Secția patrimoniu cultural

MAICA DOMNULUI ÎN TRADIŢIA BIZANTINĂ

-LUCRARE DE ATESTAT LA TEOLOGIE-

Preot. coordonator: Elev:

Pr. Prof. Coroamă Gabriel Constantin Andreea

Loredana

2014-2015 Iaşi
 Cuprins:

I.Argument..........................................................................................................3

II. Introducere.....................................................................................................4

III. Paralelă între Eva şi Sfânta Fecioară Maria..............................................5

IV. 1. Maica Domnului în Vechiul Testament.....................................................7

2. Maica Domnului în Noul Testament.........................................................11

V. Maica Domnului în învăţătura Bisericii.........................................................13

1. Maica Domnului—Născătoare de Dumnezeu.............................................13

2. Maica Domnului—Pururea Fecioară..........................................................17
3. Hiperdulia—Preacinstirea Maicii Domnului.............................................20
VI. Maica Domnului în cultul ortodox.................................................................23
VII. Concluzii...........................................................................................................28
VIII. Bibliografie......................................................................................................29

2
 ARGUMENT

Într-o lume supusă din ce în ce mai mult secularizării şi în care observăm că adeseori cinstirea
sfinţilor şi mai cu seamă cea a Maicii Domnului este pusă sub semnul îndoielii de persoane rău
voitoare, prezenta lucrare se doreşte a fi doar o minusculă scânteie din prinosul şi jertfa ce se cuvine să
fie adusă de fiecare dintre noi Maicii lui Dumnezeu.
În acest sens, mărturisesc cu credinţă că pentru mine Maica Domnului înseamnă Maica noastră a
tuturor, Maică care ne apără, ne ajută şi care ştie necazurile noastre şi negreşit ne dă dezlegare de ele.
Maica Domnului reprezintă nădejdea şi mângăietoarea sufletului nostru, întrucât oricare dintre
noi se roagă ei cu smerenie primeşte numaidecât alinare, ajutor şi întărire în credinţă în nădejdea că ea
este mijlocitoarea noastră înaintea lui Dumnezeu: ,,căci mult poate rugăciunea Maicii spre îmblânzirea
Fiului.”
În persoana Maicii lui Dumnezeu cerul şi pământul devin un singur altar pe care iubirea Maicii
pentru Fiul ei şi pentru întreaga creaţie, devine hrana duhovnicească şi izvorul vieţii noastre:,, Toată
nădejde noastră spre tine o punem Născătoare de Dumnezeu, păzeşte-ne sub sfânt acoperământul tău.”
Am decis să aleg şi să tratez această problematică generală a mariologiei în tradiţia bizantină
pentru că am simţit dintotdeauna un ataşament profund faţă de cinstirea persoanei Maicii Domnului şi
nu în ultimul rând şi intervenţia ei binefăcătoare în viaţa mea.
Din punct de vedere teologic, voi încerca să respect cerinţele impuse şi să ofer o viziune cât mai
personală asupra acestei lucrări.

3
 Introducere

Despre Maica Domnului s-au scris şi se vor mai scrie biblioteci întregi, dar indiferent de
numărul lor, întotdeauna va fi ceva de adăugat le măreşte şi frumuseţea ei. Orice lucrare
ştiinţifică confirmă şi întăreşte învăţătura ortodoxă şi locul Maicii Domnului în cultul Bisericii
Ortodoxe, dar în acelaşi timp este şi o mărturie personală a evlaviei şi recunoştinţei pe care
fiecare om ar trebui să o aibă faţă de Fecioara Maria. Evlavie pentru că oricât de tânăr sau bătrân
ai fi, înţelept sau învăţăcel, nu poţi să nu conştientizezi înălţimea sfinţeniei, smerenia mai presus
de cuvinte, gingăşia comportamentului, rolul imens în lucrarea mântuirii.
Atunci când conştientizezi acest lucru genunchii şi inima se pleacă în faţa chipului ,,ce a
zămislit Chipul”, sufletul se măreşte sin cuvintele nenumăratelor rugăciuni şi acatiste compuse
în cinstirea celei ce a ,,născut Cuvântul cel mai presus de fire”, ochii ţi se umplu de lacrimi
fierbinţi şi pline de recunoştinţă în faţa celei ce la piciorul Crucii vărsa lacrimi amare de durere şi
sânge, în timp ce Fiul ei cel iubit prin Sfântul Apostol Ioan, ne-o încredinţa nouă ca mijlocitoare
şi grabnic ajutătoare.

4
 III. Paralelă între Eva şi Maica Domnului

În lumina datelor biblice despre crearea lumii văzute în şase zile din cartea Facerii, şi în
special a lui Adam şi Eva, înţelegem destul de clar legătura firească dintre cele două
Testamente, primul având rolul de călăuză spre Hristos (Gal. 3, 24)1, prin jertfa Căruia omenirea
a scăpat de sub tirania diavolului, iar cel de-al doilea, de primire a tuturor celor prezise de
proorocii Vechiului Testament şi de împăcare a omului cu Dumnezeu. Această relaţie organică
dintre cele două Testamente se poate observa şi cu privire la învăţătura despre Maica Domnului
sau Eva cea Nouă, prin care Dumnezeu a adus mântuirea pentru toţi cei care discind din Eva cea
veche, ispitită de şarpe şi prin care a pătruns moartea în lume.
Dacă prima femeie a avut menirea de a da naştere la urmaşi care să asigure perpetuarea în
timp a fiinţei umane, prin mijlocirea Fecioarei Maria se naşte omul cel nou, care se
îndumnezeişte şi devine moştenitor al împărăţiei veşnice.
Având în vedere acest lucru, s-ar putea spune că omul cel vechi are ca mamă pe Eva, din care
descinde şi Fecioara Maria, iar omul cel nou pe Maica Domnului, din care s-a născut Hristos Cel
din iubire nemăsurată S-a jertfit pentru păcatele noastre şi ne-a făcut să fim vii înaintea lui
Dumnezeu (Rom. 6, 3-11)2.
Între cele două persoane, Eva şi Fecioara Maria există multe deosebiri, rezultate din
comparaţiile pe care le fac aghiografii Noului Testament între Adam cel vechi şi Adam cel nou,
însă ambele au menirea de a fi dătătoare de viaţă. Urmaşii celei dintâi duc o viaţă dominată de

1
Epistola către Galateni a Sfântului Apostol Pavel
,,Astfel că Legea ne-a fost călăuză spre Hristos, pentru ca să ne îndreptăm din credinţă.”
2
Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel
3. ,,Au nu ştiţi că toţi câţi în Hristos Iisus ne-am botezat, întru moartea Lui ne-am botezat?”
4. ,, Deci ne-am îngropat cu El, în moarte, prin botez, pentru ca, precum Hristos a înviat din morţi, prin slava
Tatălui, aşa să umblăm şi noi întru înnoirea vieţii;”
5. ,,Căci dacă am fost altoiţi pe El prin asemănarea morţii Lui, atunci vom fi părtaşi şi ai învierii Lui,”
6.,,Cunoscând aceasta, că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, ca să se nimicească trupul păcatului,
pentru a nu mai fi robi ai păcatului.”
7.,,Căci Cel care a murit a fost curăţit de păcat.”
8.,,Iar dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom şi vieţui împreună cu El.”
9.,,Ştiind că Hristos, înviat din morţi, nu mai moare. Moartea nu mai are stăpânire asupra Lui.”
10.,,Căci ce a murit, a murit păcatului o dată pentru totdeauna, iar ce trăieşte, trăieşte lui Dumnezeu.”
11.,,Aşa şi voi, socotiţi-vă că sânteţi morţii păcatului, dar vii pentru Dumnezeu, în Hristos Iisus, Domnul nostru.”

5
nedreptate şi păcatul prin moarte iar fiii celei de a doua, reabilităţi prin Jertfa divină dobândesc
prin Hristos Harul dumnezeiesc necesar mântuirii (Rom.6, 17-21).3
Fiind creată din coasta lui Adam, pentru a-i fi ajutor şi pentru că prin ea şi urmaşele sale
să perpetueze firea omenească, Eva în Rai a fost ispitită de diavol, de aceea atenţia lui a fost
îndreptată mai întâi spre ea, socotind că o dată cu strecurarea seminţei păcatului în sufletul ei, va
resuşi să-şi întindă stăpânirea sa peste toţi oamenii şi să-i chinuie. Gândul ispititorului nu s-a
împlinit, întrucât Dumnezeu, Care din dragoste a creat pe om ca să crească şi să stăpânească
lumea văzută i-a promis un Mântuitor şi acesta va fi însuşi Fiul Său, Cel născut din Fecioara
Maria şi care prin jertfa Sa de pe Golgota a zdrobit boldul morţii.

