Sunteți pe pagina 1din 2

Caracterizarea unui domnitor despot din literatura

română
Nuvela Alexandru Lăpușneanul de C. Negruzzi reprezintă prima nuvela istorică
din literatura română, fiind considerată o capodoperă a speciei și un model pentru
cei care au cultivat-o ulterior.
Imaginea personalității domnitorului Alexandru Lăpușneanul este conturată
în Letopisețul Tarii Moldovei de Grigore Ureche, cronica din care C. Negruzzi
preia scene, fapte și replici.
Personajul ilustrează un tip uman , având un destin și un profil psihologic
elaborate în conformitate cu viziunea autorului și cu ideologia pașoptistă spre
deosebire de persoana/personalitatea istorică a cărei existență este scrisă în cronici,
fără o cunoaștere psihologică a acestuia.
În desfășurarea narativă, Alexandru Lapușneanul este principalul element
constitutiv , celelalte personaje gravitând în jurul personalității sale.
Alexandru Lapușneanu este personajul principal din nuvelă , personaj romantic ,
excepțional , care acționeaza în situații excepționale. Acesta întruchipează tipul
domnitorului crud și tiran, perfect integrat în mentalitatea epocii.
Afirmația „eu nu sunt călugar, sunt domn!”reflectă faptul că nu abdică de la
propriul destin nici în fața limitelor omenești ( boala , moartea), schimbarea
condiției sociale impunând anularea sa fizică.
Crud , hotărât, viclean , disimulat, inteligent, bun cunoscător al psihologiei
umane, abil politic, personajul este puternic individualizat și memorabil.
Hotărârea de a avea puterea domnească este formulată de la începutul nuvelei prin
răspunsul dat boierilor „dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau!”. Hotărârea este pusă în
practică prin guvernarea cu ajutorul terorii, prin eliminarea posibilelor opoziții,
culminând cu uciderea celor 47 de boieri.
Este un personaj complex, găsind cu dibăcie o soluție diabolică pentru fiecare
situație și tratând cu sânge rece și cu superioritate problemele și trebuințele altora.
Voinței neabătute i se asociază și alte trăsături precum abilitatea în ceea ce
privește relațiile umane, diplomația, cunoașterea psihologiei umane care sunt
calități ale conducatorului , dar folosite pentru consolidarea puterii acestea devin
mijloace perfide. Domnitorul făcea promisiuni liniștitoare pentru ceilalți, dar de
fapt acestea ascundeau în spatele lor un plan de răzbunare.
Stăpânirea de sine și sângele rece sunt dovedite în momentul pedepsirii lui
Moțoc , pe care îl oferă gloatei ca țap ispășitor. „Leacul de frică” promis cu umor
negru doamnei Ruxanda, piramida din capetele boierilor, reflectă sadismul celui
care știuse să-și stăpânească impulsul violent în momentul care prin cererea ei , are
impresia că doamna vrea să se amestece în conducerea țării.
Disimulat regizează invitația la ospățul de împăcare , de fapt o cursă , de la
alegerea locului și a momentului până la detaliile propiei vestimentații. Are o
inteligență diabolică reușind să manipuleze masele sau persoanele (boierii ) , să-și
pună în aplicație planurile.
Este caracterizat direct ( de către narator, de alte personaje, autocaracterizarea) și
indirect ( prin fapte, limbaj, atitudini, relații cu alte personaje, gesturi,
vestimentație). Este caracterizat direct prin descrierea vestimentației, prin utilizarea
substantivelor se precizează ipostazele personajului „rotund” :
„domnul”,”tiranul”,”bolnavul”. Caracterizarea realizată de alte personaje este
succintă: „crud și cumplit este omul acesta „( mitropolitul Teofan). Caracterizarea
indirectă se realizează prin faptele care evidențiază în maniera romantică cruzimea
personajului și dorința lui de a distruge influența boierilor: uciderea și schingiuirea
lor, arderea cetăților și reducerea numărului de oști moldovene. Inteligent îi atrage
pe boieri la curte spre a-i ucide. Abil , disimulat se folosește de momentul slujbei
religioase și de citate biblice presărate într-un discurs mincinos, dar persuasiv.
Forta exceptională a personajului domină relațiile cu celelalte personaje.
Relația cu doamna Ruxanda este contruită pe antiteza romantică angelic-demonic.
Diversitatea atitudinilor adoptate de Lapușneanul față de doamna Ruxanda reflectă
falsitatea lui. Nu o respecta nici pentru originea ei nobilă ( descendentă a lui Ștefan
cel Mare), nici pentru ca îi este soție și mamă a copiilor lui. Gesturile, mimica și
cuvintele rostite de Lapușneanul în capitolul al II lea în scena discuției cu doamna
Ruxanda , evidențiază falsitatea lui în relația soț-soție. Mai întâi îi săruta mâna,
apoi se posomorăște , reacționează impulsiv la rugamintea ei. În capitolul următor
se razbună pe boieri, pe Moțoc și nu o iartă nici pe doamnă pentru îndrăzneala de
a-i fi cerut să înceteze cu omorul.
Se bucura cu cruzime de spaima doamnei care leșinase la vederea piramidei de
capete „- femeia e tot femeie”. În ultimul capitol insistențele boierilor și
amenințarea din final ca îi va ucide fiul o determină pe doamna Ruxanda să îi dea
otravă.
Cuprins de efectele morții care se apropia, caracterul său capătă nuanțe absurde,
ducând chiar până la un scandalos delir religios. Atitudinea sa este conturată cu
succes de motto-ul ultimului capitol, “de mă voi scula, pre mulți am să popesc și
eu”, ceea ce denotă mai multe lucruri: conflictul interior al tiranului, lupta dintre
voință și neputință și dorința de răzbunare.
Monumentalitatea personajului, excepționalitatea romantică, forța sa de a-și
duce planurile la bun sfârșit , indiferent de mijloace , spectacolul acțiunilor fac din
personajul principal al nuvelei un personaj memorabil.

Gușan Veronica, gr.C314