Universitatea ”Petre Andrei” din Iași

Facultatea de Drept

REFERAT
Disciplina Drept administrativ

Titlul referatului: Locul şi rolul prefectului în

administraţia publică.

Autor: Vornicu Mihai Andrei

Anul de studiu și grupa: II
e-mail: vornicumihai89@yahoo.com
 Instituția prefectului este veche și tradițională în administrația publică din România, intalnită
în Muntenia și Moldova încă înainte de Unirea Principatelor din 1859. Este adevărat că cei care o
reprezentau purtau o altă denumire, așa zișii "ispravnici de județe" sau "ispravnici administrativi".
După realizarea Unirii Principatelor au survenit modificări de esentă în administrația tărilor
române, impuse de consolidarea unității statale și modernizării structurii administrative.
Prima apariție a instituției prefectului că atare în administrația societătii românești datează
din a două jumătate a secolului XIX, fiind consacrată prin Legea pentru înființarea consililor
județene, din 2 aprilie 1864, și Legea comunală din 1 aprilie 1864, inspirate după modelul francez al
timpului.
Prin legea din 1864 se organizează pentru prima dată administrația județelor țării. Județul nu era
numai o subdiviziune administrativă a statului, ci și o persoană juridică investită cu o aumita putere
politică și drepturi patrimoniale.
Instituția Prefectului, prin Legea din 1 martie 1883, care modifică prevederile legii din 1864
și a celei din martie 1872, suferă o restrângere a atribuțiilor care-i reveneau prefectului, el
nemaifiind decât "agent executor al deciziunilor consiliului și comitetului, pe care le încredințează
prezidentului comitetului permanent. Prefectul trebuie să-i dea acestuia concursul necesar".
Prin Legea din 1 noiembrie 1892 privind organizarea autorităților administrative exterioare,
dependențe de Ministerul de Interne și fixarea circumscriptiunilor administrative, instituția
prefectului era abilitată cu atribuții care conturau deplin această funcție. Se precizează în lege că"în
capul fiecărui județ este câte un prefect" "numit prin decret regal, la recomandarea Ministrului de
Interne" și "reprezintă puterea executivă în toată circumscriptiunea supusă administrațiunii sale".
În Legea de unificare administrativă din 1925 instituția prefectului era tratată că reprezentind
autoritatea centrală, având atribuții de control.Prefectul era numit prin decret regal , în urmă
propunerii Ministrului de interne. Pentru a putea fi numit prefect, pe lângă condițiile generale cerute
funcționarilor publici, candidatul trebuia să aibă 30 de ani împliniți și să posede diplomă unei școli
superioare recunoscute de stat, în afară celor care au funcționat în această funcție cel puțin un
an.Legea pentru organizarea administrației din 1929 este prima care delimitează autoritățile
colectivităților alese de cele numite.
Prefectul nu mai este șeful administrației județene, fiind "reprezentant al guvernului". El exercită
"controlul și supravegherea tuturor administrațiilor locale". În calitate de delegat al autorității
centrale el reprezenta guvernul și puterea executivă.
Legea aduce în planul vieții administrative a țării o nouă instituție-comisia administrativă a
județului, al cărei președinte era prefectul.
Legea administrativă din 27.03.1936 conferă prefectului un rol deosebit de important că șef
al administrației județene, care supraveghea toate așezămintele culturale și serviciile publice. Era de
asemenea șeful poliției și jandarmeriei.
Prin Legea administrativă din 1938 se desființează administrația autonomă a județului,
înființându-se ținutul , județul rămânând numai o circumscripție în care funcționează serviciile
exterioare ale ministerelor. Prefectul devine funcționar de carieră, numit prin decret regal și are
dreptul de a numi primarii din comunele rurale și urbane neresedinta și de a desemna membrii de
drept în consiliul comunal.
În perioadă 1940-1944, în bază Decretului lege din 21.09.1940, se revine la instituția
prefectului că funcționar public și la comună și județ că unități administrativ teritoriale cu
personalitate juidica, partimoniu și buget propriu. Prefectul își menține rolul de și atribuțiile de
reprezentant al guvernului.
După anul 1944 legiuirile ce au urmat au desființat instituția prefectului, această fiind repusa
în locul și rolul ce i se cuvin după decembrie 1989.
Funcția de prefect a fost abandonată odată cu instaurarea Republicii Populare la 30
decembrie 1948.
După 1958, prefectul este:
• reprezentantul statului, al intereselor naționale;
• reprezentantul Guvernului;
• organ de administrație generală;
• organ de coordonare a serviciilor statului din departament. (J.Rivero)
După Revoluția din decembrie 1989, conducerea activității administrative la nivel de județ a
fost exercitată de Primărie.Prin Legea nr. 5 din 1990, la 9 iulie 1990, reapare în
administrație.Prefectură, organism județean numit, care să coordoneze activitatea din teritoriu până
la promulgarea noii Constituții. În conformitate cu această lege, în județe Instituția Prefecturii era
formată din prefect, doi subprefecți, un secretar și membri. Constituția României, adoptată de
Parlament și aprobată prin referendum în decembrie 1991, repune instituția prefectului pe noi
principii organizatorice și funcționale, pornind de la tradițiile românești în materie.
