Istoria Liturghiei - Originea anaforalei Curs.

Liturghia nu a fost un text care în timpul istoriei

s-a modificat, reducându-și marimea pe parcursul timpului. Textul liturgic a circulat în formă
orală până în sec. IV, până când au apărut ereziile. Fiecare putea modifica textul pentru
interesele lui proprii și pentru a-și susține erezia. Liturghia poate fi văzută din punct de vedere
formal fie ca text sau fie ca instituire. Liturghia în esența ei este ceva dăruit, instituit de
Dumnezeu, pentru că actele liturghiei au fost instituite de Mântuitorul la cina cea de taină și au
fost însoțite de cuvinte pe care El le-a rostit. Actul liturgic premerge orcăruia, mai întâi a existat
actul liturgic și apoi au urmat cuvintele care au îmbrăcat acest act liturgic. Actul dat de Hristos
a fost îmbrăcat continuu. Liturghia în esența ei nu este o creație din nimic ea este un dar al lui
Dumnezeu, instituit, dar în același timp ea este și rezultatul unei evoluții (eingewordenes) căci
liturghia în forma ei de exprimare a cunoascut o continuă evoluție. Până în sec. XIV noi
elemente au fost adăugate la nucleul instituit de Mântuitorul. (Sf. Vasile cela Mare nu folosește
termenul clasic pentru deoființimea Sf. Duh cu Tatăl ci folosește un termen folosit de el - oμοιος
παραλακτος, argumentând că atunci când vom ajunge la înțelegerea deoființimei atunci vom
putea folosi un termen filosofic). Lucrurile adăugate în Sf. Liturghie s-au adăugat în locurile
„soft-point”, acolo unde locurile din Liturghie se putea adăuga încă ceva. Din păcate nu ni s-au
păstrat cele mai frumoase liturghii, metropolele au impus liturghiile, care au dorit pentru a-și
impune suzeranitatea. La început au existat nu numai liturghiile Sf. Ioan Gură de Aur sau Sf.
Vasile cel Mare ci au fost mult mai multe. Aceste multe liturghii se mai numeau rituri liturgice.
Vorbim de evoluție în istoria liturghiei atunci când ne referim la formele ei de expresie la textele
care au însoțit actele liturgice. Liturghia a evoluat de la forme simple la forme mai complexe,
de la improvizație la text scris iar elementele noi care s-au adăugat, s-au adăugat în straturi (ca
foile unei cepe) și s-au fixat în liturghie acolo unde au existat punctele „soft-points” adică acolo
unde se putea insera la un act liturgic, un text adecvat (iesirea cu darurile - heruvicul). Pornind
de la origine liturghiei, de la datele Noului Testament încadrată însă în contextul lor genuin,
originar semitic, universul lumii semitice a dat naștere unui mod de rugăciune pe care
Mântuitorul l-a cunoscut și l-a împropriat și l-a umplut de sens nou, dând naștere cultului
creștin. Contextul iudaic în care a trăit Mântuitorul și în care a instituit taina prezenței Lui
euharistice în lume, acest context, acest univers este fascinant pentru că el nu seamănă, este
diferit de cel al lumii de azi. Contextul semintic este al unei lumi patriarhale, bazat pe întâietatea
prezenței și intervenșiei lui Dumnezeu, este un context unde beraka joacă un rol iportant. Este
un context unde istoria poporului ales se desfășoară sub directa și nemijlocita intervenție a lui
Liturgica specială se ocupă cu regulile după care cultul funcționează. Laudele sunt în număr de
7. Liturghia este centrală, este instituită de Hristos. Împrejurul liturghiei gravitează toate
lucrările sacramentale. Cultul alre 3 funcții: latreutică, mistică și didactică. Liturgica specială
are și ea metodele ei. Întâi este folosită metoda istorică: slujbele sunt prezentate în evoluția lor.
Ele sunt explicate. Modul în care se abordează acum liturgica nu mai este cea a liturgicii care
descria și care prezenta rânduiala din punct de vedere mistic sau simbolic, acum ea pune accent
pe lucrarea ei mistică. Cuvântul, actul și simbolul sunt părțle liturgicii care o compun. Preotul
este cel care săvârșește în locul lui Hristos. El este mâna lui Iisus, nu este doar ceva figurativ.
Cultul nu este punerea în scenă a unei drame. Ci este prezența lui Hristos. De aceea trebuie să
vorbim de simbol. Silbol vine de la grecescul simbalw care înseamnă descoperire. Trebuie să
ajungem la identificarea simbolului cu persoana simbolizată. De aceea un act liturgic nu este o
repetare a unui eveniment ci comemorarea acelui act liturgic. Noi nu serbăm pe Hristos pe faze:
când era copil sau când a ieșit la propovăduire. Așadar la cult noi serbăm la cult pe Hristos mort
și înviat. Hristos vine ca să ne cheme. Sfințirea darurilor pentru sfințirea credincioșilor. Trebuie
să înțelegem sensul dublu al simbolismului. Duhul coboară pentru a ne chema la masa
împărăției. Jertfa se săvârșește în cer. Dacă am pierde tot afară de liturghie, am avea șanse să
ne mântuim. Pentru ca să ajungem la perceperea acestui mister, avem nevoie de acte
premergătoare. Acestea sunt laudele. Slujbele bisericești sunt acele alcătuiri pe care Biserica pe
parcursul ei le-a alcătuir pentru nevoile ei. Actele de cult sunt absolut necesare. În lăuntru tău
trăiești stări, dar dacă ele nu se exteriorizează ajungi la stări patologige și dacă se exteriorizează
prea mult ajungem la formalism. (Fă cruce mare că e dracul bătrân). Alcătuirea slujbelor:
elementul esențial îl constituie rugăciunea sau molitva. Rugăciunile sunt alternate de cântări
care nu sunt altceva decât rugăciuni cântate. Sf. Ioan Damaschin afirmă că trebuie să fie un
echilibru între rugăciune și cântare. Dacă rugăciunea mă depărtează de rugăciune nu mai cânt
deloc. Lectura biblică este și ea nelipsită din aproape toate slujbele. Psaltirea este singuras carte
care a intrat în întregime în cult. Ea a intrat în cult din 2 motivații: are formă poetică și pentru
că are o formă de adresare. Psalum se adreseaza direct lui Dumnezeu sau direct către penitent,
îl implică clar în angajarea acestuia în participarea la cult. Actul este mișcarea. Gestul care
întregește proclamarea verbală. Gestul preia mesajul, dar și cuvântul are altă valoare dacă este
însoțit de gest. Slujba litugică nu este o manfestare teatrală, este o manifestare controlată.
Preotul trebuie să se identifice cu Cel pe care îl reprezintă. Slujba trebuie făcută corect și
complet. Mărturisirea credinței: înainte de a intra în misterul liturghiei sau înainte de a primi
taina botezului se mărturisește credința. Ce rost are? De ce numai în cele două taine crezul este
necesar? Pentru că prin ambele ne integrăm în comunitate. Prin botez intrăm în trupul tainic al
Domnului iar liturghia este confirmarea acestui act. În spatele acestor acte complexe se află o
lucrare mai presus de noi, se descoperă ceva tainic. La liturghie se descoperă ceva tainic. Noi
nu comemorăm viața lui Hristos ca o formă teatrală. Laudele bisericești sunt acele rânduieli
care se săvârșesc într-o zi. Ceasul 9 Vecernia Pavecernița mezonoptica utrenia cu ceasul I...
