VINDECĂRILE SPONTANE ALE TRUPULUI OMENESC ÎN CONCEPTUL FIZICII

CUANTICE

Starea primordială a omului reprezintă relația directă cu Dumnezeu creatorul, relație

care va ține doar până la căderea firii omenești din starea harică.Căderea primilor oameni a
fost călcarea poruncii date de însuși Creatorul. Stare de armonie și echilibru a fost înlocuită
de ostilitate și dezechilibrul dintre trup și suflet aceasta fiind ca o stare de păcat care a slăbit
ființa umană și am putea afirma întreaga creație nescându-se boala.
În logica Creatorului-Dumnezeu nu a fost acesta planul pentru care a fost creată lumea
și în special omul. Pentru acesta a fost necesară ,,plinirea vremii,, (Galateni 4.4). Întruparea
Fiului Lui Dumnezeu va aduce restabilirea, restaurarea şi descoperirea sensului vieţii noastre
încă din starea pământească perioadă în care nre pregătim pentru starea paradisiacă,viaţa
veşnică prin cunoaşterea lui Dumnezeu.(Ioan XVII,3).Încă din lumea pământească trupul şi
sufletul se pregătesc deopotrivă pentru viaţa veşnică. Nu se rezumă doar la chipul vremelnic
al omului ci mai ales la asemănarea lui cu Dumnezeu ca perspectivă eshatologică-fiinţa
raţională tinde spre Persoana infinită1. Prin plinirea vremii omul da posibilitatea să refacă
relaţia lui cu Dumnezeu cel care l-a creat având posibilitatea de a da sens vieţii la care este
chemat omul, la o epectază din treaptă în treaptă ce duce la mântuire acumulând har după
har.Omul ca stare de slăbiciune adică cuprins de boală caută în viaşa sa pământească să
gândească raţional catre prin structură psiho-somatică şi scop se deosebeşte de celelalte
creaturi datorită dobândirii la creaţie a chipului lui Dumnezeu pe care l-a luat.
Sănătatea este o stare totală de bunăstare fizică, mentală şi socială şi nu semnifică
doar absenţa bolii sau a unei infirmităţi. Sănătatea este suma tuturor aspectelor din viaţa unei
persoane care conlucrează într-un mod integrat. Cu alte cuvinte, starea de sănătate vizează
însăși complexitatea fiinţei umane. Omul este o fiinţă fundamental complexă fiind orientat
totdeauna către sine însuşi, către semeni și către Dumnezeu.

1
Staniloae pr.prof.dr.Dumitru, Teologie Dogmatică Ortodoxă(T.D.O.),vol.I,ediţia a II a ,
E.I.B.M.B.O.R.Bucureşti 1996, p.14
1
 Suntem obișnuiți să legăm problema sănătății umane de știința numită Medicină,
apărută încă din antichitate. Este cunoscută școala lui Hipocrate din Cos (460 – 370 î.Hr.),
vestitul medic al Greciei antice, socotit, pe bună dreptate, părintele medicinii de astăzi.
Evoluția medicinii moderne, precum și a altor științe exacte, a ținut cont de paradigma 2
Fizicii newtoniene, prin care omul este considerat prin analiză ceva asemănător unei
mașinării.3 De ce știința Fizicii? Pentru că orice domeniu științific utilizează modelul de bază
al Fizicii, fiind obligat să utilizeze observația și experimentul și, totodată, să permită
formularea de legi care să caracterizeze fundamentul științelor respective, iar constatările să
fie formulate în expresii matematice.
Pentru a înțelege mai bine această viziune, trebuie să cunoaștem corect paradigma
Fizicii newtoniene (clasice) care domină întreaga cultură a umanității de mai bine de trei
secole. Fizica clasică se bazează pe cinci concepte de bază care definesc natura realității4:
Realitatea, adică lumea fizică este în mod obiectiv reală.
Localizarea, adică unicul mod în care pot fi influențate obiectele între ele este prin contact
direct.
Cauzalitatea prin care relația cauză-efect este absolut fixă, deoarece săgeata timpului este
îndreptată spre o singură direcție, determinativă.
Continuitatea prin care se clarifică faptul că nu există neregularități în lumea fizică. Materia
este aceeași peste tot și cunoaște aceleași legi specifice ei.
Determinismul presupune că lumea fizică evoluează într-un mod ordonat și previzibil.
Algoritmic am putea fi predictibili cu materia cunoscând istoricul evoluției și legăturile
cauzale ale materiei.
Datorită Fizicii newtoniene, întreaga cultură și știință a omului modern a devenit una
pur materialistă, care nu mai vede nimic în afara singurei realități – materia. Rezultatele
cercetărilor moderne din domeniul fenomenelor fizico - tehnice influenţează însă atât de mult
gândirea noastră încât nu se poate să nu fie încorporate în concepţia nouă despre lume, despre
viaţă, despre mentalitatea umană, comportament etc. Filosofia, psihologia, medicina și alte
științe asemănătoare, sunt limitate de paradigmele Fizicii clasice și se dovedesc
nesatisfăcătoare și în neconcordanță cu realitatea în sine. Din această cauză omul este privit

