Semnificatia psihologica a culorilor

Culoarea este un element fundamental al ambianţei noastre vizuale, iar raporturile ei cu viaţa omului
sunt multiple şi foarte importante pentru activitatea umană. Atât la nivel biologic, ca stimul
necondiţionat, cât şi la nivel social, culoarea deţine o serie de semnificaţii esenţiale pentru adaptarea
noastra la mediu.
Astfel, roşul accelerează respiraţia şi circulaţia sangvină (efect asupra sistemului simpatic), iar percepţia
albastrului ne calmează (ca efect asupra sistemului parasimpatic). Semnificaţia adaptativă a acestor
modificări se datorează probabil faptului că majoritatea excitanţilor (de natură sexuală sau agresivă)
sunt asociaţi cu roşul, în timp ce ambianţa liniştită (calmul cerului întunecat sau al apei), este asociată cu
albastrul.
Este foarte cunoscut faptul că, elementul cromatic se utilizeaza pentru a simboliza diverse contexte
sociale cu semnificatie distinctă. Negrul (non-culoarea asociată cu întunericul, necunoscutul, pământul,
tristeţea) este în multe culturi un simbol al doliului, al pierderii afective. Albul, prin aspectul lui
strălucitor şi imaculat, capătă calităţi morale şi devine astfel un simbol al purităţii morale, al inocenţei.
La nivel psihologic, culoarea este strâns legată de afectivitatea individului, preferinta pentru o anumita
culoare reflectă anumite nuante ale personalitatii.
Psihologul elveţian Max Lüscher a elaborat o tehnică proiectivă prin care individul îşi exprimă anumite
particularităţi afective prin modul în care " reacţionează" în faţa culorilor.
Lüscher propune pentru analiza- 4 culori principale şi 4 culori secundare. Primele sunt: albastru
întunecat (1), verde (2), roşu orange (3) şi galben strălucitor (4). Culorile secundare sunt: violet (5), maro
(6), negru (7) şi gri neutru (0). Această clasificare dihotomică s-a făcut în baza unor principii teoretice ale
autorului, conform cărora culorile corespund unor funcţii sau trebuinţe universale ale organismului.
Drept culori principale au fost alese culorile de bază ale spectrului (albastrul, verdele, roşul şi galbenul),
iar cele secundare provin fie din combinarea a două din cele principale (violet şi maro), fie sunt non-
culori (negru şi gri).
Autorul prezinta semnificaţii psihologice pentru fiecare culoare , semnificatii care au o valoare limitata
interpretate ca atare, dar in structura si cadrul metodologic oferit de Luscher semnificatia este mai
complexa si ofera informatii pertinente despre stilul de personalitate.
Albastrul întunecat (notat în test cu 1) este culoarea armoniei şi a liniştii. Ea corespunde unei stări
fiziologice de calm şi relaxare şi exprimă deci nevoia de repaus sau de odihnă, în care funcţiile vegetative
încetinesc. Dacă se numără printre preferinţele subiectului (este aleasă pe locul întâi), aceasta sugerează
deci dorinţa de calm, de relaxare meditativă sau de o relaţie de ataşament pasivă şi liniştită. Dacă ea
este clasata pe ultimele locuri, acest aspect poate sa denote o stare de agitaţie sau de nelinişte a
subiectului. În această situaţie, culoarea sau culorile alese la începutul şirului exprimă modul sau scopul
prin care subiectul încearcă să depăşească anxietatea provocată de respingerea albastrului. De exemplu,
dacă alege la început culoarea roşie (3), înseamnă că el încearcă să se lanseze într-o serie de experienţe
incitante sau excitante pentru a uita de anxietatea lui fundamentală.
