Sunteți pe pagina 1din 588

ANALELE TIIN!

IFICE
ALE
UNIVERSIT"!II „AL.I.CUZA”
DIN IA I
(SERIE NOU")

TEOLOGIE ORTODOX

TOM XII 2007

Editura Universit#$ii „Alexandru Ioan Cuza” Ia%i


COMITET DIRECTOR:
Prea Fericitul P#rinte Daniel, Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române,
loc$iitor de Mitropolit al Moldovei %i Bucovinei
%i Membru de onoare al Academiei Române
Academician Prof.dr. Emilian Popescu
Prof.dr.pr. Viorel Sava – decan
Prof.dr.pr. Gheorghe Popa
Prof.dr.pr. Nicolae Achimescu
Prof.dr.pr. Petre Semen
Prof.dr.pr. Ioan C. Te u
Prof.dr. Ion Sandu
Prof. Joseph Famerée – Université Catholique de Louvain, Louvain - la - Neuve, Belgia
Prof. François Bousquet, Faculté de Théologie et de Sciences Religieuses de l’Institut
Catholique de Paris, Fran!a
J.A. McGuckin, Universitatea Columbia, New York, USA
Matija Strlic pHD – University College London Centre for Sustainable Heritage

CONSILIU DE REDAC!IE:
Conf.dr.pr. Ion Vicovan
Conf.dr. Nicoleta Melniciuc-Puic"
Conf.dr. Vasile Cristescu
Conf.dr. Carmen-Maria Bolocan
Conf.dr. Carmen-Gabriela L"z"reanu
Lect.dr.pr. Alexandrel Barnea
Lect.dr.pr. Ilie Melniciuc-Puic"
Lect.dr.pr. Dan Sandu
Lect.dr.pr. Adrian-Lucian Dinu
Lect.dr.pr. Daniel Ni!"-Danielescu
Lect.dr. Meri or Dominte
Lect.drd. Stelian Onica

REDACTOR RESPONSABIL:
Prof.dr.pr. Gheorghe Petraru

TEHNOREDACTOR:
Valentin Grosu

Adresa:
Str. Clo ca, nr. 9 Tel: 0040 232 201 328
Ia i, 700 066 0040 232 201 329
România Fax: 0040 232 258 430
SUMAR

I. BISERICA ORTODOX ROMÂN ÎNTRE CONTINUITATE !I


DINAMIC ÎN CONTEXTUL ALEGERII UNUI NOU
ÎNTÂIST T TOR

Lect.dr.Arhim. Varlaam Merticariu


Un nou început, temeinic i luminos. Prea Fericitul P!rinte Daniel
– al aselea Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române....................7
Conf.dr.pr. Ion Vicovan
Vrednicul de pomenire Patriarhul Teoctist – preocup!ri istorice.........31

II. 2007 – ANUL PIOASEI RECUNO!TIN"E !I AL INSPIRA"IEI


TEOLOGICE PRIN RECURS LA OPERA SFÂNTULUI IOAN
HRISOSTOM

Prof.dr.pr. Petre Semen


Concep"ia Sfântului Ioan Gur! de Aur despre post i înfrânare..........61
Prof.dr.pr. Viorel SAVA
Familia cre tin! ast!zi: provoc!ri, anse, perspective
– r!spunsuri gândite de Sfântul Ioan Gur! de Aur în vremea lui
pentru timpul nostru...................................................................73
Prof.dr.pr. Ioan C. Te#u
Necazurile i încerc!rile, c!i spre mântuire. Accente hrisostomice ....93
Lect.dr.pr. Ilie Melniciuc-Puic$
Rolul femeii p!c!toase în abordarea biblic! i liturgic! a Sfântului
Ioan Hrisostom ........................................................................111
Arhim.Asist.Drd. Emilian Nica
Monahismul în via"a i opera Sfântului Ioan Gur! de Aur .................125

III. SFÂNTA SCRIPTUR – TEMEIUL TEOLOGIEI !I VIE"II


CRE!TINE

Archimandrite Prof. Dr. Job Getcha


Reading the Bible with Saint Andrew of Crete ..................................139
Stefan Munteanu
La traduction œcuménique de la Bible. Un modèle de collaboration
autour du texte biblique ...........................................................153
Lect.dr.pr. Ilie Melniciuc-Puic$
M!rturii despre teofanie în Evanghelia dup! Ioan.............................179
Prep.drd.pr. Cezar-Paul Hârl$oanu
Personalitatea patriarhului Avraam în tradi"ia Sinagogii i
a Bisericii .................................................................................193
Conf.dr. Carmen-Maria Bolocan
Sfântul Apostol Pavel – Apostol al neamurilor i ini"iator al
pedagogiei cre tine .................................................................211

IV. DOGM !I SPIRITUALITATE – ORIZONTUL COMUNIUNII CU


HRISTOS !I SFIN"II S I

Lect.dr.pr. Adrian Dinu


La Vierge Marie: le point de vue d’un théologien européen du
XXIe siècle ...............................................................................225
Conf.dr. Carmen-Maria Bolocan
Ierarhia bisericeasc! dup! Scrierile P!rin"ilor Apostolici...................245
Prep.drd. Emilian-Iustinian Roman
Aspetti specifici sull’istituto e natura del matrimonio nella Chiesa
Ortodossa Romena .................................................................261
Lect.dr.pr. Adrian Dinu
Moartea omului: experien"! temporal! i dimensiune a ve niciei.....275

V. UNITATEA CRE!TINILOR – SPERAN" ÎNTRE REALIZ RI !I


DIFICULT "I

Prof.dr.pr. Gheorghe Petraru


Les theologiens orthodoxes roumains sur le dialogue
de la comission mixte avec Rome...........................................299
Lect.dr.pr. Dan Sandu
Dialogul credin"ei sau despre dificulatea de a fi ecumenic într-o
lume tradi"ionalist! ori tradi"ionalist într-o lume ecumenic! ....311

VI. OMUL, FIIN" RELIGIOAS !I CONTEXTUL SECULARIST

Pr. François Bousquet


Ressources de la foi en un temps de mutations culturelles ..............333
Pr.prof.dr. Nicolae Achimescu
Omul religios în viziunea lui Mircea Eliade ........................................345
Prep.drd. Iulian Damian
Tradi"ie i emancipare în familia hindus! ..........................................363
VII. TEOLOGIA ÎN CETATE. BISERICA, !COALA !I INSTITU"IILE
SOCIALE

Lect.dr.pr. Alexandrel Barnea


Muzica bisericeasc! în înv!"!mântul teologic – trecut,
actualitate i perspective .........................................................385
Lect.dr. Carmen-Gabriela L$z$reanu
B!trânii i stadiul terminal..................................................................401
Pr.drd. Marcel C. Cojocaru
Sbornicul de la Slatina i autorii lui....................................................427

VIII. ARTA SACR – CERUL PE P MÂNT

Lect.dr. Meri#or G.Dominte, Lect.drd. Stelian Onica,Asist. Bogdan Cojocea


Aspecte plastice ale Na terii i Botezului Mântuitorului în
iconografia cre tin! (I).
(Derivarea formei în configura"ii simbolice)............................447
Lect.drd. Stelian Onica, Lect.dr. Meri#or G. Dominte
Cadre din repertoriul iconografic cre tin al temei sacrificiului ...........477
Lect.drd. Elena Ardelean
Aspecte ale utiliz!rii unor noi agen"i de consolidare în
tratamentele de restaurare ale suporturilor papetare..............507
Lect.drd. Mo#neagu Mina
Rela"ii interspecifice ale d!un!torilor din familia Anobiidae
(O. Coleoptera) în cadrul biocenozei ......................................523

IX. RECENZII

Jean-Claude Larchet, L’inconscient spirituel, Les Editions du Cerf,


Paris, 2005, 274 p. - Prof.dr.pr. Gheorghe Petraru ................................535
Marcel Neusch, Les traces de Dieu. Elements de Theologie fondamentale,
Les Editions du Cerf, Paris, 2005, 256p.
- Prof.dr.pr. Gheorghe Petraru................................................................541
God, Humanity and the Cosmos. Second Edition Revised and Expanded
as a A Companion to the Science-Religion Debate, Christopher
Southgate..., T/T Clark International, A Continuum imprint, London,
New-York, 2005, 446 p. - Prof.dr.pr. Gheorghe Petraru.........................546
X. CONSEMN RI

Colocviul spiritual-academic: „Sfântul Ierarh Varlaam, Mitopolitul Moldovei –


slujitor al credin"ei i culturii cre tine” - Asist.drd.Arhim.Emilian Nica ....549
„Membri ai Bisericii – cet!"eni ai lumii”. A II-a Conferin"! a Tinerilor
Ortodoc i. Istanbul, 11-16 iulie 2007 - Prep.drd. Iulian Damian.............551
A III-a Adunare Ecumenic! European!, Sibiu,
4-9 septembrie 2007 - Prof.dr.pr. Viorel Sava ........................................557
Sesiunea anual! a Comisiei de Istorie Bisericeasc! a Bisericii Ortodoxe
Române - Asist.drd.Arhim. Emilian Nica ................................................563
Simpozionul #tiin"ific Interna"ional „Sf. Ioan Hrisostom Arhiepiscop al
Constantinopolului, aniversarea a 1600 de ani de la moartea sa
(407-2007)”,
Istanbul, 13-18 septembrie 2007 - Prof.dr.pr. Viorel Sava .....................565
Simpozionul na"ional: „Rezisten"a prin religie în timpul
regimurilor totalitare” - Asist.drd.Arhim. Emilian Nica .............................569
Conferin"a European!: „The Paths of Santiago de Compostela and
the Meetings of the «Hôtel-Dieu»”, Le Puy en Velay, Fran"a,
27-30 septembrie 2007 - Prof.dr.pr. Viorel Sava ....................................571
Cuvânt festiv rostit cu prilejul binecuvânt!rii anului universitar 2007-2008
la Facultatea de Teologie Ortodox! „Dumitru St!niloae” din Ia i,
15 octombrie 2007 - Prof.dr.pr. Viorel Sava ......................................573
Particip!ri la manifest!ri interna"ionale .............................................................580
Personalit!"i care au vizitat Facultatea de Teologie .........................................582

XI. DIN VIA"A FACULT "II

I. Corpul profesoral al faculta"ii în anul 2007....................................................583


II. Activitatea tiin"ifc! în anul 2007..................................................................585
III. Doctoranzi ai facult!"ii noastre în 2007.......................................................585
IV. Licen"ia"i 2007.............................................................................................586
I
BISERICA ORTODOX ROMÂN ÎNTRE
CONTINUITATE !I DINAMIC ÎN
CONTEXTUL ALEGERII UNUI NOU
ÎNTÂIST T TOR

Un nou început, temeinic "i luminos.


Prea Fericitul P#rinte Daniel – al "aselea Patriarh al
Bisericii Ortodoxe Române

Lect.dr.Arhim. Varlaam Merticariu

Dup mai bine de 20 de ani de patriarhat !i dup cea mai


îndelungat arhierie din întreaga istorie a Bisericii noastre, slujite cu
demnitate !i d ruire de vrednciul de pomenire Patriarhul Teoctist, cârma
Bisericii noastre a fost încredin"at în urma votului exprimat cu mult
responsabilitate !i în urma unor intense dezbateri de c tre membrii
Colegiului Electoral Bisericesc, Înalt Prea Sfin"itului P rinte Daniel,
Mitropolitul Moldovei !i Bucovinei, p rintele nostru duhovnicesc, care a
devenit astfel, în ziua de 12 septembrie 2007, la pomenirea Sfântului
Grigorie Lumin torul, cel de-al !aselea Patriarh al României.
Tinere"ea viguroas !i robust a noului Întâist t tor al Ortodoxiei
române!ti, preg tirea sa teologic irepro!abil , abnega"ia !i devotamentul
f r limite în slujirea Bisericii lui Hristos, dragostea sa ne" rmurit pentru
poporul credincios, proiectele sale generoase pentru viitorul Bisericii
8 Lect.dr.Arhim. Varlaam Meticariu

noastre, ata!amentul s u ne" rmurit fa" de valorice ve!nice ale


Ortodoxiei universale !i fa" de darurile speciale ale Ortodoxiei
române!ti, deschiderea responsabil !i evanghelic fa" de confesiunile
cre!tine tradi"ionale, zelul pastoral !i râvna misionar ancorate în
realit "ile societ "ii moderne tot mai secularizate, disponibilitatea la
provoc rile contemporaneit "ii, dar mai ales marile !i însemnatele
realiz ri înf ptuite în cei peste 17 ani de arhip storire în fruntea Bisericii
din Moldova, reprezint premisele nedesmin"ite ale unui Patriarhat
îndelungat, str lucit !i glorios.
Alegerea sa în fruntea Bisericii noastre în ziua de 12 septembrie
2007 !i întronizarea în scaunul vrednicilor s i înainta!i, în ziua de 30
septembrie, reprezint momente fericite !i emo"ionante pentru to"i
profesorii Facult "ii de Teologie din Ia!i, ca !i pentru cei ai Seminariilor
din Moldova, pentru colaboratorii din administra"ia eparhial , pentru
preo"ii de la parohii !i cinul monahal, pentru ostenitorii a!ez mintelor
culturale, filantropice, medicale !i sociale, de ocrotire !i restaurare a
patrimoniului artistic bisericesc, pentru to"i credincio!ii care i-au fost
al turi, contribuind la bunul mers al vie"ii biserice!ti de pe cuprinsul
Moldovei.
Pentru a privi cu !i mai mult certitudine viitorul, s privim cu luare
aminte trecutul apropiat, cei !aptesprezece ani de arhip storire a
Mitropoliei Moldovei !i Bucovinei, pentru a rememora, chiar !i numai în
treac t, cele mai însemnate realiz ri, garan"ii ale unui temeinic !i luminos
început, ale unei rodnice !i binecuvântate lucr ri viitoare.
La 1 iulie 1990, în ziua întroniz rii sale în venerabilul scaun al
istoricei Mitropolii a Moldovei, Înalt Prea Sfin"itul Mitropolit Daniel –
ast zi noul Patriarh al României – care la acea dat înc nu împlinise
vârsta de 39 de ani, m rturisea: «cu uimire i team! sfânt! în"eleg c!
Dumnezeu a binevoit s!-mi încredin"eze spre paz! i p!storire comoara
sau odorul sfânt al lui Hristos din Moldova i Bucovina, adic! Biserica
Sa de pe aceste meleaguri sfin"ite cu jertfe i nevoin"e binecuvântate, cu
frumuse"e i h!rnicie»1.

1
Redac"ia, Întronizarea Înalt Prea Sfin"itului Daniel, ca Arhiepiscop al Ia ilor i
Mitropolit al Moldovei i Bucovinei, în Mitropolia Moldovei i Bucovinei, anul LXVI,
1990, n. 4 (iulie-septembrie), p. 32.
P.F. P#RINTE DANIEL - AL $ASELEA PATRIARH AL B.O.R. 9

În programul pastoral !i misionar anun"at cu acel binecuvântat !i


providen"ial prilej, Prea Fericirea Sa sublinia ca prioritare: ap rarea !i
promovarea dreptei credin"e, cultivarea unit "ii biserice!ti !i na"ionale a
românilor desp r"i"i de vitregia timpurilor moderne, intensificarea
leg turii fecunde dintre credin" !i cultur , proclamarea adev rului
mântuitor în !coli !i în sanctuarele de cultur ale " rii, organizarea unei
Facult "i de Teologie în cadrul Universit "ii „Al. I. Cuza” din Ia!i !i
redescoperirea bucuriei dialogului dintre teologie !i !tiin" , dinamizarea
înv " mântului seminarial, promovarea unei bune în"elegeri !i colabor ri
cu alte Biserici pe plan local.
Înainte de toate, Prea Fericitul P rinte Daniel, ca Mitropolit al
Moldovei, s-a preocupat de p strarea !i îmbog "irea celui mai mare !i
pre"ios tezaur pe care l-a g sit în Eparhia pe care Dumnezeu i-a
încredin"at-o spre p storire începând cu 1 iulie 1990, !i anume evlavia !i
credin"a fiilor s i duhovnice!ti. În acest sens, chiar în ziua întroniz rii,
spunea: «Comoara de mare pre" sau Biserica lui Hristos din Moldova i
Bucovina a fost p!strat! i transmis! din genera"ie în genera"ie, prin
râvna, priceperea i osteneala atâtor vrednici înainta i, mari p!stori de
suflete i oameni de cultur!… care au îndrumat pe calea mântuirii i a
sfin"eniei sufletul profund religios al poporului nostru de pe aceste
meleaguri. Urmând pilda lor, ne revine ast!zi, în primul rând, datoria
sfânt! i mare de a ap!ra i promova dreapta credin"! a mo ilor i
str!mo ilor no tri. #i aceasta cu atât mai mult cu cât dreapta credin"!
este leg!tura cea mai sfânt! a poporului român cu Hristos iubitorul de
oameni i de neamuri credincioase…»2.
Pentru o mai eficient !i intens lucrare pastoral !i misionar a
Bisericii, Prea Fericitul Daniel s-a str duit pentru reînfiin"area
Arhiepiscopiei Sucevei !i R d u"ilor (12 februarie 1990)3 !i reactivarea
Episcopiei Hu!ilor (24 octombrie 1995)4, chemând la lucru în ogorul

2
Ibidem, p. 31-32.
3
Lucr!rile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (3-4 aprilie 1990), în
„Biserica Ortodox Român ”, anul CVIII, 1990, nr. 3-4, nr. 16-18.
4
Sfântul Sinod a luat în discu"ie Adresa nr. 2882/1995 a Episcopiei Romanului i
Hu ilor privind reactivarea Episcopiei Hu ilor, în Lucr!rile Sfântului Sinod al Bisericii
Ortodoxe Române. Sumarul din"ei de lucru din 24-25 octombrie 1995, în „Biserica
Ortodox Român ”, anul CXIII, 1995, nr. 7-12, p. 49-50.
10 Lect.dr.Arhim. Varlaam Meticariu

Domnului noi ierarhi, tineri, destoinici !i bine preg ti"i la înalte !coli
teologice din "ar !i str in tate5.
În cadrul Arhiepiscopiei Ia!ilor, în vederea dinamiz rii vie"ii
biserice!ti s-au înfiin"at cinci noi protopopiate6, num rul acestora
ajungând la dou sprezece7 iar num rul parohiilor a crescut cu aproape
!ase sute de noi unit "i prin reactivarea celor desfiin"ate de regimul
comunist, prin divizarea parohiilor cu un num r mare de enoria!i !i prin
înfiin"area altora noi, în filiale8. Urmare acestor schimb ri în plan
administrativ, a început o ampl activitate de consolidare, restaurare,
pictare sau înnoire a bisericilor !i mai ales una de ridicare de noi loca!uri
sfinte în parohiile nou înfiin"ate !i !i în cele care nu au avut niciodat
biseric . Amploarea acestui program este ilustrat de cele peste 1700 de
!antiere din Arhiepiscopia Ia!ilor9, de faptul c în ace!ti unsprezece ani au
fost sfin"ite peste 160 de altare noi !i au fost hirotoni"i peste 900 de tineri
teologi.

5
†Ioachim, Episcopul Hu!ilor, Hirotonia în arhiereu a Prea Cuviosului P!rinte
Arhimandrit Corneliu Onil!, în lucrarea sa: Con tiin"! i slujire preo"easc!, vol. II,
Editura Episcopiei Hu!ilor, Hu!i, 2002, p. 204-213; Constantin Gherasim, (a
consemnat), P.S. Ioachim B!c!oanul noul arhiereu vicar al Romanului, în „Teologie !i
Via" ”, serie nou , anul X (LXXVI), 2000, nr. 1-6, p. 25-31.
6
Ia!i II (înfiin"at la 1 mai 1991), Darabani (înfiin"at prin hot rârea Adun rii
Eparhiale din 1995), S veni (înfiin"at la 1 mai 1993), Roznov (înfiin"at la 1 martie 1995)
!i Ceahl u (înfiin"at la 11 iulie 1991). În perioada 1991-1999 a func"ionat !i
Protopopiatul Tru!e!ti.
7
La cele men"ionate la nota precedent ad ug m protopopiatele tradi"ionale: Ia!i
I, Hârl u, Pa!cani, Boto!ani, Dorohoi, Piatra Neam" !i Târgu Neam".
8
La sfâr!itul anului 2004 existau 1165 de parohii (în 1990, num rul lor era de
aproximativ 585).
9
În perioada 1990-2007 în Arhiepiscopia Ia!ilor s-au deschis peste 1700 de
!antiere: 340 de !antiere în vederea construirii de noi biserici din care peste 140 au fost
definitivate; 263 de !antiere de pictur din care peste 180 au fost finalizate; 320 de
!antiere de reparare, consolidare !i restaurare a l ca!urilor de cult (56 din ele,
monumente istorice), din care sau finalizat un num r de peste 170; 70 de !antiere de
construire de clopotni"e din care s-au încheiat 40; 96 de !antiere în vederea construirii
sau consolid rii unor corpuri de chilii în mân stiri !i schituri din care s-au finalizat 37;
24 de !antiere de construc"ie a unor case mortuare din care 11 au fost încheiate; 287 de
!antiere de construc"ii case parohiale din care 230 au fost finalizate; 261 de !antiere de
ridicare a unor case sociale (de pr znuire), zeci de !antiere gospod rii anexe etc.
P.F. P#RINTE DANIEL - AL $ASELEA PATRIARH AL B.O.R. 11

În vederea preg tirii cât mai temeinice a tinerei genera"ii de preo"i


pentru parohii !i mân stiri, precum !i a altor tineri dornici s contribuie la
sus"inerea activit "ilor Bisericii, Prea Fericitul Daniel a reînfiin"at în 1990
Facultatea de Teologie10, integrat la scurt vreme Universit "ii «Al. I.
Cuza» din Ia!i !i a înfiin"at, pe lâng Seminarul Teologic Liceal
«Veniamin Costachi» de la Mân stirea Neam", singura !coal teologic
din Moldova pân în 1990, noi seminarii: Seminarul «Cuvioasa
Parascheva» de la Mân stirea Agapia pentru c lug ri"e !i tinere fete,
Seminarul «Sfântul Gheorghe» din Boto!ani (începând cu anul !colar
1993-1994)11, Seminarul «Sfântul Ioan Iacob» din Dorohoi (începând cu
anul !colar 1993-1994), Seminarul «Sfântul Vasile cel Mare» din Ia!i
(începând cu anul !colar 1995-1996)12, Seminarul «Sfin"ii Împ ra"i
Constantin !i Elena» din Piatra Neam" (începând cu anul !colar 1996-
1997)13. Pentru preg tirea cânt re"ilor biserice!ti s-au înfiin"at dou !coli
profesionale pe lâng Seminariile Teologice de la Mân stirea Neam" !i
Boto!ani.
O aten"ie deosebit a acordat Chiriarhul nostru cultiv rii credin"ei
celor mici. Este cunoscut de c tre to"i insisten"a cu care a sus"inut
introducerea Religiei ca disciplin în !colile laice, preocuparea constant
pentru alc tuirea unor manuale !colare moderne !i eficiente, precum !i
pentru preg tirea profesorilor de religie. În acest sens, începând cu anul
universitar 1991-1992, în cadrul Facult "ii de Teologie s-a înfiin"at sec"ia
de Teologie Ortodox -Litere, cu specializarea: Teologie Ortodox -Litere
limb român , completat începând cu anul universitar 1993-1994 cu o

10
Pr. Asist. Gh. Popa, O clip! îndelung a teptat!: Deschiderea cursurilor la
Institutul Teologic Universitar din Ia i, în „Mitropolia Moldovei !i Sucevei”, anul
LXVI, 1990, nr. 5-6, p. 117-126. Vasile Iancu, Reîntemeierea unui binecunoscut l!ca :
Institutul Teologic Universitar din Ia i, în „România literar ”, 19 octombrie 1990.
11
Pr. Sebastian Eugen Teacu, Seminarul Teologic liceal ortodox „Sfântul
Gheorghe” - Boto ani, în „Candela Moldovei”, anul X, 2001, nr. 7-8, p. 20-21 + 1 foto.
12
Prof. Drd. Daniel Danielescu, Seminarul ie ean, în Muguri de lumin!, anul V,
nr. 1 (17), supliment la „Candela Moldovei”, anul VI, 1997, nr. 1-2.
13
Lucr!rile Sf. Sinod al BOR. Sumarul edin"ei de lucru din 13-14 februrie 1996.
Temei nr. 899/1996 - Adresa Arhiepiscopiei Ia ilor nr. 822/1996, cu propunerea de
înfiin"are a Seminarului teologic liceal în Municipiul Piatra Neam", începând cu anul de
înv!"!mânt 1996-1997, în „Biserica Ortodox Român ”, anul CXIV, 1996, nr. 1-6, p.
346.
12 Lect.dr.Arhim. Varlaam Meticariu

nou sec"ie: Teologie Ortodox -Litere limb str in (englez , francez ,


german , rus - una la alegere). Deoarece num rul absolven"ilor acestor
sec"ii nu acoperea nevoia de cadre didactice pentru aceast disciplin , prin
str daniile Prea Fericitului P rinte Patriarh s-a înfiin"at Colegiul de
Institutori Religie, cu durata de trei ani, în cadrul Facult "ii de Psihologie
!i $tiin"ele Educa"iei din Ia!i14.
Pentru toate aceste institu"ii, Prea Fericitul P rinte Patriarh Daniel
s-a str duit s construiasc (Seminarul de la Agapia !i Seminarul din
Ia!i)15, s consolideze (Facultatea de Teologie, Seminarul de la
Mân stirea Neam"), sau s ob"in spa"ii pentru procesul de înv " mânt,
cazare !i mas , îngrijindu-se în mod special de amenajarea capelelor !i a
bibliotecilor atât de necesare form rii intelectuale !i duhovnice!ti ale
studen"ilor teologi !i elevilor seminari!ti. Pentru a asigura acestora noi
posibilit "i de formare !i pentru a oferi publicului larg accesul la bogata
literatur cre!tin , Prea Fericirea Sa s-a str duit s ridice prestigiul vechii
Biblioteci a Mitropoliei Moldovei, punând la dispozi"ia acesteia noi spa"ii,
înzestrând-o cu mobilier nou !i modern, cu tehnic de calcul, angajând
personal specializat!i mai ales sporindu-i fondurile de la 41.000 de
volume la peste 100.000. Pentru a-i cre!te eficien"a, Biblioteca a fost
reorganizat !i structurat în trei sec"ii: I. Biblioteca Istoric , menit s
conserve !i s protejeze fondul de patrimoniu; II. Biblioteca Studium,
amenajat în Facultatea de teologie !i pus la dispozi"ia studen"ilor !i III.
Biblioteca Ecumenic «Pr. Prof. Dumitru St niloae».
Tot în vederea promov rii credin"ei !i spiritualit "ii cre!tine, a
dialogului dintre teologie !i cultur , credin" !i !tiin" , rug ciune !i art , a
rela"iilor religioase între membri !i grupuri de membri apar"inând
Bisericii Ortodoxe dar !i altor confesiuni cre!tine, a programelor de
educa"ie religioas , etic !i intercultural , de asisten" social în cooperare

14
Lucr!rile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Sumarul edin"ei de
lucru din 13-14 februarie 1997. Temei nr. 991/1997 – Adresa Arhiepiscopiei Ia ilor nr.
468/1997 cu solicitareea de a se aproba înfiin"area unui Colegiu de institutori cu dubl!
specializare Teologic! - Limbi str!ine (englez!, francez!) în cadrul Facult!"ii de
psihologie- tiin"ele educa"iei din cadrul Universit!"ii „Al. I. Cuza” din Ia i, în „Biserica
Ortodox Român ”, anul CXV, 1997, nr. 1-6, p. 326-327.
15
Pr. Prof. Drago! Bahrim, Sfin"irea noii cl!diri a Seminarului Teologic „Sf.
Vasile cel Mare” din Ia i, în „Candela Moldovei”, anul XII, 2003, nr. 10, p. 27-28 + 2
foto.
P.F. P#RINTE DANIEL - AL $ASELEA PATRIARH AL B.O.R. 13

cu institu"ii din "ar !i str in tate, precum !i a angaj rii mirenilor în


lucr rile culturale, pastorale !i misionare ale Bisericii, Prea Fericirea Sa a
înfiin"at în anul 1994 Academia Ortodox «Sfântul Ioan de la Neam" –
centru de spiritualitate !i cultur ortodox », a inaugurat în prezen"a
Sanctit "ii Sale Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I !i a Prea Fericitului
Teoctist, Patriarhul României, Centrul cultural-pastoral «Sfântul Daniil
Sihastrul» de la Dur u, iar în ianuarie 1997 a înfiin"at Institutul Ecumenic
«Sfântul Nicolae» din Ia!i.
Sfin"irile de biserici !i hramurile au devenit deasemenea momente
însemnate în cultivarea !i sporirea credin"ei. Prezent peste tot în Eparhie,
P rintele nostru duhovnicesc «a propov!duit cuvântul, a st!ruit cu timp i
f!r! timp… a îndemnat cu toat! îndelunga r!bdare i înv!"!tura» (II
Tim. 4, 2). Agapele f "e!ti, împ r"irea iconi"elor, discu"iile cu credincio!ii,
mângâierea, consolarea, încurajarea acestora, aflarea unor solu"ii la
diverse probleme sociale sau pastorale, toate acestea au devenit momente
obi!nuite !i familiare.
Socotind pelerinajul un prilej de sporire !i înt rire a credin"ei16,
foarte apreciat mai ales de c tre tineri, Prea Fericitul P rinte Daniel i-a dat
acestuia o amploare deosebit prin conferin"e, prin organizarea unui
Centru de Pelerinaj în Ia!i, prin organizarea de pelerinaje la locurile sfinte
din "ara noastr , în %ara Sfânt , în Grecia sau în alte centre de pelerinaj
din Europa, prin dinamizarea activit "ii protopopiatelor !i parohiilor de
organizare a unor astfel de ac"iuni. Cu eforturi mari s-au ob"inut vilele din
incinta Mân stirii Dur u !i Casa «Pelerinul» din sta"iunea cu acela!i
nume, tocmai pentru sprijinirea acestor activit "i. Tot la îndemnul
Patriarhului Daniel, pelerinajul din Sâmb ta lui Laz r, care pân nu
demult se organiza doar la Ia!i, de la Biserica B rboi la catedrala
Mitropolitan , o fost extins în toate localit "ile importante din
Arhiepiscopia noastr . Tot la insisten"ele Ierarhului nostru, în anul 2000,
în cadrul s rb torilor jubiliare prilejuite de împlinirea a dou milenii de la
Na!terea Mântuitorului, Ia!ul a fost trecut pe lista celor cinci ora!e
europene de pelerinaj interna"ional, fiind vizitat, mai ales cu prilejul
hramului Cuvioasei Parascheva de numero!i pelerini din întreaga lume.

16
Daniel, Mitropolitul Moldovei !i Bucovinei, Hristos, sfin"ii i pelerinii.
Semnifica"ia hramului i pelerinajului, în „Candela Moldovei”, anul IX, 2000, nr. 11-12,
p. 2.
14 Lect.dr.Arhim. Varlaam Meticariu

Tot în toamna aceluia!i an s-a organizat un pelerinaj cu moa!tele


Sântului Mucenic Gheorghe, aduse din Grecia, la Boto!ani, ora! pus sub
ocrotirea acestui sfânt.
Cultivarea cinstirii sfin"ilor locali este urm rit deasemenea
îndeaproape de c tre Prea Fericitul P rinte Patriarh Daniel. Organizând
ample s rb tori cu prilejul proclam rii solemne a canoniz rii sfin"ilor
români din Moldova în anul 1992,17 Ierarhul nostru s-a îngrijit de
alc tuirea slujbelor !i pictarea chipurilor acestor sfin"i, punând sub
ocrotirea lor multe din bisericile nou construite dup aceast dat . În
vechea catedral mitropolitan a zugr vit chipurile cuvio!ilor !i ierarhilor
moldoveni propu!i Sfântului Sinod pentru canonizare. Cine nu cunoa!te
deasemenea str duin"a Mitropolitului nostru de a aduce în "ar moa!tele
Sfântului Ioan Ioacob din %ara Sfânt !i pe cele ale Cuvioasei Teodora de
la Sihla din Ucraina? În cinstea lor, !i în vederea ad postirii sfintelor lor
moa!te, în binecuvântata zon a Neam"ului, î!i ridic turlele c tre cer,
împreun cu rug ciunile sfin"ilor patroni, dou m re"e catedrale: cea de la
Mân stirea Sih stria !i cea de la Seminarul de la Neam".
În anul 2002, ca urmare a str duin"elor Înalt Prea Sfin"itului
Mitropolit Daniel, în Catedrala mitropolitan din Ia!i s-a oficiat
proclamarea solemn a canoniz rii Sfântului Ierarh Petru Movil , trecut în
rândurile sfin"ilor de Biserica Ortodox Ucrainean înc din 1996.
În 2005 au fost alc tuite slujbele !i acatistele Mitropolitului
Dosoftei al Moldovei !i a Cuviosului Onufrie de la Vorona !i s-au
întocmit dosarele documentare în vederea canoniz rii lor, eveniment care
a avut loc în acela!i an. Doi ani mai târziu a fost trecut îb rândul sfin"ilor
marele Mitropolit Varlaam !i !i s-a defininivat activitatea de documentare
!i de alc tuire a slujbelor sfin"ilor de care face men"iune Sfântul
Mitropolit Dosoftei în Via"a i petrecerea sfin"ilor: Cuvio!ii Rafail de la
Agapia, Chiriac de la Bisericani, Epifanie de la Vorone", Partenie de la
Agapia, Iosif de la Bisericani, Chiriac de la Tazl u, „arhiepiscopul cel

17
Sfântul Voievod $tefan cel Mare, Cuviosul Daniil Sihastrul, Sfântul Ierarh
Leontie de la R d u"i, Cuvioasa Teodora de la Sihla, Cuviosul Paisie de la Neam"
(canonizat de Biserica Ortodox Rus în 1988 cu prilejul s rb toririi Mileniului
încre!tin rii Rusiei), Cuviosul Ioan Hozevitul de la Neam".
P.F. P#RINTE DANIEL - AL $ASELEA PATRIARH AL B.O.R. 15

sfânt !i minunat” Ioan de la Râ!ca, Inochentie de la Probota18, a


Cuviosului Irinarh de la Horai"a, a Cuvioasei Mamvra de la Dur u.
Cu siguran" îns , evenimentele care au contribuit cel mai mult la
înt rirea credin"ei !i a evalviei au fost aducerea la Ia!i a moa!telor
Sfântului Apostol Andrei de la Patras – Grecia, în octombrie 1996, a
moa!telor Sfântului Marelui Mucenic Gheorghe Purt torul de biruin" de
la Livadia–Grecia, în octombrie 2000, a brâului Maicii Domnului din
octombrie 2001, a moa!telor Sfântului Ioan Cassian de la Marsilia –
Fran"a, în octombrie 2002, a moa!telor Sfântului Mucenic Dimitrie
Izvorâtorul de mir în octombrie 2003, a unui fragment din Sfânta !i de
via" f c toare Cruce în octombrie 2004, a moa!telor Sf. Apostol Pavel de
la Veria în octombrie 2005, a moa!telor Sf. Ierarh Nectarie din Eghina, în
octombrie 2006 !i moa!tele Sf. Ioan Gur de Aur, în octombrie 2007, anul
pomenirii sale la 16 veacuri de la trecerea la via"a ve!nic , momente care
au adunat în jurul Catedralei Mitropolitane milioane de credincio!i din
toat "ara. Înse!i hramurile Cuvioasei Maicii Noastre Parascheva au
devenit, prin prezen"a unor ilustre personalit "i ale lumii cre!tine !i prin
num rul impresionant de pelerini din "ar !i str in tate, evenimente
na"ionale !i chiar panortodoxe. $i bog "ia duhovniceasc a Catedralei care
p streaz moa!tele întregi ale Sfintei Cuvioase Parascheva a sporit:
Mitropolitul Nicodimos din Patras, cel care a adus moa!tele Ucenicului
celui întâi chemat la Ia!i, a oferit un fragment din Crucea pe care
Apostolul românilor a primit cununa martiriului, Cardinalul Christoph
von Schönborn, Primatul Austriei, cu prilejul vizitei la Ia!i a oferit un
fragment din Moa!tele Sfântului Andrei iar Mitropolitul Ieronim de
Livadia a d ruit evlaviei române!ti un mic fragment din moa!tele
sfântului Mucenic Gheorghe. La st ruin"a Mitropolitului Moldovei,
Biserica Ierusalimului a oferit Mitropoliei noastre o parte din moa!tele
Sfântului Ioan Iacob Hozevitul care se p streaz în biserica închinat
acestuia de la Seminarul Teologic de la Mân stirea Neam", împreun cu
camilafca, metaniile !i Ceaslovul acestuia.

18
Mitropolitul Dosoftei, Via"a i Petrecerea Sfin"ilor, Ia!i, 1682-1686, f. 151v,
apud †Nestor Vornicescu, Studiu introductiv, la volumul: Sfin"i români i ap!r!tori al
Legii str!mo e ti, Editura Institutului Biblic !i de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, Bucure!ti, 1987, p. 11.
16 Lect.dr.Arhim. Varlaam Meticariu

La cererea insistent a unor parohii din "ar !i din diaspora, ale c ror
biserici poart hramul Cuvioasei Parascheva, Prea Fericitul Daniel a oferit
în dar, ve!minte care au acoperit pentru o vreme, moa!tele Ocrotitoarei
Moldovei, daruri apreciate !i mult pre"uite de c tre credincio!i, daruri care
au sporit credin"a !i evlavia acestora.
$i activitatea cultural a Arhiepiscopiei Ia!ilor a avut ca obiectiv
principal cultivarea credin"ei !i a dialogului între credin" !i cultur .
Activitatea tipografic a sporit prin modernizarea Tipografiei de la
Mân stirea Neam", dar mai ales prin înfiin"area unei noi tipografii la Ia!i.
În urma demersurilor insistente ale Prea Fericitului P rinte Patriarh
Daniel, patru organiza"ii umanitare: Hilfswerk für Evangelischen Kirchen
im Schweis (HEKS-Elve"ia), Diakonisches Werk (Germania),
Lutherhjälpen (Suedia) !i Diakonie (Olanda), o modern tipografie în
valoare de 500.000 USD a fost înstalat la mân stirea Golia în noiembrie
1992. Ulterior tipografia a fost dotat !i modernizat cu noi instala"ii:
ghilotin , ma!in pentru bro!at carte, etc. În 2007 a fost achizi"ionat o
eficient ma!in de tipar offset Heidelberg speedmaster în cinci grupuri
de culori, de ultim genera"ie. Pentru tip rirea optim a primului cotidian
cre!tin din România, «Lumina», ap rut la Ia!i începând cu data de 7
februarie 2005, din ini"iativa !i cu sprijinul Prea Fericitului Daniel – o alt
important realizare din timpul arhip storirii sale în Moldova – a fost
deasemenea achizi"ionat o rotativ suedez de mare vitez , pentru
imprimarea ziarelor.
Activitatea editorial s-a diversificat, orientându-se spre câteva
direc"ii principale: «Teologie !i spiritualitate», «Credin" !i cultur »,
«Biseric !i societate», «Ortodoxia ecumenic », «Teologie !i via" »,
«Colloquia TRINITAS». Au fost publicate numeroase c r"i de cult, de
înv " tur cre!tin ortodox , de teologie !i spiritualitate, de evlavie !i
zidire sufleteasc (în special seria «Acatiste !i Vie"i de sfin"i»), de istorie
bisericeasc , de literatur religioas pentru copii !i tineret, lucr ri
academice, manuale pentru studen"i !i elevi, monografii, albume de art ,
periodice, pliante !i ilustrate, calendare de perete, birou !i buzunar, etc.
S-au imprimat milioane de icoane care au ajuns gratuit în mâinile
credincio!ilor cu prilejul hramurilor, sfin"irilor de biserici, inaugur ri de
!coli sau alte institu"ii publice, vizite pastorale.
P.F. P#RINTE DANIEL - AL $ASELEA PATRIARH AL B.O.R. 17

Un eveniment deosebit de important a fost începerea activit "ii


primului post de radio ortodox din România «TRINITAS», în Vinerea
Mare a anului 1998 (17 aprilie). Organizat tot în incinta mân stirii Golia,
postul a fost înzestrat cu tehnologie modern , cu birouri redac"ionale !i
studiouri pe m sur . Emi"ând de la inaugurarea sa 24 de ore din 24, iar
ast zi fiind receptat prin cele 26 de sta"ii de emisie19 pe mai bine de dou
treimi din teritoriul " rii noastre, acest post de radio prin sfintele slujbe
transmise de la Catedrala Mitropolitan , prin emisiunile de zidire
duhovniceasc , prin programele teologice, culturale !i muzicale, se
adreseaz tuturor categoriilor de credincio!i, contribuind mult la
cultivarea !i înt rirea credin"ei, la sensibilizarea ascult torilor. Din anul
2001, Radio TRINITAS este membru al Conferin"ei Europene a
Radiourilor Cre!tine (CERC). Împreun : tipografia, editura !i radioul
alc tuiesc Institutul cultural-misionar Trinitas.
În 2007 s-au încheiat toate diligen"ele pentru înfiin"area unui post de
teliviziune TRINITAS, dar primul studiou de televiziune, a fost instalat la
Bucure!ti, la nici o lun de la întroniz rii noului Patriarh, începându-!i
emisia la 27 octombrie 2007, la s rb toarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel
Nou Basarabov, ocrotitorul Capitalei.
Centrul eparhial, !i mai nou, !i unele mân stiri sau !coli teologice,
!i-a creat un website, vizitat de oameni de pretutindeni. $i emisiunile
postului de radio por fi ascultate deasemenea pe Internet.
Pe lâng revistele cunoscute Teologie i Via"! !i Candela Moldovei,
în Eparhia nostr mai apar câteva publica"ii periodice sau suplimente
editate de unele protopopiate, parohii sau organiza"ii crestine20. Apari"ia
19
Bucure!ti-Muntenia, Vaslui, Moine!ti, Bac u, Bicaz-Toaca, One!ti, Topli"a,
Putna, Suceava, Darabani, Zal u, Bârlad, Piatra-Neam", Ia!i, Hârl u, Boto!ani, Ha"eg,
Moldova Nou , Harghita-Gheorghieni, Târgu Neam", Gura Humorului, R d u"i, Sibiu,
Baia Mare-Mogo!a, Dur u, Gala"i.
20
Gazeta cre tin!, publicat de Protopopiatul Boto!ani, Lumina credin"ei, editat
de Protopopiatul Hârl u, Credin"a ziditoare, editat de parohia „Na!terea Maicii
Domnului – Sfântul Ilie” din Ia!i, F!clia credin"ei, editat de parohia Focuri,
protopopiatul Hârl u, Întru lumina lui Veniamin Costachi, editat de Seminarul de la
Mân stirea Neam", Biruitorii, editat de Seminarul „Sf. Gheorghe” din Boto!ani, Lumin!
lin!, editat de Seminarul „Sfin"ii Împ ra"i Constatin !i Elena” din Piatra Neam", Haris,
editat de Seminarul „Sf. Ioan Iacob” din Dorohoi, Credin"a Neamului, editat de
Mân stirea Bistri"a, Cuvântul care t!m!duie te, foaie editat de Capela de la Spitalul
militar din Ia!i, etc.
18 Lect.dr.Arhim. Varlaam Meticariu

la Ia!i a Luminii, primul cotidian cre!tin din România, a avut deasemenea


un impact !i un ecou nea!teptat în rândul credincio!ilor.
Fiu duhovnicesc al mân stirii Sih stria !i ucenic al P rintelui
Cleopa, Prea Fericitul P rinte Patriarh Daniel a acordat în cei 17 ani de
arhip storire în Moldova, o grij constant vie"ii monahale din
Arhiepiscopia Ia!ilor.
De!i prestigios prin genera"ia atât de cunoscut a b trânilor
duhovnici21 !i a venerabelelor stare"e22, veterani ai rezisten"ei
permanentului asediu venit din partea unui regim vr jma!23, monahismul
în Moldova, ca din toat "ara dealtfel, se g sea la sfâr!itul anului 1989, în
mare suferin" . În jum tate de secol de st pânire ateist , multe din
mân stiri – mai ales schiturile – au fost desfiin"ate, unele transformate în
biserici de parohie, iar prin decretul din 1960, cele care au reu!it s
supravie"uiasc , au fost în mod dramatic depopulate. Odat recâ!tigat
libertatea, c lug rii !i c lug ri"ele, concentra"i în doar câteva mân stiri,
pentru a putea fi mai bine supraveghea"i de c tre regimul care vedea în
monahism o inexpugnabil fort rea" a credin"ei cre!tine !i a tradi"iilor
române!ti, au început s revin la fostele lor mân stiri !i schituri de
metanie, unele, din pricina vremurilor, nep s rii sau r ut "ii omene!ti,
disp rute, altele aflate în paragin . Cuprinzând într-o singur privire de

21
P rintele Paisie Olaru de la schitul Sihla, p rintele Cleopa de la mân stirea
Sih stria, protosinghelui Ambrozie Dogaru din aceea!i ob!te, arhimandritul Iachint
Unciuleac, stare"ul Putnei, p rintele Ioanichie B lan, atunci la mân stirea Bistri"a,
p rintele Iustin Pârvu de la aceea!i mân stire, protosinghelul Marchidan Ciubotaru, tot
din Bistri"a, arhimandritul Zenovie Ghidescu de la Horai"a, t cutul arhimandrit Claudiu
Derevleanu, prieten apropiat în tinere"e al Sfântului Ioan Iacob, din mân stirea Neam",
protosinghelii Ghenadie Crudu !i Nifon Corduneanu de la aceea!i mân stire,
protosinghelul Valerie de la Secu, p rintele Veniamin, duhovnicul Agapiei, p rintele
Calinic de la V ratec, duhovnicii din preajma Ia!ului: Ieronim Gagea de la Bucium !i
Teofan de la Cet "uia, gospodarul protosinghel Ghervasie de la schitul Procov, smeritul
ieromonah Mina de la mân stirea Vorona, arhimandritul Dosoftei Moraru, cu metania
din Sih stria, duhovnic la mân stirea Slatina.
22
Stavrofora Eustochia de la Agapia, monahia Pelaghia Amilcar, fost stare" a
acelea!i mân stiri, arhimandrita Magdalena de la Moldovi"a, stavrofora Adriana
Cojocaru din aceea!i mân stire, stavrofora Xantipia de la Sucevi"a, stavrofora Teofana
Sânteie de la Vorona.
23
Constantin Aioanei, Cristian Troncot , Contra „armatei negre a c!lug!rilor i
c!lug!ri"elor”, în „Magazin Istoric”, anul XXX, nr. 1 (346), ianuarie 1996, nr. 3-4.
P.F. P#RINTE DANIEL - AL $ASELEA PATRIARH AL B.O.R. 19

ansamblu scurta perioad a celor 15 ani, putem socoti rena!terea


nea!teptat a monahismului o adev rat minune, o împlinire a
rug ciunilor neostoite !i a speran"elor neclintite a sutelor de monahi !i
monahii, obliga"i s -!i poarte f g duin"ele c lug re!ti prin temni"ele
comuniste, prin domicilii for"ate, în exil, înstr ina"i într-o lume, de cele
mai multe ori ostil sau batjocoritoare. Mul"i tineri !i tinere, desc tu!a"i
de constrângerile unui regim care !i-i dorea atei, !i-au dedicat via"a lui
Dumnezeu luând drumul mân stirilor24.
Într-un timp relativ scurt, zeci de mân stiri !i schituri au fost
reînfiin"ate25, !i acolo unde ra"iuni misionare !i duhovnice!ti au impus
acest lucru, au fost întemeiate noi vetre monahale26. S-au ref cut,
consolidat27, restaurat28, pictat29, înfrumuse"at sau zidit din nou30 foarte

24
Dac la sfâr!itul anului 1989 num rul vie"uitorilor din mân stiri era de 1600, în
anul 2005 el a ajuns la 2050.
25
De exemplu au fost reînfiin"ate mân stirile: Golia – Ia!i, Sfin"ii Trei Ierarhi –
Ia!i, Galata – Ia!i, Frumoasa – Ia!i, Sfin"ii Atanasie !i Chiril – Podgoria Copou – Ia!i,
Micl u!eni, R zboieni – Neam", Tazl u – Neam", Sfântul Nicolae – Pop u"i – Boto!ani,
Cozancea – Boto!ani, Co!ula – Boto!ani, Zosin – Boto!ani, Agafton – Boto!ani, Lacuri
– Ia!i, Piatra Sfânt - Ia!i, Br dice!ti – Ia!i, Sângeap Basaraba – Hârl u, Dagâ"a – Ia!i,
$oldana – Ia!i, Bal! - Ia!i etc.
26
De exemplu, au fost înfiin"ate mân stirile: Sfântul Ioan Iacob Hozevitul, în
apropierea Seminarului teologic de la Neam", Sfânta Treime de la $tiubieni - Boto!ani,
Alba Hude!ti – Boto!ani, Petru-Vod - Neam", sciturile: Sfântul Mina – Târgu Neam",
Sfânta Teodora de la Sihla – Codri Pa!canilor, Sfântul Ilie – Nechit – Neam", etc.
27
Biserica mân stirii Agapia; biserica mân stirii Sfântul Nicolae Pop u"i –
Boto!ani, biserica mân stirii Horai"a, biserica schitului Hor icioara, turnul clopotni" al
mân stirii Neam", etc.
28
Pictura mân stirii Neam" din vremea Sfântului Voievod $tefan cel Mare;
pictura lui Nicolae Grigorescu din biserica mân stirii Agapia, etc.
29
Biserica mân stirii Sf. Teodora – Catedrala veche, Ia!i, biserica Sfântul Ioan
Bogoslov din cimitirul mân stirii Neam"; biserica mân stirii Sf. Ioan Iacob de la
Seminarul Teologic Neam", biserica mân stirii Alma!, biserica mân stirii Horai"a,
biserica mân stirii Petru Vod , biserica mân stirii Zosin, biserica mân stirii
Dumbr vele, biserica mân stirii Pe!tera – Gârcina Neam", biserica schitului Agapia
Veche, biserica schitului Icoana Nou , biserica schitului Oneaga, paraclisul mân stirii
Sfânta Treime $tiubieni – Boto!ani, etc.
30
Biserica mân stirii Bal! - Hârl u; biserica schitului Daniil Sihastrul – Sih stria
Neam"ului, biserica schitului Poiana lui Ion al aceleia!i mân stiri, biserica schitului
B iceni – Neam", biserica schitului B iceni – Secu, biserica schitului Teodora de la Sihla
– Codrii Pa!canilor, biserica schitului Icoana Veche, biserica schitului Icoana Nou ,
20 Lect.dr.Arhim. Varlaam Meticariu

multe biserici mân stire!ti. S-au ref cut, modernizat sau construit din nou
numeroase corpuri de chilii, trapeze, arhondarice pentru pelerini31, cl diri
administrative !i gospod re!ti. S-au construit drumuri de acces pentru
schiturile izolate32, sau realizat aduc"iuni de ap potabil 33, racorduri la
energia electric 34 sau gaz metan35. În mân stirile cele mai populate !i
cele mai frecventate de pelerini s-au organizat cabinete de medicin
general 36 !i cabinete stomatologice37.
În urma unor eforturi enorme, num rul mân stirilor !i schiturilor a
crescut de la apriximativ 40 la peste 110. Cu eforturi deosebite, a fost
ridicat Mân stirea «Schimbarea la fa" !i Binecredinciosul $tefan cel
Mare !i Sfânt» de pe Muntele Ceahl u, a!ez mânt cu valoare de simbol
pentru spiritualitatea acestor "inuturi.
Prin toate aceste realiz ri nu s-a urm rit creerea de condi"ii moderne
pentru c lug ri sau sporirea patrimoniului Bisericii, ci restaurarea unei
profunde, tradi"ionale, !i atât de necesare spiritualit "i moldovene!ti –
monahismul. Bucuria Bisericii nu o reprezint – acum la ceas aniversar –
calitatea !i num rul mare al construc"iilor mân stire!ti, ci zecile de mii de
cre!tini pelerini care î!i g sesc lini!tea, pacea !i resorturile suflete!ti
pentru a duce lupta vie"ii mai departe, sub privirile lui Dumnezeu, sub
omoforul Maicii Domnului !i în vecin tatea sfin"ilor, în fa"a sfintelor
icoane, sub epitrahilul duhovnicului !i în ambian"a unei naturi
transfigurate de rug ciune !i osteneal omeneasc . Pe lâng aceste daruri
duhovnice!ti, la Sih stria, la Neam", la Hadâmbu, la Petru Vod , la

biserica schitului C rbuna, biserica schitului Brani!te, biserica schitului Agapia Veche,
biserica schitului Cerebuc, biserica schitului Oneaga, paraclisul schitului Blaga etc.
31
La mân stirile Neam", Sih stria, V ratec, Alma!, Hadâmbu, Secu, Nechit etc.
32
Drumul de la mân stirea la schitul Sihla; drumul de la mân stirea Agapia la
schitul Agapia veche; drumul din loc. Pârcovaci la mân stirea Bal! – Hârl u !i altele.
33
Mân stirea Cet "uia – Ia!i; mân stirea Neam"; mân stirea Sfântul Ioan Iacob
Hozevitul – Neam";
34
Mân stirea Bal! – Hârl u; schitul Sihla; schitul Agapia; schitul Cerebuc;
schitul Ceahl u, schitul Cerebuc, schitul Agapia Veche, schitul Icoana, schitul Procov,
schitul Sihla !i altele.
35
Mân stirea Neam"; mân stirea Sfântul Ioan Iacob Hozevitul – Neam";
mân stirea Cet "uia – Ia!i;
36
La mân stirile Sih stria, Agapia, Micl u!eni.
37
La mân stirile Sih stria, R zboieni, Neam" (în curs de amenajare);
P.F. P#RINTE DANIEL - AL $ASELEA PATRIARH AL B.O.R. 21

Micl u!eni !i în alte multe a!ez minte mân stire!ti sute de pelerini g sesc
un ad post !i o mas cald .
Dar în toat aceast perioad , Pea Fericitul Daniel, s-a îngrijit !i de
zidirile interioare. A înnoit !i actualizat regulamentul vie"ii monahale,
adaptându-l, f r concesii, timpurilor în care tr im. A numit în noile
comunit "i stare"i !i stare"e, egumeni !i egumene – în m sura
posibilit "ilor – capabili s fac fa" procesului de recuperare a cinzeci de
ani de priva"iuni !i constrângeri. A convocat periodic sinaxe ale tuturor
întâist t torilor mân stirilor !i schiturilor din Eparhie, în care s-au
discutat problemele duhovnice!ti, disciplinare, economice etc., cu care se
confrunt monahismul în aceast perioad de criz social , moral !i
identitar la care s-a ad ugat o bine sim"it de c tre to"i criz economic .
O deosebit preocupare a fost buna preg tire duhovniceasc !i teologic a
vie"uitorilor din mân stiri. S-au reînfiin"at clasele pentru monahi de la
Seminarul teologic de la Mân stirea Neam" !i s-au înfiin"at noi clase
pentru monahii din partea estic a Eparhiei la Seminarul din Boto!ani. Iar
Facultatea de teologie din Ia!i, preg te!te anual un num r apreciabil de
monahi !i monahii. Pentru ghizii din mân stiri s-au organizat deasemenea
în mai multe rânduri cursuri de specialitate, încât pelerinii s poat primi
îndrum ri complete, istorice, culturale, duhovnice!ti.
Colec"ile muzeale, bibliotecile !i arhivele mân stire!ti s-au bucurat
deasemenea de o grij ocrotitoare din partea Întâist t torului Moldovei.
S-au reinventariat obiectele de patrimoniu, s-au luat m suri de îmbog "ire
a bibliotecilor existente !i de înfiin"are a altora în mân stirile redeschise,
s-a cerut cu insisten" ordonarea !i conservarea arhivei. Muzeul memorial
„Sfântul Paisie Velicicovschi” organizat în chiliile de la mân stirea
Neam", Muzeul memorial „Mitropolitul Visarion Puiu !i Mihail
Sadoveanu” organizat la schitul Vovidenia, reamenajarea !i îmbog "irea
patrimoniului muzeului mân stirii Sfin"ii Trei Ierarhi din Ia!i, sunt doar
câteva din realiz rile de pân acum38. Demersurile insistente pentru
recuperarea unor obiecte de patrimoniu, confiscate de vechiul regim sau
„împrumutate” !i niciodat restituite de diverse muzee din "ar au
reprezentat o alt preocupare de zi cu zi a Patriarhului Daniel.

38
Putem aminti aici !i amenajarea pentru pelerinaj a chiliei P rintelui Cleopa de
la mân stirea Sih stria; deasemenea Î.P.S. Daniel are ca proiect imediat, dup finalizarea
Catedralei Mitropolitane din Ia!i, organizarea unui Muzeu al Catedralei;
22 Lect.dr.Arhim. Varlaam Meticariu

În acela!i timp, cel dintâi dintre c lug rii Moldovei, Prea Fericitul
Daniel, a insistat permanent ca mân stirile s publice monografii
academice, documentate cu bogate informa"ii istorice, culturale !i
artistice, bro!uri !i pliante de popularizare pentru pelerini !i turi!ti, c r"i
po!tale.
Cu prilejul marilor jubilee ale unor mân stiri, Chiriarhul s-a str duit
s organizaze festivit "i de amploare, cu concursul Guvernului % rii !i cu
sprijinul unor mari organiza"ii interna"ionale, cum ar fi UNESCO.
Împlinirea a !ase sute de ani de la sfin"irea catedralei ctitorite de
Alexandru cel Bun la mân stirea Bistri"a, aniversarea a jum tate de secol
de la sfin"irea catedralei !tefaniene din mân stirea Neam", s rb torit în
prezen"a Sanctit "ii Sale Patriarhului Ecumenic Bartolomei I al
Constantinopolului !i a Pre!edintelui Românei, sau hramurile bisericilor
!i mân stirilor în l"ate de Sfântul $tefan cel Mare, s rb torite în 2004,
anul împlinirii a cinci sute de ani de la „mutarea la ve!nicele l ca!uri” ale
marelui „ctitor de loca!uri sfinte”, r mân momente de neuitat din istoria
spiritualit "ii monahale române!ti.
De!i par legate de trecut prin tradi"ie !i prin istoria lor bogat !i
fascinant , mân stirile sunt ancorate în via"a pastoral 39, misionar 40 !i
social 41 a Eparhiei. Mai ales prin reorganizarea unor mân stiri în mediul
urban42, monahismul s-a impus în peisajul spiritual al Moldovei, având un
impact pastoral !i misionar cu totul aparte asupra credincio!ilor,
contribuind esen"ial la p strarea !i sporirea credin"ei !i a evlaviei.
În foarte multe mân stiri, din îndemnul Chiriarhului nostru s-au
înfiin"at ateliere de pictur 43, broderie44, sculptur , croitorie45, în care

39
Foarte mul"i cre!tini prefer s se spovedeasc la preo"ii din mân stiri, s
participe la Sfânta Liturghie sau la Sfântul Maslu
40
Prin primirea turi!tilor, mai ales a celor de alte confesiuni, prin g zduirea
pelerinilor, prin disponibilitatea de a îndruma pe cei care cer sfat, etc.
41
Prin primirea str inilor, hr nirea !i ajutorarea s racilor (de exemplu, la
mân stirea Sih stria, zilnic servesc prânzul între patru !i cinci sute de persoane).
42
Mân stirile Golia, Sfin"ii Trei Ierarhi, Galata, Frumoasa !i Sfin"ii Atanasie !i
Chiril din Ia!i !i mân stirea Sfântului Nicolae Pop u"i din Boto!ani.
43
La mân stirile: Dur u, Sih stria, Micl u!eni, Galata, Podgoria – Copou,
Varatec, Agapia.
44
La mân stirile: Agapia, V ratec, Sfin"ii Atanasie !i Chiril – Ia!i, Galata.
45
La mân stirile: Agapia, Vorona, Galata;
P.F. P#RINTE DANIEL - AL $ASELEA PATRIARH AL B.O.R. 23

monahii pot îmbina în modul cel mai fericit dezideratul sufletesc care i-a
adus la mân stire: ora et labora.
Credincios dorin"elor testamentare ale ctitorilor, binef c torilor !i
ajut torilor Sfintelor mân stiri !i biserici, Înalt Prea Sfin"itul Mitropolit
Daniel, prin sectorul de specialitate, a f cut toate demersurile posibile, ca
darurile !i bunurile câ!tigate cu osteneal !i trud mult !i oferite sfintelor
altare cu credin" mare !i cu n dejdea dobândirii mântuirii sufletelor, de
voievozi, boieri, c pitani de o!ti !i genera"ii întregi de cre!tini, s se
întoarc acolo unde au fost afierosite. Prin aceasta nu s-a urm rit doar
restabilirea drept "ii !i a adev rului – ele însele valori evanghelice
fundamentale – ci !i vindecarea duhovniceasc a p catului sacrilegiului,
s vâr!it prin r pirea unor daruri închinate Bisericii lui Hristos.
O grij permanent poart Arhip storul nostru tezaurului istoric !i
artistic aflat în patrimoniul Eparhiei noastre. Au continuat !i s-au deschi
noi !antiere de restaurare !i consolidare a unor monumente, a fost
organizat în cadrul Facult "ii de Teologie din Ia!i începând cu anul
universitar 1993-1994 o sec"ie de Teologie Ortodox - Patrimoniu cultural
cu trei direc"ii de specializare: restaurare icoan , restaurare carte, pictur
ecesial bizantin , iar la Seminariile teologice de la Ia!i, mân stirea
Neam" !i Boto!ani, au fost înfiin"ate clase cu specializare Patrimoniu
cultural, toate cu scopul de a preg tii viitorii restauratori, conservatori !i
arti!ti plastici. Tot pentru acest scop a fost inaugurat Centrul de
conservare !i Restaurare «Resurrectio» !i a fost înfiin"at Centrul de
Cercet ri T.A.B.O.R. Amintim deasemenea amplele lucr ri de restaurare
de la Mân stirea Agapia, înnoirea întregului ansamblu de la Mân stirea
Neam" !i restaurarea picturii bisericii lui $tefan cel Mare cu prilejul
împlinirii a 500 de ani de la sfin"ire, pictarea vechii catedrale mitroplitane
Sf. Gheorghe din Ia!i, consolidarea Palatului mitropolitan, pictarea
paraclisului din Re!edin"a mitropolitan , Palatul Sturdza (Cl direa
Facult "ii de Teologie) !i capela «Sf. Arhangheli Mihail !i Gavriil» din
interior, Castelul Micl u!eni etc.
Silit în perioada întunecat a regimului totalitar s se limiteze doar
la via"a liturgic , Biserica a trebuit s întrerup îndelungata !i bogata
activitate filantropic !i social organizat , continuând îns , în mod
discret dar eficient, s ajute nenum ra"i oameni afla"i în nevoi.
Parastasele, mesele comune din duminici !i s rb tori, agapele prilejuite de
24 Lect.dr.Arhim. Varlaam Meticariu

hramurile de la parohii !i de la mân stiri, ajutoarele primite de orfanii !i


v duvele de r zboi, g zduirea sau sprijinirea cu bani !i alimente ale
partizanilor retra!i pentru rezisten" în mun"i, sus"inerea familiilor celor
întemni"a"i în „deceniile ma!inilor negre”, ale bolnavilor neajutora"i, ale
celor sc p ta"i din pricina sl biciunilor omene!ti, de c tre monahi sau
preo"i, de c tre credincio!ii a c ror sesnibilitate a fost cultivat permanent
de Biseric , sunt m rturii evidente în acest sens.
Dup 1989, Biserica a început o reorganizare sistematic a misiunii
sale sociale. Realit "ile dramatice din orfelinate, din casele de b trâni, din
închisori, din cartierele mizere de la periferie, din satele abandonate în
întuneric, bine ascunse de „orânduirea cea mai înaintat din lume” a
mobilizat Biserica la redescoperirea slujirii filantropice.
De!i confruntat cu aceea!i s r cie cu care a trebuit s se lupte
întreaga societate româneasc , Arhiepiscopia Ia!ilor a reu!it în cei 17 ani
de vrednic arhip storire a Înalt Prea Sfin"itului Mitropolit Daniel s
realizeze !i în acest domeniu lucruri remarcabile.
Punând la inim cuvintele Sfântului Ioan Gur de Aur care spune c
multe sunt cele ce caracterizeaz! cre tinismul, dar mai mult i mai
puternic decât toate dragostea fa"! de semeni46, Mitropolitul Daniel a
acordat o aten"ie prioritar dezvolt rii !i difersific rii activit "ilor
filantropice !i sociale ale Eparhiei.
Mai întâi de toate, a organizat (începând cu anul !colar 1993-1994)
dou !coli postliceale teologico-sanitare ($coala postliceal teologico-
sanitar „Cuvioasa Parascheva” din Ia!i47 !i $coala postliceal „Sfânta
Teodora de la Sihla” din Piatra Neam") iar în cadrul Facult "ii de Teologie
din Ia!i (începând cu anul universitar 1991-1992) o sec"ie de Teologie-
Asisten" social , institu"ii de înv " mânt care au scos deja mai multe
promo"ii de asisten"i medicali !i asisten"i sociali care lucreaz în slujba
celor care au nevoie de ajutor.

46
Omilia 33 la Epistola c!tre Evrei, P.G., LXIII, 634.
47
Lucr!rile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Sumarul edin"ei de
lucru din 12-14 ianuarie 1994. Temei nr. 229/1994 - Adresa Arhiepiscopiei Ia ilor nr.
5321/1993 cu propunerea de înfiin"area a #colii postliceale teologice-sanitare, cu 5
clase de profil, în municipiul Ia i i a unor gr!dini"e cu orar prelungit, sub patronajul
spiritual al Arhiepiscopiei Ia ilor în ora ele: Ia i, Boto ani, Pa cani, Hârl!u, Târgu
Neam" i Piatra Neam", în „Biserica Ortodox Român ”, anul CXII, 1992, nr. 1-6, p.
257-258.
P.F. P#RINTE DANIEL - AL $ASELEA PATRIARH AL B.O.R. 25

S-au înfiin"at pe lâng Centrul Eparhial !i Protopopiate Birourile de


Asisten" Social . Arhiepiscopia noastr are cel mai mare num r de preo"i
de caritate, angaja"i în activitatea spitalelor, unit "ilor militare,
penitenciarelor, centrelor de plasament, centrelor pentru minori, !colilor
speciale, c minelor de b trâni. În aproape toate aceste centre au fost
organizate spa"ii de cult dotate cu toate cele necesare desf !ur rii unei
activit "i liturgice fire!ti (14 biserici din care 6 în construc"ie, 19 capele,
14 cabinete pentru asisten" religioas !i alte spa"ii improvizate).
Tot la ini"iativa !i cu binecuvântarea Chiriarhului nostru, au fost
înfiin"ate unele asocia"ii cre!tine care, sub patronajul !i cu ajutorul
Bisericii, s contribuie la alinarea suferin"elor !i la atenuarea unor grave
probleme sociale. În 1996, a luat na!tere Asocia"ia «Familia Nostra» sub
pre!eden"ia de onoare a Mitropolitului Moldovei, care a realizat ca prim
proiect, Centrul pentru primirea copiilor Str zii «Sfântul Andrei» din Ia!i,
centru sprijinit prin implicarea direct a Ierarhului de parteneri din mai
multe " ri europene: Germania, Fran"a, Anglia, Norvegia, Italia. În 1999,
tot sub patronajul Mitropoliei a fost înfiin"at Asocia"ia «Rena!terea
Speran"ei», cu scopul de a veni în ajutorul copiilor cu necesit "i speciale
precum !i a familiilor acestora, organizând în acest sens un Centru de zi
pentru copiii cu Sindrom Down din ora!ul !i jude"ul Ia!i. În acela!i an s-a
înfiin"at o nou asocia"ie, «Samarineanul milostiv», care î!i propune s
ofere cazare !i hran persoanelor f r ad post, bolnave de tuberculoz , în
sprijinul acestora amenajându-se C minul «Sfântul Nicolae» din Gol e!ti,
Ia!i.
În august 2002 s-a înfiin"at Funda"ia Solidaritate i Speran"!, având
ca asociat unic Mitropolia Moldovei !i Bucovinei, cu scopul de a
desf !ura activit "i în domeniul asisten"ei sociale, filantropiei, culturii.
Având în func"iune Cantina social „Sfântul Sava” !i Centrul de
consiliere !i reabilitare a persoanelor dependente de alcool !i droguri
„Sfântul Nicolae” !i în preg tire Centrul de zi „Sfânta Marina” !i
Gr dini"a „Buna Vestire”, funda"ia a desf !urat deja un num r important
de proiecte de care au beneficiat sute de persoane, tineri !i b trâni.
Subliniind în mai multe rânduri c «bolnavul prin care Hristos se
ascunde în semenul nostru este pentru noi o ans!, nu numai o
dificultate», ÎPrea Fericitul P rinte Patriarh Daniel a folosit aceast !ans ,
organizând o admirabil oper medical-filantropic . Aceast lucrare a
26 Lect.dr.Arhim. Varlaam Meticariu

debutat prin organizarea la Centrul Eparhial a Cabinetului Stomatologic


«Sfântul Pantelimon», sfin"it la 15 octombrie 1993, debut urmat de
înfiin"area altor trei cabinete: «Sfântul Pantelimon» din Dorohoi, sfin"it la
14 februarie 1999, «Sfânta Teodora de la Sihla» din Mân stirea Sih stria,
inaugurat la 4 decembrie 1999 !i cabinetul de la mân stirea R zboieni. A
fost modernizat cabinetul stomatologic existent deja la Seminarul
Teologic de la Mân stirea Neam", iar la Seminarul Teologic «Sf. Mare
Mc. Gheorghe» din Boto!ani a fost organizat un cabinet stomatologic
nou. Opera medical a Bisericii s-a îmbog "it !i diversificat prin
inaugurarea la 13 octombrie 1998 a Dispensarului policlinic «Sfin"ii
Apostol Petru !i Pavel» de la Centrul Eparhial, ce cuprinde toate
specialit "ile medicale, în care lucreaz medici cu experien" !i prestigiu.
Din decembrie 1999, la mân stirea Sih stria func"ioneaz Cabinetul de
medicin General «Sf. Teodora de la Sihla», cel de la mân stirea Agapia
!i un att cabinet la Seminarul «Sf. Gheorghe» din Boto!ani. Tot la
Boto!ani, cu sprijinul Societ "ii mixte de binefacere «Mun"ii Metaliferi
(Germania) – Cuvioasa Parascheva (Boto!ani)», s-a înfiin"at o modern
sec"ie de fizioterapie în cadrul Spitalului de copii. Dar cea mai mare
realizarea în acest domeniu, o constituie organizarea - începând cu
prim vara anului 1999 – a Centrului de Diagnostic !i Tratament
«Providen"a», aflat acum, dup eforturi uria!e, în faza ultim a finisajelor.
O contribu"ie important aduce în domeniul filantropiei medicale
Asocia"ia Medicilor !i Farmaci!tilor Ortodoc!i din România (AMFOR),
constituit la ini"iativa Patriarhului Daniel în S pt mâna Patimilor a
anului 1994. Prin aceast asocia"ie Mitropolia Moldovei !i Bucovinei a
oferit unor institu"ii medicale din Ia!i, caselor de copii sau direct
pacien"ilor, medicamente în valoare de miliarde de lei, precum !i aparate
medicale !i obiecte utile, de la automobil (Leag nul de copii Ia!i) pân la
aparate de radiologie, paturi, diferite ustensile medicale !i materiale
consumabile. ASCOR a înfiin"at !i un cabinet de Reumatologie în
Policlinica Balnear Nicolina.
Au fost organizate la unele protopopiate !i parohii cantine sociale
pentru s rmani48. În 1993, în colaborare cu asocia"ia francez «Pain et

48
De exemplu, cantina „Sf. Sava” a Funda"iei „Solidaritate !i Speran" ” din Ia!i,
cantina de la parohia Sfântul Ilie din Boto!ani, cantina de la parohia Sf. Gheorghe din
acela!i ora!, cantina „Sf. Teodora de la Sihla” din Humule!ti – Neam", cantina „Sf. Ilie”
P.F. P#RINTE DANIEL - AL $ASELEA PATRIARH AL B.O.R. 27

Partage» din Marsilia !i asocia"ia na"ional francez «Equilibre» sau


înfiin"at mai multe brut rii49 care au oferit pâine unui num r mare de
nevoia!i !i unor institu"ii de ocrotire social .
De fiecare dat , pe agenda de lucru al !edin"elor permanen"ei
eparhiale cu participarea protopopilor, organizate la începutul Postului
Mare sau a celui al Na!terii Domnului, printre problemele cele mai
stringente abordate, s-a aflat întotdeauna organizarea programelor
filantropice !i sociale dinaintea Sfintelor Pa!ti !i a Cr ciunului.
Rapoartele sintetice prezentate de Protopopiate, a ar tat o activitate
sus"inut , în ciuda greut "ilor financiare, de la an la an mai bogat .
Au fost sprijinite, la nivelul diferitelor unit "i ale Arhiepiscopiei
(protopopiate, parohii, mân stiri), familii lovite de diferite n prasne
(incendii, decese nea!teptate, pierderea animalelor pentru hran sau a
celor pentru munc , m suri nemiloase ale creditorilor, etc.).
Prin pastoralele trimise la marile s rb tori, prin cuvânt rile de la
marile hramuri mân stire!ti sau cele rostite la diferite sfin"iri de biserici,
preo"ii !i mul"imile de Patriarhul Mitropolitul Daniel, s cultive virtutea
iubirii de oameni, a ajutor rii fr "e!ti, ca r spuns la ajutorul !i iubirea
negr it a lui Dumnezeu pentru lume.

1 iulie 1990-4 mai 2008. Aproape 18 ani! Din perspectiva celor


!aptesprezece secole de cre!tinism între Carpa"i !i Prut !i a celor !ase
veacuri de existen" roditoare !i neîntrerupt a Mitropoliiei Moldovei, este
o perioad scurt ! Dar din perspectiva împlinirilor, este o etap f r
precedend, deoarece Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Arhiereul cel
ve!nic, Mirele !i Capul Bisericii, în negr ita-i purtare de grij , a chemat în
fruntea Bisericii Sale din Moldova, un ierarh împodobit cu toate darurile
necesare recuper rii într-o perioad scurt , a timpului r pit, a !anselor

din Târgu Neam", cantina de la parohia „Sf. Haralambie” din Ia!i, cantina „Sf. Lucia”
din Dorohoi, cantina de la parohia „Sf. Gheorghe” din Hârl u, cantina social „Sf. Trei
Ierarhi” din Piatra Neam", cantina social „Sf. Nicolae” din Roznov;
49
Brut ria „Sf. Ana” de la Protopopiatul I Ia!i, brut ria „Sf. Dumitru” din
Pa!cani, brut ria „Sfânta Teodora de la Sihla” de la Humule!ti - Târgu Neam", brut ria
„Sf. Ioan Cassian” din Protopopiatul Dorohoi , brut ria „Sfin"ii Împ ra"i Constantin !i
Elena” de la Darabani;
28 Lect.dr.Arhim. Varlaam Meticariu

furate !i a viselor risipite de co!marul lungei nop"i a ateismului comunist,


ierarh pe umerii c ruia tot El a a!ezat de curând povara r spunderii de
întreaga Biseric a României.
Analiza operei teologice, a contribu"iei la promovarea interna"ional
a Ortodoxiei !i spiritualit "ii na"ionale, la înt rirea !i sporirea credin"ei !i a
evlaviei, la unitatea !i afirmarea diasporei române!ti, necesit timp !i
pricepere !i cu siguran" se vor g si min"i capabile s o fac în viitor. Ele
au fost în parte recunoscute !i apreciate de institu"ii prestigioase din "ar !i
din lume, Prea Fericitul P rinte Daniil fiind ales membru titular al
Academiei de !tiin"e religioase din Bruxelles50, doctor honoris causa al
Universit "ii Sacred Heart, Fairfield, Conecticut-SUA51 !i al Universit "ii
de Arte „George Enescu” din Ia!i52, laureat al premiului „Emmanuel
Heufelder”53, al premiul ecumenic al Institutului Ecumenic „Sfântul
Nicolae” din Bari-Italia54, !i al premiului Pro Humanitate decernat de
Funda"ia European pentru Cultur „Pro Europa”55. Statul român i-a

50
Diac. C t lin Urs rescu, Î.P.S. Daniel – membru titular al Academiei
Interna"ionale de #tiin"e Religioase (AISR) – Bruxelles, în „Candela Moldovei”, anul X,
2001, nr. 7-8, p. 18 (1 septembrie 2000).
51
Pr. Lect. Dr. Dan Sandu, Consemn!ri, în „Analele $tiin"ifice ale Universit "ii
«Al. I. Cuza» din Ia!i, (serie nou )”, Teologie, tom. VIII, 2003, p. 451-453 (6 octombrie
2003 – decernarea titlului de Doctor Honoris Causa de c tre Universitatea Sacred Heart,
Fairfield, Conecticut – SUA, Mitropolotului Daniel Ciobotea). Idem, Eveniment
academic la Ia i: I.P.S. Daniel, Doctor Honoris Causa al Universit!"ii „Sacred Heart”,
Statele Unite ale Americii, în „Candela Moldovei”, anul XII, 2003, nr. 10, p. 6-7.
52
14 ianuarie 2007.
53
Participant, O încurajare pentru apropierea dintre Biserici, în „Candela
Moldovei”, anul VII, 1998, nr. 6, p. 4 (Sâmb t , 30 mai 1998, în basilica m n stirii
benedictine din Niederaltaich – Germania, a fost acordat premiul „Emmanuel Heufelder”
Mitropolitului Daniel al Moldovei !i Bucovinei !i Episcopului romano-catolic Petru
Gherghel de Ia!i).
54
Participant, Înalt Prea Sfin"itul Mitropolit Daniel a primit Premiul Ecumenic
al Institutului „Sfântul Nicolae” din Bari, Italia, în „Candela Moldovei”, anul XI, 2002,
nr. 1-2 (ianuarie-februarie), p. 2 (26 ianuarie 2002, la Institutul de Teologie Ecumenic
Patristic !i Greco-Bizantin din Bari).
55
Maria Ana Vârtel, I.P.S. Daniel, premiat de c!tre Funda"ia „Pro Europa”, în
„Vestitorul Ortodoxiei”, anul XIV, nr. 292-293, 15 iunie 2002, p. 13 (La 11 mai, la
palatul preziden"ial Bellevue din Berlin, în prezen"a pre!edintelui Germaniei Johannes
Rau).
P.F. P#RINTE DANIEL - AL $ASELEA PATRIARH AL B.O.R. 29

acordat Ordinul Serviciul Credincios în rang de Mare Cruce56 !i ordinul


Na"ional Steaua României în Grad de Mare Cruce57.
Rândurile de mai sus amintesc doar o parte din realiz rile acestor
ani, realiz ri care pot fi întâlnite la tot pasul în întreaga Eparhie, !i care
dovedesc o statornic urm rire a programului de zidire duhovniceasc !i
de prop !ire patrimonial pe care !i l-a propus Prea Fericitul P rinte
Patriarh Daniel la începutul ostenelilor sale chiriarhale.
Rememorarea aceasta se dore!te a fi pe de o parte, un semn de
pre"uire a Întâist t torului Bisericii noastre, care, preluând destinele
Eparhiei noastre acum aproape 18 ani, a f cut din ea „o stupin a
Sfântului Duh”, iar pe de alt parte, expresia convingerii noastre, a
profesorilor de la Facultatea de Teologie „Dumitru St niloae” din Ia!i –
ctitoria de suflet a Prea Fericirii Sale, c patriarhatul Prea Fericitului
P rinte Daniel va fi unul de excep"ie, încununat de ajutorul nem surat !i
binecuvântarea deplin a Prea Sfintei Treimi.

56
Acordat de Pre!edintele Emil Constantinescu, Palatul Cotroceni, 2000.
57
Acordat de Pre!edintele Traian B sescu, Palatul Cotroceni, 30 septembrie
2007.
Vrednicul de pomenire Patriarhul Teoctist –
preocup ri istorice
Conf.dr.pr. Ion Vicovan

În anului mânturii 2007 Biserica Ortodox Român a tr it


evenimente istorice majore. Pe de o parte, a suferit o grea pierdere prin
mutarea la via!a ve"nic a celui de-al cincilea patriarh, vrednicul de
pomenire p rintele Teoctist Ar pa"u, cel care a p storit Biserica lui
Hristos din România vreme de dou decenii neîmplinite, iar pe de alta, a
fost ales cel de-al "aselea patriarh al României, p rintele patriarh Daniel
Ciobotea.
Folosind sintagma „o grea pierdere”, în cazul patriarhului Teoctist,
avem în vedere o form de exprimare curent , omeneasc , pentru c din
perspectiv teologic pierderea unei persoane pentru via!a p mânteasc
reprezint un câ"tig pentru via!a cereasc . #i aceasta cu atât mai mult, cu
cât respectiva persoan a avut o aleas via! cre"tin , cum a fost "i
vrednicul de pomenire, patriarhul Teoctist.
Despre via!a "i slujirea p rintelui patriarh Teoctist s-a vorbit "i s-a
scris mult. Mult "i frumos. S-a vorbit "i s-a scris mult "i frumos pentru c
via!a sa a fost lung "i bogat .
#i rândurile ce urmeaz se doresc a fi un semn de omagiu fa! de cel
care slujit Biserica, în diferite ascult ri, peste cincizeci"icinci de ani ca
arhiereu "i aproape optzeci de ani în diferite alte slujiri (simplu frate de
m n stire, ierodiacon, ieromonah, exarh al m n stirilor "i vicar al
Arhiepiscopiei Ia"ilor), dac avem în vedere vârsta fraged la care a intrat
în mân stire, aproape treisprezece ani.
Ele abordeaz un aspect nou, care nici tangen!ial nu a fost atins de
tot scrisul ce i-a fost dedicat, anume preocup rile sale istorice.
Obiectiv vorbind, patriarhul Teoctist a f cut istorie în sensul propriu
al cuvântului. Iar modalit !ile prin care el a f cut istorie sunt multiple: a
fost cel mai longeviv patriarh pe care l-a avut Biserica Ortodox Român
(aproape 93 de ani, spre deosebire de patriarhii preceden!i: Miron Cristea-
71 de ani, Nicodim Munteanu-84 de ani, Justinian-76 de ani "i Justin-de
76); a avut cea mai lung slujire arhiereasc , respectiv 57 de ani; a avut
cea mai mare durat de via! monahal , aproape 80 de ani. De asemenea,
32 Conf.dr.pr. Ion Vicovan

patriarhul Teoctist, gra!ie vârstei „patriarhale” a tr it "i a cunoscut mai


multe regimuri politice, începând cu perioada anterioar instal rii
comunismului, apoi toat perioada comunist "i o bun parte din cea
postdecembrist .
În timpul arhip storiei sale, Biserica noastr a atins înalte culmi în
toate laturile ei de activitate: pastoral-misionar (înfiin!area multor parohii,
crearea de noi protopopiate "i noi eparhii – în !ar "i în afara grani!elor ei
–, reintroducerea Religiei ca obiect de studiu în "colile de stat, înfiin!area
posturilor de preo!i misionari în spitale, armat "i penitenciare ".a.),
cultural (reînfiin!area/ înfiin!area "colilor de teologie-seminare "i facult !i,
cele din urm cu mai multe specializ ri- integrate în sistemul na!ional de
educa!ie-, înfiin!area de noi edituri "i tipografii unde au fost date la
lumin o multitudine de c r!i cu con!inut teologic, "i nu numai,
inaugurarea, în premier , a mai multor posturi de radio biserice"ti, apari!ia
multor ziare, buletine oficiale, reviste, albume etc. ale parohiilor,
protopopiatelor "i eparhiilor etc.), social-caritative (crearea de sectoare
sociale noi la nivel de eparhii "i protopopiate, ridicarea a numeroase
a"ez minte cu scop filantropic ".a.m.d.). La acestea se adaug
reînfiin!area/înfiin!area de a"ez minte monahale "i „norul” de binepl cu!i
ai Bisericii noastre trecu!i în ceata sfin!ilor "i multe altele.
Îns vrednicul de pomenire patriarhul Teoctist a f cut "i un alt fel de
istorie, una subiectiv , prin aceea c a vorbit "i a scris despre teme cu
caracter istoric, dup cum a ini!iat, a dat binecuvântare "i, de cele mai
multe ori, a alc tuit "i prefe!ele multor opere cu un astfel de con!inut.
Cum afirmam mai sus, în studiul de fa! vom enumera lucr rile "i
cuvânt rile cu tematic istoric pe care le-a semnat sau rostit patriarhul
Teoctist de-a lungul slujirii sale arhiere"ti, din care vom extrage apoi
ideile mai importante.
Evident, în întreprinderea de fa! nu includem "i cuvânt rile de
alegere sau instalare în eparhiile pe care le-a p storit, care au avut accente
de natur istoric , dup cum nici toate prefe!ele la lucr rile cu tematic
istoric 1.

1
Este vorba despre urm toarele prefe!e: Perle de art bisericeasc în !ara de
Susu, cuvânt înainte la monografia „Monumente istorice din jude!ul Suceava”, Ed.
Centrului mitropolitan Ia"i, 1988, p. 355-361; Catedrala mitropolitan din Suceava,
cuvânt înainte la monografia „Vechea Catedral mitropolitan din Suceava-Biserica Sf.
VREDNICUL DE POMENIRE PATRIARHUL TEOCTIST 33

Înainte de toate amintim de lucrarea sa istoric , de referin! din


istoria Bisericii din Moldova, dedicat marelui, luminatului "i iubitor de
Biseric "i da $ar mitropolit Iacob Putneanul.
Intitulat În slujba ortodoxiei române"ti, a n zuin#elor de unitate
na#ional "i de afirmare a culturii române: Mitropolitul Iacob
Putneanul2, M-rea Neam!, 1978, lucrarea, cu un num r de 124 pagini, are
un num r de 10 capitole. Celor din urm se adaug un num r de 11 anexe
(ele con!in hot rârea sinodului !inut la Ia"i în 1752 „contra numirii
str inilor în Ierarhia Bisericii din Moldova”, prefe!ele unor c r!i ap rute
în timpul p storirii sale, precum "i unele îndemnuri sau cuvânt ri ale
marelui ierarh moldovean) "i un rezumat în limbile francez , englez "i
german .
Dup obi"nuita introducere, intitulat în loc de introducere, în care
subliniaz ideea central c secolul al XVIII-lea „cu toate realiz rile lui în
cultur nu se pot compara cu str lucitele înf ptuiri ale celui care l-a
precedat "i ale celui pe care l-a urmat, nu ne mai apare ca epoc de
cumplit decaden! a"a cum l-au considerat istoricii trecutului, în frunte
cu Nicolae Iorga”3, autorul, citându-l pe acela"i mare istoric, face anumite
nuan! ri mai ales cu privire la operele literare ale acestui secol, precizând
c „niciodat nu s-a scris cu nuan!e mai multe "i mai fine, cu o m iastr

Ioan cel Nou”, Ed. M.M.S., Ia"i, 1980, p. 361-364; S la" de virtute "i art , cuvânt
înainte la monografia „M n stirea Agapia”, Ed. M.M.S., 1986, p. 364-367; Vatr de
evlavie "i sim#ire româneasc , cuvânt înainte la „Monografia M n stirii V ratec”, Ed.
M.M.S. 1987, p. 367-372; Pe firul istoriei noastre, cuvânt înainte la „Monografia
M n stirii Secu”, Ed. M.M.S., 1988, p. 372-377; Comori inestimabile ale patrimoniului
nostrum na#ional, cuvânt înainte la vol. „Monumente istorice din jude!ul Ia"i”, Ed.
M.M.S., 1988, p. 377-383; Pe plaiuri înmiresmate de istorie ale #inutului Neam#, cuvânt
înainte la monografia „Biserici "i m n stiri din jud. Neam!”, Ed. M.M.S., 1989, p. 383-
386.
2
Aceluia"i mitropolit, vl dica Teoctist îi mai dedic "i un scurt "i concentrat
studiu, „Mitropolitul Iacob Putneanul”, în vol. VI, din Pe treptele slujirii cre"tine,
Bucure"ti, 1992, p. 114-121.
3
Ovidiu Papadima, Ipostaze ale iluminismului românesc, Ed. Minerva, Bucure"ti,
1975, p. 63 la Teoctist, Mitropolitul Moldovei "i Sucevei, În slujba ortodoxiei române"ti,
a n zuin#elor de unitate na#ional "i de afirmare a culturii române: Mitropolitul Iacob
Putneanul, M-rea Neam!, 1978, p. 3.
34 Conf.dr.pr. Ion Vicovan

alegere a cuvintelor, cu o mai me"te"ugit ml diere a frazei decât atunci,


în secolul al XVIII-lea”4.
Mitropolitul Iacob Putneanul, afirm autorul, „are meritul de a fi
în!eles, afirmat "i sprijinit ideile "i n zuin!ele epocii în care a tr it”, fiind
un înfl c rat promotor al ridic rii oamenilor prin înv ! tur ”5. În primul
capitol, La vatra de închinare str mo"easc , autorul prezint reperele
biografice ale luminatului ierarh moldovean, atât cât se cunosc ele,
începând cu data "i locul na"terii, p rin!ii, „intrarea în m n stire”,
hirotonia sa întru ieromonah, a"ezarea în demnitatea de egumen al Putnei
la o „vârst destul de tân r ”, precum "i „chemarea sa în cel de al patrulea
scaun vl dicesc al $ rii Moldovei, ca episcop de R d u!i”6.
În cel de-al doilea capitol, Pe treptele vredniciilor ierarhice, sunt
men!ionate realiz rile sale ca episcop: activitatea tipografic (tip rirea
Liturghierului), organizarea unei "coli slavone"ti, grece"ti "i române"ti la
sediul episcopal, „supraveghind în acela"i timp "i "coala de la M n stirea
Putna”. Tot aici aminte"te "i de alegerea sa în scaunul de mitropolit la
Ia"i, întrucât a fost g sit „vrednic "i iscusit ca om cucernic, blagocestiv "i
cinstit "i cu svin!ire încuviin!at”7.
Capitolul al treilea, cel mai mare, Con"tiin#a vie a slujirii unit #ii de
credin# "i de neam prin tip rirea c r#ilor "i prin avântul gândirii,
trateaz lucrarea complex a mitropolitului Iacob: tipografic („dând la
iveal ” numeroase c r!i de slujb : Liturghierul, Psaltirea, Molitfelnicul,
Penticostarul, Antologhionul etc., dar "i „alte pre!ioase c r!i de teologie
sau moral cre"tin , chiar din primii s i ani de arhip storie la Ia"i”:
„Sinopsis, adic adunarea celor "apte laude "i canoane trebuincioase în
taina duhovniciei” ".a., toate înso!ite de „l muritoare "i frumoase
predoslovii”, „prin aceasta, el arat , c mergând pe urmele înainta"ilor s i
Anastasie Crimca, Varlaam, Dosoftei "i a altora, continua consolidarea
introducerii limbii române în cult, cum dealtfel se proceda "i în celelalte
centre biserice"ti de cultur româneasc ”), leg turile cu românii din
Maramure" "i Transilvania (sfin!irea de Antimise "i de biserici,

4
Nicolae Iorga, Istoria literaturii române în secolul al XVIII-lea (1688-1821),
vol. II, 1969, p. 411 la Teoctist, op. cit., p. 4.
5
Ibidem, p. 4-5.
6
Ibidem, p. 7-10.
7
Ibidem, p. 11-13.
VREDNICUL DE POMENIRE PATRIARHUL TEOCTIST 35

hirotonirea episcopilor pentru Maramure i „sporirea” de preo!i


ortodoc i, formarea de monahi la m"n"stirile din Moldova, în special la
Putna etc.) i s"direa în inimile p"stori!ilor s"i a dragostei fa!" de carte8.
Capitolul al patrulea, Râvn pentru r spândirea !i binefacerea
c r"ii pe în"elesul poporului, subliniaz" ideea c" toate c"r!ile de slujb" din
acest secol „sunt h"r"zite i unui scop didactic, folosindu-se în colile de
preg"tire a viitorilor preo!i i chiar în celelalte coli”9.
Al cincilea capitol, Leg tura de inim , de gând !i de slujire a
neamului, abordeaz" leg"tura strâns" cu înainta ii s"i alc"tuind astfel
„Primul Pomelnic al ferici!ilor i pururea pomeni!ilor ctitori ai Sfintei
Mitropolii a #"rii Moldovei i pentru Prea Sfin!ii r"posa!i mitropoli!i care
au p"storit aceast" de Dumnezeu p"zit" #ar" cre tineasc"”. În aceea i
idee, mitropolitul Iacob alc"tuie te „Cuvânt c"tre Preasfin!i!ii Mitropoli!i,
carii cu alegerea Sfântului Duh vor fi în urma noastr"”, îndemnând pe
urma ii s"i „s" nu uite nici s" gre easc" vreuna din cele ce am a ezat mai
sus dup" porunca canoanelor bine am rânduit”. Mitropolitul Iacob
fundamenteaz" aceast" tradi!ie prin invocarea temeiurilor biblice ale
pomenirii la Sf. Liturghie10.
În al aselea capitol, Limba român , arm de cultur pentru
închegarea comunit "ii poporului român !i în l"area lui prin lumina
c r"ii spre libertate !i independen" , autorul subliniaz" „str"daniile”
depuse de marele mitropolit al Moldovei atât „pentru continuarea
avântului tip"riturilor din centrele tipografice cunoscute dinainte, cât i pe
t"râmul culturii în general prin numeroase opere date la lumin"”11.
Autorul subliniaz", de asemenea, c" mitropolitul Iacob face parte din
galeria personalit"!ilor care au avut o importan!" aparte în istoria culturii
române ti: „istoria mai larg" a culturii noastre nu poate face abstrac!ie de
câteva figuri al c"ror ir îl începe la mijlocul secolului al XVIII-lea,
Mitropolitul Iacob Putneanul”12. Mai departe, în aceea i idee, citându-l pe
marele filolog Alexandru Piru, mitropolitul Teoctist adaug": „prin
traducerea unor c"r!i de natur" religioas", dep" ind sfera serviciului

8
Ibidem, p. 14-29.
9
Ibidem, p. 30-32.
10
Ibidem, p. 33-40.
11
Ibidem, p. 39.
12
Ibidem.
36 Conf.dr.pr. Ion Vicovan

liturgic, ca i prin transpunerea în române te a unor scrieri laice de mare


circula!ie, clericii au contribuit atât la satisfacerea nevoilor spirituale
minime ale cititorilor, cât i la perfec!ionarea mijloacelor de exprimare a
gândurilor în limba na!ional", netezând drumul creatorilor de mai
târziu”13. Tot în acest capitol, autorul aminte te i de reorganizarea
înv"!"mântului care a avut loc sub p"storia mitropolitului Iacob, mai cu
seam" dup" retragerea sa din scaunul mitropolitan, când a deschis
Academia duhovniceasc , precum i de tip"rirea Bucvarului. Cea din
urm" a fost dat" la iveal", urmare a constat"rii lipsei acute de carte, „de
hran"”, ceea ce i-a produs nu numai mare triste!e, ci i „boal" inimii”14.
În al aptelea capitol, Ap r tor al „Pravilei Sfinte” !i al
„Obiceiului # rii”, autorul subliniaz", mai întâi, ac!iunile sale de a
„st"vili influen!a grecizant" a domnilor fanario!i, care c"utau s" o exercite
asupra vie!ii i culturii în Moldova”, concretizate prin convocarea i
prezidarea soborului bisericesc de la 1 ianuarie 175215, care, între altele, a
stabilit: „hot"râm i leg"m ca fie te când atât în vremile cele ce vom tr"i
noi, cât i în cele viitoare a urma ilor no tri, ca nicidecum obiceiul !"rii i
a sfintelor scaune a eparhiilor !"rii, alt"dat" s" nu se mai calce, nici s" se
str"mute, ci oricând va avea trebuin!" !ara de p"stori la vreo eparhie s"
urmeze obiceiul !"rii; i din p"mânteni s" se aleag" mitropolit sau
episcopi”16. În acela i capitol, autorul mai aminte te de hot"rârea pe care
a luat-o mitropolitul Iacob cu privire la egumenul M"n"stirii Putna c"ruia,
în 1757, îi „d" dreptul s" poarte bederni!", cruce, mitr" i cârj" precum se
cuvine celui ce st" în fruntea unei astfel de m"n"stiri, ce din început s-a
cinstit a se numi, cea mai întâi, cap tuturor m"n"stirilor p"mântului
Moldovei, singur" de sine st"pânitoare, nic"ieri supus"”17.
Al optulea capitol este intitulat Sprijinitor neînfricat al luptei
" r nimii pentru libertate, dreptate !i o via" mai bun . În acest capitol
autorul men!ioneaz" ac!iunile întreprinse de arhiereul Iacob în ap"rarea
!"ranilor: participarea la 1 iunie 1759, al"turi de ceilal!i episcopi ai !"rii, la

13
Alexandru Piru, Literatura român veche, Editura pentru literatur", Bucure ti,
1961, p. 521, la Teoctist, Mitropolitul Moldovei i Sucevei, op. cit.
14
Ibidem, p. 43.
15
Ibidem, p. 46.
16
Ibidem, p. 47.
17
Ibidem, p. 50.
VREDNICUL DE POMENIRE PATRIARHUL TEOCTIST 37

adunarea de la Trei Ierarhi, „cerând în acela i glas desfiin!area


veciniei”18; desfiin!area v"c"ritului, la 1 martie 1757, cea mai ampl"
dintre întreprinderile sale19; iar în final, în februarie 1759, punerea sa „în
fruntea a câteva mii de !"rani i or" eni” i „îndreptarea lor spre curtea
domneasc" pentru a cere înl"turarea jafurilor”20. În capitolul de fa!",
autorul mai aminte te de dania mitropolitului Iacob, „dreapta lui
agonisit", cu osteneal" i str"danie înc" din copil"rie”, f"cut" M"n"stirii
Putna, c"reia i-a purtat o grij" cu totul aparte21, precum i de ultimii 18 ani
de via!" ai marelui mitropolit petrecu!i la Putna, fiind un competent
îndrum"tor al Academiei, i apropiat colaborator al ucenicului s"u,
Vartolomeu M"z"reanu, inclusiv luarea marii schime (cu numele de
Eftimie)22.
În penultimul capitol, al nou"lea, În slujba n zuin"elor de unitate
na"ional !i de afirmare a culturii române!ti pentru l rgirea cadrului
unit "ii spirituale a poporului nostru, autorul scoate în eviden!"
precup"rile mitropolitului Iacob pentru dovedirea unit"!ii de limb", de
neam i de credin!" a tuturor românilor, precum i dorin!a lui de ridicare a
maselor prin „lumina c"r!ii”23. Întreaga sa activitate, predoslovii, adunare
de înv"!"turi, pastorale i documente, scrisori i „stihuri politice ti” îl
recomand" ca un om de înalt" cultur", dar i ca un mare patriot. În acest
capitol sunt date ca exemple urm"toarele lucr"ri ale mitropolitului Iacob:
Bucvarul, Antologhionul, Via"a !i slujba Sfântului Ioan cel Nou de la
Suceava, Epistola împ ratului bizantin Romanos pentru lemnul crucii,
Adunare de mul"umiri, Cereasc Floare, Alfavita sufleteasc .a. În
ampla sa lucrare, mitropolitul a angajat pe lâng" „teologi liturgi ti” i
„canoni ti de renume” i o mul!ime de copi ti i de cunosc"tori ai
tiparului, având rela!ii de colaborare cu Duca Sotiriovici (din Tasos),
Irimii de la R"d"u!i, diaconul ardelean Ioan Simeonovici, bra oveanul
Grigore Stan i fiul lui Stan, monahul Iosif de la Neam!, ze!arul Nicula,

18
Ibidem, p. 52.
19
Ibidem, p. 53.
20
Ibidem.
21
Ibidem.
22
Ibidem, p. 54.
23
Ibidem, p. 56.
38 Conf.dr.pr. Ion Vicovan

Grigore Stanovici, Sandu, Gheorghe, Evloghie24 (traduc"tor, profesor la


$coala domneasc" din Ia i) cu fiul s"u Gheorghe, i mul!i al!ii.
În ultimul capitol, al zecelea, Sacerdot al Altarului str mo!esc !i al
graiului str bun, triumf tor în cult, autorul îl prezint" pe mitropolitul
Iacob ca „f"clier al culturii noastre na!ionale, purt"tor al mesajului de
libertate, de dreptate i demnitate na!ional"”25, gândirea i scrisul s"u fiind
„îmbibate de duh filocalic”.
Cuvânt"rile cu caracter istoric, cum i ideile lor centrale, rostite sau
scrise de vrednicul de pomenire patriarhul Teoctist sunt:

„V voi da p stori dup inima Mea” (Ier. 3, 15), (cuvântare


rostit cu prilejul alegerii !i întroniz rii Prea Fericitului
Patriarh Iustin, 19 iunie 1977)
În aceast" cuvântare arhiereul Teoctist subliniaz" vechimea
cre tinismului românesc, pomenind nume de ierarhi începând cu
episcopul Evangelicus, „purt"tor de veste bun"”, continuând cu Bretanion
i Teotim, episcopi de Tomis, apoi amintind de Iachint, mitropolit de
Vicina, dup" care de patriarhii Miron Cristea, întâiul între patriarhi, i
Justinian Marina (cu opera sa, Apostolatul social), ca în final s" se refere
la noul ales, patriarhul Iustin i realiz"rile sale26.

