Înțelepciunea lui Iisus Sirah

capitolul XII

1. Dacă faci binele, să știi cui îl faci, și vei primi

mulțumire pentru faptele tale bune.
2. Fă bine omului evlavios și vei primi răsplată,
și dacă nu de la el, atunci de la Cel Preaînalt. pag. 3
3. Nu are parte de lucruri bune cel ce stăruiește „Din pruncie cunoști”– Învățătorul
în rele și care șovăie să facă milostenie.
4. Dăruiește omului evlavios, dar să nu vii pag. 4
în ajutorul păcătosului.Prietenul nu este pus Mărturii ale credinței din fosta URSS – Material prelucrat
la încercare când suntem fericiți, și la necaz de Bogdan Fereșteanu
dușmanul nu rămâne ascuns.
5. Când omului îi merge bine, dușmanii lui se pag. 6
întristează, dar, în nenorocire, chiar și prietenul Plante din Biblie – Estera Anistoroaiei
se îndepărtează. Personaje din Biblie – Lorena Atudoroae
6. Să nu ai încredere în dușmanul tău în veac;
căci, după cum se coclește arama, la fel și pag. 7
răutatea lui. Cine suntem noi? Dar oaspeții noștri? – E.A.
7. Chiar dacă se va arăta umil și va merge Dragi copii – Simion Buzduga
aplecat, întărește-ți sufletul și ferește-te de el;
fii față de el ca și când ai lustrui o oglindă și să Sfaturi înțelepte pentru copii și adolescenți – Beniamin
știi că rugina nu va rămâne până la urmă. Popescu
8. Nu-l primi să stea lângă tine, ca să nu te
pag. 8
dea la o parte și să-ți ia locul. Nu-l așeza de-a
dreapta ta, ca nu cumva să râvnească la scaunul Meditații din cartea Proverbele lui Solomon –
tău; în cele din urmă vei recunoaște [dreptatea] Marin Pintilie
spuselor mele și-ți vei amnti cu părere de rău
de cuvintele mele. pag. 9
9. Cui îi va fi milă de descântătorul mușcat de Orbul din naștere – Învățătorul
șarpe și de toți cei care se apropie de fiare?
10. Tot așa este și cine se însoțește cu bărbatul pag. 10
păcătos și se amestecă în păcatele acestuia. Daniela – Draga Ujeniuc
11. El rămâne un ceas alături de tine și, dacă te
vei clătina, nu va sta neclintit. pag. 13
12. Dușmanul are pe buze dulceață, dar în De cine asculți? – Eunicia Muraru
inima lui cugetă cum să te răstoarne în groapă.
Dușmanul are lacrimi în ochi, dar, dacă va găsi pag. 14
prilej, nu se va sătura de sânge. Psalmul 23– Moise Zdremțan Ianovici
13. Dacă îți iese în cale ceva rău, îl vei afla acolo
înaintea ta și, ca și cum ar [dori să] te ajute, va pag. 15
săpa sub tălpile tale. Pe sens invers – Iosif Anca
15. Va clătina din cap, își va bate palmele una de
alta, va spune vrute și nevrute și-și va schimba pag. 16
înfățișarea. Atitudini
Septuaginta, vol. 4/II pag. 18
Fondurile necesare editării si distribuirii Răspunsuri, întrebări
revistei „Betel pentru copii si adolescenţi”, se con- pag. 19
stituie din donaţii din ţară şi străinătate. Cei care Nerăbdarea / Răbdarea
doresc să sprijine această lucrare pot depune
pag. 20
bani în contul Asociaţiei Creştine de caritate Stejarul – Naomi Luntraș
Gosen, deschis la BCR Arad, având codul IBAN:
RO 62RNCB 0015 0303 1877 0001.

Vă mulţumim în Numele Domnului Isus!

Colectivul redacţiei
ISSN: 1583-2589
„Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui, vestiţi lucrările Lui printre popoare, pomeniţi mărimea Numelui Lui!" (Isaia 12:4)
 Editorial
„Cuvântul lui Hristos să locuiască din belşug în voi în toată înţelepciunea”
(Coloseni 3:16)
„Din pruncie cunoşti”
C
ele mai frumoase
amintiri sunt cele din
copilărie, din cel puţin
trei motive. Primul, pentru că
sunt primele amintiri, începând
cu anii de la grădiniţă, căci
numai de atunci le păstrează
mintea noastră.
Pe cele anterioare le păstrează
direct numai cei din familie.
Al doilea pentru că sunt
amintirile pe care le purtăm cel mai mult cu noi. Chiar până
la adânci bătrâneţi ne rămâne în minte copilăria noastră. Al
treilea şi cel mai important, pentru că ceea ce s-a întâmplat
în copilăria nostră ne marchează adesea toată viaţa. Dacă aşa
stau lucrurile, ce amintiri doriţi să vă creaţi acum, pentru a vă fi
pentru tot restul vieţii, amintiri din copilărie?
Eu vă doresc, în primul rând, să vă amintiţi ce aţi citit şi
învăţat din Biblie în copilărie. Cuvintele „din pruncie cunoşti” au
fost adresate de apostolul Pavel lui Timotei, cel care a devenit
cel mai bun ucenic al lui: „Tu să rămâi în lucrurile pe care le‑ai
învăţat şi de care eşti deplin încredinţat, căci ştii de la cine
le‑ai învăţat: din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi, care pot
să-ţi dea înţelepciunea care duce la mântuire, prin credinţa în
Hristos Isus.” (2 Timotei 3:14-15) Sfintele Scripturi, cu cele 66
de cărţi ale lor sunt cele mai răspândite cărţi din lume şi ce-i mai
important, sunt cărţile din care putem învăţa cum să trăim aici
pe pământ şi pentru eternitate. Prin ele Dumnezeu ne vorbeşte
personal pentru orice nevoie a vieţii. Nu există domeniu al vieţii
în care să nu poţi fi îndrumat, nici întrebare la care să nu găseşti
răspuns în Scripturi.
Este foarte important să citiţi şi să învăţaţi cât mai mult
din Biblie acum, când mintea este cea mai capabilă să asimileze.
Mai târziu în viaţă, mintea devine mai greoaie, mai încărcată şi
procesul învăţării şi al memorării este mai dificil. Acum aveţi şi
timpul necesar pentru a lectura şi studia Biblia. Vă va rămâne
şi timp pentru şcoală şi pentru joacă, dar nu pentru jocuri pe
telefon sau pe computer, din acelea care nu se mai termină şi
care vă vor obosi mintea fără folos.
Timotei a învăţat Scripturile din copilărie pentru că l-a
ajutat mama şi bunica, care erau credincioase. Poate că tatăl lui,
care era grec, ar fi vrut să facă din el un filozof sau un sportiv,
dar slavă Domnului că mintea lui a fost inundată de cele sfinte
şi nu de mitologiile greceşti sau de alte plăceri ale vremii lui. Pe
lângă ajutorul pe care l-a avut din familie, poate în adolescenţă
sau cel târziu la tinereţe, a avut harul să fie preluat de apostolul
Pavel, care a continuat efortul celor din familie şi l-a aprofundat
„Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui, vestiţi lucrările Lui printre popoare, pomeniţi mărimea Numelui Lui!"
(Isaia 12:4)
în Scripturi. Cu siguranţă că acest proces a fost posibil numai
cu acceptul şi strădania acestui copil, care a devenit un bun
predicator.
Dacă veţi învăţa din pruncie Scripturile şi, evident, dacă
le veţi crede şi veți dori să le împliniţi, veţi rămâne curaţi, ca
băieţi şi fete şi nu veţi purta amintiri de care să vă fie ruşine
mai târziu. Va fi ferice de voi dacă nu veţi avea amintiri ca fiul
risipitor. Prietenii care l-au abandonat şi stăpânul porcilor care
nu-i dădea mâncare să se sature, nu pot fi comparaţi cu bunica
Lois, mama Eunice şi fratele Pavel, de care îşi amintea Timotei.
Da, Domnul este bun şi vrea să-i mântuiască şi pe cei cu amintiri
păcătoase şi dureroase dacă se întorc la El, dar amintirile nu le
vor putea alunga din minte până la moarte. Dacă unii aveţi deja
amintiri pe care le regretaţi, măcar de acum să nu mai repetaţi
greșelile făcute. Tot Biblia are învăţătura potrivită despre felul
în care se poate scăpa de vicii şi păcate şi veţi vedea că viaţa
trăită după învăţăturile ei este mult mai frumoasă decât o viaţă
păcătoasă, cum au cei mai mulţi dintre colegii voştri.
O copilărie şi o adolescenţă în care cunoşti şi împlineşti ce
este scris în Scripturi este o mare bucurie şi pentru cei din jur.
Nu doar Timotei, ci şi cei din jur aveau amintiri frumoase cu el,
aşa cum scria părintele lui spiritual: „Căci mi-aduc aminte de
lacrămile tale şi doresc să te văd, ca să mă umplu de bucurie.
Îmi aduc aminte de credinţa ta neprefăcută, care s-a sălăşluit
întâi în bunica ta Lois şi în mama ta Eunice şi sunt încredinţat că
şi în tine.” ( 2 Timotei 1:4-5)
Aşadar, luaţi Biblia cu voi la adunare, luaţi-o şi la şcoală
dacă se poate, citiţi-o şi şi scrieţi-vă întrebările pe care nu le
înţelegeţi, pentru a primi răspuns la ele de la părinţi sau de la
învăţătorii de la adunare. Acum când începe un nou an şcolar,
ataşaţi-vă din toată inima de cărţile sfinte, aşa cum îndeamnă şi
următoarele versuri:
„Pune-ţi cartea căpătâi / Cartea Celor Sfinte!
Drag copil şi să rămâi / Tot cu ea în minte.
Biblia, Biblia / Este-a vieţii carte,
Dumnezeu prin ea de viaţă / Ţie-ţi face parte.
Ea-ţi răspunde ne-ncetat / La orice întrebare,
Dacă-ntrebi cu gând curat / Şi cu ascultare.
Ea cu dărnicie oricând / Ţie-ţi dă lumină
Şi-ţi înalţă orice gând / Dincolo de tină.
Ca s-ajungi la Dumnezeu / În cereşti palate,
Pune-ţi cartea Lui mereu / Căpătâi în toate!”
Învăţătorul
3

