Botosani- Ipotesti: Mihai Eminescu s-a nascut pe 15 ianuarie 1850 in Ipotesti, fiind al saptelea

dintre cei 11 copii ai familiei Gheorghe si Raluca Eminovici.

Inca din copilarie, ii placea sa cutreiere padurile cu o carte in mana sis a doarma pe malul apei.

Autorul: “Fiind baiet paduri cutreieram

Si ma culcam ades langa izvor,

Iar bratul drept sub cap eu mi-l puneam,

S- aud cum apa suna- ncetisor;

Un freamat lin trecea din ram in ram

Si un miros venea adormitor.

Astfel ades eu nopti intregi am mas,

Bland inganat de-al valurilor glas.”

Cernauti: Urmeaza scoala la Cernauti. Sta in gazda la profesorul Aaron Pumnul, in biblioteca
caruia petrece mult timp, citind o sumedenie de carti.
 La varsta de 16 ani, publica prima sa poezie in revista “Familia”. Directorul revistei, Iosif
Vulcan, i-a schimbat numele in Eminescu.

Cernauti- Blaj- Sibiu- Giurgiu- Bucuresti: Timp de 3 ani, poetul pribegeste pe acest traseu si ia
contact direct cu poporul, limba si obiceiurile romanesti.

A lucrat in teatre ca sufleor si copist.

I-a cunoscut pe Ioan Luca Caragiale sip e Ioan Slavici.

Viena – Berlin: Pleaca la Viena, unde este student la Facultatea de Filosofie si Drept. Apoi la
Berlin, ca sa- si obtina doctoratul in Fil;osofie. Din dorinta de a cunoaste cat mai multe, poetul
participa si la cursuri din alte facultati.

Iasi: Se intoarce in tara si se stabileste la Iasi, unde este director al Bibliotecii Centrale,
profesor, revizor scolar si redactor la un ziar.

Aici il cunoaste pe Ion Creanga, care devine cel mai bun prieten al sau.

Bucuresti: pleaca la Bucuresti, unde este redactactor- sef la ziarul “Timpul”, timp de sase ani.
Aici are o activitate bogata. In aceasta perioada publica multe poezii.

Prezentator: Principalele teme prezente in operele sale sunt: istoria, natura si dragostea.

Istoria: Poetul a studiat istoria cu pasiune. Patriotismul strabate toate poeziile inspirate din
istoria poporului roman.

Autorul: “Ce- ti doresc eu tie, dulce Romanie,

Tara mea de glorii, tara mea de dor?

Bratele nervoase, arma de tarie,

La trecutu- ti mare, mare viitor!

Fiarba vinu- n cupe, spumege pocalul,

Daca fiii-ti mandri aste le nutresc;

Caci ramane stanca, desi moare valul,

Dulce Romanie, asta ti-o doresc!

Istoria: Intr-un fragment din “ Scrisoarea III”, Eminescu evoca eroismul poporului roman in
lupta de la Rovine, dusa impotriva furtunosului Baiazid.
Povestitorul: La un semn deschisa-I calea si s-apropie de cort

Un batran atat de simplu, dupa vorba, dupa port.

Baiazid: - Tu esti Mircea?

Mircea cel Batran: - Da- mparate!

Baiazid: - Am venit sa mi te- nchini,

De nu, schimb a ta coroana intr-o ramura de spini.

Mircea cel Batran: - Orice gand ai imparate si oricum vei fi sosit,

Cat suntem in ca pe pace, eu iti zic: Bine-ai venit!

Despre partea inchinarii insa, doamne, sa ne ierti;

Dar acu’ vei vrea cu oaste si razboi ca sa ne certi,

Ori vei vrea sa faci intoarsa de pe- acuma a ta cale,

Sa ne dai un semn si noua de mila Mariei Tale…

De-o fi una, de-o fi alta… Ce e scris si pentru noi,

Bucurosi le-om duce toate, de e pace, de-I razboi.

Baiazid: - Cum ? Cand lumea mi-e deschisa, a privi gandesti ca pot

Ca intreg Aliotmanul sa se-mpiedice de-un ciot?

O, tu nici visezi batrane, cati in cale mi s-au pus!

Toata floarea cea vestita a intregului Apus,

Tot ce sta in umbra crucii, imparati si regi s- aduna

Sa dea piept cu uraganul ridicat de Semiluna.

Si de crunta-mi vijelie tu te aperi c-un toiag?

Si purtat de biruinta, sa ma – npiedic de-un mosneag?