„M n stirile ortodoxe române, vetre de munc !i des vâr!ire


duhovniceasc ” (cuvânt rostit la M n stirea Agapia, 21
octombrie 1956)
Cuvântarea de fa!" a fost rostit" cu prilejul înso!irii delega!iei
Bisericii Luterane din Danemarca la M"n"strea Agapia. Teoctist, pe
atunci vicar patriarhal, a f"cut o prezentare a monahismului românesc:
începuturile sale, care dateaz" „din primele secole de închegare i de
r"spândire a cre tinismului”; a fost organizat dup" modelul Sf. Ioan
Botez"torul (care a pus accent deosebit pe rug"ciune) i Sf. Ap. Pavel
24
Evloghie i fiul s"u Gheorghe au tradus în române te, în 1760, „cu cheltuiala
Mitropolitului Iacob”, Vie"ile sfin"ilor (p"strate la M-rea Putna) i Proloagele.
25
Ibidem, p. 71
26
Teoctist, Mitropolit al Moldovei i Sucevei, V voi da p stori dup inima Mea
(Ier. 3,15), Cuvântare rostit" cu prilejul alegerii i întroniz"rii Prea Fericitului Patriarh
Iustin, 19 iunie 1977, în colec!ia Pe treptele slujirii cre!tine, M-rea Neam!, 1980, vol. I,
p. 134-137.
VREDNICUL DE POMENIRE PATRIARHUL TEOCTIST 39

(care a vorbit despre munc") i dup" regulile Sf. Vasile cel Mare, cel care
„a organizat institu!ia monastic" în R"s"rit”; aminte te apoi de activitatea
Sf. Nicodim de la Tismana, de Daniil Sihastrul i de Sfin!ii M"rturisitori
transilv"neni (Sofronie i Visarion), precum i de luminoase chipuri de
ierarhi (Teofil, $tefan, Antim Ivireanul, Dosoftei i Veniamin Costachi)27.

„Un f clier al monahismului românesc”28


Cuprinde, mai întâi, o descriere a frescei de la vechea M"n"stire
Tismana care îl înf"!i eaz" pe „Sf. Arhimandrit Nicodim cel Sfin!it”:
„înve mântat în felon, epitrahil, lucrat cu mare art", crucea masiv", la
coapsa dreapt", nebederni!a alesei învredniciri acordat" de patriarhul
Filotei al Constantinopolului; în mâna stâng", lâng" inim", darul s"u cel
mai de pre!, Evangheliarul ferecat în argint, iar cu dreapta
binecuvânteaz"”29; dup" care dou" din reperele activit"!ii sale: ctitorirea
celor dou" m"n"stiri (Vodi!a i Tismana) i c"l"toria f"cut" la
Constantinopol pentru a împ"ca Biserica Sârb" cu cea a Constan-
tinopolului30.

„Mesajul mitropolitului Dosoftei”


A fost rostit cu prilejul s"rb"toririi marelui mitropolit în 1974, în
contextul anivers"rilor UNESCO. Prin opera sa, Psaltirea în versuri i
Sfânta !i Dumnezeiasca Liturghie, (dar i altele) a avut o important"
contribu!ie la cultura universal"31.

„La popasul jubiliar al Patriarhiei Române” (cuvântare rostit la


aniversarea unei jum t "i de veac de la ridicarea Bisericii
Ortodoxe Române la treapta de Patriarhie, 2 noiembrie 1975)
În cuvântarea cu titlul de mai sus, autorul face o prezentare istoric"
succint" a Bisericii noastre: organizat" administrativ, istoria Bisericii

27
Idem, M n stirile ortodoxe române, vetre de munc !i des vâr!ire
duhovniceasc , Cuvânt rostit la M"n"stirea Agapia, 21 octombrie 1956, în col. cit., vol.
II, 1980, p. 4-7.
28
Acela i articol a mai fost publicat sub acela i nume i în vol. VI, 1992, p. 109-
113.,
29
Idem, Un f clier al monahismului românesc, col. cit, vol. II, p. 49.
30
Ibidem, p. 49 i 51.
31
Idem, Mesajul mitropolitului Dosoftei, în col. cit., vol. cit., p. 66.
40 Conf.dr.pr. Ion Vicovan

noastre începe cu anul 298 când „vestita cetate a Tomisului era re edin!"
episcopal"”, aici p"storind sfin!itul ierarh Evangelicus”. Continu" apoi cu
men!iunea de participare la primul sinod ecumenic a unui vl"dic" de
Tomis (f"r" a i se cunoa te numele), acestora ad"ugându-li-se mul!imea
de martiri (din Dobrogea i nu numai). În continuare, autorul aminte te de
întemeierea voievodatelor române ti „care au deschis calea organiz"rii i
a vie!ii biserice ti, în mitropolii i episcopii”. Dup" aceste repere, vl"dica
se opre te la nume sonore i evenimente de seam" din istoria noastr" ca
Mihai Viteazul, Matei Basarab, Varlaam al Moldovei, Unirea
Principatelor (1859), domnia lui Cuza (care proclama neatârnarea
B.O.R.), 1885 – dobândirea autocefaliei i 1925 – ridicarea la rangul de
patriarhie32.

„În pridvorul Marii noastre Uniri na"ionale”


Autorul aminte te de clericii care au avut o important" contribu!ie la
înf"ptuirea Unirii de la 1859: arhim. Neofit Scriban, rectorul Seminarului
de la Socola (autorul lucr"rii Unirea !i neunirea Principatelor Române),
pr. Ic. C. Bu!ureanu, arhim. Victor Lemeni, arhim. Dionisie de la Neam!,
arhim. Melchisedec $tef"nescu de la Hu i (autorul cuvânt"rii, ulterior
publicat", Jertf pentru Unirea Principatelor), mitropolitul Moldovei
Sofronie Miclescu, mitropolitul Nifon al Ungrovlahiei .a.33.

„Chem rile Centenarului Independen"ei” (cuvântare rostit


Duminic , 8 Mai 1977, în Catedrala mitropolitan din
Craiova)
În cuvântarea de fa!", chiriarhul subliniaz" cinstirea pe care Biserica
noastr" o aduce eroilor !"rii, „celor care au biruit acum o sut" de ani,

32
Idem, La popasul jubiliar al Patriarhiei Române, Cuvântare rostit" la
aniversarea unei jum"t"!i de veac de la ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la treapta de
Patriarhie, 2 noiembrie 1975, în col. cit., vol. cit., p. 106-108.
33
Idem, În pridvorul Marii noastre Uniri na"ionale, în col. cit, vol. cit., p. 393-
397. în col. cit., vol. cit., p. 97. Aceluia i eveniment îi dedic" i cuvântarea din 24
ianuarie 1979, „120 de ani de la Unirea Principatelor Române”, în col.cit., 1995, vol. III,
p. 78-84; „Biserica i Unirea Principatelor Române”, în col. cit.,, vol. VI, p. 130-138.
VREDNICUL DE POMENIRE PATRIARHUL TEOCTIST 41

precum i a tuturor acelora care au luptat mai înaintea lor, pentru


împlinirea !elului nostru scump de totdeauna”34.

„M rea" zi, în l" toare zi” (cuvântare rostit cu prilejul


împlinirii, la 1 Decembrie 1978, a 60 de ani de la Marea Unire de la Alba
Iulia).
Dup" ce subliniaz" c" în urm" cu 60 de ani „românii din Banat,
Cri ana i Transilvania, înfruntând gerul iernii, soseau la Alba Iulia pentru
a striga cu o voce, precum odinioar" pe Câmpia Libert"!ii: „Vrem s" ne
unim cu #ara”, mitropolitul Teoctist face o incursiune în istoria poporului
nostru, începând cu episodul Lisimah i Dromihete, continuând cu
Decebal, Menumorut .a.35.

„Mitropolitul Dosoftei, ctitor al limbajului liturgic românesc”


(studiu introductiv la „Dosoftei, Dumnezeiasca Liturghie”,
Ia i, 1980)
Studiul de fa!", foarte amplu, de 44 pagini, abordeaz" mai multe
aspecte ale vie!ii i operei marelui ierarh al Moldovei, canonizat de
Biserica noastr" în anul 2003: „N"zuin!a vie a unirii fr"!e ti, realitate
româneasc"”; „Setea de grai i de scris românesc”; „M"n"stirea Probota,
leag"nul na terii duhovnice ti a lui Dosoftei”; „Bogata i nemuritoarea
agonisit" a dobândit el aici la Probota”; „Întru cinstirea jil!ului arhieresc”;
cel mai important: „Ctitor al limbajului liturgic românesc” i ultimul:
„Purtând peste vremi mesajul slujirii i talentului s"u”.

34
Idem, Chem rile Centenarului Independen"ei, Cuvântare rostit" Duminic", 8
Mai 1977, în Catedrala mitropolitan" din Craiova, în col. cit., vol. cit., p. 75.
35
Idem, M rea" zi, în l" toare zi, Cuvântare rostit" cu prilejul împlinirii, la 1
Decembrie 1978, a 60 de ani de la Marea Unire de la Alba Iulia, în col. cit., vol. cit., p.
97-100. Un cuvânt solemn a fost rostit, cu acela i prilej, i la 1 Decembrie 1990, cu titlul
Darul libert "ii ne cheam la unitate, în col. cit.., vol. VII, p. 468-471, precum i la 1
Decembrie 1991, intitulat 1 Decembrie –Ziua unit "ii române!ti, în col. cit., vol. cit., p.
478-481.
42 Conf.dr.pr. Ion Vicovan

„Cununa muceniciei” (cuvânt de înv " tur rostit la Liturghia din


Biserica Domni"a B la!a din Bucure!ti cu ocazia pr znuirii
Sfin"ilor Brâncoveni, 16 august 1994)”
Referindu-se la martiriul Brâncovenilor, afirm" c" faptele lor de
credin!" au ajuns departe în Orient, pân" la Muntele Sinai, Muntele Athos.
În continuare, autorul aminte te de relatarea secretarului lui Brâncoveanu,
Del’Chiaro, cu referire la martiriul fiului mai mic, Matei, apoi de sfâr itul
lui Constantin Brâncoveanu i de itinerariul osemintelor sale36.

„In memoriam: Episcopul Grigorie Leu” (evocare f cut


Episcopului-martir Grigorie Leu, cu prilejul comemor rii a
50 de ani de la alegerea sa la Hu!i, 28 iulie 1993)
Dup" ce prezint" reperele vie!ii episcopului martir, patriarhul
Teoctist eviden!iaz" însu irile sale: apropiat de semeni, cu duh de
comuniune, un bun i râvnitor slujitor al Sf. Litrughii, fin exeget al Sfintei
Scripturi, autor al mai multor bro uri de îndrumare pentru credincio i, un
mare patriot i un hot"rât opozant al comunismului ateu37.

„Comemorare pioas : mitropolitul Iosif Naniescu-80 de ani de


la mutarea sa c tre Domnul”.
În aceast" scurt", dar sensibil" evocare, urma ul în scaunul lui Iosif
Naniescu îi prezint" reperele biografice, începând cu locul i data na terii
(preferând s" men!ioneze ca dat" de na tere 15 iulie 1818, pentru c" este
i varianta cu anul 1820), colile pe care le-a urmat, posturile pe care le-a
de!inut, treptele ierarhice pe care le-a urcat i câteva dintre cele mai de
seam" realiz"ri în plan administrativ-ctitoricesc, cultural i social38.

36
Idem, Cununa muceniciei, Cuvânt de înv"!"tur" rostit la Liturghia din Biserica
Domni!a B"la a din Bucure ti cu ocazia pr"znuirii Sfin!ilor Brâncoveni, 16 august 1994,
în col. cit., vol. cit., p. 590-592. Domnului martir Constantin Brâncoveanu îi închin" i
cuvântarea „Întru cinstirea Domnitorului Constantin Brâncoveanu, la trei veacuri de la
urcarea sa pe tronul #"rii Române ti”, în col. cit.,, vol. VI, p. 402-416.
37
Idem, In memoriam: Episcopul Grigorie Leu, Evocare f"cut" Episcopului-
martir Grigorie Leu, cu prilejul comemor"rii a 50 de ani de la alegerea sa la Hu i, 28
iulie 1993, în col. cit., vol. cit., p. 506-507.
38
Idem, Comemorare pioas : mitropolitul Iosif Naniescu-80 de ani de la mutarea
sa c tre Domnul, în col. cit.,, vol. VI, Buc., 1992, p. 122-125.
VREDNICUL DE POMENIRE PATRIARHUL TEOCTIST 43

„Mitropolitul Pimen Gerogescu, sprijinitor al luptei pentru


întregirea neamului”
Reprezint", de asemenea, o scurt" evocare a celui care a p"storit
Moldova între anii 1909-1934, având de suferit, al"turi de credincio i,
urm"rile Primului R"zboi Mondial. În evocarea de fa!", vl"dica Teoctist
scoate în eviden!" contribu!ia acestuia la ridicarea moralului p"stori!ilor,
prin cuvânt"rile i pastoralele sale, între altele amintind de cuvânt"rile pe
care ierarhul Moldovei le-a !inut osta ilor înaintea „istoricelor b"t"lii de la
M"r" ti, M"r" e ti i Oituz” sau la întâmpinarea voluntarilor transilv"neni
i bucovineni, din rândul c"rora f"ceau parte peste 150 de preo!i, „care
veniser" la Ia i ca s" porneasc" lupta pentru dezrobirea p"mântului
str"bun”39.

„Biserica, stâlp !i temelie a adev rului” (cuvântare rostit la


deschiderea Adun rii Solemne din Rotonda Camerei
Deputa"ilor, dedicat Autocefaliei BOR !i Jubileului
Patriarhiei Române-28 oct. 1995)
În cuvântarea cu titlul de mai sus, autorul, mai întâi, înal!"
rug"ciune i cuvânt de mul!umire lui Dumnezeu pentru aceast" dubl"
aniversare, dup" care enumer" patriarhii predecesori. De asemenea, aduce
cuvânt de mul!umire lui Dumnezeu „pentru binefacerile rev"rsate cu
îmbel ugare asupra Bisericii Sale din România, prin propov"duirea Sf.
Ap. Andrei cel întâi chemat, de-a lungul celor aproape dou" milenii de
existen!" a ei”40. P"strarea „cu credincio ie” a acestui izvor apostolic pe
p"mântul str"mo esc se datoreaz" „lucr"rii neîntrerupte, smerite i
anonime a genera!iilor de slujitori ai altarului i credincio ilor care ne-au
precedat”. Acest lucru s-a datorat, de asemenea, „purt"rii de grij" a lui
Dumnezeu, Care a ridicat, mai cu seam" în vremurile de cump"n",
oameni cu suflet ales i t"rie neînfricat", deopotriv" iubitori de Hristos i
de !ar"...”, ierarhi, m"rturisitori, cuvio i, domnitori, ale c"ror vrednicii au
constituit pilde i izvoare de sfin!enie”. Ca Biseric" a neamului, „Biserica

39
Idem, Mitropolitul Pimen Georgescu, sprijinitor al luptei pentru întregirea
neamului, în col. cit., vol. cit., p. 128.
40
Idem, Cuvântare rostit la deschiderea Adun rii Solemne din Rotonda
Camerei Deputa"ilor, dedicat Autocefaliei B.O.R. !i Jubileului Patriarhiei Române, 28
oct. 1995, în col. cit., vol.VIII, p. 96.
44 Conf.dr.pr. Ion Vicovan

noastr" a înso!it îndatorirea pentru p"strarea unit"!ii suflete ti a


p"stori!ilor ei i cu grija p"str"rii unit"!ii cu toate celelalte Biserici
Ortodoxe”41. Mai mult, ea particip" la toate încerc"rile de apropiere
intercre tin"42, „îns" în fidelitate total" fa!" de înv"!"tura Bisericii
nedesp"r!ite”.

„Cu mul"umire adânc ” (cuvânt rostit la închiderea Adun rii


Solemne, adresat oaspe"ilor !i participan"ilor, 28 oct. 1995)
Sub genericul de mai sus, patriarhul Teoctist a subliniat câteva
realit"!i. Cea dintâi c" participând la aceste manifest"ri s-a realizat în
chip v"zut, „nu numai tainic, unitatea Ortodoxiei, prin Sf. Liturghie43. În
al doilea rând, întâist"t"torul Bisericii Ortodoxe Române a m"rturisit c"
Biserica noastr" se afl" dup" „un drum lung de umilire i de
marginalizare”, dar care a reu it „prin râvna preo!ilor i a credincio ilor s"
reintre în via!a !"rii i s" pun" un început de tr"ire moral"”, ea neputând fi
indiferent" la „ceea se pl"nuie te i la ce se înf"ptuie te pentru binele
ob tesc”44.
În acela i timp îns", patriarhul Teoctist recunoa te c" „în ceea ce ne
prive te pe noi, B.O.R., suntem departe de a ne îndeplini misiunea în
societatea româneasc" de ast"zi, pentru c" avem înc" nevoie de unele
împliniri. Mai ales, Preo!imea, despre care s-a vorbit atât de frumos aici i
cu referire la marele nostru istoric Nicolae Iorga, se confrunt" cu multe
lipsuri înc", i ea nu- i poate realiza a a cum trebuie misiunea
c"l"uzitoare de suflete, la sate i în ora e”. În lucrarea sa, Biserica trebuie
s" fie ajutat" nu numai de clerul i credincio ii ei, ci i de to!i fiii
neamului românesc, „pentru c" Biserica a întruchipat în istorie neamul, i
i-a dat valoare prin cultur", prin art", prin atâtea l"ca uri sfinte,
monumente istorice”. Aici, patriarhul i-a exprimat speran!a în împlinirea
unei n"zuin!e mai vechi a „înainta ilor i un adev"rat testament al

41
Ibidem, p. 98.
42
Sunt amintite particip"rile la: preg"tirea Sf. i Marelui Sinod Ortodox,
dialogurile teologice, Consiliul Mondial al Bisericilor, conferin!ele Bisericilor Europene
.a.
43
Idem, Cu mul"umire adânc , Cuvânt rostit la închiderea Adun"rii Solemne,
adresat oaspe!ilor i participan!ilor, 28 oct. 1995, în col. cit ., Bucure ti, vol. VIII, p. 102.
44
Ibidem, p. 106.
VREDNICUL DE POMENIRE PATRIARHUL TEOCTIST 45

primului nostru patriarh, dr. Miron Cristea de a construi o Catedral" în


Bucure ti, închinat" Mântuirii Neamului”45.

„La împlinirea a cinci secole” (cuvântare rostit la slujba


Vecerniei, Catedrala Sf. Apostoli Petru !i Pavel din Hu!i, cu
prilejul împlinirii a 500 de ani de la zidirea Sfântului l ca!)
În cuvântarea de fa!", patriarhul Teoctist arat" c" de la înfiin!area ei
în 1598, „Episcopia aceasta a ocrotit duhovnice te românii de pe ambele
maluri ale Prutului, pe cei din dreapta, din !inuturile F"lciului, ca i pe cei
din stânga Prutului, din Tighina, L"pu na, Orhei i Soroca. Episcopia,
bisericile i m"n"stirile ei, satele i c"minele de aici i de dincolo de Prut
au constituit de-a lungul secolelor leag"ne de via!", izvoare de sfin!enie,
de evlavie, de dreapt" m"rturisire, modele de adev"rat" vie!uire cre tin",
de familii cre tine, a a cum au m"rturisit istoricii i cronicarii întregii
Europe”46.
Totodat", subliniaz" bucuria tr"irii în comuniune cu str"mo ii i
înainta ii, care au tr"it în dreapta credin!" i au slujit cu sfin!enie Biserica:
„ne bucur"m s" primim în comuniune cu ei, sfin!enie din sfin!enia
Bisericii noastre, s" primim binecuvântare din binecuvântarea Bisericii
noastre, s" primim c"l"uz" întru dreptate i adev"r din comorile de tr"ire
i via!" ale Bisericii str"mo e ti i ale înainta ilor no tri. Ne bucur"m s"
dobândim pild" de vie!uire i de credin!" de la Sfin!ii neamului nostru, ca
Sf. $tefan cel Mare, de la pururea ferici!ii ctitori de sfinte l"ca uri de
închinare, de la m"rturisitorii, pustnicii i de la to!i cei îmbun"t"!i!i în
via!a duhovniceasc", de la ierarhii acestor locuri i ai acestei episcopii ce
au slujit aici vreme de 500 de ani... ultimul dintre ei, dar cel care parc" a
p"timit într-o m"sur" mai mare decât to!i înainta ii s"i... i care a tr"it
durerea sfâr itului existen!ei acestei Episcopii istorice – frumoas", bogat"
în spiritualitate i tr"ire – a fost vrednicul de pomenire, Prea Sfin!itul
Episcop Grigore Leu. Ne bucur"m de aceast" întânire în lumina ve nic" a
candelelor”47.

45
Ibidem, p. 107.
46
Idem, La împlinirea a cinci secole, Cuvântare rostit" la slujba Vecerniei,
Catedrala Sf. Apostoli Petru i Pavel din Hu i, cu prilejul împlinirii a 500 de ani de la
zidirea Sfântului l"ca , 28 iunie 1995, în col.cit., vol. cit., p. 137.
47
Ibidem, p. 137-138.
46 Conf.dr.pr. Ion Vicovan

„La pomenirea sfântului domnitor #tefan cel Mare” (cuvânt de


înv " tur rostit la Sf. Liturghie, s vâr!it cu prilejul
pomenirii Binecredinciosului Voievod $tefan cel Mare !i
Sfânt, M"n"stirea Neam!, 2 iulie 1995)
Vorbind de sfin!enia lui $tefan cel Mare, cel care s-a remarcat prin
ctitorirea unui „mare num"r de biserici i m"n"stiri zidite lui Dumnezeu”
i prin rolul s"u de ap"r"tor al cre tin"t"!ii”, patriarhul a vorbit despre
însemn"tatea lui $tefan pentru Moldova i pentru cre tin"tatea pentru care
a luptat toat" via!a: „de la el ne-a r"mas cuvânt i pild" de a cinsti
vrednicia neamului nostru românesc, de a nu îngenunchea în fa!a
cotropitorilor, f"când aici, la gurile Dun"rii, ca i ceilal!i domnitori
români de dinainte i de dup" el, o adev"rat" pav"z" a Europei. Însu i
papa de la Roma, scump în aprecieri, totu i pe cei doi domnitori români –
$tefan cel Mare i Mihai Viteazul – i-a învrednicit cu titlul de atle"i ai lui
Hristos. Pe locul acesta, unde s-a construit biserica În"l!area Domnului
...a fost ini!ial o biseric" închinat" Sf. Mare Mucenic Gheorghe. Avem
atâtea motive s" nu cumva s" c"dem în dezn"dejde, cu toate greut"!ile pe
care le întâmpin"m, s" nu ne pierdem credin!a c"reia $tefan cel Mare i ca
el ceilal!i domnitori i-au dat valoare prin întreaga lor via!" i au
înve nicit-o în asemenea ctitorii, m"n"stiri i biserici ca cea pe care o
avem în fa!a noastr". Este o adev"rat" oper" de art"! Este cea mai mare
ctitorie, cea mai mare oper" arhitectonic" tefanian" din !ara noastr"! Nu
are Europa un Vorone! i m"n"stiri ca cele din Bucovina. Nu are Europa
ctitorii ca ale lui Matei Basarab i Brâncoveanu, ca cele din Transilvania;
o m"n"stire i o biseric" de vechimea celei de la Râme!, de la 1372, sau
cea de la Curtea de Arge a Basarabilor”48.
Interesant" ni se pare i prezentarea pe care patriarhul o face cu
privire la situa!ia Bisericii noastre din perioada comunist", relatare
interesant" întrucât ea provine de la o persoan" care a parcurs toat"
aceast" perioad", dar i prin faptul c" prin ea vrednicul de pomenire
patriarhul Teoctist d" r"spuns i acuza!iilor aduse unor slujitori ai
Bisericii, cum c" au fost servili i obedien!i regimului ateu: „nici un preot
sau arhiereu nu a vorbit în cei 45 de ani în favoarea comunismului, a a

48
Idem, La pomenirea sfântului domnitor $tefan cel Mare (cuvânt de înv"!"tur"
rostit la Sf. Liturghie, s"vâr it" cu prilejul pomenirii Binecredinciosului Voievod $tefan
cel Mare i Sfânt, M"n"stirea Neam!, 2 iulie 1995, în col. cit., vol. VIII, p. 174.
VREDNICUL DE POMENIRE PATRIARHUL TEOCTIST 47

cum au încercat mul!i s" atace i s" ponegreasc" slujitorii Bisericii


Ortodoxe Române de del"sare sau de neglijen!". Cum s-ar putea explica
atunci curajul, plin de smerenie, dar i de zel, al sutelor de preo!i i de
c"lug"ri, al profesorilor de teologie i seminarii întemni!a!i, dintre care
mul!i nu i-au mai rev"zut familiile, m"n"stirile i parohiile? Acestora li
se adaug" episcopi i arhierei îndep"rta!i din demnit"!ile lor i rândui!i în
alte rosturi biserice ti ca profesori de seminarii sau stare!i de m"n"stiri.
Prin men!inerea acestor sfinte ctitorii, prin restaurarea lor, prin asigurarea
de slujitori la parohii i m"n"stiri, prin men!inerea colilor de înv"!"mânt
teologic, a tradi!iilor ortodoxe, Biserica noastr" str"mo easc" a înfruntat
comunismul i a g"sit for!" i mângâiere prin Sf. Liturghie-izvorul nostru
de via!" duhovniceasc", înt"rind inimele credinco ilor”49.

Mesaj adresat locuitorilor municipiului Piatra-Neam" cu ocazia


s rb toririi a 600 de ani de la prima atestare documentar a
acestei localit "i, 14 iunie 1995
În mesajul adresat locuitorilor din Piatra Neam!, patriarhul
României afirm" c" istoria acestor locuri „ne cople e te cu dovezi ale
vredniciilor, cumin!eniei i credin!ei str"bune p"strate cu str" nicie de
locuitorii acestor meleaguri. M"rturiile arheologice, foarte numeroase, ne
vorbesc despre existen!a unei organiz"ri sociale i despre o via!"
religioas" dezvoltat", cu biserici, cu episcopi i preo!i, purt"tori de cruci i
engolpioane înc" din secolele XII-XIII, deci cu câteva secole mai înainte
de atestare documentar" a cet"!ii. Emblema ora ului, pe al c"rei scut se
afl" Sf. Ioan Botez"torul ce reprezint" atât hramul bisericii catedrale cât i
pe ocrotitorul ora ului, confirm" i completeaz" aceste adev"ruri”50.

„La altarul slujirii Sf. Ierarh Antim Ivireanul” (cuvânt rostit în


Catedrala episcopal din Rîmnicu-Vâlcea, cu prilejul vizitei
delega"iei Bisericii Georgiei, 28 septembrie 1996)
Referindu-se la aceast" perioad" din istoria #"rii i a Bisericii
noastre, patriarhul Teoctist face urm"toarea afirma!ie: „vremea Sf.

49
Ibidem, p. 174-175.
50
Idem, Popas aniversar, Mesaj adresat locuitorilor municipiului Piatra-Neam!
cu ocazia s"rb"toririi a 600 de ani de la prima atestare documentar" a acestei localit"!i,
14 iunie 1995, în col.cit.,vol.cit., p. 445.
48 Conf.dr.pr. Ion Vicovan

Constantin Brâncoveanu i a Sf. Ierarh Antim Ivireanul a fost o vreme de


str"lucire a Ortodoxiei, de str"lucire cre tin", dar i de mari viteji. Dac" în
via!" au izbutit s" biruie potrivniciile i s" împlineasc" opere de mare
valoare, sfâr itul vie!ii lor a fost încununat cu mucenicia. Amândoi, atât
Mitropolitul, la 1716, cât i domnitorul Constantin Brâncoveanu, la 1714,
au dat jertfa suprem". Ei poart" pe fruntea lor i pe fruntea Bisericilor
noastre str"mo e ti câte o cunun" neve tejit", cea a sfin!eniei”51.

„Pe urmele sfin"ilor ierarhi tomitani” (cuvânt rostit în ziua de 25


septembrie 1997, la Catedrala arhiepiscopal din Constan"a,
cu prilejul vizitei Sanctit "ii Sale Bartolomeu I)
În cuvântul cu titlul amintit, autorul eviden!iaz" ideea apostolatului
românesc, prin Sf. Andrei, dar i a existen!ei ierarhiei tomitane i a unui
num"r impresionant de martiri: „...aici pe !"rmul Pontului Euxin,
poposind pe urmele Sf. Ap. Andrei, ale sfin!ilor episcopi tomitani, ale
norului de martiri din vremurile de început ale vie!ii cre tine pe aceste
!inuturi”52.

„La candela Sf. Apostol Andrei” (cuvânt rostit în Paraclisul


M n stirii „Pe!tera Sf. Ap. Andrei”, 10 aug. 1997)
Referindu-se la Pe tera Sf. Apostol Andrei, patriarhul Bisericii
noastre o nume te „primul l"ca natural de rug"ciune cre tin de pe
cuprinsul Patriei noastre”. „Prezen!a Sf. Pe teri aici este o m"rturie
istoric", este dovada Apostoliei înv"!"turii Bisericii noastre, înv"!"tur"
p"strat" cu credincio ie i jertfe de secole... În vremurile de demult ale
secolelor II, III, IV, flac"ra credin!ei a rodit în jertfele sfin!ilor mucenici
pe întregul p"mânt dobrogean... Sf. Mc. Emilian din Durostorum, Sf. Mc.
Dasie i Isichie, Sf. Nicandru i Marcian, Sf. Pasicrate i Valentinian, Sf.

51
Idem, La altarul slujirii Sf. Ierarh Antim Ivireanul, Cuvânt rostit în Catedrala
episcopal" din Rîmnicu-Vâlcea, cu prilejul vizitei delega!iei Bisericii Georgiei, 28
septembrie 1996, în col. cit., vol. IX, p. 32.
52
Idem, Pe urmele sfin"ilor ierarhi tomitani, Cuvânt rostit în ziua de 25
septembrie 1997, la Catedrala arhiepiscopal" din Constan!a, cu prilejul vizitei Sanctit"!ii
Sale Bartolomeu I, în col. cit., vol. cit., p. 353.
VREDNICUL DE POMENIRE PATRIARHUL TEOCTIST 49

Mc. Zotic, Filip, Kamasis i Atal de la Niculi!el, Sf. Mc. Epictet i Astion
de la Halmiris (Dunav"!ul de ast"zi) i mul!i al!ii”53.

Cuvânt rostit dup slujba parastasului de 20 de ani de la trecerea


la cele ve!nice a Patriarhului Justinian Marina (1948-1977),
22 martie 1997
Oficiind parastasul de pomenire pentru patriarhul Justinian, la
biserica Radu Vod"-Bucure ti, ucenicul acestuia, patriarhul Teoctist, a
!inut un cuvânt comemorativ sub genericul „Aduce!i-v" aminte de
înainta ii vo tri”. Între altele, referindu-se la cel care a p"storit Biserica
aproape trei decenii, întâist"t"torul Bisericii Române a subliniat c"
Justinian a c"l"uzit Biserica noastr" în vremuri nespus de grele, ca un
adev"rat p"stor dup" pilda Mântuitorului; a fost un om al împlinirii i al
realit"!ii, cu o statur" spiritual" de slujitor al Altarului i ca p"str"tor al
Pravilei de excep!ie i ca un neîntrecut iubitor al monahismului, cel din
urm" lucru fiind recunoscut de mari teologi ca Dumitru St"niloae i Paul
Evdochimov54. Spre exemplificare, autorul aminte te de salvarea
M"n"stirii Radu Vod", cu toate cl"dirile din jur.

„640 de ani de la întemeierea Mitropoliei $ rii Române!ti”


(cuvânt rostit dup slujba Te-Deum-ului, oficiat în
Catedrala Episcopal din Curtea de Arge!, 29 mai 1999)
Ideea central" a acestei cuvânt"ri este c" de-a lungul celor aproape
dou" mii de ani de existen!" ca popor cre tin, am d"ruit din ofranda fiilor

53
Idem, La candela Sf. Apostol Andrei, Cuvânt rostit în Paraclisul M"n"stirii
„Pe tera Sf. Ap. Andrei”, 10 aug. 1997, în col. cit., vol. cit., p. 359.
54
Idem, „Aduce"i-v aminte de înainta!ii vo!tri”, vol. IX, p. 474, Cuvânt rostit
dup slujba parastasului de 20 de ani de la trecerea la cele ve!nice a Patriarhului
Justinian Marina (1948-1977), 22 martie 1997, la biserica. Radu Vod"-Bucure ti. Tot
patriarhului Justinian i-a mai închinat: Comoar de daruri suflete!ti, Cuvânt rostit cu
prilejul împlinirii a 50 de ani de la întronizare, Aula Palatului Patriarhal, vol. IX, 1999;
Ap r torul pilduitor al Bisericii, Cuvânt rostit cu prilejul împlinirii a 50 de ani de la
întronizare, în biserica Radu Vod"-Bucure ti, 6 iunie 1998, vol. IX, p. 563-564; Chipul
slavei Tale sunt..., cuvântare cu prilejul oficierii parastasului de 15 ani pentru patriarhul
Justinian Marina, 25 martie 1992, vol. V, p. 503-510 i cuvântarea rostit" cu prilejul
împlinirii a 25 de ani de la întronizarea Prea Fericitului Patriarh Justinian, 6 iunie 1973,
vol. I, p. 329-335.
50 Conf.dr.pr. Ion Vicovan

neamului românesc valori nepre!uite istoriei, artei i culturii europene i


universale55.

„Curtea de Arge!, izvor nesecat de via" duhovniceasc ” (cuvânt


rostit la Slujba Sf. Liturghii s vâr!it în Catedrala Episcopal
de la Curtea de Arge!-30 mai 1999)
În cuvântul s"u, patriarhul Teoctist afirm" c" dup" b"t"lia din 1330
de la Posada, nu departe de Curtea de Arge , loc unde s-a afirmat credin!a
ortodox" i vitejia Basarabilor, care au înfruntat o putere european",
binecredinciosul voievod Nicolae Alexandru Basarab, v"zându- i !ara
consolidat", a împodobit-o i cu Mitropolie56.

„Catedrala Mântuirii Neamului, simbol al spiritualit "ii noastre


ortodoxe” (cuvânt rostit la prezentarea concursului de
urbanism !i arhitectur „Pia"a Unirii din Bucure!ti !i noua
Catedral patriarhal , 27 septembrie 1999)
În interven!ia amintit", patriarhul subliniaz" c" ideea unei catedrale
a „Mântuirii Neamului” a r"s"rit în urma proclam"rii independen!ei de
stat a României în 1877, drept recuno tin!" lui Dumnezeu pentru primirea
i sfin!irea jertfelor poporului nostru în r"zboaiele care au precedat acest
act de dreptate istoric"...A fost reluat", apoi, de patriarhul Miron Cristea,
care, în 1929, a a ezat o cruce i a sfin!it locul tot în perimetrul Pie!ii
Unirii, numit" atunci Bibescu Vod"57.

55
Idem, „640 de ani de la întemeierea Mitropoliei #"rii Române ti”, vol. X, p.
123, Cuvânt rostit dup slujba Te-Deum-ului, oficiat în Catedrala Episcopal din
Curtea de Arge!, 29 mai 1999.
56
Idem, „Curtea de Arge , izvor nesecat de via!" duhovniceasc"”, vol. X, p. 129,
Cuvânt rostit la Slujba Sf. Liturghii s vâr!it în Catedrala Episcopal de la Curtea de
Arge!-30 mai 1999.
57
Idem, „Catedrala Mântuirii Neamului, simbol al spiritualit"!ii noastre
ortodoxe”, vol. X, p. 170, Cuvânt rostit la prezentarea concursului de urbanism !i
arhitectur „Pia"a Unirii din Bucure!ti !i noua Catedral patriarhal ”, 27 septembrie
1999.
VREDNICUL DE POMENIRE PATRIARHUL TEOCTIST 51

„Biserica Ortodox !i Academia Român ” (cuvânt rostit la


Academia Român cu prilejul vizitei în România a Sanctit "ii
Sale Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolu-
lui, 28 octombrie 1999)
Patriarhul, exprimându- i admira!ia i bucuria pentru str"daniile
Academiei Române, „care, al"turi de Biseric", atunci când românii erau
desp"r!i!i în provincii diferite, a contribuit la unirea lor sufleteasc", la
pl"m"direa unit"!ii de con tiin!" i de neam”, subliniaz" c" din Academie
„au f"cut parte i înainta i de-ai no tri, episcopi i mitropoli!i, unii ca
membri fondatori, d"ruindu-i bunurile i bibliotecile lor”58.

Cuvânt înainte la volumul: Cassiodor, Scrieri, „Istoria bisericeasc"


tripartit"”, trad. de Liana i Anca Manolache, vol. 75 din colec!ia
PSB, EIBMBOR, Bucure ti, 1998
Între altele, în prefa!a la lucrarea cu titlul de mai sus, patriarhul
afirm" c" istoriile biserice!ti redactate de Socrate, Sozomen i Teodoret al
Cirului au fost în veacul al VI-lea compilate într-o lucrare realizat" de
eruditul aristocrat roman cre tin Flavius Magnus Aurelius Cassiodorus (c.
485-c.580), a c"rui întreag" oper" a îndatorat atât de adânc cultura i
civiliza!ia cre tin"t"!ii apusene. Istoria bisericeasc tripartit , conceput"
în spiritul practic pe care îl impuneau timpuri tulburi, de neprev"zute
schimb"ri i de crescut" nesiguran!", va fi utilizat" de-a lungul Evului
Mediu ca manual de istorie ecleziastic" în colile apusene59.

„Pe Muntele Taborului, în loca!ul rectitorit de p rintele nostru


Irinarh de la M n stirea Horai"a-Moldovei” (cuvânt rostit
în biserica cu hramul „Schimbarea la Fa" ” de pe Muntele
Tabor, 11 ianuarie 2000)
Cu prilejul pelerinajului efectuat în #ara Sfânt", poposind i la
biserica de pe Muntele Taborului, patriarhul Teoctist, între altele afirma

58
Idem, „Biserica Ortodox" i Academia Român"”, vol. X, p. 318, Cuvânt rostit
la Academia Român cu prilejul vizitei în România a Sanctit "ii Sale Bartolomeu I,
Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, 28 octombrie 1999,.
59
Idem, Cuvânt înainte la volumul: Cassiodor, Scrieri, istoria bisericeasc"
tripartit", trad. de Liana i Anca Manolache, vol. 75 din colec!ia PSB, EIBMBOR,
Bucure ti, 1998, vol. X, 2001, p. 525.
52 Conf.dr.pr. Ion Vicovan

c" în cuvinte de adânc" pre!uire i cu mult folos duhovnicesc pentru


monahii din România, s" le spunem c" aici a vie!uit i s-a ostenit, în
refacerea bisericii i i-a ar"tat vrednicia monahul român Irinarh, de la
m"n"stirea Horai!a Moldovei60.

„La 150 de ani de la na!terea Sf. Mitropolit Antim Ivireanul La


150 de ani de la na!terea Sf. Mitropolit Antim Ivireanul”
(cuvânt rostit la slujba de pomenire a Sf. Ierarh Martir Antim
Ivireanul, M-rea Antim, 27 septembrie 2000)
Frumoas" i real" este remarca fostului întâist"t"tor al Bisericii
noastre cu privire la cei doi martiri, ierarhul i domnul: rar vom g"si în
istoria Bisericii ca, în acela i timp, doi mari ctitori de biserici i m"n"stiri,
de cultur" i de istorie, doi sprijinitori ai Ortodoxiei, cum au fost
domnitorul Constantin Brâncoveanu i mitropolitul s"u Antim Ivireanul,
s" se înal!e pe culmea martirajului i a sfin!eniei la o mic" diferen!" de
timp. Amândoi au luat cununa r"spl"tirii dumnezeie ti, i învingând
aceea i primejdie a puterii otomane, dându- i via!a pentru p"strarea
credin!ei: Domnitorul Constantin Brâncoveanu, cu cei patru fii ai s"i, la
15 aug. 1714, chiar în ziua când doamna sa Maria î i s"rb"torea
onomastica, la Adormirea Maicii Domnului, iar Antim Ivireanul,
mitropolitul #"rii Române ti, în 27 septembrie 171661.

„La centenarul na!terii Patriarhului Justinian” (cuvânt rostit la


slujba de pomenire a Patriarhului Justinian Marina,
M n stire Radu Vod , 22 februarie 2001)
În cuvântul !inut cu aceast" ocazie, ucenicul s"u, patriarhul Teoctist,
subliniaz" c" de i a fost ales din rândul preo!imii binecuvânt"toare, din
stare de preot de mir, v"duv prin decesul so!iei i cu un fiu i o fiic",
totu i din clipa îmbr"c"rii cinului monahal...s-a d"ruit în întregime
Bisericii lui Hristos. Întreaga sa str"danie, atât ca episcop-vicar la
60
Idem, Pe Muntele Taborului, în loca!ul rectitorit de p rintele nostru Irinarh de
la M n stirea Horai"a-Moldovei,Cuvânt rostit în biserica cu hramul „Schimbarea la
Fa!"” de pe Muntele Tabor, 11 ianuarie 2000, vol. X, p. 646.
61
Idem, La 150 de ani de la na!terea Sf. Mitropolit Antim Ivireanul, vol. XI,
2001, p. 256, Cuvânt rostit la slujba de pomenire a Sf. Ierarh Martir Antim Ivireanul,
M-rea Antim, 27 septembrie 2000, Despre Sf. Ierah Antim Ivireanul a vorbit i în ziua de
26 septembrie 2003 (vezi vol XIV, 2004, p. 473).
VREDNICUL DE POMENIRE PATRIARHUL TEOCTIST 53

Mitropolia Moldovei i ca mitropolit al Moldovei, cât i ca Patriarh al


Bisericii Ortodoxe Române, a depus-o total în slujirea credincio ilor, a
clerului i a neamului nostru românesc62. A avut o contribu!ie deosebit" în
ocrotirea orfanilor de r"zboi, fiind numit „p"rintele orfanilor”63. Tinerii
seminari ti i studen!ii teologi au fost ajuta!i, nu numai prin crearea unor
condi!ii de înv"!"mânt excep!ionale, cu cl"diri i spa!ii pentru biblioteci,
dar i printr-o preg"tire deosebit" teologic" i practic", înso!it" de slujbe,
predici i cateheze64. Aminte te de codul legislativ care a ”alc"tuit baza
administrativ" i canonic" pe care Patriarhul Justinian a construit edificiul
v"zut i pe cel spiritual al Bisericii noastre”65.

„Rectirorirea m n stirii Dealu-Târgovi!te” (cuvânt rostit de PS


Episcop Teoctist Boto! neanul, Vicar Patriarhal, cu ocazia
punerii pietrei de temelie pentru cl dirile din jurul bisericii
m n stirii Dealu, 11 iulie 1955)
În cuvântarea rostit" în anii de tinere!e, episcopul Teoctist a scost în
eviden!" c" aceast" biseric", ctitoria lui Radu cel Mare a ridicat aceast"
m"n"stire între anii 1499-1502, fiind lucrat" în chip m"iestrit „tot din
piatr" cioplit", i stâlpii u ilor i ferestrelor tot din marmur", iar cupolele
toate acoperite cu mozaic pe dinafar"”, înzestrat" cu sate, mo ii i vii. Din
p"cate, vrednicul de pomenire Radu cel Mare n-a „izbutit s" zugr"veasc"
aceast" prea frumoas" biseric", din pricini necunoscute”. Cel care a
des"vâr it aceast" lucrare a fost succesorul s"u, Neagoe Basarab, care a
adus de la Sf. Munte moa tele patriarhului Nifon, domnul fiind socotit cel
de-al doilea ctitor al m"n"stirii66.

62
Idem, La centenarul na!terii Patriarhului Justinian, cuvânt rostit la slujba de
pomenire a Patriarhului Justinian Marina, M"n"stire Radu Vod", 22 februarie 2001, vol.
XI, 2001, p. 524.
63
Ibidem, p. 525.
64
Ibidem.
65
Ibidem, p. 526.
66
Idem, Rectirorirea m n stirii Dealu-Târgovi!te, vol. XII, 2002, p. 8, Cuvânt
rostit de PS Episcop Teoctist Boto "neanul, Vicar Patriarhal, cu ocazia punerii pietrei de
temelie pentru cl"dirile din jurul bisericii m"n"stirii Dealu, 11 iulie 1955, Aceast"
cuvântare a mai fost publicat", sub titlul „Cu sporit" râvn" pe urmele str"mo ilor”, în
vol. I, M-rea Neam!, 1980, p. 82-89.
54 Conf.dr.pr. Ion Vicovan

Dup" ce aminte te de lespezile de mormânt aflate în aceast" veche


ctitorie (ale ctitorilor i a lui Mihai Viteazul), autorul relateaz"
principalele repere din istoria acestui important edificiu: incursiunea
principelui Gabriel Bathory-1611, ad"postirea tipografiei, unde a ap"rut
una dintre primele c"r!i române ti, Evanghelia Înv " toare-1644,
zugr"virea bisericii a doua oar", în 1691, de c"tre Constantin Brncoveanu,
egumenatul lui Dionisie Lupu, în 1795, viitorul mitropolit al #"rii
Române ti, cutremurele din anii 1829 i 1838, refacerea ei de c"tre
domnul Gheorghe Bibescu, începând cu 1842, pân" în 1857, p"r"sirea ei
în a doua jum"tate a veacului al XIX-lea, distrugerea chiliilor în 1912,
cutremurul din 1940 i refacerea ei de c"tre patriarhul Justinian, începând
cu anul 1953, pân" la finalizarea lor în 195567.

„La 600 de ani de la recunoa!terea Mitropoliei Moldovei”


(mesaj transmis prin postul de radio Trinitas, Ia!i, 26 iulie
2001)
În mesajul transmis, fostul mitropolit al Moldovei a subliniat c"
str"mo ii no tri au întemeiat aceast" Mitropolie care a dus m"rturia ei în
istoria noastr" i în cea universal", prin ierarhii ei, prin preo!ii ei, prin
monahii ei... Dac" atunci ei întemeiau m"n"stiri, a ez"ri valoroase,
tipografii ca cea de la Neam! i de la Suceava, cu atât mai mult trebuie
continuat" ast"zi aceast" lucrare de cultur", de deschidere, de dialog i
ecumenism, la care este chemat" Biserica i care ne face contemporani cu
chemarea Bisericii noastre...68.

„Pios omagiu primului întregitor al românilor, ocrotitor al


Ortodoxiei” (cuvânt rostit la slujba de pomenire a
voievodului Mihai Viteazul, cu prilejul comemor rii a 400 de
ani de la sfâr!itul s u martiric, 9 august 2001, Biserica Mihai
Vod , Bucure!ti)
În acest cuvânt îl prezint" pe Mihai Viteazul ca „neînfricat i
respectat, ap"r"tor al Ortodoxiei i al fiin!ei neamului, a c"rui jertf" a stat
la temelia primei uniri de la 1601 i a fost premiza unirii de la 24 ianuarie

67
Ibidem, p. 9-15.
68
Idem, La 600 de ani de la recunoa!terea Mitropoliei Moldovei, 2002, vol. XII,
p. 175, Mesaj transmis prin postul de radio Trinitas, Ia i, 26 iulie 2001.
VREDNICUL DE POMENIRE PATRIARHUL TEOCTIST 55

1859, precum i a Marii Uniri de la 1 decembrie 1918”69. Aminte te apoi


de „martiriul” s"u la 1601, prin care „s-a apropiat de lumina Prea Sfintei
Treimi, asemenea lui Constantin Brâncoveanu i altor dreptcredincio i
domnitori români” i de istoricul complicat al capului s"u (în timpul
Primului R"zboi Mondial a fost dus dincolo de Prut, pentru a nu c"dea
prad" unor eventuale profan"ri, adus apoi la Ia i, dup" care la Cherson,
lâng" Marea de Azov, apoi din nou la Ia i i, în final, la M"n"stirea
Dealu, dup" r"zboi)70.

„Popas de rug ciune pentru cel de-al IV-lea patriarh al


României” (cuvânt rostit la slujba de pomenire a
Patriarhului Iustin Moisescu, la împlinirea a 15 ani de la
trecerea sa la cele ve!nice, 11 august 2001)
În aceast" cuvântare patriarhul succesor relateaz" câteva din datele
biografice ale înainta ului s"u (elev-orfan de r"zboi, seminarist eminent,
cu studii în Grecia i în Occident, cadru didactic renumit, cercet"tor al
Sfintei Scripturi), cu o preg"tire deosebit", el fiind i „un stâlp temeinic al
Bisericii”71. Aminte te de refacerea catedralei patriarhale, inclusiv
„eviden!ierea picturii”, dar i de alte multe m"n"stiri i biserici din
Muntenia, Moldova, Ardeal, Oltenia, Banat sau Dobrogea care au fost
ref"cute sau înfrumuse!ate de el sau în arhip"storiei sale. Subliniaz", de
asemenea, ini!ierea valoroasei colec!ii „P"rin!i i Scriitori biserice ti”,
precum i implicarea sa în mi carea ecumenic" în perioada anilor 1960-
198672.

69
Idem, Pios omagiu primului întregitor al românilor, ocrotitor al Ortodoxiei,
2002, vol. XII, p. 177, Cuvânt rostit la slujba de pomenire a voievodului Mihai Viteazul,
cu prilejul comemor"rii a 400 de ani de la sfâr itul s"u martiric, 9 august 2001, Biserica
Mihai Vod", Bucure ti.
70
Ibidem, p. 179.
71
Idem, Popas de rug ciune pentru cel de-al IV-lea patriarh al României, 2002,
vol. XII, p. 185, Cuvânt rostit la slujba de pomenire a Patriarhului Iustin Moisescu, la
împlinirea a 15 ani de la trecerea sa la cele ve nice, 11 august 2001. Un cuvânt
asem"n"tor a fost rostit de patriarhul Teoctist în 2 august 2003, cu prilejul oficierii
slujbei de pomenire a patriarhului Justin (vezi vol. XIV, 2004, p. 409).
72
Ibidem, p. 188-189.
56 Conf.dr.pr. Ion Vicovan

„In memoriam”. P storul cel bun al Bisericii Ortodoxe Române


(cuvânt rostit la slujba parastasului pentru Patriarhul
Justinian în Biserica M n stirii Radu Vod , cu prilejul
împlinirii a 25 de ani de la trecerea sa la cele ve!nice, 26
martie 2002)
De aceast" dat", patriarhul Teoctist accentueaz" în mod deosebit
faptul c" patriarhul îndrum"tor, Justinian, clip" de clip" i zi de zi a
împodobit Biserica cu devotamentul s"u de p"stor duhovnicesc, de
sfin!itor de suflete i de chivernisitor al bunurilor parohiale, liturghisitor
în toate treptele biserice ti, pân" la treapta de Patriarh al Bisericii noastre,
f"cându-se cunoscut i având prieteni i admiratori, în toat" lumea
cre tin"...În continuarea cuvântului s"u evocator precizeaz" c" nici un
domeniu de activitate bisericeasc" nu a sc"pat aten!iei sale, organizând un
adev"rat cod de legi, elaborat pe temeiul Sfintelor canoane i tradi!iei
noastre române ti, înviorând activitatea liturgic" i gospod"reasc" a
parohiei, m"n"stirii i eparhiei73. Concret, aminte te de crearea celor ase
seminare pentru viitorii preo!i de parohie, precum i de seminarele
monahale, de organizarea celor dou" Institute Teologice, de grija fa!" de
activitatea predicatorial" din Biserica noastr", „diortosind personal i
punând la îndemnâna lor Cazania”, de consolidarea i înzestrarea bisericii
Radu Vod", precum i împodobirea cu pictur" i catapetesme a bisericilor
române ti din diaspora etc74.

„La moa!tele Sf. Ierarh Calinic” (cuvânt rostit la slujba Sf.


Liturghii s vâr!it în biserica Sf. Gheorghe din M n stirea
Cernica, 11 aprilie 2002)
Sub titlul de mai sus, patriarhul Bisericii noastre prezint" reperele
vie!ii marelui ierarh muntean: a activat în veacul al XIX-lea; a condus
M-rea Cernica între 1818-1850, pe care „a rectitorit-o i a înt"rit-o cu
înv"!"tura sa, cu pravila sa, cu pilda i cu nevoin!ele sale”; a p"storit la
Râmnic vreme de aproape 18 ani (1850-1868), unde a l"sat ctitorii, având

73
Idem, In „memoriam”. P storul cel bun al Bisericii Ortodoxe Române, 2002,
vol. XII, p. 481, cuvânt rostit la slujba parastasului pentru Patriarhul Justinian în Biserica
M"n"stirii Radu Vod", cu prilejul împlinirii a 25 de ani de la trecerea sa la cele ve nice,
26 martie 2002.
74
Ibidem, p. 483.
VREDNICUL DE POMENIRE PATRIARHUL TEOCTIST 57

multe daruri, îndeosebi darul cunoa terii lui Dumnezeu”, fiind cunoscut
prin milostenia sa i prin minunile pe care le-a s"vâr it75. Pentru toate
acestea i multe altele, a fost canonizat de Biserica noastr" în 1955.

„Minunat este Dumnezeu întru sfin"ii S i” (cuvânt rostit la


s rb toarea Sf. Împ ra"i Constantin !i Elena, 21 mai 2002)
Despre cei doi sfin!i, predicatorul a început prin a spune c" au tr"it
în veacul al IV-lea. Sf. Constantin a dat edictul de libertate religioas" în
313, la Milan, de numele lui legându-se convocarea i desf" urarea
primului Sinod Ecumenic. De numele mamei sale se leag" descoperirea
lemnului Sf. Cruci, precum i ridicarea multor ctitorii. Aminte te, de
asemenea, de unele biserici române ti care le poart" numele sau de domni
români care i-au luat ca ocrotitori (Constantin $erban Cantacuzino,
ctitorul catedralei patriarhale, i Sf. Constantin Brâncoveanu „care prin
opera sa a devenit un adev"rat Constantin cel Mare pentru #ara
Româneasc"”76.

„Omagiu preotului !i profesorului Ioan G. Coman” (cuvânt


rostit la !edin"a de deschidere a Congresului de Patrologie
„Ioan G. Coman”, Buc., 10 noiembrie 2002)
Omagiindu-l pe cel mai mare patrolog român, afirm" c": a
„des!elenit i a f"cut s" rodeasc" terenuri noi în câmpul teologiei
patristice”; a argumentat tiin!ific vechimea cre tinismului la români,
vechimea i continuitatea poporului român; a cercetat i a pus în valoarea
operele Sf. P"rin!i, „pe care le-a cercetat cu r"bdare i migal"”; a scris
despre ierarhii tomitani i „c"lug"rii sci!i” din Dobrogea, inclusiv despre
martirii din aceste p"r!i; a fost un „cunosc"tor neîntrecut al filosofiei
clasice”; a „împ"rt" it cu d"rnicie din aceste comori prin opera sa: c"r!i,
tratate, studii, articole, conferin!e i recenzii, dar i prin „cuvânt"rile sale

75
Idem, La moa!tele Sf. Ierarh Calinic, 2002, XII, p. 491-492, Cuvânt rostit la
slujba Sf. Liturghii s"vâr it" în biserica Sf. Gheorghe din M"n"stirea Cernica, 11 aprilie
2002. Despre Sf. Ierarh Calinic a vorbit i în Cuvântul din 26 septembrie 2003 (vezi vol.
XIV, 2004, p. 473).
76
Idem, Minunat este Dumnezeu întru sfin"ii S i, 2002, XII, p. 547-549, Cuvânt
rostit la s"rb"toarea Sf. Împ"ra!i Constantin i Elena, 21 mai 2002,
58 Conf.dr.pr. Ion Vicovan

înaripate”77. Autorul mai subliniaz" sufletul mare al profesorului Coman,


scrupulozitatea tiin!ific" fa!" de teologii celorlalte Biserici, exigen!a fa!"
de proprii studen!i, contribu!ia sa la reorganizarea înv"!"mântului
teologic, la mi carea ecumenic", precum i la dialogul teologic în
general78.

La 475 de ani de la trecerea din via" a voievodului #tefan cel


Mare (2 iulie 1979) (studiu publicat în Revista „Mitropolia
Moldovei !i Sucevei”, anul LV (1979), nr. 7-8, p. 492-499,
vol. XV, 2005)
În studiul închinat lui $tefan cel Mare – înc" necanonizat la acea
da0074" – se refer" la câteva domenii care înscriu mari realiz"ri în epoca
sa: arhitectura, pictura, broderia, orfevr"ria, miniaturistica i via!a
bisericeasc", afirmând c" întreaga crea!ie artistic" a epocii sale se
deta eaz" prin originalitate79. Autorul abordeaz" i aspecte privitoare la
via!a bisericeasc" din vremea sa: ierarhii #"rii Moldovei: Vasile al
Romanului (1484-1499) „bun cunosc"tor al teologiei ortodoxe,
remarcându-se mai ales prin cuno tin!ele sale liturgice”, Teoctist,
mitropolitul Moldovei, „sfetnic apropiat”, i Gheorghe cel B"trân (1477-
1509), care s-a ocupat „de înzestrarea Episcopiei R"d"u!ilor”;
monahismul veacului al XV-lea, care a „cunoscut o înflorire f"r"
precedent” (cu mari arti ti miniaturi ti: Gavril Uric de la Neam!, monahul
Paladie i ieromonahul Filip de la Putna, Nicodim .a.), precum i ajutorul
„sus!inut i substan!ial acordat m"n"stirilor din Muntele Athos (în mod
special M"n"stirii Zografu, dar i altor m"n"stiri: Sf. Pavel, Grigoriu,
Vatoped, Costamonitu)80.

77
Idem, Omagiu preotului !i profesorului Ioan G. Coman, 2003, vol. XIII, p.
407, Cuvânt rostit la edin!a de deschidere a Congresului de Patrologie „Ioan G.
Coman”, Buc., 10 noiembrie 2002.
78
Ibidem, p. 407-408.
79
Idem, La 475 de ani de la trecerea din via" a voievodului $tefan cel Mare (2
iulie 1979), 2005, vol. XV, p. 12 i 14, Studiu publicat în Revista „Mitropolia Moldovei
i Sucevei”, anul LV (1979), nr. 7-8, p. 492-499.
80
Ibidem, p. 15-18. Cuvânt"ri dedicate Sf. $tefan cel Mare a !inut i cu alte
ocazii: la festivit"!ile prilejuite de proclamarea canoniz"rii Binecredinciosului Voievod
$tefan cel Mare i Sfânt, la deschiderea i închiderea Sesiunii Solemne a Sf. Sinod i
Adun"rii Na!ionale Biserice ti, consacrat" comemor"rii a 500 de ani de la trecerea la
VREDNICUL DE POMENIRE PATRIARHUL TEOCTIST 59

Sfin"ii în Biserica Ortodox (studiu publicat în revista BOR, anul


CX, nr. 7-10/ 1992)
În aceast ultim studiu, patriarhul Teoctist se refer" la modul cum
s-au p"strat listele de sfin!i, cum s-au alc"tuit martirologiile, precum i la
canoniz"rile de sfin!i din Biserica noastr" (1950/1955 i 1992)81.

În concluzie putem afirma c": vrednicul de pomenire, patriarhul


Teoctist a avut o permanent" preocupare pentru istoria Bisericii i a #"rii
noastre, lucru ce reiese, cu eviden!", din mul!imea lucr"rilor cu caracter
istoric, începând cu monografia dedicat" mitropolitului Iacob Putneanul,
continuând cu prefe!ele la lucr"rile cu con!inut omonim i sfâr ind cu
mul!imea cuvânt"rilor pe aceea i tem". Dac" o anumit" preocupare
istoric" este fireasc" i necesar" pentru orice cre tin i slujitor al Bisericii
i al Neamului, cu atât mai mult pentru un arhip"stor al Bisericii i, în
mod particular, pentru patriarhul Teoctist care s-a sim!it mereu legat prin
tari, numeroase i vii leg"turi nev"zute cu istoria locurilor pe unde l-au
purtat pa ii „treptelor slujirii cre tine”; a exprimat o permanent" i aleas"
recuno tin!" înainta ilor care ne-au l"sat o bogat" i nepre!uit" zestre,
c"rora le-a urmat în scaun sau celor care l-au format; scrisul i graiul s"u
au un farmec aparte, au parfumul i mireasma „vechilor cazanii”. Ele
v"desc o exprimare natural" i pl"cut", una care nu obose te, ci încânt",
f"când o foarte u oar" trecere de la timpurile de demult la cele ale
timpului când au fost relatate.

cele ve nice a Sf. Voievod $tefan cel Mare, cu prilejul comemor"rii Sf. Voievod $tefan
cel Mare la Hu i (mesaj), la Sesiunea solemn" „500 de ani-$tefan cel Mare i Sfânt” la
Academia Român", la Sf. Liturghie de la M-rea Putna, 2 iulie 2004, vol. XV, p. 102-
112, 127-145.
81
Idem, Sfin"ii în Biserica Ortodox , 2005, vol. XV, p. 28-34, studiu publicat în
revista «BOR», anul CX, nr. 7-10/ 1992.
60 Conf.dr.pr. Ion Vicovan

The worthy Patriarch Teoctist: an overview of his historical research

Abstract: In the year of our Lord 2007, the fifth patriarch of the Romanian
Orthodox Church, His Beatitude Teoctist Arapasul, passed into eternal life. Although his
life and service have have received wide and warm coverage, for the life of the worthy
Patriarch Teoctist was both long and rich, no reference has been made to his interest in
history.
As a tribute to the memory of the fifth patriarch of the Romanian Orthodox
Church, the second Moldavian bishop elected to this position, our study will highlight
this component of the work of Patriarch Teoctist and present the articles and addresses,
prefaces and messages focused on history, which he wrote or delivered over more than
57 years of episcopal service.
II
2007 – ANUL PIOASEI RECUNO TIN!E I AL
INSPIRA!IEI TEOLOGICE PRIN RECURS LA
OPERA SFÂNTULUI IOAN HRISOSTOM

Concep"ia Sfântului Ioan Gur# de Aur despre post $i


înfrânare

Prof.dr.pr. Petre Semen

O mare parte a lumii cre tine tie c! anul acesta se împlinesc 1600
de ani de la moartea acelui iararh care i-a pus insistent amprenta pe
gândirea teologic! a primelor patru veacuri pe care se pare c! le-a
dominat cu personalitatea sa, cel supradenumit de c!tre contemporani
„Cel cu gura de aur”. Mai curând i s-ar fi potrivit epitetul de cel „cu
cuvintele de aur” fiindc! a a cum acest metal pre"ios nu- i pierde
niciodat! valoarea i nici str!lucirea la fel i omiliile neîntrecutului ierarh
r!mân mereu pre"ioase i mobilizatoare pentru cei care vor într-adev!r s!
ia în serios preceptele Evanghelii i implicit ale cre tinismului. Din
numeroasele sale scrieri se pot discerne totu i destule neajunsuri atât în
societatea p!gân! a timpului cât i în cea cre tin! încât r!mânem la ideea
c! nu se justific! în nici un fel epitetul de „veacul de aur” al
cre tinismului, ci pur i simplu avem de a face aici cu înclinarea în!scut!
62 Prof.dr.pr. Petre Semen

a omului de a idealiza, de cele mai multe ori f!r! temei, trecutul i de a


supradimensiona realitatea, cu atât mai mult, cu cât nu mai poate fi
verificat!. În nici un caz, nu ne propunem s! facem o analiz! critic! i nici
o descriere exhaustiv! a epocii sfântului întrucât nici marele orator, în
imensa sa lucrare omiletic! n-a urm!rit alt scop decât doar remodelarea
caracterelor umane dup! tiparul autentic cre tin, propus de Evanghelie i
impus de tr!itorii primelor veacuri ai Bisericii. Interesant de subliniat c!
neîntrecutul ierarh î i focalizeaz! tot demersul oratoric pe remodelarea
personalit!"ii cre tine oferind pre"ioase modele din istoria biblic! ori din
via"a monahal! a timpului ocând uneori urechile prea sensibile ale unui
auditoriu care abia trecuse pragul templelor p!gâne în cel al bisericii, i
care nu considera neap!rat c! credin"a cre tin! ar i trebui s! devin! un
modus vivendi.
Sfântul ar trebui s! constituie un nepre"uit reper i pentru misionarul
modern în abordarea misiunii. Dac! este s! compar!m demersul nostru
omiletico-catehetic, ca de altfel i cel teologic în general cu cel al Sfin"ilor
P!rin"i în general, constat!m c! ne lipse te mult fundamentarea lui pe
Cuvântul lui Dumnezeu, adic! pe Biblie. Ba mai mult, asist!m adesea la
unele încerc!ri stângace de a utiliza operele Sf. P!rin"i pur i simplu ca pe
un inventar de camer! ori ca pe ni te slogane, de cele mai multe ori total
necorespunz!toare i mai ales neconving!toare fiindc! lipse te cu totul
duhul acelor P!rin"i. Un alt motiv ar fi distan"a enorm! dintre ceea ce
încerc!m s! explic!m i ceea ce lucr!m de fapt ca i cre tini sau teologi.
Ca în multe alte domenii i în cel teologic s-a scris enorm în ultimul
timp, dar din p!cate, foarte pu"in calitativ încât, volens nolens, se impune
a ne raporta adesea tot la lucr!rile patristice, dar din care trebuie s!
discernem, nu neap!rat calit!"ile oratorice ale acelora, ci mai curând
extraordinarele lor caractere cre tine secondate de fervoarea propoveduirii
Evangheliei în duhul smereniei des!vâr ite i al dragostei fa"! de
Evanghelia lui Hristos. Nu am g!sit la nici un sfânt p!rinte al Bisericii
preocuparea exacerbat! de spori averea Bisericii i nici de a intra în
competi"ie cu lumea pentru sporirea celor materiale. Mai mult ca oricare
ierarh al vremii, Sf. Ioan î i focalizeaz! demersul teologic pe instruirea
moral-teologic! a publicului auditor din arealul Bisericii, i nu numai, cu
CONCEP#IA SFÂNTULUI IOAN GUR$ DE AUR DESPRE POST... 63

scopul m rturisit de a-l determina s ia cât mai în serios posibil credin!a


m rturisit , m car în acea"i m sur în care a luat el în serios arhieria
neurm rind alt scop decât convingerea auditoriului c nu exist ceva mai
pre!ios pentru credinciosul cre"tin decât calitatea de m rturisitor, prin
cuvânt "i fapt , a lui Hristos-Capul "i unicul St pân de drept al Bisericii.
Dac vom compara opera celor trei mari ierarhi contemporani, vom
constata c discursul Sf. Ioan apare de departe ca fiind mult mai
pragmatic, mai pe în!elesul ascult torilor, "i implicit cu un impact imediat
"i cu rezonana! în sufletele unui num r mult mai mare de credincio"i.
Lecturându-l pe Sf. Ioan r mânem la convingerea c efectul cuvântului
s u se f cea sim!it imediat "i probabil ca "i dup predica Sf. Petru,
credincio"ii se întrebau îndat ; noi ce trebuie s facem ? hic et nunc, pe
când cel al celorlal!i doi, respectiv al Sf. Grigorie de Nazians "i Sf. Vasile
predispunea mai mult spre medita!ie decât spre lucrarea efectiv a
Evangheliei. Calitatea de excep!ie a lucr rii exegetice a incomparabilului
orator cre"tin este tenta de o determinare imediat în aplicarea preceptelor
cre"tine la via!a de zi cu zi, iar nu doar la teoretizarea acelora. Din
demersul s u omiletic desprindem "i ideea sfânt c lucrarea pastoral-
misionar a unui arhiereu era perceput de el ca un act de caritate când
afirma c se poate face milostenie !i cu cuvântul fiindc de fapt „mai bun
este cuvântul decât datul” (Iisus Sirah 18, 16, cf. Omilia LI la Matei).
În cele ce urmeaz ne propunem s punct m, doar atât cât ne
permite spa!iul, câteva din înv ! turile ierarhului despre post "i înfrânare.
Ca "i al!i P rin!i ai Bisericii, Sf. Ioan a realizat c pentru orice progres
spiritual se impune o înfrânare a trupului. Majoritatea religiilor lumii au
recomandat postul cu scopul m rturisit ori nu, de a mai stopa din
zburd lniciile trupului "i de a-i da posibilitatea spiritului s se manifeste
nestingherit. Cei care s-au preocupat mai serios de cultivarea spiritului au
realizat c se impune imperios ca m car periodic omul s -"i mai
struneasc trupul prin înfrânare în vederea concentr rii aten!iei spre cele
ce !in de modelarea spiritului printr-o intensificare a experien!ei
64 Prof.dr.pr. Petre Semen

religioase1. O alt motiva!ie a postului este dorin!a peren a omului de a


a-"i isp "i p catele "i de a restabili leg tura cu divinitatea.
Este bine "tiut c întocmai ca "i monahismul, postul nu este o
inova!ie a cre"tinismului. A"a cum spuneam s-a întâlnit la mai toate
popoarele. Mircea Eliade, "i de fapt nu numai el, ne informeaz c "i cei
care se preg teau s intre în leg tur cu lumea demonic , cu prec dere
"amanii, posteau îndelung "i se supuneau la o seam de exerci!ii pentru a
fi mai predispu"i spre cele spirituale2. Nu de pu!ine ori Biblia ne spune c
unii dintre drep!ii "i profe!ii Primului Testament au recurs la post ca s
dispun de o preg tire minimal în vederea consult rii voii divine3 (Ezra
10, 6; Estera 4, 16; Daniel 10, 3). Dintotdeauna s-a considerat c orice
contact cu lumea spiritual , chiar "i cu cea demonic , dup cum spuneam,
impune o prealabil preg tire, "i cu atât mai mult cu lumea celest . Un
exemplu concludent îl reprezint cazul regelui Saul care a postit mai
înainte de a solicita, prin intermediul necromantei din Endor, s intre în
leg tur cu spiritul arhiereului Samuel (I Samuel 28, 20). Despre profe!ii
Moise "i Ilie se spune c au postit câte 40 de zile tot în vederea de a fi mai
predispu"i de a comunica cu divinitatea (Ie"irea 34, 28; I Regi 19, 89).
Sfântul Ioan Gur de Aur acord un mare spa!iu înv ! turii despre
post "i înfrânare ca unul care era profund marcat de practica "i experien!a
primelor veacuri, care din p cate, în parte s-a pierdut, aceea de a posti mai
înainte de a se lua o decizie mai important în cele ce !in de misiunea
Bisericii, chiar "i înainte de a proceda la alegea liderilor spirituali ai
Bisericii (cf. Fapte 13, 2). Ast zi nu se mai practic postul în acest scop,
ci a fost înlocuit cu votul oamenilor.
Tr ind într-o lume a consumismului ast zi se vorbe"te din ce în ce
mai pu!in despre post "i se practic "i mai pu!in deoarece am devenit de-a
dreptul surzi la chem rile spiritului. Pe de alt parte, suntem asalta!i brutal

1
Dic ionar Enciclopedic de Iudaism, trad. Viviane Prager, C. Litman, #icu
Goldstein, Ed. Hasefer, Bucure"ti, 2001, p. 269.
2
Eliade M., Le Chamanisme et les Tehniques archaiques de l’extase, ed. Payot,
Paris, 1968, p. 183, 242, etc.; Dominique Camus, Puteri !i practici vr jitore!ti, trad.
Mugura" Constantinescu, Ed. Polirom, Ia"i, 2003.
3
Guthrie H.H. Jr., Fast, Fasting, în The Interpretr’s Dictionary of the Bible. An
Illustrated Encyclopedia, Abingdon press, Nashville, 1991, vol. Iip. 240.
CONCEP#IA SFÂNTULUI IOAN GUR$ DE AUR DESPRE POST... 65

de tot felul de oferte care mai de care mai pretins atr g toare ce ne propun
satisfacerea imediat a tuturor poftelor "i capriciilor chiar "i cu ajutorul
a"anumitelor oferte de post ce au devenit la fel de rafinate "i atr g toare
ca "i cele de frupt, evident exclusiv în avantajul comercian!ilor,"i la
sugestia ba chiar cu binecuvântarea „st pânitorului acestei lumi”. Unii au
copiat practica altor popoare de a utiliza în post preparate din fructe de
mare cu mult mai scumpe "i evident mai u"oare "i s n toase decât carnea
am gindu-se îns c postesc. Desigur se impune aici a preciza c exist
mai multe categorii de oameni cu felurite atitudini "i concep!ii despre
post. Pe de alt parte s nu se uite c exist diferite atitudini fa! de post.
Unii, spre exemplu, nici nu vor s mai"tie de post pentru a se bucura din
plin de oportunit !ile atât de generoase ale societ !ii de superproduc!ie "i
consum moderne motivând c postul ar fi chiar nociv pentru om. Al!ii
postesc pân la epuizare, dar nici pe departe din ra!iuni exclusiv
spirituale, ci pur "i simplu pentru c a"a ar fi moda suple!ii trupului
impus de a"azisele staruri ale modei "i ale de"ert ciunii. Al!ii postesc, în
baza unei tradi!ii str mo"e"ti, doar prin ab!inerea de la hran de origine
animal . Doar un segment extrem de nesemnificativ de credincio"i, fie ei
"i ortodoc"i postesc postul cel adev rat de p cate pe care îl vrea "i-l cere
Dumnezeu de la to!i oamenii, dar ace"tia sunt considera!i prea
fundamentali"ti "i evident anormali, ca unii care ies din tiparele
obi"nuitului. În orice caz, Biblia ne spune c cei din vechime recurgeau
adesea la post ca la un fel de leac universal prin care se n d jduia în
ob!inerea iert rii p catelor (I Regi 21, 17), vindecarea unor boli (II
Samuel 12, 16, 22), stoparea unor calamit !i naturale (Ioel 2, 12-17) etc.
Profetul Ioel (sec. VIII î.H.), spre exemplu, propune un post peniten!ial în
vederea stârnirii compasiunii divine ca s înceteze o secet cumplit (cap.
1,14; 2, 12, 15). Trecând în revist textele biblice referitoare la post, se
poate constata c la începutul omenirii se postea pu!in sau aproape de loc
de hran "i de ap întrucât oamenii se concentrau pe ab!inerea de la
p cate. Treptat, treptat îns se pare c poruncile divine de a respecta un
minimum de dreptate în rela!iile interumane au fost înlocuite cu anumite
rânduieli omene"ti, iar poruncile divine au trecut, din p cate pe plan
secund. Acest lucru l-a observat "i comb tut la vremea sa profetul Isaia
66 Prof.dr.pr. Petre Semen

(cap. 58) secondat de Ieremia (cap. 7), ca s nu mai vorbim de Ioel care
nemaisuportând fariseismul peniten!ial al unor confra!i ce eludau
sistematic legile divine zicea; sfâ!ia"i-v inimile iar nu hainele (cap. 2,
13).
Domnul Hristos, la rândul S u, n-a fost deloc împotriva postului în
sine când l-a criticat numai c l-a comb tut pe cel !inut cu ostenta!ie spre
etalarea credin!ei înaintea oamenilor.
Ab!inerea doar de la anumite alimente nu este de fapt post cu
adev rat, ci pur "i simplu o diet alimentar motivat de respectarea unei
datine a b trânilor sau datina voastr cum zicea Domnul Hristos despre
farisei. Ca s determine la o neîntârziat "i permanent supraveghere a
min!ii "i a inimii ce constituie adev ratul post care apropie de Dumnezeu,
Sf. Ioan îl compara pe cel care îndr zne"te s se apropie de Dumnezeu cu
mintea "i inima necurat cu cel care ar încerca s -!i îmbr !i"eze genunchii
cu mâinile pline de noroi "i murd rie4. Se vede de departe c a fost
influen!at de Isaia care zicea "i el cam acela"i lucru, dar cu alte cuvinte;
Chiar dac ve"i înmul"i rug ciunea voastr , tot nu v voi asculta (cap. 1,
15); c în puterea limbii este via"a !i moartea (Pilde 18, 21) "i din
cuvintele tale te vei îndrepta !i tot din cuvintele tale te vei osândi (Matei
12, 37). De aceea zice sfântul; p zi"i-v limba mai mult decât lumina
ochilor. Limba este cal împ r tesc; dac îi pui frâu !i o înve"i s mearg
frumos, împ ratul se va odihni pe ea, dar dac o la!i s umble f r frâu
!i s zburde ajunge c ru"a diavolului !i a demonilor5. Într-adev r, cel ce
vorbe"te prea mult "i mai ales se erijeaz în a fi atoate"tiutor "i gata
oricând s dea un sfat chiar dac nu i l-a solicitat nimeni, d dovad de
infatuare. Prin urmare, o foarte mare aten!ie se punea în vechime pe
postul de vorb mult ,"i nu de pu!ine ori chiar f r nici o noim . Sfântul îi
îndemna pe cre"tini la post continuu "i de vorbe dar mai ales de p cate iar
nu numai de alimente. %i acesta este potrivit celui care vrea s -l urmeze
pe Hristos ca s se mântuiasc . Îl da exemplu pe Sfântul Petru care nu
trebuia s se a"tepte la cununi pentru faptul c L-a m rturisit pe Hristos ca

4
Omilia LI la Matei, p. 595.
5
Ibidem.
CONCEP#IA SFÂNTULUI IOAN GUR$ DE AUR DESPRE POST... 67

Fiu al lui Dumnezeu "i nici c i-ar fi fost de ajuns pentru mântuire (Omilia
XV la Matei, p. 634).
Desigur postul are multe trepte "i de aceea el consider c tot un fel
de post este "i a te ridica de la mas f r s te saturi, fiindc "i atunci când
mânc m putem s-o facem cu cump tare întrucât masa !i mâncarea mult
lenevesc !i îngreuiaz atât trupul cât !i spiritul. %i Shakespeare scria c
adesea carnea cre!te-n detrimentul min"ii (Falstaff). Sfântul Ioan îl d ca
exemplu negativ pe poporul Israel despre care se scrie: a mâncat !i s-a
îngr !at !i a azvârlit din picioare cel iubit (Deuteronom 32, 25), iar
profetul Moise tot la cump tare f cea aluzie când zicea: Când m nânci,
când bei !i te saturi adu-"i aminte de Domnul Dumnezeul t u
(Deuteronom 6, 11-12). Caut , zice sfântul, s nu p "e!ti !i tu la fel. Nu
jertfe!ti acum oi !i vi"ei idolilor de piatr !i de aur, dar caut s nu
jertfe!ti sufletul t u mâniei, s nu jertfe!ti mântuirea ta desfrân rii !i nici
celorlalte patimi. Foarte îng duitor cu cei mai slabi "i neobi"nui!i cu
înfrân rile excesive, asemenea marelui Pavel, neîntrecutul orator
recomanda o form mai u"oar de post ce consta în multa înfrânare
(cump tare) la mâncare deoarece el credea c nici acest lucru nu-i pu!in "i
nici prea departe de post, dar suficient ca s pun cap t furiei diavolului.
C nimic, zice el, nu este atât de pl cut diavolului ca desf tarea "i be!ia ca
unele ce sunt izvorul "i mama tuturor p catelor. Cu be!ia "i îmbuibarea i-a
determinat odinioar diavolul pe str mo"ii iudeilor s se închine la idoli
(Ie"irea 32, 1-6) "i tot cu ele a aprins în sodomeni pofte nelegiuite
(Facerea 19, 4-8), dup cum spune "i profetul; Aceasta este f r delegea
sodomenilor c se r sf "au întru mândrie, în îmbuibare cu pâine !i în
desf t ri (Iezechiel 16, 49). În continuare, sfântul asociaz l comiei "i
be!ia, care din nefericire, datorit diversific rii b uturilor, "i lipsei de
înfrânare, a ajuns atât de r spândit în lumea noastr , "i care îi pierde pe
foarte mul!i, atât pentru via!a aceasta cât "i pentru cea viitoare; c ce r u,
adaug el, nu s vârsesc be"ia !i desf tarea? Face din oameni porci !i
chiar mai r u decât porcii. Porcul se t v le!te în noroi !i se hr ne!te cu
murd rie, dar omul care bea !i se îmbuibeaz m nânc la o mas mai
dezgust toare decât masa porcului. C la o astfel de mas pune la cale
împreun ri neîng duite !i iubiri nelegiuite. Unul ca acesta nu se
68 Prof.dr.pr. Petre Semen

deosebe!te de un demonizat, este tot atât de neru!inat, tot atât de furios.


De cel demonizat ne este mil , pe acesta îl urâm, îi întoarcem spatele6. Se
poate observa c sfântul se limiteaz doar la a descrie ceea ce se observ
de c tre toat lumea la be!iv, f r a se referi "i la consecin!ele extremei
dec deri a celui dependent de alcool, sau de alte droguri, "i la p catele
care pot decurge din acestea, ca "i de întregul cortegiu de suferin!e ce se
întâlnesc în casa celui be!iv. Incestul lui Lot cu fiicele sale, cauzat de
consumul exagerat de vin (Facerea 19, 32-38), se reitereaz , din
nefericire, în multe familii în care unul dintre p rin!i cade prad acestui
flagel. Chiar dac în cazul lui Noe, sfântul P rinte îi acord circumstan!e
atenuante motivând c be!ia sa a fost aleatorie ca unul care nu ar fi
cunoscut efectul vinului, p catul în sine r mâne, dar urm rile nefaste
nimeni nu le poate trece cu vederea.
Se "tie c în antichitate nu existau centre pentru recuperarea celui
dedat alcoolului "i de aceea se "i considera irrecuperabil pentru familie "i
societate "i i se aplica uneori pedeapsa cea mai aspr (Dt. 21, 20-21).
Dac totu"i în cazul altor p cate sfântul insist mai mult, aici nu se
limiteaz decât la a descrie decaden!a celui în cauz f r a se referi "i la
abuzurile de tot felul ale acestuia asupra familiei, respectiv asupra so!iei "i
copiilor degenerând adesea chiar în crime. C r!ile sapien!iale nu ezit s
condamne vinul comparându-l cu un "arpe otr vitor care se întoarce
împotriva celui care-l consum ; Ale cui zice sunt vaietele? Ale cui sunt
oft rile? Ale cui sunt neîn"elegerile? Ale cui sunt plângerile? Ale cui sunt
r nirile f r pricin ? Ai cui sunt ochii ro!ii? Ale celor ce întârzie la vin !i
se duc s goleasc paharul cu vin amestecat cu mirodenii. Nu te uita la
vin cum curge ro!u !i face m rg ritare în pahar; el alunec u!or, dar pe
urm ca un !arpe mu!c !i în"eap ca un basilisc (Pilde 23, 29-32). Se
"tie dintotdeauna c cel dedat b uturii î"i pierde cu totul uzul ra!iunii,
pudoarea "i bunul sim!. De aceea se "i zicea; Ochii celui turmentat de
alcool se uit cu neru!inare dup femei str ine !i va vorbi prostii. Acesta
se va afla ca un om culcat în mijlocul m rii, ca un om culcat pe vârful
unui catarg, !i î!i pierde cu totul sim"irea. De aceea când este lovit

6
Ibidem, p. 667-668.
CONCEP#IA SFÂNTULUI IOAN GUR$ DE AUR DESPRE POST... 69

zice;”M-a lovit… dar nu m doare! M-a b tut.. dar nu simt nimic! Când
m voi trezi? Mai vreau vin!” (vers. 33-35). Dup cum subliniam,
cuvintele oratorului cre"tin sunt minunate dar nu duc analiza pân la
cap t, ci se mul!ume"te mai mult s -i fac portretul negativ "i s -l
demonizeze pe cel atins de aceast crunt c dere. El îl compar chiar cu
un demonizat apreciind c este mai de dispre"uit decât un dobitoc f r de
minte fiindc un dobitoc bea doar atât cât are sete, pe când be"ivul cu
necump tarea sa trece peste nevoia cea fireasc 7. Consider m c mult
mai conving tor ar fi fost oratorul dac nu s-ar fi limitat doar la a prezenta
neajunsurile pe care "i le poate provoca lacomul be!iv sie"i însu"i, ci "i
familiei "i mai cu seam repercursiunile asupra semenilor s i. Se "tie spre
exemplu cât de nefast poate fi b utura pentru un conduc tor auto care
odat cu periclitarea propriei vie!i, dac va conduce în stare de ebrietate,
poate pune în primejdie "i via!a semenilor s i. De asemenea dac be!ivul a
devenit cap de familie î"i poate abuza chiar proprii copii pe care nu-i mai
hr ne"te la timp "i nici îmbrac a"a cum trebuie. Aceast patim , din
p cate, atât de frecvent ast zi, nu numai la noi, este prea pu!in
comb tut . Sunt foarte dese cazurile de c dere în alcoolism secondat "i
desigur motivat de dezbin rile familiilor care î"i caut existen!a în alt
parte decât !ara mam . Iat ce relateaz un copil abuzat de tat l s u
alcoolic; Eram pus mereu la munci grele !i luam adesea b taie fiindc
nu puteam munci destul. Tata era un om r u !i bea mult. Ne punea s
muncim !i pe la oamenii prin sat, munci grele !i apoi ne batea !i ne lua
banii.
Cu toate c a dus o via! celibatar , Sfântul era foarte îng duitor cu
mirenii realizând c de fapt via!a lor este cea normal n"i obi"nuit
întrucât Domnul Hristos nu a venit în lume s r stoarne rânduielile
normale ale firii, ci doar s surpe împ r !ia iadului, "i ca predicator asiduu
recomanda ca în cazul înfrân rii conjugale, postul s se realizeze cu
acordul comun al celor doi parteneri de via! pentru a nu periclita în nici
un fel dragostea care st la baza familiei. Altfel, întreab el retoric; care
ar mai fi rostul postului !i al înfrân rii, dac dragostea este sfâ!iat ?

7
Idem, Predici la duminici !i s rb tori, Ed. „Buna Vestire”, Bac u, 1997, p. 174.
70 Prof.dr.pr. Petre Semen

Nici unul8. Pentru aceea zice apostolul; S nu v lipsi"i unul de altul,


decât cu bun învoial pentru un timp, ca s v îndeletnici"i cu postul !i
cu rug ciunea, !i iar !i s fi"i împreun , ca s nu v ispiteasc satana,
din pricina neînfrân rii voastre (I Corinteni, 7, 5). Se "tie c cre"tinismul
nu este o simpl ideologie care s treac peste rânduiala firii. În cadrul
unei c snicii trebuie s existe o dependen! a so!iei de so!ul ei "i invers.
Din contextul epistolei se deduce c apostolul se adresa unor oameni de
curând converti!i la cre"tinism "i care nu cuno"teau înde-ajuns doctrina
cre"tin "i ca urmare, apostolul considera c se impunea o explica!ie "i în
privin!a raporturilor dintre so!ii cre"tini. Se recomand desigur o
abstinen! , pentru un timp, dar numai de comun acord pentru ca cei doi s
se poat dedica mai insistent, decât în mod obi"nuit, rug ciunii "i
postului. A doua condi!ie prevede ca o astfel de abstinen! s se realizeze
pe o perioad limitat de timp pentru a nu c dea în ispita celui r u.
Cump tarea "i înfrânarea erau recomandate foarte insistent de c tre
neobositul orator comoparându-l pe cel abstinent cu un lupt tor viteaz
care în schimbul pl cerii se va împodobi cu biruin"a, cu cugetul împ cat
!i cu cele mai str lucitoare trofee. Pe cel neînfrânat îl chestioneaz ca la
un veritabil interogatoriu când zice; Ar ta"i-ne pl cerea ce o ave"i din
poftele voastre; cel cump tat o are de la lupta !i biruin"a sa, iar tu de
nic ieri. Dac îmi ve"i spune de pl cerea cea din împreunare, eu v voi
dovedi c pl cerea ce o simte cel înfrânat este mai l murit , mai
îndelungat .Tu ai o pl cere câ!tigat în urma unei mul"umiri scurte !i
care aproape nici nu s-a ar tat, pe când acela o are de la con!tiin"a sa,.
!i mai mare, mai îndelungat , mai dulce. Nici împreunarea cu femeie nu
poate s "in sufletul netulburat !i s -l întraripeze cu filosofia celui
înfrânat, fiindc acesta, dup cum am zis, ne arat l murit pl cerea sa,
pe când la tine v d numai dezgustul ce-l ai în urma învingerii ce ai
suferit, !i de a! voi s -"i v d pl cerea, nu a! g si-o nic ieri. C ci care
timp voie!ti a-"i fi de mul"umire !i pl cere? Cel dinainte de împreunare?
Dar acel timp este mai mult de nebunie, de smintire, c ci a scrâ!ni din
din"i !i a-"i pierde dreapta judecat nu vine de la pl cere, fiindc dac ar

8
Tâlcuire la Epistola întâi c tre Corinteni, Omilia XIX , p. 189.
CONCEP#IA SFÂNTULUI IOAN GUR$ DE AUR DESPRE POST... 71

fi fost din pl cere, nu "i-ar fi pricinuit de acelea pe care le sufer cei ce


au dureri. C ci !i cei ce se lupt cu pumnul în stadion, !i cei lovi"i
scrâ!nesc din din"i, !i femeile care sunt în facere sfâr!indu-se de dureri
acela!i lucru îl fac. Astfel c aceasta nu este o pl cere, ci mai mult un fel
de ie!ire din sine, o smintire, mai mult tulburare. Dar poate timpul de
dup împreunare? Nici acesta nu este de pl cere fiindc nici de femeia ce
a n scut nu zicem c este în pl cere, ci c s-a izb vit de dureri. Aceasta
deci nu este pl cere, ci mai degrab boal !i mole!ire, sau cel mult este
mijlocirea acestor dou . Deci care este timpul pl cerii? Nu este niciunul,
sau de!i este, apoi este atât de scurt încât mai c nici nu este. De!i ne-am
silit mult ca s g sim acel timp !i s punem st pânire pe el, totu!i nu am
putut. Nu a!a este !i cu timpul celui înfrânat, c ci acesta este întins !i
tuturor învederat, sau mai bine zis, întreaga lui via" este în pl cere,
con!tiin"a lui fiind lini!tit , valurile fiindu-i alinate !i de nic iri neavând
nici o tulburare. Deci fiindc mai ales acesta este în pl cere, pe când
iubitorul de pl cere este ve!nic în tulburare !i triste"e, apoi s fugim de
desferânare !i s iubim cump tarea, ca astfel s ne învrednicim !i
bun t "ilor viitoare, c rora fie ca to"i s ne învrednicim9.
Comentând textul ce relateaz despre neputin!a ucenicilor de a-l
vindeca pe un posedat "i c rora Iisus le zice; acest neam de demoni nu
iese decât numai cu rug ciune !i cu post (Matei 17, 21), marele orator
aten!ioneaz c numai în cazuri izolate "i cu totul excep!ionale demonii au
fost sco"i "i f r post, îns este cu totul imposibil ca un om care tr ie!te
în desf t ri s izb veasc pe cineva care sufer de o astfel de boal 10.
Dar dac ai credin" pentru ce trebuie s mai !i poste!ti? M-ar putea
întreba cineva. Pentru c împreun cu credin"a, postul ne d mai mult
putere. Postul s de!te în sufletul omului filosofie, face din om înger,
doboar puterile cele netrupe!ti, dar nu postul singur, ci e nevoie !i de
rug ciune. În opinia Sfântului Ioan, dar de fapt nu numai a lui, omul nu se
poate în nici un chip debarasa de p cate dac tr ie"te în be!ii "i în
desfrân ri, subliniind c numai prin be!ie "i îmbuibare i a f cut odinioar

9
Idem, p. 401-402.
10
Omilia LVII la Matei, p. 666.
72 Prof.dr.pr. Petre Semen

diavolul pe oameni s se închine la idoli (Ie"irea 32, 1-6) "i tot a"a a
aprins în locuitorii cet !ilor Sodoma "i Gomora pofte nelegiuite.
Ca o concluzie la cele de mai sus se cuvine s re!inem c Sfântul
Ioan, ca nimeni altul, a avut ca preocupare esen!ial a demersului s u
omiletico-exegetic dorin!a de a-"i ajuta semenii în a-"i dep "i propriile
sc deri, acolo unde se întâlneau, "i de a face din religia cre"tin un modus
vivendi, iar nu o teorie steril sau o înrobire fariseic la o tradi!ie a
str mo"ilor.

The fast and abstination in John’s Chrysostome opinion

Abstract: In this study the overall research is focused on the spiritual value of
the fast in Saint John Chrysostom’s conception. The author underlines that the fast - as
one of religion’s mean to realise a link to the spiritual world - is present in all major
religions from the antiquity to the present. In John’s opinion the faith should not be
theoretical but it has to became a kind of modus vivendi. To much eating and drinking is
dangerous for the soul as the prophet says: This was the guilt of your sister Sodom: she
and her daughters had pride, excess of food and prosperous ease, but did not aid the
poor and needy (Ezechiel 16, 49). This is why the saint seldom underlines that God’s
new people must learn from the experience of the people of Israel who forgot their God
when they commenced to drink and eat too much. The aim of the fast is to make oneself
more willing to serve his God.
Familia cre tin! ast!zi: provoc!ri, anse, perspective
– r!spunsuri gândite de Sfântul Ioan Gur! de Aur în
vremea lui pentru timpul nostru

Prof.dr.pr. Viorel SAVA

a) Argument
Multe sunt problemele care confrunt societatea în care tr im la
începutul mileniului al treilea. A face doar o simpl inventariere a lor este
un lucru anevoios. !i mai anevoios lucru este încercarea de a le ordona
"inând cont de importan"a lor sau de gravitatea lor, sau de insisten"a cu
care î#i strig fiecare urgen"a rezolv rii. Criteriul care opereaz invariabil
în astfel de situa"ii este stabilit de persoana, de grupul de persoane sau de
institu"ia în cauz . Prin raportare la problemele altora fiecare (persoan ,
grup de persoane, institu"ie) consider c problema sa este cea mai
important motiv pentru care necesit rezolvare urgent #i cu prioritate
fa" de toate celelalte probleme.
Când vine vorba de Biseric lucrurile nu stau diferit, ci, dimpotriv ,
par ceva mai complicate. Mai întâi, din cauza cople#itoarei necesit "i de a
recupera ceea ce nu s-a f cut vreme de jum tate de secol. Apoi, din cauza
unei stâng cii în depistarea problemelor majore #i a lipsei de fermitate în
gestionarea lor. Se adaug lipsa de voin" de a recunoa#te existen"a unor
probleme reale, pe lâng cele #tiute, f cându-ne c nu le #tim de team s
nu fim nevoi"i s recunoa#tem existen"a lor. În cele din urm , o anumit
parte a societ "ii, ostil Bisericii, pune pe seama ei, a Bisericii, situa"ii #i
probleme care în realitate nu exist cu scopul de a spori ostilitatea #i de a
diminua credibilitatea fa" de cea mai respectat institu"ie din România la
ora actual .
Am ales în acest studiu s subliniem câteva aspecte legate de
pastora"ia familiei, una dintre problemele majore care reclam o aten"ie
sporit din partea p storilor de suflete.
Familia cre#tin trece, în prezent, printr-un proces de desacralizare
#i descompunere, situa"ie mai pu"in prezent , pân acum, în spa"iul
românesc. Motivele sunt multe. Între acestea cele economice ocup un loc
important. În lupta pentru supravie"uire, sau pentru un trai mai bun,
74 Prof.dr.pr. Viorel Sava

p rin"ii au plecat la munc în str in tate l sându-#i copiii în "ar , ei în#i#i


fiind nevoi"i s tr iasc separat lucrând în locuri diferite, la distan"e mari
unul de altul. Un alt motiv important îl constituie contactul cu familia
secularizat , din spa"iul european, al c rui fel de a vie"ui a fost luat drept
model. Tratarea familiei la diverse de c tre institu"ii cu impact mare în
rândul maselor largi, cultivarea sistematic , programat , de c tre aceste
institu"ii, în rândul genera"iei tinere, a ideii c familia este ceva învechit,
banalizarea valorilor morale ale familiei #i încurajarea ideii de eliberare
de canoanele impuse de statutul de familist, toate au condus la situa"ia de
criz accentuat în care se afl familia contemporan . Între institu"iile
care au avut un rol demolator se afl justi"ia #i mass-media. Cea dintâi
nef când vreun efort pentru a stopa avalan#a de divor"uri, „planul
cincinal” la acest capitol fiind realizat #i dep #it, cea din urm , în goana
disperat dup audien" #i clientel , f cându-#i din contestarea valorilor
morale tradi"ionale program pe termen lung. Acestora toate, #i altora
asem n toare, Biserica nu a fost suficient de preg tit , afar de câteva
excep"ii, s le r spund prompt, cu instrumente, metode #i mijloace
pastorale adecvate.
Postul de Radio „Trinitas”, cotidianul „Lumina” #i „Trinitas TV”,
opere inspirate ale Preafericitului P rinte Patriarh Daniel, realizate în
timpul arhip storirii în scaunul Mitropoliei Moldovei #i Bucovinei au
protejat, vindecat #i consolidat familia pe temeliile ei tradi"ionale printr-o
lucrare pastoral-misionar care a cuprins cele mai mari ora#e #i cele mai
mici, îndep rtate #i uitate c tune.
În teologia Sfântului Ioan Gur de Aur familia a ocupat un spa"iu
important. Mul"imea #i complexitatea problemelor care confrunt ast zi
familia cre#tin nu constituie o noutate. Faptul c Sfântul P rinte
abordeaz aspecte ce confrunt familia din zilele noastre scoate în
eviden" nu doar capacitatea lui de a anticipa, cu veacuri înainte, situa"iile
de criz ale familiei, ci #i faptul c în vremea lui familia era confruntat
cu acelea#i probleme c rora Biserica, prin slujitorii ei, trebuia s le
r spund pastoral.
FAMILIA CRE!TIN$ AST$ZI... 75

b) Dragostea, ata amentul i respectul fa!" de familie – ecouri


din copil"rie
S-a demonstrat c ceea ce se zide#te în sufletul copilului în primii
ani de via" conteaz pân la sfâr#itul vie"ii. O b trâne"e fericit , afar de
situa"iile de excep"ie, este rodul unei copil rii s n toase într-o familie
bine închegat #i bine organizat . R mas orfan de tat la scurt timp dup
na#tere, copil ria Sfântului Ioan a fost marcat de evlavia profund #i de
personalitatea puternic a mamei sale Antusa. Capacitatea extraordinar
de a lupta cu ispitele vârstei (r mâne v duv la vârsta de dou zeci de ani),
de a suplini deplin lipsa so"ului ei în familie #i de a se impune prin
credin" , evlavie #i râvn duhovniceasc pân acolo încât a stârnit
admira"ia p gânilor sunt calit "ile unei familii cre#tine, existând fizic doar
pe jum tate dar spiritual întrecând cu mult întregul, care s-au d ltuit adânc
#i pentru totdeauna în con#tiin"a copilului Ioan. „Mi-amintesc c
odinioar , – m rturise#te Sfântul Ioan – pe când eram tân r, dasc lul meu
de retoric – #i era un p gân convins pân în m duva oaselor – a l udat în
fa"a multora pe mama. Dup cum îi era obiceiul, a întrebat pe cei de lâng
el, cine sunt. Unul i-a spus c sunt fiul unei v duve. A întrebat apoi ce
vârst are mama #i de când e v duv . Când i-am spus c e de patruzeci de
ani #i c sunt dou zeci de ani de când a pierdut pe tat l meu, s-a minunat
#i a strigat cu glas mare uitându-se la cei de fa" : „Ah, ce femei au
cre#tinii!”1. Comentând aceast imagine pe care Antusa, mama Sfântului
Ioan, o avea între contemporani, fie cre#tini fie necre#tini, traduc torul
Tratatului opineaz c ea „întrecea în virtute #i în ostenelile cele pentru
virtute” pe Emilia, mama Sfin"ilor Vasile cel Mare #i Grigore al Nisei, pe
Nona, mama Sfântului Grigorie din Nazianz #i pe Monica, mama
Fericitului Augustin. Ceea ce a uimit pe to"i a fost „nici virtutea ei ca
femeie, nici virtutea ei ca mam , nici virtutea ei ca cre#tin , ci virtutea ei
ca v duv ”2.

