UNIVERSITATEA LIBERĂ INTERNAŢIONALĂ DIN MOLDOVA

FACULTATEA „ŞTIINŢE ECONOMICE”

CATEDRA „BA, REI, TURISM”

SÎRBU MARIANA

CONCURENŢA COMPANIILOR DE LOGISTICĂ AUTOHTONE

ÎN PRESTAREA SERVICIILOR DE CALITATE PE PIAŢA
EXTERNĂ

PROIECT DE LICENŢĂ
363.1 – Business şi administrare

Admis la susţinere Autor:

Şef catedră ,,BA, REI,TURISM” student gr. BA -121
__________________________ învăţămînt cu fregvenţă redusă,
__________________________SÎRBU Mariana
”_____” _________ 2016 __________________________

Conducător ştiinţific:
BURLACU Natalia, dr.hab.,prof.Univ.
_______________________________

Chişinău, 2016
 CUPRINS
ABSTRACT…………………………………………………….……………...............................3
ANNOTATION…………………………………………..……………………………….……...4
LISTA ABREVIERILOR……………………………………..…………………….……….….5
LISTA FIGURILOR…………………………………………………………………….……....6
LISTA TABELELOR…………………………………………………………………………...7
INTRODUCERE…………………………………………………………………………….…..8
CAPITOLUL I. FUNDAMENTE TEORETICE – CONCEPT DE LOGISTICĂ,
CONCURENŢĂ ŞI CALITATEA SERVICIILOR................................................................10
1.1 Concepte şi tipuri de logistic..................................................................................................10
1.2 Concurenţa. Noţiuni şi tipuri……………………………………………………………..…14
1.3 Calitatea serviciilor. Noţiuni şi tehnici………………………………………………….…..16
CAPITOLUL II. PROIECT DE LICENŢĂ. DIAGNOSTICUL ECONOMICO-
MANAGERIAL AL FIRMELOR DE LOGISTICĂ...............................................................18
2.1 Diagnostica de cercetare fundamentală al firmelor autohtone de logistică şi mecanismul
concurenţial dintre acestea. Calitate la un preţ corect...................................................................18
2.2 Strategia de concurenţă între firmele de logistic autohtone în prestarea de servicii de calitate
pe piaţa externă………..................................................................................................................35
CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI..........................................................................................51
BIBLIOGRAFIE.........................................................................................................................53
ANEXE
DECLARAŢIA PRIVIND ASUMAREA RĂSPUNDERII
GRAFICUL CALENDARISTIC DE EXECUTARE A PROIECTULUI DE LICENŢĂ
FIŞA DE EVALUARE A PROIECTULUI DE LICENŢĂ

2
 ABSTRACT

Scopul prezentului proiect de licentă îl constituie determinarea legăturilor concurente

dintre firmele de logistică autohtone în prestarea de servicii de calitate pe piaţa externă, de a
stabili importanţa şi efectele concurenţei în conformitate cu condiţiile actuale din economia
naţională.
Obiectivele proiectului: prezentarea elementelor metodologige fundamentale de evaluare
a gradului privind integrarea logisticii pe arena internatională; relevarea analizei de cercetare a
firmelor de logistică şi mecanismul concurenţial dintre acestea; argumentarea conexiunii
logisticii cu alte sfere ale businessului; analiza activităţii firmelor în ansamblu.
Rezultatele. Cercetarea problemelor activităţii firmelor de logistică, a permis
evidenţierea uni şir de strategii necesare pentru activitatea acestora şi modul de prestare a
serviciilor de calitate pe piaţa externă. În dependenţă de tipul întreprinderii, conform
concurenţei: Întreprinderi de top, Întreprinderi urmăritoare, Întreprinderi în declin, strategiile de
concurenţă sunt total diferite: strategii ofensive, strategii defensive, strategii de hărţuire sau
recoltare.
Concluziile şi recomandările. Companiile de logistică se bazează foarte mult pe
competiţie, care este caracterizată ca lider de cost. O recomandare eficientă pentru firmele de
logistică este strategia funcţională, promoţională aleasă, care trebuie să fie orientată spre cerere.
Satisfacerea clientului depinde foarte mult de calitatea serviciilor prestate, de aceea ele trebuie să
fie la cel mai înalt nivel. Atîta timp cît logistica unei firme constituie o provocare şi în acelaşi
timp o necesitate pentru introducerea acesteia în activitatea de management, concurenţa rămîne a
fi punctul primordial de dezvoltare în afaceri sau declin.

Nume, prenume: Sîrbu Mariana

Titlul proiectului: ,,Concurenţa companiilor de logistică autohtone în prestarea de servicii de
calitate pe piaţa externă”
Localitatea: Chişinău
Anul: 2016
Structura proiectului: Introducere, două capitole, concluzii şi recomandări, bibliografia din 30
suse, 2 anexe, 45 de pagini de text de bază, 5 tabele, 4 figuri.
Cuvintele-cheie: sistem logistic, distribuţie fizică, concurenţa.

3
 ANNOTATION

The purpose of this license project is to determine the links between competing domestic
logistics companies in the provision of quality services of the foreign market, to determine the
importance and effects of competition in accordance with the current conditions of the national
economy.

Project goals: presentation of the main methodological elements of assessing the logistics
integration in the international arena; research revealing analysis of logistics of logistics
companies and competitors mechanism; logistics connection argumentation with other business
sectors; business analysis firms as a whole.

Results. Research firms business logistics problems revealed the range of strategies needed to
unite their work and how to provide quality services in the foreign market. Depending on the
type of business, according to the competition: top companies, following companies, companies
in decline, competition strategies are totally different: offensive strategies, defensive strategies,
harassment or harvesting strategies.

Conclusions and recommendations. Logistics companies rely heavily on competition, which is

characterized as a cost leader. An effective recommendation for logistics companies is the
functional strategy, promotionally chosen, which should be demand-oriented. Customer’s
satisfaction depends very much of the quality of services, so they must be at the highest level. As
long as the logistics of a company is a challenge and at the same time a necessity for its
introduction to management activity, competition remains the primary point of development or
decline in business.

Name, Surname: Sîrbu Mariana

Project Title: ,,Competition of national logistics firms in providing quality services on the
external market”
District: Chişinău
Year: 2016
The project structure: Introduction, two chapters, conclusions and recommendations,
bibliography of 30 strains, two appendices, 50 pages of main text, 5 tables, figures.
Key words: logistics system, physical distribution, competition.

4
 LISTA ABREVIERILOR

1. R.M - Republica Moldova;

2. UE - Uniunea Europeană;
3. BNM - Banca Naţională a Moldovei;
4. IMM - Întreprinderi mici şi mijlocii;
5. ADR - Transport mărfuri periculoase;
6. REI - Relaţii economice internaţionale;
7. PIB - Produsul intern brut;
8. ISD - Investiţii străine directe;
9. CMR - Contract de transport rutier;
10. OECD - Oraganizaţia de Cooperare Economică şi de Dezvoltare;
11. EQPQ - Programul European de promovare a calităţii;
12. CIM - Convenţia Institutului de Marketing;
13. FIATA - Federation Internaţionale des Associations de Transportaire et Assimiles;
14. INSA - Institut Naţional Des Sciences Appliquees;
15. CFP- Carnetul foilor de parcurs;
16. AFNOR - Association Francais de Normalisation;
17. ASLOG -Association Francais pour la Logistique;
18. CEMT - Conseil Europeen des Ministres des Transports.

5
 LISTA FIGURILOR

Figura 2.1 ,,Model generic de performanţă a lanţului logistic”.....................................................34

Figura 2.2 ,,Obligaţiile părţilor în contractul de transport rutier”.................................................36
Figura 2.3 ,,Verificarea scrisorii de trăsură”..................................................................................37
Figura 2.4 ,,Viziunea strategică a întreprinderii”...........................................................................44

6
 LISTA TABELELOR

Tabelul nr. 1.1 ,,Marile evoluţii ale sectorului logistic”................................................................12

Tabelul nr. 2.2 ,, Situaţia cheltuielilor şi veniturilor după destinaţia lor”.....................................24
Tabelul nr. 2.3 ,, Puncte tari şi slabe ale firmelor de transport”....................................................26
Tabelul nr. 2.4 ,, Impactul concurenţei asupra dezvoltării economice”........................................30
Tabelul nr. 2.5 ,, Interfaţa dintre marketing şi logistică”...............................................................45

7
 INTRODUCERE
Actualitatea şi importanţa temei abordate. Dezvoltarea economică deosebită a tuturor
ţărilor europene, precum şi inevitabila creştere a volumului legăturilor economice (schimburilor
comerciale) între ţări au condus la o dezvoltare corespunzătoare a relaţiilor comerciale în
general, şi a activităţii firmelor de logistică, în special.
Concurenţa dintre acestea pe piaţa internaţională este una destul de semnificativă, fiind
factorul determinant în succesul şi eşecul acestora. Concurenţa reprezintă un fenomen destul de
important pentru viaţa economică şi socială, fiind factorul motor care motivează atît afacerile, cît
şi existenţa oamenilor.
Fiind un factor esenţial pentru un nivel ridicat al calităţii vieţii, transportul creează o mai
mare apropiere între indivizi. Pe lîngă rolul său facilator, industria transporturilor reprezintă, în
sine, o parte importantă a economiei. În condiţiile actuale, ea este responsabilă în mod direct de
angajarea în UE a aproximativ 10 milioane de persoane şi reprezintă aproximativ 5% din PIB;
numeroase companii europene sunt lideri mondiali în ceea ce priveşte infrastructurile, logistica,
sistemele de management al traficului şi producţia de echipamente de transport.
Scopul proiectului de licenţă. Scopul acestei lucrări de licenţă îl constituie determinarea
legăturilor concurente dintre firmele de logistică autohtone în prestarea de servicii de calitate pe
piaţa externă, de a stabili importanţa şi efectele concurenţei în conformitate cu condiţiile actuale
din economia naţională.
Obiectivele proiectului de licenţă. Obiectivele propuse în cadrul dezbaterii temei sunt
următoarele:
 Aprofundarea conceptelor fundamentale cu referire la activitatea firmelor de logistică
autohtone;
 Definirea conceptelor de concurenţă şi logistică, interdependenţa lor şi locul lor în
sistemul complex al pieţei;
 Evaluarea gradului de integrare a companiilor de logistică autohtone pe arena
internaţională;
 Prezentarea evoluţiei fenomenului de concurenţă pentru firmele de transport
 Analiza activităţii firmelor de transport în raport cu economia în ansamblu
 Determinarea impactului concurenţei asupra întregii economii a ţării.
Metodologia cercetării. Drept bază teoretică şi metodologică a lucrării au servit studiile
savanţilor autohtoni şi străini, surse de caracter enciclopedic în problemele economice, literatura
periodică, resursele sistemului global informaţional Internet. În lucrare sunt utilizate acte
legislative şi normative ce reglementează relaţiile coorporative pe teritoriul ţării.
În vederea cercetării cît mai complete a obiectivelor lucrării, urmărind cu perseverenţă

8
atingerea acestora s-au selectat următoarele metode:
 Metoda logică(analiza deductivă, inductivă, generalizare, specificare, clasificare, divizare,
definiţii, etc.) utilizată constant în întreaga lucrare;
 Metoda istorică, folosită pentru cercetarea aprofundată a evoluţiei logistice în general;
 Metoda sistematică, indispensabilă pentru cercetarea problemelor abordate în întreaga
lucrare;
 Metoda comparativă, folosită cu incidenţa maximală în vederea stabilirii conexiunilor
relaţiilor economice naţionale şi internaţionale, bazate pe activitatea logistică.
Revista literaturii de specialitate. În literatura de specialitate pentru a descrie activităţi
care compun azi logistica de afaceri, distrubuţia fizică, managementul resurselor materiale,
logistica distrubuţiei, logistica marketingului, logistica internă sau externă, există o serie de
definiţii şi concepte diverse. O primă definire a logisticii aparţine unei asociaţii de profil din
Statele Unite. În 1976 aceasta considera logistica ,,ansamblu proceselor operativela care sunt
supuse mărfurile în traseul lor către consumator”.
În 1973, Heskett delimitează logistica pentru mizele strategice şi problemele
organizaţionale pe care le suscită. El definea în 1978 logistica ,,procesul care înglobează
ansamblu activităţilor care participă la gestionarea fluxurilor fizice de produse, la coordonarea
resurselor, căutînd a obţine un nivel al serviciilor la cel mai mic cost”. [ 16 ]
AFNOR defineşte logistica ,,ca funcţie a cărei finalitate este satisfacerea nevoilor
exprimate sau latente în cele mai bune condiţii economice pentru întreprindere la un nivel de
serviciu determinant”.
ASLOG : ,,Logistica este o funcţie care are ca obiect punerea la dispoziţie, la cel mai
mic cost şi la o calitate cerută, a unui produs în locul şi la momentul în care cererea există. Ea
priveşte toate operaţiile care determină micşorarea produselor, ca şi localizarea uzinelor,
depozitelor, aprovizionarea, gestiunea stocurilor, manipularea şi pregătirea comenzilor,
transportul şi rutele de livrare”.
ONU şi CEMT descrie logistica ca ,,un proces de concepere şi management a lanţului de
aprovizionare în sensul cel mai general. Acest lanţ poate cuprinde furnizarea de materii prime
necesare producţiei, trecînd prin gestiunea materialelor la locul de producţie, livrarea către
depozite şi centrele de distribuţie, manipularea, condiţionarea şi distrubuţia finală la locul de
consum”.

9
 CAPITOLUL I FUNDAMENTE TEORETICE-CONCEPT DE LOGISTICĂ,
CONCURENŢĂ ŞI CALITATEA SERVICIILOR

1.1 Concepte şi tipuri de logistică

Logistica reprezintă o arie esenţială a activităţii firmei moderne. De altfel, în ultimii 15-
20 de ani, se face tot mai mult referire la termenul de logistică,domeniul acesteia înregistrînd
mutaţii cu adevărat spectaculoase. Asemenea mutaţii, unele de natură practică, altele de natură
conceptuală, s-au concretizat în reorientarea de la focalizarea pe distribuţia fizică, la analiza
întregului sistem logistic, logistica progresînd de la stadiul de sursă a operaţiilor de distribuţie
fizică, operaţii desfăşurate în mod separat, la stadiul actual de sursă de valoare adăugată şi
avantaj competitiv, bazat pe conceptul de lanţ de aprovizionare – livrare. [ 20 ]
Asemenea mutaţii au condus şi la apariţia unor termeni noi, fiind utulizaţi pentru a
descrie în ultima instanţă, acelaşi domeniu – logistica, aceştia fiind: managementul logistic,
managementul lanţului de aprovizionare – livrare, etc. Fiecare dintre aceşti termeni se referă în
general la un set de activităţi ce au în vedere mişcarea şi stocarea produselor şi informaţiei,
activităţi desfăşurate pentru a îndeplini doua obiective: oferirea unui nivel de servire a clienţilor
care sa răspundă aşteptărilor acestora şi crearea şi funcţionarea unui sistem logistic care să
asigure conformitatea globală cu cerinţele clienţilor.
Conţinutul conceptului de logistică este mult mai amplu şi mai complex decît cel al
distribuţiei fizice. Dacă distribuţia fizică constă în mişcarea şi manipularea bunurilor de la locul
unde acestea sunt produse la cel în care sunt consumate sau utilizate, logistica presupune un
proces de planificare, implimentare şi control al fluxului şi depozitării eficiente şi eficace a
bunurilor, serviciilor şi informaţiilor legate de acestea, de la puctul de origine la punctul de
consum, cu scopul de a răspunde cerinţelor clientului.
Termenul „logistica” a fost utilizat iniţial pentru domeniul militar (referitor la mişcarea
şi aprovizionarea armatelor ), ulterior fiind extins şi în activitatea economică şi în alte domenii.
Conducătorii militari au fost primii care au dat o utilizare nouă cuvîntului logistică, pentru ei,
logistica cuprinde mijloacele şi aranjamentele ce permit aplicarea planurilor strategice şi
practice.
Pentru noţiunea de logistică sunt prezentate cîteva definiţii:
1) Organizarea, planificarea, controlul şi desfăşurarea fluxurilor de bunuri de la concepţie,
aprovizionarea pînă la producţia şi distribuţia către clientul final cu stisfacerea exigenţelor
pieţei cu un cost minim;
2) Asociaţia Americană de Marketing priveşte logistica, din prisma transportului şi manipulării
mărfurilor de la punctul de producţie la punctul de consum sau de utilizare ;

10
3) Din punctul de vedere al Asociaţiei Logisticienilor din Franţa, logistica reprezintă ansamblul
activităţilor avînd ca scop punerea în operă, la cel mai mic cost, a unei cantităţi determinate
dintr-un produs, la locul şi la momentul cînd există o cerere. Logistica priveşte, deci toate
operaţiile vizate: localizarea uzinelor şi a antrepozitelor, aprovizionarea, gestiunea fizică a
producţiei, a ambalajului, stocajul şi gestiunea stocurilor, pregătirea şi administrarea
comenzilor, transporturile şi manipularea.
Utilizarea conceptului de logistică are în vedere preocuparea de a integra firma în mediul
în care aceasta activează, cooperarea dintre participanţii la canalele de distribuţie fiind
considerată o modalitate de a facilita îndeplinirea cu succes a obiectivelor distribuţiei. În
consecinţă, a fost promovată ideea de parteneriat între firme şi canalele de distribuţie. Un
asemenea parteneriat presupune îndeplinirea unor criterii legate în principal de excelenţa
individuală (fiecare participant are o contribuţie la relaţia interfirme), importanţa (relaţia trebuie
să aibă un rol important în îndeplinirea obiectivelor strategice ale fiecărui participant),
interdependenţa (existenţa relaţiei depinde de existenţa unei complementarităţi între parteneri,
pentru a face posibil ceea ce ei nu pot realiza individual), investiţiile (alocarea de resurse de
fiecare participant), informaţia (schimbul permanent de mesaje, de relaţii între firmele
participante), integritatea (un compartament adecvat, o încredere reciprocă între participanţi).
Desigur, cooperarea dintre participanţi la canalele de distribuţie înseamnă avantaje
importante, avantaje ce conduc la dezvoltarea logisticii mărfurilor şi la creşterea rolului acesteia
în procesul de creare a valorii.
În opinia lui Philip Kotler, logistica implică planificarea, implimentarea şi controlul
fluxului fizic de materiale, produse finite, inormaţii între punctul de origine şi punctul de
consum, în scopul satisfacerii nevoilor clientului şi obţinerea unui profit maxim. [ 18 ]
Într-o concepţie modernă, logistica are în vedere nu numai fluxul parcurs de o marfă de la
producător la client, dar şi fluxul produselor şi al materialelor de la furnizori către producători.
Logistica implică de fapt conducerea întregului lanţ de furnizare, construit din fluxurile care
contribuie la formarea şi adăugarea de valoare de către participanţii la acest lanţ (începînd cu
furnizorul şi terminînd cu consumatorul final). În aceste condiţii, activitatea de logistică implică
administrarea întregului sistem de distribuţie fizică al canalului de marketing, respectiv
activitatea furnizorilor, a agenţilor de aprovizionare, a operatorilor de piaţă şi al canalului de
clienţi. Aceste activităţi includ prognoza, achiziţia, planurile de producţie, înregistrarea
comenzilor, gestiunea stocului, organizarea transportului, toate acestea constituind de fapt,
componentele logisticii.
Activitatea logistică a evoluat treptat, astfel că marile evoluţii ale sectorului logisticii sunt
prezentate în tabelul de mai jos.