3
Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel
17.,,Mulţumim însă lui Dumnzeu, că (deşi ) eraţi robi ai păcatului, v-aţi supus din toată inima dreptarului învăţăturii
căreia aţi fost încredinţaţi,”
18.,,Şi izbăvindu-vă de păcat, v-aţi făcut robi ai dreptăţii.”
19.,,Omeneşte vorbesc, pentru slăbiciunea trupului vostru, -Căci precum aţi făcut mădularele voastre roabe
necurăţiei şi fărădelegii, spre fărădelege, tot aşa faceţi acum mădularele voastre roabe dreptăţii, spre sfinţire.”
20.,,Căci atunci, când eraţi robi ai păcatului, eraţi liberi faţă de dreptate.”
21.,,Deci ce roadă aveaţi atunci? Roade de care acum vă e ruşine; pentru că sfârşitul acelora este moartea.”

6
 IV. 1. Maica Domnului în Vechiul Testament

Rolul Fecioarei Maria în istoria mântuirii oamenilor este anticipat încă din cărţile
Vechiului Testament, prin intermediul profeţilor, întreaga tradiţie patristică confirmând acest
lucru.
Sfinţii Părinţi au identificat trei moduri de prezentare a Mariei în Vechiul Testament.
Primul ar fi o interpretare alegorică a textelor vechi-testamentare, utilizată mai ales de
imnografi şi predicatori, care au dat o imagine poetică Fecioarei Maria (imaginea Rugului
Aprins, Mireasa din Cântarea Cântărilor). Alte texte au fost interpretate tipologic (episodul
trecerii evreilor prin Marea Roşie amintind de pururea fecioria Mariei), referindu-se la
evenimentele religioase reale, la persoane din Vechiul Testament (Eva), toate aceste texte
prefigurând imaginea Fecioarei Maria. Interpretarea tipologică a fost folosită des în cultul
Bisericii, în imnurile de laudă adresate Fecioarei4. Avem şi profeţii care se referă în mod direct la
Maica Domnului, chiar dacă ele nu sunt numeroase. Prima profeţie din paginile Scripturii ebraice
apare chiar în cartea Facerii, profeţie numită drept Protoevanghelie: ,,Duşmănie voi pune între
tine şi între femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei; aceasta iţi va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa
călcâiul”(Facere, III, 15). ,,În originalul ebraic personajul care va zdrobi capul şarpelui este
exprimat prin pronumele ,,hu”, care se referă la sămânţa femeii, adică Mântuitorul va zdrobi
capul şarpelui. În alte traduceri, printre care şi cea românească, se deduce că victoria asupra
şarpelui este obţinută de către Fecioara Maria, prin Cel pe Care Îl va naşte. De aceea, Sfinţii
Părinţi recunosc unanim în această profeţie o primă referire la Fecioara Maria în Vechiul
Testament.”5
Privită prin prisma Noului Testament, această profeţie ne prevesteşte Taina Naşterii lui
Hristos din Fecioara Maria, când Fiul lui Dumnezeu va întemeia Împărăţia cerurilor şi va înceta
triumful diavolului asupra omului. Prin această protoevanghelie, Dumnezeu ne face cunoscută
realitatea Întrupării Fiului Său în firea umană şi ridicarea ei pe piscurile cele mai înalte ale
desăvârşirii spirituale. Hotărârea lui Dumnezeu-Tatăl ca Fiul Său cel iubit să se întrupeze în
Fecioara Maria a fost veşnică, deoarece Cel Atotştiutor a cunoscut mai dinainte gândul

4
Pr. Conf. ILIE MOLDOVAN, Învăţătura Sfintei Scripturi despre Prea Curata Fecioară Maria şi implicaţiile ei
religios morale, în Revista ,,Ortodoxia”, nr.3∕1980, p. 470.
5
IBIDEM, p. 12.

7
diavolului şi după căderea în păcat a primilor oameni, le-a făgăduit un izbăvitor. Neascultarea lor
de porunca divină le-a adus pierderea Harului divin şi apoi moartea fizică, stare pe care o vor
depăşi prin naşterea Mântuitorului din Sfânta Fecioară, propovăduită şi preînchipuită de Duhul
Sfânt în Vechiul Testament 6.
A doua profeţie referitoare la Fecioara Maria apare în cartea profetului Isaia: ,,Pentru
aceasta Domnul meu vă va da un semn: Iată Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor
chema numele lui Emanuel”(Isaia VII, 14). Profeţia este rostită în timpul regelui Ahaz, care şi-a
început domnia în anul 736 î. Hr.. Părinţii Bisericii au identificat-o pe această ,,Fecioară”
profeţită de Isaia cu Maica Domnului. Iar pe Emanuel cu Hristos, urmărindu-l pe evanghelistul
Matei, primul care aminteşte de această profeţie şi de împlinirea ei: ,,Acestea toate s-au făcut ca
să se împlinească ceea ce s-a spus de Domnul prin proorocul care zice: Iată Fecioara va avea în
pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele lui Emanuel, care se tâlcuieşte: Cu noi este
Dumnezeu.”(Matei, I, 22-23). Această profeţie se referă la apelativul de ,,Fecioară” la Maica
Domnului. În Vechiul Testament este singurul caz când mama unui prunc se numeşte fecioară,
pentru că ,,almah” se referă la o maică cu totul excepţională7. Acelaşi lucru este valabil şi cu
privire la cuvântul ,,Emanuel”, care desemnează pe Fiul lui Dumnezeu, ci nu pe fiul regelui
Ahaz, căruia Isaia i-a adresat profeţia 8. Acest text de la Isaia este considerat de bază pentru
teotokologie, pe el sprijinindu-se atât naşterea supranaturală a lui Mesia, dintr-o Fecioară, cât şi
alegerea pentru acest fapt a unei fecioare din neamul lui David.
O altă profeţie importantă o găsim la profetul Miheia: ,,Şi tu, Betleeme, Efrata, mic eşti
între miile lui Iuda, din tine va iesi Stăpânitor peste Israel, iar obârşia Lui este dintru început,
din zilele veşniciei. Pentru aceasta îi va lăsa până în vremea când aceea ce trebuie să nască va
naşte” (Miheia, V, 1-2). Daca avem în vedere că Miheia a fost contemporan cu profetul Isaia,
este clar că cele două profeţii merg împreună, înscriindu-se in sfera teotokologiei.
In cartea Regilor este meţionat numele mamei regelui, care se suie pe tron, cu ocazia
fiecărei schimbări, mama regelui având la curte o poziţie aparte. ,,Statutul particular al mamei

6
Diac. Asist. EMILIAN CORNIŢESCU, Temeiuri ale preacinstirii Maicii Domnului în Vechiul Testament, în
Ortodoxia, nr.3∕1980, p. 494.
7
Pr.dr. MIHAI GH. VIZITIU , Învăţătura despre Maica Domnului după Sfânta Scriptură, în Revista ,,Studii
Teologice ”, nr. 3-4∕1978, p. 183
8
Diac. Asist. EMILIAN BUCHIU, Maica Domnului, o introducere în teotokologia ortodoxă, p.89.

8
regelui mesianic, putea fi o prefigurare a locului pe care Mama Regelui Mesia, adică a lui Iisus
Hristos, l-a primit în Împărăţia Fiului ei9.”
O altă profeţie teotokologică o aflăm expusă în cartea profetului Iezechiel:,, Apoi m-a dus
bărbatul acela înapoi la poarta cea dinafara templului, spre răsărit, şi aceasta era închisă. Şi
mi-a zis Domnul: Poarta aceasta va fi inchisă, nu se va deschide si nici un om nu va intra pe ea,
căci Domnul Dumnezeul lui Israel a intrat pe ea . De aceea va fi inchisă”. (Iezechiel XLIV, 1-2)
Acest text a fost interpretat de Sfânta Tradiţie ca referindu-se direct la pururea-fecioria Maicii
Domnului, precum şi la motivaţia spirituală a acesteia: in vederea coborârii la oameni, din
iniţiativa Sa proprie a Fiului lui Dumnezeu.
Există, de asemenea, în Vechiul Testament şi simboluri sau fapte minunate cu referire la
persoana Maicii Domnului. ,,Daca profeţiile menţionate anterior se înscriu in dimensiunea
catafatică a cunoaşterii anticipate a Maicii Domnului, ca Mamă a lui Mesia, cele ce urmează, vor
face trimitere la dimensiunea apofatică, experimentabilă prin puterea Duhului Sfant, a acestei
cunoasteri. De menţionat, că ambele tipuri de cunoaştere se vor prelungi si amplifica în cuvintele
şi faptele minunate ale Noului Testament, ce se referă la Maica Domnului.”10
Pe langă semnificaţiile mesianice, trecerea sau Pastele lui Hristos prin moarte, ca om,
spre înviere, anticipare a Botezului crestin (trecerea fiecărui credincios în unire cu Hristos la
învierea spirituală), descoperim si o dimensiune teotokologică: trecerea prin mare ca pe uscat
este o profeţie şi despre nasterea supranaturală a Mântuitorului din Sfânta Fecioară, nestricând
peceţile fecioriei sale. Multiplicarea aceasta de sensuri este paradoxală şi totuşi unitară, asa cum
Însăşi Providenţa divină este paradoxală, fără să-şi piardă unitatea ei interioară dată în Logosul
lui Dumnezeu şi în Duhul Sfânt 11. Ca loc al prezenţei inefabile a lui Dumnezeu prin Întrupare,
Preacurata Maică a lui Dumnezeu, a fost prefigurată in Vechiul Testament şi de ,,chivotul Legii”
ce poartă viaţa dumnezeiască şi puterea de a vindeca, sau ,,norul” ce umple casa Domnului cu
slavă (Numeri cap. IX).
,,Fiecare din aceste imagini s-a fixat in mintea si inima Bisericii, furnizând material
pentru celebrările liturgice si hrana pentru credinţa poporului. Acest tip de imagine este real,
numai întemeiat pe un adevăr adânc: acela că mariologia este o parte a hristologiei. Fecioara

