Sunteți pe pagina 1din 25

AMAFTIOAIE RALUCA-ELENA

PME, ANUL I, SEM. II

EDUCAŢIA ŞI FORMAREA PROFESIONALĂ


A CADRELOR DIDACTICE DIN AUSTRIA

1. Cadrul: sistemul naţional de învăţământ

Sistemul de învăţământ general din Austria se caracterizează prin prezenţa anumitor


structuri la care alte ţări au renunţat cu mult timp în urmă. Cei mai mulţi copii, dar nu toţi, merg
la grădiniţă de la vârsta de trei ani până la şase ani. Copiii de şase până la zece ani frecventează
învăţământul primar, cei de la 10 la 14 ani urmează învăţământul secundar inferior, iar cei de la
14 la 18/19 ani frecventează învăţământul secundar superior. Există posibilitatea părăsirii şcolii
la 15 ani, după parcurgerea unui an pregătitor de învăţământ profesional. În acest caz, parcursul
de formare trebuie completat prin urmarea a trei ani în cadrul unei şcoli profesionale, la forma de
învăţământ fără frecvenţă, în paralel cu efectuarea pregătirii practice (ucenicie) în cadrul unei
companii (sistemul dual).
La vârsta de zece ani, copiii din Austria pot învăţa în continuare fie la o Hauptschule, o
instituţie de învăţământ secundar inferior, fie la o Allgemeinbildende Höhere Schule, o şcoală cu
o orientare mai teoretică, în care se pune mai mult accentul pe performanţe. Elevii de la
Allgemeinbildende Höhere Schule pot învăţa în aceeaşi şcoală timp de opt ani (la nivel de
învăţământ secundar inferior şi superior), iar la absolvire susţin un examen care le permite
accesul la orice program de studii universitare din ţară.
Alte instituţii de învăţământ secundar superior, cu o orientare mai puţin teoretică, aşa numitele
Berufsbildende Höhere Schulen, organizează de asemenea examenul care permite accesul la
învăţământul superior. Astfel de şcoli sunt în principal frecventate de elevi care părăsesc
Allgemeinbildende Höhere Schule după patru ani de studiu şi de elevii cu potenţial care au
terminat patru ani la o Hauptschule. Aceste şcoli de învăţământ secundar superior, foarte căutate,
oferă programe de învăţământ cu durata de patru ani în domeniul afacerilor, domenii tehnice sau
pentru educatori şi oferă nu numai posibilitatea de a susţine examenul care permite continuarea
studiilor în învăţământul superior, ci şi o calificare (de exemplu, de educator, secretară, sub-
inginer). Există anumite tipuri de Allgemeinbildende Höhere Schule (Oberstufenrealgymnasium)
care sunt frecventate în principal de absolvenţi de Hauptschule în vederea susţinerii examenului
care permite accesul la învăţământul superior şi de elevi care renunţă la Allgemeinbildende
Höhere Schule după patru ani.
În prezent, instituţiile de tip Allgemeinbildende Höhere Schule din Austria nu mai pot fi
privite ca şcoli de elită, al căror unic obiectiv este de a pregăti elevii pentru învăţământul
superior. În zone urbane, precum Viena sau Graz, până la 80% din totalul elevilor învaţă cel puţin
patru ani la o Allgemeinbildende Höhere Schule, în timp ce în zonele rurale, uneori din cauza
lipsei de instituţii Allgemeinbildende Höhere Schule care să ofere şi învăţământ secundar inferior,
peste 70% dintre elevi se înscriu la o Hauptschule, după care îşi continuă studiile la nivel de
învăţământ secundar superior. De ceva vreme, în Austria clasele V – VIII la o Hauptschule rurală
sunt adesea mai dificile decât la o Allgemeinbildende Höhere Schule din oraşele mari, în timp ce
Hauptschulen din zonele urbane sunt evitate de elevii austrieci, fiind frecventate mai ales de
imigranţi.
Cu toate acestea, sistemul de învăţământ preuniversitar cu două tipuri de instituţii de
învăţământ secundar inferior există încă în Austria şi este susţinut de o mare parte a populaţiei.
După cum arată un sondaj recent, 59% dintre austrieci s-au declarat împotriva desfiinţării celor
două tipuri diferite de şcoli de învăţământ secundar inferior şi în favoarea menţinerii sistemului
actual.
Sectorul învăţământului profesional (Berufsbildendes Schulwesen) cuprinde patru tipuri de
şcoli: şcolile de învăţământ profesional obligatoriu pentru ucenici (Berufsbildende Pflichtschule;
clasele IX – XI/XII), care funcţionează într-un sistem dual, la forma de învăţământ fără
frecvenţă, şcolile profesionale de nivel intermediar (Berufsbildende Mittlere Schulen; clasele IX -
XI), şcolile profesionale cu specializări în domeniul afacerilor sau în învăţământ tehnic de nivel
secundar superior, menţionate şi mai sus, care se finalizează cu susţinerea examenului care
permite accesul la învăţământul superior (Berufsbildende Höhere Schulen; clasele IX - XIII) şi
„Kollegs” (clasele XIII - XIV) care furnizează programe pentru obţinerea unor calificări
profesionale, de exemplu în domeniul afacerilor internaţionale sau în domeniul contabilităţii, şi
se adresează elevilor care termină „Allgemeinbildende Höhere Schule” cu un certificat
corespunzător de absolvire.
Învăţământul obligatoriu începe la vârsta de şase ani şi are durata de nouă ani (nouă
clase), fiind urmat de încă trei ani de şcoală la fără frecvenţă pentru ucenici sau de patru sau cinci
ani de învăţământ la zi pentru cei care vor să susţină examenul care le dă dreptul să-şi continue
studiile în învăţământul superior. Baza legală pentru funcţionarea sistemului actual de învăţământ
este reprezentată de Legea privind organizarea şcolilor (Schulorganisationsgesetz) din 1962.
Această lege a înlocuit reglementările care datau din timpul Imperiului Habsburgic (până în
1918) şi al primei Republici (1919-1938) (Buchberger/ Seel 1999, 12), creând o bază normativă
pentru funcţionarea şcolilor, în care drepturile şi responsabilităţile elevilor, cadrelor didactice şi
ale altor categorii implicate sunt definite în mod clar.
Ministerul Federal al Educaţiei, Ştiinţei şi Culturii dispune de o autoritate considerabilă şi
de independenţă în ceea ce priveşte stabilirea planurilor de învăţământ, a manualelor, precum şi
cu privire la aproape toate aspectele ce ţin de structura şi organizarea formării cadrelor didactice,
cum ar fi durata programelor, structura cursurilor, reglementări cu privire la certificate şi
examene (Buchberger/ Seel 1999, 35). Autorităţile locale din domeniul educaţiei din cele nouă
provincii au la rândul lor reponsabilităţi multiple în ceea ce priveşte formarea cadrelor didactice
la nivelul colegiilor sau formarea continuă. În Austria, şcolile sunt instituţii în administraţia
statului caracterizate printr-o ierarhie bine definită şi un grad mare de reglementare.

2. Cadrele didactice

2.1. Personalul didactic. Date statistice


În anul şcolar 2003-2004, existau 124.766 de cadre didactice în şcolile austriece, dintre care
33.590 lucrau în şcolile primare, 33.562 în şcoli de învăţământ general secundar (Hauptschulen)
şi peste 40.000 în Allgemeinbildende Höhere Schulen (20.706) şi Berufsbildende Höhere Schulen
(19.690). Un număr de 1.232.576 de elevi învăţau în 6.694 de şcoli la diferite niveluri ale
sistemului austriac de învăţământ.

Şcoli, clase, elevi şi cadre didactice


în 2002/2003

Tip de şcoală Număr


Volksschulen/ Şcoli Şcoli 3.299
primare Clase 19.043
Elevi 381.140
Berufsbildende Clase 153
Akademien/ Colegii - Elevi 3.818
învăţământ Cadre didactice 167
postsecundar
Mittlere Anstalten der Şcoli 4
Lehrer- und Clase 04
Erzieherbildung/ Elevi 3.820
Colegii - învăţământ Cadre didactice 05
intermediar pentru
personal nedidactic
Höhere Anstalten der Şcoli 48
Lehrer- und Clase 352
Erzieherbildung/ Elevi 8.942
Colegii - învăţământ Cadre didactice 1.444
superior pentru personal
nedidactic
Akademien der Lehrer- Şcoli 35
und Erzieherbildung/ Clase 06
Colegii - învăţământ Elevi 13.640
postsecundar pentru Cadre didactice 2.703
personal nedidactic
NUMĂR TOTAL Şcoli 6.694
Clase 55.806
Elevi 1.232.576
Cadre didactice 124.766
Sursă: Statistici Austria 2004

Unele cadre didactice din Austria au statut de funcţionari publici şi sunt numite pe viaţă ca
funcţionari de carieră, fiind angajate de autorităţile publice de la nivel central (cadre didactice cu
studii universitare) sau regional (cadre didactice din învăţământul obligatoriu), în conformitate
cu un cadru legislativ distinct de cel care reglementează relaţiile contractuale în sectorul public
sau în cel privat. Alte cadre didactice sunt angajate prin contract, pe baza legislaţiei generale a
muncii. Aceste
două tipuri de statut există în paralel (vezi Eurydice 2005, 216).
În cazul Austriei, timpul total de lucru corespunde numărului de ore pe săptămână stabilit
în conformitate cu acordurile încheiate ca urmare a negocierilor colective. Aceste acorduri se
aplică şi cadrelor didactice cu statut de funcţionar public. În consecinţă, programul de lucru al
cadrelor didactice este definit ca număr de ore de predare plus numărul de ore necesar pregătirii
lecţiilor, activităţilor de evaluare şi altor tipuri de activităţi şcolare care nu necesită prezenţa în
şcoală.
Numărul de ore pe săptămână pentru cadrele didactice care lucrează cu normă întreagă depinde
de nivelul de învăţământ. La şcoala primară, norma didactică este în jur de 18,3 ore pe
săptămână, la Hauptschulen de 17,5 ore şi în învăţământul secundar inferior şi superior
(Allgemeinbildende Höhere şi Berufsbildende Höhere Schulen) de 16,7 ore în medie (vezi
Eurydice 2005, 224). În cazul ultimelor două tipuri de şcoli, se aplică un „sistem de coeficienţi”
prin care este calculat numărul de ore pe săptămână pe care cadrele didactice trebuie să le
efectueze în sala de clasă. Acest coeficient depinde de disciplina predată. Discipline precum
limbile străine, care necesită mult timp pentru pregătire, activitate de corectare, evaluări şi teste
au un factor mai mare decât educaţia fizică, de exemplu. Acest sistem se bazează pe ideea că
anumite discipline presupun un efort mai mare din partea cadrelor didactice decât altele. Prin
urmare, timpul necesar pentru pregătire se adaugă la norma didactică şi reduce numărul de ore de
predare. Astfel, un profesor de engleză, de exemplu, trebuie să predea mai puţine ore decât un
profesor de sport (Friehs 2004, 116). În afara programului normal de lucru, diriginţii au obligaţia
de a se întâlni pentru activităţi de colaborare sau pentru a participa la conferinţe, iar o dată pe
săptămână trebuie să dedice o oră pentru întâlnirile cu părinţii. Cadrele didactice mai organizează
excursii, ieşiri la schi şi alte evenimente asemănătoare.
În Austria, salariile cadrelor didactice sunt stabilite în funcţie de o grilă generală naţională.
În cazul cadrelor didactice care sunt funcţionari publici de carieră, grila de salarii poate fi
stabilită pentru întreaga perioadă de activitate, chiar dacă include prevederi speciale pentru
profesia didactică. Singurul criteriu care permite trecerea la o treaptă superioară în cadrul acestei
grile este vechimea, adică numărul de ani în funcţie, calificările suplimentare şi alte merite
necontribuind în niciun fel la creşterea venitului. În general, nu există alte sporuri în afara celor
legate de vechime.

