Sunteți pe pagina 1din 7

Universitatea Petrol-Gaze, Ploiești

Specializarea AMS, anul III, sem I


Grupa: 40904

ISTORIA UNIUNII EUROPENE

Liga Națiunilor. Contribuția lui Nicolae Titulescu la Societatea

Națiunilor

Trandafir Elena Gabriela

Ploiești, 2017
În urmă cu 158 de ani, se pornea pe un drum nou şi dificil, care a adus
modernizarea şi democratizarea societăţii noastre. Astăzi, însă, parcă mai mult ca oricând,
în calitatea noastră de europeni, suntem obligaţi să veghem la identitatea şi la unitatea
noastră, dar şi să identificăm coerent şi ceea ce ne uneşte într-un proces istoric extrem de
ambiţios al construcţiei europene.
Răsturnările radicale produse de trauma primului război mondial în planul
realităţilor europene şi a mentalităţilor, deopotrivă, deschid, în perioada interbelică, o
nouă etapă în evoluţia tendinţelor spre construcţia unităţii continentului. Pentru prima
dată, problema unificării Europei se transforma dintr-o idee abstractă, fără legătură
directă cu practica politică curentă, într-un comandament al viitorului apropiat, corelat
strâns cu situaţia istorică existentă.
Criza sistemului statelor naţionale suverane, care a dus, în cele din urmă, la
catastrofa războiului mondial prin incapacitatea de a garanta o ordine internaţională
paşnică la nivelul unei conflictualităţi compatibile cu dezvoltarea societăţii şi civilizaţiei
europene, precum şi declinul economic al continentului, în raport cu marile forţe
extraeuropene în ascensiune, pun cu acuitate necesitatea găsirii unei soluţii alternative la
un mod de organizare care se dovedeşte din ce în ce mai nefuncţional. Căutările teoretice
îşi propun să cristalizeze o formulă nouă a unităţii europene, în măsură să ofere o soluţie
reală a crizei incontestabile.
Primul Război Mondial, considerat „o calamitate fără egal din vremea invaziilor
barbare” produsese cele mai importante pagube materiale şi pierderi de vieţi omeneşti din
istoria de până atunci.
După sfârşitul războiului, Preşedintele american Wodrow Wilson a fost puternic
stăpânit de ideea înfiinţării unei Societăţi a Naţiunilor „ca organism internaţional al
raţiunii şi justiţiei” , care să fie capabilă să realizeze pacea universală, să reglementeze pe
cale politică orice diferend dintre statele membre. 1
La 27 mai 1916, trasează, pentru prima dată, în termeni concreţi, instituţionali,
proiectul unei Societăți a Naţiunilor bazată pe securitatea colectivă şi întărirea dreptului
internaţional.. El propune o asociaţie universală a naţiunilor, care, pe lângă garanţiile de
1
https://biblioteca.regielive.ro/referate/istorie-universala/rolul-lui-nicolae-titulescu-la-conducerea-ligii-
natiunilor-173527.html, accesat în data de 30.10.2017
securitate, să asigure prosperitatea economică generală, accesul la materiile prime,
libertatea ne`ngrădită a circulaţiei, siguranţa navigaţiei maritime.
Ideea lui Woodrow Wilson a fost concretizată, în cursul anului 1918, prin mai
multe proiecte propuse de americani, britanici, francezi şi italieni. Principiile
fundamentale ale acestora aveau în vedere, în primul rând, asigurarea securităţii colective
prin opunerea faţă de agresor a frontului comun al tuturor statelor participante. Mijloacele
propuse pentru realizarea unui atare obiectiv erau diferite: americanii acceptau doar
sancţiuni economice, britanicii voiau îmbinarea mijloacelor economice şi militare de
coerciţie, în timp ce francezii militau pentru constituirea unei armate internaţionale
permanente.
Cele 14 puncte ale preşedintelui american Woodrow Wilson (ianuarie 1918)
Stabilirea păcii mondiale este, în consecinţă, scopul nostru; iar această propunere, singura
posibilă, aşa cum o vedem noi, este după cum urmează:
1. Convenţii de pace la care să se ajungă în mod deschis, după care nu vor mai
exista, cu siguranţă, niciun fel de prevederi sau acţiuni internaţionale secrete, iar
diplomaţia se va desfăşura întotdeauna transparent şi în cunoştinţa publicului.
2. Libertatea absolută de navigaţie pe mare, în afara apelor teritoriale, pe timp de