9
ALEXIS KNIAZEV, Maica Domnului in teologia ortodoxă, trad. de Lucreţia-Maria Vasilescu, Ed. Humanitas,
Bucureşti, 1998, p.49.
10
Pr. conf. dr.Ştefan Buchiu, Maica Domnului, o introducere in teotokologia ortodoxă, p.92-93
11
IBIDEM, p.96

9
Maria poate fi înţeleasă cu adevărat, taina ei poate fi sărbătorită cu deplină credinţă, doar revelată
de persoana si lucrarea mântuitoare a Fiului Său. Din direcţie opusă, sensul este de asemenea
adevărat: Taina suferinţei mântuitoare a lui Hristos, taina lucrării Sale de mântuire, ascunsă de
Stăpânitorul veacului acestuia, sunt pe deplin dezvăluite ochilor credinţei prin persoana
Preasfintei Sale Maici.12 Vechiul Testament prezintă ca element central speranţa trimiterii in
lume de la Dumnezeu a unui Mântuitor.
Insuşirea acestor prefigurări de către Biserica creştină a primelor veacuri a fost foarte importantă
în cunoaşterea adevărului despre zămislirea şi naşterea Mântuitorului Hristos şi despre cinstirea
Maicii Domnului.

Pr. prof. dr. JOHN BRECK, Sfânta Scriptură în Tradiţia Bisericii, trad. de Ioana Tămâian, Ed. Patmos, Cluj-
12

Napoca, 2003, p.208

10
 1. Maica Domnului in Noul Testament

Maica Domnului, in Noul Testament este prezentată mereu alături de Mântuitorul

Hristos, suferind dimpreună cu El, ca mamă, chinurile Golgotei şi bucurându-se de Învierea din
morţi, ca şi de Înalţarea la cer. Dupa Înalţare ea devine cu predilecţie centrul atenţiei fireşti a
Sfinţilor Apostoli.
Dintre Sfintii Apostoli, Sfântul Ioan Evanghelistul, ca ucenic iubit al Mântuitorului şi
căruia Hristos i-a încredinţat grija pentru Maica Domnului încă dinaintea morţii pe cruce, a
cinstit-o ca pe o Mamă a sa şi a Bisericii întemeiate la Cincizecime. De altfel, Biserica primară
s-a constituit în momentul opririi Sfântului Duh peste Apostolii adunaţi în jurul Maicii
Domnului (Fapte 1, 14 si 2, 1-3).
De asemenea, în Noul Testament se descriu momentele din viaţa pământească a Maicii
Domnului care au avut o insemnătate deosebită pentru mântuirea lumii.
Mai presus de cinstirea omenească faţă de Maica Domnului, adusă prin cuvintele profeţiilor, este
cinstirea dumnezeiască adusă Ei în chip minunat, şi anume, înainte de momentul extraordinar al
Întrupării Cuvântului lui Dumnezeu, Fecioara Maria a fost vestită de Dumnezeu prin înger că a
fost aleasă pentru a naşte pe Însuşi Cuvântul lui Dumnezeu, cum arată Sfăntul Evanghelist Luca.
Îngerul Gavriil a fost trimis de la Dumnezeu către o fecioară din casa lui David, al cărei nume
era Maria: ,,Şi intrând îngerul la ea, a zis: Bucură-te, cea plină de dar, Domnul este cu tine.
Binecuvantată eşti tu între femei. Iar ea văzându-l s-a tulburat de cuvântul lui şi cugeta în sine:
Ce va fi însemnând urarea aceasta? Şi îngerul a zis: Nu te teme Marie, căci ai aflat har la
Dumnezeu. Şi iata, vei lua in pântece si vei naşte fiu si vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi
mare si Fiul Celui Preainalt se va chema si Domnul Dumnezeu îi va da Lui tronul lui David, tatăl
Sîu, şi va impărăţi peste casa lui Iacov în veci şi împărăţia Lui nu va avea sfârşit. Şi a zis Maria
către înger: Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu stiu de bărbat? Si răspunzând, îngerul I-a zis:
Duhul Sfânt se va pogorî peste tine si puterea Celui Preainalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul
Care se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema” (Luca 1, 28-35).
,, Naşterea Mântuitorului Hristos din Sfânta Sa Maică a fost însemnatî in chip minunat cu
evenimente cereşti şi pământeşti: apariţia unei stele mari pe cer (Matei 2,1-11), călăuzitoare
pentru magii care au venit să se închine Pruncului Iisus; un înger al lui Dumnezeu a vestit

11
păstorilor că ,,vi s-a nascut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, in cetatea lui David” (Luca
2, 11); alţi îngeri, ,,mulţime de oaste cerească ”, lăudau pe Dumnezeu şi ziceau : ,,Slavă întru cei
de sus lui Dumnezeu si pe pământ pace, între oameni bunăvoire” (Luca 2, 13-14). Pe aceste
lucruri minunate, ca şi pe altele in legătură cu Naşterea Mântuitorului şi copilăria Lui- arată Sf.
Evanghelist Luca –Maica Domnului le păstra în inima ei (Luca 2, 19 şi 51), întrucât ştia că ele
sunt cu totul mai presus de ceea ce poate cugeta mintea omenească, şi că sunt lucrări
dumnezeieşti”.13
În Noul Testament, Maica Domnului a fost preacinstită de Elisabeta, mama Sfântului
Ioan Botezătorul, care ,,s-a umplut de Duhul Sfânt ” şi a zis: ,,Binecuvantată eşti tu între femei şi
binecuvântat este rodul pântecelui tău. Şi de unde mie aceasta, ca să vină la mine Maica
Domnului meu?” (Luca 1, 41-42). Apoi, după salutarea Elisabetei, insăşi Prea Sfânta Fecioară a
mîrturisit, că într-o profeţie, că pe ea ,,o vor ferici toate neamurile” (Luca 1, 48).
Sfinţii Apostoli au cinstit-o pe Maica Domnului şi la fel au făcut şi urmaşii lor, episcopii,
preoţi şi diaconii de totdeauna ai Biserici Ortodoxe, fiind exemplu pentru credincioşii lor. Când
prin formule eretice subtile s-a încercat să se altereze doctrina ortodoxă despre Întruparea Fiului
lui Dumnezeu şi despre adevarata prea cinstire ce se cuvine Fecioarei Maria, episcopii Sinodului
Ecumenic de la Efes (431) au definit atât dogme hristologică împotriva lui Nestorie cât şi
atributul de ,,Născătoare de Dumnezeu” pentru Maica Domnului.
In concluzie, Maica Domnului are un rol important în Noul Testament dar şi în istoria
mântuirii neamului omenesc deoarece Ea este Eva curăţită de păcatul neascultării prin ascultarea
de Dumnezeu la Întruparea Mântuitorului şi este Mama Fiului lui Dumnezeu Întrupat (Emanuel);
iar pentru că Biserica este numită Trupul lui Hristos, popor nou de credincioşi, tot astfel şi
Maica Domnului, este şi Maică a Bisericii, a tuturor celor renăscuţi prin Hristos, prin Sfânta
Taină a Botezului.