11
 Tabelul 1.1 Marile evoluţii ale sectorului logistic [elaborat de autor]
Anii 80
Apar funcţiile şi meseriile
logistice, precum şi
existenţa logisticii din
amonte (fluxuri împinse de
către producţie) şi a celei
din aval (fluxuri atrase de
către clienţi); perioada cînd
se extinde progresiv
sistemul ,,just-in-time”.
Anii 90
Logistica devine pentru
client cu valoare adăugată,
are loc diminuarea greutăţii
livrărilor, astfel se
externalizează tot mai mult
activitatea de transport;
dezvoltarea ambalării
produselor, post-fabricarea,
operaţiuni de producţie.
Anii 2000
Evidenţiază apariţia firmelor
specializate de logistică; se
manifestă noi instrumente
informatice cu ajutorul
internetului; se raţionalizează
numărul depozitelor, se definesc
cantităţi stocate şi se accelerează
fluxurile de mărfuri.

În prezent, importanţa şi rolul logisticii este evidentă, urmare a cel puţin trei
considerente:
 Distribuţia se constituie înr-un element de primă însemnătate în servirea clienţilor, în
satisfacerea cerinţelor acestora. De altfel, din ce în ce mai mult, o logistică eficientă se
constituie în elementul cîştigător în atragerea şi păstrarea clienţilor.
 Logistica reprezintă un important element de costuri în activitatea unei firme. Costurile
activităţii logistice sunt tot mai ridicate, astfel că firmele trebuie să-şi intensifice preocupările
pentru desfăşurarea unei logistici eficiente, pentru a-şi perfecţiona eficienţa sistemului de
distribuţie fizică, în aşa mod, încît sa-şi reducă vizibil costurile, cu implicaţii pozitive, atît
pentru ele, cît şi pentru clienţi.
 Evoluţiile pe planul tehnologiei informaţiilor inluenţează în mod direct activitatea logistică,
contribuind din plin la îmbunătăţirea distribuţiei fizice a mărfurilor. Astfel, utilizarea într-o
tot mai mare măsură a calculatoarelor, a sistemelor electronice de scanare la locul de vînzare,
a codurilor uniforme de produse, a înregistrărilor prin satelit, a schimburilor electronice de
date şi a transferurilor electronice de fonduri au permis firmelor sa-şi creeze sisteme avansate
pentru procesarea comenzilor, pentru controlul stocurilor sau pentru planificarea şi
optimizarea rutelor de transport.
O împărţire tradiţională a logisticii este aceea care împarte această activitate în două
forme fundamentale. Una optimizează un flux continuu de materii prime, materiale, produse
printr-o reţea de legături de transport şi noduri de stocare – formînd ceea ce se numeşte logistică
globală. Cealaltă coordonează o parte a resurselor întreprinderii pentru a realiza o anumită
activitate – logistica diferitelor activităţi ale întreprinderii (logistica aprovizionării, logistica
depozitării, logistica transporturilor, etc.). Dacă logistica unei activităţi este o logistică internă a
întreprinderii, logistica globală a devenit un factor strategic, care oferă avantaje concurenţiale.
De fapt, competitivitatea unei întreprinderi constă din ce în ce mai mult în capacitatea sa
de a reduce durata tuturor activităţilor sale (comercială, achiziţii, producţie, transport, livrare,
12
etc.). Reactivitatea a devenit astfel, cuvîntul de ordine al întreprinderii. Ea este definită ca fiind
capacitatea de a păstra o adecvare între productivitatea întreprinderii şi adaptarea la nevoile
clienţilor.
Pentru atingerea acestui obiectiv este necesar să se realizeze o comunicare între toţi
membrii unui lanţ care traversează fluxurile fizice, financiare şi de informaţii, înainte dea efectua
orice acţiune care vizează optimizarea logisticii globale. Această imagine implică nu doar o
imagina corectă a activităţilor firmei, dar şi integrarea nevoilor clinţilor, precum şi constrîngerile
furnizorilor.
Competitivitatea logistică nu poate fi concepută fără dezvoltarea srviciilor logistice, fără
a realiza niveluri de eficienţă şi calitate comparabile, ceea ce impune implicarea managementului
de vîrf pentru atribuirea unei valori strategice logisticii. Dacă avantajul competitiv prin costuri se
obţine printr-o productivitate superioară, respectiv prin creşterea volumului de vînzări, avantajul
prin valoare porneşte de la adevărul potrivit căruia ,,clienţii nu cumpără produse, ei cumpără
beneficii”, cu alte cuvinte, produsul este căutat nu pentru ceea ce este în sine, ci pentru
promisiunea a ceea ce va oferi.
Funcţia logistică administrează direct fluxurile materiale şi indirect fluxurile asociate
imateriale: fluxurile informaţiilor şi cele financiare. Astfel, logistica poate fi divizată în logistică
din amonte, logistică din aval şi logistică inversă.
Logistica din amonte cuprinde:
- Dezvoltarea în interiorul sau exteriorul întreprinderii client (crearea de la zero sau modificarea
a ceva existent) şi căutarea surselor de aprovizionare prin relaţii cu fabricanţii (producători,
industriaşi, furnizori), prestatori de servicii, consultanţi în domeniul logistic;
- Aprovizionare, care implică noţiunea de contract;
- Cumpărarea, care induce noţiunea de comandă (deschisă sau fermă);
- Transportul în amonte şi operaţiunile de vamă pentru circulaţia mărfurilor către un punct de
stocare sau o platformă de pregătire a comenzii;
Logistica din aval cuprinde:
- Stocarea mărfurilor în depozite;
- Supraambalarea, constituirea loturilor, condiţionarea, marcarea, etc.;
- Pregătirea comenzilor;
- Transportul în aval.
Logistica inversă se referă la circulaţia mărfurilor de la consumatorul final la punctul de
reparare, reciclare sau distrugere definitivă. De asemenea, se referă şi la returul mărfurilor de la
client la vînzătorul lor.

13
 Infrastructura logistică este constituită din depozite şi căi de comunicaţii şi are ca obiect
mişcarea fluxurilor materiale, pentru a le dirija de la locurile de producţie, pînă la locurile de
transformare, apoi de la acestea către locurile de consum. În general, aceste trei componente sunt
despărţite, ceea ce ridică problema fluxurilor care le unesc. Astfel, logistica se grupează în
următoarele categorii: logistica bazată pe fluxuri întinse sau pe fluxuri stocate şi logistica
bazată pe fluxuri împinse sau trase. Cînd produsul poate fi orientat direct către locul de consum,
fără a se constitui stocuri, fluxul se numeşte întins. Într-o situaţie inversă fluxul se numeşte
stocat. Dacă producţia decide cantitatea mărfii transportate fluxul se numeşte împins.
Dimpotrivă, dacă consumatorul decide cantitatea mărfii transportate şi produse fluxul se numeşte
tras.
În funcţie de rolul asumat de logistică, fucţia acesteia poate evolua de la nivel strategic, la
cel tactic şi operaţional. Ţinînd cont de acestă evoluţie a funcţiei se poate accentua logistica de
pilotare (conducere), care are în vedere nivelul strategic şi cel tactic şi de logistica operaţională,
preocupată de realizarea în cadrul întreprinderii a mijloacelor necesare activării fluxurilor:
manipulare, ambalare, stocare, transport, etc.
1.2 Concurenţa. Noţiuni şi tipuri
Complexul legăturilor în care intră un agent economic în lupta pentru crearea, menţinerea
sau mărirea avantajului sau faţă de ceilalţi agenţi economici cu care îşi dispută fie resursele, fie
clienţii, fie una şi alta, constituie sistemul relaţiilor de concurenţă. [ 1]
Manifestarea concurenţei este expresia gradului de dezvoltare şi liberalizare economică,
de aceea intesitatea şi forma ei este diferită de la o etapă la alta, de la un domeniu la altul, în
funcţie de raportul dintre cerere şi ofertă, reflectînd în general măsura în care societatea este
capabilă să stimuleze creativitatea agenţilor economici, asigurînd funcţionalitatea normală a
sistemului economic. În domeniul firmelor de logistică ea manifestîndu-se destul de frecvent în
ultimul timp, astfel creînd un mecanism concurenţial corespunzător şi dovedind raţiunea dea fi,
de a servi consumatorul la cel mai înalt nivel posibil.
Adeseori, concurenţa este privită ca o rivalitate sau o întrecere într-un anumit domeniu de
activitate. Ea reprezintă o rivalitate comercială, lupta dusă cu mijloace economice între
industriaşi, comercianţi, monopoluri sau ţări, pentru acapararea pieţei, desfacerea unor produse
sau obţinerea unor cîştiguri mai mari.
Potrivit unei definiţii mai cuprinzătoare din domeniul juridic, prin concurenţă se înţelege
lupta dusă atît pe plan naţional, cît şi internaţional, între firmele capitaliste de producţie,
comerciale, bancare, în scopul realizării unor profituri cît mai mari, ca urmare a acaparării unor
segmente tot mai largi de piaţă şi, în consecinţă, a sporirii volumului de afaceri.

14
 Deoarece concurenţa se manifestă, atît pe plan naţional, cît şi internţional, ea a fost
definită şi reglementată de către OECD, organism internaţional ce militează pentru crearea unui
climat economic şi de afaceri optim pentru statele membre, astfel: ,,concurenţa exprimă situaţia
de pe o piaţă în care firmele se luptă în mod independent pentru a cîştiga clientela
cumpărătorilor, în scopul de a atinge un obiectiv economic, cum ar fi profitul. Această rivalitate
poate să se refere la preţuri, calitate, servicii sau combinaţii ale acestora sau altor factori pe care
clienţii îi primesc”. [ 23 ]
Competiţia este un mijloc eficient de a elimina profiturile excendentare realizate de către
unii agenţi economici, de a aloca resursele pentru anumite utilizări necesare societăţii, dea
determina firmele să producă bunuri de calitate sau să presteze servicii de calitate la costuri
reduse şi în cantităţi dorite de consumatori. De aceea competiţia trebuie văzută ca un proces
dinamic şi benefic asupra economiei în ansamblu.
Avantajele certe ale concurenţei:
 repartizarea echilibrată a veniturilor, ceea ce conduce la maximizarea profitului;
 folosirea eficientă a resurselor;
 oferirea unei game largi de produse şi servicii de calitate superioară;
 promovarea inovaţiei tehnice, ceea ce contribuie la reducerea costurilor pe termen lung;
Cele două tipuri principale de concurenţă existente în literatura clasică sunt: concurenţa
perfectă şi concurenţa imperfectă.
Concurenţa perfectă apare atunci cînd sunt îndeplinite simultan următoarele condiţii:
 transparenţa perfectă a pieţei, presupune ca deciziile agenţilor economici să fie luate în
condiţii de informare perfectă, informaţiile fiind referitoare la calitatea şi natura produselor şi
asupra preţului;
 mobilitatea perfectă a factorilor de producţie, ceea ce face să nu existe limite tehnice,
economice, juridice în calea orientării libere şi naturale a acestora spre domeniile unde sunt
folosiţi cu cea mai înaltă eficienţă.
Într-o altă ordine de idei, apare concurenţa imperfectă, care este caracteristică pieţelor
reale şi care prezintă următoarele forme:
 monopolul se caracterizează prin existenţa unui singur producător al unui bun omogen care
se confruntă cu o infinitate de cumpărători existenţi pe piaţă;
 concurenţa monopolistă este una dintre cele mai răspîndite forme ale concurenţei imperfecte,
considerîndu-se că reuşeşte să combine atributele monopolului, ca de exemplu, puterea de
piaţă, cu atributele concurenţei perfecte şi anume, inexistenţa supraprofiturilor;
 oligopolul se caracterizează prin existenţa unui număr mic de întreprinderi ce produc bunuri
similare sau diferite, între ele se pot stabili înţelegeri din timp în privinţa preţurilor.

15
 În domeniul prestării serviciilor logistice, concurenţa se evidenţiază în mod diferit, astfel
că poate fi directă, care apare între întreprinderile ce oferă bunuri sau prestează servicii identice
adresate aceleiaşi categorii de nevoi ale consumatorului; sau indirectă, firme care prestează
servicii sau realizează produse diferite să satisfacă aceleaşi nevoi sau nevoi diferite. Mai putem
evidenţia aici şi concurenţa formală, care apare întreprinderile care oferă produse destinate să
satisfacă aceeaşi nevoie.
Din punct de vedere comercial, concurenţa prezintă două forme:
 concurenţa loială, se desfăşoară în cadru legal, avînd ca bază perfecţionarea propriei
activităţi a agenţilor economici;
 concurenţa neloială, care nu respectă reglementările din domeniul concurenţei, din dorinţa
de a cîştiga prin orice mijloc piaţa şi prejudiciind activitatea competitorilor.

1.3. Calitatea serviciilor. Noţiuni şi tehnici.

Calitatea reprezintă ansamblu de caracteristici ale unei entităţi care conferă acesteia
aptitudinea de a satisface necesităţi explicite şi implicite. O definiţie mai relativă, a spus Garvin:
,,Calitatea este absolută şi universal recunoscută. Adevărata calitate nu poate fi definită precis,
însă poate fi recunoscută doar prin experienţă.”
Calitatea îşi va afla concretizarea practică în momentul în care toţi cei care îşi dau aportul
la realizarea ei se vor pune de acord în timp şi spaţiu;în cadrul unui sistem persoanele chemate la
realizarea calităţii pot fi:
 Inspectorul, care va defini calitatea în funcţie de caracteristicile măsurabile şi care este
chemat să sorteze practic produsele sau serviciile în clase diferite;
 Utilizatorul, care va defini calitatea în funcţie de măsura în care aceasta vine să răspundă
necesităţilor sale;
 Cumpărătorul, care în multe cazuri poate fi diferit de utilizator, apreciază calitatea din punct
de vedere de preţ sau utilitate;
 Distribuitorul, care va defini calitatea în funcţie de aceleaşi caracteristici măsurabile ale
produsului sau serviciului cu accent deosebit pe timpul de livrare;
 Producătorul, va privi calitatea cu o percepţie mai amplă pornind de la costuri minime de
producţie şi finalizînd cu procese mai greu de cuantificat, dar care îşi vor pune amprenta pe
calitatea finală.
Marketingul în industria serviciilor, în ultimii zece ani, a devenit din ce în ce mai
important. Caracteristicile particulare care diferenţiază serviciile de produse sunt:
intangibilitatea, inseparabilitatea, perisabilitatea şi varietatea.