pace şi de război, cu excepţia mărilor care ar putea fi închise în întregime sau parţial
printr-o acţiune internaţională pentru aplicarea convenţiilor internaţionale.
3. Înlăturarea, cât mai curând posibil, a tuturor barierelor economice şi stabilirea
unei egalităţi a condiţiilor comerciale printre toate statele doritoare de pace şi care se
asociază pentru menţinerea acesteia.
4. Garanţii corespunzătoare, acordate şi primite, conform cărora armamentele
naţionale vor fi reduse până la cel mai redus nivel permis de asigurarea securităţii interne.
5. O ajustare absolut imparţială, liberă şi eliberată de prejudecăţi a tuturor
revendicărilor coloniale, bazată pe respectarea strictă a principiului că în stabilirea tuturor
acestor chestiuni de suveranitate interesele populaţiei afectate trebuie să deţină o greutate
egală cu aceea a pretenţiilor echitabile ale statului a cărui titlu urmează să fie stabilit.
6. Evacuarea întregului teritoriu rusesc şi reglementarea tuturor chestiunilor
referitoare la Rusia în aşa fel încât să se asigure cea mai bună şi mai liberă cooperare a
tuturor statelor din lume, pentru a-i oferi o oportunitate nestânjenită şi atotcuprinzătoare
de a-şi decide în mod independent propria evoluţie politică şi politică naţională,
transmiţându-i-se un sincer bun venit în grupul statelor libere, cu instituţii pe care să şi le
stabilească singură; şi, mai mult decât un bun venit, şi asistenţa de orice tip de care ar
avea nevoie şi pe care şi-ar dori-o. Tratamentul acordat Rusiei de către naţiunile surori în
lunile următoare va reprezenta testul decisiv al bunăvoinţei lor, al înţelegerii faptului că
necesităţile ei sunt diferite de propriile lor interese, ca şi al simpatiei lor dezinteresate şi
inteligente.
7. Belgia, toată lumea va fi de acord, trebuie să fie evacuată şi restaurată, fără
nicio tentativă de a-i limita suveranitatea de care se bucură alături de celelalte state
independente. Niciun alt act nu va contribui mai mult decât acesta la restaurarea
încrederii statelor în regulile pe care le-au emis şi stabilit pentru guvernarea relaţiilor
dintre ele. Fără acest act tămăduitor, întreaga structură şi validitatea dreptului
internaţional sunt definitiv deteriorate.
8. Întregul teritoriu francez trebuie să fie eliberat, porţiunile invadate, restaurate,
iar răul făcut Franţei de către Prusia în 1871 în chestiunea Alsaciei şi Lorenei, care a
tulburat pacea mondială pentru aproape 50 de ani, trebuie să fie corectat, pentru ca pacea
să poată să fie din nou asigurată în interesul tuturor.
9.O reajustare a frontierelor Italiei trebuie să fie efectuată potrivit liniilor clar
recognoscibile ale naţionalităţii.
10. Popoarelor Austro-Ungariei, al cărei loc prin statele lumii noi îl dorim salvat
şi asigurat, trebuie să li se acorde cea mai liberă oportunitate de dezvoltare autonomă.
11. România, Serbia şi Muntenegru trebuie să fie evacuate, teritoriile ocupate,
restaurate, Serbiei, acordat un acces liber şi sigur la mare, iar relaţiile celor câteva state
balcanice unul cu celălalt, stabilite printr-o consiliere amicală de-a lungul liniilor stabilite
istoriceşte de naţionalitate şi credinţă; trebuie emise garanţii internaţionale de
independenţă politică şi economică, ca şi de integritate teritorială pentru câteva state
balcanice.
12. Porţiunilor turceşti ale actualului Imperiu otoman trebuie să li se asigure o
suveranitate deplină, dar celorlalte naţionalităţi care se află actualmente sub stăpânire
turcească trebuie să le fie asigurată o siguranţă incontestabilă a vieţii şi o oportunitate
absolut necondiţionată de dezvoltare autonomă, iar Dardanelele trebuie să fie deschise
permanent pentru trecerea liberă a navelor şi mărfurilor tuturor statelor sub garanţii
internaţionale.
13. Trebuie constituit un stat polonez independent, care să includă teritoriile
locuite de comunităţile indubitabil poloneze, căruia să i se asigure un acces liber şi cert la
