Lucrarea nr.

1
Conductoare şi izolatori. Protecţia la scurtcircuit
1.1. Conductoare şi izolatori
Conductoarele electrice sunt realizate din conductor (elementul
activ) şi izolaţie. Elementul activ este realizat din cupru, aluminiu, oţel sau
aliaje ale acestora.
Din punct de vedere constructiv, condcutoarele se realizează
unifilare (dintr-o singură sârmă cu secţiune masivă) sau multifilare (din mai
multe sârme separate, torsionate între ele). Conductoarele multifilare au
avantajele că au o flexibilitate ridicată şi efectul pelicular în curent alternativ
este diminuat.
Pentru a preîntâmpina atingerea părţilor metalice aflate la potenţiale
diferite se utilizează izolatorii. Izolatorii mai au rolul de a proteja elementul
activ (conductorul) de acţiunile mecanice şi de agenţii din mediul exterior.
Culoarea izolaţiei se realizează în funcţie de destinaţia elementului activ;
conductorul de nul poate fi alb şi cenuşiu deschis, conductorul de nul de
protecţie – verde sau/şi galben, conductorul de fază – negru, albastru şi
maro.
În instalaţiile electrice se utilizează conductoare simple, conductoare
multiple (cordoane) şi cabluri. Pentru a da informaţii cât mai complete
despre natura conductorului sau conductoarelor şi a izolaţiei se utilizează
notaţii specifice.
Pentru conductoare (fig.1.1) se notează cu F – instalaţii fixe; A –
armătură cu sârmă rotundă sau condcutor de aluminiu când este scris la
începutul simbolului conductorului; C – cauciuc; f – lexibil; ff – foarte
flexibil; s- suspendare; Y – masă plastică; S – izolaţie contrucţie specială; I
– înveliş rezistent la intemperii; ci – corp de iluminat; p – execuţie plată; Ti
– împletitură textilă impregnată, T - împletitură textilă neimpregnată. Lângă
simbol se ataşază un număr care reprezintă secţiunea în mm 2 şi numărul de
conductoare. De exemplu 2x4 FYY – două conductore de cupru cu
secţiunea de 4 mm2 pentru instalaţii fixe, paralele cu izolaţie şi manta de
material plastic.

Fig.1.1. Secţiune printr-un conductor izolat

1
 Pentru cordoane (ansambluri de mai multe conductoare pentru
instalaţii mobile) notarea se face astfel: M – instalaţii mobile (cordon); C –
cauciuc; p – execuţie plată; U – execuţie uşoară; M (nu prima literă) –
execuţie mijlocie; T – tresă textilă. De exemplu 2x2,5 MCMp reprezintă un
cordon cu două conductoare de 2,5 mm2, cu manta de cauciuc, execuţie
mijlocie şi plat.
Pentru cabluri (fig.1.2), care sunt ansambluri de mai multe
conductoare reunite într-o manta, şi folosite pentru transportul puterilor mari
sau/şi când este necesară o protecţie macamică, anticorozivă sau ignifugă)
notarea se face astfel: C – cablu de energie; H – hârtie; Y – material plastic;
P - plumb; I – înveliş protector; B – armătură de benzi de oţel; M – pentru
receptor; G – execuţie grea. Dacă notaţia începe cu litera A conductoarele
sunt din aluminiu, altfel din cupru. De exemplu, 3x25+1x16 ACHP –
înseamnă cablu cu conductoare din aluminiu, trei cu secţiunea de 25mm 2 şi
unul de 16mm2, izolat cu hârtie impregnată şi în manta de plumb.

