Mituri despre apa îmbuteliată contrazise

de specialişti
Cristian Terran

Două treimi din băutorii de apă îmbuteliată consideră că aceasta este mai sănătoasă, 55% au afirmat
că o preferă din comoditate, iar o treime din respondenţi au încredere în asigurările date de
producători că apa este tratată şi provine din sursă controlată. Evident, situaţia variază de la caz la
caz, companiile au propriile standarde de calitate, există şi situaţii de fraudă dovedită, în care
loturi întregi de apă îmbuteliată sunt retrase de pe rafturi după ce s-a descoperit că nu corespund
consumului uman, însă există câteva opinii larg răspândite, chiar mituri de marketing, care nu
corespund realităţii şi sunt contrazise de specialiştii citaţi de banthebottle.net. Chiar dacă multe din
concluziile studiului par mai potrivite în America decât în România, unde starea tehnică a reţelelor
de alimentare cu apă este adesea precară, iar calitatea apei de la robinet nu se ridică – de multe ori –
la înălţimea aştepărilor, ele merită cunoscute, măcar pentru a şti către ce realităţi ar trebui să tindem
şi noi.
Mitul 1 – Un izvor de sănătate
Credem că apa îmbuteliată este cea mai sănătoasă alegere, care ne măreşte vitalitatea şi ne aduce
în organism cea mai curată apă disponibilă în mod curent.
În realitate ea poate fi chiar dăunătoare sănătăţii. Potrivit unor studii, dacă apa stă mult timp
în ambalajul PET, plasticul eliberează anumite cantităţi de substanţe chimice care trec în apă şi,
apoi, în organismul uman. Cu cât petrece mai mult timp în PET, cu atât apa va avea un conţinut mai
mare de substanţe nocive.
Potrivit unui studiu realizat de Universitatea din Heidelberg pe 132 de sortimente de apă din 28 de
ţări, îmbuteliate în sticle de plastic, concentraţia unor elemente chimice – cum ar fi antimoniul –
creşte pe măsură ce apa stă mai mult timp în recipient, deoarece plasticul reacţionează cu apa şi
eliberează substanţele componente. Antimoniul, de exemplu, este un metal similar plumbului, care
în cantităţi mici provoacă ameţeală şi depresie, iar în concentraţii mari poate fi chiar letal.
În plus, plasticul ambalajului ţinut la temperaturi mai mari de 30 de grade Celsius eliberează
o serie de substanţe toxice, cum ar fi bisfenol A, despre care cercetări efectuate în SUA au
demonstrat că este cancerigen. Iată de ce pe etichetele sticlelor de apă minerală, suc sau bere se
specifică expres „A se feri de razele solare!”

Mitul 2 – Are gust mai bun

Credem că apa îmbuteliată are întotdeauna un gust mai bun decât cea de la robinet, deoarece
conţine enzime care ne stimulează papilele gustative şi ne dau o senzaţie de prospeţime.
În realitate lucrurile sunt mai nuanţate. Situaţia depinde foarte mult de sursa de apă din care se
alimentează reţeaua publică şi de starea conductelor. Chiar dacă în România situaţia lasă mult
de dorit şi multe oraşe sunt deficitare în această privinţă, în acele locuri unde autorităţile insistă pe
respectarea regulilor sanitare, apa de robinet este chiar mai bună decât cea la PET.
Să facem abstracţie, pentru un moment, de ştirile binecunoscute despre apa de robinet infestată cu
germeni, de lichidul maroniu care curge de multe ori de la robinetele noastre de bloc sau de ţevile
care nu au mai fost schimbate din anii 1950 şi să vedem cum stau lucrurile în ţările civilizate.
În America, de exemplu, participanţii la câteva teste realizate de Corporate Accountability
International nu au putut simţi diferenţa de gust între apa îmbuteliată şi cea de la robinet.
După cum afirmă experţii în sociologie, gustul mai bun pe care mulţi consumatori îl asociază cu apa
îmbuteliată este de fapt… un factor psihologic indus de reclamele agresive difuzate în mass-
media. Între 10% şi 15% din preţul unei sticle de apă este reprezentat de cheltuielile cu reclama. Nu
doar cumpărăm miturile producătorilor, dar şi plătim în plus pentru aceasta.
Un interesant studiu realizat de postul TV Showtime ajunge la concluzia că 75% dintre locuitorii
oraşului New York preferă apa de la robinet în locul celei la PET, dacă ambele variante sunt
prezentate pentru degustare în carafe identice, neindividualizate.
Venind mai aproape de noi, un test realizat de Legambiente în 6 oraşe din Italia dovedeşte că,
gustând apa din carafe identice şi bazându-se numai pe gust, nici măcar 2 voluntari din 10 nu au
reuşit să sesizeze diferenţa dintre apa îmbuteliata şi cea de la robinet.

