"O scrisoare pierduta ",

de Ion Luca Caragiale

- comedie –

Zoe Trahanache
- personaj de comedie -
- personaj comic -
- cocheta -

Ion Luca Caragiale (1852-1912) a ramas defmitiv in literatura romana printr-o opera
monumentala, alcatuita din comedii, nuvele, momente si schite, prin intermedin! carora scriitorul face o
adevarata radiografie a societatii romanesti, inaugurand o epoca literara de inalta valoare artistica, atat
din.punct de vedere tematic, cat si al limbajului surprins cu maiestrie neegalata pana astazi. Caragiale
satirizeaza sclipitor incultura, imoralitatea, coruptia, prostia omeneasca in cea mai larga acceptie a
cuvaintului, toate acestea find imbracate in mantia transparenta a unei spoieli de cultura, a unui
parvenitism provocator, atitudini ce se manifests nu la indivizi izolati, ci la intregi categorii sociale.
Comedia "O scrisoare pierduta" de I.L.Caragiale s-a jucat cu un succes rasunator pe scena
Teatrului National din Bucuresti, la data de 13 noiembrie 1884.
Piesa "O scrisoare pierduta" este o comedie realista de moravuri sociale si politice, in care
Caragiale ilustreaza dorinta de parvenire a burgheziei In timpul campaniei electorale pentru alegerea de
deputati. Pe fondul agitatiei oamenilor politici aflati in campanie electorala, se nasc conflicte intre
reprezentantii opozitiei - Catavencu si grupul de "intelectuali independent!" - si membrii partiduiui de
guvernamant- Stefan Tipatescu, Zoe, Zaharia Trahanache, Farfuridi si Branzovenescu, personaje ridicole
puse in situatii cornice, cu scopul de a satiriza moravurile sociale si politice ale vremii.
Zoe Trahanache, sotia lui Zaharia Trahanache si amanta lui Tipatescu, este singurul personaj
feminin al lui Caragiale care reprezinta doamna distinsa din societatea burgheza, nefacand parte, ca
celelaite eroine, din lumea mahalalelor. Zoe intruchipeaza tipul cochetei, este inteligenta, autoritara,
ambitioasa si isi impune vointa in fata oricui. Marcheaza in comedie triunghiu) conjugal, prin care
Caragiale satirizeaza tarele morale ale societatii burgheze.
Comicul de caracter reliefeaza insusirile ce reies, in mod indirect, din atitudinea, faptele si
vorbele doamnei Trahanache, iar in mod direct din didascalii sau din opiniile celorlalte personaje,
conflictul dramatic fiind realizat prin intreaga varietate a comicului.
Zoe este un personaj caricatural, principalele trasaturi decurgand din manifestarea diversificata
a comicului, care defineste contradictia dintre esenta si aparenta. Zoe vrea sa para o doamna distinsa, o
sotie fidela si o familista autentica, insa esenta caracterului sau este minciuna, adulterul si perfidia.
Atunci cand pierde scrisoarea de amor este disperata din cauza pericolului de prabusire a intregului
esafodaj de moralitate pe care si-l construise cu atata abilitate.
Comicul de situatie defineste structura imorala a eroinei. Doamna Trahanache avea, de 8 ani,
o relatie amoroasa cu prefectul Stefan Tipatescu si este, in piesa, pretextul dramatic din cauza caruia se
declanseaza toata agitatia deoarece pierde, din neatentie, scrisorica de amor primita de la amant.
Documentul devine instruments santajului politic in mana lui Catavencu, adversarul politic al sotului si al
amantului ei. Catavencu o ameninta ca publica scrisoarea in "Racnetul Carpatilor", daca nu capata in
schimb postul de deputat. Ca urmare, Zoe se dovedeste o luptatoare hotarata si foloseste tot arsenalul
de arme feminine ca sa-si salveze onoarea. Pentru a-l convinge pe Tipatescu sa accepte candidatura lui
Catavencu, ea recurge la rugaminti si lamentatii -"Fanica, daca ma iubesti, daca ai tinut tu la mine macar
un moment in viata ta, scapa-ma, scapa-ma de rusine", dupa care trece la amenintarea cu sinuciderea -
"Trebuie sa-mi cedezi, ori nu si atuncea mor si daca ma lasi sa mor, dupa ce-oi muri poate sa se intample
orice". Cu o energie impresionanta la o femeie ce parea sensibila si neajutorata, ea se dovedeste a fi o
combatanta apriga si ameninta: "Am sa lupt cu tine, om ingrat si fara inima".
Desi in epoca femeile nu aveau dreptul la vol, ea isi impune candidatul, pe Nae Catavencu, in
numele unui interes strict personal, acela de a capata scrisoarea de amor, altfel si-ar fi distrus prestigiul
si pozitia sociala, viata tihnita si lipsita de griji de care beneficia din pi in: "Da, il aleg eu. Eu sunt pentru
Catavencu, barbatul meu cu toate voturile lui trebuie sa fie pentru Catavencu. In sfarsit, cine lupta cu
Catavencu lupta cu mine...". Penduland intre sot si amant cu inteligenta si abilitate, conduce din umbra
manevrele politicii, toti fiind constienti de puterea si influenta ei - "al dumneavoastra, coane Fanica si-al
coanii Zoitica"- (Pristanda). Are asupra barbatilor o seductie aparte, care o face intelegatoare,
generoasa, savarsind cu delicatete gestul de iertare a lui Catavencu atunci cand isi recapata "scrisorica",
asigurandu-se cu abilitate de devotamentul acestuia pentru a conduce festivitatea alegerilor,
consolandu-1 ca aceasta "nu-i cea din urma Camera". Cetateanul turmentat inchina si el: "In cinstea
coanii Joitichii ca e dama buna!".
Caracterizarea Zoei se face atat in mod indirect, prin vorbele, faptele si gandurile eroinei,
precum si direct de catre celelalte personaje. Pe langa dialog si monolog, o modalitate aparte o
constituie referirile lui Caragiale, cuprinse in didascalii (parantezele autorului) ori indicatii scenice
(sugestii regizorale), prin care dramaturgul isi "misca" personajele, le da viata si credibilitate, facandu-le
atat de reale, incat traiesc si in zilele noastre.
