Sunteți pe pagina 1din 5

SOLDATUL S-A ÎNTORS ACASĂ

Ernest Hemingway ♥

Krebs plecă în război de pe băncile unui colegiu metodist din Kansas. O fotografie ni-1
arată printre colegii săi, avînd cu toţii acelaşi guler înalt şi elegant. În 1917 se înrola într-un
regiment de puşcaşi ai marinei şi se-ntoarse în Statele Unite abia în vara anului 1919, o dată cu cea
de-a doua divizie de pe Rin. O altă fotografie ni-1 arată pe Rin cu două nemţoaice şi un caporal.
Krebs şi caporalul poartă nişte uniforme cam scurte. Nemţoaicele nu sînt drăguţe. Rinul nu se vede
în fotografie. Cînd Krebs se întoarse în oraşul său natal din Oklahoma, eroii nu mai erau primiţi
sărbătoreşte. Venea acasă mult prea tîrziu pentru aşa ceva. La întoarcerea lor din război,
concetăţenii săi fuseseră primiți cu multă căldură. Un val de isterie îi cuprinsese atunci pe oamenii
din oraş. Acuma, atitudinea lor era alta. Oamenii păreau să-1 considere pe Krebs cam ridicol că
venea atît de tîrziu, cu ani după terminarea războiului.
La început, Krebs, care luptase la Belleau, Soissons, în Champagne, la St.-Mihiel şi în
Argonne1, nu voi să vorbească deloc despre război. Mai tîrziu simţi nevoia s-o facă, dar nimeni nu
voia să-1 asculte. Oamenii auziseră prea multe poveşti despre atrocităţile războiului ca să mai fie
mişcaţi de nişte fapte reale. Krebs îşi dădu seama că pentru a fi ascultat trebuia să mintă, şi după
ce minţi de două ori i se făcu şi lui silă de război şi de poveştile din război. Din pricina acestor
minciuni, îl năpădi un dezgusr profund pentru tot ce i se întîmplase în timpul războiului. Toate
acele clipe care-1 făceau, cînd se gîndea la ele, să se simtă calm şi cu cugetul curat; îndepărtatele
clipe în care făcuse un singur lucru, singurul lucru pe care trebuia să-1 facă orice bărbat în chip
firesc şi cu uşurinţă, deşi ar fi putut face şi altceva, îşi pierduseră acum puterea lor de a-i dărui o
linişte preţioasă, şi apoi pieriră cu totul.
Minciunile lui erau cu totul neînsemnate şi constau în faptul că-şi atribuia nişte lucruri pe
care le văzuseră, le făcuseră sau le auziseră alţii şi că prezentau drept sigure nişte fapte îndoielnice,
„întîmplate" oricărui soldat. Minciunile lui nu făcuseră senzaţie nici măcar în sala de biliard.
Cunoscuţii lui, care auziseră relatări amănunţite despre nemţoaicele din pădurea Argonne, legate
cu lanţuri de mitraliere, şi care, orbiţi de şovinism, nu puteau înţelege sau nu puteau arăta vreun
interes faţă de nişte mitraliori germani care n-ar fi legaţi în lanţuri, nu fură de loc mişcaţi de
povestirile lui.
Experienţa căpătată ca rezultat al exagerărilor şi al neadevărului îl dezgustă pe Krebs şi de
aceea, cînd se întîlnea din întîmplare cu cineva care fusese în-tr-adevăr pe front şi, cu prilejul
vreunei serate, stăteau de vorbă cîteva minute la garderobă, adopta poza degajată a soldatului trecut
prin multe, aflat printre camarazii lui şi spunea că-i fusese întotdeauna frică, îngrozitor de frică, în
felul acesta pierdu totul, în perioada aceasta, era către sfîrşitul verii, dormea dimineaţa tîrziu, se
scula şi se ducea în oraş la bibliotecă să ia o carte, mînca la prînz acasă, citea pe veranda dinspre
stradă pînă îl apuca plictiseala, şi după aceea se ducea iar în oraş, ca să-şi petreacă îa sala de biliard,

1
Localităţi din Franţa unde s-au dat lupte la care au participat trupele americane, în cadrul operaţiunilor desfăşurate
de armatele aliate la sfîrjitul primului război mondial, operaţii care au dus la izgonirea ocupanţilor germani din acest
sector al frontului de luptă.