Mitul 3 – Este ieftină şi uşor de procurat

Credem că apa îmbuteliată este ieftină şi uşor de procurat.
În realitate apa îmbuteliată costă de la 240 la peste 10.000 de ori mai mult decât apa de la robinet.
La San Francisco, de exemplu, apa din reţeaua publică a oraşului provine din Parcul Naţional
Yosemite şi este atât de pură încât municipalitatea nici măcar nu trebuie să o trateze.
Evident, şi în România există zone unde apa îşi păstrează puritatea naturală şi, dacă ar fi
captată în condiţii adecvate, ar putea fi o alternativă de preferat produsului la PET. Borsec, Avrig,
Borşa sau Baia Mare sunt doar câteva exemple de oraşe unde apa de la robinet este foarte bună, iar
locuitorii o consumă fără probleme.

Mitul 4 – Conţine mai puţine substanţe chimice şi este mai sigură

Credem că apa îmbuteliată are un conţinut redus de substanţe chimice, mai ales de compuşi
nocivi.
În realitate, lucrurile iarăşi nu stau chiar aşa şi au fost situaţii în care anumite mărci sau loturi de
apă la PET au avut probleme, chiar serioase, privind prezenţa unor germeni patogeni. În Statele
Unite, de exemplu, apa îmbuteliată intră în categoria „alimentelor” şi este controlată pe baza
standardelor Food and Drug Administration (FDA), în timp ce apa de robinet intră sub incidenţa
Environmental Protection Agency (Agenţia de Protecţie a Mediului), care operează cu
standarde mult mai stricte decât FDA, având drept rezultat o apă de robinet mai pură chiar decât
cea la PET. Aproximativ o cincime din sortimentele de apă îmbuteliată din SUA au avut, în
decursul timpului, probleme privind un conţinut mărit de substanţe nocive.
Mitul a fost invalidat şi în România, unde UBB Cluj Napoca a efectuat în urmă cu câţiva ani, un
studiu privind calitatea chimică a apei îmbuteliate şi comparaţia cu apa potabilă a analizat 30 de
mărci de ape îmbuteliate (25 româneşti şi 5 străine). Au fost prelevate probe de apă potabilă din
reţeaua de alimentare din Cluj-Napoca şi Zalău, o probă de apă de izvor natural din Cluj şi două
probe de apă de izvor natural din Blaj şi Zalău.
Pentru toate aceste mostre a fost stabilită compatibilitatea cu legislaţia apelor potabile din
România, reglementată de Legea 458/2002 şi completată de Legea 311/2004. Rezultatele
obţinute arată că doar 26 din cele 35 de probe analizate respectă în linii mari legislaţia.
De asemenea, există cazuri destul de recente în care sortimente de apă la PET au fost retrase de
la consum din cauza impurificării cu substanţe biologice nedorite. Un astfel de incident a avut loc
în decembrie 2011, când un lot de apă Saguaro a fost retras exact din acest motiv. Un altul, datând
din martie 2011, a fost cauzat de apa‘San Terra Aqua’ infestată cu germeni fecali şi bacili
coliformi, distribuită în mai multe oraşe din ţară – Braşov, Galaţi, Ploieşti etc.

