3

PROCEDURA ŞI METODOLOGIA EXPERTIZEI

MERCEOLOGICE

3.1 Procedura expertizei merceologice

În funcţie de caracterul expertizei merceologice - extrajudiciară sau

judiciară - dispunerea efectuării sale poate aparţine fie unui organ
administrativ, fie unui organ judiciar.
În ceea ce priveşte expertiza judiciară, după cum s-a văzut, admiterea
sau dispunerea sa are un caracter facultativ, organul judiciar fiind liber să
aprecieze dacă în speţa respectivă este admisibilă şi concludentă efectuarea
unei expertize.
Oportunitatea expertizei constituie o primă cerinţă ce trebuie avută în
vedere de către organele judiciare. în funcţie de probele, datele sau
materialele existente în cauză este necesar să se aprecieze dacă şi în ce
măsură expertiza este utilă, astfel încât nici să nu se întârzie efectuarea unei
expertize care este indispensabilă pentru soluţionarea cauzei, dar nici să nu
se dispună efectuarea de expertize fără importanţă, ceea ce ar duce la
întârzierea nejustificată a soluţionării cauzei.
Admisibilitatea expertizei ca mijloc de probă presupune îndeplinirea
cumulativă a două condiţii: să existe necesitatea consultării unui specialist
pentru dovedirea unor împrejurări de fapt şi expertiza solicitată să fie
concludentă în raport de cazul cercetat, adică să poată elucida anumite fapte
sau împrejurări de natură să uşureze soluţionarea corectă a cauzei.
Dispunerea efectuării expertizei şi stabilirea obiectivelor acesteia
constituie punctul de plecare în activitatea expertului. Pentru ca în final el să
 Expertiza calităţii mărfurilor

ajungă la concluzii juste este însă necesar să-şi organizeze activitatea după o
metodologie specifică, în care principalelor etape să li se asigure o
succesiune logică.

3.2 Metodologia expertizei merceologice

Principalele etape în efectuarea unei expertize merceologice

Orientativ, sunt considerate ca principale etape ale efectuării unei

expertize merceologice următoarele:
A. acceptarea expertizei;
B. pregătirea expertizei;
C. investigarea obiectului expertizei;
D. întocmirea raportului de expertiză.

A. ACCEPTAREA EXPERTIZEI presupune un timp foarte scurt în

care expertul, legal înştiinţat, are datoria de a se prezenta în faţa organului
care l-a desemnat pentru a i se comunica obiectivele expertizei sau
întrebările la care trebuie să răspundă. Cu acest prilej el ia cunoştinţă de
actele aflate la dosarul cauzei, poate solicita explicaţii suplimentare şi poate
face obiecţii asupra termenului acordat pentru efectuarea expertizei.
Stabilirea corectă a obiectului expertizei are implicaţii directe atât
asupra activităţii expertului, cât şi asupra aportului expertizei la justa
soluţionare a cauzei.
Întrucât expertiza este un mijloc de probă, obiectul său constă în
lămurirea unor fapte sau împrejurări de fapt ce reclamă cunoştinţe speciale
din diverse domenii, inclusiv din cel al ştiinţei merceologice. Astfel înţeles,
obiectul unei expertize trebuie formulat încât să fie circumscris acestui
deziderat, fără a cuprinde probleme de drept (cum ar fi stabilirea vinovăţiei
sau nevinovăţiei unui persoane fizice sau juridice).
Aceeaşi importanţă trebuie să se acorde modului de formulare a
întrebărilor la care expertul trebuie să răspundă. Se vor evita formulările
generale, echivoce sau confuze, care îi pot determina pe experţi să procedeze
Procedura şi metodologia expertizei merceologice

la reformulări, uneori neconcordante cu scopul urmărit prin efectuarea

expertizei.
În formularea întrebărilor, organul interesat în efectuarea expertizei
trebuie să pornească de la premisa că juristul trebuie să joace rolul
determinant în formularea obiectivelor şi întrebărilor, astfel încât expertul să
fie obligat să analizeze în profunzime aspectele de interes în lămurirea
cazului respectiv, pronunţându-se documentat şi argumentat asupra
problemelor de fond.
În acelaşi timp este necesar ca întrebările să fie formulate în strânsă
legătură cu împrejurările concrete ale cauzei, referindu-se la aspecte
controversate a căror elucidare presupune cunoştinţe de specialitate,
teoretice şi practice. De asemenea, formularea întrebărilor trebuie să urmeze
o ordine logică, fără a depăşi limitele competenţei expertului, astfel încât să
cuprindă toate problemele neclare ale cauzei pentru a nu mai fi necesare
completări ulterioare.

B. PREGĂTIREA EXPERTIZEI - principala problemă pe care

expertul trebuie să o soluţioneze în această etapă constă în aprofundarea
obiectivelor expertizei, cunoaşterea sarcinilor ce îi revin sau înţelegerea
corectă a sensului întrebărilor la care trebuie să răspundă. Acest deziderat se
realizează în practică printr-o documentare rapidă, însă cuprinzătoare.
Principalele căi de documentare în activitatea de expertizare a
mărfurilor sunt următoarele:
a. cunoaşterea istoricului litigiului şi stabilirea cronologiei faptelor;
b. studierea documentelor operative;
c. studierea actelor normative şi a documentelor care reglementează
şi prescriu calitatea mărfurilor alimentare şi nealimentare care fac
obiectul litigiului;
d. documentarea bibliografică;
e. documentarea pe teren.