întunecoasă şi răcoroasă, cele mai calde ore din zi. îi plăcea să joace biliard. Seara exersa la
clarinet, hoinărea prin oraş, citea, şi după aceea se culca. Pentru cele două surori mai mici ale lui
rămăsese totuşi un erou. Dac-ar fi vrut, maică-sa i-ar fi adus micul dejun la pat. Adeseori venea
cînd el mai stătea în pat şi-1 ruga să-i povestească cum a fost în război, dar nu-1 asculta niciodată
cu atenţie. Pe tatăl lui nu-1 interesau de loc poveştile astea. Înainte de a pleca în război, lui Krebs
nu i se dăduse niciodată voie să conducă maşina familiei. Tatăl său ţinea o agenţie imobiliară şi
voia să aibă maşina la îndemînă în caz că ar fi trebuit să-şi ducă la ţară clienţii, să le arate vreun
teren sau vreo fermă.
În oraş nu se schimbase nimic, în afara fetelor, care se făcuseră mari. Trăiau însă într-o
lume atît de complicată de existenţa unor prietenii de mult închegate şi a unor rivalităţi mereu
schimbătoare, încît Krebs nu se simţea nici atît de energic şi nici atît de curajos ca să pătrundă
înăuntrul ei. Îi plăcea totuşi să le privească. Erau atît de multe fete drăguţe. Aproape toate aveau
părul tăiat scurt. Cînd plecase, numai fetiţele sau fetele de moravuri uşoare purtau părul scurt.
Toate purtau sweatere şi bluze cu gulerul rotund, olandez. Aşa era moda. Îi plăcea să le privească
de pe veranda dinspre stradă cum se plimbau pe celălalt trotuar, îi plăcea să se uite la ele cum se
plimbă în umbra copacilor. Cînd se plimba prin oraş, fetele nu-1 prea atrăgeau. Nu-i plăceau cînd
le vedea în cofetăria Grecului. De fapt nici nu prea le dorea. Erau prea complicate. La mijloc era
însă altceva. Vag, ar fi vrut să aibă o prietenă, dar nu voia să lupte ca să şi-o cîştige. I-ar fi plăcut
să aibă o prietenă, dar nu voia să-şi piardă prea multă vreme ca s-o cucerească. Nu voia să se bage
în tot felul de intrigi şi manevre diplomatice. Nu voia să fie obligat să facă curte. Nu mai voia să
spună minciuni. Nu voia să accepte niciun fel de urmări. Nu voia să mai ştie de ele. Voia să trăiască
de aci înainte fără nici un fel de urmări. Şi de fapt nici nu simţea nevoia să aibă o prietenă. Treaba
asta o învăţase în armată. Era cu totul normal să zici că nu mai poţi trăi fără o fată. Mai toţi spuneau
asta. Dar nu era adevărat. N-aveai nevoie de nici o fată. Cînd eşti copt pentru aşa ceva, găseşti una
întotdeauna. Nu trebuie să te gîndeşti cum o să fie. Mai devreme sau mai tîrziu, vine şi asta. Treaba
asta o învăţase în armată.
Fireşte că i-ar fi plăcut să aibă o prietenă dacă ar fi venit la el şi n-ar fi vrut să stea de vorbă.
Dar aici, acasă, totul era prea complicat. Ştia că n-ar mai fi putut încerca asta niciodată. Nu merita
nici o osteneală. Asta era cu franţuzoaicele sau cu nemţoaicele. Nu era nevoie de atîta pălăvrăgeală.
Nici nu puteai vorbi prea mult şi nici n-aveai nevoie să vorbeşti. Totul era simplu şi te-nţelegeai
de minune. Se gîndi cum fusese în Franţa si apoi se apucă să se gîndească şi cum a fost în
Germania, în general, în Germania îi plăcuse mai mult. Nu voise să plece din Germania. Nu voia
să se întoarcă acasă. Şi totuşi, venise acasă. Şedea pe veranda dinspre stradă. Îi plăceau fetele care
se plimbau pe celălalt trotuar, îi plăceau cum arată mai mult decît oricare franţuzoaică sau
nemţoaică. Dar lumea în care trăiau ele nu era şi lumea lui. I-ar fi plăcut să fie prieten cu una din
ele. Dar nu făcea să încerci aşa ceva. Şi erau atît de drăguţe, îi plăceau cum arată, îi atrăgeau. Dar
nu suporta pălăvrăgeala. Nu o dorea în mod deosebit pe vreuna din ele. Îi plăcea totuşi să le
privească. Nu, nu face. Nu acuma, cînd lucrurile încep iar să fie cum trebuie.
Intr-o dimineaţă, la vreo lună după ce se-ntorsese acasă, maică-sa intră în camera lui şi se
aşeză pe pat. îşi tot netezea şorţul.
— Aseară am vorbit cu tatăl tău, Harold, zise ea, şi e cu totul de acord să-ţi dea maşina ca să te
plimbi cu ea serile.
