Dacia era în antichitate țara locuită de geto-daci, care erau împărțiți într-un număr mai mare de

state și ocupau un teritoriu cuprins între: râul Tisa (vest), râul Nistru și Marea
Neagră (est), Dunăre (sud) și Carpații Păduroși (nord). În anumite părți chiar depășeau aceste
hotare: spre est peste Nistru, "înaintând până spre Bug", iar spre vest, "ajunseră până la Dunărea
panonică".[1]
Regatul dacic a ajuns la cea mai mare întindere a sa în timpul regelui Burebista, având ca hotare:
țărmul Mării Negre și Bugul - spre est, Cadrilaterul boem, Dunărea panonică și Morava - spre
vest, Carpații Păduroși - spre nord, iar Muntele Haemus (lanțul Balcanilor) - spre sud. Capitala
regatului era orașul Argedava.[2]