1
Sfântul Ioan Gur de Aur, C tre o femeie r mas singur , în „M.G.”, 48, 601 la
Idem, Tratatul despre preo!ie, traducere, introducere, note #i un cuvânt înainte de Pr. D.
Fecioru, în vol. Sfântul Ioan Gur de Aur, Sfântul Grigore din Nazianz #i Sfântul Efrem
Sirul, Despre preo!ie, Editura Institutului Biblic #i de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, Bucure#ti, 1987, nota 7, p. 27.
2
Idem, Tratatul despre preo!ie, trad. cit., nota 7, p. 26-27.
76 Prof.dr.pr. Viorel Sava

Dragostea, ata amentul i respectul fa!" de mama sa, dobândite înc"


din copil"rie, s-au manifestat atunci când tân"rul Ioan a trebuit s" ia
hot"rârea, f"r" întoarcere, de a se dedica vie!ii monahale. De i mai târziu
va îmbr"!i a via!a monahal", influen!at de argumentele Antusei, i mai cu
seam" de puterea acestor argument"ri, tân"rul Ioan a trebuit s"
cump"neasc" o vreme pân" s" ia o hot"râre. „Când mama a sim!it ce am
de gând s" fac, m-a luat de mân" i m-a dus în camera ei. S-a a ezat
al"turi de mine, pe patul în care m-a n"scut. A început s" verse râuri de
lacrimi i s" adauge cuvinte mai jalnice ca lacrimile”3. F"r" îndoial",
lacrimile i cuvintele jalnice ale mamei sale au p"truns adânc în inima
tân"rului, iar locul ales, patul în care îl n"scuse, în care i-a vegheat
somnul, în care l-a cople it cu mângâierile materne pline de dragoste,
descoper" multa pricepere a mamei sale de a trezi în con tiin!a tân"rului
aflat la r"scruci leg"tura profund" pe care o are cu familia i cu s"la ul
copil"riei.
Dar care sunt argumentele, cuvintele jalnice spuse printre lacrimi?
Mai întâi îi aminte te fiului ei de anii grei ai v"duviei la vârsta
tinere!ii, c" i-a asumat v"duvia ca pe vrere a lui Dumnezeu: „Graiul nu-i
în stare s" zugr"veasc" furtuna i viforul suferit de o fat" tân"r" ca mine,
abia ie it" din casa p"rinteasc", neiscusit" în treburile gospod"riei i
aruncat" dintr-o dat" într-o durere atât de mare i silit" s" fac" fa!" unor
griji mai presus de vârsta i de firea ei”4.
În acest r"zboi greu purtat de un soldat neiscusit Antusa a fost
ajutat" de „mila cea de sus” i mângâiat" de chipul copilului care „p"stra
icoana neînsufle!it" a r"posatului s"u tat", cu care sem"na atât de mult”5.
Apoi mama Sfântului Ioan adaug" c", în ciuda greut"!ilor v"duviei,
neprecupe!ind nimic pentru a-i da copilului o cre tere aleas" i a-i face un
nume, a p"strat ne tirbit" întreaga avere mo tenit" de la r"posatul ei so!.
Pentru toate jertfele sale, pentru toat" dragostea sa fa!" de fiu îi cere
acestuia în schimb doar un singur „har”: „Nu m" l"sa v"duv" a doua oar",
nici nu-mi aprinde din nou în suflet stinsa mea durere. A teapt" sfâr itul
meu… Când m" vei da p"mântului i vei pune oasele mele al"turi de
oasele tat"lui t"u, pleac" în c"l"torii cât mai îndep"rtate, str"bate orice

3
Ibidem, I, 2, p. 27.
4
Ibidem.
5
Ibidem, p. 28.
FAMILIA CRE#TIN$ AST$ZI... 77

mare vrei… S" nu superi pe Dumnezeu în zadar i f"r" folos aducând atât
de mari necazuri peste capul meu, care cu nimic nu !i-am gre it”6. #i nu se
opre te aici, ci adaug" argumentul imbatabil al prieteniei materne care nu
tr"deaz" i care ofer" copilului bucuria libert"!ii depline: „De-ai spune c"
ai nenum"ra!i prieteni, care te iubesc, afl" dragul meu, c" nici unul nu-!i
va oferi bucuria unei libert"!i atât de mari cum !i-o ofer eu, pentru c" nici
unul nu poart" grij", la fel ca mine, de bunul t"u nume”7.
Aceast" rela!ie special" cu Antusa, mama sa, atmosfera de sfin!enie
i de evlavie, de profund respect i de prietenie, vor fi reflectate generos
în teologia Sfântului Ioan Gur" de Aur despre familie.

c) Sfin enia familiei


În repetate rânduri Sfântul Ioan Gur" de Aur accentueaz"
necesitatea p"str"rii i cultiv"rii sfinteniei în via!a de familie. În
Comentariul la Epistola c tre Efeseni, Sfântul Ioan spune c" „familia este
o mic" Biseric"”8, de unde în!elegem c" sfin!enia familiei trebuie s" fie o
prelungire i o reflectare a sfin!eniei Bisericii. Chemarea familiei la
sfin!enie este eviden!iat" în relatarea evenimentului de la Cana Galileii,
din cap. II al Evangheliei dup" Sfântul Ioan. De aici afl"m c" la nunt" a
fost chemat Iisus împreun" cu Maica Sa i cu Sfin!ii S"i Ucenici. Adic"
alaiul tot din Biseric" se mut" la nunt" i în familie. Din aceea i relatare
afl"m c" în familie a s"vâr it Mântuitorul prima sa minune i tot în
familie #i-a ar"tat slava Sa (Ioan II, 1-2, 11). Ca i în biseric", Hristos este
prezent în familie, un alt loc preferat de El, împreun" cu Mama Sa i cu
to!i sfin!ii i lucreaz" în chip minunat descoperindu-#i slava Sa. Aceast"
prezen!" a lui Hristos i a sfin!ilor S"i în familie este chemare i impuls
spre sfin!enie pentru to!i cei ce compun familia. În canonul Sfântului
Andrei Criteanul citim urm"toarele: „Nunta cinstit" este i patul neîntinat,
c" Hristos pe amândou" le-a binecuvântat mai înainte, osp"tându-Se

6
Ibidem.
7
Ibidem.
8
Sfântul Ioan Gur" de Aur, Omilia despre c s torie. Din Comentariu la Efeseni,
în vol. Catehezele maritale, trad, de Pr. Marcel Hanches, Editura Oastea Domnului,
Sibiu, 2004, p. 102 – În elaborarea studiului nostru vom folosi lucrarea Lumina Sfintelor
Scripturi (Antologie tematic din opera Sfântului Ioan Gur de Aur). Antologie !i studii
introductive, alc"tuit" de Drd. Liviu Petcu, ap"rut" la Editura Trinitas, Ia i, 2007, cap.
despre C s torie.
78 Prof.dr.pr. Viorel Sava

trupe te i în Cana Galileii la nunt" apa în vin pref"când, ar"tând întâia


minune, ca tu s" te prefaci (s" te preschimbi n.n), o suflete” (cântarea a
IX-a)9.
Începutul sfin!eniei vie!ii de familie este f"cut de tineri înainte de
c"s"torie prin p"strarea castit"!ii care este lucru pl"cut lui Dumnezeu,
aduce binecuvântare aupra tinerilor, dup" ce se c"s"toresc, i asupra
copiilor c"rora le vor da na tere i face ca dragostea lor în familie s" fie
curat": „Dac" mireasa este curat", spune Sfântul Ioan, … atunci nunta
este cinstit" cu adev"rat, c"ci prime te trupuri curate, atunci i copii ce se
vor na te vor fi plini de binecuvântarea lui Dumnezeu, atunci i mirele i
mireasa vor urma unul pe altul i unul altuia se vor supune”10, iar în alt
loc zice: „Crezi c" e de pu!in folos c"s"toriei ca s" se însoare neprih"nit
cu o fecioar"? Este de mare folos nu numai pentru castitatea tân"rului, dar
i pentru castitatea so!iei.
Nu va fi oare atunci mai ales dragostea lor mai curat"? Dar ceea ce
este mai mult este faptul c" Dumnezeu va fi cu mai mult" îndurare fa!" de
aceast" c"s"torie i o va umple de nenum"rate binecuvânt"ri, când vor tr"i
a a cum El a poruncit. Dumnezeu va face ca b"rbatul s" aib" necontenit în
inima sa dragoste de so!ia lui i s" fie atât de st"pânit de aceast" dragoste,
încât s" nu se mai uite la alt" femeie”11.
Pentru ca tinerii s"- i p"streze castitatea în vederea c"s"toriei i s"
ajung" cura!i în fa!a Sfântului Altar, Sfântul Ioan Gur" de Aur recomand"
c"s"toria la o vârst" tân"r". În felul acesta tinerii nu vor ajunge s"
cunoasc" p"catele trupului i î i vor putea p"stra cur"!ia. Mai mult decât
atât, prin c"s"torie fiecare devine p"zitorul celuilalt: „…înainte de a
cunoa te tân"rul desfrâul s"-l c"s"toreasc" (p"rin!ii – n.n.) cu o fat"
cuminte i în!eleapt"; ea va scoate pe b"rbatul ei de pe c"ile pline de
p"cate i va fi pentru el ceea ce e frâul pentru mânz. Nu au alt" pricin"
desfrân"rile i adulterele decât aceea c" tinerii sunt l"sa!i de capul lor.

9
Canonul cel Mare, Alc"tuire a Sfântului P"rintelui nostru Andrei Criteanul,
Editura Trinitas, Ia i, 1999, p. 80.
10
Sfântul Ioan Gur" de Aur, Comentariile sau explicarea Epistolei c tre
Coloseni, I !i II Tesaloniceni a Sfântului Apostol Pavel, trad. din limba elin", dup" edi!ia
de Oxonia, 1855, de Arhim. Theodosie Athanasiu, Bucure ti, 1905, p. 216.
11
Idem, Despre feciorie. Apologia vie"ii monahale. Despre cre!terea copiilor,
traducere i note de Pr. Dumitru Fecioru, Editura Institutului Biblic i de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române, Bucure ti, 2001, p. 425.
FAMILIA CRE#TIN$ AST$ZI... 79

Dac" tân"rul are îns" o so!ie priceput", se va îngriji i de cas" i de slava


sa i de bunul s"u nume”12. În alte locuri Sfântul Ioan insist" asupra
rolului pe care p"rin!ii îl au în via!a copiilor lor înainte de c"s"torie. Ei au
datoria s" vegheze i s" g"seasc" sfaturile potrivite pentru ai proteja de
p"catele tinere!ii, iar când vine vremea c"s"toriei tot ei sunt aceia care
trebuie s"- i îndemne copiii s" fac" pasul acesta în via!": „Cu to!ii tim c"
la tineri pofta trupeasc" este mai puternic" i st"ruitoare. A adar dac"
sunte!i p"rin!i, înainte de vremea c"s"toriei s"-i înfrâna!i pe copiii vo tri
cu pove!e, cu f"g"duieli, cu fric", cu orice mijloc posibil. #i atunci când
vor cre te, s" nu amâna!i c"s"toria lor. Nu l"sa!i anii s" treac". Chiar i
înainte ca fiul vostru s" mearg" în armat", chiar i înainte de a se împlini
profesional, îngriji!i-v" s" se însoare. C"ci atunci când tie c" nu va
întârzia s" se afle împreun" cu mireasa lui, flac"ra trupului se va potoli.
Îns" dac" vede c" voi face!i nunta s" întârzie, a teptând s" strâng" bani, va
dezn"d"jdui i va aluneca în desfrâu”13.
Amânarea c"s"toriei din motive materiale este d"un"toare
sufletului. Sfântul P"rinte arat" c" neprih"nirea celor ce vin la Taina
Cununiei este adev"rata bog"!ie pentru c" ea se face, în familie, izvor de
binecuvântare: „Of, banii " ti! Pe nimeni nu intereseaz" cum va dobândi
copilul cumin!enie, în!elepciune, cump"tare, bun"tate, virtute. To!i
alearg" cu furie dup" bog"!ii i averi. Aurul Îl d" la o parte pe Hristos…
S" v" îngriji!i, rogu-v", mai întâi, de sufletele copiilor vo tri. Dac" fiul
vostru se apropie neprih"nit de mireas", atunci bucuria va fi împreunat"
cu binecuvântarea i cu frica de Dumnezeu, atunci c"s"totia va fi într-
adev"r vrednic" de cinste, de vreme ce va uni suflete curate i
nepâng"rite. Atunci so!ii vor avea în via!a lor de ob te armonie, pace i
în!elegere. Îns" dac" tân"rul înainte de c"s"toria lui a obi nuit s" tr"iasc"
în necur"!ie i desfrâu, la fel va face i în c"snicie. Pentru o perioad"
scurt" de timp va fi mul!umit de so!ia lui. Dar grabnic se va întoarce la

12
Idem, Omilii la Matei, trad., introducere, indici i note de Pr. Dumitru Fecioru,
în „P"rin!i i Scriitori Biserice ti”, vol. 23, Editura Institutului Biblic i de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române, Bucure ti, 1994, p. 694.
13
Idem, Problemele vie"ii, trad. de Cristian Sp"t"relu i Daniela Filioreanu,
Editura Egumeni!a, p. 38.
80 Prof.dr.pr. Viorel Sava

lucrurile de dinainte, …la glume viclene, la fapte de desfrâu, pe care


nu-mi este îng"duit s" le descriu”14.
În citatele de mai sus Sfântul Ioan Gur" de Aur atinge dou" aspecte
majore ale vremii sale care afectau moralitatea familiei: poftele trupe ti
specifice tinere!ii i amânarea c"s"toriei cu scopul ca tinerii s"- i fac",
mai întâi, un rost în via!" i s"- i asigure o baz" material" necesar" vie!ii
de familie. Dac" în vremea Sfântului Ioan Gur" de Aur lucrurile st"teau în
felul acesta, ce vom zice de vremurile noastre? Tenta!ia trupului nu mai
este mi cat" doar de vârst" ci este alimentat" consistent de parada
trupurilor dezgolite, de afi!ajul dezl n"uit al poftelor, de legalizarea
comer"ului sexual, de transformarea trupului în marf de tarab , de
tenta"ia vedetismului dragostei cu public. Cât prive te cel"lalt aspect, mai
cu seam" tinerii, dar nu numai, experimenteaz" dictatura economicului
care conduce mintea i inima. În aceste situa!ii castitatea este acuzat", ca
fiind dep" it", jeneaz", incomodeaz", ru ineaz" chiar, în timp ce
desfrânarea este o virtute necesar", cea dintâi te condamn" la izolare, cea
din urm" î!i ofer" privilegiul accept"rii de c"tre cei mul!i, cea dintâi e
sclava, cealalt" este regina. Iar goana dup" cele materiale face ca tân"rul
s" uite de frumuse!ea vie!ii de familie, de podoaba virtu!ilor care-l fac
pl"cut lui Dumnezeu. Acum, ca i în vremea Sfântului Ioan Gur" de Aur,
atunci ca i acum, p"rin!ii trebuie s"- i duc" pân" la cap"t r"spunderile pe
care i le-au asumat fa!" de copii i s"-i preg"teasc" din timp pentru via!a
de familie ajutându-i s" se p"streze cura!i pentru a primi binecuvântarea
lui Dumnezeu prin Taina Cununiei. Nici un dar nu este mai frumos în ziua
nun!ii decât cur"!ia trupeasc" p"strat" pân" atunci de fiecare dintre miri i
oferit" celuilalt.
În plus, societatea în care tr"im a acreditat ideea c" rela!iile trupe ti
înainte de c"s"torie sunt fire ti i necesare, iar când ele se bazeaz" pe
iubirea dintre tineri îmbrac" haina virtu!ii. „Dac" noi ne iubim, nu este
p"cat” afirm" tinerii, ap"rându-se în fa!a valorilor morale i spirituale.
Acestor con tiin!e pervertite trebuie s" r"spundem c" iubirea
nebinecuvântat" de Dumnezeu prin Taina Cununiei este p"cat, este
zbucium trupesc, este neînfrânare.
Potrivit însemn"rilor tipiconale, logodna se oficiaz" în pridvorul
bisericii, chiar i atunci când este urmat" imediat de Taina Cununiei. La
14
Ibidem, p. 249-250.
FAMILIA CRE#TIN$ AST$ZI... 81

sfâr itul slujbei de logodn" preotul, i nu altcineva, îi conduce pe tineri în


interiorul bisericii, pân" în naos, acolo unde se va oficia Taina Cununiei.
Aceea i situa!ie se întâmpl" la Botez, dup" rânduiala catehumenatului
oficiat" în pridvor, i la Hirotonie, de aceast" dat" candidatul fiind preluat
din naos i introdus în altar. Aceast" mi care din pridvor spre naos, sau
din naos spre altar, este o mi care ritual", chiar dac" în prezent, cel pu!in
în cazul Botezului i Cununiei, scap" aten!iei noastre. Este o mi care de
ini!iere, de introducere în taina vie!ii celei noi, în cazul Botezului, i în
taina vie!ii de familie („taina aceasta mare este, iar eu zic în Hristos i în
Biseric"” – spune Sfântul Pavel referindu-se la c"s"torie – Efeseni 5, 32),
în cazul Cununiei. Acest aspect îl surprinde unul dintre teologii secolului
trecut: „Astfel, încheindu-se logodna, preotul îi ia pe cei doi (pe miri –
n.n.) i îi conduce în interiorul bisericii. Aceast" procesiune, aceast"
intrare în biseric", este extrem de important" din punct de vedere liturgic,
pentru c" ea în mod clar reveleaz" transformarea c"s"toriei din ceva
existând doar în mod natural, într-o c"s"torie în Hristos. C"s"toria
dobânde te aici o nou" semnifica!ie, o nou" dimensiune. Aceast" nou"
„dimensiune” este Hristos. El devine centrul acelei rela!ii. Prin El
c"s"toria dobânde te o semnifica!ie ve nic", devine o cale spre împlinirea
cre tinului în împ"r"!ia lui Dumnezeu”15. Iubirea transfigurat" de prezen!a
lui Hristos, Care devine Centrul familiei, i prin binecuvântarea Lui, este
iubire nep"tima " i cale spre împ"r"!ia lui Dumnezeu, în timp ce iubirea
f"r" Hristos este rela!ie pur natural", carnal" i p"c"toas".
Asemenea la Hirotonie, când candidatul la diaconie este purtat de
doi diaconi din naos în Sfântul Altar, când candidatul la preo!ie, de doi
preo!i, iar candidatul la arhierie, de doi episcopi, se împline te aceea i
ini!iere tainic" în rândul i slujirea cetei în care este introdus16.

d) „Antecamera c!s!toriei” sau preg!tirea pentru c!s!torie


În scrierile sale Sfântul Ioan Gur" de Aur acord" o aten!ie sporit"
preg"tirii pentru c"s"torie. Se tie c" în familie copilul înva!" mai întâi
imitând pe p"rin!i. Aceast" înclina!ie spre imitare nu dispare odat" cu

15
Alexander Schmemann, Liturgy and Life: Christian Development through
Liturgical Experience, Department of Religious Education, Orthodox Church in
America, New York, 1983, p. 103.
16
Pr.prof.dr. Ene Brani te, Liturgica special , Bucure ti, 1985, p. 421.
82 Prof.dr.pr. Viorel Sava

vârsta copil"riei. Mai târziu, copilul devenind so! sau so!ie, va imita în
propria-i familie ceea ce a v"zut i a deprins în casa p"rinteasc". O alt"
component" a preg"tirii tinerilor pentru c"s"torie urmeaz" calea invers",
manifestat" în grija p"rin!ilor de a- i educa proprii copii în vederea
întemeierii unei familii cre tine s"n"toase. Contemporanilor s"i Sfântul
Ioan Gur" de Aur le d" exemplul celor vechi care, atunci când î i
c"s"toreau copiii, c"utau frumuse!ea sufleteasc" a viitorului ginere sau a
viitoarei nurori i nu bog"!ia material": „Gânde te-te, spune el, cât" grij"
aveau cei vechi! Când î i însurau copiii nu umblau dup" bani, dup" mult"
bog"!ie, dup" robi, dup" atâtea hectare de p"mânt; nu c"utau frumuse!ea
din afar", frumuse!ea chipului fetelor, ci frumuse!ea sufletului i purt"ri
frumoase”17. „Afla!i cum se c"s"toreau cei vechi – spune într-alt loc – i
face!i ca ei!… Se interesau ce purt"ri are fata, ce apuc"turi, ce însu iri
suflete ti… v" rog, dar, i pe voi, nu umbla!i dup" bani i dup" avere, ci
dup" purt"ri, dup" bun"tatea inimii. Caut" fat" evlavioas", fat" cuminte!
Aceste însu iri sunt mai bune decât nenum"rate comori. De cau!i pe cele
ale lui Dumnezeu vei avea i pe cele din lumea aceasta; dar dac" le
nesocote ti pe acelea i umbli dup" acestea, nici de acestea n-ai parte”18.
Nu doar bog"!ia tenteaz" pe tineri în pragul c"s"toriei, ci i
frumuse!ea trupului. Sfântul P"rinte arat" c" aceasta trece mai repede
decât credem noi. Cel ce caut" femeie frumoas" este robit de pl"ceri i
nesocote te pe Dumnezeu, Cel ce a zidit i pe cea frumoas" i pe cea mai
pu!in înzestrat" fizic. Podoaba celei frumoase este mândria, iar a celei mai
pu!in frumoas" este smerenia. „S" nu sim!i respingere fa!" de femeie
pentru c" s-a nimerit s" nu fie frumoas". Ascult" ce zice Scriptura:
„Albina e mic" printre zbur"toare, dar rodul muncii ei întrece orice
dulcea!"” (În!elepciunea lui Sirah 11, 3). F"ptur" a lui Dumnezeu este i
femeia. Prin respingerea ta n-o jigne ti pe ea, ci pe ziditorul ei. Ce are ea,
a ei? Nu i le-a dat pe toate Domnul? Dar nici pe femeia frumoas" s" n-o
lauzi, s" n-o admiri. Admira!ia pentru una i nesocotirea celeilalte arat" c"
omul acela e desfrânat. S" cau!i frumuse!ea sufletului i s"-L imi!i pe
Mirele Bisericii. Frumuse!ea trupeasc", dincolo de faptul c" este plin" de

17
Sfântul Ioan Gur" de Aur, Omilii la Facere, XLVIII (II), trad., introd., indici i
note de Pr. Dumitru Fecioru, în col. «P"rin!i i Scriitori Biserice ti», vol. 22, Editura
Institutului Biblic i de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucure ti, 1989, p. 157.
18
Idem, Omilii la Matei, LXXIII, IV, în volumul i colec!ia citate, p. 835.
FAMILIA CRE#TIN$ AST$ZI... 83

mândrie, provoac" gelozie, i, deseori, chiar b"nuieli neîntemeiate. Nu


d"ruie te, îns", i pl"cere? Pentru pu!in, da; pentru o lun" sau dou", sau
cel mult pentru un an; mai târziu, îns", nu. Pentru c", datorit" obi nuin!ei,
nu te mai preocup" frumuse!ea, care, îns", între!ine mândria femeii. A a
ceva nu se întâmpl" în cazul unei femei care nu are frumuse!e exterioar",
îns" are frumuse!e l"untric". Acolo este normal c" pl"cerea i iubirea
so!ului s" r"mân" de la început i pân" la sfâr it nemic orate, întrucât
provin din frumuse!ea sufletului, nu a trupului”19.
Când î i caut" so!ia tân"rul trebuie s"- i ia în ajutor pe Dumnezeu i
s"-L lase pe El s" aleag" mireasa potrivit": „…alearg" la Dumnezeu. Nu
te ru ina ca El s"-!i fie aleg"tor al miresei”20. Cu alte cuvinte Sfântul Ioan
îndeamn" pe tân"r ca primul pas în c"utarea partenerului de via!" s"-l fac"
în genunchi, în rug"ciune i cu n"dejde la Dumnezeu.

e) Nunta – osp! ul bucuriei cu s!racii, „fra ii lui Hristos”


La nunt" Sfântul Ioan îndeamn" pe tineri s"-i cheme, mai ales, pe
cei s"raci. Cu alte cuvinte nunta este prilej de bun" f"ptuire: „Vre!i voi
nun!i binecuvântate de Dumnezeu? Face!i s" ia parte la ele s"racii. C"
mul!imea lor îmbucurat" de milosteniile voastre s" fac" mirilor un
cortegiu a c"rui pomp" n-o va egala nici o str"lucire. Cu el vine Hristos, la
fel precum cu oaspe!ii vo tri necura!i merge diavolul. Familii cu adev"rat
cre tine, introduce!i acest obicei de a face din s"raci oaspe!ii bucuriilor
voastre din c"s"torii…”21.
Sfântul Ioan Gur" de Aur condamn" jocurile i cântecele de ru ine
de la nun!i spunând c" nunta „nu este teatru ci tain"”22, dar nu este
împotriva bucuriei manifestat" cu decen!" i demnitate: „Este permis de a
înveseli nunta cu altfel de lucruri, de exemplu cu mese înc"rcate cu
mânc"ri, cu haine frumoase i cu altele de acest fel. Vede!i c" eu nu
împiedic asemenea lucruri, ca s" nu par a fi prea s"lbatic, de i Rebec"i îi
era de ajuns numai o hain" sub!ire. Este permis de a se veseli la nunt" prin

19
Idem, Problemele vie"ii, trad. cit., p. 107.
20
Idem, Cateheze maritale, trad. cit., p. 59.
21
Idem, Comentariile sau Explicarea Epistolei c tre Coloseni, I !i II
Tesaloniceni…, trad. cit., omilia XII, p. 156.
22
Ibidem, p. 151.
84 Prof.dr.pr. Viorel Sava

frumuse!ea hainelor, prin prezen!a b"rba!ilor i a femeilor venerate”23.


Mai mult, îns", el insist" ca tinerii s" se bucure la nunt" de cânt"ri
duhovnice ti i de dansuri îngere ti, pe cele lume ti considerându-le
„satanice ti”, „urâcioase” i „dezgust"toare”24.
Alteori atitudinea Sfântului P"rinte cap"t" accepte mult mai
categorice: „Toate cântecele de ru ine i dr"ce ti, toate cânt"rile
necuviincioase, cetele de tineri desfrâna!i, lep"d"-le de la nunt" i vei
putea s"-!i !ii mireasa întru întreaga în!elepciune”25. Prezen!a acestor
manifest"ri Îl izgonesc pe Hristos de la nunt", îndep"rtarea lor Îi fac loc
lui Hristos i sfin!ilor S"i: „Dac" la i deoparte pe diavol, cântecele
desfrânate i mi c"rile ml"dioase, i jucatul f"r" rânduial", i vorbele de
ru ine, i alaiul diavolesc, i zarva, i râsul, i toate celelalte lucruri
necuviincioase i îi aduci pe sfin!ii robi ai lui Hristos, atunci i Hristos,
prin ei, cu adev"rat va fi de fa!", dimpreun" cu Mama i cu fra!ii Lui”26.

f) „Învrednice"te-i pe dân"ii s! ajung! b!trâne i fericite, cu


inim! curat! împlinind poruncile Tale”27 – familia, icoana
raiului
Fiind binecuvântat" de Dumnezeu i loc al prezen!ei lui Hristos,
împreun" cu Maica Sa i cu sfin!ii, familia trebuie s" fie, dup" Sfântul
Ioan Gur" de Aur, locul în care se cultiv" virtu!ile, în care so!ia este
sprijin duhovnicesc so!ului, so!ul sprijin duhovnicesc so!iei i împreun"
sprijin duhovnicesc i pild" copiilor: „Poate fi o mas" mai sfânt" ca aceea
de la care sunt izgonite be!ia, l"comia i toat" nebunia i la care acestea au
fost înlocuite cu întrecerea în p"zirea legii lui Dumnezeu, la care b"rbatul
î i p"ze te so!ia, iar so!ia pe b"rbat, ca s" nu cad" niciodat" în adâncul
c"lc"rii poruncii, c"ci, de o va c"lca, pedeaps" cumplit" îl a teapt"?
St"pânul nu se ru ineaz" când e mustrat de robi, nici casnicii r"i când sunt
îndrepta!i pe calea cea bun"! N-ai gre i dac" ai numi o cas" ca aceasta
Biseric" a lui Dumnezeu. Este v"dit c" acolo unde domne te atâta

23
Ibidem, p. 149-150.
24
Ibidem, p. 154-155.
25
Idem, Cateheze maritale, trad. cit., p. 110.
26
Ibidem, p. 8.
27
Rug"ciunea care precede ectenia cererilor, vezi Molitfelnic, Editura Institutului
Biblic i de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucure ti, 1998, p. 79.
FAMILIA CRE#TIN$ AST$ZI... 85

în!elepciune, încât, chiar în timp de desf"tare, oamenii se îngrijesc de


p"zirea legilor dumnezeie ti, unde to!i cei de fa!" lupt" i se întrec unii cu
al!ii pentru atingerea acestui scop, acolo orice demon, orice putere
viclean" este alungat", fiind de fa!" Hristos, Care se bucur" de aceast"
frumoas" întrecere a robilor S"i i le d" din bel ug toat" binecuvântarea
Lui”28.
La temelia tuturor împlinirilor în familie, Sfântul Ioan Gur" de Aur
a eaz" iubirea curat" dintre so!i: „Acolo unde st"pâne te iubirea dintre so!
i so!ie totul va fi progresist în acest interior fericit. C"ci iubirea reciproc"
va asigura buna educa!ie a copilului; iubirea va face s" st"pâneasc" în
aceast" împ"r"!ie familial" ordinea, armonia, puterea i rodirea în fapte.
Trebuie (men!inut – n.n.) respectul ierarhiei, b"rbatul este conduc"torul,
femeia îi datoreaz" respect i ascultare. Îns" cine mai bine decât iubirea
va ti men!ine aceast" superioritate, pe de o parte, acest respect, pe de
alta? Lua!i aminte la aceste familii patriarhale. Ce putere! Ce pace! Ce
fapte! Îns", de asemenea, ce iubire ginga " îi unea pe Avraam i pe Sara;
considera!i înainte de toate iubirea cu totul divin" care une te pe Hristos
cu Biserica Sa...”29.
În familie so!ii sunt datori s" se îng"duie unul pe altul a a cum în
trpul uman m"dularul bolnav este suportat de celelalte m"dulare care sunt
s"n"toase: „#i dup" cum în trupurile noastre, când este vreo boal", nu
t"iem m"dularul, ci împingem afar" boala, a a facem i cu femeia. Dac" e
în ea oarecare r"utate, nu lep"da femeia, ci scoate afar" r"ul. C"ci femeia
se poate îndrepta, dar adesea un m"dular v"t"mat nu mai este cu putin!"
s"-l vindec"m. Dar chiar dac" tim c" v"t"marea lui este de net"m"duit,
nici a a nu-l t"iem. Fiindc" i picioare strâmbe având adesea mul!i, i
pulpe oloage, i mân" uscat" i moart", i ochiul chiorâ , nici ochiul nu-l
scot, nici mâna nu o taie... C"ci cele care sunt handicapate prin fire nu e
cu putin!" s" fie iar" i dobândite, dar voia liber" dac" este strâmb" se
poate reface. Dar i dac" ai zice c" ea bole te f"r" n"dejde de vindecare i

28
Sfântul Ioan Gur" de Aur, Cuvânt la pilda celui ce datora zece mii de talan"i, în
vol. „Omilii la s"racul Laz"r. Despre soart" i Providen!". Despre rug"ciune. Despre
vie!uirea dup" Dumnezeu”, trad. i note de Pr.prof. Dumitru Fecioru, Editura Institutului
Biblic i de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucure ti, 2005, p. 224.
29
Jean Doublet, Bog "iile oratorice ale Sfântului Ioan Gur de Aur, trad. de
Diacon Gheorghe B"bu!, Editura Pelerinul Român, Oradea, 2002, vol. I i II, p. 249.
86 Prof.dr.pr. Viorel Sava

c" are trebuin!" de mult" purtare, de grij" pentru felul ei de a fi, nici a a
nu poate fi lep"dat". C"ci nici m"dularul bolnav, ce nu se mai poate
vindeca, nu se taie. Iar ea este m"dularul t"u. C"ci zice Scriptura: «Vor fi
cei doi un singur trup»”30.
În viziunea Sfântului Ioan Gur" de Aur, c"s"toria este mediul în
care se înva!" înfrânarea i se disciplineaz" pornirile trupe ti: „C"s"toria
este un post al castit"!ii pentru cei care se folosesc de c"s"torie cum
trebuie. C"s"toria nu d" voie firii omene ti s" se s"lb"ticeasc". C"s"toria
pune traiul legiuit între un b"rbat i o femeie ca un zid de ap"rare de care
se sf"râm" toate valurile poftei; prin acest trai lini tit dobândim mult"
lini te i o p"str"m...”31. C"s"toria este ajutor pentru cel ce voie te s" se
angajeze pe calea virtu!ii: „Dac" ar fi fost c"s"toria i cre terea de copii o
piedic" în calea virtu!ii, Creatorul universului n-ar fi adus pe lume
c"s"toria. C"s"toria nu numai c" nu ne împiedic" cu nimic în tr"irea
filosofiei celei dup" Dumnezeu, dac" voim s" fim cu mintea treaz", dar
aduce în via!a noastr" i mult" u urare. C"s"toria potole te furiile firii
noastre, nu las" ca oceanul s" se fr"mânte, ci ne ajut" s" ducem totdeauna
corabia în port. Pentru asta a d"ruit Dumnezeu neamului omenesc
c"s"toria”32.
Referindu-se la scopul c"s"toriei, Sfântul Ioan Gur" de Aur spune
c" acesta este întreit: „înmul!irea neamului omenesc; aceea este minunata
putere dat" de Dumnezeu omului, creaturii sale”; sfin!irea vie!ii, c"ci
„dac" dou" fiin!e muritoare se unesc pentru moment pe p"mânt, o fac
pentru a se înt"ri reciproc în drumul lor spre destinul nemuritor; i
ajutorul reciproc pentru c" femeia „completeaz" pentru binele familiei
ceea ce b"rbatul va fi neputincios s" dea”33. C" sfin!enia vie!ii este
posibil" în familie i c" familia este mediul prielnic cultiv"rii virtu!ilor
cre tine o dovedesc vie!ile sfin!ilor care au fost c"s"tori!i, din care
desprindem mul!ime de pilde de vie!uire sfânt" pl"cut" lui Dumnezeu.
Acestea confirm" viziunea asupra familiei v"zut" ca prelungire a

30
Sfântul Ioan Gur" de Aur, Cateheze maritale, trad. cit., p. 45-46.
31
Idem, Despre feciorie..., trad. cit., p. 16-17.
32
Idem, Omilii la Facere, XXI, IV, trad. cit., în col. cit., vol. 21, p. 251.
33
Jean Doublet, op. cit., p. 242 i 245.
FAMILIA CRE#TIN$ AST$ZI... 87

Bisericii, ca o Biseric" în miniatur" i ca o icoan" a împ"r"!iei lui


Dumnezeu34.
Separarea so!ilor (c"s"toria alb"), f"r" acordul comun, este înfierat"
de Sfântul P"rinte i considerat" fals" evlavie i fals" înfrânare: „Ascult"
i fere te-te de gândurile lui (ale diavolului)! A poruncit Hristos prin
Pavel ca femeia s" nu se despart" de b"rbat i s" nu se lipseasc" unul de
altul decât prin bun" în!elegere (I Cor. 7, 5). Dar unele femei, din o a a
zis" dragoste de evlavie i înfrânare, îndep"rtându-se de b"rba!ii lor, cu
gândul c" fac fapt" de evlavie, au împins pe b"rba!ii lor la desfrânare.
Gânde te-te cât de mare e r"ul acesta!”35.

g) „Une"te-i pe ei cu sfânta unire cea de la Tine”36


Una dintre problemele majore ale familiei contemporane, semnalat"
deja în studiul de fa!", este divor!ul. Desp"r!irea tinerilor la foarte scurt
timp dup" c"s"torie, în ciuda faptului c" s-au f"cut angajamente în fa!a
Sfântului Altar, cu mâna pe Sfânta Cruce i pe Sfânta Evanghelie37, în
ciuda faptului c" tân"ra familie a dat deja na tere la copii pe care traumele
divor!ului, ale cre terii i form"rii într-o familie decapitat", în ciuda
faptului c" fiecare dintre tinerii care divor!eaz" va purta cu el stigmatul
divor!ului i va fi suspectat de incapacitate de a purta sarcinile familiei, cu
toate acestea i altele asemenea, , divor!ul a intrat în firescul vie!ii noastre,
temeinicia i statornicia familiei tradi!ionale pierzând teren în fa!a

34
David i Mary Ford, C s toria, cale spre sfin"enie. Vie"ile Sfin"ilor c s tori"i,
trad. rom. de Constantin F"ge!ean, Editura Sophia, Bucure ti, 2001; Pr.dr. Vasile
Gavril", Cununia, via" întru împ r "ie, Funda!ia „Tradi!ia Româneasc"”, Bucure ti,
2004, p. 305-314.
35
Sfântul Ioan Gur" de Aur, Omilii la Matei, LXXXVI, IV, trad.cit., în col. cit.,
p. 970-971.
36
Rug"ciunea de la sfâr itul Logodnei, vezi: Molitfelnic, p. 67.
37
Unirea celor doi prin Taina Cununiei este pecetluit" în final printr-un jur"mânt
pe care tinerii îl fac în fa!a Sfântului Altar, în fa!a preotului slujitor i a întregii
comunit"!i prezente la eveniment, Cel ce prime te jur"mântul fiind Însu i Hristos prezent
în chip simbolic prin Evanghelia i Crucea pe care tinerii î i a eaz" mâinile, iar preotul
cite te rug"ciunea: „Iat", fiilor duhovnice ti, prin punerea mâinilor pe Sfânta Evanghelie
i pe Sfânta Cruce, a!i s"vâr it jur"mânt înaintea Sfântului Altar c" ve!i p"zi leg"tura
dragostei i a unirii între voi pân" la mormânt, curat", neîntrerupt", dreapt" i cinstit", i
c" nu v" ve!i abate de la datoriile voastre nici unul, nici altul, urmând ce este pl"cut lui
Dumnezeu i oamenilor” – Molitfelnic, p. 81-82.
88 Prof.dr.pr. Viorel Sava

„virtu!ilor modernit"!ii”. Uneori fenomenul divor"ului este atât de prezent


încât, în anumite societ"!i, circul" întrebarea: „Tu de câte ori ai divor!at?”
Motivele sunt multiple, unele fiind foarte serioase i foarte grave
precum infidelitatea conjugal", violen!a domestic" etc., altele fiind cu
totul lipsite de consisten!", de seriozitate i maturitate. Mai nou, s-a
ad"ugat ca motiv de divor! „moda”. „Pentru c" a a e la mod"”, spun unii.
Când fac referire la divor! canoanele men!ioneaz" ca unic motiv
desfrânarea unuia dintre so!i, infidelitatea conjugal". Aceast" precizare
apare cu referire la via!a de familie a slujitorilor Sfântului Altar, având în
vedere moralitatea i sfin!enia care trebuie s" caracterizeze familia
preotului, dar, prin analogie, prevederile canonice respective se aplic"
familiei în general38.
Alte motive sunt aspru condamnate de disciplina canonic". Pentru
c", afar" de desfrânare, nici într-o alt" situa!ie nu era îng"duit divor!ul,
unii clerici, în vechime, au invocat evlavia, dorin!a de des"vâr ire pentru
care c"s"toria, via!a de familie, era considerat" o piedic". Chiar i un
astfel de motiv, nobil în felul lui, a fost condamnat de Biseric", o astfel de
evalviei fiind considerat" fals": „Episcopul sau preotul sau diaconul s"
nu- i alunge so!ia sa pe motiv (pretext) de evlavie. Iar dac" ar alunga-o, s"
se afuriseasc"; i st"ruind (r"mânând neînduplecat), s" se cateriseasc"”39.
Unirea b"rbatului cu femeia prin Taina Cununiei este lucrare divin".
Când în rug"ciunile ei Biserica se roag" pentru tineri ca Dumnezeu s"-i
uneasc" cu „sfânta unire cea de la El” exprim" faptul c" Dumnezeu este
Cel ce lucreaz": „Întinde m"na Ta din sfânt l"ca ul T"u i une te pe robul
T"u (N), cu roaba Ta (N), pentru c" de c tre Tine se înso"e!te b rbatul cu
femeia…”40. Pentru c" unirea este de la Dumnezeu, omul nu are voie s" o
despart", s" o desfac", fapt precizat i în Sfinta Evanghelie (Matei 19, 6)
i preluat apoi sub form" de rug"ciune în Taina Cununiei41.
Cei ce i-au unit via!a prin Taina Cununiei au f"cut aceasta ca s"
dea na tere de prunci, ca s" lupte mai eficient împotriva poftelor trupe ti,

38
Vezi can.: 15 i 26 ale sinodului Trulan, 8 Neocezareea, 21 i 62 ale Sfântului
Ioan Postitorul – la Arhidiacon Prof.dr. Ioan N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe.
Note !i comentarii, Bucure ti, 1991.
39
Can. 5 apostolic – Ibidem, p. 10.
40
Epicleza Tainei Cununiei – Molitfelnic, p. 76.
41
A doua rug"ciune din Rânduiala Tainei Cununiei – Molitfelnic, p. 74.
FAMILIA CRE#TIN$ AST$ZI... 89

ca s" se ajute reciproc i, împreun" s" dobândeasc" împ"r"!ia lui


Dumnezeu. %inta este aceea i realizat", îns", pe c"i diferite. Unii
dobândesc împ"r"!ia lui Dumnezeu urmând calea aspr" a monahismului.
Al!ii dobândesc împ"r"!ia lui Dumnezeu urmând calea la fel de aspr" a
vie!uirii în familie. Este interesant faptul c", cei ce se c"s"toresc i nasc
copii, la b"trâne!e devin bunici. Acest apelativ are mai mult conota!ie
duhovniceasc" chiar dac" în mod obi nuit este folosit pentru a exprima o
rela!ie de rudenie de familie pe linie consangvin". În limba greac" c lug r
inseamn" b trân bun, îmbun t "it, iar în limba român" bunicul sau bunica
nu este doar o rud" în familie, ci este un om bun (bun-icul), un om
îmbun"t"!it, o persoan" care stârne te respect i admira!ie prin bun"tate i
via!" spiritual" pilduitoare. Am putea spune c" bunicul este c lug rul din
familie, iar c"lug"rul este i el „un bunic” în m"n"stire. Dup" Sfântul
Maxim M"rturisitorul, „monah este cel care i-a desf"cut mintea de
lucrurile p"mânte ti i prin înfrânare, prin dragoste, prin cântare de psalmi
i prin rug"ciune se lipe te statornic de Dumnezeu”42. Deci cel ce se
lipe te statornic de Dumnezeu prin rug"ciune curat", eliberarea de grijile
p"mânte ti i înfrânare este într-un fel monah pentru c" duce via!a aceluia
care prin voturi sfinte s-a hot"rât s" fac" acestea, iar în familie, mai ales la
b"trâne!e, omul devine ceea ce monahul este înc" din momentul alegerii
c"ii monahismului. Privind prin prisma celor de mai sus, divor!ul este un
abandon, este abandonare a c"ii ce duce spre des"vâr ire.
Dar ce spune Sfântul Ioan Gur" de Aur cu referire la toate acestea?
Iat" ce spune: „Ceea ce a unit Dumnezeu, omul s nu despart . Dac" tu,
le zice Hristos, îmi spui de Moise, Eu î!i spun de st"pânul lui Moise. În
afar" de aceasta, M" spijin i pe timpul când s-a legiuit c"s"toria.
Dumnezeu dintru început i-a f"cut pe ei b"rbat i femeie (Facere 1, 27), i
legea aceasta, chiar dac" pare dat" acum de Mine, este mai veche decât
legea lui Moise i-i foarte chibzuit", c" n-o aduce numai pe femeie al"turi
de b"rbat, ci-i porunce te s" lase pe tat"l i pe mama ei; i nici nu
legiue te ca b"rbatul s" vin" la femeia sa, ci s" se lipeasc" de ea; iar prin
acest cuvânt arat" c" unirea este de nedesf"cut. Apoi nici nu se m"rgine te
numai la atâta, ci cere ca unirea lor s" fie i mai strâns", c" spune: „Vor fi

42
Sfântul Maxim M"rturisitorul, Capete despre dragoste. A doua sut , 54, în
„Filocalia”, vol. 2, trad., introd. i note de Pr.Prof.dr. Dumitru St"niloae, edi!ia a II-a,
Editura Harisma, Bucure ti, 1993, p. 91.
90 Prof.dr.pr. Viorel Sava

cei doi un trup. Apoi, dup" ce a citat legea aceasta veche, … dup" ce a
ar"tat c" este vrednic" de credin!" pentru c" Dumnezeu a dat-o, Hristos,
cu autoritate, o t"lm"ce te i El i legiuie te, zicând: Deci nu mai sunt doi,
ci un trup. Dup" cum este o crim" s" tai trupul omenesc, tot a a este o
nelegiuire s" despar!i femeia de b"rbat. #i Hristos nu s-a oprit la atâta, ci a
ad"ugat i pe Dumnezeu, zicând: Ceea ce a unit Dumnezeu, omul s nu
despart . Hristos arat" deci c" divor!ul este i împotriva firii i împotriva
legii; împotriva firii, pentru c" se taie trupul; împotriva legii, pentru c" cei
ce vor s" divor!eze fac lucrul acesta împotriva lui Dumnezeu Care i-a unit
i a poruncit s" nu se despart"”43.

h) „Binecuvinteaz! intr!rile "i ie"irile lor. Înmul e"te cu


bun!t! i via a lor. Prime"te cununile lor în împ!r! ia Ta,
p!zindu-i cura i, f!r! prihan! "i neasupri i în vecii
vecilor”44
În concluzie vom spune c" familia contemporan" traverseaz" o
perioad" de criz" profund" care îmbrac" forme variate. A a cum sublinia
Preafericitul P"rinte Patriarh Daniel într-una din cuvânt"rile pastorale
adresate clerului i credincio ilor din Arhiepiscopia Ia ilor în timpul
p"storirii în scaunul Mitropolitan al Moldovei i Bucovinei, criza care
confrunt" familia ast"zi se manifest" sub trei aspecte: „criza economic
(s"r"cie, omaj, nesiguran!a zilei de mâine), criza moral (avortul,
divor!ul, abandonarea copiilor, libertinajul .a.) i criza spiritual
(sectarismul, fanatismul i prozelitismul religios)”45. Aceast" criz" este
veche i nou" în acela i timp. Veche prin con!inutul ei i nou" datorit"
contextului în care î i face sim!it" prezen!a. Pentru c" este veche, criza
familiei î i afl" vindecarea prin cuvântul sfânt i ziditor al celor vechi,
Sfântul Ioan Gur" de Aur fiind i dasc"lul celor care au ales s"- i
dobândeasc" mântuirea în sânul familiei. Pentru c" este nou", aceast"

43
Sfântul Ioan Gur" de Aur, Omilii la Matei, LXII, I, trad.cit., în col.cit., p. 717.
44
Rug"ciunea de binecuvântare a mirilor din finalul Tainei Cununiei –
Molitfelnic, p. 82.
45
+Daniel, Mitropolitul Moldovei i Bucovinei, Na!terea Domnului – Bine-
cuvântarea familiei, Pastoral" de Cr"ciun, 1994, în vol. Daruri de Cr ciun – în"elesuri
ale s rb torii Na!terii Domnului, Editura Trinitas, Ia i, 2005, p. 51-52.
FAMILIA CRE#TIN$ AST$ZI... 91

criz" se vindec" printr-o nou" interpretare a gândirii i experien!ei


Sfin!ilor P"rin!i adaptat" contextului concret în care ea se manifest".
Familia este cununa crea!iei, spune Preafericitul P"rinte Patriarh
Daniel: „Când Dumnezeu a f"cut lumea, coroana crea!iei Sale a fost
familia: b"rbat i femeie, care au primit binecuvântarea de a cre te, a se
înmul!i i a st"pâni p"mântul (cf. Facerea 1, 27-28). De aceea, în Biserica
Ortodox", la Cununie, se pun mirilor coroane pe cap”46. Aceasta
înseamn" c" grija pastoral" fa!" de familie se întemeiaz" pe însu i actul
crea!iei. Ea nu face parte din preocup"rile sociale ale Bisericii, ci, prin
Biseric", se manifest" grija lui Dumnezeu Însu i fa!" de familie. A a se
explic" de ce Dumnezeu-Cuvântul „alege ca loc al venirii Sale ca Om
printre oameni o familie”47, de ce „Noul Adam începe ridicarea neamului
omenesc din p"cat alegând tocmai familia”48 i de ce „prima minune pe
care o va s"vâr i Mântuitorul în activitatea Sa public" se petrece la
întemeierea unei noi familii, la nunta din Cana Galileii la care a fost
invitat El, Iisus, i mama Sa, Fecioara Maria (cf. Ioan 2, 1-11)”49.
Restaurarea familiei ast"zi trebuie s" înceap" cu restaurarea gândirii
i în!elegerii noastre despre familie, cu redescoperirea planului lui
Dumnezeu cu privire la familie i a voca!iei pe care familia o are în planul
lui Dumnezeu. Pentru aceasta, Biserica, prin slujitorii ei, trebuie s"- i
intensifice activit"!ile pastorale care s" aib" în centrul preocup"rilor
familia, s" alc"tuiasc" programe pe termen mediu i lung de ocrotire a
familiei, de promovare a valorilor morale în familie, de protejare i
ajutorare a familiilor aflate în ciz" economic", moral" sau spiritual", s"
intensifice cateheza în rândul tinerilor i s" se preocupe atent de
preg"tirea acestora pentru via!a de familie. Prefacerea sufletelor în
familie, precum s-a f"cut schimbarea apei în vin la nunta din Cana
Galileii, începe cu schimbarea, cu prefacerea duhovniceasc" a
poten!ialului familist, a tân"rului înc" nec"s"torit. Altfel spus, grija
Bisericii nu trebuie s" fie orientat" doar spre vindecarea a ceea ce este
bolnav i atac" familia ast"zi, ci i spre, sau mai ales spre,
preîntâmpinarea îmboln"virii punând în valoare priceperea pastoral" a

46
Ibidem, p. 46.
47
Ibidem, p. 48.
48
Ibidem, p. 47.
49
Ibidem.
92 Prof.dr.pr. Viorel Sava

slujitorilor ei i folosind instrumentele, metodele i mijloacele puse la


îndemân" de Sfin!ii P"rin!i i, în special, de Sfântul Ioan Gur" de Aur,
omagiindu-l, i în felul acesta, acum când comemor"m împlinirea a 1600
de ani de la mutarea sa în ve nicie.

Christian Family Today: Provocations, Chances and Perspectives - Elaborated


Answers By Saint John Chrysostom in His Time for Our Time

Abstract: The study entitled: Christian Family Today: Provocations, Chances


and Perspectives - Elaborated Answers By Saint John Chrysostom in His Time for
Our Time is a radiography of the problems which confront contemporary Christian
family. Deep crisis, with it's three components: economical, moral and spiritual, which
affects family today provokes to this a quick process of disintegration. Among major
causes which provoke family crisis someone could mention: emigration phenomenon,
which in Romania disunites children from their parents, "western model" of family life,
misunderstood freedom, sexuality, negative influence of mass-media, lack of interest
from civil authorities and justice representatives concerning families on the way of
divorce and insufficient pastoral activity of the Church. Even if the provocations of the
family are old, their newness depends on the context they manifest in. Today the church
has to cure family illnesses using theology of the Holy Fathers in a pastoral
interpretation adapted to the context.
Necazurile i încerc!rile, c!i spre mântuire. Accente
hrisostomice
Prof.dr.pr. Ioan C. Te u

„Dumnezeu a dat omului suferin a din pricina


p!catului; dar prin suferin ! pune cap!t p!catului”
(Sfântul Ioan Gur de Aur)

Sfântul Ioan Gur de Aur, „cea mai str lucit figur a Bisericii
cre!tine din epoca patristic ”1, a r mas un model pentru credin"a cre!tin ,
nu doar prin scrierile sale teologice sau pentru calit "ile sale oratorice,
pentru profunzimea înv " turilor sale, ori pentru caracterul practic al
cre!tinismului pe care l-a practicat, ci !i prin destinul s u tragic !i prin
„tragedia vie"ii sale”2.
Criticând sc derile morale ale vremurilor sale, nu doar la
credincio!ii obi!nui"i, ci începând cu familia imperial , lucru ce i-a atras
adversitatea !i, pân la urm , îndep rtarea sa din Constantinopolul al c rui
nivel moral lupta s îl edifice, Sfântul Ioan Hrisostom s-a remarcat prin
atitudinea lui eroic în încerc ri dureroase !i mai ales prin destinul lui
m re" !i tragic3. Cele dou exiluri, condamn rile, umilin"ele !i suferin"ele
la care a fost supus, l-au determinat s -i scrie ucenicei sale Olimpiada:
„… aceasta e bog "ia mea, aceasta e cheltuiala p catelor mele: s
c l toresc necontenit prin asemenea încerc ri !i ele s -mi vin de la cei de
la care m a!teptam mai pu"in”4.
A murit în drum spre locul stabilit pentru a-i fi al doilea exil, dup
77 de zile de mers pe jos, de umilin" !i suferin" , nu înainte îns de a i se
descoperi cu o noapte înaintea mor"ii sale, în vis, Sfântul Mucenic
Vasilisc, episcop al locurilor aspre pe unde trecea !i spunându-i: Curaj,

1
Preot Cicerone Iord chescu, Istoria literaturii cre tine, volumul al II-lea,
Editura Moldova, 1996, p. 118.
2
Ibidem, p. 135.
3
Prof. Teodor M. Popescu, Epoca Sfântului Ioan Gur! de Aur, în „Ortodoxia”,
anul X (1957), nr. 4, p. 531.
4
Sfântul Ioan Gur de Aur, Scrisori din exil, 17 scrisori c!tre Olimpiada.
Scrisoarea a XVII-a, traducere de diac. Ioan I. Ic jr., Editura Deisis, Sibiu, 2003, p. 228.
94 Prof.dr.pr. Ioan C. Te!u

frate Ioane, c!ci mâine vom fi împreun!!”, !i nu înainte de a se împ rt !i


!i a-I mul"umi lui Dumnezeu pentru întreaga-i via" , prin ultimele sale
cuvinte: Slav! lui Dumnezeu pentru toate!5.
Încerc m, în paginile ce urmeaz s prezent m aspectele centrale
ale înv " turii Sfântului P rinte despre valoarea mântuitoare a încerc rilor
în via"a cre!tin , a!a cum le desprindem din operele sale, înt rite de îns !i
via"a sa sfânt .

Via a prezent!, o lupt! continu! pentru dobândirea mântuirii


Sfântul Ioan Gur de Aur preia !i adânce!te exprim ri
noutestamentare, referitoare la permanenta lupt a cre!tinului de a se
asem na P rintelui s u Ceresc. Via"a este socotit de Sfântul P rinte o
aren , „un teren de antrenament, o întrecere, o lupt , o topitorie !i o
vopsitorie a virtu"ii”6, în care fiecare avem chemarea de a ne osteni
trupe!te !i duhovnice!te spre dobândirea cununilor des vâr!irii.
La rândul ei, via"a virtuoas reprezint c rarea „strâmt !i aspr ”, pe
care trebuie s o parcurgem pân la cap t, dac avem dorin" de mântuire
!i dor de des vâr!ire. Timpul vie"ii prezente, socote!te Sfântul Ioan, este
„timpul luptelor !i al sudorilor”7, al încerc rilor !i ispitirilor, al
suferin"elor !i durerilor trupe!ti !i suflete!ti, spre deosebire de via"a
viitoare, socotit „timpul r spl tirilor !i al cununilor”8, pentru cei virtuo!i,
!i al osândei ve!nice, pentru cei p c to!i.
Via"a prezent nu este pentru Sfântul P rinte, o sum de „relax ri”,
ci de încerc ri !i, adeseori, de poticniri, ezit ri !i c deri, dar omul are
totdeauna deschis u!a mântuirii, a c rei cheie de acces este poc in"a.

5
Hans von Campenhausen, P!rin"ii greci ai Bisericii, traducere din german de
Maria-Magdalena Anghelescu, Humanitas, 2005, p. 229.
6
Sf. Ioan Gur de Aur, Scrisori din exil, C!tre cei ce se scandalizeaz! de
f!r!delegile i persecu"iile comise i despre Pronia lui Dumnezeu, XXI, trad. de Ioan I
Ic jr., Edit. Deisis, Sibiu, 2003, p. 323
7
Idem, Despre necazuri i biruirea triste"ii (I), traducere de Pr. Prof. Dumitru
Fecioru, Editura Institutului Biblic !i de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române
(EIBMBOR), Bucure!ti, 2002, p. 166.
8
Ibidem.
NECAZURILE #I ÎNCERC$RILE, C$I SPRE MÂNTUIRE 95

Încerc!rile - „taine” ale iubirii, atot"tiin ei "i atotîn elepciunii


dumnezeie"ti
Sfântul Ioan Gur de Aur consider cauzele ultime, felul, timpul,
intensitatea !i efectele încerc rilor a fi „taine dumnezeie!ti”, dovezi ale
atot!tiin"ei !i atotîn"eleciunii lui Dumnezeu, m rturii concrete ale iubirii !i
milostivirii Sale. De aceea, îndemnul Sfântului P rinte este acela de a nu
încerca s iscodim resorturile duhovnice!ti ale lor, de a nu c uta s
p trundem logica acestora, pentru c ele sunt nedeplin în"elese de ra"iunea
omeneasc , sunt taine ale vie"ii, ci s le vedem, mai degrab , ca prilejuri
de adânc medita"ie asupra vie"ii noastre !i de îndreptare moral .
A nu cunoa!te bine cauza tuturor celor ce ni se întâmpl este o
dovad a în"elepciunii suprafire!ti a lui Dumnezeu, iar aceasta face parte
din planul mântuirii noastre, chiar dac noi nu în"elegem totdeauna acest
lucru, având totodat pentru noi folos duhovnicesc negr it: „De un singur
lucru trebuie s fim convin!i, anume c toate pe care Dumnezeu le aduce
peste noi sunt spre folosul nostru. S nu c ut m s afl m cauza lor !i nici
s nu ne sup r m sau s ne întrist m dac n-o cunoa!tem. Nu ne este nici
cu putin" , nici folositor s-o !tim, pe de o parte, pentru c suntem
muritori, iar pe de alt parte, pentru c am c dea îndat în nebuneasca
mândrie”9.
Multe din cele ce ne sunt necunoscute sau ne par neîn"elese pentru
mintea noastr pot avea valoare iconomic special , contribuind la
împlinirea voin"ei divine, de mântuire a lumii, a neamului omenesc !i a
noastr personal !i, în consecin" , atitudinea pe care trebuie s o avem fa"
de aceste taine ale credin"ei !i ale vie"ii l untrice este una de discre"ie !i
speran" c împlinindu-le, adic a!ezându-ne sub ocrotirea !i ajutorul lui
Dumnezeu, vom ajunge mai târziu s descifr m multe din dumnezeie!tile
voiri în leg tur cu noi.
Încerc rile reprezint un alt fel al lui Dumnezeu de a ne gr i, mai
aspru, un mod mai dramatic !i palpitant pentru fiin"a uman , de a
cunoa!te !i sim"i bun tatea !i grija P rintelui Ceresc fa" de ea. Necazurile

9
Ibidem, p. 145-146.
96 Prof.dr.pr. Ioan C. Te!u

!i încerc rile constituie „cea mai mare dovad c Iubitorul de oameni


Dumnezeu ne poart de grij ”10.
Omul nu a fost creat spre pedeaps !i osând , ci spre fericire
ve!nic , îns c derea lui în p cat a atras pedepsa, suferin"a !i moartea.
Sfântul Ioan Gur de Aur arat , cu o deosebit profunzime, c „p catul a
dat na!tere suferin"ei, dar suferin"a !terge p catul”11 !i c „Dumnezeu a
dat omului suferin"a din pricina p catului; dar prin suferin" pune cap t
p catului”12. P catele sunt socotite „datorie” ce trebuie pl tit !i de aceea,
„p c to!ilor care se poc iesc, le iart !i capitalul; drep"ilor, îns , le cere !i
dobânda”13.
Potrivit înv " turii ortodoxe, originea bolilor, a neputin"elor !i
suferin"elor, a degrad rii !i mor"ii, precum !i a tuturor relelor care
afecteaz natura uman , o constituie p catul originar. Înainte de acesta,
omul nu cuno!tea aceste sl biciuni, care au intrat în firea omeneasc prin
p cat14. Sfântul Ioan, în acord cu întreaga Spiritualitate Ortodox ,
consider c suferin"a, boala !i moartea sunt urm ri ale p catului
str mo!esc, perpetuat !i amplificat, apoi, sub forma p catelor personale.
Pronia !i Judecata nu fac parte, potrivit P rintelui antiohian, doar
din planul lui Dumnezeu de mântuire a lumii, ci din îns !i firea uman
sau din lucrarea sufletului omenesc, care are nevoie de ambele leacuri: de
asprime !i de bun tate15. Dup cum în via"a lumii exist noapte, dar !i zi,
iarn , dar !i var , la fel, în via"a omeneasc este uneori durere, alteori
bucurie; uneori boal , alteori s n tate, iar toate acestea „se întâmpl în
chip firesc !i obi!nuit”16, sunt legate de via"a lumii !i de condi"ia uman .

10
Idem, Omilii la Facere. Omilia XLIV, VII, în volumul Scrieri. Partea întâi.
Omilii la Facere, traducere, introducere, indici !i note de Pr. D. Fecioru, în colec"ia
„P rin"i !i scriitori biserice!ti”, vol. 22, EIBMBOR, Bucure!ti, 1987, p. 313.
11
Idem, Omilia a asea. Rostit! în a asea s!pt!mân! a Sfântului Post de
patruzeci de zile, p. 143.
12
Ibidem, p. 142.
13
Ibidem, 127.
14
Jean-Claude Larchet, Cre tinul în fa"a bolii, suferin"ei i mor"ii, traducere din
limba fracez de Marinela Bojin, Editura Sophia, Bucure!ti, 2004, p. 47.
15
Sf. Ioan Gur de Aur, Omilii la Matei. Omilia XLIII, III, în volumul Scrieri.
Partea a treia. Omilii la Matei, traducere, introducere, indici !i note de Pr. D. Fecioru, în
colec"ia „P rin"i !i scriitori biserice!ti”, vol. 23, EIBMBROR, Bucure!ti, 1994, p. 616.
16
Ibidem.
NECAZURILE #I ÎNCERC$RILE, C$I SPRE MÂNTUIRE 97

Precum cauzele lor ontologice nu sunt deplin p trunse de ra"iunea


omeneasc , tot astfel r mân felurile lor. Distingând încerc ri trupe!ti !i
încerc ri suflete!ti, Sfântul Ioan Gur de Aur înva" c dobândirea
virtu"ilor nu are o singur cale, ci multe !i variate. #i, cum pentru
întoarcerea unora de pe c ile p catelor la vie"uirea virtuoas sunt
indispensabile pedepsele, din acest motiv !i Dumnezeu „încearc !i
mustr în felurite chipuri pe oameni: pe unii îi încearc cu boal
îndelungat , pe al"ii cu s r cie lucie; pe unul, s fie silit !i nedrept "it de
al"i oameni, pe altul, s vad mor"ile neîncetate !i repetate ale copiilor !i
ale celor apropia"i lui; pe unul, s fie aruncat de acolo-acolo de to"i !i s
nu i se dea nici o importan" , pe altul, s fie hulit pentru fapte de care nu
are !tiin" !i s fie împov rat cu o faim rea; !i astfel, Dumnezeu încearc
pe fiecare în alt chip, c ci este cu neputin" s enum r acum cu
de-am nuntul toate chipurile, spune autorul cre!tin, în care Dumnezeu
încearc !i mustr pe oameni”17.

Motivele sau cauzele generale ale încerc!rilor "i suferin elor.


Rostul lor iconomic
Tratând despre originea necazurilor în via"a uman , Sfântul Ioan
Gur de Aur distinge dou cauze generale ultime, legate de starea
duhovniceasc a cre!tinului. Astfel, dac p c to!ii sunt încerca"i în timpul
vie"ii lor cu felurite nenorociri „din pricina propriilor r ut "i”18, atât spre
folos personal, cât !i pentru a constitui !i pentru ceilal"i oameni, pild de
medita"ie !i îndreptare, cei spori"i duhovnice!ti sunt mult mai încerca"i, nu
atât pentru trecute p cate personale sau pentru nedeplin tatea poc in"ei, ci
spre exersare spiritual .
Sfântul P rinte face distinc"ia între încerc rile venite de la diavol, ca
o „n val ”, !i cele trimise iconomic de c tre Dumnezeu. Cele diavole!ti
se pot vedea atât în via"a celor p c to!i, sub forma robiei lor fa" de
p cate !i de patimi, cât !i a celor îmbun t "i"i spiritual, c ci, arat Sfântul
Ioan, precum tâlharii nu atac acolo unde sunt paie, iarb !i nisip, ci acolo
unde sunt aur !i m rg ritare, la fel, diavolul „î!i ridic !i aduce ma!inile

17
Idem, Despre necazuri i biruirea trise"ii (I), p. 142.
18
Ibidem, p. 150.
98 Prof.dr.pr. Ioan C. Te!u

de r zboi acolo unde vede bog "ie adunat în suflet !i bel!ug de evlavie în
el”19.
Totodat , Sfântul Ioan împarte încerc rile în unele trupe!ti !i altele
suflete!ti !i înva" c r bdarea acestora cu noble"e sufleteasc aduce
„multe r spl tiri”20 !i „cununi negr ite”21. Dac suportarea durerilor
trupe!ti are plat de la Dumnezeu, purtarea cu mul"umire a suferin"elor
suflete!ti are !i mai mult r splat . Cre!tinul care !i-a pus n dejdea în
Dumnezeu descoper , pe m sura r bd rii sale, „marele câ!tig care vine
din durere”22 !i con!tientizeaz faptul c aceste p timiri îi !terg mul"ime
de p cate !i sunt un fericit prilej de biruin" !i mângâiere duhovniceasc .
La modul general, orice fel de încercare constituie o cale de
întoarcere la via"a cre!tin autentic !i spre Dumnezeu, a !ans de
exersare moral . Sfântul Ioan spune c „nimic nu ne face atât de str luci"i
!i invidia"i !i nu ne umple de zeci de mii de lucruri bune, ca mul"imea
încerc rilor, primejdiile, ostenelile !i deprim rile !i faptul de a suporta cu
blânde"e toate uneltirile venite necontenit de la cei de la care n-ar fi
trebuit nicidecum23.
Încerc rile se constituie într-o adev rat cale de cunoa!tere a lui
Dumnezeu, prin judecat !i pedeaps , mult mai palpitant !i mai
dramatic decât calea pozitiv de descoperire a iubirii lui Dumnezeu -
calea darurilor sau a binecuvânt rilor, pe care P rintele Ceresc ni le ofer .
Atât atunci când ne r spl te!te, cât !i atunci când ne pedepse!te,
Dumnezeu ne arat marea iubire fa" de noi. Fie c ne binecuvinteaz
via"a cu numeroase daruri, ca r splat pentru frumoasa noastr vie"uire,
fie c ne mustr !i ne pedepse!te, „!i una !i alta cu aceea!i bun tate”24.
Dac prin darurile oferite ne face s înaint m pe scara virtu"ilor, prin
pedepse „ne taie avântul spre p cat”25.

19
Idem, Scrisori din exil. C!tre cei ce se scandalizeaz! de f!r!delegile i
persecu"iile comise i despre Pronia lui Dumnezeu, XXII, 17, în vol. cit., p. 327.
20
Idem, Scrisori din exil, 17 scrisori c!tre Olimpiada. Scrisoarea VIII, în vol.
cit., p.172.
21
Ibidem.
22
Ibidem.
23
Idem, Scrisori din exil, 17 scrisori c!tre Olimpiada. Scrisoarea X, în vol. cit.,
p. 197.
24
Idem, Omilii la Facere. Omilia XXVI, în vol. cit., p. 318.
25
Idem, Omilii la Facere. Omilia XVIII, în vol. cit., p. 211.
NECAZURILE #I ÎNCERC$RILE, C$I SPRE MÂNTUIRE 99

Necazurile sunt considerate o imagine în miniatur a pedepselor


ve!nice. Prin ele, Dumnezeu ne arat „în mic, aici pe p mânt, o imagine a
judec "ii viitoare, atunci când pedepse!te pe cei r i !i r spl te!te pe cei
buni. Pedepsirea !i r spl tirea deplin au loc la judecata viitoare”26.
Încerc rile ce vin asupra noastr sunt semne concrete ale grijii
p rinte!ti, pe care Dumnezeu ne-o arat . Asemenea lui Dumnezeu
procedeaz !i p rin"ii trupe!ti care î!i iubesc copiii: atunci când îi v d pe
ace!tia c se îndep rteaz , îi sperie !i îi amenin" prin al"ii, pentru a alerga
din nou la p rin"ii lor. „Tot a!a !i Dumnezeu; trimite de multe ori asupra
noastr amenin" ri, nu ca s aduc amenin"area, ci ca s ne atrag la El.
Iar când ne întoarcem la El, Dumnezeu stinge îndat amenin"area. C de
ne-am purta la fel !i în încerc ri !i în zile de lini!te n-am mai avea nevoie
de încerc ri”27.
Prin încerc rile trupe!ti !i suflete!ti, adev rate probe morale,
sufletul î!i exerseaz puterile sale. Îns , în timp ce pe omul veghetor
ispitele îl înt resc, sporindu-i capacitatea de a le purta cu n dejde în
ajutorul dumnezeiesc, pe omul nep s tor !i lene! îl doboar , pentru
sl biciunea voin"ei sale28.
Ele sunt, atât unora, cât !i celorlal"i, prilejuri de exersare !i edificare
sufleteasc , un examen moral, în care avem prilejul s descoperim
limitele firii noastre, dar !i puterea !i ajutorul lui Dumnezeu.
În Omilia a XIII-a la Matei, tratând despre ispitirea Mântuitorului în
pustie !i înf "i!ându-ni-L pe Domnul Hristos ca pe exemplul sublim de
rezisten" !i r bdare în ispite !i necazuri, Sfântul Ioan Gur de Aur ne
prezint cinci cauze pentru care suntem ispiti"i dup Botez: 1. Spre a
cunoa te roadele Botezului, puterea de a lupta împotriva r!ului, pe care
am primit-o prin aceast! Sfânt! Tain!; 2. Pentru a nu ne mândri cu
darurile Botezului, ci a vie"ui în smerit! cugetare; 3. Pentru a-i demostra
vicleanului diavol c!, prin Botez, ne-am lep!dat de el, dep!rtându-ne
definitiv de el; 4. Spre exersare trupeasc! i duhovniceasc!; pentru ca
prin încerc!ri s! ajungem „mai tari chiar decât fierul”29; 5. Pentru a

26
Idem, Despre necazuri i biruirea trise"ii (I), p. 148.
27
Sf. Ioan Gur de Aur, Omilii la Matei, Omilia X, în vol. cit., p. 129.
28
Idem, Omilii la Facere. Omilia II, în vol. cit., p. 45.
29
Idem, Omilii la Matei. Omilia LV, în vol. cit., p. 634.
100 Prof.dr.pr. Ioan C. Te!u

dobândi o dovad! evident! a darurilor primite i a punerii lor în


lucrare30.
L rgind aceast list , într-o omilie la I Timotei, Sfântul Ioan Gur
de Aur vorbe!te despre zece cauze binecuvântate ale ispitirii cre!tinilor:
„… cea dintâi este ca s nu se înal"e degrab cu mândria din pricina
m rimii ispr vilor !i a minunilor, Dumnezeu îl las s se chinuiasc . A
doua este ca s nu cread cineva despre ei c sunt mai presus decât firea
omeneasc , socotindu-i dumnezei, iar nu oameni. A treia este ca s se
arate puterea lui Dumnezeu prin ei, c ci prin cei slabi !i neputincio!i
st pâne!te !i biruie!te !i propov duirea o cre!te. A patra este ca mai
ar tat s fie r bdarea acelora, c ci nu slujesc lui Dumnezeu pentru plat ,
ci !i dup atâtea rele ce p timesc, arat atâta mul"umire, încât î!i arat
dragostea nesmintit !i complet fa" de El. A cincea este ca s filozof m
pentru înviere. C ci când vei vedea un b rbat drept !i plin de multe fapte
bune c a p timit nenum rate necazuri !i nevoi, !i a!a s-a dus de aici, !i
nevrând, vei fi silit s cuge"i despre judecata cea de acolo. C ci dac
oamenii, pe cei ce se ostenesc pentru ei, nu-i las s plece f r r spl tire,
cu atât mai mult Dumnezeu, pe cei ce de mult s-au ostenit pentru El, nu-i
va l sa neîncununa"i. #i dac nu voie!te s -i lipseasc de r spl tirea
ostenelilor lor, de nevoie este s credem c va fi o vreme, dup sfâr!itul
de aici, în care vor fi r spl ti"i pentru ostenelile lor cele de aici. A !asea
este ca to"i cei ce cad în nevoi s aib îndeajuns mângâiere, privind la
aceia !i cugetând la relele ce au p timit aceia. A!teptarea este ca, atunci
când v îndemn la fapta cea bun a acelora, zicând fiec ruia din voi:
urmeaz lui Pavel, sau: urmeaz lui Petru, s nu socoti"i, din pricina
m rimii ispr vilor lor, c s-au împ rt !it de alt fire !i astfel s pregeta"i
în a le urma. A opta este c de va trebui s fericim sau s tic lo!im, s
înv " m pe care trebuie s -i socotim ferici"i !i pe care tic lo!i !i mi!ei
(…).
#i dac va trebui s zicem !i a noua pricin , c necazul mai cura"i !i
mai nel muri"i face pe cei ce se împ rt !esc de el (…).
#i putem zice !i a zecea pricin (…). C de avem ceva întin ciuni,
prin r bdarea necazului, aici le l s m”31.

30
Ibidem.
31
Sf. Ioan Gur de Aur, Omilie care s-a rostit în Antiohia, în Biserica cea veche,
la cuvântul Apostolului: „Folose te pu"in vin pentru stomacul t!u i pentru desele tale
NECAZURILE #I ÎNCERC$RILE, C$I SPRE MÂNTUIRE 101

Pe lâng aceste cauze generale, Sfântul Ioan Gur de Aur vorbe!te


despre cauzele încerc rilor sau suferin"elor sfin"ilor, care sunt mult mai
grele. Astfel, în Omilia întâia despre statui, enumer opt motive ale
suferin"elor celor înainta"i duhovnice!te: 1. Pentru a fi feri"i de patima
slavei de arte sau a mândriei; 2. Pentru a nu- i atrage admira"ie
exagerat! din partea oamenilor, ca i cum nu ar fi i ei simpli muritori,
ci zei; 3. Pentru a str!luci prin ei i mai mult puterea lui Dumnezeu, care
i-a ajutat; 4. Pentru ca, prin r!bdarea lor, sfin"ii s! fie o m!rturie vie a
iubirii lor fa"! de Dumnezeu; 5. Pentru a fi prilej de medita"ie la moarte,
înviere i judecata viitoare; 6. Pentru ca, din încerc!rile sfin"ilor s! fim
folosi"i moral to"i, având permanent în fa"a ochilor suflete ti exemplul
lor; 7. Pentru a fi încredin"a"i asupra faptului c! aceste culmi ale
virtu"ilor pot fi atinse de noi to"i, iar idealul sfin"eniei ne este accesibil
tuturor; 8. Pentru a putea distinge între adev!ratele bucurii i necazuri i
a în"elege în ce const! cu adev!rat fericirea i nefericirea32.
Tot în categoria încerc rilor, Sfântului Ioan Gur de Aur socote!te
suferin"ele sau durerile trupe!ti !i bolile, l sând posterit "ii considera"ii
duhovnice!ti practice în leg tur cu acestea, de o valoare deosebit .
Ar tând c majoritatea bolilor au drept cauz p catul, odat ce îns !i
moartea, r ul sau pedeapsa cea mai grav î!i are r d cina !i temeiul în
p cat33, Sfântul P rinte condamn preocuparea exclusiv a unora pentru
trup, grija exagerat pentru acesta, în defavoarea s n t "ii suflete!ti.
„Când ni-i bolnav trupul, facem totul !i ne zbatem ca s sc p m de
suferin"e; dar când ni-i bolnav sufletul, amân m !i nu ne sinchisim. De
aceea nu sc p m nici de bolile trupe!ti, pentru c nu sunt f r importan"
cele necesare, iar cele f r importan" , necesare. L s m izvorul p catelor
!i cur "im râurile34. Recomandarea duhovniceasc a Sfântului P rinte este
ca, dac vrem s u!ur m suferin"ele !i bolile trupe!ti, „s sec m, dar,
izvorul p catelor !i vom opri toate pâraiele bolilor trupe!ti”35. Atunci

sl!biciuni” (I Tim. 5,23), în volumul Pu"ul care s-a t!lm!cit din limba elineasc! de
arhiepiscopul i mitropolitul a toat! Ungrovlahia Kir Grigorie Dasc!lul pentru folosul
neamului nostru, Anastasia, 2001, p. 141-150.
32
Idem, Omilii la statui. Omilia întâia, p. 25-26.
33
Idem, Omilii la Matei. Omilia XXVII, în vol. cit., p. 345.
34
Idem, Omilii la Matei, Omilia XIV, în vol. cit., p. 169-170.
35
Ibidem, p. 170.
102 Prof.dr.pr. Ioan C. Te!u

când !i-a redobândit s n tatea !i cur "ia sufleteasc , omul are !anse mult
mai mari !i de t m duire trupeasc .
Modul de suportare a bolilor trupe!ti îl constituie noble"ea !i
mul"umirea36. În acest fel, „pentru cei drep"i e o cunun str lucitoare !i
care str luce!te în chip covâr!itor mai presus, iar pentru p c to!i e o
cur "ire foarte mare”37.
Întrebându-se de ce unii sunt pedepsi"i înainte de a ajunge la vârsta
discernerii între bine !i r u !i c utând s identifice cauzele suferin"elor
copiilor, Sfântul P rinte arat c ace!tia, cel mai adesea, sunt încerca"i
pentru unul din patru motive: 1. Desfrânarea p!rin"ilor; 2. Nep!sarea
celor îns!rcina"i s! vegheze la cre terea i educa"ia lor; 3. Dificultatea
condi"iilor de via"! fizic! i duhovniceasc! penru vârsta lor fraged!; 4.
Împiedicarea s!vâr irii de c!tre ei, a unor p!cate, mai târziu, c ci,
„Dumnezeu !tie c mul"i din ei vor ajunge mai r i; de aceea Dumnezeu,
prin pedepsele trimise peste ei, îi împiedic , ca !i cum i-ar lega cu ni!te
lan"uri”38.
Tot în leg tur cu suferin"ele copiilor, marele predicator cre!tin
consider c , pe lâng folosul duhovnicesc al pruncilor, un alt scop îl
constituie întoarcerea p rin"ilor, a fra"ilor !i a rudelor de pe c r rile
pierz rii39.
Indiferent de cei ce le suport : sfin"i, copii nevinova"i sau oameni
p c to!i, aceste încerc ri au un folos duhovnicesc general, ele
reprezentând pentru to"i motive de adânc medita"ie !i poc in" . Ele sunt
mijloace iconomice !i pedagogice de mare importan" !i intensitate,
„semne negr ite ale marii purt ri de grij a marelui ajutor al lui
Dumnezeu”40. „Necazurile, ispitele !i nenorocirile care vin peste noi,
înva" Sfântul P rinte, ne arat tot atât de mult purtarea de grij a lui
Dumnezeu, ca !i binefacerile Sale (...). Chiar amenin"area cu focul
gheenei ne înf "i!eaz tot atât de bine iubirea Lui de oameni, ca !i
f g duin"a împ r "iei cerurilor. Dac nu ne-ar amenin"a cu iadul, n-am
dobândi atât de iute bun t "ile cere!ti. Dac frica de pedepse n-ar împinge

36
Idem, Scrisori din exil, 17 c!tre Olimpiada. Scrisoarea XIV, în vol. cit., p. 222.
37
Ibidem, p. 230.
38
Idem, Despre necazuri i biruirea triste"ii (I), în vol. cit., p. 142.
39
Ibidem.
40
Idem, Scrisori din exil, c!tre Olimpiada, Scrisoarea I, în vol. cit., p. 150.
NECAZURILE #I ÎNCERC$RILE, C$I SPRE MÂNTUIRE 103

pe cei mai trândavi, f g duin"a bun t "ilor ar fi neîndestul toare spre a


îndemna la virtute”41.
Pedepsele pe care le primim în via"a prezent , înva" Sfântul Ioan
Gur de Aur, le mic!oreaz !i le u!ureaz pe cele viitoare !i ve!nice, în
cazul celor p c to!i, !i le !terge deplin pe cele ale cre!tinilor care s-au
poc it pentru c derile lor42.
Suferin"ele prezente, îns , nu au un efect strict personal sau
eshatologic, ci prezent !i interuman, c ci suferin"ele noastre sau ale
semenilor probeaz dragostea fa" de aproapele !i dispozi"ia spre
comuniune !i ajutor sau, în exprimarea scriitorului cre!tin, „nenorocirile
înt resc prieteniile !i îndep rteaz cu u!urin" ura. Într-adev r, nu-i
nimeni atât de tic los !i atât de r u, încât s mai p streze ur când vede
pe du!manul s u c zut în nenorocire”43.
Încerc rile !i durerile celorlal"i ne solicit s ne aplec m cu o
sporit sensibilitate !i disponibilitate asupra „tainei fratelui” sau a
aproapelui, cultivând fa" de el faptele milei trupe!ti !i suflete!ti,
magistral elogiate !i practicate de Sfântul Ioan Gur de Aur în scrierile !i
via"a sa.

Limitele încerc!rilor. Atotîn elepciunea "i îndelunga-r!bdare a


lui Dumnezeu
Vorbind despre limitele încerc rilor !i a suferin"elor venite asupra
noastr , Sfântul Ioan Gur de Aur ne ofer mai întâi modele sau exemple
de r bdare !i n dejde în încerc ri !i acestea sunt Mântuitorul Iisus Hristos
!i sfin"ii. „Hristos a f cut !i a suferit totul pentru înv "area noastr ; a
primit s fie dus în pustie !i s se lupte cu diavolul, ca fiecare om botezat
s nu se tulbure dac dup botez sufer încerc ri !i ispite mai mari la care
nu se a!tepta, ci s îndure totul cu curaj, !tiind c tot ce i se întâmpl e
firesc s i se întâmple. De aceea ai luat arme, nu s trând ve!ti, ci s
lup"i!”44.
În mod similar, Sfântul P rinte ne îndeamn s medit m asupra
exemplelor de r bdare pe care ni le ofer Sfânta Scriptur : Avraam, Iov !i

41
Idem, Despre necazuri i biruirea triste"ii (I), în vol. cit., p. 121.
42
Idem, Omilii la Facere. Omilia XXV, în vol. cit., p. 305.
43
Idem, Despre necazuri i biruirea triste"ii (I), în vol. cit., p. 115.
44
Idem, Omilii la Matei. Omilia LV, în vol. cit., p. 634.
104 Prof.dr.pr. Ioan C. Te!u

drep"ii Vechiului Testament; sfin"ii Legii celei Noi !i ai Bisericii, care „au
tr it toat via"a lor în chinuri, b tu"i, t ia"i cu fier str ul, lovi"i cu pietre,
întemni"a"i, uci!i cu sabia, pribegind în piei de oaie, în piei de capr ,
lipsi"i, strâmtora"i, îndurând rele. La toate acestea se mai adaug o
sup rare !i mai mare: vedeau c oamenii, care se purtau a!a de r u cu ei,
ajung din ce în ce mai p c to!i; aceasta îi întrista mai mult decât propriile
lor suferin"e”45.
Sfântul Ioan Gur de Aur face o compara"ie plastic !i arat c , dac
ascult rile fire!ti !i obi!nuite ale omului implic nevoin" , cu atât mai
mult trebuie s se osteneasc cel ce vrea s câ!tige cerul. „Dac sunt cu
putin" de suferit !i u!oare valurile !i m rile pentru marinari, arat el,
luptele !i r nile pentru osta!i, furtunile !i gerurile pentru plugari, loviturile
cele dureroase pentru cei ce se lupt cu pumnii, din pricina n dejdii unor
r spl "i trec toare !i pieritoare, cu mult mai mult cel ce n d jduie!te
cerul, bun t "ile cele nespuse !i r spl "ile cele ve!nice nu va sim"i nici
unul din necazurile !i din oboselile de aici”46.
Intensitatea acestor încerc ri f r de voie este condi"ionat , pe de o
parte, de „a!ezarea” noastr duhovniceasc , de felul nostru virtuos sau
p c tos de a vie"ui, iar pe de alt parte, de atot!tiin"a !i atotîn"eleciunea lui
Dumnezeu.
Sfântul P rinte ne spune c p timirile noastre sunt propor"ionale cu
p catele sau cu virtu"ile pe care le cultiv m !i c acestea sunt mult mai
numeroase !i mai grele pe m sur ce sporim duhovnice!te !i de aceea ne
recomand s ne preg tim pentru primirea lor, odat ce „urmarea fireasc
a îndeletnicirilor duhovnice!ti este a întâlni la tot pasul numai
încerc ri”47.
Pe cei p c to!i, Dumnezeu îi las s fie încerca"i pentru a-!i vedea
propria lor p c to!enie, în timp ce asupra celor drep"i îng duie astfel de
necazuri pentru ca ace!tia „s cunoasc , prin propria lor experien" , c
n-au s vâr!it acele fapte de virtute prin puterea lor, ci prin harul lui
Dumnezeu”48 !i, astfel gândind !i r bdând, s -!i ia r splat înmul"it .
Ace!tia au deprins un me!te!ug duhovnicesc în virtutea c ruia consider

45
Idem, Despre necazuri i biruirea triste"ii (III), în vol. cit., p. 227.
46
Idem, Omiliila Matei. Omilia XXIII, în vol. cit., p. 301.
47
Idem, Omilii la Matei. Omilia VIII, în vol. cit., p. 103.
48
Idem, Despre necazuri i biruirea triste"ii (I), în vol. cit., p. 153.
NECAZURILE #I ÎNCERC$RILE, C$I SPRE MÂNTUIRE 105

încerc rile inevitabile !i indispensabile. Ei sufer pentru Dumnezeu !i de


aceea „nu iau aminte la chipul celor ce se întâmpl , ci se gândesc la rostul
lor sufer totul cu u!urin" ”49.
Într-o alt exprimare, Sfânul Ioan Gur Aur consider c st în firea
necazului s amplifice lucr rile sufletului, astfel încât, atunci când love!te
un suflet nobil, un suflet de aur, îl face mai curat !i mai l murit50,
ridicându-l mai presus decât suferin"a.
Atât purtarea de grij , cât !i pedeapsa din partea lui Dumnezeu "in
de atot!tiin"a !i iubirea Sa !i din aceast cauz , omul nu trebuie s se
revolte, ci s încerce s descifreze în toate încerc rile sale voia lui
Dumnezeu, spre mântuirea sufletului s u. „Amândou , spune Sfântul
Ioan, "in de negr it iubire de oameni a lui Dumnezeu: atât faptul c
îng duie s vin peste tine atâtea încerc ri unele dup altele ca s -"i fie
mai str lucitoare cununile, cât !i faptul c te scap foarte repede de ele ca
s nu te tortureze iar !i prin persisten"a relelor venite asupra ta”51.
Sfântul P rinte preîntâmpin !i o obiec"ie la adresa Providen"ei
divine, spunând c în lumea aceasta, atât r plata, cât !i pedeapsa sunt
provizorii. Ele vor fi definitive doar în via"a viitoare. A!a se explic
faptul, contradictoriu pentru cei neduhovnice!ti, c Dumnezeu nu
r spl te!te aici pe to"i drep"ii, dar nici nu îi pedepse!te în via"a aceasta
deplin pe to"i p c to!ii. Prin faptul c nu îi r spl te!te pe to"i drep"ii pe
p mânt, „Dumnezeu face s fie crezut înv " tura despre judecata
viitoare, iar prin faptul c pedepse!te înainte de judecata ob!teasc numai
pe unii p c to!i, îi treze!te pe p c to!ii care dorm somn adânc. Prin
pedepsirea celor r i, mul"i î!i vin în fire de fric s nu fie pedepsi"i !i ei;
iar prin ner spl tirea pe p mânt, dup merit, a tuturor celor virtuo!i,
drep"ii sunt sili"i s în"eleag c r splata lor întreag le este rezervat
într-un alt timp”52. Cauza acestei îndelung-r bd ri a lui Dumnezeu o
constituie faptul c „înc n-a venit timpul Judec "ii”53.
Sfântul Ioan arat c Dumnezeu amân sau mic!oreaz r splata sau
pedeapsa în via"a p mânteasc pentru c „Dumnezeu nici nu pedepse!te

49
Idem, Omilii la Facere. Omilia XXV, în vol. cit., p. 312.
50
Idem, Scrisori din exil, c!tre Olimpiada, Scrisoarea XVI, în vol. cit., p. 225.
51
Idem, Scrisori din exil, c!tre Olimpiada, Scrisoarea XIV, în vol. cit., p. 221.
52
Idem, Despre necazuri i biruirea triste"ii (I), în vol. cit., p. 149.
53
Ibidem.
106 Prof.dr.pr. Ioan C. Te!u

pe to"i p c to!ii, ca s nu pierzi credin"a în înviere !i în judecata viitoare,


întemeiat pe faptul c to"i dau socoteal aici pe p mânt de faptele lor; nici
nu-i las pe to"i p c to!ii s plece nepedepsi"i aici, ca s nu socote!ti
iar !i c Dumnezeu nu poart de grij lumii, ci pedepse!te !i nu
pedepse!te. Prin cei pe care-i pedepse!te, arat c dincolo va pedepsi pe
cei nepedepsi"i aici, iar prin cei pe Care nu-i pedepse!te, te preg te!te s
crezi c este un scaun înfrico! tor de judecat dup plecarea de aici”54. El
amân atât r splata, cât !i pedeapsa deplin pentru via"a viitoare, în
speran"a c p c to!ii se vor întoarce m car în ultimele clipe ale vie"ii lor
la virtute !i pentru a face r splata celor virtuo!i !i mai mare.
Îndelunga-r bdare a lui Dumnezeu are, a!adar, ca efect sporirea
pedepsei sau a r splatei. Din acest punct de vedere, Sfântul P rinte ne
îndeamn s nu ne revolt m atunci când vedem un om p c tos c ruia
aparent toate îi sunt în favoarea sa, nici atunci când cunoa!tem o persoan
cu o via" duhovniceasc înalt încercat , ci „s ne întrist m s ne
întrist m când ne merg toate din plin, ducând o via" plin de p cate.
Totdeauna trebuie s ne temem când p c tuim, dar mai cu seam atunci
când nu avem necazuri. Dac Dumnezeu ne-ar pedepsi pentru fiecare
p cat în parte, pedeapsa ne-ar fi u!oar ; dar când rabd îndelung pentru
fiecare p cat ce s vâr!im, ni se strânge mai mare osând , de st ruim în
astfel de p cate. Dac cei ce fac fapte de virtute trebuie s sufere necazuri,
apoi cu mult mai mult cei p c to!i”55.
R bdarea lui Dumnezeu !i amânarea pedepsirii p c to!ilor au un
îndoit scop: pe de o parte, prin acesta Dumnezeu a!teapt pe cel p c tos
s se întoarc !i s se poc iasc , iar, pe de alt parte, preg te!te binefaceri
urma!ilor p c to!ilor, acelor urma!i care au s tr iasc virtuo!i56. De
multe ori, chiar dac persoana încercat nu con!tientizeaz real starea sa,
al"ii o intuiesc mai bine !i încearc s desprind pove"e din aceasta.

Conduita în necazuri: purtarea lor cu noble e sufleteasc!


De!i fac parte din condi"ia uman în general !i din via"a
duhovniceasc în special, încerc rile sau suferin"ele nu trebuie c utate sau

54
Idem, Omilii la Matei Omilia XIII, în vol. cit., p. 164.
55
Ibidem, p.161.
56
Idem, Omilia a asea. Rostit! în a asea s!pt!mân! a Sfântului Post de
patruzeci de zile, în vol. cit., p. 121-122.
NECAZURILE #I ÎNCERC$RILE, C$I SPRE MÂNTUIRE 107

provocate deliberat. Cuvintele Sfântului P rinte sunt categorice în acest


sens „s nu ne b g m singuri în încerc ri, ci s le înfrunt m cu curaj
atunci când suntem târâ"i în ele”57, adic „s nu mergem în întâmpinarea
încerc rilor, ci s fugim de ele !i s le evit m”58.
Sfântul Ioan Gur de Aur ne recomand ca atunci când suntem
încerca"i, în primul rând, s nu fim curio!i !i indiscre"i, încercând s
iscodim atotîn"elepciunea lui Dumnezeu, ci s a!tept m s vedem sfâr!itul
sau efectele perioadelor de încercare din via"a noastr !i doar atunci vom
putea în"elege scopul lor duhovnicescc mântuitor. Îndemnul Sfântului
P rinte este urm torul: „s îndur m toate cu curaj, f r s ne întreb m de
ce !i f r s cercet m pricinile necazurilor noastre. Nu-i al nostru a !ti
când necazurile vor lua sfâr!it, ci al lui Dumnezeu, Care a îng duit s vin
peste noi; al nostru este de a le îndura cu mul"umit !i recuno!tin" . De
vom face a!a, apoi toate bun t "ile se vor rev rsa asupra noastr . Dar ca
s vin acestea, ca s fim aici pe p mânt mai buni, iar dincolo, în Ceruri,
mai str luci"i, s primim tot ce vine peste noi, mul"umind pentru toate
Celui ce !tie mai bine decât noi folosul, Celui ce ne iube!te mai mult
decât p rin"ii no!tri”59.
De asemenea, în momentele de grea încercare, ni se recomand s
nu ne revolt m nici la adresa lui Dumnezeu, care avem impresia c a adus
asupra noastr suferin"e mai grele decât putem noi purta !i al c ror sens
nu-l descifr m, dar nici fa" de semenii care, credem noi, sunt infinit mai
pu"in încerca"i decât ar merita sau au un trai fericit, de care n-ar fi demni.
„S nu ne revolt m dac al"ii sunt mustra"i mai pu"in decât noi. Cu cât
sunt mai mari !i mai puternice chinurile !i încerc rile, cu atât sunt mai
mari !i r spl "ile; ele sunt un sprijin puternic spre a nu c dea în c ile
pierz rii cu, voia sau f r voia noastr : mic!oreaz mândria, îndep rteaz
trând via, ne fac mai în"elep"i, ne fac mai credincio!i”60.
Mai mult chiar, s fim preg ti"i ca, la încerc ri mai grele, s se
adauge !i ocara sau def imarea noastr , din partea semenilor. Sfântul Ioan
ne arat îns c nu orice def imare este r spl tit , ci doar cea care
îndepline!te trei condi"ii: s fie suportat pe nedrept; s fie cauzat de

57
Idem, Omilii la Matei. Omilia LV, în vol. cit., p. 154.
58
Idem, Omilii la Matei. Omilia XIV, în vol. cit., p. 165.
59
Idem, Omilii la Matei. Omilia X, în vol. cit., p.129.
60
Idem, Despre necazuri i biruirea triste"ii (I), în vol. cit., p. 143.
108 Prof.dr.pr. Ioan C. Te!u

credin"a noastr ; !i s fie primit cu r bdare !i iertare. Prin r bdarea


necazurilor cauzate de oameni pe nedrept „sau c p t m iertare de p catele
noastre sau primim cununi mai str lucitoare, de nu avem prea multe
p cate”61.
Cunoscând st rile prin care trece sufletul celui încercat, Sfântul Ioan
Gur de Aur face largi considera"ii privind triste"ea sau deprimarea ce
înso"e!te adesea suferin"a. Vorbind despre necazuri !i biruirea triste"ii,
Sfântul P rinte distinge dou forme ale acesteia: o triste"e bun ,
mântuitoare, pe care Dumnezeu a s dit-o în sufletul omului, ca un afect
nevinovat; !i o triste"e p c toas sau p tima! , distrug toare !i
devoratoare a sufletului.
Ar tând efectele nefaste ale triste"ii celei rele, autorul antiohian o
define!te a fi „o cumplit camer de tortur a sufletelor, o durere nespus
!i o pedeaps mai amar decât orice pedeaps . Pentru c ea imit un
vierme veninos care atac nu numai trup, ci !i însu!i sufletul, !i o molie
care roade nu numai oasele, ci !i gândirea, !i un c l u perpetuu care nu
sfâ!ie doar coastele, ci vat m !i puterea sufletului, o noapte necontenit
!i un întuneric neluminos, o furtun !i o vijelie, un incendiu nev zut care
arde mai n prasnic decât orice flac r , un r zboi f r armisti"iu, o boal
care umbre!te pentru mul"i cele v zute; fiindc pentru cei afla"i într-o
asemenea dispozi"ie soarele !i natura transparent a aerului par a-i tulbura
!i imita în miezul zilei o noapte adânc ”62.
Triste"ea, consider pe bun dreptate Sfântul P rinte, este „cea mai
cumplit dintre toate p timirile, este culmea !i capul lucrurilor
cumplite”63, iar sufletul trist, de!i tr ie!te ziua !i în lumin , se afl în
noapte !i întuneric64.
Contrar acesteia, triste"ea cea bun este o surs a progresului în
via"a duhovniceasc , un leac bun !i vindec tor, cur "itor al p catului65. Ea
poate avea dou cauze: p catul personal sau p catul aproapelui !i este o
surs a progresului în via"a duhovniceasc . „Timpul triste"ii”66, de care
61
Idem, Omilii la Matei. Omilia IX, în vol. cit., p. 111.
62
Idem, Scrisori din exil, 17 scrisori c!tre Olimpiada. Scrisoarea X, în vol. cit.,
p. 185.
63
Ibidem, p. 190.
64
Ibidem.
65
Idem, Despre necazuri i biruirea triste"ii (III), în vol. cit., p. 239.
66
Ibidem, p. 238.
NECAZURILE #I ÎNCERC$RILE, C$I SPRE MÂNTUIRE 109

vorbe!te Sfântul Ioan nu trebuie s fie timpul încerc rilor noastre, ci al


p catelor, momentele în care deliberat sau incon!tient s vâr!im
f r delegi.
Împotriva triste"ii celei rele, sufletul lupt prin n dejde în ajutorul
lui Dumnezeu !i prin rug ciune st ruitoare. Sfântul Ioan Gur de Aur ne
recomand ca, în clipele de încercare, s nu ne întrist m !i s nu ne
tulbur m, ci, st ruind în credin" !i încredere în ajutorul lui Dumnezeu,
s -L chem m !i s -L rug m cu !i mai mult putere s ne izb veasc din
aceste st ri contradictorii.
Pentru a putea înfrunta încerc rile, cre!tinul trebuie, pe de o parte,
s lupte împotriva triste"ii, iar pe de alt parte, s î!i pun n dejdea în
Dumnezeu, Cel care „face !i s vâr!e!te totul spre binele nostru”67.
Considerând c „nimic nu egaleaz în glorie r bdarea în
suferin"e”68, Sfântul Ioan Gur de Aur nume!te virtutea r bd rii a fi
„regina celor mai bune !i cununa cununilor”69, „regina virtu"ilor; temelia
faptelor bune, portul cel neînviforat”70. Sfatul s u este acela de a-L chema
cu n dejde pe Dumnezeu, pentru a ne întâri !i a ne da puterea s dep !im
momentele !i situa"iile limit ale vie"ii. „Nimic din ce se întâmpl s nu te
tulbure, ne înt re!te scriitorul cre!tin, ci încetând de a mai chema în ajutor
pe cutare !i cutare, !i de a mai alerga dup umbre - c ci acesta este
ajutorul omenesc - cheam neîncetat pe Dumnezeu C ruia îi sluje!ti, s
fac doar un semn !i toate se vor rezolva într-o clipit . Iar dac L-ai
chemat !i nu s-au rezolvat, e pentru c acesta e obiceiul lui Dumnezeu: nu
desfiin"eaz de la început cele cumplite - ca s repet cuvântul spus mai
sus -, ci atunci când ele s-au ridicat !i au crescut !i celor ce se r zboiesc
cu noi nu le-a r mas aproape nici o r utate de s vâr!it, atunci preface
dintr-o dat toate în senin !i dulce lucrurile la st ri nea!teptate. Fiindc El
ne poate face nu numai câte lucruri bune a!tept m !i n d jduim, ci mult
mai multe !i nesfâr!it de mari”71.