2
Termenul de paradigmă poate fi înțeles ca „realizare științifică universal recunoscută, care, pentru o perioadă
oferă problema și soluții model unei comunități de practicieni” (Thoman Kuhn, Structura revoluțiilor științifice,
Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1976, p. 39).
3
Cf. Offray de La Mettrie, Omul maşină şi alte opere filozofice, Ed. Științifică, București, 1961.
4
V. Ambăruș, M. Floria, Gh. Coman, Medicină cuantică, Ed. Pim, Iași, 2015, p. 5-6: Amit Goswami, Ph.D.,
Doctorul cuantic. Ghidul unui fizician pentru sănătate și vindecare, Ed. Orfeu, 2000, București, 2007, passim.
2
doar ca realitate fizică, spiritul fiind socotit un mod de manifestare a materiei vii evoluate, o
însușire a ei.

II. Fizica cuantică – o nouă paradigmă științifică

Fiecare epocă și-a avut propria paradigmă, de la cea aristotelică, până la complicata
paradigmă științifică actuală a Fizicii cuantice, în fața căreia vechea știință galileo -
newtoniană a fost nevoită să cedeze. Perioada de receptare a noii paradigme de către
comunitatea științifică a creat reacții variate, de la efervescența spirituală la adevărate
convulsii intelectuale.5
În paradigma cuantică apar noi concepte care definesc realitatea fizică. Această eră nouă în
fizică începe la 1900 când fizicianul german Max Planck (1858 – 1947), laureat al Premiului
Nobel pentru Fizică (1918), a introdus noţiunea de cuantă, definind o „eră nouă” în fizică. Ce
este cuanta ? Etimologic, cuanta provine dintr-un cuvânt latinesc care înseamnă cantitate,
însă, fizicianul Max Planck, a înțeles prin „cuantă” cantitate „discretă” și indivizibilă. De
exemplu, o cuantă de lumină, numită foton, este un fascicul discret de energie ce nu mai
poate fi descompus. Teoria cuantică este o teorie fizică, care descrie comportamentul materiei
la nivelul atomic şi subatomic, fenomene pe care fizica newtoniană şi electromagnetismul
clasic nu le pot explica. Fizica cuantică este unul dintre pilonii fizicii moderne şi formează
baza pentru multe dintre domeniile sale, cum ar fi fizica atomică, fizica stării solide, fizica
nucleară şi fizica particulelor elementare, dar şi ramuri înrudite precum chimia cuantică.
Fondatorii mecanicii cuantice au fost: Max Planck, Louis-Victor-Pierre-Raymond (1892–
1987), Erwin Schrödinger (1887–1961), Werner von Heisenberg (1901–1976) etc. Contribuții
importante au adus Max Born (1882–1970), Pascual Jordan (1902-1980), Niels Bohr (1885–
1962), Paul Dirac (1902–1984) și alții.6
Teoria cuantica porneşte de la câteva idei esenţiale, pe care le vom prezenta pe scurt:
În primul rând, fizica cuantică consideră că toate sistemele materiale poseda o caracteristică
principală: dualitatea undă-particulă. Astfel, electronii - care în fizica clasică, newtoniană
acţionau ca particule, pot în condiţii speciale să se comporte ca unde, respectând legile
electromagneticii şi nu cele ale mecanicii.