Toacte aceste laude au temeiuri biblice și religioase ale întemeierii lor. Însăși numele lor indică
momentul zilei în care se săvârșesc. Laudele au evoluat pe parcursul timpului ele fiind slujbe,
ele fiind alcătuite după niște nevoi spirituale, în primul râns pentru a îndeplini porunca de a ne
ruga neîncetat. De aceea ele au origine monastică. În tipicurile noastre care au fost alcătuite de
părinții Bisericii - prima mărturie se află în constituțiile apostolice. Este documentul cel mai
valoros unde găsim și câteva formule de rugăciuni. Trecerea de la sâmbătă spre duminică s-a
făcut treptat, menținându-se în perioada primară caracterul nocturn al liturghiei. Mai târziu sau
separat și în slujbele de zi. Vecernia sau slujba de seara: slujba începe cu binecuvântarea mică
pentru că este o laudă rostită de preot în fața sfintei mese, având doar epitrahilul pe grumaz.
Ușile împărătești sunt închise, se deschide doar dvera. Nu sunt acte formale, ci ele explică tainic
misterul momentelor. După rostirea binecuvântării, preotul iese din altar pe ușa de miazănoapte
și citește în fața ușilor împărătești închise 7 rugăciuni. Vecernia actualizează istoria mântuirii
începând de la creație până la întrupare. Este singura laudă care recapitulează această perioadă
a omenirii. Binecuvântarea de ma vecernie este întruchiparea creației prin porunca lui
Dumnezeu de aceea și psalul ce se citește la strană ce cheamă psalmul creaței. Ieșirea preotului
din altar este izgonirea lui Adam din rai. Preotul citește 7 rugăciuni. Ele exprimă starea în care
se află, ca izgonit, nădăjduind în împlinirea făgăduințelor, rugăciunea a 7 este o rugăciune de
mijlocire în care cerem ca Dumnezeu să împlinească făgăduințele. După ce se termină psalum
103 se face ectenia mare și apoi se cântă fericit bărbatul. Ectenia mare este preluată din liturghie,
preluată din constitușiile apotolice. Ele îndeamnă la pace. Sunt apoi pomeniți conducătorii
bisericii și laici. Este o intervenție generală a bisericii. Există în cult o rânduială, numită logica
liturgică: rugăciunile au priritate. Ele au o logică: întâi avem rugăciune de laudă, apoi de
mulțumire și abia apoi de cerere. Dar trebuie să existe și un echilibru în conținutul slujbei. Noi
le găsim grupate în cadrul slujbelor deși sunt unele slujbe dedicate cererilor sau mulțumirilor.
Ectenia are o formă de adresare și întotdeauna se încheie cu o formulă de consacrare numit
ecfonis care se traduce „cu voce tare”. Preotul intră apoi înapoi în sf. Altar urmează apoi
Doamne strigat-am, care este de fapt tot un psalm. În timpul acestor cântări, se face cădirea
mare. În momentul acesta se cântă Să se îndrepteze. Sunt apoi gruparte: un stih și o stihire.
Stihul este luat din psalmi iar stihirea este o alcătuire neotestamentară creștină. Cădirea în sine
este o jertfă pe care noi o aducem lui Dumnezeu, jertfă de miros. Dacă este o jertfă este adresată
ca cinstire adresată lui Dumnezeu. Se respectă totuși o ordine, care este respectată și de erminie.
09.11.2010 Curs Utrenia sau slujba de dimineață, după termenul folosit în slavonă. Ea se mai
numește pe grecește Otrină, originea fiind din ambele limbi. Momentul din zi în care se
săvârșete această laudă este cel potrivit numirii sale. Utrenia precedă liturghia împreună cu
vecernia și împreună cu celelalte laude constituie pregătirea pentru Liturghie. Ele au în fond o
structură comună. Avem la utrenie 3 variante. Cea mai utilizată este cea de dumincica, și pe
baza ei putem alcătui celelalte utrenii cum ar fi cele din timpul săptămânii care este similară dar
mai restrânsă. La vecernie am văzut o rememorare a timpurilor de la creare până la venirea
Mântuitorului. Utrenia preia de aici firul, lucru văzut și în tipic unde se preiau și troparele.
Utrenia începe cu Dumnezeu este Domnul și s-a arătat nouă. Utrenia Îl desporeră pe Iisus
pascal. Toate acestea pot fi urmărite în derularea ritualului duminical al utreniei. Utrenia poate
fi împărțită în 3 părți: a) începutul: între cele 2 binecuvântări: cea mică și binecuvântarea
Treimică (după evanghelie) care este binecuvântarea specifică a săptămânii luminate. Partea
aceasta de început a apărut ceva mai târziu. Ele au fost trecute în canonul Sf. Vasile cel Mare
în secolul IV. Dacă vecernia este slujba de la apusul soarelui. Utrenia este slujba răsăritului
soarelui. Elementele alcătuitoare ale slujbei elemente din revelație dar și mai mult din Psalmi.
Laudele sunt în mod special sunt acele slujbe bisericești care au fost îmbogățite de cartea
Psalmilor, care a devenit datorită asimilării ei, este singura carte a Vechiului Tesatament
folosită total, ca o rugăciune. Din două motivații a fost psaltirea asimilată: 1. Psalmii au formă
de adresare directă către Dumnezeu. Fie eu mă adresez lui Dumnezeu fie El se adresează mie.
2. Caracterul poetic, arta. Acest caracter nu este defeinitoriu în cultul nostru. Sf. Ioan
Damaschin afirmă: dacă modul meu de a cânta ma îndepărtează de rugpciune nu voi mai cânta.
Această parte a utrenie a apărut mai târziu, lucru pe care îl vedem prin observarea caracterului
imperial, lucru obținut prin prezența împăratului care intra în biserică. Acum noi nu mai cinstim
pe Împăratul Hristos. Binecuvântarea mică. Rug. încep. Psalmii 19 și 20. Toată această
rânduială se face cu cădire. Se rostesc apoi troparele împărătești. Preotul intră în altar și rostește
ectenia întreit scurtă. Caraterul pregătitor legat de participareaîmpăratului a fost transformat în
pregătirea pentru începerea slujbei de dimineață, de la caraterul hristologic se ajunge la
caracterul doxologic, care începe utrenia propriu zisă. Urmează apoi hexapsalmul. Sunt citiți
cei 6 psalmi. În timpul citirii celor 6 psalmi preotul rostește 12 rugăciuni. Primele 6 le citește
în altar, restul le citește în fața ușilor împărătești. Aceste rugăciuni au fost la început repartizate
pe tot parcursul slujbei. Fievcare rugăciune se încheie cu un ecfonis, cu toate că ecfonisele au
rămas la locul lor. După terminarea psalmilor urmează ectenia mare. Această ectenie este un
element preluat de la liturghie și s-a generalizat cam la toate slujbele. Acest lucru este pentru
că ectenia mare are un caracter obștesc. Începe cu preamăriea lui Dumnezeu, apoi ajungem la
mulțumire și la cereri. Ele sunt dozate și sunt puse după importanța lor. Dumnezeu este Domnul
și s-a arătat nouă. De aici practic utrenia plecă spre descoperirea istoriei mântuirii. Troparele de
aici sunt luate de la vecernie, tocmai pentru a arăta legătura dintre cele 2 slujbe. Aici sunt
introduse apoi așa numitele catisme. Adică psaltirea este împărțită în 20 de catsime. Acele
grupări de psalmi din cartea Psalmilor, sunt atât pentru ca ele să fie rânduite în viața zilnică a
monahului sau să poată fi rânduiți în cadrul vecerniei sau a utreniei. Termenul de catsima vine
de la vb katizw care înseamnă a ședea, spre deosebire de akatizw - acatist. Între catsime se cântă
alte creații, care și-au împrumutat numele în română - sedelne, șezânde. Se continuă apoi utrenia
cu evenimentul central, pregătirea evangheliei învierii. Primele sunt binecuvântările învierii. În
timpul cântării lor preotul face cădirea mare. Între diferitele cântări intervine rolul preotului
prin ecteniile mici. Preotul are un rol foarte mic. Ecteniile se încheie cu un ecfonis. După
binecuvântările învierii, ipacoi, antifoanele, prochimenul - provocare a citirii evangheliei.