Fig.1.2. Secţiuni prin cabluri

2
 Fig.1.3. a) Cablul CYY (sau ACYY) şi b) cablul CYAbY (sau ACYAbY) cu
trei conductoare

Secţiunile standarnizate (normalizate) ale conductoarelor electrice sunt:

0,75; 1; 1,5; 2,5; 4; 6; 10; 16; 25; 35; 50; 70; 95; 120; 150; 185; 240; 300;
400; 500; 600 mm2.
Ca element activ în cabluri şi conductoare se utilizează cuprul şi
aluminiul. În tabelul 1.1 se prezintă principalele caracteristici ale acestora,
unde  [kg/m3] – densitatea, c [J/(m3K)] – căldura specifică volumică, 
[m] – rezistivitatea electrică (la diferite temperaturi), r [1/K] –
coeficientul de variaţie cu temperatura, [W/(mK)]-conductivitatea termică.
Tabelul 1.1.
Principalele caracteristici ale cuprului şi ale aluminiului
Material  c 00 200 r 
ul [kg/m3] [J/ [m] [m] [1/K] [W/
(m3K)] (mK)]
Cupru 8,9103 3,45106 1,59810 1,72410 3,9310-3 390
-8 -8

Alumini 2,7103 2,5106 2,61510 2,82610 4,0310-3 220

u -8 -8

În tabelul 1.2 sunt prezentate cîteva caracteristici pentru materiale

electroizolante des întâlnite în practică.
Tabelul 1.2.
Principalele caracteristici ale unor materiale electroizolante
Materialul  Temperatura Temperatura maximă
[W/ maximă serviciu de scurtă
(mK)] serviciu durată sau de
permanent scurtcircuit sda [0C]
m [0C]
Policlorură de vinil 0,16 70 140-160
(PVC)
Polietilenă (PE)
Polietilenă 0,3-0,04 90 250
reticulată (PR)
Etilen propilenă
(EPR)

3
 Materialele electroizolante pot fi de mai multe tipuri:
- răşini termoplastice: polietilenă, polipropilenă, policlorură de vinil,
poliamidă, policarbonat cu tensiuni de străpungere cuprinse între E s=25-45
kV/cm şi rezistivităţi =1014-1017 cm;
- răşini termoreactive: amestecuri de fenol cu pulbere de rocă, fibră de
asbest, mică, făină de lemn, fibră de bumbac, amestecuri de poliester cu
fibră de sticlă sau textile cu tensiuni de străpungere cuprinse între Es=3-18
kV/cm şi rezistivităţi =108-1015 cm;
- răşini termoreactive de turnare: poliester întărit la rece sau la cald, epoxi
întărit la rece sau la cald cu tensiuni de străpungere cuprinse între Es=18-40
kV/cm şi rezistivităţi =1012-1015 cm;
- materiale izolante anorganice: porţelan, produr, stealit, oxid de titan, titanat
de bariu, silicat de aluminiu, oxid de magneziu, silicat de zirconiu cu
tensiuni de străpungere cuprinse între Es=30-350 kV/cm şi rezistivităţi
=1010-1013 cm.
La construcţia conductoarelor electrice se mai utilizează: lacuri
electroizolante de impregnare, lacuri electroizolante de acoperire, mase de
turnare, compunduri (pe bază de bitum), hârtie şi ţesături impregnate,
materiale flexibile lăcuite, izolaţii combinate, produse stratificate presate,
produse pe bază de mică foiţă şi de hârtie de mică.
Pentru a proteja instalaţiile electrice împotriva loviturilor mecanice,
contra prafului, umezelii sau a acţiunii corozive a mediului acestea se
introduc în tuburi şi ţevi de protecţie.

1.2. Protecţia la scurtcircuit

Siguranţa electrică este un aparat electric utilizat la întreruperea

curentului atunci când depăşeşte o anumită valoare într-un timp sufficient.
Întreruperea se realizează prin topirea unuia sau mai multor elemente
dimensionate în acest scop.
O siguranţă fuzibilă are două componente de bază:
-elementul înlocuibil care conţine elemental fuzibil ce urmează a se topi în
caz de defect şi care poate fi înlocuit;
- soclul este partea fixă în care se montează elemental de înlocuire care are
contactele fixe racordate direct la circuitul protejat.
Principala funcţie a siguranţelor fuzibile este de aparat de protecţie
în caz de scurtcircuit. În anumite circuite poate fi utilizată şi ca aparat de
protecţie la suprasarcină.