5
Dumitru Georgescu, Deschideri filosofice ale mecanicii cuantice. Heisenberg, Rev. NOEMA, vol XII, 2013,
Cluj-Napoca, p. 122.
6
Cf. Max Born, Fizica în concepţia generaţiei mele, Editura Ştiinţifică și Enciclopedică, Bucureşti, 1969,
passim.
3
Există o întâietate a conștiinței observatorului asupra materiei.7 La scară micromoleculară
materia se comportă ca undă sau particulă după intenția observatorului (cercetătorului). Cu
alte cuvinte, “conștiința acționează cauzal asupra materiei”.8 Pentru fizicieni această realitate
reprezintă un mister de neînțeles, o enigmă neelucidată. „Universul pare a fi creația a două
minți: mintea divină sau cosmic și mintea umană”.9 Întâlnirea Fizicii cu Conștiința poate să
pară misticism. Fizica cuantică ne dă de înțeles că observatorul (omul, savantul) creează
efectiv realitatea fizică observată. Acest comportament al materiei l-a determinat pe marele
Einstein să o numească drept realitate înfricoșătoare, iar pe Niels Bohr să declare că “Cineva
care nu este șocat de mecanica cuantică, înseamnă că nu a înțeles-o”.10
Lipsa de cauzalitate și determinism. Toate acţiunile care au loc în Fizica clasică pot fi
măsurate, determinate. Însă, în Fizica cuantică un atom poate face un salt de la o stare la alta,
fără a trece prin stadiile intermediare, cu emisia unei cantităţi cuantice de energie luminoasă.
Când particulele interacţionează, este ca şi cum ele ar fi conectate prin legături invizibile la
un întreg. Pe scară largă, aceste conexiuni invizibile sunt atât de multe încât analiza lor
devine probabilistă. De aceea, “fizica cuantică obligă la reconsiderarea obiectivității și
subiectivității în știință prin legătura intrinsecă dintre cercetător și obiectul de cercetat”.11
În al patrulea rând, există o proprietate stranie de "ne-localizare" cuantică. Aceasta înseamnă
că particule aflate la distanţe macroscopice unele de altele pot sa interacţioneze unele cu
altele într-un mod ciudat, ca şi cum ar fi inter-conectate, însă legătura dintre ele este
necunoscută. Aceste conexiuni non-locale permit comunicarea instantanee, fără semnale.
Aceste conexiuni se numesc salturi cuantice.
Existența Energiei punctului zero absolut12. Această energie este un fenomen natural și
universal. Întregul spațiu al universului este penetrat de această energie și, prin ea, întreaga
materie interacționează. Dacă toată materia din univers este interconectată, înseamnă că toate
ființele umane rezonează în permanență între ele. Așa se explică efectul de nelocalizare sau
nedeterminism și pentru materia neînsuflețită.

