1. Fals !!!

Originalitatea structurii Uniunii Europene face dificilă încadrarea sa într-o formă de

organizare exactă. Prin urmare, la nivelul construcției europene pot fi identificate atât caracteristici ale
confederației, cât și ale federației: Atributele de confederație ale Uniunii: cetățenii statelor membre nu sunt
direct legați de instituțiile europene, excepție făcând Parlamentul European, ci de guvernele naționale,
instituțiile cheie ale Uniunii Europene sunt învestite cu autoritate, nu de către cetățenii statelor membre, ci de
către liderii și guvernele statelor membre, statele membre au încă identități separate, iar majoritatea
cetățenilor se identifică cu propriile simboluri naționale. Totodată, la nivelul Uniunii nu există un sistem
generalizat de taxe impozitare, nu există un sistem militar european efectiv (armată europeană), forțele
militare terestre și navale aparțin statelor membre. Dintre caracteristicile de federație, pot fi identificate
următoarele, la nivelul Uniunii: există un sistem de tratate și legi cu aplicabilitate directă pe întreg teritoriul
Uniunii Europene, interpretate uniform și apărate de către Curtea Europeană de Justiție, există unele domenii
politice, în care statele membre au transferat autoritatea la nivelul Uniunii, precum comerțul, mediul,
agricultura, concurența, dar există și domenii în care legislația națională continuă să fie dominantă. Există un
Parlament European, direct ales de cetățeni și, pe măsură ce puterea acestuia ar crește, prerogativele
legislativelor naționale ar scădea, există un buget al Uniunii care conferă instituțiilor europene independență
financiară, Uniunea are propria sa monedă (Euro, - € -), care a înlocuit unele monedele naționale.
Cei mai entuziaști susținători ai integrării europene consideră că Uniunea Europeană ar trebui să evolueze
către o federație a „Statelor Unite ale Europei”, însă pentru a putea atinge un asemenea stadiu, Uniunea
Europeană va trebui, mai întâi, să „lupte” împotriva reticențelor statelor membre de a transfera din
suveranitatea lor în vederea creării unei Uniuni politice și mai puternice, așa cum și-au imaginat „ părinții săi
fondatori”. Cu toate acestea, fiecare evoluție a Uniunii Europene a reprezentat o mișcare graduală spre o
entitate mai democratică, mai eficientă și mai transparentă, prin urmare, mai apropiată viziunii federaliste.
Introducerea Cartei Drepturilor Fundamentale ale omului în noul Tratat de Reformă, reevaluarea poziției
Parlamentului European prin extinderea procedurii codecizionale în majoritatea domeniilor legislative,
transformarea Băncii Centrale într-o instituție europeană, mai multe posibilități de exprimare pentru cetățeni
extinse până la posibilitatea inițierii unor legi, prin strângerea a un milion de semnături, sunt doar câteva din
elementele de factură federalistă integrate în noul tratat. Există multe alte aspecte ce trebuie rezolvate pentru
a se asigura un proces decizional pe deplin democratic în Uniune și pentru a-i face instituțiile mai
transparente și mai eficiente, drumul către o federație europeană este încă lung, dar pașii mici în direcția
federală constituie un progres.
2. Tratatul de la Roma se referă la tratatul prin care a fost instituită Comunitatea Economică
Europeană (EEC) și a fost semnat de Franța, Germania de Vest, Olanda, Italia, Belgia și Luxemburg la 25
martie 1957. Inițial, numele complet al tratatului era Tratat de instituire a Comunității Economice
Europene. Totuși, Tratatul de la Maastricht l-a amendat eliminând, printre alte lucruri, cuvântul "Economic"
atât din numele comunității cât și al tratatului. Din acest motiv tratatul este denumit de cele mai multe
ori Tratat de instituire a Comunității Europene sau Tratatul CE.
În aceași zi a mai fost semnat un tratat care instituia Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (CEEA,
Euratom) : cele două tratate, împreună cu Tratatul de instituire a Comunității Europene a Cărbunelui și
Oțelului, care a expirat în 2002, au devenit Tratatele de la Roma. Atât Tratatul de la Roma, cât și Tratatul
CEEA au intrat în vigoare la 1 ianuarie 1958.
Tratatul inițial a fost modificat de către toate tratatele ulterioare; Tratatul de la Nisa a încercat să consolideze
toate tratatele într-un singur document, dar Tratatul CE a rămas o secțiune de sine stătătoare în cadrul
acestuia.
Deși intrarea în vigoare în 1993 a Tratatului de instituire a Uniunii Europene a fost un nou pas in direcția
integrării europene, luarea majorității deciziilor în cadrul Uniunii se face încă după baza legală a Tratatului
CE, care rămâne principală sursă a legislației comunitare.
3. Prin Acordul de la Schengen semnat în mica localitate luxemburgheză Schengen la data de 14
iunie 1985, Belgia, Franța, Germania, Luxemburg și Olanda au convenit să renunțe treptat la controlul de la
frontierele comune și să introducă libera circulație pentru toți cetățenii statelor membre semnatare, ai altor
state membre sau ai unor terțe țări. Până în prezent, 30 de state au aderat la Acordul Schengen, dintre care
27 l-au și implementat.

4. Obiectivul Tratatului de la Roma era integrarea economiei comune, crearea unei piețe comune, instituirea
celor "4 libertăți", excluderea oricărei discriminări naționale.

7. Tratatul de la Bruxelles sau Tratatul de fuziune, semnat la 8 aprilie 1965, a intrat în vigoare la 1
iulie 1967. Cunoscut și sub numele de „Tratatul instituind un Consiliu unic și o Comisie unică
a Comunităților Europene”, tratatul de la Bruxelles a avut drept obiectiv înființarea unor structuri unice
pentru cele 3 Comunități Europene: Consiliul de miniștri (organ de decizie) și Comisia Europeană (organ
executiv).

8. Cetățenia Uniunii Europene (UE) a fost introdusă de Tratatul de la Maastricht (semnat în 1992, intrat în
vigoare din 1993). Cetățenia europeană este complementară cetățeniei naționale și conferă drepturi, cum ar fi
dreptul de a vota în alegerile europene, dreptul la libera circulație și dreptul la protecție consulară din partea
ambasadelor altor state UE.