16
 Intagibilitatea – o persoană nu poate vedea, auzi, atinge sau mirosi un serviciu. Astfel,
valoarea adevărată a serviciilor nu poate fi evaluată de client înainte de cumpărare, ci numai
după cumpărare, atunci cînd foloseşte serviciul respectiv şi îi sesizează beneficiile. Pentru
achiziţionarea serviciilor clientul are nevoie de încredere şi siguranţa în cel care îl asigură.
Inseparabilitatea – produsele pot fi ambalate, depozitate, însă serviciile nu pot fi stocate
în vederea unui viitor consum, ele sunt produse şi consumate pe loc.
Perisabilitatea – cum serviciile sunt produse şi vîndute în acelaşi timp, ele nu pot fi
depozitate pentru viitor. Este important să existe un canal simplu de distribuţie astfel încît
serviciul să fie produs la cerere.
Varietatea – serviciile pot fi variate. Calitatea serviciior depinde de cine le asigură, cînd,
unde şi la timpul necesar pentru asigurarea serviciului.
Schemele promoţionale în sfera serviciilor ridică o problemă: consumatorii sunt mai puţin
dispuşi să-şi schimbe preferinţele pentru o reducere temporară sau pentru o ofertă specială.
Astfel, se formează încurajarea clienţilor existenţi (aceasta fiind maniera cea mai ieftină şi mai
eficientă de a face afaceri), însă este mai greu în atragerea de noi clienţi. În mod obişnuit,
furnizorii de servicii se concetrează asupra problemelor pe care le identifică la concurenţi.
Nivelul serviciilor reprezintă gradul de satisfacere a nevoilor consumatorului. Deciziile
legate de nivelul serviciilor depinde de factorii economici, în special, şi de percepţia valorică a
clientului. De aceea clinţii vor fi în general dispuşi să plătească mai mult pentru un anumit
serviciu aşteptîndu-se ca preţul să fie expresia calităţii; cîteodată, însă, apare dezamăgirea
ulterioară.
Cel mai important punct care trebuie să-l aibă companiile prestatoare de servicii, în
contextul existenţei unei concurenţe severe şi, totodată, făcînd faţă şi schimbărilor neaşteptate,
este indentificarea cu acurateţe a nevoilor pieţei şi alegerea unei poziţii strategice pe această
piaţă, care să fie compatibilă cu propriul lor management.
Departamentului de marketing îi revine un rol important în promovarea imaginei unei
companii. Pentru a beneficia de fidelitatea clienţilor, companiile se vor orienta în analiza corelată
a factorilor de influenţă a comportamentului acestora, dar nu va omite monitorizarea
comprtamentului concurenţei. Astfel, se vor identifica serviciile altor companii concurente,
obţinîndu-se informaţii referitoare la caracteristicile şi caliatatea serviciilor oferite, mixul de
marketing, standartul de serviciu asigurat clientului, preţul, modalităţile de sponsorizare şi orice
companie de reclamă şi promovare pe care le desfăşoară.

17
 CAPITOLUL II
PROIECT DE LICENŢĂ. DIAGNOSTICUL ECONOMICO-MANAGERIAL AL
FIRMELOR DE LOGISTICĂ

2.1.Diagnostica de cercetare fundamentală al firmelor autohtone de logistică şi mecanismul

concurenţial dintre acestea. Calitate la un preţ corect.
Procesul apariţiei transporturilor ca ramură distinctă a economiei naţionale a început la
şfîrşitul sec. XV-lea şi s-a desfăşurat o dată cu revoluţia industrială. Pînă la începutul sec. al
XIX-lea transportul se făcea numai pe căi de comunicaţie terestre şi pe căi navigabile.
Transportul feroviar, auto, maritim, aerian, reprezintă un domeniu important al activităţii
economico-sociale prin intermediul căruia se realizează deplasarea sau strămutarea în spaţiu a
bunurilor şi persoanelor cu scopul satisfacerii intereselor materiale şi spirituale ale societăţii
omeneşti.
În literatura de specialitate se utilizează diferite criterii pentru clasificarea tipurilor de
transport sau a tipurilor contractului de transport.
Printre criteriile de clasificare, cea mai răspîndită clasificare a tipurilor de transport este
fundamentată pe tipul mijlocului de transport folosit. Astfel, în funcţie de tipul mijlocului de
transport, deosebim următoarele tipuri:
 Maritim;
 Aerian;
 Fluvial;
 Auto;
În conformitate cu Legea Republicii Moldova cu privire la transporturi din 1997 este dată
noţiunea fiecărui tip de transport sus numit, conform art. 15. [ 30 ]
Art. 16 din legea dată caracteristica transportului feroviar – în sistemul transportului
feroviar intră întreprinderile transportului feroviar care efectuează transportul de călători,
mărfuri, bagaje, materialul rulant, care le aparţine, liniile ferate de comunicaţie, precum şi
întreprinderile industriale, de construcţie, de comerţ şi de aprovizionare, instituţiile de
învăţământ, organizaţii de cercetări ştiinţifice, de proiectare şi de construcţie de obiecte de
menire socială şi alte întreprinderi şi organizaţii care asigură funcţionarea ritmică a transportului
feroviar şi dezvoltarea lui.
Transportul aerian este definit în art. 18 al legii sus numite ca – aici intră întreprinderile
ce efectuează transportul aerian de călători şi mărfuri, aerofotografieri, lucrări agricole speciale,
precum şi aeroporturile, aerodromurile, aerocluburile, mijloace de transport, sisteme de comandă

18
al traficului aerian, atelierile de reparaţie a aviaţiei civile, instituţiile de învăţământ, alte
întreprinderi, organizaţii care asigură funcţionarea transportului aerian.
Transportul naval, art. 19 al Legii nr. 1194 din 1997. În sistemul transportului naval
intră întreprinderile transportului naval care efectueză transportarea de călători, mărfuri, porturile
şi debarcările navale, şantierele de reparaţii navale, întreprinderile de telecomunicaţii,
construcţii, plantaţiile de întărire a malurilor, indicatoarele de nave de pe maluri, obiectele de
menire socială, alte întreprinderi, organizaţii care asigură funcţionarea transportului naval.
Un alt tip de transport este transportul auto, ce îşi găseşte consacrarea în legea sus
numită, art. 17 – transportul auto efectuează transportarea călătorilor, mărfurilor, materialul
reluant care le aparţine, întreprinderile de repearaţie a automobilelor şi de recondiţionare a
anvelopelor, întreprinderile de transport şi expediere, precum şi autogările şi spaţiile auto,
organizaţii de reparaţie şi construcţie, instituţiile de învăţământ, alte întreprinderi şi organizaţii
care asigură funcţionarea transportului auto.
În afara de aceste tipuri de transport Legea RM nr. 1194 din 1997 mai menţionează
transportul urban electric şi prin conducte.
Art. 20 al Legii RM nr. 1194/1997 defineşte transportul urban electric ca transport care
efectuează transportul de călători şi mărfuri, materialul reluatn, linii de troleibuze, depourile de
reparaţii şi exploatare, încăperile de servicii, calea ferată funiculară, telefericele, atelierele de
reparaţie a materialului rulant şi de producere a pieselorde schimb, instalaţiile gospodăriei
energice şi de telecomunicaţie, instalaţiile de aprovizionare, instituţiile de învăţământ, instituţiile
de cerecetări ştiinţifice, de proiectare şi construcţie, alte întreprinderi şi organizaţii ce asigură
funcţionarea transportului urban electric. Iar în art. 21al acestei legi este menţionat şi transportul
prin conducte.
Serviciile logistice la oricare întreprindere se integrează în acţiunile sale su alte
subdiviziuni: secţia de planificare, secţia de producere, secţia finanţe, secţia contabilităţii şi de
control. Astfel, controlul asupra cheltuielilor legate cu realizarea producţiei, inclusiv cheltuielile
pentru transport, depozitarea, serviciile logistice se efectuează de către serviciile de finanţe. Pe
de altă parte, asigurarea activităţii lofistice cu acte normative şi juritice se efectuează de serviciul
logistic împreună cu serviciul de drept.
Pentru întreprinderile mari, care funcţionează o perioadă îndelungată, se elaborează un
program eficient pentru realizarea conceptului logistic, care conţine mai multe sarcini:
a) Atribuirea logisticii cu funcţii de control pentru realizarea unor operaţiuni de activitatea a
întreprinderii;
b) Atribuirea serviciilor logistice cu drepturi şi responsabilitate în dirijarea cu funcţiile
întreprinderii.

19
 Logistica în sfera planificării manifestă influenţa şi asupra producerii şi tehnologiei
reţelei de depozite, prelucrării încărcăturilor în depozit, selectării utilajului, modelul
transportării; în domeniul marketingului logistica determină canalele de distribuţie, scopurile
deservirii consumatorilor; finanţarea şi administrarea sunt legate cu elaborarea sistemului
informaţional, controlul asupra dirijării stocurilor şi cheltuielilor în buget.
Conexiunea logisticii cu funcţia de planificare în cadrul întreprinderii este legată de
faptul că planificarea producţiei depinde de livrarea la timp a materiei prime, materialelor, de
cantitatea şi calitatea semifabricatelor.
Conexiunea logisticii cu sfera de producţiei se efectuează în două direcţii:
1.Producţia trebuie să completeze regulat stocurile producţiei finite în sistemul distribuţiei
pentru satisfacerea cerinţelor spontane, indiferent de faptul, ce fel de producţie este aceasta:
standartă, modificată sau specială.
2.Producţia depinde de sistemul asigurării materiale cu materie primă, materiale, articole de
completare într-o cantitate determinată şi de calitatea necesară.
În condiţiile contemporane, mediul logisticii prezintă un factor deşi nu unic, însă
important în amplasarea întreprinderii cînd se ia în consideraţie starea infrastructurii producerii.
Procesul producerii nu poate decurge cu succes în condiţiile de izolare a pieţei. În realitate
adoptarea deciziilor conducătorului în sfera producerii depinde de starea sistemului de distribuţie
fizică, care prezintă veriga de legatură dintre marketing şi producţie. De starea logisticii depinde,
în ce măsură întreprinderea va menţine cu succes echilibrul dintre producţie şi realizare.
Amplasarea nestabilă, necoordonată a comenzilor mijlocită de sistemul de distribuiere, provoacă
cheltuieli nedorite în procesul de producţie. Unele companii iau ca regulă, menţinerea nivelului
stocurilor depozitate ale producţiei finite, în corespundere cu nivelul realizării, de exemplu, o
rezervă de 30-45 zile. Acest fapt e costisitor, în special pentru acele întreprinderi, vînzarea
producţiei cărora posedă devieri de scurtă durată.
Conexiunea logisticii cu alte sfere ale businessului presupune interacţiunea cu diverse
tipuri de management. În cazul companiilor de transport, interacţiunea logisticii cu mangementul
operaţional se analizează din două părţi:
a) Din poziţia logisticii în interiorul sferei de producţie
b) Din poziţia logisticii externe în baza dirijării cu funcţiile de bază a logisticii, inclusiv
distribuţia producţiei finite.
O mare însemnătate are dirijarea cu achiziţiile resurselor materiale care se bazează pe
conceptul ,,exact în termen” şi minimizarea cheltuielilor stocurilor de resurse materiale la
producător. Responsabilitatea pentru menţinerea nivelului optimal al stocurilor de resurse
materiale este transferată serviciului logistic.

20
 Un rol deosebit îl ocupă serviciul logistic, care a devenit un element de bază în formarea
strategiei de marketing la întreprindere în condiţiile luptei concurenţiale. Avantajele în acordarea
serviciilor prevăd:
a. acordarea unui număr mare de servicii;
b.sporirea calităţii acestora în procesul lansării mărfii pe piaţă;
c. în reparaţia şi asigurarea consumatorului mărfii cu piese de schimb restituirea garantată a
mărfurilor.
Gestiunea logistică trebuie să garanteze calitatea şi siguranţa livrărilor, să menţină nivelul
stocurilor şi de asigurarea cu piese.
Lupta concurenţială influenţează interacţiunea logisticii cu managementul investiţional şi
inovaţional, întrucît acest fapt determină interesele reciproce în politica tehnică şi tehnologică.
Investiţiile în achiziţionarea utilajului, mijloacelor de transport, tehnicii de calcul lărgesc
posibilităţile utilizării abordării logistice pentru luarea deciziilor eficiente, deaceea fiecare
întreprindere devine concurent prin simplu fapt de a face ceva vizibil şi eficient.
Interacţiunea logisticii cu infrastructura întreprinderii include în sine relaţiile logistică şi
managementul general, finanţe, contabilitate şi audit, dirijarea cu calitatea. Interacţiunea cu
finanţele are loc în viteza de rotaţie a fondurilor circulante. Astfel, eficienţa deciziilor logistice
privind dirijarea cu stocurile este legată direct cu accelerarea capitalului circulant şi cu eliberarea
mijloacelor financiare pentru investirea în sfera producţiei sau serviciilor. Această conexiune
este legată prin faptul, că activitatea întreprinderii în domeniul dirijării cu fluxurile materiale
necesită cheltuieli financiare. Serviciul logistic este în legătură directă cu secţia de finanţe,
deoarece în procesul determinării volumului stocurilor de mărfuri serviciul logistic trebuie să
ţină cont de posibilităţile financiare ale întreprinderii.
Analiza gradului de integrare financiară a Republicii Moldova a reliefat cele mai importante
surse pentru generarea influxurilor financiare, care sunt: activităţile de export, migraţia forţei de
muncă, activitatea investiţională şi contractarea împrumuturilor din exterior.
Conform datelor, prezentate de Banca Naţională a Moldovei, cele mai atractive sectoare
ale economiei naţionale, din punct de vedere al atragerii influxurilor de ISD, sunt: energia
electrică, apa şi gazele – 26,8%; industria prelucrătoare – 22,4%; activităţi financiare -19,6%;
comerţul cu ridicata şi amănuntul – 15,2%; tranzacţiile imobiliare, închirieri şi activităţi de
servicii prestate întreprinderilor – 6,35%; transporturi şi comunicaţii – 4,8% şi construcţii –
0,73.Cel mai sporit volum al producţiei este generat de industria prelucrătoare, care a constituit,
în anul 2008, 22,38% din PIB sau 32 mln. [ 28 ]

21
 Astfel, transporturile ocupă cel din urmă loc, deci accentuarea performanţelor financiare
este necesară, întrucît măsurarea performanţelor logisticii se bazează pe utilizarea unor indicatori
de tipul eficienţei activelor, valorii adăugate, costurilor.
Liberalizarea circulaţiei fluxurilor de capital este una din prevederile menţionate în
directivele UE, iar Republica Moldova, în procesul implementării aquis-ului comunitar în
promovarea politicilor financiare şi economice, şi-a asumat abolirea unor restricţii în faţa
operaţiunilor de capital străin.
O deschidere prematură a contului de capital ar putea să genereze o criză financiară, dacă
alte criterii macroeconomice nu sunt îndeplinite. Într-o economie mică deschisă, cum este cea a
Republicii Moldova, nivelul ratei globale a dobânzii joacă un rol enorm în fenomenele ce vor
apărea pe piaţa valutară internă (în condiţiile contului de capital liberalizat). Astfel, poate exista
pericolul ca fluxurile de fonduri speculative externe să profite de diferenţialul ratei dobânzii,
permiţându-le, astfel, investitorilor străini să exploateze oportunităţile de arbitraj. Acest fapt ar
face ca economia Republicii Moldova să devină o potenţială ţintă pentru speculatori, datorită
nivelului ridicat al ratei reale a dobânzii. Pentru a evita astfel de probleme, BNM poate
implementa cu succes măsurile de salvgardare, indicate în Legea privind reglementarea valutară,
de a reţine, pe termen de maxim 6 luni, o parte din sumele, depuse de persoanele străine în
băncile autohtone. Republica Moldova, făcând parte din cadrul ţărilor în tranziţie mai puţin
dezvoltate, ar putea lua în calcul posibilitatea aplicării unor măsuri selective de control al
capitalului. Atractivă, în special, după modelul chilean, ar fi obligativitatea unor rezerve
neremunerate pe termen scurt pentru orice intrare de capital, care să favorizeze investiţiile pe
termen lung în detrimentul finanţărilor pe termen scurt. De asemenea, Republica Moldova
trebuie să posede instrumente de prevenire a unor posibile speculaţii asupra monedei naţionale.
Astfel, în condiţiile contului de capital liberalizat, se consideră oportună constituirea unui set de
controale asupra ieşirilor bruşte şi masive de capital, chiar dacă astfel de controale nu ar ajunge
să fie aplicate vreodată, este vorba, în principal, de a da un semnal credibil.
Intervenţia statului ar putea contribui la creditarea unor sectoare slab dezvoltate, cu acces
limitat la resursele creditare şi nu prezintă interes pentru băncile comerciale. Unele proceduri,
care, vor găsi utilitate în Republica Moldova, sunt:
1. Acordarea garanţiilor din partea statului pentru creditele contractate de companiile
exportatoare, precum şi pentru asigurarea riscurilor invocate de astfel de operaţiuni. Pentru
dobândirea garanţiei sunt eligibile, în special, activităţile desfăşurate în sectoarele/domeniile,
cuprinse în Strategia Naţională de Export şi care nu sunt obiective complexe sau produse cu
ciclu lung de fabricare.