„Suntem înconjuraţi cu un nor aşa de mare de martori”
Mărturii ale credinţei,
din fosta URSS
Soţul meu Savcenco Nicolae Roman (n.1923) a fost
condamnat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial în
1943 la 8 ani închisoare. Pe când se afla în închisoare a întâlnit
creștini care i-au mărturisit cuvântul lui Dumnezeu. Astfel, din
timpul detenției a devenit un creștin devotat. A devenit de
asemeni un credincios dedicat misionarismului. Odată eliberat
din prima condamnare de drept comun, activitatea sa i-a adus
în 1963, trei ani de închisoare sovietică, dar de această dată,
pentru mărturisirea credinței sale creștine. În 1967 a fost din
nou condamnat și în 1971 condamnat pentru a patra oară la
închisoare. Chiar și în perioadele de libertate, datorită ferventei
lui activități, a trebuit să plătească amenzi substanțiale. Presa și
radioul sovietic au condamnat public activitatea lui creștină.
Când avea 60 de ani, a fost rearestat, chiar de la locul
de muncă. După câteva săptămâni de interogatorii, a fost
condamnat la 2 ani și jumătate de închisoare. A fost bătut cu
sălbăticie și torturat. A murit la vârsta de 66 ani în martie 1989
(chiar la căderea regimului comunist din Uniunea Sovietică –
n.t.) Eram de multe ori amenințați de autoritățile comuniste că
ni se vor lua copiii. Aducem mulțumire Domnului că aceștia au
rămas cu noi și că am ajuns cu bine la vârsta de 85 de ani.
Leontevna Ludmila Savcenco
M-am născut în 1930. La 20 ani când am fost luat în armată,
datorită credinței mele, am refuzat să depun jurământul cu arma
în mână (pentru statul comunist ateu.) Pentru aceasta am fost
condamnat la 5 ani de închisoare. Am stat în pușcarie în orașul
Baku. Când a murit Stalin, am fost eliberat printr-o amnistie
generală. Am fost botezat imediat ce am ieșit din închisoare,
într-o biserică din orașul Saratov. Apoi m-am căsătorit și în anul
1961. Datorită mărturiei mele creștine, am fost arestat fiind
luat chiar din biserică în timpul serviciului divin de Paște. Statul
comunist m-a condamnat la cinci ani de închisoare și cinci ani
deportare cu domiciliul forțat în Siberia. Pentru că țineam acasă
întâlniri creștine clandestine, casa în care locuiam cu soția și cei
doi copii mici, ne-a fost confiscată. Soția aștepta cel de-al treilea
copil, care s-a născut prematur și după șase luni a murit. Eu nu
am reușit să-l văd. Zece ani mai târziu m-am întors în Saratov și
am răscumpărat casa. În 1974, din nou, datorită activității nostre
creștine, autoritățile sovietice comuniste au hotărât să ne ia cei
6 copii minori. La muncă, autoritățile comuniste au organizat o
adunare în care s-a votat să se ia copiii credincioșilor și să fie dați
în grija statului. Din fericire, autoritățile locale și chiar Procuratura
au refuzat să facă actele pentru familia noastră și iată de ce:
După această adunare, pe neaşteptate a murit anchetatorul din
Securitate şi, spre uimirea tuturor, nu după mult timp a murit şi
al doilea anchetator într-un accident. Astfel, autorităților locale
le-a fost frică să acționeze împotriva credincioșilor. Acum avem
11 copii. Rămânem recunoscători Domnului pentru grija pe care
ne-a purtat-o de-a lungul întregii noastre vieți.
Muravleov Nicolae Petrovici
4 „Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui, vestiţi lucrările Lui printre popoare, pomeniţi mărimea Numelui Lui!"
(Isaia 12:4)
Istoria credinţei
Evrei 12:1
M-am născut în Moscova în 1940. În anii ‘70 mă ocupam
cu educația copiilor creștini. Activitatea noastră era ilegală. Noi
desfășuram adunările noastre pe la casele credincioşilor. Poliția
apărea chiar și în timpul serviciului divin. Întocmeau procese
verbale şi eram amendaţi. Am fost arestat pe când mă aflam la
serviciu în 1969. Acasă a urmat o percheziție minuțioasă. Am
fost închis în închisoarea Butyrka, faimoasă pentru torturile de
acolo. Interogatoriile au durat patru luni. Mi s-a propus să devin
colaborator KGB, să dau informații referitoare la activitatea
creștină clandestină. Desigur, am refuzat categoric. Ca rezultat,
am fost condamnat la 3 ani de închisoare. Mi-am ispășit
pedeapsa în orașul Klintsy, regiunea Breansk. Mai erau câțiva
frați din regiune închiși cu mine în lagăr și am încercat să avem
în timpul liber o adunare mică. Am fost observați de autoritățile
închisorii și împrăștiați în diferite zone. Am fost trimis la o muncă
mai grea, la un cuptor pentru arderea cărămizilor. Mulțumesc
lui Dumnezeu pentru grija și binecuvântarea Lui asupra mea.
Bogdanov Iurii Nicolae
M-am născut în satul Sângereii Noi în nordul
Republicii Socialiste Sovietice Moldova (o fostă regiune a
Uniunii Sovietice, acum Republica Moldova). Părinții mei
erau creștini baptiști. Am devenit credincios din tinerețe,
promițând Domnului să-L slujesc toată viața mea. În
perioada sovietică era o tipografie clandestină baptistă care
scotea o publicație care circula în secret printre credincioși.
Se numea „Chrestianin” (Creștinul) și a tipărit zeci de mii de
exemplare din Noul Testament. Datorită acestei activități
ilegale, am fost arestat în 1979 și condamnat la trei ani de
închisoare. După terminarea pedepsei am fost eliberat. În
1982 m-am căsătorit și am continuat să lucrez în activitatea
clandestină de tipărire de literatură creștină. Pentru aceasta
mi s-a deschis un alt dosar. Am fugit de acasă și timp de 5
ani am trăit ascuns. M-am întors acasă doar în 1987 când
toți credincioșii au fost eliberați din pușcării. Îi mulțumesc
lui Dumnezeu că mi-a dat ocazia să-L slujesc în această mare
lucrare. Am avut parte de multe greutăți și situații dificile în
viață pentru care mulțumesc lui Dumnezeu. Pentru că soția
mea este din Rusia, ne-am mutat din Republica Moldova și
acum sunt pastor într-o biserică din regiunea Breansk, Rusia.
Am fost binecuvântați cu 12 copii și 23 de nepoți.
Borinschi Filip Vasile
Prin mila Dumnezeului nostru, am ajuns la 83 ani.
Dumnezeu ne-a dat o familie mare, avem 7 copii, 42 de nepoţi
şi 26 de strănepoţi. De 6 ani trăim în regiunea Belgorod, orăşelul
Şebeikino, Rusia. Înainte am locuit în răsăritul îndepărtat,
în Siberia în orașul Habarovsk. Am trăit într-o casă de lemn.
Aveam în casă o sobă şi ne încălzeam cu lemne. Apa o aduceam
de departe. Fiind înaintat în vârstă, ne-am schimbat locuinţa
într-o zonă cu o climă mai blândă şi ne străduim să-L slujim pe
Domnul cât mai suntem în viaţă.
Istoria credinţei
„Suntem înconjuraţi cu un nor aşa de mare de martori”
Evrei 12:1
În vremurile trecute am avut parte de multe suferinţe şi
prigoniri. Prima dată am fost condamnat în anul 1973, la un
termen de închisoare de 7 ani jumate. Primii 4 ani jumate i-am
făcut într-o închisoare din Ucraina, regiunea Lugansk. Mai apoi,
pentru 3 ani, am fost dus în răsăritul depărtat, lângă oraşul
Habarovsk. Două luni am călătorit cu trenul până pe malul
mării Ohotsk. Era o regiune cu o climă foarte aspră. A doua
oară am fost condamnat în 1983, pe un termen de 3 ani. Cu 2
ani mai târziu, în 1985, a fost condamnată şi soţia mea, la 3 ani
de închisoare. Cei 5 copii ai noştri au rămas fără mamă şi fără
tată. Copiii au fost îngrijiţi de prieteni, fraţi şi surori din biserică.
Am fost eliberat în anul 1986, soţia era încă în închisoare. Eu
mergeam la ea cu colete cu produse alimentare. Aflându-se în
închisoare, s-a îmbolnăvit foarte grav. Aveam bănuieli că agenţii
KGB-ului au contribuit la aceasta. După eliberarea ei, a mai trăit
două luni. Dar mulţumesc mult lui Dumnezeu pentru că nu am
fost niciodată părăsit de El.
Stefan Ghermaniuk
Am devenit creștină la 14 ani în anul 1965, an în care am
fost și botezată. Mi-am iubit mult Mântuitorul și L-am slujit cu
pasiune de-a lungul vieții. Am vrut să fac ceva de care El să fie
mulțumit. Am recitat poeme creștine în biserică și am cântat în cor
cu tinerii. Apoi am început activitatea misionară cu tinerii cărora
le-am dedicat câțiva ani. A fost multă persecuție în ținuturile
noastre, ale Uniunii Sovietice. Dacă eram prinsă când predam
copiilor despre credință, însemna cu siguranță închisoarea. Am
fost trimisă pentru un an să fiu profesoară pentru copiii dintr-o
tabără creștină. Eram cazați (în secret) într-o pădure, în corturi.
Copiii veneau din Rusia, Belarus, Ucraina, Caucaz, Siberia,
Ural, Kazakhstan, Asia Centrală și republicile sovietice baltice
(Lituania, Estonia, Letonia.) Inimile acestora s-au schimbat când
Dumnezeu le-a vorbit. Printre jocuri, s-au împrietenit unul cu
altul, au învățat multe cântece creștine și pasaje din Biblie.
Unii au învățat cum să-și mărturisească credința. Acum, că au
trecut atâția ani, unii dintre acești copii ajunși adulți, sunt în
„Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui, vestiţi lucrările Lui printre popoare, pomeniţi mărimea Numelui Lui!"
(Isaia 12:4)
slujba diverselor biserici. Aceste tabere
creștine pentru copii au fost pentru mine o
experiență pentru întreaga viață.
În 1980, am primit niște literatură
creștină ilegală în casa noastră, Biblii,
Evanghelii și altele. Le-am distribuit
împreună cu frații mei, totul după un plan
stabilit. Fratele meu de 20 ani s-a dus la
gara locală pentru a trimite ceva din literatura
creștină în orașul Zaporojie (în Ucraina). A fost arestat pe loc de
KGB. Trei luni mai târziu, eram prinsă și eu de poliția sovietică.
M-au dus într-un fel de arest preventiv unde am fost pusă cu alte
câteva femei. Ne-am putut mărturisi credința reciproc. Când
ne-au condamnat datorită literaturii creștine, eu am primit 3
ani de închisoare și fratele meu 2 ani. În felul acesta, Dumnezeu
ne-a pus dinadins în aceste închisori pentru a-I aduce mărturie,
locuri în care nu am fi putut ajunge cu Evanghelia altfel decât
arestați. Slăvit să fie Domnul!
Liubovi Uhina (născută Donchenko)
Fiind diaconul bisericii prigonite din Moscova, în 1981 am
fost condamnat de către Judecătoria din oraşul Moscova la doi
ani şi jumătate de închisoare. Am ispășit pedeapsa în climatul
extrem al Siberiei, în Răsăritul îndepărtat, în fosta Republică
Sovietică Buriatia. Am fost amenințat cu împușcarea. Munca și
condițiile de detenție erau atât de aspre încât 15-20 oameni
mureau în fiecare lună. Noi produceam materiale de cale
ferată. Odată, m-am prăbușit sub povara traverselor pe care le
căram. În spitalul închisorii, doctorii au vrut să mă opereze, dar
am refuzat pentru că le cunoșteam intențiile. După aceea a fost
o tentativă de a fi otrăvit. Am simţit un gust ciudat în farfurie
și am refuzat să mănânc dar oricum, ceea ce am mâncat mi-a
dat 10 zile de crampe violente și vomitat. Din acel moment am
mâncat doar pesmeți cu apă. Cu 13 zile înainte de eliberare,
autorităţile închisorii mi-au deschis un dosar penal, ca să-mi
adauge un nou termen de închisoare. Dar documentele nu au
sosit la timp din Moscova şi am fost eliberat la sfârşitul celor doi
ani şi jumătate la care am fost condamnat.”
Pozdniakov Nicolae Petrovici
http://asociatiacrestinasabinawurmbrand.ro
Preluare şi prelucrare Bogdan Fereşteanu
5
 Căutaţi în cartea Domnului
„Căutaţi în cartea Domnului şi citiţi! Nici una din toate acestea nu va lipsi”
Isaia 34:16a

A
1
Plante din Biblie 2
A-B: O astfel de grădină a vrut
3
să facă Ahab din via lui Nabot.
4
1. Planta cu care a asemănat Dumnezeu Israelul.
Viţa... 5
2. Era în mijlocul grădinii Edenului. Pomul... 6
(neart.)
3. Cărturarii și fariseii dădeau zeciuială din el. 7
4. Lemnul lui era folosit pentru construirea 8
Templului.
5. Ingredient pentru pâinea lui Ezechiel. B
6. Umbrar pentru hipopotam.
7. Preferabil față de mana pe care o primeau
evreii în pustie.
8. La recoltă, nu se treieră cu leasa, ci se bate cu bățul. A

Estera Anistoroaiei 1
2
3
4
Personaje din Biblie 5
A - B Tălmăcirea unui nume al lui Solomon
6
1. Un nume al lui Solomon 7
2. O moaşă din Egipt.
3. Fiu al lui Iacov. 8
4. Fiu al lui Chehat.
9
5. Fiu al lui Iona.
6. Tatăl lui Iosua. 10
7. Fiu al lui Eber.
8. Fiu al lui Aaron. 11
9. Fiu al lui David 12
10. Fiu al lui Metusala.
11. Fiu al lui Ner. 13
12. Soţia lui Boaz. 14
13. Fiu al lui Iefune.
14. Fiu al lui Iacov. 15
15. Fiu al lui Aaron.
Lorena Atudoroae B

6 „Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui, vestiţi lucrările Lui printre popoare, pomeniţi mărimea Numelui Lui!"
(Isaia 12:4)
 Căutaţi în cartea Domnului
„Căutaţi în cartea Domnului şi citiţi! Nici una din toate acestea nu va lipsi”
Isaia 34:16a

Cine suntem noi? Dar oaspeţii noştri?

Noi doi am fost creaţi şi rânduiţi să ne trăim zilele afară din cetate. Deşi arătăm diferit, suntem din
aceeaşi familie, având o experientţă asemănătoare: amândoi am avut câte un oaspete care s-a adăpostit în
locuinţa noastră. Aceşti doi oaspeţi ce ne-au vizitat comunicau direct cu Stăpânul nostru, de la care primeau
uneori misiuni greu de îndeplinit, alteori mesaje aspre de transmis. Însă, în timpul vizitei, oaspeţii noştri erau
foarte supăraţi şi deznădăjduiţi, astfel încât doreau să moară, totuşi s-au bucurat de slujirea noastră în calitate de
gazde. Atunci, în locuinţa unuia dintre noi s-a desfăşurat o minune prin care oaspetele a fost întărit şi înviorat, iar
locuinţa celuilalt a fost destrămată pentru a sluji de învăţătura celui ce se adăpostea în ea. Oricât de neînsemnaţi am fost, Stăpânul
nostru ne-a folosit în planul Său şi ne-a rânduit să slujim celor în nevoie. E bine să ştiti numele noastre, dar mai important este să
luaţi exemplul nostru şi să slujiţi Stăpânului potrivit planului şi chemării Sale pentru voi! (E.A.)