Didascaliile sunt, la Caragiale, adevarate fise de caracterizare directa. De pilda, atunci cand
Zoe il intalneste pe Trahanache prima oara dupa aflarea despre existenta scrisorii, dramaturgul noteaza:
"(incepand sa se jeleasca si cazandu-i ca lesinata in brate)", pentru a sugera siretenia femeii de a parea
sensibila si distrusa de suparare, iar putin mai jos , "(top o ingrijesc)", care trimite aluziv la ideea ca Zoe
se bucura de simpatia barbatilor, asupra carora exercita o seductie deosebita. Tertipurile feminine ale
Zoei sunt surprinse sugestiv: "(incepand sa se jeleasca si cazandu-i ca lesinata in brate)", ("zdrobita)",
"(revenindu-i deodata toata energia) ", "(cu energie crescanda) .
In comediile sale, I.L.Caragiale ramane fidel propriei conceptii, conform careia cuvantul este
cea mai sincera exprimare a gandirii, riscul cel mai mare prin care se poate demasca prostia, incultura,
demagogia si fariseismul: "Niciodata gandirea n-are alt vrajmas mai cumplit decat vorba, cand aceasta
nu-i vorba supusa si credincioasa, nimic nu arde pe ticalosi mai mult ca rasul".
 Nae Catavencu
- personaj de comedie -
- personaj comic -
- demagogul si parvenitul (arivistul) -

Ion Luca Caragiale (1852-1912) a ramas definitiv in literatura romana printr-o opera
monumentala, alcatuita din comedii, nuvele, momente si schite, prin intermediul carora scriitorul face o
adevarata radiografie a societatii romanesti, inaugurand o epoca literara de inalta valoare artistica, atat
din punct de vedere tematic, cat si al limbajului surprins cu maiestrie neegalata pana astazi. Sarcastic si
necrutator, Caragiale satirizeaza schpitor incultura, imoralitatea, coruptia, prostia omeneasca in cea mai
larga acceptie a cuvantului, toate acestea fiind imbracate in mantia transparent a unei spoieli de cultura,
a unui parvenitism provocator, atitudini ce se manifesta nu numai la indivizi izolati, ci la intregi categorii
sociale.
In comediile sale, I.L.Caragiale ramane fidel propriei conceptii, conform careia cuvantul este
cea mai sincera exprimare a gandirii, riscul cel mai mare prin care se poate demasca prostia, incultura,
demagogia si fariseismul: "Niciodata gandirea n-are alt vrajmas mai cumplit decat vorba, cand aceasta
nu-i vorba supusa si credincioasa, nimic nu arde pe ticalosi mai mult ca rasul".
Comedia "O scrisoare pierduta" de I.L.Caragiale s-a jucat cu un succes rasunator pe scena
Teatrului National din Bucuresti, la data de 13 noiembrie 1884.
"O scrisoare pierduta" este o cornedic realista de moravuri sociale si politice, in care Caragiale
ilustreaza dorinta de parvenire a burgheziei in timpul campaniei electorale pentru alegerea de,deputati.
Pe fondul agitatiei oamenilor politici aflati in campanie electoraia, se nasc conflicte intre reprezentantii
opozitiei - Catavencu si grupul de "intelectuali independenti" - si membrii partidului de guvernamant-
Stefan Tipatescu, Zoe, Zaharia Trahanache, Farfuridi si Branzovenescu, personaje ridicole puse in situatii
cornice, cu scopul de a satiriza moravurile politice ale
vremii.
Nae Catavencu, avocat, directorul ziarului "Racnetul Carpatilor", seful opozitiei politice din
judet, ilustreaza tipul demagogului si al parvenitului. El este reprezentantul unei adevarate "scoli" de
frazeologie patriotarda (fals patriotism - n.n.) manifestare ce are la baza lipsa de continut a ideilor
exprimate cu emfaza. Catavencu este fondator si presedinte al Societatii Enciclopedice "Aurora
Economica Romana", a carei prescurtare - A.E.R.- este sugestiva pentru statutul de societate fantoma,
prin care isi insuseste ilegal sume importante de bani. Dovada ilegalitatilor financiare este polita
falsificata pe care o gaseste, fara efort, Trahanache, prin care Catavencu isi Tnsusise fraudulos 5000 de
lei din fondurile societatii: "Girurile astea doua cu care onorabilul d.Catavencu a ridicat cinci mii de lei de
la Sotietate, sunt tot pentru enteresul tarii?".
Comicul de caracter releva insusirile ce reies, in mod indirect, din atitudinea, faptele si vorbele
acestui politician, iar in mod direct din didascalii sau din relatiile cu celelalte personaje, conflictul
dramatic fiind realizat prin intreaga varietate a comicului.
Nae Catavencu este ridicol, principalele trasaturi decurgand din manifestarea diversificata a
comicului, care defineste contradictia dintre esenta si aparentd. Patron de ziar si conducatorul opozitiei
politice, Catavencu vrea sapara un cetatean onorabil, dator sa informeze opinia publica despre
moravurile amoroase ale prefectului, dar in esenia este un santajist josnic, folosind scrisoarea ca unealta
in dorinta de parvenire, aceea de a obtine postul de deputat ("Vreau... mandatul de deputat, iata ce
vreau: nimic altceva!").
 Sef al partidului de opozitie, Nae Catavencu se comporta fara niciun scrupul in lupta political.
El ajunge in posesia scrisorii de amor pierdute de Zoe prin inselaciune si viclenie: il surprinde pe
Cetateanul turmentat citind o scrisoare si, recunoscand scrisul prefectului, Catavencu il invita "la o
tuica", il imbata si-i fura documentul. In ambitia sa nemarginita de a parveni, de a ocupa un loc in
Parlament, Catavencu nu se sfieste sa cerseasca postul de deputat in schimbul scrisorii, recurgand la
santaj: "vreau ce mi se cuvine dupa o lupta de atata vreme, vreau ceea ce merit in orasul asta de
gogomani unde sunt eel dintai ... intre fruntasii politici [... ] Vreau... mandatul de deputat, iata ce vreau:
nimic altceva!". Comicul de limbaj ii ilustreaza prostia, deoarece el se autoinclude intre "gogomanii"
politici din fruntea judetului.