67
Idem, Omilii la Matei. Omilia X, în vol. cit., p. 130.
68
Idem, Scrisori din exil, 17 scrisori c!tre Olimpiada. Scrisoarea XVII, în vol.
cit., p. 228.
69
Ibidem.
70
Ibidem, p. 221.
71
Idem, Scrisori din exil, 17 scrisori c!tre Olimpiada. Scrisoarea VII, în vol. cit.,
p. 144.
110 Prof.dr.pr. Ioan C. Te!u

Sfântul Ioan ne recomand ca, pentru a ne înt ri spiritual, s ne


gândim la suferin"ele pe care le-au îndurat sfin"ii din vechime !i pe care
adesea putem s le vedem în lumea contemporan , la mul"i dintre semenii
no!tri, unii cu o vie"uire mai înalt decât a noastr . Sfântul P rinte ne
îndeamn ca în astfel de momente grele din via"a noastr , provocate de
suferin"e, s ne compar m cu alte persoane mai încercate decât noi, s
medit m la starea sufleteasc a celor afla"i în spitale, pe patul de boal sau
la cei afla"i în temni" , la cei s raci, fl mânzi, înseta"i !i goi, la cei
suferinzi de boli incurabile !i afla"i în ultimele clipe ale existen"ei lor, etc.
Adânca medita"ie asupra încerc rilor acestora ar trebui s devin !i pentru
noi, motiv de poc in" , întârire !i mângâiere.
Mai presus îns de toate, în momentele de încercare, s nu ne
punem n dejdea în oameni, ci doar în Dumnezeu72, pentru c El nu ne
dezam ge!te niciodat !i nu întârzie s ne ajute !i al C ruia ajutor este
„trainic, neclintit, nu e schimb tor, precum e ajutorul omenesc”73.
Al turi de r bdare !i rug ciune, n dejdea cre!tin este „o ancor
tare !i sigur ”, c ci, ne încredin"eaz Sfântul Ioan Gur de Aur, „nimic nu
u!ureaz atâta greut "ile din via" , ca n dejdea”74.
A!adar, toate cel care vin asupra noastr , bune sau rele, trebuie
primite cu recuno!tin" , „mul"umind pentru toate Celui ce !tie mai bine
decât noi folosul, Celui ce ne iube!te mai mult decât p rin"ii no!tri”75.
Astfel gândind, cre!tinul ajunge s descopere bucuria pe care o
aduce r bdarea cu n dejde a necazurilor, iar încerc rile i se fac „temei de
s rb toare”, cale de iertare a gre!elilor !i mijloc de progres în via"a
duhovniceasc .

Troubles and trials, ways to redemption. Chrisostomic’s accents

Abstract: The present study underlines the spiritual importance of troubles in the
Christian life, according to St. John the Chrisostom’s teaching.

72
Idem, Omilii la Facere. Omilia LVI, în vol. cit., p. 230.
73
Ibidem.
74
Idem, Omilii la Facere. Omilia LXVII, în vol. cit., p. 332.
75
Idem, Omilii la Matei. Omilia X, în vol. cit., p. 130.
Rolul femeii p c toase în abordarea biblic !i
liturgic a Sfântului Ioan Hrisostom

Lect.dr.pr. Ilie Melniciuc-Puic

În 2007 se împlinesc 1600 de ani de la mutarea Sf. Ioan Gur de Aur


la ve!nicie, prilej cu care omagiem, prin recitirea operei hrisostomice !i a
comentariilor despre marele teolog al veacului IV, lucrarea Duhului pentru
cre!terea Bisericii lui Hristos. Din vasta oper hrisostomic , omiliile la
c r"ile Noului Testament de"in un loc important1, deoarece sfântul era
preocupat de modul în care cre!tinii, sc pa"i din persecu"iile religioase !i
din disputele pentru definirea înv " turii despre Sfânta Treime, puteau
în"elege misiunea Bisericii.
Sf. Matei a pre"uit mai mult bog "ia nepieritoare a Cuvântului vie"ii
!i a schimbat locul inimii de lâng comoara argin"ilor. Evanghelia pe care
Sf. Matei a scris-o, prin acela!i Duh revelator a fost tâlcuit de Sfântul
Ioan Hrisostom în 90 de omilii, la Antiohia Siriei, în anul 3902.
Pentru Evanghelia dup Marcu !i Evanghelia dup Luca nu mai
avem comentarii închegate, ci putem aminti doar cuvânt rile despre
s racul Laz r !i bogatul nemilostiv (Lc 16), rostite în perioada Postului
Mare3. Aceasta nu pentru c cei doi sfin"i evangheli!ti sunt considera"i
ucenici ai Apostolilor, ci pentru c relat rile celor dou scrieri
noutestamentare se reg sesc în mare parte în omiliile la Evanghelia dup
Matei.
Prezentul studiu urm re!te s prezinte pericopa despre femeia
p c toas , care unge !i s rut picioarele Mântuitorului cu mir în casa

1
Iustin Moisescu, Sfânta Scriptur !i interpretarea ei în opera Sfântului Ioan
Hrisostom, Ed. Anastasia, Bucure!ti, 2003, p. 20
2
T.R. McKibbens, The exegesis of John Chrysostom: Homilies on the Gospels, în
Expository Times 93 (1982) 264-270.
3
Sf. Ioan Gur de Aur, Omilii la parabola despre s racul Laz r !i bogatul
nemilostiv, trad. A. T n sescu-Vlas, Ed. Sofia, Bucure!ti, 2002. Traducerea abordeaz
cele 7 cuvânt ri "inute în Antiohia în anul 387, urmând doar tematica Evangheliei dup
Luca.
112 Lect.dr.pr. Ilie Melniciuc-Puic

fariseului Simon, apelând la compara"ia cu interpretarea Sf. Ambrozie al


Milanului, precum !i rolul paradigmatic pe care Sf. Ioan Gur de Aur îl
atribuie acestui moment în rug ciunile pentru primirea Sfintei Euharistii.

Care text este avut în vedere?


În Noul Testament evangheliile sinoptice trateaz momentul ungerii
Mântuitorului în casa lui Simon leprosul, plasând evenimentul în preajma
patimilor Sale (Mt 26,6-13; Mc 14,3-9; Lc 7,36-40.50 !i In 12,1-8).

Mt 26,6-13
Fiind Iisus în Betania, în casa lui Simon Leprosul, S-a apropiat de
El o femeie, având un alabastru cu mir de mare pre", !i l-a turnat pe capul
Lui, pe când !edea la mas . #i v zând ucenicii, s-au mâniat !i au zis: De ce
risipa aceasta? C ci mirul acesta se putea vinde scump, iar banii s se dea
s racilor. Dar Iisus, cunoscând gândul lor, le-a zis: Pentru ce face"i
sup rare femeii? C ci lucru bun a f cut ea fa" de Mine. C ci pe s raci
totdeauna îi ave"i cu voi, dar pe Mine nu M ave"i totdeauna; c ea,
turnând mirul acesta pe trupul Meu, a f cut-o spre îngroparea
Mea. Adev rat zic vou : Oriunde se va propov dui Evanghelia aceasta, în
toat lumea, se va spune !i ce-a f cut ea, spre pomenirea ei.

Mc 14,3-9
#i fiind El în Betania, în casa lui Simon Leprosul, !i !ezând la mas ,
a venit o femeie având un alabastru, cu mir de nard curat, de mare pre", !i,
sp rgând vasul, a v rsat mirul pe capul lui Iisus. Dar erau unii mâhni"i
între ei, zicând: Pentru ce s-a f cut aceast risip de mir? C ci putea s se
vând acest mir cu peste trei sute de dinari, !i s se dea s racilor. #i
cârteau împotriva ei. Dar Iisus a zis: L sa"i-o. De ce îi face"i sup rare?
Lucru bun a f cut ea cu Mine. C pe s raci totdeauna îi ave"i cu voi !i,
oricând voi"i, pute"i s le face"i bine, dar pe mine nu M ave"i
totdeauna. Ea a f cut ceea ce avea de f cut: mai dinainte a uns trupul Meu,
spre înmormântare. Adev rat zic vou : Oriunde se va propov dui
Evanghelia, în toat lumea, se va spune !i ce-a f cut aceasta, spre
pomenirea ei.
ROLUL FEMEII P C TOASE ÎN ABORDAREA BIBLIC … 113

Lc 7,36-40.50
Unul din farisei L-a rugat pe Iisus s! m!nânce cu el. "i intrând în
casa fariseului, a #ezut la mas!. "i iat! era în cetate o femeie p!c!toas! #i,
aflând c! #ade la mas!, în casa fariseului, a adus un alabastru cu mir. "i,
stând la spate, lâng! picioarele Lui, plângând, a început s! ude cu lacrimi
picioarele Lui, #i cu p!rul capului ei le #tergea. "i s!ruta picioarele Lui #i
le ungea cu mir. "i v!zând, fariseul, care-L chemase, a zis în sine: Acesta,
de-ar fi prooroc, ar #ti cine e #i ce fel e femeia care se atinge de El, c! este
p!c!toas!. "i r!spunzând, Iisus a zis c!tre el: Simone, am s!-$i spun ceva.
Înv!$!torule, spune, zise el.... Iar c!tre femeie a zis: Credin$a ta te-a
mântuit; mergi în pace.

In 12,1-8
Deci, cu #ase zile înainte de Pa#ti, Iisus a venit în Betania, unde era
Laz!r, pe care îl înviase din mor$i. "i I-au f!cut acolo cin! #i Marta slujea.
Iar Laz!r era unul dintre cei ce #edeau cu El la mas!. Deci Maria, luând o
litr! cu mir de nard curat, de mare pre$, a uns picioarele lui Iisus #i le-a
#ters cu p!rul capului ei, iar casa s-a umplut de mirosul mirului. Iar Iuda
Iscarioteanul, unul dintre ucenicii Lui, care avea s!-L vând!, a zis: Pentru
ce nu s-a vândut mirul acesta cu trei sute de dinari #i s!-i fi dat
s!racilor? Dar el a zis aceasta, nu pentru c! îi era grij! de s!raci, ci pentru
c! era fur #i, având punga, lua din ce se punea în ea. A zis deci Iisus:
Las-o, c! pentru ziua îngrop!rii Mele l-a p!strat. C! pe s!raci totdeauna îi
ave$i cu voi, dar pe Mine nu M! ave$i totdeauna.

Elementele principale ale pericopei biblice amintesc despre


Mântuitorul, fariseul Simon4 #i femeia p!c!toas!5. În mod cu totul
4
Sf. Ambrozie al Milanului, în Traité sur l’Evangile de St. Luc, Sources
Chrétiennes 45, trad. G. Tissot, Les Editions du Cerf, Paris, 1956, (liber VI,12-13),
p.232-235 sintetizeaz! momentele principale ale textului lucanic: „Domnul Iisus, vine
deci în casa lui Simon Leprosul. Deja se vede planul S!u. El nu se dezv!luie leprosului,
El nu evit! elementul impur pentru a putea #terge p!catele corpului uman. Cât despre
casa leprosului, ea era în Betania, care înseamn! cas! a ascult!rii. Deci întreaga localitate
era Betania #i casa lui Simon o parte din toat! localitatea. Nu vi se pare c! Betania este
lumea întreag! în care noi trebuie s! oferim slujirea ascult!rii, #i nu vi se pare c! Simon
#i casa sa reprezint! p!mântul care face parte din lume? "i prin$ul din aceast! lume este
114 Lect.dr.pr. Ilie Melniciuc-Puic!

excep$ional este amintit! conexiunea cu Iuda Iscarioteanul, ca personaj


negativ, care comenteaz! „risipa” provocat! atât de cump!rarea nardului,
cât mai ales de v!rsarea acestuia pe picioarele Domnului.
Modalitatea de a scrie nara$iunea timpurie este menit! s! prezinte pe
Iisus în calitate de profet, care a redat înv!$!minte despre starea sufletului
femeii. Un comentator biblic, profitând de direc$ia luat! de câteva dintre
detaliile acestei nara$iuni, exprim! o concluzie mai explicit!. El spune c!,
în cuvintele adresate lui Simon, Mântuitorul scoate în eviden$! un contrast
foarte mare între dragostea pe care i-o ar!ta femeia #i lipsa de delicate$e pe
care i-o ar!ta fariseul6. Gândindu-ne la aceste detalii, realiz!m c! în
nara$iune este cuprins! o înv!$!tur! despre starea sufleteasc! a lui Simon.
Relatarea biblic! este folosit! pentru a clarifica c! femeia a fost iertat! de
p!catele ei multe7, iar Simon nu, din cauza lipsei sale de respect ar!tat! lui

în felul s!u un Simon lepros. Deci Domnul Iisus Hristos a venit din regiuni superioare în
aceast! lume #i a coborât pe p!mânt”.
5
Sf. Ambrozie al Milanului, Traité (liber VI, 12), p. 233 compar! textele
principale de la evangheliile sinoptice, subliniind: „Aceast! femeie înva$! c! Hristos a
sosit; ea a intrat în casa lui Simon, deoarece aceast! femeie nu ar fi putut fi vindecat!
dac! Hristos nu ar fi venit pe p!mânt. "i dac! ea a intrat în casa lui Simon, acest lucru
s-a întâmplat deoarece ea are un suflet în!l$at, sau ca în cazul Bisericii, care a coborât pe
p!mânt pentru a atrage popoarele în jurul ei prin bun!tatea ei. Deci Matei face ca aceast!
femeie s! intre #i s! ung! capul lui Hristos cu parfum, #i poate c! de aceea el nu a vrut s!
o numeasc! p!c!toas!; c!ci dup! Luca, p!c!toasa a r!spândit parfumul pe picioarele lui
Hristos. Se poate s! nu fie aceea#i; astfel evangheli#tii nu se contrazic. Problema se poate
rezolva printr-o diferen$! de merit #i de timp, astfel încât ea s! fie p!c!toas! #i în acela#i
timp s! fie perfect!; c!ci dac! Biserica sau sufletul nu î#i schimb! personalitatea, ea se
schimb! fa$! de progres”.
6
‘Abd al-Masih, Y., A discourse by St. John Chrysostom on the sinful woman in
the Sa’idic dialect, în Bulletin de la Société d’Archéologie Copte 15 (1958) 11-39.
7
„Dumnezeu este onorat de via$a celor drep$i care eman! un miros pl!cut. Dac!
auzi$i acest lucru, ve$i vedea c! aceast! femeie într-adev!r fericit! este citat!: «Oriunde
se va propov!dui Evanghelia aceasta, în toat! lumea, se va spune #i ce-a f!cut ea, spre
pomenirea ei» (Matei 26,13) deoarece ea a v!rsat pe capul lui Iisus aroma obiceiurilor
bune, parfumul faptelor persoanelor drepte. Cel care se apropie de cap nu va #ti s! se
bucure ca acel care este împ!mântenit în spiritul s!u trupesc #i nu se ata#eaz! de capul
s!u. Dar cine nu se ata#eaz! de capul Mântuitorului trebuie, cel pu$in s! se ata#eze de
picioarele sale, deoarece „în loc s! se $in! strâns de capul de la care trupul tot, - prin
încheieturi #i leg!turi, îndestulându-se #i întocmindu-se, spore#te în cre#terea lui
Dumnezeu” (Coloseni 2,19). Cel!lalt caz – despre persoan! sau despre progres, este
ROLUL FEMEII P C TOASE ÎN ABORDAREA BIBLIC … 115

Iisus, fiindu-i iertate doar cele ,,câteva p!cate”. Un alt comentator biblic a
reliefat un alt contrast care era deja cuprins în pericop!: ar putea s!
sublinieze ospitalitatea limitat! a fariseului, dar nu în mod direct, ci
printr-o parabol!. Parabola inclus! în relatarea Sf. Evanghelist Luca (7,
40-48) exprim! în mod admirabil acest contrast. F!r! aceast! parabol!,
contrastul ar r!mâne doar implicit în relatarea biblic!8.
Exist! un tablou social bine conturat de aceast! relatare:
1. Pe de o parte, avem femeia care a fost iertat! de p!cate #i acum
arat! recuno#tin$!, iar de celalat! parte este Iisus, care o cunoa#te în
sufletul ei #i de aceea o iart!.
2. Pe de alt! parte avem cetatea Betania, Simon leprosul #i invita$ii
de la cin!, adic! to$i cei care neîndupleca$i insist! c! ea este o p!c!toas!.
Tensiunea social!, existent! aici, necesita o rezolvare. Nara$iunea în sine
arat! calea spre rezolvare. Mai întâi, afirmatia lui Iisus c! p!catele femeii
au fost iertate (v. 48), nu este numai informativ!, ci este #i consolatoare #i
încurajatoare. Apoi, referin$a la credin$! #i mântuire ne pune în leg!tur! cu
credin$a femeii în Hristos, ceea ce duce la iertare. Cu credin$a ne afl!m la
un nivel mai profund decât planul original de mul$umire pentru iertare sau
iertarea îns!#i. Credin$a care mântuie#te este calitatea durabil! a femeii,
care o va conduce spre pace; iertarea este doar un moment în acea
c!l!torie.Dar credin$a este înso$it! de lucrarea t!cut!, prin care mirul #i
lacrimile cer iertarea p!catelor.
3. În al treilea rând -#i în cele din urm!- este nevoie de o lini#te
interioar! #i încredere într-o lume a criticismului #i ostraciz!rii.
Poate ca Iisus nu l-a convins pe Simon, pe musafirii de la cin! #i
cetatea în care femeia n-ar fi fost cunoscut! decât cel mult ca o p!c!toas!.
Dar El, în cele din urm!, a desc!tu#at curajul #i convingerea femeii cu
cuvântul Sau de mângâiere. Prin oferirea unui strop de calm în interiorul
unei furtuni de critici, pe care ea le simte din toate p!r$ile, Iisus a pus la
locul potrivit impun!toarea triad! ,,cetate-fariseu-musafiri de la cin!”. A#a
cum am notat, chiar structura nara$iunii solicit! aceste cuvinte ale lui

apropiat nou!, deoarece noi înc! nu am renun$at la p!catele noastre”. Sf. Ambrozie,
Traite , (liber VI,13), p. 234.
8
Seim Turid Karlsen%&, The Double Message: Patterns of Gender in Luke-Acts,
Edinburgh, Ed. T. & T. Clark, 1994, p. 171.
116 Lect.dr.pr. Ilie Melniciuc-Puic!

Mântuitorului. Este foarte pu$in probabil ca autorul nara$iunii timpurii s! fi


în$eles mângâierea pe care femeia ar putea s! o ob$in! din r!spunsul lui
Iisus c!tre ea. Era nevoie doar de un adaos -prin parabola lucanic!- pentru
a face explicit ceea ce era deja implicit, în relatarea mo#tenit!.
Relatarea despre femeia p!c!toas! subliniaz! lucrarea sa izvorât! din
credin$!. În primul rând ea st! la picioarele Domnului, spal! picioarele cu
lacrimi, #terge praful cu p!rul capului #i unge cu mir parfumat, spre
îngropare, pe Iisus Hristos. Ceea ce este cur!$it prin poc!in$a ei sincer!
prime#te s!rutul, ca act de afec$iune #i mul$umire specific Orientului
Apropiat9. De altfel, Sf. Evanghelist Luca, prin deplasarea episodului
ungerii din Betania înainte de c!l!toria c!tre Ierusalim (cap. 9-19)
accentueaz! valoarea s!rutului sincer, în defavoarea compara$iei mateene
sau marcane despre s!rutul viclean oferit de Iuda. Textul din Evanghelia
dup! Luca accentuaz! ideea iubirii #i iert!rii, inserând cuvintele Domnului
din parabola despre cei doi datornici. Ceilal$i evangheli#ti sinoptici
enumer! doar gesturile smerite ale femeii, f!r! a dezvolta semnifica$ii
teologice profunde. Dac! privim #i textul redat în evanghelia a patra,
întreb!rile exegetice devin #i mai tran#ante, deoarece este greu de crezut
c! sora lui Laz!r, Maria, ar fi fost cunoscut! în cetatea Betania drept o
femeie p!c!toas!, ci mai degrab! o femeie pioas! #i auster! în
comportament (a se vedea gesturile #i r!spunsurile Mariei – sora lui Laz!r
– la In 11). Întrebarea este dac! Domnul Hristos ar fi acceptat gestul de
ospitalitate al Mariei, chiar dac! rela$ia de prietenie era cunoscut!.

Lacrimile i p!rul
Relat!rile lucanice #i ioaneice ale ungerii din Betania precizeaz! c!
femeia s-a a#ezat la picioarele Mântuitorului, a plâns, a uns cu mir #i cu
p!rul capului a #ters picioarele Domnului10. Evangheli#tii Matei #i Marcu

9
C. Broc-Schmezer, Les femmes de la Bible, reflets de l’evolution de Jean
Chrysostome, în P. Delage (ed.), Les Pères de l’Église et les femmes, Actes du Colloque
de la Rochelle, 6-7 sept. 2003 (Ars, Histoire et culture), Rochefort: Association Histoire
et Culture, 2003, p. 150-151.
10
„Acest pasaj pare s! pun! probleme mai multor persoane #i ridic! anumite
întreb!ri: s! fie vorba de neîn$elegearea asupra celor relatate în cazul a doi evangheli#ti?
Sau poate c! ei au vrut prin diversitatea exprim!rii lor, s! marcheze diferit o tain!? Se
ROLUL FEMEII P C TOASE ÎN ABORDAREA BIBLIC … 117

precizeaz! ungerea cu mir, care este aplicat! doar capului Mântuitorului11.


Doar la Sf. Luca femeia p!c!toas! s-a a#ezat în spate, #i a v!rsat lacrimi
(toi/j da,krusin) peste picioarele Mântuitorului. Deci întâi lacrimi, iar apoi
mir. Bun exeget al Scripturilor, Sf. Ambrozie al Milanului explic!:
„M!rturisi$i-v! p!catele prin lacrimile voastre ca #i dreptatea cereasc! s!
spun! despre voi de asemenea: „Cu lacrimile sale, el a udat picioarele
mele #i cu p!rul s!u el le-a #ters”. "i poate c! Iisus nu a sp!lat picioarele
sale pentru ca noi ceilal$i s! le sp!l!m cu lacrimile noastre. Lacrimi bune,
capabile nu numai s! spele gre#eala noastr!, dar în acela#i timp s! ude
pa#ii Cuvântului Dumnezeiesc, pentru ca faptele sale s! se dezvolte în noi!
Lacrimi bune în care se g!sesc nu numai poc!in$a p!c!to#ilor dar #i hrana
celor drep$i! Deoarece o persoan! dreapt! spune: „F!cutu-mi-s-au
lacrimile mele pâine ziua #i noaptea” (Psalm 41,4) "i dac! nu pute$i s! v!
apropia$i de capul lui Hristos, atunci fie ca Hristos s! v! ating! capul cu
picioarele lui. P!rul s!u vindec! #i picioarele sale vindec!. Desf!ce$i-v!
p!rul, apleca$i-v! în fa$a lui”12.

S!rutul
Pentru actul de afec$iune uman! numit „s!rut” g!sim în Noul
Testament cuvântul fi,lhma care poate fi tradus ori prin „atingere cu
buzele”, ori cu „s!rutare prelung!”. Din cele 7 folosiri ale Noului
Testament pentru fi,lhma, 5 se refer! la „s!rutare sfânt!” (Rom 16,16;
1Cor 16,20; 2Cor 13,12, 1Tes 5,26; 1Pt 5,14 – aici cu exprimarea
„s!rutarea dragostei), iar dou! la o s!rutare pasional! (Lc 7,45 – cu referire
la femeia din casa fariseului Simon13; #i Lc 22,48 – precizând „semnul” de
recunoa#tere dat de Iuda pentru prinderea Domnului).

cite#te în Evanghelia lui Matei c! „Fiind Iisus în Betania, în casa lui Simon Leprosul,
S-a apropiat de El o femeie, având un alabastru cu mir de mare pre$, #i l-a turnat pe capul
Lui, pe când #edea la mas!.” (Matei 26.6-7) "i apoi, aici, fariseul #i-a zis: „Acesta, de-ar
fi prooroc, ar #ti cine e #i ce fel e femeia care se atinge de El, c! este p!c!toas!.” În timp
ce parfumul îi face pe ucenici s! protesteze”.
11
C.D. Dicks, The Matthaean text of Chrysostom in his Homilies on Matthew, în
Journal of Biblical Literature (1948) 365-366.
12
Sf. Ambrozie, op.cit, p. 234.
13
„Da ea s! aib! p!r pentru a putea acoperi picioarele lui Hristos, pentru a #terge
cu p!rul s!u – frumuse$ea #i podoaba sa – picioarele în$elepciunii, pentru ca în cele din
118 Lect.dr.pr. Ilie Melniciuc-Puic!

Din punct de vedere biblic, s!rutul este un mod de mul$umire #i


afec$iune liber oferit!. În spatele s!rutului femeii nu st! gândul p!tima# al
unei iubiri m!rginite de pasiune uman!, ci speran$a sincer! a r!spunsului
la problema ei existen$ial!. Prin s!rut anticipeaz! cuvintele pline de
considera$ie ale Mântuitorului, p!strând rela$ia St!pân-slujitor la adev!rata
valoare, dar dep!#ind distan$a între cei doi, pe baza sentimentului de
împreun!-lucrare. Nu acela#i lucru putem spune despre s!rutul oferit de
Iuda Iscarioteanul în gr!dina Ghetsimani. Ucenicul tr!d!tor accept! ca
printr-un gest familiar, de comuniune – adic! tot prin s!rut prelungit – s!
r!spund! iubirii oferite prin cuvinte #i gesturi de Mântuitorul Hristos într-o
f!$!rnicie autocrat!. Femeia p!c!toas!, prin senzualitatea s!rutului
p!streaz! smerenia cu care se prezint! în fa$a Cuvântului întrupat, pe când
Iuda mimeaz! gestul curatei afec$iuni, în!l$ându-se la mândria asem!n!rii
cu Înv!$!torul14. Se poate ca interpret!rile patristice privind semnele de
afec$iune s! fi fost inflen$ate de oferirea s!rutului cu smerenie sau cu
mândrie, iar acestea s! fie combinate #i cu pudoarea monahal!. Astfel,
pân! în secolul IV, literatura cre#tin! mai aminte#te de s!rut, atât între
membrii aceleia#i familii cât #i între membrii unei comunit!$i cre#tine
închegate spiritual. Pentru membrii comunit!$ii este folosit s!rutul ritual,
iar pentru membrii unei familii s!rutul obi#nuit15.

urm! doar ea s! fie atins! de ultima rou! a virtu$ii divine. Ea s! s!rute picioarele
drept!$ii. Ea nu are un merit vulgar: „De când am intrat, ea nu a încetat s!-mi s!rute
picioarele”, ne#tiind s! vorbeasc! decât despre în$elepciune, ne#tiind s! iubeasc! decât
dreptatea, neg!sind gust bun decât în castitate, ne#tiind s! îmbr!$i#eze decât puritatea.
Deoarece s!rutul este simbol al iubirii tainice; s!rutul este proba castit!$ii”. Ibidem, p.
235.
14
Sf. Ambrozie în Traité (liber VI,13), p. 234 roste#te: „El relu! despre tr!dare:
“Iuda, cu o s!rutare vinzi tu pe Fiul Omului?” Altfel spus : prin dovada dragostei îmi
provoci tu ran!, prin pecetea afec$iunii îmi ver#i sângele, prin semnul p!cii îmi d!ruie#ti
moartea, tu sluga î$i vinzi St!pânul t!u, ucenice pe Maestrul t!u, alesule pe Creatorul
t!u? Aici se potrive#te spusa: “R!nile pricinuite de un prieten sunt cu mult mai bune
decât s!rut!rile viclene ale unui du#man” (Pildele lui Solomon XXVII,6). Aceasta pentru
tr!dare; despre cel pa#nic ce spune El? “S! m! s!rute cu s!rut!rile gurii sale” (Cântarea
Cânt!rilor I,1).
15
Dup! cum este atestat de c!tre cele mai vechi scrieri cre#tine, s!rutul era una
din cele mai comune caracteristici ale cre#tin!t!$ii timpurii. Era practicat pe toat!
suprafa$a lumii cre#tine, atât de c!tre a#a-numi$ii cre#tini ortodoc#i, cât #i de c!tre eretici,
ROLUL FEMEII P C TOASE ÎN ABORDAREA BIBLIC … 119

Surse cre#tine niciodat! nu plaseaz! vreo restric$ie asupra schimb!rii


s!rutului ritual cu un sclav cre#tin16, iar Martiriul lui Perpetua arat! c!
înainte de execu$ie martirii din Cartagina s-au s!rutat între ei, un schimb
care ar fi inclus-o pe sclava Felicitas17. Cu alte cuvinte, #i în executare #i
în descriere, s!rutul ritual #tergea temporar distinc$ia de statut pe care de
altfel cre#tinii o men$ineau în aranjamentul casnic; cel pu$in când
schimbau s!rutul ritual chiar #i sclavii deveneau membri deplini ai familiei
cre#tine.
Alegerea de c!tre Sfântul Ioan Hrisostom a analogiilor nu este
întâmpl!toare. Datorit! leg!turii culturale prin s!rut cu rudele familiei,
auditorul lui Hrisostom n-ar fi fost suprins de termenii de rudenie pentru a
descrie s!rutul18. Legând s!rutul ritual de s!rutul familial, Sfântul Ioan
Hrisostom mai leag! m!re$ia de rezultatul s!u; s!rutul cre#tin creaz! o
leg!tur! la fel de puternic! ca între cei mai apropia$i membri ai familiei.
Prezentarea acestei analogii, de c!tre el, impune de asemenea
anumi$i parametrii în privin$a iubirii. Necomparând s!rutul ritual cu un

#i a devenit parte a aproape oric!rui eveniment mare cre#tin. În primele cinci secole ale
erei noastre, cre#tinii se s!rutau ca parte a rug!ciunii, euharistiei, botezului #i ungerii cu
Sf. Mir #i în leg!tur! cu înmormânt!rile, voturile monahale, martiraje #i practicile de
peniten$!. De#i sursele r!mase rareori vorbesc în privin$a c!rei p!r$i a corpului era
s!rutat!, acelea care sugereaz! c! salutul familial se efectua cel mai adesea pe
buze.Conform literaturii clasice, rudelor nu doar li se permitea s! se s!rute între ele, ei
chiar trebuiau s! fac! asta. Scriitorii latini se refer! adesea la aceasta ca fiind IUS
OSCULI.
16
Prin aplicarea termenilor de rudenie nu c!tre rudele biologice dar c!tre cei
lega$i prin credin$!, cre#tinii vechi încercau s! redefineasc! familia. A#a cum
exemplifica Matei 12,46-50, familia cre#tin! dep!#ea pân! #i leg!turile biologice16.
Pentru Biserica veche asemenea analogii nu doar descriu, dar #i prescriu. Comparând
comunitatea cre#tin! str!veche cu familia, se sublinia t!ria #i unitatea grupului; o
asemenea etichetare putea deveni auto-împlinit!.
17
Martiriul Sfintelor Perpetua si Felicitas 6.4, Actele martirice, Studiu
introductiv, traducere, note si comentarii de Pr. Prof. Ioan Ramureanu, col. «PSB», vol.
11, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucuresti,
1982, p. 94.
18
A. Bober, Familiam christianam ecclesiam esse domesticam e dictis S. Ioannis
Chrysostomi explicatur, în Vox Patrum 5 (1985) 193-194.
120 Lect.dr.pr. Ilie Melniciuc-Puic!

s!rut între so$i sau între fra$i #i surori, cele spuse de Sf. Ioan Gur! de Aur
evit! conota$ii posibil erotice19.
Legând s!rutului ritual cre#tin de practicile s!rutului de fiecare zi,
Hrisostom amenin$! s! fac! s!rutul posibil dincolo de grani$ele de grup.
Dac!, a#a cum sugereaz! analogia sa, s!rutului cre#tin este atât de
asem!n!tor cu un s!rut între membrii familiei, de ce ar trebui s! leg!m
comunitatea cre#tin! pentru a tr!i acest lucru? Pentru a evita aceast!
problem!, Hrisostom diferen$iaz! s!rutul cre#tin de acela#i s!rut familiar
cu care mai înainte îl identificase20. Hrisostom mai întâi schimb! cele
spuse prin faptul c! s!rutul ritual produce o dragoste la fel de puternic! ca
între membrii familiei – într-adev!r ea creaz! o dragoste chiar mai
puternic! decât cea tr!it! într-o familie biologic!. Apoi, el noteaz! c!
dispozi$ia creat! prin s!rutul familial este de a#teptat; natura face iubirea
între rude, astfel încât emo$ia nu este extraordinar!. Harul produce între
cre#tini înrudi$i nebiologic, ceea ce înseamn! c! iubirea cre#tin! este o
calitate mult mai remarcabil! – o leg!tur! între suflete21.
Subliniera gestului femeii p!c!toase a produs în Omiliile Sf. Ioan
Gur! de Aur un prototip al smereniei umane #i al dragostei p!rinte#ti
manifestat! de Dumnezeu asupra celor ce-L iubesc. De#i ungerea din
Betania este comentat! de p!rintele antiohian doar în Omiliile la
Evanghelia dup! Matei22, episodul r!mâne înr!d!cinat în con#tiin$a
liturgic!, ca prototip al smereniei curate ce precede dragostea fa$! de

19
Sf. Ioan Gur! de Aur, Cateheze maritale. Omilii la c s torie, trad. pr. Marcel
Hanche#, Ed. Oastea Domnului, Sibiu, 2004, p. 114.
20
V. Guroian, Family and Christian virtue in a post-Christendom world:
Reflections on the ecclesial vision of John Chrysostom, în St. Vladimir’s Theological
Quarterly 35 (1991), p. 329.
21
D.C. Ford, Women and Men in the Early Church: The Full Views of St. John
Chrysostom, South Canaan, Pennsylvania: St. Tikhon’s Seminary Press, 1996, p. 163.
22
Sf. Ioan Gur! de Aur, Scrieri Partea a treia, Omilii la Matei, trad. Pr. D.
Fecioru, col. «PSB», vol. 23, Editura Institutului Biblic #i de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, Bucure#ti, 1994, p. 905-909. Accentul pus de p!rintele antiohian
cade pe fapta femeii, care spre îngroparea Domnului a f!cut acest gest. Apoi este
analizat! psihologia apostolilor #i în principal a lui Iuda, care a f!cut sup!rare femeii prin
dorin$a convertirii mirului în bani. Sf. Ioan Hrisostom prive#te episodul în ansamblul
relat!rilor evanghelice, de#i punctul de pornire îl reprezint! textul Evangheliei dup!
Matei.
ROLUL FEMEII P C TOASE ÎN ABORDAREA BIBLIC … 121

Dumnezeu. Astfel, în ritualul liturgic g!sim Rug!ciunile înainte de


Dumnezeiasca Împ!rt!#anie, iar din cele patru rug!ciuni atribuite Sf. Ioan
Hrisostom, prima ofer! analogia între cina la care suntem invita$i s!
particip!m prin Euharistie #i cina din casa fariseului Simon23. Se aminte#te
în aceast! rug!ciune, printr-o structur! dublu spiralat!24, de:
- „casa lui Simon cel lepros” care seam!n! cu „casa ... leprosului #i
p!c!tosului meu suflet”;
- „desfrânata cea p!c!toas!... care a venit #i s-a atins de tine” care se
identific! suflete#te cu „mine, p!c!tosul, care vin #i m! ating de tine”;
- faptul c! „nu te-ai scârbit de întinata #i necurata ei gur!” îndeamn!
pe cititorul rug!ciunii s! afirme: „a#a nu te scârbi nici de întinata #i mai
necurata mea gur!, nici de buzele mele cele necurate #i pâng!rite, #i de
limba mea cea cu totul necurat!”25.
Faptul c! preocuparea Sfântului Ioan Gur! de Aur pentru cur!$ia
sufleteasc! a celui ce se împ!rt!#e#te cu elementele euharistice pref!cute
în Trupul #i Sângele Domnului este constant!, ne arat! aluzia din
Rug!ciunea a noua înainte de Dumnezeiasca Împ!rt!#ire (a treia pus! sub
numele p!rintelui antiohian)26. Se vorbe#te despre felul în care „Doamne...
n-ai îndep!rtat pe desfrânata, care a venit la tine cu lacrimi”, accentul fiind
pus pe lacrimile cu care au fost sp!late picioarele Domnului în casa
fariseului Simon27.

23
Liturghier, Editura Institutului Biblic #i de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, Bucure#ti, 2000, p. 321-322.
24
M.H. Hubbell, Chrysostom and rhetoric, în Classical Philology 19 (1924) 261-
276 apud R. Meynet, L’Évangile de Luc, Revue d’histoire et Semiotique 1, Lethielleux,
Paris 2005, p. 113-115.
25
Aceast! a treia spiral! aminte#te, la femeia p!c!toas!, de gur! ca element ce
ofer! din interior spre exterior mul$umirea, pe când pentru rug!tor gura este privit! ca
receptacol al Sfintei Euharistii, prin buzele care primesc mul$umirea #i limba care
conduce Trupul #i Sângele Domnului c!tre suflet.
26
A. M Malingrey, L’eucharistie dans l’oeuvre de saint Jean Chrysostome, în
Parole et Pain 52, (1972), p. 338-340.
27
Privind dezvoltarea progresiv! a mistagogiei unirii cu Hristos cel prezent în
Sfânta Euharistie, trebuie s! preciz!m c! Sf. Simeon Metafrastul în Rug!ciunea a patra
aminte#te de marea milostivire a Domnului care este rugat: „prime#te-m! cum ai primit
pe fiul cel pierdut, pe tâlharul #i pe desfrânata”. Sf. Simeon Noul Teolog, autorul
Rug!ciunii a #aptea din Rânduiala Sfintei Împ!rt!#anii insist! pe larg asupra acestui
122 Lect.dr.pr. Ilie Melniciuc-Puic!

De#i Sf. Ioan Hrisostom nu aminte#te de s!rutul tr!d!torului Iuda,


rug!ciunile dinainte de Dumnezeiasca Împ!rt!#anie amintesc de acest fapt,
pentru a preveni disimularea sentimentelor #i a sublinia poc!in$a ca poart!
a comuniunii cu Hristos cel r!stignit #i înviat: „Cinei Tale celei de tain!
Fiul lui Dumnezeu ast!zi p!rta# m! prime#te, c!... nici s!rutare ca Iuda î$i
voi da, ci ca tâlharul m!rturisindu-m! strig 'ie, pomene#te-m! Doamne
întru Împ!r!$ia Ta”28.
Coresponden$a între teologia biblic! #i cea patristic! devine
evident!, ultima fiind aplicarea la via$a de zi cu zi a elementelor de moral!
cre#tin!.
Probabil c! modelul femeii p!c!toase a constituit paradigma pentru
modelarea vie$ii femeilor contemporane cu Sfântul Ioan Gur! de Aur, prin
trecerea de la idealurile femeii romane la idealul cre#tin pentru femei.
Lacrima, s!rutul #i f!ptuirea sincer! confirm! statornicia femeilor cre#tine
de a primi #i atinge trupul mistic al Domnului din Sfânta Euharistie, cu
„inim! înfrânt! #i smerit!” (Ps 50,18).

episod din via$a Mântuitorului: „Gre#it-am mai mult decât desfrânata, care aflând unde
s!l!#uie#ti, cump!rând mir, cu îndr!zneal! a venit s! ung! picioarele Tale, ale St!pânului
meu Hristos #i Dumnezeului meu. Cum pe aceea, apropiindu-se din inim!, n-ai lep!dat-
o, nici de mine nu Te scârbi, Cuvinte, ci d!-mi s! $in #i s! s!rut picioarele Tale #i cu
izvor de lacrimi, ca #i cu ni#te mir de mare pre$, cu îndr!zneal! s! le ung”. "i mai apoi:
„Precum pe fiul cel pierdut #i pe desfrânata care au venit la Tine, i-ai primit, a#a m!
prime#te #i pe mine, desfrânatul #i întinatul, Milostive, care cu suflet umilit vin la Tine”.
28
Liturghier, p. 335.
ROLUL FEMEII P C TOASE ÎN ABORDAREA BIBLIC … 123

Concluzii
Cre#tinismul a cunoscut în perioada scurs! de la întemeierea sa texte
inspirate, cu valoare axiomatic! pentru epoci #i mentalit!$i diferite.
Pornind la la textul Noului Testament, redactat de sfin$ii evangheli#ti, Sf.
Ioan Gur! de Aur a redimensionat valoare moral! a unor întâmpl!ri
premerg!toare patimilor Mântuitorului – în studiul de fa$! pericopa despre
ungerea din Betania – prin actualizare la realitatea veacului al IV-lea
d.H.
Pentru autorul antiohian ordinea strict! a interpret!rii istorico-
gramaticale este respectat!. Sfântul Ioan Gur! de Aur a dorit s! descopere
ideea sau sensul în îns!#i însemnarea cuvântului, iar nu în simboluri.
Teologia pe care o dezvolt! în sec$iunea moral! a predicilor #i omiliilor
sale folose#te conexiuni cu via$a cotidian!, depa#ind istoria prin
actualizarea mesajului biblic în existen$a credincio#ilor.
De#i avem patru pericope biblice notestamentare diferite, p!rintele
veacului de aur al cre#tinismului urm!re#te concluziv mesajul, folosind
întâlnirea din casa fariseului Simon ca paradigm! pentru întâlnirea tainic!
a oric!rui cre#tin cu Hristos înviat sau Hristos euharistic. Elementele
primare, pe baza c!rora dezvolt! o teologie a poc!in$ei #i a iert!rii divine,
sunt lacrimile, s!rutul, mirul #i cina.
Lacrimile sunt v!rsate ca form! de recunoa#tere a st!rii suflete#ti
dec!zute. Femeia nu se exprim! prin cuvinte, dar exprim! mutual starea
sufleteasc! de bucurie c! poate cere iertare Domnului. Ele sunt cerute #i
cre#tinului ce se preg!te#te pentru primirea Sfintei Împ!rt!#anii, dar nu se
vars! pe picioarele Mântuitorului ci r!mân ca „suspine” suflete#ti ce
purific! locul surpat din casa sufletului, unde Îl chem!m pe Hristos.
S!rutul este forma rafinat! a exprim!rii dragostei fa$! de persoana
iubit!. Dep!#ind sensul senzual al gestului – pe care femeia p!c!toas! nu
l-a exprimat – cititorul textului biblic este invitat la forma de adorare prin
fapt! a Mântuitorului. Un gest specific membrilor dintr-o familie devine
semnul de recunoa#tere a celor ce aplic! agape-ul cre#tin în comunitatea
eclesial! sau la ritualul liturgic.
Mirul este simbolul plinirii prin fapt! con#tient! a frumoaselor tr!iri
interioare. El este v!rsat, simbolizând risipa covâr#itoare a ofertantei cât #i
124 Lect.dr.pr. Ilie Melniciuc-Puic!

a Primitorului. Astfel femeia particip! prefigurativ, prin cina din casa lui
Simon, la Cina Domnului, iertându-i-se mult „pentru c! mult a iubit” (Lc
7, 47).
Dac! la cina din Betania femeia particip! prin ascultare #i gesturi de
supunere, cre#tinul care particip! la împ!rt!#irea cu Trupul #i Sângele
euharistic prime#te aceea#i eliberare #i iertare tainic!, fiind îndemnat la
statornicie în iubire. Pe lâng! cin! #i nunt!, iat! c! #i s!rutul devine form!
de comuniune cre#tin!, eshatologic! #i sacramental!.

The sinful women role in biblical and liturgical wievs of John Chrysostom

Abstract: This paper examine the link between the supper in Simon house of
Bethany and Eucharistic meeting of Christians, using the homily of John Chrysostom
from Matthew Gospel and 2nd prayer before Preparation from Communion with Christ.
Biblical exegesis and moral theology are used in Chrysostom writings, starting from
tears, feet, kiss and perfume. I compare, also the exegetical commentary of Chrysostom
with Ambrose of Mediolanum homilies.
Monahismul în via a !i opera Sfântului Ioan Gur" de
Aur
Asist.drd.Arhim. Emilian Nica

Anul acesta 2007, când se împlinesc 1600 de ani de la trecerea la


cele ve nice a Sfântului Ioan Gur! de Aur, Biserica Ortodox! din întreaga
lume a organizat evenimente în care a evocat via"a i opera celui mai
mare predicator cre tin. În mod deosebit, pelerinii din România prin
str!duin"a Prea Fericitului P!rinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe
Române i loc"iitor de Mitropolit al Mitropoliei Moldovei i Bucovinei,
au avut bucuria, ca la hramul Catedralei mitropolitane din Ia i „Sfânta
Cuvioas! Parascheva” din 14 octombrie, s! cinsteasc! moa tele Sf. Ioan
Gur! de Aur aduse de la M!n!stirea Sfântul Varlaam (Meteora) din
Grecia.
Sf. Ioan Gur! de Aur supranumit Hrisostom, este dup! Maica
Domnului cel mai des sfânt pomenit la slujbele Bisericii noastre, pentru
c! zilnic se s!vâr e te Liturghia alc!tuit! de acest sfânt p!rinte. Tâlcuitor
neobosit al Sfintelor Scripturi, slujitor al Cuvântului lui Dumnezeu, Sf.
Ioan a fost i un doritor, tr!itor i ap!r!tor al vie"uirii monahale,
caracteristici ce doresc s! le eviden"iez în rândurile de fa"!.

1. Drumul Sf. Ioan Gur de Aur c tre monahism


Ascult!tor fiind fa"! de mama sa Antuza (tat!l s!u Secundus trecuse
la cele ve nice la pu"in timp dup! na terea sa), dar mai ales de glasul
l!untric prin care Domnul îl chema la o via"! de înalt! slujire
duhovniceasc!, Sf. Ioan renun"! înc! de tân!r la lucrurile lume ti (cas!,
avere). Aceast! hot!râre o ia numai dup! ce cu credincio ie poart! de
grij! mamei sale, care se s!vâr e te din via"! atunci când el trecuse de
dou!zeci de ani. Asigurându-i o bogat! educa"ie la colile renumite din
acea vreme, mama sa Antuza a în"eles dorin"a fiului s!u de a deveni
c!lug!r i nu s-a împotrivit, ci l-a sf!tuit ca s! urmeze aceast! cale la
momentul potrivit. #i spune Sf. Ioan Gur! de Aur: „Când mama a sim"it
ce am de gând s! fac, m-a luat de mân! i m-a dus în camera ei. S-a a ezat
al!turi de mine, pe patul în care m-a n!scut. A început s! varse râuri de
lacrimi i s! adauge cuvinte mai jalnice ca lacrimile. Plângând, mi-a gr!it
126 Asist.drd.Arhim. Emilian Nica

a a: Eu, copilul meu, n-am avut norocul s m bucur mult vreme de


frumoasele însu!ri ale tat lui t u. A!a a vrut Dumnezeu. Moartea lui a
urmat na!terii tale !i te-a l sat pe tine orfan, iar pe mine v duv înainte
de vreme. Numai cele ce sufer v duvia pot cunoa!te bine greut "ile
v duviei.(...) Î"i cer, îns , un har pentru toate câte pentru tine am f cut:
nu m l sa v duv a doua oar , nici nu-mi aprinde din nou în suflet
stinsa mea durere. A!teapt sfâr!itul meu. Poate peste pu"in voi pleca !i
eu. Voi tinerii ave"i n dejde s ajunge"i la adânci b trâne"i; dar noi, cei
b trâni, nu a!tept m altceva decât moartea. Când m vei da p mântului
!i vei pune oasele mele al turi de oasele tat lui t u, pleac în c l torii
cât mai îndep rtate, str bate orice m ri vrei. Atunci nimeni nu-"i va pune
piedici. Dar atâta vreme cât mai am în mine suflare, îng duie s locuie!ti
al turi de mine. S nu superi pe Dumnezeu în zadar !i f r de folos,
aducând necazuri atât de mari peste capul meu, care cu nimic nu "i-am
gre!it. Dac ai, îns , vreo pricin s m învinuie!ti c te silesc s -"i
administrezi singur averile, te rog, nu te uita c -"i sunt mam , nu "ine
seam de cre!terea ce "i-am dat, nu "ine seam de dragostea ce-"i port!
Nu "ine seam de nimic! Fugi de mine, cum fugi de vicleni !i de du!mani!
Dar dac fac totul ca s -"i dau cât mai mult r gaz pe calea vie"ii, pe care
vrei s apuci, acest lan", de n-ar fi alt pricin , da, acest lan" s te "in
al turi de mine. De ai spune c ai nenum ra"i prieteni, care te iubesc,
afl , dragul meu, c nici unul nu-"i va oferi bucuria unei libert "i atât de
mari cum "i-o ofer eu, pentru c nici unul nu poart grij , la fel ca mine,
de bunul t u nume”1.
La rug mintea !i st ruin"a mamei sale, Ioan nu a plecat la m n stire
a!a cum îl sf tuia !i îndemna prietenul s u Vasile, îns , se spune c tr ind
alturi de mam , a transformat casa în m n stire, studiind Sfintele Scripturi
!i ducând o via" de ascet.
Prima dat când Sfântul Ioan s-a gândit s mearg la m n stire,
privea via"a monahal din alt perspectiv , tocmai de aceea Dumnezeu nu
a îng duit s -!i urmeze dorin"a fiindc nu era îndeajuns de preg tit pentru
o asemenea lucrare:

1
Sfântul Ioan Gur de Aur, Scrieri, partea întîi (Omilii la Facere I), în «P.S.B.»,
21, traducere, introducere, indici !i note de Pr. D. Fecioru, Editura Institutului Biblic !i
de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române (EIBMBOR), Bucure!ti, 1987, p. 8,9,10, apud
MG, 48, 627.
MONAHISMUL ÎN VIA#A $I OPERA SFÂNTULUI IOAN GUR% DE AUR 127

„Odinioar , când m hot râsem s p r sesc ora!ul !i s îmbr "i!ez


via"a monahal , cercetam !i m interesam mult de urm torul lucru: de
unde-mi voi procura cele trebuincioase traiului? voi putea mânca pâine
proasp t f cut în aceea!i zi? nu cumva voi fi silit s întrebuin"ez acela!i
untdelemn !i pentru candel , !i pentru hran ? nu cumva voi fi împins s
m nânc mâncare proast de legume, s fiu silit la munci grele, de pild s
mi se porunceasc s sap p mântul, s car lemne, s aduc ap !i s
slug resc la toate celelalte munci tot atât de grele ca !i aceasta? Pe vremea
aceea nu m interesam de altceva decât dac voi g si odihn la m n stire.
[...] Noi, îns , monahii, c rora nu ne st în fa" nici câ!tigare de averi, nici
dobândire de p mânturi, !i cerurile !i bunurile cere!ti, pe care ochiul nu
le-a v zut, nici urechea nu le-a auzit, nici la inima omului nu s-au suit (I
Cor. 2, 9), noi umbl m dup odihn ; din pricina aceasta suntem cu atât
mai de plâns !i mai lipsi"i de voin" decât aceia (e vorba de demnitarii din
administra"ie la care face referire Sfântul Ioan Gur de Aur)”2.
„Nu mult dup aceea, prin 374 sau 375, dup ce mama sa a p r sit
lumea aceasta, tân rul Ioan a putut s -!i împlineasc dorul s u f urit cu
prietenul s u Vasile, de a îmbr "i!a adev rata filosofie, adic de a se face
monah. S-a retras în mun"ii învecina"i cu Antiohia !i s-a pus sub
ascultarea unui b trân ascet sirian. În sih stria acestuia a stat patru ani.
Dorind, îns , s duc o via" !i mai des vâr!it , dup pildele
sfin"ilor siha!tri, care se nevoiau în mun"ii Antiohiei, s-a ad ncit în
pustietea muntelui !i a tr it vreme de doi ani de unul singur într-o pe!ter ,
supunându-!i trupul la nevoin"e mai presus de fire”3.
Desigur, via"a monahal a fost îmbr "i!at de tân rul Ioan, numai
dup ce a primit Taina Sfântului Botez (în acea perioad botezul era
preponderent administrat la vârsta adult , dup o perioad de
catehumenat), beneficiind de lucrarea harului Sf ntului Duh atât în via"a
sa de familie (când începuse a studia Sfintele Scripturi !i a citi scrierile
cre!tine), cât !i dup ce a devenit monah !i cleric.
Dup ce a petrecut !ase ani în ascez !i sih strie, tân rul monah (cu
s n tatea afectat din cauza postului exagerat !i a multelor nevoin"e), a

2
Idem, Despre m rginita putere a diavolului. Despre c in" . Despre necazuri !i
biruirea triste"ii (cap. Compara"ie dintre împ rat !i monah), trad. de Pr.Prof. D. Fecioru,
EIBMBOR, Bucure!ti, 2002, p. 245.
3
Ibidem, p. 10.
128 Asist.drd.Arhim. Emilian Nica

f cut ascultare de Sfântul Meletie, episcop al Antiohiei !i a revenit în


lumea din care plecase. Este hirotonit diacon în anul 381 !i se ocupa cu
catehizarea celor ce urmau s primeasc botezul (adic a catehumenilor),
cu „scrierea lucr rilor sale din tinere"e, între care neegalatul s u tratat
despre preo"ie”4. Prime!te apoi !i Taina preo"iei în anul 386 de la
episcopul Flavian, slujind !i predicând doisprezece ani la catedrala
episcopal din Antiohia, „a doua metropol a imperiului bizantin”5.
Activitatea sa bogat în propov duirea Sfintei Treimi, a cuvântului
Sfintei Scripturi, a slujirii Bisericii lui Hristos !i a oamenilor l-a f cut
cunoscut pe Sf. Ioan Gur de Aur în toat lumea cre!tin . Calit "ile sale
de distins teolog !i vie"uire duhovniceasc l-au recomandat în alegerea de
Arhiepiscop al Constantinopolei (dup trecerea la Domnul a
arhiepiscopului Nectarie în 397), fiind hirotonit la 17 decembrie 397 !i
întronizat la 28 februarie anul 3986.
Contemporan cu marii p rin"i ai monahismului r s ritean: Sf.
Antonie cel Mare (251-256; întemeietorul vie"ii isihaste), Sf. Pahomie cel
Mare (292-347; întemeietorul vie"ii de ob!te), Sf. Macarie cel Mare
(aproximativ 300- 390, zis Egipteanul), Sf. Atanasie cel Mare (298-373;
biograful Sf. Antonie) !i cu Sf. Vasile cel Mare (328-379; autorul
Regulilor monahale mari !i mici), Sf. Ioan Gur de Aur a urmat asemenea
lor, cuvintelor Mântuitorului Iisus Hristos care a spus: „Dac vrea cineva
s vin dup Mine, s se lepede de sine, s -!i ia crucea !i s -Mi urmeze
Mie” (Matei 16, 24) !i „C uta"i împ r "ia cerurilor, !i toate acestea se
vor ad uga vou ” (Matei 6,33).
Vorbind despre aceste cuvinte ale Mântuitorului Hristos
credincio!ilor, Sf. Ioan Gur de Aur zicea: „De aceea, v rog s c ut m
bun t "ile cele ve!nice !i nemuritoare, s c ut m via"a care nu
îmb trâne!te niciodat . Po"i tr i !i în ora! !i s duci via"a pe care o duc
monahii în pustie, s pui în practic filozofia lor; po"i avea !i so"ie, po"i
locui în cas !i în lume !i s te rogi, s poveste!ti, s fii cu inima zdrobit .
Cei de la început, care au fost înv "a"i de apostoli înv " tura cre!tin ,
locuiau în ora!e, dar aveau aceea!i evlavie ca !i cei care locuiesc pustia;
al"ii au avut ateliere, ca Priscila !i Acvila; to"i profe"ii au avut femei !i

4
Idem, Scrieri, partea întâi (Omilii la Facere I), p. 10.
5
Ibidem, p. 10-11.
6
Ibidem, p. 12.
MONAHISMUL ÎN VIA#A $I OPERA SFÂNTULUI IOAN GUR% DE AUR 129

case, ca Isaia, ca Iezechiel, ca Moise; !i acestea cu nimic nu le-a v t mat


virtutea. S imit m !i noi pe ace!tia, s mul"umim necontenit lui
Dumnezeu, s -I în l" m necontenit cînt ri, s tr im în cur "ie sufleteasc
!i trupeasc !i s ne îngrijim !i de celelalte virtu"i; s aducem în ora!e
filozofia pustiei, ca s fim binepl cu"i înaintea lui Dumnezeu !i pre"ui"i de
oameni !i s avem parte !i de bun t "ile cele viitoare, cu harul !i cu
iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos (...)”7.
Ca !i al"i P rin"i ai Bisericii, vedem c !i Sf. Ioan Gur de Aur a
ar tat în"elesul profund al cuvintelor Domnului: po"i tr i în lume, dar s
nu te alipe!ti de ea, !i dac voie!ti po"i s alegi calea monahismului.
Ambele drumuri, alegeri sunt binepl cute înaintea lui Dumnezeu.

2. Cine este monahul? Ce este monahismul?


Via"a monahal în tradi"ia ortodox , este conscrat unei experien"e
personale a lucr rii Duhului Sfânt prin ascultare, s r cie !i feciorie, adic
cele trei voturi pe care, cel ce dore!te s urmeze via"a monahal le face
înaintea lui Dumnezeu, a stare"ului, în prezen"a ob!tei monahale !i a
credincio!ilor din biseric .
Cuvântul monahism, care deriv de la grecescul monahos –
monastikos (solitar, cel care tr ie!te singur), indic un mod de via"
evanghelic consacrat rug ciunii, contempla"iei !i ascezei, în total
retragere de lume. Îns , mult mai semnificativ pentru cei ce se retrag din
lume este cuvântul c lug r. Cuvântul provine din grecescul kalogheros !i
înseamn b trân bun sau om cu via" îmbun t "it (kalos gheron:
b trân frumos), fiind capabil s îndrume pe cei încep tori în via"a
monahal .
Dup Sf. Ioan Gur de Aur „Monahul este omul afeorisit lui
Dumnezeu, omul care !i-a ales via"a singuratic , este st pân pe mânie, pe
invidie, pe iubirea de argin"i, pe pl cere !i pe toate celelalte p cate. Se
gânde!te !i se grije!te necontenit s nu-!i lase sufletul st pânit de patimi
ru!inoase, s nu-i fie robit mintea de amara tiranie a poftelor. Are grij
ca mintea s -i fie totdeauna mai presus de cele trec toare, punând
împotriva patimilor frica de Dumnezeu”8.

7
Idem, Scrieri, partea a treia (Omilii la Matei), în «P.S.B.», 23, traducere,
introducere, indici !i note de Pr. D. Fecioru, EIBMBOR, Bucure!ti, 1994, p. 643-644.
8
Idem, Despre m rginita putere..., p. 73-74.
130 Asist.drd.Arhim. Emilian Nica

Voca"ia monahilor î!i are fundamentul pe înv " tura Mântuitorului


Hristos !i pe modul de via" a primilor cre!tini. Acest mod de via" este
în"eles de Sfântul Ioan !i în acela!i timp ne explic cât de greu este
împlinirea lui: „Fiindc fecioria e un lucru atât de mare !i are nevoie de
atâta osteneal , înc t Hristos, Care S-a coborât din cer s -i fac pe oameni
îngeri !i s s deasc aici vie"uirea de sus, n-a îndr znit nici atunci s
porunceasc aceasta, nici s o urce la rang de lege, ci a stabilit drept lege
s murim – !i ce lucru mai greu decât acesta ar putea fi? –, s ne r stignim
necontenit (Matei 10, 38) !i s facem bine du!manilor (Matei 5, 44), dar
n-a stabilit drept lege s tr im în feciorie, ci a l sat acest lucru la alegerea
celor ce-L ascult spunând: «cine poate s în"eleag , s în"eleag » (Matei
19, 12). C ci mare e povara acestui lucru, greutatea acestor lupte !i
sudoarea lor, iar locul acestei virtu"i e foarte pr p stios” [...]9.
Monahismul cre!tin reprezint aspira"ia !i dorin"a monahului !i a
comunit "ii monahale de a se apropia de Dumnezeu, modelul des vâr!it
de iubire !i via" în comuniune. El este !coala lep d rii de sine !i a
d ruirii totale în slujba lui Dumnezeu, pân la jertf .
Retragerea total din lume este în"eleas !i tr it ca o fug de
modernitate, adic de ceea ce este lumesc, stric cios, p c tos, r u !i
nicidecum ca un dispre" fa" de lume, fa" de oameni ce poart în ei chipul
lui Dumnezeu.
Retr gându-se din lume, c lug rul sau monahul r mâne în
comuniune spiritual cu lumea pentru care el se roag neîncetat.
Contemporan, cum scriam, cu marii cuvio!i ai monahismului, a!a a
în"eles Sf. Ioan sensul retragerii din lume a celor ce doreau s devin
îngeri în trup. A!a a tr it marele P rinte al Bisericii atât timp cât a vie"uit
în pustie, cât !i atunci când Hristos-Domnul l-a chemat s slujeasc
Biserica în mijlocul lumii.
Amintim aici, c opera !i activitatea sa a fost cunoscut !i de
monahii din "inuturile române!ti str vechi anume: Sf. Teotim, Episcopul
Tomisului care a colaborat cu Sf. Ioan Gur de Aur în opera misionar !i
Sf. Ioan Casian care a primit de la el hirotonia în diacon (anul 404),

9
Idem, Scrisori din exil. C tre Olimpiada !i cei r ma!i credincio!i. Despre
deprimare, suferin" !i Providen" , volum îngrijit de Diac. Ioan I. Ic jr., Editura Deisis,
Sibiu, 2003, p. 161.
MONAHISMUL ÎN VIA#A $I OPERA SFÂNTULUI IOAN GUR% DE AUR 131

devenind îndrum torul vie"ii monahale în Apus !i ap r torul celui ce a


fost prigonit pe nedrept.
Toat via"a lui de slujitor al Bisericii (diacon, preot !i arhiereu), Sf.
Ioan Gur de Aur a tr it-o ca un adev rat c lug r ce era, în ascultare fa"
de Hristos !i ierarhie, în rug ciune, s r cie, smerenie !i feciorie,
aflându-!i sfâr!itul zilelor în exil (în apropiere de Comana, Armenia), în
ziua de 14 septembrie din anul 407, când dup s vâr!irea sfintei liturghii a
rostit ultimile cuvinte: „Slav lui Dumnezeu pentru toate!”10.
În toat opera !i activitatea Sf. Ioan Gur de Aur a apreciat, a vorbit
!i a scris despre ambele forme de vie"uire (în familie !i în m n stire),
amândou c i de mântuire, care au acela!i punct de plecare: dragostea,
dar cu diferen"e în lucr rile exterioare. Cele interioare sunt comune:
credin"a, frica de Dumnezeu, gândul la judecat , înfrânarea, poc in"a,
lep darea de sine, r bdarea necazurilor, n dejdea, blânde"ea !i ascultarea.

3. Scrierile Sf. Ioan Gur de Aur despre monahism


A iubit vie"uirea monahal !i a scris despre ea mai multe tratate:
- „C tre Teodor cel c zut, I-II, MG, 47, 277-316.
- C tre cei care atac via"a monahal 11, I-III, MG, 47, 319-386.
- Compara"ie între împ rat !i monah, MG, 47, 387-392.
- C tre c lug rii care locuiesc la un loc cu c lug ri"ele, MG, 47,
495-514.
- C lug ri"ele nu trebuie s locuiasc la un loc cu c lug rii, MG, 47,
513-532.
- C tre Stagirie ascetul, I-III, MG, 48, 423-494.
- Despre feciorie, MG, 48, 533-596”12.
Intrând în miezul acestor c r"i, vedem cum Sf. Ioan Gur de Aur
evoc lucrarea monahilor, cum ap r !i sf tuie!te pe cei ce au ales a tr i

10
Ibidem, p. 18-19.
11
În cartea Sfântului Ioan Gur de Aur, Despre feciorie, Apologia vie"ii
monahale, Despre cre!terea copiilor, edi"ia EIBMBOR, traducere !i note de Preotul
profesor Dumitru Fecioru, Bucure!ti, 2001, p. 183, acest tratat mai poart numele de
Apologia vie"ii monahale sau dup traducerea literal : C tre cei care atac pe cei care
îndeamn la via"a monahal .
12
Sfântul Ioan Gur de Aur, Despre m rginita putere a diavolului. Despre
c in" . Despre necazuri !i biruirea triste"ii (cap. Compara"ie dintre împ rat !i monah),
trad. de Pr.Prof. D. Fecioru, EIBMBOR, Bucure!ti, 2002, p. 20.
132 Asist.drd.Arhim. Emilian Nica

în m n stiri !i sih strie, dar !i cum mustr !i c l uze!te cu dragoste pe cei


care sunt împotriva monahismului sau dup ce au ales aceast cale,
p r sesc voturile monahale.
Cea din urm atitudine o are fa" de un anume Teodor, care dup ce
a devenit monah a plecat din m n stire !i s-a lep dat de cele f g duite
înaintea lui Hristos !i a Sfântului Altar13.
$i spune Sf. Ioan cu durere !i lacrimi acestui Teodor: „Nu plâng
pieirea unui ora!, nici luarea în robie a unor c lc tori de lege, ci pustiirea
unui suflet sfânt, d rmarea !i pieirea unui templu purt tor de Hristos” (cf.
Gal. 2,20)14. Tot Sf. Ioan îl încurajeaz s revin la starea de monah, s se
poc iasc !i s n d jduiasc în dragostea !i iertarea lui Dumnezeu: „Atât
este de mare dragostea de oameni a lui Dumnezeu. Niciodat Dumnezeu
nu-!i întoarce fa"a de la o poc in" f cut din inim curat . Chiar de-ai
ajunge un mare p c tos, dar ai vrea s te întorci iar pe cale virtu"ii, Hristos
te prime!te, te trage lâng El, !i face totul ca s te aduc la starea cea
dintâi. Dar iubirea de oameni a lui Dumnezeu e înc !i mai mare. Chiar de
n-ai ar ta deplin poc in" , totu!i Hristos nu respinge nici o poc in"
scurt !i pu"in , ci-i d !i ei plat ”15.
Într-o alt scrisoare adresat tot lui Teodor, Sf. Ioan î!i manifest
din nou suferin"a fa" de înc lcarea voturilor monahale ale acestuia, !i-i d
sfaturi de îndreptare: „Nu v rs lacrimi de bucurie c te îngrije!ti de
rânduielile p rin"ilor, ci lacrimi de durere c te-ai !ters din catalogul
fra"ilor, c ai c lcat în picioare leg mântul f cut cu Hristos.
Aceasta m cutremur , pentru asta suf r, pentru asta m tem !i
tremur, când !tiu c lep darea de acest leg mânt va aduce osând mare
peste cei înscri!i în oastea cea bun a lui Hristos, dar au p r sit din pricina
trând viei propria lor ceat . (...) Nimeni nu acuz de dezertare pe un om
care nu-i înrolat în armat , dar, o dat ajuns soldat, atârn asupra lui
primejdia osândei la moarte dac este prins c dezerteaz . Nu-i cumplit
lucru, drag Teodore, s cazi atunci când lup"i, ci-i cumplit lucru s nu te
mai scoli din c dere. Nu-i cumplit lucru s fii r nit în r zboi, ci-i cumplit

13
Sfântul Ioan Gur de Aur, Despre feciorie, Apologia vie"ii monahale, Despre
cre!terea copiilor, traducere !i note de Preotul profesor Dumitru Fecioru, EIBMBOR,
Bucure!ti, 2001, p. 322-388.
14
Ibidem, în Cuvânt de sf tuire c tre Teodor cel c zut, p. 322.
15
Ibidem, p. 332-333.
MONAHISMUL ÎN VIA#A $I OPERA SFÂNTULUI IOAN GUR% DE AUR 133

lucru s -"i pierzi n dejdea vindec rii, dup ce ai fost r nit, !i s nu-"i mai
îngrije!ti rana. (...)
A!a !i tu, iubite Teodore! S nu te arunci cu bun !tiin" în pr pastie
numai pentru c du!manul "i-a zdruncinat pu"in sufletul! Dimpotriv , stai
cu mult curaj! Întoarce-te iute acolo de unde ai fugit! S nu socote!ti
ru!ine rana pe care ai primit-o! Nimeni nu batjocore!te soldatul care se
întoarce cu r ni din r zboi; ru!ine-i s arunci armele !i s fugi din fa"a
du!manilor. (...) Cel care nu lupt nu este r nit; dar cel care se n puste!te
cu mult curaj asupra du!manului poate fi lovit uneori !i poate s !i cad .
Asta s-a întâmplat !i cu tine acum. Ai fost mu!cat de !arpe pentru c ai
încercat s -l omori dintr-o dat . Dar ai curaj! Ai mult grij de tine !i ai s
vezi c nu va mai r mâne nici urm din rana primit ! Mai mult înc , vei
zdrobi cu ajutorul lui Dumnezeu !i capul vicleanului”16.
În aceast prim carte referitoare la monahism, Sf. Ioan Gur de
Aur nu întâmpl tor ne prezint c derea unui monah, ci o face tocmai
pentru a aten"iona pe cel în cauz la ce s-a expus !i pe cei care fac
asemenea lui. Mai mult, safturile pline de pilde sunt valabile !i pentru cei
de ast zi care au ales vie"uirea monahal .
În cartea Apologia vie"ii monahale, C tre tat l necredincios, Sf.
Ioan Gur de Aur încearc s înl ture obiec"iile unui nobil p gân,
îndurerat !i îngrijorat de convertirea la cre!tinism !i intrarea în monahism
a fiului s u. Tat l acestuia nu putea accepta modul de via" ales de fiul
s u, pentru c era contrar celui obi!nuit în famiile de vaz din societate. În
vederea l muriri tat lui potrivnic, Sf. Ioan poart un dialog cu acesta, care
era nedumerit de scopul modului de via" monahal . Sf. Ioan nu încearc
în mod explicit s demonstreze c via"a monahal aduce darurile
divinit "ii, în care acesta nu crede, ci porne!te de la avantajele p mânte!ti
pe care le ofer un mod de via" ascetic, aruncând abia la sfâr!itul
discursului o punte spre via"a de dincolo. De alfel, Sf. Ioan se str duie!te
s arate întâietatea valorilor spirituale asupra celor materiale, fapt de
natur s sensibilizeze pe orice p gân cultivat !i iubitor de în"elepciune.
Discutând despre ce înseamn adev rata bog "ie Sf. Ioan consider
pe c lug r „un suveran al p mântului !i m rilor”, care se simte
pretutindeni ca acas !i care !tie c va g si mereu prin purtarea de grij a
lui Dumnezeu, cu ce s -!i astâmpere foamea !i setea. Nu bog "ia !i slava
16
Ibidem, în C tre acela!i Teodor, p. 376-377.
134 Asist.drd.Arhim. Emilian Nica

aduc fericirea adev rat , ci eliberarea de grijile materiale !i comuniunea


cu Dumnezeu. Cei care îl vor cerceta pe monah în pustie vor g si „lini!tea
!i filosofia”, iar tat l trebuie s fie mândru de fiul s u care a ales tr irea
cre!tin , care îmbin în fiin"a ei lucrurile aparent opuse, cu cele
netrec toare, ve!nice17.
Dialogul dintre Sf. Ioan !i tat l necredincios este de actualitate !i
prin schimbul de idei, f r intoleran" !i resentimente.
Îns , Sf. Ioan Gur de Aur nu se opre!te aici, !i adreseaz un cuvânt
!i tat lui credincios18, „unui tat cre!tin, c nu trebuie s atace pe oamenii
care îndeamn pe fiul lui s îmbr "i!eze via"a monahal spre a binepl cea
lui Dumnezeu”19. Autorul î!i argumenteaz atitudinea pe cuvintele
Sfântului Apostol Pavel care „ne-a poruncit s judec m nu numai pe cei
ce sunt cre!tini, dar ne-a l sat liberi în ce prive!te lupta cu necre!tinii” (I
Cor. 5,12)20. $i tot el întreab : „Nu-i o ru!ine pentru un cre!tin s aib
nevoie s fie sf tuit asupra unor lucruri ce nu pot fi t g duite nici de un
p gân?”21.
„Dac noi am primit porunc s veghem asupra sufletului copiilor
pentru c vom da socoteal , cu mult mai mult a primit aceast porunc
tat l care i-a n scut, care i-a crescut , care tr ie!te necontenit cu ei”22.
Tot în acest context Sf. Ioan arat c monahii sunt factori importan"i
pentru educa"ie, ei fiind cei mai indica"i atunci când lipse!te educa"ia în
familie, când societatea îl influen"eaz negativ !i când profesorii !i colegii
din !colile publice duc lips de moralitate23.
Se conoa!te faptul c în vremea Sf. Ioan Gur de Aur, m n stirile
erau cele mai indicate !coli de educa"ie, buna organizare a vie"ii monahale
inflen"ând foarte mult pe copii !i tineri. Despre m n stiri Sf. Ioan zice c
acolo, „nu se afl inegalitate, ci ordine, rânduial , armonie, mult
în"elegere !i continuu prilej de bucurie24. În acest sens, sf tuie!te pe

17
Ibidem, în C tre tat l necredincios, p. 206-241.
18
Ibidem, în C tre tat l credincios, p. 241-321.
19
Ibidem, p. 241.
20
Ibidem.
21
Ibidem.
22
Ibidem, p. 254-255.
23
Pr. D. Fecioru, Ideile pedagogice ale Sf. Ioan Gur de Aur, p. 30, extras din
„Biserica Ortodox Român ”, an. LV, 1937, nr. 7-10, iul.-oct., Bucure!ti, p. 13.
24
Ibidem, p. 16.
MONAHISMUL ÎN VIA#A $I OPERA SFÂNTULUI IOAN GUR% DE AUR 135

p rin"ii cre!tini, sa-!i de-a copii spre educa"ie în m n stiri, dup cum
reiese din lucrarea sa, C tre tat l credincios.
Monahii sunt v zu"i ca ni!te faruri c l uzitoare spre via"a ve!nic :
„C lug rul, spune Sf. Ioan Gur de Aur, este lumina noastr . Dumnezeu
ni-l d ca un far protector care este a!ezat peste râul inundat, ie!it din
maluri. Noi c l torim în marea periculoas a lumii; cursele sunt
nenum rate, " rmurile rele, noaptea de nep truns. Vederea cerului ne
scap , marile înv " turi ne r mân ascunse, adev rurile mântuirii ne apar
într-o brum de nep truns. F r o revela"ie vie noi ne-am r t ci. Aceast
revela"ie, aceast personificare luminoas a lucrurilor cere!ti, este
c lug rul. (...) Ne trebuie un ghid, ne trebuie un azil: iat chilia, iat
c lug rul”25.
Sfântul Ioan Gur de Aur descoper ascult torilor !i cititorilor s i
frumuse"ea !i tr s turile vie"ii monahale înf "i!ate de îns !i via"a !i faptele
monahilor26 !i zice despre ei: „Aceia iar !i, sfâr!indu-!i rug ciunile
dimine"ii !i imnurile, se apuc de citit Sfintele Scripturi. Sunt unii apoi
care au înv "at a scrie !i c r"i. Fiecare, apoi, luând câte o locuin" anume
rânduit , are acolo o lini!te ve!nic , nimeni nu flenc ne!te, nimeni nu
spune nimic de prisos. Apoi s vâr!esc rug ciunile din ceasul al treilea, din
ceasul al !aselea, !i din ceasul al nou lea, precum !i rug ciunile de sear .
În fine împ r"ind ziua în patru p r"i, fiecare parte este plin de psalmodii
(cânt ri ale psalmilor), !i cu imnuri laud pe Dumnezeu. În timpul acesta,
cei din lume osp teaz , râd, joac , sau li se sparge pântecele din cauza
îmbuib rilor, iar ace!tia st ruie în cânt ri !i imnuri închinate lui
Dumnezeu. Niciodat nu au timp de mas lung , !i nici de bucate multe.
Dup mas iar !i se îndeletnicesc de acelea!i, f r a se da somnului.
Cei din lume dorm !i ziua, pe când aceia !i noaptea privegheaz . Cu
adev rat c sunt fii ai luminii!”27.
Despre lucrarea monahilor zice: „S-au desp r"it de toate averile,
s-au r stignit cu totul pentru lume !i merg înc !i mai departe c î!i

25
Jean Doublet, Bog "iile oratorice ale Sfântului Ioan Gur de Aur, trad. din
francez de diacon Gheorghe B bu", vol. I, Edit. Pelerinul Român, Oradea, 1994, p. 236.
26
Sfântului Ioan Gur de Aur, Despre feciorie, Apologia vie"ii monahale..., p.
309.
27
Idem, Tâlcuiri la Epistola întâi c tre Timotei a Sfântului Apostol Pavel, Editura
Nemira, Bucure!ti, 2005, p. 157.
136 Asist.drd.Arhim. Emilian Nica

agonisesc, cu lucrul mâinilor lor, hrana cea de trebuin" . Nu pretind,


pentru c postesc !i privegheaz , s stea degeaba toat ziua, ci nop"ile !i
le petrec în sfinte cânt ri !i privegheri, iar zilele !i le cheltuiesc împletind
rug ciunea cu lucrarea mâinilor, urmând râvna apostolului Pavel. C î!i
spun ei: Dac Pavel, spre care sunt a"inti"i ochii întregii lumi, lucra în
atelier !i avea o meserie ca s hr neasc pe cei lipsi"i, !i dac nici
nop"ile nu da odihn mâinilor sale, cu mult mai mult este drept ca noi,
care am îmbr "i!at pustia, care n-avem nimic comun cu zgomotul
ora!ului, s întrebuin" m r gazul lini!tii în lucrarea cea duhovni-
ceasc !”28.
„Monahii (...) cuget !i tr iesc chiar pe p mânt via"a îngerilor. Nu
se însoar , nu dorm mult, nu se îmbuibeaz ; pu"in le mai lipse!te ca s fie
f r trup. Nimeni nu poate învinge a!a de u!or pe du!manii s i ca
monahul”29.
Sf. Ioan Gur de Aur arat în ce mai mare parte aspectele
monahismului retras total din lume, cum era pustia Egiptului, locurile
pustii de lâng Antihohia etc., lipsite de verdea" , de arbori, pustiet "i care
î!i g seau m rginirea în mare. Lipsa acestora nu împiedic monahismul
de la Athos sau din "ara noastr s -!i împlineasc menirea, conform celor
descrise de Sf. Ioan. De exemplu, îmbr c mintea monahilor, hrana, lupta,
îndatoririle, purtarea, atmosfera din m n stire sau din chilie sunt acelea!i
sau trebuiesc s fie asem n toare. Precum spune acela!i sfânt: „Ceea ce
ne izbe!te mai întâi este calmul, este t cerea, este pacea. Abia am
str b tut acest loc c zgomotele lumii nu mai vin nici la urechile noastre
nici la sufletele noastre. Nelini!tile din în l"imea m rii se sfâr!esc în
aceste locuri fericite; acolo este un port lini!tit !i sigur unde cei ce se
refugiaz aici scap de furtuni !i de înnecuri. Cum se v d din loc în loc pe
malurile oceanului farurile ce se aprind !i lumineaz !irul de stânci de pe
fa"a oceanului, a!a sunt str lucitoare de o lumin divin locuin"ele
c lug rilor, a!a ne lumineaz ele asupra pericolelor lumii !i ele indic
drumul care duce sigur la ceruri.
$i calmul chiliei nu face decât s -"i închipui calmul sufletelor.
Sc pa"i de ambi"iile veacului, preten"iile vie"ii, atrac"iile mole!itoare ale
bun st rii, totul pentru cucerirea cerului: c lug rul este în m n stirea sa

28
Idem, Scrieri, partea a treia (Omilii la Matei), p. 107.
29
Ibidem, p. 809.
MONAHISMUL ÎN VIA#A $I OPERA SFÂNTULUI IOAN GUR% DE AUR 137

ceea ce este soldatul sub cortul s u; el nu cunoa!te locuin" stabil , el


c l tore!te. El nu se fixeaz într-o re!edin" definitiv , el î!i urmeaz
alergarea lui r zboinic !i nu cunoa!te decât câmpurile de lupt .
Vrem noi alte imagini? Chilia îi este c lug rului ceea ce-i era raiul
p mântesc omului în starea sa de nevinov "ie”30.
Sfaturile pe care Sf. Ioan Gur de Aur le d monahilor sunt valabile
!i pentru monahii sau c lug ri"e. Referindu-se în mod deosebit la acestea,
el zice: „În ce prive!te purtarea de grij a fecioarelor (a c lug ri"elor),
teama este cu atât mai mare cu cât !i bunul acesta este mai de pre", iar
ceata fecioarelor este mai împ r teasc decât celelalte. Au !i început s
n v leasc în ceata acestor sfinte mii !i mii de femei, pline de nenum rate
p cate, de aceea aici e !i mai mare jalea. (...) Fecioara, îns , se preg te!te
pentru lucruri mai mari; râvne!te s tr iasc cea mai înalt filosofie,
f g duie!te s arate pe p mânt vie"uirea îngerilor, î!i pune în gând ca în
acest trup s s vâr!easc faptele puterilor celor f r de trupuri. Fecioarele
nu trebuie s c l toreasc mult !i de prisos; nu le este îng duit s
rosteasc vorbe de!arte !i f r rost; nu li se cade s cunoasc ocara !i
lingu!eala nici m car din nume. Din pricina asta au nevoie de o foarte
mare paz !i de mai mult ajutor”31. Într-un alt loc, Sf. Ioan aten"ioneaz
pe monahi c lupta lor nu este pentru o zi sau dou , ci pentru toat via"a,
ca împreun cu Hristos s biruiasc pe cel viclean.

4. Concluzii
Din scrierile sale dedicate monahismului, reiese faptul c Sf. Ioan
Gur de Aur a tr it ca un monah, a elogiat starea lor de sfin"enie, a ap rat
!i a sf tuit pe cei care au ales aceast cale, a criticat pe cei ce nu au f cut
cinste vie"ii monahale !i a recomadat m n stirea acelor care doreau
des vâr!irea.
Ca !i p rin"ii de!ertului, Sf. Ioan Gur de Aur î!i argumenteaz
majoritatea cazurilor pe Sfânta Scriptur , cu fraze care servesc la
sus"inerea fundamentelor vie"ii spirituale, pentru a explica un aspect sau

30
Jean Doublet, op.cit., p. 230-231.
31
Sf. Ioan Gur de Aur, Sf. Grigore de Nazianz !i Sf. Efrem Sirul, Despre
preo"ie, cap. 13, Despre fecioare, trad., introducere, note !i cuvânt înainte de Pr. D.
Fecioru, EIBMBOR, Bucure!ti, 1987, p. 83.
138 Asist.drd.Arhim. Emilian Nica

altul !i a demonstra c aceste cuvinte ale Sf. Scripturi se pot realiza în


via" .
Cu alte cuvinte, via"a monahal este un mod aparte de a c uta
des vâr!irea cre!tin prin m rturisirea deplin a dorin"ei de a urma lui
Hristos în lucrarea Bisericii. Aceia care au ales pentru a lucra cu Hristos
în comunit "ile monahale !i-au asumat responsabilitatea de a deveni
purt tori de Hristos, în libertatea oferit de aceast stare.
M n stirile au fost !i r mân adev rate turnuri al ortodoxiei, pentru
ap rarea dreptei credin"e, locurile unde s-au p strat !i din care s-au
transmis operele Sfin"ilor P rin"i. Aici au tr i !i tr iesc numero!i asce"i,
oameni ai rug ciunii, care se roag pentru lume în urcu!ul duhovnicesc
spre Împ r "ia lui Dumnezeu.

Monastic life in the life and work of Saint John Chrysostom

Abstract: In this research, the author presents the wish and the choice of Saint
John Chrysostom to become monk. The writings of Saint John on monastic life are
presented. In these works about monastic life, we can notice that Saint John lived as a
monk, praised the holiness of this kind of life, defended and advised those who have
chosen this way, criticized all those who didn’t proved worthy of this way and
recommended to all who wanted the fulfillment in Christ to choose the monastery.
III
SFÂNTA SCRIPTUR – TEMEIUL
TEOLOGIEI !I VIE"II CRE!TINE

Reading the Bible with Saint Andrew of Crete

Archimandrite Prof. Dr. Job Getcha1

About Saint Andrew of Crete and the Great Canon


While speaking of the Holy Scripture in the Orthodox Church, one
cannot ignore the Great Canon of Saint Andrew of Crete, this masterpiece
of Byzantine hymnography sung every year during Great Lent. Written
toward the end of the seventh or beginning of the eighth century, this
canon does not only summarize the whole of biblical history, but it gives
at the same time an interpretation of the Holy Scripture. As a matter of
fact, worship in the Orthodox Church has always been a privileged
interpreter of the Bible.
Born in Damascus around the year 660, Saint Andrew of Crete
became a monk at the Anastasis of Jerusalem. He then went to
Constantinople, where he was ordained a deacon. At the end of his life, he

1
Professeur de Théologie Liturgique à l’Institut de Théologie Orthodoxe Saint-
Serge de Paris.
140 Archimandrite Prof. Dr. Job Getcha

became archbishop of Crete, somewhere at the beginning of the eighth


century. He died in 740.
The great canon is sung in its entirety at Matins on the Thursday of
the fifth week of Great Lent. It is also sung in four parts the first four days
of the first week of Great Lent. The great canon is composed of 250
troparia or strophes which ought to accompany each one of the verses of
the nine biblical canticles. All of these troparia recall stories from the Old
and the New Testament. When Saint Andrew of Crete reads the Bible, he
does not read the biblical text as a historical document. He reads it first of
all as the history of salvation, and therefore, he underscores the
relationship that exists between the Old and the New Testament: for him,
as for all the Church Fathers, the Old Testament is a figure of the New
Testament. Furthermore, salvation history is a recapitulation of all human
history, and therefore, one can see in it not only the Son of God acting at
every age, but also one’s own personal history. Since Saint Andrew reads
the Bible essentially as a history of salvation, most of his biblical
references are taken from the historical books of the Old Testament and
from the four Gospels. The overview of the Old Testament ends at the
close of the eighth canticle as most of the examples taken from the New
Testament are found in the ninth canticle – the only canticle that is itself
taken from the New Testament.
Let us therefore consider the Great Canon of Saint Andrew of Crete
more closely, and see how our author reads the Old Testament in the light
of the New, how he sees the image of Christ in every parable of the
Gospel, and finally how he adopts the Bible as his personal history.

Reading the Old Testament in the light of the New


First of all, we can say that while reading the Bible, Andrew of
Crete is familiar with the patristic method of exegesis, which consists of
reading the Old Testament in the light of the New Testament. This
method was already used in the second century by Saint Irenaeus of
Lyons. While fighting the Gnostic heresy, Irenaeus stressed the unity
between the Old and the New Testament. These are not, as he insisted,
two different stories, but one and unique history. There are not two
different gods acting, but one who is at the same time the Creator and the
READING THE BIBLE WITH SAINT ANDREW OF CRETE 141

Saviour of humanity. Thus, as Georges Barrois once titled one of his


books, one can see the “face of Christ in the Old Testament”2.
It is important to recall that this method was not a creation of the
Church Fathers, but was already used by Saint Paul himself, who gives us
a good example of a typological reading of the Old Testament in the light
of Christ in 1 Cor. 10:4. When speaking of the rock from which Moses
obtained in a miraculous way water for the people of Israel in the desert,
Paul states that “that rock was Christ”. Although seen in shadow, Christ
was, according to Paul, already present and active.
Saint Andrew of Crete follows in the steps of Saint Paul by using
the same kind of exegesis when he calls the rock Jesus: “O my soul, thou
hast valued the wells of Canaanite thoughts more than the veined Rock,
Jesus, the fountain of wisdom from which flow the rivers of divine
knowledge”3.
The hymnographer is even more explicit, making an analogy
between the rock that provided water to God’s thirsty people in the desert
and the pierced side of the Saviour from which flowed water and blood:
“When Thy servant Moses struck the rock with his rod, he prefigured Thy
life-giving side, O Saviour, from which we all draw the water of life”4.
The active presence of Christ in the Old Testament is once more
affirmed by our author when he interprets the rod of Moses as the sign of
the Cross: “Picture to thyself, my soul, the rod of Moses striking the sea
and making hard the deep by the sign of the Holy Cross”5. This kind of
interpretation is in fact common in Byzantine hymnography. A hymn
from the Octoechos similarly affirms that: “The rod of Moses prefigured
Thy venerable Cross, O our Lord”6 and that: “Through the rod of Moses
the Cross was figured, separating the deep, leading the people of Israel”7.

2
See his book: G. BARROIS, The Face of Christ in the Old Testament. Crestwood,
NY, 1974.
3
Great Canon, canticle 6:8. [MOTHER MARY - KALLISTOS WARE, The Lenten
Triodion, London, 1978, p. 398]. Cf.: Exod. 17:6, Num. 20:8, 1 Cor. 10:4.
4
Great Canon, canticle 6:9 [MOTHER MARY - KALLISTOS WARE, The Lenten
Triodion, p. 398]. Cf.: Exod. 17:6, Num. 20:8, Jn. 19:34, 1 Cor. 10:4.
5
Great Canon, canticle 5:11[MOTHER MARY - KALLISTOS WARE, The Lenten
Triodion, p. 395]. Cf.: Exod. 14:16.
6
Octoechos, Tone 8, first aposticha of Wednesday matins.
7
Octoechos, Tone 8, second hymn at the Beatitudes on Wednesday morning.
142 Archimandrite Prof. Dr. Job Getcha

Many other hymns from the Octoechos likewise see the figure of the
Cross in such events of the Old Testament as Moses stretching his hands
on high (Exod. 17:10-14)8 or Isaac laying his hands crosswise to bless his
two sons (Gen. 48:14)9.
Saint Andrew of Crete once again uses typological exegesis to
interpret the New Testament when, following the Epistles to the Hebrews,
he sees in Melchizedek a figure of Christ: “Follow the example of
Melchizedek, the priest of God, the King set apart, who was an image of
the life of Christ among men in the world”10.
Our hymnographer also sees the figure of Christ in the person of
Joseph the Patriarch: “As a figure of the Lord, O my soul, the righteous
and gentle Joseph was sold into bondage by his brethren…”11. And he
adds that Joseph was more specifically a figure of the death and
resurrection of the Lord: “Once Joseph was cast into a pit, O Lord and
Master, as a figure of Thy Burial and Resurrection”12. We find the same
interpretation in another canon of Saint Andrew for Holy Monday, where
he says: “Joseph is an image of the Master: he was thrown into a pit and
sold by his brethren, but he suffered all these things with patience, as a
true figure of Christ”13.
Although Andrew, with all the Church Fathers, delights in finding
the face of Christ in the Old Testament, this christocentric reading is not
systematic. In some passages of the Great Canon, he prefers to give a
quite different interpretation of some Old Testament figures than the more
frequent one.

8
Octoechos, Tone 8, Canon of the Cross 3:2 on Friday morning; second sticheron
at Lord, I have cried, for the great vespers of the Exaltation of the Cross [MOTHER MARY
- KALLISTOS WARE, The Festal Menaion, London, 1969, p. 133].
9
Third sticheron at the Lity, for the great vespers of the Exaltation of the Cross
[MOTHER MARY - KALLISTOS WARE, The Festal Menaion, p. 137].
10
Great Canon, canticle 3:22 [MOTHER MARY - KALLISTOS WARE, The Lenten
Triodion, p. 387]. Cf.: Gen. 14:18 and Heb. 7:1-3.
11
Great Canon, canticle 5:4 [MOTHER MARY - KALLISTOS WARE, The Lenten
Triodion, p. 394]. Cf.: Gen. 37:27.
12
Great Canon, canticle 5:5 [MOTHER MARY - KALLISTOS WARE, The Lenten
Triodion, p. 395]. Cf.: Gen. 37:27.
13
Canon 8 :3. [MOTHER MARY - KALLISTOS WARE, The Lenten Triodion, p. 507].
READING THE BIBLE WITH SAINT ANDREW OF CRETE 143

For instance, the ladder of Jacob is not seen as a figure of the


incarnation of Christ, linking heaven and earth, but rather as the ascent of
the soul towards God by means of virtue and knowledge: “The ladder
which the great patriarch Jacob saw of old is an example, O my soul, of
approach through action and of ascent in knowledge…”14. Nevertheless,
this interpretation is not original; in fact, it goes back to Origen in the
third century, who saw in Jacob’s ladder the degrees of spiritual life15.
In the same way, our hymnographer does not see, at least in the
Great Canon, a manifestation of the Holy Trinity in the three visitors
received by Abraham. As we know, this passage established the basis for
the classical iconographic depiction of the “hospitality of Abraham”,
which has inspired Roublev’s “Trinity”. In the Great Canon, the patriarch
Abraham is praised for his hospitality, but without any mention of the
Trinity: “At the oak of Mamre the Patriarch gave hospitality to the angels,
and in his old age he inherited the reward of the promise”16. One could
note of course that Andrew of Crete is using the Septuagint and not the
Masoretic text, since he is speaking of three angels and not of three men.
But his exegesis at this point is literal rather than typological, although it
admits as well of a spiritual or moral interpretation.
The same can be said of the burning bush which is traditionally
interpreted by the Fathers as a type of the virgin motherhood. Here, our
hymnographer does not go into mariological considerations, but reflects
only on the theme of the vision of God: “Moses the great, went to dwell
in the desert. Come, seek to follow his way of life, my soul, that in
contemplation thou mayest attain the vision of God in the bush”17.
Another figure of Christ is Job, but Andrew of Crete in the Great
Canon, considers him rather to be a model of virtue: “Thou hast heard, O
my soul, of Job justified on a dung-hill, but thou hast not imitated his

14
Great Canon, canticle 4:6 [MOTHER MARY - KALLISTOS WARE, The Lenten
Triodion, p. 391]. Cf.: Gen. 28:12.
15
Origen, ***.
16
Great Canon, canticle 3:17 [MOTHER MARY - KALLISTOS WARE, The Lenten
Triodion, p. 386]. Cf.: Gen 18:1-15.
17
Great Canon, canticle 5:10 [MOTHER MARY - KALLISTOS WARE, The Lenten
Triodion, p. 395]. Cf.: Exod. 3:1-6.
144 Archimandrite Prof. Dr. Job Getcha

fortitude…”18. Once again, our hymnographer prefers a moralistic


interpretation rather than a typological one.
With regard to Jonah, the prophet is not presented in the Great
Canon as a figure of Christ’s resurrection. Saint Andrew of Crete offers
here a literal interpretation, remaining close to the text: “Jonah fled to
Tarshish, foreseeing the conversion of the men of Nineveh; for as a
prophet he knew the loving-kindness of God, but he was jealous that his
prophecy should not be proved false”19.
We have mentioned all these exceptions in order to make the point
that the typological interpretation is not the only Orthodox reading of the
Old Testament. Saint Andrew of Crete, like most of the Church Fathers,
always adopted a pluralistic or multi-faceted reading of Holy Scripture.
This was elaborated during the Middle Ages in the so called doctrine of
the four meanings of Scripture: the first being the literal meaning in its
historical context; the second being the allegorical or typological meaning
where one sees a figure of things to come; the third being the tropological
or moral meaning; and, finally, the fourth being the anagogical meaning
where one sees a symbol of the divine mystery20. In all the examples we
have taken from the Great Canon, one can find examples of all those
meanings: a historical interpretation of Jonah, a typological interpretation
of the rod of Moses, a moral interpretation of Job, and an anagogical
interpretation of Melchizedeck. All four meanings of Scripture were
accepted and used by Saint Andrew of Crete, and depending on what he
has to say, he will consider different methods of interpretation.

Discovering Christ in the Parables


Another interesting aspect of the Great Canon is the reading Saint
Andrew of Crete makes of the New Testament, and especially of the
Gospel’s parables where he also finds a typological meaning. As we

18
Great Canon, canticle 4:13 [MOTHER MARY - KALLISTOS WARE, The Lenten
Triodion, p. 391]. Cf.: Job 2:8-10.
19
Great Canon, canticle 8:10 [MOTHER MARY - KALLISTOS WARE, The Lenten
Triodion, p. 407]. Cf.: Jonah 1, 3.
20
For example, John Cassian, Conférences XIV, 8 (SC 54, 189-190). Cf. HENRI
DE LUBAC, Exégèse médiévale. Les quatre sens de l’Ecriture. Paris, 1959, I, p. 155, II,
p. 425-681 ; ID. Histoire et Esprit. L’intelligence de l’Ecriture d’après Origène. Paris,
1950, p. 139-144.
READING THE BIBLE WITH SAINT ANDREW OF CRETE 145

know, among various other forms of teaching, our Lord used parables, a
form which was known not only among Jews but also among other
people. We find about thirty of them in the Gospels. Most of them are
illustrations of the Kingdom of God in familiar earthly things and
incidents. But what is particular in the interpretation given by Saint
Andrew is that he sees in them an illustration not only of the Kingdom to
come, but of the divine economy already realised through the Incarnation
of the Son of God. Behind the figures of the parables, he sees Christ.
For instance, in the parable of the Prodigal Son, he sees in the father
coming to greet the prodigal son a figure of Christ, the Son of God
incarnate, coming to save fallen humanity: “Though I have sinned, O
Saviour, yet I know that Thou art full of loving-kindness. Thou dost see
me weeping and dost run to meet me, like the Father calling back the
Prodigal Son”21. This of course is not a reading particular to Andrew of
Crete, since many other Byzantine liturgical texts suggest such an
interpretation. For an example, we read in the Lenten Triodion, in the
canon at matins of the Sunday of the Prodigal Son: “Open Thine arms, O
Christ, and in loving-kindness receive me as I return from a far country of
sin and passions”22.
Another striking example is the Parable of the Good Samaritan,
very often interpreted in a moralistic way. Here, our hymnographer gives
a soteriological interpretation, seeing in the Good Samaritan a figure of
Christ coming to save and heal human nature: “The priest saw me first,
but passed by on the other side; the Levite looked on me in my distress,
but despised my nakedness. O Jesus, sprung from Mary, do Thou come to
me and take pity on me”23. This kind of interpretation is once again not
unusual with Byzantine hymnographers. If one looks into the Lenten
Triodion, one will find a very ancient canon for matins of the fourth
Sunday of Great Lent, which was initially dedicated to the Good
Samaritan, where we read: “O Christ my Saviour, I have become like the

21
Great Canon, canticle 1,12. Cf.: Luke 15:20.
22
Canon 3:3. [MOTHER MARY - KALLISTOS WARE, The Lenten Triodion, p. 116].
23
Great Canon, canticle 1:15 [MOTHER MARY - KALLISTOS WARE, The Lenten
Triodion, p. 379]. Cf.: Luke 10:31-33.
146 Archimandrite Prof. Dr. Job Getcha

man who fell among thieves, who was wounded and left half dead”24.
“When the priest and the Levite saw me, they could not help me, but
passed by on the other side. But Thou in Thy compassion hast given me
salvation and preserved me”25. This kind of interpretation was in fact very
common for the Church Fathers.
Inspired by the Fourth Gospel, where Christ Himself declares that
He is the Good Shepherd (Jn. 10:11), Saint Andrew of Crete interprets the
parable of the lost sheep in a similar soteriological way: “Thou art the
Good Shepherd: seek me, the lamb that has strayed, and do not forget
me”26. Once more, Andrew is following the pattern of patristic exegesis.
One can, for example, find a similar interpretation of this parable in the
works of Saint Gregory the Theologian: “[Christ] humbled Himself for
your sake, and because He came to seek for that which had wandered, He,
the Good Shepherd, who layeth down His life for the sheep, came upon
the mountains and hills upon which you used to sacrifice, and found the
wandering one; and having found it, He took it upon His shoulders, on
which He also bore the wood [of the Cross] and having borne it, brought
it back to the life above…”27.
The parable of the lost coin is treated by Saint Andrew in
conjunction with the parable of the lost sheep, which immediately
precedes it. He sees in the woman, who lights a lamp to search for the lost
coin, an image of Christ who comes to save humanity: “O Saviour, I am
the coin marked with the King’s likeness, which Thou hast lost of old.
But, O Word, light Thy lamp, Thy Forerunner, and seek and find again
Thine image”28. The interpretation given to this parable by Saint Andrew
is once more typically patristic. Our hymnographer is again inspired by
Saint Gregory the Theologian, who stated: “[Christ] lit the candle, His
own flesh, and swept the house, by cleaning away the sin of the world,

24
I Canon, 1:1. [MOTHER MARY - KALLISTOS WARE, The Lenten Triodion,
p. 357].
25
I Canon 5:3. [MOTHER MARY - KALLISTOS WARE, The Lenten Triodion,
p. 360].
26
Great Canon, canticle 3:6 [MOTHER MARY - KALLISTOS WARE, The Lenten
Triodion, p. 385]. Cf.: Jn 10:11, Luke 15:4-6.
27
GREGORY THE THEOLOGIAN, Second Oration on Pascha, 26.
28
Great Canon, canticle 6:15 [MOTHER MARY - KALLISTOS WARE, The Lenten
Triodion, p. 398]. Cf.: Luke 15:8, Jn. 5:35.
READING THE BIBLE WITH SAINT ANDREW OF CRETE 147

and sought for the coin, the Royal image that was all covered up with
passions; He calls together His friends, the Angelic Powers, at the finding
of the coin, and makes them sharers of His joy, as He had before made
them sharers of the secret of His incarnation”29. We should make two
observations about Andrew’s interpretation of this parable. First, he takes
the example of the coin, which bears an effigy of the emperor, as an
image of human nature created in God’s image and likeness. Secondly,
following the interpretation given by the Fourth Gospel (Jn.5:35), he sees
in the light used by the woman searching for the coin a figure of Saint
John the Forerunner, who in Byzantine hymnography is traditionally
called the Lamp of the Word30.
In the Great Canon, Saint Andrew of Crete makes an interesting
combination of the parable of the ten virgins (Mt 25,1-13) and the parable
of the marriage feast (22:11-13): “I am deprived of the bridal chamber, of
the wedding and the supper; for want of oil my lamp has gone out; while I
slept the door was closed; the supper has been eaten; I am bound hand and
foot, and cast out”31. The Fathers of the Church almost unanimously saw
in the parable of the marriage feast a summary of salvation history and a
figure of the Incarnation of the Son of God as the wedding of Christ and
His Church or the union between God and human souls, just as they saw
in the parable of the ten virgins awaiting the coming of the bridegroom a
figure of believers awaiting the coming of Christ. But this time, the
interpretation given by Andrew is not soteriological but moral. He follows
nevertheless a patristic interpretation of the parable of the ten virgins,
where oil is considered as the symbol of good works, compassion or
almsgiving. We can find a similar interpretation in another canon of Saint
Andrew of Crete for Holy Monday at Compline: “May thy lamp shine
brightly, O my soul; and, like the lamps of the five virgins, may it
overflow with the oil of compassion; and so thou shalt find open before
thee the door of Christ’s bridal chamber”32. But since the Great Canon is
29
Gregory the Theologian, ***.
30
See for example : Canon for June 24 by Saint John of Damascus 5:2 ; Canon
for June 24 by Saint Andrew of Crete 5:4 ; Canon for August 29 by Saint John of
Damascus 7 :3 ; Canon of August 29 by Saint Andrew of Crete 9:3.
31
Great Canon, canticle 4:21 [MOTHER MARY - KALLISTOS WARE, The Lenten
Triodion, p. 392]. Cf.: Mt 25,1-13; 22:11-13.
32
Canon 8 :3. [MOTHER MARY - KALLISTOS WARE, The Lenten Triodion, p. 521].
148 Archimandrite Prof. Dr. Job Getcha

penitential, speaking of the condition of the sinner, Andrew identifies


himself with the foolish virgins rather than with the wise.