mare şi ale cărui independenţă politică şi economică şi integritate teritorială trebuie să fie
garantate prin convenţii internaţionale.
14. Trebuie să fie alcătuită o asociaţie generală a naţiunilor [statelor] prin
convenţii specifice, cu scopul de a se acorda garanţii mutuale de independenţă politică şi
integritate teritorială atât pentru statele mari, cât şi pentru cele mici.2
Istoria Ligii Naţiunilor este mai ales istoria încercării statelor mici şi mijlocii de a
pătrunde în viaţa internaţională, de a transforma instituţia de la Geneva într-un instrument
puternic şi eficient de reglementare paşnică a problemelor internaţionale, pe baza
dreptului internaţional. Delegaţiile ţărilor mici şi mijlocii s-au confruntat la Geneva cu
poziţia ostilă a marilor puteri, care nu se împăcau cu ideea participării cu drepturi egale a
tuturor ţărilor la viaţa internaţională. Aceste state au reuşit să imprime forului genovez o
direcţie progresistă.
România a fost unul dintre membrii fondatori ai Societăţii Naţiunilor. După
ratificarea aderării la Liga Naţiunilor, la noi în ţară s-a hotărât introducerea unor
cunoştinţe adecvate despre noua organizaţie internaţională în manualele şcolare de
geografie, istorie, instrucţie civică şi sociologie, iniţierea unor conferinţe, simpozioane şi
concursuri şcolare pe teme ale păcii şi răspândirea în şcoli a publicaţiilor forumului de la
Geneva. În anul 1918 lua fiinţă la Paris Asociaţia Română pentru Societatea Naţiunilor.
În 1926 la Bucureşti s-a înfiinţat un Comitet însărcinat cu promovarea în rândul
populaţiei a idealurilor de pace ale Societăţii Naţiunilor, din care făceau parte Vasile
Pârvan, Dimitrie Gusti şi Nicolae Iorga.
Toate aceste iniţiative s-au îmbinat cu înfiinţarea, consolidarea şi perfecţionarea
cadrului diplomatic de reprezentare a ţării la Geneva.
România a participat activ la Societatea Naţiunilor, remarcându-se mai ales odată
cu numirea lui Nicolae Titulescu la conducerea ei. Ideile lui Titulescu au avut un larg
grad de aderenţă în opinia publică mondială. Preocuparea sa pentru definirea conceptului
2
http://cse.uaic.ro/_fisiere/Documentare/Suporturi_curs/I_Istoria_ideii_de_europa.pdf, accesat în data de
30.10.2017
de pace şi pentru găsirea mijloacelor de menţinere a acesteia se regăseşte în majoritatea
discursurilor sale, în interviurile pe care le-a dat, în diferite note transmise în ţară – în
calitatea sa de diplomat, de ministru al afacerilor străine sau ca preşedinte al Adunării
Ligii Naţiunilor. Acţionând împreună cu celelalte state mijlocii şi mici, România a putut
să-şi facă auzit şi chiar ascultat glasul, exprimându-şi părerea asupra celor mai importante
probleme ale epocii.
România a văzut în Societatea Naţiunilor o instituţie solidă în cadrul căreia puteau
fi organizate pacea şi securitatea naţională.3
Așadar, îmbinând toate cele de mai sus, ajungem la concluzia că Societatea
Națiunilor sau Liga Națiunilor a fost o instituție internațională. Scopul ei principal a fost
prezervarea păcii și prevenirea conflictelor armate. Ideile ce au promovat pacea între state
sunt mult mai vechi. Mulți gânditori au militat pentru pace pe continentul european. Ei au
fost adevărați precursori ai Ligii Națiunilor și ai drepturilor omului. Este vorba de: Dante
Alighieri, Jean-Jacques Rousseau, Voltaire, Immanuel Kant, Victor Hugo și alții.

BIBLIOGRAFIE
3
C. I. Turcu si I. Voicu, Nicolae Titulescu în universul diplomatiei pacii, Editura Politica, Bucuresti, 1984,
p.51
1. C. I. Turcu si I. Voicu, Nicolae Titulescu în universul diplomatiei pacii, Editura
Politica, Bucuresti, 1984, p.51

***
1. http://cse.uaic.ro/_fisiere/Documentare/Suporturi_curs/I_Istoria_ideii_de_europa.pdf
2. https://biblioteca.regielive.ro/referate/istorie-universala/rolul-lui-nicolae-titulescu-la-
conducerea-ligii-natiunilor-173527.html
3. http://www.timpul.md/articol/nicolae-titulescu---singurul-preedinte-reales-al-ligii-
naiunilor-40003.html
4. https://biblioteca.regielive.ro/referate/istorie-universala/liga-natiunilor-5949.html