Toxiinfectia Alimentara

ŞCOALA POSTLICEALĂ
“DIMITRIE CANTEMIR”
TÂRGU-MUREŞ
CALIFICARE PROFESIONALĂ: Asistent medical generalist
PROIECT DE
CERTIFICARE
Coordonator: Absolvent:
Cistelican Simona Platon Loredan Cosmin
Îngrijirea pacientei cu avort spontan 2
2017
ŞCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ “DIMITRIE CANTEMIR”
TÂRGU-MUREŞ
CALIFICARE PROFESIONALĂ: Asistent medical generalist
Îngrijirea pacientului cu
Toxiinfecţii alimentare
Coordonator: Absolvent:
As. Medical Cistelican Simona Platon Loredan
Cosmin
2017
CUPRINS
pag.
ARGUMENT 7
ISTORIC 8
CAPITOLUL I 9
1.1. Anatomia şi fiziologia aparatului digestiv 9
1.1.1. Anatomia aparatului digestiv 9
1.1.2. Fiziologia aparatului digestiv 12
1.1.3. Noţiuni generale de Bacteriologie 13
1.2. Prezentarea teoretică a bolii 19
1.2.1. Definiţie 19
1.2.2. Clasificare 20
1.2.3. Etiologie 21
1.2.4. Epidemiologie 22
1.2.5. Patogenie 23
1.2.6. Simptomatologie 23
1.2.7. Diagnostic paraclinic 28
1.2.8. Diagnostic diferenţial 29
1.2.9. Tratamentul 29
1.2.10. Complicaţii şi prognostic 31
1.2.11. Profilaxie 32
CAPITOLUL II - Supravegherea pacientului din momentul internării până la
34
externare şi efectuarea tehnicilor impuse de afecţiune
2.1. Internarea pacientului în spital 34
2.2. Asigurarea condiţiilor optime de spitalizare 35
2.3. Asigurarea condiţiilor igienice pacienţilor internaţi 36
Pregătirea patului şi accesoriile lui 36
Schimbarea lenjeriei de pat 38
Asigurarea igienei personale, corporale şi vestimentare a pacientului 40
Efectuarea toaletei generale şi pe regiuni a pacientului imobilizat 41
Observarea poziţiei pacientului în pat 43
Schimbarea poziţiei şi mobilizarea pacientului 44
Captarea eliminărilor 46
2.4. Supravegherea funcţiilor vitale şi vegetative 47
2.5. Alimentaţia bolnavului 49
2.6. Adminstrarea medicamentelor şi hidratarea organismului 50
2.7. Recoltarea produselor biologice şi patologice 55
2.8. Pregătirea pacientului pentru investigaţii paraclinice 58
2.9. Educaţia pentru sănătate. Profilaxia bolii 65
2.10. Externarea pacientului 67
CAPITOLUL III 68
3.1. Prezentarea cazurilor de boală 68
Cazul nr. 1 – plan de îngrijire 68

CONCLUZII 97
BIBLIOGRAFIE 99
ARGUMENT
Toxiinfecţia alimentară este o boală acută de natură toxică sau infecţioasă apărută în
urma consumului de alimente sau băuturi contaminate cu microorganisme patogene (bacterii,
virusuri şi paraziţi) sau cu toxinele lor.
Am ales această lucrare deoarece fiecare dintre noi este expus la o infecţie alimentară,
şi aş dori să impărtăşesc câteva din cunoştinţele mele dobândite despre această boală în
stagiul de practică de la Clinica de boli infecţioase.
Rolul asistentului medical în toxiinfecţiile alimentare este acela de a verifica funcţiile

vitale şi vegetative ale bolnavului, pentru reechilibrarea hidroelectrolitică se face abord venos
cu instituirea unei perfuzii, administrarea medicaţiei, aceasta fiind una simptomatică, pentru
vărsături - antiemetice, pentru febra - antitermice, pentru colici abdominale sunt indicate
antispasticele. De asemenea o importanţă deosebită au asistenţii medicali în supravegherea
permanentă a pacienţilor şi în reevaluarea funcţiilor vitale după intervenţii.
ISTORIC
Boala infecțioasă este cauzată de un agent biologic (virus, bacterie, parazit mono sau
multicelular, ciupercă, insectă, sau prion - un peptid, o fracțiune de proteină) față de care
organismul atacat, în cadrul unui complex de împrejurări, nu este capabil să se apere. Bolile
infecțioase afectează omul, animalele, plantele, insectele, chiar și bacteriile (viruși bacterieni).
Ele pătrund în corp prin anumite „porți de intrare”, fiind transmise direct, de la persoană la
persoană, sau prin vectori.
Există mulţi agenţi patogeni care pot determina toxiinfecţie
alimentară: stafilococul, streptococul, Bacillus cereus, anumite specii de Clostridium,
Salmonella typhi, Shigella, Escherichia coli, Vibrio parahemolyticus şi alţii. Fiecare dintre
aceşti germeni patogeni determină toxiinfecţii alimentare cu caracteristici clinice particulare.
Toxiinfecţiile alimentare sunt răspândite pe tot globul, dar prelevanţa este inegală, în
mod evident mai mare în ariile de climat cald (datorită condiţiilor favorizante prin vectori,
ingestie de apă nepotabilă, ca atare sau accidental – cu ocazia scăldărilor, prin mâini murdare
etc).
În planul populaţiei ponderea cazurilor de boală este uriaşă. Datele raportate de
OMS apreciau la un moment dat ca se înregistrează zilnic peste 400 de milioane de cazuri noi
de îmbolnăviri de boli diareice acute. În Asia, Africa şi America Latină, bolile diareice acute
nu sunt doar cauza principală de morbiditate la copii- producând 1 miliard de cazuri, estimate
anual- ci şi cauza majoră de mortalitate, fiind responsabile de 4-6 milioane de decese anual
sau un total sumbru de 12.600 decese zilnic. În unele regiuni mai mult de 50% din decesele la
copii sunt atribuite direct bolilor diareice acute. În plus contribuind la malnutriţie şi reducând
astfel rezistenţa la alţi agenţi infecţioşi, bolile gastrointestinale pot fi factori indirecţi într-un
număr mult mai mare de boli.
CAPITOLUL I
1.1. Anatomia şi fiziologia aparatului digestiv
1.1.1. Anatomia aparatului digestiv
Aparatul digestiv este alcătuit din:

a. tubul digestiv - o serie de organe tubulare de calibru diferit;
b. glandele anexe - ancorate la diferite etaje ale tractului digestiv.
Tubul digestiv
Măsoară aproximativ 9 m lungime, de la cavitatea bucală până la anus, constituind
traiectul alimentelor ingerate pe parcursul căruia acestea suferă transformări necesare

preparării hranei pentru celulele corpului, prin intermediul mijloacelor digestive fizice şi
chimice.
Cavitatea bucală este primul segment al tubului digestiv, reprezentând locul unde
digestia este demarată. Cavitatea bucală cuprinde limba şi dinţii. Prin intermediul limbii se
distinge gustul, textura, dar şi temperatura alimentelor. Dentia este implicată cu precădere în
masticaţie, care împreună cu digestia chimică realizată prin acţiunea salivei formează la acest
nivel bolul alimentar.
Faringele reprezintă canalul de legătură dintre cavitatea bucală în esofag.
Esofagul este un conduct ce măsoară aproximativ 25 cm şi străbate gâtul, de la
cartilajul cricoid ce îl delimitează de faringe, toracele şi o porţiune mică din abdomen până la
orificiul cardia, unde se conectează la stomac. Peristaltismul esofagian şi secreţiile de mucus
sunt responsabile cu transportul şi respectiv alunecarea bolului alimentar către stomac.
Cavitatea abdominală, cavitatea peritoneală, peritoneul
Între diafragm, peretele posterior şi peretele anterolateral al abdomenului se află un
spaţiu care poartă numele de cavitatea abdominală. Ea are o formă ovodială cu partea
voluminoasă îndreptată în sus.
În cavitatea abdominală se găseşte:
 porţiunea intraabdominală a esofagului
 stomacul
 intestinul subţire
 intestinul gros
 ficatul
 pancreasul
 splina.
Pereţii cavităţii abdominale sunt acoperiţi de o membrană seroasă numită peritoneu.

Peritoneul care căptuşeşte cavitatea abdominală, respectiv pereţii acestuia, poartă
numele de peritoneu parietal, iar cel care căptuşeşte organele din cavitate se numeşte
peritoneu visceral. Între peritoneul parietal şi peritoneul visceral se afla un spaţiu virtual:
cavitatea peritoneală.
Cele doua foiţe au inervaţie diferită: astfel, peritoneul visceral este enervat de sistemul
nervos autonom, durerea fiind declanşată de inflamaţie, ischemie, distensie, tracţiune şi
presiune crescută. Durerea viscerală este de obicei surdă şi greu de localizat făcând dificilă
decizia unei intervenţii chirurgicale. Peritoneul parietal are inervaţie somatică prin nervii
peretelui abdominal, durerea fiind declanşată de procesele inflamatorii în contextul peritonitei
bacteriene sau chimice.
Organele care se găsesc în cavitatea peritoneală - ca de exemplu: stomacul, intestinul
subţire, colonul transvers şi sigmoidian, apendicele vermicular, splina, ficatul, coada
pancreasului - poartă denumirea de organe extraperitoneale.
Stomacul este un organ cavitar, plasat în loja gastrică în abdomen şi reprezintă
segmentul cel mai dilatat al tubului digestiv. Este responsabil cu transformarea bolului
alimentar prin acţiuni mecanice şi chimice în chim gastric, pe care îl stochează până când
acesta devine pregătit să fie evacuat în intestinul subţire.
Intestinul subţire este segmentul cel mai lung al tractului digestiv, măsurând un
diametru de 2.5 cm şi o lungime de până la 6 m, de la orificiul pilor până la valvula ileo-
cecală. La nivelul intestinului subţire, chimul gastric este transformat în chil intestinal prin
intermediul unui complex de procese, fiind absorbiţi aproximativ 90% din nutrienţii pe care
organismul îi primeşte ulterior în urma digestiei.
Intestinul subţire are 3 porţiuni:
 duodenul
 jejunul
 ileonul.
Duodenul reprezintă porţiunea iniţială a intestinului subtire şi se întinde de la
sfincterul piloric până la unghiul pe care acesta îl face cu jejunul, numit unghiul
duodenojejunal. El are o lungime de circa 30 dm şi este fixată la nivelul vertebrelor L1 - L2.
Forma este a unei potcoave, în scobitura căreia se găseşte capul pancreasului.
Jejunul şi ileonul alcătuiesc împreună intestinul mezenterial, care se întinde de la
unghiul duodenojejunal până la valvula lui Bauhin. Mezenterul este organul de susţinere,
nutriţie şi mobilitate a jejunului şi ileonului. El are o margine:
 posterioară (15 – 16 cm) numită rădăcina mezenterului
 anterioară (de 20 - 30 de ori mai lungă decât marginea fixă) numita marginea
intestinului.
Intestinul gros este ultimul segment al tubului digestiv. El se întinde de la valvula

ileocecală până la anus, având o lungime de 1,6 m, diametru de 7 cm, către partea terminală,
unde diametrul scade la circa 4 cm. Intestinul gros se află la etajul inferior al cavităţii
abdominale pelviene. Pleacă din fosa iliacă dreaptă şi se termină la nivelul vertebrei S3
descriind aşa-numitul cadru colic cu deschidere în jos. La acest nivel sunt preluaţi nutrienţii
rămaşi neabsorbiţi din chilul intestinal, transformat şi eliminat ulterior sub formă de materii
fecale.
Cadrul colic cuprinde 3 porţiuni:
 ascendent
 transvers
 descendent.
Intestinul gros cuprinde următoarele porţiuni:
 cecul
 colonul
 rectul.
Cecul reprezintă porţiunea iniţială a intestinului gros, este situat sub unghiul ileocecal,
are forma unei ampule cu lungime şi calibru de circa 7 cm. Extremitatea lui superioară se
continuă cu colonul ascendent, iar cea inferioară se îngustează în formă de fund de sac şi se
continua cu apendicele vermicular - un diverticul rudimentar al cecului care are forma unui
tub cilindric de 6 - 8 cm lung şi lat de câţiva mm. Acesta se leagă de cec şi de ileon printr-o
plică a peritoneului care îl înveleşte. Fiind aşezaţi în fosa iliacă dreaptă, cecul şi apendicele
vermicular vin în partea anterioara în raport cu ansele intestinale şi cu peretele anterior al
abdomenului, iar posterior cu muşchiul psoas iliac.
Colonul cuprinde un segment ascendent, transvers şi descendent. Colonul ascendent se
întinde de la valvula ileocecală până la flexura colică dreaptă. Colonul transvers se întinde
până la flexura colică stângă de unde se continuă cu colonul descendent. Colonul descendent
se întinde de la flexura colică dreaptă până la nivelul crestei iliace unde se continuă cu colonul
sigmoid.
Rectul este segmentul terminal al intestinului gros şi al tubului digestiv. El începe după
terminarea colonului sigmoidian şi se întinde de la nivelul vertebrei S3 până la anus. Rectul se
găseşte în partea posterioară a bazinului, în loja rectală care este delimitată anterior de o
aponevroză, posterior de osul sacru şi coccis, iar lateral de muşchii ridicători anal.
Glandele anexe ale tubului digestiv

Contribuie la digestie prin intermediul secreţiilor.
Glandele salivare sunt exocrine de tip tubolacinoz, anexate cavităţii bucale. Ele
secretă saliva care are rol în digestia bucală Glandele salivare sunt de 2 feluri: mici şi mari.
Ficatul este plasat în loja hepatică, sub diafragm şi reprezintă cea mai mare glandă din
corp, cântărind aproximativ 1,5 kg. Pe lângă faptul că ficatul reprezintă organul vital ce
detoxifică sângele de agenţii nocivi organismului, acesta este implicat şi în procesul de
digestie prin secreţia bilei, un lichid ce acţionează cu predilecţie în dregradarea grăsimilor.
Între mese bila se acumulează în vezicula biliară sau colecist.
Pancreasul este o glanda mixtă, retroperineală, situată înapoia stomacului. Funcţia
exocrină a pancreasului este implicată în digestie, fiind responsabilă cu elaborarea şi secreţia
sucului pancreatic, un lichid care conţine echipament enzimatic capabil să degradeze toate
tipurile de substanţe alimentare.
1.1.2. Fiziologia aparatului digestiv

