FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ ,,DUMITRU STĂNILOAE” IASI
TEOLOGIA APOFATICA LA DIONISIE AREOPAGITUL
PROFESOR: PR. DR.SANDU DAN
STUDENT: DRESSNANDT ALEXANDRU
UNIVERSITATEA ALEXANDRU IOAN CUZA IASI FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ ,,DUMITRU STĂNILOAE” IASI
Pentru umanitate, Dumnezeu este o taina. A-l cunoaste nu este cu putinta
oamenilor decat prin Persoana Mantuitorului Iisus Hristos ,, Pe Dumnezeu nimeni nu L-a vazut vreodata; Fiul cel Unul- Nascut, Care este in sanul Tatalui, Acela L- a facut cunoscut”(Ioan 1, 18). A vorbi despre Dumnezeu inseamna a teologhisi. Desi multi teologi sau oameni de stiinta s-au straduit sa redea o imagine de ansamblu asupra Creatorului Lumii, acestia au esuat pantru ca a cunoaste implica virtutea credintei iar a crede inseamna a iubi si a respecta. Teologia utilizeaza aceste doua numiri, catafatic ai apofatic, in intelesul de cai de cunoastere religioasa si forme de exprimare a acestei cunoasteri, cale afirmativa si cale negativa, ca si teologie catafatica si teologie apofatica. Astfel, despre Dumnezeu afirmam ca este Cel viu si personal, ca este spirit absolut, ca are toate perfectiunile in sens absolut, ca este atotbun, iubire, atotstiutor, atotintelept, atotdrept, atotputernic. Acest chip de afirmare a adevarurilor despre Dumnezeu se numeste catafatism. Cunoasterea apofatica se caracterizeaza prin negarea oricarei imperfectiuni in Dumnezeu, ceea ce, in fond, inseamna afirmarea tuturor perfectiunilor in El. In transcedenta fiintei sale personale, Dumnezeu ramane necunoscut si necuprins. Dumnezeu nu poate fi cunoscut in acelasi chip in care sunt cunoscute realitatile din lumea concreta, folosind ideile sau notiunile de timp si spatiu si raporturile dintre fenomenele naturale, fiindca Dumnezeu le transcede pe toate. Astfel, spunand-se ca Dumnezeu umple timpul si spatiul, nu s-a afirmat destul despre Dumnezeu, intrucat El depaseste toate in chip absolut, le transcede fiind vesnic si necuprins, nemarginit. De aceea, afirmandu-se ceea ce nu este Dumnezeu, se spune mai mult despre El, despre misterul divin inefabil, inexprimabil in grai omenesc, decat se spune in concepte sau notiuni afirmative. Teologia apofatica, apofatismul sustine ca negatiile, anume propozitiile negative despre perfectiunile lui Dumnezeu, sunt mai potrivite, adica mai corespunzatoare obiectului la care se refera, adica la profunzimea misterului dumnezeiesc, pe care cauta sa-l exprime depasind existentele create. Dar, cu toate acestea, misterul fiintei dumnezeiesti depaseste sau transcede atat catafatismul, cat si apofatismul, ramanand in sine incognoscibil, de necunoscut, incomprehensibil, de necuprins cu mintea si inaccesibil, de neajuns la el, prin puteri proprii. Este vorba, asadar, nu despre o existenta demonstrata logic, ci supralogic, prin evidenta traita a existentei lui Dumnezeu si prin orientarea fireasca a omului, ca dorinta, ca nostalgie, spre Parintele lui ceresc. Iar evidenta traita a existentei lui Dumnezeu presupune o pregatire pentru ea, printr-o stradanie spirituala, prin pasirea hotarita pe urcus duhovnicesc, cu ajutorul haric de la Dumnezeu si cu rivna, cu ferirea de patimi, UNIVERSITATEA ALEXANDRU IOAN CUZA IASI FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ ,,DUMITRU STĂNILOAE” IASI
cu asceza si cu rugaciune din partea omului credincios. Acestui urcus spiritual nu
i se pune opreliste, ci, dimpotriva, neincetat indemn de inaintare, de crestere spirituala spre virsta deplinitatii lui Hristos. Dupa gandirea teologica a Sfantului Dionisie, cunoasterea catafatica a lui Dumnezeu se face analogic, prin contemplarea creatiei divine, iar cea apofatica se reflecta printr-un intreg sir de negatii care conduc la perceperea divinului printr-o totala renuntare la datele creatiei. Prin urmare, opozitia intre catafatic si apofatic la acest teolog trebuie inteleasa in sensul ca teologia apofatica are o perfectiune mai mare decat cea catafatica; ea urmareste si conduce catre unirea cu Dumnezeu, pe a extazului sau a experientei mistice. Sfantul Dionisie ne invata ca implinirea virtutilor si parasirea patimilor ne aduce mai aproape de Dumnezeu iar cu cat urcam mai sus pe scara virtutilor ,,cu atat sunt mai concentrate ratiunile celor vazute in cele inteligibile”1 alfel spus cu cat ne apropiem mai mult de Dumnezeu cu atat vom descoperi mai mult din Dumnezeu si ne vom impartasi de tainele sale, dar niciodata nu vom reusi sa intelegem dumnezeirea sau pe Dumnezeu total caci El este mai presus de orice intelegere,, ...cum Iisus cel mai presus de fiinta, s-a facut fiinta”2. Sfantul Dionisie ne arata printr-o comparatie ca adevarata desavarsire este reprezentata de Dumnezeu care trimite virtutile pantru a ne indumnezei prin Dumnezeirea Sa. Cele Dumnezeiesti sunt net superioare celor pamantesti, modelul suprem fiind Mantuitorul Iisus Hristos care a devenit om in acelasi timp fiind si Dumnezeu pe de alta parte omul nu poate ajunge la dumnezeire decat prin ajutorul lui Dumnezeu ,, Sau oare nu e mai mult viata si bunatatea decat aerul si piatra?”3. In concluzie Sfantul Dionisie sustine si ne invata ca apofatismul este calea ce mai buna spre a Il cunoaste pe Dumnezeu, dupa parerea mea cunoasterea catafatica limiteaza oarecum dumnezeirea Creatorului caci El nu este Bun ci mai presus de orice intelegere a cuvantului bun mintea noastra pamanteasca nu poate intelege cee ace este Dumnezeu cu adevarat si total, caci avem limite si suntem limitati ( de timp, cunostinte, putere),dar in acelasi timp suntem alcatuiti din trup si suflet, iar sufletul de la Dumnezeu este si fiind sufletul de la Dumnezeu, Acesta ni se face cunoscut prin diferite cai pentru A-l iubi si respecta poruncile care ne sunt ca niste trepte spre Imparatia lui Dumnezeu cea eterna.
1 Sfantul Dionisie Areopagitul, Opere Complete, Editura Paideia, Bucuresti, 1996, p. 249. 2 Ibidem. 3 Ibidem.