2.2. Calificarea cadrelor didactice

Formarea cadrelor didactice din Austria diferă în funcţie de tipul de şcoală pentru care
acestea se pregătesc, realizându-se în instituţii diferite, cu o durată diferită a studiilor şi
implicând ulterior o diferenţă de statut. Există mai mult de opt tipuri diferite de formare pentru
cadrele didactice în funcţie de diferitele tipuri de şcoli din sistemul austriac de învăţământ.
Pregătirea se face în diferite instituţii de formare (de exemplu, colegii pedagogice/ Pädagogische
Akademien, colegii pedagogice profesionale/ Berufspädagogische Akademien, diverse facultăţi în
cadul universităţilor, institute de formare continuă/ Pädagogisches Institute) şi la diferite niveluri
(la nivel de învăţământ secundar superior, la nivel de învăţământ postsecundar, învăţământ
superior). Mai mult, aceste instituţii funcţionează după modele diferite (de exemplu, modelul
concurent/ integrat, cel de tip „sandviş” şi modelele consecutive) şi îşi au originea în tradiţii total
diferite (de exemplu, tradiţii „seminaristice” sau „academice”) (vezi Buchberger 1994). Aceste
diferenţe se menţin şi la nivelul formării continue. Cadrele didactice a căror formare iniţială s-a
realizat în cadrul universităţilor beneficiază de programe oferite de institutele federale de formare
continuă, iar cele formate prin colegiile pedagogice beneficiază de programe oferite de institutele
provinciale.
La nivel structural, acest tip de organizare duce la crearea unei situaţii problematice,
deoarece există un grad mare de separatism, o lipsă de „permeabilitate” a programelor de
formare existente, în ciuda unor eforturi recente de a corecta acest dezavantaj, şi o lipsă de
integrare care se face simţită şi între formarea iniţială a cadrelor didactice şi cea continuă
(Buchberger/ Seel 1999).
Deciziile cu privire la structura şi organizarea formării iniţiale a cadrelor didactice, în
aproape toate aspectele sale (instituţii, durata programelor, structura cursurilor, reglementări cu
privire la examene, certificate) sunt luate de către Parlament şi ministere. Colegiile pedagogice
(Pädagogische Akademien), precum şi colegiile pedagogice profesionale (Berufspädagogische
Akademien) trebuie să respecte legile naţionale (de exemplu, Legea privind organizarea şcolilor/
Schulorganisationsgesetz) şi decretele (de exemplu, planul de învăţământ pentru colegiile
pedagogice). Acestea definesc structura, obiectivele, disciplinele care pot fi studiate şi
conţinuturile programelor de formare a cadrelor didactice (vezi Buchberger/ Riedl 1987, 1989).
Deşi Constituţia garantează autonomia universitară, legile naţionale şi decretele definesc
structura de bază, obiectivele şi domeniile de studiu pentru programele universitare de formare
iniţială a cadrelor didactice (de exemplu, Universitätsstudiengesetz 1997 şi 2002). Astfel, toate
instituţiile de formare iniţială a cadrelor didactice din Austria au o structură destul de
asemănătoare, chiar dacă o autonomie mai mare a universităţilor şi colegiilor pedagogice a dus
recent la schimbări majore.
Structura şi organizarea formării cadrelor didactice sunt adecvate diferitelor tipuri de şcoli
şi categoriilor de personal care lucrează în cadrul acestora. Colegiile pedagogice şi universităţile
sunt principalii furnizori de formare iniţială pentru cadrele didactice. Colegiile pedagogice se
ocupă de formarea cadrelor didactice din învăţământul obligatoriu (şcoala primară, învăţământul
special şi Hauptschule).
Colegiile pedagogice au fost înfiinţate în 1967/1968 şi îşi au originea în fostele seminarii
pentru cadre didactice (Lehrerbildungsanstalten), care iniţial făceau parte din învăţământul
secundar superior. Avându-şi rădăcinile într-o „tradiţie seminaristă” („tradiţia şcolii normale”),
acestea utilizează încă un model concurent de formare, în care cele patru componente ale
programului (ştiinţele educaţiei/ Humanwissenschaften, studiile în domeniul disciplinei de
specialitate/ Fachstudien, didactica disciplinei de specialitate/ (Fach-)Didaktiken, practica de
predare/ Schulpraktische Studien) sunt studiate în paralel. Această modalitate de abordare, „într-o
singură etapă”, presupune că absolvenţii colegiilor pedagogice sunt profesori calificaţi pe deplin
(vezi Scheipl/ Seel 2004, 204). Elevii colegiilor efectuează multe ore de practică în timpul
studiilor, care se desfăşoară totuşi în şcoli aflate într-o relaţie directă cu colegiile
(Übungsschulen).
Formarea iniţială pentru cadrele didactice care predau discipline cu caracter general în
învăţământul secundar inferior şi superior (Allgemeinbildende Höhere Schule; clasele V–VIII şi
IX-XII) şi la şcolile tehnice şi comerciale (Berufsbildende Mittlere şi Höhere Schulen; clasele
IX–XI–XIII) se realizează prin universităţi şi îşi are originea într-o „tradiţie academică”.
Formarea este orientată spre principiul humboldtian „Bildung durch Wissenschaft” („educaţie
prin ştiinţă”) şi pune accentul pe studiul teoretic al disciplinelor. Studenţii şi cadrele didactice se
plâng adesea de lipsa orientării practice a studiilor.
Modelul de formare iniţială a cadrelor didactice în cadrul universităţilor presupune două
părţi. Prima parte este organizată de universităţi, iar a doua de autorităţile locale în domeniul
educaţiei. La absolvirea programului de studii universitare, studenţii obţin o diplomă de
Magister. A doua parte constă în practica didactică la o şcoală sub îndrumarea unui cadru didactic
cu experienţă şi durează un an. Studentul trebuie să primească o evaluare pozitivă la practica
didactică pentru a primi statutul de cadru didactic definitiv.

3. Sistemul naţional de educaţie şi formare iniţială a cadrelor didactice

3.1. Personalul din grădiniţe

Educaţia preşcolarilor (copii de 3 până la 6 ani) se desfăşoară în principal în grădiniţe.


Conform legilor austriece, educaţia la grădiniţe nu face parte din sistemul de învăţământ. Astfel,
formarea personalului pentru grădiniţe este distinctă de formarea cadrelor didactice şi instituţiile
sale, nefiind considerată o formă autentică sau parte a sistemului de formare a cadrelor didactice.
Se realizează în şcoli distincte, la nivel de învăţământ secundar superior (Bildungsanstalten für
Kindergartenpädagogik).
Aceste şcoli de formare lucrează cu instituţii distincte (Übungskindergarten), unde elevii
efectuează practica pedagogică – parte din planul de învăţământ. Disciplinele cu caracter general
sunt predate de cadre didactice cu studii universitare de specialitate, cu dublă specializare.
Profesorii de ştiinţe ale educaţiei sau de psihologie sunt de asemenea cadre didactice cu studii
universitare şi cu diplomă de licenţă în domeniul disciplinei pe care o predau. Lecţiile de
metodică şi supravegherea practică sunt oferite de membri cu experienţă din rândul personalului
din grădiniţe.
Admiterea la Bildungsanstalten für Kindergartenpädagogik este posibilă după absolvirea
cel puţin a învăţământului secundar inferior (Hauptschule sau nivelul inferior al unei
Allgemeinbildende Höhere Schule), la vârsta de 14 ani. Toate Bildungsanstalten für
Kindergartenpädagogik trebuie să respecte planul de naţional de învăţământ, care cuprinde
discipline de cultură generală, formare profesională (de exemplu, pedagogie, psihologia
educaţiei, metodică) şi practică. Bildungsanstalt für Kindergartenpädagogik durează cinci ani şi
se finalizează cu susţinerea examenului de absolvire, care permite accesul la învăţământul
superior. Absolvenţii acestor şcoli pot să-şi găsească un loc de muncă la o grădiniţă sau îşi pot
continua studiile.

3.2. Formarea cadrelor didactice în cadrul colegiilor pedagogice


(Pädagogische Akademien)

Cadrele didactice care intenţionează să obţină un certificat de predare pentru


învăţământul primar (clasele I - IV), Hauptschule (clasele V - VIII; învăţământ secundar
inferior), cursuri politehnice (clasa a IX-a) sau învăţământul special (clasele I - IX) trebuie să
frecventeze colegiile pedagogice (Pädagogische Akademien). Acestea au fost înfiinţate în
1967/1968 ca şcoli de învăţământ postsecundar pentru cadrele didactice din învăţământul primar
şi din învăţământul special şi pentru o parte din cadrele didactice din învăţământul secundar
inferior (Hauptschule şi Polytechnische Schule).
Baza legală pentru elaborarea curriculumului pentru cadrele didactice din învăţământul
primar şi cel special o constituie un amendament din 1982 (7. SchOG-Novelle). Formarea
cadrelor didactice pentru aceste niveluri de învăţământ a fost extinsă la o durată de trei ani şi a
devenit responsabilitatea colegiilor pedagogice. În 1975 (5. SchOG-Novelle; BGBl. 323/1975), a
fost reglementată formarea cadrelor didactice pentru Hauptschulen, care necesită de asemenea
şase semestre de studiu, se desfăşoară în cadrul colegiilor pedagogice şi presupune o dublă
specializare.
Un pas important pentru dezvoltarea colegiilor pedagogice în Austria l-a reprezentat
Legea referitoare la studiile în cadrul colegiilor - Akademiestudiengesetz (BGBl. 94/1999).
Aceasta prevede transformarea colegiilor pedagogice în instituţii de învăţământ superior. Astfel,
în 2007, Pädagogische Akademien vor deveni „Hochschulen für pädagogische Berufe”. Legea şi
un decret adoptat în 11 ianuarie 2000 precizează situaţiile în care colegiile pedagogice pot sau
este necesar să aibă autonomie în adoptarea deciziilor. În 2002, Akademienstudiengesetz din1999
a fost completată cu reglemntări referitoare la curriculum şi procedurile de examinare.
Reglementările mai sus menţionate dau posibilitatea comisiilor locale pentru studii
(Studienkommission), formate din şase membri din rândul personalului colegiului, trei
reprezentanţi ai studenţilor şi un membru al autorităţii regionale pentru educaţie (directorul şcolii
şi directorul de studii având doar un rol consultativ), de a adopta decizii referitoare la ponderea
celor patru componente ale programului de formare (ştiinţe educaţionale, discipline de
specialitate, didactica de specialitate şi practica pedagogică).
Programele şcolare sunt elaborate de fiecare catedră în parte, însă trebuie să fie adoptate de
comisia pentru studii a colegiului pedagogic. Comisia de studii este responsabilă şi pentru
calitatea managementului la nivelul instituţiei şi evaluarea cursurilor şi a examenelor. Măsurile în
acest sens vor fi implementate în colaborare cu directorul de studii al colegiului. Comisia de
studii este responsabilă de asemenea pentru elaborarea instrumentelor de asigurare a calităţii
(Gassner/ Schratz 2000, 131), devenind astfel o structură foarte importantă în condiţiile noii legi.
Deciziile de natură financiară se adoptă la două niveluri. La nivel central, sumele
disponibile pentru toate colegiile pedagogice sunt alocate instituţiilor individuale pe baza unei
scheme de alocare stabilită prin acord comun. În timp ce bugetul total este stabilit la nivel
central, alocarea propriu-zisă se realizează printr-o procedură stabilită de către cele 14 colegii
pedagogice din Austria. Orice alte decizii de natură financiară sunt adoptate la nivel local, chiar
dacă există unele restricţii. Orice program nou, de exemplu, nu trebuie să coste mai mult decât
cele deja în desfăşurare (Gassner/ Schratz 2000, 133).
Există nouă colegii pedagogice de stat şi încă cinci care aparţin Bisericii Romano-Catolice
din Austria. Prin urmare, există o reţea densă de colegii pedagogice, care oferă şi programe de
formare continuă. În conformitate cu „tradiţia seminaristă”, programele de formare cuprind cele
patru componente menţionate anterior: ştiinţe ale educaţiei, discipline de specialitate, didactică
de specialitate şi practică pedagogică (Buchberger/ Seel 1999, 38).
Personalul colegiilor pedagogice este reprezentat de profesori de ştiinţe al educaţiei şi/sau
de discipline de specialitate. Aceştia trebuie să aibă studii universitare, şase ani de experienţă
didactică cu evaluări foarte bune şi articole apărute în publicaţii de specialitate. O a doua
categorie de personal este cea a lectorilor în domeniul diverselor discipline care au o diplomă de
studii universitare sau un certificat de predare acordat de un colegiu pedagogic. Alte condiţii
presupun implicarea în activităţi de cercetare şi o experienţă didactică de cel puţin şase ani.
Cadrele didactice de la şcolile de practică (Übungsschulen) reprezintă a treia categorie de
personal. Acestea trebuie să îndeplinească criterii asemănătoare pentru a fi numite lectori.
Cei care doresc să studieze la un colegiu pedagogic trebuie să deţină un certificat de
absolvire a învăţământului secundar superior (certificat care permite accesul la învăţământul
superior). Candidaţii cu experienţă în diferite domenii care nu deţin un certificat de absolvire a
învăţământului secundar superior se pot înscrie la cursurile pregătitoare pentru a susţine
examenul de admitere (Studienberechtigungsprüfung).
Durata programelor de formare este de minim trei ani (şase semestre). Programele de
studiu la Pädagogische Akadmien trebuie să conţină 164 de unităţi (cursuri, seminarii, îndrumare,
etc.). Aceasta înseamnă în medie 27 de unităţi de predare săptămânal pentru fiecare student.
Studenţii trebuie să-şi aleagă o disciplină principală (germană, engleză sau matematică) şi o
disciplină secundară dintr-o listă de alte 12 discipline.
Cele 164 de unităţi de predare sunt împărţite pe patru domenii (cf. Buchberger/ Riedl 1987):