7
Conștiința nu trebuie privită ca “secreție” a creierului. Savantul australian John Eccles, distins cu Premiul
Nobel pentru Fiziologie și Medicină (1963), vede creierul doar ca pe un instrument de exprimare a conștiinței și
nu invers (Cf. Dumitru Constantin Dulcan, Mintea de dincolo, Ed. Eikon, Cluj-Napoca, 2013, p. 29).
8
Amit Goswami, op. cit., p. 34.
9
Dumitru Constantin Dulcan, op. cit., p.43.
10
Bruce Rosenblum, Fred Kuttner, Enigma cuantică. Fizica întâlnește conștiința, Ed. Prestige, București, 2011,
p. 28.
11
Art. CUANTIC în Răzvan Ionescu, Adrian Lemeni, Dicționar de Teologie Ortodoxă și Știință, Ed. Curtea
Veche, București, 2009, p. 67.
12
Dumitru Constantin Dulcan, Inteligența materiei, Ed. Eikon, Cluj-Napoca, 2009 (Ediția a 3-a), p. 367.
4
Există trei caracteristici ale energiei punctului zero: 1 - energia punctului zero conţine toate
posibilităţile, adică există tot ce este necesar pentru a crea forme perfecte; 2 - caracteristica
energiei punctului zero constă în faptul că nu are formă şi e nemanifestată; 3 - este
omniprezentă, în cantitate nelimitată în Univers şi conţine întregul potenţial al formei
perfecte. Fiinţa umană rezonează în permanenţă cu această energie a punctului zero şi prin
intermediul ei rezonăm cu alte fiinţe umane.
Începând cu fizica secolului douăzeci, cunoaşterea devine, prin excelenţă, intervenţie asupra
realităţii. Mutaţia faţă de fizica clasică, newtoniană, constă în faptul că, prin actul cunoaşterii,
subiectul intervine în mod necesar asupra obiectului cunoaşterii, modificându-l. Realitatea nu
mai constituie o existenţă în sine, ci mai curând o realitate de interacţiune sau interfaţă. O
interfaţă care exprimă şi se exprimă prin raţionalitate. Apariţia mecanicii cuantice, teorie care
constituie baza fizicii moderne a particulelor, produce o criză de proporţii propovăduind
limbajul şi conceptele fizicii clasice. Astfel, continuitatea, trăsătură evidentă a lumii
macroscopice, sesizată ca atare prin simţiri, este înlocuită în lumea cuantică de
discontinuitate, de cuantă, de discret. În fizica clasică se consideră că există o lume obiectivă
în afara noastră, independentă de cea pe care o cunoaştem din experienţa noastră de toate
zilele. Această lume evoluează într-un mod clar şi determinist, fiind guvernată de ecuaţii
matematice formulate precis. Se consideră că realitatea fizică există independent de noi, iar
modul exact în care lumea clasică este, nu poate fi influenţată de felul în care am putea noi
alege să o privim. De altfel, şi corpul nostru şi creierul nostru fac parte din această lume.
Fizica cuantică – această construcţie teoretică fundamentală dar incomodă a lucrurilor - a luat
naştere în primul sfert al secolului douăzeci ca urmare a observării unor nepotriviri între
comportarea lumii înconjurătoare şi descrierile fizicii clasice. La baza multor fenomene
fizice, la scară obişnuită, stau efecte cuantice. Pentru a explica existenţa corpurilor solide,
rezistenţa şi proprietăţile fizice ale materialelor, natura fenomenelor chimice, culorile
substanţelor, fenomenele de îngheţare şi fierbere, acestea şi încă multe alte proprietăţi
familiare, este necesară fizica cuantică. Fizica cuantică nu înseamnă o eludare a realităţii
sensibile, ci un alt fel de abordare a ei. Observatorul nu propune doar o imagine proprie
asupra lumii, pe care încearcă să o impună prin diferite demonstraţii matematice, ci porneşte
de la concretul unor fenomene fizice reale ce nu corespund legilor fizicii clasice şi
elaborează, într-o mai mare unitate cu obiectul destinat cercetării, o nouă teorie. Modelarea
fenomenului studiat presupune utilizarea unui instrument matematic foarte abstract. Atât
teoria relativităţii, cât şi teoria cuantică au avut un impact deosebit de puternic în ceea ce

5
priveşte schimbarea mentalităţii din activitatea de cercetare a lumii fizice. În cunoaşterea
lumii oferite de fizica cuantică, implicarea observatorului în elaborarea modelelor teoretice şi
relaţia dintre observator şi fenomenul observat sunt decisive. Nu se poate obţine o cunoaştere
în sine, neutră şi bazată numai pe măsurători detaşate de observator. Măsurătorile nu sunt
criterii în sine, cu ele evidenţiază interacţiunea dintre subiectul cercetător şi fenomenele fizice
studiate. Rezultatele oferite de epistemologia ştiinţifică fundamentată pe fizica cuantică nu au
relevanţă decât prin cineva care este purtătorul unui for de interacţiune şi interpretare
personal, dimensiune practic echivalentă cu noţiunea de conştiinţă. În afara conştiinţei
cercetarea nu are relevanţă. Rezultă deci că una dintre implicaţiile majore ale fizicii cuantice
este accentul pe care aceasta îl pune asupra prezenţei observatorului uman, ceea ce este
specific schimbării de paradigmă în ştiinţa actuală.
De aici se trage concluzia că cele două Fizici, cea newtoniană și cea cuantică nu sunt
suficiente pentru a înțelege coerent limbajul universului. Savanții apelează la amândouă,
pentru studiul macrocosmosului – la fizica clasică, iar pentru studiul particulelor – la fizica
cuantică. Cele două concepte științifice încearcă a fi armonizate prin așa numita Teorie a
superstring-urilor.13

