteza clorofilei si a
hidratilor de carbon, in stimularea absorbtiei si evapotranspiratiei , in sporirea rezistentei pl la iernare , la
boli, un rol important il are folosirea economica a apei de catre pl , imbunatateste calitatea furajului si
influenteaza pozitiv productia , are un rol important in organismul animalelor in reglarea presiunii osmotice
si mentinerea echilibrului acido-bazic.Influenta potasiului asupra vegetatiei se manifesta prin sporirea
participarii leguminoaselor in vegetatia pajistilor .Dozele de ingrasamant cu K recomandate pe pajistile
permanente se situeaza intre 50-80kg/ha s.a si se calculeaza pe baza continutului de K2O mobil din sol.

36. Influenta ingrasamintelor chimice asupra consumabilitatii si digestibilitatii plantelor

din vegetatia pajistilor.
Influenta ingrasamintelor cu azot asupra gradului de consumabilitate al furajului.Ingrasamintele cu azot
maresc gradul de consumabilitatea al plantelor de pe pajsiti, datorita schimbarilor favorabile in compozitia
floristica a pajistilor, in proportia de frunze si lastari tineri. Totodata se modifica favorabil structura
anatomica a frunzelor, sporind tesutul asimilator in detrimentul celui sclerenchimatic.EX la frunzele de
Nardus stricta ,Festuca rubra, Poa pratensis. In afara sporirii productiei si calitatii furajului, ingrasamintele
cu azot determina o mai buna repartitie a nutretului verde in timpul perioadei de pasunat. Efectul pozitiv al
ingrasamintelor cu azot asupra calitatii productiei de furaj depinde de norma administrata, tipul de pajiste.
 37. Influenta ingrasamintelor chimice asupra productiei pajistilor.
Ingrasamintele cu azot sporesc productia pajistilor in medie de 2-3 ori pe toate tipurile de pajisti din
tara noastra, dar in mod diferentiat, in functie de compozitia floristica a pajistii, conditiile stationale, nivelul
dozei aplicate, forma ingrasamantului, modul de folosire etc.
Azotul este recomandat in primul rand pe pajistile din regiunile mai bogate in precipitatii, care au in
compozitia floristica graminee valoroase si care realizeaza cele mai mari sporuri de productie.
Cresterea dozei de azot determina cresterea productiei pana la un anumit nivel, dupa care stagneaza sau
incepe sa scada.
Datele experimentale obtinute in decursul timpului arata ca productia de substanta uscata creste odata
cu doza de ingrasaminte, pe pajistile de deal si montane, ajungand pana la 8-10 t/ha SU, folosind doze de
azot de 130-300 kg/ha, impreuna cu fosfor si potasiu 50-60 kg/ha.
Pajistile cu productivitate naturala mai slaba, reactioneaza mai bine la doze de azot mai mari de 150
kg/ha, dar productia nu o poate depasi pe cea a pajistilor productive.
Cresterea dozei de azot care influenteaza nivelul productiei este economica pana la anumite valori.
Astfel, cresterea dozelor de azot de la 50-200 kg/ha, sporul de productie de la 1 kg s.a. a scazut de la 30 kg
SU la 10-19 kg/ha SU, in functie de tipul de pajiste. De asemenea, odata cu cresterea altitudinii efectul
dozelor de azot asupra productiei de substanta uscata este destul de apropiat, determinand mai mult o
diminuare a productiei datorita acestui efect.
În comparaţie cu îngrăşămintele cu azot efectul îngrăşămintelor cu fosfor şi potasiu asupra producţiei
este mult mai redus
Administrarea a fosforului împreună cu azotul se face în doze de aproximativ ½ din dozele de azot.
Efectul lor se amplifică în ceea ce priveşte producţia, dar mai ales compoziţia floristică și calitatea furajului.

38. Principii generale privind aplicarea ingrasamintelor cu azot pe pajistile permanente.

Azotul este elementul nutritiv principal pentru creşterea și dezvoltarea plantelor, cu rol în procesele biologice de
înfrăţire la graminee, regenerare după cosit sau păşunat și a conţinutului de substanţe proteice din plante.
Efectul lor depinde în primul rând de doza folosită și de tipul de pajişte la care se aplică. Pentru o nutriţie
echilibrată a plantelor cât şi a efectului sinergic, îngrăşămintele cu azot trebuie să se aplice împreună cu cele cu fosfor
şi potasiu.
Îngrăşămintele minerale cu azot au o acţiune complexă asupra pajiştilor cu influenţă asupra producţiei
pajiştilor, structurii și compoziţiei floristice a pajiştilor, însuşirilor fizico-chimice ale solului, compoziţiei
chimice a furajului și producţiei și sănătăţii animalelor.

39. Metode si epoci de aplicare a ingrasamintelor chimice pe pajistile permanente; factori de

influenta.
Aplicarea îngrăşămintelor cu azot se face diferenţiat ținând cont de o multitudine de factori ca: doza folosită,
compoziţia floristică, zonă, aprovizionarea cu apă, fertilitatea solului, modul de folosire a pajiştii, raportul optim NPK,
eficienţa economică.
Epoca de aplicare este toamna, la sfârșitul perioadei de vegetaţie sau dacă nu s-au aplicat toamna
devreme pe solul îngheţat. Se pot aplica anual sau la 2-3 ani odată, dar în doze echivalente cu suma dozelor
recomandate anual.