Funcţie motorie – aparatul digestiv fragmentează şi transportă alimentele;
Funcţie secretorie – secretă sucurile digestive necesare digestiei;
Funcţia de digestie – sucurile conţin enzime ce degradează prin hidroliză principiile
alimentare în componente simple;
Funcţia de absorbţie – componentele simple sunt trecute prin peretele digestiv în

mediul intern.
Funcţia secretorie – e realizată de glande. Pe toată suprafaţa mucoasei digestive sunt
bilioane de glande unicelulare, celule mucoase care secretă mucus cu rol de protecţie şi de
favorizare a alunecării conţinutului digestiv ca şi de formarea bolului din cavitatea bucală şi
din colon.
1.2. Prezentarea teoretică a bolii
1.2.1. Definiţie
Toxiinfecţia alimentară este o boală acută de cauză toxică sau infecţioasă, apărută
după consumul unor alimente contaminate cu microorganisme sau toxinele lor.
În acest cadru individualizăm următoarele particularităţi:
 afectează două sau mai multe persoane care au servit cel puţin o masă în comun cu
cca 72 ore înaintea debutului bolii;
 debutează acut pe fondul unei sănătăţi depline;
 se manifestă prin sindroame clinice definite: digestive superioare (greţuri,
vărsături), digestive inferioare (gastroenterită, enterocolită), neurologice (paralizii sau alte
manifestări nervoase survenite după un debut digestiv, etc.);
 evoluează acut în câteva ore sau zile;
 nu generează cazuri secundare de boală.
Cum sunt contaminate alimentele?
Alimentele pot fi contaminate prin următoarele metode:
 pe parcursul procesului de preparare. În mod normal organele şi ţesuturile animale
pot fi colonizate de diferite tipuri de microorganisme (în special la nivelul intestinelor), astfel
că acestea pot contamina persoana care manevrează carnea
 pe parcursul creşterii şi anume în cazul fructelor şi legumelor, care pot fi
contaminate mai ales dacă sunt folosite îngrăşămintele naturale sau dacă este folosită irigaţia
cu apă dintr-o sursă contaminată
 în timpul procesului de preparare al alimentelor şi anume în cazul persoanelor care

sunt purtătoare a unui tip de microorganism (de exemplu stafilococ) sau în cazul persoanelor
bolnave, care de asemenea pot contamina alimentul
 prin contaminare din mediul înconjurător, cu microorganisme patogene care se pot
găsi în praf, pământ, apă. Dintre aceste microorganisme amintim Cryptosporidium parvum
(un parazit), Clostridium botulinum (bacterie care provoacă botulismul) sau Clostridium
perfringens (o bacterie care în cazuri grave poate provoca diaree sanghinolentă).
1.2.2. Clasificare
1. Toxiinfecţiile alimentare produse de bacterii ce elaborează toxine in vivo:

 Bacillus cereus produce o enterotoxină ce determină pierdere hidro-electrolitică;
 Clostridium perfringens produce când sporulează în colon o enterotoxină ce
stopează metabolismul enterocitelor;
 Vibrio cholerae produce în intestinul subţire o enterotoxină termolabilă ce
determină diaree apoasă;
 Tulpinile Escherichia coli enterotoxigen produc enterotoxine ce determină tot
diaree apoasă;
 Tulpinile Escherichia coli enterohemoragic produc citotoxine;
 Aeromonas spp. produc o enterotoxină citotonică;
 Entrobactericeae conditionat patogene, altele decât E.coli ar putea fi implicate în
etiologia TA, ex. Klebsiella pneumoniae;
 Tulpini de Salmonella non-tifoidice şi Campylobacter jejuni produc o
enterotoxină termolabilă similare toxinei holerice
2. Toxiinfecţiile alimentare produse de toxine preformate în aliment, în care

intervine numai elementul toxic :
 Aproximativ 40% din tulpinile de Staphylococcus aureus sunt enterotoxigene şi
produc enterotoxine implicate în TA şi antigenul F asociat sindromului de şoc toxic; sunt
toxine rezistente la acţiunea enzimelor digestive şi termorezistente;
 Bacillus cereus produce un compus emetizant rezistent la condiţii externe de pH şi
enzime proteolitice;
 Clostridium botulinum produce o toxină foarte activă rezistentă la enzimele
digestive dar termolabilă.
3. Toxiinfecţiile alimentare produse de invazie tisulară:
 Shigella, Escherichia coli enteroinvaziv si Campylobacter jejuni.
4. Toxiinfecţiile alimentare produse de toxigeneza asociată cu invazie tisulară:
 Salmonelele non-tifoidice declanşează iniţial un răspuns inflamator şi
interacţionează cu celulele inflamatorii determinând pierdere hidro-electrolitică;
 Yersinia enterocolitica acţionează nu numai prin enterotoxina termostabilă ci şi
prin invazie tisulară;
 Vibrio parahaemolyticus produc pe lângă enterotoxine şi o hemolizină
termostabilă citotoxică, enterotoxică şi cardiotoxică (fenomenul Kanagawa)
1.2.3. Etiologie
Toxiinfecţia alimentară este o afecţiune cauzată de ingestia unor alimente sau băuturi
contaminate cu microorganisme patogene precum bacteriile, virusurile sau paraziţii.
Alimentele conservate - mai ales produsele conservate în casă - pot adăposti o bacterie
care nu are nevoie de oxigen pentru a se multiplica şi nu este distrusă prin fierbere. Aceasta
provoacă botulismul, o toxiinfecţie alimentară rară, dar potenţial fatală. Sugarii pot face
botulism mâncând miere, deoarece aparatul lor digestiv imatur, spre deosebire de cel adult, nu
poate neutraliza bacteriile conţinute în mod natural în miere.
Alimentele marine crude - mai ales crustaceele contaminate - pot provoca toxiinfecţii
alimentare virale.
Anumite ciuperci, fructe de pădure şi alte plante sunt în mod natural otrăvitoare
pentru om şi nu trebuie mâncate niciodată.
Mucegaiuri toxice se pot forma pe fructele, legumele, cerealele şi seminţele impropriu
stocate.
Intoxicaţia alimentară chimică poate fi provocată de pesticide sau prin păstrarea
alimentelor în containere neigienice.
Dintre infecţiile care pot fi dobândite prin contactul sau ingestia unor alimente
infestate amintim Toxoplasmoza şi Listerioza, care sunt extrem de periculoase mai ales în
rândul femeilor însărcinate (pentru că pot provoca avort spontan sau pot determina
malformaţii congenitale grave, uneori incompatibile cu viaţa).
30 - 60% din TA sunt produse de Salmonella;
20 - 30% din TA sunt produse de stafilococi enterotoxici;
Alte TA sunt cele produse de: Enterobacteriaceae (Shigella, Proteus, Escherichia coli),
Bacilaceae (Bacilus subtilis, cereus, anthracis, Clostridium botulinum, perfringens),
Pseudomonaceae, Streptococi (fecalis, viridans, piogenes), Vibrionaceae (Vibrio
parahemoliticus).
1.2.4. Patogenie
Transmiterea indirectă, de obicei în ştafetă, alimentele putându-se contamina în

diferite etape: producţie, transport, manipulare, în contact cu persoane infectate sau cu diferite
elemente ale mediului extern, inclusiv vectori;
Cale de pătrundere digestivă;
Receptivitate generală, depinzând de doza infectantă, care este mai mică la copil;
Indicele de contagiozitate este mare (95%) pentru TA stafilococice şi cu Salmonelle;
Imunitate - Toxiinfecţia Alimentară nu lasă imunitate.
1.2.5. Simptomatologie
Simptomele gastro-intestinale sunt principalele semne care apar în intoxicaţia
alimentară.
Tabloul clinic
a) incubaţia - este foarte scurtă, în medie 4 - 12h (1 - 48h). Cu cât doza infectată de
germeni este mai mare, cu atât incubaţia bolii este mai scurtă şi gravitatea bolii este mai
mare
b) debutul - este brusc şi deseori brutal şi alarmant, cu frisoane repetate (febră 39 -
40°C), stare de rău general, ameţeli cefalee, astenie greaţă, vărsături şi dureri abdominale de
tip colică, survenind la scurt timp după consumul de aliment infectat. Apar scaune diareice.
c) perioada de stare - febra este mare (39 - 40°C). Hipertermia se menţine în scurt
timp (2 - 3 zile), apoi scade treptat ajungând în 5 - 7zile. În formele uşoare febra este scăzută.
În formele supraacute putem întâlni hipotermie cu colaps algid (holeriform) . Faciesul
bolnavului este palid, deshidratat pământiu . Extremităţile sunt reci şi în formele severe,
cianotice. Bolnavii prezintă o deshidratare intensă părând "topiţi" resimţind dureri musculare
în tot corpul.
Sindromul digestiv. Bolnavii au mucoasa bucală uscată, limba saburală, senzaţie de
greaţă şi vărsături repetate, des incoericibile, dureri abdominale difuze, sub formă de colici
chinuitoare, sughiţ.
Sindromul cardiovascular. Simptomele circulatorii sunt prezente în formele medii şi
foarte accentuate în formele severe. Se realizează tabloul de insuficienţă circulatorie perfectă
acută cu hiper-tensiune arterială, puls accelerat şi slab, extremităţi reci.
Sindromul urinar. Se constată oligurie (în formele severe, chiar anurie) cu un
sediment urinar patologic (albumină, cilindri, hematii), simptome care dispar apoi cu
vindecarea.
Sindromul nervos. Constă în cefalee, ameţeli, stare confuzională, somnolenţă, comă
sau agitaţie, chiar şi insomnie.
Sindromul urinar şi sangvin reprezintă azotemie crescută, diminuarea volumului
sangvin, scăderea masei circulante, creşterea vâscozităţii sangvine.
d) în convalescenţă - persistă o stare de astenie. O parte din bolnavi (10 - 20%) pot
rămâne purtători convalescenţi. În formele supra-acute, evoluţia este rapid letală (2 - 3zile).
Letalitatea este de 1 - 2% în epidemiile uşoare, putând ajunge până la 5 - 7 % în epidemiile cu
forme severe.
Primul simptom care apare este de obicei, diareea.
Aceasta este de două tipuri: inflamatorie și non-inflamatorie.
Diareea non-inflamatorie este cauzată de acțiunile enterotoxinelor bacteriene asupra
mecanismelor secretorii ale mucoasei intestinului subțire, fără ca o invazie bacteriană să aibă
loc la acel nivel. Acțiunea enterotoxinelor secretate de bacterii determină formarea de fecale
cu un conținut foarte crescut de apă, fără prezența de sânge sau puroi în materiile fecale.
Acești pacienți prezintă frecvent dureri abdominale severe. Ocazional, în cazul în care diareea
este mai severă poate să apară deshidratarea. Enterotoxinele pot fi fie secretate de către
bacterii în alimentul consumat, fie individul ingeră bacteriile respective iar enterotoxinele sunt
produse la nivel intestinal.
 Cele mai frecvente bacterii care secretă enterotoxine implicate în toxiinfecțiile
alimentare cu diaree non-inflamatorie sunt: Vibrio cholerae, Escherichia coli enterotoxigen,
Clostridium perfringens, Bacillus cereus și Staphyloccocus organisms. Există și paraziți care
secretă enterotoxine, aceștiia fiindGiardia lamblia și Cryptosporidium, și virusuri care secretă
enterotoxine precum rotavirusul, norovirusul și adenovirusul.
Diareea inflamatorie este cauzată de acțiunea citotoxică directă a bacteriilor asupra
mucoasei intestinale, apărând invazia bacteriană a mucoasei și distrugerea acesteia. Colonul și
intestinul subțire distal sunt cel mai frecvent implicate. Diareea este în general hemoragică,
mucoidă și cu leucocite prezente. Pacienții sunt în general febrili și au o stare toxică.
Deshidratarea apare mai rar decât în diareea noninflamatorie datorită volumului mai mic al
materiilor fecale care nu mai sunt atât de mult încărcate hidric. Leucocitele prezente la nivelul
materiilor fecale sau prezența unui test pozitiv la lactoferină indică existența unui proces
inflamator precum colita.
În anumite cazuri microorgansimele penetrează mucoasa și proliferează în țesutul
limfatic local, fapt care duce la diseminarea sistemică a infecției.
 Microorganismele implicate cel mai frecvent în acest proces sunt Campylobacter
jejuni, Vibrio parahaemolyticus, Escherichia coli enterohemoragic și enteroinvaziv, Yersinia
enterocolitica,Clostridium difficile, Entamoeba histolytica, Salmonella și Shigella.
În anumite forme de toxiinfecție alimentară (Stafilococ, Bacillus
cereus), vărsăturile sunt cauzate de o toxină ce acționează asupra sistemului nervos central.
Persoanele cel mai frecvent afectate de toxiinfecţii alimentare sunt copiii şi vârstnicii.
Simptomele acestora pot dura mai mult şi chiar şi infecţiile care în mod normal nu sunt grave,
în aceste cazuri pot fi uneori fatale. Acest lucru este valabil de asemenea şi în cazul femeilor
însărcinate, în cazul persoanelor cu imunosupresie şi în cazul celor cu boli cronice asociate.
Nu toate toxiinfecţiile alimentare au aceste simptome "clasice" şi anume diaree,
greaţă, vărsături şi crampe intestinale. Unele intoxicatii alimentare au alte simptome mult mai
grave:
 intoxicaţia alimentară cu Clostridium botulinum, bacterie care provoacă

botulismul şi care conţine o neurotoxină capabilă să provoace paralizie nervoasă şi musculară.
Simptomele apar la aproximativ 18 - 36 ore de la infecţie şi includ slăbiciunea generalizată şi
vederea dublă. Paralizia progresează din regiunea capului (nervii cranieni) şi cuprinde apoi
întreg corpul
Este un bacil sporulat, larg răspândit în natură, adesea prezent în intestinul animalelor
domestice. Este un bacil strict anaerob, mezofil, temperatura optimă de dezvoltare fiind 350C.
Se cunosc 7 tipuri de Clostridium botulinum – A,B,C,D,E,F,G - dintre care A,B şi E sunt
specifice omului şi se diferenţează prin habitatul natural al sporilor, rezistenţa la căldură, ph-
ul, temperatura minimă necesară dezvoltării şi elaborării de toxine şi concentraţia de NaCl la
care acesta se inhibă. Toxinele botulinice au o toxicitate ridicată încât o doză de 1µg poate
ucide o persoană de 70 de kg. Intoxicaţia se produce mai ales prin consum de peşte şi
conserve de peşte, produse vegetale, conserve insuficient sterilizate.
Clostridium botulinum produce intoxicaţii grave precum botulismul care este de trei
feluri:
 botulismul” clasic” este consecinţa pătrunderii în organism pe cale digestivă a
toxinei botulinice. Perioada de incubaţie este de 12 - 36 h, cu limită între 2,3 h – 8 zile.
 botulismul de rănire este mai rar şi se dezvoltă ca orice infecţie clostridică având
perioada de incubaţie de până la 7 zile.
 botulismul infantil afectează numai copii până la 6 luni. Aceştia trebuie feriţi de
surse de praf şi sol întrucât ele conţin spori de Costridium botulinum şi de asemenea mierea
de albine este interzisă fiind şi ea o sursă de spori.
Simtomele bolii sunt uscăciunea gurii, viziune dublă, constipaţie şi poate produce
moarte până la 68% din cazuri.
 toxoplasmoza, o infecţie produsă de un parazit, toxoplasma gondi, nu are de
obicei simptome sau are doar simptome minore precum cele apărute în răceală. Uneori se pot
identifica adenopatii (inflamaţia ganglionilor limfatici), dureri şi crampe musculare, care pot
dura de la câteva zile la câteva săptămâni.
 toxiinfecţia alimentară cu Staphylococcus aureus enterotoxigen. Enterotoxina
este termorezistentă, rezistând până la 30 de minute la temperatura de 100°C şi mai multe luni
la refrigerare. Alimentele cel mai frecvent implicate sunt cele cu un conţinut bogat în proteine
şi glucide, laptele, preparatele din lapte (frişcă, brânză dulce, brânză sărată), carnea,
preparatele din carne, cremele, îngheţata etc. Alimentele pot fi contaminate chiar de la sursă
(laptele de la mastita vacilor) sau ulterior pe durata preparării şi/sau manipulării, de la
persoane cu leziuni cutanate stafilococice (panariţiu, piodermită, furuncul) sau cu portaj