Mitul 5 – Nu mai trebuie să ne facem griji privind PET-urile goale, deoarece acum se
reciclează
Credem că sticlele de plastic, binecunoscutele PET-uri nu mai reprezintă o problemă pentru
mediu, deoarece sunt reciclate în proporţie tot mai mare.
În realitate PET-urile reprezintă o problemă serioasă chiar şi în ţările care au sisteme bine
organizate de reciclare a deşeurilor. În Statele Unite, de exemplu, aproximativ 4 miliarde de astfel
de ambalaje ajung la groapa de gunoi în fiecare an, generând costuri de ecologizare de aproximativ
70 de milioane de dolari. Chiar şi în acele situaţii când sticlele de plastic sunt reciclate, procesul
tehnologic este reprezentat de topire (consum de energie) şi tratare cu noi substanţe, din care multe
multe sunt toxice, iar plasticul rezultat este de calitate mai slabă decât cel din care provine şi
eliberează mai mulţi compuşi nocivi.
Cu atât mai gravă este situaţia în România, unde sistemele de reciclare a deşeurilor sunt încă
într-un stadiu incipient chiar şi în oraşele mari, iar în localităţile mai mici toate ambalajele PET
ajung la groapa de gunoi… în cel mai bun caz, atunci când nu ajung direct pe câmp sau în râuri şi
lacuri. Nu degeaba, în urmă cu câţiva ani, un ofiţer NATO aflat în vizită la noi a afirmat, după un
drum cu maşina pe şoselele din sudul ţării: “Am aflat de unde provin PET-urile… Eu credeam că
se fabrică, dar am văzut că ele cresc pe câmp în România.”

Mitul 6 – Unităţile de îmbuteliere creează locuri de muncă în comunităţile mici

Credem că unităţile de îmbuteliat apa stimulează economia zonelor în care sunt amplasate şi
creează locuri de muncă.
În realitate corporaţiile multinaţionale cumpără dreptul de control şi exploatare a rezevelor
subterane de apă, oriunde pot, iar industria de îmbuteliere pe care o susţin limitează ceea ce mulţi
consideră ca fiind un drept inalienabil: accesul la o sursă de apă sigură şi necostisitoare. Apa mai
este numită şi „aurul albastru al secolului XXI”. Urbanismul, poluarea, încălzirea globală şi
creşterea populaţiei terestre transformă rapid apa potabilă într-o resursă tot mai disputată şi
valoroasă.
Pe ansamblu, industria de îmbuteliere a apei creează puţine locuri de muncă,media pe plan
mondial fiind de 24 de salariaţi pentru o unitate de mărime medie. În plus, sunt studii care
demonstrează că, atunci când o fabrică de îmbuteliere se construieşte într-o localitate, majoritatea
salariaţilor acesteia provin din afara comunităţii care şi-a cedat controlul asupra resurselor sale de
apă, în schimbul promisiunii unor noi locuri de muncă.

Mitul 7 – Apa îmbuteliată provine din izvoare de munte, sau de mare adâncime
Credem că apa pe care o cumpărăm la sticle provine din cele mai cristaline izvoare „din inima
munţilor”, sau – cel puţin – din puţuri de mare adâncime, neatinse de poluarea lumii moderne.
În realitate, autorii studiului citat în deschidere estimează că minimum 25% din apa îmbuteliată
provine, de fapt, din reţeaua de alimentare, fiind cel mult tratată suplimentar, uneori. Chiar şi în
SUA, unde a fost realizat studiul, sortimente de apă recomandată ca fiind „de izvor” sau „pură din
inima gheţarilor” proveneau, de fapt, din puţuri urbane unele situate chiar în apropierea unor gropi
de gunoi.
Nici România nu a fost scutită de astfel de incidente. În 2005, de exemplu, ANPC a închis mai
multe fire din judeţul Braşov care vindeau apă de robinet pe post de „apă de izvor.”
Şi în Bucureşti au fost descoperite situaţii similare. De atunci, sporadic, apar ştiri sau informaţii
neconfirmate despre diverse sortimente sau loturi de apă îmbuteliată care fie provin din alte surse
decât cele menţionate pe ambalaj, fie adâncimea la care sunt situate prizele de captare nu este cea
specificată de producător.
Ca soluţie generală la această problemă, ar trebui ca LAREX (Laboratorul de Analiză a Apei) să
testeze prin sondaj provenienţa şi calităţile tuturor celor aproape 100 de sortimente de apă
îmbuteliată prezente pe piaţa românească, pentru a creşte gradul de încredere a consumatorilor.
Deşi aceste teste sunt obligatorii pentru a intra pe piaţă, după ce o firmă obţine certificatul de
conformitate există, cel puţin teoretic, posibilitatea ca ea să îmbutelieze apă din alte surse, pe
care să o vândă în baza certificatului obţinut iniţial.