4
 Curentul la care elementul fuzibil rezistă un timp nelimitat poartă
denumirea de curent nominal al elementului de înlocuire In. Valorile
nominale ale curenţilor nominali sunt: 2, 4, 6, 8, 10, 12, 16, 20, 25, 32, 40,
50, 63, 80, 100, 125 A.
Curentul nominal al soclului Isoclu caracterizează funcţionarea
normală a soclului în care se montează elementul de înlocuire.
Identificarea siguranţelor se face printr-un grup de două litere:
- domeniul curenţilor de rupere este indicat de prima literă:
- g – toţi curenţii;
- a – numai o parte din curenţi;
- categoria de utilizare este definită de caracteristica timp-curent este
indicată de a doua literă:
- gG – siguranţe de uz general, care pot rupe orice current;
- aM – siguranţe pentru protecţia motoarelor electrice, care pot rupe
numai o parte din curenţi;
- gL – siguranţe pentru protecţia liniilor.
Curentul de nefuziune Inf este curentul pe care elemental fuzibil îl
poate suporta un timp precizat (1, 2, 3, 4 ore în funcţie de In).
Curentul de nefuziune If este valoarea curentului care provoacă
funcţionarea elementului fuzibil înainte de expirarea timpului specificat.
Pentru In>25 A, If=1,6In.
Caracteristica de protecţie (caracteristica timp-curent) este curba
care indică în funcţie de curentul prezumat înrerupt sau durata de prearc
( sau de topire – timpul scurs între apariţia curentului de defect şi momentul
formării arcului electric) sau durata de funcţionare (care este suma duratelor
de prearc şi arc). Aceste caractersitici se reprezintă în coordonate
logaritmice. Pentru siguranţele preîncălzite prin trecerea curentului de
serviciu duratele se reduc proporţional cu sarcina ajungând la circa 65%
după funcţionarea la curent nominal. Există o dispersie a timpilor de topire
şi de funcţionare, la aceeaşi valoare a curentului, fiecărei siguranţe îi
corepund două curbe delimitând zona de protecţie în care are loc
întreruperea. Dispersia caracteristicilor de protecţie se ia în considerare
pentru receptoarele foarte importante. Pentru celelelate receptoare se
utilizează caracteristica de protecţie sub forma unei singure curbe care este
durata de prearc în funcţie de intensitatea curentului.
Integrala Joule de funcţionare a siguranţelor fuzibile are valorile
maxime prezentate în tabelul 1.3.

5
 Tabelul 1.3.
Integrala Joule
In [A] 10 25 50 80 100 160 250 315 400
I2t[A2s] 640 4000 13700 21200 36000 104000 302000 557000 900000
În tabelul 1.4 sunt date valorile curenţilor de încercare la topire şi a
rezistenţei la topire. Când fuzibilul este străbătut de un curent de 1,75In
timpii de topire nu trebuie să fie mai mici de 10 s.
Tabelul 1.4.
Criteriile de calibrare a fuzibilelor
Curentul Timpul Curentul Curentul Timpi de Capacitatea de
nominal de de de topire rupere [kA] a
al încercare încercare încercare [s] pentru siguranţelor
patronului [h] la topire a un curent pentru Un=500
In [A] x In rezistenţei de 7xIn V c.a. şi
la topire x cos=0,3
In
2-25 1 1,75 1,4 0,15 4
35-63 1 1,6 1,3 0,2 8
80-100 2 1.6 1,3 0,35 16
Din punct de vedere al caracteristicilor se disting:
- siguranţe ultrarapide pentru protejarea dispozitivelor semiconductoare
utilizate în electronica de putere;
- siguranţe rapide, pentru instalaţiile obişnuite;
-siguranţe lente pentru protecţia motoarelor electrice, transformatoarelor şi
condensatoarelor.
La curenţi mari de scurtcircuit aceste siguranţe au un efect limitator.
De exemplu pentru o siguranţă de 60 A la un curent de scurtcircuit Isc =20
kA, siguranţa limitează valoarea de vârf de Is=4,4 kA.