Parvenit, santajist, grosolan si impostor, se conduce dupa deviza "scopul scuza mijloacele",
pusa insa, din pricina inculturii, pe seama "nemuritorului Gambetta", pe care-l confunda cu Niccolo
Machiavelli, acesta fiind, de altfel, celebru pentru acest principiu al succesului in parvenitism. Catavencu
este infumurat si impertinent atata timp cat se afla in posesia scrisorii, arma santajului ("Ma omoara
vampirul! prefectul asasin! ajutor!"), dar devine umil, slugarnic si lingusitor atunci cand pierde
scrisoarea: "In sanatatea iubitului nostru prefect! Sa traiasca pentru fericirea judetului nostru!".
Prin comicul de situatie reies, in mod indirect, si alte trasaturi ale lui Catavencu. Lipsit de
demnitate si de coloana vertebrala, el conduce manifestatia festiva in cinstea rivalului sau politic,
Dandanache, fara niciun scrupul, intuind ca sansa de a castiga in viitor este legata de Zoe.
Demagogia este principala trasatura de caracter a lui Catavencu -"nu bratul care loveste, vointa
care ordona e de vina"-, iar atunci cand ea imbraca forme patriotarde, personajul este de un ridicol
desavarsit: "Nu voi, stimabile, sa stiu de Europa d-tale, eu voi sa stiu de Romania mea si numai de
Romania...".
Comicul de limbaj se manifesta mai ales in discursurile politicianului, care reliefeaza
personajul semidoct, dar infatuat, plin de importanta. Atunci cand ia cuvantul la adunarea electorala
care precede alegerile, Catavencu isi construieste cu ipocrizie "o poza" de patriot ingrijorat de soarta
tarii, rostind cu greu cuvintele din cauza emotiei care-l ineaca, dramaturgul evidentiind aceste atitudini
ridicole prin didascalii: "Tertati-ma, fratilor, daca sunt miscat, daca emotiunea ma apuca asa de tare...
suindu-ma la aceasta tribuna... pentru a va spune si eu... (plansul il ineaca mai tare.)... Ca orice roman,
ca orice fiu al tarii sale... in aceste momente solemne... (de abia se mai stapaneste) ma gandesc... la
tarisoara mea... (plansul l-a biruit de tot) la Romania... (plange)... la fericirea ei!... la progresul ei!... la
viitorul ei! (plans cu hohot. Aplauze zguduitoare)". Ignoranta lui Catavencu este evidenta atat din
nonsensul afirmatiilor - "Industria romana e admirabila, e sublima putem zice, dar lipseste cu
desavarsire"; "Societatea noastra, dar, noi, ce aclamam noi? Aclamam munca, travaliul care nu se face
deloc in tara noastra". Aceeasi lipsa elementara de cultura rezulta si din confuzii semantice, Catavencu
numindu-i "capitalisti" pe locuitorii capitalei, iar el autocaracterizandu-se "liber-schimbist", cuvant care
defineste pe cel care promoveaza libertatea comertului, neamestecul statului in treburile
intreprinzatorului capitalist si nicidecum sensul de flexibil in conceptii.
Prin comicul onomastic, se sugereaza, indirect, firea de mahalagiu, de palavragiu a lui
Catavencu, intrucat cata inseamna persoana rautacioasa, cicaiitoare, iar cuvantul cataveica numeste o
haina cu doua fete, de unde reies, indirect, ipocrizia si demagogia individului.
Asadar, principalele mijloace artistice de caracterizare a personajului sunt sursele comicului,
foarte variate si sugestive, in conturarea trasaturilor etice remarcandu-se comicul de situatie, de
caracter, de limbaj si de nume. Dialogul si monologul constituie modalitati de caracterizare indirecta, ca
si vorbele, faptele si gandurile personajului, caracterizarea directa fiind facuta de catre celelalte
personaje sau de catre dramaturg. Prin didascalii (parantezele autorului) si indicatii scenice (sugestii
pentru regizor), care sunt adevarate fise de caracterizare directa/indirecta, dramaturgul isi "misca"
personajele, le da viata si credibilitate, facandu-le atat de reale, incat traiesc si in zilele noastre.
 In studiul intitulat "Comediile d-lui Caragiale", Titu Maiorescu apara valoarea artistica a operei
si demonstreaza ca intreaga creatie artistica ilustreaza realitatea politica si sociala a epocii, dand astfel o
replica usturatoare inamicilor scriitorului: "Caci pentru orice om cu mintea sanatoasa este evident ca o
comedie nu are nimic a face cu politica de partid; autorul isi ia persoanele sale din societatea
contemporana cum este, pune in evidenta partea comica asa cum o gaseste, si, acelasi Caragiale, care
astazi isi bate joe de fraza demagogica, si-ar fi batut joe ieri de islic si tombatera si isi va bate joe maine
de fraza reactionara, si, in toate aceste cazuri va fi in dreptul sau literar incontestabil." Criticul sustine in
continuare rolul moralizator al artei, care isi propune sa indrepte tarele si moravurile politice si sociale,
iar in cazul lui Caragiale acestea se corijeaza prin ras.

Tache Farfuridi
si
Iordache Branzovenescu
- personaje de comedie -
-personaje comice-
- ramolitul politic si demagogul -

Ion Luca Caragiale (1852-1912) a ramas definitiv in literatura romana printr-o opera
monumentala, alcatuita din comedii, nuvele, momente si schite, prin intermediul carora scriitorul face o
adevarata radiografie a societatii romanesti. Sarcastic si necrutator, Caragiale satirizeaza sclipitor
incultura, imoralitatea, coruptia, prostia omeneasca in cea mai larga acceptie a cuvantului, toate acestea
fiind ascunse sub o spoiala de cultura si un parvenitism provocator, atitudini ce se manifesta nu numai la
indivizi izolati, ci la intregi categorii sociale.
