Sunteți pe pagina 1din 9

CUPRINS

CAPITOLUL 1 - Aspecte privind politica comercială a Uniunii Europene

1.1 - Instrumente de politică comerciale

1.2 - Principalele elemente ale politicii comerciale comune

CAPITOLUL 2 – Reglementarea comerțului on-line

2.1 – Facilitarea comerțului electronic

2.2 – Aspecte legislative privind comerțul electronic

BIBLIOGRAFIE
CAPITOLUL I

Aspecte privind politica comercială


a Uniunii Europene

Politica comercială exprimă totalitatea reglementărilor cu caracter juridic, administrativ,


fiscal, bugetar, financiar, bancar, valutar, etc. adoptate de către o ţară sau o comunitate de ţări în
scopul stimulării sau restrângerii schimburilor comerciale externe, conform intereselor proprii.
Politica comercială este unul din pilonii principali ai relaţiilor Uniunii Europene cu ţările terţe.
Realizarea unei politici comerciale comune a făcut parte din planul iniţial de integrare
economică europeană, astfel că politica comercială a UE(iniţial CEE) este comună în linii mari în
raport cu restul lumii încă din 1968, odată cu realizarea Uniunii Vamale.
Încă prin Tratatul de la Roma, politica comercială comună a fost inclusă între instrumentele
principale de realizare a integrării pieţelor naţionale într-o piaţă regională unică.
Argumentele în favoarea aplicării unei politici comerciale comune au fost legate de:
 creşterea puterii de negociere pe piaţa internaţională a Comunităţii, comparativ cu cea a
fiecărui stat membru în parte. De altfel, încă din timpul Rundei Dillon a GATT-ului (1961-
1962) Comunităţii i-a fost recunoscut statutul de partener de negociere în numele statelor
membre;
 reducerea efectelor de difuziune care puteau să apară din acţiunile unilaterale ale statelor
membre care puteau să deterioreze poziţia pe piaţa externă a celorlalţi parteneri din spaţiul
integrat;
 menţinerea integrităţii pieţei interne prin intermediul instrumentelor de politică comercială
comună, fapt care a condus la transformarea Comunităţii într-un bloc comercial eficient.
Pentru Comunitatea Europeană, raţiunea unei politici comerciale comună rezidă din faptul că
libera circulaţie a bunurilor şi serviciilor din cadrul Comunităţii nu se poate realiza cu politici
comerciale naţionale diferite.
1.1 Instrumente de politică comercială

În general, în domeniul politicii comerciale se acţionează cu ajutorul a trei categorii


principale de instrumente şi măsuri: instrumente de protecție tarifară (vamală), instrumente de
protecţie netarifară şi instrumente de stimulare şi promovare a schimburilor economice externe.
Instrumente de politică comercială de natură tarifară
Politica vamală este realizată cu ajutorul reglementărilor adoptate de către stat care vizează
intrarea sau ieşirea în/din ţară a mărfurilor şi care implică: controlul cu ocazia trecerii frontierei de
stat a mărfurilor şi mijloacelor de transport, îndeplinirea formalităţilor vamale şi plata taxelor vamale
(sau impunerea vamală).
Taxele vamale pot fi clasificate după mai multe criterii:
 După scopul impunerii: taxe vamale cu caracter fiscal şi taxe vamale cu caracter
protecţionist
 După obiectul impunerii: de import, de export şi de tranzit.
 După modul de percepere al taxelor vamale: ad-valorem, specifice şi mixte
 După modul de stabilire sau fixare: taxe vamale autonome; taxe vamale convenţionale;
taxe vamale autonomo - convenţionale; taxe vamale asimilate.
 După scopul urmărit: taxe vamale protecţioniste; taxe vamale preferenţiale; taxe vamale de
retorsiune (taxe antidumping și cele compensatorii).

Instrumente de politică comercială de natură netarifară


Instrumentele netarifare reprezintă un complex de măsuri şi reglementări, publice sau private
care împiedică, limitează sau chiar deformează fluxul internaţional de bunuri şi servicii şi care au ca
principal scop apărarea pieţei interne de concurenţa străină şi/sau echilibrarea balanţei de plăţi.
Instrumentele din aceasta categorie se pot împărţi în:
 bariere care implică o limitare cantitativă directă a importurilor (restricţii cantitative);
 bariere care implică o limitare a importurilor prin mecanismul preţurilor;
 bariere ce decurg din formalităţile vamale şi cele administrative;
 bariere care decurg din normele tehnice, de calitate şi sanitare;
 bariere care decurg din participarea statului la activitatea de comerţ exterior.
Instrumente de stimulare şi promovare
Măsurile de politică comercială promoţională şi de stimulare au drept scop să impulsioneze
exporturile globale ale ţării(sau comunităţii) respective.