Mircea cel Batran: - De-un mosneag, da, imparate, caci mosneagul ce privesti

Nu e om de rand, el este domnul Tarii Romanesti.

 Eu nu ti-as dori vreodata sa ajungi sa ne cunosti

Nici ca Dunarea sa- nece spumegand a tale osti.

Eu? Imi apar saracia si nevoile si neamul…

Si de-aceea tot ce misca-n tara asta, raul, ramul,

Mi-e prieten numai mie, iara tie dusman este,

Dusmanit vei fi de toate, far-a prinde chiar de veste;

N-vem osti dara iubirea de mosie, e un zid

Care nu se-nfioreaza de-a ta faima Baiazid!”

Natura: Natura este prezenta in majoritatea poeziilor lui Eminescu. Poetul canta codrul,
izvoarele, cararile, luna, stelele, soarele, campiile, intunecata mare si teiul.

Un copil recita: “ Somnoroase pasarele”

Natura: Inca din copilarie, padurea a fost pentru scriitor un loc fermecator. O poezie in care
padurea ii face poetului o chemare duioasa este” O ramai…”

Padurea: “O, ramai, ramai la mine,

Te doresc atat de mult!

Ale tale doruri toate

Numai eu stiu sa le-ascult;

In al umbrei intuneric

Te asaman unui print,

Ce se uit- adanc in ape

Cu ochi negri si cuminti;

Si prin vuietul de valuri,

Prin miscarea naltei ierbi,

 Eu te fac s-auzi in taina

Mersul cardului de cerbi”

Autorul: “ Astfel zise lin padurea,

Bolti asupra- mi clatinand;

Suieram l-a ei chemare

Si-am iesit in camp razand.

Astazi chiar de m-as intoarce

A-ntelege n-o mai pot?

Unde esti, copilarie,

Cu padurea ta cu tot?”

Natura: De cate ori s-a simtit singur, poetul s-a retras in codru pentru ca acolo s-a simtit in
largul sau. L-a considerat un adevarat prieten, caruia I s-a confesat de cate ori a simtit nevoia.

Un copil recita” Codrule, codrutule”

Codrule, codrutule,

Ce mai faci, dragutule?

Ca de cand nu ne-am vazut

Multa vreme a trecut

Si de cand m-am departat

Multa vreme am umblat.

Ia, eu fac ce fac demult,

Iarna viscolul-l ascult

Crengile-mi rupandu-le,
Apele- astupandu- le,

Troienind cararile

Si gonind cantarile.

Si mai fac ce fac demult,

Vara doina mi-o ascult,

Pe cararea spre izvor

Ce le-am dat-o tuturor,

Implandu-si cofeile

Mi-o canta femeile.

Codrule cu rauri line

Vreme trece, vreme vine

Tu din tanar precum esti

Tot mereu intineresti.

Natura: Iubind natura, ultima sa dorinta a fost sa petreaca in mijlocul ei o eternitate.

Mai am un singur dor

Mai am un singur dor

In linistea serii

Sa ma lasati sa mor

La marginea marii;

Sa-mi fie somnul lin

Si codrul aproape

Pe-ntinsele ape
Sa am un cer senin

Nu-mi trebuie flamuri

Nu voi sicriu bogat,

Ci-mi impletiti un pat din tinere ramuri.

Si nime- n urma mea

Nu-mi planga la crestet,

Doar toamna glas sa dea

Frunzisului vested.

Pe cand cu zgomot cad,

Izvoarele-ntr-una,

Alunece luna

Prin varfuri lungi de brad

Patrunza talanga

Al serii rece vant

Deasupra-mi teiul sfant

Sa-si scuture creanga.

Cum n-oi mai fi pribeag de-acum inainte

M-or troieni cu drag aduceri aminte.

Luceferi ce rasar

Din umbra de cetini

Fiindu-mi prieteni

O sa-mi zambeasca iar.

Va geme de patemi

Al marii aspru cant…

Ci eu voi fi pamant

In singuratate-mi.

Prezentator: La 33 de ani s-a imbolnavit grav. Urmatorii 6 ani au fost ani de boala si, din acest
motiv, poetul a scris foarte putin in aceasta perioada.

Bucuresti: S-a stins din viata la 15 iunie 1889 si a fost inmormantat in cimitirul Belu din
Bucuresti.

Prezentator: Farmecul limbajului l-a ajutat sa intre in inimile tuturor oamenilor care au citit
scrierile sale.

Sc. Primara Paucisoara pr. Inv. pr. Moldovan Izabela

Ganesti