III Consecințele Fizicii cuantice în Filosofie, Psihologie și Medicină

Interpretând profund datele Fizicii cuantice, înțelegem faptul că Universul și Materia în sine
nu mai este un uriaş angrenaj în care oamenii sunt nişte simple rotiţe. Dar atunci care este
rolul nostru într-un univers pe care ştiinţa îl afirmă ca fiind nedeterminat ? Poate ştiinţa
actuală să depăşească un cadru restrictiv într-un cosmos în care s-a găsit taina existenţei ? Se
poate trece de la ştiinţă la conştiinţă ? Trimite ştiinţa contemporană la valori consacrate, la
aspiraţii interioare care au caracterizat omenirea dintotdeauna? Sunt întrebări tulburătoare
care îl obligă pe savant să apeleze la metafizică, la morală, la teologie. În acelaşi timp,
teologul trebuie să-şi asume un demers care să răspundă exigenţelor lumii de azi. Dar, care
sunt exigenţele lumii de azi ? Să facem iarăşi o incursiune în trecut. Dumnezeu l-a dotat pe
om cu capacitatea de a cerceta adevărurile naturii în completare şi când adevărurile revelate
vor coincide cu cele din cercetarea umană, vom ajunge la adevărul obiectiv. Este timpul a se
face eforturi conjugate din cele două direcţii, care au fost opuse până acum, pentru a se
ajunge la un numitor comun. Noua fizică, prin mecanica cuantică şi teoria relativităţii,
13
A se vedea la Brian Greene, Universul elegant, Ed. Humanitas, București, 2008, p. 249-362.
6
postulează că „universul fizic descris de legile fizice este o structură a tendinţelor din
universul mintal”.14 Această înseamnă o unificare a abordării cuantice a proceselor din natura
materială cu cele mintale.
În primul rând, conştiinţa este fundamentul întregii existenţe şi toate obiectele şi experienţele
noastre (simţuri, gândire, sentimente şi intuiţie) sunt doar posibilităţi cuantice dintre care
conştiinţa poate alege, transformându-le în realităţi palpabile. Conştiinţa este expresie a
activităţii ansamblului de funcţii, stări şi procese psihice senzoriale, intelective şi reglatorii în
unitatea lor funcţională; o sinteza integratoare de fenomene psihice ce permit subiectului
(individul uman) să fie capabil să aibă percepţia imediată şi continuă a existenţei sale, a
actelor sale comportamentale şi a consecinţelor lor în lumea exterioară.
De asemenea, noua paradigmă a ştiinţei bazată pe primatul conştiinţei, „a evidenţiat
deficienţele, la nivel conceptual, ale realismului materialist – metafizica întreţinută de
medicina convenţională”.15 Această schimbare de paradigmă a căpătat o nouă direcţie şi
devine evident nu doar faptul că noua fizică este importantă pentru fizica şi chimia
tradiţionale, ci şi faptul că mesajul acesteia trebuie aplicat şi celorlalte științe. Noua
paradigmă conduce la o convergenţă între modelele diferite pe care le propun medicina
convenţională şi cea alternativă. Fizica cuantică a dezvoltat un nou mod de a face ştiinţă,
numit de Dr. Goswani ştiinţă în interiorul conştiinţei. Este o ştiinţă bazată pe întâietatea
conştiinţei; conştiinţa reprezintă fundamentul întregii existenţe, iar toate paradoxurile
cuantice cu care ne confruntăm dispar atunci când fizica cuantică este definită în interiorul
acestei metafizici. „Noua paradigmă a medicinei, numită Medicină Integrală, arată limpede
cum se produce vindecarea minte-corp, cum funcţionează sistemele medicale din China şi
India, cum funcţionează homeopatia”16.
Contribuţiile Fizicii cuantice aduse realizării actului medical şi Psihologiei se pot concretiza
în următoarele consideraţiuni:
1. Permite integrarea tuturor principiilor distincte a diverselor şcoli de medicină;
2. Gândirea cuantică ajută la formularea taxonomiei specifică aprecierii îmbolnăvirii şi
vindecării;
3. În concordanţă cu salturile cuantice către conştiinţa unificatoare şi sinele cuantic, permite
realizarea unei opţiuni între îmbolnăvire şi vindecare.