a. Pentru a-şi forma o opinie de lucru şi pentru a orienta investigaţiile

într-o direcţie corectă, expertul trebuie să studieze documentele litigiului
 Expertiza calităţii mărfurilor

aflate la dispoziţia instanţei respective (dosarul litigiului) pentru a ajunge la

punctele de reper necesare începerii investigaţiilor.
Acest moment este deosebit de important pentru efectuarea în
termen a expertizei, contribuind la alegerea pistei corecte şi evitând
investigaţiile colaterale. Cunoaşterea istoricului litigiului înseamnă, în
primul rând, informarea expertului asupra desfăşurării în timp a
principalelor date şi fapte legate de momentul, cauzele, locul şi
împrejurările viciului sau vicierilor împricinate în litigiu. Este firesc ca
pentru verificările, confruntările, observaţiile şi experimentările
ulterioare, reclamate de expertiză, expertul, pe baza acestor informaţii, să
stabilească cronologia lor şi astfel să precizeze zonele sau etapele din
fabricarea sau circulaţia mărfii respective care necesită investigaţii
speciale. Ulterior, pe baza unei documentări variate, el va avea posibilitatea
să răspundă clar, precis, ştiinţific fundamentat, în scris (sub forma
raportului de expertiză şi eventual a altor documente derivate) sau oral
(prin răspunsuri în şedinţă) la toate obiectivele care i-au fost trasate de către
organul interesat.
Principalele acte aflate la dosarul litigiului de care expertul se
foloseşte pentru cunoaşterea şi prezentarea succintă a istoricului litigiului
sunt:
■ cererea de acţionare în litigiu şi actele (documentele) care sprijină
acţiunea reclamantei;
■ întâmpinarea prezentată de partea reclamată şi actele
(documentele) care o sprijină;
■ procesele verbale ale şedinţelor instanţei;
■ actele (documentele) depuse ulterior, din dispoziţia instanţei sau
la solicitarea uneia dintre părţi.
Istoricul litigiului îl ajută pe expert să elaboreze un model de
desfăşurare a investigaţiilor luând în consideraţie toate elementele de bază
ale litigiului. În acest fel expertul poate să reconstituie etapele producţiei sau
circulaţiei mărfurilor împricinate, precum şi să stabilească planul de
elaborare a raportului de expertiză. De menţionat este faptul că expertul
poate să-şi extindă domeniul investigaţiilor, depăşind sfera iniţială a
Procedura şi metodologia expertizei merceologice

obiectivelor trasate de instanţă, numai în cazul unei necesităţi stringente şi

numai cu acordul instanţei.

b. Studierea documentelor operative este una din cele mai importante

surse de cunoaştere, care permite expertului să-şi concentreze informaţiile
privind starea de fapt în diferite momente ale producţiei şi circulaţiei
mărfurilor care fac obiectul litigiului. Cercetarea documentelor operative
permite expertului să obţină informaţii asupra următoarelor elemente:
■timpul (momentul şi durata fabricării, expedierii, sosirii la
destinaţie, diverselor manipulări pe parcurs, efectuării unor analize
şi verificări etc.)
■locul şi condiţiile mişcării în spaţiu a mărfii (din momentul
fabricării şi până în momentul constatării vicierii);
■starea calitativă şi cantitativă a mărfii pe întregul parcurs al
fabricaţiei sau al circulaţiei;
■prezenţa sau absenţa documentelor care în mod obligatoriu trebuie
să însoţească lotul de marfă (precum şi a tuturor menţiunilor
obligatorii din documente).

În funcţie de specificul lor, documentele operative necesare în

expertiza de mărfuri se împart în următoarele grupe:
D Documente care reglementează relaţiile contractuale dintre
furnizor şi beneficiar, contractul, anexele la contract (inclusiv
graficele de livrări), corespondenţa adiţională legată de derularea
contractelor (inclusiv notele de comandă) etc.
D Documente de livrare—primire: factura, lista de specificaţii,
avizul de expediţie, procesul verbal sau fişa de recepţie, în unele
cazuri procesul verbal de custodie etc.
D Documente de transport scrisoare de trăsură, conosamentul,
foaia de parcurs, buletinul de mesagerie etc.
D Documente care atestă calitatea lotului de marfă: certificatul de
calitate, buletinul de analiză, certificatul de stare sanitară
(sanitar-veterinară sau fitosanitară etc.).
 Expertiza calităţii mărfurilor

c. Studierea actelor normative care reglementează şi prescriu

calitatea mărfurilor
Ansamblul principalelor acte normative care reglementează diferitele
aspecte ale calităţii mărfurilor de consum alimentare şi nealimentare
prezintă interes pentru expert, în vederea stabilirii măsurii în care au fost
îndeplinite cerinţele şi condiţiile asupra cărora părţile au convenit prin
contract.
Documentele care prescriu calitatea mărfurilor sunt constituite din:
8 standarde;
8 caiete de sarcini tehnice (CST), pentru unele produse de export
sau import;
8 certificate de omologare a produselor.
La acestea se asociază, având o însemnătate similară, prescripţiile
privind marca de fabricaţie, marca de calitate, precum şi mostrele etalon.

d. Documentarea bibliografică este necesară expertului pentru ca

acesta să aibă imaginea de ansamblu a stadiului problemei în literatura
ştiinţifică, precum şi pentru cunoaşterea cazurilor particulare legate de
speţa respectivă. Această documentare contribuie la evitarea unor
eventuale controverse sau variaţii de interpretare în legătură cu fenomenul
sau faptul împricinat.
Documentarea bibliografică este indispensabilă atunci când sunt
necesare şi investigaţii experimentale adiacente.
Materialul bibliografic poate fi format din tratate, enciclopedii,
lexicoane, dicţionare de specialitate, monografii, studii şi cercetări, în
general din lucrări care se bucură de o largă recunoaştere ştiinţifică, prin
nivel şi probitate.
Aceste materiale servesc pentru analogii, comparaţii, constatări şi
interpretări.