40. Doze orientative de ingrasaminte chimice recomandate pe pajistile permanente si

raportul intre elementele nutritive.
Dozele de îngrășăminte depind de mai mulţi factori care acţionează diferenţiat în funcţie de tipul de
pajişte.
Îngrăşămintele cu azot în doze de până la 100 kg/ha N, se administrează în întregime primăvara devreme înainte
de pornirea în vegetaţie. Dozele de 150-200 kg/ha N (sau mai mari) se aplică în două sau trei faze astfel: - câmpie şi
dealuri joase se aplică a)- primăvara înainte de pornirea în vegetaţie; b) după ciclul 1, iar când dozele sunt mai mari
(>200 kg/ha N); c) și după ciclul 2. –deal şi munte se aplică a) ½ primăvara; b) 1/2 după ciclul 1 (sau a) 2/3 primăvara;
b)1/3 după ciclul 1).
Administrarea azotului primăvara se face înaintea pornirii plantelor în vegetaţie, pe sol îngheţat sau zăpadă
pentru o mai bună solubilizare. Momentul optim în primăvara este când suma temperaturilor este peste 0 oC după 1
ianuarie este de 200-300oC. Astfel, se evită pierderile prin levigare.
În timpul perioadei de vegetaţie îngrăşămintele cu azot se aplică la 4-6 zile după cosit sau păşunat când are loc
cea mai puternică absorbție a acestora de către plante, în urma intensificării proceselor fiziologice ca urmare a
regenerării frunzelor și creşterii consumului de apă. În plus, faţă de aplicarea imediat după cosit sau păşunat, scade și
conţinutul de azot nitric acumulat de plante.
Raportul dintre elementele chimice NPK este diferit astfel:
- pe pajiştile din câmpie şi dealuri joase: 1:0,5:0
- la doze de azot < 150 kg/ha N: 1:0,5:0,5
- la doze de azot > 150 kg/ha N: 1:0,7:0,7
- pe pajişti cu % mare de leguminoase raportul NPK este: 1:1:1
Dozele de fosfor şi potasiu depind de mărimea dozelor de azot, de conţinutul solului în aceste elemente
şi de compoziția floristică.
Dozele de îngrăşământ cu potasiu recomandate pe pajiştile permanente se situează între 50-80 kg/ha
s.a. şi se calculează pe baza conţinutului de K2O mobil din sol.

41. Fertilizarea pajistilor permanente cu ingrasaminte organice.

Pe pajiştile permanente se folosesc toate tipurile de îngrăşăminte organice, dar cu precădere gunoiul de grajd,
îngrăşămintele semilichide (tulbureala de grajd-gȕle), mustul de grajd și îngrăşarea prin târlire.
Gunoiul de grajd
Îngrăşământul cu efectul cel mai complex asupra solului este gunoiul de grajd, care reprezintă pentru
plante o sursă inepuizabilă de elemente nutritive.
Compostul şi nămolul de epurare.
Compostul şi nămolul de epurare constituie o sursă de elemente nutritive atunci când gunoiul de grajd
nu acoperă în totalitate suprafeţele necesare a fi fertilizate.
Mustul de gunoi de grajd şi urina
Acestea sunt îngrăşăminte azoto-potasice, iar efectul lor asupra producţiei este mai mare în staţiunile
umede și când se adaugă îngrăşăminte cu fosfor.
Tulbureala de grajd (gülle)
Acest îngrăşământ este reprezentat de un amestec dintre dejecţiile lichide și solide ale animalelor şi apa
folosită la curăţirea adăposturilor.

42. Fertilizarea pajistilor prin tarlire.

Este cea mai economică metodă de fertilizare a pajiştilor exploatate prin păşunat. Dejecţiile lăsate de
animale în perioada de păşunat, pe locurile de odihnă, se folosesc, de asemenea, drept îngrăşăminte organice.
Pentru aceasta, locurile de odihnă se schimbă în mod organizat după ce pe terenul respectiv s-au acumulat
cantităţi de dejecţii corespunzătoare unui anumit nivel de fertilizare.
Efectul fertilizării prin târlire durează 3-4 ani.
Îngrădirea se realizează cu ajutorul porţilor de târlire mobile, de preferat de greutăţi uşore pentru a se
putea manipula uşor.

43. Necesitatea si efectul amendamentelor pe pajistile permanente.

O mare parte a pajiştilor permanente din ţara noastră sunt răspândite pe soluri cu reacţie acidă, iar o parte din ele
au suferit sub influenţa fertilizării chimice îndelungate, în special pe bază de azot o acidifiere treptată. O dată cu
scăderea pH-ului are loc o creştere a conţinutului de aluminiu mobil în sol, care afectează nutriţia plantelor şi totodată
calitatea furajelor.
 Amendamentele aplicate pe pajiştile situate pe terenuri acide, au efecte deosebite atunci când se aplică împreună
cu îngrăşămintele chimice și organice. Astfel, prin amendare se măreşte participarea speciilor valorase în covorul
vegetal, creşte procentul de leguminoase, creşte digestibilitatea furajului.
Corectarea reacţiei solului se impune numai pe pajiştile situate pe soluri cu pH (H2O)<5,2 și cu un conţinut în
aluminiu mobil > 100 ppm.
Asupra producţiei, amendamentele au un efect redus pe pajiştile permanente, deoarece aplicate la
suprafaţa solului sunt slab şi incomplet incorporate în sol .