Dragi copii Sfaturi înţelepte pentru copii şi

Dragi copii, călcați pe urma adolescenţi
Domnului Isus Hristos,
Nu vă departați de turma „Iată vreo câteva din pildele lui
Bunului Păstor milos.
Solomon...” (25:1)
Fiincă-n jurul turmei Sale
Lupul dă târcol pâș-pâș!
Poate-i iese-un miel în cale Ascultă ce te învaţă tata şi mama: „Ascultă, fiule, învățătura
Și se-aproprie târâș. tatălui tău și nu lepăda îndrumările mamei tale!” (1:8); „fiule, păzește
sfaturile tatălui tău și nu lepăda învățătura mamei tale...” (6:20);
Stați aproape, doar Păstorul Nu te lăsa amăgit și câștigat de prieteni şi colegi răi: „fiule, dacă
Este Cel ce vă păzește, niște păcătoși vor să te amăgească, nu te lăsa câștigat de ei!” (1:10);
El vă duce la izvorul Nu te însoţi cu cei răi, ci ferește-te de ei. – „Fiule, să nu pornești la
Când prin verzi pășuni vă crește.
drum cu ei, abate-ţi piciorul de pe cărarea lor!” (1:15);
Când un miel sau când oaie Doreşte să-L cunoşti pe Dumnezeu: „Fiule, dacă vei primi
Rătătcește în păcat, cuvintele mele, dacă vei păstra cu tine învățăturile mele, [...], atunci vei
El o caută-n vânt și ploaie înțelege frica de Domnul, și vei găsi cunoștința lui Dumnezeu. (2:1)”;
Și-o aduce-ndurerat. Nu uita sfaturile bune: „Fiule, nu uita învățăturile mele și
păstrează în inima ta sfaturile mele!” (3:1);
Dar când cade-n rebeliune Nu respinge disciplinarea: „Fiule, nu disprețui mustrarea
Și nu vrea salvarea Sa Domnului și nu te mâhni de pedepsele Lui.” (3:11);
N-o mai scoate din genune, Nu uita învățăturile înțelepciunii: „Fiule, să nu se depărteze
Îi respectă-alegerea. învățăturile acestea de ochii tăi: păstrează înțelepciunea și chibzuința!”
(3:21);
Lupul o presimte, apare
Ferește-te de garantarea și răspunderea pentru greșelile altuia:
Și cu ochii de jar, turbat,
Dintr-un salt o prinde-n gheare, „Fiule, dacă te-ai pus chezaș pentru aproapele tău, dacă te-ai prins pentru
Treace-apoi la devorat. altul... fă totuși lucrul acesta, fiule: dezleagă-te, căci ai căzut în mâna
aproapelui tău! ...” (6:1-3);
În zadar sub colți se zbate Nu mai asculta învățături eretice: „Încetează, fiule, să mai
Sfâșiată crud hain, asculți învățătura, dacă ea te depărtează de învățăturile înțelepte.”
Prea târziu... sfârșește-n moarte (19:27);
A respins harul divin. Fă bucurie părinţilor tăi: „Fiule, dacă-ți va fi inima înțeleaptă,
inima mea se va bucura.” (23:15); „fiule, fii înțelept și înveselește-mi
Iată, pentru ce nu-i joacă inima și atunci voi putea răspunde celui ce mă batjocorește.” (27:11);
Să fii mielul risipit, Predă-te cu totul Înțelepciunii: „Fiule, dă-mi inima ta și să
E-n pericol cel ce pleacă
găsească plăcere ochii tăi în căile Mele.” (23:16);
De la turmă răzlețit.
Ia tot ce e binefăcător sufletului: „Fiule, mănâncă miere, căci
Doar la Domnu-i siguranță este bună și fagurul de miere este dulce pentru cerul gurii tale.” (24:13);
Să ajungem toți pe plai Teme-te de autorităţi: „Fiule, teme-te de Domnul și de împăratul;
Dragi copii, s-avem speranță și să nu te amesteci cu cei neastâmpărați!” (24:21);
Că-ntr-o zi ne duce-n rai.
Beniamin Popescu
Simion Buzduga
„Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui, vestiţi lucrările Lui printre popoare, pomeniţi mărimea Numelui Lui!" 7
(Isaia 12:4)
 Statutul moral şi spiritual al copilului
„Caută să fii evlavios.”
1 Timotei 4:7b

Meditaţii din cartea

Proverbele lui Solomon
„Pentru căpătarea învățăturilor de bun grele. Cãci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lãudãroși, trufași,
simț, de dreptate, de judecată și de nepărtinire;” hulitori, neascultãtori de pãrinți, nemulțãmitori, fãrã evlavie, fãrã dragoste
(Proverbe 1:3) fireascã, neînduplecați, clevetitori, neînfrînați, neîmblînziți, neiubitori
Dacă în meditaţia trecută ne-am ocupat de de bine, vînzãtori, obraznici, îngîmfați; iubitori mai mult de plãceri decît
disciplină, astăzi ne vom ocupa de bunul-simţ; iubitori de Dumnezeu; avînd doar o formã de evlavie dar tãgãduindu-i
bunul-simţ despre care Goethe spunea că este puterea. Depãrteazã-te de oamenii aceștia.” Pe fiecare treaptă a ierarhiei
geniul umanităţii. Omul poate deveni celebru prin societăţii în care trăim, vom întâlni astfel de oameni: egoişti, îngâmfaţi,
ceea ce ştie, prin ceea ce face, prin calităţile sale imorali, şi obraznici.
de orice natură, dar geniul în a fi OM, ţine doar Obrăznicia este cred, exprimarea cea mai clară a absenţei sau a
de măsura trăirii bunului-simţ. Încă din fragedă puţinătăţii bunului-simț. Am putea spune mai simplu că obrăznicia
copilărie, bunul simţ devine o noţiune accesibilă; este opusul bunului-simţ. Consecinţele obrăzniciei sunt dezastruoase
copilul înţelege, la 3-4 ani, ce înseamnă respectul şi pentru viata aceasta şi pentru eternitate. Nu ştiu în ce ipostază te
pentru părinţi, grija şi buna relaţionare cu frăţiorii surprinde cuvântul din această zi, dar îţi propun să călătorim alături prin
mai mici sau mai mari, începe să înţeleagă că nu i se cartea proverbelor, eliberându-ne de orice formă de obrăznicie pe care
cuvine lui totul, învaţă să împartă mărul, ciocolata o mai observăm în atitudinile noastre, în vorbele, în privirile noastre sau
sau bomboanele cu ceilalţi. De asemenea, încă de poate cuibărită în simţămintele noastre lăuntrice neexprimate încă, şi tot
mici, ne place să fim, sau să părem cel puţin că împreună să clădim un caracter solid şi frumos, fundamentat pe temelia
suntem, inteligenţi, abili, cu o capacitate sporită de bunului simţ, care ne va face din ce în ce mai plăcuţi şi înaintea oamenilor
a înţelege, cu mult discernământ; fiecare din noi şi înaintea lui Dumnezeu. Curaj şi încredere! Încredere nu în forţele proprii,
începe să creadă despre sine că are întotdeauna ci în Dumnezeu, care ne va da tot ajutorul de care avem trebuinţă.
dreptate, fiecare din noi se simte îndreptăţit şi apt Cu bine!
să emită o judecată ascuţită, îndreptată mai ales Marin Pintilie
spre alţii. Putem dobândi toate aceste calităţi ce
țin de agerimea minții (Proverbe 1:4) şi totuşi, cu
ele putem să devenim copii fidele ale unui personaj
negativ, evocat în Luca 18:2-4, un om, care de
Dumnezeu nu se temea și de oameni nu se rușina.
La ce folos ne-ar fi o astfel de reputaţie sau
identitate? De aceea, autorul cărţii Proverbelor
consideră fundamental necesară, lângă tot ce ţine
de agerimea minţii sau înainte de ea, dobândirea
bunului-simţ.
Fără îndoială, judecătorul din Luca 18 nu era
un om incult. Era un om instruit, inteligent, era
capabil să conducă un proces, știa să aplice legea,
să facă dreptate. Avea tot bagajul de cunoștințe
și de informații necesar, pentru a ocupa postul de
judecător, dar îi lipsea un singur lucru: bunul-simţ.
Iar absența acestei componente esenţiale pentru
caracterul uman, l-a dăruit posterităţii ca pe un
personaj de tristă pomenire. La astfel de oameni
se referea apostolul Pavel în scrisoarea adresată
Bisericii din Efeseni 4:19 „Ei și-au perdut orice pic
de simțire, s-au dedat la desfrânare și săvârșesc cu
lăcomie orice fel de necurăție.”
Nedobândirea bunului-simţ în acea perioadă
de început a vieţii, perioadă pe care o numim „cei
şapte ani de acasă”, sau pierderea lui pe parcursul
vieţii ne aruncă în prăpastia morală şi spirituală pe
care acelaşi apostol Pavel ne-o prezintă în 2 Timotei
3:1-5; „Să știi cã în zilele din urmã vor fi vremuri

8 „Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui, vestiţi lucrările Lui printre popoare, pomeniţi mărimea Numelui Lui!"
(Isaia 12:4)
 Predica pentru copii
„Ce am auzit, ce ştim, ce ne-au povestit părinţii noştri, nu vom ascunde de
copiii lor, ci vom vesti neamului de oameni care va veni laudele Domnului,...”
Psalmul 78:3-4

Orbul din naştere

C ontext: Printre minunile efectuate de Domnul Isus Hristos,
un loc unic îl ocupă vindecarea unui orb din naştere. Aceasta
pentru felul în care a fost vindecat şi toată dezbaterea pe tema
orbirii şi vindecării lui, care a cuprins pe cei doisprezece ucenici,
dar şi partida fariseilor. Însă dintre toate cele întâmplate atunci,
cel mai important a fost întâlnirea lui cu Domnul Isus după
vindecare. „Cine este înţelept, să ia seama la aceste lucruri şi să
fie cu luare aminte la bunătăţile Domnului.” (Psalmul 107:43)
sănătăţii organismului nostru. Este un har
mai mare să vezi bine decât să fii vindecat
de orbire, o binecuvântare mai mare să auzi
decât să-ţi recapeţi auzul printr-o minune.
Atât sănătatea permanentă cât şi minunile de vindecare arată
„lucrările lui Dumnezeu”. Le vedem? Le recunoaştem? „O, de ar
lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea lui şi pentru minunile
Lui faţă de fiii oamenilor!” (Psalmul 107:8)

1. Un bolnav din naştere: „Când trecea, Isus a văzut pe un

orb din naştere. Ucenicii Lui L-au întrebat: «Învăţătorule,
cine a păcătuit: omul acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb?»
Isus a răspuns: «N-a păcătuit nici omul acesta, nici părinţii lui;
ci s-a născut aşa, ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu.»”
(Ioan 9:1-3) Cei ce-l cunoşteau ştiau că acel orb s-a născut fără
vedere, nu s-a îmbolnăvit pe parcursul anilor, ca printr-o boală
sau un accident să-şi piardă vederea, dar pentru a nu mai avea
niciun dubiu asupra acestui fapt, să urmărim şi dialogul dintre
farisei şi părinţii lui: „Acesta este fiul vostru, care spuneţi că s-a
născut orb?” (Ioan 9:19) „Ştim că acesta este fiul nostru şi că s-a
născut orb.” (Ioan 9:20) Nu ştim câţi ani avea orbul acesta, dar
putem şti că a avut o copilărie nefericită pentru că nu s-a putut
bucura de tot ce oferă lumina ochilor, căci „dulce este lumina şi
o plăcere pentru ochi să vadă soarele.” (Eclesiastul 11:7)
Motivele ca un copil să se nască orb sau în general să fie
bolnav, aşa cum au întrebat ucenicii, pot fi mai multe, începând cu
păcatul, care aduce multe pedepse, dar nu întotdeauna este aşa.
Iată că acest caz se explică altfel, deci atunci când vedeţi un copil cu
un handicap din naştere sau îmbolnăvit mai târziu să nu vă grăbiţi să
daţi răspunsuri, pentru că numai Domnul are o explicaţie corectă.
Dar care are răspunsul la întrebarea: „De ce cei mai mulţi
copii sunt sănătoşi?” Întrebaţi bunătatea Domnului pentru a
afla răspunsul corect.
3. Un om mântuit: După ce fariseii L-au vorbit de rău pe
Domnul şi el i-a luat apărarea, „l-au dat afară”. Orbul însă
le spusese: „Dacă este cineva temător de Dumnezeu şi face voia
Lui, pe acela îl ascultă. De când este lumea, nu s-a auzit să fi
deschis cineva ochii unui orb din naştere. Dacă omul acesta n-ar
veni de la Dumnezeu, n-ar putea face nimic.” (Ioan 9:31-33) După
terminarea anchetei, „Isus a auzit că l-au dat afară; şi, când l-a
găsit, i-a zis: «Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?» El a răspuns: «Şi
cine este, Doamne, ca să cred în El?» «L-ai şi văzut»” i-a zis Isus
«şi cel care vorbeşte cu tine, Acela este.» «Cred, Doamne» I-a
zis el; şi I s-a închinat.” (Ioan 9:35-38) Iată că pe cât de simplă
a fost vindecarea, pe atât de simplă a fost mântuirea lui. El a
crezut şi a devenit un închinător adevărat. Tu ai crezut sau încă
nu eşti lămurit, ca fariseii ce l-au interogat pe cel vindecat?
Minunea aceasta îţi vorbeşte şi ţie, ca altădată unui comandant
de penitenciar, o altă minune interesantă, cutremurul din Filipi:
„Crede în Domnul Isus şi vei fi mântuit” (Fapte 16:31). Dacă nu
vei crede, vei împărtăşi soarta anchetatorilor orbului, care nu
puteau nega minunea dar nici nu voiau să accepte că El este
Mântuitorul lumii. „Fariseii şi învăţătorii Legii au zădărnicit
planul lui Dumnezeu pentru ei....” (Luca 7:30)
Învăţătorul