Punctul central al utreniei este citirea evangheliei. Duminica se citește 1 din cele 11 evanghelii
ale învierii - ele sunt 11 pentru că sunt 11 arătări, 11 apostoli au mai rămas după caderea lui
Iuda. Evangheliile învierii sunt apoi concentrate 11 voscresne. Evanghelia se citește la capul
mormântului. Preotul care citește evanghelia îl simbolizează pe îngerul care a stat la căpătâiul
mormântului. Dacă deschidem antimisul, capul Mântuitorului este în partea de N a altarului.
După citirea ei ea este arătată credincioșilor și în acest timp se cântă: Învierea lui Hristos.
Evanghelia 1 a învierii este rânduită în prima duminică după Rusalii. Faptul că evanghelia se
citește din intimitatea altarului, explică cumva taina învierii. După citire ea este așezată în
biserică pentruînchinare. Singura excepție este în noapte învierii, când proclamarea evangheliei
se face în afara bisericii, care se face la toată lumea. În timpulpraznicelor evangheliile sunt citite
din fața ușilor împărătești. Preotul care citește evanghelia simbolizează pe Hristos care vorbește
mulțimilor. Scoaterea și neverarea evnaghleliei, exprimă arătarea lui Hristos după învierea Sa.
Alcătuirea aestei cântpări: Învierea lui Hristos, este atribuită lui Ioan Damaschin. Continuă apoi
prin rostirea psalmului 50. Dacă punctul central, citirea evangheliei, este prefața de aceste
evenbimente pascale, după citirea evangheliei urmează partea finală, catavasii și încheierea cu
acele cântări speciale.
Ce este canonul și ce sunt catavasiile? În monentul în care un sfânt este trecut în rândul sfinților,
i se alcătuiește condacul, icosul și mai apoi canonul. Pe aceste structuri ale utreniei se alcătuiesc
canoanele sfinților. Un canon are 9 pesne, fiecare având un irmos, apoi anumite strofe care se
încheie cu Slavă...Și acum... Fiecare cântare din cele 9 este inspirat din o întâmplare biblică.
Cele 9 cântări: Cântarea 1, este inspirată de cântarea lui Moise după trecerea prin Marea Roșie.
Din cele 9 numai 8 sunt veterotestamentare și numai 1 noutestamentară. Aici este slăvit
Dumnezeu care ne-a izbăvit din robia păcatului. Cântarea a 2 are un caracter de penitență de
aceea este exclusă, abandonată, eliminată din toate canonaele, cu excepția canonului mare a Sf.
Andrei Cretanul, ea este fundamentată pe Cântarile lui Moise. Cântarea a 3 este inspirată de
cântarea Sf. Ana. Credinciosul cere întărire în Domnul. Cântarea a 4 e inspirată din cuvântarea
lui Avacum, cap. 3. Are caracter profetic. Premărește misterul întrupării. Cântarea a 5 este
inspirată din cântarea lui Isaia, cap. 26 - prevestire a întrupării lui Hristos și a învierii din morți.
Cântarea a 6 - rugăciunea lui Iona, preînchipuind învierea cea de a 3 zi. Apoi cântarea a 7 și a
8 sunt inspirate din cântarea celor 3 tineri din Babilon. Este o chemare ca toate lucrurile să
preamărească pe Domnul. Căntarea a 9 este singura inspirată din Noul Testament, din cântarea
lui Zaharia și ste închinată Maicii Domnului, Luca cap. 1. După aceste inspirații s-au alcătuit
canoane pentru diferite praznice sau sfinți. Pentru că nu se alcătuiește slujba sfântului doar pe
baza vieții lui ci este legat și de aceste informații generale pentru ca slujba sa aiba un caracter
unitar. Gruparea irmoaselor canoanelor diferitelor praznice, formează așa-zisele catavasii. În
cursul anului catavasiile sunt rânduite în funcție de importanța sărbătorii unele fiind legate de
perioadele de îaninte prăznuire și odovanie. Catavasiile înălțării crucii: 1 sept - 21 sept; 1aug -
14 aug Catavasiile Buneivestiri: Catavasiile Nașterii: 21 nov - Catavasiile Boboteztei
Catavasiile Întâmpinării Catavasiile Paștelor Catavasiile Maicii Domnului La canoane se
intercalează ectenia mică, după cântarea a 3 și a 6. Înainte de a 9 se provoacă cu Pre Născătoarea
de Dumnezeu, și se adaugă cântarea Ceea ce ești mai cinstită și apoi cântarea a 9. Urmează
stihul și stihirea. Aici se adaugă alcătuirile despre evanghelie, voscreasna. Partea finală, laudele
sunt alcătuite din psalmii 148-150. Partea finală este încununată de doxologie mare.
Voscreasnele au fost atribuite lui Leon sau lui Constantin al 7-le Porfirogenetul. Ele se cântau
când se lumina de ziuă. În ele este preamărit Hristos, ca lumină a lumii. Aceste alcături sunt
adevărate epicleze ale lui Hristos Lumină. Aici se mai adaugă și exapostilariile învierii. În
cuprinsul lor întâlnim, fie trimiterea mironosițelor către apostoli, fie trimiterea apostolilor în
lume, pentru propovăduire. Laudele sunt alcătuite din psalmi 149-150 care se încheie cu Aliluia,
la care se adauga stihiri speciale, caracteristice utreniei. Cele mai caracteristici sunt cele ale
duminicilor. Psalmii aceștia sunt întâlniți încă din sec 4 în rugăciunile dimineții. Ei se cântau în
întregime. Poporul răspundea toată suflarea să laude pe Domnul. Stihirile sunr compoziții ale
diferiților imnografi ai Bisericii. Doxoligia mare este una din cele mai vechi piese ale utreniei.
Ponește de la Luca 2,14 și are un caracter trinitar. Este întâlnit în constituțiile apostolice. Ele au
fost întărite în sec 4 în lumptele cu arienii și pnevmatomahii. Doxologia este provocată de:
Slavp ȚIe celui ce ne-ai arătat nou lumina. Noi cinstim lumina cea adevărată. Ocupă la utrenie
locul lui Lumină lină, de la vecernie, care laudă izvorul luminii. Formul Pre Născătoarea de
Dumnezeu, este o prefațare a venirii lui Hristos. Svetilnele ne amintesc de zorii mânturii, iar
formula doxologică ne arată faptul împlinit al venirii luminii. Partea a 2 a utreniei este
predominată de lumină, un caracter pascal pronunțat. Poate fi numită ca slujbă a bucuriei, a
luminării. Dacă vecernia aduce melancoliei amurgului, utrenia aduce bucria mânturii. Se
încheie cu cele 2 tropare cântate în funcție de glasuld e rând. Ele preamăresc învierea Domnului.
Utrenia exprimă o seamă de aspecte ale firii noastre: 1. Sentimentul de tânguire în hexapsalmi.