C. INVESTIGAŢIILE PE TEREN reprezintă una din cele mai

importante surse de documentare, constituind izvorul nemijlocit de obţinere
a unor date, informaţii şi reconstituiri cu deosebită forţă probantă.
Procedura şi metodologia expertizei merceologice

Prin documentare pe teren se înţelege culegerea de mărturii şi

declaraţii ale persoanelor care au participat efectiv la producerea sau
circulaţia mărfurilor care fac obiectul litigiului, verificarea de acte originale
întocmite atât în etapa producţiei, cât şi în etapa circulaţiei, observaţii asupra
locului în care s-a produs vicierea (instalaţii, spaţii de depozitare fixe,
mijloace de transport, rampe de manipulare etc.), prelevarea de probe şi
analiza acestor probe de către expert sau de către un laborator neutru.
Documentarea pe teren mai cuprinde experimentări, simulări şi
reconstituiri în legătură cu faptele împricinate.
În munca sa, expertul, spre deosebire de martor, nu percepe decât
rareori, prin mijloace proprii, împrejurările sau cauzele care au produs
vicierea mărfii din punct de vedere calitativ sau cantitativ. Investigaţiile
expertului au ca punct de plecare momentul descoperirii vicierii sau viciului,
desfăşurându-se în sens invers mişcării mărfii.
Aşadar, este important să se cunoască momentele esenţiale ale
producerii şi circulaţiei tehnice a mărfurilor, pentru ca investigaţiile
respective să permită stabilirea locului, momentului şi cauzelor vicierii. De
exemplu, în domeniul mărfurilor alimentare, expertul va recurge în timpul
expertizei, fie la stabilirea calităţii mărfii la un moment dat, fie la urmărirea
dinamicii calităţii mărfii pe etape de producere şi circulaţie, precum şi la
urmărirea dinamicii factorilor care au generat modificarea calităţii iniţiale a
mărfii respective. Un produs poate deveni marfă cu sau fără o prelucrare
tehnologică, adică independent de gradul de prelucrare tehnologică. Un
asemenea exemplu îl constituie grâul şi produsele obţinute din el.
(figura 3.1).
Se ştie că, după gradul de prelucrare tehnologică, produsele se
împart în:
a. materii prime;
b. semifabricate;
c. produse finite.
În practica activităţii economice, aceste categorii au o semnificaţie
relativă, convenţională, întrucât un anumit produs pentru o subramură a
industriei este considerat materie primă, pentru o alta - semifabricat sau
produs finit.
 Expertiza calităţii mărfurilor

De pildă, pentru industria pastelor făinoase, faina (care din punct de

vedere al gradului de prelucrare tehnologică este un semifabricat) reprezintă
o materie primă, iar pentru industria concentratelor alimentare pastele
făinoase reprezintă o materie primă.

Grâu Făină Paste Concentrate

făinoase alimentare

Figura 3.1 - Relaţia materii optime, semifabricate, produse finite

Produsele, derivate ale unei anumite materii prime, pot fi obţinute în

cadrul unei singure întreprinderi sau a unei serii de întreprinderi. Pentru a
uşura reconstituirea sau detectarea momentului şi a împrejurărilor vicierii,
investigaţiile expertului trebuie îndreptate cât mai sigur spre izvorul lor
probabil. în acest scop, sensul investigaţiilor este invers faţă de fluxurile
tehnologice.
Dacă vicierea este constatată la preluarea mărfii de către beneficiar
direct de la producător, atunci pentru a stabili răspunderea trebuie canalizate
investigaţiile conform figurii de mai jos:

Produs finit Semifabricate Materie primă

sau în cazurile complexe

S e m i f a b r i c a t e

Materie
Produs finit Sn S3 S2 S1
primă

Figura 3.2 – Sensul investigaţiilor în expertizarea mărfurilor

Pentru fiecare din aceste etape trebuie localizată şi întreprinderea în

care a avut loc prelucrarea respectivă.
Investigaţiile expertului în sensul invers ciclului (ciclurilor) de
fabricaţie a mărfii constau atât în verificări pe teren (observaţii, constatări,
Procedura şi metodologia expertizei merceologice

analize, experimentări etc.), cât şi în verificări de documente (evidenţe

primare, evidenţe contabile, registre de fabricaţie, registre de analize,
reţetare etc.). Localizarea investigaţiilor în cursul expertizei are o mare
însemnătate pentru rezolvarea în timp util a problemelor indicate de
solicitantul expertizei.
Din momentul fabricaţiei, pentru a ajunge la utilizatori finali
mărfurile parcurg un circuit a cărui complexitate este în funcţie de sistemul
comercial practicat.
Circulaţia tehnică se referă la întreaga perioadă de mişcare a
mărfurilor din momentul preluării acestora de la furnizor şi până la vânzarea
către consumator. În timp, acest proces poate dura de la 3-4 ore până la
doi ani. În toată această perioadă de timp, circulaţia cuprinde o serie de
etape sau operaţiuni tehnice ca transportul, depozitarea, păstrarea, sortarea,
preambalarea, transvazarea, debitarea, porţionarea etc. Fiecare etapă sau
operaţiune tehnică ar trebui să se facă în condiţii optime spre a menţine
calitatea mărfii la un nivel cât mai apropiat de cel iniţial.
Aceste etape sau operaţiuni tehnice se desfăşoară într-o verigă sau în
mai multe verigi ale circulaţiei mărfurilor. Numărul verigilor în reţeaua
comercială depinde de numeroşi factori, printre care caracteristicile
organizatorice ale comerţului, modul de aprovizionare, particularităţile
teritoriale etc. Aprovizionarea cu mărfuri a unităţilor de desfacere se poate
face din depozitele unităţilor comerciale respective, de la depozitele
unităţilor comerciale cu ridicata sau de la depozitele unităţilor producătoare.
Schematic, aprovizionarea magazinelor este prezentată în figura 3.3:
Unitate
producătoare T Unitate de desfacere
Unitate Comerţ cu Unitate de
producătoare T T
ridicata desfacere