22
Această măsură, de asemenea, ar putea susţine producătorul autohton în decizia sa de valorificare
a exporturilor pe alte pieţe, spre exemplu, pe pieţele emergente, unde marjele de câştig sunt mai
mari, dar şi riscurile sunt mai majore.
2. Subvenţionarea dobânzii la creditele contractate. Guvernul trebuie să ofere subvenţii la
dobândă doar pentru creditele, contractate de întreprinderile mici şi mijlocii, pentru susţinerea
investiţiilor în tehnologii, în protecţia mediului, în creşterea competitivităţii IMM-urilor, pentru
cercetare şi dezvoltare sau calificarea forţei de muncă. [ 29 ]
Dezideratul Guvernului Republicii Moldova pentru dezvoltarea comerţului exterior prin
atragerea investiţiilor străine trebuie să presupună întreprinderea unui şir de acţiuni prioritare:
perfecţionarea cadrului de politici în atragerea investiţiilor; promovarea investiţiilor în
infrastructură; dezvoltarea sferei de export a mărfurilor şi serviciilor şi anume a regimurilor
comerciale preferenţiale; deetatizarea şi perfecţionarea gestionării patrimoniului public;
dezvoltarea pieţei financiare; dezvoltarea zonelor economice libere şi crearea parcurilor
industriale. Totodată, ţinând cont de proporţiile economice mici ale ţării noastre, marii investitori
străini vor manifesta interes mai curând pentru proiectele investiţionale, orientate spre exportul
producţiei finale. De aceea, eforturile statului, prin intensificarea lucrului diplomaţiei, trebuie să
fie accelerate în vederea asigurării accesului pe pieţele de desfacere externe.
Serviciile de transport au o importanţă cu totul deosebită în intesifecarea concurenţei pe
piaţă. Aceasta datorită unor aspecte precum rolul transprtului în facilitarea accesului unor
produse pe anumite pieţe, unele aflate fizic la distanţe relativ mari faţă de furnizor, activitatea
mai mare a celor mai multe produse importate, transportate de la locul de origine şi pînă la client.
În practică există chiar situaţii cînd, în pofida costurilor de transport relativ ridicate, datorate
distanţelor mari de parcurs, în condiţiile în care serviciile de transport se îmbunătăţesc, costul
plasării marfurilor aduse de la distanţe mari este competitiv în raport cu cel al produselor oferite
pe piaţă.
Un factor important al rolului transporturilor în activitatea firmei îl reprezintă impactul
acestora asupra celorlalte componente ale activităţii logistice şi avem aici în vederea
achiziţionarea de mărfuri, stocajul, sortarea şi ambalarea, toate acestea privite ca subsisteme ale
sistemului logistic, în centrul căruia se poate situa subsistemul transporturi. Un nsistem eficient
de transport poate conduce la diminuarea atît a stocurilor de bază, cît şi a celor de siguranţă, dar
şi la reducerea numărului de depozite, care însă trebuie să fie amplasate cît mai aproape de
pieţele ţintă.
Companiile de logistică din Republica Moldova sunt nevoite să suporte mai multe
cheltuieli aferente unităţii, conform contabilităţii acestea nu trebuie să fie mai mari decît
veniturile. Corelaţia dintre venituri şi cheltuieli constă în special, în faptul că efectuarea

23
cheltuielilor determină realizarea unui venit şi invers. Ca exemplu, poate fi una din cele mai
cunoscute firme autohtone de transport MOVERS-AUTO SRL. Această analiză reprezintă o
primă etapă de formare asupra dinamicii cheltuielilor. În acest scop se utlizează indicatorul
cheltuielilor la o mie de lei venituri care determină ca raport între cheltuielile totale şi venituri.
Tabelul 2.2 Situaţia cheltuielilor şi veniturilor după destinaţia lor [elaborat de autor]
Nr. Indicatori Perioada- Perioada Curentă
Precedentă prevăzută Realizat

1. Cheltuieli de exploatare 1471718103 1695767000 2077305825

2. Cheltuieli financiare 9244715 - 2275614

3. Cheltuieli excepţionale 1772290 - 1130162

TOTAL CHELTUIELI 1482735108 - 2080711601

4. Venituri exploatare 1477364440 1695767000 2074620946

5. Venituri financiare 3852311 - 3160179

6. Venituri excepţionale 1518358 - 2930476

TOTAL VENITURI 1482735109 - 208071101

7. Chelt.la 1000 lei venituri - - -

7.1 Din exploatare 996,18 - 1001,29

7.2 Financiare 2379,78 - 720,09

7.3 Excepţionale 1167,24 - 385,66

TOTAL 1000 1000 1000

Concurenţa este atît o competiţie, cît şi o cooperare în care fiecare acţionează din interes
propriu. Pe piaţă, relaţiile dintre agenţii economici sunt extrem de numeroase şi diverse, dar la
bază lor sunt propriile interese, pe care nu şi le-ar putea realiza altfel. Nimeni nu ar putea vinde
dacă nu ar avea cumpărători cărora să le convină calitatea, condiţiile de livrare şi de plată
propuse de vănzător şi nimeni n-ar putea cumpăra dacă n-ar exista vînzători care să ofere mărfuri
la preţuri şi calitatea convenabilă. Nevoia de a-şi satisface interesele personale îi determină pe
agenţii economici să se ,,caute” reciproc, să colaboreze, să-şi cunoască şi să-şi realizeze
obiectivele. Faptul că interesele fiecăruia sunt specifice, dar nu pot fi realizate decît prin
intermediului relaţiilor cu ceilalţi, face din aceste relaţii baza mecanismului concurenţial: fiecare
este în competiţie cu ceilalţi pentru a-şi realiza interesele, dar trebuie să şi coopereze, pentru că
24
depind unii de alţii. De aceea, agenţii economici sunt într-o competiţie permanentă pentru a-şi
găsi parteneri de interese şi a dezvolta relaţiile adecvate realizării lor.
Virtuţiile concurenţei şi potenţialul de progres al acesteia sunt puse al acesteia sunt puse
în evidenţă prin modelul teoretic al concurenţei. Acesta se bazează pe o serie de caracteristici,
care depind mult de activitatea unei companii:
 atomicitatea pieţei, situaţie în care agenţii cererii şi ofertei sunt numeroşi şi fiecare are o
forţă economică redusă, astfel că niciunul nu poate să exercite un efect semnificativ asupra
cererii, ofertei şi preţului;
 omogenitatea perfectă a bunurilor marfare, ceea ce înseamnă că toate bunurile de acelaşi
fel sunt perfect identice, indiferent de producătorul de la care provin;
 transparenţa pieţei care presupune că informaţiile privind piaţa sunt corect cunoscute de toţi
agenţii economici, astfel încît ei pot lua cele mai bune decizii;
 libertatea de a intra şi de a ieşi de pe piaţă oricărui bun, exclusiv pe criterii de eficienţă
economică;
 la modificarea preţului şi a cererii ofertei, oferta se adaptează spontan reflectînd schimbările
pieţei;
 mobilitatea perfectă a factorilor de producţie care constă în capacitatea acestora de a se
deplasa în mod liber şi oricînd de la o firmă la alta şi de la o piaţă la alta, ceea ce
influenţează mărimea ofertei.
Piaţa cu concurenţă perfectă tinde în mod natural spre echilibru, spre o situaţie în care
cantităţile oferite sunt egale cu cele cerute şi ala care se ajunge prin oscilaţiile preţului; cînd
acesta creşte, este stimulată oferta şi decurajată cererea, iar cînd scade, este stimulată cererea şi
descurajată ofertă, astfel încît acestea să se apropie şi să tindă spre egalizare. Dar realitatea este
cu totul alta. Astfel, nu doar în domeniul logistic, dar şi în celelate sfere economice, indiferent de
zona, apar acţiuni individuale, ce determină sau influenţează preţul şi cantitatea tranzacţionată,
adică concurenţa imperfectă. Fiecare tip de piaţă reală, cu concurenţă imperfectă, rezultă din
intersecţia unei linii şia unei coloane şi depinde de numărul şi forţa economică a agenţiilor
cererii şi a ofertei care participă la tranzacţii. Pe pieţele imperfecte cei puţini au forţă economică
ridicată şi implicit poate influenţa piaţa.
Teoretic, intangibilizarea serviciilor determină existenţa unei concurenţe ,,pure”, firmele cu
acelaşi profil oferind servicii identice aceloraşi consumatori. Practic însă, rigiditatea ofertei şi
modul specific în care se realizează contactul cu clientul conferă concurenţei trăsături imperfecte
mult mai pronunţate decît în cazul mărfurilor. Pe piaţa din Republica Moldova activează mai
multe firme de transport care concurează între ele, calitatea serviciilor fiind cel mai competitiv
avantaj. Iată cîteva dintre ele:

25
1) FORTENES SRL - transporturi, intermedieri auto/case expediţie, închirieri autovehicule,
ambarcaţiuni, aeronave;
2) GLOBAL TRANZIT SRL - service auto-camioane, autobuze, autocare, servicii conexe
transporturi;
3) AMELAND SRL - transport internaţional de mărfuri şi servicii de logistică;
4) SERGEAL-AUTO SRL - transport internaţional de mărfuri, service-autocamioane, autocare,
autobuze;
5) CIDANIR BIZ SEL - intermedieri auto/case de expediţii, servicii coneze transporturi;
6) AEROPORT CATERING S.A. - transport aerian, livrarea alimentelor;
7) BEALI SRL - transportare auto a încărcăturilor, servicii de transport;
8) MOVERS-AUTO SRL - servicii de transport internaţional;
9) ETALON TRANS - transport şi expediţii. [ 25 ]
Astfel, cîteva dintre acestea pot fi comparate analizînd punctele lor tari şi slabe:
Tabelul 2.4 Puncte tari şi slabe ale firmelor de transport [elaborat de autor]

FIRMA PUNCTE TARI PUNCTE SLABE

GLOBAL TRANZIT Piaţa de desfacere asigurată Întreruperi în activitatea de

SRL aprovizionare
AMELAND SRL Flux de prestaţie fără întreruperi Utilaje cu grad înalt de uzură

AEROPORT personal calificat, organizarea Investiţii slabe

CATERING S.A corespunzătoare a conducerii
MOVERS-AUTO Gamă largă de servii, Informatizare slabă, fluctuaţia
SRL determinare personalului
unei poziţii superioare pe piaţa
ETALON TRANS Preţuri avantajoase, calitate Slaba activitate de reclamă şi
publicitate
FORTENES SRL Productivitatea muncii, Cheltuieli ridicate, nivelul
management performant costurilor nu sunt prevăzute

Economia de piaţă modernă se bazează pe conservarea principiului libertăţii de

concurenţă între cei care execută aceeaşi activitate, urmăresc acelaşi scop sau un scop
asemănător. Concurenţa este privită ca o condiţie şi o garanţie a progresului, deaceea se
consideră un fenomen poziti, mai ales pentru stabilirea preţurilor, care trebuie să satisfacă atît
producătorul cît şi consumatorul.
Coordonatele prin care se defineşte preţul în condiţiile concurenţiale sunt: [ 21 ]
26
 existenţa mai multor producători şi, respectiv cumpărători, condiţie care elimină posibilitatea
existenţei monopolului, monopsonului şi altor forme ale poziţiilor dominante pe piaţa
bunurilor şi serviciilor;
 existenţa diversificării sortimentale a unui bun omogen considerat condiţie, care dă
posibilitatea multiplelor opţiuni posibile din partea potenţialilor operatori economici şi cu
care producătorii sau distribuitorii intră în raportul economiilor de piaţă;
 decizia preţului să aparţină exclusiv agenţilor ecnomici neexistînd imixtiuni din partea
guvernului sau altor autorităţi;
 raţionamentele de fundamentare a deciziei să fie definite de cerinţele dezvoltării durabile a
întreprinderii implică obiectivele prezente şi viitoare ale întreprinderii interne şi externe în
mediul concurenţial
 organizarea pieţelor de desfacere ale bunurilor şi serviciilor trebuie să aibă ca obiectiv
îmbunătăţirea calităţii prestaţiilor către consumatori, fiind totodată bazată pe criterii de
eficienţă şi comportamente loiale faţă de concurenţi.
 manifestarea tendinţei de stabilizare a preţurilor, fenomen care demonstrează că exista şi se
manifestă celelalte laturi ale pieţei: oferta şi cererea şi condiţia concurenţei, care permit
echilibrarea lor prin intermediului preţului liber.
 bunăstarea consumatorilor finali, asigurată de existenţa cantitativă, calitativă şi structurală
bunurilor de pe piaţă, în concordanţă cu utulitatea recunoscută de însuşi consumatori, ale
căror preţuri pot fi absorbite de veniturile acestora.
În economia de piaţă deschisă, preţul concurenţial este un preţ de vînzare minim al pieţei.
Acţionînd asupra reducerii preţurilor, concurenţa contribuie la lărgirea pieţei prin creşterea
cantităţii cerute, devenind din ce în ce mai puternică cînd preţurile sunt mici. Deobicei, preţul de
concurenţă nu trebuie să fie un preţ de relevare şi să acţioneze ca barieră la intrarea în ramură
alături de producători. El trebuie să fie un preţ acoperit al costului.Cunoscînd condiţiile de
funcţionare a pieţei asigurate de transparenţa acesteia, fiecare agent economic, indiferent dacă e
din sfera transporturilor sau nu, este preocupat pentru conducerea activităţii sale, astfel încît să
fie cea mai competitivă şi eventual, cîştigul mai bun.
Problema concurenţei prezintă în primul rînd pentru producători, dar ea se manifestă şi
între consumatori. În funcţie de nivelul concurenţei, fiecare producător îşi poate orienta
producţia prin costurile de explorare urmărind permanent echilibrul dintre resurse şi cheltuieli.
Condiţiile de exercitare a concurenţei se referă la:
 Existenţa mai multor producători specializaţi în livrarea unui bun;
 Îndeplinirea cerinţelor de competitivitate a produsului respectiv, privind performanţa pe
aceeaşi piaţă;

27
 Individualizarea interesului de exploatare eficientă a capacităţii de producţie şi de utilizare
raţională a resurselor materiale, financiare şi umane;
 Automatizarea conducerii şi gestiunii prin preţul liber;
 Respectarea disciplinei legale comerciale şi fiscale;
 Devansarea sau cel puţin echilibrarea cererii de către ofertă.
Preţul depinde de punctul de intersecţie al curbei ofertei cu cea a cererii.Deoarece preţul
joacă un rol important în decizia cumpărătorului, în funcţie de modul în care se foloseşte un
mijloc de orientare a tranzacţiilor, se consideră că piaţa se echilibrează pentru preţul care permite
egalitatea dintre cantitatea cerută de consumatori şi cantitatea oferită de producători. Astfel,
preţul concurenţei constituie un rol de atracţie pentru orice client.
Principalii factori, care în opinia managerilor logistici, contribuie la succesul companiilor
de transport sunt buna planificare a traseului, personal calificat şi serviciile de calitate asigurate
clientelei.
Calitatea poate fi obţinută numai printr-o îmbunătăţire permanentă a întreprinderii şi a
personalului care trebuie să o perceapă ca pe o cultură a inovaţiei. Astfel, întreprinderile trebuie
să identifice, să organizeze şi să administreze reţeaua sa de procese şi interfeţele lor pentru a
putea obţine şi îmbunătăţi calitatea serviciilor. Acesta reprezintă un concept fundamental pe care
se bazează standartele din seria ISO 9000.
Standartele ISO 9001, ISO 9002, ISO 9003 definesc trei modele pentru asigurarea
externă a calităţii. Ele specifică cerinţele referitoare la sistemul calităţii, în vederea demonstrării
de către furnizor a aptitudinilor sale privind relizarea calităţii cerute şi în scopul evaluării acestei
aptitudini de către client sau o terţă persoană. Aceste standarte serversc ca referinţă pentru
certificarea sistemului calităţii. Majoritatea companiilor din Republica Moldova deţin certificate
de standartizare a calităţii, standarte uniforme, europene.
Competiţia implică calitate, un factor important în cadrul acesteia este selecţia ce se face
ţinînd cont de părerea clientului. De cele mai multe ori, el este cel care care decide asupra
succesului economic al produsului sau serviciului.
Obiectivele calităţii în cadrul firmelor logistice:
a) Conducerea trebuie să-şi definească obiectivele aferente elementelor-cheie ale calităţii cum
ar fi: aptitudini, performanţa, securitatea şi fiabilitatea.
b) Calculul şi evaluarea costurilor cu toate elementele şi obiectivele calităţii trebuie să fie
întodeauna consecutive importante cu scopul de a minimaliza pierderile datorate calităţii.
c) Sistemul calităţii trebuie să funcţioneze astfel încît să dea încrederea corespunzătoare că
sistemul este înţeles şi efecient.
d) Sistemul de conducere a calităţii trebuie să includă dispoziţii adecvate pentru identificarea,

28
 difuzarea, colectarea şi menţinerea corespunzătoare a tuturor documentelor şi înregistrărilor
calităţii.
e) Restructurarea trebuie să ţină seamă de necesitatea şi posibilitatea specializării interne şi
internaţionale.
Indiferent de profilul companiei, conducerea trebuie să-şi elaboreze şi să-şi declare
propria politică în domeniul calităţii. Aceasta trebuie să fie compatibilă cu celelale politici ale
companiei. Conducerea trebuie să-şi ia toate măsurile necesare pentru a asigura propria sa
politică. În funţie de condiţiile pieţei, se efectuează politica de calitate a produsului sau
serviciului: se planifică, se construieşte prin intermediului tuturor activităţilor implicate, se
îmbunătăţeşte continuu, se bazează pe existenţa procedurilor scrise şi a celorlale instrumente din
cadrul întreprinderii. De exemplu, o firmă acţionează prin publicitate pentru creşterea
dimensiunii, întărirea motivaţiei, a voinţei de cumpărare, informarea şi consolidarea poziţiei în
lupta concurenţială, sporirea şi atragerea puterii de cumpărare a clienţilor. Astfel, managementul
întreprinderii, în condiţiile tranzacţiei la economia de piaţă, capătă o dimensiune inovaţională.
Odată cu intesificarea ei, managerii găsesc soluţii la o gamă tot mai compleză de probleme şi să
exercite efecte pozitive asupra activităţii companiei. Între concurenţă şi creativitate există o
strînsă legătură. Concurenţa se poate dezvolta şi prin intermediul inovaţiilor şli dezvoltării
ştiinţifice, în timp ce intesificarea ei contribuie la stimularea creativităţii şi la crearea unui climat
inovaţional. Inovaţia crează un avantaj competitiv, atunci cînd o firmă descoperă o necesitate pe
piaţă sau serveşte un segment de piaţă pe care firmele concurente l-au trecut cu vederea.
Pe piaţa internaţională, firmele autohtone de transport se bazează pe o viziune strategică,
o politică de promovare a calităţii care presupune dezvoltarea unei imagini de succes, în care:
 cetăţenii, consumatorii şi clienţii sunt satisfăcuţi;
 personalul este bine instruit, motivat şi dezvoltat;
 companiile sunt conduse eficient;
 mediul înconjurător este respectat;
 resursele disponibile sunt bine utilizate;
 numarul locurilor de muncă este dezvoltat pe baza competitivităţii, inovaţiei şi creativităţii
generale.
În consecinţă, viziunea strategică contribuie la crearea unui punct de referinţă pentru a
face să fie atît continuitatea diferitelor dimensiuni ale calităţii pe piaţa internaţională şi legătura
dintre operatori şi autorităţile publice în mod specific, ea trebuie să stimuleze discuţiile ca şi
evoluţiile politice, ştiinţifice şi academice.