1.2 Principalele elemente ale politicii comerciale comune

Tariful extern comun


Tariful extern comun a intrat în vigoare în 1968. Iniţial, nivelul taxelor vamale stabilite prin
tariful vamal extern comun, calculat pe baza mediei aritmetice a celor patru tarife vamale din Franţa,
Germania, Italia, şi Benelux a fost mai ridicat decât cel aplicat de Statele Unite sau
Japonia.(Beneluxul a fost considerată o singură zonă vamală).
De-a lungul timpului, Uniunea Europeană a negociat o serie de tarife preferenţiale cu un
număr de ţări sau grupuri cu care a dorit să întreţină relaţii privilegiate. Acestea sunt:
 AELS- cu scopul evitării deturnării de comerţ apărută ca urmare a extinderii spaţiului
comunitar prin aderarea fostelor state membre AELS la UE;
 cu ţările din zona mediteraniană pentru a permite accesul liber al produselor provenind
dinspre spaţiul mediteranian, în special materii prime sau semifabricate;
 cu ţările ACP (state din Africa, Pacific şi Caraibe) pentru a consolida relaţiile dintre aceste
ţări şi spaţiul comunitar, ca rezultat al poziţiei de foste colonii pe care aceste ţări le-au avut
faţă de ţările membre UE; ne referim aici la Marea Britanie şi statele membre ale
Commonwealth-ului sau la statele iberice cu zona mediteraniană;
 cu Africa de Sud, acordul prevăzând o liberalizare a exporturilor din Africa de Sud spre UE
în proporţie de 95% iar dinspre UE spre Africa de Sud în proporţie de 86%.
 cu ţări din America Latină (Mexic, Chile) pentru prmovarea comerţului cu bunuri şi servicii
şi încurajarea fluxului de investiţii reciproce, liberalizarea progresivă a schimbului de
mărfuri, deschiderea pieţelor publice.
 cu ţările în curs de dezvoltare privind importul de materii prime şi semifabricate în unele
domenii sensibile cum ar fi textilele sau produsele siderurgice, în cadrul unor acorduri
specifice cum ar fi Acordul Multifibră privind comerţul cu produse textile;

Măsuri de apărare comercială


Instrumente defensive:
1. Măsuri anti-dumping (AD)
2. Măsuri antisubventie (AS)
3. Măsuri de salvgardare(MS)
Prin instrumentele de apărare comercială, se urmărește remedierea distorsiunilor apărute pe
piața Uniunii Europene generate de practicile neloaiale practicate de țări terțe, cum sunt dumpingul și
subvențiile, iar prin măsurile de salvgardare să remedieze deteriorarea serioasă a situației
producătorilor comunitari ca rezultat al creșterii imprevizibile, masive și bruște a importurilor.
1. Măsurile antidumping
Comerțul liber = comerțul corect
În economia reală acest lucru nu este adevărat, iar cazurile prin care participanţii la
schimburile internaţionale practică dumpingul sunt relativ frecvente. De aceea, apariţia cazurilor de
dumping este sancţionată prin art. VI din GATT şi prin codul anti-dumping din 1979.Conform
acestor prevederi, taxele antidumping nu vor depăşi diferenţa dintre preţul de vânzare (mai mic) şi
preţul mediu aplicat pe piaţa internă a exportatorului (mai mare).
2. Măsurile antisubvenţie
Un sistem apropiat taxelor antidumping îl reprezintă taxele aplicate produselor ale căror
preţuri au fost direct sau indirect subvenţionate de către guvernele ţărilor producătoare.
Atât în cazul măsurilor anti-dumpig cât şi al măsurilor antisubvenţie Comisia Europeană este
cea care conduce investigaţia şi impune măsurile provizorii, decizia finală aparţinând Consiliului.
3. Măsuri de salvgardare (Clauza de salvgardare)
Cele mai dese situaţii în care se aplică acest gen de restricţii sunt cele legate de comerţul cu
produse sensibile, cum sunt textilele şi produsele siderurgice.

Instrumente ofensive:
- regulamentul privind obstacolele în calea comerţului, regulament care permite societăţilor
din Uniunea Europeană să depună o plângere la Comisia Europeană în situaţia în care întâlnesc
bariere comerciale care le restricţionează accesul pe piaţa unor ţări terţe
- baza de date privind accesul pe pieţe a firmelor din Uniunea Europeană
Instituţiile comunitare cu responsabilităţi în elaborarea şi punerea în aplicare a politicii
comerciale comune sunt: Consiliul Uniunii Europene, Comisia Europeană, Comitete consultative.
CAPITOLUL 2
Reglementarea comerțului on-line

Comerțul pentru economia Uniunii Europene este foarte importantă în prezent. În ultima
perioadă, după criză s-a realizat că schimburile comerciale sunt o forță stabilizatoare. Acesta va
deveni o sursă de creștere și mai importantă, ceea ce înseamnă că legăturile cu noile centre ale
creșterii economiei trebuie să fie consolidată.
Vânzările către restul lumii sunt o sursă din ce în ce mai semnificativă din punct de vedere al
locurilor de muncă pentru europeni.
Politica comercială a UE trebuie să întărească locul Europei în lanțurile de aprovizionale
globale. Aceasta trebuie săsusțină întreaga paletă de activități economice prin care europenii creează
și vând valoare. Aceasta include fabricarea de componente și produse finite, care este de importanță
majoră, dar și serviciile, cercetarea, proiectarea și marketingul, asamblarea, distribuția și întreținerea.
Acțiuni ce impun promovarea comerțului cu servicii, facilitarea comerțului electronic, sprijinirea
specialiștilor, garantarea accesului la materii prime, protejarea inovării și asigurarea rapidă a
procedurilor vamale.