Reading the Bible as a personal story


Saint Andrew of Crete does not only read the Bible in a typological
way which unites the Old Testament to the New. He also provides a
spiritual exegesis of the biblical text where the sins of the biblical figures
are compared to those of the believer, just as their virtues are praised as
good examples to follow. The originality of Andrew’s reading of the
Bible is to use typology to describe the human condition. Therefore, it is
not only Christ who recapitulates the whole of biblical history, but
somehow, the personal history of each one of us does so as well. Our falls
and our spiritual progress are somehow illustrated in every biblical story.
Each biblical figure illustrates some aspect of our human condition.
Therefore, the story of Adam contains our own story, and at the same
time, our story recapitulates Adam’s story: “Adam was justly banished
from Eden because he disobeyed one commandment of Thine, O Saviour.
What then shall I suffer, for I am always rejecting Thy words of life”33.
This approach to the biblical text is founded on Adam’s collective
character. In his epistles, Saint Paul had already put the Old and the New
Testaments into dialogue when speaking of the two Adams. Where the
earthly one has failed, the heavenly one became victorious (Cf. 1 Cor.
15,45-49). But for Saint Irenaeus of Lyons, Christ is the true Adam. For
Irenaeus, Christ is not conditioned by Adam, but on the contrary, Christ
fulfils the Adamic image of Genesis: Christ is the real prototype of man.
Therefore, if one can see the face of Christ in each passage of the Bible,
one can see as well the face of each one of us recapitulated by Christ.
This is particularly true in the liturgical context, where events from
the past are united to our present: Adam, Abraham, Moses, Jonah, Peter
and all the other biblical figures become our contemporaries. If this is the
case, it is because the biblical text is not a dead text, but the living Word
of the living God. The Bible is not merely a historical text which reflects
events from a forgotten past, but is a word that addresses itself to
contemporary man, as the liturgy of the Church itself is not merely a

33
Great Canon, canticle 1:6 [MOTHER MARY - KALLISTOS WARE, The Lenten
Triodion, p. 378]. Cf.: Gen 3:23.
READING THE BIBLE WITH SAINT ANDREW OF CRETE 149

commemoration of an event from the past, but an actualisation: a


celebration of a present reality and the anticipation of a future fulfilment.
To actualize a story is not something that the Church Fathers
discovered: it already existed in Antiquity. The major tales and myths of
Antiquity, such as Homer’s stories, were read in an allegorical way,
applying the events of the past to the present. In fact, this kind of reading
was already present in Judaism, when Philo of Alexandria used this
ancient method for a spiritual reading of the events of the Old Testament.
But the allegorical method of the Church Fathers is quite different from
the allegorical method of Plato or Philo. The major difference is that in
the Church, the mystery of Christ, seen in shadows in the Old Testament
where it was already present, is still present from the day of Pentecost
until the second coming where it awaits its full realisation.
Andrew of Crete gives us a good example of such a spiritual
reading of the Bible when he says that with Peter, we fear the wind and
start to sink to into the sea of life, and therefore, we have to ask the help
of Christ: “I am surrounded by the storm of sin, O compassionate Lord.
But stretch out Thine hand to me, as once Thou hast to Peter”34.
This typological link established by Saint Andrew of Crete between
the major figures of the biblical history and ourselves is founded on a
similarity between them and us. For instance, the sin of our first parents,
Adam and Eve, becomes ours through our own will to follow their bad
example. As Olivier Clement once said, “the Canon of Saint Andrew of
Crete, with all the Greek patristics, takes over the theme of ‘imitation’.
[…] This mimesis is a kind of identification, as if Adam’s choice, both
personal and collective, would have become co-extensive with the human
race, with the whole span of history”35.
But let us not forget that the central theme of the Great Canon is
repentance. This is why we often refer to it as to the “penitential canon”.
In fact, it seems that it was composed by Saint Andrew of Crete as a
spiritual penitential autobiography. Some think that Andrew of Crete was
actually involved in the monothelite heresy and that he wrote his great
canon at the end of his life, reflecting on his personal experience of sin

34
Great Canon, canticle 2:4 [MOTHER MARY - KALLISTOS WARE, The Lenten
Triodion, p. 381]. Cf.: Mt 14:28-31.
35
O. CLÉMENT, Le chant des larmes. Essai sur le repentir. Paris, 1982, p. 40-41.
150 Archimandrite Prof. Dr. Job Getcha

and repentance. Therefore, he looks into the Bible to find some figures of
great sinners to which he compares his own sins and negative actions:
“Like Cain, O miserable soul, we too have offered, to the Creator of
all, defiled actions and a polluted sacrifice and a worthless life; and so we
also are condemned”36.
“Like David, I have fallen into lust and I am covered with
filth…”37.
Sometimes, he considers himself worse than the great sinners of the
Bible:
“Adam was justly banished from Eden because he disobeyed one
commandment of Thine, O Saviour. What then shall I suffer, for I am
always rejecting Thy words of life?”38.
“David once joined sin to sin, adding murder to fornication; yet
then he showed at once a twofold repentance. But thou, my soul, art more
gravely sick than he, yet thou hast not repented before God”39.
Having compare himself to Adam, Cain, David, Solomon, the
Harlot and other sinners of the Bible, he then turns himself to the figures
of the Just, which he takes as models, and exhorts his soul to follow their
good actions:
“Flee, my soul, like Lot, from the burning of sin; flee from Sodom
and Gomorrah; flee from the flame of every brutish desire”40.
“Rise up and make war against the passions of the flesh, as Joshua
against Amalek, ever gaining victory over the Gibeonites, thy deceitful
thoughts”41.

36
Great Canon, canticle 1:9 [MOTHER MARY - KALLISTOS WARE, The Lenten
Triodion, p. 379]. Cf.: Gen 4:5.
37
Great Canon, canticle 2:23 [MOTHER MARY - KALLISTOS WARE, The Lenten
Triodion, p. 382]. Cf.: 2 Sam. 11:2-4.
38
Great Canon, canticle 1:6 [MOTHER MARY - KALLISTOS WARE, The Lenten
Triodion, p. 378]. Cf.: Gen. 3:6.
39
Great Canon, canticle 7:5 [MOTHER MARY - KALLISTOS WARE, The Lenten
Triodion, p. 402]. Cf.: 2 Sam. 11:13.
40
Great Canon, canticle 3:24 [MOTHER MARY - KALLISTOS WARE, The Lenten
Triodion, p. 387]. Cf.: Gen. 19:17-25.
41
Great Canon, canticle 6:11 [MOTHER MARY - KALLISTOS WARE, The Lenten
Triodion, p. 398]. Cf.: Exod. 17:8-13; Josh. 9:3-27.
READING THE BIBLE WITH SAINT ANDREW OF CRETE 151

One can notice in this last passage that Saint Andrew of Crete,
following Origen and all the patristic tradition, gives a spiritual
interpretation of the wars of the Old Testament. Joshua is seen not only as
a figure of Christ, but as well as a figure of our soul called to fight not
Amalek and the Gibeonites, but the passion of the flesh and deceitful
thoughts.
Playing with the theme of imitation, the author of the Great Canon
tries, through a spiritual reading of the biblical text, to wake up his soul,
as well as the soul of each believer, and bring it towards repentance,
towards conversion, which is not only the theme of the Great Canon but
the deep meaning of salvation history.

Conclusion
Speaking of the Bible, Origen once said: “As man is composed, as
we say, of a body, a soul and a spirit, in the same way is composed the
Holy Scripture, given for the salvation of man by God’s generosity”42.
Origen, therefore, usually saw three meanings in each passage of
Scripture: a historical one corresponding to the body, a moral one
corresponding to the soul, and a spiritual one corresponding to the spirit.
In order to speak of Scripture in the Orthodox Church, we have
chosen to read the Bible with Saint Andrew of Crete through his
masterpiece, the Great Penitential Canon. We have seen that our author
was in fact not only a great hymnographer and preacher, but also a
profound interpreter of the Bible. From what we have said, we will retain
three important points.
1. Like most of the Church Fathers, Saint Andrew adopted a
pluralistic interpretation of the Bible. Each biblical passage ought not to
be interpreted not only in one particular manner, let us say historical,
spiritual or moral, but can be interpreted in each of these ways. In his
Great canon, he has of course privileged the spiritual meaning of
Scripture. In a typological reading of the biblical text, where the Old and
the New Testaments are united, everything is recapitulated by Christ and
in Christ.
2. But the typological links do not only unite major figures of the
Old Testament with Christ in a relation of type and antitype; they also
42
ORIGEN, Peri archôn, IV, 2, 4.
152 Archimandrite Prof. Dr. Job Getcha

unite any biblical figure – such as those of the parables – with each one of
us who participates in the liturgical worship of the Church.
3. The hymnographer’s intention is to read the Scriptures in a
spiritual way, and following the path of Saint Paul and of the Church
Fathers, to apply the biblical figures to the believer’s soul. Thereby,
biblical history becomes our personal history; salvation history becomes
indeed the story of our own salvation. The achievements and the failures
of the different biblical characters become figures of our own mistakes or
our own conversion. Through this typological link, one can say indeed
that biblical history recapitulates the history of each human being. The
Bible is not a dead book, but a living one, which speaks to each one of us
today. Lets us therefore, follow Saint Andrew’s invitation to “imitate the
holy acts of the righteous and flee from the sins of the wicked”43.

43
Great Canon, canticle 8:12 [MOTHER MARY - KALLISTOS WARE, The Lenten
Triodion, p. 408].
La traduction œcuménique de la Bible. Un modèle de
collaboration autour du texte biblique
Stefan Munteanu1

1. A la recherche d’une traduction commune de la Bible en


français
La TOB est la première traduction interconfessionnelle jamais
réalisée grâce à la coopération de plus d’une centaine de traducteurs et
collaborateurs catholiques, protestants et orthodoxes. Ce projet original
est le fruit de plusieurs années d’études bibliques, linguistiques et
exégétiques poursuivies en commun par des spécialistes de langue
française. L’entreprise ne fut cependant pas totalement nouvelle car le
besoin d’une traduction commune des Saintes Ecritures se manifesta déjà
en France au XVIIe et au XIXe siècles. Deux précédents essais furent
effectués: l’un en 1676 par le théologien catholique Richard Simon et
l’autre en 1866 par la «Société nationale pour une traduction nouvelle des
livres saints en langue française». Les conditions historiques et
œcuméniques de l’époque ne permirent pas la réalisation de ces projets2.
La première moitié du XXe siècle fut marquée par le développement
des études bibliques, la soumission du texte saint à l’analyse philologique,
littéraire et historique par des exégètes catholiques et protestants et par un
1
Professeur de théologie biblique à l’Institut de Théologie Orthodoxe Saint-Serge
de Paris.
2
En 1676, R. Simon (1638-1712), membre de la Congrégation de l’Oratoire et
ami des pasteurs de Charenton et du canton de Vaud, proposa aux protestants de réaliser
ensemble une version française de la Bible à partir des textes originaux. La révocation le
18 Octobre 1685 par Louis XIV de l’Edit de Nantes (signé le 13 Avril 1598 par Henri IV
pour définir les droits des protestants en France et mettre fin aux guerres de Religion) fit
échouer cette première tentative. Deux siècles plus tard, en 1866, une autre tentative fut
promue par la «Société nationale pour une traduction nouvelle des livres saints en langue
française» fondée à Paris par le pasteur suisse E. Petavel, l’abbé E. Blanc, vicaire à la
Madeleine, et le savant hébraïsant, M. Lévy Bing. Les années qui suivirent le Syllabus (8
Décembre 1864) ne furent pas très propices à la collaboration des prêtres catholiques. Le
pape Pie IX jeta l’anathème sur les Sociétés bibliques et leur travail, et de ce fait le projet
français n’eut pas de suite; cf. G. CASALIS – F. REFOULE, La Bible chemin de
l’unité?, 12-15.
154 Prof. Stefan Munteanu

rapprochement entre ces derniers au niveau des méthodes de travail. Au


développement des sciences bibliques et au partage des informations
s’ajouta aussi le fait que se fit sentir le besoin d’éditions des Saintes
Ecritures répondant aux exigences scientifiques modernes. Les
traducteurs commencèrent à cette époque à accorder une attention
particulière au public auquel les textes étaient destinés ainsi qu’à leur
usage. Les versions modernes des Saintes Ecritures informaient ainsi le
lecteur au travers de notes et d’introductions des problèmes posés par le
texte critique et des données de nature historique, géographique ou
culturelle qui pouvaient l’aider à en saisir le sens. Les années 1950 furent
particulièrement fécondes en traductions scientifiques françaises, avec par
exemple les versions: protestante de la Bible du Centenaire (1911-1947)3,
catholique de la Bible de Jérusalem (1948-1954) et non confessionnelle
de la Bible de la Pléiade (en trois volumes: 1956, 1959, 1971). Suite à ces
réalisations, s’ouvrit la perspective d’une traduction commune contenant
des notes et des introductions. Cela fut possible grâce au climat des
années 1960 plus favorable au dialogue œcuménique. Ainsi fut réalisée la
première version interconfessionnelle du texte saint intitulée la
Traduction Œcuménique de la Bible. Les travaux aboutirent à la
publication du Nouveau Testament en 1972 et de l’Ancien Testament en
19754.

2. Les origines et les préliminaires de l’entreprise


L’occasion favorable à la mise en œuvre de la TOB surgit au
moment où les pères dominicains prévoyaient de réaliser une nouvelle

3
La nouveauté de la Bible du Centenaire (entreprise par la Sb de Paris en vue de
célébrer son centenaire) fut le fait que pour la première fois la Sb française acceptait que
le texte de la traduction soit accompagné de notes destinées «à remettre en situation les
récits de la Bible, à restituer leurs Sitz im Leben, à faire du lecteur un peu comme le
contemporain de chaque auteur biblique»; cf. C. CANNUYER, «Des Sociétés Bibliques
à la première moitié du XXe siècle», 185.
4
L’intérêt que suscita la réalisation de la TOB permit ensuite à l’ABU de réaliser,
avec la collaboration des Sociétés bibliques francophones, d’autres projets de traductions
interconfessionnelles de la Bible, publiées avec l’Imprimatur de l’Eglise catholique: La
Bible en français courant (1982, 19972), La Bible Parole de Vie (2000), La Bible
expliquée (2004).
LA TRADUCTION ŒCUMENIQUE DE LA BIBLE 155

révision de la Bible de Jérusalem5 et où les Sociétés bibliques


francophones envisageaient, elles aussi, de réviser la traduction de Louis
Segond, Bible de référence dans les milieux protestants6. Pour être précis,
l’initiative d’une traduction commune survint le 19 Décembre 1961 lors
d’une rencontre fraternelle entre le pasteur André Morel de Mulhouse et
le père Jean Starcky, savant orientaliste et spécialiste des écrits de
Qumran. Pour l’un comme pour l’autre, les projets de révision de ces
deux Bibles pouvaient donner l’occasion d’un travail commun des
exégètes protestants et catholiques. L’idée fit rapidement son chemin et
les promoteurs du projet pressentirent deux éditeurs pour la réalisation et
la publication de la traduction: les Editions du Cerf et les Sociétés
bibliques francophones. Les choses prirent du temps et ce n’est qu’en
Avril 1963 que le pasteur Morel et le père Starcky rencontrèrent le père
Thomas Georges Chifflot, directeur littéraire des Editions du Cerf et l’un
des artisans de la Bible de Jérusalem, et Franck Michaëli, professeur à la
Faculté de théologie protestante de Paris et conseiller de la Société
biblique française. Les participants discutèrent de la nécessité et des
possibilités de réaliser ensemble une traduction à partir de la Bible de
Jérusalem, version très appréciée pour la précision de la traduction,
l’homogénéité du style et le vocabulaire assez recherché. Comme rien ne
fut décidé, le projet fut abandonné7.

5
Après la publication en 43 fascicules (1948-1954), la BJ fut publiée en un seul
volume en 1956. Cette publication représenta un premier niveau de révision qui portait
essentiellement sur la simplification des introductions, l’uniformisation du vocabulaire
des notes, la révision des titres des paragraphes et la multiplication des références
marginales.
6
La Bible de Louis Segond (1880) – publiée sous une forme révisée en 1910 sous
les auspices de la SBFB et plus tard par certains éditeurs, presque toujours sans notes et
sans introductions, parfois avec des références parallèles (édition dite «à parallèles») –
fut la Bible la plus utilisée jusqu’à la deuxième guerre mondiale par les protestants
français.
7
«Quatre hypothèses furent dégagées: 1. Adoption de la Bible de Jérusalem par
les protestants, avec tout ou partie du commentaire; 2. Nouvelle traduction ou révision
protestante profitant notamment des travaux de la Bible de Jérusalem; 3. Edition
“protestante” de la Bible de Jérusalem révisée avec l’accord de ses responsables; 4.
Révision interconfessionnelle de la Bible de Jérusalem sous la double responsabilité du
Comité directeur de celle-ci et de l’Alliance biblique française», F. REFOULE, «La
traduction œcuménique de la Bible (T.O.B.)», 232-233.
156 Prof. Stefan Munteanu

La proposition d’une traduction «œcuménique» fut reprise


seulement en Février 1964 à l’occasion d’une réunion des Fédérations
protestantes de France. Les participants confièrent alors le projet au
Centre de Recherches et d’Etudes de Villemétrie, et plus spécialement
aux professeurs Jean Bosc et Georges Casalis. Ceux-ci rencontrèrent tout
d’abord en Juin 1964 le père Chifflot des Editions du Cerf et Olivier
Béguin, le secrétaire général de l’Alliance Biblique Universelle8. Puis, le
22 Juillet 1964, lors d’une rencontre entre les Editions du Cerf, le père
Roland de Vaux (professeur et directeur de l’Ecole Biblique de Jérusalem
et aussi l’un des artisans de la Bible de Jérusalem) et les représentants du
Centre de Villemétrie, la décision d’une révision «œcuménique» de la
Bible de Jérusalem fut prise. Afin de faciliter la coopération entre les
exégètes, un «protocole de base» sur l’entreprise, signé par le père
François Refoulé (pour le comité directeur de la Bible de Jérusalem) et le
pasteur Georges Casalis (pour le centre de Villemétrie) fut publié le 10
Octobre 1964. Ce protocole précisait le but du travail: (citation) «arriver à
un texte unique et à une rédaction commune des notes et introductions, en
faisant le moins possible de conjectures, mais en admettant le recours à la
Septante pour corriger parfois le texte massorétique»9 (fin de citation). A
part la fixation des directives essentielles, un comité de coordination et
d’arbitrage fut également établi10. Le 16 Octobre 1964, les Sociétés

8
O. Béguin apporta «avec son autorité personnelle tout l’appui et la compétence
des Sociétés bibliques» et, en plus, il accéléra la réalisation du projet en soutenant une
révision «œcuménique» de la Bible de Jérusalem plutôt que de la Bible de Segond; cf. G.
CASALIS – F. REFOULE, La Bible chemin de l’unité, 19.
9
F. REFOULE, «La traduction œcuménique de la Bible (T.O.B.)», 234.
10
Le comité était composé de quatre membres, deux catholiques et deux
protestants: P.-M. Benoît et O. Cullmann pour le NT, R. de Vaux et W. Vischer pour
l’AT. En plus, il y avait deux réviseurs littéraires, P. Chazel et H.-I. Marrou qui étaient
chargés d’examiner les traductions pour en harmoniser le style. Ce comité devait
intervenir en cas de fort désaccord entre les traducteurs et son rôle était de chercher une
solution satisfaisante pour les deux parties. Par exemple, si les traducteurs présentaient
deux versions du même verset, il était alors prévu qu’une de ces versions restât dans le
texte et que l’autre fut mise dans les notes. Par ailleurs, s’ils ne parvenaient pas à
s’entendre sur la rédaction d’une note unique, il y avait l’éventualité de notes doubles ou
même triples pour préciser les différentes options confessionnelles; cf. B.-D., DUPUY,
«Une étape sur le chemin de l’unité. La traduction œcuménique de l’Epître aux
LA TRADUCTION ŒCUMENIQUE DE LA BIBLE 157

bibliques francophones convoquèrent à Paris les biblistes de France, de


Belgique et de Suisse afin de discuter des divers projets de traduction de
la Bible. A cette réunion, présidée par Olivier Béguin, furent également
invités les professeurs Jean Bosc et Georges Casalis pour présenter le
projet interconfessionnel d’une révision de la Bible de Jérusalem11. Le
projet fut accepté et il fut alors décidé de commencer avec le texte et les
notes de l’Epître aux Romains12.
Cependant, les premiers essais en commun révélèrent rapidement
que les traducteurs n’arrivaient pas à se mettre d’accord dans la révision
de la Bible de Jérusalem13. Ainsi, le 23 Janvier 1965, les promoteurs
décidèrent de reprendre le travail à la base, à partir des textes originaux14.
Cette fois-ci, pour assurer la réussite du projet, certains aspects pratiques
devaient être mis au point:

Romains», 419; X. LEON-DUFOUR, «L’avventura della Traduction Œcuménique de la


Bible (TOB): 1963-1976», 84.
11
Au cours de la rencontre, le point suivant fut souligné: «bien que certaines
autorités protestantes, mises officieusement au courant, se soient déclarées, à titre
personnel, favorables à une collaboration dans la production d’un texte commun aux
catholiques et aux protestants, ce projet conserve cependant un caractère privé», F.
REFOULE, «La traduction œcuménique de la Bible (T.O.B.)», 234.
12
La première réunion de travail sur la révision de l’Epître aux Romains à partir
de la BJ a lieu le 13 Novembre 1964 aux éditions du Cerf. Y participèrent, du côté
catholique: le père Refoulé, Pierre Dornier et le professeur François Dreyfus, o.p., et du
côté protestant, Pierre Bonnard, Georges Casalis et Pierre Prigent; cf. P. Prigent, «Ainsi
naquit la TOB», 9.
13
Voici le témoignage du professeur Pierre Prigent qui participa à ces premiers
moments de travail commun: «Comme la Bible de Jérusalem est l’œuvre de biblistes
catholiques, il revient aux protestants de proposer les changements qui leur semblent
s’imposer dans la traduction et dans l’annotation. L’accord est réel, mais chacun en
mesure la fragilité: la discussion a fait apparaître que nous n’avons pas la même idée
quant au nombre et à l’importance des retouche à apporter. On se sépare donc dans une
atmosphère où se mêlent l’espoir et la crainte», P. Prigent, «Ainsi naquit la TOB», 9.
14
Le 23 Janvier 1965, se tenait aux Editions du Cerf la première réunion pour
examiner le texte final de ce premier essai. Le nouveau texte proposait une révision très
radicale de la version de la BJ, chose inacceptable pour les catholiques. C’est à ce
moment que le père Refoulé proposa aux pères dominicains et aux Sociétés bibliques de
mettre en chantier une nouvelle entreprise, qui allait devenir la Traduction Œcuménique
de la Bible; cf. F. REFOULE, «La traduction œcuménique de la Bible (T.O.B.)», 234-
235.
158 Prof. Stefan Munteanu

a) Le financement de l’entreprise dépassait les possibilités


économiques des Editions du Cerf. Comme celles-ci ne pouvaient
assumer seules les investissements nettement plus importants, les
promoteurs firent alors appel à l’Alliance Biblique Universelle et aux
Sociétés bibliques francophones. Le 2 Avril 1965, dans la communauté
dominicaine du Saulchoir à Étiolles, les représentants des Sociétés
bibliques rencontrèrent les responsables des Editions du Cerf qui, malgré
la priorité de leurs propres projets, acceptèrent la coopération15. Les deux
éditeurs s’engagèrent à assurer la publication et la distribution de cette
nouvelle traduction et parvirent même à un accord complet garantissant
l’équilibre administratif et financier de l’entreprise. Les Editions du Cerf,
qui avaient déjà l’expérience de la Bible de Jérusalem, proposèrent que
celle-ci, par sa présentation, serve de modèle à la nouvelle traduction16.
b) La dimension «œcuménique» de l’entreprise impliqua la
participation d’exégètes orthodoxes à côté des catholiques et des
protestants. La présence orthodoxe fut très réduite, impliquant seulement
deux professeurs d’exégèse de l’Institut Saint-Serge de Paris, l’un pour
l’Ancien et l’autre pour le Nouveau Testament. Il fut décidé que, sans
participer directement au travail de traduction et d’annotation, tous les
textes leur seraient soumis en priorité et qu’il serait tenu compte de leurs
remarques. Les promoteurs du projet pensèrent qu’il serait même
intéressant d’avoir également une participation des savants juifs. Sans les
impliquer officiellement, on saisit dans la version de l’Ancien Testament
un «esprit d’ouverture à l’égard du judaïsme»17.

15
La participation au projet n’empêcha pas les Editions du Cerf et les pères
dominicains engagés à ce moment-là dans le processus de révision de la BJ de continuer
eux-mêmes la révision de leur Bible, travail qui aboutit en 1973. Quant aux Sociétés
bibliques, le projet protestant de réviser la Bible de Louis Segond ne fut pas abandonné,
mais confié à une petite équipe qui continua la révision jusqu’en 1978 quand une
nouvelle Bible protestante fut éditée sous le nom de Bible à la Colombe.
16
Cf. TOB, 5-6.
17
La tradition juive fut prise en compte de plusieurs façons: a) la fidélité au texte
massorétique de la Biblia Hebraica, malgré les difficultés qu’il présente par endroits; b)
l’ordre des livres «canoniques» suit la Bible hébraïque: après le Pentateuque, les
Prophètes antérieurs (Jos, Jg, S, R), puis les Prophètes suivants (Es, Jr, Ez, les Douze),
enfin les Écrits (dans l’ordre Ps, Jb, Pr, les Cinq Rouleaux, etc.); c) pour les noms
propres, les traducteurs ont parfois renoncé à l’usage traditionnel catholique ou
protestant et les ont orthographiés de manière à suggérer la prononciation de l’hébreu
LA TRADUCTION ŒCUMENIQUE DE LA BIBLE 159

c) Le problème de la responsabilité de l’édition se posait également.


L’«Association Œcuménique pour la Recherche Biblique (A.O.R.B.)»
composée de catholiques, protestants et orthodoxes, ayant comme
présidents le pasteur Jean Bosc, le père Ambroise-Marie Carré et
l’archiprêtre Alexis Kniazeff fut alors fondée à Paris. L’Association
devait assurer l’édition, faciliter la diffusion (même dans les pays
d’Afrique), préparer une concordance et enfin assurer une seconde édition
de l’œuvre18.
d) Le statut d’une «traduction œcuménique» exigeait qu’elle soit
pourvue des plus hauts appuis ecclésiastiques. Un Comité de patronage
fut constitué à cette fin. En Octobre 1965, lors de la dernière session du
concile Vatican II, les membres du Comité exposèrent à Rome à un
certain nombre de pères conciliaires et de théologiens le projet et les
premiers résultats du travail de la TOB19.
Pendant les premières années de ce travail, quelques fascicules
isolés de la traduction «œcuménique» furent publiés: en Janvier 1966 le
Notre Père, en Janvier 1967 l’Epître aux Romains… Le 24 Mai 1971, les
représentants catholiques, orthodoxes et protestants se réunirent avec les
secrétaires de la traduction et les membres du Comité de traduction pour
examiner l’ensemble du travail réalisé, et lui donnèrent leur approbation
en mentionnant que: «une traduction et une édition de la Bible
accompagnées d’un appareil critique comportant introductions et notes

actuel; d) le nom de Dieu en hébreu, le tétragramme YHWH (traditionnellement traduit


«l’Eternel» par les protestants et «Yahvé» par les catholiques), fut rendu par le
«Seigneur», selon la traduction de la LXX de Adonaï; e) les traducteurs rappelèrent
parfois dans les notes la tradition juive ou les œuvres des grands exégètes juifs du moyen
âge (comme Rashi en 1 Sam 25,6); cf. TOB, 9-10.
18
Dans le bulletin d’inscription de l’A.O.R.B. il est mentionné qu’«un certain
nombre de chrétiens, souffrant de la division des Eglises et assurés que celle-ci ne peut
être surmontée que dans l’écoute commune de la Parole de Dieu, également convaincus
de la nécessité urgente du travail biblique commun pour mieux approfondir cette Parole
et mieux la présenter au monde, ont pris l’initiative de fonder l’Association Œcuménique
pour la Recherche Biblique (A.O.R.B), dont le but est de promouvoir la recherche
biblique sous toutes ses formes (Association déclarée)».
19
Le 1er Octobre 1965, au Centre Saint-Louis des Français à Rome, le pasteur M.
Boegner et le cardinal J.-M. Martin présidèrent une réunion au cours de laquelle le
professeur G. Casalis et le père F. Refoulé soulignèrent le caractère ecclésiastique de
l’entreprise; cf. M. BOEGNER – J.-M. MARTIN, Epître de saint Paul aux Romains, 7.
160 Prof. Stefan Munteanu

n’engageaient pas les Eglises, mais seulement les responsables


impliqués»20. Le 6 Novembre 1972, les Editions du Cerf et l’Alliance
Biblique Universelle invitèrent les représentants des Eglises et des
communautés chrétiennes participant au projet à célébrer dans l’Eglise St-
Germain-des-Prés la parution du Nouveau Testament21. Le 16 Novembre
1975, la version intégrale de la Bible fut officiellement présentée au
public et en 1977 parut le texte de la même traduction dans une édition
comportant un nombre réduit d’annotations22.

20
TOB, 10.
21
Le 22 Janvier 1973, pendant une audience privée, le texte du NT de la TOB fut
officiellement remis au pape Paul VI par le père Ringenbach, le directeur des Éditions du
Cerf, les deux secrétaires F. Refoulé et G. Casalis, et le pasteur P. Fueter, secrétaire de la
Sb suisse. Le Pape prononça un discours favorable à l’entreprise: «qu’il nous suffise
d’exprimer notre satisfaction pour le fait que les cent cinquante artisans de cette
traduction – protestants, orthodoxes et catholiques – aient pu se rencontrer d’une telle
façon et collaborer dans une telle mesure pour présenter la Parole de Dieu». Plus tard, la
position du pape Paul VI ne fut pas la même pour l’AT, désapprouvant la traduction «en
raison de l’introduction et de la traduction inacceptable, du fait de leur caractère
érotique, du Cantique des Cantiques»; cf. F. REFOULE, «La traduction œcuménique de
la Bible (T.O.B.)», 240.242-243.
22
Un an après la publication en coédition Éditions du Cerf – ABU de la
traduction de l’Epître aux Romains (1967), il y eut une réaction négative aux Etats-Unis
de la part de certaines dénominations protestantes. Elles soutenaient que, de par leur
statut, les Sociétés bibliques ne pouvaient pas publier des Bibles comportant des notes.
Devant cette situation, le pasteur P. Marcel, qui était à la fois le secrétaire de l’Alliance
biblique française (une association interconfessionnelle fondée en 1901 à Paris) et le
directeur de la maison d’édition protestante Les Bergers et les Mages, proposa la
publication d’une édition dont l’ABU garderait le copyright de la traduction, tandis que
Les Bergers et les Mages auraient le copyright des notes. Ensuite, les éditeurs
envisagèrent la publication de deux types d’éditions: l’une dite «à notes intégrales»
(coédition Editions du Cerf - Les Bergers et les Mages) comportant des introductions et
une riche annotation; l’autre dite «à notes essentielles» (coédition ABU - Editions du
Cerf) comportant un nombre réduit de notes. Si la Ière édition est vouée à une finalité
«commerciale», la IIe a une vocation plutôt «missionnaire» pour faciliter, selon les
principes de l’ABU, la diffusion de la Bible dans le monde à un prix abordable; cf. F.
REFOULE, «La traduction œcuménique de la Bible (T.O.B.)», 239; TOB, 8.
LA TRADUCTION ŒCUMENIQUE DE LA BIBLE 161

3. Le premier essai: l’Epître aux Romains


Comme nous l’avons vu, la TOB débuta avec la traduction de
l’Epître aux Romains. Commencer le travail par cette épître qui avait
toujours posé aux exégètes de graves questions relatives à son
interprétation, fut considéré comme un véritable test: si les traducteurs
pouvaient s’entendre sur cette épître, alors la traduction de toute la Bible
ne poserait pas de problèmes majeurs.
En 1967, après un peu plus d’un an de travail, fut publié le premier
fascicule de la TOB contenant l’introduction, la traduction et les
annotations communes. Le 16 Janvier 1967, le texte fut présenté au public
au Grand Amphithéâtre de la Sorbonne par les membres du Comité de
patronage et des représentants des Eglises et communautés chrétiennes
impliquées dans le projet23.
Le fait que catholiques et protestants conçoivent de manière
différente les rapports entre Écriture, Tradition et Église, n’a pas constitué
un obstacle insurmontable dans la traduction de cette épître24. De surcroît,
les traducteurs tinrent présent le rôle que l’épître a pu jouer dans l’histoire
de l’Eglise et ils s’efforcèrent de réaliser un texte qui soit agréé par tous.
Pour cette raison, ils donnèrent une place privilégiée à l’annotation25.
Ce premier essai était aussi le signe d’une situation nouvelle dans le
dialogue œcuménique. Par exemple, au sujet de la «justification par la
foi» (Rm 3-5), thème qui fut pendant des siècles une sorte de symbole de

23
Dans le Ier fascicule de la TOB, les Editions du Cerf publièrent les discours qui
furent prononcés par le pasteur M. Boegner, le cardinal J.-M. Martin, le métropolite
Meletios, le professeur P. Bonnard, le professeur P. Evdokimov, le père Y. Congar et P.
Emmanuel; cf. G. CASALIS – F. REFOULE, La Bible chemin de l’unité ?
24
Dans sa présentation du fascicule de l’Epître aux Romains, le père B. Dupuy
remarqua que: «les traducteurs […] ont-ils dû en convenir: il est plus facile de s’entendre
sur la pensée de Paul que de tirer au clair les divergences apparues entre chrétiens au
cours de l’histoire à son sujet», B.-D. DUPUY, «Une étape sur le chemin de l’unité. La
traduction œcuménique de l’Epître aux Romains», 421.
25
Composées en petits caractères, les notes occupent souvent la moitié et parfois
les trois quarts de la page entière, abordant et expliquant les notions fondamentales de la
théologie paulienne. Ainsi, on y trouve une série d’annotations très valables relatives aux
thèmes pauliens majeurs: l’Évangile (1,1), la chair (1,3), l’Esprit (1,9), la conversion
(2,4), la Gloire (3,23), la Justification (3,24), la Rédemption (3,24), la sanctification
(6,19), la foi (10,9), les autorités (13,1).
162 Prof. Stefan Munteanu

séparation, le ton était assez nouveau. Voici la façon dont les traducteurs
fondent leur traduction commune sur la Justification en Rm 3,28:
Nous estimons en effet que l’homme est justifié par la foib,
indépendamment des œuvres de la loi. [note] b) Dans sa traduction de
l’épître aux Romains, Luther a ajouté un mot: «L’homme est justifié par
la foi seulement». Cette adjonction a donné lieu au temps de la Réforme à
une vive polémique. Elle ne trahit pas cependant la pensée de Paul qui,
dans ce passage, vise à retirer tout rôle aux œuvres de la justification du
pécheur. Pour Paul, la foi est le seul chemin vers la miséricorde de Dieu.
Du point de vue linguistique, cette adjonction est même nécessaire, si l’on
admet que Paul pense à la manière sémite, car l’araméen omet le mot
«seulement» là où l’usage occidental le considère comme indispensable.
Ainsi, à partir des commentaires des exégètes catholiques et
protestants, les traducteurs restèrent assez objectifs dans l’annotation et ils
ne s’engagèrent pas à discuter tous les problèmes et les différences
relatives à la Justification26. La façon dont ils procédèrent souligne le fait
qu’une telle entreprise se propose de rendre plutôt le sens du texte saint et
non pas nécessairement d’insister au fond sur les divergences. Cette
stratégie permit non seulement la réussite du premier essai, mais elle
explique aussi le résultat imprévisible auquel les traducteurs parvinrent:
«ceux-ci ne se sont jamais trouvés contraints à opposer une interprétation
“protestante” à une interprétation “catholique”»27. Cela ne veut pas dire

26
A ce sujet, le père B. Dupuy mentionna: «En introduisant ces remarques dans
les notes, les responsables de la traduction n’ont aucunement innové […] on reconnaît de
plus en plus aujourd’hui chez les catholiques qu’il n’y a plus les mêmes raisons
qu’autrefois de s’opposer à l’interprétation de Luther et chez les protestants, qu’il n’est
plus possible d’identifier la pensée de Luther sur cette épître avec celle de Paul». Depuis
la traduction de la TOB, de très nombreux documents préparés par des commissions
mixtes ont fait progresser le rapprochement entre les catholiques et les luthériens sur la
question fondamentale de la Justification. Bien qu’il s’agisse seulement d’un consensus
qui n’élimine pas toute différence, le 31 Octobre 1999 fut signé à Augsbourg entre
l’Eglise catholique et la Fédération luthérienne mondiale (F.L.M.) un accord sur la
compréhension de la doctrine de la Justification intitulé: «Déclaration commune
concernant la doctrine de la justification par la foi»; cf. B.-D. DUPUY, «Une étape sur le
chemin de l’unité. La traduction œcuménique de l’Epître aux Romains», 425-426; W.
KASPER, «La Déclaration commune sur la doctrine de la justification: un motif
d’espérance», 167-172.
27
S. LYONNET, «Traduction œcuménique de l’Epître aux Romains», 447.
LA TRADUCTION ŒCUMENIQUE DE LA BIBLE 163

que pendant le travail toutes les discussions entre les traducteurs


catholiques et protestants se soient résolues spontanément, mais cela
signifie qu’elles furent réglées à travers un débat libre28.

4. Les principes et la méthode de traduction


Les principes et la méthode de traduction furent délimités par les
promoteurs de la TOB lors d’une réunion tenue du 10 au 20 Juillet 1965
dans un chalet des Giettes, au-dessous de Martigny, en Suisse29.
Une première décision fut de demander aux traducteurs de réaliser
une traduction qui soit la plus proche possible du texte original aussi bien
au niveau de la forme que du sens30. La traduction devait donc se
présenter d’une manière très classique, dans le sens que les particularités
formelles du texte hébreu ou grec devaient être accentuées, pour donner
au lecteur une idée des moyens d’expression propres à la langue du texte
de base. La forte fidélité au texte n’empêchait pas cependant les
traducteurs de proposer au lecteur un texte intelligible, écrit dans un
français correct et audible (en pensant dans la mesure du possible à une
lecture publique cultuelle)31.

28
Dans des cas où les protestants et les catholiques divergeaient sur
l’interprétation de tel ou tel passage ou telle expression, ils mentionnèrent dans des notes
doubles à chaque fois que nécessaire les diverses positions doctrinales (Rm 1,20; 4,25;
5,12).
29
A part les promoteurs de l’entreprise et les principaux collaborateurs, dans
l’élaboration de méthode de traduction de la TOB furent impliqués divers experts, parmi
lesquels D. Barthélemy, professeur à la Faculté de Théologie de Fribourg et E. Nida,
secrétaire pour la traduction de la Sb américaine; cf. F. REFOULE, «La traduction
œcuménique de la Bible (T.O.B.)», 239.
30
«On visera à une traduction aussi exacte et claire que possible. Cette fidélité
doit être comprise au sens d’une fidélité exégétiquement fondée et non au sens littéral.
On sera attentif à rendre les nuances du texte original; on évitera cependant les
paraphrases qui seraient trop éloignées de ce texte», F. REFOULE, «La traduction
œcuménique de la Bible (T.O.B.)», 238.
31
Parfois, bien que les traducteurs étaient très fiers de la traduction, les réviseurs
littéraires intervenaient pour signaler que «ce n’était là que le charabia doux aux seules
oreilles des spécialistes !». Ainsi, par exemple, en Rm 2,28: «Le juif n’est pas dans ce
qu’on voit», les réviseurs littéraires remarquèrent que c’était une phrase qui à la lecture
publique pouvait s’entendre: «Le juif n’est pas dans ce convoi»; cf. P. Prigent, «Ainsi
naquit la TOB», 10.
164 Prof. Stefan Munteanu

Une deuxième décision concernait l’homogénéité de la traduction.


Le traducteur devait rendre, dans la mesure du possible, le même mot
original par le même mot français surtout quand dans différents passages,
une même réalité était désignée de façon identique. Un tel type de
traduction concordante était destiné à permettre aux lecteurs de mieux
repérer les différences de vocabulaire, et à leur signaler des sources, des
traditions différentes ou des rapprochements intéressants avec d’autres
passages. Pour assurer l’homogénéité, lors des sessions suivantes, surtout
celle de Founex en 1966, il fut établi un glossaire des termes techniques et
des formules stéréotypes32.

5. Les défis d’un travail collectif interconfessionnel


La méthode de travail d’une telle entreprise fut également définie au
moment de la réunion aux Giettes, en Suisse, et approfondie au cours des
sessions suivantes de traduction. Les principales étapes suivies dans la
réalisation de la TOB furent33:
a) Avant tout, pour garantir la rigueur scientifique du projet, le
comité d’édition répartit la centaine de collaborateurs en équipes affectées
à des livres particuliers de la Bible. De manière générale, chaque livre fut
traduit par une équipe formée de deux traducteurs, l’un protestant et
l’autre catholique; pour des ouvrages plus longs ou plus difficiles, par des
équipes de quatre, six ou même huit traducteurs (c’est le cas pour les
Psaumes, Isaïe, les Évangiles synoptiques, les Actes des Apôtres, l’Épître
aux Romains). A l’intérieur de chaque équipe existait une correspondance
régulière et les membres se réunissaient fréquemment. Parfois, plusieurs

32
«Pour l’Ancien Testament par exemple, et dans l’intention de ne pas trop
disperser la traduction, les coordinateurs avaient dressé une liste d’environ 200 vocables
hébreux et de leurs correspondants souhaitables en français. De même, pour rendre de
façon cohérente les passages communs aux livres des Rois et à ceux des Chroniques, les
équipes étaient encouragées à harmoniser leurs travaux respectifs à l’aide de la synopse
de P. Vannuelli. Dans le Nouveau Testament, les trois premiers évangiles, appelés
synoptiques, ont été traduits de façon cohérente par leurs équipes respectives. C’est à
dire là où Matthieu et Luc avaient repris un terme de Marc, celui-ci était obligatoirement
rendu de la même façon dans les trois évangiles», J.-M. BABUT, «La Traduction
Œcuménique de la Bible (T.O.B.)», 52-53.
33
Cf. J.-M. BABUT, «La Traduction œcuménique de la Bible (T.O.B.)», 51;
TOB, 6-7; F. REFOULE, «La traduction œcuménique de la Bible (T.O.B.)», 238.
LA TRADUCTION ŒCUMENIQUE DE LA BIBLE 165

équipes attachées à un même groupe de livres (Pentateuque, prophètes,


épîtres pauliniennes…) se réunirent lors de sessions de plusieurs jours
ayant pour objet la mise au point sur toutes les questions touchant, en
particulier, à l’homogénéité et à la rigueur scientifique de traduction.
b) Les équipes bénéficièrent des services de quatre coordinateurs,
protestants et catholiques, deux pour l’Ancien Testament et deux pour le
Nouveau. Chaque équipe fut obligée de remettre aux coordinateurs le
manuscrit complet de son travail (introduction, annotation, traduction).
Leur rôle était d’intervenir auprès des traducteurs en cas de problèmes de
traduction, de vérifier si le travail était conforme aux principes et à la
méthode de traduction et aussi d’assurer la liaison entre les divers groupes
de travail, spécialement en ce qui concernait l’homogénéité. Après la
lecture du texte, les remarques des coordinateurs étaient communiquées
aux traducteurs, et ces derniers révisaient leur manuscrit.
c) Une fois les premières corrections faites, le texte était alors
reproduit et diffusé auprès de tous les collaborateurs (environ 170
exemplaires). Habituellement, la première traduction était aussi soumise:
à deux biblistes orthodoxes de langue française, à des réviseurs littéraires
et liturgistes, aux membres du comité de coordination, puis à un certain
nombre de lecteurs, théologiens spécialistes ou non, ainsi qu’aux
responsables de l’Alliance Biblique Universelle et au Secrétariat français
pour l’unité des chrétiens. Tous apportaient leurs observations au texte.
d) Enfin, après un délai d’environ deux-trois mois, les remarques
étaient renvoyées aux diverses équipes de traducteurs qui se réunissaient
de nouveau pour la mise au point définitive du manuscrit. Après l’analyse
attentive des remarques reçues, le manuscrit corrigé était encore remis
aux membres des comités de coordination qui devaient décider s’il était
bon ou non pour la publication.

6. Les révisions et la Concordance


Malgré les points positifs des principes et des méthodes de
traduction et de travail du groupe, le résultat final de la première édition
de la TOB ne fut pas totalement parfait. La traduction demanda à être
révisée. Ainsi, le 2 Décembre 1982 se tint à Paris une séance de travail
des traducteurs durant laquelle il fut décidé de confier à un petit comité le
soin d’établir des directives concernant la révision. Le comité désigné
166 Prof. Stefan Munteanu

comprenait deux catholiques, Dominique Barrios (des Éditions du Cerf) et


le père Claude Wièner, et deux protestants, les pasteurs Jean-Marc Babut
et Jean-Claude Margot (responsable de la traduction interconfessionnelle
La Bible en français courant). Le groupe se réunit le 11 Janvier 1983 et
établit à cette occasion un rapport en deux points:
a) le premier point concernait les difficultés réelles d’envisager une
révision fondamentale de la TOB, à savoir: le grand nombre de
traducteurs impliqués dans l’entreprise et leur diversité; le refus de
certains traducteurs de se soumettre dans leur travail à des directives; la
disparition d’environ une dizaine de collaborateurs impliqués dans la
première édition; le manque d’arbitre en cas de désaccord entre
traducteurs; la difficulté à trouver une personne qui saurait imposer une
solution.
b) le deuxième point envisageait deux principales propositions en
vue de la révision de la TOB: la relecture critique du texte et de
l’annotation; l’harmonisation des expressions stéréotypes et des passages
parallèles34.
Ces recommandations se montrèrent très utiles et guidèrent les
traducteurs et les collaborateurs impliqués dans la révision à reprendre tel
ou tel passage de leur premier travail, à contrôler la formulation des
passages parallèles, à harmoniser la traduction de certains termes, à
vérifier et à compléter le système de ponts établis entre l’Ancien et le
Nouveau Testament. Après 5 ans de travail, en 1988 sortit la IIe édition
revue et harmonisée de la TOB, publiée désormais en deux éditions selon
le type d’annotation: «à notes intégrales» (Editions du Cerf/Société
biblique française) et «à notes essentielles» (Alliance Biblique

34
Pour la révision on recommandait aux traducteurs: de tenir compte des
remarques formulées par divers collaborateurs au sujet des textes dont ils étaient les
responsables, de relire systématiquement leurs textes et notes avec un regard aussi
attentif que critique, et enfin, de soumettre les modifications apportées aux textes aux
coordinateurs des équipes de traduction. Pour l’harmonisation se posait surtout une série
de problèmes au niveau du vocabulaire (termes clés ou termes particuliers), des titres
(Jésus-Christ, Jésus le Christ, le Christ Jésus), de l’emploi ou non de majuscule selon le
contexte (Royaume/royaume, Loi/loi, Esprit/esprit, Sagesse/sagesse), de l’uniformisation
de l’orthographe des noms propres (le recours au Dictionnaire des noms propres de la
Bible, Paris 1978), etc.; cf. J.-C. MARGOT, «Nouvelles traductions et révisions de la
Bible», 55-56.
LA TRADUCTION ŒCUMENIQUE DE LA BIBLE 167

Universelle/Editions du Cerf). La deuxième édition apparut dans son


ensemble comme un texte qui ne s’écartait pas trop de l’édition originale.
L’intérêt que suscita le travail de révision permit à l’Association
Œcuménique pour la Recherche Biblique d’encourager le projet d’une
Concordance de la Traduction Œcuménique de la Bible qui fut publiée en
199335.
Et comme la TOB n’est pas une traduction «figée dans le marbre
une fois pour toutes», elle continue à faire régulièrement l’objet de
révisions qui cherchent toujours à tenir compte des dernières recherches
exégétiques, de l’évolution linguistique et des recommandations de ses
lecteurs. Ainsi, le 23 Janvier 2004, sortit une nouvelle édition, dans
laquelle le Pentateuque fut entièrement révisé36. A présent, les traducteurs
travaillent pour une nouvelle édition intégrale révisée de la TOB prévue
pour 2009.

35
La Concordance de la TOB contient un index alphabétique des mots de la Bible
indiquant pour chacun d’entre eux le correspondant hébreu, araméen ou grec et une liste
des passages où il apparaît. A chaque référence, le mot est cité dans son contexte, ce qui
permet de se rendre compte comment un mot est employé et donc de mieux saisir le
sens. A la différence d’autres concordances, celle-ci propose l’addition à la fin de
l’ouvrage de trois index: hébreu, araméen et grec, donnant pour chaque mot des langues
originales toutes les traductions françaises par lesquelles il est rendu dans la TOB.
L’utilisation combinée de la concordance proprement dite et des index permet de faire
exactement le même travail qu’avec des concordances hébraïques et grecques jusqu’ici
réservées aux connaisseurs de ces langues.
36
Les éditions précédentes de la TOB s’étaient basées pour le Pentateuque sur la
«théorie documentaire» qui avait cours à l’époque et qui partageait le matériau en quatre
sources (Yahviste, Elohiste, Deutéronomiste, Sacerdotal) rédigées selon cette hypothèse
entre le Xe et la fin du VIe siècle av. J.C. Actuellement, les spécialistes sont beaucoup
plus prudents sur la datation et l’ordre de rédaction des sources. Ainsi, la recherche
biblique conduisit à une révision du Pentateuque: la traduction est très peu corrigée, mais
les introductions et les notes sont entièrement reformulées et le tableau chronologique de
la fin de l’édition fut refait pour tenir compte des nouvelles connaissances
archéologiques. La nouvelle édition fut présentée le 23 Janvier 2004 au COE à
l’occasion de la Semaine de prière pour l’unité des chrétiens, par les promoteurs du
projet: l’A.O.R.B, les Editions du Cerf et la Sb française.
168 Prof. Stefan Munteanu

La traduction sera en général conservée telle quelle avec quelques


modifications de détail37.
Ainsi, depuis plus de 40 ans, la TOB est toujours un chantier ouvert,
en pleine amélioration et développement, au service d’une meilleure
transmission, compréhension et proclamation commune de la Parole de
Dieu38.

7. Le texte critique et le canon


La rigueur scientifique d’une telle entreprise imposa qu’elle soit
établie sur la base des meilleures éditions critiques et selon des accords
interconfessionnels. Pour l’Ancien Testament, le texte critique employé
fut celui de la Biblia Hebraica de R. Kittel et de la Biblia Hebraica
Stuttgartensia. Cependant, les traducteurs n’éliminèrent pas les autres
témoins dignes d’attention: les textes hébraïques (Qumran) ou les
versions anciennes (en particulier la Septante). Pour le Nouveau
Testament, le texte de base fut celui de Nestle-Aland, Novum
Testamentum Graece et des Sociétés bibliques, The Greek New
Testament. Lorsque les traducteurs avaient des raisons sérieuses de le
faire, ils signalèrent en note d’autres variantes non retenues dans le texte
critique proposé par les Sociétés bibliques. Pour les livres
«deutérocanoniques», en conformité avec l’accord établi entre le

37
Par exemple, dans le NT il apparut essentiel de revoir la traduction du terme
«juifs» (Ioudaioi) dans l’évangile johannique, peu opportune, pour le remplacer selon le
contexte par pharisiens, peuple, chefs. Dans l’AT, pour le titre du Seigneur, Sabaoth, les
équivalents proposés par les traducteurs sont «le Seigneur des puissances» et «(le) Dieu
des puissances».
38
Cela explique aussi le succès éditorial de la TOB. S’il est difficile de chiffrer
exactement la diffusion de la TOB depuis sa publication, Andrée Thomas, responsable
du secteur biblique au Cerf, l’évalue à un million d’exemplaire pour sa société. En 2006,
le Cerf a ainsi vendu 23000 exemplaires (éditions à notes essentielle et intégrales), entre
15000 et 40000 exemplaires selon les autres années. A la Sb française, son directeur
Bernard Coyault, parle de 21500 exemplaires pour la même année 2006, auxquels
s’ajoute la production en direction des pays francophones hors Europe, essentiellement
africains. Quant à la Concordance de la TOB, selon les responsables de l’édition, il s’en
vend entre 200 et 300 exemplaires chaque année et le stock est actuellement épuisé.
LA TRADUCTION ŒCUMENIQUE DE LA BIBLE 169

Secrétariat pour l’Unité des chrétiens et l’Alliance Biblique Universelle


en 1968 et 1987, le texte était celui de la Septuaginta de A. Rahlfs39.

8. Les aides pour les lecteurs


La traduction propose aux lecteurs des introductions générales à la
Bible, à l’Ancien et au Nouveau Testament, à chaque groupe de livres, et
à chaque livre en particulier. L’objectif des traducteurs était de proposer
au lecteur un vrai commentaire biblique, permettant de situer le texte dans
ses divers environnements linguistiques, de découvrir la signification d’un
certain nombre de termes techniques et de signaler la référence à certains
thèmes d’une valeur théologique importante. Ces introductions,
conjointement avec les notes au texte et les autres aides pour le lecteur,
peuvent être considérées comme un instrument utile pour une étude
introductive de la Bible. Traditionnellement, la TOB offre à ses lecteurs
deux types d’annotations selon les deux éditions.
Dans les éditions «à notes intégrales», on trouve:
- des introductions plus fournies et un appareil de note plus
développé. Celui-ci apporte une information sur l’état actuel du dialogue
œcuménique en matière d’histoire, d’exégèse et de théologie biblique; il
présente une indication des diverses options possibles dans la traduction
et l’interprétation d’un texte donné40.

A part les introductions et les notes, l’édition comporte aussi: des


sous-titres, auxquels s’ajoutent parfois une ou plusieurs références à des
passages parallèles; des renvois aux références bibliques parallèles en
marge du texte; un tableau chronologique; des tables de poids et de
mesure; une table alphabétique des notes principales ou des notions
bibliques sur lesquelles il existe des notes (les plus importantes d’entre
elles sont signalées par un astérisque); des cartes géographiques.

39
Il faut mentionner que dans le cas des «deutérocanoniques» les éditeurs
optèrent pour les suppléments grecs au livre de Daniel à un double choix d’arrangement:
dans les éditions «à notes intégrales», ils sont imprimés en italiques et insérés dans le
texte traduit de la Bible hébraïque, aux endroits où ils se trouvent normalement dans la
LXX; dans les éditions «à notes essentielles», ces mêmes passages figurent séparément à
la fin des livres «deutérocanoniques» sous le titre «Suppléments grecs au livre de
Daniel».
40
TOB, 8.
170 Prof. Stefan Munteanu

Au contraire, les éditions «à notes essentielles» contiennent:


- un minimum d’indications indispensables à tout lecteur de la Bible
(brève introduction, références parallèles, notes explicatives portant
seulement sur des points de traduction, d’histoire, de géographie et de
particularités culturelles. Cette édition est conforme à l’accord conclu en
1968 par l’Alliance Biblique Universelle et le Secrétariat romain pour
l’unité des chrétiens. Celle-ci propose strictement le même texte que
l’édition à notes intégrales, le même tableau chronologique et les mêmes
cartes41.

L’édition est publiée en petit format et comporte d’ailleurs une liste


d’abréviations (utilisées dans le texte, dans les références aux passages
bibliques parallèles ou dans les notes) et un glossaire consacré aux termes
les plus fréquents nécessitant un complément d’information (on y renvoie
par un astérisque placé avant le mot). La disposition de ce minimum
d’aides fut étudiée pour faciliter la lecture suivie et l’accès du texte à la
note dans la même page.

9. Les orthodoxes et la TOB


La présence orthodoxe à la réalisation de la TOB impliqua la
participation de deux professeurs de l’Institut de théologie orthodoxe
Saint-Serge de Paris. Il s’agissait du père Alexis Kniazeff pour l’Ancien
Testament et du père Nicolas Koulomzine, pour le Nouveau Testament.
Les deux professeurs avaient une très bonne préparation linguistique et
exégétique, étant bien connus dans le milieu biblique français. Comme ils
avaient de très bons rapports avec les autres exégètes catholiques et
protestants, ils acceptèrent sans réserve de participer à la traduction de la
TOB. Malgré cela, pendant le travail, les exégètes orthodoxes
s’alarmèrent des options critiques proposées dans les introductions et les
notes du Nouveau Testament qui mettaient en question notamment
l’apostolicité des auteurs et l’authenticité des écrits. Cela explique en
partie le renoncement vers la fin du projet du père Koulomzine42. A cause

41
TOB, 8.
42
Dans une longue lettre de 8 pages envoyée au Mgr Georges (Tarassow), le
professeur Koulonzime explique les difficultés qu’il a pu éprouvé lors du travail au
projet de la TOB par rapport à l’authenticité d’un certain nombre de livres du NT. Il
LA TRADUCTION ŒCUMENIQUE DE LA BIBLE 171

de son départ, on peut considérer que la collaboration des orthodoxes à la


traduction de la TOB fut un peu théorique pour le Nouveau Testament et
plus effective en ce qui concernait l’Ancien Testament.
Comme nous l’avons déjà dit, le 24 Mai 1971 eut lieu pour
examiner la traduction une rencontre aux Editions du Cerf entre les
autorités ecclésiastiques catholiques, orthodoxes et protestantes, les
membres du Comité de traduction et quelques autres experts. A la suite de
cette rencontre, l’ensemble du travail fut examiné par une commission
formée d’une trentaine de théologiens orthodoxes qui précisa la position
orthodoxe vis-à-vis de la TOB. Tout en maintenant leur participation à
celle-ci, la commission théologique orthodoxe tint néanmoins à souligner
les divergences sur certaines positions jugées trop libérales ou
rationalistes, et éloignées de la Tradition et de l’interprétation des Pères.
Ce texte est publié en note dans la préface de l’édition «intégrale» de la
TOB43.

explique à travers plusieurs exemples qu’«il s’agit d’une divergence dans le domaine de
la critique biblique et non point sur des positions doctrinales dogmatiques»; cf. N.
KOULONZINE, Lettre à Mgr Georges (Tarassow), 1er Septembre 1971.
43
«La commission théologique orthodoxe, soucieuse d’être fidèle aux principes
d’une lecture ecclésiale de la Bible, dans l’esprit de la Tradition apostolique, a été
amenée aux conclusions suivantes:
1. La collaboration orthodoxe demeura effective en ce qui concerne l’Ancien
Testament, pour lequel les problèmes exégétiques ne semblent pas devoir soulever des
difficultés analogues à celles afférant au Nouveau Testament.
2. La traduction du Nouveau Testament en tant que telle, élaborée par la TOB
grâce à une collaboration œcuménique à un niveau scientifique élevé, reçoit de la
commission théologique orthodoxe un approbation légitime.
3. Les rédacteurs de la TOB ont certes indiqué loyalement dans les introductions
comme dans les notes la diversité des positions exégétiques, diversité qui existe
d’ailleurs parmi les exégètes de chacune des Eglises. Mais il était difficile dans un travail
de ce genre d’éviter certaines oppositions. Si parmi celle-ci certaines ne concernent que
des points de détails, d’autres ont une porté générale, notamment en ce qui concerne la
question de l’authenticité de tel ou tel écrit du Nouveau Testament. C’est très
précisément parmi ces dernières options que se situent les prises de positions que la
commission théologique orthodoxe n’a pas cru pouvoir accepter dans une présentation
commune.
4. Enfin, et ceci parait le plus important, la commission théologique orthodoxe
fait sienne la visée même de la TOB; elle salue la signification du travail accompli, y
voyant un événement œcuménique marquant, permettant de progresser vers une lecture
et une écoute communes de la Bible. La commission théologique orthodoxe souhaite que
172 Prof. Stefan Munteanu

Comme lors des premières étapes de la réalisation de la TOB, la


participation orthodoxe à ce projet continue a être assurée par les
professeurs de l’Institut Saint-Serge. Depuis 1965, un des professeurs de
l’Institut Saint-Serge est co-président de l’Association Œcuménique pour
la Recherche Biblique. Chaque fois que le texte de la TOB est révisé,
l’équipe de traducteurs, formée de spécialistes catholiques et protestants,
envoie une ébauche du texte aux orthodoxes qui donnent leur aval. Pour
la nouvelle édition de la TOB prévue pour 2009, le pasteur Jean-Marc
Babut qui coordonne la révision maintient le contact avec les orthodoxes
par rapport à l’évolution du travail. De plus, lorsqu’il s’agit de
changements importants dans le texte et dans les notes, un professeur de
l’Institut Saint-Serge est invité à rejoindre l’équipe de traducteurs44.

10. Les points forts et faibles de la traduction


La TOB est une traduction effectuée selon les principes de
l’équivalence formelle, qui accorde une priorité absolue au texte original
même quand celui-ci présente certaines difficultés au niveau du sens pour
les lecteurs. Avec peu d’exceptions, le résultat fut la réalisation d’une
traduction qui renouvelle bien l’approche du texte biblique45. Si le

cet événement constitue pour les théologiens et exégètes orthodoxes, ici et ailleurs,
l’occasion de préciser leurs positions herméneutiques et exégétiques dans une recherche
concertée avec leurs frères catholiques et protestants.», TOB, 10, note 1.
44
Dans le cadre de cette équipe de travail, pour une vingtaine de notes du NT, les
professeurs de Saint-Serge ont proposé des changements pour mieux exprimer le point
de vue dogmatique et exégétique orthodoxe: Mt 5,32, note h; Lc 1,28, note a; Jn 19,27,
note e; Rom 1,17, note w, x; Rom 1,20, note d; Rom 3,28, note b; Rom 4,6, note g; Rom
4,25, note x; Rom 5,12, note j; Rom 10,13, note c; 1 Cor 3,9, note b; Hb 11,1, note p; Hb
13,7, note h; Jc 5,14, note b; Ap 1,8, note p; Ap 11,19, note h; Ap 12,2, note i.
45
Le choix de réaliser une traduction par équivalence formelle ne fut pas une
priorité absolue. Il existe aussi des exceptions: par exemple, dans l’AT, le livre de
Jérémie qui se caractérise plutôt par le type de traduction par équivalence fonctionnelle,
ou bien dans le NT, la première demande du Notre Père de Mt 6,9: «fais-toi reconnaître
comme Dieu» (1972)/«fais connaître à tous qui tu es» (1988), où il est précisé en note
que la traduction littérale est la suivante: «Que ton Nom soit sanctifié»; ou pour
l’annonce de la naissance du Jésus de Lc 1,34: «Comment cela se fera-t-il puisque je suis
vierge» (1972)/«Comment cela se fera-t-il puisque je n’ai pas de relations conjugales»
(1988), où il est précisé en note que la traduction littérale est la suivante: «puisque je ne
connais pas d’homme»; cf. F. MARTIN, «L’importance du texte original dans une
lecture sémiotique de la Bible», 73.
LA TRADUCTION ŒCUMENIQUE DE LA BIBLE 173

principe de réaliser une traduction «aussi exacte et claire que possible» fut
en général respecté, la critique considère cependant que par certains
aspects la traduction est partielle et qu’elle présente de vrais
inconvénients pour les lecteurs. Quelques exemples devraient suffire pour
faire apparaître ces inévitables problèmes:
a) Dans leur effort à mieux se conformer aux principes et à la
méthode de traduction, les traducteurs ont conservé dans le texte certaines
constructions et expressions propres aux langues bibliques: «ceindre ses
reins» (2R 4,29), «amasser des charbons ardents sur sa tête» (Pr 25,21.22;
Rm 12,20), «le chemin de sabbat» (Ac 1,12), etc. Ces expressions
calquées sur l’hébreu ou le grec ne possèdent pas toujours de
correspondants syntaxiques dans le français parlé d’aujourd’hui. Pour
faciliter la compréhension, la solution choisie fut d’accompagner le texte
par des notes qui proposent une équivalence au niveau du sens46.
Cependant, quelques-unes des expressions restent malheureusement des
énigmes et proposer un équivalent français serait hypothétique. Pour ces
expressions idiomatiques, les traducteurs se sont limités à décalquer le
texte original, sans proposer dans les notes d’autres options équivalentes.
La critique considère qu’ils devraient résoudre ces difficultés et ne pas
laisser au lecteur le soin d’en trouver lui-même la signification, avec tous
les risques de contresens que cela implique47.
b) Pour expliquer le sens des versets difficiles ou motiver leur choix
de traduction, les traducteurs ont souvent fait appel aux notes portant sur
des points de traduction. Il est vrai qu’on découvre dans les notes des
informations très utiles qui fournissent parfois une ou plusieurs
traductions ou interprétations possibles, mais l’inconvénient de ces
dernières est qu’elles coupent le texte en très petites tranches et

46
Par exemple, dans le cas des expressions: «ceindre ses reins» (2R 4,29);
«amasser des charbons ardents sur sa tête» (Pr 25,21.22; Rm 12,20); «le chemin de
sabbat» (Ac 1,12), les notes proposent: «se mettre en état de (travailler ou se déplacer)»;
«prendre à ton compte l’angoisse des malheurs qui pèsent sur lui»; «un peu moins d’un
kilomètre».
47
C’est principalement le cas des expressions qu’il est impossible au lecteur de
déchiffrer à partir des mots qui les composent: «parler sur le cœur de quelqu’un» (Jg
19,3); «[j’ai] la bouche grande ouverte contre mes ennemis» (1S 2,1); «avec la peau des
dents» (Jb 19,20); «peuple à la nuque raide» (Ac 7,51), etc.; cf. J.-M. BABUT, Lire la
Bible en traduction, 44-64.
174 Prof. Stefan Munteanu

empêchent le lecteur de faire une lecture suivie du texte même. La


critique remarque que les traducteurs auraient eu intérêt à mettre leur
science dans le texte plutôt que dans les notes48.
c) Dans le désir de garder la cohérence du texte biblique et
d’indiquer ses relations internes, les traducteurs ne se sont pas toujours
efforcés de distinguer les termes qui n’ont pas rigoureusement la même
signification en hébreu, en grec et en français. Pour illustrer ce constat, un
exemple peut être fait à partir du mot français «mer», employé dans la
TOB pour traduire l’hébreu !" (y m) et le grec qa,lassa (thalassa). Les
trois mots possèdent bien une zone de signification commune, ce qui
permet parfois de traduire l’un par l’autre, mais chacun d’entre eux
possède également un champ de signification qui lui est propre. La
critique trouve qu’il serait alors opportun de tenir compte de cette
différence de champs sémantiques dans la traduction et de la rendre par
des mots correspondants dans l’autre langue49.
d) Parfois, la fidélité au texte original fut comprise par une forte
fidélité aux mots. La critique observe qu’à force de réaliser une traduction
qui soit fidèle au texte original, les traducteurs ont amélioré la traduction
sur le plan de l’intertextualité en négligeant le sens. Les traducteurs sont
arrivés à conserver dans la langue réceptrice l’ordre des mots de la langue
source et même leur nature grammaticale. Ainsi, la traduction reproduit

48
En principe, les collaborateurs de la TOB décidèrent de ne pas dépasser avec
les notes un tiers de page, ce qui est normal pour une Bible d’étude. Cependant, pour
certains passages la consigne ne fut pas complètement respectée. Pour évaluer la justesse
de cette remarque il suffit de voir, par exemple, les textes de Rm 1,1-7 ou Mt 6,9-15 qui
sont répartis sur 3 colonnes et 2 pages, ce qui rend impossible une vue d’ensemble de la
péricope; cf. J.-C. MARGOT, Traduire sans trahir, 221.229.
49
«Le champ sémantique du mot hébreu y m n’est pas l’équivalent de celui de
“mer” en français, car il se rapporte non seulement à la “mer” au sens où nous entendons
ce terme (“Vaste étendu d’eau salée…”, Robert), mais il peut encore englober des
fleuves (le Nil ( ?), Es 19,5; l’Euphrate, Jr 51,36), un lac (“lac de Kinnéreth” ou de
“Kineroth”, Nb 34,11 et Jos 12,3), ou la grande cuve d’airain du temple (1R 7,23). […]
Le même littéralisme ressort de la traduction “mer de Galilée” (Mt 4,18) ou “mer de
Tibériade” (Jn 21,1, cf. 6,1) alors que le lac de Gennésareth n’est pas une “mer” à notre
point de vue», J.-C. MARGOT, Traduire sans trahir, 62-64.
LA TRADUCTION ŒCUMENIQUE DE LA BIBLE 175

parfois en français des séquences hébraïques ou grecques, qui ne sont pas


toujours conformes au sens du texte original50.
e) La position prise dans les introductions de la TOB par rapport à
l’apostolicité des auteurs et à l’authenticité d’un certain nombre de livres
du Nouveau Testament est aussi critiquable. Bien qu’il s’agisse de
divergences dans le domaine de la critique biblique et non pas sur des
positions doctrinales dogmatiques, la critique considère que cela peut
blesser la conscience chrétienne des destinataires. Les informations
proposées dans les introductions de certains livres du Nouveau Testament
ne sont pas toujours du goût d’un grand nombre de lecteurs catholiques,
orthodoxes et protestants. Il faut également savoir qu’actuellement
nombre de spécialistes, même parmi les plus réservés, estiment
authentiques au moins quelques passages51.

11. La contribution de la TOB au travail commun autour du


texte biblique
La TOB ne prétend pas être la version officielle commune,
éventuellement unique pour tous les chrétiens. Son titre de traduction
«œcuménique» n’implique pas qu’elle réponde à toutes les questions
exégétiques ou qu’elle élimine toutes les différences interconfes-
sionnelles. Certes, la traduction fut conduite avec le plus grand sérieux;
elle a mobilisé les meilleurs spécialistes, a réuni des exégètes, des prêtres,
des pasteurs et des théologiens, mais elle ne tente pas de mettre un terme
à la recherche d’une meilleure compréhension du texte saint dans les
diverses traditions. Elle a fait l’objet des plus hauts appuis ecclésiastiques,
50
Les traducteurs ont voulu, par exemple, qu’un mot hébreu précédé par l’article
défini soit rendu en français par un mot précédé lui aussi de l’article défini. Ainsi, dans
les passages qui parlent d’un buisson ardent (Ex 3,2) et d’un puits auprès duquel Moïse
s’assied au pays de Madian (Ex 2,15), la TOB reproduit en français la séquence
hébraïque: «du milieu du buisson» et «près du puits». Cependant, l’article défini en
hébreu biblique n’a pas les mêmes fonctions que l’article défini du français. La fidélité
aux lois de la grammaire introduit dans ces cas des sous-entendus étrangers au texte
biblique: l’existence au désert d’Horeb d’une boisson déjà connue et sans doute
considérée comme sacrée, ou bien, que le puits soit traditionnellement connu; cf. J.-C.
MARGOT, Traduire sans trahir, 33; J.-M. BABUT, Lire la Bible en traduction, 78-79.
51
L’authenticité des ouvres du NT est remise en cause pour: les Epîtres aux
Ephésiens et aux Colossiens (dites de la captivité); les Epître pastorales (I-II Tim et
Tite); l’Epître catholique de Jacques; l’Evangile de Mc, Mt et même de Jean.
176 Prof. Stefan Munteanu

mais elle est cependant proposée aux Eglises et aux communautés


chrétiennes comme une entreprise privée. La TOB demeure une preuve
pour les chrétiens encore divisés qu’il est possible de progresser vers une
lecture, une écoute et un témoignage communs des Saintes Ecritures.

BIBLIOGRAPHIE
BABUT, J.-M., Lire la Bible en traduction, Lire la Bible 113, Paris 1997.
______, «La Traduction œcuménique de la Bible (T.O.B.)», in La Bible
en français. Guide des traductions courantes, Connaître la Bible
11/12, Bruxelles 2002, 49-57.
BOEGNER, M. – MARTIN, J.-M., ed., Epître de saint Paul aux
Romains, Paris 1967, 7-8.
CANNUYER, C., «Catholicisme et Bible», in Dictionnaire
Encyclopédique de la Bible, publié sous la dir. du Centre
informatique et bible, Abbaye de Maredsous, responsables
scientifiques P.-M. BOGAERT, Montréal 1987, 238-244.
CASALIS, G. – REFOULE, F., ed., La Bible chemin de l’unité?, Cahiers
de la Traduction Œcuménique de la Bible 1, Paris 1967, 12-35.
Concordance de la Traduction Œcumenique de la Bible, Paris 1993.
DUPUY, B.-D., «Une étape sur le chemin de l’unité. La traduction
œcuménique de l’Epître aux Romains», La vie spirituelle 537
(1967) 416-441.
KASPER, W., «La déclaration commune sur la doctrine de la
justification: un motif d’espérance», DC 2220 (2000) 167-172.
LEON-DUFOUR, X., «L’avventura della Traduction œcuménique de la
Bible (TOB): 1963-1976», in M. DEGLI INNOCENTI ed., La
Bibbia lacerata. L’interpretazione delle Scritture cammino di
unione tra i cristiani, Percorsi Ecumenici, Milano 2002, 83-95.
LYONNET, S., «Traduction œcuménique de l’Epître aux Romains», Bib
48 (1967) 446-449.
MARTIN, F., «L’importance du texte original dans une lecture
sémiotique de la Bible», in Les enjeux de la traduction.
L’expérience des missions chrétiennes (Actes des sessions 1995
et 1996 de l’AFOM et du CREDIC), publié avec le concours de
LA TRADUCTION ŒCUMENIQUE DE LA BIBLE 177

la Coopération Missionnaire et du Centre André Latreille


(Université Lumière – Lyon 2), Collection du CREDIC 14, Lyon
1997, 63-77.
MARGOT, J.-C., Traduire sans trahir. La théorie de la traduction et son
application aux textes bibliques, L’Age d’homme, Lausanne
1979.
______, «Nouvelles traductions et révisions de la Bible», in Les enjeux de
la traduction. L’expérience des missions chrétiennes (Actes des
sessions 1995 et 1996 de l’AFOM et du CREDIC), publié avec le
concours de la Coopération Missionnaire et du Centre André
Latreille (Université Lumière – Lyon 2), Collection du CREDIC
14, Lyon 1997, 51-61.
PRIGENT, P., «Ainsi naquit la TOB», Réforme 3207 (18-24 Janvier
2007) 9.
REFOULE, F., «La traduction œcuménique de la Bible (T.O.B.)», in P.-
M. BOGAERT, ed., Les Bibles en français. Histoire illustrée du
moyen âge à nos jours, Turnhout 1991, 232-244.
TOB la Bibbia da studio, Torino 1998.
Traduction Œcuménique de la Bible, Toronto – Montréal 1978.
Traduction Œcuménique de la Bible, Paris 1976, 19872, 1994.
Traduction Œcuménique de la Bible. Le Pentateuque. Les cinq livres de
la Loi, Paris 2003.

Outre une bibliographie spécifique sur la TOB, l’auteur a fait usage


d’un matériel inédit provenant des promoteurs du projet, traducteurs et
responsables de l’édition: procès verbaux de réunions, notes informatives
internes, observations émanant des lecteurs, commentaires élaborés en
vue de la présentation des textes, etc. L’étude s’appuie tout
particulièrement sur le matériel mis à disposition par les maîtres d’œuvre
du projet: l’Association Œcuménique pour la Recherche Biblique
(AORB), les éditions du Cerf et la Société biblique française.
178 Prof. Stefan Munteanu

La traduction œcuménique de la Bible Un modèle de collaboration autour


du texte biblique

Résumé: L’originalité de la Traduction œcuménique de la Bible (TOB) parmi les


autres traductions de la Bible attire souvent l’attention de ses lecteurs sur la naissance,
la réalisation et le développement de ce projet interconfessionnel. Ceux qui lisent et
utilisent la TOB, particulièrement les spécialistes de la traduction, les exégètes et les
personnes directement impliquées dans le mouvement œcuménique, cherchent souvent à
comprendre de plus près l’histoire de cette traduction, les difficultés des traducteurs
dans leur travail commun, les joies et les obstacles de cette tâche, les décisions prises
par les responsables de l’édition pour assurer la diffusion, les points forts et les points
faibles de la traduction, l’apport de la traduction dans les relations entre les Eglises…
Une partie de ces informations se trouve dans les introductions, le texte-même et les
notes de la TOB, mais leur seule lecture ne suffit pas pour comprendre comment cette
traduction a vu le jour, comment s’est déroulé le travail des traducteurs et des réviseurs,
comment la traduction a été acceptée par les diverses Eglises, ni comment cette
traduction a réussi à gagner une place aussi importante dans le patrimoine biblique
français et même mondial, et enfin, comment elle peut être utilisée à côté des traductions
propres à chaque confession. Pour combler cette lacune, l’article présente de façon
synthétique, claire et accessible à tous, l’histoire, l’évolution et le rôle de la TOB dans le
contexte œcuménique, biblique, exégétique, pastoral, missionnaire contemporain, dans
le but d’apprécier plus finement les fruits, les convergences, les limites et les différences
de cette traduction par rapport aux autres.
M rturii despre teofanie în Evanghelia dup Ioan

Lect.dr.pr. Ilie Melniciuc-Puic

Introducere
Evangheilia dup Ioan, abund în m rturii despre dumnezeirea
Fiului Cuvântul Întrupat, folosind numeroase expresii care exemplific
facultatea de „a vedea”, cu sensurile !i grad rile spirituale necesare. S-a
spus c a vedea este metafora predominant la Ioan, pentru cunoa!terea
lui Iisus care vin prin credin" 1. Nu se pune problema c verbele privind
vederea domin în cea de-a patra evanghelie. Ceea ce deschide dezbaterea
este rela"ia între a vedea !i a crede. Unii au spus c Ioan pune în opozi"ie
credin"a !i viziunea, preasl vind-o pe cea din urm !i denigrând-o pe
prima pe baza textului din In 20,29: „pentru c m-ai v zut ai crezut;
ferici"i sunt cei ce n-au v zut !i au crezut”. Acest pasaj nu apreciaz
complexitatea interpret rii viziunii de c tre Ioan. G.L. Phillips a spus c
viziunea !i credin"a nu se exclud una pe alta ci stau pe pozi"ii diferite
într-un proces continuu al formelor de în"elegere2.
Phillips analizeaz o serie de termeni pentru diverse niveluri ale
„vederii”. El începe cu ble,pw, care este cel mai obi!nuit mod de a vedea,
vederea ochilor. Ioan folose!te cuvântul de 15 ori. Cele mai multe apari"ii
se g sesc în cap. 9, în care Iisus îl vindec pe orbul din na!tere. Totu!i,
ble,pw nu este un termen cu totul negativ. Toat lumea trebuie s vad la
acest nivel tot timpul, îns tipul de vedere trebuie s fie conform cu ceea
ce se vede; !i dac cineva insist s vad superficial cu ochii ceea ce poate
fi perceput doar la un nivel mai profund, acela se poate în!ela.Verbul
ble,pw este utilizat corect pentru a prezenta realitatea de zi cu zi a vie"ii,
dar nu pentru a în"elege adev rul spiritual profund. Este folositor dar nu
este potrivit în sine3.

1
B. Lindars, The Johannine Literature, Sheffield, Sheffield Academic Press,
2000, p. 89; J. Painter, John: Witness and Theologian, London, SPCK, 1975, p. 71.
2
G.L. Phillips, Faith and Vision in Fourth Gospel, în Studies in the Forth Gospel,
ed. F.L Cross, London, A.R. Mowbray, 1957, p. 83.
3
G. Kittel, G. Friedrich, The Theological Dictionary of the New Testament2,
(TDNT), vol. I, (trans.) G.W. Bromiley, 1993, art. ble,pw.
180 Lect.dr.pr. Ilie Melniciuc-Puic

Urm toarea treapt conform lui Phillips este qewre,w4 !i înseamn „a


privi cu aten"ie”, dar f r „o foarte mare percep"ie a semnifica"iei lucrului
v zut”. Este folosit de 22 de ori, adesea în leg tur cu cei care sunt
martorii lucrurilor v zute de Iisus, îns care nu percep semnifica"ia mai
profund a celor v zute. Înrudit cu el este qea,omai care are semnifica"ia
suplimentar de a privi un spectacol, de a „observa” ceva senza"ional.
O`ra,w este un termen critic din evanghelia a patra. El sugereaz :
„con"inutul intelectual al celor v zute a ajuns s domine actul fizic al
vederii” !i este cel mai frecvent folosit de autorul celei de a patra
evanghelii drept cuvânt al „vederii”5. O`ra,w deseori se afl la poarta
tipului cel mai înalt de viziune, pisteu,w care înseamn o întâlnire de
rela"ie complet cu cel care este v zut6.
În general, analiza lui Phillips se bazeaz pe vedere7. Nu acela!i
lucru se poate spune în privin"a cheii celei de a patra evanghelii, care
reprezint c ma!a de for" terminologic . Exist o fluiditate pentru
folosirea de c tre el a termenilor privind vederea, care rezist oric rei
coresponden"e rigide.
În Evanghelia lui Ioan exist niveluri diferite de vedere, în diferite
grade ale cunoa!terii; îns punctul esen"ial al acelei enumer ri îl
reprezint credin"a. Este important acest lucru, pentru c merge dincolo de
ideea c ceea ce se vede !i se crede sunt tipuri contradictorii de percep"ie.
Categoriile de viziuni ale lui Ioan se datoreaz orbirii ironice a celor care
îl v d pe Iisus cu proprii ochi, dar adev rul despre El le r mâne ascuns, la
un nivel mai adânc. Ei „v d”, dar incorect. Iisus în exprimarea ioaneic
explic c ace!ti orbi pot fi extrem de pio!i, pentru c se bazeaz pe
cuvintele Scripturii (In 5,39); dar ei sunt oricum orbi, deoarece refuz s
vad în"elesul adev rat al celor care sper s le vad . Când Iisus spune
„Ferici"i sunt cei ce n-au v zut (mh. ivdo,ntej) !i au crezut” !i nu face o

4
Referitor la acest sens al vederii, cu mult mai multe conota"ii duhovnice!ti, a se
citi Pr. Prof. Dr. V. Mihoc, Actualitatea exegezei Sfin ilor P!rin i, Revista Teologic ,
(VI)1997, p.85-90.
5
G.L. Philips, op. cit., p. 88.
6
Rela"ia între „vedere” !i „încredin"are” este specific relat rilor post-pascale,
care accentueaz identitatea între Iisus istoric !i Hristos Iisus. Evanghelia a patra –
preocupat mai ales de divinitatea Cuvântului întrupat în Iisus Hristos – este str b tut
de exprim ri ale vederii !i m rturiei despre El.
7
G.L. Phillips, art. cit., p. 84.
M#RTURII DESPRE TEOFANIE ÎN EVANGHELIA DUP# IOAN 181

distinc"ie clar între dou fenomene contradictorii reciproc, ci atrage


aten"ia asupra celor care trunchiaz în"elegerea complet a credin"ei. L-am
putea interpreta pe In 20,29b astfel: „ferici"i sunt cei care chiar dac nu au
dovada clar a p trunderii nivelelor de jos ale vederii, au p truns într-o
asemenea rela"ie de comuniune profund cu Hristos, încât v d adev rul în
toat m rimea lui, nu cu ochii ci cu credin"a”.
Aceast analiz este important pentru noi, deoarece Scriptura
începe cu cei care „au v zut” Logosul !i chiar f r a avea dovada a ceea
ce de obicei este indirect !i ascuns. De!i el nu o spune clar, aceasta se
subîn"elege, Ioan îi vede pe martorii Vechiului Testament ca pe cei care
au v zut Logos-ul prin credin" . Dac n-ar fi a!a, cum ar fi putut ei „s
vad ” de vreme ce Logosul înc nu era complet vizibil. Scriptura spune
de experien"a celor ce au precedat Logosul întrupat, c au fost
binecuvânta"i cu o viziune a adev rului, care ap rea prin Hristos.
Metoda lui Ioan de folosire a Scripturii poate fi descris ca
tipologic , în sensul faptului c rela"ia cu trecutul prezint mai mult
experien"e istorice tipologice asem n toare celor din textele scrise.
Totu!i, putem spune c Sf. Ioan nu este interesat de „fapte” în sensul
producerii lor istorice, ci de „faptul” recurent, de „a vedea” Logosul divin
în diverse situa"ii, momente !i contexte, prin cele d ruite, datorit viziunii
profetice. Scriptura este în esen" amintirea p strat de c tre cei care au
v zut Logosul !i care au relatat cele v zute.

Viziuni i martori: Ioan Botez!torul, Avraam, Isaia i Moise


S revenim la textele citate de In 5,46; 8,56; 12,41. Pentru a sus"ine
cele spuse, vom lua în considerare figurile celor aminti"i în aceste texte –
Moise, Avraam !i Isaia – !i apoi s -l ad ug m pe Sf. Ioan Botez torul.
Urm m linia lui Martin Hengel8 care a spus c Ioan evanghelistul îi
prive!te pe cei patru ca pe ni!te personalit "i paradigmatice ale Logosului
în Israel. To"i patru pot fi privi"i drept „figuri ale Vechiului Testament”,
de!i nu chiar în acela!i sens. Moise !i Isaia sunt autori biblici; Avraam
este actorul principal în drama biblic ; Sf. Ioan Botez torul se plaseaz
între Scriptura Vechiului Testament !i Întruparea Logosului. To"i sunt

8
M. Hengel, The Old Testament and the Forth Gospel, în Gospels and Scripture
of Israel, (ed. C.A. Evans !i W.R. Stegner), JSNTSup 104, Sheffield, Sheffield
Academic Press, 1994, p. 389.
182 Lect.dr.pr. Ilie Melniciuc-Puic

reprezentativi pentru discu"ia noastr , deoarece demonstreaz rolul vederii


!i m rturisirii de dinaintea venirii lui Iisus. Studiindu-i pe ace!ti patru
martori deosebi"i putem în"elege cadrul teologic de pe care a lucrat Sf. Ev.
Ioan, precum !i asupra modului cum el a conceput Scriptura.

1. Sfântul Ioan Botez!torul – martor i înaintemerg!tor al


Logosului
Sfântul Ioan Botez torul, chiar dac nu se vorbe!te în mod strict
despre el ca despre o figur a Vechiului Testament, ilustreaz rela"ia între
„a vedea” !i „a m rturisi” în cel mai clar mod. Ioan este atât „martorul
cheie al Logosului” cât !i o figur de tranzi"ie între vechea !i noua epoc a
istoriei mântuirii. El este „reprezentantul lui Israel care crede de-a lungul
veacurilor, ultimul dintre profe"i care însumeaz în sine mesajul
profe"ilor”9. Spre deosebire de profe"ii Vechiului Testament, totu!i, Ioan
Botez torul l-a v zut în realitate pe Iisus, astfel încât m rturia sa are o
greutate deosebit . El „a venit s m rturiseasc despre Lumin , ca to"i s
cread prin el. Nu era el Lumina ci ca s m rturiseasc despre Lumin ”
(In 1,7-8).
Situa"ia special a lui Ioan, ca fiind cel care arat lumina, este
clarificat în Evanghelie. Ioan Botez torul îl identific pe Iisus drept
„Mielul lui Dumnezeu” (In 1,29.36), descriind coborârea Sf. Duh asupra
lui Iisus (In 1,33) !i recunoscând prezen"a Fiului lui Dumnezeu (In 1,34).
Totu!i, el nu poate fi pus în locul celui despre care m rturise!te (Ioan
m rturise!te [Nu era el Lumina ci ca s m rturiseasc despre Lumin ]).
F când aceasta Sf. Ioan Botez torul demonstreaz atât importan"a cât !i
limit rile predecesorilor lui Hristos. M rturia lor este valabil doar la ce
se refer , dar trebuie s fac loc pentru descopeririea infinit mai complet
!i mai str lucit a Tat lui prin Hristos. Ioan Botez torul descrie propria sa
func"ie în In 3,30: „El [Iisus] trebuie s creasc , iar eu s m mic!orez”.
A-i da aten"ie Sfântului Ioan Botez torul, dar a nu vedea c lumina
sa ar fi secundar , ar însemna s r mânem în întuneric. Mul"i au putut s
vad pe Ioan ca fiind „f clia care arde !i lumineaz ” (In 5,35), dar n-au
putut s vad dincolo de lumina sa reflectat , ca fiind cea c tre care se

9
Pr. Conf. Dr. Stelian Tofan , Introducere în Studiul Noului Testament, vol. III,
Cluj, Presa Universitar Clujean , 2001, p. 225-226.
M#RTURII DESPRE TEOFANIE ÎN EVANGHELIA DUP# IOAN 183

ar ta. Rolul lui Ioan în rela"ia cu Iisus este important , în raport cu cea pe
care martorii Vechiului Testament au v zut-o înaintea sa.

2. Profetul Isaia – martor al slavei, în viziunile din capitolele 6 i


53
Limbajul !i imaginile lui Isaia !i mai ales deutero-Isaia îi furnizeaz
lui Ioan multe din temele importante. Textul în care Sf. Evanghelist Ioan
afirm clar rolul lui Isaia în vederea !i m rturisirea Logosului este In
12,36b-41, un pasaj plasat la confluen"a dintre capitolele 2-12, !i care
asigur o tranzi"ie pân la capitolele 13-20. Francis Maloney nume!te cap.
12 „A venit ceasul”10, subliniind locul deosebit din textul evangheliei
dup Ioan.
Dac m rturia Sfântului Ioan Botez torul din cap. 1-3 asigur o
introducere pentru „cartea semnelor”, textul din In 12,37-50 formeaz un
epilog al acestei p r"i, rezumând misiunea public a lui Iisus ca fiind „o
descriere a refuzului [omenesc] pentru lumina !i via"a divin ”11. Sf. Ioan
Botez torul !i Isaia servesc pentru a încadra prima parte important a
Evangheliei:
„Cât ave"i Lumina, crede"i în Lumin , ca s fi"i fii ai Luminii.
Acestea le-a vorbit Iisus !i, plecând, S-a ascuns de ei. $i, de!i a f cut
atâtea minuni înaintea lor, ei tot nu credeau în El, ca s se împlineasc
cuvântul proorocului Isaia, pe care l-a zis: «Doamne, cine a crezut în ceea
ce a auzit de la noi? $i bra"ul Domnului cui s-a descoperit?» De aceea nu
puteau s cread , c iar !i a zis Isaia: «Au orbit ochii lor !i a împietrit
inima lor, ca s nu vad cu ochii !i s nu în"eleag cu inima !i ca nu
cumva s se întoarc !i Eu s -i vindec». Acestea a zis Isaia, când a v!zut
slava Lui "i a gr!it despre El”.
Sfântul Ioan Evanghelistul citeaz pe Is 53,1 !i Is 6,9-10, dou
pasaje din kerigma apostolic ce se bazeaz pe Scriptura Vechiului
Testament, reg site în evangheliile sinoptice, în Fapte !i în epistolele

10
F.L. Moloney, Signs and Shadows: Reading John 5-12, Minneapolis, Fortress
Press, 1996, p. 22.
11
P. Miller, They Saw His Glory and Spoke of Him, în Hearing Old Testament In
the New Testament (ed). S.E. Porter, Grand Rapids, Eerdmanas, 2006, p. 134.
184 Lect.dr.pr. Ilie Melniciuc-Puic

pauline12. Apostolul Ioan folose!te aceste texte pentru a exprima nereu!ita


lui Iisus de a câ!tiga un mai mare num r de ucenici dintre iudei. Cele
spuse de Evanghelistul Ioan pân aici reprezint , într-un fel, comentarii
asupra lui In 1,11: „Întru ale Sale a venit, dar ai S i nu L-au primit”.
Leslie Newbigin spune cu privire la acest pasaj c se refer la
„paradoxurile indescriptibile ale revela"iei. Cum poate fi atins adev rul de
o lume ale c ror modele fundamentale de gândire sunt îndrumate prin
minciun ?”13 Iisus a f cut semne !i minuni precum Moise înainte de El,
dar ele sunt întâmpinate cu neîncredere consecvent . Totu!i, din
perspectiva Apostolului Ioan, doar la asta se putea a!tepta, deoarece
întreaga istorie a lui Israel este plin de m rturii privind neputin"a
poporului lui Dumnezeu de a accepta cuvântul Domnului. Experien"a lui
Moise !i a proorocilor o preced pe cea a lui Iisus. Cuvintele lor erau !i
cuvinte de mustrare a celor care refuzau s aud .
Tema respingerii este explicat în comentariul de început al lui In
12,41: „Isaia a zis [c ei vor fi orbi"i de necredin" ] pentru c ei au v zut
[în mod clar despre Iisus] slava Lui !i a gr it despre El”. Ceea ce încearc
s spun evanghelistul nu este prea limpede totu!i. Ioan sus"ine c
cuvintele lui Isaia au fost împlinite prin respingerea !i refuzarea lui Iisus
de c tre propriul s u popor. Ce are aceasta a face cu viziunea sa despre
slava lui Iisus? Auzim imediat un ecou al lui Is 6, în care profetul L-a
v zut „pe Domnul stând pe un scaun înalt !i m re" !i poalele hainelor Lui
umpleau templul”. Targumul Ionatan spune c profetul a v zut „slava”
Domnului în templu14. Îns exist o alt „în l"are” sau referire la Isaia. În
52,13 Dumnezeu spune prin Isaia: „Iat , Robul Meu ... Se va sui, Se va
ridica, Se va în l"a foarte sus”. Textele lui Isaia ne ajut s explic m
respingerea lui Iisus, identificându-l pe Domnul Hristos cu Robul
Domnului despre care a vorbit Isaia15. Folosirea lui Isaia de c tre Ioan, în

12
C.A. Evans, To See and not Perceive: Isaiah 6:9,10 in Early Jewish and
Christian Interpretation, Shaffield, Sheffield Academic Press, 1989, p. 129; M.J.J.
Menken, Old Testament Quotations in the Fourth Gospel: Studies in Textual Form,
Kampen, Kok Pharos Publishing House, 1996, p. 104.
13
L. Newbigin, The Light Has Come: An Exposition of the Fourth Gospel, Grand
Rapids, Eerdmans, 1982, p. 162.
14
Pr. P. Semen, A"teptând mântuirea, Ia!i, Ed. Trinitas, 1999, p. 172.
15
E.R. Ekblad, Isaiah’s Servant Poems According to the Septuagint,Leuven,
Peeters, 1999, p. 196.
M#RTURII DESPRE TEOFANIE ÎN EVANGHELIA DUP# IOAN 185

capitolul 12, evoc o referire „implicit !i nemincinoas ” la Is 52-53,


dup cum spune Evans16. Aceast aluzie are mult în"eles, provenind dintr-
un punct al trecerii c tre descrierea patimilor. Isaia a v zut adev rul c
Logosul îl va sl vi pe Dumnezeu !i va fi sl vit de c tre Dumnezeu, când
era în l"at pe cruce. Cu ajutorul cuvântului cheie „în l"at” Ioan leag
viziunea din templu de Is 6, de tema Robului Domnului care sufer
conform deutero-Isaia. Cânt rile Robului sunt fundalul scripturistic cheie
pentru acest pasaj, dup cum spune Evans17; altfel este dificil de a da
vreun sens v. 41. Aceasta se aplic la Ioan pe parcursul folosirii Scripturii.
Pasajele cu Isaia nu sunt citate !i nici nu se refer în mod specific la
împlinirea lor în lumina lui Hristos. În schimb, metaforele !i figurile lui
Isaia sunt interpretate simbolic !i spiritual, !i devind calea de exprimare a
în"elesurilor referitoare la Iisus Hristos !i la cuvintele Sale. Motivul
pentru care textele pot fi în"elese în acest fel îl reprezint faptul c autorul
l-a v zut pe Hristos în templu !i a vorbit despre suferin"a Sa dreapt .
În In 12,36b-41 astfel, Ioan prezint Scriptura ca p str toare a
viziunii lui Isaia privind Domnul/Logos despre care a depus m rturie
profetul.
Ioan Botez torul !i Isaia ilustreaz modelul viziune-martor, !i
formeaz un tip de cadru în jurul „c r"ii semnelor”. Avraam !i Moise nu
se încadreaz în tipar atât de bine, deoarece, în vreme ce Ioan spune c
Avraam a v zut Logosul, nu aminte!te despre m rturia lui Avraam; !i în
timp ce Moise a afirmat (scris) despre Iisus, el nu l-a v zut de fapt.
Totu!i, fiecare dintre aceste obiec"ii pot fi elucidate pe parcurs.