29
 Implementarea programului european de promovare a calităţii (EQPQ) este bazat pe o
strategie de acţiuni unificate şi coordonat la nivelele comunităţii, a diverşilor participanţi, atît
publici cît şi privaţi. EQPQ cuprinde trei orientări principale pentru intervenţie şi reflecţie: [ 15 ]
1) Să crească angajamentul şi motivarea dezvoltării capitalului uman şi să dea oamenilor o
responsabilitate majoră;
2) Îmbunătăţirea calităţii aparatului productiv european;
3) Să dezvolte coeziunea tuturor celor implicaţi în jurul imaginii şi culturii privind calitatea
propunerii.
Calitatea este o provocare pentru secolul XXI, deoarece prin calitate nu se înţelege doar
un set de specificaţii sau proceduri, co tot ceea ce este esenţial în creşterea valorii unui produs
sau serviciu. În actualele condiţii de concurenţă, rata inovaţiei de produse este atît de rapidă, încît
aproape înainte de lansarea serviciului sau produsului, apare următoarea generaţie de servicii şi
produse mai bune.
,,Competiţia implică calitate” reprezintă un concept care a marcat evoluţia societăţii
omeneşti în ultimele decenii. Analiza calitativă în cadrul oricărei întreprinderii propune evidenţa
furnizorilor ce fac faţă pieţei, cu o perspectivă mare de dezvoltare şi de fabricare de produse
inovatoare.
Rolul concurenţei poate fi apreciat prin efecte pozitive şi efecte negative, astfel:
Tabelul 2.4 Impactul concurenţei asupra dezvoltării economice[elaborat de autor]
IMPACTUL CONCURENŢEI ASUPRA DEZVOLTĂRII ECONOMICE

Efecte pozitive Efecte negative

1. Favorizarea reducerii costului de producţie 1. Concurenţa generează conflicte şi ciocniri

şi a preţului de vînzare, creşterea volumului de interese, care deseori se manifestă prin
şi calităţii. şantaje.

2. Şanse egale în desfăşurarea activităţii 2. Provoacă risipirea resurselor prin

economice şi obţinerea celui mai mare profit distrugerea bunurilor materiale ale
posibil. concurenţilor.
3. Stimulează inventarea noilor produse şi 3. Reducerea costurilor se face prin
ridicarea în permanenţă a calităţii acestora. folosirea unor produse dăunătoare sănătăţii,
prin degradarea mediului ambiant.

Există diferite descrieri ale calităţii transportului, derivate din cele ale unui serviciu.
Aceste definiţii, excesiv de generale, arareori permit măsurarea calităţii serviciului de transport
fără adaptări şi dezvoltări majore. Se întîlnesc diferite măsuri ale calităţii, dezvoltate de diferite

30
companii de transport. Aceste măsuri, devenind cantitative, nu maireflectă teoriile existente şi nu
sunt orientate spre aspectele pe care beneficiarii le consideră esenţiale. Dincolo de aspectele care
definesc esenţial calitatea, se poate pune în evidenţă şi o calitate de firmă (de prezentare sau de
reclamă), pe care consumatorul o percepe pe piaţă şi care-l orientează pe client către un serviciu
sau o societate. Sintetic, calitatea de prezentare se poate exprima, pentru serviciile oferite, prin:
timp de întârziere în satisfacerea cererii, situaţie financiară, nemulţumiri ale clienţilor
(reclamaţii, litigii) etc. O administraţie care are ca preocupare principală calitatea se
concentrează asupra activităţilor sale în aşa fel încât să evite erorile şi ineficienţa. Calitatea
activităţii este definită de clienţi. Este necesar, aşadar, să se identifice beneficiarii activităţii
desfăşurate şi cerinţele (exigenţele) lor, după care trebuie să se producă exact serviciul cerut, în
perioada de timp necesară, la cel mai mic preţ posibil. Îmbunătăţirea calităţii necesită adoptarea
unui set nou de valori însuşite de întregul personal, de atitudini şi comportamente de producţie
orientate către satisfacerea clienţilor. Scopurile largi ale aspectelor calităţii (de consum,
operaţional, conservaţional, ambiental) pot fi puse în conexiune cu proiectarea calităţii examinate
atât din punct de vedere al clientului, cât şi al resurselor furnizorului de servicii şi ale societăţii,
dar şi din punctul de vedere a mediului natural şi al calităţii vieţii.
Acţiunile managementului calităţii în transporturi se încadrează atât în managementul
strategic cât şi în cel operativ. Specificitatea constă în acele particularităţi ale ameliorării ofertei
(infrastructuri, mijloace de transport, echipamente) care presupun măsuri de mare amploare
tehnică şi financiară şi cu durate relativ însemnate de realizare. De aceea, soluţiile de creştere a
calităţii transporturilor trebuie să asigure corelaţii complexe între ofertele tuturor modurilor de
transport (aşa cum sunt făcute publice prin calitatea de prezentare) care împart aceeaşi piaţă. În
actuala piaţă concurenţială a transporturilor, multe companii oferă pe scară largă aceleaşi
servicii. Principalul factor de diferenţiere în faţa utilizatorului este, de cele mai multe ori,
calitatea acestor servicii. Calitatea activităţii este definită de clienţi. Este necesar, aşadar, să se
identifice beneficiarii activităţii desfăşurate şi exigenţele lor, după care trebuie să se producă
exact serviciul cerut, în perioada de timp necesară, la cel mai mic preţ posibil. Sistemul care
realizează un compromis între nevoile utilizatorilor de a beneficia de servicii de calitate şi
nevoile exploatanţilor de a realiza aceste servicii la un preţ redus este sistemul managerial al
calităţii. Acesta trebuie să-şi propună obiective pentru îmbunătăţirea calităţii, actualizate cu
regularitate, şi să stabilească anumite criterii de măsurare a progreselor obţinute, însuşite de toţi
cei care colaborează la realizarea lor. [ 26 ]
În stabilirea propriei strategii, o firmă de transport trebuie să se raporteze la cele mai
bune rezultate obţinute în ramura în care ea acţionează, proces cunoscut în literatura de
specialitate sub denumirea de “benchmarking”. [ 3 ]

31
Benchmarking-ul este o metoda care îi poate ajută pe managerii dintr-o firmă de transport să ia
decizii şi să aleagă strategia pe care o vor aplica. Acest proces implică compararea practicilor şi
procedurilor proprii cu cele mai bune din domeniu, cu scopul de a identifica acele căi prin care
firma poate face îmbunătăţiri. Ca urmare pot fi stabilite noi standarde şi obiective, care vor ajuta
la mai buna satisfacere a cerinţelor clienţilor privind calitatea serviciilor de transport şi preţul
acestora. Procesul de benchmarking poate oferi firmelor din ramura transporturilor posibilitatea
de a adăuga valoare clienţilor şi de a se distinge de concurenţi.
Definiţia care se dă benchmarking-ului comportă următoarele aspecte:
a) Un aspect formal, adică benchmarkingul este un proces continuu de măsurare a practicilor
concurenţilor sau a leaderilor din ramură.
b) Un aspect de lucru, în sensul că benchmarkingul constă în căutarea celor mai bune practici
care duc la rezultate superioare.
Benchmarkingul poate deveni un proces eficient de perfecţionare a funcţionării firmei de
transport în scopul obţinerii unor performanţe superioare şi presupune următoarele:
a) evaluarea propriei activităţi a fi rmei, adică identifi carea lipsurilor şi a punctelor forte în
scopul cunoaşterii acestora şi a orientării ei spre eliminarea lipsurilor;
b) cunoaşterea concurenţilor din ramura transporturilor în general şi a celor cu rezultate maxime
în special, întrucît numai prin comparare cu practicile folosite de aceştia o firmă poate lua
măsuri pentru îmbunătăţirea propriei avtivităţi şi obţinerea unor rezultate superioare;
c) încorporarea în cadrul propriei activităţi a celor mai bune practici din ramura transporturilor,
fapt pentru care ele trebuie identifi cate, copiate sau modifi cate de firma respectivă;
d) cîştigarea unei superiorităţi pe piaţa serviciilor de transport, ca urmare a investigării şi a
introducerii unor practici superioare în activitatea firmei.
Practica de comparare a rezultatelor obţinute între firmele care activează în domeniul
transporturilor sub forma benchmarking-ului constituie un proces dirijat de căutare şi stabilire a
unor standarde faţă de care activităţile fi rmelor pot fi comparate. Managerii unei firme de
transport pot opta pentru una din următoarele tipuri de benchmarking: [ 6 ]
1) Benchmarking intern: compararea la acelaşi tip de operaţii cu altele similare din aceeaşi
organizaţie. Benchmarking concurenţial: compararea specifică cu concurenţii asupra
produsului, metodei, proceselor. Pentru acest tip de comparaţie între douå societăţi direct
concurente, foarte des apare dificultatea de a obţine informaţii;
2) Benchmarkingstrategic: presupune analiza şi evaluarea strategiilor care au generat
performanţe înalte;
3) Benchmarkingfuncţional: compararea funcţiilor similare între întreprinderi care nu sunt
concurente din acelaşi sector de activitate pentru decelarea de tehnici inovatoare;

32
 4) Benchmarkinggeneric: compararea între întreprinderi din sectoare diferite asupra proceselor
sau metodelor de lucru.
În desfăşurarea procesului de benchmarking sarcina managerilor este de a identifica
acele firme care au rezultate superioare şi deci a căror metode de lucru merită a fi studiate. O
asemenea investigaţie poate oferi informaţii detaliate privind cele mai bune practici, ele putînd fi
apoi folosite sau modificate de către firma în discuţie pentru a-i asigura un avantaj concurenţial
pe termen lung.
Trebuie de remarcat că în implementarea benchmarkingului ar putea să apară şi anumite
probleme. Printre problemele implementării benchmarkingului pot fi :
 decizia asupra activităţilor sau proceselor care să fie considerate etalon şi comparabilitatea lor
cu activităţile sau procesele din organizaţie;
 alegerea organizaţiei care poate fi considerată lider în domeniu care să ofere etaloanele necesare;
 opoziţia personalului şi constrângerile legate de resursele disponibile.
Procesul de benchmarking promovează un climat pentru schimbare prin faptul că poate
să permită angajaţilor firmei de transport să dobîndească înţelegerea nivelului lor de performnaţă
comparativ cu cel al altor firme din domeniu, cu scopul de a deveni conştienţi privitor la ceea ce
ar trebui să realizeze. [ 7 ]
Benchmarking-ul poate reprezenta o strategie de implementare a succesului în cadrul
firmei de transport şi să ajute managerii să identifice practicile care pot fi adoptate pentru a
elabora planuri şi strategii de succes.
Etapele procesului de benchmarking propuse pentru o firmă de transport sunt
următoarele:
1) Planificareainvestigaţiilor, care cuprinde:
- identificarea a ceea ce trebuie comparat;
- identificarea firmelor cu care se face compararea;
- determinarea metodelor de colectare a informaţiilor;
2)Analiza:
- Determinarea diferenţelor în privinţa rezultatelor activităţii desfăşurate de firma de transport
şi de cele concurente. În acest cadru firma trebuiesă cunoască dacă concurenţii sunt mai buni,
ce practici folosesc aceştia şi cum ar putea fi ele încorporate sau adoptate;
- Proiectarea nivelului dorit al rezultatelor activităţii firmei de transport;
3) Integrarea, care se referă la:
- comunicarea rezultatelor găsite, în sensul că trebuie cîştigată încrederea managerilor firmei
de transport pentru rezultatele găsite şi totodată este necesar ca ele să fie comunicate tuturor
nivelelor operaţionale pentru a obţine adeziunea lor;

33
 - stabilirea obiectivelor funcţionale.
4) Acţiunea, adică:
- fundamentarea planurilor de acţiune;
- implementarea unor acţiuni specifice;
- reevaluarea propriilor standarde.
Conform acestor etape se formează lanţul logistic după următorul model generic:

Criterii de
performanţă

Performanţa Modele de obţinere a

lanţului performanţei
logistic

Utilizarea optimă a
resurselor

Standartul situaţiei Standartul de

comparare
Fig. 2.1 Model generic de performană a lanţului logistic [ 20 ]

Firmele de transport care au practicat benchmarkingul au identificat elementele esenţiale

care asigură succesul acestui proces:
 Corelarea benchmarkingului cu misiunea firmei: s-a constatat că fi rmele de transport care au
aplicat cu succes acest proces au fost acelea care l-au privit ca mijloc pentru realizarea
misiunii.
 Stabilirea unor obiective măsurabile: firmele de transport care au avut succes prin aplicarea
benchmarkingului au stabilit clar ce doreau să obţină, atît în privinţa perfecţionării firmei, cît
şi a avantajelor pentru angajaţi.
 Dobîndirea ataşamentului managerilor de la nivelul de vîrf al firmei de transport, în sensul
că aceştia trebuie să aibă încredere în procesul de benchmarking.

34
2.2 Strategia de concurenţă între firmele de logistică autohtone în prestarea de servicii de
calitate pe piaţa externă
În cadrul dezvoltării relaţiilor economice internaţionale a lărgirii şi diversificării
schimbului comercial între state, un rol deosebit revine transporturilor şi expediţiilor
internaţionale de mărfuri. Transportul reprezintă o latură importantă a producţiei materiale care
prin rolul lor de deplasare a mărfurilor influenţează hotărîtor şi celelalte ramuri ale economiei
mondiale, inclusiv comerţul internaţional. [ 13 ]
Constituind un mijloc material efectiv pentru comercializarea relaţiilor economice
interstatale, transporturile economice pot fi considerate aparatul circulator al întregii economii
mondiale. Cea mai cunoscută modalitate de transport, din punct de vedere metodologic,
transporturile rutiere sunt caracterizate de o mare rentabilitate , de acces facil la activitatea de
transport a unei variate game de producători şi comercianţi internaţionali, ajută la extinderea
pieţelor internaţionale sau regionale şi beneficiază de tendinţe de globalizare şi diversificare a
consumului.
Transporturile internaţionale contribuie direct la: [ 8 ]
 realizarea acordurilor interstatale de cooperare economică;
 realizarea unui sistem de distribuţie cît mai apropiat de necesităţile beneficiarilor de transport;
 introducerea în circuitul mondial a tuturor zonelor de pe glob prin crearea posibilităţilor de
realizare a datoriei statelor de participare la diviziunea internaţională a muncii.
În ultimile decenii, dinamica creşterii capaciţăţii de transport pe plan mondial are o
tendinţă similară cu cea a dinamicii comerţului internaţional. Acest fapt este determinat de:
 rapiditatea cu care se diversifică producţia de bunuri materiale, determină modificări
structurale în schimburile internaţionale;
 lărgirea schimburilor economice între state, creşterea numărului de parteneri comerciali
conduce la implicit la creşterea distanţelor între parteneri;
 repartizarea inegală pe plan mondial a factorilor de producţie;
 pe măsura dezvoltării comerţului internaţional, a creşterii distanţelor de transport, a mărfurilor
de comerţ exterior s-au majorat cheltuielile de transport;
 transportul internaţional contribuie la realizarea strategiei, desfacerea mărfuirilor pe piaţa
internaţională.
Convenţia referitoare la contractele de transport de mărfuri CMR este un document prin
care sunt reglementate în mod uniform condiţiile generale în care se încheie şi se execută
contractul de transport rutier de mărfuri reprezentat prin scisoare de trăsura de tip CMR. Această
convenţie, find semnată pentru prima dată la Geneva, în anul 1956.