Verdele (2) este o culoare a vitalităţii naturale (care are drept corespondent vegetaţia) şi semnifică
dorinţa de a creşte, de a se impune, de a se afirma. Este o culoare de perseverenţei, a voinţei şi a
dorinţei de a-ţi impune statutul printre ceilalţi, pentru a-ţi fi recunoscută superioritatea. De aceea, ales
la începutul şirului de culori, el exprimă tenacitate, perseverenţă şi o dorinţă firească de afirmare a
voinţei şi a propriei persoane. În schimb, dacă apare ca o culoare respinsă, aceasta indică un sentiment
de slăbiciune sau de nesiguranţă, lipsa încrederii în propriile forţe sau senzaţia subiectului că nu este
apreciat de ceilalţi. După Luscher (1976), această situaţie duce întotdeauna la o atitudine obstinată şi
încăpăţânată. Este o stare pe care individul o resimte ca anxietate şi pe care încearcă să o elimine (sau,
în limbajul testului, să o "compenseze") prin culoarea sau culorile alese la începutul şirului. De exemplu,
dacă albastrul (1) este ales drept compensare pe prima poziţie pentru verdele respins, înseamnă că
individul încearcă să scape de sentimentele de nesiguranţă sau de slăbiciune căutând un mediu sau o
relaţie liniştită, în care să se calmeze.
Roşul orange (3) este strâns asociat la nivel psihologic cu excitaţia. El este culoarea pasiunii, a
instinctelor sexuale şi agresive, a sângelui şi a iubirii. Preferinţa pentru roşu semnifică aşadar dorinţa de
a se implica în experienţe intense, de natură erotică sau agresivă, care stimulează sistemul simpatic şi
funcţiile vasculare. Căutarea de senzaţii tari, în diverse registre (sexualitate, violenţă, vânătoare, sporturi
periculoase etc.), devine un scop şi o preocupare de bază a subiectului. În schimb, dacă roşul este
respins, înseamnă că subiectul simte nevoia să-şi reprime sau să-şi înfrâneze aceste porniri, pentru că
momentan sunt periculoase pentru sănătatea lui sau dezadaptative. Aşadar, de multe ori respingerea
roşului este asociată cu reprimarea sexualităţii, sau cu teama de boli cardio-vasculare (Lüscher, 1976)
sau cu starea de epuizare a organismului. Ultima semnificaţie este cu atât mai valabilă dacă albastrul (1)
este ales ca o culoare de compensare a anxietăţii provocate de respingerea roşului. În acest caz,
subiectul încearcă să depăşească această anxietate căutând un mediu sau o relaţie liniştită, în care să
obţină o stare de armonie şi de repaus total.
Galbenul strălucitor (4) este culoarea asociată cu soarele, lumina, veselia şi agitaţia. De aceea, el
exprimă în test optimismul, dorinţa de nou, de schimbare, speranţele în viitor. Dacă apare ca preferinţă
puternică a subiectului, el indică deci optimism şi orientarea spre viitor. În schimb, dacă este respins,
sugerează o stare de pesimism şi neîncredere în viitor sau faptul că nu poate găsi nişte soluţii
acceptabile la problemele sale. În acest caz, culoarea sau culorile de compensare (de la începutul şirului)
indică modul în care subiectul compensează anxietatea provocată de acest lucru. De exemplu, verdele
ales ca primă preferinţă sugerează o tendinţă încăpăţânată de a rezista sau a persevera într-o acţiune
care să-l scoată în evidenţă, ca mod de a-l face să uite dezamăgirea provocată de absenţa unor soluţii
satisfăcătoare la problemele sale.