3. P!rintele Avraam a v!zut ziua Domnului


Întorcându-ne la tratatrea lui Avraam în Evanghelia a patra,
observ m c Ioan este unicul dintre evangheli!ti care subliniaz misiunea
lui Avraam, o tradi"ie care nu este reprezentativ pentru evangheliile
sinoptice18. Scopul lui Ioan este s foloseasc tradi"ia despre Avraam în

16
C.A. Evans, op. cit., p. 130.
17
Ibidem, p. 131.
18
În mod obi!nuit, exist dou abord ri ale personalit "ii patriarhului Avraam:
una referitoare la credincio!ia fa" de f g duin"a f cut de Dumnezeu privind
descenden"a multor neamuri din el, iar cealalt privind supravegherea patern asupra
celor credincio!i Domnului, dup moartea lor. Din prima abordare amintim posibilitatea
186 Lect.dr.pr. Ilie Melniciuc-Puic

dou moduri: s dovedeasc descenden"a real din Avraam, care provine


din credin" !i supunere, nu prin na!tere; !i s arate, în al doilea rând, c
Avraam a v zut mântuirea viitoare ce se va împlini prin Hristos. Textul
cheie pentru cercetarea noastr îl reprezint In 8, 51-59:
„Adev rat, adev rat zic vou : Dac cineva va p zi cuvântul Meu,
nu va vedea moartea în veac. Iudeii I-au zis: Acum am cunoscut c ai
demon. Avraam a murit, de asemenea !i proorocii; !i Tu zici: Dac cineva
va p zi cuvântul Meu, nu va gusta moartea în veac.Nu cumva e!ti Tu mai
mare decât tat l nostru Avraam, care a murit? $i au murit !i proorocii.
Cine te faci Tu a fi? Iisus a r spuns: Dac M sl vesc Eu pe Mine Însumi,
slava Mea nimic nu este. Tat l Meu este Cel care M sl ve!te, despre
Care zice"i voi c este Dumnezeul vostru. $i nu L-a"i cunoscut, dar Eu Îl
!tiu; !i dac a! zice c nu-L !tiu, a! fi mincinos asemenea vou . Ci Îl !tiu
!i p zesc cuvântul Lui. Avraam, p!rintele vostru, a fost bucuros s! vad!
ziua Mea "i a v!zut-o "i s-a bucurat. Deci au zis iudeii c tre El: Înc nu ai
cincizeci de ani !i l-ai v zut pe Avraam? Iisus le-a zis: Adev rat, adev rat
zic vou : Eu sunt mai înainte de a fi fost Avraam. Deci au luat pietre ca s
arunce asupra Lui. Dar Iisus S-a ferit !i a ie!it din templu !i, trecând prin
mijlocul lor, S-a dus.”
Acest pasaj este plasat într-o sec"iune mai lung (cap. 7-8) care se
desf !oar la S rb toarea corturilor, iar Ioan construie!te descrierea pe
baza aluziilor la dou ritualuri iudaice: aducerea apei de la sc ld toarea
Siloamului !i aprinderea luminilor. La începutul sec. I, S rb toarea
corturilor „s-a umplut de un puternic element de a!teptare eshatologic ”19
!i Ioan folose!te cu îndemânare descrierea pentru a spune c Iisus
reprezint împlinirea acelor a!tept ri. În cap. 7 Iisus spune c El este cel
prin care „curg râuri de ap vie” (7,38). În cap. 8 el se identific cu
„lumina lumii” (8,12), o observa"ie care atrage conflictul cu „iudeii”
necredincio!i, care „v d” dar nu v d într-adev r. Iisus se adreseaz
c peteniilor !i fariseilor, conducerea religioas a lui Israel, care trebuie s
recunoasc lumina, dar care sunt cu adev rat orbi.

de a crea chiar !i din pietre fii ai credin"ei (Mt 3,9), iar din a doua, relatarea parabolei cu
s racul Laz r !i bogatul nemilostiv (Lc 16).
19
C. H. Dodd, The Interpretation of the Fourth Gospel, Cambridge, Cambridge
University Press, 1963, p. 389.
M#RTURII DESPRE TEOFANIE ÎN EVANGHELIA DUP# IOAN 187

Controversa este centrat pe insisten"a lor c ar fi descenden"ii lui


Avraam. Insisten"a privind demnitatea lor provine din rela"ia lor cu
Avraam, dar Ioan explic c ei sunt doar urma!i (spe,rma) dup carne, nu
fii (te,kna) dup Duh. La fel de bine pot fi urma!ii biologici ai lui Avraam,
dar Iisus spune „Dac a"i fi fiii lui Avraam, a"i face faptele lui Avraam”
(In 8,39). Mântuitorul Hristos a adus adev rul la lumin . Refuzul lor de a
vedea adev rul, arat , astfel, c p rintele lor nu este Avraam20 – sau
Dumnezeu – ci diavolul.
A spune conduc torilor religio!i c ei sunt fiii diavolului este o
modalitate sigur de a ob"ine o reac"ie. În v.52 interlocutorii lui Iisus
spun: „Acum am cunoscut c ai demon. Avraam a murit, de asemenea !i
proorocii; !i Tu zici: Dac cineva va p zi cuvântul Meu, nu va gusta
moartea în veac. Nu cumva e!ti Tu mai mare decât tat l nostru Avraam,
care a murit?”. Chiar dac ei „v d” doar la un nivel inferior, ei sunt
martori nepotrivi"i în favoarea adev rului. Într-adev r, „Eu sunt mai mare
decât Avraam”, spune Iisus „pentru c Avraam s-a bucurat c a v zut ziua
mea; a v zut-o !i s-a bucurat” (In 8,56).
În tradi"ia iudaic lui Avraam i s-a dat viziunea împlinirii viitoare a
f g duin"elor Domnului21. Cre!tinii timpurii credeau c Avraam era om al
credin"ei datorit „deschiderii sale fa" de cuvântul lui Dumnezeu”. El
tr ia a!teptând cu credin" f g duin"ele lui Dumnezeu !i propria sa
siguran" depindea mai ales de Dumnezeu. În viziunea lui Ioan fundalul
vie"ii lui Avraam anticipa împlinirea prin Iisus. Prin credin" , Avraam a
v zut c dependen"a de Dumnezeu va fi stabilit ca adev r fundamental al
cosmosului. Avraam a prev zut c modul de sl vire a Tat lui prin
supunere total a Domnului Hristos ar fi sl virea suprem . Totu!i,
„Avraam !i-a încheiat seria de evenimente care marcheaz timpul... El a
venit !i a plecat”22. Iisus, pentru c este Logosul, „se întinde dincolo de
zilele lui Avraam, dincolo de orice timp, pentru a spune c înaintea

20
J. S. Siker, Disinheriting the Jews: Abraham in Early Christian Controversy,
Westminster, John Knox, Louisville, 1991, p. 64; N.A. Dahl, Story of Abraham in Luke-
Acts, 1966 în Jesus in the Memory of Early Church, Augsburg, Minneapolis, 1976, p.
147.
21
Moshe H. Goshen-Gottstein, Abraham - Lover or Beloved of God, Love &
Death in the Ancient Near East, Four Quarters Pub Co, Guilford, USA, 1987, p. 63.
22
Ibidem, p. 65.
188 Lect.dr.pr. Ilie Melniciuc-Puic

timpului lui Avraam El exista deja”23. Meritul lui Avraam provine din
p trunderea c ilor Logosului.

4. Moise – martor al Logosului nev!zut


Cea mai deosebit figur a Vechiului Testament din Evanghelia lui
Ioan este de departe Moise. Dintre to"i evangheli!tii Ioan îl interpreteaz
în mod clar pe Iisus, pe un fundal religios mozaic. Ioan î!i extrage
interpretarea în multe din titlurile !i motivele hristologice din tradi"iile
despre Moise. Nu este nevoie s g sim referiri la Moise în orice fragment
de text ioaneic, pentru a recunoa!te m sura în care p trunde Moise în
zugr virea chipului lui Iisus Hristos. Totu!i, Iisus din Evanghelia dup
Ioan nu este „al doilea Moise” în sensul recapitul rii sau construirii
misiunii sale pe baza predecesorului s u24. Ioan spune clar c Iisus îl
dep !e!te !i îl înlocuie!te pe Moise în ceea ce prive!te esen"a revel rii.
Acesta este clar un punct de polemic , construit împotriva unui iudaism
care se întorcea permanent la Tora mozaic pentru inspira"ie. Rela"ia lui
Moise cu Iisus este cea a predecesorului comparativ cu urma!ul. Iisus
reprezint împlinirea total a adev rului pe care cu toat m re"ia sa Moise
doar îl b nuia. „Legea s-a dat prin Moise, declar prologul Evangheliei,
iar slava !i adev rul au venit prin Iisus Hristos” (1,17). Moise, precum
Ioan Botez torul, se retrage în fundal, odat cu venirea lui Hristos.
Ioan îl prezint pe Iisus ca pe profetul prezis în Deut 18,15-19.
Dup ce Hristos hr ne!te mul"imile cu pâine !i pe!te, oamenii încep s
spun : „cu adev rat acesta este proorocul Care va s vin în lume” (In
6,14), dar ei în"eleg gre!it importan"a rolului Mântuitorului, pentru c
încearc s -l fac împ rat cu for"a. Iisus este mult mai mult decât
proorocul din Vechiul Testament. Succesorul este atât de mare în
compara"ie cu predecesorul, încât stabile!te o nou paradigm a revela"iei.
Ridicarea !arpelui din pustie în vremea lui Moise asigur un ecou slab al
slavei !i str lucirii care au fost f cute cunoscute atunci când Hristos a fost
în l"at pe cruce. Mana pe care a dat-o Moise fiilor lui Israel în pustie a

23
J.S. Siker, op. cit., p. 69.
24
E.L. Allen, Jesus and Moses in the New Testament, ExpTim, 67, 1955-1956, p.
184; Moesner, D.P., Luke 9,1-50: Luke’s Preview of the Journey of the Prophet like
Moses of Deuteronomy, JBL 102, 1983, p. 50; W. Meks, The Prophet - King. Moses in
Johannine Christology, Brill, Leiden, 1967, p. 92.
M#RTURII DESPRE TEOFANIE ÎN EVANGHELIA DUP# IOAN 189

fost doar o prefigurare s rac a Pâinii Vie"ii dat de Hristos. Apa pe care
Moise a scos-o din strânc în pustie a fost doar o zugr vire a lui Iisus, a
apei vie"ii. Iisus este Lumina lumii, împlinirea eshatologic a realit "ii
divine prefigurate în Pentateuhul lui Moise. Liderul religios ce i-a scos
din robia egiptean , de!i proeminent printre profe"ii !i martorii Vechiului
Testament, trebuie v zut în interiorul acelora!i vederi !i m rturisirii
preliminare, a!a cum au fost considerate celelalte personaje25.
Unele texte ar putea demonstra acest lucru, dar cel mai instructiv
pentru scopul nostru este In 5,39-47:
„Cerceta"i Scripturile, c socoti"i c în ele ave"i via" ve!nic . $i
acelea sunt care m rturisesc despre Mine. $i nu voi"i s veni"i la Mine, ca
s ave"i via" ! Slav de la oameni nu primesc; Dar v-am cunoscut c
n-ave"i în voi dragostea lui Dumnezeu. Eu am venit în numele Tat lui
Meu !i voi nu M primi"i; dac va veni altul în numele s u, pe acela îl ve"i
primi. Cum pute"i voi s crede"i, când primi"i slav unii de la al"ii !i slava
care vine de la unicul Dumnezeu nu o c uta"i? S nu socoti"i c Eu v voi
învinui la Tat l; cel ce v învinuie!te este Moise, în care voi a"i n d jduit.
C dac! a i fi crezut lui Moise, a i fi crezut "i Mie, c!ci despre Mine a
scris acela. Iar dac celor scrise de el nu crede"i, cum ve"i crede în
cuvintele Mele?”.
Acest pasaj este plasat într-o sec"iune mai lung (In 5,1-47) în care
Iisus vindec un paralitic în zi de sâmb t !i apoi este certat de „iudei”
pentru c lcarea zilei de odihn !i blasfemie, !i „pentru c zicea c
Dumnezeu este Tat l S u, f cându-Se pe Sine deopotriv cu
Dumnezeu” (In 5,18). Tema dominant în acest capitol este ma,rturia –
m rturia. Cuvintele !i faptele lui Iisus sunt înt rite prin m rturia îns !i a
lui Dumnezeu (In 5,32). Trimi!i precum Ioan Botez torul („f clia care
arde !i lumineaz ”) au ar tat calea spre Iisus, îns m rturia este
secundar , iar lumina lor este umbrit . Doar m rturia Tat lui este cea care
stabile!te adev rul despre Iisus Hristos !i faptele Sale (In 5,31-38).
Pentru „iudei” Iisus spune: „$i Tat l care M-a trimis, Acela a
m rturisit despre Mine. Nici glasul Lui nu l-a i v!zut vreodat!, nici fa"a
Lui nu a"i v zut-o; $i cuvântul [lo,gon] Lui nu s l !luie!te în voi, pentru
c voi nu crede"i în Cel pe care l-a trimis Acela.” (In 5,37-38). Cu alte
cuvinte, vederea lui Dumnezeu este legat de în"elegerea Logosului lui
25
T.F. Glasson, Moses in the Fourth Gospel, London, SCM, 1963, p. 82.
190 Lect.dr.pr. Ilie Melniciuc-Puic

Dumnezeu, care S-a ar tat în Domnul Hristos. „Iudeii” cerceteaz


Scripturile; îns eforturile lor sunt în cele din urm f r rost !i adânc
ironice, de vreme ce, în timp ce Scripturile confirm pe Iisus, ei nu v d
asta. „Cerceta"i Scripturile, c socoti"i c în ele ave"i via" ve!nic . $i
acelea sunt care m rturisesc despre Mine.” (In 5,39). Totu!i, pe baza
m rturiilor scripturistice „iudeii” vor s -l ucid pe Iisus, adic chiar pe
Cel m rturisit de Scripturi. Ei caut slav ob"inut numai prin puteri !i
lucr ri omene!ti, !i nu reu!esc s observe sursele superioare ale adev ratei
slave descrise de ele (In 5,44). Moise, spune Iisus, nu este cel care le d
îndreptare, ci îi acuz , deoarece Moise „a scris despre Mine”. Anterior,
Apostolul Filip spune: „Am aflat pe Acela despre Care au scris Moise în
Lege !i proorocii, pe Iisus, fiul lui Iosif din Nazaret” (In 1,45). Aceasta
este o descriere condensat a rolului lui Moise. Acesta „l-a v zut pe
Dumnezeu”. Moise a în"eles slava Logosului !i a m rturisit-o. Scripturile
care provin de la Moise p streaz m rturia, pân când ea este împlinit de
Iisus Hristos. „M rturia lui Moise este m rturia Scripturilor; a-l crede pe
Moise înseamn s -L crezi pe Iisus”26.
Îndr zneala abord rii ioaneice devine evident prin folosirea
tradi"iei lui Moise. El nu-L zugr ve!te pe Iisus ca pe „un nou Moise”, în
acela!i fel cum face !i Matei, pentru care rela"ia dintre Moise !i Iisus este
cea de tip, antitip. Hristologia ioaneic despre Logos duce la acest
fenomen exegetic deosebit. Moise nu este model pentru Iisus; mai
degrab Iisus este model pentru Moise. Moise a spus !i a scris pentru c a
v zut Logosul care a ap rut mai apoi exprimat prin Fiul întrupat27.
Dup cum am mai spus, se pare c Avraam !i Moise nu se potrivesc
tiparului „viziune – martor” expuse deja, deoarece Ioan spune c Avraam
l-a v zut pe Iisus, dar nu i-a fost martor, pe când Moise l-a m rturisit pe
Iisus (a scris despre El) dar nu l-a v zut. Îns ce nu spune clar Ioan este

26
Citim în Ex 20,18 «$i tot poporul vedea glasul », „îns este clar c glasul nu se
vede ci se ascult ... Iat , deci, Cuvântul lui Dumnezeu a fost v zut !i ascultat la fel de
bine de Apostoli… Ei nu numai c au v zut Cuvântul, ci L-au !i slujit. Este raportul între
inten"ie !i execu"ie. Înainte de execu"ie trebuie s existe inten"ie… Iar execu"ia se face
prin atingere… Pentru c au v zut (adic au aplicat cunoa!terea lui Dumnezeu), ei l-au
slujit” (Ambroise de Milan, Traite sur l’Evangile de St. Luc, Sources Chretiennes 45,
Paris, Ed. Du Cerf, 1956, p. 48-52).
27
J.J. Enz, The Book of Exodus as a Literary Type for the Gospel of John, Journal
of Biblical Literature, 76 (1957), p. 210.
M#RTURII DESPRE TEOFANIE ÎN EVANGHELIA DUP# IOAN 191

adeseori subîn"eles. De exemplu, Ioan nu spune c vindecarea


paraliticului la sc ld toarea Vitezda din cap. 5 este unul din semnele lui
Iisus, dar el inten"ioneaz foarte clar ca acest episod s fie inclus printre
semne. Avraam nu reprezint martorul auto-con!tient pentru posteritate
privind viziunea sa asupra Logosului; la fel, prin cele f cute de Moise în
via"a sa reprezint o m rturie. $i în timp ce Ioan nu atribuie în mod
explicit o viziune a Logosului lui Moise, cred c aceasta era inten"ia sa.
De vreme ce contrastul esen"ial între Iisus !i Moise este faptul c ultimul
– ca !i al"i muritori – nu „l-au v zut niciodat pe Domnul” (In 1,18),
Moise a avut o perspectiv privilegiat privind slava divin 28. Ex 33,11
spune c „Domnul îns gr ia cu Moise fa" c tre fa" , cum ar gr i cineva
cu prietenul s u”. Cererea lui Moise de a vedea slava lui Dumnezeu nu a
fost r spl tit , dar i s-a ar tat „spatele Domnului” (Ex 33,18-28). Moise a
fost martor la semnele !i minunile care ar tau puterea lui Dumnezeu:
„Domnul îns a zis c tre Moise: „Iat , Eu închei leg mânt înaintea a tot
poporul t u: Voi face lucruri sl vite, cum n-au fost în tot p mântul !i la
toate popoarele; !i tot poporul în mijlocul c ruia te vei afla tu, va vedea
lucrurile Domnului (ta. e;rga kuri,ou)” (Ex 34,10). Moise a v zut
prefigurarea cortului m rturiei, semnele !i minunile, mana !i apa, al c ror
în"eles deplin a fost f cut cunoscut prin Iisus Hristos. Faptul c Moise nu
a v zut fa"a Domnului, nu contrazice problema, deoarece înaintea
întrup rii nimeni nu l-a v zut complet pe Domnul; !i totu!i Ioan spune
limpede c Isaia !i Avraam L-au v!zut pe Hristos, !i acela!i lucru se poate
spune despre Moise. În maniera par"ial !i imperfect a tuturor martorilor
Vechiului Testament, Moise a v zut slava Domnului în Logos !i i-a fost !i
martor.

Concluzii
Martorii teofaniei, conform Evangheliei dup Ioan sunt în ordine
cronologic Avraam, Iacob (numit Is-ra-El adic b rbatul care a v zut pe
Dumnezeu”), Moise, Isaia !i Sf. Ioan Botez torul. Revelarea teofaniei !i
m rturisirea ei în paginile Sfintei Scripturi sunt principalele modalit "i de
confirmare a „vederii” Fiului lui Dumnezeu Cuvântul întrupat. Fiecare
prooroc (cu acent pus pe pro.-o`ra,w) vede !i m rturise!te. În acest sens
patriarhii Avraam !i Iacob devin prooroci ai Celui Preaînalt, iar
28
E.L. Allen, art. cit., p. 188.
192 Lect.dr.pr. Ilie Melniciuc-Puic

Înaintemerg torul Ioan atinge pe Mielul lui Dumnezeu-Omul (In 3,29-30)


pentru c „am v zut !i am m rturisit c Acesta este Fiul lui Dumnezeu”
(In 1,34). Patriarhii !i proorocii m rturisesc prin Scriptura Vechiului
Testament, iar Botez torul în Noul Testament - prin Evanghelistul Ioan -
m re"ia !i ve!nicia lui Dumnezeu întrupat.

The Witness of Theophany in John’s Gospel

Abstract: This paper deals about four witness form theophany expressed in Holy
Bible. Three witness testimony about seeing God in Old Testament, and with the 4th
visionary who testify in John’s Gospel of New Testament. Abraham, Moses, Isaiah and
John Baptist have perceived the glory of God, and expressed here in written testimony.
John’s Gospel remembers these names, arguing that Jesus Christ is same glorious and
eternity with God.
Personalitatea patriarhului Avraam în tradi ia
Sinagogii !i a Bisericii

Prep.drd.pr. Cezar-Paul Hârl oanu

Lumea cre tin! i lumea iudaic! reprezint! dou! realit!"i de


necontestat ale spectrului religios actual. Ambele tradi"ii î i g!sesc
originea în revela"ia dumnezeiasc!, fiind considerate religii ale c!r"ii.
Cartea aceasta care une te dou! lumi, cea a Sinagogii i cea a Bisericii,
este denumit! în moduri diferite: Sfânta Scriptur!, Biblia, Tanach1. Dac!
lumii iudaice îi apar"ine numai ceea ce este numit ast!zi, Vechiul sau
Primul Testament, cre tinismului îi apar"ine Sfânta Scriptur! în totalitatea
ei, cu cele dou! Testamente. Unitatea întregii Scripturi rezid! în aceea c!
ea nu- i apar"ine sie i, nici autorilor umani sub a c!ror nume se reg!sesc
diferite c!r"i ale Scripturii, ci în aceea c! ea reprezint! cuvântul Unuia i
Aceluia i Dumnezeu: „dup! ce Dumnezeu odinioar!, în multe rânduri i
în multe chipuri, a vorbit p!rin"ilor no tri prin prooroci, în zilele acestea
mai de pe urm! ne-a gr!it nou! prin Fiul” (Evrei 1, 1-2).
Printre ace ti prooroci c!rora Dumnezeu s-a revelat mai întâi, se
num!r! i Avraam, p!rinte al poporului evreu dup! trup, i p!rinte al
neamurilor dup! credin"!. Prin aceast! dubl! filia"ie, Avraam devine una
dintre cele mai importante persoane ale Scripturii vechi i
neotestamentare. În urma leg!mântului încheiat de Dumnezeu cu
patriarhul Avraam i cu urma ii s!i, Iahve se va identifica întotdeauna
înaintea poporului prin apartenen"a la acest leg!mânt: „Dumnezeul lui
Avraam, al lui Isaac i al lui Iacov”. Aceasta nu înseamn! c! Noul
Testament ignor! personalitatea patriarhului. Dimpotriv!, el apare în
paginile Noului Testament de 75 de ori2. Prezen"a numelui s!u în

1
Prezentarea întregii Biblii ebraice sub numele de Tora este improprie, tiut fiind
c! Tora (Legea) se refer! la c!r"ile lui Moise.
2
Richard E. Whitaker, John R. Kohlenberger, The Analytical Concordance to the
New Revised Standard Version of the New Testament, William B. Eerdmans Publishing
Company, Grand Rapids, Michigan, 2000, p. 4-5.
194 Prep.drd.pr. Cezar-Paul Hârl oanu

cuvintele evangheli!tilor !i a apostolilor este întrecut de Moise, care


apare de 81 de ori3, îns este mai des întâlnit decât a lui David, care se
reg se!te de doar 60 de ori4.
În mijlocul poporului evreu a existat mereu o adev rat evlavie fa"
de primul patriarh al poporului. Pân la primele interpret ri ale rabinilor !i
în"elep"ilor evrei, chiar unele c r"i ale Scripturii Vechiului Testament aduc
cuvinte de laud lui Avraam. Cartea lui Iisus Sirah, provenit pe filiera
Septuagintei, aminte!te de patriarh ca fiind p rinte al multor popoare:
„Avraam a fost mare p rinte al multor neamuri !i nu s-a aflat altul
asemenea lui întru m rire, ca unul care a p zit legea Celui Preaînalt !i a
f cut leg tur cu El” (44, 20-21). Rela"ia deosebit a patriarhului cu
Dumnezeu este subliniat !i în Cântarea celor trei tineri care îl nume!te pe
Avraam „cel iubit” de Dumnezeu (1, 11).
Noul Testament nu neglijeaz absolut deloc prezen"a marelui
patriarh !i rolul s u în via"a poporului evreu. Dar ceea ce subliniaz cel
mai bine c r"ile Noului Testament este rela"ia dintre Avraam !i
Dumnezeul s u. O rela"ie care merge pân într-acolo încât prezen"a în
împ r "ia lui Dumnezeu este identificat cu !ederea în „sânul lui Avraam”
(Luca 16, 22-24)5. Tradi"ia iudaic prezint pe patriarh ca având un rol
extrem de important la intrarea !i ie!irea din Sheol. Potrivit Midrashului
în zilele cele de apoi Avraam va sta la intrarea în Gheen !i nu va permite

3
Ibidem, p. 414-415.
4
Ibidem, p. 137-138.
5
Asupra imaginii pe care o reprezint „sânul lui Avraam” s-au emis pân acum
diferite p reri. Joel B. Green (The Gospel of Luke, William B. Eerdmans Publishing
Company, Grand Rapids, Michigan, 1997, p. 607) !i E.X. Heatherley (The Parables of
Christ, Balcony Publishing, Austin, Texas, 1997, p. 276-268) pozi"ioneaz acest loc
undeva în Sheol sau Hades. De partea cealalt Arland J. Hultgren (The Parables of
Jesus, Willaim B. Eerdmans Publishing Company, Grand Rapids, Michigan, 2000, p.
113) !i M.G. Easton (Eastons Bible Dictionary, Ages Software, Albany, 1996, p. 21),
precum !i Sf. Ambrozie (Traité sur L’Evangile de S. Luc, Tome II, Livre VII-X,
traduction par Dom Gabriel Tissot, Les Éditions du Cerf, Paris, 1958, p. 106) v d „sânul
lui Avraam” nu atât ca pe un loc, cât mai ales ca pe o stare de fericire de dup moarte.
Aceast imagine este asociat cu cea a cinei din împ r "ia cerurilor („mul"i de la r s rit
!i de la apus vor veni !i vor sta la mas cu Avraam, cu Isaac !i cu Iacov în împ r "ia
cerurilor” - Matei 8, 11).
PERSONALITATEA PATRIARHULUI AVRAAM… 195

nici unui israelit circumcis s coboare acolo. Cei p c to!i nu vor sc pa


totu!i de pedeaps !i va lua prepu"ul de la copiii ce au murit necircumci!i
!i îl va pune celor p c to!i !i apoi vor fi l sa"i s coboare în Gheen 6.
În primul secol al cre!tinismului, Avraam î!i p strase aceea!i
imagine în ochii poporului evreu, dup cum îl descrie istoricul Iosif
Flaviu: „b rbat f r asem nare în orice fel de virtute, deosebit de drag lui
Dumnezeu datorit firii sale din cale afar de evlavioas ”7. În viziunea
rabinic , patriarhul apare drept Omul8 cu un rol covâr!itor în istoria
umanit "ii, deoarece „gra"ie viziunii !i activit "ii lui (Abraham),
crea"iunea trece de la stadiul de natur creat la acela de umanitate
creatoare”9.
Cu timpul, tradi"ia iudaic începe s atribuie diferite calit "i
patriarhului, ajungând pân la a-l înconjura cu o aur de mister !i a-i
conferi puteri extraordinare. Astfel, Avraam era demn de a fi creat înainte
de Adam, dar Dumnezeu s-a gândit c el poate p c tui !i atunci nu va mai
fi nimeni care s îndrepte lucrurile. De aceea a fost creat mai întâi Adam,
!i în cazul în care acesta p c tuie!te, Avraam urma s rea!eze dreptatea în
lume10.
Dincolo de super-dimensionarea patriarhului în mijlocul poporului
evreu el r mâne un reper nu numai pentru Israel, ci !i pentru întreaga
lume cre!tin !i musulman , deoarece în persoana lui Avraam se întâlnesc
cele trei mari religii: cre!tinismul, mozaismul !i islamul. R.E. Clements11

6
Midrash Rabbah, Genesis, XLVIII, 8, Translated by Rabbi Dr. H. Freedman,
The Soncino Press, London, 1961, p. 410; vezi !i A. Cohen, Talmudul, trad. C. Litman,
Ed. Hasefer, Bucure!ti, 1999, p. 499
7
Flavius Josephus, Antichit !i iudaice, I, XVII, trad. Ion Acsan, Ed. Hasefer,
Bucure!ti, 2002, p. 49.
8
Moses Rosen, Eseuri biblice, Ed. Hasefer, Bucure!ti, 1992, p. 96.
9
Alexandru #afran, Israel "i r d cinile sale, trad. Ticu Goldstein, Ed. Hasefer,
Bucure!ti, 2002, p. 58.
10
Genesis. A New Translation with a Commentary Anthologized from Talmudic,
Midrashic and Rabbinic Sources, translation and commentary by Rabbi Meir Zlotowitz,
Mesorah Publications, New York, 1995, p. 346.
11
Abraham, în A Dictionary of Biblical Interpretation, Edited by R.J.
Coggins&J.H. Houlden, SCM Press, Lndon, 1990, p. 1.
196 Prep.drd.pr. Cezar-Paul Hârl oanu

vorbe!te despre patru mari idei care au adus lui Avraam aceast pozi"ie în
cele trei culturi. În primul rând, lui i se reveleaz natura !i misterul lui
Dumnezeu cuprinse în numele S u. Apoi este vorba de promisiunea
mo!tenirii Canaanului !i de cea a binecuvânt rii tuturor popoarelor prin
el. Iar a patra perspectiv este legat de credin"a pe care patriarhul o arat
în mijlocul contemporanilor s i. Prima !i ultima idee sunt strâns legate !i
din ele izvor !te mai apoi binecuvântarea lui Dumnezeu care ia aspecte
concrete prin f g duin"ele f cute patriarhului.
Relatarea biblic despre via"a !i activitatea patriarhului Avraam nu
are o întindere foarte mare, cum este în cazul lui Moise. Toate datele
despre Avraam se g sesc în cartea Facerea, capitolele 12-25. Aici se
descoper personalitatea complex a patriarhului, fr mânt rile sale, via"a
sa cu toate sinuozit "ile ei.Nara"iunea despre Avraam fiind restrâns a
oferit tradi"iei iudaice posibilitatea de a îmbog "i via"a sa cu multe detalii
care au rolul de a-l înf "i!a pe Avraam ca fiind un om excep"ional. Sfânta
Scriptur prezint trei momente cruciale din via"a sa. Întâi se vorbe!te de
chemarea lui Avraam !i ie!irea din p mântul s u, apoi întâlnirea de la
stejarul Mamvri !i în cele din urm jertfa lui Isaac.

Chemarea lui Avraam


Episodul scripturistic despre chemarea patriarhului Avraam este
unul extrem de lacunar. Nu se aminte!te nici un eveniment care s fi
precedat aceast chemare, excep"ie f când relatarea despre Terah !i fiii
lui. Capitolul 12 al c r"ii Facerea începe destul de abrupt: „#i zis Domnul
c tre Avram: Ie!i (du-te) pentru tine din p mântul t u, !i din neamul t u !i
din casa tat lui t u, în p mântul pe care "i-l voi ar ta” (v. 1). Chemarea lui
Dumnezeu este succedat de f g duin"ele pe care Domnul i le face
acestuia. Asupra acestui moment din via"a lui Avraam, Biserica !i
Sinagoga au o imaginea diferit . În timp ce Biserica prime!te cuvintele
Scripturii f r a ad uga nimic, Sinagoga caut o argumentare a alegerii lui
Avraam de c tre Dumnezeu.
Tradi"ia iudaic extinde istoria lui Avraam pân spre momentul
na!terii lui, f când din p rintele lor un personaj aproape mitologic.
PERSONALITATEA PATRIARHULUI AVRAAM… 197

Na!terea lui Avraam are loc în timpul regelui Nimrod, care citise în
stele c se va na!te în zilele sale un om ce se va ridica împotriva lui !i a
credin"ei sale idolatre. Întrebându-i pe cei din jurul s u ce s fac ,
prime!te sfatul de a construi o cas mare în care se vin femeile
îns rcinate împreun cu moa!ele lor. Dac cel n scut era b iat, atunci era
de datoria moa!elor s -l ucid , iar dac ar fi fost fat , atunci ea era "inut
în via" !i mama era r spl tit . Se spune ca în acest mod au fost uci!i nu
mai pu"in 70 de mii de copii. În aceast perioad , so"ia lui Terah r mâne
îns rcinat , !i p r sind cetatea pleac în de!ert !i na!te într-o pe!ter .
Dumnezeu îl trimite pe arhanghelul Gavriil ca s îi duc lapte pruncului
Avraam, iar acesta face s curg lapte din degetul cel mic al mâinii drepte
a copilului pân când acesta a împlinit 10 zile. Ie!ind din pe!ter pruncul
vede pe rând stelele, soarele !i luna !i crede c fiecare în parte reprezint
divinitatea. Atunci când realizeaz c este un Dumnezeu care pune în
mi!care toate, i se arat arhanghelul Gavriil ce se prezint pe sine ca fiind
îngerul lui Dumnezeu. Pe acesta începe s -l proclame Avraam, care acum
avea 20 de zile. Mergând în cetatea Babilonului, se întâlne!te cu Terah,
tat l s u. Acesta îl duce înaintea lui Nimrod !i aici Avraam proclam cu
voce puternic pe Dumnezeu: „Cel Ve!nic este Dumnezeu, Singurul, !i nu
este nimeni asemenea. El este nematerial, viu !i ve!nic... a creat lumea ca
oamenii s cread în El”. La aceast proclamare a lui Avraam, Nimrod,
împreun cu to"i idolii au c zut cu fa"a la p mânt. Regele recunoa!te c
„Dumnezeul lui Avraam este un Dumnezeu mare !i puternic, Regele
tuturor regilor”12.
O alt tradi"ie îl prezint pe Avraam încercând s arate
de!ert ciunea închin rii la idoli. Într-o bun zi, Terah, care era f uritor de
idoli, l-a l sat pe Avraam s vând în locul s u. Un om a venit !i a vrut s
cumpere un idol. Pe acesta îl întreab Avraam de vârsta sa !i aflând c are
50 de ani se minuneaz : „Ai 50 de ani !i te închini unui obiect de o zi”13.

12
Louis Ginzberg, The Legends of the Jews, vol. I, Bible Times and Characters
from the Creation to Jacob, translated by Henrietta Szold, The Jewish Publication
Society of America, Philadelphia, 1968, p. 186-194.
13
Ibidem, p. 195; vezi !i Midrash Rabbah, Genesis, XXXVIII, 13, p. 310.
198 Prep.drd.pr. Cezar-Paul Hârl oanu

Cu alt ocazie întâlne!te o b trân ce venise s cumpere un idol,


c ci al ei fusese furat de ho"i. #i acesteia i se adreseaz zicându-i: „cum
po"i s te închini unui idol care nu poate s se salveze pe sine de ho"i, apoi
s mai salveze !i pe al"ii?”14. Alt dat , intrând în atelierul tat lui când
acesta lipsea, a sf râmat to"i idolii cu o secure pe care apoi a pus-o în
mâna celui mai mare dintre idoli. V zând aceasta Terah a întrebat ce s-a
întâmplat, iar Avraam r spunde c a intrat la ei cu o bucate de carne
delicioas , !i când s-a apropiat ca ei s poat mânca, !i-au întins mâinile
spre carne. Cel mai mare dintre idoli, sup rat de comportamentul de care
au dat dovad ceilal"i, a luat securea !i i-a sf râmat pe to"i. Acestei
explica"ii, Terah îi r spunde: „este suflet, via" !i putere în ace!ti idoli ca
s fac tot ce mi-ai spus?”. #i prin aceasta îi ofer fiului s u posibilitatea
de a vedea de!ert ciunea idolilor în compara"ie cu adev ratul
Dumnezeu15.
În tradi"ia iudaic se vorbe!te !i despre întâlnirea dintre Avraam !i
Nimrod, în cadrul c reia regele Babilonului încerc s -l conving pe
Avraam s se închine idolilor. Nimrod îndeamn s se închine focului, în
timp ce patriarhul zice c mai bine s-ar închina apei care stinge focul. La
sfatul de a venera apa, Avraam r spunde prin a ar ta c mai bine este a se
închina norilor din care vine apa. Când Nimrod zice s se închine norilor,
Avraam vorbe!te despre superioritatea vântului care împr !tie norii. #i tot
a!a pân când subliniaz existen"a unui singur Creator16.
Toate aceste legende p strate în sânul poporului evreu scot în
eviden" locul unic pe care Avraam îl joac în istoria monoteismului. C ci
patriarhul este v zut ca fiind p rintele monoteismului, adic prima
persoan care a recunoscut existen"a unui singur Dumnezeu17. #i din

14
Louis Ginzberg, op. cit., p. 196.
15
Ibidem, p. 214-215.
16
Midrash Rabbah, Genesis, XXXVIII, 13, p. 311; vezi !i A. Cohen, op. cit., p.
46.
17
Geoffrey Wigoder (Editor-in chief), The Encyclopedia of Judaism, Macmillan
Publishing Company, New York, 1989, p. 21; vezi !i Iosif Flaviu, op. cit., p. 30; Într-un
excerci"iu literar deosebit, Moses Rosen îl prezint pe Avraam ca fiind de fapt primul
necredincios. C ci „întâi a fost necesar s nu crezi în idoli, s te scuturi de abera"ii, s
PERSONALITATEA PATRIARHULUI AVRAAM… 199

credin" , ascult cuvintele Dumnezeului Care l-a chemat, p r se!te !i casa


!i p mântul s u pentru a merge spre p mântul pe care Dumnezeu
f g duie!te c îl va da lui. Exegeza alegoric a lui Filon din Alexandria
vede în îndemnul primit de patriarh, o încercare a lui Dumnezeu de a
purifica sufletul !i de a-l îndemna s p r seasc sim"urile. De aceea
pentru el, ie!irea din p mântul s u simbolizeaz renun"area la cele
trupe!ti, ie!irea din neamul s u, renun"area la sim"uri !i ie!irea din casa
tat lui, vorbirea18.
Sf. Ap. Pavel, care provenea din sânul poporului evreu, nu face nici
o amintire despre anumite evenimente ce ar fi precedat chemarea lui
Avraam. Dimpotriv , el subliniaz doar credin"a mare de care a dat
dovad patriarhul: „prin credin" , Avraam, când a fost chemat, a ascultat
de a ie!it la locul pe care era s -l ia spre mo!tenire !i a ie!it ne!tiind
încotro merge” (Evrei 11, 8).
Sf. P rin"i laud credin"a patriarhului Avraam, c ci acesta „ca o
slug supus , a ascultat de porunc ; n-a iscodit, n-a cercetat, ci s-a
supus”19. Ascultarea !i credin"a lui Avraam constituie un bun prilej pentru
Sf. Ioan Gur de Aur de a-l l uda pentru gestul pe care îl face, de!i era la
o vârst înaintat : „a fost atât de supus, c nici b trâne"ea, ..., nici vitregia
vremurilor, nici altceva din cele ce-l puteau opri nu l-au f cut s nu
asculte, dimpotriv rupând toate lan"urile, alerga !i se zorea b trânul, ca
un tân r plin de vigoare, s duc la îndeplinire porunca lui Dumnezeu”20.
P rin"ii Bisericii vorbesc despre drumul parcurs de patriarhul
Avraam de la mul"imea idolilor spre credin"a în Dumnezeul cel adev rat.
Sf. Chiril al Alexandriei observ c „el nu a socotit c este un lucru bun !i

deschizi c ile logicii !i abia dup aceea po"i ajunge la Credin"a cea adev rat ”. Moses
Rosen, op. cit., p. 96.
18
Philon d’Alexandrie, La Migration d’Abraham, I, 1, trad. René Cadiou, Les
Éditions du Cerf, Paris, 1957, p. 24.
19
Sfântul Ioan Gur de Aur, Omilii la Facere, XXXI, IV, trad. Pr. D. Fecioru,
EIBMBOR, Bucure!ti, 1987, p. 401.
20
Ibidem, XXXI, VII, p. 406; vezi !i Cuvânt la Fericitul Avraam, în vol. Predici
la s rb tori împ r te"ti "i cuvânt ri de laud la sfin!i, trad. Preotul profesor Dumitru
Fecioru, EIBMBOR, Bucure!ti, 2002, p. 560
200 Prep.drd.pr. Cezar-Paul Hârl oanu

vrednic s numeasc printre cele sim"ite cu sim"urile !i cele v zute, firea


cea preaînalt !i mai presus de toate a lui Dumnezeu”21. Acest moment
din via"a patriarhului sugereaz cel mai bine faptul c a preferat pe cele
nev zute în locul celor v zute22 !i c a p r sit închinarea la idolii
str mo!ilor s i în favoarea slujirii lui Dumnezeu23.
În viziunea hrisostomic credin"a lui Avraam este l udat mai ales
c descindea dintr-un p rinte necredincios. #i prin aceasta meritul s u este
mai mare, c ci de!i a avut un tat necredincios, nu i-a mo!tenit
necredin"a24, ci l-a f cut !i pe Terah s -l urmeze din dragoste de fiul s u25.
Diferen"a de interpretarea a celor dou tradi"ii asupra chem rii lui
Avraam este evident . Tradi"ia cre!tin subliniaz credin"a patriarhului !i
ascultarea de care el a dat dovad , în timp ce în gândirea iudaic , Avraam
este dotat cu puteri supranaturale (vorbe!te la 20 de zile de la na!tere; este
aruncat în foc !i scap nev t mat etc.). De!i ambele tradi"ii subliniaz
credin"a patriarhului, meritul personal revenit acestuia se observ mai
bine în lumina interpret rii patristice, unde Avraam este înf "i!at ca un om
simplu, care î!i exercit propria voin" de a-L alege pe Dumnezeu.

Avraam la stejarul Mamvri


Capitolul 18 al c r"ii Facerea supune aten"iei persoana lui Avraam,
beneficiarul unei revela"ii deosebite. Teofania de care are parte patriarhul
subliniaz calitatea sa de primitor de str ini, dar !i iubirea lui Dumnezeu
fa" de Avraam.
Tradi"ia rabinic !i exegeza patristic se pun de acord în elogiile
aduse ospitalit "ii patriarhului Avraam. Lucr rile patristice subliniaz
dragostea de oameni a patriarhului a!a cum se reflect ea din deschiderea

21
Zece c r!i împotriva lui Iulian Apostatul, trad. Dr. Constantin Daniel, Ed.
Anastasia, Bucure!ti, 2000, p. 39.
22
Sf. Ioan Gur de Aur, op. cit., XXXI, III, p. 399.
23
Eusebiu de Cezareea, Istoria Bisericeasc , I, 4, 13, trad. Pr. Prof. T. Bodogae,
EIBMBOR, Bucure!ti, 1987, p. 43.
24
Sf. Ioan Gur de Aur, Omilii la Matei, VIII, V, trad. Pr. D. Fecioru,
EIBMBOR, Bucure!ti, 1994, p. 108.
25
Idem, Omilii la Facere, XXXI, III, p. 398.
PERSONALITATEA PATRIARHULUI AVRAAM… 201

pe care o manifest fa" de str ini. Chiar !ederea lui Avraam înaintea
cortului este o m rturie a acestei ospitalit "i, c ci el st tea acolo pentru a
chema în casa sa pe to"i drume"ii. El însu!i îi a!tepta pe cei care treceau pe
acolo în pragul amiezii, !i nu l sase grija aceasta în seama slugilor. Iar
când a v zut pe cineva a alergat în întâmpinarea c l torilor ce treceau pe
acolo. Faptul c a alergat, sugereaz c trec torii erau necunoscu"i !i c nu
se îndreptau spre cortul lui Avraam26. Sfin"ii P rin"i observ c Avraam
primea drume"ii în mod dezinteresat, c ci îi aducea sub acoperi!ul s u
f r a c uta s le afle identitatea. #i în acest mod a primit !i îngerii. El
singur, de!i avea 318 slugi, pleac s taie vi"elul cel tân r, !i nu a c utat
ajutorul altora în slujirea lui Dumnezeu27.
Midrashul rabinic aminte!te despre ospitalitatea lui Avraam,
pornind de la alc tuirea cortului s u. Cortul lui Avraam este înf "i!at ca
fiind deschis în toate laturile sale, astfel încât orice persoan ce ar c uta
ajutor s poat intra indiferent din ce direc"ie ar veni28. Exegeza iudaic îl
prezint pe Avraam stând de vorb cu Dumnezeu în momentul primirii
celor trei c l tori. Când îi z re!te pe ace!tia venind în c ldura amiezii,
patriarhul întrerupe convorbirea cu Domnul pentru a veni în sprijinul
celor trei str ini, pentru c „suferin"a nu are timp, ea se cere alinat , de
îndat , f r întârziere”29.
Dac în ceea ce prive!te ospitalitatea patriarhului, exegeza patristic
se pune de acord cu cea rabinic , nu acela!i lucru îl putem spune despre
identitatea vizitatorilor lui Avraam. Textul biblic nu l mure!te identitatea
acestora: „Apoi Domnul S-a ar tat iar !i lui Avraam la stejarul
Mamvri...Atunci ridicându-!i ochii s i, a privit !i iat trei oameni st teau
înaintea lui;...Apoi a zis: „Doamne de am aflat har înaintea Ta” (18, 1-3).

26
Ibidem, XLI, III, p. 84.
27
Idem, Omilii la Matei, p. 440 ; vezi !i Idem, Cateheze maritale, trad. Pr. Marcel
Hanghe!, Ed. Oastea Domnului, Sibiu, 2004, p. 72 ; Idem, Tâlcuiri la Epistola întâi
c tre Timotei a Sfântului Apostol Pavel, Ed. Nemira, Bucure!ti, 2005, p. 151; Sf.
Ambrozie, Scrisori, I, 7, trad. Prof. David Popescu, EIBMBOR, Bucure!ti, 1994, p. 27.
28
Louis Jacobs, The Jewish Religion, Oxford University Press, 1995, p. 12.
29
Moses Rosen, op. cit., p. 105.
202 Prep.drd.pr. Cezar-Paul Hârl oanu

Pornind de la relatarea biblic , interpretarea iudaic timpurie î!i


definitiveaz deja o p rere asupra celor trei. Targumul Neofiti vorbe!te
despre trei îngeri care au fost trimi!i patriarhului Avraam dup momentul
t ierii-împrejur. Sunt trimi!i trei îngeri pentru c fiecare are misiunea lui,
c ci un înger nu poate îndeplini mai mult de o slujire pentru fiecare înger.
Un înger este trimis pentru a-l anun"a pe Avraam c Sarra va na!te un fiu.
Al doilea trebuia s îl salveze pe Lot, iar cel de-al treilea înger a fost
trimis ca s distrug Sodoma !i Gomora30. Foarte pu"in difer
interpretarea Targumului lui Ionatan care arat c „slava lui Dumnezeu
s-a descoperit lui” Avraam !i c acesta ridicându-!i ochii a v zut trei
îngeri31, fiecare cu slujirea amintit anterior. Spre deosebire de celelalte,
Targumul Onqelos p streaz o fidelitate fa" de textul biblic !i nu face
nici o men"iune despre prezen"a unor îngeri la stejarul Mamvri32.
Interpretarea rabinic r mâne fidel imaginii propuse de cele dou
Targume amintite, !i anume cei trei care îl viziteaz pe Avraam sunt de
fapt trei îngeri. Talmudul afirm c Dumnezeu a ridicat soarele pentru a
cauza o c ldur mare, astfel încât patriarhul s fie scutit de vizitele
c l torilor. V zând îns mâhnirea lui Avraam, Dumnezeu i-a trimis trei
îngeri în chip de oameni33. Aceast idee este împ rt !it !i de istoricul
evreu Iosif Flaviu34. Rashi (Rabbi Solomon ben Isaac) în comentariul s u
vorbe!te despre trei oameni, îns îi prezint tot cu trei slujiri diferite.
Prima persoan a venit pentru a vesti Sarrei na!terea unui fiu, o alt
persoan pentru a distruge Sodoma !i Gomora. Slujirea celei de-a treia
persoane este diferit de ceea ce s-a v zut pân acum în exegeza iudaic :

30
Targum Neofiti, I, Genesis, Translated with Apparatus and Notes by Martin
McNamara, T&T Clark Ltd., Edinburgh, 1992, p. 103.
31
Targum Pseudo-Jonathan: Genesis, Translated by Michael Maher, T&T Clark
Ltd., Edinburgh, 1992, p. 66.
32
The Targum Onqelos to Genesis, Translated by Bernard Grossfeld, Michael
Glazier Inc., Wilmigton, Delaware, 1988, p. 75.
33
Genesis. A New Translation..., p. 626.
34
Iosif Flaviu, op. cit., XI, 2, p. 37-38.
PERSONALITATEA PATRIARHULUI AVRAAM… 203

ea are drept scop vindecarea lui Avraam, care fusese t iat-împrejur la o


vârst înaintat 35.
În perioada patristic exista în sânul iudaismului aceast în"elegere a
celor trei c l tori care poposesc în casa patriarhului Avraam, la stejarul
Mamvri. Iudeul Trifon arat c cei trei, pe care Scriptura îi nume!te
b rba"i, erau de fapt îngeri. Doi dintre ei fuseser trimi!i spre a pierde
Sodoma, iar unul ca s binevesteasc lui Avraam !i Sarrei na!terea unui
fiu36. Ace!ti îngeri sunt identifica"i în persoana lui Mihail, care venise s
vesteasc na!terea Sarrei, Gavriil, al c rui scop era distrugerea Sodomei !i
Rafael, care trebuia s vindece pe b trânul patriarh37.
De!i vede trei persoane, Avraam se închin !i se adreseaz ca !i
cum ar fi una singur : „Doamne”. Rabinii au emis p rerea c patriarhul se
închin de fapt celui din mijloc, care ar reprezenta !i c petenia lor, adic
lui Mihail38. Pornind de la textul masoretic vocalizat, Rambam (Rabbi
Mo!e ben Maimon) face urm toarea observa"ie: folosirea vocalei kame"
în vocalizarea cuvântului yn"dao ] (Adonai) indic c acest cuvânt se refer la
Dumnezeu. Dac Avraam ar fi folosit sensul secular de Adonai – Domn,
atunci textul ebraic ar fi avut vocala scurt patach: yn:dao ] (Adonai). Privind
contextul general al întâlnirii dintre Avraam !i cei trei c l tori, precum !i
folosirea lui numelui divin Adonai cu sensul de mai sus sugereaz c
patriarhul !tia c cei din fa"a sa sunt îngeri39.
Tradi"ia cre!tin nu sus"ine întru-totul ideile exegezei iudaice. F r
a intra în detalii, Sf. Ap. Pavel aminte!te de acest moment din via"a
patriarhului Avraam !i zice c „unii, f r s !tie, au primit în gazd ,
îngeri” (Evrei 13, 2). Este exemplul pe care îl d atunci cânt îndeamn la
35
Pentateuch with Targum Onkelos, Haphtorah and Rashi’s Commentary,
Genesis, Translated by Rev. M. Rosenbaun and Dr. A.M. Silbermann in collaboration
with A. Baskhi and L. Joseph, Published by Silbermann Family, Jerusalem, 5733 (1929),
p. 70.
36
Sfântul Iustin Martirul !i Filosoful, Dialogul cu iudeul Trifon, LVI, în vol.
Apologe!i de limb greac , trad. Pr. Prof. Olimp N. C ciul , EIBMBOR, Bucure!ti,
1997, p. 201.
37
Genesis. A New Translation..., p. 628; vezi !i Louis Ginzberg, op. cit., p. 241.
38
Ibidem, p. 628; vezi !i Midrash Rabbah, Genesis, XLVIII, 10, p. 411.
39
Genesis. A New Translation..., p. 630.
204 Prep.drd.pr. Cezar-Paul Hârl oanu

ospitalitate. Este posibil, ca în lumea cre!tin , aceste cuvinte s fi stat la


baza interpret rilor de mai târziu.
Sf. Ioan Gur de Aur40 !i Sf. Ambrozie41 vorbesc despre faptul c
Avraam, f r a cunoa!te, prime!te în casa sa îngerii lui Dumnezeu. Totu!i
marele exeget antiohian arat c nu este vorba numai despre îngeri. El
afirm c Scriptura vorbe!te despre îngeri, dar !i despre St pânul
îngerilor. Îngerii au fost trimi!i spre Sodoma !i Gomora pentru a le
distruge, în timp ce St pânul r mâne „s -i împ rt !easc dreptului, ca de
la prieten la prieten, ce avea s fac ”42.
Aceea!i p rere este împ rt !it !i de c tre Sf. Iustin, în discu"ia sa
cu Trifon: „Dumnezeu s-a ar tat la Mamvri cu doi îngeri, trimi!i pentru
judecata Sodomei de c tre Altul, Care r mâne de-a pururea în cer !i Care
nu S-a ar tat”43.
În sânul acelea!i gândiri se înscrie !i Origen, marele alexandrin,
atunci când face o compara"ie între revela"ia de care are parte Avraam !i
cea a lui Lot. El afirm c la Avraam, chiar Domnul a fost de fa" ,
împreun cu doi îngeri, în timp ce Lot a primit numai doi îngeri44.
Din cele v zute pân acum se poate în"elege c în viziunea
patristic , Unul din cei trei c l tori era Domnul, iar ceilal"i doi îngeri. Sf.
Grigorie de Nazianz merge mai departe zicând c „Avraam a v zut pe
Dumnezeu, dar nu ca Dumnezeu, ci L-a osp tat ca pe un om”45.
Identitatea Domnului poate fi cel mult presupus , îns nu este prezentat
cu exactitate. M rturia Sf. Irineu de Lyon elimin orice neîn"elegere
posibil cu privire la Domnul care S-a ar tat lui Avraam. Pentru el, Cel
care r mâne s vorbeasc cu patriarhul, nu este decât Fiul lui Dumnezeu,

40
Omilii la s racul Laz r, II, 5, trad. Preotul profesor Dumitru Fecioru,
EIBMBOR, Bucure!ti, 2005, p. 63.
41
Sf. Ambrozie, op. cit., I, 7, p. 27.
42
Omilii la Facere, XLII, II, p. 94.
43
Sf. Iustin Martirul !i Filosoful, op. cit., LVI, p. 199.
44
Omilii, comentarii "i adnot ri la Genez , IV, 1, trad. Adrian Muraru, Ed.
Polirom, Ia!i,, 2006, p. 229-231.
45
Cele cinci cuvânt ri teologice, trad. Preot Dr. Academician Dumitru St niloae,
Ed. Anastasia, Bucure!ti, 1993, p. 36.
PERSONALITATEA PATRIARHULUI AVRAAM… 205

care „a primit puterea de a pedepsi pe sodomi"i de la Domnul din cer, de


la Tat l, Care domne!te peste toate”46.
Sf. Chiril al Alexandriei face o leg tur între cei trei c l tori !i
Sfânta Treime. Unitatea este sugerat de închinarea lui Avraam,
„Doamne”, !i de faptul c atunci când se veste!te na!terea Sarrei se
folose!te singularul („Am s vin pe la tine” v. 14). P rintele alexandrin
arat c de!i erau trei, fiecare st tea în „ipostaza sa, datorit ra"iunii !i
pricinii deofiin"imei Lor, fiind concepu"i ca unul singur !i str duindu-se
s gr iasc !i s discute în acest fel”. Dar tot el recunoa!te c astfel de
reprezent ri sunt „întunecoase !i departe de adev r”, îns sunt folositoare
pentru „introducerea la cele mai presus de minte !i de neputin" de
exprimat”, adic , a!a cum va ar ta mai târziu, la taina Treimii47. #i prin
aceasta, Sf. Chiril las s se în"eleag c este vorba mai mult de o
prefigurare a Sfintei Treimi.
Din perspectiva celor de mai sus este important dragostea pe care
patriarhul o revars c tre cei oameni, ca unul care se eviden"iaz prin
primirea, g zduirea !i osp tarea str inilor. Prin primirea !i osp tarea
acestora, este primit !i osp tat însu!i Fiul, adic Hristos, dup cum se
arat în evanghelia dup Matei: „întrucât a"i f cut unuia dintre ace!ti fra"i
ai Mei, prea mici, Mie Mi-a"i f cut” (25, 34-45).

46
Demonstra!ia propov duirii apostolice, trad. Prof. dr. Remus Rus, EIBMBOR,
Bucure!ti, 2001, p. 106-107.
47
Sf. Chiril al Alexandriei, op. cit., p. 44-45.
206 Prep.drd.pr. Cezar-Paul Hârl oanu

Jertfa lui Isaac - Akedah


Acest moment reprezint , potrivit Scripturii, apogeul credin"ei
patriarhului Avraam. În gândirea rabinic via"a lui Avraam st sub semnul
a zece încerc ri. Ultima, !i cea mai grea, este aceasta a jertfei propriului
s u fiu48: „Ia pe fiul t u, pe Isaac, pe singurul t u fiu, pe care-l iube!ti, !i
du-te în p mântul Moria !i adu-l acolo ardere de tot pe un munte, pe care
"i-l voi ar ta Eu” (22, 2).
Pentru evrei acest moment este unul de referin" . $inând cont de
istoria lor zbuciumat , de persecu"iile pe care au fost nevoi"i s le îndure
în numele credin"ei lor, jertfa lui Isaac este folosit în gândirea iudaic
tradi"ional , ca o paradigm a martiriului iudaic49. Accentul cade pe
bun voin"a lui Isaac, care prime!te s fie jertfit de c tre tat l s u, dar !i pe
sacrificiul pe care îl face patriarhul Avraam. De aceea, spre deosebire de
lumea neevreiasc unde acest episod este cunoscut sub numele de jertfa
lui Isaac, în lumea iudaic el apare sub denumirea de akedah, adic
legarea lui Isaac50.
Vorbind despre legarea lui Isaac, iudaismul aduce câteva preciz ri.
Evenimentele descrise la capitolul 22 al Facerii au loc atunci când Isaac
avea 37 de ani51. Con!tient c el va fi oaia de jertf , iar nu altcineva, Isaac
î!i îndeamn tat l s îl lege. Se gândea c tân r fiind, se va mi!ca de fric
!i atunci jertfa va fi întinat . De aceea îi !i cere lui Avraam ca s îl lege
bine52.
Pân a ajunge la jertfa propriu-zis , exegeza rabinic are multe alte
lucruri de completat la relatarea biblic . Inspirat de prologul c r"ii Iov,

48
Esther-Starobinski-#afran, Reflec!ii la tema c l toriei în exegeza rabinic a
„leg rii lui Isaac”, în vol. Incursiuni în iudaismul antic, Ed. Hasefer, Bucure!ti, 2005, p.
63; vezi !i The Encyclopedia of Judaism, p. 42.
49
L. Jacobs, op. cit., p. 18.
50
A. #afran, op. cit., p. 246.
51
L. Jacobs, op. cit., p. 19.
52
Midrash Rabbah, Genesis, LVI, 8, p. 497; vezi !i Esther-Starobinski-#afran,
op. cit., p. 68.
PERSONALITATEA PATRIARHULUI AVRAAM… 207

tradi"ia midrashic 53 relateaz c Satan aduce înaintea lui Dumnezeu


acuza"ii privind credin"a lui Avraam. Ceea ce repro!eaz diavolul este c
Avraam a f cut un osp " mare în cinstea fiului s u54 Isaac, dar nu a adus
nici m car o singur jertf de mul"umire Domnului. Dumnezeu ia
ap rarea robului s u, zicând c Avraam îl va jertfi pe unicul s u fiu, dac
El îi va cere. Atunci Dumnezeu se arat în somn lui Avraam, cerându-i
s -l jertfeasc pe Isaac în semn de mul"umire pentru toate binefacerile
primite55.
Domnul îi cere s ia pe fiul s u, iar patriarhul întreab care din ei.
R spunsul este singurul n scut !i Avraam arat c fiecare dintre ei este
singurul n scut al mamei sale. Dumnezeu vorbe!te de cel pe care îl
iube!te mai mult, iar Avraam spune c iube!te pe amândoi. În cele din
urm este ar tat Isaac ca fiind cel prin a c rui jertf urma s se
dovedeasc iubirea patriarhului fa" de Dumnezeu. Drumul de trei zile pe
care îl parcurge patriarhul Avraam împreun cu fiul s u este pres rat de
uneltirile diavolului care îi apare mai întâi tat lui în chipul unui b trân
care îl mustr pentru ceea ce urma s fac , s î!i jertfeasc fiul dobândit la
100 de ani. V zând cu nu are succes în fa"a tat lui, î!i îndreapt aten"ia
c tre Isaac, îns nu reu!e!te s zdruncine nici încrederea acestuia decât
foarte pu"in. De aici !i cuvântul lui Isaac c tre Avraam: „Tat ” (v. 7)56.
Oricum cei doi sunt prezenta"i ca lucrând împreun la ridicarea altarului
de jertf .
Acceptarea jertfei de c tre cei doi este o realitate a tradi"iei iudaice
timpurii. Avraam apare ca mergând spre jertf cu aceea!i bucurie ca !i
Isaac, de!i se afirm în prim faz c Isaac nu !tia nimic din ceea ce se
întâmpla.57 Midrashul rabinic prezint totu!i pe Avraam ca pe un p rinte

53
Relatarea premerg toare jertfei se reg se!te în Louis Ginzberg, op. cit., p. 271-
286; vezi !i The Encyclopedia of Judaism, p. 42; Pentateuch with Targum Onkelos, p.
93.
54
Origen aminte!te !i el de un osp " mare în ziua în care Isaac a fost în" rcat. Op.
cit., VII, 2, p. 277.
55
Iosif Flaviu, XIII, 1!.u., p. 42-43.
56
A. Cohen, op. cit., p. 113.
57
Pentateuch with Targum Onkelos, p. 94.
208 Prep.drd.pr. Cezar-Paul Hârl oanu

sfâ!iat de ceea ce urma s fac , c ci ridicând cu"itul, lacrimi curgeau din


ochii tat lui !i au c zut în ochii lui Isaac58.
Concep"ia iudaic asupra jertfei lui Isaac cunoa!te unele modific ri
odat cu apari"ia hasidimilor, în secolul al XVIII-lea. Pentru ei, jertfa lui
Isaac a fost un test al emo"iilor !i gândurilor intime ale lui Avraam, pe
m sur ce preg tea jertfa fiului s u. Dac patriarhul ar fi sim"it mil sau
iubire pentru Isaac în momentul jertfei, atunci Avraam ar fi picat testul
chiar dac l-ar fi jertfit pe Isaac59. De la aceast idee de c p tâi pentru
hasidimi pornesc toate celelalte idei despre jertfa lui Avraam.
Pentru Rabbi Menahem Mendel, patriarhul a trecut testul nu prin
acceptarea de a îndeplini sacrificiul, ci prin faptul c nu a avut p reri de
r u în privin"a jertfirii fiului s u60. De aici se ajunge la o serie întreag de
p reri ce subliniaz lipsa de sentimente a patriarhului, p reri ce
culmineaz prin ideea c pentru Avraam nu era nici o diferen" dac i s-ar
fi cerut s î!i jertfeasc fiul sau un berbec61.
Al"i rabini, de!i vorbesc despre bucuria cu care mergea Avraam spre
muntele Moria, totu!i pun accent !i pe starea sufleteasc a patriarhului, pe
fr mânt rile sale interioare62. Dac patriarhului Avraam, tradi"ia iudaic
i-a refuzat uneori dreptul la a fi profund îngrijorat de ceea ce urma s se
întâmple cu fiul s u, nu acela!i lucru se poate spune despre Sarra.
Diavolul îi transmite acesteia c Isaac a fost jertfit. Auzind aceast veste
ea s-a întristat atât de tare încât a murit de sup rare63.
În sânul Bisericii lucrurile au fost v zute altfel. Dumnezeu nu l-a
ispitit pe Avraam pentru c nu !tia ce va face acesta. În viziunea Sf.
P rin"i episodul acesta are o semnifica"ie mult mai profund , ce "ine de

58
Midrash Rabbah, Genesis, LVI, 8, p. 498.
59
Jerome Gellman, The Figure of Abraham in Hasidic Literature, în „Harvard
Theological Review”, vol. 91, nr. 3, 1998, p. 281-282.
60
Ibidem, p. 285.
61
R, Simha Bunem of Przysucha, Otzar Hahasidut: Midrash Simchab, Jerusalem,
Mosad Harim Levin, 1985-6, p. 37 apud Jerome Gellman, op. cit., p. 286.
62
Jerome Gellman, op. cit., p. 285, 287.
63
Pentateuch with Targum Onkelos, p. 98; vezi !i Louis Ginzberg, op. cit., p.
286.
PERSONALITATEA PATRIARHULUI AVRAAM… 209

cinstirea ce trebuie adus lui Avraam. Cei de pe vremea lui !i cei de mai
târziu trebuiau s cunoasc dragostea pe care patriarhul o avea fa" de
Dumnezeu !i ascultarea de care el a dat dovad 64. Tertulian neag !i el
ideea unei ispitiri !i vorbe!te despre o m rturisire simbolic de credin" 65.
De!i vorbesc despre credin"a de care a dat dovad patriarhul
Avraam în acest moment, P rin"ii Bisericii nu se sfiesc s arate zbuciumul
sufletesc prin care trecea p rintele, c ruia „îi ardea inima de iubire”, dar
biruia credin"a66. Sf. Chiril al Alexandriei recunoa!te !i el dificultatea
lu rii unei astfel de decizii de c tre Avraam ar tând c aceast porunc
era „greu de purtat pentru el ca p rinte !i ca o în"ep tur de ac fierbinte în
iubirea lui fireasc ”67. Origen leag fr mântarea patriarhului de calea
lung pe care a fost nevoit s o str bat al turi de fiul s u68.
Dac prin cele de mai sus, exegeza Bisericii se aseam n cu cea
iudaic , totu!i ea se dovede!te superioar prin faptul c se trece de la tip
la prototip. Adic jertfa lui Isaac este v zut ca fiind un tip al jertfei
Mântuitorului Hristos. #i Isaac e unul n scut, dar !i Domnul Hristos este
Unul-N scut. Isaac poart în spate lemnele pentru jertf , iar Hristos duce
crucea. Unul urc pe muntele Moria, Hristos Iisus urc drumul Golgotei.
Isaac urma s fie jertfit f r a avea vreo vin !i la fel Mântuitorul a fost
r stignit f r a avea nici un p cat. #i fiecare î!i accept propria jertf 69.
Imaginea patriarhului Avraam se îmbog "e!te prin prisma exegezei
celor dou tradi"ii. Dincolo de relatare scripturistic , el apare cu însu!iri
mitologice, iar în alte ocazii apare ca un om des vâr!it. Chiar dac uneori
p rerea Bisericii !i a Sinagogii nu au coincis asupra unor aspecte, în
ambele viziuni, Avraam este un om al credin"ei. El este de fapt

64
Sf. Ioan Gur de Aur, Omilii la Facere, XLVII, I, p. 147.
65
Despre r bdare, VI, în vol. Apologe!i de limb latin , trad. Prof. Nicolae
Chi"escu, Eliodor Constantinescu, Paul Papadopol, Prof. David Popescu, EIBMBOR,
Bucure!ti, 1981, p. 188.
66
Sf. Ioan Gur de Aur, Cuvântare la..., p. 561.
67
Glafire, trad. Pr. Prof. dr. Dumitru St niloae, EIBMBOR, Bucure!ti, 1992, p.
91.
68
Origen, op. cit., p. 293, 297, 299.
69
Sf. Ioan Gur de Aur, Cuvântare la..., p. 564; vezi !i Sf. Chiril al Alexandriei,
Glafire, p. 93.
210 Prep.drd.pr. Cezar-Paul Hârl oanu

exponentul credin"ei des vâr!ite. Poate de aceea !i cele trei religii care îl
revendic pe Avraam sunt cunoscute sub numele de religii ale credin"ei70.
Exemplul pe care patriarhul îl ofer tuturor contemporanilor s i, dar
mai ales celor de dup el pân în ziua de azi nu este decât o mic dovad
a modului în care Dumnezeu lucreaz prin oamenii S i. Personalitatea sa,
a!a cum reiese din paginile Cuvântului revelat, îl a!eaz cu adev rat în
postura de p rinte al neamurilor. Descoperit prin prisma textului sacru !i a
celor dou tradi"ii, cea a Sinagogii !i cea a Bisericii, patriarhul Avraam
poate fi descris ca omul prin care Dumnezeu a comunicat cu umanitatea,
dar !i ca sfântul prin care omenirea s-a ridicat spre Dumnezeu.

Abraham’s Personality as Seen by the Tradition of the Synagogue and of the


Christian Church

Abstract: In Christian and Jewish tradition, Abraham is seen as a father. The


example given by his faith remains a model for all those who come to stand before God.
The chapters 12-25 of the book of Genesis contain the story of Abraham. This story is
the starting point for many opinions in both traditions. The Hebrews transformed the
patriarch into a mythological figure and they have lots of legends about him. On the
other way, Church’s Fathers ignore many of these traditions and they speak about the
Abraham’s faith. Any reader of the Bible can observe three major facts in patriarch’s
life: his calling from the house of his father, theophany from Mamre and the sacrifice of
Isaac, his son.

70
Hans Küng, Iudaismul, trad. Edmond Nawrotzky-Török, Ed. Hasefer,
Bucure!ti, 2005, p. 30-31.
Sfântul Apostol Pavel – Apostol al neamurilor i
ini!iator al pedagogiei cre tine

Conf.dr. Carmen-Maria Bolocan

1. Personalitatea Sfântului Apostol Pavel


Sfântul Apostol Pavel se impune ca personalitate proeminent prin
relieful s u unic de apostol, scriitor, educator, p stor, organizator în duhul
Evangheliei lui Hristos.
!i ceilal"i apostoli au predicat cu entuziasm #i cu râvn , cu riscuri #i
cu roade, dar între lucrul fiec ruia #i lucrul lui Pavel, între ogorul lor #i
ogorul lui, între recolta lor #i recolta lui, este o deosebire mare, care, f r
a sc dea cu nimic osteneala #i meritul celorlal"i, ridic mult peste to"i pe
Apostolul Neamurilor, „vasul ales” de Iisus Hristos pe drumul
Damascului, vas în care harul lui Dumnezeu se asocia pentru lucru cu
geniul omului.
Secretul puterii #i succesul lui Pavel st în evenimentul care a
însemnat na#terea lui cre#tin . Acest eveniment minunat, pe care nici o
explica"ie natural nu-l poate face în"eles, a r sturnat #i schimbat complet
omul #i planul lui de la Ierusalim, l-a trezit la o via" nou . A-l fi oprit
doar din calea prigonirii cre#tinilor era un fapt minunat, a-l fi f cut îns
din persecutorul fanatic, apostolul incomparabil, care a fost Sfântul Pavel,
a fost un act de gra"ie dumnezeiasc 1.
Calit "ile lui ca „vas ales” pentru aceast misiune au fost
excep"ionale. Iisus Hristos n-a avut un „agent” mai bun pentru a-I „purta
numele înaintea neamurilor #i a împ ra"ilor #i a fiilor lui Israel”, decât pe
Saul din Tars, pe adversarul #i prigonitorul S u cel mai fanatic. Saul
întrecea cu mult pe cei de vârsta sa în spor la înv " tur #i râvn pentru
datinile p rinte#ti (Galateni 1, 14). !tiin"a lui de Lege, de tradi"iile #i de
rânduielile iudaismului îl ridicau pe primul loc între tinerii neamului.
1
Cf. Prof. Teodor M. Popescu, Sfântul Pavel, Apostolul Neamurilor, în “Studii
Teologice”, nr.7-8/1951, p. 374.
212 Conf.dr. Carmen-Maria Bolocan

N scut #i crescut în cas de iudei înst ri"i #i foarte credincio#i,


educat în râvna #i pasiunea legii str mo#e#ti, înv "at de mic tot ce putea s
înve"e în cas #i la sinagog un copil a#a de bine înzestrat al unor p rin"i
a#a zelo#i pentru credin"a lor, între eleni, destinat pentru cinstita carier de
rabin #i trimis pentru aceasta la cel mai mare al vremii, celebrul Gamaliel,
la Ierusalim, format #i distins în tov r #ie #i concuren" cu al"i colegi, cei
mai buni ai neamului #i ai credin"ei lui, era st pân pe #tiin"a Legii, pe
metodele #i tehnica interpret rii, pe toat teologia #i posesiunea spiritual
a iudaismului, ca drept, moral , doctrin #i istorie, virtuos al analizei, al
argument rii, al mânuirii gândului #i cuvântului2. Cu inteligen"a sa rar ,
ager , p trunz toare #i inepuizabil , cu o memorie natural #i bine
exercitat , care re"ine fidel cuprinsul c r"ilor sfinte #i pe al înv " turii
orale a lui Gamaliel, des vâr#it în exegeza întregului înv " mânt iudaic,
Saul era cel mai str lucit discipol al celui mai str lucit rabin. Prin fire #i
prin educa"ie, el era întruparea legalismului #i idealului religios #i moral al
neamului s u, o capacitate, o glorie #i o speran" a lui Israel. Saul avea
calit "ile intelectuale ale unui geniu, înv " tura #i dexteritatea unui rabin,
mândria religioas #i na"ional a neamului întreg.
Opera misionar a Sfântului Apostol Pavel a fost o str duin" #i o
realizare de supra - om. În continu propov duire de cei din neamul lui #i
la cei din neamuri, în continu sem nare de cuvânt #i fapt evanghelic ,
„m rturisind” #i „adeverind” pe Hristos Cel r stignit, ca Mesia #i
Mântuitor al lumii, Pavel cheam #i converte#te la cre#tinism pe mul"i, de
la sclavi, oameni simpli, pân la areopagi"i #i proconsuli. El înf "i#eaz #i
organizeaz Biserica, p streaz leg turi cu ele prin scrisori #i, prin trimi#ii
s i, sufer b t i, lipsuri, pericole, frig, ar#i" , foame, sete, naufragii,
închisoare, lan"uri, pericole de moarte (II Corinteni 11, 23 - 27). Sufer #i
se bucur , lupt din greu #i reu#e#te: s aduc #i s prind teren mesajul #i
idealul Evangheliei de la Damasc pân la Roma, de la R s rit pân la
Apus, poate pân la „marginile Apusului”.
În Tarsul Ciliciei, Saul înv "ase s cunoasc elenismul ca via" ,
religie, cultur . Ca evreu, Saul n-a înv "at la #colile p gâne, dar a venit în
2
Cf. Ibidem, p. 376.
SFÂNTUL APOSTOL PAVEL... 213

contact cu cultura elen , a respirat în atmosfera ei, a putut s citeasc !i s


aud în conferin"ele publice !i în convorbiri particulare în"elepciunea
elen , a deprins me!te!ugul retoricii.
El tr ise între eleni, c l torise, avea un orizont geografic !i cultural
larg, avea despre lume, ca iudeu elenist, o concep"ie deosebit de a
cona"ionalilor s i din Palestina. El cuno!tea monumente !i opere de
cultur greco - roman , cuno!tea spiritul !i geniul ei. Familiarizarea cu ea,
îi era mai u!or decât celorlal"i apostoli, care nu cunoscuser decât "ara lor,
s se prezinte în fa"a neamurilor !i s le predea Evanghelia. Cine dintre
pescarii de pe lacul Ghenizaret se putea compara cu intelectualul !i
dialecticianul fin !i viguros, care era Pavel din Tars? Cine dintre ei putea
vorbi ca el, ca filosofii atenieni, în agora !i Areopag? (Faptele Apostolilor
17, 18). Pe lâng aceste calit "i de „Apostol al Neamurilor”, Pavel avea
singur între apostoli pe cea de cet "ean roman. Aceasta îi d prestigiul,
încrederea, siguran"a de sine pe care o avea un „civis romanus” !i dreptul
de a sta sub protec"ia legilor, în cazuri în care al"ii ar fi pierdut libertatea
sau via"a3.
La ceea ce Sfântul Pavel a primit de la p rin"i, profesori, mediu,
stat, se adaug ca un mare privilegiu personal o capacitate natural , rar !i
uimitoare, acel geniu misionar cu care s-a înso"it la Damasc pentru
apostolat la neamuri, harul lui Dumnezeu. Pavel era o comoar de mari
însu!iri suflete!ti, intelectuale, religioase, morale.
Inteligen"a lui sclipitoare !i ingenioas !i un sim" practic sigur i-au
ajutat s se edifice, orienteze !i decid în variatele, complicatele !i
neprev zutele situa"ii prin care a trecut. Pu"ini oameni au avut ca el
intui"ia situa"iilor !i sim"ul realit "ilor, pu"ini privirea lui p trunz toare !i
mult cuprinz toare, în"elegerea just a oamenilor !i a lucrurilor. Fizicul
s u: nasul acvilian, p rul negru - argintiu, spinarea u!or încovoiat , fa"a
palid !i foarte expresiv , atât de fermec tor încât toat fiin"a sa c lca a
demnitate !i î"i inspira respect !i simpatie4.

3
Cf. Ibidem, p. 379.
4
Cf. Pr. Grigorie Marcu, „Mens Divinior” - o compara ie între Sf. Apostol Pavel
!i Sf. Ioan Gur" de Aur, în „Studii Teologice”, nr. 9-10/1957, p. 620.
214 Conf.dr. Carmen-Maria Bolocan

Puterea lui dialectic , bazat pe o logic superioar !i format la


!coala lui Gamaliel !i în contact cu elenismul cult, era n valnic !i
constrâng toare. Sentimentul lui religios era foarte adânc, cald !i puternic.
Sim"ul lui moral era dezvoltat !i infailibil. O mare minte !i o mare inim
în acela!i om, gânditor !i mistic totodat , elocvent !i atr g tor, om de
ini"iativ , energic, hot rât, perseverent, în acela!i timp chibzuit, sensibil,
afectuos !i delicat, sever !i blând, ironic !i duios, voluntar !i concesiv,
impetuos !i sfios, autoritar !i smerit, spirit pozitiv !i om înfl c rat, când
glas de tunet, când melodie suav , f cut cum s-a spus, din contraste, !i
totu!i coordonat, armonios !i consecvent în complexitatea, varia"ia !i
bog "ia sa sufleteasc : un tezaur de mari însu!iri a fost omul c ruia Iisus
Hristos i-a ie!it înainte pe drumul Damascului, i-a smuls scrisorile de
împuternicire de la marele preot !i pasiunea sângelui cre!tin !i i-a dat în
schimb mandatul de Apostol al Neamurilor !i crucea patimilor misionare5.
Uria! personalitate !i nesecat izvor de poten"e !i de virtu"i, acest
fariseu transformat din persecutor în apostol, ale c rui puteri suflete!ti au
fost înzecite !i sublimate în slujba lui Hristos, Pavel nu mai este el, un om
slab !i p c tos, un om singur !i dezarmat în fa"a unei lumi întregi
vr jma!e, Apostolul Neamurilor, este un hristofor: un om care poart în
sine pe Hristos; mai mult: un om care tr ie!te pe Hristos, în care tr ie!te
anume, nu el, ci Hristos: „#i nu eu sunt cel ce mai tr iesc, ci Hristos este
Cel Ce tr ie!te în mine” (Galateni 2, 20).
Meritele Sfântului Pavel, ca Apostol, sunt excep"ionale, ca !i
chemarea !i personalitatea lui. El a scos cre!tinismul de sub tutela !i
servitutea Legii, sub care îl "inea curentul iudaizant, a în"eles !i a exprimat
cel mai bine caracterul de religie nou , independent , suveran ,
mântuitoare prin jertfa lui Hristos.
Sfântul Pavel a dat acestei religii un cadru teologic, în care avea s
se dezvolte credin"a cre!tin . Prim teolog, mare gânditor cre!tin !i filosof
al istoriei, Pavel punea la temelia edificiului dictatorial al cre!tinismului o
piatr unghiular !i aceasta era Hristos, cel t lm cit de el în graiul
credin"ei celei înalte.
5
Cf. Prof. Teodor M. Popescu, op. cit., p. 380.
SFÂNTUL APOSTOL PAVEL... 215

Apostolul Pavel a fost !i primul scriitor cre!tin, cel mai original !i


mai puternic între apostolii scriitori: scriitor nu de profesie literar , ci de
misiune cre!tin . Cuvântul lui scris era un mijloc de ac"iune, era fapta de
apostol, de organizator, de p rinte !i de p stor al credincio!ilor: e sfat,
îndemn, mustrare, mângâiere, îmb rb tare, recuno!tin" , mul"umire, e
grij !i bucurie de misionar, în forma cea mai personal !i mai intim a
scrisului, care este epistola6.
În epistolele sale sunt oglindite !i luminate cu mult m iestrie, dar
psihologic !i prezen" de spirit, situa"ii, comunit "i, chipuri cre!tine.
Cu meritele personalit "ii !i calit "ile sale, cu str duin"ele !i cu
roadele activit "ii sale, Sfântul Pavel a fost cel mai mare misionar cre!tin.
Cu personalitatea !i opera sa titanic din veacul apostolic, cu figura
istoric precis , prins ca un bloc uria! în edificiul Bisericii primare s-a
înscris pentru totdeauna cu mâna sa !i a lui Dumnezeu, în analele
cre!tinismului, s-a a!ezat definitiv în galeria celor mai mari oameni ai
cre!tin t "ii.
Nimeni nu i-a zugr vit personalitatea Sfântului Apostol Pavel, mai
bine decât Sfântul Ioan Gur de Aur în cele !apte cuvânt ri de laud .
Elogiul lui retoric, bogat în compara"ii !i figuri de stil exprim adev rul
istoric: „Ce limb va putea reu!i s -i rosteasc lauda? Când tot ce e bun în
oameni s-a cuprins într-un singur suflet, !i toate cu prisosin" , !i nu numai
al oamenilor, ci !i ale îngerilor, cum vor ajunge la m rimea cuvenit
laudei lui ? ... Dac e ceva de admirat la profe"i, patriarhi, drep"i, apostoli,
martiri, toate acestea le-a avut Pavel cu prisosin" , mai mult decât oricare
dintre ei. El a întrecut pe to"i oamenii, pe magi !i pe filosofi, a fost mai
tare decât oricare dintre ei. El a întrecut pe to"i oamenii, pe magi !i pe
filosofi, a fost mai tare decât aurul !i diamantul, a tr it martiriul zilnic, a
urm rit ru!inea !i ocara pentru propov duire mai mult decât oricare dintre
ei. El a întrecut pe to"i oamenii, pe magi !i pe filosofi, a fost mai tare
decât aurul !i diamantul, a tr it martiriul zilnic, a urm rit ru!inea !i acas
pentru propov duire mai mult decât noi cinstea; moartea, mai mult decât
noi via"a; moartea, mai mult decât noi via"a; s r cia, mai mult decât noi
6
Cf. Ibidem, p. 381.
216 Conf.dr. Carmen-Maria Bolocan

bog "ia”7. Deoarece cronologia vie"ii Sfântului Apostol Pavel variaz la


unii autori, indic m mai jos câteva date istorice din via"a !i activitatea
Apostolului Neamurilor:
1 - 5 d. Hr. - na!terea lui Saul
36 d. Hr. - uciderea arhidiaconului #tefan, convertirea lui Saul
36 - 39 d. Hr. - !ederea lui în Arabia
39 d. Hr. - prima c l torie la Ierusalim, dup convertire
40 - 42 d. Hr. - !ederea în Tars
42 d. Hr. - sosirea la Antiohia
44 d. Hr. - foamete, c l toria la Ierusalim
45 - 48 d. Hr. - prima c l torie misionar
50 d. Hr. - Sinodul apostolic; discu"ia cu Petru
51 - 54 d. Hr. - a doua c l torie misionar
52 - 53 d. Hr. - la Atena !i Corint; în 52 cele 2 Epistole c tre
Tesaloniceni, scrise din Corint
54 - 58 d. Hr. - a treia c l torie misionar
56 d. Hr. - fuga din Efes; misiune în Macedonia !i Iliria; Epistola a
II-a c tre Corinteni;
57 - 58 d. Hr. - iarna la Corint; Epistola c tre Romani;
58 d. Hr. - ultima c l torie la Ierusalim
58 - 60 d. Hr. - în închisoare la Cezareea Palestinei
60-61 d. Hr. - c l toria spre Roma
61 - 63 d. Hr. - captivitatea u!oar la Roma; Epistole scrise din
Roma
63 - 67 d. Hr. - activitatea misionar în Creta., Efes, Epir
67 d. Hr. - captivitate la Roma, moartea lui martiric 8.

7
Sf. Ioan Gur de Aur, Cuvânt"ri de laud" despre Sf. Ap. Pavel, apud Ibidem, p.
382-383.
8
Cf. Pr. Prof. I. R mureanu, Pr. Prof. Milan #esan, Pr. Prof. Teodor Bodogae,
Manual de istorie bisericeasc" universal", Editura Institutului Biblic !i de Misiune
Ortodox , Bucure!ti, 1975, p. 55.
SFÂNTUL APOSTOL PAVEL... 217

2. „Omul cel nou” în concep ia antropologic! a Sfântului


Apostol Pavel
M re"ia Fiului lui Dumnezeu întrupat const !i în faptul c a fost
primul om f r de p cat. Omenitatea Lui a fost des vâr!it atât sub raport
creatural, cât !i din punct de vedere moral. Dumnezeu fiind, S-a f cut om
deplin, ca s ne arate c se poate vie"ui în trup !i f r a fi rob p catului.
Exigent în alegerea termenilor, Sfântul Apostol Pavel exprim acest
adev r când scrie cre!tinilor din Roma c Dumnezeu a trimis pe Fiul S u
„între asem narea trupului p catului” !i a „osândit p catul în trup”
(Romani 8, 3). Trupul lui Hristos a fost trup real, nu p rut, dar nu putea fi
calificat invulnerabil fa" de p cat. Se aseam n cu trupurile omene!ti
având aceea!i constitu"ie ca !i acestea, dar nu coincidea cu ele, pentru c
Trupul Lui nu îndeplinea oficiul slugarnic de vehicul al p catului.
A vrut s de!tepte în oameni gustul efortului prin care !i ei puteau
repurta aceea!i biruin" asupra p catului. I-a îndrumat în acest sens prin
înv " tura Sa. I-a încurajat s biruiasc orice împotrivire prin puterea
exemplului S u. Le-a dat putin"a s se încredin"eze de posibilitatea
dobândirii acestei biruin"e prin jertfa Sa.
Bucium al dumnezeiescului glas f cându-se, Sfântul Apostol Pavel
a reluat aceast tem în predicile !i epistolele sale, dezvoltând-o cu
iscusin"a de maestru !i îmbiind-o cu sensibilitatea unui suflet dogorit de
v paia sim"urilor cere!ti9.
Tehnica duhovniceasc a transform rii epavei deteriorate de p cat
în capodopera omului nou, îi apar"ine în exclusivitate, e specialitatea
paulin .
Teoretician neîntrecut al efortului cre!tinesc de statornic cre!tere !i
expansiune duhovniceasc , for"a geniului Sfântul Apostol Pavel se afl în
osârdia cu care !i-a pilduit propov duirea prin propria sa via"
cre!tineasc .
Din plin tatea tr irii în Hristos a "â!nit cuceritoarea înv " tur
despre omul cel nou. Teologul speculativ i-a descifrat articula"iile,

9
Cf. Pr. Prof. Gr. T. Marcu, Omul cel nou în concep ia antropologic" a Sf. Ap.
Pavel, în „Studii Teologice”, nr. 7-8/1951, p. 417.
218 Conf.dr. Carmen-Maria Bolocan

doctrinarul de crea"ie a expus-o f r gre!, apostolul a propov duit-o f r


preget, iar cre!tinul Pavel a întruchipat-o f r sc z mânt10.
Prosl vind dup cuviin" omul înnoit prin leg tura permanent cu
Hristos, deprindem din visteria în"elepciunii lui dreptul îndreptar al
propriei noastre vie"i c tre împlinirile integrale ale omului celui nou, care
ne solicit l untric pe fiecare din noi, prin Cel ce st la u! !i bate, cer!ind
s la! bucuros de oaspete ceresc (cf. Apocalipsei 3, 20).
Terminologic, trei expresii echivalente definesc rodul comuniunii
sale cu Hristos, la p rt !ia c reia ne cheam cu vigoarea pe care a pus-o
în eroicele asalturi misionare dintre convertire !i martirii:
1. - omul duhovnicesc: I Corinteni 2, 15; 3, 1; 14, 37; Galateni 6, 1.
2. - omul nou: Efeseni 2, 15; 4, 24; Coloseni: 3, 10 sau „f ptur
nou ” - II Corinteni 5, 17; Galateni 6, 15.
3. - b rbat des vâr!it: Efeseni 4, 13; I Corinteni 2, 6; 14, 20;
Filipeni 3, 15; Coloseni 1, 28; 4, 12; Evrei 5, 14 .
Categoriile antropologice definite prin aceste formule terminologice
corespund între totul unor st ri concrete, unor situa"ii de fapt, riguros
verificate11. Sfântul Apostol Pavel prive!te realitatea în fa" !i-i spune pe
nume. Aceast aderen" la realitate explic netrec toarea autoritate a
spuselor sale în materie de antropologie. El examineaz starea religioas -
moral a omului cu reflectoarele duhovnice!ti ale unei min"i în care se
r sfrâng luminile cerului !i-i indic drumul des vâr!irii cu c ldura
cuceritoare a unui suflet care s-a r corit el însu!i la izvorul de via"
d t tor spre care pov "uie!te pa!ii altora, ca s -i îndestuleze !i pe ei.
1. Omul duhovnicesc este o realitate antropologic superioar , de
provenien" !i structur specific cre!tin . El este capabil s în"eleag
cuvinte înv "ate de la Duhul Sfânt. Aceste realit "i duhovnice!ti,
accesibile cunoa!terii lui teoretice !i practice, i le l mure!te apostolul (cf.
I Corinteni 2, 13); pe plan istoric, i le l mure!te Biserica, prin elemente
conduc toare înzestrate cu succesiunea apostolic .

10
Cf. Ibidem, p. 418.
11
Cf. Ibidem, p. 419.
SFÂNTUL APOSTOL PAVEL... 219

Prin contrast cu „omul psihic” sau „trupesc” care nu prime!te


adev rurile Duhului lui Dumnezeu, c ci pentru el sunt „nebunie” !i nu
poate s le în"eleag , ele trebuind s fie judecate duhovnice!te (cf. I
Corinteni 2, 14) - omul duhovnicesc toate le judec corect (cf. I Corinteni
2, 15). Omul duhovnicesc are putin"a de a judeca realit "ile de zon
superioar în lumina Duhului care s l !luie!te întru el.
Omul duhovnicesc nu e infailibil, nu-!i este sie!i suprem judec tor.
Cel pu"in în materie de cuno!tin"e religioase !i morale, el este supus
totdeauna judec "ii celor deopotriv cu sine. Însu!i Sfântul Apostol Pavel,
cu toate c era inspirat, n-a formulat niciodat , pentru sine, o astfel de
protec"ie. Din capitolul 14 al epistolei I Corinteni se observ cu cât
severitate îi trata el pe cei înzestra"i cu daruri duhovnice!ti. Acest om de
ordine !i de autoritate - care a supus propria sa evanghelie judec "ii
soborului apostolic nu putea fi ini"iatorul „concep"iei profetice” despre
Biseric .
Spre deosebire de omul natural, de necre!tinul l sat de propriile sale
puteri, care nu poate împlini voia lui Dumnezeu, pentru ca îi lipse!te
corectivul !i reazimul Duhului Sfânt, omul duhovnicesc e omul
transformat de lucrarea Duhului lui Dumnezeu care S-a s l !luit între el
prin botez12. Consecin"ele înv " turii pauline despre omul duhovnicesc
sunt deosebit de importante. Ceea ce ne spune despre omul singuratic,
Sfântul Pavel aplic la omenie ca totalitate, la lumea de dinainte !i
dinafara lui Hristos, la iudaism !i p gânism.
Întreaga omenire de la Adam !i pân la Hristos, zace sub robia
c rnii. Omenirea de la Hristos st sub semnul duhului.
Un om nu poate fi în acela!i timp „supus c rnii” !i duhovnicesc. Cel
mult am putea spune c omul „de carne”, în în"elesul genuin al
cuvântului, neafectat de nici un considerent de ordin etic, poate s fac
tov r !ie cu omul duhovnicesc pe care l-a lucrat în el Duhul lui
Dumnezeu.
Omul duhovnicesc este restaurarea omului l untric în pozi"ia sa de
„privat” al fiin"ei noastre. Iudeul nemântuit, dup omul s u l untric, se
12
Cf. Ibidem, p. 420.
220 Conf.dr. Carmen-Maria Bolocan

bucur de Legea lui Dumnezeu, recunoa!te c aceasta este „sfânt !i


dreapt !i bun ” (cf. Roman 7, 12) !i „duhovniceasc ” (cf. Roman 7, 14),
dar nu putea s-o împlineasc deoarece el era „trupesc, vândut sub p cat”
(cf. Romani 7, 14). Hristos, prin darurile izvorâte din jertfa Sa, îl ridic pe
omul trupesc la în l"imea Legii duhovnice!ti a lui Dumnezeu, îl face
capabil s-o poat împlini.
Omul duhovnicesc este darul pe care Fiul lui Dumnezeu întrupat îl
face firii noastre desfigurate de p cat.
2. Omul cel nou este o paralel a omului duhovnicesc.
Adjectivul „nou” apare în epistolele pauline de 9 ori, iar ca atribut
pe lâng „om” de 2 ori.
Necunoscut în limbajul grecesc profan, inexistent în iudaism !i
cre!tinism pân la Sfântul Apostol Pavel, paternitatea paulin a expresiei
„om nou” este indubitabil .
Actul prin care ia na!tere omul nou este botezul Înnoirea pe care o
s vâr!e!te botezul nu se consum la botez, ci r mâne s se des vâr!easc
dup aceea, prin alte mijloace. În botez au loc o înviere la via"a nou , o
rena!tere faptic , care-l situeaz pe cel botezat în comuniune real cu
Hristos pe cruce. Prin aceasta îns , ceea ce trebuia s moar în el ca s
devin un om nou -„trupul p catului” - înc nu-i ca des vâr!ire mort !i
nici lipsit de o anumit influen" asupra întregii personalit "i.
Cuvintele Apostolului: „trupul p catului s fie nimicit” (Romani 6,
6) arat c moartea definitiv a omului vechi urmeaz s se produc în
viitor. Rena!terea s vâr!it la botez e numai începutul procesului de
înnoire a omului. Acest început îl pl nuie!te Dumnezeu, îl execut
obiectiv Mântuitorul Iisus Hristos prin jertfa Sa !i îl des vâr!e!te Duhul
Sfânt, în conlucrare cu voia liber a omului împreun cu Hristos în
botez13.
Omul cel vechi sfâr!e!te la botez !i tot aici începe omul cel nou.
Faptic, îns , omul cel vechi continu înc s subziste în fiecare cre!tin,
al turi de cel nou. Acest aspect reiese mai ales din îndemnul pe care
Sfântul Apostol Pavel îl d cre!tinilor din Bisericile Asiei Minor de a-l
13
Cf. Ibidem, p. 422.
SFÂNTUL APOSTOL PAVEL... 221

dezbr ca pe cel dintâi, lep dându-l ca pe-o hain uzat !i de a se


înve!mânta cu cel lalt (cf. Efeseni 4, 24; Coloseni 3,10).
Omul cel nou - pe care Apostolul îl recomand cititorilor epistolei
c tre Efeseni s -l îmbrace (4, 24) - este f cut de Dumnezeu dup chipul
S u. Ca perfec"iune moral , omul cel nou corespunde întru totul omului
paradiziac, omului ie!it din mâinile lui Dumnezeu. El este o restaurare a
omului în starea de des vâr!ire primordial . Sub raportul timpului, din
punct de vedere istoric, omul cel nou nu este unul !i acela!i cu omul din
rai, ci numai reînnoirea, reeditarea acestuia. Ca fiin" moral , el este egal
omului din rai, este f cut ca !i acela, „întru dreptate !i între sfin"enia
adev rului” (Efeseni 4, 24); el posed cele dou însu!iri ale adev rului
care constituie îns !i firea lui Dumnezeu, dreptatea !i sfin"enia; el e a!a
cum Dumnezeu îl vrea14.
Omul cel nou este omul restabilit prin Hristos în condi"ia religioas
-moral pe care o posed înainte de defec"iunea lui Adam, este omul care
reintr în ascultarea lui Dumnezeu, este omul care consimte cu inten"ia
dumnezeiasc din momentul crea"iei, care l-a vrut s fie spre lauda m ririi
Sale (cf. Efeseni l, 6).
Împreun cu Hristos într-un chip cu anevoie de definit, dar cu
neputin" de t g duit, omul cel nou formeaz un trup, o unitate cu acesta.
El nu poate fi cugetat decât în func"ie de Hristos. Hristos r mâne modelul
ve!nic valabil al omului celui nou, în str dania sa de consolidare a înnoirii
dobândite prin botez.
Hristos a venit în lume ca s -l mântuiasc pe om. Ca s -l
mântuiasc trebuia s -l schimbe. Despre starea de plâns în care l-a aflat
Hristos-Dumnezeu pe om, când S-a întrupat, !i din care tot El l-a ridicat la
o via" nou , ne vorbesc formulele de-o rar frumuse"e stilistic , dar !i
dense în con"inut : „omul cel vechi” !i „omul cel nou”. Ele alc tuiesc
cadrul în care încape întreaga istorie a mântuirii neamului omenesc,
întreaga soteriologie cre!tin . În miezul soteriologiei st Hristos -
Mântuitorul.

14
Cf. Ibidem, p. 423.
222 Conf.dr. Carmen-Maria Bolocan

Formulele reprezint esen"ialul antropologicei pauline !i „omul cel


nou”, culmina"ia ei. Ele ne conduc la îns !i esen"a cre!tinismului, care
nu-i altceva decât via"a cea nou a omenirii împreunate cu Hristos, în
Biseric .
3. B rbatul des vâr!it reprezint a treia pies terminologic
existent în repertoriul vocabularului paulin, pentru definirea st rii
religioase -- morale câ!tigat prin jertfa Mântuitorului.
B rbatul des vâr!it este omul înnoit prin baza na!terii celei de a
doua (cf. Tit 3, 5), care nu precupe"e!te nici un efort pentru dezvoltarea
st rii de care s-a învrednicit a se împ rt !i prin botez. Pentru mântuirea
personal , el face atât cât face !i Dumnezeu (f r s fie vorba de-o
participare egal ). A!a cum Dumnezeu face totul pentru ca s -l ajute s se
mântuiasc , tot a!a face !i el tot ce-i st în putin" ca s -!i des vâr!easc
mântuirea personal . Dumnezeu d mai mult. Dar, „b rbatul des vâr!it”
d !i el ceva; iar acest ceva reprezint suma putin"elor sale, maxima sa
contribu"ie personal în vederea perfect rii mântuirii sale15.
Opusul „b rbatului des vâr!it” este „pruncul”. Fa" în fa" cu el, ca
o completare, ca des vâr!ire a lui, st „b rbatul des vâr!it”, cre!tinul
matur, c lit în focul luptei pentru urmarea lui Hristos.
Apropierea de Dumnezeu a „pruncului” !i a „b rbatului des vâr!it”
este aceea!i. Primul e cre!tin matur în devenire, candidat la maturitatea
cre!tin , ca s-o dobândeasc trebuie s fac eforturi.
Cum a procedat cu sine însu!i, a!a se va purta !i cu converti"ii s i,
îndemnându-i cu îndelung r bdare !i ajutorându-i f r preget s se salte
din starea de „prunci”, în aceea de „b rbat des vâr!it”, împ rt !indu-i
fiec ruia adev rurile Evangheliei mântuirii în m sura în care statura sa
duhovniceasc le putea purta: „#i eu fra"ilor, n-am putut s v vorbesc ca
unor oameni duhovnice!ti, ci ca unora trupe!ti, ca unor prunci întru
Hristos. Cu lapte v-am hr nit, nu cu bucate, c ci înc nu era"i în stare; !i
nici chiar acum nu sunte"i în stare” (I Corinteni 3, l - 2).
Tâlcuirea acestei metafore nu e dificil : „laptele” reprezint
înv " turile elementare ale Evangheliei, iar „bucatele” pe cele speciale,
15
Cf. Ibidem, p. 424.
SFÂNTUL APOSTOL PAVEL... 223

am nuntele. Nu-i vorba, aici, de grade de ini"iere, cu caracter static - ca în


religiile Orientului - ci de cre!terea normal întru Domnul.
Din numeroasele locuri ale epistolelor pauline care afirm
caracterul dinamic al vie"ii celei noi (Coloseni, 9- 10) - reiese c omul cel
nou are putin"a, înc în trup fiind, s se p trund de cunoa!terea vocii lui
Dumnezeu. Dac umbra în chip vrednic de Domnul, dac spore!te în
plinirea a tot lucru bun, poate deveni „des vâr!it” încât în aceast via"
pândit la tot pasul de primejdii.
Îns !i starea de cre!tin este în sine o stare de des vâr!ire. Cre!tinul
care !i-a atins scopul moral spre care a fost menit prin botez - acela de-a
vie"ui în Hristos - este un om des vâr!it. Într-un asemenea om, toate
virtu"ile au dep !it stadiul ini"ial, dobândind o anumit maturitate. Omul
„des vâr!it” se afl într-o continu str danie de perfec"ionare religioas-
moral .
În procesul de des vâr!ire cre!tin - v zut de Sfântul Apostol Pavel
-esen"ialul este disciplinarea fiin"ei tale cu ajutorul puterilor harice,
punerea ei în acord permanent, m rturisit !i consim"it, cu voia lui
Dumnezeu”16. Ea se opereaz în timp — !i anume nu împotriva trupului,
care nu-i r u în sine, deoarece Dumnezeu l-a zidit !i pe el, ci !i pentru
trup. Cazna trupeasc este pu"in folositoare, deprinderea evlaviei este
hot râtoare.
Severa concep"ie paulin despre întocmirea vie"ii cei noi în Hristos
aspir la culmile des vâr!irii cre!tine f r s descurajeze pe nimeni.
Fiecare cre!tin poate fi artistul des vâr!irii sale. Prezen"a activ a Duhului
Sfânt îi st al turi pururi, ca s realizeze în sine capodopera omului celui
nou. Fiecare cre!tin poate !i trebuie s fie un ascet, dac prin ascez
în"elegem tot ceea ce în via"a duhovniceasc este deprindere, efort, lupt
împotriva ta însu"i !i împotriva ispitelor, str danie pozitiv de
perfec"ionare a activit "ilor noastre spirituale.
„Omul duhovnicesc”, „omul nou”, „b rbatul des vâr!it”, oricum am
spune ruinei pe care Hristos a ridicat capodopera personalit "ii cre!tine,
aceasta este întâi de toate o fiin" sustras înrâuririi p catului, moart fa"
16
Cf. Ibidem, p. 425.
224 Conf.dr. Carmen-Maria Bolocan

de p cat (cf. Romani 6, 2-10). Iar „a muri p catului”, în cea mai


competent interpretare a gândirii pauline, înseamn „a nu mai asculta cu
nimic de p cat”.
Fapta „b rbatului des vâr!it” purcede exclusiv din considerente
religioase - morale. Numele ei legitim este virtute. Virtutea cumuleaz -
dup spusele Sfântului Apostol Pavel - toate câte sunt adev rate, câte sunt
cinstite, câte sunt drepte, câte sunt curate, câte sunt iubite, câte sunt cu
nume bun (cf. Filipeni 4, 8). Peste toate se arcuie!te protectoare ca Cerul
milostivirilor cre!tine!ti, trinitatea: credin"a, n dejdea, dragostea: „Mai
mare dintre acestea este dragostea” (I Corinteni 13, 13).
Mereu „sub arme” pentru biruin"a lor în el !i în lume, „b rbatul
des vâr!it” este un perpetuu combatant cre!tin. Armura lui ocrote!te !i
zide!te.
În alegerea lui în aceast via" , ca unul care !tie c locul dragostei
de aproape este al turi de iubirea fa" de Dumnezeu - „b rbatul
des vâr!it”, „omul cel nou”, pnevmatoforul cre!tin se comport mereu ca
un des vâr!it ins social.
„Omul cel nou”, în întruchip rile lui optime, este aliatul fidel al lui
Dumnezeu, podoaba lumii !i bucuria semenilor s i.