35
 OBLIGAŢII:

OBLIGAŢIILE
OBLIGAŢIILE
Expeditorului
Transportatorului

1. Ambalarea şi etichetarea mărfii. 1. Primirea mărfii după verificarea nr. de

2.Respectarea reglementărilor privind marcarea colete şi starea mărfii.
3. Informarea transportatorului de indicatorii 2. Livrarea mărfii la destinaţie.
specifici mărfii. 3. Asigurarea mărfii cu o greutate mai
4. Încărcarea mărfii cu o greutate mai mare de 3 t mică de 3 tone.
5. Să fie atent la redactarea documentelor. 4. Emiterea documentului de transport
6. Să achite preţul transportatorului. în contul exportatorului.
5. Să regularizeze operaţiunile de
tranzit.
Fig. 2.2 Obligaţiile părţilor în contractul de transport rutier [ 20 ]
Un alt moment la fel de important este legat de depozitare, aranjarea mărfurilor în
depozit, urmărindu-se o serie de obiective legate de minimizarea costurilor de manipulare,
utilizarea la maxim a spaţiului de depozitare şi îndeplinirea anumitor cerinţe referitoare la
compatibilitatea produselor, preluarea mărfurilor în vedrerea asamblării comenzilor, securitatea
şi prevenirea incendiilor. Depozitul este un element important pentru companiile de logistică,
întrucît aprovizionarea materialelorconstituie partea primordială într-o unitate de transport.
Contractul de transport de tip CMR se prezintă sub forma scrisorii de trăsură şi se
consideră încheiat atunci cîmd marfa a fost încărcată în camion, iar conducătorul auto a semnat
scrisoarea de trăsură de preluare a mărfii. Scrisoarea de trăsură cuprinde cîteva elemente
obligatorii: numele şi adresa expeditorului, locul şi data întocmirii scrisorii, numele şi adresa
transportatorului, locul şi data primirii mărfii pentru transport, locul prevăzut pentru eliberarea
mărfii.

36
 DREPT DE VERIFICARE AL SCRISORII DE
TRĂSURĂ

ÎN ABSENŢA VERIFICĂRII

Vagoane de coletărie sau Vagoane complete

grupaj Masa nu face obiectul
Se menţioneză masa şi devezii împotriva căilor
numarul de colete pe
ferate dacă s-a pus
CIM
timbrul şi s-a verificat
marfa, altfel, declaraţia
de greutate nu are
valoare.

Fig. 2.3 Verificarea scrisorii de trăsură [ 20 ]

În general, logistica îndeplineşte două funcţii de bază: optimizarea costurilor şi asigurarea
unei calităţi maxime pentru serviciile prestate. Astfel, calitatea influenţează foarte mult preţurile
pentru transporturile auto, însă nivelul de preţ mai este influenţat de factorii:
 destinaţia pentru transport;
 tipul de auto camion folosit;
 specificul şoselelor;
 felul mărfurilor;
 posibilitatea folosirii camionului la cursa de retur;
 nivelul de preţ al combustibilului în tarife de parcurs;
 nivelul taxelor de folosire a drumurilor;
 sezon şi clima.
În cazul transportului internaţional, se stabilesc rute optime de îndrumare, întucît pentru
deplasarea de la locul de expediere la cel de destinaţie, mărfurile pot fi îndrumate pe o
multitudine de rute. Dar ruta optimă poate aleasă numai de expeditorul internaţional după

37
analizarea şi compararea unor factori caracteristici pentru fiecare modalitate de transport şi
rută.
În cazul transporturilor maritime, de exemplu, stabilirea rutei mai convenabile se face în
funcţie de:
 natura şi caracteristicile mărfurilor (mărfuri generale, perisabile, agabaritice, inflamabile,
etc.);
 reglementările internaţionale comerciale şi administrative cu privire la transportul mărfurilor;
 acorduri reciproce încheiate între tări privind stimularea reciprocă a tranzitului;
 nivelul tarifelor preferenţiale (reduceri, refracţii) ca urmare a convenţiilor încheiate de
expeditori cu carăuşi, administraţiile portuare, etc. [ 2 ]
Alegerea unui transport adecvat pentru prestarea de servicii calitative este, la fel, un
moment important, care influenţează concurenţa. Astfel, ca urmare a apariţiei în mod permanent
a mijloacelor noi, de construcţie specială, adecvate naturii mărfurilor de transport (avioane şi
vagoane, trailere speciale pe mai multe osii, pentru transportul mărfurilor frigorifice, cisterne cu
regim de presiune, etc.,) se construiesc vagoane cu gabarite depăşite, apar mijloace de transoport
uşor adaptabile la transoprtul de mărfuri cît mai diverse (multifuncţionale), se construiesc unităţi
de transport cu mijloace proprii de încărcare – descărcare.
Cu excepţia cazurilor cînd poziţia geografică a locului de expediţie faţă de cel de consum
impune folosirea unui mijloc de transport anume – se face în funcţie de natură mărfii, greutatea
şi volumul acesteia, urgenţa cu care trebuie să se efectueze transportul, tarifele diferitelor
modalităţi de transport, parcursul optim pentru ca mărfurile să ajungă la destinaţie în cele mai
bune condiţii. Expeditorul este în măsura să recomande importatorilor sau exportatorilor cel mai
adecvat mijloc de transport din punct de vedere tehnic şi economic.
Plata cheltuielilor legate de derularea mărfurilor şi decontarea acestora în mod centralizat
beneficiarilor de transport este direcţionată de expeditorul internaţional. În cadrul mandatului
primit, acesta asigură pentru clienţi o gamă largă de servicii cu economii însemnate la
cheltuielile de transport, deoarece dispun de informaţiile şi competenţa necesară cunoaşterii şi
analizei mişcării tarifelor pe piaţa mondială, a primelor de asigurare şi a cheltuielilor accesorii,
conjunctura pieţei şi tendinţele de transport şi expediţii. [ 5 ]
Pentru toate activităţile şi serviciile de transport şi expediţii este în măsură să aprecieze nivelul
cheltuielilor, să verifice deconturile prezentate de efectuarea plăţilor curente în contul
mandatului, în mod centralizat şi economic, cu ajutorul maşinilor electronice de calcul. Ulterior,
decontează aceste sume prin deconturi unice întocmite pe clienţi, pentru toate mărfurile şi
relaţiile deservite. Simplificarea evidentelor permite o creştere a operativităţii operaţiunilor, o
uşoară urmărire a costurilor şi eficienţei exporturilor şi importurilor.

38
 Atît pentru vînzător cît şi pentru cumpărător, este important să cunoască cine şi ce
plăteşte, orice misiune din acest punct de vedere, putînd diminua sau anula avantajele scontate se
o parte şi de alta la încheierea tranzacţiei în cauză.
Necesitatea simplificării operaţiunilor legate de vînzarea/cumpărarea mărfurilor, a condus
încă din anul 1936 la elaborarea unor reguli pentru interpretarea uniformă a condiţiilor de livrare
în comerţul internaţional, cunoscute sub denumirea de reguli INCOTERMS. Regulile precizează
obligaţiile ce revin vînzătorilor şi cumpărătorilor, dar ele au caracter de recomandare, putînd fi
supuse liberului acord al părţilor. Regulile INCOTERMS reglementează dreptul contractului
comercial. Dreptul contractului de transport şi al contractului de expediţie nu este atins de aceste
reglementări, dar în practică se interpreteză uneori obligaţiilor ce decurg din contractul de
transport, prin prisma obligaţiilor asumate de părţi în cadrul contractului de vînzare-cumpărare.
Părţile participante la acest contract sunt interesate în aplicarea normelor ,,INCOTERMS” în
cadrul contractului comercial, deoarece acestea reglementează modul în care sunt suportate de
către părţi cheltuielile generate de contractul de transport şi expediţie. În practica schimburilor
comerciale devenit necesară şi reglementarea condiţiilor de încărcare sau descărcare a mărfurilor
în/din mijloacele de transport, prin stabilirea obligaţiilor părţilor participante la contractul de
transport, cu privire la suportarea cheltuielilor de manipulare a mărfurilor care, de regulă, sunt
destul de mari şi pot afecta preţul mărfii şi deci eficienţa operaţiunii comerciale în cauză. De
aceea, importatorii şi exportatorii de mărfuri pot apela la serviciile expeditorilor sau de cîte ori
este necesar a se stabili condiţiile de asumare a cheltuielilor de transport la drularea mărfurilor de
comerţ exterior. [ 11 ]
Pe piaţa din Republica Moldova, la ora actuală, firmele private sunt cele care deţin
supremaţia în segmentul pieţei transporturilor, firmele de stat sunt mai puţin profitabile datorită
managementului de proastă calitate. Pe lîngă servicii de bună calitate, transportatorii trebuie să
facă faţă unui mediu concurenţial extern şi să respecte cu stricteţe normele U.E. cu privire la
protecţia mediului (poluare).
Principalele criterii de optimizare a mijloacelor de transport în condiţiile actuale sunt
următoarele:
 scăderea cheltuielilor de transport şi accesorii per unitate de greutate sau de volum de marfă
transportată;
 realizarea unor mijloace de transport de mare viteză;
 scurtarea timpului de manipulare a mărfurilor şi, uneori, chiar de ambalare a acestora prin
dotarea mijloacelor de transport cu mijloace proprii de încărcare/descărcare şi chiar cu
posibilităţi de ambalare;
 adaptarea rapidă la situaţiilor de conjuctură manifestate la nivelul economiei mondiale;

39
 pentru păstrarea în bune condiţii a calităţii mărfurilor transportate s-au construit mijloace de
transport adecvate, specifice mărfurilor transportate;
 realizarea unor mijloace de transport sigure şi competitive din punct de vedere tehnic şi
economic.
Elementele care stau la baza tendinţelor de optimizare a expediţiilor şi transporturilor
internaţionale sunt la fel de o mare importanţă: [ 5 ]
 mediul în care se desfăşoară;
 modul de folosire a diferitelor mijloace de transport;
 felul operaţiunilor comerciale care se pot efectua în timpul transportului;
 natura mărfurilor care se transportă;
 felul operaţiunilor comerciale.
În sistemul relaţiilor internaţionale, transporturile depind foarte mult de strategiile şi
influenţa preţurilor. În mod normal preţurile operatorilor de transport extern ar trebui să se
analizeze cu celelalte preţuri pentru operaţiuni similare practicate în U.E. Acest segment de piaţă
a apărut după anul 2000 prin apariţia firmelor private care au reorganizat acest sector de
activitate la standarte europene. Dar companiile autohtone sunt nevoite să scadă nivelul
preţurilor pentru serviciile externe ca să poate rămîne în competiţie, întrucît Republica Moldova
încă nu a aderat la U.E. Operatorii de transport pot menţine un nivel scăzut al preţului pe km,
atîta timp cît preţul combustibililor ramîne constant. Preţul intern la motorină este mai scăzut în
raport cu firmele occidentale, acesta fiind unicul avantaj. Dacă acest preţ ar creşte, ar fi din mai
multe cauze:
 creşterea mondială a preţului petrolului;
 alinierea preţului cu cel european;
 creşterea accizelor sau taxelor vamale;
 devalorizarea monedei naţionale, atunci firmele autohtone de transport vor fi nevoite să
mărească preţurile practicate pentru serviciile externe.
Principalele direcţii de perfecţionare a logisticii în cadrul copmaniilor de transport
autohtone sunt: [ 24 ]
 Preluarea comenzilor rapid şi corect, depozitarea cu costuri cît mai mici, stocarea – prin
menţinerea unui flux corespunzător de materii prime, semifabricate şi produse finite, prin
activitatea producătorilor şi furnizorilor de sporire a eficienţei activităţilor de logistică în
paralel cu satisfacerea nevoilor clienţilor.
 Recomandarea celor mai bune soluţii de pregatire a mărurilor pentru transport, ţinînd cont de
taxele pentru transport, de modul de ambalare a mărfurilor, marcarea coletelor pentru evitarea
degradării, uilizarea tehnologiilor de transport ce conduc la creşterea productivităţii muncii,

40
 scăderea preţului şi reducerea pierdirilor.
 Stabilirea rutelor optime de îndrumarea transportatorilor.
 Alegerea mijloacelor adecvate.
 Întocmirea şi perfecţionarea formalităţilor privind asigurarea mărfurilor împotriva riscurilor de
transport.
Pe baza unor relaţii permanente pe care le întreţin cu societăţile de asigurare, expeditorii
internaţionali pot obţine de la acestea prime de asigurare mai favorabile, pot interveni şi ajuta la
recuperarea mai operativă de către asiguraţi a eventualelor daune produse mărfurilor în timpul
transportului, manipulării sau depozitării. Zi de zi pot apărea o serie de probleme legate de natura
mărfurilor, zonelor de expediere şi destinaţie, reglementările cu privire la activitatea de comerţ şi
transporturi internaţioanle, tarifele în vigoare pentru fiecare modalitate de transport, rutele
posibile de îndrumare ce pot fi practicate între diferite zone geografice etc., expeditorii î-şi pot
aduce o contribuţie substanţială la rezolvarea în mod corespunzător a problemelor de transport pe
mai multe căi, dintre care: [ 17 ]
 creşterea în ritm accelerat a volumelor de mărfuri transportate, prin folosirea raţională a
capacităţii mijloacelor de transport atrase în circuitul internaţional;
 creşterea vitezei de deplasare a mărfurilor de la locul de producţie la locul de consum, prin
micşorarea timpului afectat operaţiunilor de încărcare/descărcare, urgentarea operaţiunilor de
repredare, reexpediere, transbordare;
 asigurarea integrităţii cantitative şi calitative a mărfurilor pe timpul transporturilor, prin
indicarea folosirii mijloacelor specializate, cele mai adecvate naturii acestora şi efectuarea unor
operaţiuni de menţinere a calităţii;
 îndrumarea mărfurilor pe rutele optime de transport, care să permită ajungerea fără pierderi a
mărfurilor la destinaţie, într-un timp rezonabil şi cu cheltuieli cît mai reduse;
 elaborarea unor documente de transport şi de expediţie care să garanteze cumpărătotului că va
primi marfa în cantitatea, calitatea şi timpul stabilit, iar vînzătorului că va încasa preţul stabilit
prin contract;
 organizarea transportului de o manieră care să permită aprovizionarea ritmică a pieţei, cu
cantităţi relativi mici şi la perioade cît mai scurte, contribuind la menţinerea unor stocuri
optime la vînzători şi cumpărători.
Luînd în considerare, gama de operaţiuni realizate si serviciile complexe efectuate pentru
optimizarea transporturilor internaţionale pe toate planurile, FIATA a apreciat ,,expeditorul drept
arhitectorul transporturilor internaţionale”. [ 4 ]
Reţele de transport sunt esenţiale pentru lanţul de aprovizionare şi constituie baza economiei
unei ţări. Transporturile reprezintă unul dintre elementele fundamentale ale procesului de
41
integrare europeană, fiind strîns legate de crearea şi finalizarea pieţei interne, care promovează
ocuparea forţei de muncă şi creşterea economică. Fără legături şi reţele de transport, libera
circulaţie nu ar fi fost posibilă, iată de ce U.E. în domeniu a fost întodeauna orientată către
suprimarea obstacolelor dintre statele membre şi crearea unui spaţiu european unic al
transporturilor, cu condiţii concurenţiale echitabile pentru şi între diferite tipuri de transport.
Transporturile internaţionale au progresat foarte mult în ultimii 60 de ani. În acest sector
lucrează, în prezent, aproximativ 10 milioane de persoane, iar o familie cheltuie 13,5 % din venit
pe bunuri şi servicii de transport, cum ar fi bilete de tren sau de avion pentru deplasări de
serviciu sau în scopuri turistice, cheltuielile de transport ocupînd cel mai important loc în buget,
după cheltuielile domestice. [ 22 ]
Creşterea concurenţei pe pieţele de transport mondiale, în ultima perioadă a devenit
foarte vizibilă. Actorii economici europeni trebuie să facă faţă unui număr mai mare de
concurenţii globali. Lumea avansează în toate domeniile, iar schimbărileprofunde propuse
trebuie să fie văzute nu doar ca o oportunitate pentru o eficienţă sporită, ci, de asemenea, ca o
condiţie necesară pentru menţinerea competitivităţii sectorului transporturilor şi logisticii din
Europa, care trebuie să rămână unul din motoarele de creştere ale Europei.
Deşi China este deja cel mai mare producător de autovehicule din lume, societăţile
europene se află în continuare printre liderii mondiali în modelele convenţionale de autovehicule,
camioane şi autobuze. Acestea investesc, deasemenea, în dezvoltarea soluţiilor privind
combustibilii alternativi şi vehiculele asemenea, în dezvoltarea soluţiilor privind combustibilii
alternativi şi vehiculele reîncărcabile primesc stimulente considerabile. Se estimează că astfel de
acţiunivor sprijini China în atingerea obiectivului său de a produce un milion de vehicule
electrice pe an începând din 2020. Fără un cadru de reglementareadecvat pentru ca soluţiile
inovatoare să fie viabile din punct de vedere economic, producătorii europeni riscă să rămână în
urma concurenţilor lor mondiali.
Societăţile europene de logistică, care deţin în prezent în mod incontestabil o poziţie de
lider, riscă de asemenea să piardă cote de piaţă. Ele au beneficiat de mai mulţi ani de
infrastructuri excelente, de o perioadă îndelungată de liber schimb şi de un nivel minim de
birocraţie la domiciliu. În prezent, infrastructura europeană este tot mai încărcată, iar
alternativele apar în altă parte. Princomparaţie, China are deja cea mai mare reţea feroviară de
mare viteză din lume, în timp ce porturile nord-africane, mai flexibile decât porturile omoloage
europene, au preluat cote importante din activitatea de transbordare. Dintre celemai importante
20 de aeroporturi în funcţie de numărul de pasageri şi de volumul de marfă, doar şase şi,
respectiv, patru sunt europene. Centrul degravitate al infrastructurii mondiale de transport se
deplasează treptat către Asia. Investiţiile continue în infrastructura de transport şi simplificarea