44. Principiile aplicarii amendamentelor pe pajistile permanente.

Imbunătăţirea pajiştilor permanente degradate se fac prin măsuri care se completează reciproc, iar în
funcţie de condiţiile existente se aplică metoda cea mai eficientă economic (refacerea radical sau măsuri
de suprafaţă). Tehnologiile de înfiinţare a pajiştilor temporare sunt diferenţiate în funcţie de condiţiile
pedoclimatice, de gradul lor de degradare și de metoda de pregătire a terenului.

45. Suprainsamantarea pajistilor permanente: importanta, epoci, metode.

Aceasta, reprezintă cea de a doua măsură tehnologică de bază, după fertilizare, cu rol în sporirea
producţiei și îmbunătăţirea valorii furajului obţinut.
Epoca optimă pentru lucrarea de supraînsămânţare este primăvara devreme înainte de pornirea
plantelor în vegetaţie. Astfel, seminţele au umiditate și pot concura mai uşor cu vegetaţia existentă. În
regiunile cu precipitaţii se poate semăna şi vara după un păşunat energic sau cosit cât mai aproape de
suprafaţa solului, dar nu mai târziu de luna august pentru ca plantele să aibă timp să crească și să reziste peste
iarnă.
Lucrarea se poate face cu maşini speciale. Adâncimea de semănat este 1-2,5 cm.

46. Fertilizarea si folosirea pajistilor permanente in anul suprainsamantarii.

Fertilizarea în anul supraînsămânţării se face cu doze mici de azot (50 kg ha N) pentru a nu stimula creşterea
plantelor existente, împreună cu 50 kg P2O5 și 50 kg K2O. Dacă se fertilizează prin târlire, supraînsămânţarea să se
facă înainte de executarea târlirii pentru a se face o încorporare a seminţelor în sol prin călcatul animalelor.
Exploatarea în anul supraînsămânţării se face numai prin cosit, iar coasa 1 se face înaintea înspicării
gramineelor dominante. Efectul supraînsămânţării se menţine 3-10 ani, în funcţie de vivacitatea speciilor
folosite în acest scop.

47. Efectele fertilizarii asupra calitatii pajistilor permanente.

Prin fertilizarea pajiştilor se realizează astfel: o restituirea parţială a elementelor nutritive extrase de plante din
sol, o influenţă pozitivă asupra microorganismelor cu rol în mobilizarea unor elemente nutritive aflate sub formă mai
greu accesibilă plantelor, modificarea structurii vegetaţiei, a raporturilor dintre speciile și pe grupe botanice,
modificarea compoziţiei chimice a plantelor și creşterea digestibilităţii substanţelor nutritive din plantă, prelungirea
duratei de folosire a pajiştilor prin realizarea unei repartiţii mai bune a nutreţului verde în perioada de vegetaţie.

48. Combaterea buruienilor din pajistile permanente

Pe pajiştile permanente sunt considerate buruieni speciile lipsite total de valoare furajeră, cele dăunătoare
vegetaţiei ierboase valoroase, care depreciază calitatea produselor obţinute de la animale și cele vătămătoare sau toxice.
La îmburuienarea pajiştilor permanente contribuie lipsa lucrărilor curente de îngrijire, cosirea cu multă
întârziere a fâneţelor, după ce buruienile au format seminţe, folosirea neraţională prin păşunat. De asemenea,
la îmburuienare contribuie şi fertilizarea unilaterală cu azot, târlirea neraţională, excesul sau deficitul de
umiditate în sol etc.
Metodele de combatere a buruienilor din pajişti pot fi: preventive sau indirecte şi directe.
Epoca de administrare a erbicidelor este condiţionată şi de modul de folosire al pajiştii. Astfel, pe
fâneţe, erbicidele se administrează cel mai târziu cu 3-4 săptămâni înainte de cosire, iar pe păşuni, cel puţin
trei săptămâni înainte de începerea păşunatului.
 49. Destelenirea pajistilor permanente: principii, metode.
Pe pajiştile cu stratul de ţelină subţire, pe terenurile afectate de eroziune, pe terenurile în pantă,
desţelenirea se face printr-o mobilizare superficială a solului (10-12 cm), de regulă cu grapa cu discuri, iar
trecerile se fac în sensuri diferite. Pe pajiştile în pantă lucrările se fac pe direcţia curbelor de nivel. Pe
versanţii cu pantă mare de 11-12o (20%), desţelenirea se face parţial în benzi late de 15-30 m, care alternează
cu benzi de aceiaşi lăţime nelucrate.

50. Restrictii privind destelenirea pajistilor permanente.

Când solul este puternic înţelenit, după lucrarea acestuia nu se pot semăna direct amestecuri de
graminee şi leguminoase furajere, datorită faptului că nu se poate pregăti corespunzător patul germinativ.
Astfel, se pot cultiva 1-2 ani plante prăşitoare (porumb siloz, sfeclă furajeră, gulie furajeră, cartof etc.) pentru
o lucrare energică a solului, după care se înfiinţează pajiştea. În acest interval de timp are loc o bună
descompunere a materiei organice și de asemenea distrugerea buruienilor concurente în viitoarea pajiște.

