Sunteți pe pagina 1din 1

Existențialismul

Existențialismul este o filosofie care pune accentul pe existența individuală, libertate și alegere. Este
părerea că oamenii îşi definesc propriul sens în viață, și încearcă să ia decizii raționale în ciuda
existenţei (lor) într-un univers irațional. Acesta se concentrează pe problema existenței umane,
precum și pe senzaţia că nu există nici un scop sau o explicație la baza existenței. Se apreciază că,
așa cum nu există nici un Dumnezeu sau orice altă forță transcendentă, singura cale de a contracara
acest neant (și, prin urmare, de a găsi sensul în viață) este de a îmbrățișa existența.

Astfel, existențialismul consideră că indivizii sunt complet liberi și trebuie să-și asume
responsabilitatea personală pentru ei înșiși (deși cu această responsabilitate vine anxietatea, o
durere profundă sau teamă). Prin urmare, subliniază acțiunea, libertatea și decizia ca fiind
fundamentale, și susține că singura modalitate de a se ridica deasupra condiției esenţialmente
absurdă a omenirii (care se caracterizează prin suferința și moarte inevitabilă) este, prin exercitarea
libertății noastre personale și alegerea (o respingere completă de determinismului ).

Adesea, existențialismul ca mișcare este folosit pentru a descrie pe cei care refuză să apartină
vreunei școli de gândire, repudiind adecvarea la vreo categorie de credințe sau sisteme, pretinzând
ca acestea sunt superficiale, academice și indepărtate de viață. Deși are multe în comun cu
nihilismul, existențialismul este mai mult o reacție împotriva filosofiilor tradiționale, cum ar fi
raționalismul, empirismul și pozitivismul, care urmăresc să descopere o ordine finală și o
semnificație universală în principiile metafizice sau în structura lumii observate. Acesta afirmă că
oamenii de fapt iau decizii bazate pe ceea ce are sens pentru ei, mai degrabă decât ceea ce este
rațional.

Existențialismul provine de la filosofii secolului al 19-lea Sřren Kierkegaard și Friedrich Nietzsche,


deși nici unul nu a folosit termenul în munca sa. În anii 1940 și 1950, existențialiști francezi precum
Jean-Paul Sartre, Albert Camus (1913-1960), și Simone de Beauvoir (1908-1986) au scris lucrări
academice și ficționale care au popularizat teme existențiale, cum ar fi teama, plictiseala, alienarea,
absurdul, libertatea, angajamentul și neantul.