nasofaringian. Incubaţia este de 1 – 4 ore (30 minute – 6 ore). Debutul brusc. Manifestările
clinice sunt dominate de greaţă intense şi vărsături repetate, mai puţin de scaunele diareice
(pot lipsi) şi durerile abdominale (de mică intensitate). Febra este absentă sau de mică
amplitudine. Evoluţia este rapid favorabilă, în 24 – 48 de ore.
 listerioza, este o boală infecţioasă care poate provoca febră, dureri musculare şi
câteodată greaţă şi diaree. Dacă infecţia se răspândeşte la nivelul sistemului nervos şi în
special la nivelul creierului, apar simptome precum cefaleea (durerea de cap), redoarea de
ceafă (înţepenirea cefei cu durere accentuată la mobilizarea acestui segment), confuzie,
pierderea echilibrului sau chiar convulsii. Femeile însărcinate cu listerioză pot prezenta
simptome uşoare pseudogripale (asemănătoare celor din virozele respiratorii) dar în anumite
cazuri pot provoca leziuni la nivelul placentei şi fătului cu avort spontan sau infecţia nou-
născutului
 toxiinfecţia alimentară cu E.coli O157:H7 (tulpină înalt patogenă, extrem de
agresivă) poate provoca o infecţie gravă cu complicaţii sanghine şi renale severe şi apar mai
frecvent în rândul copiilor sub 5 ani precum şi a persoanelor cu vârste peste 65 ani
 salmoneloza, este o toxiinfecţie alimentară cu diaree severă care uneori poate dura
mai mult de o săptămână şi necesită de asemenea spitalizare. Alimentele contaminate mai
frecvent cu salmonele sunt ouăle (în special de raţă) şi preparatele din ouă (maioneze, creme
etc.) insuficient prelucrate termic, carnea şi preparatele din carne. După o incubaţie de 12 – 48
ore, debutul este brusc iar boala se manifestă cu stare de rău, febră, greţuri, vărsături (puţin
frecvente), colici abdominale, scaune diareice, galben-verzui (aspect de “piure de mazăre”),
cu mucozităţi, rar cu striuri sanghinolente, fetide. Evoluţia este lent favorabilă în 2 – 7 zile,
rareori mai mult (până la 14 zile).
Simptome gastro-intestinale precum diareea, greaţa sau vărsăturile pot apărea şi în
cazul infecţiei cu unele microorganisme din mediul înconjurător şi nu neaparat din alimente.
Aceşti agenţi patogeni se răspândesc prin contact interpersonal (de la om la om) sau prin apa
contaminată.
Giardia lamblia, este un parazit care trăieşte în rezervele de apă şi provoacă diaree şi
crampe intestinale mai ales în rândul copiilor.
1.2.6. Diagnostic paraclinic

Examenul fizic este centrat pe punerea în evidență a semnelor de deshidratare și a

severității deshidratării în toxiinfecția alimentară.
 Gura uscată, scăderea cantității de transpirație la nivel axilar și scăderea debitului
urinar indică deshidratare de severitate medie.
 Hipotensiunea ortostatică, tahicardia și hipotensiunea arterială sugerează depleție
volemică severă deci deshidratare severă.
Întotdeauna trebuie efectuat un tușeu rectal pentru a vizualiza direct materiile fecale.
Se face și testul hemocult pentru detecția sângerărilor în materiile fecale și se palpează
mucoasa rectală pentru evidențierea de leziuni.
În infecția cu Salmonella typhi pot fi observate macule de culoare roz pe abdomenul
superior și hepatosplenomegalie.
Eritemul nodos și faringita exsudativă sunt asociate cu infecția cu Yersinia.
Pacienții infectați cu Vibrio vulnificus sau cu Vibrio alginolyticus se pot prezenta cu
celulită și cu otită medie.
Diagnostic paraclinic
Colorația Gram ajută la determinarea tipului de germene (gram pozitiv sau gram
negativ) în timp ce colorația Loeffler cu albastru de metilen a fecalelor ajută la determinarea
prezenței leucocitelor, ceea ce va ajuta la diagnosticul diferențial între o boală invazivă (diaree
inflamatorie) și o boală non-invazivă (diaree non-inflamatorie). Se va efectua examinarea
microscopică atentă a unei mostre de material fecal pentru detectarea ouălor de paraziți și a
paraziților.
Culturile bacteriene pentru patogeni enterici precum Salmonella, Shigella și
Campylobacter sunt obligatorii în cazul în care se găsesc leucocite în materiile fecale, în cazul
în care pacientul se prezintă cu diaree hemoragică sau în cazul în care simptomele persistă
pentru mai mult de 3 - 4 zile.
Hemocultura se va efectua dacă pacientul este febril.
Hemoleucograma, ionograma și biochimia sângelui (în special ureea și creatinina)
sunt analize uzuale obligatorii pentru determinarea amplitudinii răspunsului inflamator
(proteina C reactivă, Viteza de Sedimentare a Hematiilor și Fibrinogenul) și gradul de
deshidratare.
Punerea în evidență a Clostridium difficile ajută la diagnosticarea diareei asociate cu
tratamentul antibiotic la pacienții aflați în tratament sau cu istoric recent de tratament
antibiotic.
Dacă pacientul este balonat, prezintă dureri abdominale severe sau simptome ce
sugerează o ocluzie intestinală este obligatorie efectuarea unei radiografii abdominale pe gol.
În cazul în care examenul materiilor fecale nu este diagnostic, se va efectua o colonoscopie
sau o sigmoidoscopie asociată cu biopsie și cu o esofagogastroduodenoscopie (endoscopie
digestivă superioară) cu aspirat duodenal și uneori biopsie. Aceste investigații sunt foarte
importante la pacienții imunodeprimați.
Sigmoidoscopia poate fi efectuată de primă intenție și la pacienții cu diaree
sanguinolentă. Este utilă la diagnosticul bolilor inflamatorii intestinale, diareei asociate cu
antibiotice, shigelozei și dizenteriei amoebiene.
1.2.7. Diagnostic diferenţial
Diagnosticul diferenţial se face în raport cu forma clinică: dizenteria, holera, febra

tifoidă, cărbune gastrointestinal.
1.2.8. Tratamentul
Studiile arată că numai 10% dintre pacienți au nevoie de terapie cu antibiotice.

Principalul obiectiv al tratamentului medicamentos este acela de suport prin rehidratare și
suplimentare cu electroliți în vederea tratării și prevenirii deshidratării severe. În acest sens se
administrează soluții de rehidratare orală sau soluții intravenoase pentru hidratare (clorură de
sodiu izotonă, soluție Ringer lactat).
Hidratarea orală se atinge prin administrarea de lichide ce contin sodiu si glucoză.
Pacientul își poate realiza chiar și acasă o soluție de hidratare orală, compusă dintr-o linguriță
de sare și patru lingurițe de zahăr adăugate la 1 litru de apă.
Utilizarea soluțiilor de hidratare orală a determinat reducerea mortalității asociate cu
holera (infecție cu vibrio Cholerae) la sub 1%, mortalitatea în aceste cazuri atingând în trecut
o rată extrem de ridicată, de 50%.
Soluțiile de hidratare orală sunt indicate în toate cazurile de diaree, mai ales în diareea
apoasă care poate determina foarte repede deshidratarea. Aceste soluții facilitează
cotransportul glucozei, sodiului și apei prin epiteliul intestinal.
Soluțiile cu administrare intravenoasă sunt indicate la pacienții sever deshidratați sau

cu vărsături incoercibile.
Tratamentele simptomatice ale diareei precum hidroxidul de aluminiu reduc
frecvența scaunelor, dar cu toate acestea nu îmbunătățesc evoluția bolii și nici nu scad
pierderea lichidiană.
Medicamentele antisecretorii precum subsalicilatul de bismut pot fi foarte utile în
combaterea diareei. Se administrează în doze de 30 ml la fiecare 30 de minute fără a se depăși
însă 8 - 10 doze pe 24 de ore.
Antiperistalticele (derivații de opiu) nu se vor utiliza la pacienții cu febră, toxicitate
sistemică sau diaree sanguinolentă sau la pacienții a căror stare nu prezintă îmbunătățiri la un
timp de la debutul simptomelor.
Difenoxilatul cu atropină (lomotil) este disponibil sub formă de tablete (2,5 mg de
difenoxilat) și sub formă lichidă (2,5 mg difenoxilat la 5 ml soluție). Doza inițială pentru
adulți este de 2 tablete de 4 ori pe zi și este scăzută pe măsură ce diareea se ameliorează.
Loperamidul (imodium) se administrează fie sub formă de capsule de 2 mg, fie sub
formă lichidă (1 mg loperamid la 5 ml soluție). Crește absorbția intestinală a electroliților și a
apei și scade peristaltismul și secrețiile intestinale. Doza la adulți este inițial de 4 mg urmată
de 2 mg la fiecare scaun diareic. Nu se va depăși doza de 16 mg pe zi.
În cazul în care simptomele persistă mai mult de 3 - 4 zile, ar trebui determinată etiologia
toxiinfecției. Se vor efectua culturi din materiile fecale pentru punerea în evidență a agentului
patogen. În cazul în care simptomele persistă și patogenul este izolat, se va începe terapia
antibiotică specifică (pe baza antibiogramei).
Tratamentul antibiotic empiric trebuie inițiat la pacienții suspecți de diareea
călătorului sau cu simptome dizenterice și/sau sistemice. Tratamentul cu un agent antibiotic ce
acoperă microorganismele Shigella și Campylobacter va fi administrat la pacienții cu mai
mult de 4 scaune pe zi timp de peste 3 zile, care prezintă și febră, durere abdominală,
vărsături, cefalee și/sau mialgii.
O cură terapeutică cu fluoroquinolone (ciprofloxacină 500 mg per os de două ori pe zi
sau norfloxacină 400 mg per os de două ori pe zi) este prima inteție terapeutică.
Trimetoprim/Sulfametoxazol este o terapie alternativă însă microorganismele rezistente la
acest antibiotic sunt foarte des întâlnite. În timpul episoadelor de diaree acută, pacienții
dobândesc o deficiență de dizaharidaze intestinale datorită pierderii enzimelor din marginea în
perie. De aceea aceștia trebuie să evite consumul de lapte, produse lactate și alte alimente ce
conțin lactoză.
Tratamentul igienico-dietetic.
Este util în toate cazurile. Alimentele recomandate iniţial sunt supă de zarzavat
strecurată, orezul fiert, sucul de morcovi, brânza proaspătă de vacă, pesmetul, grisinele,
biscuiţii simpli. Foarte rapid (24 – 48 ore) se introduc în alimentaţie carnea fiartă, brânza
telemea, urda, pâinea.
1.2.9. Complicaţii şi prognostic
Complicațiile toxiinfecțiilor alimentare sunt foarte rare, cu excepția cazurilor de

Botulism sau de otrăvire cu ciuperci. Copiii foarte mici, vârstnicii și persoanele
imunocompromise sunt cel mai susceptibili la complicații. Alte microorganisme pot determina
complicații mai severe precum sindrom Guillain-Barre (după o infecție cu Campylobacter),
artrită reactivă și sindrom hemolitic uremic (după o infecție cu E coli O157:H7). Simptomele
sindromului de colon iritabil pot să persiste pentru o vreme după vindecarea gastroenteritei
acute.
Deoarece majoritatea cazurilor de toxiinfecție alimentară sunt autolimitate cu
dispariția completă a simptomatologiei în câteva zile, urmărirea intensivă nu este necesară.
Culturile periodice din materiile fecale ar trebui efectuate la indivizii care lucrează
în spitale, în zonele de producție și manipulare a alimentelor și care lucrează cu copiii în
colectivități dacă aceștia au avut o infecție cu E coli O 177: H7, Salmonella sau Shigella.
Personalul nu se va întoarce la lucru până când culturile de microorganisme nu se vor
negativa.
1.2.10. Profilaxie
Cea mai bună metodă de a preveni toxiinfecțiile alimentare cauzate de un agent

infecțios este:
 practicarea unei igiene personale riguroase
 gătirea alimentelor la temperaturi înalte
 evitarea menținerii alimentelor preparate lângă alimentele crude.
Temperatura optimă de ținere a alimentelor în frigider este de sub 4°C. Se evită
consumul de ciuperci sălbatice pentru a se înlătura riscul de otrăvire cu ciuperci. Se consumă
numai ciuperci comercializate în piețe sau supermarketuri.
Prevenția intoxicației alimentare cu pește contaminat presupune evitarea peștilor
tropicali mari și consumarea de pești din zona locală, gătiți corespunzător. Se evită consumul
de lapte crud nepasteurizat sau nefiert, carne crudă, ouă crude și fructe de mare nepreparate.
În cazul în care o epidemie de toxiinfecție alimentară izbucnește, trebuie anunțate autoritățile
locale pentru a se depista sursa de infecție.
Cea mai frecventă toxiinfecție alimentară în zonele urbane este infecția cu salmonella
contactată ca urmare a consumului de alimente fastfood ce conțin carne care nu a fost gătită la
temperaturi suficient de ridicate (peste 60 grade celsius) sau ca urmare a consumului de carne
și/sau ouă expirate și negătite corespunzător. Se evită toxiinfecțiile alimentare prin
consumarea de alimente din surse sigure, gătite și depozitate corect.
CAPITOLUL II
Supravegherea pacientului din momentul internării până
la externare şi efectuarea tehnicilor impuse de afecţiune
2.1. Internarea pacientului în spital
Internarea în spital este primul contact al bolnavului cu spitalul. Acest prim contact
este hotărâtor pentru câştigarea încrederii lui, factor indispensabil pentru asigurarea unei
colaborări sincere între bolnav şi personalul de îngrijire în vederea recâştigării sănătăţii celui
internat.
Internarea în spital se face de urgenţă de obicei în cazul bolnavilor cu toxiinfecţie
alimentară, în Clinica de Boli Infecţioase. Bolnavul adus la spital va fi trecut prin câteva etape
obligatorii de examinare şi sterilizare, toate acestea făcându-se în funcţie de starea bolnavului.
Bolnavul va fi condus sau transportat apoi în salon, unde va primi patul lui. În cazul internării
sugarilor sau copiilor mici în spitalele de boli infecto-contagioase, mamele vor fi spitalizate
împreună cu copiii lor, în boxe izolate.
Este foarte important ca prima impresie a bolnavului despre spital să fie cât se poate
de plăcută.
2.2. Asigurarea condiţiilor optime de spitalizare
Scopul spitalizării este în majoritatea cazurilor, vindecarea. Pentru ca aceasta să se