Figura 3.3 – Circuitul tehnico-economic al mărfurilor

unde:
T - reprezintă mijlocul de transport
A - aprovizionarea directă
B - aprovizionarea prin depozite
 Expertiza calităţii mărfurilor

Dată fiind complexitatea etapelor sau verigilor în circulaţia tehnică a

mărfurilor, expertul trebuie, de asemenea, să-şi precizeze şi să-şi localizeze
investigaţiile în zona probabilă de apariţie a vicierii mărfii.
Incursiunea retrospectivă trebuie să cuprindă şi mijloacele de
transport; astfel, sfera investigaţiilor devine mai largă, mai complicată şi
bineînţeles, mai dificilă. De aceea, verificările de documente care însoţesc
marfa şi în care sunt înscrise atributele calitative premerg verificările tehnice
şi de teren întrucât permit stabilirea sau măcar aproximarea localizării
vicierii şi împrejurărilor care au generat vicierea. Un caz particular îl
constituie avarierea mărfurilor în cursul transportului maritim, cu o foarte
largă varietate de cauze şi de efecte. îndeosebi se acordă o atenţie deosebită
modului în care s-au efectuat verificările calitative la nivelul fiecărei verigi,
precum şi respectării prescripţiilor oficiale privind transportul, depozitarea
şi păstrarea mărfii respective.
Schema de investigare până la sursa vicierii se prezintă, în principiu
(pentru o circulaţie tehnică completă a mărfurilor), în figura 3.4:
Unitate
Comerţ cu produ-
Unitate de
T ridicata T3 T2 T1 cătoare
desfacere
Punct
de
recepţie

Figura 3.4 - Orientarea investigaţiilor în expertizarea mărfurilor viciate

Observaţie: Săgeţile reprezintă sensurile investigaţiilor

Rezultă, din cele expuse anterior, necesitatea de a delimita cele două
mari etape de fabricaţie şi de circulaţie tehnică a produsului, pentru a uşura
calea investigaţiilor efectuate de expert. Bineînţeles, se pot ivi litigii în care
investigaţiile se urmăresc, în sens invers, în toate etapele - de la unitatea de
desfacere până la materia primă; se pot cerceta chiar condiţiile producerii
materiei prime. Sunt împrejurări în care trebuie să se conlucreze cu expertul
contabil sau cu expertul sanitar. Schemele sintetice ale producerii şi
circulaţiei tehnice a mărfurilor servesc în munca de expertiză pentru
orientarea mai precisă a investigaţiilor, în scopul clarificării numai
a anumitor aspecte şi a rezolvării numai a obiectivelor trasate de instanţă.
Procedura şi metodologia expertizei merceologice

Numai în caz de necesitate stringentă şi cu aprobarea expresă a instanţei,

expertul poate să extindă sfera investigaţiilor dincolo de cea atribuită iniţial.
Datorită caracterului său complex, este necesar ca investigaţiile pe
teren să se desfăşoare după un plan de acţiune în care problemele de urmărit
şi soluţionat să fie programate în succesiunea lor logică.
Elaborarea planului investigaţiei pe teren începe cu delimitarea sferei
în care se vor concentra observaţiile şi continuă cu concretizarea mijloacelor
şi tehnicilor corespunzătoare. Un asemenea plan nu trebuie să conţină
probleme pe care nu le rezolvă expertul personal, întrucât aprecierile pe care
acesta le va formula trebuie să se bazeze exclusiv pe constatări personale.
În expertiza judiciară, legile procesuale nu interzic însă expertului să
consulte alţi specialişti, care nu au fost numiţi în vederea efectuării
expertizei, dacă este necesar a se clarifica unele probleme din domenii
conexe, de mare importanţă pentru soluţionarea obiectivelor expertizei. Prin
aceasta, expertul nu transferă altor specialişti o parte din atribuţiile sale,
întrucât specialiştii consultaţi, deşi furnizează informaţii utile, nu fac
aprecieri asupra problemelor încredinţate expertizei.
În privinţa informaţiilor furnizate de persoanele care au participat, în
mod direct sau indirect, la efectuarea unor operaţii materiale de natură a
cauza degradarea sau vicierea produselor, sfera acestora trebuie limitată de
garanţia obiectivitătii pe care persoanele le prezintă. Din acest punct de
vedere, explicaţiile pe care le dau diverse persoane cu prilejul efectuării
expertizei nu pot constitui o bază a opiniei pe care o exprimă expertul,
acesta neavând posibilitatea să stabilească veridicitatea informaţiilor.
Investigaţia pe teren constă din trei momente esenţiale: procedura,
conţinutul şi consemnarea (fixarea) rezultatelor investigaţiilor respective.