42
proceduriloradministrative sunt necesare pentru a limita această diminuare a importanţei UE ca
platformă logistică mondială, fără de care societăţile logistice europene îşi vor pierde poziţia de
lider mondial.
Companiile de transport din Republica Moldova, în activitatea lor de prestări de servicii
internaţionale depind foarte mult de un sistem de mobilitate eficient şi integrat din UE.
În vederea stimulării concurenţei, UE a deschis, începând din anii 1990, majoritatea
pieţelor sale de transport, însă barierele în calea unei bune funcţionări a pieţei interne persistă.
Obiectivul pentru următorul deceniu estecrearea unui veritabil spaţiu uniceuropean al
transporturilor prin eliminarea tuturor barierelor reziduale dintre modurile şi dintre sistemele
naţionale, simplificând procesul de integrare şi facilitând apariţia operatorilor multinaţionali şi
multimodali. [ 9 ]
Realizarea unui sistem de transport perfect integrat este întârziată în prezent de o serie de
deficienţe încă existente la nivelul pieţei şi al reglementării. Barierelede reglementare din calea
intrării pe piaţă, incompatibilităţile tehnice între modurile de transport şi chiar legislaţia
inadecvată sau depăşită reprezintă cele mai mari probleme.
Marketingul şi logistica au legături reciproce în sistemul distribuţiei mărfurilor, întrucît
logistica joacă rolul principal în organizarea desfacerilor, deoarece marketingul formează cererea
iar logistica o realizează.
Necesităţile - cheie a firmelor de logistică sunt trei: calitatea, timpul şi cheltuielile.
Pentru atragerea clienţilor, companiile întodeauna vor opta pentru o calitate perfectă, pentru
timpul folosit raţional şi pentru cheltuieli minime. Astfel, în sistemul de marketing, companiile
concurente de logistică combină interesele marketingului şi a logisticii realizînd sortimentul
mărfurilor. Sortimentul determinat de către strategia de marketing poate schimba structura
lanţului logistic, tipurile de transport şi modelele de transportare a mărfurilor. Aceasta conduce la
creşterea cheltuielilor logistice, creşterea preţurilor şi la reducerea profitului aşteptat de la
activitatea de marketing datorită schimbării sortimentului.
Interacţiunea marketingului cu logistica poate fi observată în procesul dirijării cu
stocurile de mărfuri, în procesul tehnologic al sferei de producţie şi sferei de comerţ. Specialiştii
din domeniul logisticii se străduie să optimizeze cheltuielile legate cu producerea şi vînzarea
mărfurilor prin crearea stocurilor de păstrare curentă sau sezonieră. Cheltuielile pentru
distribuţie, îndeosebi pentru transport, ating aşa mărime, ca deciziile logistice pe problemele
transportării mărfurilor influenţează esenţial asupra posibilităţilor de realitare a politicii de preţ
în complexul marketingului. Selectarea raţională a tipului de transport, expeditorului,
optimizarea traseului de mişcare a mărfurilor luate în procesul implimentării logistice dau

43
posibilitate să reducem cheltuielile logistice în sistemul distribuţiei mărfurilor, livrate de la
producător.
Eforturile logisticii pot fi îndreptate spre sporirea volumului de desfacere a mărfurilor la
un segment de piaţă, dacă acolo n-a extins activitatea de marketing cu privire la formarea
preţurilor. Astfel de situaţie se creează sub influenţa devierilor sezoniere a cererii populaţiei, care
necesită luarea deciziilor suplimentare în domeniul logisticii. [ 12 ]
Alt domeniu de conexiune a intereselor marketingului şi logisticii este caracteristica
sortimentului determinat de strategia de marketing a firmei. Caracteristicile sortimentului
mărfurilor influenţează direct asupra structurii lanţului logistic şi canalelor de distribuţie, asupra
nivelului stocurilor şi tipurilor de transport. Apariţia noilor tipuri de marfă cu ambalaj diferit
poate să schimbe esenţial structura canalului logistic şi să schimbe modelul de transportare a
mărfurilor. Promovarea mărfii pe piaţă este o funcţie cheie a marketingului, căreia se acordă o
atenţie deosebită în firmă. Actualitatea promovării se confirmă de acele surse băneşti care se
cheltuie pentru reclamă, demonstrarea produsului finit, organizarea distrubuţiei şi vînzării
mărfurilor. De obicei, marketologii divizează strategiile de promovarea mărfurilor pe piaţa în
mai multe tipuri, care sunt legate cu concurenţa în traseul logistic. Producătorii hotărăsc să
creeze reţeaua de distribuţie proprie sau să-i atragă pe intermediarii logistici din comerţul angro
sau din comerţul cu amănuntul. O strategie eficace a întreprinderii începe printr-o viziune
strtegică, care permite delimitarea activităţilor unei întreprinderi pentru a evidenţia ceea ce este
şi ceea ce face aceasta, dar şi ceea ce nu este şi ceea ce nu face, situaţie prezentată schematic în
figura de mai jos:

VIZIUNEA STRATEGICĂ

INTERN EXTERN

competenţe cheie poziţionarea strategică

politici ale întreprinderii nevoile clienţilor
obiective financiare mărimea pieţei, concurenţa
Fig.2.4 Viziunea strategică a întreprinderii [elaborat de autor]
Reieşind din poziţia logisticii interacţiunea cu marketingul este condiţionată de două
tipuri de funcţii logistice:
a) Funcţia de transportare;
b) Funcţia de depozitare şi de dirijare cu stocurile.

44
 Specialistul pe logistică deseori înaintează strategia strategia de împingere a mărfii din
sfera de producţie în sfera de desfacere indiferent de stimularea cererii. Strategia “de atragere” a
mărfii este legată cu efectuarea reclamei în mass-media de către producător. Reclama stimulează
cererea cumpărătorilor şi se adresează către producător ca să livreze marfa propagată. O
activitate de reclamă eficientă întodeauna va fi cel mai strategic plan de marketing, astfel
companiile concurente î-şi favorizează activitatea promovîndu-se atît naţional, cît şi
internaţional.
Activităţile serviciilor de marketing şi a logisticii sunt îmbinate esenţial. De exemplu,
producerea băuturilor producerea băuturilor sau produselor lactate în pachete tetra se divezează
în felul următor: oformarea exterioară a pachetelor - este funcţia marketingului; asigurarea
trăiniciei pachetelor - funcţia logisticii; volumul pachetului reprezintă atît funcţia marketingului
cît şi cea logistică. Înscrierea codului, care permite urmărirea fiecărei unităţi de marfă este
funcţia logisticii, dar fixarea acestui cod pentru studierea cererii este funcţia de marketing.
Avînd în vedere condiţiile concrete din ţara noastră, în prezent, la nivelul firmei este
necesară corelarea activităţilor, obiectivelor şi deciziilor din domeniul marketingului şi logisticii.
Prin logistică, marketingul oferă utilităţilor solicitate de client (unităţi de timp, dar şi de posesie).
În acelaşi timp orientarea de marketing permite logisticii obţinerea unui avantaj competitiv în
ceea ce priveşte satisfacerea cerinţelor consumatorilor. Integrarea logisticii şi marketingului are
dublu efect. Astfel, marketingul are posibilitatea de a îndeplini în mare măsură rolul de
componentă a strategiei globale a firmei, iar aplicarea conceptelor de marketing în ceea ce
priveşte coportamentul consumatorului facilitează îndeplinirea obiectivelor logistice referitoare
la nivelul serviciului.
Într-o abordare sistematică, interfaţa dintre marketing şi logistică este prezentată în
tabelul de mai jos:
Tabelul 2.5 Interfaţa dintre marketing şi logistică [10]
LOGISTICĂ ACTIVITĂŢI DE INTERFAŢĂ MARKETING

Manipulare Aprovizionarea, stabilirea abiectivelor, Cercetări de marketing

Depozitare localizarea depozitelor, gestionarea depozitelor, M. forţelor de vînzare
Stocare proiectarea produsului, onorarea comenzilor, Stabilirea mixului de
stabilirea preţului, ambalarea. marketing

Analizînd tabelul de mai sus, ies în evidenţă următoarele momente care genereaza
concurenţa între companii:
 Proiectarea produsului se află la interfaţă cu logistica, urmare a influenţei sale asupra tipului
de spaţii de depozitare, dar şi mijloacele de transport necesare şi a gradului de uzură;
45
 Stabilirea preţurilor - prin posibilităţile de recuperare a cheltuielilor;
 Proiectarea companiilor de promovare aflate la interfaţa dintre marketing şi logistică;
 Alegerea canalelor de distribuţie, respectiv stabilirea intermediarilor la care urmează să
apeleze firma pentru a vinde produsele constituie o decizie ce influenţează gradul de
implicare a firmei în activitatea de logistică;
 Stabilirea obiectivelor de marketing.
Strategia de concurenţă este deseori fenomenul care generează preţurile în cadrul unei
unităţi, aceastea fiind mai mari sau mai mici decît întreprinderea concurentă, acest fapt
influenţînd pozitiv sau negativ activitatea logistică. Un serviciu de calitate, întodeauna va fi
apreciat de cei mai mulţi dintre consumatori, indiferent de preţ, astfel calitatea rămîne să dicteze
pe piaţă poziţia concurenţială.
Indentificarea concurenţilor unei firme poate părea un lucru simplu, însă gama
concurenţilor efectivi sau potenţiali, poate fi în realitate mult mai amplă. Deobicei, o firmă riscă
să aibă mai mult de suferit din partea unor concurenţi în curs de afirmare sau a unor tehnologii
nou apărute pe piaţă, decît din partea concurenţilor curenţi, tradiţionali. În evaluarea factorilor
concurenţiali trebuie să se ţină seamă şi de poziţia pe care firma o are pe piaţă. Cu cît aceasta
este mai puternică, cu atît suportă o presiune mai scăzută din partea celorlalţi concurenţi.
Diversitatea discounturilor, frecvenţa lor, modalitatea de acordare, serviciile suplimentare
incluse în preţ se pot constitui în avantaje competitive pe perioade mai mari de timp, deoarece
posibilitatea imitării acestora de către concurenţi este mai redusă. Cunoaşterea structurii
preţurilor concurenţilor este importantă în identificarea acţiunilor tactice neexploatare şi
valorificarea lor în consecinţă.
Procesul logistic în oricare întreprindere se desfăşoară conform acţiunilor directorului
logistic. Un exemplu elocvent aici, ar fi compania autohtonă ,,Movers Auto”. Întreprinderea nu
recurge la servicii de logistică furnizate de vreo firmă specializată în domeniu. Activitatea de
logistică se realizează în cadrul firmei. Directorul de logistică este cel care organizează şi
permanent ia măsuri pentru asigurarea completă şi la timp a societăţii cu bunuri materiale şi
servicii de transport folosind judicios fondurile financiare puse la dispoziţie şi mijloacele de
transport existente. Prin urmare societatea îşi organizează şi planifică şi controlează cursurile de
mărfuri împreună cu cele de informaţii legate de acestea începând de la achiziţionarea produselor
până la livrarea acestora către clienţi. Gradul de implicare în activităţi logistice este ridicat având
în vedere că nu apelează la nici o firmă de furnizare de servicii logistice. Activitatea logistică a
societăţii începe odată cu primirea unei comenzii din partea clientului şi continuă cu procesarea
comenzii (pregătirea facturilor şi trimiterea de in- formaţii cu privire la comandă), transmiterea
de instrucţiuni către depozit, depozitarea materialelor de construcţii în halele de depozitare

46
aparţinând firmei şi expedierea mărfurilor solicitate.Directorul de logistică planifică, îndrumă şi
controlează activitatea de contractare, aprovizionare, recepţie, distribuţie şi consum a
materialelor, obiectelor de inventar şi mijloacelor fixe necesare societăţii.
Succesul companiilor autohtone de logistică depinde foarte mult de activitatea acestora
pe piaţa concurenţială, deaceea se elaborează nişte strategii concurenţiale specifice pentru fiecare
în parte.
Fiecare concurent diferă foarte mult unul faţă de celălalt, existînd lideri puternici,
pretendenţi agresivi, urmăritori paşnici, firme în primejdie şi declin, şi concurenţi slabi.

Liderii şi firmele dominante sunt acele firme care deţin poziţii concurenţiale solide, ce variază de
la mai puternică decât media până la foarte puternice, poziţii obţinute fie prin cost mic fie prin
diferenţiere.
Problema principală a strategiei concurenţiale pentru o astfel de firmă este cum poate să
menţină sau să-şi îmbunătăţească poziţia ocupată, adică să-şi menţină avantajul concurenţial faţă
de rivali. [ 27 ]
Astfel, există cel puţin trei acţiuni strategice speciale pentru aceste firme:
1. Strategia ofensivă. Această strategie este bazată pe principiul că cea mai bună apărare este
atacul. Cheile de succes sunt inovarea constantă şi lansarea iniţiativelor care să menţină
rivalii într-o continuă derută pentru a găsi răspunsul de contracarare cel mai bun. Ţelul este
de a fi sursa de înnoire a produselor, caracteristicilor speciale de performanţă a acestora,
îmbunătăţirea calităţii şi a serviciilor, descoperirea de modalităţi de reducere a costurilor de
fabricaţie, utilizarea canalelor de distribuţie diferite, şi orice altceva contează pentru a
menţine statutul de lider. Înnoirile pot de asemenea să includă iniţiative care să mărească
cererea prin descoperirea de noi utilizări ale produselor, atragerea de noi utilizatori şi
promovarea utilizării mai frecvente a produsului. Cea ce se încearcă prin această strategie
este de a fi întotdeauna ,,primul la mutare” ţinta fiind de a transpune aceasta într-un susţinut
avantaj concurenţial şi consolidarea poziţiei de lider.

2. Strategia defensivă sau ,,continuă şi menţine”. Esenţa acestei strategii este o bună apărare,
care să îngreuneze pătrunderea potenţialilor noi rivali şi urmăritorii să câştige teren,
micşorând probabilitatea şi intensitatea unui potenţial atac sau plasarea acestuia în zone mai
puţin periculoase. Ţelul strategiei este de a face ca avantajul concurenţial câştigat de lider să
fie mult mai stabil şi de durată prin ridicarea de “fortificaţii” care să protejeze poziţia de piaţă
curentă. Acţiunile defensive specifice pot include: intensificarea barierelor de intrare prin
creşterea cheltuielilor de reclamă, servicii pentru clienţi şi mărirea capacităţilor de producţie;
identificarea de modalităţi care să conducă la creşterea costurilor de schimbare în cazul în
care clienţii ar dori să treacă la o altă marcă; lărgirea liniei de produse pentru a închide
47
 posibilele nişe vacante şi a nu lăsa nici un spaţiu de extindere pentru rivali; păstrarea
preţurilor rezonabile la o calitate atractivă; păstrarea sau chiar creşterea nivelului de servire a
clienţilor; investiţii pentru a rămâne cu costuri competitive, la un nivel tehnologic adecvat şi
să menţină cota de piaţă; încheierea de contracte de exclusivitate cu cei mai buni furnizori.