Ştiinţe ale educaţiei 25-45 unităţi


Discipline de specialitate şi 65-80 unităţi
didactică de specialitate
Cursuri suplimentare 10-30 unităţi
Practică şcolară 25-30 unităţi

Al treilea aspect prestabilit prin lege este numărul de credite ECTS care trebuie obţinute pe
parcursul unui program. Legea prevede un număr exagerat de mare de 100 de credite, care se
obţin prin examene. S-au făcut eforturi pentru a reduce acest număr prin gruparea examenelor
sau alte măsuri (vezi Gassner/ Schratz 2000).
Colegiile pedagogice pot oferi programe suplimentare, de exemplu în domeniul educaţiei
multiculturale sau cel al tehnologiei informaţiei şi comunicării, pentru studenţii interesaţi.
Studiile la colegiile pedagogice se finalizează de regulă cu susţinerea unui examen de absolvire
(Lehramtsprüfung). Absolvenţii oricărui program oferit de o Pädagogische Akadmie pot candida
pentru ocuparea unui post de cadru diddactic fără a fi nevoiţi să urmeze vreun alt program de
inserţie (un singur ciclu de formare). „Perioada de probă”, care exista în urmă cu mai mult timp,
a fost eliminată prin Legea privind organizarea şcolilor din 1962, astfel că absolvenţii îşi pot
începe imediat cariera didactică.
Fiecare colegiu pedagogic are propria sa şcoală de practică (Übungsschule), unde studenţii
efectuează o parte din practica pedagogică. Multe cadre didactice din cadrul acestor şcoli sunt
implicate în activităţi de cercetare şi de dezvoltare a practicilor inovatoare (cum ar fi noi metode
de predare şi învăţare). Practica se desfăşoară în grupuri restrânse ca număr, alcătuite dintr-un
supraveghetor de la colegiu, trei profesori colaboratori şi în jur de opt studenţi, formând cu toţii
„un cerc al calităţii” (vezi Brenn et al. 1997; Buchberger et al. 1997).
În cadrul colegiilor pedagogice, aspectele practice sunt considerate prioritare. Studenţii
asistă constant la ore în primul semestru, iar din semestrul al doilea predau şi fac observaţii
asupra lecţiilor, în mod sistematic. În cursul acestor activităţi, studenţii sunt îndrumaţi de un
cadru didactic cu experienţă, care îi ajută să se pregătească şi le comunică impresiile la sfârşitul
lecţiei predate. În afara echipei formate din doi studenţi şi un cadru didactic, există un
supraveghetor din partea colegiului pedagogic, care participă adesea la lecţii şi la sesiunile de
feedback care urmează. Prin această modalitate practică de abordare, studenţii trec gradual de la
sarcini simple de predare la proceduri mai complicate şi, în cele din urmă, la activităţi de predare
în totală independenţă şi autonomie. Acest sistem de practică pedagogică este privit în general ca
unul din punctele forte ale acestui sector al educaţiei (Gassner/ Schratz 2000, 130).
Există un anumit consens cu privire la punctul de vedere conform căruia formarea la
colegiile pedagogice este mai puţin „academică” decât cea din cadrul universităţilor. Deşi
anumite persoane ar putea considera acest lucru un neajuns, există şi motive pentru a-l privi ca
pe un punct forte. Teoriile trebuie să se bazeze pe practică, trebuie să fie relevante pentru
realitatea de zi cu zi din şcolile primare sau secundare; predarea unei discipline trebuie să ofere
analogii, să creeze posibilităţi de transfer sau să extindă într-un mod relevant orizontul de
cunoaştere al studentului în domeniul unei discipline. În acest context, „mai puţin academică“
înseamnă mai realistă şi orientată spre nevoile reale ale viitoarelor cadre didactice (Gassner/
Schratz 2000, 128).
Când Pädagogische Akademien vor deveni Pädagogische Hochschule, în 2007, acestea îşi
vor schimba statutul din instituţii de învăţământ postsecundar în instituţii de învăţământ superior.
Atunci Austria va avea în sfârşit aceeaşi rută de formare ca în cele mai multe ţări membre ale
UE, prin care toate cadrele didactice – cu excepţia personalului de la grădiniţe – vor fi formate la
nivel de învăţământ superior. De asemenea, va fi depăşită şi „lipsa de permeabilitate” a
programelor de formare – absolvenţii colegiilor pedagogice vor putea să-şi continue studiile în
universităţi – chiar dacă mai sunt încă multe de realizat în ceea ce priveşte cooperarea dintre
comisiile responsabile de etapa de tranziţie din cadrul colegiilor şi institutelor de formare a
cadrelor didactice la nivel universitar.
Faptul că noile „Hochschulen für pädagogische Berufe” oferă în sfârşit programe de
licenţă reprezintă un mare pas înainte. Absolvenţii programelor de formare a cadrelor didactice
pentru învăţământul primar sau special îşi vor putea apoi continua studiile pedagogice la
universităţi. Absolvenţii programelor de formare a cadrelor didactice pentru Hauptschulen pot
deja să-şi continue studiile în al doilea ciclu în cadrul mai multor programe universitare,
deoarece multe instituţii austriece au trecut de la programele de studii de diplomă la programe de
tip internaţional de studii de licenţă şi de master (Scheipl/ Seel 2004, 208).
Pe parcursul celor şase semestre ale programului de formare, studenţii trebuie să participe
la aproximativ 2500 de unităţi de instruire – cursuri, seminarii, laboratoare etc. Cadrele didactice
pentru învăţământul primar şi special trebuie să se pregătească în domeniul tuturor disciplinelor
care se predau la aceste niveluri. Acesta este considerat un obstacol în calea unei pregătiri
teoretice solide. Învăţarea independentă, orientată spre rezolvarea problemelor şi spre cercetare
nu poate avea loc într-o perioadă aşa de scurtă de timp.
Experţii recomandă fie o redefinire a obiectivelor şi a cerinţelor curriculumului pentru
formarea cadrelor didactice din învăţământul obligatoriu, fie introducerea unei perioade de
inserţie după absolvirea programului, înainte de admiterea în profesia didactică (vezi
Buchberger/ Seel 1999). O altă soluţie ar putea fi introducerea unor studii de specializare în două
dintre disciplinele predate în învăţământul primar sau reducerea volumului alocat formării
practice pentru toate disciplinele în favoarea unei abordări mai teoretice. Cel mai promiţător
model pare fi cel al extinderii duratei programelor de formare la patru ani.
Este pus în discuţie şi gradul de gradul de profunzime al cunoştinţelor dobândite în cadrul
programelor de formare pentru cadrele didactice din învăţământul secundar inferior
(Hauptschulen), din cauza duratei lor scurte. Printre sugestiile de îmbunătăţire, se numără o
orientare teoretică mai pronunţată şi o legătură mai strânsă cu programele universitare.
În anul şcolar 2002-2003, existau 11.087 de studenţi (83,4% de gen feminin) înscrişi la
colegiile pedagogice (Pädagogische Akademien) din Austria.

3.3. Formarea cadrelor didactice în cadrul universităţilor

În anul şcolar 2002-2003, existau 15.853 de studenţi înscrişi la programele de formare a