51. Avantajele infiintarii pajistilor temporare.

Pajiştile temporare reprezintă o sursă importantă de furaje de volum cărora li se acordă atât în ţara
noastră cât şi în alte ţări o importanţă deosebită.
Avantajele deosebite pe care le prezintă acestea (producţii mari și uniform repartizate în cursul
perioadei de vegetaţie, calitate superioară a furajului, cost de producţie scăzut etc.), constituie explicaţia
interesului crescând care se acordă acestor culturi.

52. Culturile premergatoare pentru pajistile temporare

În funcţie de grosimea stratului de ţelină și de modul cum acesta a fost mărunţit şi încorporat sub
brazdă, pajiştile temporare se pot înfiinţa direct după desţelenire sau după 1-2 ani, timp în care terenul se
cultivă cu unele culturi anuale furajere (porumb siloz sau masă verde, sfeclă furajeră, varză furajeră, cartof,
raigras aristat, borceag, ovăz masă verde etc.). După plantele furajere anuale, cultivate ca premergătoare timp
de 1-2 ani, pe pajiştea temporară s-au obţinut sporuri de producţie de 14-16%, faţă de semănatul direct după
desţelenire. Pentru condiţiile de la Staţiunea de cercetări de la Perieni-Vaslui, semănatul ierburilor pe
versanţi, imediat după desţelenire, a dat aceleaşi producţii cu semănatul acestora după plante anuale cultivate
timp de doi ani. Prin cultivarea plantelor premergătoare se creează condiţii mai bune pentru însămânţarea
amestecurilor de ierburi perene şi pentru realizarea unui covor vegetal mult mai bine încheiat chiar din anul I.
Cu toate acestea, în ţara noastră se foloseşte mai mult varianta înfiinţării pajiştilor temporare direct după
desţelenire, denumită și “regenerarea rapidă a pajiştilor”, care presupune utilizarea tehnologiilor ce oferă
condiţii foarte bune pentru instalarea noului covor ierbos.

53. Situatiile in care se recomanda infiintarea pajistilor temporare.

Se recomandă înfiinţarea cu prioritate a pajiştilor temporare în regiunile bogate în precipitaţii (peste
500-550 mm/an) şi cu cerinţele de mai sus satisfăcute sau în condiţii de irigare, când şansele de reuşită sunt
mult mai mari.

54. Semanatul pajistilor temporare primavara.

În zona montană, unde perioada de vegetaţie este scurtă, semănatul se face numai primăvara. La
semănatul în primăvara, completarea golurilor se face imediat după răsărire dacă se asigură umiditatea
necesară sau dacă nu în primăvara următoare.

55. Semanatul pajistilor temporare la sfarsitul verii – inceputul toamnei.

Pe terenurile cu umiditate suficientă, sau în condiţii de irigare, semănatul se poate efectua şi la
sfârşitul verii, începutul toamnei, 20 august-10 septembrie în regiunile de câmpie şi 1 august-1
septembrie în regiunile de deal, astfel încât, de la semănat până la încetarea vegetaţiei în toamnă să se
acumuleze, în medie, 800-1300oC.
 La semănatul în vară, completarea golurilor se face imediat după răsărit, cu condiţia să nu se
depăşească perioada optimă (10-15 septembrie), iar în caz contrar primăvara viitoare cât mai devreme.

56. Folosirea plantelor protectoare pentru infiintarea pajistilor temporare.

În cazul culturilor cu plantă protectoare de toamnă, amestecurile de seminţe se seamănă primăvara,
perpendicular pe rândurile acesteia, după o prelucrare superficială a solului cu grapa cu colţi. Când planta
protectoare este o cultură de primăvară, semănatul ierburilor se face după însămânţarea plantei protectoare,
tot perpendicular pe rândurile acesteia.

57. Fertilizarea de baza la infiintarea pajistilor temporare.

În medie, în ţara noastră, se folosesc la înfiinţarea pajiştilor temporare doze de 50-60 kg ha (N, P2O5, K2O).
Acestea, se stabilesc în funcţie de starea de aprovizionare a solului cu elemente nutritive și de fertilizarea organică. La
înfiinţare se folosesc doze mici de azot deoarece speciile semănate au la început un consum mai redus, iar azotul poate
stimula creşterea buruienilor sau a altor specii spontane, în detrimentul speciilor semănate. Îngrășămintele cu fosfor
sunt necesare pe toate tipurile de sol, împreună cu îngrăşămintele cu azot, iar îngrăşămintele cu potasiu în special pe
solurile acide și nisipoase, slab aprovizionate cu acest element.

58. Fertilizarea si exploatarea pajistilor temporare in anul I de vegetatie

Exploatarea pajiştilor în anul I (anul înfiinţării când se seamănă primăvara sau anul următor când se
seamănă din toamnă) se face exclusiv prin cosit. Prima coasă se face la înspicarea deplină a gramineelor și
înflorirea leguminoaselor.
În condiţii de excepţie în anul întâi se poate păşuna, dar numai la ultimul ciclu, cu o încărcătură mica
de animale și pe solul uscat. Pe terenurile cu pante de peste 20% se recomandă ca pajiştile temporare să fie
folosite numai prin cosit, pentru a preveni degradarea solului prin eroziune.