realizeze, trebuie create toate condiţiile necesare ridicării forţei de apărare şi regenerare a
organismului şi scoaterea acestuia din mediul înconjurător cu influenţe nocive.
Secţia de boli infecto-contagioase, din cauza caracterului infecţios al bolnavilor,
precum şi a dejecţiilor lor, al camerelor, care crează pericolul infecţiilor intraspitaliceşti, au o
contribuţie şi o funcţionalitate aparte.
Secţiile au serviciul de primire separat, cu saloane şi rezerve grupate pe afecţiuni,
fiecare având circuite separate cu filtru de personal. Secţiile au de asemenea boxe Meltzer
(este o unitate independentă, amenajată pentru una sau două persoane, având baie, veselă,
spălător şi cazarmanent separat). Boxa are 2 intrări, una care comunică cu culoarul spitalului
cu circuitul aseptic, şi una care se deschide spre un coridor exterior prin care se îndepărtează
obiectele şi efectele infectate. Secţia posedă şi încăperi şi aparatură suficientă pentru
dezinfecţia continuă a dejecţiilor şi vesalor bolnavilor.
Bolnavii infecţioşi trebuie spitalizaţi în saloane mici cu 1, 2 sau 4 paturi, în condiţii de
perfectă curăţenie, cuprinzând numai mobilier strict necesar. Perdelele şi covoarele reprezintă
un rezervor de praf infectat, deci nu se vor menţine în saloane în care se îngrijesc bolnavi cu
boli infecţioase. Saloanele trebuie să fie luminoase şi cu o ventilaţie ireproşabilă, pentru a se
putea realiza o aeraţie permanentă. Temperatura optimă în saloane pentru adulţi este de 19°C
iar pentru copii şi sugari 20 - 22°C.
Foarte important este amplasarea chiuvetelor sub care vor fi aşezate găleţi prevăzute
cu pungi colectoare, pentru gunoiul menajer; obligatoriu recipiente prevăzute cu pungă
colectoare de culoare galbenă pentru materiale cu potenţial infecţios, şi un alt recipient numit
incinerator pentru obiecte tăietoare, înţepătoare, care va fi dus la crematoriul spitalului
împreună cu punga galbenă.
2.3. Asigurarea condiţiilor igiene pacienţilor internaţi
Pregătirea patului şi accesoriilor lui
Pregătirea patului
Materialele necesare: cearşaf simplu, cearşaf plic, două feţe de pernă, una - două
pături şi două perne.
Efectuarea:
 se îndepărtează noptiera de lângă pat
 se aşază un scaun cu spătar la capătul patului
 pe scaun se aşază, în ordinea întrebuinţării, lenjeria curată, pernele, păturile
împăturite corect
 cearşaful se aşează la mijlocul saltelei; se desface şi se întinde o parte a
cearşafului spre căpătâiul patului, cealaltă spre capătul opus
 se introduce cearşaful adânc sub saltea la ambele capete
Se execută colţul:
 persoana aşezată cu faţa spre capătul patului cu mâna de lângă pat, prinde partea
laterală a cearşafului la o distanţă egală de la colţ, cu lungimea părţii atârnate şi o ridică în sus
pe lângă saltea. Partea de cearşaf de sub marginea inferioară a saltelei se introduce sub saltea
 se lasă apoi în jos partea de cearşaf ridicată; se introduce sub saltea partea de
cearşaf care atârnă sub marginea inferioară a saltelei, celelalte trei colţuri se fac după aceiaşi
procedură
 se introduce apoi sub saltea toată partea laterală a cearşafului - începând de la
colţurile saltelei; se întinde bine cearşaful să nu prezinte cute.
Dacă este nevoie se aşează muşama (transversal, la mijlocul patului) şi se acoperă cu
aleză. Apoi se aşează cel de-al doilea cearşaf peste care se întinde pătura; marginea
cearşafului dinspre cap, se răsfrânge peste pătură.
Pentru ca pătura să nu constituie o greutate asupra degetelor picioarelor pacientului, se
va face o cută atât din cerşaf cât şi din pătură astfel:
 se aşează palma mâinii dinspre picioare pe pătură, iar cealaltă mână, se introduce
sub cearşaf, ridicând cearşaful şi pătura peste palma opusă - formând astfel o cută
 se introduce apoi sub capătul de la picioare al saltelei, atât cearşaful cât şi pătura,
apoi se aranjează colţurile folosind procedura descrisă mai sus. Dacă se foloseşte plicul în loc
de cearşaf, atunci pătura se introduce în plic, după ce se îndoaie în lungime.
 se aşează pernele introduse în feţele de pernă curate.
Schimbarea lenjeriei de pat
Se face ori de câte ori se murdăreşte. Se pregătesc materialele necesare care vor fi
aranjate în ordinea utilizării lor, se pregăteşte un coş sau un sac pentru lenjeria murdară, se
scoate lenjeria de pat folosită şi se introduce în sacul pregătit pentru rufe murdare.
Salteaua va fi întoarsă, peste care se aşeaza cearşaful curat, muşamaua şi aleza curată,
apoi se pune pătura învelită în cearşaf curat. Toate aceste manopere se vor face rapid, cu multă
grijă, fără a produce în salon dezordine, murdărie sau praf.
Pregătirea şi schimbarea lenjeriei fără bolnav poate fi executată de una sau două
asistente.
Materiale necesare: două cearceafuri, din care unul plic pentru pătură, două feţe de
pernă, pătură, perne.
Tehinca:
 se îndepărtează noptiera de lângă pat, pentru a face accesibil patul din toate
părţile, şi se aşează un scaun cu spetează la capătul patului, pe care se pregăşte lenjeria curată;
 cele două asistente vor sta faţă în faţă de-o parte şi de alta a patului;
 se va lua cearceaful şi se va pune pe mijlocul patului;
 cu o mână asistentele desfac o parte spre cap, iar cu cealaltă întind partea spre
picioare;
 se introduce cearceaful adânc sub saltea la capătul patului, efectuându-se colţul în
formă de plic: asistenta aşezată cu faţa spre capătul patului, cu mâna de lângă pat, prinde
partea laterală a cearceafului la o distanţă egală de la colţ, cu lungimea părţii atârnate şi o
ridică în sus pe lângă saltea şi deasupra acesteia; partea de cearceaf de sub marginea inferioară
a saltelei se introduce sub saltea, se lasă apoi în jos partea de cearceaf ridicată şi se introduce
sub saltea partea de cearceaf care atârnă; se fac astfel patru colţuri;
 unghiul format de colţ trebuie să fie de 45o, dacă este nevoie, se aşează muşamaua
transversal şi se acoperă cu aleză
 se îmbracă apoi pătura în cearceaful plic, după ce se îndoaie în lungime;
 pernele vor fi introduse în feţele de pernă.
Asigurarea igienei personale, corporale şi vestimentare a pacientului
Igiena personală corporală a pacientului face parte din îngrijirea de bază, ceea ce
asigură confortul şi starea de bine a pacientului. O stare de curăţenie perfectă, ajută la
prevenirea apariţiei altor afecţiuni, fiind o condiţie esenţială a vindecării.
În funcţie de tipul afecţiunii avem pacienţi:
 independenţi
 dependenţti
 care au nevoie de sprijin fizic şi psihic
 care au nevoie de sprijin partial
 dependenţi total, care necesită ajutor complet
Obiectivele asigurării igienei personale corporale sunt:
 îndepărtarea de pe suprafaţa pielii a stratului cornos, deshuamat
 îndepărtarea secreţiilor glandelor sebacee şi sudoripare, amestecate cu praf,
alimente, resturi de dejecţii şi alte substanţe străine care aderă la piele
 deschiderea orificiilor de excreţie ale glandelor pielii
 înviorarea circulaţiei cutanate şi a întregului organism
 producerea unei excitabilităţi a pielii care favorizează mobilizarea anticorpilor
 liniştirea bolnavului prin crearea unei stări plăcute de confort.
Bolnavul trebuie asigurat cu lenjerie de corp curată încă din primul moment al
internării. Lenjeria se compune din:
 lenjerie de corp: cămaşi de noapte, pijamale, batiste, basmale
 lenjeria de pat
 lenjeria aplicării tehnicilor de investigaţi şi tratament: comprese, prosoape etc.
La toate acestea se adaugă şi hainele de protecţie ale personalului secţiei. Lenjeria de

pat şi de corp se poate murdări de sânge, puroi, alimente, urină, materii fecale, de aceea
trebuie schimbată ori de câte ori este nevoie.
În funcţie de starea lenjeriei aceasta va fi adunată în saci speciali care vor avea culori
diferite în funcţie de potenţialul infecţios, astfel: pentru lenjeria care urmează a fi transportată
la spălătorie se vor folosi saci galbeni, iar pentru lenjeria pătată de dejecţii, saci negrii. Aceşti
saci nu se vor depozita în secţie.
Dezinfecţia lenjeriei înainte de spălare este obligatorie în toate secţiile de spital şi

policlinici.
Efectuarea toaletei generale şi pe regiuni a pacientului imobilizat
Alături de asigurarea condiţiilor ireproşabile de igienă ale mediului este necesar ca

asistenta să vegheze asupra igienei corporale a bolnavului - bolnavii trebuie să se spele şi să
facă baie în mod regulat, fie singuri, fie cu ajutorul asistentei, sub formă de băi parţiale la pat.
După uscare, ei vor fi pudraţi cu talc. Lenjeria de corp trebuie să fie totdeauna curată,
schimbând-o dacă este nevoie chiar de mai multe ori pe zi.
Asistenta trebuie să acorde, în cursul bolilor infecţioase o atenţie deosebită îngrijirii
mucoaselor, deoarece neglijarea acestor regiuni duce prin infecţii secundare la otite, stomatite
septice, şi micotice, gangrena obrazului, parotidite septice, conjunctivite purulente. Îngrijirea
mucoaselor are o deosebită importanţă în cursul tuturor bolilor infecţioase grave, dar în
special în rujeolă, scarlatină, difterie, febră tifoidă.
Baia parţială la pat constă în spălarea întregului corp pe regiuni, descoperind
progresiv numai partea care se va spală.
Pentru realizarea unei toalete reuşite trebuie respectate următoarele principii:
 Iniţial, se apreciază starea generală a bolnavului (puls, tensiune arterială,
respiraţie, grad de mobilizare) în scopul evitării unei îmbâieri prea lungi şi obositoare;
 Se verifică temperatura ambiantă, aceasta trebuie să fie de cel puţin 20 oCpentru a
evita răcirea bolnavului;
 Se evită curenţii de aer prin închiderea geamurilor şi a uşilor;
 Se izolează bolnavul, printr-un paravan, de anturajul său pentru a crea intimitate;
 Se pregătesc, în apropiere, materialele necesare toaletei, schimbării lenjeriei
patului şi a bolnavului şi pentru prevenirea escarelor;
 Bolnavul va fi dezbrăcat complet şi se va acoperi cu cearşaf şi pătură;
 Se descoperă progresiv numai partea care se va spăla;
 Se stoarce corect buretele sau mănuşa de baie, pentru a nu se scurge apa în pat sau
pe bolnav;
 Se săpuneşte şi se clăteşte cu o mână fermă, fără brutalitate, pentru a favoriza
circulaţia sanguină;
 Apa caldă (de circa 37°C) trebuie să fie din abundenţă, schimbată de câte ori este
nevoie, fără a se lăsa sapunul în apă;
 Se insistă la pliuri, sub sâni, la mâini şi în spaţiile interdigitale, la coate şi axile;
 Se mobilizează articulaţiile în toată amplitudinea lor şi se masează zonele
predispuse escarelor;
 Ordinea operaţiilor în cazul toaletei pe regiuni este: spălat, clătit, uscat;
 Muşamaua şi aleza de protecţie se mută în funcţie de regiunea care se spală.
Succesiunea în care se realizează toaleta pacientului imobilizat este: faţa, urechile,
gâtul, membrele superioare, partea anterioara a toracelui, abdomenul, suprafaţa posterioară a
toracelui, regiunea lombară, membrele inferioare de sus în jos, organele genitale externe,
regiunea anală, toaleta cavităţii bucale şi îngrijirea părului.
După spălare, bolnavul va fi frecţionat cu spirt mentolat pentru înviorarea circulaţiei.
Pliurile rămase umede se pudrează cu talc. În final bolnavul se îmbracă cu lenjerie curată şi se
reface patul.
Toaleta sugarului şi a copilului mic cuprinde îngrijirea tegumentelor, mucoaselor,
părului şi unghilor. Curăţirea şi îngrijirea tegumentelor se face cu tampoane de vată îmbibată
în ulei de parafină.
Baia se face dimineaţa sau seara, dar întotdeauna înainte de alimentaţie. Temperatura
camerei trebuie să fie de 24°C, iar temperatura apei de 37°C.
Îngrijirea mucoaselor - pentru curăţirea nasului şi a conductului auditiv se folosesc
tampoane de vată de formă alungită, răsucite.
Îngrijirea părului - pentru îngrijirea părului, capul sugarlilui se va spăla zilnic, cu
ocazia băii generale iar la cei mai mari părul se spală săptămânal.
Igiena unghilor - unghiile se taie scurt cu o foarfeca dezinfectată.
Voi avea grijă să fie schimbată lenjeria de corp şi de pat ori de câte ori este nevoie.
Observarea poziţiei pacientului în pat
În funcţie de starea generală şi de afecţiunea lor, bolnavii ocupă în pat o poziţie activă,
pasiva sau forţată.
Poziţia activă este caracteristică bolnavilor în stare mai uşoară, cu forţă fizică bine
păstrată; poziţia lor nu se deosebeşte cu nimic de poziţia unui om sănătos, ei mişcându-se
singuri, neavând nevoie de ajutorul asistentei.
Poziţia pasivă este caracteristică bolnavilor în stare gravă, adinamici, care şi-au
pierdut forţa fizică; poziţia lor în pat este determinată de forţa de gravitaţie, dând impresia că
sunt “căzuţi la pat”; aceşti bolnavi, neputând să-~i schimbe singuri poziţia, necesită ajutorul
asistentei.
Poziţia forţată este caracterizată prin luarea unor anumite atitudini neobişnuite; ele pot
fi determinate de afecţiunea de bază a bolnavului sau impuse de tratament.
Indiferent de forma lor, activă, pasivă, sau forţată, în mod obişnuit, pacienţii iau în pat
următoarele poziţii:
 decubit dorsal, poziţia în care bolnavul stă culcat pe spate cu faţa în sus, din
decubit dorsal bolnavul poate fi ridicat în poziţia şezând.
 poziţia Trendelemburg se realizează prin ridicarea extremităţii distale a patului sau
cu ajutorul pernelor cuneiforme; bolnavul va ajunge într-o poziţie oblică, fie cu picioarele mai
sus, fie cu capul mai sus
 decubit lateral care poate fi drept sau stâng; în această poziţie bolnavul este culcat
pe o parte şi membrele inferioare flectate uşor sau complet întinse
 decubit ventral, când bolnavul este culcat pe abdomen cu capul aplecat într-o parte
şi aşezat pe o pernă subţire.
Schimbarea poziţiei şi mobilizarea pacientului
Poziţia bolnavului poate fi schimbată activ sau pasiv. Schimbările active le execută
bolnavul voluntar, singur, iar schimbările pasive sunt cele efectuate cu ajutorul asistentei la
bolnavii imobilizaţi, adinamici, inconştienţi, paralizaţi, şi la cei care nu pot executa decât
anumite mişcări, fie din cauza bolii de bază, fie din cauza tratamentului aplicat.
Eu, în calitate de asistent, trebuie să cunosc tehnica corectă a mişcărilor pasive, pentru
ca deplasarea să se poată executa în modul cel mai convenabil. În timpul schimbării poziţiei,
trebuie să-mi îndrept toata atenţia asupra bolnavului, să-l fac să se simtă bine în mâinile mele.
Întrucât schimbările de poziţie, pe lângă cunoştinţele profesionale, necesită şi efort fizic,
pentru executarea lor este necesară, de cele mai multe ori, prezenţa a două sau chiar trei
asistente.
Schimbarea poziţiei din decubit dorsal în decubit lateral se poate executa de una sau
două asistente. Mă aşez de partea patului spre care vreau să întorc bolnavul, ridic pătura, o
pliez şi o aşez pe marginea opusă a patului. Prind apoi bolnavul de umăr, îl ridic, întorcându-l
spre mine, iar în acelaşi timp cu mâna cealaltă introduc palma sub spatele bolnavului pentru
a-l sprijini. După ce toracele a fost întors şi fixat pe poziţie, cu antebraţul şi palma dinspre
capul bolnavului îi proptesc spatele, iar cu cealaltă mână rotesc bazinul şi membrele
inferioare.
Ridicarea din decubit dorsal în poziţie şezând se poate face în felul urmator: voi
descoperi bolnavul până la mijloc, îndoind palma; cu mâna dinspre picioare prind regiunea
axială a bolnavului, iar cu cealaltă mână îl îmbrăţişez din spate, sprijinindu-l cu antebraţul;
bolnavul, dacă starea îi permite, se poate sprijini prinzându-mi braţul.
Imobilizarea îndelungată a bolnavului la pat poate favoriza apariţia unor complicaţii
care să împiedice dezvoltarea procesului de vindecare. Din această cauză este important ca
bolnavii să fie mobilizaţi precoce, imediat ce starea lor permite.
Deoarece mobilizarea depinde de mai mulţi factori ca: natura bolii, starea generală,
momentul în care se va începe mobilizarea şi scularea pacientului din pat, precum şi ritmul în
care el va fi readaptat la activitatea lui obişnuită vor fi hotărâte de medic.
În tot timpul mişcărilor pasive sau active, asistenta va supraveghea atent bolnavul,
urmărind expresia feţei, coloraţia tegumentelor, pulsul şi respiraţia. Mobilizarea bolnavilor se
începe cu mişcarea capului, ridicarea şi schimbarea poziţiei membrelor superioare şi
inferioare, bolnavul păstrând poziţia de decubit. Urmează apoi ridicarea în poziţie şezând în
mod pasiv, la început, iar mai târziu activ, de mai multe ori pe zi.
Următoarea fază de mobilizare este aşezarea bolnavului în poziţie şezând la marginea
patului, mişcare care se execută după ce bolnavul se poate menţine singur în poziţie şezând.
Apoi pacientul va fi ridicat în poziţie ortostatică, sprijinit de asistentă.
Captarea eliminărilor
Vărsăturile ocazionale ale bolnavilor se strâng în vase curate, iar la indicaţia