2. Un orb vindecat: Isus „a scuipat pe pământ şi a făcut tină

din scuipat. Apoi a uns ochii orbului cu tina aceasta şi i-a zis:
«Du-te de te spală în scăldătoarea Siloamului”» (care, tălmăcit,
înseamnă: Trimes). El s-a dus, s-a spălat şi s-a întors văzând
bine.” (Ioan 9:6-7) Chestionat de farisei referitor la procedura de
vindecare, el a răspuns: „Omul acela, căruia i se zice Isus, a făcut
tină, mi-a uns ochii şi mi-a zis: «Du-te la scăldătoarea Siloamului,
şi spală-te.»” M-am dus, m-am spălat şi mi-am căpătat vederea.”
(Ioan 9:11) Ce minunat! Ce experienţă interesantă! Oare care
au fost primele lui reacţii văzând lumea din jur, pomii, florile,
animalele şi oamenii? Dacă a fost orb din naştere, el doar pipăise
cele de lângă el, dar acum putea vedea până în înaltul cerului.
Poate că în prima noapte senină a privit cu uimire stelele pe cer.
Toţi bolnavii au satisfacţii deosebite când ajung iar sănătoşi, faţă
de cei ce sunt sănătoși, care nu ştiu cum este să fii bolnav. Ce
fericit va fi cel şchiop când va umbla normal!
Este bine să dorim vindecarea celor bolnavi, în primul rând a
celor care de mici sunt bolnavi. Apoi să nu-i uităm pe cei sănătoşi,
să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru minunile permanente ale

„Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui, vestiţi lucrările Lui printre popoare, pomeniţi mărimea Numelui Lui!" 9
(Isaia 12:4)
 Copilăria
„Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze şi când va îmbătrâni,
nu se va abate de la ea.”
Proverbe 22:6

Daniela
partea a XVI-a

Daniela a fost absorbită de discuţie, încât nu s-a clintit de

pe scaun. Sora ei, Lili, asculta şi ea atentă, dar în acelaşi timp a
strâns masa, a aşezat lucrurile la locul lor şi a măturat.
– Mama, în curând voi avea un concurs de recitat poezii şi
eu nu am pregătit nicio poezie.
– Ar fi bine să participi şi tu, Daniela, la acest concurs. Ştiu
că tu ai talent în acest domeniu.
– Mulţumesc, mama, dar ce să fac cu talentul dacă nu ştiu
ce poezie să aleg?
– Îmi amintesc o poezie pe care am recitat-o eu, pe când
eram elevă. Eu ţi-o voi recita şi tu să o notezi pe o hârtie. Ştiu că
nu îţi va lua mult timp să o înveţi. Titlul poeziei este: „Mama”,
iar autorul ei este Vasile Militaru .
– Tocmai ce iubesc eu foarte mult! a exclamat Daniela,
bucuroasă.
Daniela îşi pregăti instrumentul de scris şi hârtia. Zâmbi
aducându-şi aminte că numai cu câţiva ani în urmă, folosea
un toc pentru scris, pe care trebuia mereu să îl introducă în
călimara cu cerneală, iar nu de puţine ori, peniţa era în stare
să-i facă „porci” pe caiet. „Porcii” erau nişte pete de cerneală,
atunci când peniţa se uza. Acum avea un stilou. Unul modern
pe care îl alimenta o dată la câteva zile. Şi peniţa stiloului mai
zgâria foaia câteodată, dar porcii erau o excepţie.
– Ia te uită, ce harnică eşti la scris!
Daniela se opri şi privi spre sora ei, dăruindu-i un zâmbet.
Auzise bine această laudă mult râvnită, „harnică”, era pe
drumul cel bun. Mama îi dicta mai departe poezia, iar stiloul
alerga parcă pe hârtie. Scria frumos.
Daniela învăţă poezia chiar în seara aceea, dar învăţă şi
intonaţia poeziei, chiar de la mama ei, care o recitase atât de
frumos, de parcă ar fi fost din nou la şcoală, eleva silitoare de
altădată. Ea era foarte recunoscătoare lui Dumnezeu pentru
mama şi sora ei, Lili. Formau o familie unită, bucurându-se
împreună şi chiar plângând împreună, atunci când cineva trecea
prin suferinţă. Simţea din plin „mâna bună a Dumnezeului
Ceresc”, care binecuvânta puţinul ce îl aveau, pentru a le fi de
prisos, şi chiar pentru a dărui şi altora în nevoie. Întotdeauna
dăruiau puţin, în comparaţie cu ce le binecuvânta Dumnezeu
mai apoi. Liniştea, pacea şi mulţumirea către Tatăl ei ceresc,
plin de milă şi generozitate, puse stăpânire pe inima ei şi grija
zilei de mâine se pierdu în noapte, iar odihna binefăcătoare o
învălui într-un somn adânc.
În dimineaţa următoare, clasele a VIII-a erau în plină
frământare. Toţi erau curioşi să afle care erau participanţii la
concurs. Daniela simţea în inima ei o linişte deplină, asta nu
pentru că nu era o fire emotivă, uneori se emoţiona chiar până
la lacrimi, însă acum ştia că nu este aşa de greu să spui o poezie,
atunci când ai învăţat-o foarte bine. I se părea aşa uşor a recita,
în comparaţie cu a cânta.
Biruința în urma
eșecului
Scoase foaia de hârtie cu poezia şi începu să repete
versurile. Unul din colegi, trecând pe lângă banca ei, se lăuda în
gura mare, prietenului său:
– Bunica mea s-a mutat la Bucureşti şi eu voi pleca acolo
să dau examen!
Daniela sări din banca ei instinctiv, ţinându-şi obrajii cu
mâinile. Unul din băieţi era cel care o sărutase pe obraz.
– Dar unde vrei să zbori, fetiţo? Promit că nu o să mai
repet jocul!
Daniela plecă capul ruşinată.
– Dacă tot te lauzi că bunica ta s-a mutat la Bucureşti, voiam
să te anunţ că bunica mea tocmai s-a mutat în cer!
– Condoleanţe! spuse celălalt coleg, Mitruţi Ioan.
Acest coleg era sensibil sufleteşte, deşi era singurul copil
la părinţi, iar tatăl său care lucra ca mecanic de locomotivă avea
un salariu bun, totuşi el era un băiat cu bun simţ şi foarte silitor
la învăţătură.
– Multumesc! Daniela îl răsplăti cu un zâmbet trist.
– Poezia mea se intitulează: „Patria.”
– Iar poezia mea se intitulează: „Mama.”
– Dar de ce au intrat trei profesori în clasă?
– Acesta este juriul! îi şopti Doina. Fiecare va pune câte o
notă, iar apoi se va face media.
– Aha! gândi Daniela. Deci este un concurs serios, nu e
joacă...
În sală au intrat: domnul Răileanu, un profesor mai în
vârstă, profesor de muzică, apoi doamna dirigintă şi pe urmă
doamna profesoară de limba română.
– Dragi elevi, spuse domnul Răileanu, am în faţă tabelul celor
înscrişi la concurs. Vom începe în ordine alfabetică! Bejenariu
Oltiţa, vino în faţa clasei şi recită poezia pe care ai pregătit-o!

1010 „Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui, vestiţi lucrările Lui printre popoare, pomeniţi mărimea Numelui Lui!"
(Isaia 12:4)
 Copilăria
„Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze şi când va îmbătrâni,
nu se va abate de la ea.”
Proverbe 22:6
Sigură pe sine, fata păşi cu multă îndrăzneală. Se opri în
faţa clasei, făcu o reverenţă, după care îşi duse mâna la gură
pentru a-şi drege vocea, pe urmă începu să recite visătoare,
o parte din poezia „Luceafărul”, de Mihai Eminescu. Tovarăşii
profesori zâmbeau între ei. Oltiţa gesticula cu mâinile, urca şi
cobora tonul vocii, trăind momentele poeziei. La final a fost
aplaudată, iar pe feţele profesorilor se putea citi mulţumirea.
– Coşuleanu Daniela! anunţă Domnul Răileanu.
Daniela ţâşni repede în faţă, ca o săgeată care dorea
să prindă cel mai bun loc. Cu grijă, îşi netezi ţinuta şcolară, şi
pironindu-şi privirea spre un orizont îndepărtat, dincolo de
ferestrele clasei, rosti grav:
Mama
A venit aseară mama, din sătucu-i de departe,
Ca să-și vadă pe feciorul, astăzi domn cu multă carte.
A bătut sfios la ușă, grabnic i-am ieșit în prag,
Mi s-a umezit privirea, de iubire și de drag.
Sărutându-i mâna dreaptă, ea m-a strâns la piept sfioasă,
Și întrebând-o câte toate, a intrat apoi în casă.
Înlăuntrul casei mele, câtă brumă-am adunat,
Dă prilej ca biata mamă, să se creadă-ntr-un palat.
Nu-ndrăznește nici să intre, cu opincile-n picioare,
Și cu multă grijă calcă, doar alături de covoare.
Eu o-ndemn să nu ia seama, și să calce drept, în lege,
Că doar e la fii-su-n casă, nu e-n casa vreunui rege...”
– Daniela! ţipă tovarăşul Răileanu. Opreşte-te! Cine ţi-a
spus poezia aceasta?
Daniela amuţi de frică. Rămase cu gura deschisă pentru
următorul vers şi nu s-a aşteptat să fie întreruptă.
– Mama mea, tovarăşe profesor. A învăţat-o când era
elevă la şcoală.
– Îmi pare rău, adică nu, îmi pare bine, deoarece vor fi mai
puţini concurenţi acum. Vei fi scoasă din concurs. Poezia ta îmi
trezeşte unele sentimente dureroase, referitor la mama mea şi
felul cum reciţi... parcă ai fi pe marginea unei gropi la cimitir.
Trebuia să înveţi o poezie despre ţară sau partid, ceva patriotic,
mă înţelegi? Acum eşti liberă, poţi pleca acasă!
Daniela nu s-a aşteptat deloc la o aşa „reuşită”. Privea cu
ochii mari, speriaţi, spre doamna dirigintă.
– Eleva Coşuleanu, poţi pleca! Ne întâlnim săptămâna
viitoare la orele de curs!
Daniela îşi pironi privirea în pământ, îşi luă lucrurile din
bancă şi ieşi pe uşă. Ar fi dorit să nu mai intre vreodată pe acea
uşă. Avea mintea plină de gânduri controversate. Dacă poezia
era bună, nu o recitase ea bine? Dacă o recitase bine, oare
greşise ceva la conţinutul poeziei? Nu avea niciun răspuns la
întrebări, nici o explicaţie. Nu înţelegea de ce au trimis-o acasă.
Se simţea neîndreptăţită, frustrată şi căzu din nou în melancolia
unei păsări zburătoare, căreia tocmai i se tăiaseră aripile. Era
sâmbătă dimineaţa, trecut de ora zece. Nu se făceau cursuri,
uneori se mai desfăşurau anumite concursuri sau activităţi
sportive. La concursul de gimnastică se descurcase foarte bine.
S-a făcut remarcată prin faptul că era elastică: făcea sfoara din
picioare şi podul, ca nimeni altul din clasă. Reuşea să facă şi
coşuleţul: se aşeza pe burtă şi îşi ducea vârful picioarelor la ceafă,
„Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui, vestiţi lucrările Lui printre popoare, pomeniţi mărimea Numelui Lui!"
(Isaia 12:4)
în timp ce se sprijinea pe mâini. Mersul pe
vârfuri îl practica atât de bine, încât tovarăşul
profesor i-a propus să meargă la Cluj, la şcoala
sportivă. I-a spus că poate deveni o balerină
de succes.
„Halal succes!” gândi Daniela. Şi-a
văzut şi astăzi succesul cu ochii, cu propiii
ochi. Daniela privea la oamenii de pe stradă,
căutând cu privirea o faţă luminată de bucurie, pentru a-şi
putea stăpâni lacrimile, să nu plângă pe drum. Prinse o frântură
din conversaţia a două bătrânele:
– Sunt vremuri grele, maică! Nu îţi poţi valorifica cum
trebuie animalele crescute în gospodărie. Ce mai e şi cu
colectivizarea aceasta! Ne ia tot, tot! Vai de noi!
Daniela a înţeles că nu doar cei tineri au necazuri, ci şi cei
în vârstă. Trase în piept aer parfumat de primăvară, apoi încercă
să îşi imagineze cum ar fi fost drumul spre casă, în cazul în care
ea ar fi câştigătoarea concursului. Poate că bieţii oameni ce se
confruntau cu lipsurile materiale, cu sărăcia, nu ar înţelege ce o
determină pe ea să împartă zâmbete tuturor. Şi-a adus aminte
de un verset citit de bunicul, demult, când simţea dragostea în
casa lor, în braţele bunicii Iulia.
„Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos?
Necazul sau strâmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau
lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia?” (Romani 8:35)
Când o rază de soare i-a atins obrazul, tresări. Se simţea iubită
de Tatăl Ceresc, chiar şi eşecul ei era o pricină de mângâiere.
Dumnezeu o iubeşte! Amintindu-şi aceasta, toată amărăciunea
îi dispăru brusc din inimă. Laudele ce le primise în decursul
vremii, la concursul de desen, de sport, de compuneri, durau
doar cât ar fi ţinut un fulg în palma caldă. Toate s-au topit, au
trecut, dar Dumnezeu o iubea cu o iubire veşnică. Îşi aduse
aminte de versetul din Isaia 54:10 - „Pot să se mute munţii, pot
să se clatine dealurile, dar dragostea Mea nu se va muta de la
tine şi legământul Meu de pace nu se va clătina, zice Domnul,
care are milă de tine.”
Cu faţa senină şi cu zâmbetul pe buze, intră în casă,
sărutându-şi mama şi sora.
– Bine ai venit acasă, câştigătoarea noastră! Se vede de la
o poştă că inima ta e plină de bucurie! Ţi-am pregătit o surpriză,
evenimentul trebuie sărbătorit cum se cuvine. Ghiceşte ce ţi‑am
pregătit!
Daniela făcu ochii mari de mirare, rămase o clipă pe
gânduri. Cum să le spună? Ce să le spună? Îşi luă apoi „inima-n
dinţi” şi întrebă:
– Ghici ce loc am luat?
– Mare scofală! răspunse Lili. Doar eşti prima la compus şi
la recitat poezii.
– Iată, de data aceasta nu ai dreptate! Am lăsat să se
bucure şi alţii de premiere şi am venit acasă.
Lili se opri în loc şi o privi pe Daniela în ochi.
– Vrei să spui că ai fugit de la concurs?
– Nici gând! Domnul Răileanu m-a exclus din concurs, nu
i-a plăcut poezia pe care am pregătit-o.
– Daniela, e doar din vina mea! spuse mama tristă. Trebuia
să mă gândesc că acum se promovează poeziile patriotice
comuniste, cu sloganul: „Ceauşescu şi poporul”.
(continuarea în pagina următoare)
1111

„Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze şi când va îmbătrâni,
nu se va abate de la ea.”
Proverbe 22:6
– Nu ai nicio vină, mamă dragă. Pentru mine este
cel mai bine aşa. Am prilejul să fiu cu voi şi acestea
sunt cele mai frumoase momente pentru mine.
Voi sunteţi pentru mine tezaurul ţării mele dragi.
Daniela îşi opri privirea pe dulapul unde îşi ţinea
cărţile, acolo unde îşi scria şi temele.
– Aha! Dumnealui emană acest miros în casă!
Daniela descoperi surpriza: un tort cu cremă de
şerbet de trandafiri, o cremă aromată şi rozalie. Alături descoperi o
periuţă de dinţi, portocalie cu dungi albe.
– Extraordinar! Ce surpriză plăcută! Dumnezeu mi-a îmbucurat
inima „până la cer”! E drept că m-am rugat pentru o periuţă de dinţi,
cea veche era uzată, dar nu am crezut că am să primesc una atât de
frumoasă... iar tortul e o delicatesă!
– Şi surprizele nu se încheie aici, spuse mama radiind de
bucurie. Sora voastră, Elena Georgeta, a născut un băieţel, pe nume
Emanuel Stelian şi are ochii albaştri.
Daniela sări în sus de bucurie.
– Am să îl ţin în braţe! E un bebeluş adevărat, în carne şi oase,
iar pe deasupra mai are şi ochi albaştri. Mama, vreau să merg să îl
văd, chiar acum!
– Hei, îmi ignori tortul cu desăvârşire! spuse Lili vădit
îmbufnată.
– Nu, desigur că nu! Nu plec nicăieri până nu fac să dispară
în burtica mea o felie generoasă din acest tort. Dar aveţi şi ceva de
mâncare, domnişoară?
– Astăzi veţi servi pireu de cartofi, cu şniţel de piept de pui
şi castraveţi muraţi. Acum, ajută-mă, te rog, să pun la pachet
mâncarea pentru fratele Candrea.
– O! Îngerul acela bun! suspină Daniela. Îmi place atât de mult
cum predică la adunările de duminica, şi e atât de bun, atât de blând,
cu faţa atât de senină, parcă e un înger căzut din cer!
Mama chicoti bucuroasă. Fetele acestea erau comorile ei
dragi, lumina ochilor ei.
– Scumpa mea, parcă îţi era foame! Vino la masă, draga mea.
Astăzi cu adevărat ai câştigat „concursul”, tu n-ai avut de pierdut
nimic, absolut nimic. Viaţa îşi are propria ei poezie şi autorul ei este
Dumnezeu.
– Mama, m-am gândit mult în ultima vreme la faptul că va
trebui să închei un legământ cu Dumnezeul care întotdeauna a fost
bun cu noi. Vreau să Îi slujesc Lui şi numai Lui!
– E minunată hotărârea ta, Daniela! Trebuie să vorbeşti şi cu
pastorul bisericii despre hotărârea ta.
– Mulţumesc, mamă! Am crezut că nu vei fi de acord cu mine,
dar mă bucur că mă sprijineşti în toate deciziile mele. De asemenea,
doresc să iau botezul în apă, înainte de a merge la examen. Am citit în
Evanghelia după Matei, capitolul 6, de la versetul 33.
Daniela luă Biblia, o deschise şi citi cu glas tare: „Căutaţi mai
întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui şi toate aceste lucruri
vi se vor da pe deasupra.” Dacă lucrurile privitoare la împărăţia lui
Dumnezeu sunt prioritare şi sunt numite adevărate comori, atunci
trebuie să mă străduiesc să le obţin înaintea celor pământeşti.
– Îmi place cum gândeşti, fiica mea! Privesc la tine şi admir
caracterul tău „căutător de comori”. În privinţa aceasta semeni
mult cu bunica ta, Iulia.
(va urma)
Draga Ujeniuc
12 „Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui, vestiţi lucrările Lui printre popoare, pomeniţi mărimea Numelui Lui!"
(Isaia 12:4)
Copilăria
Î
n toate timpurile au fost oameni care au ajuns nefericiţi
şi nenorociţi în viaţă datorită neascultării lor faţă de cei
ce i-au sfătuit înţelept, dar, în fond, datorită neascultării de
Dumnezeu, care asigură omului fericirea şi împlinirea, dacă
acesta acţionează după legile Lui. Dar aş vrea să vă gândiţi
că sunt copii care s-au născut în familii dezorganizate,
lipsite de conduită morală, de principii de viaţă sănătoase
şi de modele pe care ei ar putea să le urmeze. Mulţi dintre
aceşti copii, pe lângă faptul că nu se bucură de un climat
familial favorabil, de afecţiunea, îngrijirea şi ocrotirea
părintească, sunt privaţi de multe sfaturi înţelepte de
care oricine are nevoie în viaţă. Dar cred că cei mai mulţi
dintre voi sunteţi binecuvântaţi cu părinţi credincioşi, care
vă îndrumă cu dragoste şi spre binele vostru, iar sfaturi
bune primiţi pe gratis şi „pe bandă rulandă”, uneori mai
mult decât vă doriţi. Întrebarea mea pentru voi este: ţineţi
cont de ele? Puneţi preţ pe ele sau le daţi înapoia voastră,
considerându-le ieftine sau fără valoare? Dacă ele vin
gratis, nu înseamnă că sunt ieftine sau lipsite de valoare.
Ele sunt haruri, care nu trebuie nesocotite.
Am studiat recent viaţa unui tânăr despre care
Scriptura spune că „mama sa îi dădea sfaturi nelegiuite”
(2 Cronici 22: 3). Acest om, pe nume Ahazia, „a făcut ce
este rău înaintea Domnului, ca şi casa lui Ahab, căci după
moartea tatălui său, ei îi erau sfetnici, spre pierzarea lui.”
(2  Cronici 22:4) Citind aceste versete, îţi vine să crezi că
omul acesta a fost condamnat să aibă sfătuitori răi în
preajma lui. Îţi vine să-i plângi de milă citind mai departe
că, „târât de sfatul lor” (vers. 5a), s-a dus la un război,
în urma căruia şi-a pierdut viaţa. Iată că acest om nu s-a
putut bucura de părinţi care să-i dea sfaturi înţelepte, care
să-l aşeze pe drumul către binecuvântare şi fericire, ci lui
i s-au livrat sfaturi, aşa cum se exprimă Scriptura, doar
„spre pierzarea lui”. Nu cred că v-aţi dori să fiţi în locul lui
Ahazia. Cine nu-şi doreşte să se bucure în viaţă?
Dragi copii şi adolescenţi, vreau să vă fac conştienţi
de faptul că oricât de inteligenţi aţi fi sau v-aţi crede, la
vârsta voastră fragedă aveţi nevoie de sfătuitori buni.
Aveţi nevoie de „îndemn şi mustare”, căci acestea, spune
Scriptura „sunt calea vieţii”. Fără ele nu se poate vorbi de
calea vieţii. Când spunem „calea vieţii”, să ne imaginăm că
noi păşim pe un drum sigur, fără pericole, care nu are ca
finalitate moartea, ci viaţa. Şi încă viaţa veşnică. Cât ţineţi
cont de sfaturile părinţilor voştri, având în vedere că ei
sunt primii interesaţi să vă îndrume paşii pe calea vieţii?
Punând în balanţă, care sfaturi cântăresc mai greu: cele
părinteşti sau cele de cartier sau provenite din diferite
tovărăşii infantile? Eu vă cred când motivaţi că sunt părinţi
de ai voştri care nu au reuşit să facă din voi prietenii
lor, aşa încât vouă să vă fie drag sau cel puţin uşor să le
ascultaţi sfaturile şi îndrumările. În aceste situaţii, dacă
 Experienţe
„Ce am auzit, ce ştim, ce ne-au povestit părinţii noştri, nu vom ascunde de
copiii lor, ci vom vesti neamului de oameni care va veni laudele Domnului,...”
Psalmul 78:3-4

De cine asculţi?

eşti fată, caută-ţi în Biserică o soră mai în vârstă, spune-i să se
roage cu regularitate pentru tine şi fii gata să stai cât de des poţi
în preajma ei pentru a creşte sănătos. Dacă eşti băiat, caută-ţi
un frate evlavios şi fă la fel. Nu este bine să staţi doar în preajma
celor de vârste apropiate celei pe care o aveţi voi. Pentru o
dezvoltare sănătoasă şi o bună creştere în credinţă, aveţi nevoie
să staţi şi în apropierea oamenilor mai vechi pe calea vieţii, a
celor ce au început să păşească pe ea de mai mult timp.
Revenind la nefericitul Ahazia, mi-a fost milă citind despre
el şi m-am întrebat cu o oarecare dezamăgire în suflet, de ce
Dumnezeu nu l-a favorizat sau nu l-a scuzat pentru faptele lui,
având în vedere că acestea au fost efectul lipsei de sfătuitori
buni în viaţa sa. În plus, tânărul acesta a suferit multe traume,
căci fraţii săi mai mari toţi au fost omorâţi de arabi şi filisteni
în război, iar tatăl său a murit în dureri grele, în urma unei boli
necruţătoare. M-a surprins citind mai departe despre acest copil
rămas orfan: culmea, „prin voia lui Dumnezeu şi spre pierzarea
lui”(vers. 7a) a ajuns să o nimerească rău. A fost Dumnezeu
nedrept? Dar a fost vreodată Dumnezeu nedrept ca să fi fost şi
de data aceasta? Categoric nu! Ahazia avea variante de la cine
„Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui, vestiţi lucrările Lui printre popoare, pomeniţi mărimea Numelui Lui!"
(Isaia 12:4)
să înveţe. Şi până la urmă, cine-i înţelept trage învăţătură şi din
greşelile altora. El a avut un tată nepocăit, dar sunt sigură că
ştia de episodul în care proorocul Ilie(un sfătuitor bun) i-a trimis
tatălui său o scrisoare în care îi vestea lucruri rele ce aveau să i
se întâmple pentru că nu a „umblat în căile tatălui său Iosafat
şi în căile lui Asa, împăratul lui Iuda.”(2 Cronici 21:12) Iată că
Ahazia a avut un bunic evlavios, a cărui purtare Dumnezeu a
lăudat-o. Avea aşadar Ahazia de la cine să înveţe. Dar e mai uşor
să fii rău decât să fii bun. Totuşi, suntem responsabili de cum
alegem să fim: buni sau răi, ascultători de sfaturile înţelepte sau
de cele nelegiuite.
V-am pus acest exemplu negativ în faţă şi nu vreau să vă
sperii, nici să vă fac să vă pierdeţi nădejdea, ci doar să vă arăt
efectele ascultării sfaturilor rele, dorindu-vă sfătuitori buni şi
paşi siguri pe calea vieţii. Dumnezeu are gânduri de pace şi nu
de nenorocire cu privire la voi, ca să vă dea un viitor şi o nădeje,
dar pentru aceasta trebuie să-L ascultaţi.
Eunicia Muraru
13
 Continuare articole
„Ce am auzit, ce ştim, ce ne-au povestit părinţii noştri, nu vom ascunde de
copiii lor, ci vom vesti neamului de oameni care va veni laudele Domnului,...”
Psalmul 78:3-4