Comedia "O scrisoare pierduta" de I.L.Caragiale s-a jucat cu un succes rasunator pe scena
Teatrului National din Bucuresti, la data de 13 noiembrie 1884.
"O scrisoare pierduta" este o comedie realista de moravuri sociale si politice, in care Caragiale
ilustreaza dorinta de parvenire
a burgheziei in timpul campaniei electorale pentru alegerea de deputati. Pe fondul agitatiei
oamenilor politici aflati in campanie electorala, se nasc conflicte intre reprezentantii opozitiei -
Catavencu si grupul de "intelectuali independenti" - si membrii partidului de guvernamant- Stefan
Tipatescu, Zoe, Zaharia Trahanache, Farfuridi si Branzovenescu, personaje ridicole puse in situatii
cornice, cu scopul de a satiriza moravurile politice ale vremii.
Tache Farfuridi si Iordache Branzovenescu sunt doi membri marcanti ai partidului de
guvernamant, facand parte dintre "stalpii puterii". Ei formeaza un cupiu de imbecilitate, fntruchipare a
ramolismentului politic.
Prin comicul de caracter se evidentiaza insusirile ce reies, in mod indirect, din atitudinea,
faptele si vorbele acestui cuplu de politicieni, iar in mod direct din didascalii sau din relatiile cu celelalte
personaje, conflictul dramatic fund realizat prin intreaga varietate a comicului.
Tache Farfuridi si Iordache Branzovenescu formeaza un cuplu caricatural, principalele trasaturi
decurgand din manifestarea diversificata a comicului, care defineste contradictia dintre esentd si
aparenta. Cei doi vor sa para membri importanti ai partidului de guvernamant, a caror parere conteaza
si ale caror merite sunt recunoscute in judet, dar, in esenta, sunt doi imbecili ignorati de venerabilul
neica Zaharia, care-i manevreaza cu usurinta, folosindu-i in indeplinirea interesului sau personal in
political "de la partidul intreg atarna binele tarii si de la binele tarii atarna binele nostru...".
Cei doi barbati politici se atrag prin firile complet diferite: Farfuridi este coleric, fudul, infatuat,
iar Branzovenescu este, dimpotriva, placid, moale, fricos, las, o umbra a celuilalt ("Tache, Tache, fii
cuminte"), dar au in comun prostia evidenta..
Comicul de situatie reliefeaza alte insusiri definitorii ale celor doi politicieni. Inculti peste
masura si abjecti, ei se feresc de tradare, cu care, de altfel, sunt de acord "daca o cer interesele
partidului, dar s-o stim si noi". Ei trimit la "centru" o depesa prin care semnaleaza faptul ca prefectul
este tradator: "Tradare! Prefectul si oamenii lui tradeaza partidul pentru nifilistul Catavencu, pe care vor
sa-l aleaga la colegiul II... tradare! tradare! de trei ori tradare!". Ei nu-si asuma responsabilitatea sa
semneze telegrama, de teama sa nu pateasca ceva daca afla Trahanache, de aceea se hotarasc sa o
"iscaleasca" si sa o dea anonima, considerandu-se foarte curajosi: "Trebuie sa ai curaj ca mine! trebuie s-
o iscalesti: o dam anonima!". Farfuridi si Branzovenescu nu sunt ingrijorati pentru ca este tradat
partidul, ci se tern ca nu cumva sa fie ei inlaturati de la matrapazlacurile politice, la care tin cu tot
dinadinsul sa participe, sa se implice si sa profite de avantajele inerente. De altfel, din reflex demagogic,
Branzovenescu se avanta ridicol: "iubesc tradarea (cu intentie), dar urasc pe tradatori...". Trahanache le
tine un discurs moralizator despre "stalpii puterii", despre disciplina de partid, argumentandu-si
atitudinea printr-un adevar de necontestat, acela ca "de la partidul tntreg atarna binele tarii si de la
binele tarii atarna binele nostru...", afirmatie ce starneste admiratia lui Farfuridi si Branzovenescu,
pentru personalitatea puternica a lui neica Zaharia - "E tare..., tare de tot...Solid barbat!".
Farfuridi, avocat de profesie, are automatisme ce creioneaza "intruparea prostiei solemne"
(Stefan Cazimir), prin formule aberante si paradoxuri, care-i releva incultura: "eu am n-am sa-ntalnesc
pe cineva, la zece fix ma duc in targ"; "am n-am infatisare, la douasprezece trecute fix ma due la
tribunal...". Necinstit, Farfuridi recurge la santaj pentru electorii care au procese pe rol, deoarece - in
calitate de avocat - el poate aranja castigarea sau pierderea procesului, punanch conditia ca acestia sa
voteze cu partidul lor: "Sa voteze cu noi, e usor; are procesul cu epitropia bisericii, saptamana
viitoare...".
Discursul lui Farfuridi din actul III este un model al comicului de limbaj, prin care se parodiaza
stilul oratoric, concretizat in discursul politic ce scoate in evidenta platitudinea gandirii, confuzia
lingvistica a personajului, iar stilul bombastic si infatuat devine caricatural atat prin ticurile verbale -
"dati-mi voie" - cat si prin contradictiile in termeni. "Dati-mi voie! Dati-mi voie! [...] Din doua una, dati-
mi voie: ori sa se revizuiasca, primesc! dar sa nu se schimbe nimica, ori sa nu se revizuiasca primesc! dar
atunci sa se schimbe pe ici pe colo, si anume in punctele esentiale. Din aceasta diiema nu puteti iesi...