Saint Disciple Paul - Disciple of the Nations and Initiator of the Christian
Pedagogics

Abstract: In this study we tried to synthesize the peerless personality of the


Disciple of the Nations, his qualities of "chosen jar" of Christ. We also underlined,
synthetically, the perspective of "the new man" in the paulin conception and thus
appeared the conclusion that the Saint Disciple Paul is considered to be one of the
initiators of the Christian Pedagogics.
"The new man" or "learned man" is, in the paulin conception, God's faithfull ally
and the joy of his fellow men.
IV
DOGM !I SPIRITUALITATE – ORIZONTUL
COMUNIUNII CU HRISTOS !I SFIN"II S I

La Vierge Marie: le point de vue d’un théologien


européen du XXIe siècle

Lect.dr.pr. Adrian Dinu

Exhortation à la beauté. Pour les chrétiens orthodoxes l’image de la


Vierge Marie est liée essentiellement au fait qu’il existe une double réalité
dans sa présence1. La pensée de docteurs de l’Eglise nous éclaircit
beaucoup sur ce point parce que Marie y est représentée d’une façon tout
à fait spirituelle, convaincante et pertinente. A travers les écrits
patristiques, on a tous la possibilité de voir d’une part, qu’elle trouve
naturellement sa place dans l’œuvre de récapitulation de la création
entière en Christ, et d’autre part, que grâce à elle se réalise la
transfiguration de l’ancien vers le nouveau. La condition d’esclave par le
péché apporté par la première Ève est dépassée et l’humanité voit le jour
par la foi et la soumission de la Nouvelle Ève, la Très Sainte Mère du
Seigneur Jésus Christ. Ce parallèle est l’une des plus belles formules
trouvées par l’Église pour exprimer des vérités théologiques profondes.
1
Fecioara Maria, taina cea duhovniceasc , în „Analele tiin!ifice ale
Universit"!ii «Al. I. Cuza» din Ia#i, (serie nou")”, Teologie, tom IX (2004), p. 119-135,
p. 120.
226 Lect.dr.pr. Adrian Dinu

C’est le mérite de deux grands docteurs de l’église, Saint Justin et Saint


Irénée d’avoir eu l’intuition exceptionnelle de mettre en place cette
conception, source d’une force extraordinaire pour la théologie qui leur
est contemporaine et pour son développement ultérieur.
L’enjeu important pour l’Orthodoxie c’est de témoigner la foi juste
en Dieu, en Son Incarnation et en Son œuvre rédemptrice, mais aussi de
démontrer que cette foi est vivante, c'est-à-dire une expression de vie
concrète, un renouvellement quotidien. C’est pour cela qu’il est important
de mettre en évidence les éléments pratiques de la foi en la Vierge Sainte
en n’oubliant jamais le rôle du Seigneur, parce qu’on ne peut parler d’Elle
sans parler de Son Fils Eternel. Il faut en même temps réfuter des erreurs
contemporaines de perception de La Sainte Mère de Dieu en retenant
simplement la Révélation exprimée dans la vie concrète (à la fois
liturgique et sacramentelle) de l’Église. Dans ce contexte nous devons
essayer de répondre aux nouvelles questions concernant la mariologie et
la dévotion qu’on y accorde. En tant que représentante du genre humain,
Marie a mis en lumière l’universelle philanthropie de Dieu et sa
participation à la restauration de l’homme par le Christ est réelle. La
théologie orthodoxe présente sa façon particulière d’agir à la faveur des
humains, qui tient du fait qu’elle intercède entre Dieu et les hommes, tout
en affirmant que le Seigneur est Lui le Seul qui nous donne le salut (Gal.
3, 19 et I Jean 2, 1). Une mauvaise connaissance de l’Écriture et de la
mariologie patristique peut conduire à des exagérations doctrinaires.
Il faut expliquer donc de façon adéquate des expressions tout
simples comme: „Marie, la mère du genre humain” ou bien „Marie, Mère
de l’Église”. C’est pour cela qu’on doit essayer de mettre la Vierge Marie
dans un juste rapport entre l’ancienne et la nouvelle création. Les
orthodoxes et les catholiques témoignent de l’élection particulière de la
Vierge et cherchent à la fois de comprendre sa relation personnelle avec
Dieu et de l’envisager en tant que modèle concret dans la vie pour leur
propre communication avec la divinité.
LA VIERGE MARIE… 227

La Vierge Marie, modèle théandrique La personne, considérée


comme personnage de l’histoire, n’est pas une entité distincte de ses
expériences. Dans l’ordre du monde elle partage le régime de l’identité
dynamique propre à l’histoire dans laquelle s’insère. L’histoire globale
influe sur l’identité du personnage particulier. En outre dans l’ordre
spirituel, le saint est rattaché à la vie intérieure et il a accès ainsi à la
révélation qui n’est pas soumise au temps historique et qui lui transmet
une profonde vitalité. Parfois, quand le regard de l’histoire se confond
avec le regard spirituel, la figure du saint peut être perçue comme un
obstacle apparent à la démarche de la foi. La spiritualité mariale tire sa
substance d’une vitalité profonde liée à un moment privilégié et
rédempteur.
Le lien entre l’être, l’acte et la manifestation concrète de la vie
religieuse est d’une grande complexité Beaucoup de théologiens et même
d’écrivains laïques ont mis en valeur la relation qui existe entre
l’ontologie et la foi2 en essayant de trouver une solution à la rupture
ontologique qui signifie isolement aussi bien sur l’axe horizontal que sur
celui vertical. En subissant l’invasion des discours de plus en plus
radicalisés, l’homme n’est plus capable de retrouver le vrai langage, celui
qui reconstitue l’être. La théologie mariale grâce à sa force vitale nourrie
spirituellement dans l’histoire humaine par des saints, peut constituer une

2
Voir à ce sujet: Behr-Sigel, Elisabeth, Le lieu du coeur. Initiation à la
spiritualité de l’Eglise orthodoxe, avec une contribution de l’évêque Kallistos Ware «La
puissance du Nom». «Théologies», Les Éditions du Cerf, Paris, 1989; Antoine Bloom,
Certitude de la foi, traduit de l’anglais par Jacques Mignon, Les Éditions du Cerf, Paris,
1973; Bourgeois, Henri, Bernard Sesboüé s.j., Paul Tihon s.j., Histoire des dogmes, sous
la direction de Bernard Sesboüé s.j., tome III: Les signes du salut. Les sacrements.
L’Église. La Vierge Marie, Desclée, Paris, 1995; Conférence des évêques de France,
Proposer la foi dans la société actuelle, 28e mille. Documents des Églises, Les Éditions
du Cerf, Paris, 1995, t. I, 98 p.; t. II: Vers une nouvelle étape. Deuxième rapport présenté
par Monseigneur Claude Dagens à l’assemblée plénière de Lourdes 1995, Paris, 1995;
Fuchs, Eric, L’éthique protestante. Histoire et enjeux, Labor et Fides, Genève, 1990;
Leloup, Jean-Yves, L’absurde et la grâce. Fragments d’un itinéraire, Albin Michel,
Paris, 1991; Idem, Manque et plénitude. Éléments pour une mémoire de l’essentiel,
Éditions Albin Michel, 1994, 199 p.
228 Lect.dr.pr. Adrian Dinu

réponse aux habits nouveaux des problèmes anciens de l’humanité. La


Vierge est l’image de la responsabilité assumée spirituellement, à fond,
elle devient depuis vingt siècles et dans l’éternité un modèle toujours
vivant pour les hommes.
L’Église Orthodoxe, le catholicisme romain et les communautés
issues de la Réforme, constituent trois expressions majeures du
christianisme. Dans la fidélité à la foi apostolique, l’Orthodoxie confesse
une unité doctrinale et sacramentelle qui se manifeste dans la nature
conciliaire de son organisation ecclésiale. Les Églises locales appelées à
sanctifier les diverses communautés de destin qui surgissent dans
l'histoire, sont unies dans la confession d'une foi commune. Cette unité se
retrouve notamment dans la liturgie byzantine qui est devenue de facto la
liturgie où s'exprime, dans une vaste synthèse de la théologie des Pères et
des Conciles, la continuité historique et spirituelle de l'Orthodoxie; elle
est aujourd’hui célébrée à travers le monde entier dans les langues les plus
diverses. De ce point de vue l’Eglise est lieu de rencontre en Dieu. Par la
liturgie qui y est célébrée, la liturgie est un événement eucharistique qui
signifie enfantement du Christ Dieu dans le cœur de l’homme. Cet
enfantement est lié aux gestes premiers et primordiales de la Vierge. Le
consentement de la très pure et le concours de sa foi ont rendu possible
l’enfantement du Fils de Dieu. Il faut souligner que Dieu, le Seul Tout-
puissant est le Père de Son Fils Unique, mais également la Vierge n’est
pas du tout moins digne parce que le dessein était irréalisable sans sa
participation. St. Jean Chrysostome parle du moment de l’Incarnation du
Seigneur dans le sens de l’absolu commencement qui inaugure le nouvel
Homme. „L’anthropologie ainsi remonte à la racine mariologique”3.
Par Marie Dieu s’humanise et remet l’homme à sa propre condition,
à l’image et à la ressemblance de Dieu et en même temps la Vierge c’est
la première personne humaine déifiée, le premier modèle théandrique.
Certains versets de l’Écriture et la Sainte Liturgie la présentent
impliquée directement dans l’œuvre du salut. On lit dans les Actes des
Apôtres 1, 14 que Marie est présente au collège apostolique, au milieu de
leur rassemblement. Les icônes de la Pentecôte et de l’Ascension figurent
admirablement sa présence. De même, les noms liturgiques de la Vierge:

3
Paul Evdokimov, La femme et le salut du monde, préface d’Olivier Clément,
Théophanie, Desclée de Brouwer, Paris, 1978, p. 211.
LA VIERGE MARIE… 229

„porte du ciel”, „temple de la divinité”, „le ciel” évoquent encore une fois
son rôle et accentuent sa portée universelle. En donnant sa chair au Christ,
elle est la première liée profondément à la nature divine et grâce à son
consentement tout le genre humain reçoit l’offre de la divinité. „La Vierge
est la première, elle devance l’humanité et tous la suivent”4. A l’hypostase
divine du Christ a répondu la nature humaine de la Vierge et nous tous,
nous sommes inclus dans ce Sacrement et nous pouvons suivre son
chemin. Dieu S’est fait homme pour que l’homme devienne dieu et l’on
en voit l’accomplissement merveilleux dans la Personne de la Vierge
Marie. Encore une fois l’iconographie orthodoxe illustre
extraordinairement cette vérité. L’icône de l’Ascension du Christ et celle
de la Dormition de Marie, c'est-à-dire de son Assomption, représentent
des séquences indubitablement liées de l’histoire du salut. Dans la
première c’est Dieu Homme qui monte aux cieux et tous le regardent en
attendant Sa miséricorde et dans la deuxième c’est Marie, créature
divinisée, qui est montée au ciel et qui est reçue par Son Fils Unique.
C’est le couronnement de sa consécration totale à la divinité et une image
qui éclaircit les mots: „Le Tout-puissant a fait pour moi de grandes
choses” (Luc 1, 49). L’amour de Dieu atteint en elle la profondeur et
l’intensité qui renouvelle la créature. En elle il n’y a pas de différence
entre la condition de vie et la vie elle-même, parce que c’est Christ qui est
Sa vie. Dès lors la sainteté est possible pour tout homme parce que c’est
l’Incarnation qui a ouvert le chemin de la rencontre avec Dieu5. Le Père
Staniloaë fait observer dans son livre Le génie de l’Orthodoxie que: „Le
Verbe, sens de tout le créé, est devenu, par l’Incarnation, la Résurrection
et la descente de l’Esprit Saint, intérieur à tout être crée, le conduisant par
l’Esprit vers ce qu’il doit devenir, en révélant en même temps en
Lui-même l’accomplissement de toutes choses. Le Christ continue de
demeurer et d’agir dans la création en se servant de trois moyens concrets
et inséparables: l’Eglise, l’Ecriture et la Tradition”6.
4
Ibidem, p. 213.
5
C’est pour cela que Noël n’est pas une fête, mais un temps de fête, quand la
lumière croît et quand se rétablit une liaison personnelle avec le Nouvel Adam venu dans
le monde par la Vierge.
6 Dumitru Staniloaë, Le génie de l’Orthodoxie. Introduction, Avant-propos du
métropolite Damaskinos, Préface d’Olivier Clément, Traduit du roumain par Dan Ilie
Ciobotea, Théophanie, Desclée de Brouwer, Paris, 1985, p. 74.
230 Lect.dr.pr. Adrian Dinu

Il faut souligner que seule l’Eglise confesse la maternité chaste de la


Vierge Marie et relève pleinement la structure de son être. La personne de
la Vierge intègre spirituellement toutes les faculté de l’être humain (la
raison, la volonté, l’intuition etc.) Dès le moment de l’Annonciation elle a
reçu l’Esprit Saint qui a révélé l’homo cordis absconditus (l’homme caché
du cœur – I Pierre 3, 4). Marie est véritablement une prosopon (lat.
persona) et topos de Dieu. Née à l’image de Dieu elle a accomplit la
première la ressemblance avec Lui, c'est-à-dire la réalisation personnelle
de l’image objective grâce à la soif inextinguible, à la densité du désir de
Dieu qui signifie participation à la Beauté dont la dimension théandrique
est devenue à travers les siècles un modèle pour le peuple chrétien7.

Marie, notre maître spirituel. Dans un livre d’Antoine Bloom paru


en 1972, l’auteur parle de deux types d’icônes de la Vierge Marie8. Le
type le plus connu qu’on trouve en Orient et en Occident est celui de: „la
Vierge avec l’Enfant”. Cette image montre à la fois l’Incarnation et sa
réalité, et l’honneur de la Mère qui tient dans ses bras le Fils Unique. Le
deuxième type est „la Vierge seule”, sans la présence visible du Christ.
On peut observer que dans le premier cas Marie ne regarde pas son Fils et
il en est de même dans d’autres icônes que l’on a dans l’Eglise. La Mère
de Dieu passe son regard au-dessus de nous tous et ses yeux grands
semblent ouverts immatériellement au-dedans d’elle-même. „Sa tendresse
est exprimée par la timidité de ses mains: elle tient l’Enfant (…) comme
on tiendrait quelque chose de sacré présenté en offrande et toute la
tendresse, pour l’amour humain sont exprimés par l’enfant et non par sa
Mère. Celle-ci demeure la mère de Dieu; elle traite l’Enfant non comme
le petit Jésus mais comme le Fils de Dieu incarné, devenu Fils de la
Vierge et c’est lui qui, vrai homme et vrai Dieu, manifeste tout l’amour et
toute la tendresse d’un homme et d’un Dieu à celle qui est à la fois sa

7
Cette Beauté est vécue par la suite en tant que participation ecclésiale et
liturgique (cf André Borrely, Qui est près de moi est près du feu, Préface d’Olivier
Clément, Théophanie, Desclée de Brouwer, Paris, 1978, p. 27).
8
Antoine Bloom, L’École de la prière, traduit de l’anglais par soeur Jean Marie
O.P., Éditions du Seuil, Paris, 1972, p. 149-153.
LA VIERGE MARIE… 231

mère et sa créature”9. Dans la deuxième icône on retrouve Marie, en


regardant l’infini ou plutôt les profondeurs insondables de Dieu.
Ces icônes sont l’expression de toute une théologie de vie, d’une
façon particulière de percevoir le divin et de le recevoir dans le cœur
humain. La Mère est ainsi toujours en prière, la tête un peu inclinée, et
une âme sensible peut voir dans l’icône ses pensées: „Mon Fils tu es mort
sur la Croix et qui va te suivre ? Ton mystère est grand et moi je suis la
seule à le comprendre, car je l’ai gardé dans mon cœur. Fiat: Qu’il me
soit d’après Ta parole !”10. Par le biais de la Vierge, Dieu est entré Lui-
même dans notre condition humaine. A son tour elle a répondu par
l’abandon personnel, l’humilité, la disponibilité et l’ouverture à tout ce
que Dieu a voulu. Elle paraît faible, sa force n’est pas terrestre mais cette
faiblesse laisse la place au pouvoir de Dieu qui travaille en elle et par elle:
en celle-ci „ma puissance se trouve manifestée” (II Cor. 12, 9).
L’existence de Marie est en relation avec l’ordre de la valeur
spirituelle. Après l’Annonciation, elle a été comblée par l’Esprit Saint et
la compréhension de certains événements de sa vie n’est pas possible à
l’aide des catégories logiques de la raison.
L’homme contemporain, qui se trouve encore sous l’influence de
la philosophie cartésienne, cherche de plus en plus désespérément le
sens de la vie. On se demande si l’histoire de l’humanité en général a une
valeur qui pourrait être largement acceptée. Parfois enfoui dans la croyance
l’homme angoissé fait appel à Dieu mais il semble ne savoir plus comment
le faire. C’est alors que la Vierge Marie peut lui servir de Maître spirituel,
c’est dans ce point que Son modèle théandrique peut servir de guide.
La relation de la Vierge avec la divinité ne s’inscrit pas dans le
domaine de la connaissance, mais il s’agit d’un acte d’amour plénier et
spirituel. L’homme du monde confie très souvent les données de sa vie au
calcule et à la réflexion. Le modèle spirituel de Marie signifie accepter la
présence du divin en mettant entre parenthèses la raison. La Vierge Marie
est le premier témoin de la nouvelle vocation spirituelle du chrétien et avec
elle on entre dans une expérience essentielle qui mène à l’accomplissement

9
Ibidem, p. 150.
10
Ibidem.
232 Lect.dr.pr. Adrian Dinu

de la mission11 de l’homme sur la terre. Cette façon d’envisager la vocation


mariale a des implications très importantes dans la spiritualité chrétienne.
On peut affirmer que la réalité de Marie ouvre vers une vérité
profonde, beaucoup plus authentique que celle inscrite dans le champ de la
connaissance, et elle devient ainsi participante à la création de cette vérité
dans le monde. L’élément qui exprime l’authenticité de la vie humaine
n’est pas la richesse dans l’ordre matériel, mais la quantité d’amour qu’elle
fait sentir. Marie c’est l’image d’un Maître qui vit pleinement et
charitablement le don de soi. On peut ajouter que c’est précisément à
travers sa pédagogie trempée d’amour maternel, c’est dans sa personne, que
le vécu spirituel devient une esthétique du vivre. La grande tâche et la
grande chance du chrétien de nos jours et de la théologie même, c’est non
seulement d’apercevoir la Vierge comme un modèle affectif, mais
d’apprendre de ce modèle vivant et vivifiant.
Hagiographie, sainteté manifestée, plérôme archétypique ou
doxophanie toutes ces réalités sont visibles en Marie et restent pour nous la
manifestation de Dieu en elle et les prémisses d’un renouvellement pour la
vie de chaque chrétien. La Vierge Odiguitria trace notre chemin sur la terre
pour transpercer le ciel. Pour Marie, qui dans la tradition orthodoxe prie
éternellement pour les humains, la prière est l’état continu de son âme,
comme l’on lit chez St. Paul: „Priez sans cesse” (I Thés. 5, 17). Cet état est
en relation avec une santé spirituelle, signe et source de vie qui rend
possible la rencontre avec Dieu. L’exemple de Marie nous fournit une sorte
de définition vivante de la prière. Les théologiens ont parlé beaucoup du
silence de Marie dans les évangiles12. Elle s’était tue au premièrement
moment de l’Annonciation (Luc 1, 29) parce que pour entendre la voix de
Dieu transmise par l’archange il faut savoir écouter son silence, et surtout
en apprendre.

11
«Si nous ne rendons pas témoignage des vérités révélées, à quoi bon nous dire
chrétiens ?” affirme l’écrivain français Georges Bernanos.
12
Voir: Kniazeff, P. Alexis, L’ecclésialisation de la vie, dans «La pensée
orthodoxe»,Quatrième volume de la série en langue française, L’Âge D’Homme,
Lausanne, 1987, p. 108-135; Ware, Archimandrite Kallistos, La Puissance du Nom (La
prière de Jésus dans la spiritualité orthodoxe), Formation Théologique par
Correspondance, Institut de Théologie Orthodoxe, Paris, (sans année); Christian Duquoc,
La femme, le clerc et le laïc. Œcuménisme et ministère, Labor et Fides, Genève, 1989.
LA VIERGE MARIE… 233

L’expérience de Marie est radicale. J’ai pu observer de façon directe


que beaucoup de chrétiens passent sur quelques aspects de sa vie sans en
approfondir les significations spirituelles et la portée existentielle, parce
que l’on pense qu’il est normal de réagir d’une certaine façon de la part de
la Vierge. La hauteur spirituelle de Marie devrait nous rendre conscients
qu’elle n’était pas immergée dans le chronos mais dans le kairos qui
semble n’avoir pas de relation avec ce monde. L’homme agité fait
s’esclaffer les anges, note Shakespeare dans un œuvre13. En Marie, tout au
contraire: le visage fait la parole, le regard fait la présence. Son silence
parle beaucoup plus que n’importe quel autre récit qui la présenterait. Son
mystère comprend l’attention faite à la révélation devenue proche,
accessible par l’archange et également l’attention faite à sa cousine
Elisabeth qui assiste à son Magnificat. Quand celle qui vit le silence parle,
elle le fait avec une fraîcheur virginale. L’essentiel de son état de prière est
justement „de se tenir là”14, d’entendre la présence d’une autre personne,
principalement celle de Dieu. La voix de Marie peut-être retenue comme
une conduite maîtresse parce que son attitude orante découvre plusieurs
sens de la vie céleste. Dieu est descendu en son corps et en son âme et son
esprit En est uni. Le mémorial de son Magnificat (Luc 1, 46-55), le renvoi à
Israël et à Abraham exprime non simplement un monologue mais une
psalmodie et une lecture en toute attention de la Bible15 et on n’a pas du
tout l’impression qu’il s’agirait d’une répétition mécanique des textes
appris de l’Ecriture. Marie prouve un état d’esprit qui structure et modèle
presque liturgiquement sa parole. Cette parole devient ainsi un vrai maître
de la prière, mais un maître dont la pédagogie est la discrétion.
La Bible fait référence plusieurs fois à la prière du Fils de Dieu
Lui-même: „Le matin, s’étant levé longtemps avant le jour, sortit, s’en alla

13
Measure for measure, Acte II, apud Paul Evdokimov, Les âges de la vie
spirituelle. Des Pères du désert à nos jours, Préface d’Olivier Clément, Théophanie,
Desclée de Brouwer, Paris, 1980, p. 191.
14
Ibidem, p. 192.
15
On trouve ici un encouragement de celui qui va être St. Jean Climaque (IXe
siècle): «Point de recherche dans les paroles de votre prière. Que de fois les
bégaiements simples et monotones des enfants fléchissent leur père ! Ne vous lancez pas
dans de longs discours afin de ne pas dissiper votre esprit dans la recherche des
paroles… La prolixité, le bavardage dans la prière emplit l’esprit d’images et le dissipe,
tandis que, souvent, une seule parole a pour effet de le recueillir» (Échelle, degré 28).
234 Lect.dr.pr. Adrian Dinu

dans un lieu désert, et là il priait” (Mc 1, 35). Dans le sermon sur la


Montagne, le Seigneur enseigne la prière authentique à la demande de ses
disciples: „apprend-nous à prier” (Luc 11, 1 et Mt 6, 9-13). Pour les
chrétiens toute prière authentique comporte trois degrés ou formes: de
demande, de louange et d’offrande. On peut reconnaître ces trois formes
dans la vie de Marie. Et de plus à Luc 1, 31 on trouve les prémices de la
prière du Nom de Jésus16. On sait que cette prière prend sa racine historique
du Mont Sinaï et du Mont Athos vers l’année mille par des grands maîtres:
St. Macaire, Diadoque de Photicée et Jean Climaque. Mais selon la Bible le
nom de Dieu dénote une présence, un lieu de rencontre de l’homme avec le
Tout-puissant. Nous lisons: „… et tu va l’appeler Jésus”. De la même
source nous savons encore que la Vierge Marie portait dans son cœur les
mots, la présence divine. L’intervention de l’ange la rend consciente qu’elle
va Lui consacrer son esprit dans chaque instant de sa vie. La réponse de
Marie prouve cette vérité; il n’y a pas de doute ou de crainte en elle. Le
nom de Dieu s’accompagne de sa manifestation immédiate, car le nom est
une forme de Sa présence. „Nomen est Omen, il contient en puissance
chiffrée l’énergie du salut: le nom du fils de Dieu soutient le monde entier
dit Hermas, car il y est présent et nous l’adorons dans son nom”17.
La question de Marie: „Comment ça va s’accomplir ?” montre déjà la
force de la présence divine et de sa grandeur. Une situation pareille a vécu
autrefois Moise18 sur le Mont Sinaï où l’on voit que le nom est déposé dans
l’ange qui devient le porteur redoutable de la présence divine. Lorsque ce
nom est prononcé la personne humaine entre en relation intime avec Dieu,
parce que le nom de Jésus rayonne par lui-même, attire le cœur et christifie
Marie. La parole déjà est chargée d’une présence et la crainte révérencielle
est liée à la transcendance de Dieu. Dieu est transcendant d’une façon
absolue, il dépasse tout et toutes choses; même lorsqu’Il est connu où
semble se dévoiler, Il reste inconnaissable; même lorsqu’Il s’approche, Il

16
Voir: Un moine de l’Orient, La prière de Jésus, Chevetogne, 1951.
17
Paul Evdokimov, Les âges…, p. 197.
18
Ex. 23, 20-21: «Voici, j’envoie un ange devant toi….tiens-toi sur tes gardes en
sa présence… car mon nom est en lui». On mentionne ici Moise, mais on a aussi
l’exemple du publicain évangélique et de St. Paul lui-même qui confesse la présence
sacramentelle du Christ dans son nom. Le nom remplit l’homme comme le temple est
rempli par un chant; c’est une expérience, une «tombée» dans l’abîme de la miséricorde
divine: «Ce n’est plus moi, c’est le Christ qui vit en moi» (Gal. 2, 20).
LA VIERGE MARIE… 235

reste infiniment lointain; même lorsqu’Il se communique à nous, il nous


dépasse de telle sorte qu’il reste au-delà de toute communication19. Marie,
qui avait vécu au temple très longtemps, y avait été formée spirituellement
et pour elle se rapprocher de la divinité ce n’était possible qu’en restant
humble, car, on ne peut pas voir le visage de Dieu et rester vivant.
L’éducation de la Vierge n’a pas été théorique, un amas de notions, mais
une vraie formation spirituelle, bien pratique. On voit ça dans ses
descriptions bibliques: elle reste débout devant l’archange, tout en recevant
le divin message. Ce n’est pas l’ange qui finit le dialogue, mais c’est la
Vierge qui conclut humblement: „Voici la servante du Seigneur… Et l’ange
partit d’elle” (Luc 1, 38). Toutes ces images dessinent l’attitude de Marie.
Il s’agit d’une même attitude tout au long de sa vie, d’un état spirituel
marqué par la conscience de la grandeur sainte de Dieu. Dans un tel
contexte spirituel quand s’était accompli ce qu’il semble impossible à
l’homme rationnel, l’Inaccessible est devenu accessible, Dieu transcendant
s’est fait chair et a vécu au milieu des humains. La Vierge Marie nous
montre comment, tout en restant mystérieuse, la sainteté de Dieu peut
devenir infiniment proche quand elle s’empare de nous20. Portant le
Seigneur dans son cœur, en état de prière, la Vierge Marie nous offre le
premier modèle de prière hésychaste en devenant ainsi un maître spirituel.
D’après le modèle de la Vierge Marie, pour les chrétiens l’état de
prière est en relation avec la descente de l’Esprit Saint. Seulement „quand Il
est venu nous visiter, il faut cesser de prier” dit saint Seraphin de Sarov21.
L’invocation du nom de Jésus est à la portée de toute personne humaine,
mais les techniques corporelles ne sont de toute façon qu’accessoires, des
aides qui ont apparu tard dans l’histoire. Kallistos Ware fait observer que
pour l’un des grands Pères de l’Église, Grégoire Palamas (1296-1359)
«comme pour tous les maîtres hésychastes, l’essentiel n’est pas le contrôle

19
Paul Evdokimov, Les âges…, p. 192.
20
C’est dans cette perspective que nous pouvons comprendre les paroles de saint
Pierre disant que nous sommes appelés à devenir participants de la nature divine (II
Pierre 1, 4 «p rta!i dumnezeie!tii firi» - en roum.)
21
Paul Evdokimov, Les âges…, p. 193.
236 Lect.dr.pr. Adrian Dinu

extérieur du souffle mais l’invocation intérieure et secrète du Seigneur


Jésus”22.
C’est ce que s’est passé à l’intérieur de la Vierge Marie, au plus
intime de son âme. Elle a reçu et elle a adoré son Fils Unique et à partir de
son Fiat le monde entier s’est réconcilié avec le Seigneur. C’est grâce à
Marie que se réalise un tournant dans la vie spirituelle de l’humanité. Elle
ne s’insinue pas dans la Trinité (comme on voit parfois au-delà des
affirmations des „sophiologues”23) elle a prêché le Royaume de Dieu par sa
vie. D’aucune façon sa sainteté n’est pas un acte individuel et on le
comprend mieux en sachant que l’individu est un simple élément d’une
fragmentation. En recevant l’appel de Dieu d’une manière concrète, active,
réfléchie, la Sainte Vierge est entrée dans l’éternelle charité de Dieu tout en
restant contemporaine de tous les hommes, des femmes et des enfants qui
vivent d’une façon personnelle cette redécouverte de la divinité. C’est pour
cela que Marie est toujours à nous et avec nous, à travers les siècles avec la
solidarité d’un maître spirituel. En Christ nous voyons la plénitude de la
Divinité dans la chair humaine. Dans la Vierge Marie nous voyons le
modèle de participation à la divinité d’une chaire humaine.

22
Archimandrite Kallistos Ware, La Puissance du Nom (La prière de Jésus dans
la spiritualité orthodoxe), Formation Théologique par Correspondance, Institut de
Théologie Orthodoxe, Paris, (sans année), p. 21.
23
Voir par exemple les affirmations du Père Serge Boulgakov, Le Buisson ardent.
Aspects de la vénération orthodoxe de la Mère de Dieu. Essai d’une interprétation
dogmatique, traduit du russe par Constantin Andronikof, L’Age d’Homme, Lausanne,
1987, p. 122-123: „Glorifie, Reine du ciel, Marie est une créature et pourtant elle n’est
plus cela seulement, car elle porte la plénitude la vie divine. […] Cette notion de la
vénération sophianique de la Mère de Dieu qui vient sommer la théologie mariale
orthodoxe, a été établie par l’Église russe avec la commémoraison de la Vierge à la
différance de l’Église byzantine qui avait fait ressortir l’aspect christologique de la
sophiologie et rattaché les fêtes sophianiques à celles du Seigneur (Noël, Pâques). L’un
et l’autre aspect ont un fondement imprescriptible et parfois ils se conjuguent jusqu’à
devenir indistinct. L’incarnation est indivisible de la maternité divine, l’une suppose
l’autre; aussi les fêtes du Seigneur suggèrent-elles les fêtes mariales d’une manière
évidente ou voilée. Il arrive que la liaison paraisse si étroite qu’il devient difficile de se
prononcer sur leur appartenance particulière, comme par exemple pour Noël ou la
Rencontre (Hypapante). Dans ce cas, c’est la Sophie céleste, incréée, qui ressort; dans
l’autre, c’est la Sophie de créature, la Mère de Dieu”. Le livre le plus important sur ce
sujet reste: La Sagesse de Dieu. Résumé de sophiologie, traduit du russe par Constantin
Andronikof, L’Age d’Homme, Lausanne, 1983 du même auteur.
LA VIERGE MARIE… 237

Marie et la nouvelle Europe. Cette partie de l’étude n’offre pas un


exposé exhaustif sur la place de la Vierge dans les traditions chrétiennes
présentes en Europe. Elle vise plutôt certaines situations qui me semblent
importantes pour toute personne humaine qui essaye aujourd’hui de se
comprendre soi-même et le contexte dans lequel se trouve engagée.
Je vais envisager surtout la façon d’être dans l’Église. Il y a
malheureusement beaucoup de gens qui ne se reconnaissent en tant que
chrétiens et qui comprennent la religion et la pratique ecclésiale comme
quelque chose d’anachronique. De même nombreux sont ceux qui sont
contents dans ce monde que leur apporte assez de bonheur, surtout quand
ils touchent leur salaire mensuel et quand ils peuvent voyager partout ou
bien simplement dans les…. pubs. D’autres gens, au contraire, affirment
que tout va s’écrouler prochainement et qu’on arrivera à une sorte
d’implosion. Ils sentent que la Vérité est au-delà de notre nature, mais ils
sont enfermés dans une sorte d’orgueil qui marque leur façon d’envisager
un événement apocalyptique centripète.
Un grand écrivain européen du XXe siècle, Georges Bernanos (qui
a été en même temps un croyant exemplaire ayant une grande ferveur
pour la Vierge Marie) écrit dans son œuvre romanesque: „Le monde est
dévoré par la ennui… C’et une espèce de poussière. Vous allez et venez
sans la voir, vous la respirez, vous la mangez, vous la buvez et elle est si
fine, si tenue qu’elle ne craque même pas sous la dent”24. Et encore:
«Messieurs, la civilisation européenne s’écroule et on ne la remplacera
par rien, voilà la vérité. À la place de ces immenses épargnes accumulées
de civilisations, d’humanité, de spiritualité, de sainteté, on offre de
déposer un chèque sans provision, signé d’un nom inconnu»25.
Y a-t-il une place pour la Vierge aujourd’hui ? Tentons une réponse
liée plutôt à la manière dont on peut parler d’elle, qu’à l’enseignement
marial doctrinaire. Relier la problématique mariale aux questions de
l’expression dans le nouvel contexte de l’Europe ce n’est pas une tâche

24
Georges Bernanos, Œuvres complètes I: Journal d’un curé de campagne, Paris,
Gallimard, 1994, p. 1134.
25
Ibidem, Correspondance, p. 1659.
238 Lect.dr.pr. Adrian Dinu

facile. Il faut s’arrêter d’abord un peu justement sur les termes


«problème» et «problématique». Quand on les emploie cela peut
impliquer souvent une compréhension différente en fonction des données
diverses qu’on ne maîtrise pas toujours au niveau de la production. Quand
on parle de la Vierge Marie, comme de tout ce qui touche à la divinité, les
mots impliquent une certaine attitude d’esprit. «L’ennui, avec les mots,
c’est que s’ils commencent par définir une situation telle qu’elle existe,
ensuite ils vont cristalliser cette situation jusqu’à en faire une sorte de
perspective globale”26.
La présente réflexion, sur la Vierge dans la conscience des nos
contemporains, se propose de retrouver la place des vérités de l’Église
dans la compréhension actuelle. Il ne s’agit pas de mettre au point une
confrontation avec les philosophies plus ou moins modernes, mais de
présenter simplement „la certitude des choses invisibles” (Hébreux 11, 1).
Macaire d’Égypte, au IVe siècle affirmait: „L’expérience de Dieu, la
vision du monde en Dieu, est une chose qui ne peut se produire que dans
un moment où toutes nos pensées, toutes nos émotions, sont suspendues
au point de ne pouvoir plus à la fois nous situer à l’intérieur de
l’expérience, percevoir les choses, et nous situer hors de l’expérience
pour nous observer nous-mêmes et analyser ce qui se passe. Au moment
où l’expérience est vécue, il est impossible de l’observer”27. Pour les
chrétiens il s’agit toujours de mener un combat spirituel avec eux-mêmes.
Cela signifie d’abord être très attentif quand on invoque des données de la
foi. On doit avoir la conscience de l’appartenance à l’Église et agir en tant
que personne humaine liée à la pratique de l’Église. La distinction entre le
vrai et l’illusoire est très sensible et les erreurs peuvent s’insérer sans en
prendre conscience28.

26
Antoine Bloom, Certitude de la foi, Traduit de l’anglais par Jacques Mignon,
Les Éditions du Cerf, Paris, 1973, p. 42.
27
Ibidem, p. 44.
28
Ce qui arrive souvent dans la vie humaine, quant à la foi, c’est que les gens ont
quelques notions, vraies ou fausses, on reçoit un certain nombre de certitudes (par
exemple à l’égard de la Vierge: sa maternité, sa virginité, son attitude devant la Croix du
Seigneur etc.) parce qu’on fait confiance aux parents et au milieu dans lequel on vit.
Mais quand on change de milieu qu’est-ce que se passe ? Et puis c’est difficile de faire
une bonne gestion de notre propre jeunesse, parce qu’on a reçu une certaine éducation et
puis avec l’âge l’on se trouve confrontés avec d’autres situations.
LA VIERGE MARIE… 239

À l’égard de Marie, l’on trouve au moins deux attitudes dans le


monde contemporain: celle du croyant et celle du scientifique. On voit
partout des gens qui doutent de l’Église, de l’Eucharistie, des prêtres, en
se manifestant - disent-ils - comme des hommes libres. Nous savons très
bien que la vérité, son expression doit être formulée en termes humains,
dans le langage de telle nation, de telle époque, de telle tribu, etc. Mais
également il faut qu’on n’oublie pas que la vérité a une
caractéristique essentielle: elle est une valeur qui dépasse le monde
concret, le réel terrestre et historique.
En revenant à la Vierge Marie, à notre avis, la première certitude
dont on a besoin aujourd’hui c’est que Marie est la Mère de Dieu. Il y a
de nos jours des gens qui acceptent la présence de la Vierge dans leur vie,
mais ne la vivent pas dans l’esprit. Il y en a qui parlent en termes de
légende, de mythe consolateur ou bien d’une compréhension poétique.
L’attitude authentiquement chrétienne est de plus en plus difficile à
retrouver dans notre société. Rares sont ceux qui gardent dans leur cœur
une image du Seigneur et de la Mère Vierge ressemblant à celle dont
parle St. Ignace dans ses écrits: „Soyez donc sourds quand on vous parle
d’autre chose que de Jésus-Christ, de la race de David, fils de Marie, qui
est véritablement né, qui a mangé et qui a bu, qui a été véritablement
crucifié, est mort, aux regards du ciel, de la terre et des enfers, qui est
aussi véritablement ressuscité d’entre les morts… Véritablement de la
race de David selon la chair, fils de Dieu selon la volonté et la puissance
de Dieu, véritablement né d’une Vierge…»29.
Un tel texte peut bien paraître étrange ou étranger pour une bonne
partie de nos contemporains parce que les vérités d’en haut ne se
comprennent pas à travers la raison, mais avec le cœur. Ecrire des textes
authentiquement théologiques c’est encore plus difficile que de les
accepter. Il y a de nos jours des textes théologiques „romanesques”30. Il
s’agit d’une rupture avec la tradition patristique doublée de l’attitude de
non combat spirituel et d’un manque de pratique ecclésiale. Dans

29
Ignace d’Antioche, Polycarpe de Smyrne, Lettres. Martyre de Polycarpe, texte
grec, introduction, traduction et notes de P. Th. Camelot, O.P., 4e édition revue et
corrigée, Les Éditions du Cerf, Paris, 1969, SC 10, p. 119 et 155.
30
Voila un seul exemple: André et Francine Dumas, Marie de Nazareth, Labor et
Fides, Entrée libre no. 3, Genève, 1989.
240 Lect.dr.pr. Adrian Dinu

l’époque actuelle il semble de plus en plus nécessaire de tenter une


redéfinition des vertus de la parole, et de ses rapports avec la
connaissance et avec l’esprit.
On écrit beaucoup sur Marie aujourd’hui31. Après les années quatre-
vingt, quand la mariologie a été le préférée par les théologiens, on a
assisté a un recul, mais maintenant les gens trouvent de nouveau le bon
courage de s’adresser a elle, de la chercher dans leurs prières et même
dans leurs préoccupations quotidiennes. Par exemple, le pape Benoît XVI
parle de Marie comme „un remède” pour ce siècle. „À la crise de l’idée
même d’Église, à la crise de la morale, à la crise de la femme, le Préfet a
un remède à proposer qui, entre tous les autres, a prouvé concrètement
son efficacité tout au long des siècles chrétiens. Un remède dont le
prestige semble aujourd’hui s’être obscurci […], mais qui est plus que
jamais actuel. C’est le remède qu’il désigne d’un nom bref: Marie”32.
Cette belle affirmation de l’évêque de Rome encourage les chrétiens à
témoigner de la Vierge dans le monde actuel. L’Orthodoxie à son tour
entend de le faire d’une façon tout à fait réaliste, c'est-à-dire qu’elle n’en
admet pas l’interprétation allégorique et encore bien moins on n’y voit
l’influence d’un syncrétisme religieux.
Au baptême, la coutume chrétienne est de donner au baptisé le nom
d’un saint qui le protégera dorénavant comme un ange. Cette pratique
indique que le saint et l’ange gardien ont en commun leur service pour les
hommes de la terre. Leur vénération crée dans la famille une atmosphère
spirituelle, pleine d’amour et de sérénité qui ne peut être remplacée par
aucune pratique humaine33. Depuis toujours l’Eglise orthodoxe enseigne
31
Voir la bibliographie finale.
32
Cardinal Joseph Ratzinger, Vittorio Messori, Entretien sur la foi, traduction
sous la direction de S.E. le Cardinal Édouard Gagnon, président du Conseil pontifical
pour la famille, Fayard, Paris, 1985, p. 121. Il nous dit que pendant ses études il avait du
mal a comprendre le vrai sens d’une fameuse formule de l’Église: Maria nunquam satis.
Cette expression, tout comme celle d’Ephèse de 431 – Marie-Théotokos, c'est-à-dire
„victorieuse de toutes les hérésies” sert de pédagogie pour annoncer l’Évangile à tous et
partout dans le monde. On ne trouve ici seulement la reconnaissance de sa place dans la
Tradition, mais également la figure toujours actuelle de la créature, pleine de courage et
d’obéissance, un exemple vers lequel tout chrétien peut et doit regarder.
33
On apprend des médias que plusieurs familles d’Europe et du monde entier
donnent à leurs enfants des noms étranges: chiffres, sigles (comme „@”, „Google” ou
„Goodyear”), etc.
LA VIERGE MARIE… 241

que les saints et la Vierge sont impliqués dans le processus de


renouvellement de la création, dans la nouvelle naissance des humains. Il
ne s’agit pas de quelque chose d’extérieur ou de mécanique, ni d’une
coercition de la toute-puissance divine, mais d’„une action réciproque et
hypostatique”34.
Dans notre Europe ou ailleurs, aujourd’hui comme auparavant en
Marie se renouent les liens brisés avec le Créateur, parce que par elle
Dieu descend vers les hommes. la Vierge représente une chance
authentique que l’homme peut saisir pour retrouver l’harmonie du vivre,
pour dépasser les passions anarchiques. Chacun de nos contemporains a la
possibilité de retrouver en Marie un modèle de soumission à l’énergie
divine qui l’aide à se purifier et à conquérir l’équilibre. Mais il semble de
plus en plus difficile de trouver une place à la Mère de Dieu, à sa
maternité divine. Dans le monde chrétien d’aujourd’hui on retrouve
encore des nestoriens ou bien des docètes. Pour un vrai chrétien défendre
la réalité de la Vierge Marie signifie défendre l’Incarnation de Jésus,
l’originalité inaliénable de notre foi. La Mère et son Fils sont unis jusqu’à
la mort et au-delà de la mort. Par le fait que Marie a donné naissance au
Fils de Dieu les maternités de la terre sont associées à l’œuvre de salut.
Quel amour Jésus a dû avoir pour sa Mère ! La nouvelle Europe comme la
vieille c’est toujours nous, les humains ! C’est pour cette simple raison
que l’Europe et le monde entier a besoin de Dieu et de sa Mère. Sa
sainteté, sa beauté intérieure, son visage plein d’une lumière ineffable et
sa féminité aident maintenant et réellement l’homme à retrouver son
chemin. Ce ne sont pas simplement des mots.
Le monde a ressenti depuis toujours le besoin de se prosterner
devant les idoles au lieu de saisir la dignité d’une communication
personnelle, d’une union avec la divinité. On voit ces dernières années
différentes formes de cette pratique païenne: la „mariolâtrie”, la
„papolâtrie”, l’individualisme exacerbé, l’indifférentisme radicalisé, etc.
On constate que dans la foi d’aujourd’hui la Vierge Marie est
joyeuse sans être liée à aucune détermination. Marie est courageuse,
simple et Dieu, de son Ciel, nous fait signe par elle. Elle éclaire la sphère
politique parce qu’elle n’y est pas mêlée. Marie est ici exemplaire. On

34
Père Serge Boulgakov, Du Verbe Incarné, L’Age d’Homme, Paris, 1982, p.
128.
242 Lect.dr.pr. Adrian Dinu

croit que pendant les trente ans de la vie cachée du Christ, elle a aidé
d’une manière semblable à celle de son Fils. Marie peut éloigner nos
inquiétudes quand on est perdu dans la foule, elle peut s’avérer une bonne
hôtesse dans un festin de noces et un modèle de croyante surtout quand on
comprend assez peu. „Faites tout ce qu’il vous dira” (Jean 2, 5) montre
l’essentiel: que la volonté de son Fils soit faite. Elle ne l’a pas un instant
perdu de vue et c’est pour cela que cette boussole, dont l’aiguille est
toujours orientée vers le Christ va nous guider jusqu’au but. Il y a
beaucoup de ténèbres dans l’Europe actuelle et ce n’est pas ici le cadre de
les mentionner. La Vierge avec ses qualités – la Mère très pure et
infiniment indulgente, Reine du Ciel et médiatrice de notre salut auprès de
Son Fils, plaidant notre cause au jour du jugement, Croyante et notre sœur
en humanité – peut aider à vaincre le mal et le malheur qui assombrissent
notre monde et notre joie.
A l’heure des ténèbres nous la retrouvons auprès du Christ, au pied
de la Croix. Debout, elle regarde. Et là en haut, en souffrant, Dieu la
regarde de même. Les évangiles ne nous disent rien de ce regard, mais si
elle est près de Lui, c’est qu’elle accepte qu’il fallait que Son Fils soit
cloué au bois. En cette heure Dieu a fait un signe, il a fait le geste de nous
confier les uns aux autres, de confier Jean à Marie, Marie à Jean. Ainsi,
bénéficiaires, de ce côte à côte avec la Mère dans l’Eglise nous trouvons
l’aide sûre et humble qui jamais ne revendique aucune place. Par elle,
pour nous la découverte de Dieu n’est jamais un défi mais une joie qui
éclate dans l’Incarnation par qui et en qui nous avons la vie (Jean 1, 4 et I
Jean 1, 2).
Voilà le témoignage plénier et unanime de Marie dont peut
bénéficier cette Europe unie: ancienne et nouvelle, vieille et jeune.
Au-delà de toutes ces appellations européennes, nous devons trouver les
sources, le visage de la simplicité trop souvent déformé et maquillé.
Marie est une source des plus authentiques de la foi pour l’Europe
d’aujourd’hui qui doit retrouver le regard pur de l’enfant sans péché. Pour
conclure je cite encore G. Bernanos, ce grand écrivain catholique, un
merveilleux chrétien, qui écrit: „Le regard de la Vierge Marie est le seul
regard vraiment enfantin, le seul vrai regard d’enfant qui se soit jamais
levé sur notre honte et notre malheur… un regard qui la fait plus jeune
LA VIERGE MARIE… 243

que le péché, plus jeune que la race dont elle est issue et bien que Mère
par la grâce, Mère des grâces, la cadette du genre humain”35.
En guise de conclusion. Dans la vision chrétienne le péché signifie
vivre à la surface de soi-même; voilà pourquoi le théologien et la
Théologie doivent se pencher plus sur les sources, dont la mariologie fait
partie. Il faut que nos écrits ne soient pas centrés sur la recherche de
l’originalité mais sur une pratique humble de l’écrire, une redécouverte et
une affirmation de la Vérité. Le point de départ et la garantie de
l’objectivité authentique dans toute reconstruction du sens, de la personne
humaine, doit être l’appel à la divinité, qui est la Valeur et la
Connaissance.

Bibliographie
Aarass, H., Littérature et sacerdoce (essai sur Journal d’un curé de
campagne de Bernanos), Paris, 1984.
Bernanos, Georges, Œuvres complètes: Journal d’un curé de campagne,
Paris, Gallimard, 1994.
Bloom, Antoine L’École de la prière, traduit de l’anglais par soeur Jean
Marie O.P., Éditions du Seuil, Paris, 1972.
Idem, Certitude de la foi, Traduit de l’anglais par Jacques Mignon, Les
Éditions du Cerf, Paris, 1973.
Borrely, André Qui est près de moi est près du feu, Préface d’Olivier
Clément, Théophanie, Desclée de Brouwer, Paris, 1978.
Bush, William, Souffrance et expiation dans la pensée de Bernanos,
Paris, 1962.
Evdokimov, Paul La femme et le salut du monde, préface d’Olivier
Clément, Théophanie, Desclée de Brouwer, Paris, 1978.
Idem, Les âges de la vie spirituelle. Des Pères du désert à nos jours,
Préface d’Olivier Clément, Théophanie, Desclée de Brouwer,
Paris, 1980.

35
Georges Bernanos, op. cit., p. 1194.
244 Lect.dr.pr. Adrian Dinu

Ratzinger, Cardinal Joseph et Vittorio Messori, Entretien sur la foi,


traduction sous la direction de S.E. le Cardinal Édouard Gagnon,
président du Conseil pontifical pour la famille, Fayard, Paris,
1985.
Staniloaë, Dumitru, Le génie de l’Orthodoxie. Introduction, Avant-propos
du métropolite Damaskinos, Préface d’Olivier Clément, Traduit
du roumain par Dan Ilie Ciobotea, Théophanie, Desclée de
Brouwer, Paris, 1985.
Ware, Archimandrite Kallistos, La Puissance du Nom (La prière de Jésus
dans la spiritualité orthodoxe), Formation Théologique par
Correspondance, Institut de Théologie Orthodoxe, Paris, (sans
année).
Ierarhia bisericeasc dup Scrierile P rin!ilor
Apostolici

Conf.dr. Carmen-Maria Bolocan

Biserica a fost creat de Dumnezeu având o întreit lucrare:


sim!itoare, înv ! toare "i conduc toare pe calea mântuirii a cre"tinului, "i
un dublu aspect: divin "i uman. Organizarea ei ca institu!ie omeneasc se
cristalizeaz în form definitiv , în perioada urm toare Sfin!ilor Apostoli,
în vremea P rin!ilor Apostolici. Ucenici "i cunosc tori îndeaproape ai
Sfin!ilor Apostoli, P rin!ii Apostolici înf !i"eaz în scrierile lor istoria
unei vie!i noi, organizate dup planul divin, în care cre"tinii au con"tiin!a
c sunt fii prin har ai lui Dumnezeu1.
Aceast perioad , de la sfâr"itul secolului I pân la prima jum tate a
secolului al II-lea este plin de bog !ie duhovniceasc "i tr ire cu adev rat
cre"tineasc .

1. Întemeierea Bisericii
P rin!ii Apostolici înva! c Biserica a fost întemeiat de
Mântuitorul Hristos, Care este capul ei, iar credincio"ii formeaz trupul
ei. De aceea, Sfântul Ignatie, episcop al Antiohiei nume"te Biserica trup al
lui Hristos, iar pe El cap al acestui trup2. Ea este „m re!ia "i plin tatea lui
Dumnezeu-Tat l”, care a fost „rânduit mai dinainte a fi pururea în slav
nestr mutat ” (Epistola c tre Efeseni).
Ideea despre crearea din veci a Bisericii de c tre Dumnezeu se
g se"te dezvoltat mai pe larg la Herma, în lucrarea sa P storul. El
prezint Biserica în chip simbolic, când ca o b trân , când prin
construirea unui turn. Vârsta Bisericii e redat în felul urm tor: „Pe când
dormeam, fra!ilor, un tân r foarte frumos la chip mi-a f cut o descoperire,
zicându-mi: – Cine crezi c este b trâna de la care ai primit cartea cea

1
Cf. Magistrand #tefan C. Alexe, Eclesiologia P rin!ilor Apostolici, în „Studii
Teologice”, nr. 5-6/1955, p. 368.
2
Cf. Sf. Ignatie, Epistola c tre Smirneni, l, 2, p. 219.
246 Conf.dr. Carmen-Maria Bolocan

mic ? Eu i-am spus: – Sibila. Te în!eli, mi-a r spuns acela, nu este ea! –
Dar cine?, am întrebat eu. – Biserica, a r spuns acela. "i i-am spus: –
Pentru ce-i b trân ? – Pentru c a fost creat înainte de to#i, mi-a r spuns
acela. De asta e b trân !i pentru Biseric a fost creat lume”3. Vechimea
Bisericii e atestat !i de Epistola a II-a a lui Clement Romanul, care face
deosebire între Biserica cea dintâi, spiritual , zidit mai înainte decât
soarele !i luna, !i Biserica v zut . Biserica este trupul lui Hristos, este
mireasa lui Hristos. „Ea era duhovniceasc , ca !i Iisusul nostru, dar s-a
ar tat în zilele din urm ca s ne mântuiasc ”4.
Întemeierea Bisericii de c tre Dumnezeu prin întruparea
Mântuitorului !i lucrarea Apostolilor, este redat clar de Sfântul Clement
Romanul în Epistola I c tre Corinteni. El arat c forma de organizare a
Bisericii, pe baza ierarhiei, î!i are originea în voin#a Tat lui ceresc !i se
întemeiaz pe învierea Domnului nostru Iisus Hristos.
Iat ce spune Clement Romanul5: „Apostolii ne-au vestit
Evanghelia primit de la Domnul Iisus Hristos; iar Iisus Hristos a fost
trimis de Dumnezeu. Hristos, dar, a fost trimis de Dumnezeu, iar apostolii
de Hristos. Amândou s-au f cut în bun rânduial din voin#a lui
Dumnezeu. Apostolii primind, deci, porunc , încredin#a#i fiind prin
învierea Domnului Iisus Hristos !i având încredere în cuvântul lui
Dumnezeu, au ie!it cu adeverirea Duhului lui Dumnezeu, binevestind c
are s vin împ r #ia lui Dumnezeu. Predicând, dar, în # ri !i în cet #i, au
pus episcopi !i diaconi, pentru cei ce aveau s cread ”.
Biserica ia fiin# dintru început, fiind format din dou categorii de
credincio!i bine distincte: ierarhia conduc toare !i turma condus sau
laicii. Sfântul Clement men#ioneaz c laicii au locul lor în Biseric :
„Arhiereului îi sunt date slujiri proprii, preo#ilor li s-a rânduit loc propriu,
levi#ilor le sunt puse diaconii proprii, iar laicului îi sunt date porunci
pentru laici”6.

3
P storul lui Herma, Vedenia II, 8, 1, p. 279.
4
Sf. Clement Romanul, Epistola a II-a c tre Corinteni, XIV, 2, p. 119.
5
Idem, Epistola I c tre Corinteni, XLII, 1-4, p. 77.
6
Idem, Epistola I c tre Corinteni, XL, 5, p. 76.
IERARHIA BISERICEASC$... 247

De asemenea, Herma arat într-una din vedeniile sale, c zidirea


Bisericii f cut de îngeri este alc tuit din pietre felurite: clerici !i
credincio!i7.

2. Natura Bisericii
Fiul lui Dumnezeu a luat chip omenesc, a p timit !i a înviat pentru
mântuirea noastr . Dumnezeu fiind, s-a f cut om ca s -l sfin#easc pe
om8. A fost !i Dumnezeu !i om, iar Biserica a întemeiat-o dup Ipostasul
S u, dumnezeiesc !i omenesc. Biserica este mireasa lui Hristos pe care
Domnul o iube!te !i pentru care a p timit !i !i-a dat via#a. Unirea
Mântuitorului cu credincio!ii este intim , în unicul trup al Bisericii Sale”.
Hristos lucreaz în lume prin Biseric . De asemenea, prin Biseric
lucreaz Dumnezeu-Tat l !i Dumnezeu-Duhul Sfânt. Biserica este
întemeiat din dragostea lui Dumnezeu, este dragoste !i împarte dragostea
fiec rui cre!tin în parte !i tuturor laolalt 9. P rin#ii Apostolici vorbesc mai
mult de latura v zut a Bisericii, îndeosebi Sfântul Ignatie Teoforul, care
are ca tem principal a epistolelor sale, tocmai organizarea extern a
Bisericii, polarizat în jurul ierarhiei.
În Biserica p mânteasc se duce lupta pentru câ!tigarea împ r #iei
cerurilor.
Sfântul Ignatie îndeamn cu mult c ldur pe smirneni, când zice:
„Osteni#i-v unii împreun cu al#ii, lupta#i împreun , alerga#i împreun ,
suferi#i împreun , dormi#i !i de!teptati-v ca economi, ca st pâni !i
slujitori ai lui Dumnezeu. C uta#i s pl ce#i Celui în a C rui oaste sunte#i,
de la Care !i plata o primi#i. S nu fie g sit careva dezertor”10. Cununa
celor mai buni lupt tori va fi „nemurirea !i via#a ve!nic ”, adaug el.
Al turi de Biserica lupt toare se afl Biserica triumf toare, alc tuit din
sfin#i !i mucenici !i puterile îngere!ti. Sfântul Ignatie spune c Hristos
este „u!a (Ioan X, 7) c tre Tat l, prin care intr Avraam, Isaac !i Iacov !i
Proorocii !i Apostolii !i Biserica”.

7
Cf. P storul lui Herma, Vedenia III, 13, 1-4, p. 285-286.
8
Cf. Sfântul Ignatie, Epistola c tre Smirneni, II, 1, p. 219-220.
9
Cf. Idem, Epistola c tre Smirneni, XI, 2, p. 223.
10
Idem, Epistola c tre Policarp, VI, 1-2, p. 227.
248 Conf.dr. Carmen-Maria Bolocan

3. Însu irile Bisericii


Biserica ca institu#ie divino-uman posed patru însu!iri principale:
una, sfânt , soborniceasc !i apostoleasc , formulate la Sinodul II
ecumenic (381). Cercetarea lor ne va ar ta c Biserica a avut aceste
însu!iri specifice ei înc din epoca P rin#ilor Apostolici.

a) Unitatea
P rin#ii Apostolici m rturisesc c Biserica este una, fiindc are un
singur întemeietor !i cap - Hristos. Ei sunt pe linia gândirii Sfântului
Apostol Pavel care spune la Efeseni IV, 4-6: „Este un trup !i un Duh
precum !i chema#i a#i fost la o singur n dejde a chem rii voastre. Este un
Domn, o credin# , un botez. Un Dumnezeu !i Tat l tuturor, Care este
peste toate !i prin toate !i întru to#i”. La P rin#ii Apostolici, temelia vie#ii
cre!tine o formeaz unitatea. Pietrele din Turnul P storului lui Herma se
potriveau perfect în încheieturile lor, având în col#uri stâlpi puternici pe
episcopii, înv # torii !i diaconii, care au tr it totdeauna în unitate !i pace,
ascultând unii de al#ii11.
Sfântul Clement Romanul precizeaz aceast unitate când scrie
corintenilor: „Pentru ce sunt între voi certuri, mânii, dezbin ri, schisme !i
r zboi? Nu avem oare un singur Dumnezeu !i un singur Hristos !i un
singur Duh al harului, rev rsat peste noi, !i o singur chemare în
Hristos?”12.
Modelul des vâr!it al unirii cre!tinilor în Biseric , este unitatea
bazat pe dragoste, a Mântuitorului cu Dumnezeu-Tat l. Dragostea
unific inimile tuturor, dup cuvântul Sfântului Ignatie: „o rug ciune, o
cerere, o minte, o n dejde în dragoste, în bucuria cea neprih nit care este
Iisus Hristos”13.

b) Sfin!enia
Sfin#enia Bisericii e privit de P rin#ii Apostolici mai mult în latura
sa practico-moral , adic , Biserica e sfânt întrucât posed toate
mijloacele necesare pentru sfin#irea credincio!ilor ei. Dup Herma,
11
Cf. P storul lui Herma, Vedenia III, 13, p. 285-286.
12
Sf. Clement Romanul, Epistola I c tre Corinteni, XLVI, 5-6, p. 80.
13
Sf. Ignatie, Epistola c tre Magnezieni, VII, 1, p. 200.
IERARHIA BISERICEASC$... 249

Biserica este sfânt pentru c în ea se afl „duhurile sfinte” care sunt


„puteri ale Fiului lui Dumnezeu”. Toate pietrele care intr în construc#ia
Turnului trebuie s fie îmbr cate în aceste puteri care nu sunt altceva
decât manifest ri ale harului sfin#ilor14.
Biserica este sfânt !i dup scopul ei, c ci ea are menirea de a cura#i
pe fii în a!a fel ca s formeze din ei un singur trup, „dup cum Turnul s-a
f cut ca !i cum ar fi fost dintr-o singur piatr , dup ce fusese cur #it”.
Este o singur sfin#enie, de aceea Sfin#ii formeaz un singur buchet „un
trup, un cuget, o minte, o credin# , o dragoste”15.

c) Sobornicitatea
Sfin#enia are dumnezeiescul dar de a #ine pe to#i credincio!ii din
toat lumea uni#i între ei !i uni#i cu Biserica. În acest sens, de unire a
tuturor, Biserica se nume!te soborniceasc . Termenul exprim o
universalitate în unitate. Bisericile locale, care sunt, dup P rin#ii
Apostolici, adun ri ale credincio!ilor în jurul ierarhiei, formeaz un întreg
prin unirea tainic a lor în credin# !i dragoste16. Sfântul Ignatie al
Antiohiei folose!te pentru prima dat în istoria cre!tinismului expresia de
Biseric universal despre care spune c se afl acolo unde este Hristos
(Epistola c tre Smirneni, VIII). Expresia se g se!te apoi în Martiriul
Sfântului Policarp (cap. VIII !i XVI), unde Policarp e numit episcopul
Bisericii universale din Smirna17.
Un alt aspect al sobornicit #ii este cel care #ine de ortodoxia
credin#ei, adic unitatea în înv # tur !i conducere, ca leg tur a tuturor
Bisericilor. Cei care s-au desp r#it de la adev rata credin# !i înv # tur ,
s-au desp r#it de sobornicitate.

14
Cf. P storul lui Herma, Pilda IX, 90, p. 365.
15
Idem, Pilda IX, 95, 4, p. 371.
16
Cf. Henri de Genouillac, L'Eglise chrétienne au temps de Saint Ignace d'Antioche,
Paris, 1907, p. 108.
17
Cf. Pr. Prof. Dr. Ioan R mureanu et alli, Istoria Bisericeasc Universal , vol. I,
Ed. Institutului Biblic !i de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucure!ti, 1987, p. 81.
250 Conf.dr. Carmen-Maria Bolocan

De aceea în timpul P rin#ilor Apostolici se numeau universale sau


catolice unele Biserici, ca de pild cea din Smirna. Sfântul Ignatie spune
clar: „Dac cineva umbl în înv # turi str ine, acela nu este în acord cu
patimile lui Hristos”18.

d) Apostolicitatea
Biserica este întemeiat pe înv # tura Mântuitorului propov duit
de Apostoli, deci este apostolic . Apostolicitatea Bisericii este m rturisit
de Sfântul Clement Romanul când spune corintenilor c „Apostolii ne-au
vestit Evanghelia primit de la Domnul Iisus Hristos”, pe care au vestit-o
în „# ri !i cet #i” unde au a!ezat episcopi !i diaconi „pentru cei ce aveau
s cread ”19. P rin#ii Apostolici m rturisesc apostolicitatea Bisericii când
îndeamn la unire pe credincio!i. Ereticii se despart definitiv de Biseric ,
de Iisus Hristos. Ei sunt, dup Sfântul Ignatie, „fiare cu chip omenesc”,
care nu mai fac parte din Biseric odat ce s-au dep rtat de înv # tura ei,
„...iar cel care întoarce cuvintele Domnului spre poftele sale, spune
Sfântul Policarp, !i spune c nu-i nici înviere, nici judecat , acela este
primul n scut al lui satana. De aceea, p r sind de!ert ciunea celor mul#i !i
înv # turile false, s ne întoarcem la cuvântul care ni s-a predat dintru
început”20.

4. Ierarhia bisericeasc"
Conducerea Bisericii în epoca primar a cre!tinismului st în strâns
leg tur cu începuturile ierarhiei biserice!ti. Conducerea Bisericii a fost
exercitat neîntrerupt de c tre slujitorii biserice!ti a!eza#i, la început, de
c tre Sfin#ii Apostoli în cet #ile unde luaser fiin# comunit #ile cre!tine21.
Sfântul Clement Romanul, care a tr it în ultima parte a primului
secol cre!tin !i în prima jum tate a secolului al II-lea, p streaz !tirea c
Sfin#ii Apostoli când mergeau într-o cetate !i înfiin#au o ob!te cre!tin , nu
plecau de acolo pân nu instituiau pe preo#i !i diaconi: „Predicând

18
Sf. Ignatie, Epistola c tre Filadelfieni, III, 3, p. 215.
19
Sf. Clement Romanul, Epistola I c tre Corinteni, XLII, 1-4, p. 77.
20
Sfântul Policarp al Smirnei, Epistola c tre Filipeni, VII, 1-2, p. 253.
21
Cf. Magistrand Sabin Verzan, Cârmuirea Bisericii în epoca apostolic , în
„Studii Teologice”, nr. 5-6/1995, p. 337.
IERARHIA BISERICEASC$... 251

(apostolii), dar, în # ri !i cet #i, au pus episcopi !i diaconi, pentru cei ce


aveau s cread , pe cei care au crezut întâi, dup ce au fost proba#i de
Duhul”22.
La sfâr!itul perioadei apostolice !i începutul celei post-apostolice,
ierarhia bisericeasc era bine definit , de!i termenul de episcop se d dea
uneori preotului !i invers. În unele locuri din Didahie !i din scrierile
Sfântului Clement Romanul se aminte!te numai de diaconi !i episcopi,
ceea ce a f cut pe mul#i cercet tori s cread !i s afirme c în primele
veacuri cre!tine avem de-a face numai cu dou trepte ierarhice23. O
asemenea ipotez nu se mai poate sus#ine azi întrucât s-a dovedit pe baz
de texte c existau trei trepte ierarhice în epoca apostolic . Aceast
ierarhie o m rturise!te fiecare dintre P rin#ii Apostolici în operele sale.
Astfel, Sfântul Clement Romanul scoate în relief instituirea ierarhiei !i
necesitatea organiz rii ierarhice, iar Herma dezvolt mai pe larg ideea
despre misiunea pastoral a ierarhiei. Sfântul Ignatie dezvolt limpede !i
am nun#it importan#a !i func#ia ierarhiei, specificând rolul fiec rei trepte:
episcopatul, preo#ia !i diaconia. Autorul Didahiei îndeamn comunitatea
c reia îi scrie s hirotoneasc „episcopi !i diaconi vrednici de Domnul”.

a) Diaconatul
Cea mai mic treapt a ierarhiei biserice!ti pe care o g sim clar
definit la to#i P rin#ii Apostolici !i în fiecare din scrierile lor este
diaconatul. Aceast treapt , ca !i celelalte dou , provine de la Dumnezeu
prin Mântuitorul, care a ales pe cei 12 apostoli, iar ei pe episcopi, preo#i si
diaconi24. Ideea aceasta a succesiunii este exprimat de Sfântul Clement
Romanul25: „Din aceast pricin , luând mai dinainte des vâr!it
cuno!tin# , au pus episcopi pe cei de care am vorbit mai înainte !i le-au
dat lor în grij ca, la moartea lor, s le continue slujirea lor al#i b rba#i
încerca#i”.

22
Sf. Clement Romanul, Epistola I c tre Corinteni, XLII, 4, p. 77.
23
Cf. Prof. Iustin Moisescu, Ierarhia bisericeasc în epoca apostolic , Ed.
Centrului Mitropolitan al Olteniei, 1955, p. 49.
24
Cf. Magistrand Izvoranu Stelian, Ierarhia bisericeasc dup scrierile
B rba!ilor Apostolici, în „Mitropolia Moldovei !i Sucevei”, nr. 8-9/1957, p. 616-617.
25
Sf. Clement Romanul, Epistola I c tre Corinteni, XLIV, 2, p. 78.
252 Conf.dr. Carmen-Maria Bolocan

Atât în epoca apostolic cât !i în cea post-apostolic , membrii


ierarhiei erau ale!i din comunitatea cre!tin . Sfântul Ignatie, dup ce
aminte!te de pacea Bisericii din Antiohia Siriei, îndeamn comunitatea
s -!i aleag un diacon zicând: „Alege#i-v un diacon”.
Autorul Didahiei, dup ce d porunca s -!i aleag episcopi !i
diaconi, arat câteva din calit #ile ce trebuia s aib cel hirotonit:
„vrednici de Domnul, b rba#i blânzi, neiubitori de argint, adev ra#i !i
încerca#i”26. Iar Sfântul Policarp în Epistola c tre Filipeni27 st ruie în
mod deosebit asupra calit #ilor ce trebuie s împodobeasc sufletul unui
diacon: „Diaconii s fie f r prihan înaintea drept #ii Lui ca diaconi ai lui
Dumnezeu !i ai lui Hristos, !i nu ai oamenilor; s nu calomnieze, „s nu
vorbeasc în dou feluri” (I Timotei III, 8), s nu fie iubitori de argint, s
fie înfrâna#i în toate, milostivi, sârguincio!i umblând potrivit adev rului
Domnului, Care a fost diaconul tuturora”. Credinciosul devenea membru
al ierarhiei biserice!ti nu datorit acestor însu!iri pe care le avea, ci
datorit harului sfin#itor ce se d dea prin Sfânta Tain a hirotoniei, adic
prin rug ciunea !i punerea mâinilor (Fapte VI, 6)28.
Diaconatul se prezint înc în perioada apostolic sub dou aspecte
sau dou slujiri: 1) prima categorie o formau acei diaconi care erau
îns rcina#i cu faptele de ajutorare ale comunit #ii în special slujire la
agape, ajutorarea v duvelor, a orfanilor !i 2) diaconii slujitori ai
tainelor29. Existen#a primei categorii amintite reiese clar din Faptele
Apostolilor cap. VI, 1-6, unde se vorbe!te de alegerea celor 7 diaconi.
Diaconii slujesc !i ajut pe cei nevoia!i: orfani, v duve, infirmi,
bolnavi !i pentru aceasta Sfântul Ignatie spune credincio!ilor din
Magnezia c „diaconii îi sunt a!a de dragi, c rora li s-a încredin#at slujirea
lui Iisus Hristos”30.
Ei aveau slujirea pe care Mântuitorul a f cut-o în lume, stând la
dispozi#ia tuturor celor ce se aflau în vreo nevoie, sau în primejdie,
miluind, st ruind !i vindecând. Sfântul Ignatie aminte!te faptul c a fost

26
Înv ! tur a celor 12 apostoli, XV, 1, p. 34.
27
Sf. Policarp al Smirnei, Epistola c tre Filipeni, V, 2, p. 251-252.
28
Cf. Prof. Iustin Moisescu, op. cit., p. 26.
29
Cf. Magistrand Izvoranu Stelian, art. cit, p. 617.
30
Sf. Ignatie, Epistola c tre Magnezieni, VI, 1, p. 200.
IERARHIA BISERICEASC$... 253

înso#it de doi diaconi pe drumul de la Antiohia la Roma, fiindu-i de folos


în cele ce va fi avut nevoie ca de#inut.
Cea de a doua categorie de diaconi (diaconi cu func#ii liturgico-
sacramentale) este diferit de prima categorie. Ei sunt consfin#itori ai
cre!tinilor împreun cu preo#ii !i episcopii. Sunt numi#i „diaconi ai
tainelor lui Hristos” !i „nu sunt pu!i pentru oameni”, ci „pentru
Dumnezeu”31. De asemenea, dintre diaconi se alegeau, de c tre episcopi,
trimi!ii care f ceau leg tura între diferitele Biserici.
Între membrii ierarhiei, ca !i între ierarhie !i credincio!i exist o
leg tur foarte strâns înt rit de cre!tineasc iubire !i smerenie, pe care o
g sim exprimat de Sfântul Ignatie, când nume!te pe diaconi „împreun
cu mine robi”32. Aceast concep#ie despre raporturile dintre membrii
ierarhiei o întâlnim !i în celebra scriere P storul lui Herma. Herma îi
prive!te pe to#i membrii ierarhiei ca fiind pietrele cele în patru col#uri
albe, adic nep tate !i potrivite la încheieturi. „Pietrele cele p trate, albe
!i care se potrivesc bine între ele, acelea sunt apostolii, episcopii, dasc lii
!i diaconii, care au mers potrivit sfin#eniei lui Dumnezeu, care !i-au
îndeplinit slujba de episcopi, de dasc li !i de diaconi, în cur #ie !i bun
cuviin# pentru ale!ii lui Dumnezeu; unii au adormit, dar al#ii mai tr iesc
înc . Totdeauna s-au în#eles între ei, au avut pace unii cu al#ii !i au
ascultat unii de al#ii. De aceea, la zidirea turnului potrivirea lor este
armonioas ”33.
Dar ierarhia care constituie în zidirea Bisericii pietrele principale
care sus#in !i #in împreun p r#ile întregului edificiu, nu este singura care
alc tuie!te turnul34. Acesta se alc tuie!te !i cu un alt material care
preînchipuie pe credincio!i, c ci Herma întrebându-l pe înger de
semnifica#ia celorlalte pietre ce le v zuse, i se spune: „cei care s-au adus
!i s-au pus la zidire sunt cei noi în credin# !i credincio!ii.
Ei sunt sf tui#i de îngeri s fac bine, pentru c nu s-a g sit în ei
r utate; iar pietrele ce au fost aruncate, sunt cei care au p c tuit !i vor s
se poc iasc ; de aceea n-au fost arunca#i departe de turn, pentru c vor fi
31
Idem, Epistola c tre Tralieni, II, 3, p. 205.
32
Idem, Epistola c tre Smirneni, XII, 2, p. 223.
33
P storul lui Herma, Vedenia a III-a, 13, p. 285.
34
Cf. Magistrand Izvoranu Stelian, art. cit., p. 620.
254 Conf.dr. Carmen-Maria Bolocan

buni la zidire dac se vor poc i”35. Vedem reafirmat , deci, unitatea
organic a Bisericii una.
Sfântul Ignatie îndeamn : „Al tura#i-v de episcopi, de preo#i !i de
diaconi! F r episcopi s nu face#i nimic! (...) Iubi#i unirea, fugi#i de
dezbin ri”36. „Diaconii trebuie respecta#i nu numai ca prima treapt a
ierarhiei ci !i ca pe o porunc a lui Dumnezeu”37. Sfântul Policarp merge
!i mai departe îndemnând nu numai la respect fa# de diaconi !i preo#i ci
s se supun lor ca lui Dumnezeu !i lui Hristos38. Sfântul Ignatie spune
despre cei ce ascult de diaconi, preo#i !i episcopi, c î!i pun sufletul
pentru ei. „Sufletul meu îmi pun pentru cei care se supun episcopului,
preo#ilor, diaconilor. S fac Dumnezeu, ca împreun cu ei, s am !i eu
parte de Dumnezeu”39. Iar cei ce nu se supun lor !i se iau dup al#ii care
seam n alt înv # tur decât a lor, acela nu este curat în con!tiin# !i nu
merge pe calea cea bun .
Principala ra#iune pentru care Sfântul Ignatie recomand supunerea
este p strarea unit #ii în aceea!i dreapt m rturisire în Ortodoxie.
A te rupe de ierarhie ca p str toare a dreptei credin#e !i
împ rt !itoare a harului prin care rode!te aceast credin# , înseamn a-#i
t ia orice posibilitate de comunicare cu izvorul harului, orice posibilitate
de purificare !i transfigurare, adic orice posibilitate de a fi cu adev rat
„în Biseric ”.
Toate aceste îndemnuri date de P rin#ii Apostolici cu privire la
atitudinea credincio!ilor fa# de diaconi, !i prin ei fa# de întreaga
ierarhie, au dat roade bune, întrucât Sfântul Ignatie nu l sa neobservat nici
acest am nunt: „A#i f cut bine c a#i primit, ca diaconi ai lui Hristos
Dumnezeu pe Filon !i pe Reu Agatopod, care de dragul lui Dumnezeu
m-au înso#it”40.
Cu toate c diaconii sunt una cu credincio!ii !i cu celelalte trepte
ierarhice totu!i ei au datoria s se supun preo#ilor !i episcopilor ca unora

35
P storul lui Herma, Vedenia a III-a, 13, 4-5, p. 286.
36
Sf. Ignatie, Epistola c tre Filadelfieni, VIII, 1-2, p. 217.
37
Idem, Epistola c tre Smirneni, VIII, 1, p. 222.
38
Cf. Sf. Policarp al Smirnei, Epistola c tre Filipeni, V, 3, p. 252.
39
Sf. Ignatie, Epistola c tre Policarp, VI, 1, p. 227.
40
Idem, Epistola c tre Smirneni, X, 1, p. 222.
IERARHIA BISERICEASC$... 255

ce se afl pe o treapt haric superioar lor. „... !i prin cel împreun cu


mine rob, diaconul Zotion, de care m-a! bucura, c se supune episcopului
ca harului lui Dumnezeu, iar preo#imii ca legii lui Iisus Hristos”41.

b) Preo!ia
A doua treapt a ierarhiei harice pe care o g sim la fel de clar
indicat în scrierile P rin#ilor Apostolici este preo#ia.
Preotul poate singur oficia comunit #ii sfintele slujbe prin care to#i
se sfin#esc, deoarece el de#ine puterea sacramental . Pentru denumirea
acestei trepte ierarhice b rba#ii apostolici folosesc urm torii termeni:
episcopi (Sfântul Clement Romanul), presbiteri (Herma), iar uneori
(foarte rar) preo#i.

Primul grup din scrierile b rba#ilor aminti#i, p streaz aproape


intact terminologia bisericeasc din primul veac cre!tin. De aceea uneori
când întâlnim termenul de episcop, nu trebuie luat cu sensul pe care îl are
ast zi, de cea mai înalt treapt a ierarhiei, ci prin el se în#eleg adesea,
slujitorii din a doua treapt a ierarhiei biserice!ti (preo#ii). Amintim pe
Sfântul Apostol Pavel care în multe locuri din scrierile sale îi nume!te pe
preo#i cu termenul de episcop42.
Începând cu Înv ! tura celor 12 Apostoli vedem c sunt îndemna#i
cre!tinii s î!i aleag episcopi !i diaconi (cap. XV, 1), prin episcopi
în#elegându-se !i preo#ii. Asemenea !i Sfântul Clement Romanul, precum
!i P storul lui Herma, desemneaz pe preo#i tot cu acest termen când
spun: „predicând, dar, în # ri !i în cet #i, au pus episcopi !i diaconi, pentru
cei ce aveau s cread ”43. În toate cazurile ar tate s-a observat c
termenul de episcopi este întrebuin#at la plural fapt ce ne determin s
afirm m c este vorba de preo#i în frunte cu episcopul lor, întrucât nu
putea fi vorba de mai mul#i episcopi cu re!edin#a într-o singur cetate44.
Referindu-se la acest termen, Sf. Ioan Hrisostom spune: „Erau mul#i
episcopi ai unei cet #i? Nicidecum; ci, pe preo#i i-a numit a!a. C ci,
41
Idem, Epistola c tre Magnezieni, II, 1, p. 198.
42
Cf. Prof. Iustin Moisescu, op. cit., p. 40.
43
Sf. Clement Romanul, Epistola I c tre Corinteni, XLII, 4, p. 77.
44
Cf. Magistrand Izvoranu Stelian, art. cit., p. 622.
256 Conf.dr. Carmen-Maria Bolocan

atunci, înc aveau nume comune, episcopul chemându-se !i diacon... !i


preo#ii în vremea veche se numeau episcopi si diaconi ai lui Hristos; !i
episcopii se numeau preo#i”45.
Sfâr!ind cu aceste scrieri !i începând cu cele din jum tatea veacului
al II-lea observ m c termenii care exprim ierarhia bisericeasc se
precizeaz a!a cum au r mas pân ast zi.
Sfântul Policarp în Epistola c tre Filipeni precizeaz calit #ile ce li
se cereau preo#ilor: „Preo#ii s fie milo!i !i milostivi cu to#i; s întoarc pe
cei r t ci#i; s cerceteze pe to#i bolnavii, s nu treac cu vederea pe
v duv sau pe orfan sau pe s rac, ci s se gândeasc pururea la ceea ce
este bun înaintea lui Dumnezeu !i a oamenilor; s se fereasc de orice
mânie, de p rtinire, de judecat nedreapt ; s se dep rteze de orice iubire
de argint, s nu dea repede crezare celui care vorbe!te împotriva cuiva, s
nu fie aspru în judecat , !tiind c to#i suntem supu!i p catului” (cap. VI,
1). Acestea se prezint ca o completare a virtu#ilor ce se cereau diaconilor,
o r spundere în plus fa# de primii !i o d ruire de sine mai puternic 46.
Orice candidat trebuie s treac prin fiecare treapt spre a fi
verificat dac este vrednic. Acest lucru se oglinde!te !i în scrierile
P rin#ilor Apostolici în care g sim pentru fiecare treapt alte calit #i,
diaconii unele, preo#ii pe acestea !i înc cele specifice lor !i episcopii la
fel.A!adar, regula alegerii preo#ilor era aceasta: se alegeau dintre diaconi
!i din ace!tia numai cei care îndeplineau cu prisosin# calit #ile sau
virtu#ile care li se cereau. Dac se alegeau dintre mireni, trebuiau s treac
prin diaconat; numai ace!tia puteau s -!i plece capul sub mâna purt toare
de har a arhiereului. Ei sunt cei care stau în locul sfatului apostolilor !i
trebuie respecta#i ca pe un sobor !i o porunc a lui Dumnezeu47. De ei !i
de episcopi trebuiau s asculte cre!tinii cu gândul neîmp r#it, „frângând o
pâine, care este leacul nemuririi !i doctorie, pentru a nu muri, ci a tr i
ve!nic în Iisus Hristos”48.

45
Sf. Ioan Hrisostom, Omilia I la Epistola c tre Filipeni, în Migne LXII, 185,
apud Prof. Iustin Moisescu, op. cit, p. 41.
46
Cf. Magistrand Izvoranu Stelian, art. cit., p. 623.
47
Cf. Sf. Ignatie, Epistola c tre Tralieni, III, 1, p. 205; Epistola c tre Smirneni,
VIII, 1, p. 205.
48
Idem, Epistola c tre Efeseni, XX, 2, p. 197.
IERARHIA BISERICEASC$... 257

Nimic nu le este îng duit cre!tinilor sau comunit #ilor s fac f r


preot; cel ce ar îndr zni s fac ceva, acela nu este curat în inima sa49.
Atât de mult se pune accent pe aceast leg tur , încât Sfântul Ignatie face
urm toarea compara#ie: „Dup cum Domnul n-a f cut nimic, nici prin El
Însu!i, nici prin Apostoli, f r Tat l, cu Care era unit, tot a!a !i voi s nu
face#i nimic f r episcopi !i f r preo#i; nici s nu încerca#i s vi se par
c este binecuvântat a face ceva de unul singur, ci în comun: o singur
rug ciune, o singur cerere, o singur minte, o singur n dejde în
dragoste, în bucuria cea neprih nit care este Iisus Hristos, decât Care nu
este nimic mai bun”50.
Preo#ii iau parte la s vâr!irea Sfintei Liturghii !i a Sfintelor Taine
al turi de episcop !i pentru aceasta ei se bucur de o cinste deosebit 51.
„C venerabila voastr preo#ime, spune Sfântul Ignatie, vrednic de
Dumnezeu, este a!a unit cu episcopul ca !i coardele cu chitara. De aceea
este cântat Iisus Hristos în unirea voastr !i în armonioasa noastr
dragoste. Fiecare din voi deci s fi#i un cor; !i în armonia în#elegerii dintre
voi, luând în unire melodia lui Dumnezeu, s cânta#i prin Iisus Hristos cu
un glas Tat lui”52. Aceasta face ca între preo#i !i episcopi s existe o
apropiat leg tur !i chiar unire între ei !i turm . Sfântul Ignatie sf tuie!te
pe Tralieni îndeosebi pe preo#i s fie pentru episcopul lor mângâiere: „Se
cuvine ca fiecare din voi, dar mai ales preo#ii s înt reasc pe episcop,
spre cinstea Tat lui, lui Iisus Hristos !i a Apostolilor”53.

c) Episcopatul
Episcopatul este treapta ierarhic cel mai clar indicat !i cel mai
precis definit , în atribu#iile !i prerogativele ei, în scrierile P rin#ilor
Apostolici.
Misiunea primordial , esen#ial a episcopului este p strarea dreptei
credin#e !i din acest punct de vedere P rin#ii Apostolici cer tuturor o

49
Cf. Idem, Epistola c tre Tralieni, VII, 2, p. 206.
50
Idem, Epistola c tre Magnezieni, VII, 1, p. 200.
51
Cf. Diacon Gh. I. Soare, Forma de conducere în Biserica cre"tin în primele
veacuri, Tipografia Carpa#i, Bucure!ti, 1938, p. 64.
52
Sf. Ignatie, Epistola c tre Efeseni, IV, 1-2, p. 190.
53
Idem, Epistola c tre Tralieni, XII, 2, p. 207-208.
258 Conf.dr. Carmen-Maria Bolocan

supunere necondi#ionat 54. Vorbind despre „buruiana str in care este


erezia”55 !i despre cei ce o r spândesc în Biseric , Sfântul Ignatie spune:
„Feri#i-v de unii ca ace!tia! "i ve#i reu!i dac nu v mândri#i !i nu v
desp r#i#i de Iisus Hristos Dumnezeu, de episcop !i de poruncile
Apostolilor”56. Ale!i de comunitate, episcopii sunt îns , ca !i celelalte
trepte, institui#i în ierarhie printr-un act sacramental: hirotonia, care se
face de doi sau trei episcopi (canonul I apostolic). „Ei au fost trimi!i !i
a!eza#i - spune Sfântul Ignatie - prin voin#a lui Dumnezeu”57, slujirea lor
privitoare la comunitate „n-o au de la sine, nici prin oameni, nici prin
dorin#a de slav de!art , ci datorit dragostei lui Dumnezeu Tat l !i a
Domnului Iisus Hristos”58. Oamenii desemneaz pe acei care cred ei c ar
r spunde mai bine voii lui Dumnezeu, dar adev ratul institutor este
Dumnezeu Însu!i.
Episcopul se bucur de o cinste deosebit în cadrul ierarhiei. El
trebuie s fie icoana vie, integral a întregii înv # turi !i vie#i cre!tine59.
De aceea „el este în fruntea comunit #ii !i stând în frunte st în locul lui
Dumnezeu”60 !i acolo fiind „trebuie respectat ca pe însu!i chipul
Tat lui”61. Acea Euharistie s fie socotit bun care este f cut de episcop
sau de cel c ruia episcopul i-a îng duit. „Unde se vede episcopul, acolo s
fie !i mul#imea credincio!ilor, dup cum este Iisus Hristos, acolo este !i
Biserica universal . F r episcop nu este îng duit nici a boteza, nici a face
agap ; c este binepl cut lui Dumnezeu ceea ce aprob episcopul, ca tot
ce se s vâr!e!te s fie sigur !i întemeiat”62.
Supunerea fa# de episcop nu este condi#ionat de vârsta lui, ci de
func#ia pe care o îndepline!te !i ea trebuie s fie general . „Se cuvine ca
voi s nu abuza#i de tinere#ea episcopului vostru, ci s -i da#i tot respectul
potrivit puterii lui Dumnezeu, care este în el; !tiu c !i sfin#ii cere!ti nu se
54
Cf. Magistrand Izvoranu Stelian, art. cit, p. 626.
55
Sf. Ignatie, Epistola c tre Tralieni, VI, 1, p. 206.
56
Idem, Epistola c tre Tralieni, VII, 1, p. 206.
57
Idem, Epistola c tre Efeseni, III, 2, p. 190.
58
Idem, Epistola c tre Filadelfieni, I, 1, p. 214.
59
Cf. Idem, Epistola c tre Filadelfieni, VII, p. 216.
60
Idem, Epistola c tre Magnezieni, III, 2, p. 199.
61
Idem, Epistola c tre Tralieni, III, 1, p. 205.
62
Idem, Epistola c tre Smirneni, VIII, 1-2, p. 222.
IERARHIA BISERICEASC$... 259

uit c a fost rânduit de curând episcop, ci ca ni!te oameni în#elep#i în


Dumnezeu se supun lui”63. Se cuvine s se fac aceasta întrucât cre!tinii,
diaconii !i preo#ii sunt mai mul#i în comunitate, pe când episcopul este
unul64. F când aceasta atunci vor forma Biserica cea una, pe care o
ferice!te Sfântul Ignatie: „... v fericesc pe voi c sunte#i atât de uni#i cu
el, cum e unit Biserica cu Iisus Hristos !i cum e unit Iisus Hristos cu
Tat l, pentru ca toate s fie de acord în unire”65. „Cel care cinste!te pe
episcop este cinstit de Dumnezeu; cel care face ceva f r !tirea
episcopului, acela sluje!te diavolului”66, „ba mai mult, dac se socote!te
mai mult decât episcopul este stricat”67. Dac în via#a bisericeasc ,
rug ciunea este una din cele mai mari for#e prin care comunitatea se ridic
spre Dumnezeu, !i aici rolul episcopului este deosebit de mare: „c ci,
dac rug ciunea unuia sau a doi are mare putere, cu atât mai mult
rug ciunea episcopului !i a întregii Biserici68. No#iunea de Biseric , în
afara no#iunii de ierarhie, este de neconceput pentru gândirea
eclesiologic ortodox !i vedem c este deopotriv !i pentru primii ei
p rin#i, urma!i ai Sfin#ilor Apostoli69.
Clericii duceau o via# în mijlocul poporului, întru totul
asem n toare Lui; fiind c s tori#i ca !i ei, chiar !i episcopul, iar ca prim
factor al existen#ei pentru to#i era munca. Clericii s vâr!eau sfinte slujbe,
iar credincio!ii luau parte activ la ele cântând, citind !i împ rt !indu-se
din acela!i potir cu clericii, în cult to#i formau o familie ai c rei
conduc tori spirituali erau ei.
Efectul !i misiunea comunit #ii, este tocmai acesta, de a putea
asem na, apropia !i lega pe oameni peste ceea ce-i deosebe!te70 prin
rolurile ce le îndepline!te fiecare, potrivit locului care îl ocup în unitatea
întregului.
63
Idem, Epistola c tre Magnezieni, III, 1, p. 199.
64
Cf. Idem, Epistola c tre Filadelfieni, IV, 1, p. 215.
65
Idem, Epistola c tre Efeseni, V, 1, p. 190.
66
Idem, Epistola c tre Smirneni, IX, 1, p. 222.
67
Idem, Epistola c tre Policarp, V, 2, p. 227.
68
Idem, Epistola c tre Efeseni, V, 2, p. 190.
69
Magistrand Izvoranu Stelian, art. cit, p. 628.
70
Prof. T. M. Popescu, Duhul comunitar al ortodoxiei, în „Ortodoxia”, nr.
1/1956, p. 149.
260 Conf.dr. Carmen-Maria Bolocan

Datoriile Bisericii de a face acte de caritate cu ajutoarele donate de


credincio!i !i lupta pentru p strarea credin#ei ortodoxe împotriva
ereticilor, f cea s se aleag din cler, numai oamenii cunosc tori ai
înv # turii cre!tine, care erau verifica#i în trecerea lor prin treptele
inferioare ale ierarhiei71.
T ria Bisericii primelor veacuri a stat în leg tura strâns dintre cler
!i popor, dintre p stori !i p stori#i. Exemplul vie#ii cre!tine de odinioar
a!a cum se oglinde!te în scrierile P rin#ilor Apostolici trebuie s ne stea
mereu în fa# , ca un continuu izvor de gânduri !i de îndemnuri.
Ei au ar tat clar c ierarhia bisericeasc are un rol important în via#a
Bisericii, Biserica fiind zidit fiin#ial !i organic în mod ierarhic.

The Curch's Hierarchy according to the Writings of the Apostolic Fathers

Abstract: This study wants to emphasize the presence of the Church's hierarchy
within the Christian comunity, since the first centuries.
For the Apostolic Fathers the notion of Church can't be conceived apart from
that of hierarchy, conception that remained valid for the the orthodox ecclesiastic
thoeght, too.
The Fathers of the Church have shown clearly that the Church's hierarchy has an
important role within the Church's life, the Church being thus built organically and in
person in an hierarchycal way.

71
Idem, Cler "i popor în primele trei veacuri cre"tine, în „Studii Teologice”, nr.
9-10/1949, p. 717.
Aspetti specifici sull’istituto e natura del matrimonio
nella Chiesa Ortodossa Romena

Prep.drd. Emilian-Iustinian Roman

Natura ed essenza del matrimonio nella teologia ortodossa


romena
Non tutti i matrimoni degli uomini e non per tutte le confessioni
costituiscono sacramenti. Il matrimonio è la radice dell’essere umano,
come l’ho nomina San Paolo, che disse: „Se la radice è santa, sante
saranno anche i rami. E, se la radice è selvaggia, selvaggi e cattivi saranno
anche i rami”. La famiglia compiuta nella comunione coniugale trova la
sua origine nel matrimonio, chiamato da Paolo „gran mistero”, e „io vi
dico: in Cristo e nella Chiesa”. Matrimonio celebrato nella chiesa
simbolizza analogicamente l’unione spirituale nel cielo fra il Signore e la
sua Chiesa.
Matrimonio è il sacramento attraverso il quale si comunica la grazia
che cimenta e alza il loro legame naturale, trasformandolo nell’unità,
secondo il legame fra Cristo e la Chiesa, dopo aver fatto il consenso libero
di fronte al sacerdote celebrante, promettendo di vivere insieme
nell’amore per tutta la vita, di nascere, crescere e educare i loro figli e di
aiutarsi reciprocamente.
In Romania la celebrazione sacramentale è preceduta dal
matrimonio civile, invece nei paesi occidentali il matrimonio religioso
produce anche degli effetti civili. In altre parole, chi si sposa religioso ha
gli stessi diritti e doveri come nel matrimonio civile.
Matrimonio civile è il legame tra un uomo e una donna per tutta la
vita, basandosi sul consenso libero, fatto nelle condizioni della legge, vale
a dire un contratto civile fondato sull’affetto reciproco.
Sacramento del matrimonio vi è una funzione sacra con quale si
compie tramite la grazia il legame fra due persone, con cui si contrae il
matrimonio. Matrimonio contiene anche una parte profana, compiuta di
fronte all’autorità statale, come un legame naturale stabilito con il
262 Prep.drd. Emilian-Iustinian Roman

consenso delle parti. Questa parte è considerata come la base naturale del
matrimonio e viene determinata delle leggi fissati dal nostro Creatore,
nella natura dell’uomo, concepito come un’unità: „uomo e donna li
creò”1. Senza consenso, la benedizione religiosa del sacramento non vi
può essere data, oppure se viene data, non produce effetto mistico della
celebrazione2.
Matrimonio fu fondato da Dio, nel momento della creazione,
quando creò i progenitori e prima famiglia umana nel paradiso. Dio
stesso, quando ha creato l’essere umano, ha dato al matrimonio uno
statuto dell’istituzione naturale, legato alla natura dell’essere umano, ma
d’origine divina istituito con le parole: „Non è bene che l’uomo sia solo,
gli voglio fare un aiuto che gli sia simile”3. Poi, Dio ha benedetto
dicendo: „Siate fecondi e moltiplicatevi, riempite la terra e la dominate”4,
comandamento che sia valido permanentemente5.
La necessità del matrimonio appare come un comandamento divino,
l’uomo lascia tutto, anche la sua famiglia per creare una nuova. Questo
legame, alterato dal peccato, il Signore lo restaura e lo alza al livello del
sacramento, con la sua partecipazione alle nozze di Cana, e con la
trasformazione dell’acqua in vino6.
San Giovanni Crisostomo nella sua interpretazione sull’origine del
matrimonio sostiene che Adamo ed Eva hanno vissuto senza rapporti
sessuali, in un modo vergine nel paradiso, avendo una vita come gli
angeli, senza la passione corporale. „Adamo ed Eva vivevano come in
cielo, e ne approfittavano d’amicizia con Dio. Era allontanata dalle loro
anime il desiderio dell’atto sessuale, i dolori della nascita, e tutte le
debolezze. La loro vita nel paradiso, ornata con la verginità, era come un
corso d’acqua limpida sorgente da una fonte limpide”7.

1
Gen 1, 27.
2
I.N. Floca, Diritto canonico ortodosso. Legislazione e amministrazione
ecclesiale, vol. II, E.I.B.M.B.O.R., Bucarest, p. 67-68.
3
Gen 2, 18.
4
Gen 1, 28.
5
Gen 2, 24.
6
Gv 2, 1-11.
7
M. Brani te, La concezione di San Giovanni Crisostomo riguarda alla famiglia,
in „Studii Teologice”, 1957, nr. 1-2, p. 449.
MATRIMONIO NELLA CHIESA ORTODOSSA ROMENA 263

Vita coniugale fu approvata da Dio come medicina contro due


conseguenze provocate dal peccato primario dei nostri progenitori. Come
una conseguenza della disubbidienza e desiderio carnale, i progenitori
dovevano morire, San Giovanni disse „dal giorno in cui s’introduce
desiderio carnale”, si creò l’istituzione del matrimonio per soddisfarsi
solo con una donna. Per non odiarla, Dio „legò” la coppia con la catena
del desiderio carnale reciproco, istaurandosi così la vita coniugale. La
felicità constò nella concupiscenza. Quindi, soltanto dopo che sono stati
cacciati dal paradiso, Adamo conoscesse Eva. Essendo in robbia del
diavolo, sono stati sdraiati del vestito celeste (verginità), „venendo sopra
di loro la debolezza della morte, la bestemmia, il dolore e una vita dura e
dolorosa. In questo tempo è apparso nella vita dell’essere umano il
matrimonio”8.
Nella legge dell’Antico testamento matrimonio aveva due ruoli: di
fermare la concupiscenza e la moltiplicazione dell’umanità.
Sotto l’impero della Nuova Legge esso compie più fini:
procreazione, rimedio alla concupiscenza, l’aiuto reciproco. Nel pensiero
di San Giovanni non è matrimonio quello che fu la causa della
procreazione, ma la benedizione primaria da Genesi 1, 289. Anche se i
nostri progenitori sono stati cacciati dal paradiso, matrimonio è stato
rimasto piacevole a Dio.
Al livello della prima creazione, matrimonio ha delle radici
conficcate nel ruolo religioso dei popoli, che mantenessero nella vita della
famiglia onestà, pudicizia, castità, e al livello della seconda creazione
(cristianesimo), matrimonio è una grazia integralmente gratuita10, che
viene dal cielo. In questo senso matrimonio è paragonabile alla verginità
cristiana. Poi, dopo la caduta dei progenitori, matrimonio porta con se un
donno misterioso, donno dell’amore coniugale, e non si può fare più la
distinzione fra cosa appartiene a Dio e cosa costituisce la dotta dei
coniugi. Sant’Efrem Siro disse: „da Adamo fino al nostro Signore, Gesù
Cristo, l’autentico amore coniugale fu il sacramento perfetto. Con la sua
essenza, il legame fra gli sposi, ci parla dell’amore che la morte non la

8
Ibidem, p. 449.
9
Ibidem, p. 449.
10
I Cor 7, 7.
264 Prep.drd. Emilian-Iustinian Roman

può distruggere. Avendo l’amore come base della sua esistenza, la


celebrazione diventa lei stessa l’atto creatore di un legame per la vita, che
ha tendenza di non morire mai”. Questo denota che alla base del
matrimonio fu un evento tipico che non finisce il senso dell’amore che
esiste fra un uomo e una donna, come per esempio, fu matrimonio fra
Isacco e Rebecca.
Da un’altra parte, matrimonio è un legame per realizzare due fini:
uno spirituale e l’altro corporale. L’unità della vita coniugale esclude
qualunque violazione della santità: „Custodite dunque il vostro soffio
vitale e nessuno tradisca la donna della sua giovinezza. Perché io detesto
il ripudio, dice il Signore Dio d’Israele, e chi copre d’iniquità la propria
veste, dice il Signore degli eserciti. Custodite la vostra vita dunque e non
vogliate agire con perfidia”11. Più tardi, il Signore ha precisato le
caratteristiche del matrimonio cristiano: soltanto fra un uomo e una donna
con un legame indissolubile12, essendo riconosciuto il divorzio solo per
adultero, cioè per la violazione della fedeltà coniugale13.
La parte più importante della celebrazione è l’incoronazione. Il
sacerdote prende le corone e facendo il segno della croce tre volte le
imporre sulle teste degli sposi dicendo: „Il servo di Dio (N) riceve come
corona la serva di Dio (N) nel nome del Padre, del figlio e dello Spirito
Santo”. Lo stesso fa anche per la sposa.
Matrimonio è la porta di entrare nella famiglia. Tramite il
sacramento, gli sposi si dedicano uno all’altro, si mantengono l’amore
puro, il rispetto reciproco, si accettano con tutti difetti e diventano
consapevoli dei nuovi doveri che implicherebbero il matrimonio, tutto ciò
denota che l’origine del matrimonio è santa nella sua natura”14.
In altro senso, matrimonio trascende l’unione corporale e anche il
legame contrattuale risultato secondo la legge, essendo un simbolo del
legame eterno fra Cristo e la Chiesa. La qualità del simbolo è data dal
potere dello Spirito Santo che trasforma misticamente gli sposi con la

11
Mt 2, 15-16.
12
Mt 19, 5-6.
13
Mt 19, 9.
14
Gh. Papuc, La famiglia nell’Antico Testamento, in „Mitropolia Ardealului”,
1960, nr. 11-12, p. 68.
MATRIMONIO NELLA CHIESA ORTODOSSA ROMENA 265

grazia divina necessaria per l’economia della salvezza. San Paolo disse:
„perché il marito non credente viene reso santo dalla moglie credente e la
moglie non credente viene resa santa dal marito credente, altrimenti i
vostri figli sarebbero impuri, mentre invece sono santi”15. Questo non
significa che un non credente unendosi con credente riceverà la salvezza,
ma soltanto nel matrimonio monogamo attraverso il mistero operato dello
Spirito Santo, si mantiene le tracce della santità che danno una nuova vita.
Con un coniuge fedele si santifica non solo uno ma entrambi: uomo e
donna.
Nella teologia ortodossa l’accento si mette sul carattere mistico del
sacramento, cioè lo Spirito Santo mediante il prete, attraverso il rito sacro
nella chiesa, si comunica la grazia divina che trasforma analogicamente il
legame degli sposi come il legame di Cristo e la Chiesa. Come per tutti i
sacramenti, che sono indispensabili per la salvezza, anche per il
matrimonio è lo Spirito Santo che sigilla il legame degli sposi in Cristo.
Cristo è presente e lavora continuamente in Chiesa tramite lo Spirito
Santo, accogliendoci in Lui e sostenendoci nella nostra vita nuova. Il
sacramento del matrimonio ha un carattere cristologico ed ecclesiale, ma
anche uno spirituale e pneumatologico. Come diceva Nicolae Cabasila nel
suo libro „La vita in Cristo” che: „ogni sacramento realizza l’unione con
il Signore e con il Suo corpo ecclesiale”. Nello stesso tempo si accentua
anche la dimensione ecclesiale, perché i sacramenti si celebrano nella
Chiesa, soltanto il battesimo che si possa fare con la dispensa fuori chiesa.
I sacramenti hanno una funzione unificatrice con Cristo e con il Suo corpo
ecclesiale nello Spirito Santo, in Cristo con il Santo Spirito oppure tramite
lo Spirito Santo con il Cristo e la Santa Trinità. Riguardo ai suoi aspetti
biblici, morali, dogmatici, canonici, il matrimonio non può essere
distaccato dal mistero di Cristo.
La formula scolastica „ex opere operato” esprime una verità anche
se non è utilizzata dalle chiese ortodosse, non la respinge, perché la
comunicazione della grazia non dipende della vita spirituale e morale del
prete, ma si richiede dal sacerdote di avere l’intenzione e volontà di
celebrare seriamente in conformità con il rituale prescritto dalla chiesa16.