13
Pr. Asist., ALEXANDRU I. STAN ,,Îndrumător pastoral”, Arhiepiscopia Bucureştilor, 1980, pag.74-78

12
 IV. Maica Domnului în învăţătura Bisericii

1. Maica Domnului –Născătoare de Dumnezeu

Maica Domnului ,,a născut cu trup Unul din Treime, Hristos Dumnezeu” de aceea ea este
Născătoare de Dumnezeu: ,,Pe Cel ce S-a născut mai înainte de veci din Tată fără de maică, pe
Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, în anii cei de apoi L-ai născut întrupat din curate sângiuirile tale,
fără bărbat, de Dumnezeu Născătoare”. Ea nu este maica dumnezeirii ci a unui Fiu care este
Dumnezeu , ,,zamislitoare in chip negrait a trupului lui Hristos”. Prin ea, Cel nevăzut se face
văzut. Fiul Însuşi Şi-a luat din Maria firea Sa omenească, trup şi suflet, prin procesul maternităţii
şi zămislirii fără de păcat, de la Duhul Sfânt.
Calitatea de Maică a lui Dumnezeu este mărturisită de Sfânta Scriptură şi este definită ca
dogmă de către Biserică în epoca sinoadelor ecumenice.
În primele cinci secole, invăţătura Bisericii cu privire la Maica Domnului cuprindea o mărturisire
simplă, pe baza revelaţiei dumnezeieşti şi a faptului că Maria este Maica fiului lui Dumnezeu şi
că ea a fost fecioară. Pe baza acestor mărturisiri ea era venerată într-un cult in germene14.
Momentele de temelie ale învăţăturii şi ale culturii aduse Maicii Domnului, în Biserica
Ortodoxă, le constituie Sinodul III Ecumenic de la Efes (431), Sinodul V şi VII (553,
Constantinopol şi 787, Niceea). Sfântul Chirirl al Ierusalimului şi Sfântul Ioan Damaschin în
opera de sinteză a teologiei Părinţilor primelor şapte veacuri, scoate în evidenţă însuşirea
Preasfintei Fecioare Maria Născătoare de Dumnezeu, făcând din realitatea ei premisă realităţii
operei de mântuire realizată de Iisus Hristos.
Temeiul teotochiei Maicii Preacurate este indicat de către Sfântul Ioan Damaschin în
unirea dupa ipostas a celor două firi în persoana veşnica a Fiului lui Dumnezeu. Mântuitorul este
o singură persoană, ori un singur ipostas, care constă din două firi şi cunoscut în două firi.15
Mântuitorul este născut din Tatăl, din veci după firea dumnezeiască iar din Fecioara Maria s-a

14
Pr. Prof. D. STĂNILOAIE, Învăţătura despre Maica Domnului la ortodocşi şi catolici, ,,Ortodoxia’’, III (1950),
nr. 4, p.560
15
SFANTUL IOAN DAMASCHIN , Dogmatica, trad. de D. Fecioru în colecţia ,,Izvoarele Ortodoxiei, nr.1 ,
Bucureşti, 1938, cartea I, cap. II, p.6,

13
născut în Firea Sa omenească, în timp ,,în vremurile din urmă”. Una şi aceeaşi persoană s-a
născut din Tatăl din veci şi din Preasfânta Fecioară în timp: ,,Fecioara n-a născut un simplu om,
ci pe Dumnezeu adevărat şi nu ca un Dumnezeu simplu, ci ca Dumnezeu întrupat’’16. Prin
întrupare, Fiul lui Dumnezeu se face in mod real şi Fiul Fecioarei: ,,Cel ce unge s-a făcut om, iar
cel uns s-a făcut Dumnezeu. Aceasta nu prin schimbarea firilor, ci prin unirea dupa ipostas...
Cum deci să nu fie Născătoare de Dumnezeu cea care a născut din ea pe Dumnezeu întrupat?
Într-adevăr este în sens propriu şi real Născătoare de Dumnezeu’’17. Firea dumnezeiască străbate
firea omenească şi o îndumnezeieşte în acelaşi timp în care aceasta este adusă la existenţă, în aşa
fel încât ,,luarea firii noastre, existenţa şi îndumnezeirea ei de către Cuvântul s-au întâmplat
simultan. Şi în chipul acesta Sfânta Fecioară se ăntelege şi se numeşte Născătoare de Dumnezeu
nu numai din pricina firii Cuvântului, ci şi din pricina îndumnezeirii firii omeneşti’’.18
Sfântul Ioan Damaschin, accentuează unitatea persoanei lui Hristos, arătând că întrucât
prin întrupare Dumnezeu-Cuvântul s-a unit după ipostas cu Sfântul lui Trup, Cel ce S-a născut
din Preasfânta Fecioară, dupa firea omenească este însuşi Cuvântul cel veşnic al lui Dumnezeu şi
nu un simplu om purtător de Dumnezeu, Preasfânta Fecioară este în sens propriu şi real
Născătoare de Dumnezeu. ,,Propovăduim, zice Sfântul Ioan Damaschin, că Sfânta Născătoare de
Dumnezeu este în sens propriu şi real Născătoare de Dumnezeu’’19.
Sinodul al III-lea Ecumneic are la bază vrednicia de Maică a lui Hristos iar Sinodul al VII-lea
Ecumenic are la bază supravenerarea Fecioarei Maria.
Preasfintei Fecioare, pe lângă Sfinţii care sunt ,,prietenii” lui Dumnezeu, care îi cheamă
să fie silitori şi âmpreună-rugători cu noi în Domnul, îi cerem nu numai să se roage pentru noi, ci
ea însăşi să ne ajute20 că una prin naşterea dumnezeiască se găseşte mai aproape de Dumnezeu
decât altcineva. ,,Tu, scrie Sfântul Ioan Damaschin, nu ai urcat numai ca Ilie la cer, tu nu ai fost
numai ca Pavel rapit până la al treilea cer (II Corinteni, XII,2), ci tu ai înaintat până la tronul
împărătesc al însuşi Fiului Tău, faţă către faţă, în bucurie cu o mare şi negrăită încredere, tu stai
aproape de el”.
Prin Sinodul al VII-lea Ecumenic, Biserica o supravenerează pe Maica Domnului,
asezându-o deasupra tuturor sfinţilor şi chiar îngerilor, cărora le acorda numai cinstire sau

16
Ibidem, cartea III, cap. XII, P. 176
17
Ibidem, cartea IV, cap. XIV, p. 274
18
Ibidem, cartea III, cap.XII, p. 179
19
Ibidem, cartea III, 12, P.176
20
Pr. Prof. D. STANILOAE, Teologia Dogmatică Ortodoxă, Bucureşti, 1978, vol. III, p. 318

14
venerare. Această cinstire specială pe care o aducem Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu îşi are
temeiul cu totul aparte pe care Dumnezeu a încredinţat-o Fecioarei Maria, în planul iconomiei
divine. Chemarea Mariei, scrie Sfântul Ioan Damaschin, era acela de a mijloci venirea
Mântuitorului în lume, (Evr. I, 6) ,,trupeşte’’, după expresia Sfântului Apostol Pavel din Col. II,
9 şi Biserica pune preacinstirea Fecioarei în raport cu chemarea ei la maternitatea dumnezeiască.
Preasfanta Fecioară a fost anunţată încă de la creaţie (Facere III, 15), apoi vestită de către
proorocii Vechiului Testament şi preinchipuită în cult. Aceasta prin zamislirea in sânul său
feciorelnic a Cuvântului lui Dumnezeu, intră într-o relaţie foarte deosebită şi ,,intimă” cu
Mântuitorul faţă de care ea deţine controlul de Mamă, dar şi cu Sfânta Treime.
De asemenea, Sfântul Efrem Sirul prin imaginea strugurelui redă raportul dintre Fecioara
Maria şi Euharistie: ,,Bobul de strugure născut din Maria a fost mistuit în potirul mântuirii” iar
Sfântul Ioan Damaschin, subliniază în mod deosebit locul pe care îl are Preasfânta Născătoare de
Dumnezeu în cadrul creaţiei, fiind numită ,,Împărăteasă’’, ,,doamnă”, ,,stăpână ”, ,,Maică vieţii”,
toate aceste atribute fiind date numai în raport cu naşterea dumnezeiască la care a fost chemată.
Prin naşterea Mântuitorului Fecioara a devenit pentru noi ,,mijlocitoarea tuturor bunurilor” 21că
,,de ce bunuri n-a fost umplută cea care a facut din sufletul ei locuintă lui Dumnezeu”. Darurile
speciale cu care a fost înzestrată Preasfânta Fecioară i-au fost atribuite pentru întreaga omenire,
pentru aceea, Ea se arată pentru ăntreaga Biserică o ,,comoară neîmpuţinată” şi un izvor nesecat
de haruri.22
Apelativul cel mai des folosit în cultul ortodox este acela de ,,Născătoare de Dumnezeu”,
care pune în evidenţa, mai mult decat toate celelalte apelative, legătura unică dintre Maica
Domnului şi Fiul ei, Iisus Hristos. În Sfânta Liturghie, este invocată în marea majoritate a
ecteniilor, sau la fel de direct în Utrenie, dupa peasna a 8-a a canonului: ,, Pe Născaătoarea de
Dumnezeu şi Maica Luminii întru cântări cinstindu-o, să o mărim’’. Lumina a cărei Mamă este
ea nu este altceva decât ,,Raza Tatălui’’, Logosul divin veşnic, Cuvântul Tatălui, ,,Lumina cea
adevărată, care luminează pe tot omul, care vine în lume’’(Ioan 1, 9).
Apelativul de Fecioară, omniprezent în teologia şi cultul catolic, este oarecum subordonat în
cultul ortodox, celui de teotokos, din dorinţa de mărturisi că toata slava şi cinstea Maicii