cadrelor didactice ale universităţilor din Austria. Formarea cadrelor didactice pentru
învăţământul secundar superior se realizează prin universităţi de foarte mult timp. Acest tip de
formare îşi are originea în „tradiţia academică” influenţată de principiul humboldtian „Bildung
durch Wissenschaft” („educaţie prin ştiinţă”) şi este încă orientată spre studiul aprofundat în
domeniul a două discipline alese de studenţi.
Timp de mai bine de o sută de ani, universităţile au fost obligate să ofere viitoarelor cadre
didactice doar bazele teoretice în domeniul a două discipline şi în cel al ştiinţelor pedagogice,
absolvenţii studiilor universitare susţinând apoi un examen naţional – Lehramtsprüfung für
Höhere Schulen. Administraţia şcolilor era autoritatea responsabilă pentru organizarea acestuia.
Absolvenţii care promovau examenul urmau apoi o perioadă de practică în şcoli, de asemenea
organizată şi supravegheată de administraţia şcolară.
Regulamentul din 1971, intrat în vigoare din 1985, a transformat formarea cadrelor
didactice în cadrul universităţilor în „Diplomstudium” (program de studii de diplomă). Astfel,
programele de formare a cadrelor didactice au devenit comparabile cu cele ale altor domenii de
studiu orientate spre cercetare. Aceste programe au în prezent durata de nouă semestre şi se
încheie cu susţinerea unui examen final în cadrul universităţii şi absolvirea la nivel de învăţământ
terţiar. Formarea iniţială a cadrelor didactice pentru Allgemeinbildende Höhere Schulen
(învăţământ secundar inferior şi superior; clasele V – VIII şi IX - XII) şi pentru disciplinele cu
caracter general de la şcolile tehnice şi comerciale (Berufsbildende Mittlere şi Höhere Schulen;
clasele IX – XI/XIII) se desfăşoară în universităţi. Aşa numitele „Lehramt an Höheren Schulen”
urmează încă un model pe bază de două cicluri.
În prezent, prima parte a celor nouă semestre se desfăşoară în universităţi, iar după
absolvirea programului de studii, studenţii obţin diploma de „Magister” (similară celei de
master). A doua parte constă dintr-o perioadă de practică de un an (Unterrichtspraktikum),
organizată de autorităţile locale din domeniul educaţiei. Practica se desfăşoară în principal în
şcoli şi la institute pentru formarea continuă a cadrelor didactice (Pädagogische Institute), care
sunt la rândul lor subordonate autorităţilor locale din domeniul educaţiei.
Personalul care se ocupă de formarea cadrelor didactice se împarte de obicei în două
grupuri. Orele alocate disciplinelor teoretice, didacticii de specialitate şi ştiinţelor educaţiei sunt
predate de profesori şi lectori de la diferite catedre. Personalul centrelor de practică şcolară
(Zentrum für das Schulpraktikum) este responsabil pentru practica pedagogică a viitoarelor cadre
didactice. Programul include şi un plasament de douăsprezece săptămâni la o şcoală locală, în
cursul căruia studenţii nu sunt plătiţi. Activitatea se desfăşoară sub supravegherea diriginţilor
claselor respective şi implică şi evaluarea periodică, realizată de cadrele didactice de la instituţia
de formare. Practica şcolară reprezintă nouă ore pe semestru şi este obligatorie pentru orice
program de formare iniţială a cadrelor didactice desfăşurat la nivel universitar.
Nu este necesar ca personalul didactic din universităţi responsabil de formarea cadrelor
didactice să aibă experienţă de predare în şcoli sau o diplomă sau certificat în domeniul
pedagogic. Mulţi lectori au studii în domeniul psihologiei sau al ştiinţelor educaţiei. Prin urmare,
se poate remarca uneori o lipsă de „cunoştinţe practice”, cadrele didactice transmiţându-le
studenţilor doar informaţii teoretice.
Candidaţii pentru programele de formare a cadrelor didactice trebuie să deţină un
certificat de absolvire a învăţământului secundar superior (certificat care permite accesul la
învăţământul superior) sau să promoveze Studienberechtigungsprüfung.
După cum am menţionat deja, studenţii programelor de formare a cadrelor didactice trebuie să
aleagă două discipline teoretice care se predau în instituţii de tip Allgemeinbildende şi
Berufsbildende Höhere Schulen. La sfârşitul studiilor, studenţii trebuie să elaboreze o lucrare de
diplomă la una dintre cele două discipline. Titlul acordat la absolvirea programului de studii
depinde de disciplina la care s-a prezentat lucrarea de diplomă (Magister phil., Magister rer. nat.,
Magister theol. sau Magister art; când disciplina principală de studiu este în domeniul educaţiei
antreprenoriale, se acordă titlul de Magister rer. soc.). Faptul că lucrarea trebuie elaborată în
domeniul de studiu al unei discipline presupune că studenţii sunt implicaţi activ în cercetare pe
domeniul uneia dintre disciplinele în care se specializează. Din această cauză şi fiindcă numărul
de ore alocat ştiinţelor educaţiei este redus, viitoarele cadre didactice dispun de posibilităţi
limitate de a se implica în activităţi de cercetare a unor subiecte relevante din punct de vedere
profesional din domeniul ştiinţelor educaţiei sau cel al didacticii de specialitate (vezi Buchberger/
Gruber 1996).
Curriculumul pentru formarea cadrelor didactice în cadrul universităţilor lasă uneori
impresia că există un fel de „superioritate” a cunoştinţelor în domeniul disciplinelor de
specialitate faţă de cunoştinţele din domeniul ştiinţelor educaţiei sau competenţele profesionale.
Această atitudine se poate observa şi la studenţii care se pregătesc să devină cadre didactice. Prin
urmare, studiile în domeniul disciplinelor de specialitate, mai ales în partea a doua a programului
de formare, ar trebui să ia în considerare mai mult nevoile şcolilor şi ale viitoarelor cadre
didactice.
În prezent, studiul disciplinelor din domeniul ştiinţelor umaniste necesită de la 60 la 80
de ore pe semestru, studiul ştiinţelor naturii de la 80 la 120 de ore, studiul în domeniul teologic
de la 90 la 110 de ore, în domeniul educaţiei antreprenoriale de la 80 la 110 de ore şi în cel al
artelor de la 80 la 140 de ore pe semestru.
Un procent de 20 până la 25% din numărul total de ore ale unui program de studiu sunt dedicate
didacticii de specialitate şi disciplinelor din domeniul ştiinţelor educaţiei. Cursurile de ştiinţe ale
educaţiei reprezintă între 12 şi 14 ore pe semestru. Conform curriculumului Universităţii din
Graz (toate celelalte universităţi austriece care oferă programe de formare a cadrelor didactice au
un curriculum asemănător), cursurile de ştiinţe ale educaţiei sunt împărţite în trei module (vezi
Scheipl/ Seel 2004, 208):
Educaţie şi personalitatea cadrelor didactice
Primul ciclu: Profesia didactică(2 ore pe semestru)
Al doilea ciclu: Educaţia în şcoli (2 ore pe semestru)
Introducere în ştiinţele educaţiei (1 oră pe semestru)
Activităţi şcolare şi didactice
Primul ciclu: Şcoala şi societatea (2 ore pe semestru)
Teoria predării/ Didactică generală/ Metodică generală (2 ore pe
semestru)
Al doilea ciclu: Istoria sistemului de învăţământ (2 ore pe semestru)
Studiul planurilor de învăţământ (1 oră pe semestru)
Psihologia educaţiei şi Sociologia educaţiei
Primul ciclu: Psihologia învăţării şi motivaţională (1 oră pe semestru)
Psihologia dezvoltării (1 oră pe semestru)
Al doilea ciclu: Aspecte de psihologia educaţiei şi de sociologia educaţiei, specifice
profesiei didactice (1 oră pe semestru)

O altă problemă serioasă a sistemului de formare a cadrelor didactice prin universităţi o


reprezintă lipsa unei diviziuni clare a responsabilităţilor. În cadrul universităţilor, patru institute
şi/sau departamente împart responsabilitatea pentru formarea cadrelor didactice. Catedrele
disciplinelor de specialitate sunt responsabile pentru programele în domeniul acestor discipline.
În plus, catedrele de ştiinţe ale educaţiei trebuie să îşi asume responsabilitatea pentru studiile în
acest domeniu, iar centrele de practică pedagogică pentru partea de practică a întregului program.
Cursurile în domeniul didacticii de specialitate sunt considerate ca făcând parte din studiile de
specialitate şi sunt oferite de catedrele respective. De obicei nu există nicio legătură cu catedra de
ştiinţe ale educaţiei. În consecinţă, didactica de specialitate este mai degrabă limitată la
metodologia disciplinei respective.
În unele cazuri, o cooperare mai bună între universităţile care formează cadre didactice şi
autorităţile şcolare a dus deja la crearea unor conexiuni mai strânse între teorie şi practică,
conexiuni care nu au existat foarte mult timp. Astfel, au apărut diverse modele care încurajează
elaborarea, implementarea şi evaluarea programelor inovatoare (Gassner/ Schratz 2000, 228).
Noile reglementări din 1997 (Universitäts-Studiengesetz BGBl. 48/1997) au urmărit să introducă
schimbări majore la nivelul formării cadrelor didactice în universităţi. În consecinţă, formarea
cadrelor didactice a devenit o disciplină de studiu independentă („Lehramt an Höheren
Schulen”). Conţinuturile şi structura programelor de formare nu mai pun accentul pe disciplinele
ştiinţifice, ci se concentrează mai mult pe nevoile şi cerinţele specifice profesiei didactice.
Aceasta ar trebui să contribuie şi la dezvoltarea identităţii profesionale a cadrelor didactice.
Studenţii care nu doresc să urmeze profesia didactică au alternativa programelor de studii de
licenţă separate, în domeniul disciplinelor respective. Viitorul va arăta cât de eficiente sunt aceste
programe.
Nici amendamentele din 1999 (Universitäts-Studiengesetz BGBl. 167/1999), nici altele
ulterioare nu au avut până în prezent vreo influenţă asupra structurii programelor de formare a
cadrelor didactice, deoarece acestea încă mai sunt programe de studii de diplomă. La absolvire se
acordă o diplomă de Magister. În prezent, încă nu este planificată instituirea unor programe
speciale de studii de licenţă şi de master în domeniul formării cadrelor didactice.
A doua parte a programului de formare la universităţi este organizată de autorităţile locale
în domeniul educaţiei şi constă într-o perioadă de practică la o şcoală (Unterrichtspraktikum) pe
parcursul unui an şcolar. „Profesorii debutanţi” predau ambele discipline pe care le-au studiat,
având o normă didactică redusă, dar bucurându-se de o anumită independenţă. Ei petrec o
perioadă semnificativă de timp lucrând în mediul şcolar, unde se presupune că îndeplinesc sarcini
specifice cadrelor didactice calificate. În consecinţă, primesc o remuneraţie pentru activitatea
desfăşurată. Cadrele didactice debutante au un mentor supraveghetor, care este un cadru didactic
cu experienţă şi pregătire specială. Acesta este responsabil şi pentru evaluarea finală a
studentului, la sfârşitul perioadei de practică. Această perioadă de inserţie include o importantă
dimensiune de consiliere şi îndrumare, precum şi o evaluare formală a competenţelor didactice.
Aceasta poate fi o etapă plină de provocări şi de succese, dar şi una foarte frustrantă, în funcţie
mai ales de mentor.
În afara normei didactice, cadrele didactice debutante trebuie să frecventeze cursurile unui
Pädagogischen Institut, care sunt predate, de asemenea, de cadre didactice cu experienţă. Aceste
cursuri sunt organizate de autorităţile locale în domeniul educaţiei şi includ teme care ţin de
disciplina de specialitate, precum şi ore de pedagogie, legislaţie şcolară şi psihologie. Numai
după promovarea acestui an de practică, cadrul didactic debutant dobândeşte statutul de cadru
didactic calificat pentru şcolile de învăţământ secundar inferior şi superior (Allgemeinbildende şi
Berufsbildende Höhere Schulen). Instituirea perioadei de practică în şcoli (Unterrichts-
praktikum), ca element obligatoriu al programelor de formare, denotă influenţa semnificativă a
structurilor administrative ale sistemului de învăţământ asupra formării cadrelor didactice. Pe de
altă parte, această perioadă de practică poate reprezenta o ocazie excelentă pentru tinerii
absolvenţi de a-şi începe cariera didactică într-un „mediu protejat”.

3.4. Formarea cadrelor didactice pentru învăţământul profesional obligatoriu

În Austria, formarea cadrelor didactice din şcolile profesionale (clasele X–XII/XIII) şi a


celor care predau discipline practice în şcolile profesionale de învăţământ secundar superior
(clasele IX–XI/XIII) se realizează prin cele patru colegii specializate (Berufspädagogische
Akademien).
Pentru a fi admis la aceste colegii, un candidat trebuie să aibă o calificare într-o meserie sau
un certificat care permite accesul la învăţământul superior, acordat după efectuarea a cel puţin 13
clase, să aibă cel puţin doi ani de experienţă într-o meserie şi să participe la cursurile de pregătire
speciale organizate de institutele pentru pregătirea continuă a cadrelor didactice din învăţământul
profesional (Berufspädagogisches Institut).
Toate programele pentru diferitele categorii de cadre didactice din învăţământul profesional
durează, în mod normal, doi ani şi se desfăşoară după un plan de învăţământ naţional.
Programele constau în studiul disciplinei de specialitate, metodologie şi practică pedagogică şi se
finalizează cu susţinerea unui examen final (Lehramtsprüfung). După promovarea acestui
examen, studenţii obţin un certificat de predare în şcolile de învăţământ profesional.

3.5. Formarea cadrelor didactice care predau discipline din domeniul


comerţului la şcolile comerciale şi discipline tehnice la şcolile tehnice de nivel
secundar intermediar şi superior

Formarea cadrelor didactice care predau discipline din domeniul comercial în şcolile de
învăţământ secundar superior (clasele IX–XI/XIII) se realizează de către institutele de educaţie în
domeniul afacerilor din cadrul universităţilor. Condiţiile de admitere sunt aceleaşi ca pentru
cadrele didactice care predau la alte tipuri de şcoli de învăţământ secundar. Programele de
formare durează nouă semestre şi constau din studii teoretice de adminsitrarea afacerilor,
didactică de specialitate, ştiinţe ale educaţiei şi practică pedagogică. După promovarea
programului de formare, care presupune inclusiv prezentarea unei lucrări de diplomă, studenţii
primesc diploma de „Magister” în domeniul educaţiei pentru afaceri. Ocuparea unui post de
cadru didactic calificat este posibilă numai după doi ani de experienţă într-o profesie relevantă
din punct de vedere al disciplinelor predate în aceste tipuri de şcoli.
Cadrele didactice care predau discipline teoretice la şcolile tehnice de nivel secundar
superior (de exemplu, şcoli de ingineri sau construcţii) trebuie să deţină o diplomă de studii
universitare în domeniul lor de specializare, care se obţine de obicei după cinci ani de studiu la o
universitate tehnică. Nu există formare profesională proprie acestei categorii de cadre didactice.
Pentru ocuparea unui post de cadru didactic, sunt necesare o experienţă de cel puţin doi ani într-o
profesie relevantă şi un curs de pregătire de scurtă durată, organizat de un Pädagogischen
Institut. Reglementări asemănătoare se aplică şi pentru cadrele didactice de la şcolile şi colegiile
agricole şi silvice.