Am zis!". Anacolutul este specific tuturor discursurilor politice in aceasta comedie, asadar si in eel rostit
de Farfuridi accentuand ignoranta personajului: "Daca Europa... sa fie cu ochii atintiti asupra noastra,
daca ma pot pronunta astfel, care lovesc sotietatea, adica fiindca din cauza zguduirilor..: si... idei
subversive... (asuda si se rataceste din ce in ce) si ma-ntelegi, mai in sfarsit, pentru care in orce ocaziuni
solemne a dat probe de tact... vreau sa zic intr-o privinta, poporul, natiunea, Romania.... (cu tarie) tara in
sfarsit... cu bun-simt, pentru ca Europa cu un moment mai nainte sa vie si sa recunoasca, de la care
putem zice depanda...".
Caracterizarea lui Farfuridi si Branzovenescu se face atat in mod indirect, prin vorbele, faptele
si atitudinile acestora, precum si direct de catre celelalte personaje. Acuzatiile de tradare pe care cei doi
le aduc prefectului, determina reactia jignitoare a acestuia: "Cum sa nu ma iutesc, onorabile? D-voastra
veniti la mine acasa, la mine, care mi-am sacrificat cariera si am ramas intre d-voastra, ca sa va organizez
partidul - caci fara mine, trebuie sa marturisiti, ca d-voastra n-ati fi putut niciodata sa fiti un partid - d-
voastra veniti la mine acasa sa ma numiti pe fata tradator..,. A! asta nu pot sa v-o permit.
Pe langa dialogul si monologul dramatic, o modal itate aparte o constituie referirile lui
Caragiale cuprinse in didascalii (parantezele autorului) ori in indicatii scenice (sugestii regizorale), prin
care dramaturgul isi "misca" personajele, le da viata si credibilitate, facandu-le atat de reale, incat
traiesc si in zilele noastre.
Didascaliile sunt, la Caragiale, adevarate fife de caracterizare directa. Discursul lui Farfuridi,
sugestiv pentru imbecilitatea personajului, este suplinit de parantezele dramaturgului: "(bea o sorbitura,
apoi, reluandu-si rdsuflarea, rar ca si cum ar incepe o poveste) ", "(asuda, bea si se sterge mereu cu
basmaua)", "(asuda mereu si se emotioneaza pe vazute)", "(emoiionat si asudand)", "(se ineaca mereu)",
"(se incurca, asuda si inghite) ", "(asuda si se rataceste din ce in ce) ", "(foarte asudat, se sterge, bea, iar
se sterge si sufla foarte greu) ", "(in supremd lupta cu oboseala care-l biruie) ".
"Branzovenescu este ecoul lui Farfuridi, mai domol si mai precaut, fiind entuziasmat cu
timiditate de "curajul" si aplombul acestuia si repetand ca un ecou cuvintele celuilalt. Amandoi sunt
membri marcanti ai partidului de guvernamant, pe care-l apara de tradare prin tradare. Farfuridi si
Branzovenescu "sunt ramoliti, incapabili, dar in fond mai putin patati in viata morala". (Pompiliu
Constantinescu)
Comicul de nume - Farfuridi si Branzovenescu - consta in sufixele onomastice grecesti "-idi" si
romanesti "-escu", precum si in aluzia culinara -branza si farfurie- care ilustreaza semnificativ relatia de
dependenta reciproca dintre ei, fiindu-si numai unul altuia de folos.
In comediile sale, I.L.Caragiale ramane fidel propriei conceptii, conform careia cuvantul este cea
mai sincera exprimare a gandirii, riscul cel mai mare prin care se poate demasca prostia, incultura,
demagogia si fariseismul: "Niciodata gandirea n-are alt vrajmas mai cumplit decat vorba, cand aceasta
nu-i vorba supusa si credincioasa, nimic nu arde pe ticalosi mai mult ca rasul".

Stefan Tipatescu

- personaj de comedie -
- personaj comic-
- junele amorez-

Ion Luca Caragiale (1852-1912) a ramas definitiv in literatura romana printr-o opera
monumentala, alcatuita din comedii, nuvele, momente si schife, prin intermediui carora scriitorul face o
adevarata radiografie a. societatii romanesti, inaugurand o epoca literara de inalta valoare artistica, atat
din punct de vedere tematic, cat si al limbajului surprins cu maiestrie neegalata pana astazi. Sarcastic si
necrutator, Caragiale satirizeaza sclipitor incultura, imoralitatea, coruotia, prostia omeneasca in cea mai
larga acceptie a cuvantului, toate acestea fiind imbracate in mantia transparenta a unei spoieli de
cultura, a unui parvenitism ostentativ, atitudini ce se manifesta nu la indivizi izolati, ci la intregi categorii
sociale.
Comedia "O scrisoare pierduta" de I.L.Caragiale s-a jucat cu un succes rasunator pe scena
Teatrului National din Bucuresti, la data de 13 noiembrie 1884.
"O scrisoare pierduta" este o comedie realista de moravuri sociale si politice, ilustrand dorinta
de parvenire a burgheziei in timpul campaniei electorale pentru alegerea de deputati. Pe fondul agitatiei
oamenilor politici aflati in campanie electorala, se nasc conflicte intre reprezentantii opozitiei -
Catavencu si grupul de "inteleetuali independenti" - si membrii partidului de guvernamant-Stefan
Tipatescu, Zoe, Zaharia Trahanache, Farfuridi si Branzovenescu, personaje ridicole puse in situatii
cornice, cu scopul de a satiriza moravurile sociale si politice ale vremii.
 Stefan Tipatescu este prefectul judetului pe care il administreaza ca pe propria mosie, avand o
mentalitate de stapan absolut: "mosia, mosie, fonctia, fonctie, coana Joitica, coana Joitica, trai neneaca
pe banii lui Trahanache, babachii" (Pristanda).
Comicul de caracter reliefeaza insusirile ce reies, in mod indirect, din atitudinea, faptele si
vorbele prefectului, iar in mod direct din didascalii sau din relatiile cu celelalte personaje, conflictul
dramatic fiind realizat prin intreaga varietate a comicului.