6
 a. b.
Fig.1.4. Curbele caracteristice pentru siguranţe rapide (a) şi lente (b)

Caracteristicile de protecţie ale siguranţelor cu mare putere de rupere

sunt prezentate în fig.1.4.

Pentru determinarea curentului de nominal al fuzibilului siguranţei

se utilizează:
kp
I nf   In (1)
k sc
unde kp [-] este raportul între curentul de pornire şi curentul nominal (I p/In);
ksc [-] coeficient de siguranţă care are valorile de: 2,5 pentru motoare cu
porniri rare (< 5s) şi uşoare; 1,6-2 pentru motoare cu pornire grea şi de
durată (< 10s) sau porniri uşoare dar dese; (0,8-1)kp pentru motoare
asincrone bobinate.
Pentru protecţia numai la scurtcircuit (dacă există un aparat de
protecţie la suprasarcină) curentul nominal se alege astfel:
I n  3  I 'max (2)
Pentru protecţia la suprasarcină şi scurtcircuit curentul nominal se
alege astfel:
I n  I 'max (3)

7
I’max este curentul maxim al conductorului sau cablului.

1.3. Protecţia maximală de curent

Protecţia maximală de curent acţionează atunci când curentul din

instalaţia protejată creşte foarte mult şi depăşeşte valoarea reglată a
elementului sensibil a acesteia. Această situaţie apare când în linia protejată
apare un scurtcircuit. În acest caz curentul din instalaţie depăşeşte cu mult
valoarea maximă a curentului din regimul normal de funcţionare. Curentul
de defect este sesizat de releul maximal de curent care, prin acţionare,
determină declanşarea întrerupătorului principal al instalaţiei parcursă de
curentul de avarie.
Elementele sensibile ale protecţiilor maximale de curent sunt releele
de curent care din punct de vedere constructiv sunt de trei feluri:
electromagnetice, de inducţie şi electronice. Se prezintă schemele de bază
ale protecţiilor maximale de curent.

Fig.1.5. Releul maximal de curent înseriat în instalaţia de forţă, cu acţiune

directă

Cea mai simplă utilizare a releului de curent este prezentată în

fig.1.5. în care bobina 1 a releului este străbătută de curentul principal care
trece prin circuitul 2 între bobinele A şi B când contactorul principal 3 al
întreruptorului este închis. Închiderea acestui contact se face cu ajutorul
manetei 4 prin acţionarea ei în sensul dat în figură. Se închid contactul 3 şi
lacătul 10 şi se tensionează resortul 7. Când, în timpul exploatării, curentul
din calea principală 2, depăşeşte valoarea reglată prin tensionarea
corespunzătoare a resortului 13 cu piuliţa 14, armătura mobilă 18 montată

8
pe tija 16 este atrasă şi acţionează asupra pârghiei 11 care deschide lacătul
10. Resortul 7 se detensionează şi deschide rapid contactul 3 al
întreruptorului care întrerupe, în acest fel curentul de avarie.
Temporizarea protecţiei se realizează în două moduri, şi anume:
- se utilizează un releu maximal de curent cu caracteristică de protecţie
independentă (curba 1, fig.1.6) care comandă un releu de timp (fig.1.7);
- se foloseşte un releu maximal de curent de inducţie cu caracteristică de
protecţie limitat dependentă (curba 2, fig. 1.6).

Fig.1.6. Caracteristici de protecţie ale releelor Fig.1.7. Modul de întârziere a

maximale de curent:
1- caracteristică independentă;
2 – caracteristică parţial dependentă (se pun în
evidenţă cele 2 zone: dependentă şi
independentă).
declanşării întreruptorului folosind
releu maximal de curent cu
caracteristică independentă şi releu de
timp.