2. mângâiere și nădejde - Dumnezeu este Domnul... 3. bucurie și preamărire - evanghelia
4. liniște și împăcare - canonul catavasiilor 5. laudă lui Dumnezeu - laudele 6. slavirea lui
Dumnezeu prin doxologie. 17.11.2010 Curs Utrenia pranicelor - aceeași sturctură dar se adaugă
elementele speciale. Totdeauna Duminica are prioritate. La sărbători se mai adaugă și polieleul.
La sărbători se păstreză catavasiile de rând dar se adaugă la fiecare peasnă și din canoanele
Sfinților. Nu mai avem nici alcele proclamări pascale care erau în mod normal după Evanghelie
Utreniile de peste săptămână - se respectă aceeași structură. Însă lipsesc anumite părți. În
fiecatre zi avem sfinți, marcați nu negru. Lipsește în zielel acestea și evanghelia. După
Dumnezeu este Domnul se trece la canon, și se trece la partea centrală. La canoane se folosec
catavasiile de rând, și se introduc pesnele de la canoanele sfinților din zilele respective. Ca
element special al acestor utrenii este că doxologia mare se înlocuiește cu cea mică. Pe lângă
aceste trei variante mai avem și utrenii speciale. 1. Deniile - sunt speciale pentru că ele sunt
specifice postului mare, săvârșindu-se seara, cu specificul acestei perioade. Aceste denii sunt
cea din Miercuri și vineri din saptămâna a 5-a a Postului Mare. Apoi sunt deniile din săptămâna
patimilor: avem denii obișnuite și speciale Joia și Vinerea. Joia se face rânduiala numită a
patimilor. Se citesc cele 12 Evanghelii ale pătimirilor lui Iisus Hristos. Din punct de vedere al
creației liturigice avem aici o bogăție imensă, 15 antifoane speciale, după evanghelia a 5-a se
introduce un ritual al scoaterii Sf. Cruci. Preotul simbolizează pe Iisus care poartă crucea. În
momentul în care se cântă primul tropar al antifonului 15, atunci se poartă crucea, prin ușa de
N, și se așează în mijlocul bisericii. In fața lui merge diaconul cu cădelnița. Se așează la „Cu
sulița...” se face trei metanii. La „Arată-ne nouă învierea ta...” intră în sf. Altar. După evanghelia
a 5 avem Fericirile care în mod normal le vedem numai la liturghie. A. Schmemman are o
expresie - tristețea radioasă, pentru că din timpul postului noi suntem chemați la fericire, iar noi
anticipăm întâlnirea cu Hristos cel înviat. Apoi urmează canonul lui Cosma Studitul. În perioada
Triodului canonul este alcătuit numai din 3 cântări. Apoi laudele, evanghelia a 10, doxologia
mică, evanghelia 11, stihoavna și se încheie cu evanghelia a 12. 2. A doua utrenie specială este
cea ce vineri, numită si Prohodul, slujba înmormântării Domnului. Înainte de slujba prohodului,
la slujba vecerniei are loc scoaterea Epitaful din Altar, se pune în mijlocul Bisericii. Sf. Epitaf
e pus pe Sf. Masă, este luat și adus apoi în ceremonie prin ușile împărătești și e pus pe o masă
în mijlocul Bisericii. Pe el se pune Evanghelia și crucea. Sub masă se așează carbune și tâmâie
(pentru siguranță - cădelnița). La denie după prohod, după Sf. Dumnezeule se înconjoară
biserica cu Epitaful. Se fac 4 opriri. La fiecare oprire se fac ectenii speciale. În partea de S sunt
pomeniți conducătorii Bisericii, cei civili. În partea de E se pomenesc ctitorii locașului. Se
așează pe masa altarului până la înălțare. Se continuă slujba cu cele trei lecturi biblice, paremii.
Apoi apostol și evanghelie. Cele trei stări ale prohodului trebuie să exprime stările creștinului.
Afară de aceste utrenii mai avem și utrenia Sfintelor Paști. Ea este numită impropri slujba
Învierii. Slujba învierii este cu totul cu liturghie. Utrenia Sf. Pași începe afara din Biserică, acest
lucru pentru că și Hristos a înviat în afara cetății. Preotul apoi cheamă lumea să ia lumină. Se
iese în fața bisericii, se începe rânduiala prorpiu zisă a utreniei, prin proclamarea învierii prin
citirea evangheliei. Este de fapt evanghelia de seara. Astfel utreniei îi lipsese partea de început,
inclusiv binecuvântarea. Cu cădelnuța în mână preotul rostește binecuvântarea treimică. Citirea
ev simbolizează trâmbițele îngerești. Iar preotul simbolizează pe mironosițe care au adus
această veste. După evanghelie se cântă troparul. Se adaugă aici tropare din psalmi. Cădește
masa, ectenia mare. S-a împrumutat de la ritualul sfințirii bisericii deschiderea ușilor. După
intrarea în biserică se continuă cu canoanele. Canonul învierii se va repeta în toate slujbele din
săptămâna luminată. Ușile împărătești vor fi deschise la toate slujbele din această săptămână.
Laudele sun creații unice. Canonul învierii este atribuit Sf. Ioan Damaschin. Luminânda,
laudele. 3. Scoaterea Sf. Cruci pe 14 Sept. - la sfinte Dumnezeule de la Doxologie o duce în
mijlocul bisericii. Această procesiune este una solemnă, nu este numai una așa simplă. O ține
în dreptul frunții și o duce în mijlocul bisericii. O așează pe analog și o cădește de trei ori.
Ridică apoi crucea și rostește 5 ectnenii în drepul fiecărei laturi. Se cântă Doamne miluiește de
100 de ori în dreptul fiecărei laturi. O așează pe analog și se cântă acum „Crucii tale”.
23.11.2010 Curs Ceasurile liturgice sunt niște alcătuiri care se săvârșeau în anumite perioade
din zi. Ziua a fost împărțită în 4. Ea a fost împrumutată din ritul iudaic. Ceasurile au în
conținutul lo, psalmi, tropare corespunzătoare momentului din zi când se săvârșește această
laudă, cântări speciale. Si apoi formula care se repetă la toate ceasurile: Doamne miluiește de
40 de ori, Cel ce în toată vremea... și celelalte. Din punct de vedere al conținutului observăm că
alternează elemente din Vechiul Testament și elemente creștine. Aici psaltirea este cartea
predominantă din care s-au inspirat toate slujbele nnoastre, este singura carte biblică care a
intrat în întregime în cult. Acest lucru se datoreză faptului că psalmul are un caracter poetic, un
aspect plăcut, creează o stare de emoție, care ajută la trăirea, la starea de gnoză pe care slujbele
noastre le pot crea. Dar pe lângă aceasta este și forma directă de adresare. Dumnezeu se
adresează direct omului nu prin intermediari. La fel și din partea creștinului. Ceasurile încep cu
3 psalmi. După această grupare introductivă de psalmi urmează niște tropare. Troparele sunt
primele versificări creștine. Ele sunt cântări închinate unui sfânt sau unei sărbători. Ele încheie
partea aceasta introductive. Fiecare slujbă trebuie să aibă cele două părți esențiale:
binecuvântare și otpust. Cele patru ceasuri liturgice nu au toate otpust. De exemplu ceasul 1 nu
are binecuvântare pentru că este unit cu utrenia. Ceasul 3 și ceasul 6 se fac împreună așadar
ceasul 3 nu are otpust. Așadar numai casul 9 este privilegiat ai are și binecuvântare și optust.