21
Ibidem, II, 14, p. 165
22
revista ,,Ortodoxia”, Bucureşti, anul 1980 , XXXII, nr.3, p.517

15
Domnului, precum şi rolul acestea de mijlocitoare, provin din unirea ei inconfundabilă cu Fiul ei
dumnezeiesc.
Troparul de la Litie, adresat Maicii Domnului , exemplifică în mod concludent această
ordine a numirilor ei, stabilită de Biserică, în urma controverselor teotokologice: ,,Născătoare de
Dumnezeu, Fecioară, bucură-te, ceea ce eşti plină de dar, Marie, Domnul este cu tine’’. În acest
tropar, observăm că el nu contrazice , ci completează închinarea arhanghelului Gavriil, cel care a
adus vestea cea bună întrupării Fiului lui Dumnezeu. Atributul de Fecioară premerge, însoţeşte şi
urmează, logic şi istoric, pe cel de Teotokos, însă accentul va fi pus, mereu, pe al doilea.
Concentrarea dogmatică, specifică în cel mai înalt grad cultului ortodox, a determinat pe
imnografi să contureze personalitatea Maicii Domnului în jurul dogmei intrupării. Nu din
întâmplare troparul ei, cu care se încheie stihirile de la ,,Doamne strigat-am” , de la vecerniile de
sâmbătă seara, poartă denumirea de ,,dogmatică’’, pentru că în conţinutul ei explicitează rolul
Maicii Domnului în întruparea Fiului lui Dumnezeu.
La fel de grăitor este şi faptul că troparele închinate Maicii Domnului, la toate slujbele
bisericeşti poartă denumirea, de teotokii, adică tropare ale ,,Născătoarei de Dumnezeu”. Prin
aceasta se dovedeşte că în cult ca şi în teologie, dimensiunea hristocentrică a fost şi rămâne
primordială în orice formă de cinstire a Maicii Domnului pe care i-o acordă Biserica, atât în
cultul particular cât şi în cel public.

16
 2. Maica Domnului –Pururea Fecioară

Prima condiţie care premerge şi care consecinţă decurge în acelaşi timp din sublimitatea
rolului de Născătoare de Dumnezeu, este sfinţenia sa personală a cărei expresie este pururea
fecioria Maicii Domnului.
Fecioria Maicii Domnului înainte de zămislire este menţionată încă din Vechiul Testament de
către prooroci (Isaia VII, 14; Iezechiel XLII, 2), este mărturisită de însăşi Preasfânta Fecioară la
Bunavestire, ,,cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu stiu de bărbat?” şi este afirmată de Sfintele
Evanghelii ( Matei I, 18, 23, 25; Luca I, 27).
Sfânta Tradiţie pe baza Revelaţiei dumnezeieşti o confirmă ca pe un atribut al Maicii
Domnului despărţit de numele ei iar Sinodul al V-lea Ecumenic o decretează ca dogmă.
Sfântul Ioan Damaschin subliniază că fecioriei trupeşti a Maicii Preacurate i se adaugă
fecioria sufletului. Ea este ,,singura totdeauna Fecioara cu duhul, sufletul şi trupul”. Maica
Domnului are o curăţie mai presus de orice persoană pentru că şi chemarea şi rolul ei este unic.
Fecioara Maria se naşte ca rod al rugaciunii şi dar al făgăduinţei din dumnezeieştii părinţi
Ioachim şi Ana, care aparţineau familiei davidice din care, avea să se nască Mesia. Aceştia
duceau o viaţă sfântă şi curată caruia îi bineplăcea lui Dumnezeu ,,în fecioria inimii”. Dar, în faţa
marii taine care se pregăteşte, rodnicia cea dupa fire nu este de ajuns; natura rămâne fără fruct
până când harul îl va aduce pe al său. Naşterea la adânci bătrâneţe, a avut un rol special în cazul
celor drepţi şi în viaţa religioasă a lui Israel. Acum, ea nu mai este un rod al voluptăţii, ci atunci
când patimile au fost curăţite iar prin rugăciune şi viaţa bine plăcută lui Dumnezeu firea şi-a
reăapătat într-un anumit grad ,,limpezimile de la început”23. Naşterea Fecioarei-Maici, primeşte
un sens nou şi este o vestire dar şi un început al unui noi fel de naştere pregătită de acum
omenirii- naşterea de la Dumnezeu sau din ,,Duhul”. Însă Sfântul Ioan Damaschin, aduce şi alte
explicaţii acestei naşteri: ,,Celui ce singur este ,,nou sub soare” (Ecl. I,9) zice Sfântul Părinte,
încununarea minunilor, trebuia să-i fie pregătită calea tot prin minuni şi încet, de la realităţile

23
Sf. Maxim Mărturisitorul, Răspunsuri către Talasie, in ,,Filocalia”, vol.III, trad. de Prot. Stavrofor dr. Dumitru
Stăniloae, Sibiu, 1948, p.335

17
cele mai de jos, trebuia să se ridice la cele mai mari...trebuia să fie prima născută cea care avea
să nască pe primul născut dintre toate creaturile.”
Dumnezeiştii părinţi, drepţii Ioachim şi Ana, împodobiţi cu virtuţi alese rămân supuşi
păcatului strămoşesc, iar Presfânta Fecioară a moştenit păcatul originar cu toate consecinţele lui
până în momentul zămislirii Fiului ei, când a fost curăţită de Sfntul Duh.
Petrecerea sa în templu a avut un rol important pentru marea taină care urma să se
implinească. Presfânta Fecioară era închinată templului, depărtată de orice ispită, duce o viaşă de
consacrare totală lui Dumnezeu. Viaţa acesteia era împodobită de frumuseţea virtuţilor ca de
nişte ,,franjuri de aur” şi înfrumuseţată de harul Duhului. Prin lucrarea Duhului are loc o
spiritualizare treptată a firii, care, dobândeşte libertatea şi disponibilitatea interioară pentru a
gusta realităţile spirituale. Maica Domnului dorea să se hrănească cu cuvintele dumnezeieşti
pentru a se intări de seva lor: ,,ca un măslin roditor în casa Domnului ”(Ps. LI, 7), şi ca un ,,pom
răsărit lângă izvoarele apelor” Duhului (Ps. I, 3). Prin toate aceste dipoziţii, Sfântul Ioan
Damaschin sugerează o prefacere interioară care conţine intreaga fiinţă şi se manifestă intr-o
anumită orientare a inimii care, curăţită, devine capabilă de a-L contempla pe Dumnezeu şi de a
gusta dulceaţa dumnezeirii.
Presfânta Fecioară, ajungând la vârsta la care în Vechiul Testament, femeilor nu li se mai
îngăduia de a mai rămâne la templu este încredinţată de către preoţi în grija dreptului Iosif.
Sfintele Evanghelii îl numesc frecvent pe dreptul Iosif ,,logodnicul” Mariei (Matei I, 18, 19;
XX, 24; Luca I, 2-6; II) şi ,,tatăl” lui Iisus (Luca II, 48), insă, niciodată bărbatul Mariei,
urmăreşte ţinerea departe de ideea oricărui raport conjugal şi constituie încă un temei al fecioriei
Maicii Domnului înainte de naştere.
Sfântul Ioan Damaschin evidenţiază învăţătura despre naşterea feciorelnică a Maicii
Domnului, în legătură cu zămislirea minunată de la Duhul Sfânt şi demnitatea Celui ce avea să se
nască: ,,Se naşte fără de Tată din femeie, Cel ce este din Tată fără de Mamă” şi ,,după cum atunci
când a fost zămislit Cuvântul a păstrat fecioara pe aceea care a zămislit, tot astfel şi atunci când a
fost născut a păzit nestricată fecioria ei ”.24
Proorocul Iezechiel vesteşte prin imaginea uşii închise, naşterea feciorelnică a Maicii
Domnului, preînchipuită prin reprezentările simbolico-profetice ale Vechiului Testament. Sfântul
Ioan Damschin o numeşte pe Preasfânta Fecioară ,,tron impărătesc”, ,,rai de taină mai sfânt şi

24
Ioan Damaschin, Dogmatica, IV, p. 274-275.

18
dumnezeiesc decât raiul cel dintâi”. Aceasta a fost prefigurată în Vechiul Testament de către
chivotul legii, toiagul lui Aaron care a odrăslit şi de scara lui Iacob.
Preasfânta Fecioară, este scară vie, prin care Dumnezeu s-a aplecat cu coborâre şi s-a arătat
pe pământ şi a petrecut cu oamneii( Baruh III, 38). Dumnezeu, prin ea s-a descoperit pe Sine şi
ne-a dat ,,adevărata cunoştinţă” pe care Sfântul Evanghelist Ioan o numeşte ,,viaţă veşnică” (Ioan
XVII, 3). Cea mai tipică figură a Vechiului Testament cu privire la Maica Domnului este ce a
,,rugului aprins” în care rugul ardea şi nu se mistuia, şi prin lucrarea Duhului Sfânt Fecioara
naşte şi devine Maică fără a înceta să fie mai departe Fecioara. Aceasta naşte fără dureri , pentru
că la baza zămislirii ei nu a stat plăcerea, ci conceperea s-a făcut lucrarea creatoare a Sfântului
Duh.
,,Orice fecioară, zice Sfântul Ioan Damschin, îşi pierde fecioria ei prin naştere, dar această
Fecioară înainte de naştere rămâne Fecioară în naştere şi dupa Naştere”. Sfântul Ioan Damaschin
ridică o problemă mult discutată şi care de-alungul veacurilor a dat naştere unor opinii diferite.
Sfântul Ioan Damaschin vorbeşte despre fecioria Maicii Domnului după naştere, în capitolul VII
din cartea a patra a Dogmaticii sale. Plecând de la proorocia lui Iezechiel (XLIV, 2 ) şi
continuând învăţătura Părinţilor, Sfântul Ioan Damaschin purecede la o exegeză biblică a
locurilor din Sfintele Evanghelii şi epistolele Sfântului Apostol Pavel, care fac referire la
naşterea Mântuitorului, fiind interpretate în sensul pururea fecioriei Maicii Domnului .