Stefan Tipatescu este un personaj caricatural, principalele trasaturi decurgand din
manifestarea diversificata a comicului, care defineste contradictia dintre esenta si aparenta. Prefectul
vrea sa para sigur de sine, o autoritate politics de necontestat, care conduce cu o mana de fier judetul,
in esenta fiind total supus lui neica Zaharia si Zoei, lui lipsindu-i cu desavarsire calitatile de a-si exercita
independent functia politica, pentru care se bazeaza pe sprijinul lui Trahanache si pe amorul Zoei ("esti
candidatul Zoii, esti candidatul lui nenea Zaharia, prin urmare si al meu").
Tanar, prezentabil, tip de june-prim, Tipatescu este orgolios, abuziv, fncalca legea, daca "o cer
interesele partidului" si admite, amuzat, matrapazlacurile politaiului: "ai tras frumusel condeiul".
Socoteste ca Ghita se afla in serviciul sau personal, si nu al comunitatii, de aceea il pune sa adune
informatii necesare despre tot ce se intampla in oras, iertandu-i micile furtisaguri, pentru ca acesta este
"scrofulos la datorie".
Tipatescu este ipocrit si demagog, face caz de amoralitatea lui Catavencu -"Mizerabilul!"-,
cand el insusi este corupt si imoral, fiind amantul Zoei si inseland, astfel, increderea pe care o are in el
"nenea Zaharia". Zoe Trahanache pierduse scrisoarea de amor, care ajunge intamplator in mana
inamicului politic, Nae Catavencu, care-i santajeaza cu publicarea acesteia in ziarul sau, "Racnetul
Carpatilor", daca nu este ales deputat.
Printr-un comic de situatie realizat magistral, spaima prefectului este amplificata cu subtilitate
de Trahanache, deoarece tocmai el este eel care il consoleaza pe Tipatescu, sustinand ca scrisoarea este
o plastografie (un fals - n.n.) ordinara, desi scrisul seamana atat de bine, ineat "sa zici si tu ca e a ta, dar
sa juri, nu altceva, sa juri!". Tulburat la culme, tanarul amorez trece prin emotii chinuitoare atunci cand
"venerabilul" ii reda, din memorie, textul scrisorii, accentuand aluziv explicatiile imprejurarilor concrete,
precise, intrucat el identificase exact momentul intalnirii amoroase dintre cei doi:- "Scumpa mea Zoe,
venerabilul (adica eu) merge deseara la intrunire (intrunirea de alaltdieri seara). - Eu (adica tu) trebuie sa
stau acasa, pentru ca astept depesi de la Bucuresti, la care trebuie sa raspunz pe data; poate chiar sa ma
cheme ministrul la telegraf. Nu ma astepta, prin urmare, si vino tu (adica nevastd-mea, Joitica), la
cocoselul tau (adica tu) care te adora, ca totdeauna, si te saruta de o mie de ori, Fanica...". Dramaturgul
accentueaza, in mod direct, in didascalii, atitudinea aluziva a lui neica Zaharia, care starneste reactia
disperata a prefectului: "(priveste lung pe Tipatescu, care e in culmea agitatiei)". Deoarece Trahanache
se aratase indignat si refuzase sa creada ca scrisoarea este autentica, Nae Catavencu il ameninta ca o va
publica in ziarul "Racnetul Carpatilor", al carui proprietar era si va afisa originalul "in cercevea, ca s-o
vaza oricine-o pofti", Impulsiv si nestapanit, Tipatescu este "turbat" de manie, cum noteaza dramaturgul
in didascalii. Teama pentru aflarea adevarului, acela ca este amantul Zoei, ii provoaca prefectului o
agitatie nestapanita, o pierdere totala a controlului de sine, stare emotionala sesizata de Trahanache,
care-l caracterizeaza direct: "E iute! n-are cumpat. Aminteri bun baiat, destept, cu carte, dar iute, nu
face pentru un prefect". Venerabilul considera ca un om politic ar trebui sa stie sa se stapaneasca si sa
nu-si dezvaluie sentimentele, mai ales cand e vorba de adversarii politici, "nu face pentru un prefect",
deoarece tn politica "nu merge s-o iei cu iuteaia".
Infatuat si orgolios, Tipatescu are o atitudine de superioritate si este dispretuitor fata de
Farfuridi atunci cand il acuza de tradare: "Cum sa nu ma iutesc, onorabile? D-voastra veniti la mine
acasa, la mine, care mi-am sacrificat cariera si am ramas intre d-voastra, ca sa va organizez partidul - caci
fara mine, trebuie sa marturisiti, ca d-voastra n-ati fi putut niciodata sa fiti un partid -d-voastra veniti la
mine acasa sa ma numiti pe fata tradator... A! asta nu pot sa v-o permit...". Comicul de situatie
accentueaza atitudinea tanarului care este consent ca singura cale de a parveni este amorul, sentiment
de care stie sa profite cu fler si diplomatic pentru a obtine postul de prefect si protectia venerabilului
Trahanache. Tipatescu venise in judet cu-opt ani in urma, la o jumatate de an dupa ce Zaharia se
insurase a doua oara, luand-o de sotie pe Zoe, care a devenit chiar de atunci amanta lui Fanica.
Trahanache este foarte multumit de "serviciile" pe care tanarul prefect i le face atat in plan personal, cat
si in probleme de partid: "De opt ani traim impreuna ca fratii si niciun minut n-am gasit la omul asta
atatica rau... Credeti d-voastra ca ar fi ramas el prefect aici si nu s-ar fi dus director la Bucuresti, daca nu
staruiam eu si cu Joitica... si la dreptul vorbind, Joitica a staruit mai mult...". Talentul de amorez reiese,
indirect, si din scena in care Zoe apeleaza la toate tertipurile feminine pentru a-i convinge pe Tipatescu
sa-l aleaga pe Catavencu, iar acesta cedeaza ca un indragostit autentic: "in sfarsit, daca vrei tu... fie! [...]
Domnule Catavencu, esti candidatul Zoii, esti candidatul lui nenea Zaharia... prin urmare si al meu!
Poimaine esti deputat!...".