3.6. Cadrele didactice care predau religie

Formarea cadrelor didactice care predau religie se realizează fie la facultăţile de teologie din
cadrul universităţilor, fie la colegiile pentru formarea cadrelor didactice de religie. Cadrele
didactice formate prin universităţi dobândesc dreptul de a preda la instituţii de învăţământ
secundar inferior şi superior (Allgemeinbildende und berufsbildende höhere Schulen), iar
profesorii formaţi prin colegii pot preda la instituţii de învăţământ obligatoriu.

4. Sistemul naţional de educaţie şi formare continuă a cadrelor didactice

Formarea continuă a cadrelor didactice se desfăşoară de obicei în colegii speciale, aşa


numitele Pädagogischen Institute. Cursurile sunt ţinute de profesori universitari, cadre didactice
cu experienţă din învăţământul preuniversitar sau experţi din diferite domenii. Pentru a răspunde
nevoilor cadrelor didactice din toate tipurile de şcoli, colegiile de formare continuă sunt împărţite
în câteva departamente după principalele tipuri de şcoli, de exemplu departamente pentru şcolile
de învăţământ general secundar, şcoli comerciale de învăţământ secundar superior sau şcoli
tehnice de învăţământ secundar superior. Seminariile se adresează cadrelor didactice cu aceeaşi
specializare sau specializări diferite, sau pentru cadre didactice de la un tip de şcoală sau mai
multe tipuri de şcoli. În prezent, există 23 de Pädagogische Institute în Austria, dintre care zece
sunt afiliate Bisericii Catolice şi unul Bisericii Protestante.
Programele de formare continuă a cadrelor didactice sunt adesea organizate sub formă de
seminarii cu durată de la una până la cinci zile, având teme precum noi abordări şi metode,
prezentări ale ultimelor realizări în anumite domenii de studiu, aspecte de profesionalizare şi
dezvoltare de reţele colaborative etc.
Cadrele didactice interesate să participe trebuie să depună o cerere în acest sens, iar pe
perioada formării nu sunt obligate să desfăşoare activitate didactică. Cadrele didactice au dreptul
la cinci zile libere pe an pentru a participa la activităţi de dezvoltare profesională. Este puţin
probabil ca această durată să fie suficientă pentru formarea continuă a cadrelor didactice,
deoarece pe perioada de vacanţă nu sunt organizate multe cursuri. Cadrele didactice efectuează
aproximativ o treime din activitatea de formare continuă în perioada vacanţelor, iar celelalte două
treimi pe parcursul desfăşurării cursurilor.
Pentru cadrele didactice de religie au fost înfiinţate colegii de formare continuă separate
(Religionspädagogische Institute), ca şi pentru cadrele didactice din domeniul agriculturii şi
silviculturii (Land- und forstwirtschaftliches Berufspädagogisches Institut).
Aspectele bugetare şi cele care ţin de curriculum ale Pädagogische Institute sunt
reglementate prin acte şi recomandări ale Ministerului Federal al Educaţiei, Ştiinţei şi Culturii şi
ale consiliilor regionale pentru educaţie. În Austria, formarea continuă a cadrelor didactice nu se
bucură încă de importanţa pe care o merită. Acest lucru este dovedit şi de faptul că există un
dezechilibru considerabil între resursele şi fondurile disponibile pentru formarea iniţială a
cadrelor didactice şi cele alocate pentru formarea continuă.
În afara cursurilor de formare oferite de Pädagogischen Institute, se organizează din ce în
ce mai multe activităţi de formare în şcoli. Temele abordate variază, fiind de cele mai multe ori
adaptate nevoilor imediate ale cadrelor didactice şi şcolilor implicate. Managementul şcolar,
cursurile de utilizare a calculatorului, managementul clasei sau educaţia multiculturală reprezintă
câteva dintre cele mai apreciate teme din ultimul timp. Acesta poate fi considerat un lucru
pozitiv, deoarece în Austria nu există o tradiţie în ceea ce priveşte lucrul în echipă printre cadrele
didactice. Atitudinea „luptătorului singuratic”, cu uşile clasei închise, predomină încă în şcolile
austriece. Cursurile de formare continuă care se desfăşoară direct în şcoli contribuie la
dezvoltarea activităţilor de cooperare la nivelul instituţiilor respective. Deja se pot observa
îmbunătăţiri majore în ceea ce priveşte felul în care fac faţă provocărilor legate de
descentralizare şi autonomia sporită a şcolilor. Ministerul a introdus o schemă prin care şcolile
pot rezerva cinci zile din perioada de activităţi didactice a fiecărui an şcolar pentru astfel de
activităţi de formare continuă.
Eficienţa institutelor de formare continuă este criticată mai ales de cadrele didactice din
învăţământul secundar superior. Deseori, cursurile oferite nu răspund nevoilor cadrelor didactice;
uneori, şi calitatea seminariilor lasă mult de dorit. Pe de altă parte, cadrele didactice din
învăţământul primar şi de la Hauptschule par destul de mulţumite de programele existente, peste
80% dintre cadrele didactice de la aceste şcoli participând în mod regulat la astfel de programe,
aproximativ patru zile şi jumătate pe an (conform Buchberger, 1996).
Deşi, conform legii, cadrele didactice sunt obligate să participe la activităţi de formare
continuă, nu înseamnă că acestea trebuie să se desfăşoare la un Pädagogischen Institut. Un cadru
didactic poate participa şi la seminarii organizate la nivel european şi/sau să studieze în mod
complet independent. Când în sistemul de învăţământ sunt introduse anumite inovaţii, cursuri
speciale de formare continuă se pot organiza obligatoriu pentru toate cadrele didactice ale unei
şcoli (de exemplu, introducerea tehnologiei informaţiei şi comunicării în învăţământul secundar
inferior). Durata activităţilor obligatorii de formare continuă variază în funcţie de tipurile de şcoli
din Austria. La nivelul şcolii primare şi la nivel ISCED 2 (Hauptschulen), sunt obligatorii 15 ore
de formare continuă pe an. Pentru cadrele didactice de la Allgemein bildende und berufbildende
höhere Schulen, durata activităţilor de formare nu este menţionată.
Deşi oferta există, rata de participare în rândul cadrelor didactice cu studii universitare din
învăţământul secundar nu este satisfăcătoare. Lipsa de interes poate fi parţial explicată de faptul
că în Austria nu există o legătură clară între formarea continuă şi promovarea în carieră sau
creşteri salariale. Niciun spor salarial nu este determinat de participarea activă la un program de
formare continuă.
Pe de altă parte, multe cadre didactice au dezvoltat o atitudine pozitivă faţă de formarea
continuă, astfel încât participarea la programele de formare continuă este în creştere, mai ales în
rândul cadrelor didactice de la şcolile primare şi din învăţământul secundar inferior
(Hauptschule).
Instituţiile Pädagogische Institute sunt implicate în practica pedagogică de un an a cadrelor
didactice debutante, desfăşoară anumite activităţi de cercetare, implementează proiecte de
dezvoltare şi asigură asistenţă în cadrul proiectelor de ameliorare a sectorului şcolar (vezi Posch/
Altricher 1997).
Pädagogische Institute oferă şi cursuri de „specializare”. Cadrele didactice interesate de aceste
cursuri primesc la final un certificat sau o diplomă care atestă calificări speciale, cum ar fi cele în
domeniul managementului şcolar, educaţiei interculturale sau tehnologiei informaţiei şi
comunicării. Zona cursurilor de formare continuă în aceste domenii era afectată de diverse
suprapuneri înainte de adoptarea noului cadru legislativ din 1999. Cursurile care duc la
dobândirea de noi calificări pot fi oferite acum de instituţiile de formare iniţială a cadrelor
didactice şi/sau instituţii de formare continuă a cadrelor didactice, însă legislaţia cere ca
instituţiile implicate să negocieze organizarea acestor programe şi să utilizeze împreună resursele
existente. Astfel, s-a produs o deplasare importantă de la competiţie către cooperare şi
mobilizarea resurselor.
Peste 200 de cadre didactice din Austria au participat la proiectul de cercetare „Ameliorarea
dezvoltării profesionale a personalului din domeniul educaţiei şi a practicilor de predare-
învăţare în ţările din Europa de Sud-Est”. Cele mai importante rezultate ale chestionarelor
aplicate, referitoare la formarea continuă a cadrelor didactice, sunt prezentate în cele ce urmează:
Peste 84% dintre cadrele didactice din Austria care au participat la sondaj consideră că
formarea lor iniţială este corespunzătoare pentru a permite începerea carierei didactice, însă
menţionează că la început au avut nevoie de foarte multe experienţe practice şi de activităţi de
formare continuă. Aceasta demonstrează cât este de importantă formarea continuă a cadrelor
didactice la începutul carierei.
60,8% dintre cadrele didactice care au participat la sondaj au declarat că au participat la trei până
la cinci seminarii, ateliere şi/sau alte forme de formare continuă în cele 12 luni anterioare
sondajului. 30,8% au participat la cel puţin unul sau două cursuri de formare continuă şi aproape
5% au participat la şase până la 10 cursuri, sau mai mult. Aceste rezultate demonstrează că în
Austria cadrele didactice sunt foarte interesate de posibilităţile de formare. Atelierele organizate
chiar de şcoli sunt foarte apreciate, deoarece acestea răspund mai bine nevoilor personalului din
fiecare instituţie decât cele oferite de autorităţile centrale.
Principala motivaţie a cadrelor didactice pentru participarea la aceste seminarii a fost
importanţa lor pentru dezvoltarea profesională (54,3%) şi impactul asupra posibilei promovări în
carieră (39,1%). Într-un procent foarte redus, de 1,8% dintre cadrele didactice, au declarat că s-au
simţit obligate să participe la seminarii, pe care le-au considerat plictisitoare. În cele mai multe
cazuri (61,2%), cursurile frecventate au contribuit parţial la îmbunătăţirea cunoştinţelor şi
competenţelor necesare cadrelor didactice pentru buna desfăşurare a activităţii în şcoală. Doar
14,2% dintre profesorii şi învăţătorii chestionaţi au considerat că seminariile au contribuit
substanţial la îmbunătăţirea cunoştinţelor şi competenţelor lor. 21,2% dintre cadrele didactice au
întâmpinat dificultăţi la transferul cunoştinţelor şi competenţelor dobândite la seminariile şi
atelierele de formare în activitatea şcolară de zi cu zi, deoarece aceste formări au avut o abordare
prea teoretică şi lipsită de informaţii practice.
Peste 70% dintre învăţătorii şi profesorii din Austria au considerat participarea activă la
conferinţe specializate şi/sau seminarii şi reţele şcolare foarte importantă pentru dezvoltarea lor
profesională. Studiul individual al literaturii de specialitate este de asemenea văzut ca o
modalitate importantă de a contribui la dezvoltarea profesională, doar 2,3% dintre toate cadrele
didactice considerând că studiul individual nu este relevant.
O diplomă de doctorat pare mai puţin atractivă pentru cadrele didactice (1,8%), probabil
din cauza lipsei posibilităţilor de promovare în sistemul de învăţământ preuniversitar din Austria.
Prin urmare, nu este surprinzător că 20,7% dintre cadrele didactice care au participat la sondaj
preferă mai multă formare continuă şi nu intenţionează să urmeze studii la un nivel mai înalt.
62,21% dintre acestea sunt destul de mulţumite cu studiile pe care le au.
Temele programelor de formare continuă pe care cadrele didactice austriece le-au
considerat importante sau foarte importante pentru dezvoltarea lor profesională au fost în
principal cele referitoare la metodele de predare, învăţare şi evaluare (peste 80%) şi cele din
domeniul lor de specialitate (peste 70%). Evaluarea, în special, este o temă esenţială.
Reglementările sunt foarte clare în acest domeniu, iar cadrele didactice trebuie să le respecte cu
stricteţe. Prin urmare, cadrele didactice trebuie să fie la curent cu modificările regulamentelor
pentru a evita luarea unor decizii greşite (vezi Friehs 2004, 126). Într-o mai mică măsură, dar
totuşi importante pentru cadrele didactice din Austria, sunt temele referitoare la activitatea
didactică pentru copiii cu cerinţe speciale (61,2%), colaborarea cu părinţii, mediul şcolar etc.
(58,4%), aspecte sociale şi culturale ale educaţiei, etică şi alte subiecte asemănătoare (60,7%),
educaţia interculturală şi educaţia pentru drepturile omului (66,3%), precum şi dezvoltarea
competenţelor în domeniul tehnologiei informaţiei şi comunicării (59,9%). 52,9% dintre cadrele
didactice au considerat învăţarea (stăpânirea) unei limbi străine drept un element important sau
foarte important al programelor de formare continuă, iar 53,4% s-au arătat interesate sau foarte
interesate de managementul şcolar şi/sau educaţional.
Găsirea unor programe adecvate de formare continuă nu este întotdeauna la îndemâna
cadrelor didactice. 39,1% dintre practicienii din învăţământ spun că au găsit doar uneori sau
rareori temele favorite în oferta de formare. 58,5% au fost totuşi foarte mulţumite, deoarece
oferta a corespuns de cele mai multe ori aşteptărilor lor.
Potrivit sondajului, 13,8% dintre cadrele didactice din Austria doresc să lucreze cu profesorii
şi/sau cercetătorii din instituţiile de învăţământ superior, care desfăşoară activităţi de cercetare cu
privire la procesul de predare, educaţie etc. în şcoala lor, deoarece cred că aceasta ar putea
contribui la dezvoltarea cooperării dintre instituţiile de învăţământ superior şi şcoli, precum şi la
dezvoltarea inovaţiei în educaţie. Un procent de 42,4% declară că ar participa la astfel de
proiecte de cercetare-dezvoltare, deoarece consideră că această colaborare ar putea contribui la
dezvoltarea lor profesională. Peste o treime din cadrele didactice (36,4%) sunt mai puţin idealiste
şi spun că ar coopera în schimbul posibilităţii de promovare în carieră sau al recompensei
financiare. Totuşi, doar 3,6% ar participa la un proiect de cercetare numai dacă ar exista o
obligaţie impusă de şcoală în acest sens, iar 2,7% ar refuza să participe deoarece consideră că
astfel de activităţi nu intră în atribuţiile lor.