59. Fertilizarea pajistilor temporare in anii de exploatare.

Prin producţiile ridicate pe care le realizează, pajiştile temporare, sunt mari consumatoare de elemente
nutritive din sol.
Nevoile plantelor în azot sunt diferite după tipul de pajişte şi modul de utilizare și de aprovizionarea
solului cu elemente nutritive.
Dozele de azot recomandate vizează menţinerea unei compoziţii botanice echilibrate:
50-70% graminee, 10-30% leguminoase.
Prin reducerea cantităţii de azot se favorizează leguminoasele, iar prin mărirea acesteia, gramineele
(sau alte plante nitrofile). În toate cazurile nu se va aplica mai mult de 50 kg N/ha/ciclu de utilizare.
În medie, în ţara noastră, se folosesc la înfiinţarea pajiştilor temporare doze de 50-60 kg ha (N, P2O5,
K2O). Acestea, se stabilesc în funcţie de starea de aprovizionare a solului cu elemente nutritive și de
fertilizarea organică.
La înfiinţare se folosesc doze mici de azot deoarece speciile semănate au la început un consum mai
redus, iar azotul poate stimula creşterea buruienilor sau a altor specii spontane, în detrimentul speciilor
semănate.
Îngrășămintele cu fosfor sunt necesare pe toate tipurile de sol, împreună cu îngrăşămintele cu azot, iar
îngrăşămintele cu potasiu în special pe solurile acide și nisipoase, slab aprovizionate cu acest element.
Când se folosesc îngrăşăminte organice, se poate renunţa la îngrăşămintele cu azot şi potasiu sau
acestea se aplică în doze mai reduse cu 50% faţă de aplicarea lor separată. Îngrăşămintele cu fosfor sunt însă
necesare datorită conţinutului mai redus în fosfor al gunoiului.
Ingrășămintele cu fosfor şi potasiu se aplică odată cu lucrarea de bază, iar cele cu azot se administrează
la pregătirea patului germinativ.
Prin fertilizarea organică se constată o îmbogăţire considerabilă a solului în fosfor şi potasiu. În ceea ce
priveşte evoluţia pH-ului, se observă absenţa unui efect de acidifiere a solului prin utilizarea îngrăşămintelor
organic
 La o exploatare prin păşunat sau mixtă (păşunat-cosit), dejecţiile animalelor constituie o sursă de
elemente nutritive.
Caracteristicile chimice ale dejecţiilor animalelor sunt extrem de variate în ceea ce priveşte substanţa
uscată, materia organică și conţinutul în azot, fosfor, potasiu. Ele sunt influenţate de specia de animal,
greutate, tip de producţie (lapte, carne), nivelul de 159 alimentaţie, tipul de furaj și modul de distribuţie.
Animalele de lapte produc o cantitate mai mare de dejecţii în comparaţie cu cele pentru carne.

60. Metode de semanat pentru infiintarea pajistilor temporare. Adancimea de semanat.

Adâncimea de semănat se stabileşte în funcţie de mărimea şi forma seminţelor, puterea de străbatere,
textura și umiditatea solului. Astfel, amestecurile compuse din seminţe mici (Phleum pratense, Lotus
corniculatus, Trifolium repens, Poa pratensis etc.) se seamănă la adâncimea de 1-2 cm, iar cele cu seminţe
medii și mari (Bromus inermis, Festuca arundinacea, Onobrychis viciifolia etc.), la 2-3 cm. Respectarea cu
stricteţe a adâncimii de semănat este o condiţie importantă pentru reuşita înfiinţării pajiştii respective.

61. Lucrari de ingrijire pe pajistile temporare.

Lucrările de îngrijire aplicate pajiştilor semănate în anul înfiinţării au ca principal obiectiv asigurarea
condiţiilor de creştere şi dezvoltare a plantelor pentru a realiza un covor vegetal uniform, fără goluri și cu
compoziţia floristică proiectată la semănat. În acest sens în anul semănatului sunt o serie de lucrări specifice.
Irigarea de răsărire. Această lucrare este necesară după semănat, în special la sfârşitul verii, dar
uneori și în primăverile secetoase, la pajiştile semănate în această epocă.
Distrugerea crustei. Puterea redusă de străbatere a solului în cursul perioadei de răsărire a gramineelor
și leguminoaselor furajere perene poate fi influenţată atunci când la suprafaţa solului se formează crusta.
Completarea golurilor. În cazul semnalării golurilor, indiferent de motivul producerii lor, se impune
completarea acestora cu sămânţă din acelaşi amestec.
Combaterea buruienilor

62. Combaterea buruienilor in pajistile temporare.

Reprezintă lucrarea cea mai importantă din anul I de vegetaţie la pajiştile temporare semănate fără
plantă protectoare şi la cele înfiinţate primăvara, deoarece ierburile perene au o viteză de creştere redusă în
primele fenofaze după răsărire și pot fi uşor înăbuşite de către buruieni. Combaterea acestora se poate face
destul de eficient, atât pe cale mecanică, cât şi chimică.
Combaterea mecanică constă în cosirea repetată a buruienilor cu coasa, cu diferite cositori uşoare, înainte ca
acestea să fructifice. Cositul se face la înălţimea de 10-15 cm de la sol, încât speciile semănate să fie cât mai puţin
afectate. Materialul rezultat se adună şi se scoate de pe teren într-un timp cât mai scurt, pentru a nu asfixia plantele din
noul covor vegetal.
Pe terenurile cu o îmburuienare puternică se recomandă folosirea erbicidelor, care se aleg în funcţie de
compoziţia amestecului semănat.
Pe pajiştile formate din graminee şi leguminoase se recomandă a se folosi pentru combaterea
buruienilor dicotiledonate Basagran Forte (2-2,5 l/ha).