medicului se trimit la laborator. În majoritatea cazurilor sunt observate de către asistentă, ceea
ce îmi dă posibilitatea să urmăresc:
 frecvenţa - fiecare vărsătură se notează pe foaia de temperatură cu un cerc; dacă
vărsăturile sunt prea des atunci notarea se va face pe o hârtie separată, iar pe foaie se va nota
numărul total
 orarul - care se raportează la alimentaţie; pot fi vărsături matinale, post-prandiale

adică imediat după alimentaţie sau chiar în timp ce bolnavul consumă alimente, şi tardive, la 2
- 6 ore după consumarea alimentelor
 simptomele premergătoare vărsăturiJor - pot fi precedate de greaţă, salivaţie
abundentă, ameţeli, tahicardie, dureri de cap, transpiraţii reci, etc.
 cantitatea - care poate fi variabilă
 mirosul - care poate fi fad, acru, fecaloid, etc.
 conţinutul: vărsături alimentare, mucoase, biliare, fecaloide, purulente,
sangvinolente.
Diureza are rolul de a elimina din organism substanţele inutile provenite din
metabolismul intermediar protidic. Pentru a putea furniza datele necesare stabilirii
diagnosticului şi conducerii tratamentului, urmăresc:
 tulburările de emisie urinară: polakiuria, ischiuria, nicturia, disuria, incontinenţa
urinară
 cantitatea de urină emisă în 24 ore cu scopul de a cunoaşte volumul diurezei şi de
a efectua unele determinări calitative din cantitatea totală de urină emisă
 caracterele calitative ale urinei: culoarea, mirosul, reacţia, densitatea
Scaunul - recolatarea materiilor fecale se face, fie dupăo defecare spontană, fie după
administratea unor purgative sau clisme; este foarte important ca fecalele trimise pentru
analiza la laborator să nu fie amestecate cu urină, grăsime, apă, motiv pentru care, dacă este
posibil se va trimite laboratorului scaunul eliminat spontan, proaspăt, sau la cel mult 12 ore
după eliminare, caz în care scaunul trebuie păstrat la rece. Materiile fecale vor fi strânse în
vase de sticlă sau de tablă smalţuită, prevăzute cu capac, sau în vase speciale pentru acest
scop. Recoltarea se poate face din ploscă sau din rect. Cu linguriţa recipientului special de
recoltare sau cu o baghetă de sticlă se prelevează câteva fragmente de fecale din diferite părţi
ale scaunului, în special din părţile cu conţinut mucos sau cu puroi.
2.4. Supravegherea funcţiilor vitale şi vegetative
Supravegherea bolnavului este una din sarcinile cele mai importante ale asistentei
medicale. Observaţia medicului este discontinuă, intermitentă; el vede bolnavul numai la
vizite sau cu ocazia aplicării unor tratamente. În restul zilei, bolnavul se găseşte sub
supravegherea asistentei medicale, care trebuie să culeagă toate datele relativ la starea
generală şi la evoluţia bolii sale. Trebuie să raportez medicului tot ce observ în cursul zilei la
bolnav, însă, pentru ca informaţiile mele să fie într-adevăr complete şi valoroase trebuie să
ştiu să fac observaţii sistematice, metodice şi să cunosc ce anume trebuie să observ:
comportamentul bolnavului; funcţiile vitale şi vegetative ale organismului; apariţia unor
manifestări patologice.
Funcţiile vitale şi vegetative
Temperatura - se menţine constantă datorită proceselor de termoreglare. Sistemul
neuro-endocrin dirijează procesele de reglare termică prin mecanisme fizice şi chimice,
modificând, după necesitate termogeneza sau termoliza.
Măsurarea temperaturii se face cu termometrul, în cavităţile închise sau semiînchise,

pentru a obţine temperatura cea mai apropiată de cea centrală: în axilă, în plica inghinală, în
gură, în rect, în vagin.
Valoarea obţinută se notează pe foaia de temperatură, notarea unui punct pe verticală,
corespunzătoare datei şi timpului zilei, socotind pentru fiecare linie orizontală a foii, două
diviziuni pe grad; se uneşte valoarea prezentă cu cea anterioară, pentru obţinerea curbei
termice. Se notează cu culoarea albastră.
Respiraţia - este funcţia vitală prin care se asigură aportul de oxigen necesar
proceselor vitale ale organismului, în paralel cu eliminarea CO 2, rezultat din acestea. Ea
include următoarele etape:
 etapa pulmonară - aerul pătrunde prin căile respiratorii la plămâni şi se distribuie
în alveolele pulmonare
 etapa sanguină - oxigenul din aerul inspirat trece în sânge, acesta debarasându-se
în acelaşi timp de bioxidul de carbon
 etapa circulatorie - transportul oxigenului la ţesuturi şi a bioxidului de carbon de

la ţesuturi la alveolele pulmonare pentru eliminare
 etapa tisulară - schimbul de gaze dintre sânge şi ţesuturi
Etapa pulmonară se realizează prin cele două mişcări ventilatorii de sens opus:
inspiraţie şi expiraţie în care volumul cutiei toracice creşte şi descreşte. Constituie un indiciu
pentru aprecierea evoluţiei bolii, recunoaşterea complicaţiilor şi prognosticul bolii. Se notează
în F. O. cu culoarea verde.
Pulsul - senzaţia de şoc percepută prin palparea (prin compresiune uşoara a arterelor
pe suprafeţe dure osoase) sub forma unor zvâcnituri uşoare, ritmice, pulsatile, de unde
denumirea de puls. El reflectă atât starea funcţională a inimii cât şi pe cea a arterelor, dând în
acelaşi timp indicii preţioase asupra stării anatomice a arborelui arterial. În bolile infecţioase
acute, pulsul oglindeşte gradul infecţiei. Prognosticul depinde în aceste cazuri în mare măsură
de calităţile pulsului.
Se realizează prin comprimarea unei artere pe un plan dur. În practica curentă, pulsul se
măsoara la nivelul arterei radiale, carotide, femurală, tibială posterioară. La sugar pulsul se
poate lua şi de la nivelul fontanelei. În timpul măsurării pulsului, copilul nu trebuie să fie
agitat, deoarece efortul, plânsul accelerează bătăile inimii. Se notează în F.O. cu culoarea roşie
printr-un punct, valoarea prezentă unindu-se cu cea anterioară formând o curbă.
Tensiunea arterială - este exercitată de sângele circulant asupra pereţilor arteriali
constituie tensiunea arterială. Valoarea ei este determinată de forţa de contracţie a inimii, de
rezistenţa întâmpinată de sânge şi de vâscozitatea sângelui. Se notează grafic în F.O. cu
culoarea roşie haşurat; se socoteşte pentru fiecare linie orizontală a foii o unitate de coloană
de Hg; deasupra liniei groase se noteaza T.A. maximă, iar T.A. minima dedesupt.
Diureza - se vor urmări: tulburările de emisie urinară, cantitatea de urină emisă în 24

de ore şi caracterele calitative ale urinii: culoarea, mirosul, reacţia, densitatea.
Scaunul - urmărirea tranzitului intestinal şi examinarea sistematică a scaunelor au o
deosebită importanţă pentru stabilirea diagnosticului şi urmărirea evoluţiei unui număr
însemnat de îmbolnăviri ale tubului digestiv şi glandelor anexe. Scaunul este format din
reziduurile rămase în urma digestiei alimentelor, din celulele descuamate de pe suprafaţa
tubului digestiv şi din glandele digestive, din produsele de excreţie a tubului digestiv şi ale
glandelor anexe şi conţine un număr foarte mare de microbi. Se notează în F.O. prin:
 normal = | (linie verticală)
 moale = / (linie oblică)
 diaree (apos) = - (linie orizontală)
 mucus = X
 puroi = P
 sanguinolent = S
 melenă = M
Vărsăturile - evacuarea prin gură a conţinutului stomacului. Constituie un simptom
foarte important care însoţeşte nu numai îmbolnăvirile aparatului digestiv, ci şi o serie de alte
afecţiuni. Fiecare vărsătură se notează pe foaia de temperatură cu un cerc; dacă vărsăturile
sunt prea dese atunci notarea se va face pe o hârtie separată, iar pe foaie se va nota numărul
total.
Expectoraţia - eliminarea sputei din căile respiratorii - totalitatea substanţelor ce se
expulzează din căile respiratorii prin tuse.
Greutatea corporală şi înălţimea - importanţa pentru stabilirea stării de nutriţie a
pacientului, pentru stabilirea dozelor terapeutice de medicamente, pentru stabilirea
necesarului caloric al organismului, cât şi pentru urmarirea evoluţiei bolilor.
2.5. Alimentaţia bolnavului
Una dintre cele mai importante probleme ale îngrijirii bolnavului este alimentaţia.
Alimentaţia urmăreşte:
 să acopere cheltuielile energetice de bază ale organismului, cele necesare creşterii
(în cazul copiilor) cât şi cele necesare refacerii pierderilor prin cheltuieli exagerate
 să asigure aportul de vitamine şi săruri minerale necesare desfăşurării normale a
metabolismului, creşterii şi celorlalte funcţii ale organismului
 să favorizeze condiţiile prielnice procesului de vindecare, cruţând organele
îmbolnăvite şi asigurând un aport de substanţe necesare organismului. Alimentaţia raţională
este şi un factor terapeutic important. Ea poate influenţa tabloul clinic al majorităţii bolilor,
caracterul procesului patologic şi ritmul evoluţiei acestuia
 să prevină o evoluţie nefavorabilă în cazul unei îmbolnăviri latente, să împiedece
transformarea bolilor acute în cronice, precum şi apariţia recidivelor
 să consolideze rezultatele terapeutice obţinute prin alte metode de tratament
Trebuie acoperite necesităţile calorice ale organismului şi plusul reclamat de starea
febrilă. Alimentaţia trebuie să cuprindă toate principiile alimentare şi să fie bogată în
vitamine, cu o cantitate redusă de grăsimi în cursul perioadei febrile.
În caz de diaree nu prea severă, stare de nutriţie bună, realimentarea se face mai întâi
cu alimente nonlactate, fără gluten: brânză de vacă, orez pasat, carne fiartă./friptă, jambon,
orez, morcovi, cartofi, banane, gutui coapte/compot, uleiuri vegetale; de preferat carnea cu
proteine animale puţin antigenice (pui de găină), după câteva zile, se introduc pâinea şi laptele
progresiv, după ce diareea a cedat.
Dupa incetarea varsaturilor se va continua administrarea de lichide (apa, compot, supa
de legume, ceaiuri neindulcite). In urmatoarele zile, regimul alimentar va cuprinde fainoase
(macaroane, gris, orez), branza de vaci, paine alba, urmand ca ulterior sa se introduca in
alimentatie si carne, oua proaspete, branzeturi.
Trebuie evitate alimentele condimentate, grasimile si alimentele prajite, alcoolul si
cafeaua pentru ca irita mucoasa gastrica. Bolnavul va evita inca 10-14 zile dupa vindecare
conserve, grasimi, lapte dulce, fasole, varza, iar apoi treptat va relua alimentatia normala.
2.6. Adminstrarea medicamentelor şi hidratarea

organismului
Medicamentele sunt substanţe utilizate cu scopul de a preveni, a ameliora sau a

vindeca bolile. Ele sunt extrase sau sintetizate din produse vegetale, animale sau din substanţe
minerale. Acţiunea lor asupra organismului depinde în primul rând de structura lor chimică,
dar o importanţă tot atât de mare o au şi doza administrată, precum şi calea de administrare.
Asistentul medical trebuie să cunoască:
 medicamentele după aspectul lor exterior şi proprietăţile lor fizice
 dozele terapeutice şi maximale, limita inferioară a dozelor toxice
 indicaţiile medicamentelor utilizate
 calea de administrare obişnuită a medicamentelor
 modul de administrare a medicamentelor, artificiile şi manoperele utilizate pentru
a masca gustul sau mirosul unor medicamente
 incompatibilităţile medicamentoase, în special în cazul injecţiilor
 modul de păstrare a medicamentelor
Administrarea medicamentelor pe cale orală este calea naturală de administrare a
medicamentelor. Peroral se introduc în organism medicamente lichide sub formă de soluţii,
infuzii, tincturi, extracte, uleiuri, emulsii, şi solide sub formă de prafuri, tablete, pastile,
granule, substanţe mucilaginoase etc.
În cazul toxiinfecţiilor alimentare administrez la indicaţia medicului antipiretice
(Paracetamol) sub formă de tablete pentru combaterea febrei. Pentru combaterea vărsăturilor
administrez Metoclopramid tablete 3 x l/zi, iar pentru combaterea cefaleei Algocalmin tablete
3 x l/zi.
Pentru combaterea diareei se va administra: 2,5 mg de Difenoxilat, Imodium 2 mg,

