Dimensiunea Religioasa a Existentei

Inceputurile literaturii romane sunt legate de contextul ariei culturale din rasaritul Europei,
un spatiu complex format pe temeliile traditiei bizantine. Incepand cu secolul al XVII-lea, limba
slavona, limba oficierii serviciului divin in biserica, incepe sa fie inlocuita treptat cu limba
romana. In aceasta perioada s-au tradus si s-au tiparit carti religioase de care aveau nevoie toti
credinciosii. Acestea au fost cazaniile (evanghelii explicate, cuprinzand invataturi morale
dezvoltate pe marginea textuluui biblic) si pravilele(corpuri de legi). Actele de cultura din cele
3 tari romane demonstreaza ca mentalitatea religioasa, caracteristica Evului Mediu este
dominanta.

Domniile lui Matei Basarab, in Muntenia si Vasile Lupu, in Moldova, au marcat inceputul
unei epoci de inviorare culturala. Pin tipografiile infiintate cu sprijinul lui Petru Movila, fiu de
voievod moldovean ajuns mitropolit al Kievului, cartile religioase se raspandesc si contribuie
la unificarea limbii romane literare. Zorii literaturii religioase poata astfel amprenta cartilor
religioase care au iesit din aceste tipografii.

Religia este o componenta importanta a culturii unui popor. Sentimentul religios se

manifesta atat in cadrul bisericii, cat si dincolo de zidurile ei. In biserica, legatura cu Dumnezeu
se exprima public, prin mijlocirea clerului, dupa o anumita randuiala. Insa credinta se oglindeste
si in afara institutiei ecleziale, in modul de a gandi al oamenilor, in comportament, in modul de
a se exprima, in obiceiurile lor, in ceea ce creeaza: in arhitectura,in arte plastice, in muzica, in
literatura.

Componenta religioasa a culturii romane este foarte vie in perioada premoderna. In Evul
Mediu, crestinismul, care fusese adoptat timpuriu de stramosii romanilor, devine o religie
bazata pe carte. Cuvantul scris-mai intai, manuscris, apoi tiparit- circula prin intermediul
cartilor de cult in limba slavona. De ce nu in romana? Pentru ca traducerea cartilor de cult
grecesti a fost determinata de nevoia Bizantului de a crestina popoarele slave. In acest scop,
Chiril si Metodiu au trades Biblia si cartile liturgice in slavona si le-au facut sa circule in tot
spatial sud-est european.

Religia si literatura dezvolta, incepand cu secolul al XVI-lea, un palier comun, in care

prelati si carturari contribuie la modelarea limbii romane in dorinta de a da glas credintei. La
acest palier participa si cultura populara, prin componenta religioasa, crestinismul popular, si
prin creatia folclorica.

Cultura romaneasca intre secolele XVI-XVII poate fi abordata la nivelul culturii

carturaresti (religie crestina, carte religioasa si literaturea) si la nivelul culturii populare
(crestinism popular si folclor).

1
 Inceputurile culturii scrise a romanilor sunt profund legate de viata lor spirituala, de
credinta in Dumnezeu si de raportarea la sacru a fiecarui individ, fie el om simplu, slujitor al
bisericii sau voievod. Religia, alaturi de istorie, este cel dintai fundal de manifestare a culturii
scrise si a literaturii. Cartea religioasa romaneasca este mai intai o carte de cult in limba slavona,
apoi o carte de cult in limba romana. Traducerea ei prilejuieste cea dintai exprimare a
creativitatii prin cuvant in limba noastra, chiar daca timida, aproape insesizabila la inceput.
Trairea religioasa determina trecerea prin mai multe filtre a dogmei crestine si a cartilor sfinte;
unul este cel al identitatii si al culturii colective, altul al identitatii si al culturii individuale.

Dimensiunea religioasa a existentei capata treptat forme de expresie romaneasca mai intai
prin actul traducerii, apoi prin actul creatiei individuale, fie in cadrul bisericii, ca literatura
religioasa, fie in afara ei, ca literatura de inspiratie religioasa.