Troparele ceasurilor au devenit foarte cunoscute. Troparul ceasului al treilea a fost preluat în
liturghie. Ca element comun cele 4 ceasuri au partea aceasta de legătură Doamne miluiește de
40 de ori, Cel ce în toată vremea... În timpul postului mare aici se introduce și rugăciuea Sf.
Efrem Siriul. Și pentru că în compoziția lor sunt elemente comune, totuși fiecare ceas au
rugăciuni diferite. Ele nu se fac niciodata singure, ele fiin grupate. Pe lângă aceste ceasuri
obișnuite mai avem și ceasuri speciale. Prima categorie sunt ceasurile împărătești. Ele au în
componența lor și lecturi biblice. Ele se citesc în ajunul crăciunului, a bobotezei și în vinerea
mare. Alcătuirea lor solemnă este încununată de citirea apostolului și a evangheliei. Toate
aceste creații liturgice sunt atribuite unor nume mari de exemplu ceasul din vinerea patimilor
este atributi Sf. Chiril al alexandriei. În principiu aceste ceasuri au aceasi structură, numai că li
se adaugă elemente speciale. Rânduiala laudei o găsim în mineele din perioada respectivă.
A doua categorie de ceasuri speciale o cosnstituie ceasurile pascale. Ceasurile paștilor au o
rânduială mult mai scurtă. Ele sunt citite numai la mănăstiri în perioada penticostarului.
Rânduiala aceasta a ceasurilor o găsim instituită de Biserică din vechime. Nu este cea mai veche
slujbă, dar în secolul IV când ciclul liturgic a fost definitivat, o regăsim deja în acel canon.
Fieare moment din zi era marcat de o laudă adusă lui Dumnezeu. Ele au un rol pregătitor. Ele
pregătesc Sf. Liturghie. Astfel Ceasul I care marchează începutul zilei este rugăciunea pe care
o aducem la începutul activității noastre. Este o jertfă de laudă pentru începutul zilei, ca să fim
fii ai luminii. Este chemare la o naștere continuă și la o înviere din timpul nopții, de aceea sf.
Simeon al Teasalonicului leagă acest ceas de utrenie. Acest ceas ne aduce aminte de ducerea
lui Hristos la Ana și la Caiafa, evenimente care au avut loc dimineața. Ceasul III este o
preamărire a Sf. Treimi ca trecere a primei părți a zilei. El amintește de răstignirea Mântuitorului
dar și de pogorârea Lui la Iad. Ceasul al VI lea este tot în cinstea Sf. Treimi ca o mulțumire
pentru partea din zi care a trecut, că ne-a ferit de demonul cel de amiază zi. Din acest moment
strămoașa noastră Eva a pierdut raiul, sau că samarineanca l-a întălnit pe Iisus. Acest ceas ne
mai aduce aminte de răstignirea Mântuitorului, pătimirea lui momentul în care s-a făcut
întuneric peste tot pământul. Ceasul al IX lea începutul ultimului sfert, și ele este laudă de cinste
a Sf. Treimi. Este o mulțumire de trecere a celor trei ceasuri ale zilei și apropierea de seară, care
amintește și ea de coborârea de pe cruce a Domnului. Elementele de bază ale acestor alcătuiri
cum ar fi psalmii și legătura lor cu timpul zilei, troparele ceasurilor, care sunt datate din perioada
veacului V, VI, VII. Foarte multe din rugăciunile acestea se regăsesc în documentele vechi
creștine, din veacul VI, sau IX, vechimea lor sporește importanța pe care ele o au. Unele din
acest rugăciuni sunt regăsite în constituțiile apostolice. Una din cele mai vechi este atribuită Sf.
Efrem Siriul. Mijloceasurile și Obednița: Ele sunt grupuri de rugăciuni care se citesc la
mănăstiri între ceasuri. Ele sunt tot 4 și fiecare se citește după ceasurile omoloage lor. Ele au
aceeaști structură ca a ceasruilor dar mult mai simplă, și ele încearcă să facă o legătură între
ceasurile mari existente. Obednișa sau prânzânda, se citește în mămăstiri după ceasul al VI în
zilele în care nu se face liturghie. Iar în post chiar dacă se face liturghia darurilor. Ea se mai
numește și tipica. Obednița are și apostol și evanghelie. Are elemente împrumutate de la
litughie: să se umple gurile noastre dar și altele. Toate aceste slujbe au o bogăție imensă. Ele
constituie un tezaur pentru Bioserică. Dacă din tot ce avem noi în cul, prin absurd am pierde, și
am rămâne numai cu liturghia, am avea totuși șanse la mânturie. Pe baza ei s-au format toate
celelalte rânduieli liturgice, pentru că ea concentrază și actualizează toată activitatea pe care
Hristos a făcut-o pentru mânturiea noastră. Ea mai este numita jertfa legii celei noi. Hristos pe
cruce a savarsit jertfa rascumparariinoastre cu Tatal. Omul a gresit, si nu putea singur sa
dobandeasca impacarea cu Dumnezeu si repunerea omului in starea pe care a pierdut-o de aceea
Dumnezeu s-a facut om, s-a intrupat si intruparea cuprindea in sine rascumpararea, el este
pruncul in potir, dupa reprezentarea lui Alexandru al Alexandriei, pruncul care devine miel de
jertfa. Aspectul de jertfa a patimii lui Iisus. El s-a jertfit de bunavoie, firea lui a suportat toate
pacatele tuturor oamenilor. De aceea consecinta rastignirii Sale am trecut de la moarte la
inviere. Aspectul recapitulativ este acela ca jertfa Lui cuprinde toata creatia. Aspectul ontologic,
firile lui Hristos, cea divina si cea umana, cea umana fiind inraurita de cea divina. Mantuirea
obiectiva este impacarea noastra cu tatal. Noi avem sansa de a conlucrea cu Dumnezeu prin har,
pentru a ne impartasi de jertfa facut-
Liturgică
Tehnoredactat de Albu George
9
ă de Hristos. Prin mantuirea subiectiva ne-am insusit mantuirea obiectiva, noi am devenit
partasi la actele lui Hristos. Hristos s-a lasat el insusi. A instituit o randuiala prin care sa se
preșlungeasca spre noi in toate timpurile, si a lasat liturghia. Liturghia re caracter de jertfa dar
si de taina. De jertfa pentru ca actualizeaza jertfa de pe cruce, si de taina pentru ca ne impartasim
prin sangele si trupul lui Hristos, si aceasta taina se cheama taina euharistiei. De aceea inainte
de patima sa in scoala mantuitorului, ani si jumatate. Inainte i-a pregatit prin cuvant, dandu-le
pasaje din Vechiul Testament. Dar apoi le-a aratat si practic, si ucenicii nu au inteles atunci dar
le-au inteles abia dupa aceea. Din textul evanghelic noi retinem cel putin 5 elemente pe care
noi le gasim in randuiala Sf. Liturghii: a. Intai a luat painea, adica a predestinat materia de jertfa.
De ce a ales painea? Pentru ca este hrana de baza a omului. Painea nu este numai hrana de baza
a omului, ci ea si reprezinta fiinta umana, ca o creatia a lui Dumnezeu si reprezinta biserica ca
institutie divino umana. Painea este facuta din multe boabe adica reprezinta credinciosii
bisericii. In faina se pune apa, si aceasta este apa botezului. Faina devine plamada bisericii.
Aluatul este Hristos care dospeste toata framantatura. Apoi dupa dospeala se pune la foc.