63. Principiile alcatuirii amestecurilor de graminee si leguminoase perene (etape de lucru).

I.Stabilirea duratei de exploatare și a modului de folosire a pajiştilor temporare.
II. Stabilirea numărului de specii care participă la alcătuirea amestecurilor
III. Stabilirea participării procentuale a gramineelor și leguminoaselor în cadrul amestecurilor
IV. Alegerea speciilor şi stabilirea procentului de participare a fiecărei specii în amestec
V. Alegerea soiurilor în cadrul fiecărei specii
VI. Calculul cantităţii de sămânţă
 64. Criterii pentru stabilirea numarului de specii in alcatuirea amestecurilor de graminee si
leguminoase perene.
Numărul speciilor din covorul vegetal al pajiştilor temporare este mult mai mic decât cel de pe pajiştile
permanente şi se stabileşte în funcţie de durata de folosire proiectată și de intensitatea sistemului de cultură. Numărul
de specii din amestec poate fi:
- pentru pajişti cu durată scurtă de folosire se recomandă 2-3 specii;
- pentru cele cu durata medie de folosire se recomandă 3-4 specii;
- pentru pajiştile cu durată lungă de folosire se recomandă 4-6 specii.

65. Criterii pentru stabilirea raportului intre graminee si leguminoase in amestecurile

pentru infiintarea pajistilor temporare.
Procentul de participare în amestec a celor două grupe de plante (graminee şi leguminoase) se stabileşte
în funcţie de durata şi modul de folosire a pajiştilor temporare şi de însuşirile biologice ale speciilor.
Astfel, în amestecurile destinate înfiinţării pajiştilor cu durată scurtă de folosire se introduce un procent mare de
leguminoase de talie înaltă, pentru considerentul că acestea au ritmul de dezvoltare mai rapid decât gramineele şi
asigură producţii mari în perioada scurtă de folosire a pajiştilor.
Pentru pajiştile cu durată lungă de folosire, ponderea maximă o au gramineele, deoarece acestea se
caracterizează prin vivacitate mai mare decât leguminoasele.
În funcţie de modul de folosire se schimbă şi participarea gramineelor și leguminoaselor, după talia
acestora.

66. Calculul cantitatii de samanta pentru infiintarea pajistilor temporare.

Cantitatea de sămânţă (C) pentru fiecare specie care intră în alcătuirea amestecului se stabileşte cu formula:

C = N x K / Su (kg/ha)

N = cantitatea de sămânţă utilă (kg/ha) în cultură pură

K = procentul de participare în amestec al fiecărei specii

Su = P x G / 100 sămânţa utilă

Cantitatea de sămânţă rezultată din calcul pentru fiecare specie se majorează cu 25–30 % când pajiştea
are o durată de folosire mai mare, cu 50–75 % când nu se realizează condiţiile optime pentru semănat sau cu
100 % când se seamănă pe terenurile expuse eroziunii.
Procentul de sămânţă utilă (S.U.) se calculează pe baza valorilor purităţii (P) și germinaţiei (G), care se
înscriu în buletinul de analiză al seminţei respective, elaborat de laboratoarele specializate în acest sens sau
se determină prin metode cunoscute.

67. Determinarea productiei pasunilor prin metoda agrotehnica (directa) – metoda cosirilor
repetate.
Metoda cosirilor repetate Metoda constă în cosirea unor suprafeţe de probă, reprezentative, care
însumează aproximativ 10 m2 . Acestea se compun din 4 suprafeţe de câte 2,5 m2 pe păşunile cu vegetaţie
uniform sau din 10 suprafeţe de 1m2 pe păşunile cu vegetaţie neuniformă, amplasate pe diagonala păşunii. De
pe aceste suprafeţe se înregistrează la fiecare ciclu de păşunat atât producţia, cât și resturile de plante
neconsumate.
Suprafețele de control se recoltează cu o zi înainte de începerea păşunatului, în tarlaua sau în perimetrul
în care acestea sunt amplasate, în funcţie de organizarea păşunii .
La păşunatul liber se aleg suprafeţe de probă de 100 m2 care se îngrădesc pentru a nu fi păşunate de
animale, din care se recoltează probe ori de câte ori iarba ajunge la înălţimea de păşunat.
 Producţia globală a păşunii rezultă din însumarea producţiilor parţiale, pe fiecare ciclu de păşunat
(C1, C2, C3, ……): C = C1 + C2 + C3 + … (t/ha)
Producţia reală (P), în cazul în care păşunea este împărţită în tarlale, va fi dată de formula:
P = C – R (t/ha), în care:
R – reprezintă cantitatea de iarbă rămasă neconsumată pe întreaga perioadă de păşunat.
R = R1 + R2 + R3 + … (t/ha), unde; R1, R2, R3, … reprezintă cantităţile de resturi de plante
neconsumate, pe cicluri.
Cunoscând producţia reală (P) şi producţia globală (C) a păşunii, se poate stabili coeficientul de
folosinţă sau de consumabilitate (K): K = C /P  100 (%)
În cazul păşunatului liber, unde nu este posibilă calcularea resturilor de plante neconsumate, pentru a
stabili producția reală se foloseşte formula: P = (C  K)/100 (t/ha) Deoarece în acest caz nu se cunoaşte
coeficientul de folosinţă (K), acesta se poate stabili pe baza analizei botanice a probelor de iarbă, folosind
formula: K = M /M c  100 (%) în care:
Mc = masa plantelor consumate (g);
M = masa totală a probei analizate (de obicei 1000 g).
Producţia păşunii poate fi exprimată în masă verde la ha (kg sau t) sau în unităţi nutritive (UN), cu
ajutorul coeficienţilor de transformare. De exemplu:
 4 kg iarbă de calitate foarte bună, alcătuită din graminee şi leguminoase foarte valoroase;
 5 kg iarbă de calitate bună, alcătuită din graminee şi leguminoase valoroase;
 6 kg de iarbă de calitate mijlocie;
 7 kg de iarbă de calitate slabă, alcătuită din rogozuri, ţepoşică și alte plante, mai puţin valoroase.