i. Procedura investigaţiilor se referă la modul de stabilire a

contactului de lucru dintre expert şi părţi, cu toate implicaţiile care decurg
de aici.
Procedura investigaţiilor presupune:
Öconvocarea scrisă a părţilor;
Ötermenul de comunicare;
Öexistenţa unor împuterniciri pentru expert şi delegaţii părţilor.
 Expertiza calităţii mărfurilor

Ö Prin convocarea scrisă, expertul invită părţile să-şi trimită

împuterniciţii (delegaţii) care să conlucreze cu expertul la investigaţiile pe
teren, la un loc, la o dată şi pentru o durată bine stabilită. Cu acest prilej,
expertul are dreptul de a solicita părţilor să-i transmită documentele sau
copiile după documentele necesare în cursul investigaţiilor.
Ö În stabilirea termenului de comunicare, expertul este obligat să
asigure un interval de timp util, care să permită împuterniciţilor părţilor să
se prezinte la locul, ziua şi ora fixate pentru investigaţii.
De regulă, termenul de comunicare pentru aceeaşi localitate este de
trei zile, iar pentru alte localităţi de şapte zile (considerat de la primirea
înştiinţării şi ziua fixată pentru efectuarea investigaţiilor). Comunicările
verbale nu au valabilitate.

ii. Conţinutul investigaţiei pe teren se poate referi la unul sau mai

multe din următoarele aspecte:

În cazul unei unităţi producătoare:

{ verificarea documentelor de constatare privind cantitatea şi
calitatea materiei prime intrate în fabricaţie;
{ conţinutul, data şi frecvenţa efectuării controlului de calitate;
{ convorbiri cu cei care au fost subiecţi sau martori (consemnate de
expert în minute semnate de către participanţi sau sub formă de
declaraţii scrise);
{ verificarea registrului de analize şi a registrului de fabricaţie;
{ examinarea balanţei de materiale.

În cazul unei unităţi comerciale:

{ actele de recepţie;
{ registrul de analize;
{ registrul de stare calitativă a mărfurilor depozitate;
{ verificarea unor documente operative în cazul când nu s-au depus
copii la dosarul cauzei sau dacă există dubii cu privire la
veridicitatea lor;
{ convorbiri cu cei care au fost subiecţi sau martori;
Procedura şi metodologia expertizei merceologice

{ recoltarea de probe. Expertul împreună cu reprezentanţii părţilor

poate recolta probe care se supun analizei. Probele se iau conform
metodologiei stabilite prin standarde. În anumite cazuri, când
apare necesitatea prelevării unor eşantioane pe fluxul tehnologic,
se adoptă o tehnică uzuală de recoltare.

iii. Consemnarea (fixarea) rezultatelor investigaţiei pe teren. La

sfârşitul investigaţiei se întocmeşte un document în care sunt consemnate în
scris şi semnate de către toţi participanţii, rezultatele investigaţiei privind
următoarele elemente:
locul, data, durata investigaţiei;
participanţii (calitatea lor şi numărul delegaţiilor de
împuternicire);
felul investigaţiilor;
conţinutul investigaţiilor;
opiniile împuterniciţilor părţilor în raport cu cele constatate;
obligaţiile părţilor de a furniza la un termen prestabilit anumite
informaţii scrise sau acte.

La acest document se anexează toate materialele solicitate de către

expert, inclusiv opisul lor. Documentul nu cuprinde opinia, interpretarea
sau concluziile parţiale ale expertului. În caz contrar, afirmaţiile făcute de
expert pe baza unor elemente parţiale sunt premature şi pot veni în
contradicţie cu concluziile finale ale raportului de expertiză.
Investigaţiile pe teren sunt necesare aproape în toate cazurile atât
când produsul există, cât şi când produsul nu mai este.

D. ELABORAREA RAPORTULUI DE EXPERTIZĂ

Rezultatele activităţii depuse de expert pentru soluţionarea
obiectivelor ridicate de problema cercetată se concretizează în raportul de
expertiză, ce se înaintează instanţei sau organului care a dispus efectuarea
expertizei.
Raportul de expertiză fiind un document elaborat ştiinţific, are o
valoare probatorie deosebită. Având în vedere importanţa sa în soluţionarea
 Expertiza calităţii mărfurilor

unei cauze, raportul de expertiză nu se poate rezuma la simpla expunere a

concluziilor la care a ajuns expertul, ci trebuie să oglindească în mod
succint, dar complet, etapele drumului parcurs de expert până la concluzia
finală.
În acest scop, raportul de expertiză trebuie să cuprindă în principal1:
) partea introductivă, în care se menţionează organul care a dispus
efectuarea expertizei, data la care s-a dispus expertiza, numele şi
prenumele expertului sau specialistului, specialitatea acestuia,
data întocmirii raportului de expertiză, obiectul expertizei şi
întrebările adresate expertului sau specialistului, procedura
expertizei şi menţiuni privind posibilele explicaţii date de
reprezentanţii părţilor în cursul expertizei;
) descrierea operaţiunilor şi activităţilor efectuate cu prilejul
expertizei, obiecţiile sau explicaţiile părţilor, precum şi analiza
sau interpretarea acestora în baza constatărilor expertului sau
specialistului;
) concluziile expertizei, respectiv răspunsurile expertului la
întrebările adresate precum şi părerea acestuia asupra obiectivului
expertizei.