Cultura romaneasca premoderna se constituie din interactiunea mai multor grupuri

culturale: cel eclezial, cel carturaresc, cel folcoric. Intre cele 3 zone de cultura si cei care
participala la ele-prelati, carturari, oameni simpli- se produc schimburi, influente, asimilari,
determinate de mediul de formare si de mediile culturale pe care le traverseaza indivizii.

Primele forme de manifestare ale culturii romanesti scrise sunt legate de religia crestina,
de institutia ecleziala si de necesitatea comunicarii in interiorul comunitatii de credinta.
Manuscrisele crestine in limba slavona si in limba romana, apoi tipariturile deschid calea pentru
exprimarea sentimentului religios.

Biblioteca crestinismului contine doua compartimente: cel destinat spatiului eclezial

(literatura patristica, liturgica, apologetica, teologala, canonica, pastorala, duhovniceasca) si cel
destinat spatiului extraeclezial (pe de o parte, o literatura destinata educatiei crestine si edificarii
duhovnicesti a “bunului crestin”, legata de religia traita- Biblia, rugaciuni zilnice, cantari
bisericesti, ode si imnuri, canoane, acatiste, Psaltirea, catehismul; pe de alta parte, o literatura
pioasa: carti de rugaciune, scrieri apocrife, creatii hagiografice, literatura mistico-ascetica,
calendare, literatura moral-edificatoare, literatura culta de inspiratie religioasa).

Mentalitatea medievala: homo religious

2
 Omul medieval are alta mentalitate decat omul modern, traind in alt orizont cultural. Omul
medieval este prin excelenta un homo religiosus, care comunica cu Dumnezeu, si cu sfintii,
crede in semne si minuni, are cultul moastelor, face pelerinaje la locuri sfinte.

Omul medieval vede lumea ca pe o creatie divina, I se supune neconditionat lui Dumnezeu,
iar cataclismele si razboaiele ii apar ca moduri de avertizare sau pedeapsa din partea lui
Dumnezeu ori ca interventie a puterii diavolului. In ambele cazuri, iesirea din impas presupune
recunoasterea pacatelor si indreptarea lor prin penitenta.

Realitatea din jur ofera semne la care au acces cu precadere cei initiati: calugari si peoti,
astrologii de pe langa curtile domnesti, voievodul insusi care domnea ca “unsul lui Dumnezeu
pe pamant”.

Mentalitatea medievala se confrunta cu marile epidemii de ciuma, catastrofe naturale

(cutremure, inundatii), perioade lungi de seceta si foamete, razboaie ce dureaza uneori zeci de
ani. Toate genereaza sentimentul de instabilitate a lumii si nesiguranta a vietii.

Religia oficiala si autoritatea bisericii coexista cu crestinismul popular; de-alungul

secolelor s-au perpetuat superstitii, credinte si practici pagane legate de vechile religii ale naturi

Emanciparea limbii romane: mitropolitul Varlaam

Cel dintai dintre carturarii afirmati intr-un context cultural caracterizat prin incercarile tot
mai insistente de introducere a limbii romane in biserica a fost mitopolitul Varlaam. Principala
sa contributie in domeniul culturii religioase este Cazania, lucrare in care limba romana
dobandeste un stil propriu, departandu-se astfel de modelele slavone. Mitropolitul Varlaam
pune in valoare, prin fraze expressive, intreaga bogatie a limbii romane. Primele accente ale
prozei artistice pot fi intalnite in pasaje remarcabile prin energia tonului si prin ritmul
constructiei. Figuri de stil precum repetitia si enumeratia ies imediat in evidenta:

“Pentr-acea, sa socoteasca cine cum este intru inima sa si cine cu ce gand asculta cuvantul
lui Dumnezeu, ca pentru acea scrie evanghelistul lui Dumnezeu ca, graind Domnul Hristos
aceste cuvinte, striga: Cine are urechi de auzit, sa auda. Striga Hristos cu cuvantul, cu lucrul,
cu vieata, cu moartea, ca sa ne intoarcem catr-insul. Striga celor surzi sa auda, stiga celor ce
dorm ca sa se trezeasca, striga celor lenesi ca sa se simta, striga celor neintelegatori sa inteleaga,
striga celor rataciti sa se intoarca, striga celor pacatosi sa se pocaeasca. Striga cu scripturile in
toate zilele, cu slugile sale, cu arhiereii, cu preotii, cu toti invatatorii bisericei; striga tuturor de
toata varsta: batranilor, tinerilor, sanatosilor, bogatilor, saracilor; striga sa-si aduca aminte de
moarte, de ziua cea infricosata a giudetului si de prapastia iadului, unde se vor munci pacatosii