68. Determinarea productiei pasunilor prin metode indirecte (metoda zootehnica si

metoda bazata pe inaltimea plantelor).
Această metodă constă în transformarea produselor obţinute de la animale în unităţi nutritive. Pentru
aceasta este necesară tuturor produselor obţinute de la animale în perioada de păşunat. Este necesar să se
lucreze cu loturi omogene de animale, care se cântăresc la începutul și la sfârșitul perioadei de păşunat,
pentru determinarea sporului în greutate, precum și o evidenţă zilnică a producţiei de lapte.
La sfârşitul perioadei de păşunat se transformă produsele obţinute de la animale în unităţi nutritive şi se
adaugă la consumul de unităţi nutritive pentru asigurarea funcţiilor vitale (raţia de întreţinere). Prin această
metodă se determină producţia efectiv consumată, fiind evidenţiată foarte exact calitatea furajulu
Metoda bazată pe măsurarea înălţimii plantelor
Prin această metodă se măsoară numai înălţimea covorului vegetal, cu ajutorul căreia se obţine
producţia, prin transformare pe bază de coeficienţi, pe bază de curbe de regresie sau prin transformare
automată utilizând aparatură adecvată.
producţia în funcţie de înălţime, folosind formula:

C = (H – i)  A/100  c (kg/ha, t/ha), în care:

C = producţia totală;
H = înălţimea totală a covorului ierbos, începând de la suprafaţa solului (cm);
i = înălţimea covorului vegetal rămas după cosit sau păşunat (cm);
H – i = înălţimea utilă a covorului vegetal (cea care determină producţia recoltată);
A = gradul de acoperire a solului cu vegetaţie (%);
c = coeficient ce reprezintă producţia/1 cm înălţime a vegetaţiei.

Măsurarea covorului vegetal poate fi realizată prin mijloace obişnuite sau utilizând aparatură specială,
cum sunt herbometrele cu înregistrare mecanică sau electronică. Herbometrele automatizate sunt conectate la
un microordinator portabil care stochează datele înregistrate şi la afişează la comandă.
 69. Capacitatea de pasunat (incarcarea cu animale): determinare prin metoda directa.
Determinarea capacităţii de păşunat
Capacitatea de păşunat sau încărcarea păşunii cu animale reprezintă numărul de animale care se pot
hrăni de pe un ha de păşune în decursul unei perioade de păşunat.
Capacitatea de păşunat este direct proporţională cu producţia păşunii și se exprimă în U.V.M. (unitate
vită mare) la un hectar.
Capacitatea de păşunat (Cp) se exprimă în UVM/ha și se calculează astfel: Cp = N1 P (UVM/ha) în
care:
P = producţia reală a păşunii (t/ha masă verde);
N1 = necesarul de masă verde pentru 1 UVM pe întreaga perioadă de păşunat (t).
Datorită repartiţiei neuniforme a producţiei pe cicluri, capacitatea de păşunat rezultată din calcul se
micşorează cu până la 30 %. Dacă nu se calculează capacitatea de păşunat și se repartizează un număr mai
mare de animale decât capacitatea păşunii de a le întreţine, se produce supraîncărcarea păşunii.
Dezavantajele supraîncărcării păşunii cu animale sunt:
animalele nu beneficiază de cantitatea de iarbă necesară funcţiilor vitale ale organismului și realizării
producţiei programate; speciile valoroase sunt consumate excesiv şi prea de jos, iar cu timpul dispar;
degradează compoziţia floristică a păşunii;
- se produce tasarea solului;
- se distruge stratul de ţelină, iar pe terenurile în pantă se declanşează procesele de eroziune.
În situaţia repartizării unui număr mai mic de animale pe unitatea de suprafaţă, are loc
subîncărcarea păşunii cu următoarele dezavantaje:
- nu se valorifică integral producţia păşunii;
- are loc un păşunat selective;
- se consumă numai speciile valoroase, care cu timpul dispar;
- speciile nevaloroase rămân neconsumate, formează seminţe şi se răspândesc, înrăutăţind compoziţia
floristică a păşunii.