Elaborarea raportului de expertiză trebuie făcută cu respectarea

anumitor reguli de ordin procedural, de formă şi conţinut.
Forma raportului de expertiză poate fi orală sau scrisă, în funcţie de
locul unde se desfăşoară expertiza (în faţa organului respectiv sau în afara
acestuia), cât şi de natura şi specificul problemei aflată în litigiu.
În toate cazurile în care efectuarea lucrărilor expertizei necesită timp,
deplasări, documentări, cercetări, analize, teste sau încercări de laborator
etc., raportul de expertiză se prezintă scris.
Printre principalele reguli de ordin procedural privind raportul de
expertiză menţionăm: necesitatea redactării acestuia în mai multe
exemplare, dintre care două se depun la registratura instanţei.
1
Ordonanţa nr. 2/2000 a Guvernului României privind organizarea activităţii de expertiză
tehnică judiciară şi extrajudiciară, aprobată prin Legea nr. 156/2002
Procedura şi metodologia expertizei merceologice

Raportul de expertiză este semnat la sfârşit, iar fiecare pagină trebuie

să poarte parafa expertului. Semnarea şi parafarea se fac atât pe original, cât
şi pe copii, aceasta fiind necesar pentru a evita substituirea unor pagini.
În raportul de expertiză nu sunt admise greşeli, corecturi sau
ştersături.
Raportul de expertiză trebuie depus în termen; de regulă depunerea
se face cu minimum cinci zile înainte de data judecării litigiului respectiv.
Termenul de depunere a raportului de expertiză se fixează de către
instanţă sau se precizează în împuternicirea scrisă remisă personal
expertului (mai ales în cazul expertizelor iniţiate de organele
administrative).
Nerespectarea fără motive întemeiate a termenului fixat pentru
depunerea raportului de expertiză poate atrage sancţiuni materiale şi chiar
penale.
Raportul de expertiză se prezintă ca un document, alcătuit din mai
multe pagini, grupate în secţiuni.
Obligativitatea de a redacta raportul de expertiză pe secţiuni şi de a
le dispune într-o anumită ordine este impusă de practică şi de necesitatea
asigurării fluenţei şi clarităţii ideilor în raport, pentru ca acestea să fie
accesibile oricui, specialist sau nespecialist.
În mod obişnuit, raportul de expertiză cuprinde următoarele secţiuni:
ÀPreambulul;
ÀScurt istoric al litigiului;
ÀObiectul expertizei;
ÀProcedura investigaţiilor;
ÀConstatările expertizei;
ÀConcluziile raportului de expertiză;
ÀAnexele (în original sau în copie).

ÀPreambulul raportului de expertiză cuprinde: numele şi

prenumele expertului, profesia şi calificarea sa, adresa completă, instanţa
sau organul care a numit expertul, numărul dosarului pentru litigiul în cauză
şi numărul actului de împuternicire a expertului.
 Expertiza calităţii mărfurilor

ÀScurt istoric al litigiului: de regulă, în această secţiune se

menţionează numele sau denumirile părţilor aflate în litigiu (reclamant şi
pârât), cât şi adresele lor exacte. În unele cazuri pot apărea două sau mai
multe coreclamante sau copârâte, ordinea lor ierarhică stabilindu-se în
funcţie de poziţia pe care o au în litigiu. Deseori, alături de pârâtă sau
copârâtă, mai pot apărea şi părţi chemate în garanţie. De asemenea, tot în
această secţiune se prezintă într-o succesiune cronologică principalele
elemente şi date ce reprezintă puncte de reper esenţiale ale litigiului.
Cu această ocazie se consemnează poziţia sau interpretarea părţilor
în raport cu problemele litigiului, în special a acelora care vizează
obiectivele expertizei, precum şi precizarea daunelor şi a perioadei când
acestea s-au produs, dacă s-au mai efectuat expertize anterioare pe problema
respectivă.

ÀObiectul expertizei. în această secţiune sunt redate ad litteram

obiectivele stabilite de către instanţă pentru efectuarea expertizei, precum şi
întrebările care au fost transmise în scris expertului.
Procedând astfel, se evită posibilitatea ridicării unor obiecţii de către
părţi, pe considerentul că nu s-a dat răspuns întrebărilor din ordonanţă sau
încheiere.

ÀProcedura investigaţiilor cuprinde, de regulă, următoarele

elemente:
- legalitatea invitării părţilor pentru a conlucra sau asista expertul în
efectuarea unor investigaţii;
- numele şi calitatea împuterniciţilor;
- felul documentelor de împuternicire;
- felul investigaţiilor efectuate de către expert în prezenţa părţilor;
- felul documentului de consemnare a rezultatelor investigaţiilor
(proces-verbal, minută etc.), semnat de către expert şi
reprezentanţii părţilor.

À Constatările expertizei reprezintă cea mai importantă secţiune din

raport şi cuprinde atât faptele şi datele din dosarul litigiului, cât şi pe cele
Procedura şi metodologia expertizei merceologice

rezultate din investigaţiile efectuate de către expert, care trebuie descrise

exact şi, după caz, comparate sau interpretate.
Când apar nepotriviri între datele provenind din diferite surse,
inclusiv din actele scrise prezentate de părţi, în raport se consemnează toate
aceste date, se face analiza lor comparativă în vederea stabilirii gradului lor
de veridicitate.
În funcţie de obiectivele expertizei, în raport se prezintă rezultatele
investigaţiilor în ordinea dezvăluirii lor. Expertul trebuie să acorde o atenţie
deosebită stabilirii cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor care au generat
vicierea respectivă. De aceea, pe lângă simpla prezentare a elementelor de
reconstituire a cauzelor şi împrejurărilor, precum şi a mărimii şi efectului
vicierii, expertul va prezenta interpretările corespunzătoare, inclusiv
soluţiile posibile pentru preîntâmpinarea repetării unei anomalii de felul
celei care formează speţa expertizei.

