Nazismul

Nazismul sau național-socialismul a fost ideologia și politica totalitară naționalistă, rasistă,

antisemită și anticomunistă a Germaniei naziste, care au fost aplicate în timpul dictaturii lui Adolf
Hitler în statul german între 1933 și 1945. Cuvântul "nazism" provine de la prescurtarea numelui
național-socialism. În 1921 Hitler a devenit liderul Partidului Muncitoresc Național-Socialist
German, iar la 30 ianuarie 1933 cancelarul (prim-ministrul) Germaniei, al Reich-ului german,
cunoscut drept Al treilea Reich.
În momentul de față, în Germania,
nazismul precum și folosirea svasticii
sunt interzise prin lege, dar mai există
grupări și chiar partide neonaziste,
unele ilegale. Folosirea simbolurilor
naziste, inclusiv a svasticii, nu este
permisă în Germania decât în cazuri
excepționale.

Ideologia economică
Teoria economică nazistă se baza pe interesele locale imediate, dar încerca să se îmbine și cu
concepții ideologice economice recunoscute pe plan internațional.
Politica economică internă era focalizată pe trei obiective principale:

 eliminarea șomajului
 eliminarea inflației devastatoare
 extinderea producției de bunuri de larg consum pentru a îmbunătăți standardul (nivelul)
de viață al claselor de mijloc și jos.
Toate aceste obiective ținteau spre îmbunătățirea situației Republicii de la Weimar și întărirea
partidului. În ceea ce privește evoluția economică, partidul a avut mare succes. Între 1933 și 1936,
PNB al Germaniei a crescut cu o rată anuală de 9,5 %, în timp ce industria luată singură a crescut
în medie chiar cu 17,2 %. Expansiunea economică a scos Germania din criza economică în care se
afla după primul război și a redus drastic șomajul în mai puțin de patru ani. Consumul public a
crescut anual cu 18,7 %, iar consumul particular cu 3,6 %.
Ideologia internațională
Din punct de vedere internațional, partidul nazist susținea că criza economică din anii 1930 a fost
creată de către o conspirație internațională a marilor bancheri. Capul acestei conspirații era
considerat a fi un grup de evrei, ceea ce motiva o dată în plus distrugerea acestei etnii în timpul
holocaustului. Aceste organizații ale bancherilor erau bine-cunoscute în acea vreme și se știa că
puteau influența statele naționale prin extinderea sau retragerea creditelor. Influența lor nu se
limita la statele mici, precum stătulețele germane care au precedat unificarea germană din anii
'70 ai secolului al XIX-lea, ci putea privi chiar și marile puteri europene începând cu secolul al XVI-
lea. De altfel multe companii transnaționale din perioada secolelor XVI-XIX (Dutch East India
Company, de exemplu) au fost create special pentru a se angaja în războaie în locul guvernelor,
și nu invers.
Se poate spune că partidul nazist era împotriva puterii companiilor multinaționale în raport cu
statul națiune. Această opinie era comună cu cea a partidelor politice de centru-stânga și chiar
cu grupurile politice anarhiste din partea opusă a spectrului politic.

Politica statului german nazist

Toate aceste teorii au fost folosite pentru a justifica rezultatele totalitare, de ură rasială și
opresiune, folosind toate mijloacele statului. Acestea sunt pe scurt:

 Naționalism etnic, inclusiv definiția germanilor drept „rasă stăpână” (Herrenvolk)

 Rasismul și antisemitismul
 Anticomunismul
 Anticlericalismul
 Eugenía (omorârea raselor „sclave” și a celor „parazitare” pentru a purifica „rasa
stăpână”)
„Principiul conducătorului” (Führerprinzip) era un element cheie în ideologia fascistă, în care
conducătorul simbolizează întruparea mișcării politice și a națiunii.
Cel mai proeminent nazist a fost Hitler, care a condus Germania drept cancelar (= prim-ministru)
între 30 ianuarie 1933 și până ce s-a sinucis la 30 aprilie 1945. El a împins Germania în Al Doilea
Război Mondial și a fost responsabil pentru moartea a peste 20 de milioane de oameni precum
și pentru holocaust. În timpul lui Hitler naționalismul și rasismul au fost combinate într-o
ideologie și politică militaristă de stat exaltată și extremă, care servea propriilor sale țeluri.
Nazismul și religia
Relația dintre nazism și creștinism poate fi descrisă ca fiind complexă și controversată. Hitler
folosea simbolistica creștină în scopurile sale, dar rămâne sub semnul întrebării măsura în care
Hitler se mai considera creștin. Unii autori creștini îl considerau ateu, ocultist sau chiar satanist,
deși Hitler a fost botezat creștin catolic și nu a fost exclus (excomunicat) niciodată din Biserică, și
nici n-a declarat vreodată că renunță la religia creștină în care s-a născut. Din eseul politic al lui
Hitler, Mein Kampf ("Lupta mea") reiese că Hitler se considera creștin (cel puțin la începutul anilor
'20) și că la interpretarea unora dintre realitățile politice contemporane vădea unele influențe
din creștinism: Hitler citează în sprijinul antisemitismului lui Evanghelia, și anume episodul în care
Hristos îi alungă pe negustori din templu; declară că, opunându-se evreilor, este convins că
acționează în acord cu voința Atotputernicului; îi critică pe compatrioții care încheie pact
electoral cu "evreii cei atei"; și se roagă ca Dumnezeu să binecuvânteze lupta pe care o pregătește
pentru "libertate". Și după anii '20 (când a fost scrisă și publicată Mein Kampf) Hitler se manifestă
tot ca un catolic convins, așa cum arată de exemplu discursul lui în parlament cu ocazia adoptării
legii de împuternicire (legea care acorda puteri depline cancelarului și guvernului său). Hitler a
recurs la motive religioase și figuri de stil inspirate din creștinism și în discursurile sale politice.
De exemplu, într-un alt discurs rostit la 27 octombrie 1928, Hitler declara: "Mișcarea noastră este
realmente creștină. Suntem animați de dorința de a-i vedea pe catolici și pe protestanți
regăsindu-se unii pe alții în acest ceas de cumpănă pentru poporul nostru."
Naziștii considerau că religiile care recunoșteau „adevărurile” lor erau „religii adevărate”, iar cele
care predicau iubirea și „toleranța în contradicție cu faptele” erau „religii false”.