3
carii nu se pocaesc; striga sa-si aduca aminte dup-aceea de imparatia ceriului si de plata aceea
ce va sa o dea Dumnezeu intr-acea zi: bunatatea, framsetea, dulceata, odihna, veselia intru
imparatia cea de sus a ceriului.”

Cazania lui Varlaam contine cele dintai pagini cu valente literare din cultura noastra, un
exemplu elocvent constituindu-l acest pasaj in care fumul devine un simbol al vietii pacatoase:

“Cand petreace omul in fum, atunci-i lacramadza ochii si de iutimea fumului doru-l ochii
si orbasc: iar deaca iase la vazduh curat si la vreame cu senin de se prambla pre langa izvoara
de ape curatatoare, atunce samtu mai vesel ochii si mai curati, si sanatate dobandesc di in
vazduh curat. Asea si noi, fratilor, deaca intram in fumul pacatelor lumiei acestia, intru mancari
fara vreame si in betii, in lacomia avutiei aurului si argintului satelor si a vecinilor, si intr-alte
pohte de pacate, atunce si noua foarte lacramadza ochii sufletului nostru, si de iutimea acelui
fum inselatoriu durere si orbie foarte cumplita rabda ochii nostri. Ca a nimica alta nu se asamana
ispravile noastre intr-aceasta lume, numai fumului. Si nu numai ispravile noastre, ce si dzilele
si anii si viata noastra, toate ca un fum trec. Si cine va petreace intr-aceaste fumuroase si
inselatoare lucruri, aceluia-i iaste mentea intunecata cu intunearecul pacatelor si pohtelor
trupului..”

Primul nostrum poet: mitropolitul Dosoftei

Continuator al lui Varlaam este mitopolitul Dosoftei, inscaunat la numai cativa ani dupa
retragerea din functie a predecesorului sau. Cunoscator al mai multor limbi, Dosoftei a tiparit
numeroase traduceri, imbogatind literatura religioasa nu numai cu cele mai populare carti de
lectura in acest domeniu (Psaltirea in versuri, Vietile sfintilor), dar si cu texte de ritual, de slujba
bisericeasca (Liturghia, Molitvenicul, Octoihul), pe care le-a publicat, pentru prima oara, in
limba romana.
A fost unul dintre cei mai mari cărturari din trecutul nostru, fiind primul poet naţional, primul
versificator al Psaltirii în tot Răsăritul ortodox, primul traducător din literatura dramatică
universală şi din cea istorică în româneşte, primul traducator al cărţilor de sltijbă în româeşte în
Moldova, primul cărturar român care a copiat documente şi inscripţii, unul dintre primii
cunoscători şi traducători din literatura patristică şi post patristică la noi şi care a contribuit la
formarea limbii literare româneşti.
Ca monah la Probota, a tradus, pentru prima oară în româneşte, Istoriile lui Herodot,
Cronograful lui Matei Cigalas, un Pateric grecesc, cartea Mântuirea păcătoşiior a lui Agapie
Landos şi fragmente din Viaţa şi minunule Sf. Vasile cel Nou. Ca episop de Roman a revizuit
traducerea Vechiului Testament făcută de Nicolae Milescu, care s-a tipărit la Bucureşti, în 1688.
în timp ce se afla în exil în Polonia, a tradus introducerea (prologue) dramei Erofili, scrisă de
poetul cretan Gheorghe Hortatzis (începutul sec. XVII), inspirată, la rândul ei, din piesa
Orbecche a italianului Giraldi, păstrtă fragmentar (154 de versuri); începe acum şi traducerea
Dogmaticii Sf. loan Damaschinul (se păstrează 4 capitole din cartea I).