— Daa? făcu Krebs pe jumătate treaz. Să mă plimb cu maşina? Daa?
— Da. Tatăl tău se gîndea mai demult că ai putea lua maşina cînd vrei să te plimbi seara prin oraş,
dar de vorbit am vorbit doar aseară.
— Pariez că tu 1-ai împins s-o facă, spuse Krebs.
— Nu. Dimpotrivă, tatăl tău mi-a propus să discutăm despre această chestiune.
— Daa? Pariez totuşi că tu 1-ai hotărît s-o facă, zise Krebs, şi se ridică în capul oaselor.
— Nu cobori să-ţi iei micul dejun, Harold? îl întrebă maică-sa.
— Mă-mbrac şi vin.
Maica-sa plecă, şi în timp ce se spăla, se bărbierea şi se îmbrăca pentru a coborî în sufragerie să-
şi ia micul dejun, o auzi prăjind ceva la bucătărie. Mînca, şi soră-sa îi aduse corespondenţa.
— Iată-1 şi pe Hare. Ce ţi s-a întîrnplat, Somnorilă? De ce te-ai mai sculat?
Krebs o privi lung. O iubea. Era sora la care ţinea cel mai mult.
— Ai ziarul de azi? o întrebă el.
Fata îi dădu The Kansas City Star, şi Krebs scoase banderola de hîrtie cafenie şi deschise ziarul la
pagina sportivă, îl îndoi şi-1 rezemă de cana cu apă, punînd farfuria cu fiertura de cereale în faţă,
ca să-i ţină drept. Aşa îl putea citi în timp ce mînca.
— Harold, se ivi maică-sa în pragul bucătăriei, Harold, te rog să nu boţeşti ziarul. Tatăl tău nu
poate citi ziarul dacă-i boţit.
— N-o să-1 boţesc, zise Krebs.
Sora sa se aşezase la masă şi se uita la el cum citeşte.
— După amiază jucăm baseball pe pajiştea şcolii, îi zise ea. Eu-s la aruncat.
— Grozav, zise Krebs. Şi eşti în forma?
— Arunc mai bine decît mulţi băieţi. Şi la toţi le zic că tu m-ai învăţat. Celelalte fete nu fac prea
multe parale.
— Zău?
— Le-am zis fetelor că eşti drăguţul meu. Nu-i aşa că eşti drăguţul meu, Hare?
— Mai e vorbă?
— Şi nu se poate ca fratele să-ţi fie drăguţ, pur şi simplu pentru că ţi-e frate?
— Ştiu şi eu?
— Trebuie să ştii. Dacă aş fi de ajuns de mare şi ai vrea, n-ai putea să fii drăguţul meu?
— Desigur. Gata, eşti drăguţa mea.
— Chiar sînt drăguţa ta?
— Desigur.
— Mă iubeşti ?
— Ohoho.
— Şi o să mă iubeşti întotdeauna?
— Fireşte.
— Vii să mă vezi jucînd baseball ?
— Poate.
— O, Hare, nu mă iubeşti. Dacă m-ai iubi, ai ţine să vii să mă vezi cum joc.
Mama lui Krebs intră în sufragerie. Venea din bucătărie, aducînd o farfurie cu două ochiuri cu
costiţă şi o farfurie cu colţunaşi umpluţi cu hrişcă.
— Du-te, Helen, zise ea. Vreau sa vorbesc cu Harold.
Puse farfuria cu ochiuri în faţa lui Krebs şi aduse o cană cu sirop de arţar pentru colţunaşi. Apoi
se aşeză la masă, în faţa lui Krebs.
— Ce-ar fi, Harold, să laşi puţin ziarul deoparte ? Krebs împături ziarul şi-1 puse deoparte.
— Te-ai hotărît ce ai de gînd să faci, Harold ? îl întrebă maică-sa, scoţîndu-şi ochelarii de pe nas.
— Nu, zise Krebs.
— Nu crezi c-ar fi timpul s-o faci? Maică-sa nu-i vorbea din meschinărie, ci părea într-adevăr să
fie necăjită.
— Nu m-am gîndit la asta, zise Krebs.
— Dumnezeu are de lucru pentru fiecare om, spuse maică-sa. În împărăţia Lui nu-i loc pentru cei
ce trîndăvesc.
— Eu nu trăiesc în împărăţia Lui.
— Toţi trăim în împărăţia Lui. Încurcat, Krebs se-nfurie, ca de obicei.
— M-am frămîntat atît de mult din cauza ta, Harold, continuă maică-sa. Ştiu că te-au încercat
multe ispite şi ştiu cît de slabi sînt bărbaţii, îmi aduc aminte ce ne povestea iubitul tău bunic, tatăl
meu, despre războiul civil2 şi de aceea m-am rugat pentru tine. Mă rog pentru tine, Harold, toată
ziua.
