UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE LITERE
DEPARTAMENTUL STUDII CULTURALE
SPECIALIZAREA: STUDII EUROPENE

Organizații internaționale și instituții globale

Studiu de caz: Organizația Națiunilor Unite

Studentă:
Ghiță Georgiana-Oana

București
2018
 Organizațiile internaționale și instituții globale

Organizațiile internaționale au un rol proeminent in cadrul societății internaționale,

acestea reprezentând o formă de armonizare a eforturilor statelor în direcția unei colaborări
internaționale. O caracteristică marcantă a relațiilor internaționale contemporane constă în
rolul din ce în ce mai mare pe care organizațiile internaționale îl au în soluționarea
problemelor globale cu care se confruntă omenirea, acestea devenind nu numai necesare, ci
chiar indispensabile, mai ales în domeniile economic, social și în sfera drepturilor omului.

Diversificarea organizațiilor internaționale reprezintă expresia evoluției societății

internaționale, a mutațiilor intervenite, mai ales în ultimul secol, în viața comunității
internaționale pornind de la cele două războaie mondiale, abolirea colonialismului și
multiplicarea numărului de state, războiul rece, până la colapsul comunismului și apariția unor
noi amenințări la adresa păcii și securității internaționale.

Definirea noțiunii de organizație internațională este destul de dificilă din cauza marii
varietăți de organizații guvernamentale, ele având obiective, scopuri și resurse financiare
diferite. Din acest motiv, în literatura de specialitate există numeroase definiții privind
organizațiile internaționale interguvernamentale. O definiție a organizațiilor internaționale a
fost propusă în cadrul Comisiei de Drept internațional a ONU, acestea fiind catalogate drept
„o asociere de state, constituită prin tratat, înzestrată cu o constituție și organe comune și
posedând personalitate juridica de cea a statelor membre”. 1 O altă definiție este dată de
Convenția de la Viena asupra reprezentării statelor în relațiile lor cu organizațiile
internaționale cu caracter universal (14 martie 1975), care la art. 1 lit. a), precizează că prin
organizație internațională se înțelege „o asociație de state construită printr-un tratat, dotată cu
o constituție și organe comune și având personalitate juridică distinctă față de cea a statelor
membre”.

În concluzie, din definițiile prezentate mai sus, se desprind trăsăturile fundamentale

care caracterizează orice organizație internațională, respectiv: au caracter interstatal; sunt
create prin tratate încheiate între state, ca subiecte primare ale dreptului internațional, au
organe permanente, dispun de voință autonomă și personalitate juridică distinctă de cea a

1 Definiția a fost propusă de G. Fitzmaurice, Raportorul Comisiei de Drept Internațional. R. Miga-Beșeteliu,

Drept internațional. Introducere în dreptul internațional public, Ed. All Beck, București, 2003, p.135.
statelor care le-au creat, au competență funcțională și adoptă acte care le sunt atribuite direct
(independent de statele membre).2

Organizațiile internaționale pot fi clasificate după mai multe criterii, care pot fi
stabilite cu greutate din cauza diversității actelor constitutive. 3 După criteriul ariei de acțiune
în raport cu numărul statelor participante la aceste organizații internaționale cu vocație
universală (destinate să cuprindă toate statele lumii, de exemplu ONU, care reunește 192 de
state)4 și organizații internaționale regionale (care cuprind numai statele dintr-o anumită zonă
geografică). În ceea ce privește organizațiile cu vocație universală, constituirea și consolidarea
acestora au rezultat din experiența unor provocări la care comunitatea internațională nu putea
face față decât prin abordări globale și eforturi coordonate la scara întregii comunități
internaționale. Aceste organizații se caracterizează prin eterogenitate, deoarece cuprind state
de dimensiuni diferite, având capacități economice, tehnologice, militare, de asemenea,
diferite.

Din punct de vedere al domeniului de activitate organizațiile internaționale por fi

clasificate în organizații internaționale generale (având un scop general sau unul politic) și
organizații internaționale funcționale, care au un domeniu de activitate strict limitat (tehnic,
economic, financiar, social, etc.). Organizațiile cu un scop general sau unul politic se pot
implica în aproape orice problemă care este legată de interesul vital al statelor membre ca de
exemplu ONU, în afară de cazul în care unele domenii au fost excluse expres din domeniul lor
de activitate.5

Referitor la această clasificare sunt de reținut două aspecte. Primul aspect este
reprezentat de interdependența și caracterul pluridimensional al cooperării internaționale
contemporane conduce la întrepătunderea activitățiilor organizațiilor, fiind greu de demonstrat
că în câmpul de activitate a organizațiilor economice nu intră și aspecte politice sau
organizațiile politice nu urmăresc și anumite interese de ordin economic. Pe de altă parte, dată
fiind natura raporturilor dintre state în cadrul organizațiilor internaționale și competențele cu
care organizațiile sunt învestite, acestora nu li se transferă competențe de tip guvernamental,
neputând, astfel, să acționeze peste voința statelor membre.6

2 I. Diaconu, Manual de drept internațional public, Ed. Lumina Lex, București, 2007, p.151-158.
3 R.Miga-Beșteliu, Organizații internaționale interguvernamentale, Ed. C.H. Beck, București, 2006, p. 12-18
4 Muntenegru este ultimul stat care a devenit membru al ONU, la 28 iunie 2006.
5 Este cazul Consiliului Europei, ale cărui competențe nu se extind asupra problemelor militare și a celor
economice – Anexa I la Capitolul II – Statutul Consiliului Europei, pg. 47-58.
6 O excepție de la acest caz este Consiliul de Securitate al ONU, prin atribuțiile pe care aceasta le are în
aplicarea Capitolului VII (art. 39-51) din Carta ONU (Acțiunea în caz de amenințări împortiva păcii, de încălcări
 Organizațiile internaționale sunt alcatuite din membrii ce își dobândesc calitatea.
Calitatea de membru se obține, în principiu, pe doua căi: fie prin participarea la elaborarea
actului constitutiv (devenind astfel membru fondator sau originar), fie prin aderarea ulterioară
(care se realizează potrivit procedurilor înscrise în actul constitutiv).

Distincția dintre membrii fondatori și cei admiși ulterior nu prezintă relevanță, toți
membrii organizației având același statut din punct de vedere al drepturilor și obligațiilor lor.
Cu toate acestea, există cazuri când unii membrii fondatori ai unei organizații și-au rezervat,
încă de la început, un statut special în comparație cu ceilalți membri.7

Calitatea de membru al unei organizații internaționale o pot avea numai statele, ca

entități suverane și independente, subiecte primare ale dreptului internațional. În mod

ale păcii și de acte de agresiune) – R. Miga-Beșteliu, Organizații internaționale interguvernamentale, op. cit., p.
16.
7 Este cazul Consiliului de Securitate al ONU, în care China, Franța, Marea Britanie, Rusia și Statele Unite ale
Americii dețin statutul de membri permanenți, iar adoptarea unor decizii în cadrul Consiliului nu este posibilă
fără votul favorabil al acestora.