UNIVERSITATEA ALEXANDRU IOAN CUZA IASI

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ ,,DUMITRU STĂNILOAE” IASI

TEOLOGIA
APOFATICA LA
DIONISIE
AREOPAGITUL

PROFESOR: PR. DR.SANDU DAN

STUDENT: DRESSNANDT ALEXANDRU

 UNIVERSITATEA ALEXANDRU IOAN CUZA IASI
FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ ,,DUMITRU STĂNILOAE” IASI

Pentru umanitate, Dumnezeu este o taina. A-l cunoaste nu este cu putinta

oamenilor decat prin Persoana Mantuitorului Iisus Hristos ,, Pe Dumnezeu nimeni
nu L-a vazut vreodata; Fiul cel Unul- Nascut, Care este in sanul Tatalui, Acela L-
a facut cunoscut”(Ioan 1, 18). A vorbi despre Dumnezeu inseamna a teologhisi.
Desi multi teologi sau oameni de stiinta s-au straduit sa redea o imagine de
ansamblu asupra Creatorului Lumii, acestia au esuat pantru ca a cunoaste implica
virtutea credintei iar a crede inseamna a iubi si a respecta.
Teologia utilizeaza aceste doua numiri, catafatic ai apofatic, in intelesul de
cai de cunoastere religioasa si forme de exprimare a acestei cunoasteri, cale
afirmativa si cale negativa, ca si teologie catafatica si teologie apofatica. Astfel,
despre Dumnezeu afirmam ca este Cel viu si personal, ca este spirit absolut, ca
are toate perfectiunile in sens absolut, ca este atotbun, iubire, atotstiutor,
atotintelept, atotdrept, atotputernic. Acest chip de afirmare a adevarurilor despre
Dumnezeu se numeste catafatism. Cunoasterea apofatica se caracterizeaza prin
negarea oricarei imperfectiuni in Dumnezeu, ceea ce, in fond, inseamna afirmarea
tuturor perfectiunilor in El. In transcedenta fiintei sale personale, Dumnezeu
ramane necunoscut si necuprins. Dumnezeu nu poate fi cunoscut in acelasi chip
in care sunt cunoscute realitatile din lumea concreta, folosind ideile sau notiunile
de timp si spatiu si raporturile dintre fenomenele naturale, fiindca Dumnezeu le
transcede pe toate. Astfel, spunand-se ca Dumnezeu umple timpul si spatiul, nu
s-a afirmat destul despre Dumnezeu, intrucat El depaseste toate in chip absolut,
le transcede fiind vesnic si necuprins, nemarginit.
De aceea, afirmandu-se ceea ce nu este Dumnezeu, se spune mai mult despre
El, despre misterul divin inefabil, inexprimabil in grai omenesc, decat se spune
in concepte sau notiuni afirmative. Teologia apofatica, apofatismul sustine ca
negatiile, anume propozitiile negative despre perfectiunile lui Dumnezeu, sunt
mai potrivite, adica mai corespunzatoare obiectului la care se refera, adica la
profunzimea misterului dumnezeiesc, pe care cauta sa-l exprime depasind
existentele create. Dar, cu toate acestea, misterul fiintei dumnezeiesti depaseste
sau transcede atat catafatismul, cat si apofatismul, ramanand in sine
incognoscibil, de necunoscut, incomprehensibil, de necuprins cu mintea si
inaccesibil, de neajuns la el, prin puteri proprii. Este vorba, asadar, nu despre o
existenta demonstrata logic, ci supralogic, prin evidenta traita a existentei lui
Dumnezeu si prin orientarea fireasca a omului, ca dorinta, ca nostalgie, spre
Parintele lui ceresc. Iar evidenta traita a existentei lui Dumnezeu presupune o
pregatire pentru ea, printr-o stradanie spirituala, prin pasirea hotarita pe urcus
duhovnicesc, cu ajutorul haric de la Dumnezeu si cu rivna, cu ferirea de patimi,
 UNIVERSITATEA ALEXANDRU IOAN CUZA IASI
FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ ,,DUMITRU STĂNILOAE” IASI

cu asceza si cu rugaciune din partea omului credincios. Acestui urcus spiritual nu

i se pune opreliste, ci, dimpotriva, neincetat indemn de inaintare, de crestere
spirituala spre virsta deplinitatii lui Hristos. Dupa gandirea teologica a Sfantului
Dionisie, cunoasterea catafatica a lui Dumnezeu se face analogic, prin
contemplarea creatiei divine, iar cea apofatica se reflecta printr-un intreg sir de
negatii care conduc la perceperea divinului printr-o totala renuntare la datele
creatiei. Prin urmare, opozitia intre catafatic si apofatic la acest teolog trebuie
inteleasa in sensul ca teologia apofatica are o perfectiune mai mare decat cea
catafatica; ea urmareste si conduce catre unirea cu Dumnezeu, pe a extazului sau
a experientei mistice.
Sfantul Dionisie ne invata ca implinirea virtutilor si parasirea patimilor ne
aduce mai aproape de Dumnezeu iar cu cat urcam mai sus pe scara virtutilor ,,cu
atat sunt mai concentrate ratiunile celor vazute in cele inteligibile”1 alfel spus cu
cat ne apropiem mai mult de Dumnezeu cu atat vom descoperi mai mult din
Dumnezeu si ne vom impartasi de tainele sale, dar niciodata nu vom reusi sa
intelegem dumnezeirea sau pe Dumnezeu total caci El este mai presus de orice
intelegere,, ...cum Iisus cel mai presus de fiinta, s-a facut fiinta”2.
Sfantul Dionisie ne arata printr-o comparatie ca adevarata desavarsire este
reprezentata de Dumnezeu care trimite virtutile pantru a ne indumnezei prin
Dumnezeirea Sa. Cele Dumnezeiesti sunt net superioare celor pamantesti,
modelul suprem fiind Mantuitorul Iisus Hristos care a devenit om in acelasi timp
fiind si Dumnezeu pe de alta parte omul nu poate ajunge la dumnezeire decat prin
ajutorul lui Dumnezeu ,, Sau oare nu e mai mult viata si bunatatea decat aerul si
piatra?”3.
In concluzie Sfantul Dionisie sustine si ne invata ca apofatismul este calea
ce mai buna spre a Il cunoaste pe Dumnezeu, dupa parerea mea cunoasterea
catafatica limiteaza oarecum dumnezeirea Creatorului caci El nu este Bun ci mai
presus de orice intelegere a cuvantului bun mintea noastra pamanteasca nu poate
intelege cee ace este Dumnezeu cu adevarat si total, caci avem limite si suntem
limitati ( de timp, cunostinte, putere),dar in acelasi timp suntem alcatuiti din trup
si suflet, iar sufletul de la Dumnezeu este si fiind sufletul de la Dumnezeu, Acesta
ni se face cunoscut prin diferite cai pentru A-l iubi si respecta poruncile care ne
sunt ca niste trepte spre Imparatia lui Dumnezeu cea eterna.

1
Sfantul Dionisie Areopagitul, Opere Complete, Editura Paideia, Bucuresti, 1996, p. 249.
2
Ibidem.
3
Ibidem.