Aceasta simbolizeaza lucrarea Sf. Duh. De aceea Hristos a luat aceasta materie si a predestinat-
o ca materie euharistica. De aceea si vinul care este facut din struguri. Multimea boabelor
simbolizeaza multimea credincioisilor. El fermenteaza in conditii speciale. El se transforma in
sangele euharistic. Aceasta etapa o numim noi acum proscomidie b. A multumit lui Dumnezeu
Tatal este partea centrala a liturghiei in care se multumeste lui Dumnezeu pentru toate. Dar tot
Hristos este cel care multumeste. c. A binecuvantat: acesta este punctul central al liturghiei si
se numeste epicleza. d. apoi a frant si a dat-o ucenicilor, i-a impartasit pe ucenici. Impartasirea,
pentru ca numai cel ce mananca si bea sangele meu are viata vesnica. e. si a zis „Luati
mancati...” - chemarea la impartasire. Si a mai adaugat, aceasta sa o faceti intru pomenirea mea.
Liturghia inainte era foarte diferita de cea de acum. Ea se savarsea in case particulare, niciodata
nu s-a savarsit la sinagoga. Pentru ca Liturghia era ceva nou, pentru ca te impartasesti cu hristos.
Di a ramas pana azi liturghia ca punctul central al cultului. Cina pascala era un ritual iudaic in
cadrul careia ei se impartaseau de azima si savarseau acest ritual al gustarii din mai multe pahare
si al gustarii de ierburi amare. Aceste elemente numite ale traditiei apostolice s-au mantinut in
liturghia noastra cu sensul lor primar, sensul lor nu a fost modificat ci numai au fost imbogatite.
De la inceput a existat o parte pregatitoare a liturghiei, si una de consacrare. Cea pregatitoare
s-a referti de la inceput la amintirea litughiei instituite de Hristos. In momentul in care cartile
Noului Testament s-au adaugat in aceasta parte pregatitoare, care mai tarziu se va numi liturghia
catehumenilor. Liturghia euharistica era speciala pentru cei botezati. Exita pe atunci disciplina
arcana. S-a pastrat tainicul acesta crestin care a stst la baza crestinismului. Initial se aduceau
numai darurile si se incerca o rugaciune compusa. Pana la stabilirea acestor rugaciuni,
liturghiile era similare. Materia trebuia binecuvantata si apoi oferita tuturor. Initial nu a existat
o singura denumire a acestei lucrari comune a liturghiei, o gasim mentionata in cartile Noului
Testament cu multe nume. Termenul de folosit de azi era un termen folosit inainte de crestinism
care insemna c slujba comuna, de interes public. Este o lucrare pentru popor. Termenul de
liturghie a capatat o intrebuintare liturgica datorita septuagintei. In intelesul acesta este folosit
si in Noul Testament. In sensul acesta Sf. Luca vorbeste de Zaharia, tatal Sf. Ioan Botezatorul,
care facea aceasta slujire la templu. In antichitatea crestina acest cuvant a intrat si in cult prin
slujirea preoteasca. Liturghia se refera numai la participarea comuna, dar nu implica si slujirea
comuna a ei.
Liturgică
Tehnoredactat de Albu George
10
Structura bisericii de la inceput nu a fost definita. Initial ele au functionat in salile de judecata
ale imparatului. De aceea corpurile era fie de 3 camere au fie cu 5 camere. Locul in care statea
imparatul la judecata a fost baza de unde s-a facut altarul. Nevoia de loc, a facut ca corpul
bisericii sa aiba o intersectie, in forma de cruce, care mai tarziu a luar forma de trefla. De ce nu
avem o descriere a liturghiei initiale? Pentru ca apologetii nostri s-au axat pe apărarea credinței
nu a liturghiei dar se poate admite ca pana la constitutiile apostolice inca nu s-ar fi eliminat
disciplina arcană. Prima descriere a liturghie o gasim in cnstitutiile apostolice. Ele sunt
documente primare. Ele se mai numesc si randuieli bisericesti. Marturiile pe care le au aceste
documente nu contin numai documente contemporane lor ci cu mult mai vechi si de aceea sunt
foarte importante. 18.01.2011 Curs Rânduiala liturghiei Ritualul liturghiei trebuie respectat nu
ca op expunere teatrala, insa toate actele componente se leaga intre ele, se conditioneaza unul
pe altul. de aceea in explicarea liturghiei, il vom folosi si pe schmemann, dar in acelasi timp
avem si celelalte explicari ale liturghiei: N. Cabasila, Sf. Maxim… Liturghia poate fi facut in
trei moduri: preotul singur, care trebuie sa faca tot, ca protos. Slujba e facuta deobicei de unul
singur, de protos, si de obicei cel mai vechi in preotie. Exceptiile se fac in functie de distinctiile
administrative. Cand slujeste ierarhul, ierarhul este protosul. Si in cadrul sinodului sunt cazuri
in care o sedeinta sa fie condusa de cel mai in varsta episcop, in cazuri cand nu exista Patriarh.
Exista o ordine pe care trebuie sa o respectam in asezarea soborului. Aici este a doua varianta,
cand preotul slujeste cu diaconul. Mai este o varianta slujba in sobor dar cu mai multi preoți.
Totul depinde de modul de orientare. Oriune ai fi trebuie sa iti păstrezi locul, fiind atent la
vecinii tai. Ființ aumana, savarsitorul, este o fiinta dihotomica, pentru că tainicul in sesnul
general, este unirea dintre duh si materie si prima taina in sesnul mare a fost omul creat, adam,
cand Dumnezeu l-au facut din trup și suflet. Deci creația este primul mister. A doua lucrare
tainică este Hristos prin intrupare. Dumnezeu astfel s-a făcut om si a săvârșit lucrarea
mantuitoare. A treia mare taina este biserica, instituția divino-umana in care noi ne câștigăm
mântuirea. Hristos este vița noi mlădițele. Aceste două concepte sunt complementare si nu
permite o subordonare si nu permite o subordonare. Daca savarsitorul vazut isi explrima intentia
de a savarsi o lucrare, el transmite mai departe harul, dar il transmite la unul care poate recepta
acest har. O primeste daca doreste sa o primeasca. Biserica a pus un amendament, in iconomia
biericeasca umple golurile. Pornind lucrarea vazuta prin acte si cuvinte, harul pe care il
transmite nu este de la savarsitor, el nu are o rezerva de har, el a primit numai incuviintarea prin
hirotonie de transmite si altora harul. Daca este ierarh prin punerea maninilor iar daca e preot
prin taine. Tainele au nevoie de materie pentru ca omul sa il poată primi. Daca harul ar veni
numai la persoanele alese, harismatice, nu am avea sansa toti de a ne împărtăși de el. Revenind
la liturghie, pentru a-i ințelege tainicul. Liturghia ara caracter de taină dar si de jertfa. Este o
jertfa pentru ca ea este o prelungire si o actualizare pentru fiecare dintre noi a jertfei celei una
de pe cruce. Daca Hristos ar fi săvarsit jertfa pe cruce si ne-ar lasa pe fiecare din noi sa ne
amintim de ea numai, asa cum fac celalti protestantii.