70. Determinarea capacitatii de pasunat pe baza valorii pastorale.

Transhumanţa este unul din cele mai vechi sisteme extensive de păşunat continuu, care constă în
«migrarea periodică a păstorilor și turmelor primăvara de la şes la munte sau de la sud la nord și toamna de la
munte la şes sau de la nord spre sud, în vederea asigurării hranei pentru animale»., fiind practicată mai mult
în Transilvania.
Păşunatul cu pendulare este specific zonei colinare sau montane, fiind asemănător cu transhumanţa.
Potrivit acestui sistem, animalele sunt deplasate la începutul sezonului de păşunat pe păşunile din zonele
limitrofe localităţilor, după care, odată cu înaintarea în vegetaţie, acestea se deplasează la munte, pe toata
durata verii. Toamna, animalele revin în zonele populate pentru iernare, sau se face o nouă deplasare a
animalelor pe pajiştile situate la distanţă pentru a fi târlite, caz în care furajarea se face cu fânul obţinut pe
timpul verii.

71. Tehnica impartirii pasunilor in tarlale.

Dupa durata pasunatului pe o tarla, pasunatul prin rotatie poate fi extensiv(cu durata mai mare de 6
zile) sau intensiv( cu o durata mai mica de 6 zile)
- pasunatul prin rotatie extensiv saau simplificat presupune impartirea pasunii intr-un nr redus de
tarlale astfel, 2-4 primavara, 4-6 in perioada de vara, in care durata de pasunat este de 7-14 zile primavara si
5-10 zile la sfarsitul sezonului de pasunat.astfel, se pot aplica unele masuri de intretinere.acest sistem se
impune pe pasunile cu productivitate buna.
- pasunatul prin rotatie intensiv prezinta 3 variante si anume: pasunatul pe tarlale (clasic), pasunatul
dozat si pasunatul cu portia.
- pasunatul pe tarlale:pasunea se imparte intr-un nr de 8-10(12) tarlale pe care se pasuneaza un nr de 4-
6 zile pe fiecare tarla.
 - pasunatul dozat presupune delimitatrea suprafetelor necesare cu ajutorul unui gard electric.animalele
se gasesc in permanenta intre 2 garduri electrice timp de o zi sau jumatate de zi.metoda se aplica pe ajisti
foarte productive, iar pentru o unitate vita mare(uvm) este necesara o suprafata zilnica de75-100m 2, la
primele doua cicluri si 150-300m2, la ciclurile urmatoare.
- pasunatul cu portia sau in fasii, este cea mai intensiva metoda de pasunat, care stimuleaza o iesle
mobila, prin aceea ca sa atribuie animalelor portiuni limitate de pasune, sub forma unei fasii cu o latime de
0,5-1m.lungimea fasiei se stabileste in functie de nr de animale, atribuind 1,5m/cap tineret bovin si 2,0m/cap
bovina adult.

72. Densitatea animalelor pe ha de pasune (incarcarea momentana a pasunii cu animale).

Determinarea densităţii animalelor pe tarla (încărcarea momentană cu animale)
În cazul folosirii metodelor de păşunat prin rotaţie, în fiecare moment animalele de pe toată unitatea de
exploatare se găsesc grupate într-o tarla. De aceea, încărcarea cu animale de pe o tarla în timpul păşunatului
este mai mare decât capacitatea de păşunat propriu-zisă. Această încărcare momentană pe tarla poartă
denumirea de densitate. Densitatea pe tarla este un element important din punct de vedere organizatoric, însă
nu constituie un indicator comparabil, deoarece mărimea acestuia rămâne practic neschimbată, indiferent de
suprafaţa tarlalei. De aceea, se calculează densitatea animalelor pe hectarul de tarla (D).
Pentru calcul se porneşte de la capacitatea de păşunat:

D = Cp  Nt (UVM/ha), în care:

Cp = capacitatea de păşunat (UVM/ha);

Nt = numărul de tarlale.
Densitatea pe hectarul de tarla, ca și capacitatea de păşunat, creşte o dată cu producţia păşunii.

73. Asigurarea pasunilor cu apa de baut pentru animale.

Asigurarea cu apă a animalelor în timpul perioadei de păşunat prezintă o importanţă deosebită, motiv
pentru care se recomandă ca sursa de apă să fie în apropierea păşunii și în cantitate suficientă. În afară de
specia de animale, consumul de apă depinde de temperatura atmosferică, de cantitatea de hrană consumată şi
de mărimea producţiei zootehnice. De exemplu, pentru 1 kg de substanţă uscată consumată consumul zilnic
de apă este de 4-6 l vaci în lactaţie (plus 4-6 l pentru fiecare kg de lapte produs), 3-5 l bovine la îngrăşat, 2-3
l ovine și cabaline
Pentru asigurarea necesarului de apă pe păşune se calculează numai lungimea adăpătorilor, celelalte
elemente fiind fixe. La stabilirea lungimii adăpătorilor se are în vedere necesitatea ca acestea să aibă
capacitatea de a asigura adăpatul unei grupe de animale în maximum o oră.
Pentru calculul lungimii adăpătorilor (L) se foloseşte următoarea formulă:

195 L = (N  s t)T (m), în care:

N = numărul de animale;
s = frontul de adăpare necesar pentru un animal (m);
t = timpul necesar pentru adăpatul unui animal (minute);
T = timpul total pentru adăpatul întregii grupe de animale (60 minute)