Psalmul 23
Printre primele pasaje memorate din Scriptură în copilărie, pe lângă rugăciunea „Tatăl
nostru” şi alte pasaje, se numără şi Psalmul 23. Dacă nu l-aţi memorat încă, faceţi-o astăzi!
Psalmul începe cu identificarea: „Domnul este Păstorul meu” – ce asigurare puternică,
nu? Oile mai părăsesc uneori păstorul, însă, păstorul nu le părăseşte niciodată. Dacă un
adevărat păstor este aşa de veghetor, cât de siguri suntem noi în turma Domnului? El ne
protejează de atacurile tuturor celor răi şi ne oferă părtăşia celor din turma Sa.
Cu un asemenea păstor, putem citi în continuare: „Nu voi duce lipsă de nimic” În
adolescenţă am crezut că a nu duce lipsă de nimic înseamnă că îmi va merge bine şi că voi
avea totdeauna tot ceea ce îmi doreşte inima, că voi umbla pe culmile desfătărilor şi voi fi
fericit. Mai târziu, am înţeles din explicaţiile Domnului din Matei 6:33, că e vorba de a nu
duce lipsă de nimic din cele necesare existenţei umane.
Ce părtăşie şi alimentaţie binecuvântată am când „El mă paşte în păşuni verzi şi mă
duce la ape de odihnă”! Ce conţine acest meniu? După ce am întrebat Păstorul, am înţeles.
L-am rugat să mă pască în asemenea locuri şi de atunci nu mai particip la concerte, întâlniri,
programe şi tot felul de întruniri cu melodii de pe păşunile uscate ale acestei lumi. El m-a
învăţat să nu mai ascult tot felul de predici care strecoară otrava ereziilor şi orice fel de cântări
care nu-mi induc o stare plăcută Domnului. De când am un meniu sănătos, mi s-a dezvoltat un
vocabular şi un dicţionar al gândurilor din care lipsesc cuvinte şi simboluri păcătoase. Având
toate acestea în minte, ajung la o concluzie: nu poţi sfinţi Sodoma şi Gomora, dar poţi să-ţi
salvezi sufletul de acolo. Acum am înţeles că în aceste locuri nu este păşune verde, ci una
ruginie şi uscată. Nu e apă curată şi de odihnă- e tulbure şi otrăvitoare pentru suflet. De
aceea, nu mă mir că apostolului Pavel i se întărâta duhul în Atena, observând idolatria şi
imoralitatea acelor oameni păcătoşi, dar care se credeau înţelepţi. Nu aşa se întâmplă şi în
vremea noastră? Păstorul meu nu mă paşte în asemenea locuri, însă, dacă mă regăsesc pe
asemenea teritorii înceţoşate, ar trebui să mă întreb: „Oare Domnul chiar e Păstorul meu?”
Parcurgând peisaje binecuvântate, constat că Păstorul meu „îmi înviorează sufletul şi

V
mă povăţuieşte pe cărări drepte, din pricina Numelui Său.” Dacă cei ce pasc pe alte dealuri
se laudă cu senzaţiile lor, despre care eu ştiu că sunt de moment, având dovezi istorice ă prezint mai întâi o poveste
incontestabile, Păstorul meu are grijă de mine şi nu mă lasă mai prejos decât ei. El îmi
interesantă: Un tânăr s-a îndrăgostit
va înviora sufletul, dându-mi din apa vieţii, voi bea şi voi trăi, voi bea şi voi prinde puteri
pentru a-L urma mai departe. Are de gând să mă conducă şi mai departe, însă, nu prin
de o fată de bani gata. Cei doi s-au
răscruci de drum, ci pe cărări drepte. Ce să însemne oare asta? Că drumul îmi va fi fără întâlnit până când fata a aflat că el nu
obstacole sau povârnişuri? Nicidecum! Îmi va fi drept pentru că mă va conduce cu siguranţă provenea dintr-o familie înstărită. Cu toate
la ţinta promisă, spre Staulul etern, spre locul cu adevărat de odihnă, spre Împărăţie pe acestea, el a cerut-o în căsătorie. „Cât câştigi
calea cea bună (Ioan 14:6; Matei 7:13). Este un drum îngust, dar drept, un drum parcurs cu tu într-o lună, eu cheltui într-o zi. Cum de
înviorarea sufletului, cu bucurie, nu pentru că merit eu, ci din pricina Numelui Său, pentru ţi-a trecut prin minte să mă ceri de soţie?”,
că El a ales să fie Păstorul meu. i-a spus ea cu dispreţ. „Caută-ţi o femeie
Nu ştiu ce-mi rezervă viitorul, de aceea afirm cu nădejde: „Chiar dacă ar fi să trec prin care să îşi permită să trăiască în sărăcie cu
valea umbrei morţii nu mă tem de niciun rău, căci Tu ești cu mine” Cum pot să trec prin această tine!”
vale fără să mă tem? În Psalmul 84:6 este scris despre cei ce locuiesc în casa Domnului (care fac Cu inima frântă, tânărul i-a urat numai
parte din turma Lui) şi care-şi pun tăria în El (având încredere în Domnul, păstorul meu) : „Când
bine în viaţă şi apoi a plecat. După zece
străbat aceştia valea plângerii, o prefac într-un loc plin de izvoare.”
După obiceiul păstorilor din ţara sfântă, constat şi eu că „Toiagul şi nuiaua Ta mă
ani, cei doi s-au întâlnit întâmplător într-
mângâie” Aceasta înseamnă călăuzire, control şi disciplină. O călăuzire cu toiag avem în un centru comercial, iar femeia bogată l-a
Exodul 14, când poporul Israel avea în faţă Marea Roşie, iar în spate egiptenii. Atunci Moise abordat: „M-am căsătorit cu un tip care
le-a spus: „Domnul Se va lupta pentru voi, dar voi staţi liniştiti.” (vers. 14) Nu e vorba de câstigă 16000 de dolari pe lună! Puteai să
o îmbărbătare în acest verset, ci de o mustrare care are ca scop ridicarea şi corectarea câștigi mai mult?” Femeia avea aroganţă în
poporului, redirecţionarea pe cărarea cea dreaptă, îndrumarea de a urma păstorul pentru voce şi pe chip. Tânărul de altă dată, devenit
a ajunge cu siguranţă la „păşuni verzi” şi „ape de odihnă”. acum bărbat în toată firea, suspină din nou
Abia după rămânerea permanentă în turma Păstorului cel mare, avem parte de în sufletul său, dar de data aceasta îi era
biruinţă în toate bătăliile vieţii: „Tu îmi întinzi masa în faţa potrivnicilor mei; îmi ungi capul milă de ea.
cu untdelemn şi paharul meu este plin de dă peste el.” şi de asigurarea unei vieţi împlinite: Soţul femeii se apropie de cei doi şi
„Da, fericirea şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele şi voi locui în Casa Domnului
îl salută pe „tânărul îndrăgostit”. „Bună
până la sfârşitul zilelor mele.” Aceasta este fericirea celor păstoriţi de Domnul.
ziua ! Văd că o cunoaşteţi pe soţia mea.”
Moise Zdremţan Ianovici Se întoarse apoi spre soţie: „Draga mea,
vreau să ţi-l prezint pe şeful meu. El este
14 „Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui, vestiţi lucrările Lui printre popoare, pomeniţi mărimea Numelui Lui!"
(Isaia 12:4)
 Înţelepciune pentru înţelepţi
„Pentru cunoaşterea înţelepciunii şi învăţăturii, pentru înţelegerea cuvintelor minţii”
„Înainte de pieire, inima omului se îngâmfă, dar smerenia merge
„Mândria unui om îl coboară, dar cine este smerit cu duhul capătă cinste.”
responsabil pentru proiectul de o sută de
milioane de dolari la care lucrez.” Femeia
se uită la cei doi bărbaţi nedumerită. Soţul
ei se întoarse spre şeful lui şi continuă:
„Domnule C., am câteva idei legate de
proiect pe care aş vrea să vi le prezint. Sper
că veţi avea mâine timp să le discutăm.”
„Domnul C. este un om umil pentru
că a avut o viaţă tristă”, a început să-i
povestească soţul după ce au rămas
singuri. „Mi-a spus că a iubit o femeie şi
a cerut-o în căsătorie, dar ea l-a refuzat,
pentru că la vremea aceea nu avea bani.
A muncit mult şi a devenit unul dintre cei
mai de succes antreprenori din America.
Nu mi-aş fi dorit o astfel de femeie în
viaţa mea!” Eu nu ştiu dacă această istorie
este întru totul adevărată, dar sunt sigur
că personaje ca cele prezentate aici sunt
printre noi. Aşa că tema acestor proverbe
este foarte reală şi actuală.
Ce este mândria? Dorinţa aparent
întemeiată, de a fi mai sus, mai în faţă,
mai mare, mai puternic, mai apreciat
şi multe altele. Ce este smerenia?
Conştienţa corectă de sine, căci omul nu
„Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui, vestiţi lucrările Lui printre popoare, pomeniţi mărimea Numelui Lui!"
Proverbe 1:2
Pe sens invers
înaintea slavei.” (Proverbe 18:12)
(Proverbe 29:23)
are nimic cu ce să se poată mândri pe drept. Toate valorile spirituale, intelectuale,
fizice şi materiale ce le avem la un moment dat sunt deţinute prin bunăvoinţa
Domnului şi a celor din jurul nostru şi mai mult, toate le deţinem doar pentru
un timp limitat. Astfel, frumuseţea este opera Creatorului şi e foarte trecătoare.
Inteligenţa este un dar al cerului prin sănătatea minţii şi condiţiile de viaţă, dar
şi aceasta este limitată şi trecătoare. Averea este, chiar şi pentru cine a muncit,
tot prin îndurarea lui Dumnezeu, care ne-a dat sănătate şi o vreme prielnică, căci
dacă ar fi război lucrurile ar fi cu totul altfel. Deci, cine umblă pe picioare, să ştie că
nu el a inventat mersul pe jos şi că „cele tari” - cum numeşte Solomon picioarele,
cu vremea se încovoaie. Cine vorbeşte cu aroganţă să ştie că nu a fost ideea lui
să aşeze limba în gură şi corzile vocale la locul lor şi că putea fi mut cu limba la
locul ei sau fără pricepere şi ce ar fi vorbit atunci? Orice am aduce în discuţie
pentru o dezbatere competentă, concluzia ar fi aceeaşi: omul nu are cu ce să se
mândrească în mod real, numai imaginar, ceea ce este în primul rând o nebunie,
dar şi un păcat înaintea Domnului, Cel căruia trebuie să-I aducem slavă pentru
lucrările Sale. Numai El nu depinde de nimeni şi nu trebuie ajutat de nimeni în a
face ceva. El este atotînţelept şi atotputernic. Slavă Lui în veci!
În evoluţia situaţiei materiale, tânăra din istorioara amintită, dacă s-ar fi smerit
şi ar fi acceptat căsătoria cu acel tânăr, întâi ar fi coborât, dar apoi ar fi urcat, însă
abia după zece ani a constatat că era mai jos decât ar fi putut să fie. Da, sunt fete şi
băieţi care se cred mari şi vor să ajungă şi mai mari, dar visul nu li se va împlini. Nu
vor merge mult, căci sunt pe sens invers. Există reguli de circulaţie pe strada dintre
vale (jos) şi munte (sus) şi personal care verifică orice mişcare, de aceea: „Orice inimă
trufaşă este o scârbă înaintea Domnului; hotărât, ea nu va rămâne nepedepsită.”
(Proverbe 16:5) Stăpânul universului se implică direct în cercetarea acestor intenţii
şi nicio autoritate pământească nu se poate excepta. „Domnul oştirilor a luat această
hotărâre, ca să ruşineze mândria a tot ce străluceşte şi să smerească pe toţi cei mari ai
pământului.” (Isaia 23:9) A făcut-o în antichitate, cu regele Babilonului, dovedindu-i
ambele variante. La final, monarhul a declarat: „Acum, eu, Nebucadneţar, laud, înalţ
şi slăvesc pe Împăratul cerurilor, căci toate lucrările Lui sunt adevărate, toate căile
Lui sunt drepte şi El poate să smerească pe cei ce umblă cu mândrie!” (Daniel 4:37)
Mai trist s-a întâmplat cu Haman, care tocmai în ziua când credea că se va urca pe
calul împăratului (era locul cel mai sus unde ajunsese până atunci, căci doar scaunul
lui, „mai pe sus, de scaunele tuturor căpeteniilor” (Estera 3:1), nu i-a fost destul, a
fost „ridicat” pentru ultima dată – pe spânzurătoarea de cincizeci de coţi pentru
a avea de unde să fie coborât. El nu ştia ce scrie în aceste două proverbe, care se
găseau în cartea pentru care nu l-a suportat pe Mardoheu că o respecta. S-a împlinit
şi cealaltă parte a versetului, căci cel ce s-a smerit cu post şi rugăciune, a fost înălţat
tocmai când era mai smerit.
Aşa că, dacă vedeţi pe cineva urcând în stări de mândrie, spuneți-i că este
pe sens invers, căci pe acolo se coboară, nu se urcă. Cât despre cei ce coboară,
acolo unde le este în mod real locul, când Domnul va voi, vor circula pe sens invers,
urcându-i El la locul rânduit prin harul Său. Adevărul acestor proverbe l-a întărit Unul
care este mai mare ca Solomon. El a spus: „Oricine se va înălţa, va fi smerit; şi oricine
se va smeri, va fi înălţat.” (Matei 23:12)
Iosif Anca
15
(Isaia 12:4)
 Pilde
„Ce am auzit, ce ştim, ce ne-au povestit părinţii noştri”
Psalmul 78:3