5. Evoluţii recente şi perspective privind educaţia şi formarea cadrelor


didactice

Sistemul de învăţământ superior din Austria trece în prezent printr-un proces fundamental de
reformă. Reformele au început în 1993 cu implementarea Legii privind organizarea
universităţilor. Această lege a promovat o autonomie instituţională mai mare, structuri de
management mai eficiente şi a introdus evaluarea instituţională a programelor de studiu. Legea
universităţilor din 2002, prin care au fost amendate şi înlocuite legile din 1993, a introdus
procedurile de asigurare a calităţii şi a prevăzut crearea unui sistem naţional unitar de acreditare
a tuturor instituţiilor de învăţământ superior prin înfiinţarea Agenţiei Austriece de Asigurare a
Calităţii (vezi Gassner/ Schratz 2000, 132).
Un amendament al Legii privind studiile universitare din 1999 şi implementarea noii Legi a
universităţilor din 2002 au constituit de asemenea cadrul legal pentru introducerea sistemului de
studii universitare pe cicluri, cu studii de licenţă şi de master, care este în prezent planificat
pentru o perioadă de zece ani, în conformitate cu prevederile Declaraţiei de la Bologna.
Noile programe de studii universitare trebuie să fie în conformitate cu noua structură. ECTS
(the European Credit Transfer System) şi Suplimentul la diplomă au fost de asemenea introduse
prin prevederile legislative din 2002.
Obiectivul reglementărilor din 1997 (Universitäts-Studiengesetz BGBl. 48/1997) a fost de a
aduce schimbări majore în formarea cadrelor didactice la nivelul învăţământului universitar.
Educaţia cadrelor didactice a devenit o disciplină de studiu independentă (Lehramt an Höheren
Schulen). Conţinuturile şi structura programelor de formare a cadrelor didactice nu mai sunt
„subordonate” disciplinelor ştiinţifice, urmărind să răspundă mai mult nevoilor şi cerinţelor
specifice profesiei didactice. Această nouă abordare ar trebui să contribuie şi la dezvoltarea
identităţii profesionale a cadrelor didactice. Studenţii care nu doresc să devină cadre didactice se
pot înscrie la programe de studii de diplomă distincte, în diverse domenii de specializare. Altfel
spus, formarea cadrelor didactice în învăţământul universitar a dobândit o importanţă mai mare şi
un grad sporit de recunoaştere.
Totuşi, nici amendamentele din 1999 (Universitäts-Studiengesetz BGBl. 167/1999), nici cele
ulterioare, nu au avut până în prezent nicio influenţă asupra structurii programelor de formare a
cadrelor didactice. Toate programele în acest domeniu sunt încă programe de studii de diplomă.
La finalizarea unui astfel de program, se acordă o diplomă de Magister. Pentru moment, nu
se prevăd programe de studii de licenţă şi de master în domeniul educaţiei cadrelor diactice (vezi
Seel, 2004). Prin urmare, posibilitatea de comparare la nivel internaţional rămâne dificilă.
Întâmplător, Legea privind studiile academice, care constituie baza pentru transformarea
colegiilor pedagogice în Hochschulen für Pädagogische Berufe (cu programe de studii de licenţă
pentru viitoarele cadre didactice) şi Declaraţia de la Bologna au fost adoptate în acelaşi an –
1999. Modernizarea programelor de la colegiile pedagogice şi transformarea lor în Hochschulen
für Pädagogische Berufe urmează tendinţele europene şi apropie sistemul austriac de formare a
cadrelor didactice de structurile predominante la nivel european.
Din 2007, formarea cadrelor didactice pentru învăţământul primar şi Hauptschulen se va
face la nivel de învăţământ superior, prin programe de studii de licenţă. Dacă un cadru didactic
cu studii de licenţă pentru Hauptschule doreşte să-şi continue studiile la nivel universitar, se
poate înscrie în al doilea ciclu de studii, la o universitate. Cadrele didactice calificate pentru
şcolile primare şi pentru instituţiile de învăţământ special pot de asemenea să-şi continue studiile
după obţinerea diplomei de licenţă, înscriindu-se în al doilea ciclu de studii în domeniul ştiinţelor
educaţiei. Astfel, este garantată permeabilitatea sistemului, toate cadrele didactice sunt formate
prin instituţii de învăţământ superior şi primesc diplome de studii universitare.
Singurul grup care nu este inclus în aceste reforme este cel al personalului din învăţământul
preşcolar. Formarea acestei categorii profesionale nu va asimilată sistemului de formare al
cadrelor didactice şi nu va beneficia de schimbările menţionate mai sus. În conformitate cu legea
din 1999, formarea personalului pentru grădiniţe se va face în continuare în cadrul sistemului de
învăţământ secundar superior, realizându-se în şcoli speciale pentru Kindergartenpädagogik, la
finalizarea cărora se va acorda un certificat de absolvire care permite accesul la învăţământul
superior, dar nu şi o diplomă de studii universitare. Nu există încă perspective pentru includerea
acestui sector în reformele viitoare, ceea ce constituie într-adevăr o problemă. Profesionalismul
în învăţământul preşcolar este la fel de important ca în oricare alt segment al sistemului de
învăţământ. Formarea viitoarelor cadre didactice din învăţământul preşcolar printr-o variantă a
învăţământului secundar nu va contribui în niciun fel la dezvoltarea „sentimentului” de
profesionalism (cf. Buchberger/ Seel, 1999).
Unul dintre mesajele importante pe care Austria l-a primit din partea Europei se referă la
faptul că formarea cadrelor didactice constituie o prioritate. În contextul societăţii bazate pe
cunoaştere, educaţia va fi un element cheie pentru a putea participa şi beneficia de oportunităţile
pe care le oferă societatea. Educaţia va fi o condiţie necesară pentru găsirea unui loc de muncă şi
pentru securitatea socială.
De asemenea, formarea cadrelor didactice trebuie să ţină cont de provocările care apar şi să-
şi adapteze programele pentru a pregăti cadre didactice capabile să facă faţă cât mai bine
sarcinilor viitoare. Formarea cadrelor didactice trebuie să includă dezvoltarea profesională
continuă şi învăţarea pe tot parcursul vieţii într-o măsură mai mare decât în prezent. Mai mult,
sistemul de educaţie va trebui să se adapteze pentru a răspunde nevoilor de formare ale unui
număr din ce în ce mai mare de persoane care doresc să înveţe şi să dobândească noi competenţe
în orice etapă a vieţii (vezi The European Commission, 2000, 7)
Legea din 1999 privind studiile academice reprezintă un prim pas promiţător. Totuşi, în viitor,
implicarea celor care lucrează în cadrul colegiilor pedagogice în adoptarea deciziilor va fi
esenţială. Specialiştii din aceste instituţii trebuie să vină cu idei, modele, posibilităţi de
dezvoltare. Însăşi colegiile trebuie să ofere modele posibile pentru schimbări în planul
curriculumului şi referitoare la structurile organizaţionale. Este de aşteptat totuşi ca aceste
schimbări să nu implice costuri financiare foarte mari şi, mai ales, să nu afecteze programul de
lucru al profesorilor sau programul studenţilor – obiectiv care se dovedeşte dificil de realizat.
Modernizarea colegiilor pedagogice şi a sistemului de formare a personalului acestora pare
să constituie o provocare serioasă. Aceasta presupune că unele cadre didactice vor accepta să
urmeze studii universitare pentru a-şi completa formarea, că personalul angajat în cadrul
colegiilor va trebui să demonstreze competenţe serioase şi expertiză în domeniul cercetării,
precum şi faptul că unele cadre vor fi chiar nevoite să renunţe la posturi. Va fi nevoie de curaj,
hotărâre, tact şi răbdare pentru elaborarea şi implementarea acţiunilor necesare în acest domeniu
sensibil.
Cele două tipuri de formare a cadrelor didactice, care s-au dezvoltat pe parcursul mai
multor decenii, rămân în continuare distincte, iar instituirea unui sistem unitar de formare a
cadrelor didactice în Austria pare să fie încă odată amânată. Aceasta nu înseamnă că este în mod
necesar mai bine ca toate cadrele didactice să fie formate prin acelaşi tip de instituţii; există
multe voci în favoarea diversităţii. Pe de altă parte, cerinţe unitare referitoare la durata
programelor, diplomele de studii şi grilele de salarii, pot contribui foarte mult la îmbunătăţirea
imaginii de sine şi a statutului tuturor cadrelor didactice.