Krebs se uita la costiţa grasă care se sleia în farfurie.
— Şi tatăl tău e necăjit, continuă maică-sa. I se pare că nu mai ai nici un fel de ambiţie, că n-ai nici
un scop în viaţă. Charley Simmons, care-i de vîrsta ta, are o slujbă bună, şi în curînd o să se
căsătorească. Toţi băieţii s-au aranjat, toţi vor să ajungă undeva şi-ţi poţi da seama şi tu că băieţi
ca Simmons vor face, fără în'doială, cinste societăţii.
Krebs tăcea.
— Nu te uita aşa la mine, Harold, îi spuse maică-sa. Ştii că te iubim şi-ţi spun lucrurile astea numai
spre binele tău. Tatăl tău nu vrea să-ţi stîn-jenească libertatea. El e de părere că ar trebui să ai voie
să conduci maşina. Dacă ai vrea să te plimbi cu maşina cu vreo fată drăguţă, nu ne-ar face decît
plăcere. Vrem să te bucuri de viaţă. Dar trebuie să te hotărăşti, Harold, să te apuci de lucru. Tatăl
tău n-are nici o preferinţă. Cum spune el, orice muncă este onorabilă. Dar trebuie să începi prin a
face ceva. M-a rugat pe mine să-ţi vorbesc în dimineaţa asta, şi după aceea poţi să te duci să
vorbeşti cu el la birou.
— Asta-i tot? zise Krebs.
— Da. Nu o iubeşti pe mama ta, dragul meu băiat?

2
Război dus între statele din nordul S.U.A. (Uniunea Nordului) şi cele din Sud (Confederaţia Sudului) în perioada
1861 — 1S&5, pentru abolirea sclaviei şi soluţionarea altor divergenţe economice. Victoria Uniunii antisclavagiste a
Nordului a dus la victoria modului de producţie capitalist asupra modului de producţie feuda], caracteristic pentru
marile latifundii din Sud.
— Nu, zise Krebs.
Din cealaltă parte a mesei, maică-sa se uită lung la el. Ochii îi străluceau, începu să plîngă.
— Nu iubesc pe nimeni, spuse Krebs.
N-avea nici un rost. Nici nu putea să-i spună, nici nu putea s-o facă să-nţeleagă despre ce e vorba.
Făcuse o prostie că-i spusese ce i-a spus. O jignise numai. Se duse la ea şi o luă de braţ. Plîngea
cu capul în mîini.
— N-am vrut să spun asta, zise el. Mă supărase numai ceva. N-am vrut să spun că nu te iubesc.
Mama lui continua să plîngă. Krebs o luă după umeri.
— Nu mă crezi, mamă ?
Mama lui clătină din cap.
— Te rog, te rog, mamă. Te rog, crede-mă.
— Bine, spuse maică-sa cu glasul întretăiat de plîns. Îşi ridică ochii spre el. Te cred, Harold.
Krebs o sărută pe cap. Mama se-ntoarse spre el.
— Sînt mama ta, zise ea. Cînd erai mic de tot te-am purtat lîngă inima mea.
Lui Krebs i se făcu rău şi-1 năpădi o senzaţie vagă de greaţă.
— Ştiu, mămico, spuse el. Am să-ncerc să fiu pentru-tine un fiu bun.
— Nu vrei să-ngenunchem şi să te rogi împreună cu mine, Harold?
Îngenuncheară lîngă masa din sufragerie, şi mama lui Krebs începu să se roage.
— Hai, roagă-te şi tu, Harold, îl îndemnă ea.
— Nu pot, zise Krebs.
— încearcă, Harold.
— Nu pot.
— Vrei să mă rog eu pentru tine ?
— Da.
Aşa că maică-sa se rugă pentru el, şi după aceea se ridicară de jos, şi Krebs o sărută pe
maică-sa şi plecă de acasă, încercase să se ferească de toate complicaţiile astea. Şî totuşi, nimic
din toată povestea asta nu-l mişcase. Îi păruse rău că maică-sa se necăjeşte atîta, şi de aceea o
minţise. Avea să plece la Kansas City să-şi caute o slujbă, şi atunci o să fie mulţumită. Poate c-o
să-i mai facă o scenă înainte de a pleca. N-o să se mai ducă pe la taică-său la birou. De data asta o
s-o lase baltă. Voia să ducă o viaţă lipsită de orice complicaţii. Şi era cît pe-aci să reuşească. Acuma
însă totul se terminase. O să se ducă s-o vadă pe Helen jucînd baseball pe pajiştea şcolii.