À Concluziile raportului de expertiză trebuie să conţină într-o

formă concentrată răspunsurile expertizei la obiectivele încredinţate spre
soluţionare.
În măsura în care, în urma investigaţiilor, se stabileşte cu claritate
demarcaţia între răspunderile tehnice legate de vicierea incriminată, aceasta
va fi consemnată ca atare, fără a se atinge vreo latură juridică a problemei.
Obiectivitatea şi corectitudinea concluziilor sunt determinate de următorii
factori:
- calificarea înaltă a specialistului în domeniul în care acţionează ca
expert;
- cunoaşterea profundă a problemelor circulaţiei tehnice a
mărfurilor;
- cunoaşterea complexă a metodelor şi tehnicilor de analiză a
mărfurilor;
- probitatea profesională şi morală a expertului, spre a nu omite
aspecte esenţiale ale investigaţiilor şi pe această bază să emită
concluzii eronate sau false;
- independenţa faţă de părţile implicate de litigiu;
 Expertiza calităţii mărfurilor

- respectarea dreptului părţilor implicate în litigiu în legătură cu

desfăşurarea expertizei.

À Anexele raportului de expertiză. La raportul de expertiză se pot

ataşa în anexă documentele susţinătoare ale concluziilor pe care le
formulează expertul, ca de exemplu buletine de analiză, grafice, copii şi
fotocopii, planuri şi schiţe ale unor depozite, scheme de amplasare a
mărfurilor în spaţiile de transport, eventual procedee de calcul etc. De
asemenea, se ataşează borderoul de anexe, care reprezintă opisul detaliat al
tuturor documentelor şi actelor suplimentare depuse de părţi pe parcursul
efectuării expertizei şi care au servit la întocmirea raportului de expertiză.
Borderoul de anexe figurează în mod obligatoriu atât pe original, cât şi pe
copiile raportului de expertiză.
Pentru a se asigura raportului de expertiză o ţinută corespunzătoare,
trebuie respectate unele condiţii privitoare la stil şi conţinut.
Astfel, raportul de expertiză trebuie să fie clar şi concis, fără
formulări sau termeni echivoci (ci dimpotrivă se impune o terminologie de
specialitate, adecvată); nu se vor face trimiteri la lucrări în afara raportului.
Se vor utiliza pe cât posibil fraze scurte, dense şi clare. Termenii tehnici,
greu accesibili, se vor explica la piciorul paginii sau în paranteze, pentru a
înlesni înţelegerea concluziilor.
Raportul de expertiză nu trebuie să conţină păreri personale în
legătură cu diferitele acte normative sau cu dispoziţiile legale ale unor
organe administrative.
Aceasta nu înseamnă că expertul nu este liber în formarea opiniei
sale, fără însă ca aceasta să reflecte bunul plac sau acţiunea arbitrară a
expertului. La redactarea raportului de expertiză, se recomandă ca toate
aspectele problemei în cauză, desprinse de expert în urma efectuării
investigaţiilor sale, să fie încadrate în litera şi spiritul actelor normative care
reglementează problemele abordate.
Constatările şi afirmaţiile expertului, conţinute în textul raportului de
expertiză, trebuie să fie susţinute prin exemplificări şi argumentări
temeinice. În acest sens, expertul trebuie să fie preocupat de a conferi
raportului o anumită inatacabilitate, precum şi de a evita o eventuală
Procedura şi metodologia expertizei merceologice

neconcordanţă între datele trecute în raport în cazul unei eventuale noi

expertize. De asemenea, este indicat ca în anexele la raportul de expertiză să
se găsească dovezi care să evidenţieze procedeele de investigare folosite de
expert, constatările făcute de către acesta în anumite momente, situaţii,
fotografii sau fotocopii ale unor obiecte, probe sau documente al căror
conţinut nu poate fi integrat în raportul de expertiză.
Datele conţinute în raportul de expertiză trebuie să fie reale şi
demonstrabile. Expertul răspunde pentru toate datele trecute în raport oricât
de neînsemnate ar fi ele. Justeţea datelor şi responsabilitatea expertului faţă
de acestea este caracteristica esenţială a unui raport de expertiză. Pentru
aceste considerente, expertul trebuie să aibă în vedere, printre altele,
următoarele:
¾analizele şi încercările de laborator să fie efectuate personal sau
de laboratoare de analiză autorizate în acest scop;
¾aparatele şi metodele folosite să aibă o precizie cât mai ridicată,
în acest scop este indicat să se efectueze un număr cât mai mare
de determinări (în special în cazul analizelor organoleptice).

Concizia şi claritatea concluziilor formulate de către expert trebuie

să fie evidente. Concluziile trebuie să reprezinte sinteza logică a
constatărilor parţiale la care a ajuns expertul pe parcursul efectuării
investigaţiilor.