Incadrarea tipologica a persortajului este argumentata si prin comicul de nume: Tipatescu,
trimite la cuvantul "tip", al carui sens de june-prim, om rafinat, amorez abil, aventurier completeaza
structura caracteriala a prefectului.
Caracterizarea prefectului se face atat in mod indirect, prin vorbele, faptele si gandurile lui,
precum si direct de catre celelalte personaje. Pe langa dialogul si monologul dramatic, o modalitate
aparte o constituie referirile lui Caragiale, cuprinse in didascalii (parantezele autorului), ca indicatii
scenice (sugestii regizorale), prin care dramaturgul isi "misca" personajele, le da viata si credibilitate,
facandu-le atat de reale, incat traiesc si in zilele noastre.
Didascaliile sunt, la Caragiale, adevarate fise de caracterizare directa. Notatiile autorului -
"(plimbandn-se infuriat)", "(in prada agitapiei)", "(suparat)" - ilustreaza mentalitatea de stapan
medieval, infatuarea si orgoliul care-l definesc pe Stefan Tipatescu.
In studiul intitulat "Comediile d-lui Caragiale", Titu Maiorescu apara valoarea artistica a operei si
demonstreaza ca intreaga creatie artistica ilustreaza realitatea politica si sociala a epocii, dand astfel o
replica usturatoare inamicilor scriitorului: "Cad pentru orice om cu mintea sanatoasa este evident ca o
comedie nu are nimic a face cu politica de partid; autorul isi ia persoanele sale din societatea
contemporana cum este, pune in evidenta partea comica asa cum o gaseste, si, acelasi Caragiale, care
astazi isi bate joe de fraza demagogica, si-ar fi batut jocieri de islic si tombatera si isi va bate joc maine
de fraza reactionara, si, in toate aceste cazuri va fi in dreptul sau literar incontestabil." Criticul sustine in
continuare rolul moralizator al artei, care isi propune sa indrepte tarele si moravurile politice si sociale,
iar in cazul lui Caragiale, acestea se corijeaza prin ras.

Zaharia Trahanache
- personaj de comedie -
- personaj comic -
- tipul incornoratului -

Ion Luca Caragiale (1852-1912) a ramas definitiv in literatura romana printr-o opera
monumentala, alcatuita din comedii, nuvele, momente si schite, prin intermediul carora scriitorul face o
adevarata radiografie a societatii romanesti, inaugurand o epoca literara de inalta valoare artistica, atat
din punct de vedere tematic, cat si al limbajului surprins cu maiestrie neegalata pana astazi. Caragiale se
remarca prin arta compozitiei, fiind eel mai priceput creator de caractere din literatura romana, ilustrate
mai ales in cele patru comedii: "O noapte furtunoasa", "Conu Leonida fata cu reactiunea", "O scrisoare
pierduta" si "D-ale carnavalului". Sarcastic si necrutator, Caragiale satirizeaza sclipitor incultura,
imoralitatea, coruptia, prostia omeneasca in cea mai larga acceptie a cuvantului, toate acestea fiind
imbracate in mantia transparenta a unei spoieli de cultura, a unui parvenitism ostentativ, atitudini ce se
manifesta nu la indivizi izolati, ci la intregi categorii sociale.
Comedia "O scrisoare pierduta" de l.L.Caragiale s-a jucat cu un succes rasunator pe scena
Teatrului National din Bucuresti, la data de 13 noiembrie 1884.
"O scrisoare pierduta" este o comedie realista de moravuri sociale si politice, ilustrand dorinta
de parvenire a burgheziei in timpul campaniei electorale pentru alegerea de deputati. Pe fondul agitatiei
oamenilor politici aflati in campanie electorala, se nasc conflicteintre reprezentantii opozitiei -
Catavencu si grupul de "intelectuali independenti" - si membrii partidului de guvernamant-Stefan
Tipatescu, Zoe, Zaharia Trahanache, Farfuridi si Branzovenescu, personaje ridicole puse in situatii
cornice, cu scopul de a satiriza moravurile sociale si politice ale vremii. Personajele sunt tipologii umane
si fac "concurenta starii civile" (G.Ibraileanu), fiecare dintre ele avand o trasatura dominanta de caracter,
ilustrand asadar un tip anume.
Zaharia Trahanache intruchipeaza tipul incornoratului, dar ca om politic el indeplineste
importante functii in judet: "prezidentul comitetului permanent, comitetului electoral, comitetului
scolar, comitetului agricol si al altor comitetc si comitii". Seful partidului din judetul X, el se bucura de o
veche si solida autoritate, de prestigiu recunoscut chiar si de opozitie "am tinut la dumneata ca la capul
judetului nostru" (Catavencu).
Comicul de caracter se defmeste prin insusirile ce reies, in mod indirect, din atitudinea, faptele si
vorbele venerabilului politician, iar in mod direct din didascalii sau din opiniile/relatiile cu celelalte
personaje, conflictul dramatic fiind realizat prin intreaga varietate a comicului.
Zaharia Trahanache este un personaj ridicol, principalele trasaturi decurgand din manifestarea
diversificata a comicului, care defineste contradictia dintre esentd si aparenta. "Prezidentul" partidului
de guvernamant din judetul X este numai aparent naiv, fiind in esenta un politician abil, care dirijeaza cu
o mana forte interesele partidului, deoarece "de la partidul intreg atarna binele tarii si de la binele tarii
atarna binele nostru...". Cu toate ca pare "moale" si neincrezator in autenticitatea scrisorii, o invata pe
dinafara cu usurinta si i-o explica prefectului cu o subtila ironie, desi aparent este lipsit de energie,
gaseste imediat polita falsificata de Catavencu pentru a avea o arma de contrasantaj si chiar daca se
pare ca nu stie despre relatia amoroasa dintre Fanica si Zoe, el ii este recunoscator prefectului pentru ca
"i-a facut si-i face servicii".