14
Henry P. Stapp, Rațiune, materie și mecanică cuantică, Ed. Tehnică, București, 1998, p. 128.
15
Amit Goswani, op. cit., p. 8.
16
Ibidem, p. 9.
7
4. Ajută la înţelegerea fenomenelor aşa zis inexplicabile ale medicinii, precum şi vindecarea
spontană ca manifestare a creativităţii cuantice, vindecare cu ajutorul rugăciunii de la
distanţă, ca urmare non-localităţii cuantice, precum şi auto-vindecarea şi vindecarea
spirituală, ca urmare a legii de manifestare a cauzalităţii descendente cu intenţie pură;
5. Clarifică şi rolul medicinii alopate în procesul de vindecare integrală;
6. Oferă principii călăuzitoare clare pentru relaţia medic-pacient. Justifică necesitatea
credinţei reciproce în leacurile adoptate şi în personalităţile lor.
7. Clarifică şi explică numeroase aspecte, inexplicabile până acum, ale medicinii orientale
(indiene şi chineze), ale chakrelor, ale homeopatiei şi ale medicinii minte-corp pe principiul
că atât trupul, cât şi mintea, sunt posibilităţi cuantice ale conştiinţei.
În Filozofie, Fizica cuantică naște noi direcții de orientare, plecând de la următoarele
premize:
Teoria relativității expusă de Einstein nu mai vorbește despre materie ca unică realitate
deterministă, ci doar de energie, pentru că și materia este, de fapt, o energie în stare de repaus
( E=m.c2 ). Totul este energie aflată în diferite stadii de vibrații.
Conștiința este fundamentul întregii existențe.
Materia, energiile vitale sunt toate posibilități cuantice ale conștiinței.
În anumite condiții, omul poate modela materia-energie prin conștiința sa.

IV. Câteva reflecții teologice asupra Fizicii cuantice

Teologia creștină nu poate deocamdată să creioneze diferite corespondențe sau punți

de gândire între revelație și noile descoperiri ale Fizicii cuantice. Mai întâi, pentru că
rezultatele cercetărilor marilor savanți fizicieni nu au fost pe deplin finalizate. Apoi, este
nevoie de o perioadă de receptare a acestor descoperiri de mediul teologic care, firesc, trebuie
să manifeste suficientă prudență. În același timp, unii cercetători s-au grăbit cu o serie de
interpretări interdisciplinare.Știința modernă chiar a ajuns la una din concluzii în care câmpul
energetic al punctului zero înseamnă divinitatea. Aici este izvorul începutului existenței
Universului și tot de aici migrează energia care menține starea de existență în funcție a
universului.17
Acest punct de vedere este inacceptabil pentru gândirea teologică, fiind o alunecare spre
panteism. Nu putem confunda energia creată cu însăși divinitatea.

17
V. Ambăruș, M. Floria, Gh. Coman, op. cit., p. 24
8
 În ciuda acestor dificultăți de interpretare, Fizica cuantică face totuși o deschidere
interesantă spre înțelegerea creării universului ex nihilo, ca lucrare a energiilor necreate
divine18. Apoi, evidențiază pe omul creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, cu
capacitatea acestuia de a stăpâni și modela întreaga creație 19. Sfântul sau misticul
transfigurează prin însăși prezența sa întreaga natură din imediata sa vecinătate.
Pentru studiul de față, Fizica cuantică oferă o înțelegere științifică a fenomenului
vindecărilor spontane. Dacă conștiința are întâietate asupra materiei, ea poate modela corpul
bolnav în anumite condiții speciale (convingerea totală a subiectului bolnav că va deveni
sănătos, corelat adesea cu aceeași convingere a celorlalte persoane care fac parte fie din
cercul său intim sau chiar necunoscute). În gândirea teologică, procesul vindecării pune
accentul pe credința puternică a subiectului bolnav că Dumnezeu îi poate oferi sănătatea ca
dar de mare preț.
Există o distincție între credința în Dumnezeu, ca gest de participare la realitatea
harului dumnezeiesc, și credința manifestată sub formă de încredere în raționalitatea lumii, în
competențe, prejudecăți sau intuiții, și pe care o observăm în contextul investigării științifice
actuale. Distincție nu înseamnă însă (în mod necesar), incompatibilitate …20
Distincția dintre ele afirmă întreaga problematică a dialogului contemporan dintre știință și
teologie.