▼ Analiza raportului de expertiză

Economistul de comerţ este specialistul în problemele circulaţiei

tehnice a mărfurilor, având o calificare care îi permite abordarea
problemelor de concepţie, de conducere şi de organizare, vizând fluxul
mărfurilor de la producător la consumator.
În consecinţă, atunci când nu are calitatea de expert atribuită de
instanţă, el este chemat, ca bun cunoscător al domeniului, să participe la
analiza unui raport de expertiză referitor la problemele merceologice, ca
reprezentant al uneia dintre părţile implicate în litigiu.
 Expertiza calităţii mărfurilor

Analiza raportului de expertiză este abordată sub multiple unghiuri

(juridic, merceologic, economic, contabil etc.).
Ea parcurge, în principal, două etape importante, constând din
verificarea respectării prevederilor legale referitoare la expertiză (verificare
formală) şi verificarea conţinutului ştiinţific al raportului de expertiză
(verificare de fond sau substanţială)2.
Verificarea formală presupune următoarele aspecte:
¾dacă au fost respectate condiţiile legale de desemnare a experţilor
şi dacă nu există eventuale motive de recuzare a acestora;
¾dacă au fost formulate răspunsuri clare şi complete la toate
întrebările adresate experţilor;
¾dacă raportul de expertiză a fost semnat şi datat.

Verificarea de fond are drept scop stabilirea măsurii în care

expertul a folosit raţional şi complet mijloacele de documentare, a
întreprins investigaţiile folosind cele mai adecvate metode şi tehnici şi a
relevat datele şi faptele care să elucideze obiectivele expertizei. Se verifică,
de asemenea, dacă concluziile expertului sunt certe sau aproximative,
justeţea raţionamentului şi concordanţa dintre concluzii şi conţinutul
raportului de expertiză.
Dacă la examinarea raportului de expertiză de către organul juridic
sau de către părţile aflate în litigiu se constată că acesta este
necorespunzător, din cauza unor neclarităţi sau lacune minore în efectuarea
investigaţiilor de specialitate, se pot lua măsuri de îndreptare.

Măsurile de îndreptare, care se pot lua la constatarea unor situaţii

necorespunzătoare în momentul analizei raportului de expertiză, sunt în
funcţie de lacunele constatate şi anume:
Àchemarea expertului pentru a da lămuriri suplimentare atunci
când raportul prezintă anumite neclarităţi;
Àîntregirea expertizei printr-un supliment de expertiză, atunci
când investigaţiile au fost incomplete;

2
E. Mihuleac, Expertiza judiciară, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1971, p. 274-275
Procedura şi metodologia expertizei merceologice

Àefectuarea unei noi expertize atunci când se impune anularea

expertizei datorită încălcării unor norme legale de către expert.

À În cazul în care, la studierea raportului de expertiză, apar

neclarităţi se pot solicita expertului lămuriri suplimentare sau clarificări.
Acestea se pot da verbal sau în scris, sub forma unui act adiţional la raportul
de expertiză denumit "completare la raportul de expertiză".
Uneori, părţile aflate în litigiu pot formula obiecţiuni asupra
raportului de expertiză sau a unei părţi din acesta. în acest caz, instanţa
obligă pe expert să analizeze obiecţiunile formulate de către părţi, să-şi
fixeze poziţia în raport cu obiecţiunile părţilor sau să răspundă la unele
întrebări rezultate din aceste obiecţiuni. Răspunsul expertului se dă în scris,
sub forma unui document denumit „note scrise".

À Suplimentul de expertiză. Uneori, după efectuarea expertizei

(şi respectiv după depunerea raportului de expertiză), se constată de către
părţi sau de către instanţă noi probleme ale speţei litigiului, nerelevate
iniţial, care reclamă investigaţii, respectiv intervenţia expertului. în aceste
situaţii instanţa poate ordona obiective suplimentare pentru expertiză.
Acest supliment, care uneori este provocat de contestarea unei
chestiuni din raport de către partea interesată, presupune adâncirea sau
lărgirea cercetării problemei respective.

À O nouă expertiză. Atunci când concluziile raportului sunt

controversate, mai mult sau mai puţin întemeiate, inexacte, sau când se
anulează expertiza ca urmare a încălcării unor dispoziţii legale de către
expert, se poate dispune efectuarea unei noi expertize.
În general, cazurile de încălcare a unor reglementări legale de către
expert, fapt ce duce la anularea expertizei, sunt rare şi cu incidenţă directă în
materie de drept.
Noua expertiză este efectuată, de regulă, de către alt expert sau de
mai mulţi experţi (în număr impar).
Forma, structura şi conţinutul raportului noii expertize sunt identice
 Expertiza calităţii mărfurilor

cu acelea ale raportului de expertiză. Există însă unele deosebiri şi anume:

■ necesitatea luării de poziţie faţă de raportul iniţial de expertiză
(dacă este cazul);
■ existenţa posibilă a divergenţei de opinii între experţii care
efectuează noua expertiză, caz în care fiecare expert, în cadrul
aceluiaşi raport, îşi prezintă propriul său punct de vedere.

În raportul noii expertize, aceste aspecte trebuie reflectate în mod

corespunzător, din punct de vedere al conţinutului şi al procedurii. O nouă
expertiză se dispune în mod firesc pentru cercetarea aceloraşi obiective ca şi
în cazul expertizei iniţiale.
Lămurirea neclarităţilor, completarea printr-un supliment de
expertiză, sau dispunerea unei noi expertize pot fi ocazionate de situaţii
precum:

■ din lectura raportului rezultă că expertul nu a folosit cele mai

moderne şi adecvate metode în cercetarea respectivă;
■ lectura raportului vădeşte o competenţă scăzută;
■ conştiinciozitatea şi obiectivitatea expertului sunt puse sub
semnul întrebării;
■ apare o anumită contradicţie între concluziile iniţiale ale
raportului şi rezultatele investigaţiilor ulterioare, ca urmare a
administrării unor lămuriri suplimentare.