Violetul (5) este o culoare secundară care reprezintă un amestec între febrilitatea pasională a roşului şi
liniştea estetică a albastrului. Ca atare, el împrumută câte ceva din ambele culori din care este creat, dar
fiecare are un efect de atenuare a celeilalte. Violetul este, după Lüscher, o culoare care exprimă dorinţa
de fuziune magică şi intensă cu obiectul dorinţei, sau "nevoia de a vrăji şi a fi vrăjit" (Lüscher, 1976),
nevoia de a fermeca prin propria prezenţă şi de a trăi iubirea ca o stare de vuoluptate şi linişte în acelaşi
timp. De asemenea, violetul implică dorinţa de a evada în imaginar, în lumea reveriilor mai mult sau mai
puţin erotizate, cu alte cuvinte o gândire magică şi intuitivă. Autorul afirmă de altfel că pre-adolescenţii
aleg adesea violetul ca primă preferinţă. Violetul este semnificativ numai dacă apare la începutul şirului
de alegeri şi mai ales dacă el reprezintă un mecanism de compensare a unei trebuinţe de bază
(exprimate de culorile primare) reprimate. De exemplu, dacă violetul compensează roşul (3), înseamnă
că subiectul se simte obosit sau epuizat şi trebuie să-şi inhibe unele trebuinţe vitale de stimulare, iar
anxietatea provocată de acest lucru duce la o stare de reverie sterilă, adică la evadarea într-o lume
imaginară în care dorinţele i se împlinesc.
Maro-ul (6) reprezintă a doua culoare secundară şi este rezultatul unui aliaj între galben şi roşu închis.
De fapt, vitalitatea expansivă a roşului se atenuează prin galbenul închis. Culoarea rezultată exprimă,
după Lüscher, starea fiziologică a organismului. Maro-ul este asociat cu nevoia de securitate, de confort,
de bunăstare şi sănătate. De aceea, ca toate culorile secundare, el este semnificativ şi indică o situaţie
anormală atunci când apare la începutul şirului de alegeri. Atunci sugerează că subiectul se simte bolnav,
dezrădăcinat sau într-o situaţie nesigură, deci predomină la el dorinţa de securitate şi confort. De
asemenea, este important de văzut dacă şi ce trebuinţă vitală compensează maro-ul. De exemplu, dacă
albastrul (1), culoarea liniştii, este respins de individ, înseamnă că acesta simte că nu se poate relaxa,
întrucât situaţia nu-i permite. Anxietatea şi agitaţia pe care le resimte încearcă să le compenseze prin
dorinţa de a găsi un spaţiu sau o relaţie sigură, care sa-i asigure confortul şi să-l liniştească.
Negrul (7) este de fapt o non-culoare şi căpătă în test valenţe morbide, protestatare, rebele şi
negativiste. El este asociat cu negarea furtunoasă a stării de fapt şi cu o atitudine de revoltă împotriva
vieţii. De aceea, dacă apare la începutul şirului de alegeri, exprimă o stare chinuitoare şi ostilă, o
nemulţumire totală vizavi de ordinea lucrurilor. Această stare poate compensa o anumită frustrare a
individului pe o anumită trebuinţă de bază, exprimată de culorile primare. De exemplu, dacă roşul (3)
este respins şi negrul apare drept compensare, înseamnă că subiectul îşi reprimă nevoia de stimulare din
cauza epuizării sau a unor temeri somatice şi încearcă să abordeze viaţa printr-o atitudine negativistă
sau sfidătoare pentru a uita de aceste probleme.
Griul (0) este, aşa cum o arată şi numărul lui de cod, simbolul neimplicării totale, al lipsei de participare
la viaţă. El nu este nici alb, nici negru, ci o combinaţie a lor şi implică o atitudine neutră faţă de lume şi
viaţă. În mod normal, el este respins de subiecţi la coada şirului, dar atunci când apare ca preferinţă,
aceasta sugerează o dorinţă de neimplicare afectivă în ceea ce face individul, sau o participare mecanică
la viaţă. De exemplu, dacă gri-ul compensează culoarea galbenă, înseamnă că subiectul este anxios din
cauza faptului că şi-a pierdut speranţa în a găsi o soluţie acceptabilă la problemele lui şi de aceea adoptă
o atitudine prudentă de evaziune sau de neimplicare ca mod de a atenua această anxietate. Este un fel
de atitudine rezervată care maschează dezamăgirea şi lipsa de speranţă (Lüscher, 1976).
Dacă griul secondează o culoare preferată de subiect, atunci el întăreşte semnificaţia acelei culori,
separând-o de restul şirului.