V. Posibilități de vindecare cuantică

18
Art. CREATOR/CREAȚIE în Răzvan Ionescu, Adrian Lemeni, op. cit., p. 57.
19
Cf. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, Ed. Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă,
București, 1978 (vol. I-III), vol. I, p. 399 ș.u.
20
Art. CREDINȚĂ în Răzvan Ionescu, Adrian Lemeni, op. cit., p. 66.
9
 După geneticianul Kazuo Murakami (Premiul pentru Cercetare Max Planck – 1990)
boala se naște din minte și poate fi vindecată tot prin minte (conștiință). 21 Exemplul cel mai
cunoscut de vindecare minte – corp este binecunoscutul efect placebo, prin care medicul
prescrie pacientului un tratament cu substanțe care nu au efecte terapeutice, sugerând că
acestea au efecte pozitive sigure. Încrederea pacientului în „medicamentul” administrat,
precum și în medicul curant, are un rol determinant în procesul de vindecare. Este cunoscută
o serie întreagă de vindecări spontane prin efectul placebo generate de convingerea puternică
a pacientului în efectele tratamentului și de consecințele benefice cauzate de relația bună
dintre pacient și medic.
Un mediu plin de iubire poate favoriza vindecarea. De asemenea, efectul extraordinar al
rugăciunii pentru vindecarea pacienților este foarte cunoscut. Cardiologul Randolph Byrd
(1988) a desfășurat un experiment inedit într-un spital de cardiologie din San Francisco. 22 Cei
aproape 400 de pacienți au fost împărțiți în două loturi, unul pentru care un grup de rugăciune
(al unei comunități creștine) au rostit o serie de rugăciuni și altul pentru care nu s-a făcut
nimic. Nici personalul medical, nici pacienții nu au știut cărui lot aparțin. Rugăciunile făcute
la distanță au avut efecte evidente: nevoia de antibiotice a scăzut de cinci ori, iar riscul de
îmbolnăvire de edem pulmonar a scăzut de trei ori. Statistic rezultatele au fost evidente.
Aplicarea medicinii cuantice presupune două părți. În prima fază are loc identificarea
cauzelor care au determinat boala23, prin accesarea informațiilor stocate în memoria celulară a
organismului. La acest nivel trebuie descoperite posibilele blocaje energetice care împiedică
procesul de vindecare. În a doua etapă sunt înlăturate blocajele energetice pentru a facilita
organismului șansa de a se vindeca singur.
Medicina cuantică se adresează tuturor formelor de boală.
Vom prezenta mai jos un caz menționat de Dr. Amit Gozwani în lucrarea Doctorul cuantic
tradusă și în limba română:
Acum aproximativ zece ani a venit la mine o femeie tăcută, trecută de cincizeci de
ani, care acuza dureri abdominale severe și o posibilă boală de icter. Crezând că suferă de
pietre la vezica biliară, am trimis-o de urgență la chirurgie, însă atunci când au deschis-o,
medicii au constatat existența unei tumori maligne foarte mari care se extinsese până la ficat,
cuprinzând toată cavitatea abdominală.