19
 3. Hiperdulia- Preacinstirea Maicii Domnului

Maica Domnului reprezintă un loc cu totul aparte în pietatea credincioşilor ortodocşi

români şi este necesar să urmărim care sunt motivele şi temeiurile ortodoxe pentru preacinstirea
Maicii Domnului.
Modelul preacinstirii Maicii Domnului este, în esenţă, originar din paginile Sfintei
Evanghelii, întrucât ,,încă din timpul vieţii ea s-a bucurat din partea creştinilor de toată cinstirea,
persoana ei fiind totdeauna asociată în chip firesc cu aceea a dumnezeiescului său Fiu şi
înconjurată de dragostea şi respectul celor din preajma Lui.” Modelul care s-a perpetuat, dupa
adormirea sa, preacinstirea Maicii Domnului, este concretizat în cultul particular al creştinilor
din Biserica Ierusalimului şi din jurul mormântului Maicii Domnului de la Ghetsimani , a
devenit foarte curând tipologic pentru canonizarea sfinţilor, rămas astfel până astăzi în
Ortodoxie.
Marile sărbători închinate Maicii Domnului sunt în număr de patru şi acestea actulizează
momentele principale ale vieţii şi lucrării sale, care aparţin planului providenţial al iconomiei
mântuirii: Naşterea sa, Intrarea în biserică, Buna-Vestire şi Adormirea sa. În conŢinutul lor
imnografic aflăm toate cele patru dimensiuni ale învăţăturii teotokologice: atributul maternităţii
divine (teotokia), pururea fecioriei (aiparthenia), cel al supracinstirii (hyperdulia) şi cel al
mijlocirii, pe care l-am putea numi ,,cel proniator”.
Pe lângă aceste sărbatori există în calendarul ortodox şi alte zile de pomenire închinate
Maicii Domnului , care evidenţiază în mod special calitatea ei de mijlocitoare şi ocrotitoare a
creştinilor. Toate acestea sunt mărturii concrete ale credinţei Bisericii în intervenţia continuă,
prin puterea Duhului Sfânt şi prin pronia Mântuitorului Hristos, a Maicii Domnului în procesul
mântuirii subiective a credinciosilor, fapte minunate consemnate în istoria şi spiritualitatea
Bisericii Ortodoxe.
De-a lungul secolelor, în dezvoltarea sa progresivă, cultul ortodox a rămas în mod
integral fidel doctrinei revelate a teotokologiei, orice nouă creaţie înscriindu-se în dimensiunea
tradiţiei statornice a Bisericii. O dovadă în acest sens o reprezintă seria apelativelor cultice
profetico-simbolice, care ,,impodobesc chipul cultic al Maicii Domnului şi prin care s-a fixat

20
pentru totdeauna atitudinea dogmatică, pe cale de cult, a Ortodoxiei faţă de Maica Domnului, în
cele două mari ipostase ale ei: cea de Dumnezeu Născătoare şi cea de Pururea Fecioară”.
Aceste apelative, de sorginte biblice, în special vechi-testamentare dar şi patristice,
preluate în cult din omilii celebre închinate Maicii Domnului, definesc multiple faţete ale dogmei
teotokologice. Formele poetice şi literare în care sunt descrise însusirile morale, chemarea
specială, maternitatea divină, pururea fecioria, mijlocirea şi prezenţa apofatică în Biserică a
Maicii Domnului sunt de natură să le exprime, să le sugereze şi mai elocvent decât o poate face
forma concisă a dogmei.
Toate momentele cruciale din viaţa Maicii Domnului trebuie inţelese ca ,,taine, minuni
uimitoare, deoarece sunt manifestări ale puterii dumnezeieşti şi de aceea sunt neobişnuite,
neînţelese, provoacă în suflet uimire, care se transformă apoi în bucurie, cea mai inaltă forma a
certitudinii spirituale.
Formula liturgică foarte des utilizată, atât în ectenii cât şi înainte de Axion, deci în
momentul central al Sfintei Liturghii, reprezintă exemplul cel mai elocvent de concentrare a
elementelor dogmatice, care compun dogma teotokologica: ,,Pe preasfânta , curata,
preabinecuvântata, slăvita stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea şi Pururea Fecioara
Maria”.
Întrucât măsura sfinţeniei de care s-a împărtăşit Maica Domnului întrece nu numai pe cea
a tuturor sfinţilor, ci şi pe a sfinţilor îngeri, ea fiind ,,mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită,
fără de asemănare decât serafimii ”, apelativul de ,,Prea Sfânta” (Panaghia) o defineşte pe plan
spiritual, în cel mai înalt grad, deoarece ,,ea este nu numai model moral pentru oameni, ci şi
concretizarea istorica a îndumnezeirii, fiind cea dintâi făptură umană sfinţită nemijlocit de
Mântuitorul Iisus Hristos, în care apare o viaţă nouă unică, viaţa lui Iisus. Aceasta este viaţa
veşnică a lui Dumnezeu în forma umană”. Faptul că este ,,prea binecuvântată” în cer şi pe
pământ dar şi calitatea spirituală de Stăpână-împărăteasă, pe lângă temeiul biblic revelaţional la
care fac trimitere, atestă odată în plus, că toată cinstirea Maicii Domnului, înainte de a fi adusă ei
de către credincioşii din Biserică, îi este impărtăşită de însuşi Mântuitorul Hristos, Fiul ei şi
Dumnezeul nostru, prin Duhul Sfânt.
Cultul ortodox mai surprinde încă un lucru, în toată dinamica lui, şi anume mişcarea
ambivalentă a lucrării duhovniceşti a Maicii Domnului: ea este permanent în rugăciune către
Hristos Domnul, cerând mila şi ajutorul Lui şi tot pemanent stă cu faţa spre poporul

21
dreptcredincios, revărsând harul şi darurile dumnezeieşti, pe care le are dar le şi primeste
neîncetat prin Duhul Sfânt de la Mântuitorul, tocmai pentru a le împărtăşi celor credincioşi.
,,Preacinstirea Maicii Domnului este în Ortodoxie o formă specială de a lăuda pe Dumnezeu prin
sfinţii Lui. Ea se menţine în limitele indicate de Sfânta Tradiţie şi de Sfinţii Părinţi ai Bisericii
Ortodoxe a Răsăritului, unde rugăciunea şi transfigurarea sunt mijloace de a ne apropia de
Dumnezeu”.25