4
La rugămintea patriarhului loachim al Moscovei şi a mitropolitului Varlaam lasinski al
Kievului, a tradus din –greceşte în slavo-rusă mai multe lucrări teologice: Scrisorile Sfântului
Ignatie Teoforul, Constituţiile Sfinţilor Apostoli, Istoria bisericească şi privire mistică a
patriarhului Gherman I al Constantinopolului (o explicare a Sf. Liturghii), Dialog împotriva
ereziilor, şi despre credinţe noastre a lui Simeon al Tesalonicului, 40 de cuvântări (Mărgăritare)
ale unor Sfinţi Părinţi (34 ale Sf. loan Gură de Aur). Tot acum a alcătuit, în slavo-rusă, o
culegere de texte patristice şi liturgice despre prefacerea Sfântelor Daruri.
Talmacind Psalmii lui David, Dosoftei realizeaza nu doar o simpla traducere, ci si o prelucrare
a lor, desi s-a izbit de insuficientele mijloace de expresie literara pe care le putea oferi atunci
limba romana. Cu toate ca versul sau este inca stangaci, cand ia ca model versul popular, limba
stihurilor lui devine imediat curgatoare, muzicala si ritmica. Unii din psalmii tradusi in versuri
de Dosoftei au devenit, prin larga lor circulatie, colinde religioase sau cantece de stea, ca
Psalmul 46:
“Limbile să salte/Cu cântece nalte/ Să strige-n tărie/ Glas de bucurie./ Lăudând pre Domnul,/
Să cânte tot omul./Domnul este tare,/ Este-mpărat mare/Preste tot pământul /Şi-ş ţâne
cuvântul./Supusu-ne-au gloate/ Şi limbile toate,/ De ni-s supt picioare/ Limbi de pre supt
soare./Alesu-ş-au şie/ Parte de moşie/ Ţara cea dorită./ Carea-i giuruită/ Lui Iacov iubitul, /Ce-
i ţâne cuvântul./Mila să-ş arate/ Cea de bunătate/ Spre noi, ticăloşii,/ Precum ne spun moşii./
Pre vârvuri de munte/ S-aud glasuri multe/ De bucine mare,/ Cu naltă strigare,/ Că s-au suit
Domnul./ Să-l vază tot omul./ Cântaţ în lăute,/ În zâcături multe,/ Cântaţ pre-mpăratul,/ Că nu-
i ca dâns altul./ Să domnească-n lume,/ Cu svântul său nume./”
Dosoftei apeleaza la modelul poeziei populare, astfel incat psalmii sa fie accesibili
ascultatorilor, usor de inteles, de cantat in biserica si de memorat. Psaltirea cuprinde toata gama
trairilor umane indreptate spre planul transcendent si, totodata, recupereaza realitatea
romaneasca asemanatoare celei biblice. Biserica devine o institutie eficienta de raspandire a
limbii romane, de la slujitorii cultului pana la cel din urma credincios.
Tipariturile religioase au contribuit, in primul rand, la introducerea limbii romane in biserica,
inlocuind limba slavona in care se oficia serviciul divin. Marile reforme in acest domeniu le-au
infaptuit Dosoftei, in Moldova si Antim Ivireanul in Muntenia.
In al doilea rand, cartile religioase au influentat fomarea limbii romane literare. De la diaconul
Coresi, cel care a ridicat dialectul muntean la rangul de limba literara, pana la mitropolitii
Varlaam, Simion Stefan, Dosoftei si Antim Ivireanul, toti s-au staduit sa caute forma cea mai
limpede si mai armonioasa a limbii, care sa fie inteleasa in toate tinuturile romanesti.
Nota de religiozitate, prezenta pretutindenti in cartile bisericesti, se regaseste si in filele
letopisetelor redactate de boierii moldoveni. Astfel, cronicarul Grigore Ureche, relatand despre
o lupta, scrie:”Zic unii sa se fi aratat lui Stefan Voda sfantul mucenic Procopie, imbland
deasupra razboiului calare si intr-armat, ca un viteaz fiind intr-ajutoriu lui Stefan Voda si dand
valva ostirii lui.
Miron Costin:
Mentalitatea religioasa a avut influenta si asupra umanistului Miron Costin, continuatorul lui
Gigore Ureche. Miron Costin a inceput prin a scrie versuri intr-o perioada cand poezia nu era
deloc o indeletnicire obisnuita. Poemul filosofic „Viata Lumii” a fost scris cand Miron Costin