Administrarea medicamentelor pe cale parenterală
Hidratarea pacientului prin perfuzie
Definiţie: reprezintă introducerea pe cale parentală picatură cu picatură a unor
substanţe medicamentoase pentru reechilibrarea hidroelectrolitică şi volemică a organismului.
Scop:
 hidratarea şi mineralizarea corpului;
 administrarea medicamentelor la care se urmăreşte efectul prelungit;
 diluând şi favorizâna excreţia în organism a produşilor toxici;
 completarea proteinelor sau a unor componente sanguine pe cale parentală.
Tratamentul medicamentos este în primul rând antiinfecţios ( chimioterapic
sau antibiotic). Dacă sugarul este eutrofic sau cu stare de nutriţie relativ bună nu
este necesară o terapie cu antibiotice sau chimioterapice, ci se va face tratamentul
dietetic şi se poate recomanda Saprosan 0,01g / kg corp pe 24 ore
În cazurile în care diareea este de origine enterală se va efectua coprocultura şi
antibiograma germenului izolat. Se preferă sulfamidele şi neresorbabilele şi alte
chimioterapice administrate per os timp de 5-7 zile ca Ftalilsulfatiazol 0,10 -0,15 g/
kg corp pe 24 ore, Furazolidon 8-9 mg /kg corp pe 24 de ore, Biseptol 6 mg /kg
corp pe 24 ore.
După indicaţia antibiogramei, la nevoie se pot administra şi alte antibiotice.
Se vor combate şi preveni deshidratările, se vor înlocui electroliţii pierduţi
cu soluţii electrolitice. Starea de agitaţie sau de nelinişte beneficiază de
Fenobarbital, Clordelazin.Se combate febra cu antitermice , Amidopirină 0,05 -0,10g.
2.7. Recoltarea produselor biologice şi patologice
Reguli pe care trebuie să le respect în vederea efectuării corecte a recoltării produselor

biologice şi patologice:
 pregătirea fizică şi psihică a bolnavilor pentru recoltare
 pregătirea instrumentelor şi utilajul necesar
 orarul recoltărilor
 executarea tehnicii propriu-zise cu profesionalism

 completarea imediată şi corectă a buletinului de analiză
 etichetarea produsului sau scrierea directă pe recipient a analizei cerute
 expedierea şi transportul produselor recoltate
Recoltarea sângelui
Felul instrumentelor şi materialelor necesare pentru recoltarea de sânge sunt
determinate de scopul pentru care se face recoltarea şi de locul de unde se va recolta sângele.
Tehnica
 pentru examinările hematologice se poate utiliza sângele capilar sau din vasele
mici, fiind necesară numai o cantitate mică de sânge. În acest scop se vor pregăti următoarele:
 ace de injecţie sterilizate
 pipetele Potain separat pentru globulele roşii şi albe
 micropipete pentru determinarea hemoglobinei
 lame de sticlă foarte bine degresate, dintre care câteva să fie cu margini
şlefuite
 vată sterilă, eter sau alcool, hârtie de filtru
 Locul de unde se face recoltarea se poate masa uşor, se degresează cu un tampon
îmbibat în eter şi apoi se dezinfectează cu alcool suprafaţa care va fi întepată. Pe locul perfect
uscat se înfige acul la o profunzime de 2 - 3 mm, pentru ca sângele să tâşnească singur, fără să
fie necesară stoarcerea degetului. Se şterge prima picătură de sânge cu hârtie de filtru sau cu
vată uscată, iar din următoarea se recoltează pentru analizele cerute. .
Recoltarea sângelui prin puncţie venoasă se face pentru restul analizelor hematologice,
biochimice, serologice şi bacteriologice. Recoltarea la adult se face obişnuit din venele plicii
cotului, iar la sugari şi la copii mici din vena jugulară sau temporală superficială. Recoltarea
se face dimineaţa pe nemâncate.
Hemograma
Se recoltează 2 ml sânge + 2 mg EDTA sau heparină
 hematii - 4,5 - 5,10 mil/mm3
 leucocite - 6000 - 8000/mm3
 hematocrit - 45%
 hemoglobină - 16%
Examene biochimice
Se recoltează 5 - 10 ml sânge fără substanţă anticoagulantă dimineaţa pe nemâncate

 creatinina - 0,6 -1,20 mg%
 uree - 0,20 - 0,40 gr/l000ml
 colesterol - 1,80 - 2,80 gr%
VHS
Se reeoltează 1,6 ml sânge venos + 0,4 ml citrat de sodiu 3,8% fără garou
 1h - 6 - 8 mm
 2h - 7 - 16 mm
Testul de disproteinemie
Dimineaţa pe nemâncate se recoltează 5 ml sânge venos în eprubetă cu dop de culoare
roşie.
Valoarea normală:
 Tymol 0 - 4 UML
 Takata 70 - 100%
Biochimia sângelui
 Glicemia într-o eprubetă ce conţine 4 ml soluţie anticoagulantă se recoltează 2 ml
de sânge venos. Valoarea normală este de 80 - 120 mg%
 Ureea sangvinică se recoltează 5ml de sânge venos fără soluţie de anticoagulant.
Valoarea normală este de 20 - 40 mg%
2.8. Pregătirea pacientului pentru investigaţii paraclinice
Recoltarea sângelui pentru examen bacteriologic – hemocultură

Hemocultura se indică pentru a detecta invazia (bacteriemie) şi răspândirea sistemică
(septicemia) pe cale sangvină. În aceste situaţii se recoltează sânge prin puncţie venoasă la
patul pacientului apoi sângele este transferat în două recipiente: unul conţinând mediu
anaerob şi unul conţinând mediu aerob. Recipientele sunt ţinute la incubator permiţând astfel
tuturor organismelor prezente în sânge să crească în mediul lor. Hemocultura permite
identificarea a aproximativ 67% dintre agenţii patogeni în primele 24 de ore şi a peste 90% în
72 ore.
Examenul scaunelor: se cercetează mirosul, culoarea, consistenţa, volumul, cantitatea

de mucus, prezenţa sângelui. În unele cazuri, examenul pH-ului scaunului, al concentraţiei
glucozei şi clorurilor din scaun poate fi util. Coprocultura permite diagnosticarea bolilor
infecţioase, gastrointestinale. După stabilirea diagnosticului, recoltarea se efectuează pentru
supravegherea evoluţiei bolii. Recoltarea se face întotdeauna înaintea administrării de
antibiotice.
Recipientele în care se recoltează vor fi perfect sterile şi uscate, fără nici o substaţă
antiseptică.
Asistenta pregăteşte următoarele materiale: tava medicală, tampoane sterile, seringi
sterile, sondă Nelaton numărul 16-18, eprubete cu medii de cultură, materiale pentru toaleta
perineală şi înfăşat. Recoltarea se face din scaun spontan cu lingura recipientului, câteva
fragmente din diferite părţi ale scaunului (cu mucus, puroi), apoi se introduce lingura în
recipient. Recoltarea directă din rect se face cu sonda Nelaton. Se ataşează la capătul liber al
sondei o seringă. Se introduce sonda prin anus la o distanţă de 10 - 15 cm şi se aspiră cu
seringa. Se îndepărtează sonda şi se goleşte conţinutul prin insuflare într-o eprubetă sterilă cu
dop, se etichetează şi se trimite la laborator.
Pentru punerea în evidenţă a agenţilor patogeni intestinali se fac coproculturi timp de 3
zile consecutiv. Dacă scaunul este lichid se recoltează 0,5 - 1 ml.
Pentru punerea în evidenţă a viruşilor se adaugă peste materialele fecale câteva
picături dintr-o soluţie de penicilină 200.000 u/10 ml apă distilată şi aceişi cantitate de
streptomicină 1 g/10 ml apă distilată (previne distrugerea virusului de către flora microbiană).
Se mai efectuează examenul coproparazitologic.
Recoltarea materiilor fecale pentru examen coproparazitologic
Recoltarea se face din materiile fecale emise spontan fără utilizare de purgative
uleioase sau laxative pe baza de cărbune.
Pregătirea pacientului şi recoltarea
 se întruieşte pacientul să-şi spele mâinile;
 se explică pacientul necesitatea folosirii mânuşilor;
 este intruit să elimine în ploscă sau într-un recipient curat (de exemplu oliţă la
domiciliu);
 recoltează cu linguriţa coprocultorului câteva fragmente (circa 5gr) din diferite

zone suspecte (mucozităţi, produse nedigerate);
 se intoduce linguriţa coprocultorului în colector şi se închide;
 se îndepărtează mănuşile;
 se spală mâinile;
 se etichetează recipientul cu numele pacientului data, ora recoltării, examenul
cerut;
 se trimite la laborator în maxim 4 ore de la recoltare;
 daca nu este posibil se pastrează la +4 grade celsius şi se trimite la laborator în
maxim 24ore.
Observații
 Dacă pacientul nu este capabil să recolteze se instruiește o persoană din familie.
 La pacientul internat incapabil să recolteze, prelevarea se face de către o
persoană instruită sau de către un asistent medical.
 Examenul coproparazitologic trebuie repetat de 3 ori din scaune emise spontan
consecutive (daca pacientul are un scaun pe zi se aduce câte o probă în fiecare zi; dacă are
două scaune în aceași zi se aduc ambele probe în recipiente diferite și încă o probă din ziua a
doua).
2.9. Educaţia pentru sănătate. Profilaxia bolii
Educaţia sanitară presupune o muncă serioasă, continuă şi uneori dificilă din partea
personalului sanitar în scopul obţinerii unei colaborări cu familia bolnavului.
Succesul educaţiei pentru sănătate depinde în foarte mare măsură de educaţia
anterioară a familiei bolnavului, de gradul ei de cultură, precum şi de calitatea competenţei
asistentei medicale şi de comportamentul ei la locul de muncă.
Metode de prevenţie a toxiinfecţiilor alimentare
 evitarea preparării alimentelor cu mai mult de 2 - 3 ore înaintea consumului, în
cazul în care nu se pot asigura condiţiile de temperatură necesare păstrării alimentelor
preparate;
 asigurarea păstrării alimentelor la temperaturi de 4 - 8 grade Celsius, în cazul
alimentelor ce vor fi consumate la mai mult de 2 - 3 ore de la preparare (refrigerare);
 consumarea alimentelor pregătite pentru sugari imediat după prepararea lor, fără a
fi reîncălzite sau păstrate la frigider;
 în cazul alimentelor gătite, asigurarea unei temperaturi de preparare de peste 70
grade Celsius;
 evitarea contactului între alimentele nepreparate şi cele preparate;
 spălarea atentă a recipientelor în care se realizează prepararea alimentelor, înainte
de fiecare masă şi după folosirea toaletei;
 spălarea repetată a mâinilor, nu numai după utilizarea toaletei şi înainte de masă;
 întreţinerea curăţeniei tuturor suprafeţelor bucătăriei (paviment, mese de lucru);
 evitarea preparării alimentelor de către persoane care prezintă vreo leziune sau
infecţie (panariţiu) la nivelul mâinilor/degetelor; în cazul în care acest lucru nu este posibil,
trebuie folosit un pansament steril, care să izoleze complet leziunea/infecţia de exterior;
 spălarea atentă a fructelor, zarzavaturilor şi verdeţurilor înainte de consumarea lor;
 păstrarea în condiţii de maximă igienă a tuturor suprafeţelor destinate preparării
alimentelor;
 asigurarea condiţiilor necesare evitării oricărui contact între alimentele destinate
consumului şi insecte sau animale; folosirea doar a surselor de apă potabilă pentru prepararea
alimentelor şi consumul uman; o atenţie deosebită trebuie acordată apei folosite la prepararea
alimentelor pentru copii;
 fierberea apei este obligatorie, în cazul în care există îndoieli asupra calităţii
surselor de apă potabile ce sunt folosite pentru consumul uman şi prepararea alimentelor;
 evitarea consumării alimentelor vândute pe stradă, precum îngheţată, prăjituri,
produse de patiserie, hot-dog, mici, hamburger;
 fierberea laptelui, în cazul în care acesta nu este pasteurizat.
2.10. Externarea pacientului
Momentul plecării bolnavului este stabilit de medicul primar şef de secţie. În legătură
cu aceasta, am o serie de sarcini. Astfel că:
 voi aduna toată documentaţia relativă la bolnav pe care o voi pune la dispoziţia
medicului de salon în vedera formulării epicrizei
 anunţ cu 2 - 3 zile înainte familia bolnavului data ieşirii acestuia din spital
 aprofundez cu bolnavul indicaţiile primite de la medic şi cuprinse în biletul de

ieşire;
 voi lămuri în special prescripţiile relative la regimul dietetic, insitând asupra
variabilităţii posibile la alimentaţie în cadrul regimului
 verific dacă bolnavul şi-a însuşit în mod corespunzător tehnicile necesare pentru
continuarea tratamentului prescris la domiciliu şi insist ca la data indicată să se prezinte la
control
 înainte de plecare verific dacă bolnavul are biletul de ieşire şi reţeta prescrisă
pentru tratamentul postspitalicesc.
Bolnavul poate pleca din spital şi la cerere proprie. Dacă cererea lui concordă cu
părerea medicului şi nu se lasă convins de necesitatea şederii mai departe, pentru continuarea
tratamentului, atunci el va da o declaraţie asupra răspunderii pe care şi-o asumă odată cu
părăsirea spita;ului.
Dacă bolnavul nu se supune tratamentului prescris sau prin comportamentul lui
dezorganizează viaţa din spital, medicul şef are dreptul de a dispune evacuarea lui, dacă
aceasta nu-i periclitează viaţa. Sarcinile mele în legatură cu ieşirea bolnavilor la cerere proprie
sunt aceleaşi ca şi în cazul ieşirilor obişnuite.
CAPITOLUL III
3.1. Prezentarea cazurilor de boală
Cazul nr. 1
Plan de îngrijire
Culegerea datelor
Date fixe
Numele şi prenumele: D. A.
Sex: masculin
Vârsta: 33 ani
Greutate: 75 kg
Grupa sanguină: 0, Rh +
Alergii: nu prezintă
Religia: ortodoxă
Date variabile
Domiciliu:Cuci, jud. Mureş. Nr 35
Ocupaţia: Inginer
Echipa de susţinere: familia
Anamneza:
Antecedente heredocolaterale: fără importanţă pentru afecţiunea actuală.
Antecedente personale, fiziologice şi patologice: neagă boli contagioase, neagă
boli infecţioase, apendictomie.
Condiţii de viaţă şi muncă: corespunzătoare.
Medicaţie de fond administrată înaintea internării: neagă.
Diagnostic la internare: TOXIINFECŢIE ALIMENTARĂ. BOALĂ DIAREICĂ
ACUTĂ CU SINDROM DE DESHIDRATARE ACUTĂ GR. I/II
Motivul internării: Pacientul se prezintă la urgenţă, cu următoarele manifestări de
dependenţă: diaree, greaţă, vărsături, febră, astenie.
Istoricul bolii: Pacientul prezentând scaune diareice apoase, galbene, multe la număr,
vărsături, febră, stare generală alterată, semne de deshidratare cu tegumente şi mucoase uscate
se prezintă la UPU SMURD. El declară că în ziua anterioară a participat la o petrecere unde a
consumat alimente. Pacientul rămâne internat în spital şi i se administrează medicaţia

simptomatică.
Manifestări de dependenţă
 greaţă;
 astenie;
 dureri abdominale,
 febră.
Problemele pacientului
 Stare de nitriţie alterată, datorată diareei, manifestată prin:
o colici abdominale
o inapetenţă
o scădere în greutate
o deshidratare
 Alterarea integrităţii pielii din cauza scaunelor diareice acide, manifestată prin:
o eritem fesier
o tegumente hiperemice
 Dificultatea de a dormi şi a se odihni datorită stării generale alterate,
manifestată prin:
o agitaţie, insomnie
 Alterarea temperaturii corporale, manifestată prin:
o temperatură ridicată
NEVOIA DIAGNOSTIC INTERVENŢII