25
Pr. asist. Alexandru I. Stan, ,,Îndrumător pastoral”, Arhiepicopia Bucureştilor, 1981, p. 74-78

22
 V. Maica Domnului în cultul ortodox.

În Sfânta Scriptură avem două modalităţi de prezentare a Maicii Domnului, una

prefigurativă sau tipică în Vechiul Testament şi alta direct sau deplin revelată, în Noul
Testament. Spre deosebire de celelate femei menţionate în Vechiul şi Noul Testament, numai
Maica Domnului a fost obiectul unei profeţii. Isaia a prezis ca Fecioara va naşte pe Mântuitorul
în chip minunat, ca un mare semn dumnezeiesc de izbăvire a poporului ales şi de mântuire a
lumii. Iezechiel a profeţit despre Maica Domnului că Pururea Fecioara în viziunea sa despre
noul templu al lui Dumnezeu, de asemenea dreptul Simeon a prezis suferinţa Maicii Domnului:
,,Şi prin sufletul tău va trece sabie”(Luca 2, 34-35).
Biserica Ortodoxă învaţă că numai lui Dumnezeu în Treime, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt i
se cuvine adorare sau închinare iar Maicii Domnului, sfinţilor, îngerilor, sfintelor moaşte, Sfintei
Cruci, se cuvine să dăm cinstirea potrivită. Întrucât Maica Domnului este cea dintâi dintre sfinţi,
ei i se acordă prea cinstire, supravenerare iar sfinţilor cinstire sau venerare. Cel mai substanţial
argument pentru preacinstirea Macii Domnului în Biserica Ortodoxă il constituie respectul dat de
Însusi Mântuitorul propriei Mame în timpul copilăriei şi adolescenţei, apoi în decursul lucrării
Sale publice, când la rugămintea ei, a făcut minunea din Cana Galileii sau când a încredinţat-o
ucenicului prea iubit în ultimele clipe ale vieţii Sale pământeşti. Când, prin formule eretice
subtile, s-a încercat să se altereze doctrina ortodoxă despre întruparea Fiului lui Dumnezeu şi
despre adevărata prea cinstire ce se cuvine Maicii Domnului, episcopii Sinodului de la Efes din
anul 431, au definit atât dogma hristologică împotriva lui Nestorie cât şi atributul de
,,Născătoare de Dumnezeu” pentru Maica Domnului. De la mijlocul secolului 4, înainte, în
Biserica Ortodoăî, aşadar, s-a menţinut neschimbată învăţătura că Maica Domnului a născut cu
trup omenesc real pe Fiul lui Dumnezeu Cel născut din Tatăl mai înainte de toţi vecii, cum se
stabilise deja în şedinţele Sinodului I Ecumenic de la Niceea 325 şi cum se mărturisea în
Simbolul de credinţă. Sinodul de la Efes a întărit şi el, cu detalii, învăţătura ortodoxă despre
Născătoarea de Dumnezeu, iar mai târziu Sinodul 7 Ecumenic de la Niceea din 787, a reafirmat
această învăţătură, împreună cu învăţătura ortodoxă despre cinstirea sfintelor icoane, a sfintelor
moaşte şi a semnului Sfintei Cruci, neabătându-se de la aceeaşi învăţătură apostolică
neîntreruptă.

23
 Invocarea Maicii Domnului în rugăciune se face atât în cadrul cultului public, cele şapte
Laude, sfinte Taine, ierurgii, acatiste, cât şi în spaţiul mai limitat al rugăciunii personale sau
particulare. Toate rugăciunile, de sfinţire a apei, a roadelor pământului şi prinoaselor, de
binecuvântare a firii înconjurătoare, din cultul Bisericii Ortodoxe, conţin părţi speciale adresate
Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu. În mod special Biserica Ortodoxă a utilizat şi utilizează
în cult stihiri şi tropare, canoane şi acatiste dedicate Maicii Domnului.
Zugrăvirea chipului Maicii Domnului este foarte frecventă în Biserica Ortodoxă şi ea
păstrează cu sfinţenie limitele bidimensionalităţii, lungime şi lătime, dar nu adâncime. Vârsta
Fecioarei în icoane este vârsta maturităţii materne. În braţe Maica Domnului ţine pe Pruncul
Dumnezeu, în gloria de Domn al creaţiei.
Spre deosebire de aceasta modalitate de reprezentare a chipului Maicii Domnului din
Biserica Ortodoxa, în Biserica romano-catolica de multă vreme, iar in unele lăcasuri de cult
protestante în ultimele câteva decenii. Maica Domnului este reprezentată îndeobşte prin statui,
introducându.se astfel tridimensionitatea, de care se fereşte Biserica Ortodoxă. Biserica noastră
ţine cu stricteţe regulile erminiilor bizantine doar ici colo unele detalii de vestimentaţie locale sau
naţionale. Chiar şi atunci când nu este reprezentată pictural cu Pruncul în braţe, Maica Domnului
este întotdeauna aproape de Mântuitorul Hristos, ca în icoanele reprezentând nunta din Cana
Galileii, diverse alte ocazii din istoria sfântă: Răstignirea, Punerea în mormânt, Înălţarea la cer.
Este interesant să ascultăm imnurile de laudă adresate Născătoarei de Dumnezeu de
marele şi neîntrecutul mariolog Sfântul Chiril al Alexandriei, mort în anul 444. Alături de poetul,
teologul, şi dascălul prea luminat al Bisericii, în imnurile căruia sunt concentrate o întreagă
bogăţie de imagini, de metafore, şi sentimente înălţătoare, este exprimată în acelaşi timp toată
evlavia de secole a poporului creştin faţă de Născătoarea de Dumnezeu. Cel care a alcătuit
buchetul de laude închinat Maicii Domnului, laude care poartă denumirea de ,,Acathistos”, este
Serghie, patriarhul Constantinopolului, mort în 638. Acest buchet de laude este cunoscut de
întreaga lume ortodoxă şi se bucură de mare trecere îndeosebi în Biserica Ortodoxă Română,
reprezentând o parte din slujbele zilnice şi comune care se oficiază la biserica, îndeosebi în
mănăstirile noastre.
Aşadar Maica Domnului are un loc deosebit în istoria mântuirii neamului omenesc pentru
că ea este noua Eva curăţită de păcatul neascultării prin ascultarea de Dumnezeu la Întruparea
Domnului, este Mama Fiului lui Dumnezeu Întrupat şi întrucât Biserica este numită Trup al lui

24
Hristos, Maica Domnului este şi Maica a Bisericii, a tuturor celor renăscuţi prin Hristos, prin
Sfânta Taină a Botezului.
Pentru a putea cugeta la importanţa prezenţei Maicii Domnului în cultul ortodox este
necesar ca mai întâi să stăruim asupra ideii de cult. Cu toţii participăm la sfintele slujbe pentru a-
I mulţumi lui Dumnezeu, pentru a-L slăvi, dar şi pentru a-I cere cele de trebuinţă pentru sufletele
şi trupurile noastre. Mergând pe aceiaşi direcţie trebuie să ne intrebăm ce reprezintă Maica
Domnului pentru noi? Cât de importantă este ea pentru neamul nostru, pentru intreaga
crestinătate? În clipa în care ne vom răspunde, vom inţelege faptul că apelăm la dragostea sa de
mama ca înaintea celei mai puternice mijlocitoare înaintea tronului ceresc. Acest lucru
argumentează prezentă în cultul ortodox a rugăciunilor şi cântărilor închinate Maicii Domnului.
Invocarea Maicii Domnului în rugăciune se face atât în cadrul cultului prin cele şapte Laude,
Sfintele Taine, ierurgii şi acatiste, cât şi în rugăciunile personale ale credincioşilor. Maica
Domnului este prezentă mereu alături de Fiul ei, Mântuitorul Iisus Hristos, prin urmare
apelativul cel mai des folosit în cultul ortodox este acela de Născătoare de Dumnezeu. În marea
majoritate a ecteniilor preotul îi indeamnă pe credincioşi astfel: Pe Preasfânta, curata,
preabinecuvântata, slăvita stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea şi pururea Fecioara Maria,
cu toti sfinţii pomenindu-o; poporul fiind cel care răspunde: Prea Sfânta Născătoare de
Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Astfel o rugăm pe Maica Domnului să se milostivească de noi şi
să mijlocească înaintea Fiului ei, Domnul nostru Iisus Hristos, pentru dobândirea celor de
trebuinţă pentru mântuirea sufletelor noastre.
Sărbătorile închinate Maicii Domnului actualizează momentele principale ale vieţii şi
lucrării sale: Naşterea (8 septembrie), Intrarea în biserică (21 noiembrie), Buna-Vestire (25
martie) şi Adormirea (15 august). În conţinutul lor imnografic aflăm toate cele patru dimensiuni
ale invăţăturii despre Maica Domnului: atributul maternităţii divine şi al pururea fecioriei, cel al
supracinstirii şi cel al mijlocirii. Pe lângă aceste sărbători există în calendarul ortodox şi alte zile
de pomenire închinate Maicii Domnului, care completează calitatea ei de mijlocitoare şi
ocrotitoare a creştinilor (Soborul Maicii Domnului, Acoperământul Maicii Domnului). Biserica o
preamăreşte pe Maica Domnului prin mai multe apelative cultice profetico-simbolice. Acestea
împodobesc chipul cultic al Maicii Domnului şi fixează atitudinea dogmatică a Ortodoxiei faţă
de Maica Domnului în cele două mari ipostaze ale ei: cea de Dumnezeu Născătoare şi cea de
Pururea Fecioară.