Atitudini

U
n om bogat și fiul său aveau pasiunea de a achiziționa
opere de artă rare. Obișnuiau adesea să stea împreună
și să admire marile opere de artă. Când a izbucnit
conflictul din Vietnam, fiul a plecat la război. Era foarte curajos și a murit în luptă
în timp ce îl salva pe un alt soldat. Când tatăl a fost anunțat, el s-a simțit adânc
îndurerat pentru pierderea unicului său fiu.
Cam peste o lună, s-a auzit o bătaie la ușă. Un tânăr stătea la ușă cu un pachet
mare în mâinile lui. El a spus: „Domnule, nu mă cunoașteți, dar eu sunt soldatul
pentru care fiul dumneavoastră și-a dat viața. A salvat multe vieți în acea zi și pe
mine mă ducea spre un loc sigur când un glonț l-a lovit în inimă și a murit pe loc.
Vorbea adesea despre dumneavoastră și despre iubirea pe care o aveți pentru artă.
Tânărul a întins pachetul său. „Știu că asta nu e mult. De fapt nu sunt un mare
artist, dar cred că fiul dumneavoastră ar fi vrut ca dumneavoastră să aveți asta.”
Tatăl a deschis pachetul. Era un portret al fiului său, pictat de acest tânăr. A făcut
ochii mari de uimire văzând modul în care soldatul capturase personalitatea fiului
său în tablou. Tatăl a fost atât de captivat încât ochii i s-au umplut de lacrimi. I-a
mulțumit tânărului și s-a oferit să-l plătească pentru pictură. „O, nu domnule, eu Aşa au trecut anii. Dar Dumnezeu
n-aș putea niciodată să răsplătesc ceea ce fiul dumneavoastră a făcut pentru mine. a intervenit în viaţa lui, când o boală
E un cadou.” nemiloasă l-a dus aproape de moarte. Era
Tatăl a agățat portretul la loc de cinste. De fiecare dată când veneau vizitatori nevoie de o operaţie, dar nu era sigur că va
la el acasă, îi ducea să vadă portretul fiului său înainte de a le arăta oricare dintre reuşi. Nu este uşor de descris simţămintele
marile opere de artă pe care le colecționase. unui muribund care se întreabă dacă va mai
Când a murit, potrivit testamentului s-a organizat o licitație a picturilor sale. ajunge seara următoare. Dar Dumnezeu
Mulți oameni influenți s-au adunat, entuziasmați la vederea tablourilor minunate S-a folosit de clipele acelea, amintindu-i
și pentru că aveau oportunitatea să cumpere unul pentru colecția lor. Pe platformă de veşnicie. În ultima noapte dinaintea
se afla și pictura cu fiul lui. Licitatorul a bătut cu ciocănelul. „Vom începe licitația cu operaţiei, bolnavului i-a devenit clar faptul
pictura cu fiul. Cine va licita pentru acest tablou?” că viaţa lui era departe de Dumnezeu. Nu
S-a făcut tăcere. Apoi o voce din fundul sălii a strigat: „Vrem să vedem mai putea îngenunchea, dar a strigat din
tablourile faimoase. Săriți peste asta.” O altă voce a țipat mânioasă: „Nu am toată inima către Dumnezeu după iertare.
venit să vedem această pictură. Am venit să le vedem pe cele de Van Gogh, de Dumnezeu l-a ascultat. Lumina a pătruns în
Rembrandt. Treceți la licitațiile adevărate!” Într-un final, s-a auzit o voce chiar din sufletul său şi o pace adâncă l-a cuprins. Cei
spatele sălii. Era vechiul grădinar al bărbatului și al fiului său. „Vă voi da 10 dolari doi prieteni au avut ocazia să se mai vadă.
pentru pictură.” Fiind un om sărac, era tot ce își putea permite să dea. Bucuria lor a fost de nedescris. Cu ochii
Un bărbat care stătea pe rândul al doilea a strigat: „Acum haideți să continuăm în lacrimi, el a spus: „O, dacă ar fi trăit şi
cu licitația!” Dar licitatorul a pus jos ciocănelul. „Îmi pare rău, licitația a luat sfârșit.” părinţii mei această bucurie!”
„Și ce se întâmplă cu tablourile?” „Îmi pare rău. Când am fost numit să conduc ***
această licitație, mi s-a spus despre o clauză secretă din testament. Nu mi s-a permis Un tată a dăruit fiecăruia dintre băieţii
să dezvălui această clauză până acum. Doar tabloul cu fiul va fi licitat. Oricine a lui câte o piersică. După câtva timp, îi
cumpărat acea pictură va moșteni întreaga proprietate, inclusiv tablourile.” întreabă:
Dumnezeu L-a dat pe Fiul Său cu 2.000 de ani în urmă să moară pe o cruce – Copii, cum v-au plăcut piersicile?
chinuitoare. La fel ca acel licitator, mesajul Său de astăzi este: „Fiul, Fiul, cine-L va – Minunat de bune! zise cel mai mare.
primi pe Fiul?” Pentru că, vedeți voi, cine Îl primește pe Fiul primește totul. Sunt aşa de dulci şi gustoase! Am păstrat
*** sâmburele, l-am băgat în pământ cu mare
Doi băieţi aveau părinţi credincioşi şi astfel au auzit din copilărie învăţăturile grijă, poate că va răsări din el un pom frumos
Bibliei. Ştiau că trebuie să se pocăiască ca să nu meargă în pierzarea veşnică. Unul şi atunci vom avea toţi piersici bune.
a făcut lucrul acesta la vârsta de 14 ani. A recunoscut că este un păcătos şi, prin – Din tine va ieşi un bun grădinar – zise
credinţa în Isus Hristos, a primit pacea cu Dumnezeu. Dar prietenul său a ales tatăl.
drumul lumii. Au rămas numai amintirile clipelor când amândoi mergeau la şcoala – Mie – povesti al doilea – mi-a plăcut
duminicală unde au auzit despre Mântuitorul. Ocazionalele întâlniri au lăsat să se piersica atât de mult, că am rugat-o pe
vadă la el un anume regret, dar nu s-a ajuns la o întoarcere la Dumnezeu. Părinţii mama să-mi dea jumătate şi dintr-a ei, iar
lui nu încetau să se roage pentru el, dar nici moartea părinţilor nu a produs o sâmburele l-am aruncat.
schimbare în viaţa lui. – Grijeşte, dragul meu, să nu te faci un
om lacom! spuse tatăl.
16 „Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui, vestiţi lucrările Lui printre popoare, pomeniţi mărimea Numelui Lui!"
(Isaia 12:4)
 Pilde
„Ce am auzit, ce ştim, ce ne-au povestit părinţii noştri”
Psalmul 78:3
– Fratele meu a aruncat sâmburele
– zise al treilea – dar eu l-am ridicat, l-am
spart şi l-am mâncat şi piersica mea am
vândut-o pe zece bani.
– Din tine va ieşi un mare negustor
– grăi tatăl.
– Dar tu dragul tatei? Întrebă omul
pe cel de-al patrulea. Ce gust a avut
piersica ta?
– Nu ştiu, tată! Răspunse copilul,
stingherit oarecum.
– Cum nu ştii? Dar ce n-ai
mâncat-o?
– Am dus-o vecinului nostru care e
bolnav. El n-a vrut s-o primească, dar eu
am pus-o pe masă şi am fugit.
Ochii ţăranului se umplură
de lacrimi. Îşi sărută copilul şi,
binecuvântându-l, îi zise:
– Să ştii, dragul meu, că piersica
aceasta Dumnezeu ţi-o va da negreşit
înapoi, însutit.
* **
Un misionar predica Evanghelia la păgâni. Un păgân primise
Evanghelia, dar nu se îndura să-şi spargă idolul la care se închinase o
viaţă întreagă. Încă tot mai credea că fără idol i-ar merge rău.
– Iubitul meu, sparge idolul! – îl îndemna mereu misionarul. Să
nu-ţi pară rău de el, şi vei afla o mare comoară.
– Într-o bună zi, omul se hotărî: luă toporul şi sparse idolul. Şi, o
minune: idolul era plin cu bani! Strămoşii lui băgaseră o comoară în el.
Nimicind idolul, descoperi această comoară şi omul trăi mai departe
fericit.
***
A fost odată un judecător cinstit. Era, de asemenea, tatăl unui
băiat minunat, Buddy. Judecătorul era un tată foarte bun și își iubea
fiul foarte mult. Băiatul își adora tatăl și încerca mereu să-i fie pe plac.
Îi plăcea de asemenea, foarte mult să joace baseball cu prietenii lui.
Într-o zi, prietenii i-au spus că un mare meci urma să aibă loc pe terenul
viran din spatele casei Bătrânului Wilson. Buddy știa că nu trebuia să
se joace pe acel teren, deoarece Bătrânul Wilson era un om vârstnic
rău și zgârcit și, de asemenea, foarte înstărit. Acesta îl ura pe tatăl lui
Buddy pentru că Judecătorul îl făcuse să plătească pentru un bilet.
Bătrânul Wilson avea o fereastră cu vitralii care era foarte prețioasă.
De aceea, judecătorul îi ceruse lui Buddy să nu se joace în acel loc,
deoarece îi era teamă că el va sparge geamul.
Când Buddy a ajuns la teren, meciul tocmai ce începuse, iar el
era entuziasmat pentru că primise o nouă bâtă de baseball de ziua lui.
Când veni rândul lui Buddy să lovească, mingea lui se îndrepta direct
spre fereastra prețioasă a Bătrânului Wilson! Celorlalți puști li s-a tăiat
respirația, iar Buddy putea doar să privească îngrozit până ce a auzit
și a văzut cum frumoasa fereastră se sparge. Aproape simultan cu
spargerea ferestrei, Bătrânul Wilson a ieșit val-vârtej afară din casă.
Buddy se simțea înghețat în locul acela, în timp ce îi privea pe toți
prietenii săi cum își luau tălpășița, iar el rămânea singur pe teren să
dea piept cu mânia bătrânului Wilson.
„Aha, tu ești, fiul judecătorului,” s-a răstit Bătrânul Wilson. „Hai
să vedem dacă îl va face pe propriul său fiu să plătească prețul pentru
greșeala lui. Acea fereastră valora o sută de mii de dolari și noi știm
„Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui, vestiţi lucrările Lui printre popoare, pomeniţi mărimea Numelui Lui!"
(Isaia 12:4)
cu toții că voi nu aveți atâția bani,”
a spus el. Bătrânul Wilson părea
aproape fericit când îl trăgea pe
Buddy de braț în sala de judecată a
tatălui său mai târziu în acea seară.
Buddy se simțea umilit uitându‑se
în ochii tatălui său. Ei îl priveau
înapoi cu atâta tristețe și dragoste.
Deși lui Buddy îi era rușine de el însuși, se simțea foarte
ușurat că tăticul lui era judecătorul. El nu și-ar trimite
niciodată propriul copil la detenție juvenilă, cu toate că
Buddy știa în inima lui că aceasta era pedeapsa pe care
o merita. Dar ușurarea lui Buddy a fost de scurtă durată,
el auzindu-și tatăl, pe Judecător spunând: „Vinovat! Îi
ordon lui Buddy să plătească domnului Wilson banii
sau să petreacă un an în detenție juvenilă.”
„Dar tăticule,” s-a tânguit Buddy. „Tu ești tatăl
meu. Nu poți să îmi dai drumul pentru că sunt copilul
tău? Îmi pare rău pentru ce am făcut. Știu că merit
pedeapsa, dar tu știi că eu nu am o sută de mii de dolari
și dacă merg la detenție juvenilă vom fi despărțiți un an
întreg!”
Chiar Bătrânul Wilson părea că a fost lovit în
moalele capului atunci când ciocănelul a lovit pupitrul,
dar judecătorul a spus: „Așteptați!” Toți au privit cum
Judecătorul a coborât de pe scaunul său și s-a oprit
lângă Buddy. El a spus: „Nu mai sunt judecătorul, acum
sunt tatăl tău. Voi vinde tot ce trebuie ca să plătesc
prețul pentru a te scăpa de detenție, așa încât să nu
fim despărțiți.”
Și noi suntem ca Buddy. Noi toți am păcătuit. Raiul
este perfect, iar dacă Dumnezeu ne-ar permite nouă ca
păcătoși să mergem în rai, acesta nu ar mai fi perfect. Ar
fi pângărit. Biblia spune: „plata cuvenită pentru păcat
este moartea – despărțirea de Dumnezeu.” Dumnezeu,
fiind perfect, ne judecă pe toți corect şi totuși, Isus a
plătit plata cuvenită sau prețul pentru păcatul nostru.
17
 Răspunsuri, întrebări şi premianţi
„Când a fost de 12 ani... L-au găsit în Templu...
ascultându-i şi punându-le întrebări”
Luca 2.42,46