6. Cooperare internaţională în domeniul educaţiei şi formării personalului


didactic

O serie de programe de burse sunt disponibile în Austria atât pentru studenţi, cât şi pentru
absolvenţi. Foarte cunoscute sunt bursele oferite prin programe bilaterale cu ţările vecine:
Republica Cehă, Slovacia şi Ungaria. Cu aceste ţări, Austria are programe de cooperare în
domeniul educaţiei de mai bine zece ani. În plus, există şi CEEPUS – Programul de schimburi
central european pentru studii universitare (Central European Exchange Program for University
Studies), prin care se realizează activităţi de cooperare şi mobilitate din 1995. Granturile pentru
programe postuniversitare în ţările în care nu se vorbeşte germana, contribuţiile financiare
naţionale la granturile Erasmus, granturile Fulbright, granturile „Österreich“ pentru proiecte pe
teme de interes pentru Austria, bursele „Ernst Mach“ pentru candidaţi din anumite ţări, bursele
„Franz Werfel“ pentru cadre didactice universitare tinere care predau limba germană şi literatura
austriacă sunt câteva dintre cele mai cunoscute (vezi www.grants.at).
Pentru perioadele petrecute în străinătate în cadrul unui program transnaţional, european,
guvernamental sau de mobilităţi studenţeşti, studenţii nu plătesc taxa de şcolarizare la
universitatea lor de origine din Austria (363 € pe semestru). Şi studenţii care sosesc în Austria
prin astfel de programe beneficiază de o scutire de taxe. În plus, există o garanţie legală cu
privire la recunoaşterea perioadei de studii petrecute în străinătate, printr-un acord încheiat în
prealabil între student şi universitate. Există şi diferite programe de burse oferite de provinciile
din Austria, atât pentru studiile în străinătate, cât şi pentru primirea unor studenţi din afară.
Perioadele de studii petrecute în străinătate printr-un program de burse sunt de maxim doi ani.
Legea universităţilor din 2002 a înlăturat toate obstacolele care împiedicau universităţile să
organizeze programe de studii în comun cu alte instituţii. În afară de programele existente, multe
universităţi se află în prezent într-un proces de elaborare a unor programe de studii comune,
astfel că este dificilă stabilirea unui număr exact, acesta fiind în continuă creştere.
Universităţile oferă o varietate de programe integrate de studii, unele finalizându-se cu acordarea
de diplome de studii comune de către toate instituţiile participante la program şi la care studenţii
au petrecut o perioadă de studii. Există totuşi şi alte tipuri de aranjamente. Uneori sunt acordate
diplome duble, din cauza obstacolelor legale întâmpinate de instituţiile partenere. Unele instituţii
au încheiat acorduri cu instituţii partenere pentru recunoaşterea reciprocă a perioadelor de studiu,
ceea ce poate duce fie la o confirmare a participării studenţilor la programul de mobilitate (emisă
odată cu diploma instituţiei de origine), fie la o diplomă dublă.
Încă din anii ‘70, universităţile austriece au fost implicate în activităţi de cooperare atât cu
instituţii europene, cât şi din afara Europei. Prin urmare, există un număr mare de acorduri de
cooperare şi în ceea ce priveşte programele de formare a cadrelor didactice. În afara programului
de schimburi Erasmus, colaborarea îndelungată şi strânsă la nivel regional dintre universităţile
din Graz şi Klagenfurt cu universităţi din Slovenia şi Italia a dus la crearea programelor de
colaborare intensă Alps-Adria.
Schimburile Erasmus şi colaborarea în domeniul asigurării calităţii, precum şi alte programe
bilaterale şi multilaterale există şi la nivelul colegiilor pedagogice. Prin programul Erasmus a
fost introdusă pe scară largă mobilitatea studenţilor şi a personalului didactic în colegiile
pedagogice şi universităţi. Mobilitatea a fost între timp instituţionalizată şi a devenit o trăsătură
importantă şi atractivă a formării cadrelor didactice. Datorită ECTS, studenţii pot studia în
străinătate şi pot beneficia de recunoaşterea perioadei de studii petrecute în afară în cadrul
programelor de studii de la instituţia de origine.
Participarea universităţilor şi a colegiilor pedagogice la programul Erasmus a produs multe
rezultate pozitive atât pentru instituţiile de formare continuă a cadrelor didactice (cum ar fi
îmbunătăţirea curriculumului) cât şi pentru studenţii şi cadrele didactice care au avut ocazia de a
studia în străinătate.
Proiectele europene de educaţie din cadrul programului Comenius au fost foarte bine
primite de către profesioniştii şi studenţii din Austria. Problemele iniţiale, referitoare la formarea
continuă a cadrelor didactice prin acţiuni Comenius au fost, într-o oarecare măsură, rezolvate. Au
fost îmbunătăţite forma şi coerenţa programelor, precum şi modul de valorificare a rezultatelor.
În plus, cooperarea internaţională se desfăşoară foarte mult şi prin contactele personale ale
cadrelor didactice cu colegi din alte ţări. Cadrele didactice din Austria sunt foarte active în acest
sens şi aproape fiecare şcoală are unul sau mai multe programe de schimburi pentru elevi şi cadre
didactice cu alte instituţii, în principal din Uniunea Europeană.
Redăm în cele ce urmează câteva date din 2004, pentru a ilustra activităţile instituţiilor
austriece. În cadrul programului Comenius, au fost depuse pentru evaluare 373 de proiecte,
dintre care 24 urmăreau sprijinirea învăţării limbilor străine, iar 259 erau proiecte ale diferitelor
şcoli din Austria. Un număr de 90 de proiecte au fost derulate în domeniul dezvoltării şcolare.
În plus, 15 viitori profesori de limbi străine au avut ocazia de a lucra ca asistenţi în altă ţară din
Uniunea Europeană şi 42 de şcoli din Austria au primit un student din străinătate ca asistent de
limbi străine.
Cursurile de formare continuă a cadrelor didactice din alte ţări au prezentat interes pentru
254 de cadre didactice din Austria. Un număr de 208 de candidaţi au primit câte o bursă de 1400
de euro. Cursurile alese s-au axat pe domenii de management şi dezvoltare şcolară şi s-au
desfăşurat în engleză sau franceză. În principal, cadrele didactice au participat la cursuri din
Marea Britanie, Franţa şi Irlanda. În 2004, instituţiile austriece au participat la 11 proiecte
Lingua.
Din totalul de 173 de proiecte Erasmus acceptate pentru universităţile şi colegiile
pedagogice din Austria, o parte importantă a fost dedicată programelor de formare a cadrelor
didactice. În total, 3821 de studenţi de la toate disciplinele au avut ocazia de a participa la
program în anul universitar 2003-2004. De asemenea, au participat 623 de membri ai catedrelor
din universităţi şi colegii pedagogice. Spania, Germania şi Marea Britanie au fost printre
destinaţiile preferate atât de către studenţi, cât şi de personalul didactic.
Aproape jumătate dintre toate cadrele didactice austriece care au participat la sondajul din acest
studiu doresc să lucreze cu cadre didactice şi elevi de la şcoli din alte ţări din toată lumea.
Această colaborare se poate desfăşura prin reţele şcolare, programe de mobilitate, programe de
schimburi sau activităţi asemănătoare. 14,75% dintre cadrele didactice preferă să lucreze cu
cetăţeni ai statelor membre ale Uniunii Europene. 29,49% declară că au avut deja experienţe
pozitive în acest sens şi doar 3,69% spun că nu sunt interesate de astfel de activităţi.

7. Concluzii şi recomandări

Potrivit sondajului realizat în cadrul proiectului de cercetare „Ameliorarea dezvoltării


profesionale a personalului din domeniul educaţiei şi a practicilor de predare-învăţare în ţările
din Europa de Sud-Est”, 86,6% dintre cadrele didactice din Austria sunt destul de mulţumite de
sistemul de formare iniţială din ţara lor. Jumătate dintre acestea ar dori ca programele de studii să
pună mai mult accentul pe disciplinele şi conţinuturile de specialitate, iar altele ar prefera mai
multe informaţii din domeniul educaţiei (cum ar fi procesul de predare, procesul de învăţare,
evaluarea, comunicarea etc.). În jur de 5% dintre cadrele didactice ar dori ca aspectele practice să
aibă o pondere mai mare în raport cu conţinuturile teoretice, iar 6% consideră că nu sunt
necesare niciun fel de schimbări majore.
După opinia a 63,6% dintre cadrele didactice din Austria, oferta de formare continuă ar
trebui extinsă pentru a acoperi anumite teme care nu se regăsesc în prezent. 32,2% vor ca oferta
de formare continuă şi calitatea programelor să fie substanţial îmbunătăţite. O treime dintre
cadrele didactice care au praticipat la sondaj nu sunt mulţumite de situaţia actuală în ceea ce
priveşte ofertele de formare continuă. Doar 2,7% consideră că nu sunt necesare schimbări
majore.
În prezent, Austria trece printr-o perioadă de tranziţie în care practicile şi reglementările în
vigoare sunt contestate şi supuse unei evaluări critice, pierzându-şi prin urmare caracterul
obligatoriu şi indiscutabil.
Ceea ce nu se pune totuşi la îndoială este eficienţa coexistenţei celor două rute de formare a
cadrelor didactice în funcţie de tipul de şcoală în care îşi vor desfăşura activitatea viitoarele cadre
didactice.
Şcolarizarea grupei de vârstă 10–14 ani se va desfăşura în continuare în două tipuri de instituţii,
Hauptschule şi nivelul inferior al Allgemeinbildende höhere Schule.
Teoretic, ambele se bazează pe acelaşi curriculum naţional, dar în cadrul acestora pot preda două
categorii de cadre didactice, cu formare total diferită.
Formarea cadrelor didactice care predau în şcolile de învăţământ primar sau secundar
inferior se realizează prin cele 14 colegii pedagogice, unde se pune accentul pe aspectele
pedagogice şi sociale. Aceste colegii, unde sunt formate cadre didactice pentru şcolile primare,
dar şi pentru învăţământul special şi şcoli politehnice, vor deveni instituţii de învăţământ superior
în 2007.
Formarea cadrelor didactice care predau în învăţământul secundar superior se va realiza în
continuare prin universităţi, cu accent pe competenţele teoretice şi cunoştinţele în domeniul
disciplinei de specialitate. Aşadar, separarea de la nivelul sistemului de formare a cadrelor
didactice va continua să existe (vezi Gassner/ Schratz, 2000).
Legea privind studiile universitare adoptată în 1997 (Universitätsstudiengesetz) a creat noi
posibilităţi pentru configurarea studiilor universitare, în general, şi a celor destinate formării
cadrelor didactice, în particular. Anterior acestei legi, formarea cadrelor didactice la nivel de
învăţământ universitar presupunea în principal specializarea în două discipline, prin programele
de studii de Magister în domeniile ştiinţifice ale disciplinelor respective. În consecinţă, formarea
teoretică în domeniul disciplinelor de specialitate, fără a ţine cont de cerinţele curriculumului
şcolar, dominau programele de studii pentru formarea cadrelor didactice. Foarte puţin spaţiu era
acordat didacticii de specialitate, pedagogiei şi formării practice la şcoli.
Deşi studiile în domeniul disciplinelor de specialitate rămân încă predominante în noul
cadru curricular, noua lege privind studiile universitare oferă perspective de viitor pentru
formarea iniţială a cadrelor didactice la nivelul învăţământului universitar. O descriere a acestor
perspective este oferită de Gassner şi Schratz (2000).
􀂾Programele de formare iniţială a cadrelor didactice vor fi diferite de celelalte
programe de specializare în domeniul unei discipline ştiinţifice.
􀂾Profilul calificării pentru profesia didactică stabileşte standardele de dezvoltare a
curriculumului, precizând în mod clar obiectivele referitoare la aşteptările
societăţii de la viitoarele cadre didactice şi oferind angajatorilor informaţiile de
care au nevoie.
􀂾Reprezentanţi ai profesiei vor face parte din comisia de studii care va analiza
nevoile angajatorilor (ale autorităţilor regionale din domeniul educaţiei).
􀂾Formarea va trebui să ţină cont de cerinţele curriculumului şcolar, punând în
relaţie elemente care până acum au fost izolate şi integrând într-un sistem unitar
formarea didactică cu cea pedagogică şi formarea practică.
􀂾În primul an de studii este introdus conceptul de autoevaluare, care le va permite
studenţilor să beneficieze de un număr suficient de experienţe şcolare autentice
pentru a-şi reanaliza decizia de a deveni cadre didactice.
􀂾Cerinţele teoretice pentru examenele finale care duc la acordarea diplomei de
master se bazează pe cerinţele practice ale profesiei absolventului.