 Şi totuşi ce apă să alegem?

Confruntat cu atâtea argumente în defavoarea apei îmbuteliate, consumatorul român îşi va pune, în
mod firesc, întrebarea: „Şi totuşi eu ce apă ar trebui să beau?” Greu de răspuns, având în vedere că
soluţia sugerată de studiul menţionat, şi anume apa de robinet, poate că este valabilă peste ocean,
dar în multe locuri din România nu reprezintă o alternativă.
Mai degrabă putem vorbi de „răul cel mai mic,” care pare să fie… chiar apa la PET, cel puţin în
zonele cu reţele de apă învechite, sau din surse nerecomandabile. Cel puţin în Capitală, avem o
confirmare foarte recentă, venită tocmai din insulele britanice. Printre alte recomandări adresate
suporterilor echipei de fotbal Chelsea care au venit să vadă meciul cu Steaua, guvernul Majestăţii
Sale îi sfătuieşte să nu bea apa de robinet din Bucureşti, care nu ar fi tocmai bună pentru
consumul uman. Nu ştiu cât adevăr este în acest sfat, având în vedere că personal l-am auzit, zilele
trecute, pe un director de la Apa Nova recomandându-le bucureştenilor să bea apă de la robinet fără
grijă, deoarece şi el consumă doar astfel de apă.
Oricum, pentru cei care se îndoiesc de calitatea apei din reţea, dar şi de cea îmbuteliată, există
şi o a treia alternativă, poate cea mai recomandabilă. Există pe piaţă o varietate de filtre care se
montează pe robinet, sau sunt fixate chiar în interiorul ţevii de alimentare. Majoritatea acestor
filtre se bazează pe carbon activ, care elimină parţial sedimentele şi impurităţile din apă, exclusiv
prin procedee mecanice, dar au dezavantajul major că permit trecerea metalelor grele (plumb,
cupru, cadmiu etc.) şi a altor substanţe toxice din apă (nitraţi, nitriţi etc.)
Mai nou, au apărut filtrele cu osmoză inversă, care elimină problemele întâlnite la sistemele pe
bază de cărbune activ. Firmele producătoare afirmă că osmoza inversă este cea mai eficientă
metodă de purificare a apei potabile, principiul lor de funcţionare fiind bazat pe presiunea osmotică
necesară în filtrare.
Chiar dacă sistemele de filtrare prin osmoză inversă, fără pompă de presiune au şi inconveniente,
cum ar fi randamentul scăzut şi viteză redusă de filtrare, ele rămân totuşi cele mai eficiente
dispozitive de acest gen.
Ca în întotdeauna, consumatorii sunt cei mai în măsură să se informeze, să calculeze avantajele şi
dezavantajele tuturor opţiunilor disponibile şi să aleagă varianta pe care o consideră cea mai
adecvată. Important este să fie informaţi asupra tuturor opţiunilor, cu plusurile şi minusurile
fiecăreia. Cu atât mai atentă trebuie să fie analiza în ce priveşte un produs atât de important cum
este apa pe care o bem – izvor de sănăte pentru organism.

Pentru sanatatea dumneavostra consumati cel

putin 2 litri de apa pe zi ! – FALS !!!