3. Strategia de hărţuire. Practicând această strategie liderul trimite mesaje clare rivalilor că
orice încercare a acestora de a atenta la poziţia sa, va conduce la răzbunare şi “război” din
care numai liderul va ieşi câştigător. Strategia include: rapiditate în a răspunde tuturor
reducerilor de preţuri practicate de rivali (chiar cu reduceri mai drastice drept răzbunare);
gata de a contracara orice campanie promoţională a unui rival care încearcă prin aceasta să
crească cota de piaţă; oferirea de contracte mai avantajoase celor mai buni clienţi decât oferta
rivalilor; presiuni asupra distribuitorilor pentru a nu distribui şi produsele firmelor rivale.
Obiectivul strategiei concurenţiale de hărţuire este de a impune o tradiţie nescrisă dar bine
înţeleasă asupra cine este lider şi care sunt cei cel urmează.
Acţiunile strategice concurenţiale pentru firmele urmăritoare ocupă poziţii inferioare
liderului, situîndu-se fie în postura de urmăritori cuminţi ai liderului fie de chalengeri la ocuparea
de cote mai mari de piaţă. Faptul că o firmă este satisfăcută cu postura de urmăritor, se poate
datora unor niveluri de profituri mulţumitoare pe care aceasta le realizează, neexistând problema
strategică urgentă de a dori mai mult. Oricum, o firmă ambiţioasă va încerca să fructifice orice
oportunitate se poate ivi pentru a-şi îmbunătăţi poziţia. În mod normal dacă un urmăritor
încearcă să să-şi îmbunătăţească poziţia pe piaţă, va avea nevoie de o strategie prin care să-şi
construiască un avantaj concurenţial faţă de lider şi celelalte firme. Foarte rar se poate ca o firmă
urmăritoare să-şi îmbunătăţească poziţia doar prin simpla imitare a liderului.
Firmele slabe sau în declin au poziţii aparte de strategii. O firmă într-o poziţie concurenţială
slabă sau în declin are patru opţiuni de bază:
1. dacă sunt resurse disponibile îndeajuns, poate urma o strategie modestă de “creşte şi
construieşte” bazată fie pe producţia cu cost mic fie pe noi teme de diferenţiere, dar injectând
destul capital şi efort pentru a realiza o firmă respecatbilă şi a deveni un concurent respectat.
2. poate adopta o poziţie defensivă de tipul “continuă şi menţine”, continuînd strategia curentă
şi alocînd destule resurse pentru a menţine vînzările, cota de piaţă, profiatbilitatea şi poziţia
concurenţială la nivelul de supravieţuire.
3. poate opta pentru strategie de abandonare fie prin vînzarea afacerii unei alte firme sau pur şi
simplu închiderea activităţilor dacă un cumpărător nu poate fi găsit.
4. poate aborda o strategie de “recoltare” prin care se urmăreşte, pe termen scurt, recoltarea
profiturilor şi maximizarea fluxurilor de numerar, iar pe termen lung, părăsirea pieţii. Este o
strategie între a “continua şi menţine”, necesitînd angajarea resurselor atît cît este necesar şi

48
decizia de abandonare. Aşa cum sugerează literatura de specialitate această strategie este
oportună atunci cînd: afacerea se află într-o ramură saturată sau în declin a ciclului său de viaţă şi
fără perspective de creştere sau acestea sunt neatractive; cînd firma a reuşit să acapareze doar o
cotă mică de piaţă, iar mărirea acesteia ar fi prea costisitoare sau neprofitabilă, sau cînd are o
cotă de piaţă suficientă dar care este foarte costisitor să fie menţinută şi apărată; când
perspectivele de profit sunt slabe fie datorită slăbiciunilor firmei, fie datorită perspectivei precare
a condiţiilor de piaţă; cînd firma poate să-şi realoce şi redistribuie uşor resursele în alte afaceri de
interes; cînd firma este o firmă diversificată, cu un portofoliu la care această afacere nu
contribuie semnificativ. Cum obiectivul principal în această strategie este de a maximiza
fluxurile de numerar pe termen scurt (care pot fi alocate în alte afaceri de interes şi mai
promiţătoare), practic, aplicarea ei înseamnă reducerea bugetului de exploatare, diminuarea
cheltuielilor de promovare, reducerea subtilă a calităţii, renunţarea la unele servicii către clienţi
considerate mai puţin importante, etc.
Chiar şi companiile care se află în situaţii de criză elaborează unele strategii care, uneori
ajută în situaţii de criză. Aceste strategii cunoscute ca strategii de ameliorare sau de “întoarcere”
sunt folosite atunci cînd salvarea unei afaceri este în pericol sau în situaţie de criză. Scopul este
de a opri şi anihila sursele care generează slăbiciune concurenţială şi financiară, cît de repede
posibil. Prima acţiune de salvare este diagnosticarea şi identificarea cauzelor slabei performanţe
realizate. Trebuie văzut dacă strategia este cea deficitară sau modul în care ea este implementată
şi executată, sau cauzele nu sunt sub controlul managementului.
Cele mai întîlnite cauze care generează această situaţie de criză sunt: ignorarea scăderii
profitului pe fondul unui efort susţinut de a creşte vînzările prin reducerea severă a preţurilor,
care se accentuează prin existenţa unor costuri fixe mari; investiţii mari în cercetare-dezvoltare în
dorinţa de îmbunătăţi poziţia concurenţială şi profitabilitatea dar care nu dau roadele scontate
prin produse sau acţiuni de inovare eficace; eşuarea unor noi pieţe de desfacere în care s-au
făcut eforturi investiţionale considerabile; efectuarea de schimbări frecvente în strategie; şi
avantajele concurenţiale considerabile cîştigate de firmele rivale.
Există cinci moduri generale de ameliorare:
1. restructurarea strategiei curente
2. strategii de creştere a veniturilor
3. strategii de reducere a costurilor
4. strategii de reducere a activelor şi diminuare a activităţii
Restructurarea strategiei curente poate urma una din următoarle căi: schimbarea direcţiei
către o nouă abordare concurenţială astfel încercând să se recapete poziţia de piaţă; revizuirea
activităţilor interne pentru a oferi un suport mai bun strategii curente; fuziunea cu altă firmă şi

49
adoptarea strategiei de bază a acesteia; şi reducerea nucleului de produse la acelea care pun mai
bine în evidenţă punctele tari ale firmei. Care din aceste căi trebuie urmată depinde de condiţiile
de mediu, de punctele tari şi slabe ale firmei (situaţia ei internă) în comparaţie cu cele ale
rivalilor şi de gravitatea crizei.
Eforturile de ameliorare prin strategii de creştere a veniturilor se bazează pe creşterea
volumului de vânzări (dacă aceasta nu a fost identificată ca, cauza principală a situaţiei de criză).
Opţiunile pot fi: reducerea preţurilor; intensificarea promovării; mărirea forţelor de vânzare;
îmbunătăţirea servirii clienţilor; şi îmbunătăţirea rapidă a produselor. Dacă cererea este
inelastică, veniturile pot fi crescute prin creşterea preţurilor în loc de reducerea lor. Încercările de
creştere a veniturilor sunt propice atunci când nu există posibilitatea de reducere a cheltuielilor şi
când cheia pentru recăpătarea profitabilităţii este creşterea coeficientului de utilizare al
capacităţii de producţie.
Strategiile de ameliorare prin reducerea costurilor sunt binevenite când structura de cost a
firmei în criză este destul de flexibilă pentru a permite o corectare şi când cauzele de ineficienţă
au fost identificate şi se pot corecta. Însoţită de o “strângere a curelei” printr-un control mai
sever al costurilor şi bugetului, prin eliminarea unor posturi şi stoparea potenţialelor noi angajări,
modernizarea echipamentelor şi instalaţiilor în vederea unei creşteri de productivitate, sau prin
amânarea unor investiţii.
Reducerea activelor şi diminuarea activităţii ca strategii de ameliorare devin esenţiale
pentru a salva o firmă atunci când fluxul de numerar este un element cheie şi când cel mai
practic mod de a genera numerar este: vânzarea unor active (echipamente, instalaţii, maşini,
stocuri, terenuri, etc.) sau diminuarea activităţii prin renunţarea la unele produse neimportante
din linia de fabricaţie, diminuarea activităţilor de servire a clienţilor, reducerea forţei de muncă,
închiderea sau vânzarea capacităţilor de producţie vechi, ş.a. Suplimentul de numerar astfel creat
va fi folosit pentru a întări activităţile rămase.

50
 CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI
Cheltuielile de transport ale agenţilor economici şi siguranţa traficului rutier sînt strîns
legate de calitatea infrastructurii drumurilor. Starea proastă a drumurilor este privită drept o
constrîngere majoră care împiedică dezvoltarea economică şi necesită investiţii publice
substanţiale. Mai mult decît atît, o infrastructură rutieră adecvată este o precondiţie pentru
dezvoltarea regională armonioasă şi pentru accesul populaţiei la servicii publice. În perspectiva
instituirii Zonei de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător între Republica Moldova şi Uniunea
Europeană, infrastructura rutieră este indispensabilă pentru valorificarea potenţialului de export
al producătorilor autohtoni.
O îmbunătăţire relativă a stării drumurilor s-a produs în anii 2010–2011, condiţionată de
majorarea acumulărilor în fondul rutier (de la 241 milioane de lei în 2009 pînă la 788 milioane
de lei în 2011). Aceste acumulări nu sunt suficiente, oricum companiile autohtone de logistică
tind spre realizări mari în prestarea se servicii de calitate pe arena internţională. [ 19 ]
,,Cum dezvoltăm o firmă de transport?” Este o întrebare la care cu greu pot răspunde
chiar şi specialiştii în acest domeniu, deoarece există prea multe opţiuni, iar o greşeală în
realizarea planului de afaceri poate duce la dezastru. De exemplu, există posibilitatea de a alege
între transportul de mărfuri şi transportul de personae. Cea din urmă, este oarecum greu de atins,
deoarece trendul actual al pieţei transportatorilor anunţă o scădere considerabilă a celor care
realizează transportul de persoane.
Conform specialiştilor, cea mai eficientă afacere de transport în această perioadă este
transportul de mărfuri speciale sau agabaritice. În acest trend pozitiv intră şi transporturile ADR,
respective de mărfuri periculoase, toxice sau inflamabile, chiar dacă este nevoie de un parc auto
specializat.
Chiar dacă specialiştii recomandă mai mult utilizarea se servicii de transport interne,
datorită unor costuri mai mici şi uşor realizat de INSA, cel internaţional este cu un pas înainte de
dezvoltarea cu succes a unei afaceri în domeniul transportului.
Orientarea deschisa si sincera către rezolvarea problemelor clientului este cheia cu care
marketingul deschide poarta succesului. În afaceri exista numai doua cai de a crea şi susţine
performanţa superioară pe termen lung: o excepţională grijă faţă de client şi o inovare constantă.
O firmă care adoptă conceptul de marketing ca filozofie, vede in client principala forţă
conducătoare din spatele activitaţii sale, considerînd că afacerea poate rezista numai dacă
reuşeşte să satisfacă nevoile acestuia. În economia de piaţă, cumpărătorii pot aleage ce, cînd şi de
unde să cumpere ori dacă să cumpere sau nu un produs. Astfel, pentru a avea succes în atragerea
consumatorilor, punctul de plecare logic pentru firma este să identifice ceea ce vor clienţii şi apoi
să încerce să îndeplinească aceste cerinţe într-un mod mai eficient decît concurenţa. Pe termen

51
lung, o companie trebuie să satisfacă cerinţele consumatorilor şi să obtină profit din aceasta. Cu
cît oferta firmei se sincronizeaza mai bine cu cerinţele, preferinţele si dorinţele consumatorilor,
cu atît aceştia sunt dispusi să platească mai mult, generînd profit pentru întreprindere.
Avantajul competiţional al firmelor de logistică este caracterizat prin lider de cost, adică
impune o serie de măsuri de eficientizare a cheltuielilor: dimensionarea optima a volumului de
producţie, controlul riguros al costurilor si permanenţa lor reducere, micşorarea facilităţilor de
plată si restrîngerea cheltuielilor aferente compartimentelor de cercetare-dezvoltare, publicitate,
vînzări, service; reducerea costurilor în analogie cu cele ale concurenţilor.
Strategia functionala promotională aleasă de cele mai multe firme de logistică este cea
de atragere orientată spre cerere, prin care se încearcă crearea cererii pe piaţă printr-o reclamă
susţinută şi prin vînzări promoţionale. Detalierea strategiei promoţionale, caile si mijloacele
utilizate pentru atingerea ei, aria si intensitatea de actiune a mijloacelor promoţionale pot fi
reprezentate sub forma: vînzări promoţionale, vînzări personale, expoziţii, tîrguri, reclama.
În concluzie, gradul de satisfacţie al clienţilor este cel mai important, întrucît indiferent
de cît de bine ar fi organizate sistemul de aprovizionare si cel financiar, liniile de fabricaţie,
managementul resurselor umane, fară clienţi activele firmei nu au nici o valoare. Baza de clienti
este cel mai important activ al firmei. Sarcina principală a întreprinderii este de a cîştiga şi de a
păstra clientul. Cîştigarea clienţilor se realizează cu promisiuni. Păstrarea lor se realizeaza prin
satisfacerea nevoilor. Satisfacerea clienţilor depinde de calitatea activitaţilor celorlalte
compartimente. Marketingul trebuie să determine celelalte compartimente şi să coopereze în
scopul satisfacerii clienţilor.

52
 BIBLIOGRAFIE
Monografii, Articole
1. A. Constantinescu, I. Rucareanu, Concurenţa în ,,Dicţionar juritic de comerţ exterior,
Bucureşti, 1986;
2. Alexa Constantin ,,Transporturi şi expediţii internaţionale, ed. All Bucureşti, 1995;
3. American Productivity and Quality Center, 2008. Benchmarking, the Best, Houston, Tex;
4. Baicu M. ,,Tranzacţii Economice Internaţioanle, fundamentarea şi controlarea unei operaţiuni
de comerţ exterior, Ed. Fundaţia de mîine, Bucureşti, 2000;
5. Bălan Carmen ,,Logistica, ediţia III, revăzută şi adăgată, Ed. Uranus, Bucureti, 2006;
6. Beating the competition: A practical quide to Benchmaking, Kaiser Associates, Vienna
Virginia, 2009;
7. Benchmarking for Process Improvement, 2004. Xerox, Quality Solutions, Rochester, N.Y.
8. Boscar D.Bratucu G. Curs de Marketing Internaţional, Repografia Universităţii
,,Transilvania” din Braşov, 2002;
9. Butnaru A. ,,Transporturi şi asigurări internaţionale de mărfuri, Ed. Fundaţia România de
Mîine, Bucureşti, 2002;
10. Carmen Balan ,,Logistica”, ed. Uranus, Bucureşti 2004, pag. 41 TABELU;
11. C.Cenat,,Managementul serrviciilor în transporturi, ed. Universităţii Muscalu E. 2000, Sibiu;
12. Foxal, Gordon, Goldsmith Ronald; Brown, Stephen ,,Consumer Psychology for Marketing -
Second Edition, Ed. Thompson, 2003;
13. Gh.Caraiani, L.Pricina, ,,Transporturi şi expediţii rutiere, ed. II, LuminaLex, Bucureşti, 2002
14. Gheorghe Ion ,,Transportul public local de călători, Editura Bren, Bucureşti;
15. Gordon T. ,,The evolution of quality compain. Distribution, vol.88, pag. 68-71, 1989;
16. Haskett J. Shapiro ,,Logistics strategy: cases ana concepts, West Publishing, ST Paul, 1985;
17. Ioan Popa ,,Tranzacţii de comerţ exterior”, ed. Economica Bucureşti, 2002;
18. Kotler Ph. ,,Managementul marketingului”, Ed. Teora, Bucureşti, 1997;
19. M. Ceavdari, V. Axiuc, ,,Culegere de modele de documente precontractuale, contractuale,
Chişinău, 2006;
20. Mihai Felea, Cristinel Vasiliu, Irina Mărunţelu ,,Logistica şi distribuţia mărfurilor”, note de
curs;
21. Niculescu, M. ,,Analiză economico-financiară”, ED. Universitatea ,, Constantin
Brîncoveanu”, Piteşti, 1993;
22. Pricina Lucian, Stoica ,,Eficienţa investiţiilor în transporturile internaţionale rutiere”, Editura
A.S.E. Bucureşti, 2002;

53
23. Ruske W. ,,City logistics - Solutions for urban commercial transport by cooperative
operation management” OECD, 1994;
24. Vasiliu C. ,,Mutaţii ale macromediului întreprinderii de comerţ; art. Revista de comerţ, nr.4,
ED. Tribuna Economică, Bucureşti, 2002, pag. 25-26;
Surse internet
25. http://www.linkedin.com/in/companii
26. http://www.scrigroup.com/management/marketing/logistica.
27. http://www.andrei.clubcisco.ro/MS%_strategiiconcurenţiale
Acte normative
28. Codul Fiscal: nr. 1163-XIII din 24.04.1997. In: Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
2005, nr. 14-18;
29. Codul Civil: nr. 1107-XV din 06.06.2002. In: Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
2002, nr. 82-86 din 22.06.2002;
30. Legea cu privire la transporturi din 21.05.1997, (Monitor oficial al Republicii Moldova, nr.
67-68, 1997)

54