Liturgică
Tehnoredactat de Albu George
11
Jertfa de pe cruce si cu jertfa liturgica este identica din 3 puncte de vedere: al savarsitorului, al
primitorului si al materiei de jertfa. Caci tu este cel ce aduci , cel ce te aduci, cel ce primești si
te imparti. Dar el nu s-a despartit de sf. Treime, dar avem și o diversitate din mai multe puncte
de vedere. Jertfa de pe cruce s-a savarsit o data pentru tot deauna. Jerta euharistica se savarseste
continuu. Dar și din punct de veder al locului, Hristos s-a jertfit pe cruce, pe cand liturghiile se
fac peste tot. Prima a fosta sangeroasa, a doua euharistica. Simbolismul liturgic: In cartea lui
Schmemann – simbolul nu este ceva figurativ, ceva ce reprezinta altceva. Termenul simbalo se
traduce prin a descoperi o realitate vazuta descopera o alta realitate nevazuta, nu dupa o relatia
cauzala sau de alta natura ci numai in masura in care o poate intruchipa. Simbolismul liturgic
are 2 mari directii: cea care sta la temelia participarii noastre se numeste realismul liturgic sau
prezenta reala a lui Hristos in euharistie. Noi nu trebuie sa le zicem crestinilor toata taina ce se
petrece, si numai sa il facem constient ca ceea ce se petrece este total duhovnicesc, intr-o alta
stare. Daca crestinul stie ca el pleca din lumea aceasta, se pregateste prin acest ritual sa se
apropie de Hristos, nu pentru ca este el vrednic, ci pentru că i se ofera aceasta ocazie. Nu noi
facem aceasta jertfa ci Hristos. Aceasta jertfa este asumata de biserica. Materia de jertfa a fost
predestinata de Hristos la jertfa. Ele sunt elementele esentiale ale cultului. Painea este hrana de
baza a omului. Ea este obtinuta prin efortul omului brut. Nu o culegem din copac. Painea trebuie
sa contina si efortul propriu. În faina se pune apoi, apa, care simbolizeaza apa botezului. Se
pune aluatul care simbolizeaza pe Hristos. Sarea este intelepciunea lui Dumnezeu. Framantatura
dospita se pune pe foc care este lucrarea duhului. Dar pe de alta parte reprezinta taina trupului,
din materie si din foc, care ii schimba firea. Cand ea este data pentru jertfa, ea este ofranda. Ea
este inscripționata oricum. LA fel, vinul e facut din multime de boabe. Mustul fermentat este
cel care transforma vinul in materie de jertfa. Materia aceasta pusa pe masa sf. altar, si prin
nvocarea sf. duh se transforma real in trupul si sangele lui Hristos. Cine crede ca euharistie este
ceva formal si material Caracterul de taina a liturghiei: slujba aceasta care il are pe Hristos mort
si inviat, cuprinde in sine cea mai importanta taina pentru un crestin, si anume taina euharistiei.
In cadrul liturghiei, materia transformata, se impartaseste credinciosilor, implinindu-se primul
scop al liturghiei: sfintirea darurilor. Intelegem că euharistia reprezinta cel mai inalt punct al
apropierii de Dumnezeu, al comuniunii cu Hristos. Tu il iei pe Hristos in tine. Momentul de
comuniune deplina nu se realizeaza decat prin impartasanie. Si parintii traitori in pustie se
pregateau continuu prin rugaciune pentru ca sa ajunga la acel moment al comuniunii cu Hristos.
, de aceaa una din obligatiile a preotului este de a se ingriji de ultima clipa, dar mai ales de cei
ce sunt in ultima clipa. Daca hristos coboara si e real prin sangele sau, pentru ca sa ne cheme
pe noi la masa imparatiei. El coboara ca sa ne ridice pe noi, nu ca sa il tinem noi aici jos – Si
ne-i ridicat pe noi la cer. Pe care Hristos il avem noi real prezent? Pe cel mort si înviat. Daca il
actualizam pe Hristos, mort si inviat, Hristos vine in prezent cu tot trecutul sau in perspectiva
eshatologica. Deci este concentrat timpul cu cele trei dimensiuni ale lui, la Hristos nu este timp,
dar vine ca comemorare istorica, daca El e prezent real, eu imi pot aminti si de nasterea si de
intruparea lui dar si de jertfa lui. Pentru ca intruparea s-a facut pentru jertfa. Schmeman face o
comparatie intre memorialul liturgic si cel uman. Sa zicem ca azi comemoram pe cineva. Dupa
ce am terminat, e totul trecut. Cel liturgic e diferit. Pentru ca noi nu ne amintim de cineva ci il
avem prezent pe Hristos. Sa luam de exemplu praznicul intruparii. Hristos real in liturghie, ne
da posibilitatea sa fim partasi la eveniment, prelungit spre noi. In cult noi nu provocam
sentimente si emotii. Ele sunt complementare dar nu acesta este scopul.
Liturgică
Tehnoredactat de Albu George
12
25.01.2011 Liturghie si comuniune in spiritualitatea ortodoxa – Staniloae Explicarea
dumnezeieștii liturghii – Cabasila Euharistia Taina Împărăției – Schmemman Există o
asemănare între jertfa de pe curce cu cea euharistica. Cele trei puncte sunt: săvârșitor, primitor,
materia de jertfa. Hristos e prezent real, coboară pentru noi, si pentru ca sa nu rămână numai
prima parte, si pentru ca liturghia sa aiba finalitate, apare partea a doua - invitarea la cina. Daca
nu pune accent pe cel de-al doilea scop – sfintirea credinciosilor - nu numai pe primul scop –
sfintirea darurilor. Este o conditie in toate slujbele – daca o slujba nu o faci corect e vina ta,
daca nu o faci complet esti un impostor si taina nu se realizeaza si privezi pe oameni de lucruri
esentiale. Si sunt taine care nu se pot repeta. Impartasirea credinciosilor este un elemen t al
tainei ce trebuie împlinit.
Schmemann imparte liturghia in 12 parti. El a impartit-o nu pentru a o separa. Ele sunt etape
care se interconditioneaza. Elementul de la inceput il desavarsete pe urmatorul si tot asa. Prima
lucrare tainica pe care o prezinta Schemmann este taina adunarii. Liturghia are o functie publica,
este rugaciunea comuna prin excelenta a Bisericii Ortodoxe. Nu exista liturghia proprie pe care
sa o faci acasa singur. Fiind o lucrare a bisericii prin excelenta a comunitatii liturgice, inceputul
se face prin adunarea membrilor. Incepe liturghia prin binecuvantarea mare. Sunt trei formule
doxologice pe care le folosim. Cea mai importanta este binecuvantarea mare. Este mare din
punct de vedere al continutului pe care il reveleaza. Binecuvantarea mica il descopera pe
Dumnezeu unul. De aceea ea se foloseste la lucrarile complementare. Cea de-a doua,
binecuvantarea treimica, ni-l descopera pe Dumnezeu treimic. Si cea mare e mai bogata pentru
ca ni-l descoperă pe Dumnezeu cel unul în treime și descopera si persoanele sf. treimi. Liturghia
este taina imparatiei, este mijlocul cel mai important pentru castigarea imparatiei cerurilor asa
cum toate tainele sunt mijloace pentru castigarea imparatiei. Taina ca lucrare divina este
intalnirea mea cu Dumnezeu. Este o intalnire pe care Dumnezeu mi-a randuit-o in ambianta
bisericii prin mijlocirea unei persoane văzute. Dupa inaltarea la cer a lui Hristos, ne-a lasat ceva
prin care noi sa il avem prezent material la noi. Primele doua capitole sunt cele pregatitoare
pentru primul act al liturghiei si al treilea capitol este taina intrarii. Erau asteptati, clericii, in
biserica de catre comunitate. Se canta trisaghionul si apoi incepea liturghia. Partea aceasta de
asteptare. Ectenia mare era la inceputul liturghiei credinciosilor. Ea a fost luata de acolo si adusa
la inceptutl liturghiei dar a fost preliata si de toate slujbele biericii. Ea are caracter obstesc. Se
incepe invocarea pacii: pacea cu Dumnezeu, pacea cu tine insuti și pacea cu cei din jur. Pacea
este un dar divin nu o realizare proprie. Apoi sunt pomeniti conducatorii. Apoi toate celelalte
cereri sunt pentru obste. Am folosit doua slogane: realsim liturgic si logica liturgica. Logica
liturgica este o ordina logica in privinta celor trei caractere ale rugaciunii: de preamarire, de
cerere si cea de multumire. Noi incepem inati cu rugaciunea de cerere. Dar mai este ceva. In
rugaciune mai intai cerem cele pentru viata cealalta si apoi cerem pentru cele din lumea aceasta
preocuparea bisericii este de a cuprinde tpoata masa credinciosilor dar si pe fiecare in parte. Nu
este nevoie sa fim identificati personal, toti primil harul. Dar tainele nu se primesc asa la
gramada. Ele sunt personale. Dumnezeu este fiinta suprema dar e personala. De aceea l-a creat
și pe om, persoană, responsabilă, care să îl poate să îl tragă la răspundere. Dumnezeu nu face
nimic care să forțeze pe om. Taina intrarii pe care o descrie Schmemann este iesirea cu
evanghleia. El vorbeste despre 3 directii ale intrarii. Prima directie a miscarii este intrarea din
lume in biserica.