2.1 Facilitarea comerțului electronic


Revoluția digitală îndepărtează barierele geografice și anulează distanțele, cu un impact
enorm asupra economiilor și societăților din întreaga lume. Pentru comerț, aceasta înseamnă noi
oportunități. Această revoluție nu putea veni doar cu beneficii și a ridicat noi probleme de protecție a
consumatorilor și a datelor cu caracter personal ale acestora, atât în UE, cîât și la nivel internațional.
Astfel Comisia s-a angajat să garanteze drepturile fundamentale ale cetățenilor UE la viața privată și
la protecția datelor .
Economia digitală antrenează însă noi tipuri de bariere comerciale care trebuie surmontată.
Unele afectează societățile axate pe comerț, iar altele afectează o gamă mai largă de societăți.
Colectarea, stocarea, prelucrarea și transferul de date (informații economice, financiare, statistice și
științifice) precum și digitalizarea acestor date au devenit parte integrată a modelelor de afaceri
moderne.
2.2 Aspecte legislative privind comerțul electronic

Implicarea statului în dezvoltarea comerțului electronic se poate faceîn trei direcții:


elaborarea reglementărilor și ajusărilor legislative necesare creării unui climat propice afacerilor
electronice, susținerea părții de educație și fluxurile informaționale.
Noțiunea de reglementare este sinonimă cu cea de legiferare, presupunând intervenția
statului prin instituțiile sale pentru stabilirea unor norme obligatorii și a sancțiunilor pentru
încălcarea acestora. În anumite cazuri, o anumită conduită este susceptibilă să afecteze întreaga
societate sau un întreg domeniu de activitate, astfel încât valorile care dau substanță normelor
dobândesc un caracter public. Soluția cea mai bună aici este reglementarea prin lege, datorită
aplicabilității sale generale și forței obligatorii.
Pentru a facilita dezvoltarea comerțului electronic au fost elaborate numeroase reglementări
pe plan național și internațional privind: contractele online, protecția consumatorului, obligațiile
părților, protecția informațiilor personale, dreptul de proprietate intelectuală, plățile pe Internet,
livrarea produselor la utilizatorul final, siguranța tranzacțiilor, autentificarea, semnătura digitală, și
protocoale de conectare.
În țările europene, ca urmare a acestor directive, dar și a Strategiei Uniunii Europene de
Construire a Economiei Bazate pe Cunoaștere, a Planului de Acțiune uEurope 2005 și a inițiativei
i2010 s-au adoptat și diverse alte norme, reglementări, reguli și s-au înființat diverse comisii și
organizații cu diferite competențe în acest domeniu.
Planul e-Europe 2005 vizează creșterea productivității economice prin intermediul
internetului, a calității și accesibilității serviciilor informaționale de către toți cetățenii Europei, în
baza unei infrastructuri sigure de comunicații în bandă largă( broadband).

Obiective:

1. Servicii publice moderne:


 Guvernare Electronica( e-Government);
 Servicii de educatie electronica(e-Learning);
 Servicii de tele-sanatate( e-Health);
2. Dezvoltarea unui mediu de afaceri electronic dynamic.
3. Dezvoltarea unei infrastructure informationale sigure.
4. Acces largit la servicii broadband cu costuri minime.
5. Indentificarea, masurarea si publicarea celor mai bune practici si experiente in domeniu.
Comerțul electronic se bazează pe semnătura electronică, reglementată de Legea nr. 455/2001
și pe acceptarea unor standarde privind securitatea transmisiei și stocării de date Legea nr. 365/2002.
În cadrul acestor feluri generale de tranzacții există mai multe modele de activități comerciale
pe Internet, cum ar fi : magazinul electronic, aprovizionarea electronică, magazinul universal
electronic, societățile electronice, piațaunui terț, furnizorii de servicii etc.
BIBLIOGRAFIE

1. Comisia Europeană- Comerț pentru toți, 2015


2.http://193.231.19.17/~mihaela.lutas/Materiale%20curs/CAPITOLUL%20%2010.%20Politi
ca%20comerciala.pdf
3.http://www.uab.ro/cursuri_perfectionare/program_perfectionare_profesionala/pagini/cursur
i/Modul-12-Voiculescu/curs_modul12.pdf