OBIECTIVE INTERVENŢII AUTONOME EVALUAREA
DEFICTARĂ DE ÎNGRIJIRE DELEGATE
Am aerisit salonul, am servit Administrez
Alterarea starii de
Pacientul sa un mai mâncarea igienodietetică prescrisă tratamentul
nutritie datorita
prezinte vărsături de medic. antiemetic Pacientul se simte mai bine,
A se alimenta varasaturilor
repetate dupa Susţin pacientul în timpul prescris de nu prezintă greţuri,
şi hidrata manifestata prin
consumul de vărsaturilor. medic şi la vărsături.
scaderea
alimente si apă. Urmăresc bilanţul hidro- indicaţia
ponderala
electrolitic acestuia.
Asigur dietă în funcţie de fazele Pacientul prezintă apetit
- Pacientul să fie
evolutive ale bolii, recoltez scaun La indicaţia normal în urma regimului
Alterarea alimentat
pentru coprocultură. Asigur medicului dietetic şi a tratamentului
eliminarilor din corespunzător.
repaosul psihic şi fizic al administrez antidiareic.
cauza procesului - Să prezinte confort
A elimina pacientului. tratament Scaune cu frecvenţă
infectios abdominal.
Îndrum pacientul să asigure o antidiareic redusă de consistenţă şi
manifestat prin - Să prezinte scaune
alimentaţie corectă, conform aspect normal.
diaree cu aspect şi
corespunzătoare regimului coproculturii. Colicile abdominale se
consistenţă normală
dietetic. diminuează.
Aerisesc salonul
pentru o bună ventilaţie
Asigur pacientului
îmbrăcăminte lejeră
Administrarea
Aplic comprese reci
A-şi menţine medicamentelor
Hipertermie din cauza Să prezinte o Încălzesc lenjeria de
temperatura prescrise de medic Pacientul este
procesului infecţios temperatură în pat şi de corp a
corpului în pentru combaterea afebril.
manifestată prin transpiraţii limite normale. pacientului,
limite normale febrei.
menţinându-i
tegumentele curate
Înregistrez
temperatura în foaia de
observaţie
Aranjez aşternutul să
nu aibă cute şi am grijă
ca aşternutul şi lenjeria
să fie curată şi călcată. Pacientul în
Alterarea integrităţii pielii Asigur toaleta locală şi urma
A fi curat, Cu rol delegat aplic
din cauza scaunelor diareice - Să prezinte generală ori de câte ori îngrijirilor
îngrijit, a creme pe zonele de
acide, manifestată prin: tegumente şi este nevoie. acordate
proteja eritem, după spălare cu
eritem fesier, tegumente mucoase integre, în Asigur igiena prezintă
tegumentele şi ceai de muşeţel.
hiperemice termen de trei zile tegumentelor şi a tegumente
mucoasele
lenjeriei de corp şi de integre, normal
pat. colorate.
Menţin temperatura
corpului în limite
normale.
SUPRAVEGHEREA FUNCŢIILOR VITALE

FUNCŢII VITALE FUNCŢIILE VEGETATIVE

DATA
TEMP OC RESPIRAŢIA PULS TA Diureză (ml) Scaun Vărsături
15.01.2016 37,2 19 77 137/74 1200 6 4
16.01.2016 37,3 17 78 130/72 1250 4 2
17.01.2016 36,5 18 83 125/70 1700 3 1
18.01.2016 36,6 17 65 133/76 1450 2 1
19.01.2016 37.0 15 74 136/84 1300 1 0
20.01.2016 37,1 16 59 125/80 1600 2 0
21.01.2016 37,1 16 63 132/75 1700 1 0
22.01.2016 36.8 17 68 120/80 1550 2 0
EXAMENUL DE LABORATOR
Perioada Examenul cerut Mod de recoltare Rezultate Valori normale

Hemogramă
Leucocite 7900 / mmc 4000 – 8000 / mmc
2 ml sânge venos în eprubetă cu anticoagulant
Hemoglobină 14,1 g% 13 – 15 g%
Hematocrit 41 % 45 %
Glicemie 2 ml sânge în eprubetă cu anticoagulant 87 mg% 80 – 120 mg%
Uree 5 ml sânge venos 34 mg% 20 – 40 mg%
15-22.01.2016
Creatinină 4 – 5 ml sânge venos 1,2 mg% 0,6 – 1,3 mg%
Fibrinogen 4,5 ml sânge şi 0,5 ml citrat de Na 3,8% 160 mg% 200 – 400 mg%
Transaminaze 22 u.i. 2 – 24 u.i.
Tymol 2 – 5 ml sânge fără anticoagulant 1 mg% 1 mg%
Takata 75 80 – 100
Coprocultură de control Negativă
ion
Lichide îmbogăţite cu electroliţi, supă de zarzavat sărată,

strecurată, servită la temperatura camerei, ceai de mentă, Sunt interzise fructele, legumele crude, varza, fasolea
apă minerală, zeamă de orez, pesmet, grisine, biscuiţi uscată, salată de vinete, salate cu maioneză, afumăturile,
simpli, orez sua griş la supe, zeamă de orez, pulpe de dulciurile concetrate, ciocolată, condimentele foarte iuţi,
legume fierte, supă pasată,ca proteine: sub formă de exces de condimente, cartofi sub orice formă, sucurile de
15- brânză de vacă proaspătă, nu foerte grasă, suc de morcovi. fructe carbogazoase. De evitate grăsimile şi prăjelile.
22.01.2016
În cantităţi mici, repetate, la limita toleranţei: ou, zdrenţe
la supă sau în conţinutul găluştelor şi de grăsimi vegetale.
În cantităţi mici se poate introduce iaurtul, din lapte- urdă
şi telemea, lapte fermentat-bătut, sana şi iaurt. Carne slabă
şi fiartă în cantităţi mici se mai poate adăuga la meniu.
ALIMENTATIA PACIENTULUI
Investigaţii paraclinice
. Rezultatul exudatului faringian: Absent streptococ beta-hemolitic

Observaţii: Menţionez că pe parcursul internării nu s-a reuşit recoltarea probelor biologice în vederea identificării
agentului etiologic
TRATAMENT MEDICAMENTOS
Data Medicamente Mod de administrare

Controloc 20mg Per oral
Vit. c Per oral
Furazolidon 5 x ½ tb Per oral
Smecta 3 x ½ plic/zi Per oral
15-22.01.2016
Paracetamol 2 x ¼ tb Per oral
Ser fiziologic 1000 ml/zi perfuzie i.v.
Metroclopramid 3 x 1/zi Per oral
Distonocalm 1 tb/zi Per oral
Cazul nr. 2
Plan de îngrijire
Culegerea datelor
Date fixe
Numele şi prenumele: F. M.
Naţionalitate: român
Sex: masculin
Religie: Ortodoxă
Vârsta: 69 ani
Date variabile
Domiciliu: jud. Mureş, Ceuasu de Campie
Echipa de susţinere: copii, nepoţii
Ocupaţia: pensionar
Gusturi personale:
 consumă alimente bogate în grăsimi, produse lactate
 fumează, consumă cafea, consumă băuturi alcoolice
Anamneza:
Antecedente personale: litiază renală în 1990
Antecedente heterocolaterale: neagă boli ereditare în familie

ACUTĂ.
Istoricul bolii: Pacientul prezentând dureri abdominale, scaune diareice frecvente,
afebrilitate se prezintă la Spitalul Clinic Judetean Mures. La indicaţia medicului se recoltează
coprocultură, rezultatul fiind pozitiv. El declară că în ziua anterioară a participat la o masă
festivă unde a consumat diverse alimente. Pacientul rămâne internat în spital şi i se

administrează medicaţia simptomatică.
 greaţă;
 astenie;
 dureri abdominale,
 febră.
 Stare de disconfort datorată tranzitului intestinal accentuat, manifestat prin:
o scaune muco-diareice
o dureri abdominale
 Alterarea integrităţii pielii din cauza scaunelor diareice, manifestată prin:
o eritem fesier
manifestată prin:
o agitaţie
o somn întrerupt
 Risc de deshidratare datorită scaunelor diareice, manifestat prin:
o tegumente uscate
NEVOIA DIAGNOSTIC INTERVENŢII INTERVENŢII

OBIECTIVE EVALUAREA
DEFICTARĂ DE ÎNGRIJIRE AUTONOME DELEGATE
Asigur reechilibrarea
hidro-electrolitică la
indicaţia medicului în
funcţie de rezultatele
- Pacientul să
ionogramei.
elimine scaune
Asigur dieta hidrică În urma intervenţiilor,
Dureri abdominale de consistenţă
corespunzătoare, compusă pacientul elimină
datorita procesului normală în La indicaţia medicului
din: ceai, supă de morcovi scaune de consistenţă
A elimina infecţios termen de 4 zile administrez tratamentul
şi zeamă de orez. normală, durerile
manifestată prin - Să se prescris.
Recoltez probe de abdominale se
scaune diareice amelioreze
laborator, respectiv: diminuează
durerile
coprocultură, VSH,
abdominale
hemogramă, formulă
leucocitară, PCR, examen
de urină şi examen
faringian.
A evita Alterarea Bolnavul să nu Aşez bolnavul în decubit Starea generală a

pericolele comfortului mai prezinte dorsal, supraveghez bolnavului este relativ
funcţiile vitale,
administrez analgezice.
Liniştesc pacientul,
informândul că dispariţia
durerii nu se poate face
datorită durerii dureri, să-şi numai treptat.
Realizez o converstaţie bună, nu prezintă
manifestate prin reducă treptat
cu pacientul privind durere.
nelinişte, anxietate. discomfortul.
caracterul durerii,
intensitatea, iradierea şi
durata
Explic pacientului
importanţa şi efectul
medicaţiei asupra durerii
A dormi şi a se Dificultatea de a - Să prezinte o Susţin moralul bolnavului La indicaţia medicului Durerile

şi a familiei, asigurarea unei

temperaturi adecvate,
aerisesc salonul, asigur
dormi şi a se odihni lenjerie de pat curată şi
din cauza stare de bine, fără uscată, încurajez bolnavul abdominale sunt
administrez tratament
crampelor dureri spunându-i că se află în diminuate.
simpotomatic pentru
odihni abdominale, - Pacientul să atenţia echipei de intervenţie, Pacientul
calmarea durerilor şi sedative
manifestată prin: aibă un somn că totul va fi bine. prezintă un somn
pentru liniştirea pacientului
agitaţie, somn liniştit Creez o stare de linişte, liniştit.
întrerupt încerc să diminuez
anxietatea prin manevre
blânde şi comunicare
verbală, afectivă.
Aranjez aşternutul să nu
aibă cute şi am grijă ca
aşternutul şi lenjeria să fie
Alterarea curată şi călcată. Pacientul
A fi curat,
integrităţii pielii - Să prezinte Asigur toaleta locală şi Cu rol delegat aplic creme prezintă
îngrijit, a
datorită scaunelor piele fără roşeaţă generală ori de câte ori este pe zonele de eritem, după tegumente
proteja
diareice, în termen de trei nevoie. spălare cu ceai de muşeţel. integre.
tegumentele şi
manifestată prin: zile Asigur igiena tegumentelor Eritemul fesier
mucoasele
eritem fesier şi a lenjeriei de corp şi de este diminuat
pat.
Menţin temperatura
corpului în limite normale.

DATA
23.02.2016 37,4 22 88 140/80 1400 4 2
24.02.2016 37,5 21 90 135/80 1500 4 1
25.02.2016 36,9 18 85 130/75 1350 1 0
26.02.2016 36,7 19 78 145/90 1450 2 1
27.02.2016 37 17 70 130/78 1300 1 0
28.02.2016 37,1 16 68 133/80 1200 2 0
01.03.2016 37,2 17 69 140/70 1300 1 0

Hemogramă
Hemoglobină 13.8g% 13 – 15 g%
Glicemie 2 ml sânge în eprubetă cu anticoagulant 99 mg% 80-120 mg%
Ionograma
Na 149 mEq/l 135- 150 mEq/l
23.02-
K 3,4 mEq/l 3,5 – 5 mEq/l
1.03.2016
Ca Puncţie venoasă 4,8 mEq/l 4,5 – 5,5 mEq/l
Cl 102 mEq/l 95 – 110 mEq/l
Mg 1,9 mEq/l 1,5 – 3 mEq/l

Creatinină 4 – 5 ml sânge venos 0.8 mg% 0,6 – 1,3 mg%
Alimentaţia bolnavului
Perioada Alimentaţia permisă Alimentaţia interzisă

la copii mici s-a renunţat la sistarea

În perioada de introducere a nutrienţilor se va pune baza alimentaţiei în scopul punerii intestinului
23.02-1.03.2016 pe brânza de vaci proaspătă, supă pastă, mucilagiu de în repaos, datorită intoleranţei la
orez, piureuri de mere coapte, banane, care aduc spor de dezhidratare proprie acestei vârste.
pectină.
Data Medicamente Mod de administrare

Ringer 1000 ml în flacoane a câte 500 ml IV în perfuzie
Glucoză 10% 1000 ml în flacoane a câte 500 ml IV în perfuzie
Smecta 2 x 1 plic/zi Per oral
Calciu carbonic 3 x 1 vârf de cuţit/zi Per oral
23.02-1.03.2016 Metroclopramid 3 x 1/zi Per oral
Vitamina B12 1 fiolă/zi Intravenous
Distonocalm 1 tb/zi Per oral
Cazul nr. 3
Plan de îngrijire
Culegerea datelor
Date fixe
Numele şi prenumele: R.F.
Naţionalitate: român
Sex: masculin
Religie: Reformat
Vârsta: 66 ani
Grup sanguin: O (I), Rh pozitiv
Date variabile
Domiciliu: Tg-Mures, jud. Mureş
Echipa de susţinere: familia
Ocupaţia: Pensionar
Gusturi personale:
 consumă alimente bogate în grăsimi, produse lactate
 nu fumează, nu bea cafea, consumă băuturi alcoolice
Anamneza:
Antecedente personale: pacientul afirmă că în copilărie a suferit boli infecto-
contagioase din copilărie dar fără complicaţii, hepatită tip A, rujeolă, scarlatină.
Antecedente heterocolaterale: Tata- Ciroză hepatica toxică