"Venerabilul neica Zaharia", "stalpul" local al partidului de guvernamant, desi sustine ideea
integritatii morale a societatii, practice inselaciunea atat in familia sa, cat si ca sef al partidului. El
falsifica listele cu alegatori si, impreuna cu Farfuridi si Branzovenescu, calculeaza voturile
simpatizantilor, chiar daca acestia nu mai aveau averea necesara care sa le confere dreptul electoral si ar
fi trebuit stersi de pe liste: "Ai putintica rabdare... Da' daca-l putem aduce sa voteze cu noi?".
Atunci cand prestigiul si reputatia lui sunt in pericol, se plange de matrapazlacurile politice si
constata "A, ce corupta sotietate, nu mai e moral, nu mai sunt printipuri, nu mai e nimic: enteresul si iar
enteresul". Totusi, ambitia politica si comoditatea vietii il fac sa pastreze cu strasnicie "enteresul" de a fi
prieten cu prefectul, care "i-a facut si-i face servicii" atat politice, cat si conjugate. Politician abil, stie ca
functia sa in partid depinde de sefii de la "Centru" si se lasa manevrat cu usurinta de acestia. El sustine,
disciplinat, "candidatul pe care-l pune pe tapet partidul intreg" si aplica in practica deviza: "de la partidul
intreg atarna binele tarii si de la binele tarii atarna binele nostru...".
Zaharia Trahanache este incornorat, dar ii convine - din comoditate si din calcul - triunghiul
conjugal, care-i asigura o viata tihnita in familie. Vanitos si ridicol prin contrastul dintre aparenta si
esenta, "venerabiiul" si pasnicul Trahanache reactioneaza brutal atunci cand este acuzat de tradare
politica. Desi senil si ramolit, plat in gandire, el este numai aparent naiv, pentru ca pregateste cu
abilitate contrasantajul, fara niciun scrupul. El gaseste imediat polita falsificata de Catavencu si-l
santajeaza la randul sau, amenintandu-l ca o va da publicitatii.
 Ignoranta personajului reiese, indirect, din comicul de limbaj, dovada fiind ticul verbal "ai
putintica rabdare", iar incultura se manifesta si prin repetarea mecanica a unor truisme, ilustrate de
frazele imprumutate de la fiul sau "de la facultate", pe care-1 citeaza cu emfaza: "Tatito, unde nu e
moral, acolo e coruptie si o sotietate fara printipuri va sa zica ca nu le are".
Numele sau este defmitoriu pentru comicul onomastic, atat de expresiv pentru caracterul
personajelor din comediile lui Caragiale. Zaharia, sugereaza zahariseala, moliciune, lentoare, iar
Trahanache, faptul ca poate fi modelat usor (trahana = coca moale) de catre superiorii "de la centru" sau
de "enteres", dar mai ales de Zoe. Numai ca, aparenta lentoare a lui Trahanache - "ai putintica rabdare"
- este, in fond, o abila arma politica, pe care personajul o foloseste cu pricepere.
Comicul de situatie este relevant in scena 4 din actul I, cand Trahanache il consoleaza pe
Tipatescu, sustinand ca scrisoarea de amor este o plastografie (un fals - n.n.) ordinara desi scrisul
seamana atat de bine, meat "sa zici si tu ca e a ta, dar sa juri, nu altceva, sa. juri!". Duplicitar,
Trahanache li reda, din memorie, textul scrisorii, adaugand, aluziv, explicable imprejurarilor concrete,
precise, identiflcand exact momenta! intalnirii amoroase dintre cei doi, amplificand cu subtilitate spaima
prefectului: "Scumpa mea Zoe, venerabilul (adica eu) merge deseara la intrunire (intrunirea de alaltaieri
seara). - Eu (adica tu) trebuie sa stau acasa, pentru ca astept depesi de la Bucuresti, la care trebuie sa
raspunz pe data; poate chiar sa" ma cheme ministrul la telegraf. Nu ma astepta, prin urmare, si vino tu
(adica nevastamea, Joitica), la cocoselul tau (adica tu) care te adora, ca totdeauna, si te saruta de o mie
de ori, Fanica...". Dramaturgul accentueaza, in mod direct, in didascalii, atitudinea aluziva si perfida a lui
neica Zaharia, care starneste reactia disperata a prefectului: "(private lung pe Tipatescu, care e in
culmea agitatiei)".
Principalele mijloace artistice de caracterizare a personajului sunt sursele comicului, foarte
variate si sugestive, in conturarea trasaturilor remarcandu-se comicul de situatie, de caracter, de limbaj
si de nume. Dialogul si monologul dramatic sunt alte modalitati de caracterizare indirecta, ca si vorbele,
faptele si. gandurile personajului, caracterizarea directa fiind facuta de catre celelalte personaje sau de
catre dramaturg.
Zoe si Tipatescu il implora pe Trahanache sa anunte candidatura lui Catavencu si astfel sa capete
inapoi scrisorica de amor, dar el refuza cu incapatanare, deoarece descoperise o polita falsificata, prin
care Catavencu isi insusise cinci mii de lei de la Societatea "Aurora Economica Romana", pe care o
conducea. in acest fel, el raspunde santajului cu santaj si anunta hotarat, asa cum venise ordinul de la
"centru", numele lui Agamita Dandanache.
Prin didascalii (parantezele autorului) si indicatii scenice (sugestii regizorale), care sunt
adevarate fise de caracterizare directa, dramaturgul isi "misca" personajele, le da viata si credibilitate,
facandu-le atat de reale, incat traiesc si in zilele noastre. Langa numele lui Trahanache, dramaturgul
scrie "(placid)'", "(cu candoare) ", sugerand "zahariseala", dar si calmul imperturbabil ori "diplomatia"
personajului in fata inamicilor politici.
In comediile sale, I.L.Caragiaie ramane fidel propriei conceptii, conform careia cuvantul este
cea mai sincera exprimare a gandirii, riscul cel mai mare prin care se poate demasca prostia, incultura,
demagogia si fariseismul: "Niciodata gandirea n-are alt vrajmas mai cumplit decat vorba, cand aceasta
nu-i vorba supusa si credincioasa, nimic nu arde pe ticalosi mai mult ca rasul".