Anumiti doctori sau nutritionisti spun ca este recomandat sa bem 2 litri de apa pe zi. In acest articol
vom vedea daca acesta este un mit sau adevar. Milioane de oameni isi numara zilnic paharele sau
sticlele de apa consumate, pentru a fi siguri ca si-au indeplinit obiectivul sanatos de a bea fix doi
litri de lichide pe zi. Stim ca organismul nostru se regleaza singur si ne anunta atunci cand are
nevoie de apa. Si mai stim ca si alimentele contin apa, in special legumele sau fructele. Insa unii se
incapataneaza sa-si forteze organismul sa inghita nu mai putin de 2 litri de apa pe zi.
“Am facut 43 de ani de cercetare pe acest subiect – sistemul osmoreglator. Acest sistem este atat de
precis si atat de rapid incat mi se pare imposibil sa cred ca evolutia ne-a lasat cu un deficit cronic de
apa.” Dr. Heinz Valtin Nu spunem ca apa nu este buna, dar chiar trebuie sa consumam cel putin 2
litri pe zi? Potrivit doctorului Heinz Valtin, raspunsul este nu!
Heinz Valtin este un profesor specializat in cercetarea asupra rinichilor si a petrecut peste 40 de ani
studiand sistemul biologic ce mentine apa in corpul nostru intr-un echilibru. El spune ca, pentru
oamenii care au diverse probleme de sanatate precum pietre la rinichi sau tendinta de a dezvolta
infectii urinare, consumarea unei cantitati mai mari de apa este benefica. In anul 2002, in cautarea
originii a ceea ce se numea “ghidul 8×8” studiile au aratat ca nu exista nicio dovada care sa sustina
ca oamenii sanatosi trebuie sa consume cantitati mari de apa. In anul 2008, Dan Negoianu impreuna
cu Stanley Goldfarb au ajuns la aceeasi concluzie.
Si atunci, de unde a aparut acest mit? Valtin a descoperit ca ghidul 8×8 s-a nascut din niste
neintelegeri. In 1945, “Food and Nutrition Board”, astazi parte din “National Academy of Science’s
Institute of Medicine”, a sugerat ca o persoana consuma un mililitru de apa pentru fiecare calorie.
Tot ce urmeaza este simpla matematica: o dieta zilnica ce contine aproximativ 2000 de calorii ar
indica un consum de 2000 mililitri de apa, adica 2 litri.
O alta afirmatie intalnita adeseori este ca daca consumam mai multe lichide ne ajuta sa slabim. Din
pacate nu este chiar atat de simplu. Daca bem multa apa si apoi asteptam ca grasimea sa se
topeasca, vom astepta degeaba.In unele situatii, un consum ridicat de apa poate avea efecte
secundare periculoase sau chiar fatale. Desi apa este considerata cel mai putin toxic compus chimic,
ea nu este sanatoasa in exces. Intoxicarea cu apa sau otravirea cu apa, este o dereglare ce poate
deveni fatala, cu efecte devastatoare la nivelul creierului atunci cand electrolitii din corp sunt scosi
afara dincolo de limitele de siguranta (ex. hiponatremia).
Hiponatremia este o anomalie electrolitica frecventa care poate fi observata in insolatie sau drept
complicatie pentru alte afectiuni severe. Sodiul este un cation extracelular dominant si nu poate
circula liber transmembranar. Homeostazia sa este vitala pentru functia normala a celulelor. Nivelul
normal seric de sodiu este 135-145 mEq/l. Hiponatremia este definita ca nivel seric al sodiului sub
135 mEq/l si este considerata severa cand sodiul este sub 125 mEq/l. Hiponatremia hipovolemica se
dezvolta cand apa si sodiul sunt pierdute si inlocuite prin lichide hipotone neadecvate, cum este
banala apa.
Asadar, ce cantitate de apa trebuie sa consumam zilnic? Daca aveti probleme de sanatate,
consultati-va medicul. Dar daca sunteti sanatos, beti cand va este sete si atat cat simtiti ca aveti
nevoie.
sursa
La fel ca si cu alimentele, populatia nu s-a intrebat de ce trebuie sa consume minim 2 litri de apa
zilnic. Se pare ca ne place sa ascultam sfaturile altora doar pentru ca „ei sunt experti” sau pentru ca
asa se spune la televizor. De cate ori apare o informatie de acest gen trebuie verificata prin mai
multe canale. Media s-a invatat sa transmita doar ce este trimis de catre corporatii pentru ca la urma
urmei, ei platesc reclamele si implicit salariile. Jurnalismul a ramas in faza de concept. Informatiile
circula de la o sursa la alta pana i se pierde urma iar omul de rand ia ceea ce vede si aude la
televizor si in ziare ca fiind reale. In ultima instanta TU esti de vina daca aceste concepte te-au
manipulat, pentru ca le-ai dat voie.