În ceea ce priveşte colegiile pedagogice, au existat eforturi mari din partea tuturor
categoriilor de personal pentru redefinirea programelor şi includerea principiilor
formulate de noile legi. După Gassner şi Schratz (2000, 131) cinci aspecte par să aibă o
importanţă specială:

� „Cercetarea, care era considerată doar o activitate suplimentară mai degrabă decât o
preocupare centrală a personalului didactic din cadrul colegiilor pedagogice, va deveni în
viitor o parte integrantă a profilului acestor formatori. Mai mult, activitatea de predare la
un colegiu pedagogic va fi în conexiune directă cu cercetarea şi dezvoltarea în toate
domeniile legate de predare şi învăţare.
� Programele de studii trebuie să fie orientate spre practică şi să integreze experienţele
studenţilor şi cadrelor didactice.
� Dimensiunea europeană trebuie să fie evidenţiată prin activităţile de predare, precum şi
prin mobilitatea naţională şi internaţională.
� Programele de studiu trebuie să includă componente artistice şi de creativitate, fapt
care ar indica realizarea unui pas înainte, spre abordări integratoare.
� Trebuie să se pună accent pe tehnologiile moderne de comunicare şi informare,
incluzând Internetul ca resursă pentru învăţare şi predare, precum şi mijloace noi, cum ar
fi video-conferinţele”.

Un obiectiv strategic al acţiunilor de reconcepere şi restructurare a programelor de


formare a cadrelor didactice este acela de a creşte permeabilitatea şi compatibilitatea
acestora. Un prim pas înainte în acest sens îl reprezintă recunoaşterea studiilor la
Pädagogische Hochschule ca prima parte a unui program de studii universitare de
masterat, până în 2007.
Restructurarea priveşte toate aspectele formării cadrelor didactice, inclusiv sistemul
de formare continuă. Astfel, noile legi referitoare la instituţiile de formare a cadrelor
didactice, pe de o parte, şi la programele de formare a cadrelor didactice din cadrul
universităţilor, pe de altă parte, prevăd fuziunea instituţiilor de formare iniţială şi
continuă (vezi Buchberger şi Seel, 1999). Aceasta a dus la apariţia unor probleme de
compatibilitate din cauza fragmentării sistemului, deoarece instituţiile de formare au
coexistat în mod independent şi şi-au construit propriile subsisteme pentru grupurile lor
ţintă, fără a ţine cont de celelalte subsisteme. Până în prezent, nu au fost găsite soluţii
satisfăcătoare în acest sens.
În combinaţie cu ideologiile neo-liberale predominante, dezbaterile referitoare la educaţie în
Austria par dominate de următoarele idei: calitatea proceselor care vizează dezvoltarea resurselor
umane, inclusiv învăţarea permanentă; restructurarea organizatorică, administrativă şi economică
a sectorului educaţiei, având în vedere aspectele legate de managementul calităţii;
internaţionalizarea, globalizarea şi mobilitatea; importanţa din ce în ce mai mare a noilor
tehnologii multimedia; şi implementarea unei dimensiuni europene în sistemul de învăţământ
(Gassner/ Schratz, 2000, 134) de când Austria a devenit membră a Uniunii Europene. Politicile
din domeniul educaţiei şi documentele relevante ale Comisiei Europene au dobândit o influenţă
majoră asupra discursului politic pe tema educaţiei.
Cu excepţia cadrelor didactice din învăţământul special şi a celor care predau discipline
tehnice la nivelul învăţământului secundar superior, există un surplus din ce în ce mai mare de
cadre didactice tinere. Totodată, vârsta medie a cadrelor didactice din Austria este de peste 40 de
ani şi nu se estimează un procent mare de pensionări în viitorul apropiat. Aceasta înseamnă că
mulţi copii şi tineri sunt instruiţi de cadre didactice care aparţin generaţiei bunicilor lor. Pe de
altă parte, numărul mai mic de elevi duce la un şomaj ridicat în rândul cadrelor didactice tinere.
Unele cadre didactice ar putea fi nevoite să aştepte chiar zece ani până la obţinerea primei lor
slujbe în această profesie. Această situaţie este valabilă în special pentru profesorii din
învăţământul obligatoriu şi cele din şcolile secundare care predau discipline precum engleza,
germana, istoria şi geografia. Doar la discipline precum matematica, fizica şi chimia se mai
înregistrează o lipsă de profesori, în anumite regiuni din Austria.
Oferta de programe suplimentare de studiu (Zusatzstudien) pentru viitorii profesori devine
din ce în ce mai importantă pentru creşterea „valorii de piaţă” a cadrelor didactice care nu sunt
cuprinse în sistemul de învăţământ, asigurându-le un evantai mai larg de opţiuni pentru intrare pe
piaţa muncii. Însă deocamdată nu sunt elaborate măsuri coerente de valorificare a acestui
important sector al resurselor umane pe care îl reprezintă cadrele didactice.
O altă problemă o reprezintă conceperea unor programe eficiente de formare continuă
pentru cadrele didactice, acest lucru devenind din ce în ce mai important, odată cu creşterea
constantă a mediei de vârstă a cadrelor didactice. Participarea la aceste cursuri va fi absolut
obligatorie şi controlată în întregul sistem. Cursurile oferite vor trebui să fie extinse şi
îmbunătăţite. Conţinuturile ar trebui să fie mai bine adaptate nevoilor reale ale cadrelor didactice.
Un stimulent pentru cadrele didactice este posibilitatea, introdusă în 1998, de a întrerupe
activitatea obişnuită şi de a beneficia de o perioadă liberă. Durata acestei perioade sabatice ar
trebui extinsă în viitor, deoarece reprezintă un mijloc perfect de a reduce suprasolicitările şi de a
oferi timpul atât de necesar pentru lărgirea continuă a orizontului profesional. Atunci când
cadrele didactice doresc o astfel de perioadă liberă, trebuie să adreseze o cerere autorităţilor
locale în domeniul educaţiei. Ca urmare, primesc 80% din salariul pe cinci ani, al cincilea an
fiind liber. După această pauză de un an, cadrele didactice revin la catedră.
Posibilităţile de carieră pentru cadrele didactice reprezintă un alt subiect care necesită
dezbateri în Austria. În prezent, în sistemul actual de învăţământ, posibilităţile de avansare sunt
reduse, dacă nu chiar inexistente. Structura ierarhică în şcoli nu are mai multe trepte, ceea ce
poate reprezenta un aspect pozitiv. În afara directorului de şcoală şi a un administrator, într-o
şcoală sunt între 10 şi 200 de cadre didactice. Predomină o „cultură a egalităţii”, ceea ce
garantează de obicei o atmosferă pozitivă şi confortabilă între colegi. Pe de altă parte, o astfel de
structură nu oferă posibilităţi de avansare în carieră în şcoli. Nu este clar dacă profesorii îşi
doresc cu adevărat implementarea unor niveluri comparabile cu managementul de nivel mediu
din sectorul privat. În plus, în lumea afacerilor tendinţa este de reducere a nivelurilor ierarhice,
pentru promovarea unui management eficient. Aşa că există îndoieli cu privire la ideea adoptării
unei structuri diferite în şcoli.
Astfel, rămân doar trei posibilităţi de carieră pentru cadrele didactice. În primul rând, pot candida
pentru o funcţie de director de şcoală, ceea ce implică o deplasare de la activitatea didactică la
management şi administraţie şcolară. O altă opţiune este de a lucra pentru autorităţile locale din
domeniul educaţiei. Funcţiile de inspectori şcolari sunt foarte atractive, deoarece implică foarte
multă putere, influenţă şi salarii bune. Problema este că nu sunt aleşi în mod necesar cei mai buni
candidaţi – interesele (politice) au adesea o importanţă decisivă în numirea pe aceste posturi.
În trecut, titularizările reprezentau un aspect atractiv al profesiei didactice. Titularizarea
era, în mare măsură, în relaţie directă cu meritele şi cu performanţa. În prezent, posturile
titularizabile sunt în curs de desfiinţare şi din ce în ce mai puţin disponibile.
Aşadar, singurele opţiuni reale în cariera didactică le reprezintă deplasările în cadrul
sistemului de formare, fie în cel de formare iniţială, fie în cel de formare continuă. Adesea,
aceasta nu presupune totuşi un post nou, ci o activitate suplimentară pe lângă norma didactică,
uneori parte integrantă a acesteia. Cadrele didactice ţin cursuri la universităţi sau la
Pädagogischen Institute, ceea ce contribuie şi la creşterea veniturilor lor. Calificările pentru
aceste posturi se obţin adesea după ani de practică, experienţă în îndrumarea colegilor mai tineri
sau merite asemănătoare. Doar un număr redus de cadre didactice reuşesc să predea la o instituţie
de formare a cadrelor didactice, într-un colegiu pedagogic sau la o universitate. Printre cerinţele
minime în acest sens se numără un portofoliu didactic foarte bun, lucrări de cercetare şi minim
şase ani de experienţă didactică.
Această situaţie nu reprezintă o perspectivă atractivă pentru profesorii din Austria şi
contribuie, în mod cert, la creşterea numărului celor nemulţumiţi de slujba lor în sistemul de
învăţământ. Autorităţile din domeniul educaţiei trebuie să le pună la dispoziţie mai multe
posibilităţi de avansare în carieră (Friehs, 2004, 158). O analiză a practicilor din alte ţări
europene poate contribui la formularea unor noi idei şi crearea de stimulente.
În timp ce reflecţia şi cercetarea caracterizează procesul didactic şi au devenit instrumente
metodologice convenţionale într-un număr de ţări europene, majoritatea cadrelor didactice din
Austria avansează prea încet în această direcţie, şi va fi nevoie de un efort considerabil pentru
depăşirea decalajului. În acest sens, putem învăţa multe de la colegii din alte ţări.
Odată cu transformarea colegiilor pedagogice în Pädagogische Hochschulen, vor fi întâmpinate
şi foarte multe dificultăţi. O problemă importantă este legată de faptul că un anumit număr de
cadre didactice nu deţin calificările necesare pentru a lucra într-o instituţie de învăţământ
superior. Deja se impune luarea unor măsuri pentru formarea acestora.
O altă provocare este reprezentată de nevoia din ce în ce mai acută de învăţare permanentă.
Cu siguranţă, a trecut vremea când cadrele didactice puteau fi echipate, prin formarea iniţială, cu
tot ceea ce aveau nevoie pentru viaţa profesională. Având în vedere schimbările rapide şi drastice
din societate, globalizarea şi noile tehnologii, învăţarea continuă va deveni o necesitate pentru
orice practician din învăţământ. Este necesar să se înfiinţeze structuri pentru a creşte posibilităţile
de acces ale profesorilor la resurse pentru învăţare permanentă.
În acelaşi timp, instituţiile trebuie să se transforme în organizaţii care învaţă – learning
organisations. Formarea iniţială şi continuă a cadrelor didactice trebuie să se adapteze nevoilor şi
cerinţelor în schimbare, iar acest lucru nu este posibil decât în instituţii dinamice. Conceptul de
schimbare trebuie să aibă o conotaţie pozitivă pentru toţi cei implicaţi în sectorul educaţiei şi
formării.
Schimbarea necesită o evaluare continuă, pentru a verifica dacă inovaţiile conduc sistemul
în direcţia dorită. Managementul de calitate va deveni din ce în ce mai important la toate
nivelurile de învăţământ şi este esenţial ca toţi beneficiarii să fie implicaţi şi consultaţi în luarea
deciziilor pentru sporirea calităţii. Astfel, toată lumea va putea să fie convinsă de importanţa
acestor măsuri şi relevanţa lor pentru evoluţiile viitoare din sistemul de educaţie şi formare.