Liturgică
Tehnoredactat de Albu George
13
A doua directie este din biserica spre altar. Aceste directii n sunt altceva decat etape ale sf.
taine. Se intra apoi din biserica spre altar. Aici este prins si vohodul mic. Si mai exista a treia
directie cand preotul din fata sf. mesei se pregateste pentru lecturile biblice si merge in fata
scunului imparatesc pentru ca sa binecuvinteze citirea lecturilor biblice. El trece din fata mesei
in fata scaunului celui de sus. Iesirea aceasta cu evanghelia din punct de vedere liturgic sau
istoric ea a devienit ritual in perioada in care odoarele bisericii erau pastrate intr-o tainita care
se chema schevrofilachion unde erau ascunse. Aceasta iesire si intrare a dat nastere vohodului.
Numai ca aceasta explicare nu este completa. Noi nu avem in liturghie o cronologie istorica.
Este o manifestare a lui hristos mort si inviat, care si-a incheiat lucrarea sa. Desi in pesroana sa
este cuprinsa toata lucrarea il actualizam si il avem pe Hristos mort si inviat si care participa
acum la lucrarea bisericii care este lucrarea liturghiei. Prima parte a liturghiei, a catehumenilor
are in centru lecturile biblice. Din primele veacuri citirea din pericopele evanghelice sau din
cartile scripturii erau elemente de baza. In cosntituțiile apostolice se amintesc 4-5 lecturi biblice
atat din Vechiul Testament dar si din Noul Testament. Lecturile biblice au dat numele acestei
parti a liturghiei – liturghia cuvantului. In aceasta parte puteau lua parte si catehumenii.
Lucrarea aceatsa tainica are 5 elemente: 1. Prochimenul. 2. Apostolul. 3. Aliluia. 4.
Evanghrelia. 5. Predica. În momentul in care le luam in seama pe toate 5 ne dam seama ca de
fapt partea aceasta este absolut necesara liturghiei chiar daca ea a re un rol pregatitor. Ce relatie
este intre cuvant si taina. Cuvantul fara taina este o doctrina fara implinire. Taina fara cuvant
este o magine pentru ca ea are nevoie de cuvant pentru fundamentarea ei. Partea aceata a
liturghiei cuvantului incepe cu prochimenul. Acesta este un fragment din psalmii mesianici care
explrima valoarea deosebita pe care a avut-o. Psaltirea este singura carte care a intrat in totalitate
in cult. Termenul de prochimen, cel pus inainte, el deschide perspectiva deschiderii neo
testamentare. Este un psalm mesianic. Psaltirea a avut o prioritate din doua motive: pentru că
are o forma de adresare directa asemanatoare rugaciunii. Al doilea element este caracterul
poetic al psalmilor. Apostolul este un text luat din F.A. sau din epistole. Dar de ce este apostolul
inaintea evangheliei. El este o pregatire pentru momentul culminant. După apostol urmeaza un
alt element al tainei cuvantului numit Aliluia. Un termen vetero testamentar. De fapt aliluia a
devenit un element component in momentul in care el era intonat intr-o alta fomra melodica:
cantarera antifonica. Cantarea antifonica pune accent nu pe melodie ci ep cuvant. Apare acum
o alta forma de cantare, melismatica, sau melodica. Aliluia este prima cantare melismatica in
care accentul este pus pe melodie. Urma citirea evangheliei. Ea curpinde cuvantul lui
Dumnezeu care fundamenteaza taina. De aceea indata cuvantul lui Dumnezeu era explicat in
predica. Prima forma a predicii era kerygma. Era un fel de explicarea evangheliei inserand
formula: IAta Hristos va vesteste voua. Apoi a aparut predica pe care o avem si azi, predica
fiind nu o luicrare a savarsitorului, pentru ca ea nu punea accent de elocinta individului. Se
incheie prima parte a liturghiei prin concedierea catehumenilor. Inceputul liturghiei
credinciosilor este numit de catre schmemann lucrarea tainica a credinciosilor. Schmemann
numete lucrare tainica si pregatirea credinciosilor in vederea sfintirii daruilor. Cap. VI este taina
ofrandei. Este darul pe care credinciosii il aduc la altar. E prima faza a darului. Lucrarea tainica
a ofrandei are trei directii. 1. De la credincios la proscomidiar. 2. De la proscomidiar la sf. altar
si 3. De pe sf. altar in altarul cel mai presus de ceruri.
1. Materia de jertfa au fost predestinate de Hristos ca sa fie materii de jertfa. Cand devine
materia aceasta ofranda. Aceasta materie este consacrata prin pecetluirea ei. Aceasta pecete.
Materia predestinata cultului este adusa la prscomidie. Aceasta ofranda a credinciosilor este
adusa la proscomidiar și se aleg 5 din care se face Sf. Liturghie. Ofranda credinciosilor intra in
ofranda bisericii. Biserica isi asuma ofranda tuturor credinciosilor si imediat dupa pregatirehr
isi asuma ofranda bisericii. El este cel care primeste aceasta ofranda a bisericii si o prezinta
Liturgică
Tehnoredactat de Albu George
14
Tatalui. De aceea purtara darurilor prin fata credinciosilor nu este doar o simpla comemorare a
ultimului drum pe care il face Hristos pe ultimul sau drum pana la mormant, ci miscarea aceasta,
purtarea darurilor prin fata credinciosilor este manifestarea lui Hristos mort si inviata care ne
arata noua ca ofranda credinciosilor a fost inclusa in ofranda bisericii si Hristos o prezinta
tatalui. Se cunoaste ca noi suntem amintiti in ofranda pe care noi am oferit-o bisericii. Aduse
pe altar, darurile sunt prezentate tatalui pentru ca sa se realizeze lucrarea cantrala a bisericii
care este sfintitrea darurilor. Darurile sau jerfta devine jertfa dar jertfa se realizeaza nu pe
pamant, ci in ceruri. Schmemman mai are inca doua elemente pregatitoare. Asupra agnetului se
fac 3 lucrari: injunghierea, impungerea, scoaterea. Scoaterea prefigureaza intruparea.
Triunghiul este cu baza in creatie.