15
1 Cor 7, 14.
16
Cf. La Confessione di fede Ortodossa, I, 100.
266 Prep.drd. Emilian-Iustinian Roman

Per produrre gli effetti si chiede dalla parte d’accogliente la volontà


di ricevere sacramento, riconoscere lo stato di peccatore, desiderio dopo
l’aiuto divino e la fede nell’efficacia del sacramento. Queste condizioni
sono necessarie perché la grazia non lavora contro la libertà dell’uomo17.
Da tutti testi citati vorrei accentuare un fatto: matrimonio come
camino verso la salvezza. Anche matrimonio è una vocazione (soprattutto
oggi), come la vocazione sacerdotale o monastica. Per questo la domanda
che si deve porre è: Come posso coltivare nella vita familiare l’amore per
Dio e per i prossimi? San Siluan Atonita disse: „mio prossimo è la mia
vita”. Nel matrimonio diremmo che: „il mio coniuge e i miei bambini
sono la mia vita”. Il criterio spirituale è la relazione nella quale vi sono
con i miei familiari. Non c’è un altro criterio più alto. La qualità della vita
famigliare è il barometro spirituale che misura il progresso spirituale.
L’esempio per i nostri bambini e per gli altri è il nostro comportamento.
Naturalmente il matrimonio è un amore che si cementa con gli anni,
da eventi come la nascita e l’educazione dei figli, „un amore che superi
gli alti e bassi economici ed emotivi, e sopravviva a gravi malattie o ad
altri rovesci, nella condivisione della vita sociale e degli impegni
finanziari”18. Vediamo che anche la scienza della Psicologia ci aiuta a
capire che il matrimonio sul lungo periodo apporta benefici reciproci, e
che ogni sposo abbia un ruolo ben preciso e complementare, ognuno
essendo reso più forte tramite il rapporto coniugale.

Le condizioni canoniche e la cura pastorale, necessarie per


celebrare un matrimonio
La coppia che vuole sposarsi, deve fissare un appuntamento con il
sacerdote della propria parrocchia e chiedergli la benedizione e alcuni
consigli per preparare adeguatamente il matrimonio. È dovere del
sacerdote essere disponibile e prendersi cura dei futuri sposi.
Le condizioni che devono essere rispettate per la celebrazione del
matrimonio sono le seguenti:

17
Cf. Dogmatica Ortodossa, ed. a III-a, Ed. Rena terea, Cluj-Napoca, 2000, p.
298.
18
K.A. Berger, Lo sviluppo della persona, Bologna, 1996, p. 423.
MATRIMONIO NELLA CHIESA ORTODOSSA ROMENA 267

1. La fede ortodossa degli sposi; questa condizione non riguarda


soltanto la forma, ma il contenuto del sacramento.
L’unione degli sposi, deve essere spirituale, vale a dire, nel
medesimo spirito e fede. Per questo motivo i sacri canoni proibiscono i
matrimoni misti. I canoni numero 10 del Concilio di Laodicea e numero
72 del Concilio Trullano proibiscono i matrimoni misti. Il can. 31 del
Concilio di Laodicea prevede che un tale matrimonio sia permesso se la
parte eterodossa si converte all’Ortodossia19.
Questa è stata l’antica prassi della Chiesa. Oggi i matrimoni misti
sono divenuti un serio problema per la Chiesa, perché il loro numero è
sensibilmente aumentato. A questo problema non è stata data una risposta
uniforme. Si attende perciò il grande Sinodo della Chiesa Ortodossa. Allo
stato attuale ogni chiesa si regola autonomamente, a seconda dei casi. In
questo senso, la chiesa ortodossa romena nell’art. 47 del regolamento di
procedura disciplinare e giudiziaria, stabilisce: „I sacerdoti sono obbligati
ad officiare i matrimoni soltanto fra gli ortodossi, assistiti da paraninfi
ortodossi. Quelli che sono di un'altra confessione, devono compiere le
formalità per il passaggio alla Chiesa Ortodossa romena. I sacerdoti che
non rispettano le medesime norme, saranno puniti con un ritiro nel
monastero fino al trasferimento, a meno che non abbiano la dispensa del
vescovo”20.
Nella Chiesa ortodossa romena i matrimoni misti sono possibili con
la dispensa dell’autorità ecclesiastica. Almeno uno dei due coniugi deve
essere membro della Chiesa Ortodossa e l’altro coniuge deve aver
ricevuto un Battesimo valido.
2. Il battesimo valido degli sposi.
Gli sposi devono presentare il certificato del battesimo, in quanto
questo Sacramento è la necessario a ricevere tutti gli altri21.
Nel caso in cui uno dei due coniugi non è battezzato, siamo dinanzi
ad un impedimento di cui parleremo a suo tempo.

19
I. Marga, Dispense 2000-2001, p. 34.
20
Cf. Il regolamento per la procedura delle istanze disciplinari e di giudizio della
Chiesa Ortodossa Romena, in La legislazione della Chiesa Ortodossa Romena
(Estratto), E.I.B.M.B.O.R., Bucarest, 2003, p. 66.
21
Cf. I. Todoran–I. Z!grean, Dogmatica Ortodossa, p. 301-304.
268 Prep.drd. Emilian-Iustinian Roman

3. La confessione degli sposi e la comunione eucaristica.


Gli sposi si devono confessare e ricevere la comunione eucaristica
prima del matrimonio.
È raccomandata la confessione dei paraninfi, destinati ad essere i
genitori spirituali degli sposi22.
4. I paraninfi devono essere ortodossi e sposati.
Si tratta di un’altra condizione fondamentale. Non è possibile che i
paraninfi siano due giovani non sposati fra loro. Di solito, sono gli stessi
paraninfi del battesimo. Si devono rendere conto della loro missione. È
illecito accettare due giovani non sposati come paraninfi.
Fra coloro che non possono essere paraninfi vi sono i monaci, in
quanto essi hanno scelto una vita solitaria, dedita alla meditazione e
distaccata dal mondo. Pravila Mare proibisce ai monaci la celebrazione il
matrimonio. Purtroppo oggi, l’istituzione dei paraninfi non è forte come
un tempo. La loro missione spirituale non è più presa tanto sul serio.
Spesso accade che si scelgono più di due coppie come paraninfi.
La celebrazione del sacramento si può fare anche senza paraninfi:
questa però deve rimanere un’eccezione.
Il fratello o la sorella di uno dei coniugi possono fare da paraninfi.
Non così i genitori.
5. La celebrazione deve essere fata nella Chiesa.
Il sacerdote deve sottolineare il carattere comunitario del
sacramento del matrimonio. Tutti i sacramenti sono sacramenti celebrati
da tutta la Chiesa e per tutta la Chiesa perché quest’ultima è „il mezzo
d’azione della grazia divina che scende da Cristo, tramite lo Spirito
Santo”23. Il matrimonio non è una cosa privata, di carattere individuale
ma riguarda intera comunità dei fedeli. San Paolo dice: ”Ora voi siete il
corpo di Cristo, e sue membra, ciascuno in particolare”24.
La gioia e la sofferenza d’ogni membro, riguardano profondamente
tutti gli altri.
La coppia deve rendersi conto di questa realtà ecclesiale, e che la
loro famiglia costituisce una cellula dell’intero corpo ecclesiale.

22
I. Marga, Dispense 2000-2001, p. 35.
23
I. Todoran–I. Z!grean, op. cit., p. 273.
24
I Cor 12, 27.
MATRIMONIO NELLA CHIESA ORTODOSSA ROMENA 269

6. Il matrimonio deve essere celebrato secondo il rituale prescritto


dalla Chiesa.
Il compimento del matrimonio fra due cristiani si realizza con la
celebrazione del sacramento. Il rituale è celebrato dal sacerdote e consta
di una parte visibile e di una invisibile.
La parte visibile contiene: il cerimoniale stabilito dalla Chiesa (le
parole e i gesti che simboleggiano e comunicano la grazia divina), i due
coniugi ed il celebrante. La parte invisibile consta nella grazia comunicata
tramite la parte visibile. Si tratta della grazia della salvezza e della
santificazione, una specificazione della grazia che Dio dona
generosamente a tutti in ogni momento della vita.
Caratteristica propria dei sacramenti è la grazia specifica, necessaria
ai fini per i quali sono stati istituiti da Cristo. Nel nostro caso, la grazia
comunica la forza necessaria al compimento dei doveri legati al
matrimonio ed al raggiungimento della salvezza eterna di tutti i membri
della nuova famiglia.
7. La competenza territoriale del Gerarca del luogo e del parroco
del luogo.
Il prete deve celebrare il matrimonio soltanto nella sua
giurisdizione, cioè nella sua parrocchia25. Questa è una condizione
canonica. In questo modo il sacerdote celebrante sarà a conoscenza degli
sposi e, eventualmente, dei paraninfi. Il sacerdote non può celebrare il
matrimonio di due sposi di un’altra parrocchia, ai quali non ha
amministrato la confessione e la comunione eucaristica e non sa in quale
situazione spirituale si trovino.
Nei casi che devono rimanere eccezionali, in cui un sacerdote
unisce in matrimonio dei coniugi che provengono da giurisdizioni diverse
dalla propria, il sacerdote deve essere certo di non benedire un
matrimonio infame. A tal fine deve accertarsi della validità dei documenti
presentati dagli sposi.

25
Cf. art. 18, Il regolamento per la procedura delle istanze disciplinari e di
giudizio della Chiesa Ortodossa Romena, in La legislazione della Chiesa Ortodossa
Romena (Estratto), E.I.B.M.B.O.R., Bucarest, 2003, p. 61.
270 Prep.drd. Emilian-Iustinian Roman

Nel caso in cui solo uno degli sposi provenga da un’altra


parrocchia, il sacerdote ha la facoltà di chiedere al soggetto in questione
dei documenti che certifichino che questi è battezzato e non è già sposato.
8. La celebrazione del sacramento si fa soltanto dopo il
matrimonio civile.
Secondo la legislazione statale, il sacramento del matrimonio si
celebra dopo il matrimonio civile.
In precedenza il matrimonio celebrato in Chiesa era riconosciuto
anche dallo Stato ed era valido agli effetti civili. Col tempo, nel
diciannovesimo secolo, al tempo della riforma di Cuza, fu proibito alla
chiesa di compiere degli atti giuridici aventi valore civile e questi ultimi
divennero di esclusiva competenza dello Stato. Questa normativa, che
rimane tuttora valida, apparve per la prima volta nel Codice Civile del
1865.
La Costituzione del 2003 prevede: „il matrimonio religioso si fa
soltanto dopo il matrimonio civile”26.
Ci si può chiedere se questa situazione sia ancora accettabile.
Verrebbe da rispondere di noi. In realtà, la precedenza del matrimonio
civile rispetto a quello religioso può essere una tutela alla moralità del
matrimonio e al rafforzamento delle responsabilità verso il sacramento.
La nostra posizione s’ispira dal P. N. Trembelas, appoggiandosi su P.
Moghila che „il contratto costituisce una tappa preliminare
indispensabile, condizione sine qua non; il sacramento, tramite la
benedizione del prete, alza questa realtà naturale dalla ordine della
creazione alla ordine sopranaturale della redenzione”27.
Gli uomini che compiono il matrimonio civile prima, sono più
coscienti del significato del matrimonio, e prendono sul serio anche il
sacramento.
Un vero problema sorge nel momento in cui due vedovi di età
considerevole si vogliano sposare. Molte volte i vedovi chiedono solo il
matrimonio religioso per non perdere la pensione. Una tale celebrazione è

26
Cf. Costituzione, Art. 48, al. 2.
27
P.N. Trembelas, Dogmatique orthodoxe catholique, t. III, Paris, 1968, p. 364-
365.
MATRIMONIO NELLA CHIESA ORTODOSSA ROMENA 271

inaccettabile, perché si benedice la bigamia. Anche in questo caso si deve


applicare l’articolo della Costituzione.
Diverso è il caso degli sponsali, che si possono celebrare anche
prima del matrimonio civile, perché sono semplicemente una promessa.
Se la celebrazione del sacramento è preceduta del matrimonio
civile, questo fatto non indica che ogni matrimonio civile è seguito da
quello religioso. Lo stato accetta tanti matrimoni inammissibili dal punto
di vista ortodosso. Il sacerdote deve vigilare attentamente sulla
compatibilità dei legami di tipo civile con il sacramento del matrimonio.
Per esempio il Codice civile della famiglia del 1954 presentava
un’impronta sovietica e non certo ortodossa.
Al momento della celebrazione del matrimonio, gli sposi devono
avere con loro il certificato di matrimonio civile e devono esibirlo al
celebrante.
9. Il matrimonio non può essere ripetuto.
L’Articolo 5 del Codice della Famiglia proibisce il matrimonio di
un uomo e di una donna già sposati. La qualità di persona sposata
costituisce un impedimento. Un tale matrimonio contratto con la
trasgressione del suddetto articolo fa sì che il matrimonio sia
assolutamente nullo28.
Questa condizione è necessaria per evitare la bigamia. La
legislazione attuale della Chiesa ortodossa romena all’art. 45 del
Regolamento di procedura delle istanze della disciplina giudiziaria
„punisce il sacerdote che ha celebrato il sacramento del matrimonio senza
aver prima osservato se quelli che si sposano abbiano rispettato le leggi
civili ed ecclesiastiche. La pena consiste nell’ammonizione, quando il
prete ha celebrato il matrimonio per negligenza o ignoranza, e nella
sospensione dall’ufficio per un determinato tempo, quando vi sono le
prove c’è la prova che l’ha celebrato con piena consapevolezza”29. L’art.
46 dello stesso regolamento dice che „nessun chierico celebrerà il
secondo matrimonio se non ha la prova che i coniugi hanno ottenuto lo

28
Cf. Art 19 del Codice civile della Famiglia.
29
Cf. Il regolamento per la procedura delle istanze disciplinari e di giudizio della
Chiesa Ortodossa Romena, in La legislazione della Chiesa Ortodossa Romena
(Estratto), p. 66.
272 Prep.drd. Emilian-Iustinian Roman

scioglimento sia religioso che civile del primo matrimonio. Il chierico che
abbia celebrato un tale matrimonio, viene punito con il trasferimento, ed il
matrimonio ecclesiastico sarà dichiarato nullo. Se il matrimonio è stato
celebrato da più di un sacerdote, tutti saranno puniti con la stessa pena,
indifferentemente dal grado che hanno”30.
10. I seminaristi e gli studenti teologi che vogliono diventare preti,
devono presentare al sacerdote la benedizione del matrimonio
da parte del loro vescovo eparchiale. Con lui il vescovo è tenuto
ad osservare anche le condizioni per il sacramento dell’ordine
sacerdotale, nel senso che il candidato non deve aver sposato
una vedova oppure una divorziata31. In tal modo il vescovo sarà
sicuro che dal punto di vista matrimoniale, non vi sono degli
impedimenti per l’ordinazione sacerdotale.
11. La richiesta della dispensa per gli impedimenti dispensabili,
come per esempio dalle pubblicazioni, dai tempi di digiuno, etc.
Il sacerdote deve chiarire anche i seguenti altri aspetti del
matrimonio:
il libero consenso al matrimonio dei futuri sposi
la validità dei documenti necessari al matrimonio
l’affissione delle pubblicazioni di matrimonio per tre domeniche
consecutive, dove c’è questa prassi. Nelle pubblicazioni si fa menzione
della decisione da parte dei coniugi di sposarsi; in questo modo chiunque
sia a conoscenza di un qualche impedimento, può informare il sacerdote.
La Chiesa considera un impedimento la mancanza dei documenti che, in
accordo con la legislazione civile, sono necessari alla celebrazione del
matrimonio32.
se vi è stato un precedente matrimonio, devono essere esaminate
le circostanze e presentato l’atto di divorzio ecclesiale.
si devono chiarire gli impedimenti del matrimonio, inclusa la
parentela.

30
Ibidem, 66.
31
I. Marga, Dispense 2000-2001, p. 35.
32
Gh. Soare, Gli impedimenti al matrimonio, la necessità di una pratica uniforme
in tutta la Chiesa ortodossa, in „Ortodoxia”, 1961, nr. 4, p. 587-589.
MATRIMONIO NELLA CHIESA ORTODOSSA ROMENA 273

la data del matrimonio deve essere fissata nei tempi consentiti;


sono esclusi i tempi di digiuno. Durante l’anno liturgico ci sono dei tempi
liturgici (giorni oppure periodi), in cui sono proibite le celebrazioni dei
matrimoni. Questi sono:
a) i giorni di digiuno e di astinenza
il Mercoledì ed il Venerdì (salvo quelli segnati con la dispensa).
i quattro periodi di digiuno: il digiuno del Natale; la Grande
Quaresima; il digiuno dei Santi Apostoli; il digiuno della Dormizione (1-
14 Agosto); il 5 gennaio, vigilia dell’Epifania; 29 agosto, festa della
Decapitazione di Giovanni il Precursore; 14 settembre, festa
dell’Esaltazione della Santa Croce.
b) i giorni che precedono le grandi feste religiose (il nono
comandamento della Chiesa)33:
in settimana santa
i giorni che precedono le grandi feste ed i giorni fra il Natale e
l’Epifania.

Solo il Vescovo può concedere la dispensa dai periodi di digiuno e


può farlo solo in presenza di motivi gravi34.
Il ruolo del sacerdote non termina con la preparazione e la
celebrazione del sacramento. Difatti il sacerdote è tenuto ad orientare per
sempre la vita della coppia, soprattutto nel caso i coniugi si trovassero in
situazioni di difficoltà di ogni genere.
Anche i genitori degli sposi sono tenuti ad adoperarsi alla
preparazione del matrimonio dei loro figli. Essi hanno un ruolo
importante perché, nella tradizione romena, i figli chiedono la
benedizione ai genitori per poter sposarsi.
Di solito, il sacerdote chiede a tutte le parti interessate se sono
d’accordo per il matrimonio. Nel caso in cui, una parte non è d’accordo, il
prete ha il dovere di fare un’indagine e decidendo, al termine
dell’indagine stessa, se celebrare o no il matrimonio. Nel caso di
decisione affermativa, la decisione deve essere presentata ai genitori, i

33
Cf. N. Mila , Diritto canonico Orientale, p. 485-486.
34
E. Brani te - G. Ni"oiu - Gh. Neda, Liturgica Teoretic , E.I.B.M.B.O.R.,
Bucarest, 2002, p. 221.
274 Prep.drd. Emilian-Iustinian Roman

quali sono tenuti ad accettare il matrimonio in base al principio per cui


nessun sacramento si fa in segreto. Ad ogni modo, l’esclusione dei
genitori dal matrimonio è un caso eccezionale.

The specific aspects of the marriage institution and essence in the Romanian
Orthodox Church

Abstract: This paper emphasises the role of the marriage in the Romanian
Orthodox Church. The argument of marriage as sacrament is more complex than it’s
look like and more then think the others who talk and write about. In the orthodox
theology the important role is the mystic aspect of the sacrament.
Moartea omului: experien ! temporal! "i dimensiune
a ve"niciei

Lect.dr.pr. Adrian Dinu

Preliminarii
Anul acesta au plecat dintre noi doi oameni de mare echilibru
sufletesc, de profunzime intelectual !i cur "ie moral ce vor r mâne repere
sau personalit "i ale Bisericii Ortodoxe Române. Este vorba despre doi
slujitori de seam ai Bisericii noastre: Prea Fericitul P rinte Patriarh
Teoctist !i Pr. Prof. Dr. #tefan Alexe, adic doi „preo"i”, oameni de altar !i
oameni de carte, care !i-au închinat o mare parte a vie"ii lor cunoa!terii lui
Dumnezeu prin slujire !i propov duirii Lui în lume. Moartea lor ne oblig ,
în primul rând, la o reflec"ie asupra vie"ii !i a mor"ii. Nu putem trece îns
peste o remarc pe care trebuie s o facem în acest context. În lunile care au
urmat trecerii lor la Domnul se observ o recrudescen" a r ului sau, a!a
cum sugereaz termenul acesta fran"uzesc, o reluare într-un ritm intens a
r zbun rilor !i a denigr rilor la adresa oamenilor Bisericii. Cei care iau
astfel de atitudini uit , în mod paradoxal, un lucru primordial !i pe care
pu"ini îl mai iau în considerare: Biserica a trecut prin vremuri de restri!te
(care nu au fost o simpl retoric a!a cum cred unii!), iar oamenii Bisericii
au fost cu adev rat fideli înv " turii cre!tine. Se uit , cu alte cuvinte, c cei
pe care-i acuz ast zi unii sau al"ii, în mare parte au fost preo"i sau
credincio!i cu adev rat ai Bisericii !i c nu s-au dezis de Adev r cu nici un
chip. Trecând îns peste aceste aspecte vom reveni la tema acestui studiu.
Adesea noi ne întreb m: ce este, în esen"a ei, moartea? Este mai mult
decât o realitate implacabil sau o... veste tulbur toare? Apoi: care sunt
„etapele” premerg toare ei, adic cum trebuie tr it via"a? Punem
întreb rile acestea cu atât mai mult cu cât în zilele noastre se observ grave
abateri de la normele !i principiile morale cre!tine !i o distragere a aten"iei
oamenilor spre aspecte de cu totul alt factur . Peste tot se aude, nu doar în
Biserici, vorbindu-se de: „via" ve!nic ”, „înviere”, „via"a de dup moarte”
!i altele de felul acesta. Ce este de f cut? Cum ar trebui s reconsider m
via"a noastr de aici pentru ca moartea noastr s nu acel „l’au-delà”
276 Lect.dr.pr. Adrian Dinu

cutremur tor, ci intrarea în Împ r "ie, a!a cum ne înva" Mântuitorul


Hristos?
Acest studiu nu se vrea doar un cuviincios cuvânt de înso"ire a
plec rii celor aminti"i aici din lumea p mânteasc !i nici ra"iuni de
protocol nu ne îndeamn s facem acest lucru, ci este reflectarea pozi"iei
Sfin"ilor P rin"i ai Bisericii asupra vie"ii !i a mor"ii, asupra bolii !i a
consecin"elor acesteia !i mai ales asupra perceperii celorlal"i a diferitelor
evenimente. Confirm m faptul c amintirile ne leag de P rin"ii
men"iona"i, dar cu totul deosebit este faptul c dincolo de orice func"ie am
perceput în personalitatea lor preotul sau slujitorul la altar pur !i simplu.
Nu ne vom limita la aprecieri cu caracter general sau, dup opinia unora,
cu reliefarea !i impunerea doctrinei ortodoxe „fundamentaliste”. Ceea ce
dorim cu adev rat este sublinierea adev rurilor de credin" f r de care nu
este posibil ie!irea noastr din marasmul vie"ii cotidiene care aduce
atâtea aspecte negative: ra"ionalism exacerbat, suspiciune, r utate… ur .
Demersul meu se înscrie în planul spiritualit "ii cre!tine, a vie"ii
duhovnice!ti autentice a!a cum ne-au l sat-o mo!tenire Sfin"ii Bisericii.
Omul este singura fiin" creat de Dumnezeu capabil s dep !easc
sensurile imediate ale existentei sale !i s ajung la starea de asem nare
cu El. Un individ sau mai bine spus o persoan , ca !i o cultur , în general,
se descoper nu numai prin felul s u propriu de a valorifica via"a ci !i prin
atitudinea sa în fa"a mor"ii.
S-a scris foarte mult, la noi !i în str in tate, în anii din urm despre
via" !i moarte1. Pozi"ia Bisericii Ortodoxe este, pentru cei care vor s
cunoasc Adev rul, bine conturat . #i totu!i... Într-un articol publicat cu
pu"in timp în urm de c tre d-l profesor universitar Codrin Liviu Cu"itaru
se spune c : „Pentru euro-americanii moderni, implacabilitatea !i
impenetrabilitatea criptic a mor"ii reprezint un co!mar ce nu poate fi
dep !it decât - dup modelul freudian al simboliz rii - prin asumare !i
sublimare. Schimb rile de perspectiv apar spre sfâr!itul secolului al
1
Cardinal Christoph Schönborn, La vie éternelle, Mame, Paris, 1992; Cardinal
Joseph Ratzinger, La mort et l’au-delà, Ed. Fayard, Paris, 1994; Petra! Irina, tiin!a
mor!ii, Editura Dacia, Cluj, 1995; Arnold van Gennep, Riturile de trecere, traducere de
Lucia Berdan, Editura Polirom, Ia!i, 1998; Jean-Miguel Garringues, À l’heure de notre
mort. Acceillir la vie éternelle, Vie spirituelle, Éditions de l’Emmanuel, Paris, 2000;
Marie-Dominique Goutierre, L’homme face à sa mort: l’absurde ou le salut?, Ed. Parole
et Silence, Paris, 2000.
MOARTEA OMULUI: EXPERIEN$% TEMPORAL%… 277

XVIII-lea, odat cu dezvoltarea tehnologiei !i ameliorarea condi"iilor de


trai (ce au determinat, implicit, cre!terea mediei de via" în Europa).
Treptat, «moartea a început s fie privit ca o ruptur tragic » !i «ca un
intrus de temut». «Înmormânt rile nu mai aveau loc în preajma
bisericilor, ci în cimitirele publice de la marginea ora!ului. Pentru cei
r ma!i, cimitirul a devenit un simbol al suferin"ei, un trist prilej pentru
vizite rituale». Moartea a fost astfel împins c tre periferie, interven"ia ei
brutal în via"a propriu-zis (desf !urat în lumina !i bucurie, departe de
cavourile întunecate !i lugubre) fiind considerat un proces mai curând
ne-natural, malefic, ie!it din modelele de comprehensiune ale umanit "ii.
Prin urmare, europenii !i, mai apoi, americanii (sub impactul revolu"iei
industriale !i dezvolt rii !tiin"elor medicale) au început o cruciad – f r
precedent în istorie – împotriva mor"ii, cruciad care continu !i ast zi.
Daca nu au putut-o anula, cel pu"in i-au modificat spectrul agresiv !i
însp imânt tor. În primul rând au personalizat moartea, asociind-o cu
fiecare individ în parte !i nu cu umanitatea în ansamblul s u”2.
Acest articol ca !i alte c r"i !i studii pe aceea!i tem a mai multor
intelectuali români m-au determinat acum s încerc o abordare a
problemei sfâr!itului biologic al omului !i a ceea ce urmeaz atât cu
fiecare om în parte, dar !i cu ceilal"i r ma!i pe acest p mânt3. Dincolo de
în"elesul secular pe care îl dau unii mor"ii, a ignoran"ei sau a r ut "ii cu
care este „descifrat ” problema aceasta r mâne realitatea, ce-i drept, dur
a mor"ii, a „trecerii la cele ve!nice”, care pentru unii dintre noi este o
adev rat tragedie, dar pentru al"ii chiar dimpotriv . În Cuvânt împreun"
despre rostirea româneasc", Constantin Noica include termeni de trecere,
respectiv petrecere în ciclul devenirii, referindu-se la facerea !i prefacerea

2
Codrin Liviu Cu"itaru, Tradi!ionalismul #i modernitatea mor!ii, în „Ziarul de
Ia!i” din 27 iulie 2005, p. 9.
3
Pe aceast tem teologii români au dezvoltat o adev rat literatur . Vom aminti
aici doar câteva lucr ri: Pr. Prof. Dr. Dumitru St niloae, Chipul nemuritor al lui Dumnezeu,
Editura Mitropolia Olteniei, Craiova, 1987; Idem, Iisus Hristos, lumina lumii #i
îndumnezeitorul omului, Editura Anastasia, Bucure!ti, 1993; Dan-Ilie Ciobotea, Timpul #i
valoarea lui pentru mântuire în Ortodoxie, în „Ortodoxia”, nr. 2/1977; Idem, Jésus Christ,
vie du monde. Une approche théologico-spirituelle orthodoxe, în „Service Orthodoxe de
Presse”, nr. 74, ianuarie, 1983, p. 1-14; P.S. Calinic Boto! neanul, Tanatologia si
proiec!iile sale filozofico-teologice, tez de doctorat, Ia!i, 1998; Pr. Constantin Galeriu,
Jertf" #i r"scump"rare, Editura Harisma, Bucure!ti, 1991.
278 Lect.dr.pr. Adrian Dinu

lucrurilor4. Totodat , autorul observ !i denaturarea sensurilor acestor dou


cuvinte atât la forma verbal cât !i la cea nominal , odat cu evolu"ia
limbii. În bogata list de sensuri ce o avea substantivul petrecere în limba
veche, se reg se!te !i sensul de „întov r !ire, conducere, alaiul ce înso"e!te
pe cel s vâr!it”5, în"elesuri care nu prea mai sunt întrebuin"ate ast zi.
Dic!ionarul de sinonime mai aminte!te aceste sensuri de „acompaniere,
conducere, înso"ire”6, iar în Dic!ionarul explicativ al limbii române se
întâlne!te sensul de „a conduce la groap un mort”7 prin multitudinea de
sensuri ale cuvântului, dar folosit numai în limbajul popular. Petrecere vine
de la petrajicere, cu acel trajicio, trasjicio, care însemna la început
aruncare a podului peste #i trecerea dincolo. În petrecere este !i per !i
trans !i prin !i peste. Petrecerea este deci, peste - prin- trecere8. Petrecerea
vie"ii ne trimite spre moarte dar peste - prin - trecerea mor"ii ajungem la
„mai mult ” via" , la eternitatea divin . De aceea, miracolul mor"ii nu
const în ceea ce sfâr!e!te ea, ci în ceea ce începe! De!i începe ceva
complet deosebit de via"a p mânteasc , moartea continu totu!i o existen"
pe care am fi putut s-o intuim înc din timpul vie"ii. Acesta e paradoxul
mor"ii: altceva decât via" !i totu!i ceva pe care l-am fi putut cunoa!te cu
ajutorul vie"ii de aici. Am putea cunoa!te moartea înc din via" , nu
moartea a!a cum o !tim to"i (oprirea pe loc), ci moartea în în"elesul ei
ini"ial, de începere, de inaugurare ireversibil a unui proces de existen" 9.
Totu!i, moartea nu poate fi privit pornind de la (simple!?) reflec"ii
filosofice sau de la... experien"a personal . Moartea ca !i via"a, de altfel, î!i
refuz sensul ei ultim celui care este singur, celui care o prive!te ca ins.
Experien"a mor"ii dintr-un punct de vedere personal nu reveleaz decât
caracterul ei superficial: trans-istoricitate. Din punct de vedere filosofic,

4
Constantin Noica, Cuvânt împreun" despre rostirea româneasc", Editua
Humanitas, Bucure!ti, 1996, p. 63.
5
P.S. Calinic Boto! neanul, Tanatologia #i proiec!iile sale filozofico-teologice,
tez de doctorat, Ia!i, 1998, p. 168.
6
L. Seche, Dic!ionar de sinonime al limbii române, Edi"ia a II-a, Univers
Enciclopedic, Bucure!ti, 1997, p. 586.
7
***, Dic!ionarul explicativ al limbii române, Edi"ia a II-a, Univers enciclopedic,
Bucure!ti, 1996, p. 786.
8
Constantin Noica, op. cit., p. 65.
9
Mircea Eliade, Despre un anumit sentiment al mor!ii, în vol. Oceanografie,
Humanitas, Bucure!ti, 1991, p. 67.
MOARTEA OMULUI: EXPERIEN$% TEMPORAL%… 279

teoretic moartea se relev fie drept un fenomen natural, fie drept un mister,
un paradox. În ambele cazuri nu se ajunge la realitatea mor"ii, ci numai la
constatarea ei. Moartea, spunea Mircea Eliade, este un lucru care se înva" .
La început nu în"elegi nimic, dup cum nimic nu în"elegi nici din via" . Î!i
are o gramatic a ei, un dic"ionar al ei, asemeni unei limbi str ine pe care
vrei s o înve"i. El d drept „documente” folclorul !i c r"ile mor"ilor
(egiptean , tibetan , iudaic )10. Moartea nu poate fi în"eleas de oameni.
Într-un ins poate exista o intui"ie fantastic , intui"ia care poate cuprinde câte
ceva din lumea de dincolo, dar mai pu"in din ceea ce reprezint cu adev rat
moartea. Înve"i despre moarte numai de la oamenii care au cunoscut-o, care
au cultivat-o, care s-au între"inut cu ea în lungile secole de a!teptare. Înve"i
despre moarte de la oamenii care au cunoscut-o f r s moar ! Înv " m
despre moarte cel mai bine tocmai de la cei care s-au luptat cu ea cel mai
bine, nu ignorând-o, nu detestând-o, ci tocmai asumând-o la modul deplin
ca pe o realitate a întâlnirii cu Hristos. A!a au procedat Sfin"ii P rin"i ai
Bisericii Ortodoxe !i de aceea au r mas de la ei cele mai edificatoare
modele de abordare a mor"ii: slujba înmormânt rii, scrierile lor, apoftegme
!i chiar via"a lor pe care !i-au încheiat-o ca o dulce continuare cu ceea ce
a!teptau de mult timp: via"a cu Dumnezeu. A! a m rturisit-o Însu!i Domnul
(Ioan 5, 24-25) !i apoi to"i ucenicii, între care Sf. Apostol Pavel "ine un loc
de cinste (Filipeni 1, 21). Vom cerceta în continuare dimensiunea biblic a
vie"ii !i a mor"ii, apoi vom argumenta pe baza spiritualit "ii ortodoxe
chestiunile actuale legate de moarte !i de via"a de dincolo.

O abordare din punct de vedere cre#tin a mor!ii. Printr-o cercetare


atent a Scripturii !i a scrierilor filocalice se poate observa c moartea
poate fi „tr it ” ca un eveniment sau ca pe ceea ce am putea numi
„petrecere”, fapt ce înseamn istoria evolutiv a vie"ii cuiva de pân
atunci !i de apoi. Parc un „scenariu” se desf !oar între om !i Dumnezeu
în care intervine... moartea11. De fapt, pentru cre!tini totul reprezint

10
Idem, Arta de a muri, Edi ie îngrijit! de Petru Ursache, Editura Moldova, Ia"i,
1993, p. 232.
11
Claudia Dinu, Georges Bernanos: vocation sacrdotale, vocation d’écrivain,
thèse de doctorat, Freiburg im Breisgau- Ia"i, 2007, p. 12.
280 Lect.dr.pr. Adrian Dinu

purtarea de grij! a lui Dumnezeu – "i aici este aspectul cel mai greu de
l!murit contemporanilor no"tri – anume c! „mâinile” lui Dumnezeu
lucreaz! pentru/cu noi, în elegând prin aceasta o încredin are în puterea
Duhului Sfânt, a"a cum îi pl!cea Sfântului Irineu s! aminteasc!: „Ca i
cum Dumnezeu nu ar avea propriile mâini. Într-adev!r, din ve nicie El
are pe Logosul i În"elepciunea, Fiul i Duhul”12. Aceste Mâini sunt cele
ce dau via a omului13. Dar atunci moartea cum vine? Ce r!spuns am putea
oferi celor care întreab! cu privire la moartea tragic! a cuiva, a celor uci"i
(din ori"ice motiv), a situa iilro aparent absurde în care se poate g!si
cineva, tân!r sau b!trân, care depinde de competen a sau mai degrab! de
incompeten a unor medici, a (non)existen ei unei aparaturi de specialitate,
de cei în situa ii imprevizibile? Ce am putea spune despre cei care au o
suferin ! sau o boal! care evolueaz!, iar aspectul psihologic al evolu iei
este legat "i de con"tiin a deznod!mântului fatal al ei, con"tiin a omului
variind între st!ri de bine "i de c!dere? Ce anume se întâmpl! cu cei ce
cad prad! disper!rii în fa a realit! ilor tragice pe care nu le-au luat
niciodat! în calcul, adic! s! priveasc! la modul serios la ei în"i"i? De
aceea ei spun mereu: „Nu este cu putin ! s! mi se întâmple tocmai mie
treaba aceasta”; „Totul este o gre"eal!, trebuie s! fie un vis urât”. Din
acest moment toat! via a îi este întoars! pe dos, iar moartea ca pierdere
total! fa ! de mediul în care a tr!it i pare iminent!. Totul pare fatalitate.
Referitor la acestea ce ne înva ! îns! Biserica? Mai întâi c! omul a
fost creat de Dumnezeu „dup! chipul S!u” (Facerea 1, 7), c!derea în p!cat
fiind ceea ce a produs o schimbare în planul existen ial al acestuia "i chiar în
întregul univers (natur!, cosmos, vizibil, invizibil): „…c!ci în ziua în care
vei mânca din el, vei muri negre it” (Facerea 2, 17). #i tot Dumnezeu este
Cel ce constat!: „Iat!, Adam s-a f!cut ca unul dintre Noi, cunoscând binele
i r!ul” (Facerea 3, 22) "i pentru ca s! nu m!nânce "i din pomul vie ii "i s!
înve"niceasc! p!catul, El l-a scos „din gr!dina cea din Eden” (Facerea 3,
23), adic! din gr!dina existen ei nemuritoare.

12
St. Irénée de Lyon, Contre les hérésies, IV, 20/1, SC 100, Les Éditions du Cerf,
Paris, 1979, p. 627.
13
Ibidem, V, 1/3, p. 29: „...pentru c! a binepl!cut Tat!lui, Mâinile dumnezeirii
l-au f!cut pe om viu, pentru ca Adam s! devin! dup! chipul i asem!narea lui
Dumnezeu”.
MOARTEA OMULUI: EXPERIEN$% TEMPORAL%… 281

Se observ! de aici c! omul nu exist! decât în m!sura în care prime"te


de la Duhul lui Dumnezeu acel duh de via !, d!ruit în chip liber "i
binef!c!tor, în caz contrar „toate se vor sfâr i i în "!rân! se vor întoarce”
(Ps. 103, 29)14. Din cauza p!catului, omul autentic în lumea natural! nu mai
exist!. Descrierea Sfântului Apostol Pavel din Epistola c!tre Romani ne
arat! dec!derea progresiv! a omului desp!r it de Creatorul s!u: „C!ci mânia
lui Dumnezeu se descoper! din cer peste toat! f!r!delegea i peste toat!
nedreptatea oamenilor care "in nedreptatea drept adev!r. Pentru c! ceea ce
se poate cunoa te despre Dumnezeu este cunoscut de c!tre ei; fiindc!
Dumnezeu le-a ar!tat lor” (1, 18-32). Prin r!t!cirea lui, toate manifest!rile,
toate realit! ile umane se pervertesc, iar existen a uman! creat! pentru via !
de c!tre Dumnezeu, este profund alterat! "i în final este sortit! mor ii. Când
Dumnezeu pune pe omul p!c!tos în fa a imperativului legii Sale, omul se
dovede"te incapabil s! împlineasc! prin el însu"i aceast! lege "i s! revin! la
via ! (Pildele lui Solomon 20, 9: Cine poate spune: Cur!"it-am inima mea;
sunt curat de p!cat?). Cel mult el recunoa"te c! nu mai este o fiin ! liber!,
ci un om divizat, un rob al c!rnii "i al p!catului "i în acela"i timp vinovat "i
condamnat din cauza acestui lucru (Marcu 14, 38; Ioan 8, 34).
Întreaga Scriptur!, dar mai ales Noul Testament, ni-L arat! pe
Adev!ratul Om: Dumnezeul nostru Iisus Hristos, Cel Întrupat din Fecioara
Maria15. Evangheliile sinoptice L-au zugr!vit în chip deosebit: Dumnezeu i
Om, dar mai ales model de vie uire pentru fiecare dintre noi. Hristos S-a
ar!tat Om în lume pentru adeveri lucrarea Duhului Sfânt, dar "i pentru a
oamenii s! nu mai fie robi, ci fii ai lui Dumnezeu, adic! cei care nu mai sunt
h!r!zi i mor ii, ci meni i învierii "i împ!r! iei cerurilor: „Duhul însu i

14
Trebuie observat! aici "i marea responsabilitate pe care o are omul ca "i chip al
lui Dumnezeu. Aceasta înseamn! c! el este pe p!mânt reprezentantul lui Dumnezeu, c! are
"i o func ie pe care trebuie s-o exercite prin st!pânirea „peste toate viet!"ile ce se mi c! pe
p!mânt” (Facere 1, 27). Îns! atunci când omul se singularizeaz!, când vrea s! fie ca
Dumnezeu f!r! a fi împreun! cu El, tenta ie sugerat! de "arpele Genezei, el e scos din
gr!dina cea din Eden (Facere 3, 24).
15
Nu putem îns! ignora una din capodoperele literarturii patristice referitoare la
crea ie "i la destinul omului: Sf. Grigorie de Nyssa, Despre facerea omului. În capitolele
4 "i 5 ale acestei lucr!ri P!rintele Bisericii trateaz! pe larg ideile amintite aici (a se
vedea: Grégoire de Nysse, La création de l’homme, introduction par J.-Y. Guillamin et
A.-G. Hamman, traduction par J.-Y. Guillamin agrégé de l’Université, Collection «Pères
de la foi», Desclée de Brouwer, Paris, 1982).
282 Lect.dr.pr. Adrian Dinu

m!rturise te împreun! cu duhul nostru c! suntem fii ai lui Dumnezeu”


(Romani 8, 16-17). Prin Hristos Domnul, Cuvântul lui Dumnezeu d!ruie"te
tuturor existen"!, via"!. F!r! El totul este neant, gol, pierzare (Facerea 1, 2).
Psalmistul David arat! foarte bine ce anume reprezint! Dumnezeu ca
D!ruitor al Vie ii pentru tot universul: „Deschizând Tu mâna Ta toate se vor
umplea de bun!tate” (Psalmul 144, 16).
A"adar, via a este o for ! care vine de la Dumnezeu "i care însufle e"te
lumea "i fiin ele vii, Duhul fiind Acela care-i d! omului con"tiin a moral!
"i-l treze"te la via a duhovniceasc!, ce este cu mult mai presus de cea
biologic!: „Duhule, vino din cele patru vânturi i sufl! peste mor"ii ace tia
i ei vor învia” (Iezechiel 37, 9). Via a ca dar al lui Dumnezeu este singurul
„lucru” cu sens al existen ei, prin care toate se pot plini „spre slava lui
Dumnezeu” (I Corinteni 10, 31). Hristos Singur este „Via a”, pe deplin "i în
adev!ratul sens al cuvântului, c!cii numai în El „tr!im i ne mi c!m i
suntem” (Fapte 17, 28). Într-un astfel de context trebuie abordat subiectul
mor ii. Dac! via a înseamn!, din perspectiv! biblico-patristic!, împreun!-
s!l!"luire sau comuniune cu Dumnezeu, moartea se arat! a fi desp!r irea
total!, nu doar moral! de El. Dumnezeu nu este responsabil de moartea
noastr!, în sensul c! nu ne-o dore"te niciodat!, nu ne-o „programeaz!”, ci ne
cheam! mereu la via !. Acest lucru se observ! chiar din Biblie unde vedem
c! moartea este numit!: „împ!ratul spaimelor” (Iov 18, 14) "i „marele
du"man” al omului: „vr!jma ul cel din urm!, care va fi nimicit” (I Corinteni
15, 26). Descrierea mor ii este adesea cutremur!toare: îngerul trimis de
Dumnezeu (Ie"ire 12, 23-31), st!pânire sau prezen ! rea (Osea 13, 14),
nenorocire (Iov 9, 23), "eol (Isaia 28, 15-18), vr!jma"ul cel din urm! (I
Corinteni 15, 26), plata p!catului (Romani 6, 23) etc.16.
Se observ! îns! în Scriptur! "i alt fel de descrieri ale mor ii: „Scump!
este înaintea Domnului moartea cuvio ilor Lui” (Ps. 115, 6); „Mor"ii T!i
vor tr!i i trupurile lor vor învia! De tepta"i-v!, cânta"i de bucurie, voi cei
ce s!l! lui"i în pulbere! C!ci roua Ta este rou! de lumin! i din sânul
p!mântului umbrele vor învia” (Isaia 26, 19); „C!ci pentru mine via"! este
Hristos i moartea un câ tig” (Filipeni 1, 21); „#i în zilele acelea vor c!uta
oamenii moartea i nu o vor afla i vor dori s! moar!; moartea îns! va fugi

16
Într-un document electronic precum Bible Explorer 1.0.0. (copyright (c) 2004-
2005 gmistic@yahoo.com ) cuvântul „moarte” se afl! în 165 de versete din 135 de
capitole ale diverselor c!r i ale Scripturii.
MOARTEA OMULUI: EXPERIEN$% TEMPORAL%… 283

de ei” (Apocalipsa 9, 6); „Iar locuitorii de pe p!mânt se vor bucura de


moartea lor i vor fi în veselie i î i vor trimite daruri unul altuia, pentru c!
ace ti doi prooroci au chinuit pe locuitorii de pe p!mânt” (Apoc. 11, 10);
„Iar partea celor frico i i necredincio i i spurca"i i uciga i i desfrâna"i
i fermec!tori i închin!tori de idoli i a tuturor celor mincino i este în
iezerul care arde, cu foc i cu pucioas!, care este moartea a doua”
(Apocalipsa 21, 8) "i altele de felul acesta.
Reflec ia Scripturii merge asupra destinului omului de la un pesimism
radical (Ecclesiast): „Soarta omului i soarta dobitocului este aceea i:
precum moare unul, moare i cel!lalt i to"i au un singur duh de via"!, iar
omul nu are nimic mai mult decât dobitocul. #i totul este de ert!ciune!”
(Eccesiastul 3, 19), pân! la un scepticism care este în concordan ! cu ideile
fataliste despre destinul tragic al omului, ca în gândirea elin! (Ps. 61, 9),
pân! la descoperirea unei n!dejdi care se ridic! la în!l imea drep ilor "i a
profe ilor: Enoh (Facerea 5, 24), Ilie (IV Regi 2, 11), Moise (Deuteronom
34, 5-6) "i al ii. Cea mai elocvent! realitate biblic! legat! de moarte este
îns!... Via a, adic! Hristos: „Întru El era via"! i via"a era lumina
oamenilor” (Ioan 1, 4); „Eu sunt învierea i via"a; cel ce crede în Mine,
chiar dac! va muri, va tr!i” (Ioan 11, 25).
Cu mult înainte de epoca elenistic!, textele biblice stabilesc
diferen ele profunde între diferitele „chipuri” ale mor ii. Astfel, se observ!
c! patriarhii mor în timp ce î"i binecuvinteaz! copiii (Facerea 27, 1-4) sau
primesc binecuvântarea înmormânt!rii (Facerea 23; Tobit 14). Oamenii r!i
mor de moarte rea (Facerea 7, 24; II Regi 18, 9). Al!turi de oamenii viteji
care cad în plin! glorie "i pe care poporul îi plânge (I Macabei 9, 19) sunt
eroii tragici ca Saul sau al ii a c!ror moarte prematur! r!mâne inexplicabil!
(II Regi 23, 30). Sunt "i exemple de necredincio"i care au parte de o moarte
cumplit! c!ci: „Domnul va zdrobi pe cei ce se împotrivesc Lui; va tuna din
cer asupra lor” (I Regi 2, 9). Moartea drep ilor este deschis! spre r!splat!
(Pildele lui Solomon, cap. 3), a martirilor spre înviere: „Tu dar, nelegiuitule,
ne sco"i pe noi dintr-aceast! via"!, îns! Împ!ratul lumii, pe noi cei care
murim pentru legile Lui, iar! i ne va învia cu înviere de via"! ve nic!” (II
Macabei 7, 9). Moartea este v!zut! uneori ca o intrare în ocrotirea lui
Dumnezeu, a"a cum a f!cut Valaam care i-a binecuvântat pe israeli i: „S!
moar! sufletul meu moartea drep"ilor acestora i s! fie sfâr itul meu ca
sfâr itul lor” (Numerii 23, 10) sau ca o binecuvântare, iar sentimentul mor ii
284 Lect.dr.pr. Adrian Dinu

este de natur! revelatorie: „Acum sloboze te pe robul T!u, St!pâne, dup!


cuvântul T!u în pace, c!ci v!zur! ochii mei mântuirea Ta pe care ai g!tit-o
înaintea fe"ii tuturor popoarelor...” (Luca 2, 29-30).
Iat! c! moartea poate s! nu mai fie o spaim!, un abis populat de
tenebre, ci o poart! spre împlinirea plenar! cu Dumnezeu. Eliberat de
povara trupului "i a vremelniciei, omul credincios descoper! sensul real al
existen ei, sens revelat prin poarta eliberatoare a mor ii, "i c! via a
p!mânteasc! este umbr! "i trecere spre cea real!, spre Hristos. A"adar,
cre"tine"te vorbind, nu mai putem spune c! dup! moarte exist! via a
ve"nic!, pentru c! moartea trupeasc! esta în ea îns!"i o anticipare, un
început "i o primire a ve"niciei. Sau, altfel spus, via a de aici duce spre
moartea trupului care se arat! primire a vie ii ve"nice care este adev!rata
„atrac ie” spre care mergem.
Moartea r!mâne "i o tain! a dou! libert! i: mai întâi a lui Dumnezeu,
Cel ce a"teapt! întorcerea noastr! spre El, apoi a libert! ii personale cu care
suntem înzestra i spre a înnainta spre El. Dup! cum s-a putut observa în
citatele biblice anterioare exist! numeroase forme de „libertate” exprimate
de oameni. Întotdeauna îns! r!mâne libertatea iubitoare a lui Dumnezeu
asupra oamenilor, pentru c! El este Iubire "i „guverneaz!” toate
circumstan ele vie ii noastre prin acest „filtru”, de"i acestea (mai ales bolile,
accidentele, faptele „întâmpl!toare” "i atâtea altele) noi le resim im adesea
ca pe ni"te poveri ce duc la sfâr"itul existen ei terestre.

Moartea lui Hristos i moartea întru Hristos


Acest studiu se adreseaz! domeniului form!rii duhovnice"ti a tinerilor
studen i teologi "i de aceea ni se pare relevant de abordat mai întâi misterul
mor ii Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Care sunt sensurile duhovnice"ti ale
mor ii Lui cu Trupul?
De foarte multe ori este greu de g!sit un cuvânt care s! fie mâng!ietor
"i logic în fa a mor ii, cu toate c! "tim din Biseric! c! exist! mult! lumin! în
ceea ce prive"te aspectul acesta. Constat!m c! r!mânem în fa a mor ii cuiva
de aproape sau de departe, ca "i în fa a propriei treceri, ca într-o enigm!; în
acest sens, fiind de acuzat, probabil, viziunea noastr! asupra acestei realit! i,
tributar! secolelor din urm!, când de fapt am pierdut sensul duhovnicesc-
MOARTEA OMULUI: EXPERIEN$% TEMPORAL%… 285

hristologic asupra mor ii. Este de ajuns s! pronun !m doar câteva cuvinte:
„mort-moarte” "i totul este receptat de cei din jurul nostru ca fiind lugubru,
resping!tor; primele imagini sunt evidente: catafalcul decorat în negru,
lumân!rile, groparii, prezen a preotului etc.; credincio"ii, de multe ori,
reac ioneaz! în fa a mor ii dup! stereotipuri p!gâne (lament!ri îndelungi
pentru...al ii, dezn!dejde, r!ceal!, supersti ii); chiar "i clericii care particip!
la înmormânt!ri cad de multe ori în gre"eala ancor!rii într-un panegiric
pentru cel decedat în loc s!-i con"tientizeze pe cre"tini asupra importan ei
întâlnirii cu Hristos.
Cel dintâi sens mor ii Mântuitorului este îns! acela de Pasha, adic! de
trecere de la un mod de a fi la un alt mod de a fi, este acela de poart! spre
plenitudinea comuniunii de iubire cu Tat!l Ceresc. Moartea lui Hristos a fost
un mijloc de ridicare a noastr! din via a p!catului, via ! nedeplin! "i
trec!toare în care ne coborâsem odat! ci gre"eala protop!rin ilor. Moartea
"i-a schimbat în Hristos nu numai rostul în ea îns!"i, ci "i în experien a celor
ce tr!iesc, descoperindu-se ca poart! spre via ! pentru to i oamenii. Ea a
devenit mai mult chiar: putere a celor ce se afl! în comuniune cu El, a celor
ce L-au cunoscut "i care nu s-au mai putut desp!r i de EL. La s!rb!toarea
Învierii spunem lucrurile acestea "i le impropriem: „Hristos a înviat din
mor"i, cu moartea pe moarte c!lcând...”. De când El a murit pentru
mântuirea lumii "i de când Via a "i Slava Lui S-au ar!tat definitiv în lume,
nu exist! eveniment mai important în lume ca aceast! „de via"! f!c!toare
moarte a Sa”, a"a cum se spune în anaforaua de la Liturghia Sf. Vasile cel
Mare17. Tot ce se întâmpl! în lume, tr!it în afar! de leg!tura cu aceasta, este
trec!tor "i lipsit de importan !, dar dac! vom muri împreun! cu El, atunci
aceasta este transfigurat! într-o tain! a lui Dumnezeu, dup! modelul Hristos:
„Aducându-ne aminte, a adar, de aceast! porunc! mântuitoare i de toate
cele ce s-au f!cut pentru noi: de cruce, de groap!, de învierea dea de-a
treia zi...”18.
Dumnezeu Însu"i a trimis pe Însu"i Fiul S!u ca s! biruiasc! în
umanitatea Sa moartea, iar prin El to i s! o poat! birui la rându-le, unindu-se
cu Via a. Dumnezeu î"i arat! dragostea Sa fa ! de om nu numai prin faptul

17
Anaforaua Sfintei Liturghii a Sfântului Vasile cel Mare, în Liturghier,
Chi"in!u, 1992, p. 198.
18
Liturghia Sf. Ioan, tip!rit! cu binecuvântarea Înalt Prea Sfin itului Bartolomeu,
Arhiepiscopul Vadului, Feleacului "i Clujului, edi ia a treia, Cluj-Napoca, 2003, p. 64.
286 Lect.dr.pr. Adrian Dinu

c! l-a creat, ci "i prin faptul c! i-a dat atâta valoare încât atunci când a c!zut
sub puterea mor ii prin folosirea în r!u a libert! ii, a trimis pe Însu"i Fiul S!u
s! se fac! om "i s!-l scape pe om de moarte. Oamenii, ie"ind din leg!tura cu
Dumnezeu cel în Treime ca izvor al vie ii, au primit moartea atât pe cea
trupeasc! cât "i pe cea spiritual!19. Un suflet plin de via ! poate primi
moartea din comunicarea cu Dumnezeul Treime "i poate da materiei puterea
s! se opun! procesului de corupere; numai o astfel de via ! poate da
sufletului lucr!tor în trup, puterea s! in! materia lui ferit! de acest proces.
Dac! nu S-ar fi f!cut Fiul lui Dumnezeu om, omul ar fi disp!rut cu totul în
neant.
Sfântul Apostol Pavel a tâlcuit cele despre moartea trupeasc! a
Mântuitorului ca fiind ascultarea fa ! de voia P!rintelui "i de aceea a urmat
slava Lui, întrucât f!cându-Se Om a primit-o dintr-o smerenie care pre uia
pe Dumnezeu "i pe semenii s!i mai mult decât via a Sa p!mânteasc!: „C!ci
pentru aceasta a murit i a înviat Hristos, ca s! st!pâneasc! i peste mor"i
i peste vii” (Rom. 5, 14-15 "i 14, 9). Moartea în Hristos r!mâne singurul
mijloc de ridicare din via a nedeplin! "i trec!toare, la via a cea f!r! de
moarte, la plenitudinea vie ii prin întâlnirea cu El dincolo de moarte, dup!
ce am tr!it în parte cu El aici. Siguran a acestei înt!lniri cu El o avem în
biruin a mor ii de c!tre El prin înviere. Dup! cum Hristos a înviat cu
adev!rat, tot a"a cu adev!rat vom învia "i noi. Moartea noastr! nu este decât
o trecere spre nemurire. O compara ie profund! despre nemurirea omului
este f!cut! de Sfântul Apostol Pavel în Epistola I c!tre Corinteni: „Tu ce
semeni nu d! via"!, dac! nu va fi murit” (15, 36). Gr!untele de care vorbe"te
Apostolul în capitolul men ionat este omul în starea lui actual!, fiin !
unitar!, care se deosebe"te prin anumite calit! i "i care are via a sa
individual!. Aceast! fiin ! moare, merge în p!mânt, se seam!n! cu
gr!untele. Dar dup! cum acesta, murind, se arat! într-o nou! plant!, identic!
cu gr!untele aruncat în p!mânt "i putrezit acolo, tot astfel "i omul, putrezind
în p!mât se preface într-o nou! fiin ! cu o nou! hain! spiritual!, îns!
identic! cu omul care a murit. Va fi acela"i om, dar nu va mai fi supus
stric!ciunii „se seam!n! întru stric!ciune, înviaz! întru nestric!ciune, se
seam!n! întru necinste, înviaz! întru slav!, se seam!n! întru sl!biciune,

19
Atunci când Adam a p!c!tuit a intervenit imediat moartea sa spiritual!,
m!rturie stând teama lui fa ! de întâlnirea cu Tat!l Ceresc.
MOARTEA OMULUI: EXPERIEN$% TEMPORAL%… 287

înviaz! întru putere, se seam!n! în trup firesc, înviaz! trup duhovnicesc”


(I Corinteni 15, 42-44).
Ca stare, moartea Mântuitorului este este finalul biologic al unei
istoricit! i tr!ite aici pe p!mânt, adic! cei aproape 33 de ani, dar ca
eveniment în existen a uman! a Lui este transformarea ei în ve"nicie cu
Tat!l Ceresc. Aici, dac! ne este permis, se poate vorbi de „originalitatea”
sau mai degrab! de singularitatea Cuvântului Întrupat, anume aceea c! prin
moartea Sa ne-a r!scump!rat "i nu prin vreun alt act dumnezeiesc. Luând
Trupul din Fecioara, adic! asumându-"i condi ia noastr!, se poate spune c!
El a murit "i de moartea noastr!, de moartea cu care Adam "i to i urma"ii
acestuia erau atin"i. Moartea, care era pân! la Hristos manifestare a
p!catului din pricina neascult!rii, iat! c! se transform! în poart! a vie ii celei
ve"nice "i de aceea oamenii trebuie s! „înve e” s! moar! de aceast! moarte
"i nu de vreo alta. Mântuitorul a cunoscut singur!tatea gr!dinii Ghetsimani,
chinurile cumplite, batjocoririle, suferin a trupeasc!, umilin a "i atâtea altele
"i nici chiar nu a negat moartea. El a primit-o ca Om dar a „tr!it-o” ca
Dumnezeu, adic! i-a dat un sens mai profund decât ar fi putut oricine
altcineva. Se poate spune c! moartea a primit în Hristos Adev!rul Lui "i nu
manifestarea de pân! la El20. Moartea nu "i-a pierdut caracterul ei terifiant
nici chiar atunci când a fost vorba de moartea Domnului nostru, dar a primit
prin pecetea Iubirii Lui fa ! de Tat!l dimensiunea aceea care a f!cut-o s! nu
mai fie distrug!toare, neant, ci „semn” "i tain! a Împ!r! iei. De fapt atunci
când vorbim despre moartea Mântuitorului ar trebui s! vorbim despre
Iubirea Lui "i despre manifest!rile ei "i ar fi de ajuns.

Aducând în discu ie aspecte teologice "i duhovnice"ti legate de


atitudinea în fa a mor ii, de semnifica iile privind moartea Mântuitorului, se
ajunge "i unul din aspectele concrete ale acestui studiu: sublinierea condi iei
noastre "i a consecin elor sfân"itului p!mântesc. De fapt, vorbind despre

20
În acest sens ne putem aminti vie ile sfin ilor care au fost chinui i cumplit mai
înainte de moartea lor. Sf. Arhidiacon #tefan (Fapte 6 "i 7), Sfintele Muceni e Pelaghia,
Teodora "i altele r!mân m!rturisitori ai dep!"irii mor ii prin vie uirea cu Hristos.
Chinurile "i moartea lor trupeasc! erau sim ite ca „nimic” în compara ie cu vederea lui
Dumnezeu "i dorin a comuniunii cu El (http://paginiortodoxe.tripod.com/vieti.html).
288 Lect.dr.pr. Adrian Dinu

moartea lui Hristos ajungem la discu ia despre moartea în Hristos. O idee î"i
face loc înc! de la o prim! privire: moartea fiec!rui om pare sfâr"itul a toate,
dar dac! percepem moartea dup! „chipul” Mântuitorului, observ!m c! nu
este de fapt decât o „p!rticic!” din „întregul” numit: via a ve"nic!21.
Teologia tradi ional! a încadrat moartea oamenilor în moartea lui
Hristos "i în iconomia mântuirii. S-a vorbit despre adev!rata moarte care
este cea fa ! de p!cat sau moartea în Hristos22. În societatea "i în timpurile
pe care le t!rim este absolut necesar s! red!m adev!rata dimensiune a
teologiei mor ii. Se impune o eliberare fa ! de acea „antropologie” a mor ii:
clasic!, distant! "i rece "i se cere mai mult o con"tientizare a complexit! ii
acesteia: comunitar!, teologal! "i sacramental!. Hristos este Cel ce a
transformat moartea în tain! a comuniunii cu El, desigur pentru cei ce au
credin a Lui "i gândul Lui (I Cor. 2, 16). Noi îns! tr!im mai departe în
istorie, cu ochii credin ei "i ai speran ei îndrepta i spre El, spre Via a cea
adev!rat!, deplin!, ultim! "i f!r! de moarte. Aceast! Via ! cum se împac!
cu moartea fiec!ruia dintre noi? Moartea personal! nu este cumva o negare a
Vie ii Lui?
Cred c! r!spunsul la astfel de întreb!ri poate fi g!sit în paginile
anterioare, acum ner!mânând altceva decât s! accentu!m câteva aspecte
particulare legate de subiectul ales. Este just c! pentru fiecare om, "i cu atât
mai mult pentru orice cre"tin, moartea nu este mai pu in „grozav!”. La
slujba înmormânt!rii se aud cuvintele: „V!zându-m! z!când f!r! de glas i
f!r! suflare, plânge"i to"i pentru mine, fra"ilor i prietenilor, rudelor i
cunoscu"ilor, c!ci ieri vorbeam cu voi i f!r! de veste mi-a venit

21
Nu putem accepta, de exemplu, p!rerea tran"ant! a unui cre"tin care vede
moartea în sensul ei inexorabil de distrugere: „La mort c’est le drame intégral et sans
répétition; inexpérimentable en vue d’un discours logique et pourtant la seule certitude”
(René Latourelle, L’homme et ses problèmes dans la lumière du Christ, Desclée & Cie,
Tournai, Bellarmin, Montréal, 1981, p. 337).
22
Moartea este prezentat! cu deosebit! intensitate în Scriptur!: mai ales în Faptele
Apostolilor "i în Epistolele pauline. Numeroase referate le prelungesc pe cele ale Vechiului
Testament "i prezint! afinit! i cu cele din Evanghelii, cum ar fi: moartea tr!d!torilor (F. Ap.
1, 16-19; Matei 27, 3-10), moartea pesecutorilor (F.Ap. 12, 20-23), moartea infidelilor (F.
Ap. 5, 1-11; I Corinteni 11,30), moartea martirilor (F. Ap. 7, 55-60). Sfântul Apostol Pavel
spune o certitudine: cei care „sunt mor i în Hristos” vor învia, dup! care noi vom fi reuni i
cu ei „"i a"a pururea cu Domnul vom fi” (I Tesaloniceni 4, 16-17; I Corinteni 15, 52). Deci,
moartea va fi într-un anume fel puntea de leg!tur! cu Hristos.
MOARTEA OMULUI: EXPERIEN$% TEMPORAL%… 289

înfrico !torul ceas al mor"ii”23. Îns! pentru cel ce moarte împ!cat cu Hristos
aceast! moarte personal! se transform! în n!dejde a învierii, în pecete a
dobândirii vie ii de apoi. Sf. Pavel ne încredin eaz! de acest adev!r: „C!ci
nimeni dintre noi nu tr!ie te pentru sine i nimeni nu moare pentru sine. C!
dac! tr!im, pentru Domnul tr!im, i dac! murim, pentru Domnul murim.
Deci i dac! tr!im, i dac! murim, ai Domnului suntem. C!ci pentru
aceasta a murit i a înviat Hristos, ca s! st!pâneasc! i peste mor"i i peste
vii” (Romani 14, 7-9).
Martiriul este condi ia în care se observ! cel mai bine „c!derea”24 prin
moarte trupeasc! în mâinile lui Dumnezeu. În calendare se observ!
nenum!ra i mucenici care de bun!voie "i-au dat via a trupeasc! pentru via a
cea adev!rat!, iar sfâ"itul lor arat! cel mai bine ceea ce este moartea întru
Hristos. Mucenicii sau martirii proclam! în sfâr"itul lor Via a, dar totodat! o
tr!iesc cu El "i pentru El. Ace"tia ne arat! c! atunci când Hristos este de fa !
moartea se arat! comuniune cu El "i via ! împreun! cu El. Omul trebuie s!
gândeasc! la moarte nu numai pentru c! via a lui este via ! spre moarte, ci "i
pentru c! moartea este un mister al lui Hristos-Domnul. Pentru filosofiile "i
religiile antice, moartea era un fenomen natural "i inevitabil, legat de esen a
lumii ca unic! realitate, care se manifest! în individualit! i trec!toare. Era
fatalitatea oarb!, reflectat! cu prec!dere în tragediile grece"ti.
Moartea î"i cap!t! sensul deplin în viziunea cre"tin! care vede
moartea ca un moment în dialogul etern al omului cu Dumnezeu. Numai
pentru credin a cre"tin! moartea are un sens atât în ceea ce prive"te originea
- plat! a p!catului, cât "i rostul c!p!tat de ea în Hristos. Provenit! prin
ie"irea omului din comuniunea cu Dumnezeu, prin "i în Hristos ea prime"te
un sens pozitiv. Moartea i-a venit omului ca ceva contrar firii "i el simte
aceasta prin simplul fapt c! nu se poate împ!ca cu ea, c! i-a devenit o
permanent! problem!. Din fire "tim c! nu putem fi r!p"i de o moarte total!,
pentru c! în noi st! mereu o sete de cunoa"tere "i de comunicare, chiar dac!
aceasta este limitat!. Faptul c! omul nu se poate împ!ca cu moartea "i c! î"i

23
Slujba înmormânt!rii, în Molitfelnic, cuprinzând slujbe, rânduieli "i rug!ciuni
s!vâr"ite de preot la diferite împrejur!ri din via a cre"tinilor, tip!rit cu binecuvântarea
Înalt Prea Sfin itului P!rinte Bartolomeu, Arhiepiscop al Vadului, Feleacului "i Clujului,
edi ia a II-a îmbun!t! it!, Editura Reîntregirea, Cluj-Napoca, 2001, p. 249.
24
Am folosit acest termen negativ pentru a sugera mai bine c! moartea este totu"i un
abis, dar unul care poate duce la Dumnezeu.
290 Lect.dr.pr. Adrian Dinu

caut! mereu drumuri spre a sc!pa de ea, spre a o învinge, arat! c! este f!cut
pentru nemurire. În con"tiin a omului este s!dit!, a"adar, voin a de ve"nicie:
„Toate le-a f!cut Dumnezeu frumoase i la timpul lor; El a pus în inima lor
i ve nicia, dar f!r! ca omul s! poat! în"elege lucrarea pe care o face
Dumnezeu, de la început pân! la sfâr it” (Ecclesiast 3, 11).
Spaima omului fa ! de moarte arat! c! ea nu este un fenomen cu totul
natural, ci s-a produs împotriva firii, a ap!rut ca o desp!r ire nefireasc! a
sufletului de trup, ca urmare a sl!birii comuniunii cu Dumnezeu. Îns! pe
m!sur! ce înainteaz! într-o via ! curat! în comuniune cu Hristos "i prin
credin !, cre"tinul dep!"e"te nu numai teama de durerile desp!r irii
sufletului de trup, dar "i teama de ceea ce va urma. În aceast! team!
cre"tinul are semnul viu al originii mor ii în p!catul protop!rin ilor ale c!rei
urm!ri se p!streaz! pân! la sfâr"itul lumii.
Scrierile duhovnice"ti vorbesc de men inerea în amintire a mor ii care
ne a"teapt!, pentru ca din acest lucru s! lu!m îndemn de a nu ne lipi prea
mult de pl!cerile trec!toare ale lumii. Sfântul Antonie cel Mare spune:
„Moartea de-o va avea omul în minte nemurire este; iar neavând-o în minte,
moarte este. Dar nu de moarte trebuie s! ne temem, ci de pierderea
sufletului, care este necuno tin"a lui Dumnezeu”25. Sfântul Teodor al
Edessei spune c! via a p!mânteasc! dobânde"te un sens "i se umple de un
con inut bogat "i curat când omul face din ea o c!l!torie con"tient! spre
moarte "i spre cele de dup! ea, ca int! a vie ii: „Cel ce c!l!tore te f!r! "int!
se va osteni în de ert. Ci "ine-te de lucrarea ta cea bun!: adun!-"i mintea,
"ine mereu ceasul din urm! al mor"ii dinaintea ochilor, adu-"i aminte de
de ert!ciunile lumii acesteia în el!toare, aminte te-"i de muncile iadului i
de înfrico !toarea zi a Judec!"ii”26.
Cu cât î"i face omul din moarte mai mult o prezen ! valorizatoare în
toat! via a lui, cu atât o transform! mai mult în trecere spre plenitudinea
vie ii "i î"i umple via a p!mânteasc! mai mult de valoare. Moartea noastr! în
Hristos este o predare c!tre El dar "i via ! înduhovnicit! (în-Duhul) a
noastr! în cre"tere, înc!t momentul mor ii culminante, ca desp!r ire a
sufletului de trup, coincide cu intrarea în plenitudinea vie ii: „A a i voi,
socoti"i-v! c! sunte"i mor"i p!catului, dar vii în Dumnezeu, în Hristos Iisus,

25
A se vedea: http://www.sfaturiortodoxe.ro/pateric/pateric.htm , Sf. Antonie cel
Mare.
26
Ibidem, Sfântul Teodor al Edessei.
MOARTEA OMULUI: EXPERIEN$% TEMPORAL%… 291

Domnul nostru” (Romani 6, 11). „Noi totdeauna purt!m în trup omorârea


lui Hristos, pentru ca i via"a Lui s! se arate în trupurile noastre” (II
Corinteni 4, 19). „Chiar dac! omul nostru cel din afar! se trece, cel
din!untru îns! se înnoie te din zi în zi” (II Corinteni 4, 16).
Omul nu poate tr!i nici o clip! închis în prezent. El nu este mul umit
niciodat! prin ceea ce îi ofer! prezentul ci sper! în ceva mai mult de la
viitor. El sper! c! poate sc!pa de greut! ile prezente în viitorul mai apropiat
sau mai îndep!rtat, c! va avea mai mult decât îi ofer! prezentul. El se
transcende mereu spre viitor. Niciodat! nu socote"te c! a ajuns la cap!tul
drumului, c! are totul "i pentru totdeauna în prezent. De aceea, nu poate s!
cread! c! moartea va încheia existen a lui. El aspir! spre Absolut, ce nu
poate fi dat în via a p!mânteasc!. Aceasta îl face s! vad! în moarte nu un
final, ci mai degrab! o trecere, deci s! vad! în ea "i ceva pozitiv. Omul crede
c! va ajunge la Absolut trecând prin moarte din via a aceasta. Astfel, nu mai
a"teapt! moartea cu fric!, ci "i cu n!dejde. În acest context moartea e v!zut!
ca r!bdare a timpului27. Prin moartea Sa, Hristos ofer! umanit! ii o unire
maxim! cu Absolutul. El ne-a aratat c! prin acceptarea mor ii este
Dumnezeu Atotputernic, pentru c! o "i învinge. Moartea lui Hristos este un
mijloc de împ!care a noastr! cu Dumnezeu, de îndreptare "i într-un fel se
poate spune c! ne-a mântuit de moarte prin moartea Sa (a"a cum cânt!m la
Înviere: „...cu moartea pre moarte c!lcând”). Sf. Maxim M!rturisitorul
ilustreaz! foarte bine acest lucru: prin moartea acceptat! "i biruit! de c!tre
El avem putin a de a ne mântui de moartea trupeasc! "i a ne împ!rt!"i de
via a Lui, la care a intr!m prin înviere. „Dac! în Adam moartea a fost
osânda firii, întrucât aceasta i-a luat ca obâr ie a na terii ei pl!cerea, pe
drept cuvânt, moartea în Hristos a devenit osând! a p!catului, firea
rec!p!tând din nou în Hristos o obâr ie liber! de pl!cere. Astfel, precum în
Adam p!catul din pl!cere a osândit firea la stric!ciune prin moarte, [...] tot
a a, în Hristos a fost cu dreptate ca firea s! osândeasc! p!catul prin
moarte, [...] pentru dreptatea dobândit! de fire, care a lep!dat cu totul în
Hristos na terea din pl!cere prin care întinsese peste to"i, cu necesitate,
osânda mor"ii ca o datorie”28.

27
E. Levinas, Moartea i timpul, traducere de A. M!nu iu, Editura Apostrof, Cluj,
1996, p. 24.
28
Sf. Maxim M!rturisitorul, R!spunsuri c!tre Talasie, în „Filocalia”, vol. III,
traducere de Pr.Prof.Dr. Dumitru St!niloae, Ed. Harisma, Bucure"ti, 1994, p. 342-343.
292 Lect.dr.pr. Adrian Dinu

Moartea are ultimul cuvânt numai pentru omul care, nerecunoscând c!


î"i are existen a de la Dumnezeu, nu poate crede nici c! El Îl poate readuce
din nimicul în care se pr!bu"e"te prin sine, la o nou! via ! prin puterea
creatoare a lui Dumnezeu. Prin moartea lui Hristos ne-am împ!cat cu
Dumnezeu, iar împ!ca i fiind ne vom mântui prin via a Lui (Rom. 5, 10)
c!ci dac! am fost altoi i pe El, prin asem!narea mor ii Lui, atunci vom fi
p!rta"i ai învierii Lui (Rom. 6, 5), întrucât moartea nu mai are st!pânire
asupra Lui (Rom. 6, 9), ci ea a fost înghi it! de biruin ! (I Cor. 15, 54).
Hristos prin harul lui Dumnezeu a gustat moartea pentru fiecare om; pentru
ca s! surpe pe cel care are st!pânire a mor ii, adic! pe diavol (Evrei 2, 9). El
este Mijlocitorul unui Nou Testament, ce prin moartea suferit! spre
r!scump!rarea gre"elilor de sub întâiul Testament, cei chema i s! ia
f!g!duin a mo"tenirii ve"nice (Evrei 9, 15)29.
Adev!rul pe care-l înv! !m dintr-o astfel de abordare a lucrurilor este
acela al rel iei noastre cu Dumnezeu: imediat!, constant!, de natura
prezentului continuu. Cu fiecare clip! a vie ii noastre r!spundem unei
chem!ri a lui Dumnezeu "i ne ar!t!m „disponibili” s! intr!m în Împ!r! ie,
cu observa ia c! fiecare ultim! clip! ratific! sau nu pe cele precedente.
Esen ialul fiec!ror aceste ultime clipe este de-a ne orienta mereu spre El,
pentru c! nu este neaprat El la cap!tul acestor clipe, ci doar privirea-I atent!
"i chemarea spre Via !.
Viziunea duhovniceasc! asupra mor ii rezolv! foarte multe din
angoasele omului30. Moartea unui tân!r sau a unei persoane mature

29
P.S. Calinic Boto"!neanul, op. cit., p. 189-190.
30
Dac! martirul se define"te în raport cu moartea, iar ascetul o consider! drept un
punct de referin !, "i, în acela"i timp, calea spre Împ!r! ia Cerurilor, c!lug!rul face din
moarte un exerci iu spiritual pentru fiecare zi. Pentru martir moartea nu poate fi decât bun!,
îns! pentru c!lug!r ea nu este nici bun! nici rea în sine. Ca "i pentru omul simplu, cel ce
„sufer!” moartea îi confer! o valoare anume. În acest sens, pot fi amintite aici cazurile
multor sfin i ai Bisericii care "i-au încheiat zilele într-un mod cu totul aparte: Sf. Macarie,
Sf. Pahomie sau Cuviosul Antonie cel Mare. Acesta din urm!, de exemplu, considerat unul
din întemeietorii monahismului din pustiul Egiptului, sim indu-"i sfâr"itul, a chemat fra ii, i-
a îmbr! i"at "i le-a spus cu bucurie c! va pleca: „Pornesc pe drumul p!rin ilor. C!ci m! v!d
chemat de Domnul” (Cristian B!dili !, C!lug!rul i moartea, Editura Polirom, Ia"i, 1998, p.
38). Caracteristica definitorie a acestui sfâr"it este absen a celui mai neînsemnat sentiment
de ruptur! cu via a. Monahul "i omul simplu, Antonie, trece de la un regim ontologic la
altul, de la via ! la moarte, f!r! gesturi spectaculoase "i f!r! a-"i manifesta cumva nelini"tea
sau disperarea. Este, moartea ca „început” de via ! nou!, moartea în Hristos.
MOARTEA OMULUI: EXPERIEN$% TEMPORAL%… 293

scandalizaze! mereu. Ce s! mai spunem de r!zboaie, de calamit! i sau de


ucideri în mas!? Oricare ar fi via a unuia sau altuia, durata sau valoarea, ea
se m!soar! la urma urmei în/prin dragostea care o locuie"te sau nu. A fi
cre"tin înseamn! a accepta existen a, a"a cum este ea, cu condi ia de-a spori
talan ii care ne sunt oferi i de Dumnezeu spre a o face dar. Sensul vie ii este
dat de preg!tirea, atent! sau mai pu in atent!, pentru actul mor ii noastre. Iar
ceea ce se petrece la final este preg!tirea pentru via a ve"nic!, intrarea în
taina n!d!jduit! ani de-a rândul de c!tre fiecare: c! Hristos a înviat "i ne va
învia "i pe noi.

În loc de concluzii
Acest studiu se vrea înscris într-o cercetare atent! asupra realit! ii
mor ii "i vine din experien a de de peste zece ani de duhovnic al studen ilor
teologi. Consider!m c! aprofundarea teologic!, pastoral! "i duhovniceasc!
"i nu simpla „privire” filozofic! sau intelectualist! asupra unui aspect atât
de important relev! adev!rata fa ! a lucrurilor. Exerci iul memorialistic
subliniat la început a fost mai mult decât pretextul elabor!rii acestuia,
deoarece persoanele amintite fac parte din patrimoniul fiec!rui cre"tin
ortodox român iar moartea lor ne prive"te pe to i. To i vom fi confrunta i
cu taina propriei mor i, dar pân! atunci iat! c! ne confrunt!m cu taina
mor ii apropia ilor no"tri fa ! de care trebuie s! "tim cum s! lucr!m.
#i acum ca "i în anii din urm!, nu doar în Evul mediu, oamenii mor
tineri fiind. Psalmul 89 a confirmat-o: „Anii no tri s-au socotit ca pânza
unui p!ianjen; zilele anilor no tri sunt aptezeci de ani. Iar de vor fi în
putere optzeci de ani i ce este mai mult decât ace tia osteneal! i
durere” (10, 11). Dezvolt!rile urbane, medicina, tehnica au f!cut s!
creasc! speran a de via !, a"a încât dac! odinioar! moartea era aproape o
banalitate, ast!zi s-a ajuns parc! s! fie un tabu. C!ci oare ce sunt toate
încerc!rile mecaniciste de evitare a mor ii? A te ocupa de cineva care este
bolnav sau muribund înseamn! pentru moderni"ti punerea la punct a
detaliilor privitoare la prelungirea vie ii terestre sau la curmarea acesteia
cât mai pu in tragic cu putin !. Mediile politice, sociale sau medicale care
propun doar „un acceptable style of facing death” nu fac decât s! se
cread! c! se evit! moartea, adic! acel „ceva” dizgra ios "i jenant, aducând
îns! în prim plan iluzoriul. Societatea consumist! care propune evitarea,
294 Lect.dr.pr. Adrian Dinu

de exemplu, a doliului face cel mai mare deserviciu omului, pentru c! îl


încadreaz! la categoria „celelalte” adic! la cele de care se poate dispensa,
curmând leg!tura de suflet cu cel r!posat. Ceremoniile mortuare risc! s!
devin! tot mai „sociale” "i cochete, exist! deja o concuren ! între diferite
„societ! i” care presteaz! tot felul de servicii (de la îmb!ls!mare pân! la
masa „de dup!”, inclusiv presta ia preotului în acela"i pre , oferit de
obicei cu „discount”); cimitirele au ajuns s! fie doar locuri marginale
pentu c! moartea trebuie privit! din afar!, ca o incertitudine "i mai pu in
ca o certitudine. Omul modern se joac! „de-a v-a i ascunselea” cu
moartea, chiar dac! a inventat o disciplin! numit! pompos „Tanatologie”,
adic! „"tiin ! a mor ii„ care este mai degrab! istorie, etnologie sau
sociologie. În curând se va ajunge "i la incinerare pe scar! larg!, dup!
modelul occidental, fiind mult mai u"or "i mai pu in costisitor de
realizat31. Se uit! mereu c! moartea nu face discriminare, fiind o realitate
sigur! "i global!. #i totu"i aceast! realitate ne g!se"te mai pe to i în stare
de ne-credin !. Desigur nu suntem chema i s! credem în moarte, dar
trebuie s! credem în implacabilul acesteia "i mai ales în necesitatea
„preg!tirii” ei cu "i pentru Hristos. Resorturile gândirii umane "i mai ales
ale tehnicii moderne scot pe pia ! o sumedenie de practici: mumificare,
hibernarea, criogenizarea...reîncarnarea. Totul pare f!cut pentru a evita
„ceasul mor ii”, dar orice str!duin ! pur omeneasc! nu este decât „vânare
de vânt” (Ecclesiast 1, 14) sau a"a cum spune un proverb francez: „Mort
certaine, heure incertaine”. Condi ie terestr! a omului trebuie a"ezat! sub
pronia lui Dumnnezeu "i atunci orice se petrece, chiar hazardul, nu o s!
mai fie receptat ca pe un potrivnicie a Lui, ci ca pe o purtare de grij!32.
31
Într-o discu ie cu Rév. Marc Passera de la parohia Belfaux (Fribourg, Elve ia)
am primit confirmarea acestor realit! i pe care cei de acolo le tr!iesc de mai mul i ani.
Moartea este redus! la un fenomen fizic, medical, la fel ca "i na"terea, boala sau
îmb!trânirea, la unul social "i legal, îmbog! ind arhivele prim!riilor. (În acela"i sens se
poate vedea "i opinia lui René Latourelle, op. cit., p. 339: „Mor ii declan"eaz! mi"c!ri
sociale, reduceri de pre uri, schimburi de posturi”).
32
A se vedea în acest sens textul clasic de la Luca 13, 1-5: „#i erau de fa"! în acel
timp unii care-I vesteau despre galileienii al c!ror sânge Pilat l-a amestecat cu jertfele
lor. #i El, r!spunzând, le-a zis: Crede"i, oare, c! ace ti galileieni au fost ei mai p!c!to i
decât to"i galileienii, fiindc! au suferit aceasta? Nu! zic vou!; dar dac! nu v! ve"i poc!i,
to"i ve"i pieri la fel. Sau acei optsprezece in i, peste care s-a surpat turnul în Siloam i i-
a ucis, gândi"i, oare, c! ei au fost mai p!c!to i decât to"i oamenii care locuiau în
Ierusalim? Nu! zic vou!; dar de nu v! ve"i poc!i, to"i ve"i pieri la fel”.
MOARTEA OMULUI: EXPERIEN$% TEMPORAL%… 295

Moartea este un fenomen dar este "i un eveniment. Omul modern


trebuie s! o trateze mai pu in tehnologic "i mai mult personal, ca pe o
experien !... a vie ii. Ea este un fapt care ne prive"te. Trecerea de la
no iunea mor ii la realitatea ei este probabil printre lucrurile cel mai greu
de împlinit pentru c! vorbim despre moarte la modul anonim "i abstract,
ca despre un obiect sau o problem! oarecare. Numai atunci când
impropriem sensul mor ii, când o privim ca pe o tain! a intr!rii în
Împ!r! ie, atunci de fapt o sim im ca pe o „prezen !” care ne prive"te pe
de-a ’ntregul. Atunci nu mai vorbim despre moarte la persoana a treia, ci
la persona întâi singular.
Dumnezeu nu a f!cut lumea pentru o existen ! trec!toare, ci pentru
una ve"nic! "i toat! Teologia ortodox! este un dialog cu EL despre moarte
pentru dobândirea vie ii. Mântuitorul nostru Iisus Hristos este singurul
exeget adev!rat asupra mor ii "i a vie ii pentru c! El singur a tr!it moartea, a
biruit-o prin Via a Sa "i ne-a ar!ta "i nou! calea dep!"irii ei. Noi vorbim
dspre moarte ca despre „ceva”, dar nu avem precum Hristos „experien a”
mor ii "i mai ales a biruin ei asupra ei. De aici vine necesitatea unirii cu
Hristos prin Sfintele Taine, prin Biseric!, prin credin !. În aces sens cit!m
una din vocile pertinente ale Europei cre"tine de ast!zi care face apel la
în elegerea corect! a sensului vie ii "i al mor ii, adic! tocmai la ceea ce
afirmam anterior: „Oui, le memento mori est plus que jamais actuel. Et les
chrétiens, qui ont au coeur de leur foi l’événement de la mort du Seigneur et
de sa résurrection, ont une responsabilité et une diaconie à assurer en
maintenant vive la memoria mortis parmi les hommes. Non par cynisme, ni
par goût de macabre, ni par mépris de vie, mais pour donner son poids et sa
gravité à la vie. En effet, ce n’est qu’en ayant une raison pour laquelle
mourir que l’on a aussi des motivations pour vivre! Et ce n’est qu’en
apprenant à perdre, à accepter les limites de l’existence, que l’on sait faire
de la mort une amie. La mort du Christ, en définitive, nous enseigne à
mourir et à vivre. Elle n’apparaît pas, en effet, comme un sort un destin subi,
mais comme un acte, l’événement culminant de la vie. Et elle apparaît
vivifiée par l’amour, l’amour de Dieu pour les hommes; cette divine passion
d’amour, qui devient passion de souffrance dans la mort du Fils, par amour.
Or, l’expérience que nous faisons de la mort est liée à la mort des personnes
aimées: avec leur mort meurt aussi quelque chose en nous. Et si l’amour est
ce qui donne sens à la vie, il nous pousse jusqu’à considérer comme
296 Lect.dr.pr. Adrian Dinu

«évident et logique» de perdre la vie par amour pour un autre. Nous


connaissons et nous souffrons quelque chose de la mort dans la mesure de
notre amour; mais la mort est aussi ce qui peut mettre fin à nos amours, en
les amputant d’un moment à l’autre. L amort est ce que nous ressentons
avec le plus de force comme étranger et éloignant; et c’est aussi notre
propriété la plus originelle […] Le chrétien... sait que la mort n’est pas
seulement une fin, mais aussi un accomplissement”33.
Este sigur c! sensul cre"tin al mor ii deriv! din sensul cre"tin al vie ii
prezente, relativ! la o alta, adev!rata, ve"nica. Moartea nu trebuie s! fie
decât „clipa” în care se împline"te întâlnirea vie ii temporale cu via a
ve"nic! pentru fiecare om. Explica ia asupra mor ii, simpl! dar substan ial!
în acela"i timp, propus! într-una din rug!ciunile rostite de c!tre preot la
slujba înmormânt!rii: „...pentru ca s! nu fie r!utatea f!r! de margini, a
l!sat Dumnezeu moartea”, trebuie întregit! cu adev!rul rostit de Sf. Pavel:
„C!ci pentru mine via"! este Hristos i moartea un câ tig” (Filipeni 1, 21).

33
Enzo Bianchi, Les mots de la vie intérieure, traduit de l’italien par Matthias
Wirz, Épiphanie, Les Éditions du Cerf, Paris, 2001, p. 156-157.
MOARTEA OMULUI: EXPERIEN$% TEMPORAL%… 297

Bibliografie selectiv!

Achimescu, Nicolae, Istoria religiilor, Editura Junimea, Ia"i, 1998.


Arhanghelow, S. A., Misterele vie"ii viitoare, traducere de Climent Bontea,
Editura Pelerinul, Ia"i, 1997.
Ariès, Philippe, Omul în fa"a mor"ii (I, II), traducere de Andrei Niculescu,
Editura Meridiane, Bucure"ti, 1996.
B!dili !, Cristian, C!lug!rul i moartea, Editura Polirom, Ia"i, 1998.
Calinic, Boto"!neanul, Tanatologia si proiectiile sale filozofico-teologice,
tez! de doctorat, Ia"i, 1998.
Ciobotea, Dan-Ilie, Timpul i valoarea lui pentru mântuire în Ortodoxie, în
„Ortodoxia”, nr. 2/1977.
Eliade, Mircea, Arta de a muri, edi ie îngrijit! de Petru Ursache, Editura
Moldova, Ia"i, 1993.
Galeriu, Pr. Constantin, Jertf! i r!scump!rare, Editura Harisma, Bucure"ti,
1991.
Garringues, Jean-Miguel, À l’heure de notre mort. Acceillir la vie éternelle,
Vie spirituelle, Éditions de l’Emmanuel, Paris, 2000.
Goutierre, Marie-Dominique, L’homme face à sa mort: l’absurde ou le
salut?, Ed. Parole et Silence, Paris, 2000.
Lèvinas, Emmanuel, Moartea i timpul, traducere Anca M!nu iu, Editura
Apostrof, Cluj, 1996.
Sf. Atanasie cel Mare, Scrieri, vol. II, traducere de Pr. Prof. Dr. Dumitru
St!niloae, EIBMBOR, Bucure"ti, 1988 (PSB 16).
Sf. Grigorie de Nyssa, Scrieri I, traducere de Pr. Prof. Dr. Dumitru
St!niloae, EIBMBOR, Bucure"ti, 1982 (PSB 29).
Sf. Macarie Egipteanul, Omilii duhovnice ti, traducere de Pr. Prof. Dr.
Constantin Corni escu, EIBMBOR, Bucure"ti, 1992 (PSB 34).
Sf. Maxim M!rturisitorul, R!spunsuri c!tre Talasie, în Filocalia, vol. III,
traducere de Pr. Prof. Dr. Dumitru St!niloae, Harisma,
Bucure"ti, 1994.
Ratzinger, Cardinal Joseph, La mort et l’au-delà, Ed. Fayard, Paris, 1994.
298 Lect.dr.pr. Adrian Dinu

Schönborn, Cardinal Christoph, La vie éternelle, Mame, Paris, 1992.


Speyr, Adrienne von, Misterul mor"ii, traducere de Alexandru Sahighian,
Editura Anastasia, 1996.
St!niloae, Pr. Prof. Dr.Dumitru, Chipul nemuritor al lui Dumnezeu, Editura
Mitropolia Olteniei, Craiova, 1987.
St!niloae, Pr. Prof. Dr.Dumitru, Iisus Hristos, lumina lumii i
îndumnezeitorul omului, Editura Anastasia, Bucure"ti, 1993.

Death of a Human Being: Temporary Experience and a Measure to Eternity

Abstract: Death can be defined as a fenomenon, and equaly an event. A modern


human being and especialy a Christian should approach it less ”technological” and more
in a personal manner, as an experience of ... life. Death is a fact that regards eveyone of
us. The passage from the notion of death to its reality is probably among the most
difficul things to fulfill on this earth, for we often speak about death anonimously and
pointlesly, as an object and an ordinary problem.
When we look at it, however, as the mistery of entrance into the Kingdom of
God, we take its sens along our way, we start unfolding its ”ecuation” and start getting
out of the absurd that we feel when we face it.
The Church offers the only valid response to death, for it is the the answer of
the Saviour, Jesus Christ. He showed that to live death comes out of the relationship
between this life and the other one, true and eternal. This essay is an attempt to reflect
on the concrete atitude and teaching of the Church Fathers and of the Church in relation
to death. The Fathers have lived in the Lord, Christ-Life fully, and therefore have come
to pass beyond the immediate senses of existence, came to achieve His likeness. They
told us that every single person, like every culture and civilisation reveals oneself in the
way one values life and the way one regards death.
V
UNITATEA CRE TINILOR – SPERAN!" ÎNTRE
REALIZ"RI I DIFICULT"!I

Les theologiens orthodoxes roumains sur le dialogue


de la comission mixte avec Rome1
Prof.dr.pr. Gheorghe Petraru

Le dialogue officiel entre les Eglises Orthodoxes et l’Eglise


Catholique Romaine, annoncé à Constantinople le 30 novembre 1979 et
commencé par la comission mixte à Patmos, avec le thème „Le mystère
de l’Eglise et de l’Eucharistie à la lumière de la Sainte Trinité” (29 mai-4
juin 1980) représente un événement oecuménique majeur pour la
chrétienté entière, particulièrement pour notre Europe en processus d’
unification politique et économique-financière. Après la première
rencontre des membres de la comission – 30 ortodoxes et 30 romains-
catholiques - le metropolit Meliton de Chalcedonie donnait un interview
publié dans le journal anglais Times – 12 juin 1980 - en montrant le buts
du dialogue avec une première séance de succès: 1. la manifestation de
l’existence active de la comission constitué des théologiens remarquables
de deux Eglises après des siècles de séparation; 2. la nécessité pour les
membres des délégations de se connaître entre eux, de prier ensemble,

1
Conferin ! sus inut! la Facultatea de Teologie "i Drept Canonic a Universit! ii
Catolice din Louvain, Louvain-la-Neuve, Belgia, mai 2006, în cadrul programului
Erasmus-Socrates.
300 Prof.dr.pr. Gheorghe Petraru

d’apprendre d’être ensemble; 3. l’adoptation et la définition des


problèmes théologiques pour la première étape du dialogue et l’indication
d’une méthodologie pour conduire et engager ultérieurement les thèmes
théologiques substantielles du dialogue. Il avait la convinction que les
Eglises Occidentales redécouvriront le trésor doctrinal de l’Orient
Orthodoxe, par la connaissance des sources liturgiques et spirituelles
anciennes de l’Eglise indivisée, la dimension contemplative de l’espace
orthodoxe2.
La délégation de l’Eglise Orthodoxe Roumaine a été constitué toute
au longue de cette période du dialogue, par le metropolite Antoine de
Transylanie et le metropolite Nicolae de Banat, les professeurs Dumitru
Staniloae, Dumitru Radu, Stefan Alexe, Ioan Ica jr. de l’Institut Théolo-
gique, après 1990 la Faculté de Théologie de l’Université de Bucarest et
celle de Sibiu, le prêtre Mircea Basarab de Munich.
A Munich, 1992, la délégation orthodoxe roumaine a insisté sur la
position, le lieu du Saint Esprit dans la Trinité sans aborder
explicitement la doctrine catholique Filioque. L’Esprit Saint procède
seulement du Père comme unique source de la Trinité et dans l’economie
de l’incarnation Il est devenu l’Esprit de notre filiation (Rom. 8,15) parce
qu’Il est aussi l’Esprit du Fils (Gal. 4,6)3.
Quant à l’Eucharistie, les théologiens roumains ont insisté sur
l’importance de l’epiclèse eucharistique, la prière de tradition très
ancienne d’invocation de l’Esprit Saint pendant la Liturgie pour la
sanctification du pain et du vin, le corps du Christ. Le mystère de
l’Eucharistie s’accomplit par la prière qui unit les paroles du Christ,
paroles d’institution du mystère, et l’epiclèse, les paroles de l’Eglise
agissant dans l’act de foi dans l’imploration du Père par le Fils d’envoyer
le Saint Esprit au peuple de Dieu. Le Père Staniloae critique la position
catholique christocentrique qui donne l’impression que les fidèles
reçoivent l’Esprit Saint seulement par l’Eucharistie et il estime que cette

2
Cezar Vasiliu, Întâlnirea de la Patmos apreciat pozitiv de Mitropolitul Meliton
al Calcedonului, în „Biserica Ortodox Român ”, 9-10/1980, p. 945.
3
Pr.prof. Dumitru St niloae, Le dialogue entre l’Eglise orthodoxe et l’Eglise
catholique-romaine. Le Document de de la commission mixte de Munich, „ROC News”,
3/1982, p. 49.
LES THEOLOGIENS ORTHODOXES ROUMANIS… 301

vision est tributaire à la doctrine Filioque4. La délégation roumaine a


precisé l’aspect et le rôle de l’évêque dans l’Eglise. De cette façon,
l’évêque est „le garant de la Tradition” seulement par l’Eglise et dans
l’Eglise, pas de manière separée de la Tradition de l’Eglise qui est
préservée et repandue par le peuple de Dieu dans les sacrements et dans la
vie de foi et de témoignage chrétien. Si l’évêque sort de la communion de
l’Eglise, par l’hérésie ou la schisme, le peuple de Dieu préserve la foi
salvifique. On a insisté sur cet aspect pour éviter une attitude commme
celle de Vatican I, c’est-à-dire le pape peut décider au niveau dogmatique
et moral sine consensus Ecclesiae5.
La délégation roumaine a abordé le problème de l’ecclésiologie
eucharistique. On connait la position du père Staniloae envers
l’ecclésiologie eucharistique de J. Affanasiev ou J. Zizioulas. Il n’y a pas
d’unité chrétienne sans unité dans la foi, c’est-à-dire unité dogmatique.
L’Eucharistie est le couronnement de l’unité, pas une voie vers l’unité
sans la plenière unité dans le témoignage de la même foi6.
Les théologiens roumains ont reconnu que le document d’accord
théologique de Munich, voire imparfait, représente un pas en avant,
vraiment un „succès” après presque un millenaire d’ostilité7.
A l’assemblé de Crete, traitant sur „La foi, les sacrements et l’unité
de l’Eglise”, le dialogue devient plus difficile. Aprè