ACUTĂ CU SINDROM DE DESHIDRATARE ACUTĂ GR. II.
Istoricul bolii: Boala acută a debutat brusc aproximativ cu două zile înaintea
internării, pacientul prezentând 4 – 5 scaune semiconsistente, frecvente pe zi. Stare generală
alterată, somnolenţă, tegumente şi mucoase palide, dureri abdominale. La indicaţia medicului

se recoltează coprocultură, rezultatul fiind pozitiv. Pacientul rămâne internat în spital şi i se
administrează medicaţia simptomatică.
 greaţă;
 astenie;
 dureri abdominale;
 febră.
 Stare generală alterată datorată deshidratării, manifestat prin:
o scaune semiconsistente şi frecvente
o tegumente şi mucoase uscate
o dureri abdominale
 Alterarea stării de nutriţie datorită inapetenţei, manifestată prin:
o scădere ponderală, adinamie
manifestată prin:
o agitaţie
o somn întrerupt
 Risc de deshidratare datorită scaunelor diareice, manifestat prin:
o tegumente uscate
 Alterarea integrităţii pielii din cauza scaunelor frecvente acide, manifestată
prin:
o eritem fesier şi escoriaţii la nivelul feselor
NEVOIA DIAGNOSTIC DE INTERVENŢII

OBIECTIVE INTERVENŢII AUTONOME EVALUAREA
DEFICTARĂ ÎNGRIJIRE DELEGATE
Asigur dietă hidrică pentru
punerea în repaos a tubului digestiv
şi prevenirea deshidratării acute.
Supraveghez cantitatea şi
calitatea scaunelor. În urma
Administrez pe
- Pacientul să Recoltez scaun pentru examenul îngrijirilor
cale parenterală
elimine scaune de coproparazitologic. acordate şi a
soluţiile şi
Eliminare inadecvata consistenţă Recoltez sânge pentru examenul tratamentului
perfuziile
din cauza procesului normală. de laborator. medicamentos
A elimina prescrise de
infectios manifestat - Să-şi recapete Efectuez bilanţul hidric şi la administrat
medic.
prin scaune frecvente echilibrul hidro- indicaţia medicului asigur aport pacientul elimină
Administrez
electrolitic şi hidroelectrolitic. scaune de
medicaţia
nutriţional Supraveghez funcţiile vitale şi consistenţă
prescrisă.
vegetative manifestate de normală.
deshidratare.
Asigur dietă hidrică.
Asigur igiena tegumentelor şi a
lenjeriei de corp şi de pat.
Susţin moralul bolnavului şi

a familiei, asigurarea unei
temperaturi adecvate,
aerisesc salonul, asigur
lenjerie de pat curată şi
Oboseală uscată, încurajez bolnavul
Deşi se trezeşte de
datorită orelor spunându-i că se află în
A dormi şi Pacientul să beneficieze mai multe ori pe
insuficiente de atenţia echipei de intervenţie, Înainte de culcare va primi o
a se de linişte şi un somn timpul nopţii,
somn că totul va fi bine. fiolă Dormicum de 5 mg i.v.
odihni calitativ pacientul pare mai
manifestată Se determină cauza trezirilor
odihnit ziua
prin slabiciune repetate noaptea şi este
conştientizat asupra faptului
ca să încerce alte metode de
preocupare în timpul zilei ca
somnul de noapte să fie
neîntrerupt
A fi curat, Alterarea integrităţii - Să prezinte piele Aranjez aşternutul Cu rol delegat aplic Pacientul în urma
îngrijit, a pielii din cauza intactă fără roşeaţă în să nu aibă cute şi am creme pe zonele de îngrijirilor acordate
grijă ca aşternutul şi
lenjeria să fie curată şi
călcată.
Asigur toaleta locală
scaunelor frecvente
şi generală ori de câte
acide, manifestată prin: termen de 3 zile.
proteja ori este nevoie. eritem, după spălare prezintă tegumente
eritem fesier şi - Să prezinte
tegumentele Asigur igiena cu ceai de muşeţel. integre, normal colorate
escoriaţii la nivelul tegumente integre fără
şi mucoasele tegumentelor şi a fără escoriaţii.
feselor escoriaţii
lenjeriei de corp şi de
pat.
Menţin temperatura
corpului în limite
normale.
A se Alterarea - Reducerea inapetenţei Asigur alimentaţia Asigur cu rol delegat Pacientul se

alimenta, a se stării de şi asigurarea unei diete corespunzătoare afecţiunii. supliment de vitamine. alimentează
nutriţie corespunzător.
corespunzătoare.
datorată Administrez dietă de Are poftă de
- Pacientul să
inapetenţei, tranziţie aproximativ 24 de Institui tratament mâncare, a crescut în
recupereze deficitul
manifestată ore cu vegetale, antidiareice, medicamentos la indicaţia greutate în ultimele 5
hidrata ponderal.
prin: absorbante. medicului cu scop de a evita zile, în urma
- Pacientul să aibă o
scădere Supraveghez apetitul, apariţia complicaţiilor administrării
alimentaţie completă la
ponderală, greutatea corporală. tratamentului dietetic
externare.
adinamie şi medicamentos.


DATA
14.03.2016 37,8 22 99 135/80 1300 5 2
15.03.2016 37,6 19 80 140/85 1550 3 2
16.03.2016 36,9 16 75 120/80 1650 1 1
17.03.2016 36,7 17 78 145/90 1300 2 0
18.03.2016 37,2 18 67 135/75 1250 1 0
19.03.2016 37 16 65 125/75 1300 2 0
20.03.2016 36.8 18 80 155/80 1100 1 0
21.03.2016 36,9 19 75 130/70 1150 2 0

Hemogramă
Hemoglobină 14,5 g% 13 – 15 g%
Glicemie 2 ml sânge în eprubetă cu anticoagulant 133 mg% 80-120 mg%
Ionograma
Na 135 mEq/l 132-150 mEq/l
14-21.03.2016
K 4 mEq/l 3.5-5mEq/l
Puncţie venoasă
Ca 5,1 mEq/l 4,5-5.5 mEq/l
Cl 99 mEq/l 95-110 mEq/l
Mg 3.5 mEq/l 1.5-3 mEq/l
Creatinină 4 – 5 ml sânge venos 1-4 mg% 0,6 – 1,3 mg%
Alimentaţia pacientei
Perioada Alimente permise Alimente interzise
14-21.03.2016
Examen paraclinic
Data Examen cerut Pregătirea pentru examen Îngrijiri după

examen
Se anunţă pacienta să colecteze din materiile fecale o mostră Fiind un examen
14-21.03.2016
Examen pentru examen. simplu şi
coproparazitolocic Se asigură un coprocultor pentru prelevarea probei. nedureros, nu
Se explică modalitatea prelevării: -se efectuează din scaunul necesită îngrijiri
emis spontan, se utilizează un recipient steril cu volum de 30 ml, după prelevare
recoltarea se face în recipient fără mediu, cu ajutorul spatulei.
Rezultat: Pozitiv – Prezent ouă şi chisturi de Giardia . Primeşte tratament pentru combaterea parazitozei intestinale
Perioada Medicament Mod de administrare

Furazolidon 4 x ¼ tb/zi Per oral
Smecta 2 x ½ plic/zi Per oral
Algocalmin 2 x 1/zi la nevoie IM, per oral
Ringer 1000 ml în flacoane a câte 500 ml IV în perfuzie
Glucoză 10% 1000 ml în flacoane a câte 500 ml IV în perfuzie
14-21.03.2016 Kefurox 3 x 100 mg/zi Intravenos
NaCl ml/kg/zi IV în perfuzie
K ml/kg/zi IV în perfuzie
Ca ml/kg/zi IV în perfuzie
Mg II fl/zi IV în perfuzie
Dormicum: seara înainte de culcare per oral
CONCLUZII
Mai mult de jumătate dintre români asociază sărbatorile cu mese bogate în preparate
tradiţionale.
Din acest motiv, medicii atrag atenţia asupra cantităţii, dar şi calităţii produselor
consumate, întrucât pot apărea toxiinfecţiile alimentare.
Datorită dezvoltării unei rezistenţe multiple la antibioticele curente şi dificultăţilor
existente în introducerea măsurilor de bază de igienă din numeroase ţări, lupta împotriva
acestor boli este acum mai legată decât oricând de prevenire.
Diagnosticul etiologic este foarte important pentru tratamentul cazual. Atitudinea
practică faţă de o toxinfecţie alimentară trebuie să ţină seama de gradul de severitate al bolii,
de gradul dezechilibrului hidroelectrolitic antrenat de pierderile prin vărsături, scaune şi în
funcţie de starea generală. Terapia dietetică rămâne capitală în tratamentul toxinfecţiilor
alimentare. Alături de dietă, tratamentul antiinfecţios este esenţial în cazurile determinate
şi/sau complicate de infecţii.
Profilaxie şi combatere
1. Măsuri faţă de izvorul de infecţie
 depistare: anchetă epidemiologică, clinic, examene de laborator;
 izolarea cazurilor, de obicei la domiciliu, numai cele grave necesitând spitalizare;
 declarare numerică, periodică; focarele cu 5 sau mai multe cazuri vor fi anunţate
în ziua depistării, la compartimentele de epidemiologie locale;
 purtătorii vor fi depistaţi prin examene bacteriologice, mai ales cei cu tulburări
gastrointestinale, cu piodermite, furuncule, rinofaringite; se va încerca sterilizarea lor;
 suspecţii vor fi scoşi din sectoarele cu posibil risc, li se efectuează examene
bacteriologice.
2. Măsuri faţă de căile de transmitere
 se vor lua măsuri de dezinfecţie, dezinsecţie, deratizare;
 asanarea surselor de apă;
 îndepărtarea rezervoarelor de infecţie animale;
 prelucrarea corectă a alimentelor.
3. Măsuri faţă de receptivi

 nu există profilaxie specifică;
 educaţia sanitară a populaţiei şi mai ales a celor care manipulează produsele
alimentare.
BIBLIOGRAFIE
1. Dr. Roxana Maria Albu - Anatomia şi fiziologia omului, Editura Corvin, Bucureşti,
1996
2. Prof. Dr. Leonida Georgescu - Morfologie, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1982
3. Lucreţia Titircă - Ghid de nursing, Editura Viaţa Medicală Românească, 1996
4. Lucreţia Titircă – Nursing. Tehnici de evaluare şi îngrijiri acordate de asistenţii
medicali, Editura Viaţa Medicală Românească, 1997
5. Lucreţia Titircă - Manual de îngrijiri speciale acordate pacienţilor de asistenţii
medicali, Editura Viaţa Medicală Românească, 1998

Toxiinfectia Alimentara

Încărcat de

Informații document

Descriere:

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Descriere:

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Toxiinfectia Alimentara

Încărcat de

Descriere:

Drepturi de autor:

Formate disponibile

ŞCOALA POSTLICEALĂ

CALIFICARE PROFESIONALĂ: Asistent medical generalist

CALIFICARE PROFESIONALĂ: Asistent medical generalist

Cazul nr. 3 – plan de îngrijire 87

Rolul asistentului medical în toxiinfecţiile alimentare este acela de a verifica funcţiile

1.1. Anatomia şi fiziologia aparatului digestiv

1.1.1. Anatomia aparatului digestiv

Aparatul digestiv este alcătuit din:

traiectul alimentelor ingerate pe parcursul căruia acestea suferă transformări necesare

Pereţii cavităţii abdominale sunt acoperiţi de o membrană seroasă numită peritoneu.

Intestinul gros este ultimul segment al tubului digestiv. El se întinde de la valvula

Glandele anexe ale tubului digestiv

1.1.2. Fiziologia aparatului digestiv

Funcţia de absorbţie – componentele simple sunt trecute prin peretele digestiv în

1.2. Prezentarea teoretică a bolii

 în timpul procesului de preparare al alimentelor şi anume în cazul persoanelor care

1. Toxiinfecţiile alimentare produse de bacterii ce elaborează toxine in vivo:

2. Toxiinfecţiile alimentare produse de toxine preformate în aliment, în care

Transmiterea indirectă, de obicei în ştafetă, alimentele putându-se contamina în

 intoxicaţia alimentară cu Clostridium botulinum, bacterie care provoacă

persoane cu leziuni cutanate stafilococice (panariţiu, piodermită, furuncul) sau cu portaj

1.2.6. Diagnostic paraclinic

Examenul fizic este centrat pe punerea în evidență a semnelor de deshidratare și a

1.2.7. Diagnostic diferenţial

Diagnosticul diferenţial se face în raport cu forma clinică: dizenteria, holera, febra

Studiile arată că numai 10% dintre pacienți au nevoie de terapie cu antibiotice.

Soluțiile cu administrare intravenoasă sunt indicate la pacienții sever deshidratați sau

1.2.9. Complicaţii şi prognostic

Complicațiile toxiinfecțiilor alimentare sunt foarte rare, cu excepția cazurilor de

Cea mai bună metodă de a preveni toxiinfecțiile alimentare cauzate de un agent

2.1. Internarea pacientului în spital

2.2. Asigurarea condiţiilor optime de spitalizare

Scopul spitalizării este în majoritatea cazurilor, vindecarea. Pentru ca aceasta să se

2.3. Asigurarea condiţiilor igiene pacienţilor internaţi

Pregătirea patului şi accesoriilor lui

Schimbarea lenjeriei de pat

Asigurarea igienei personale, corporale şi vestimentare a pacientului

La toate acestea se adaugă şi hainele de protecţie ale personalului secţiei. Lenjeria de

Dezinfecţia lenjeriei înainte de spălare este obligatorie în toate secţiile de spital şi

Efectuarea toaletei generale şi pe regiuni a pacientului imobilizat

Alături de asigurarea condiţiilor ireproşabile de igienă ale mediului este necesar ca

Observarea poziţiei pacientului în pat

Schimbarea poziţiei şi mobilizarea pacientului

Vărsăturile ocazionale ale bolnavilor se strâng în vase curate, iar la indicaţia

 orarul - care se raportează la alimentaţie; pot fi vărsături matinale, post-prandiale

2.4. Supravegherea funcţiilor vitale şi vegetative

Măsurarea temperaturii se face cu termometrul, în cavităţile închise sau semiînchise,

 etapa circulatorie - transportul oxigenului la ţesuturi şi a bioxidului de carbon de

Diureza - se vor urmări: tulburările de emisie urinară, cantitatea de urină emisă în 24

2.5. Alimentaţia bolnavului

2.6. Adminstrarea medicamentelor şi hidratarea

Medicamentele sunt substanţe utilizate cu scopul de a preveni, a ameliora sau a

Pentru combaterea diareei se va administra: 2,5 mg de Difenoxilat, Imodium 2 mg,

2.7. Recoltarea produselor biologice şi patologice

Reguli pe care trebuie să le respect în vederea efectuării corecte a recoltării produselor

 executarea tehnicii propriu-zise cu profesionalism

Se recoltează 5 - 10 ml sânge fără substanţă anticoagulantă dimineaţa pe nemâncate

2.8. Pregătirea pacientului pentru investigaţii paraclinice

Recoltarea sângelui pentru examen bacteriologic – hemocultură

Examenul scaunelor: se cercetează mirosul, culoarea, consistenţa, volumul, cantitatea

Recoltarea materiilor fecale pentru examen coproparazitologic