În primul caz, când curentul din primarul transformatorului de curent

TC depăşeşte valoarea reglată (Isc Ipp), releul maximal de curent cu
caracteristică independentă acţionează şi prin închiderea c.n.d. se
alimentează cu tensiune de la sursa de curent operativ U co, bobina releului
de timp T cu temporizare la acţionare. După timpul reglat releul de timp
acţionează asupra contactorului său (c.n.d.t.î.) care închide circuitul bobinei
Ld. Prin acţionarea electromagnetului de declanşare se deschide lacătul
întreruptorului care declanşează şi determină întreruperea curentului de
scurtcircuit Isc.
Releul maximal asociat întreruptorului revine în starea iniţială dacă
este îndeplinită condiţia:
Irp > Ireg (4)
unde Irp este curentul de revenire, iar Ireg – curentul de regim.
I rp  k sig  k p  I reg max (5)

9
în care: ksig – coeficient de siguranţă a revenirii releului maximal de curent
(ksig =1,1…1,25), kp coeficientul de pornire:
I pm
kp  (6)
I nm
Ireg max – curentul maxim de regim, Ipm – curentul de pornire a motorului,iar
Inm – curentul nominal al motorului.
Dacă se ţine seama de relaţia coeficientului de revenire:
I rp
kr  (7)
I pp
în care Irp este curentul de revenire a protecţiei maximale de curent şi de
formula (7), se obţine valoarea necesară a curentului de pornire a protecţiei:
k sig  k p
I pp   I reg max (8)
kr
În general kr < 1 (obişnuit kr = 0,85).
Dacă releul maximal de curent se leagă în instalaţia de protejat
printr-un transformator de curent care are raportul de transformare k I ,
curentul de pornire a protecţiei se calculează cu:
k sch
I pptc   I pp
kI
(9)
k sch  k sig  k p
I pptc   I reg max (10)
kr  kI
unde ksch este coeficientul de schemă:
Ir
k sch 
I2
(11)
iar:
I1
kI 
I2
(12)
În aceste relaţii Ir este curentul care străbate releul maximal de
curent, iar I1 şi I2 –curenţii din primarul şi secundarul transformatorului de
curent. Dacă I2 = Ir , ksch = 1

10
 1.4. Experimentări

Se vor studia modurile de construcţie şi simbolizare ale

conductoarelor şi cablurilor fixe şi flexibile, a elementelor izolante, a
siguranţelor fuzibile şi a releelor maximale de curent.

a)5W/24V

U[V] 0,03 1,05 1,97 2,91 3,95 5,08 6,08 6,98 7,97 8,94 9,94 10,98 12,09
I [A] 2,4 40 53,8 66,2 78,4 90,7 100,7 109,3 118,3 126,7 135 143,3 151,8

b)21W/24V

0,03 0,98 1,99 3 3,93 5,06 6,06 6,95 7,91 9,02 9,99 10,98 12,03
I[A] 0,01 0,23 0,29 0,34 0,38 0,42 0,45 0,49 0,52 0,56 0,59 0,62 0,65

c)5W/12V

U[V] 0,02 1 1,97 3 4,05 5,06 6,06 6,92 8,02 8,96 9,98 11,03 12
I[A] 0 0,14 0,18 0,22 0,25 0,27 0,3 0,32 0,34 0,36 0,39 0,41 0,42

d) 45W/12V

U [V] 0,19 1,05 2,05 3,07 4 4,8

I [A] 0,34 1,06 1,35 1,57 1,76 1,94

Legare parallel

Caracteristica I= f(U) a unui bec.

11
 Determinarea grafica a curentului I prin circuit in functie de
caracteristicile I1=f(U) si I2=f(U)

12
Legarea serie

Caracteristica I= f(U) a unui bec.

13
14
Determinarea grafica a caderilor de tensiune U1 si U2

15
16