5
avea 40 de ani. Poezia are un moto extras din „Ecleziast” : „vanitas vanitatum et omnia
vanitas”(desertaciunea desertaciunilor si toate sunt desarte) care concentreaza tema poemului
larg raspandita in literatura universala, aceea a sortii alunecoase (Fortuna labilis) care nu poate
fi stapanita. Viata omului este comparata cu o ata subtire care se poate rupe oricanna filosofica:
„existenta fiind scurta, omul trebuie sa se ilustreze prin fapte bune pentru ca binele este telul
suprem al omului”. Creatie de inspiratie religioasa, “Viata lumii” exprima un pesimism fara
leac, prevazand surparea inevitabila a intregii omeniri.

Arta oratoriei religioase: mitropolitul Antim Ivireanul

Prin predicile sale (“Didahiile”) rostite de la inaltimea amvonului Mitropoliei din Bucuresti
, unde erau ascultate cu mare interes, Antim Ivireanul se apropie sensibil de literatura. Desi
imitau stralucitele omilii (cuvantari religioase) ale bisericii, predicile mitropolitului au multe
parti originale. Preocupat de viata morala a credinciosilor, el surprinde slabiciunile si excesele
contemporanilor pe care, dupa modelul Sf. Ioan Hrisostomul (Gura de Aur), se simte dator sa
le indrepte. Antim nu este prin Didahii numai un teolog, ci si un indrumator care prin mijloacele
artei oratorice incearca sa patrunda in inima celor rataciti si sa-i aduca pe calea cea dreapta. El
afirma cu hotarare deptul pastorului de a veghea asupra credinciosilor sai, ale caror suflete ii
sunt date in paza de Dumnezeu.
Predicile mitropolitului (in numar de 28, la care se mai adauga 7, ocazionale) sunt
construite dupa un plan riguos. Ele se deschid cu o introducere in subiect, care se continua cu
un exordiu (enuntarea sumara a continutului), urmat de o tratare (plina de talcuri alegorice) si
finalizat printr-o incheiere. Procedeele artei oratorice a lui Antim sunt cele ale retoricii clasice:
comparatia, antiteza, interogatia retorica.
Dimensiunea religioasa a calauzit nu numai existenta, da si conceptia celor care au scris in
aceasta perioada. Ei cred ca tot ce se petrece pe pamant este hotarat de Dumnezeu, dupa cum
marturiseste si Miron Costin: Orice nevointa pune omul, sorocul lui Dumnezeu, cum este
oranduit, a-l clati nime nu poate.

Dintotdeaua religia a fost piatra de temelie a umanitatii, fiind nu numai motivul evolutiei
dar totodata si centrul acesteia. Lucrul acesta a fost posibil prin credinta si prin cultura
diferitelor popoare in diferite momente ale istoriei.
Titlul: De la Scriptura la scriitura in cultura romana premoderna
Tema: Dimensiunea religioasa a existentei

Componenta grupei de elevi:

Badea Adina
Balan Lia
6
Barsan Angela
Laios Gabriela
Trusca Anamaria

Calendarul cazului:
Pregatire: 6.11.2006-12.11.2006
Sustinere: 13.11.2006

Bibliografie:
Limba si literatura romana, Manula pentru clasa a XI-a, Editura ART, Adrian Costache, Florin
Ionita, M.N. Lascar, Adrian Savoiu.
Limba si literatura romana, Manual pentru clasa a XI-a, Editura ART, Mircea Martin, Elisabeta
Lasconi Rosca, Carmen Ligia Radulescu, Rodica Zane.
internet
Lucian Blaga, “Opere”, Editura Minerva, Bucuresti, 19851.

1
http://acuz.net/html/Dimensiunea_Religioasa_a_Existentei.html
(Acesat pe 14/07/2017).