21
A se vedea lucrarea Codul divin al vieții, Ed. Daksha, București, 2012, p. 8-9.
22
Cf. Amit Goswani, op. cit., p. 225-226.
23
Cf. Michael Odoul, Cauzele spirituale ale bolilor, Ed. Dervy, 1999.
10
 Cunoscând cazul inoperabil, medicii au închis incizia, fără a mai lua vreo măsură.
Deoarece fiica pacientei mele m-a implorat să nu-i dezvălui adevărul mamei sale, i-am spus
femeii că pietrele fuseseră îndepărtate cu succes. M-am gândir că familia îi va da acesteia
vestea în timp …
Opt luni mai târziu am fost uimit să văd că femeia intră din nou în biroul meu. Se
întorsese pentru un control de rutină, în urma căruia nu a fost depistată nici boala de icter, nici
durerea și nici vreo urmă de cancer. Abia un an mai târziu femeia mi-a făcut o destăinuire.
Mi-a spus: Acum doi ani eram atât de sigură că am cancer, încât, atunci când am aflat că nu
sunt decât pietre la vezica biliară, mi-am spus că nu voi mai fi bolnavă vreodată în viața mea.
Boala de cancer nu i-a mai apărut de atunci.
Această femeie nu a folosit nici o tehnică; s-a vindecat, se pare, datorită hotărârii ferme pe
care a luat-o și care a fost de ajuns …. (p. 230)
Această vindecare spontană de cancer este socotită ca eveniment cuantic, petrecut la
nivelul cel mai subtil al celulelor și al țesuturilor. Rolul dinamic al acestui proces a fost
încredințarea totală a pacientei că este sănătoasă. Starea de echilibru interior, de bucurie și
fericire au deschis capacitățile sistemului imunitar care au îndepărtat într-un timp relativ
scurt celulele maligne.
Remisia spontană, în care organismul se vindecă singur în mod miraculos fără ajutorul
medicului, este mai des întâlnită decât cred mulți dintre medici. În anul 1993 doi cercetători,
Caryle Hirshberg şi Brendan O’Regan de la Institutul de Știinţe Noetice (IONS - fondat de
Edgar Mitchell, fost astronaut pe Apollo 14) au depus o muncă susţinută adunând toate aceste
cazuri într-o lucrare masivă de peste 500 de pagini: Spontaneous Remissions: An Annotated
Bibliography, în care sunt menţionate 1576 de cazuri. Ce spun aceste rezultate de cercetare?
Există trei tipuri de remisie spontană: remisie pură (retragere fără prescrierea unui tratament
alopat), remisie în urma unui tratament foarte ușor și remisie în care vindecarea este bruscă,
completă și lipsită de orice fel de tratament medical.24
În ciuda atâtor evidențe de vindecare, există o puternică rezistență în lumea științifică
medicală față de această formă de vindecare alternativă. Industria farmaceutică, care
concurează pe cea alimentară, ar primi o lovitură neașteptat de gravă. Multe universități de
medicină sunt finanțate de marile concerne farmaceutice. Pe de altă parte, orice noutate care
răstoarnă vechile paradigme trebuie să treacă printr-un proces dur și, uneori îndelungat, de

24
Amit Goswani, op. cit., p.231.
11
evidențiere, de la defăimare publică la critici speculative și, apoi, în cele din urmă la
recunoașterea adevărului în sine25.

Bibliografie

Ambăruș V., Floria M., Coman Gh. - Medicină cuantică, Ed. Pim, Iași, 2015.
Born Max, Fizica în concepţia generaţiei mele, Editura Ştiinţifică și Enciclopedică, Bucureşti.
Dulcan, Dumitru Constantin - Mintea de dincolo, Ed. Eikon, Cluj-Napoca, 2013.
------------, Inteligența materiei, Ed. Eikon, Cluj-Napoca, 2009 (Ediția a 3-a).
Georgescu D. - Deschideri filosofice ale mecanicii cuantice în Rev. NOEMA, vol XII, 2013,
Cluj-Napoca.
Goswami, Amit Ph.D. - Doctorul cuantic. Ghidul unui fizician pentru sănătate și vindecare,
Ed. Orfeu, 2000, București, 2007.
Greene Brian - Universul elegant, Ed. Humanitas, București, 2008.
Ionescu Răzvan, Lemeni Adrian - Dicționar de Teologie Ortodoxă și Știință, Ed. Curtea
Veche, București, 2009.
La Mettrie, Offray de - Omul maşină şi alte opere filozofice, Ed. Științifică, București, 1961.
Odoul Michael - Cauzele spirituale ale bolilor, Ed. Dervy, 1999.
Rosenblum Bruce, Kuttner Fred - Enigma cuantică. Fizica întâlnește conștiința, Ed. Prestige,
București, 2011.
Stapp Henry P. - Rațiune, materie și mecanică cuantică, Ed. Tehnică, București, 1998
Stăniloae Dumitru, Teologia Dogmatică Ortodoxă, Ed. Institutului Biblic și de Misiune
Ortodoxă, București, (vol. I-III) 1978

Arhim.Andrei Ionită
Tel 0728880501
.

25
Unii adversari declară că medicina cuantică aparține curentului New Age, că este o tehnică ocultă etc.
12