Răspunsuri
Răspunsuri la întrebările din numărul anterior
1. Amnon (2 Samuel 13:3).
2. Goliat (1 Samuel 17:6).
3. Ștruțoaica (Iov 39:14).
4. Ahașveroș (Estera 2:18).
5. Domnul Isus (Isaia 7:15).
6. Împărăteasa din Seba. (1 Împărați 10:13).
7. Înainte de Paște – Lazăr. (Ioan 12:1).
8. Isaac (Geneza 27:2).
9. Samson (Judecătorii 14:9).
10. Împăratul din Ninive (Iona 3:6).
Oameni puternici - Nebucadneţar: Beniamin, Ghedeon, 7. Când I-a părut rău lui Dumnezeu de ceea ce a
Debora, Reuel, Mica, Ana, Gad, Iona, Ioela, Estera,
Iaasiel, Ierubaal.
Dumnezeul cel atotputernic – El Şadai: Urie, Pavel,
Fineas, Ieremia, Isaia, Itai.
10. Ce lucruri care au fost însemnate în scris cu mâna lui
Cine sunt eu? Leprosul de la poarta Samariei;
Ghehazi
Întrebări
1. Despre cine este menționat că a murit la o bătrânețe
fericită, sătul de zile, de bogăție și de slavă?
2. Ce oamenii răi au ajuns să se smerească înaintea lui
Dumnezeu?
3. Despre cine este menționat că „li s-au deschis ochii”,
deși aveau ochii deschiși?
4. Căror oameni li s-a spus: „Întărește-te și
îmbărbătează- te!”?
5. În ce împrejurări Dumnezeu a răspuns trimițând foc
din cer pe altar?
6. Care este împăratul care deși a avut multe războaie
nu a avut nici o înfrângere?
făcut?
8. Pentru ce animal fierul este ca paiul și arama ca
lemnul putred?
9. Cine a primit argint pentru că a prorocit fals?
Dumnezeu?

STEJARUL (continuare din pagina 20)

„Planta agățătoare se prinde de stejar în timpul Bibliografie:

furtunii celei mai puternice. Cu toate că violența naturii
ar putea dezrădăcina stejarul, agățările plantei se țin de
acesta. Dacă planta este pe partea opusă vântului, atunci
stejarul îi conferă protecție; dar dacă este pe partea
cealaltă, atunci furtuna o presează și mai puternic de
trunchiul copacului. În unele furtuni ale vieții, Dumnezeu
intervine și ne protejează; în altele ne lasă expuși pentru
a ne apropia și mai mult de El.” - B.M. Launderville
https://ro.wikipedia.org/wiki/Stejar;
h t t p : / / w w w. h o r t i c u l t o r u l . r o / a r b o r i - a r b u s t i -
ornamentali-peisagistica/stejarul-quercus-robur;
h t t ps:/ / www. ga ze t a de a gricu lt u ra .in fo/ pla n t e /
silvicultura/907-stejarul.html;
http://www.revistadinlemn.ro/2016/11/16/stejarul-
copacul-rege;
http://www.lumea-copiilor.ro/enciclopedie/stejarul/
stejarul.php;
https://wol.jw.org/ro/wol/d/r34/lp-m/102010327

Naomi Luntraș

Premianți: Mandici Lidia, Mandici Naomi, Mandici Rebeca,

Meseșan Fineas, Rusu Adriana, Rusu Elena.

Vă aşteptăm răspunsurile până la data de 30.11.2017

pe adresa redacţiei
Notă: Paginile care intră în concurs sunt: 6, 7 şi 18.
La concursurile biblice sunt rugaţi să participe copiii şi adolescenţi până la 18 ani. Vă mulţumim pentru înţelegere.

18 „Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui, vestiţi lucrările Lui printre popoare, pomeniţi mărimea Numelui Lui!"
(Isaia 12:4)
 El va despărţi
oile la dreapta...
caprele la stânga
Matei 25:31-33
Nerăbdarea
Printre viciile ce nasc multe păcate
se numără şi nerăbdarea.
Cel ce nu poate răbda nici nu poate iubi multă
vreme şi cine nu poate iubi nu este fericit.
Nerăbdarea este o mare piedică în calea succesului.
Ea duce totdeauna la eşec, căci cel care nu are
răbdare, nu are nicio filozofie.
A nu putea să taci, a nu putea să aştepţi,
a nu mai şti ce trebuie să faci, aceasta este
nerăbdarea.
Nerăbdarea nu-i la fel la toţi oamenii şi în toate
situaţiile, dar întotdeauna ea ne împinge spre
păcat.
Dacă nu ai răbdare, nu vei putea face faţă unei
munci ce impune multă atenţie.
Rugăciunea unui nerăbdător: „Doamne, Te rog
să‑mi dai răbdare şi să mi-o dai chiar acum!”
„Au plecat de la muntele Hor pe drumul care duce
spre Marea Roşie, ca să ocolească ţara Edomului.
Poporul şi-a pierdut răbdarea pe drum.“
(Numeri 21:4)
„Nu te grăbi să te iei la ceartă, ca nu cumva la
urmă să nu ştii ce să faci, când te va lua la ocări
aproapele tău.” (Proverbe 25:8 )
„Nu lăsa gura să te bage în păcat şi nu zice
înaintea trimisului lui Dumnezeu: «M-am pripit.»
Pentru ce să Se mânie Dumnezeu
din pricina cuvintelor tale şi să nimicească
lucrarea mânilor tale?” (Eclesiastul 5:6 )
caprele la stânga oile la dreapta...
Răbdarea
Secretul răbdării este să faci altceva
între timp şi să speri.
Răbdarea este capacitatea de a avea lumină după
ce ţi s-a ars siguranţa, adică a nu te pierde în
împrejurări nefavorabile.
Răbdarea, numai ea, face să înduri mai uşor tot ce
nu poţi schimba.
Răbdarea este amară, dar rodul său este dulce.
Răbdarea este o mare virtute, pentru că vine
întotdeauna în ajutorul altor virtuţi.
Răbdarea noastră va realiza mai mult decât forţa
noastră şi uneori într-un timp mai scurt.
Toţi laudă răbdarea, dar cine poate îndura
suferinţa ei?
Martirii nu au fost martiri pentru suferinţele pe
care le-au îndurat, ci pentru răbdarea de care au
dat dovadă.
„Înţelepciunea face pe om răbdător, şi este o cinste
pentru el să uite greşelile.”
(Proverbe 19:11)
„Prin răbdarea voastră,
vă veţi câştiga sufletele voastre.” (Luca 21:19)
„Răbdarea aduce biruinţa în încercare, iar biruinţa
aceasta aduce nădejdea.” (Romani 5:4)
„Dragostea este îndelung răbdătoare...”
(1 Corinteni 13:4)
„Domnul să vă îndrepte inimile spre dragostea lui
Dumnezeu şi spre răbdarea lui Hristos!”
(2 Tesaloniceni 3:5)
19
 Minunate sunt lucrările Domnului...
STEJARUL
„Iosua a scris aceste lucruri în cartea legii lui
Dumnezeu. A luat o piatră mare şi a ridicat-o acolo
sub stejarul care era în locul închinat Domnului.”
(Iosua 24:26)
O ghindă micuţă, ce se aseamănă cu un ou în miniatură
aşezat într-o cupă, se desprinde de copac şi cade pe pământ,
fiind apoi îngropată de o veveriţă sprintenă. Uitată acolo,
sămânţa încolţeşte, iar după ani şi ani de zile devine un
stejar impunător, unul dintre cei mai falnici arbori. Stejarul
este un arbore puternic și robust care poate trăi peste 1000
de ani. În țara noastră, cel mai bătrân stejar, are peste
900 de ani și se află în comuna Cajvana, județul Suceava.
Diametrul unui stejar bătrân poate ajunge până la 10-12
m. În mod normal crește până la o înălțime de 30-35 m. În
industria lemnului, stejarul are un loc de cinste, renumit
pentru esența tare și pentru rezistență, fiind folosit la
construirea caselor şi pentru realizarea mobilei de calitate.
De asemenea, este ideal pentru confecţionarea butoaielor
în care se depozitează diferite lichide; iar scoarța de stejar
este folosită din antichitate în tăbăcărie. Flota britanică a
fost stăpâna mărilor vreme îndelungată datorită corăbiilor
solide din stejar.
Dumnezeu se folosește de cei mari pentru a-i proteja
pe cei mai mici, chiar și în cazul acestor arbori. Scoarța sa
adăposteşte o mare varietate de vieţuitoare, dar stejarul a
fost înzestrat de Dumnezeu cu abilitatea de a se apăra, prin
secreția numită tanin, un lichid cu un gust neplăcut pentru
micile viețuitoare. În perioadele de furtună, acestea sunt
dependente de adăpostul puternic și protectiv împotriva
calamităților naturale; iar pe timp de soare, o adevărată
casă cu resurse pentru fiecare viețuitoare.
„Trezirea de primăvară” este anunţată de primele
frunze şi începe ciclul anual; apar o abundență de insecte
în copac, care la rândul lor atrag animalele și păsările
insectivore. Sub arbore, la sol, se găsesc măcălendrii,
mierlele, pițigoii mari și cintezoii, așteptând să cadă
ceva comestibil de sus. Lichenii, care se răspândesc
treptat de-a lungul multor ani pe trunchiul și pe ramurile
stejarului, ascund fluturii valet și fluturii pătați de covor,
iar frunzele moarte de la solul pădurii ascund fluturele
comun cu evantai. În părțile moarte ale copacului, larvele
de lemn, rădaștele și alți gândaci, precum și viespele
de lemn sapă tunele protectoare în care vor ajunge la
maturitate – doar dacă scapă de ciocănitoare; stejarul
însă rezistă acestor atacuri.
În timpul verii, mărețul stejar arată impresionant,
frunzișul său fiind dezvoltat complet. În aceste luni
calde, adesea secetoase, depune un mare efort de
supraviețuire. El trebuie să adune substanțe nutritive
(minerale) împreună cu apa din sol și sa le transporte
pe întreaga sa înălțime, până la cele mai îndepărtate
crengi, rămurele și frunze. Într-o zi de vară, un singur
copac poate să absoarbă peste 450 l de apa, cu ajutorul
rădăcinilor sale bine dezvolate.
Când încep transformările de toamnă, dintr-un
stejar matur cad un sfert de milion de frunze şi până la
50.000 de ghinde. Acestea atrag mulțimi de păsări și de
animale care se hrănesc cu ele pe loc, sau le transportă
pentru a le stoca drept provizii de iarna. Cei mai mari
„colecționari„ de ghinde sunt gaițele si veverițele, care
își cară viitoarele provizii la distanțe mari, ajutând în
felul acesta (prin plantări involuntare), la răspandirea
stejarului. Toate acestea realizând un adevărat ecosistem,
controlat de Marele Stăpân cu ajutorul unui arbore.
Treptat, stejarul se pregatește pentru somnul
de iarnă, astfel, seva se retrage și frunzele odinioară
verzi, devin aurii, mor și cad. Frunzele căzute din
copaci furnizeaza provizii râmelor, acestea fiind cele
mai ocupate pe timp de toamnă. Transformarea acestor
frunze în humus în pamântul din jurul copacului, asigură
provizii de nutrimente pentru arbore și pentru milioanele
de microorganisme din mediul său.
Stejarul ne învață o lecție minunată: ne arată
dragostea Creatorului față de cele mai mici detalii din
natură. Prin faptul că Dumnezeu transformă o mică și
neînsemnată ghindă într-o adevărată sursă de viață în
mijlocul naturii și poartă de grijă multor viețuitoare din
pădure, ne învață că începuturile mici sau slabe, chiar
dacă necesită timp îndelungat, au efecte frumoase și
pline de roade. Rezistența stejarului în furtuni și ținuta
sa puternică ne amintește că nu noi suntem cei puternici,
ci Tatăl, iar noi fiind una cu El, putem trece birutori peste
orice calamități vom întâmpina pe parcursul călătoriei
noastre pe acest pământ.
(continuare în pagina 18)
Adresa la care ne puteţi contacta pentru abonamente,
răspunsuri la întrebări, articole, sugestii, reclamaţii este:
„Revista Betel”
Calea Aurel Vlaicu, Nr. 121-125, Arad, cod 310365, România,
Tel./Fax: 0257 272477, Mobil: 0740 437777, 0746 046080,
site: www.dragostepentruadevar.ro sau rev_betel@yahoo.com
Colectivul de redacţie:
Învăţătorii „Şcolii biblice pentru copii «Betel»”