25
 Maica Domnului este numită Preasfântă şi mai cinstită decat heruvimii şi mai marită,
fără de asemănare decât serafimii deoarece ea este nu numită model moral pentru oameni, ci şi
concretizarea istorică a îndumnezeirii, cea dintâi făptura umană sfinţită nemijlocit de Mântuitorul
Iisus Hristos în care apare o viată nouă unică, viaţa lui Iisus. Faptul că Maica Domnului este prea
binecuvântată în cer şi pe pământ, Stăpână-împărăteasă, atestă că toată cinstirea Maicii
Domnului, înainte de a-i fi adusă de către credincioşi, îi este împărtăşită de Însuşi Mântuitorul
Hristos. Cultul ortodox surprinde lucrarea duhovnicească a Maicii Domnului. Ea este permanent
în rugăciune, cerând mila şi ajutorul Fiului ei dar mereu stă cu faţa spre poporul dreptcredincios,
revărsând harul şi darurile dumnezeieşti.
Lucrarea proniatoare a lui Dumnezeu, manifestată prin mijlocirea Maicii Domnului este
legată de taina minunatş a naşterii suprafireşti: ,, Întru naştere fecioria ai păzit, întru Adormire
lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare; mutatu-te-ai la viaţă, fiind Maica Vieţii şi cu
rugăciunile tale izbăveşti din moarte sufletele noastre”.26Vechimea şi continuitatea preacinstirii
Maicii Domnului este mărturisită de cultul Bisericii Ortodoxe. In opinia cercetătorilor, încă din
secolul al II-lea, în cuprinsul Patriarhiei Alexandriei se confirmă existenţa unui cult închinat
Maicii Domnului. Din această Biserică locală ne-a rămas cântarea Sub milostivirea ta, cădem,
Născătoare de Dumnezeu-Fecioară.
Alături de imne si cântări, iconografia ortodoxă constituie o ilustrare concretă şi o
explicaţie teologică şi dduhovnicească. Deşi icoana Maicii Domnului a cunoscut în istoria
Bisericii o mulţime de ipostaze, marea majoritate o infăţişează împreună cu dumnezeiescul
Prunc. Şi chiar atunci când este pictată singură pe icoană, Maica Domnului este in poziţie de
rugătoare (orantă), îndreptată cu faţa spre Fiul ei, aţa cum o descoperim şi în icoana Deisis.
Potrivit tradiţiei ortodoxe, primele trei icoane consacrate Maicii Domnului au fost pictate de
Sfântul Evanghelist Luca. Prima aparţine stilului numit Milostivă (Eleousa) şi exprimă iubirea
maternă. Al doilea, Călăuzitoarea (Odighitria) evidenţiază dimensiunea proniatoare a ocrotirii
Maicii Domnului, a treia icoană reprezentând-o pe Sfânta Fecioara fără Prunc, stăruind în
rugăciune înaintea lui Hristos. Icoana Maicii Domnului se regăseşte în multe locuri din Biserică.
Un loc semnificativ este cel de pe bolta altarului unde avem pictată icoana numita
Platytera, care ne aminteşte că Maica Domnului vine odată cu Mântuitorul Hristos în clipa în
care se reactualizează prin Sfânta Liturghie Naşterea, Jertfa, Învierea şi Înălţarea Fiului ei.

26
Troparul Prazincului la Adormirea Maicii Domnului

26
În final, închei prin a vă împărtăşi cuvintele teologului român, Părintele Dumitru Stăniloaie:
,,Câtă umanitate aduce prezenţa Sfintei Fecioare în viaţa creştinismului!...Cerul se umanizează,
se sensibilizează; el nu mai e distant, înspăimântător şi depărtat, pentru că în cer este o Maică ce
stă alături de Dumnezeu având, pe de o parte, prin bunavoinţa Lui autoritatea de Maică atunci
când se roagă pentru noi, iar pe de alta parte, duioşie de Maică pentru greutăţile noastre”.

27
 Concluzie

Lucrarea de faţă a încercat în puţine cuvinte să cuprindă informaţii importante despre

viaţa şi rolul Maicii Domnului în Tradiţia bizantină.
La început am vrut să conturez distincţia clară dintre Maica Domnului, ,,Eva cea nouă” şi Eva,
soţia protopărintelui Adam din care a ieşit întreg neamul omenesc. Apoi am continuat cu
profeţiile proorocilor din Vechiul Testament, cum au văzut-o cei sfinţi şi drepţi în închipuiri
pline de Duhul Sfânt şi cum este arătată în Noul Testament. Capitolul patru a fost închinat rolului
la Domnul în învăţătura Bisericii, de la Theotokos la venerarea şi preacinstirea Sfintei Fecioare
aşa cum a mărturisit-o Biserica inspirată de Duhul Sfânt în Sinoadele Ecumenice şi locale, dar şi
în scrierile Sfinţilor Părinţi care s-au păstrat în Tradiţia vie a Bisericii alături de Sfânta Scriptură.
În ultimul capitol am văzut cum învăţătura Bisericii despre Maica Domnului s-a exprimat în
cultul ei liturgic, prin slujbele bisericeşti şi cărţile de cult.
În evlavia credincioşilor ortodocşi, Maica Domnului este şi rămâne fiinţa
providenţială prin care se împlineşte planul Sfintei Treimi cu privire la mântuirea omului
şi a lumii. Aici, pe pământ pentru credincioşii ortodocşi, Maica Domnului este ,,taina
celor goi” de îndrăzneală însă şi ,,podul care trece la cer pe cei de pe pământ”.

28
 Bibliografie
Izvoare:

2. Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită cu binecuvântarea Prea Fericitului Părinte Patriarh al
Bisericii Ortodoxe Române, Editura I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 2001

Articole:

2. Corniţescu, Diacon Asist. Emilian, ,, Temeiuri de Preacinstire a Maicii Domnului în Vechiul

Testament”, în revista ,,Ortodoxia”, an 1980, nr.3
3. Moisiu, Pr. Prof. Dr. Alexandru ,,Ce cunoaştem în Sfânta Scriptură despre Maica Domnului”, în
revista ,,Mitropolia Banatului”, an XXII, 1-3,1972
4. Vizitiu, Pr. Dr. Mihai Gh., ,,Învăţături despre Maica Domnului după Sfânta Scriptură”, în revista
,,Studii Teologice”, an 1978, nr. 3/4
5. Mărturisitorul, Sf. Maxim, ,,Răspunsuri către Talasie”, în ,,Filocalia”, vol. III, trad. de prot.
stavrofor dr. Dumitru Stăniloaie, Sibiu, an 1948, p.335, în revista ,,Ortodoxia”

Cărţi:

6. Branişte, Preot. Prof. Dr. Ene , ,,Liturgica specială”, Editura Nemira, 2002
7. Bulgakov, Serghei, ,,Ortodoxia”, Editura Paidea, Bucureşti, 2000
8. Chira , Episcop Justinian,,Viaţa Maicii Domnului”,Editura Episcopiei Ortodoxe a
Maramureşului şi Sătmarului, Baia Mare, 1999
9. Chira, Justinianul Maramureşanul, ,,Viaţa Maicii Domnului”, Editată de Arhiepiscopia Ortodoxă
Română a Vadului Feleacului şi Clujului, Cluj- Napoca, 1986
10. Chialda, Preot. Prof. Mircea ,, Preacinstirea Maicii Domnului”, în volumul ,,Îndrumări
misionare”, Editura E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1986
11. Dionisiatul, Teoclit Monah, ,,Maica Domnului în iconografia şi imnografia Sfinţilor Părinţi”,
Editura Bizantină, Bucureşti, 2002
12. Epifanie ,,Contra ereziilor”, 77,23-24,79,4-5

29
13. Epifanie Monahul, ,,Trei vieţi bizantine ale Maicii Domnului”, Editura Deisis, Sibiu, 2001
14. Evdokimov, Paul ,,Femeia şi mântuirea lumii”, Editura Chirstina, Bucureşti, 1995
15. Gafton, Semfora Monahia,,Maica Domnului în Biserica Ortodoxă”, Editura Sofia, Bucureşti,
1998
16. Ioan Gură de Aur ,,Scrieri partea a III-a Omilii la Matei”, volumul 23 din colecţia ,,Părinţi şi
scriitori bisericeşti”, Editura E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1994
17. Ioan Maximovici ,,Cinstirea Maicii Domnului în tradiţia ortodoxă”, Editura ICOS, 2000
18. Iustin Martirul ,,Dialog cu iudeul Trifon”, cap.100, 3-6
19. Kniazev,Alexis, ,,Maica Domnului în Biserica Ortodoxă”, Editura Humanitas, Bucureşti, 1998
20. Maxim Mărturisitorul, ,,Trei vieţi bizantine ale Maicii Domnului”, Editura Deisis, Sibiu, 2001”
21. Nicolae Velimirovici, ,, Învăţături despre bine şi rău”, Editura Sofia, Bucureşti,2006
Nicolae Velimirovici, ,,Răspunsuri la întrebări ale lumii de azi”, Editura Sofia, Bucureşti, 2006
22. Pelikan, Jaroslav, ,,Fecioara Maria de-a lungul secolelor”, Editura Humanitas, Bucureşti, 1998
23. Stăniloaie, Preot. Prof. Dr. Dumitru ,, Teologia ortodoxă”, vol.2, Editura E.I.B.M.B.O.R.,
Bucureşti, 1997
24. Ţepelea, Preot. Dr. Marius ,, Mariologia primelor trei secole”, Editura Emia, Deva, 2004
25. Zăgrean, Arhid. Prof. Dr. Ioan ,,Dogmatica ortodoxă”, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2004
26. Breck, Pr. Prof. Dr. John, ,,Sfânta Scriptură în tradiţia Bisericii”, trad. de Ioana Tămâian, Editura
Patmos, Cluj-Napoca , 2003
27. Kniazev, Alexis, ,,Maica Domnului în teologia ortodoxă”, trad.de Lucreţia Maria Vasilescu,
Editura Humanitas, Bucureşti, 1998

30