Prefectul, conform prevederilor Constituției , ale Legii nr 69/1991 și apoi ale Legii
nr.215/2001, privind administrația publică locală, este o instituție care reprezintă Guvernul pe pln
local și conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlate autorități locale în
județ.
Modificarea statutului prefectului în reglementarea legală s-a produs în anul 2004, o data cu
apariția Legii nr. 340/2004-Legea Prefectului , și apoi prin modificarea din 2005 prin OUG nr
179/2005 pentru modificarea Legii 340/2004, care statuează: "prefectul și subprefectul fac parte din
categoria înalților funcționari publici".
Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local. Acesta numește câte un prefect în
fiecare județ și în municipiul București, la propunerea Ministerului Administrației și Internelor.
Conform prevederilor art.1 alin. (2) din O.U.G. nr. 179/2005 privind modificarea și
completarea Legii nr. 340/2004 privind prefectul și Instituția Prefectului, instituția prefectului este o
instituție publică cu personalitate juridică, patrimoniu și buget propriu care se elaborează și se
execută în condițiile legii, se organizează și funcționează în fiecare județ cu rolul de a îndeplini
atribuțiile și prerogativele conferite Prefectului prin Constituție, Legea nr. 340/2004 privind
instituția prefectului modificată și completată prin Ordonanța de Urgență nr. 179/2004, Legea
nr.181/2006 privind aprobarea O.U.G. nr. 179/2005 pentru modificarea și completarea Legii nr.
340/2004, Hotărârea nr. 460/2006 pentru aplicarea unor prevederi ale Legii nr. 340/2004 privind
prefectul și Instituția Prefectului și alte acte normative.
Autonomia locală, mai ales într-un stat unitar, nu poate fi concepută decât în anumite limite.
Nu se poate admite că într-un stat de drept să fie nesocotită legea, autoritatea executivului central
sau a datorită aplicării principiului autonomiei locale. Autonomia nu poate fi realizată decât în
cadrul principiilor statului de drept, principiul autonomiei locale fiind unul dintre acestea. De aici
legătură organică care trebuie să existe între autonomia locală și lege, dintre interesele locale
(comunale, orășenesti, municipale, județene) și interesele naționale exprimate prin lege. Așa se
explică de ce, în toate țările democratice, la nivelul unității administrativ-teritoriale de nivelul cel
mai înalt, a fost instituit un reprezentant al statului, al puterii executive, cu rolul de a veghea asupra
aplicării legii de către autoritățile administrației publice locale, organizate pe bază autonomiei
administrative. După sistemul francez, acest rol, la noi, l-a avut prefectul, situație reglementată și de
Constituția adoptată în anul 1991, care la articolul 122, alin. 2, prevede: "Prefectul este
reprezentantul Guvernului pe plan local și conduce serviciile publice descentralizate ale
ministerelor și ale celorlalte organe centrale, din unitățile administrativ-teritoriale". Se observă că,
pe bază principiului sarcini de deconcentrarii, are loc transferul unor atribuții ale autorității centrale
că și a dreptului de tutelă administrativă de la organele centrale ale statului (Guvernul) la
reprezentantul local al acestuia (prefectul). Prefectului i s-au stabilit administrație generală, cum ar
fi coordonarea pe plan local a activității serviciilor teritoriale ale ministerelor, precum și exercitarea
controlului cu privire la legalitatea actelor administrative ale autorităților publice locale.
 Prefectul este un organ unipersonal al administrației publice, investit cu o competență
materială generală și teritorială limitată la nivelul județului în care funcționează. Articolul 106 din
Legea nr. 69/1991, republicată, dispune: "Guvernul numește câte un prefect, că reprezentant al sau,
în fiecare județ și în municipiul București". Textul citat reia dispozițiile cuprinse în articolul 122 (1)
din Constituție. Rezultă, deci, că prefectul este numit în funcție printr-un act de autoritate, și nu
ales.
În circumscripțiile administrativ teritoriale ale statului cu cea mai mare întindere-județele-
acționează că reprezentanți ai Guvernului-prefecții. Aceștia exercită o putere de direcționare și de
coordonare a serviciilor ministeriale deconcentrate și în același timp, supraveghează respectarea
legii de către autoritățile locale prin actele administrative emise de acestea.
Prin art. 30 alin. 2 din Legea nr. 90/2001, prefectului, că reprezentant al Guvernului pe plan
local, i se stabilește răspunderea privind "aplicarea politicii Guvernului în unitățile administrativ
teritoriale, având obligația de a asigură executarea actelor Guvernului, precum și pe cele ale
ministerelor și celorlalte organe de specialitate din subordinea Guvernului ori a ministerelor". Prin
statutul sau, prefectul să găsește într-o situație de subordonare în raport cu guvernul; prin
competențele sale, prefectul este deținătorul autorității de stat în județ și reprezentantul direct al
primului-ministru și al fiecăruia dintre miniștri.
În calitatea să de supraveghetor al respectării legii de către autoritățile locale, prefectul poate
atacă, în total sau în parte, în față instanței de contencios administrativ, hotărârile adoptate de
consiliile locale-orășenesti, comunale, municipale, județene -, precum și dispozițiile emise de
primari sau de președinții comisiilor județene, în cazul în care consideră actele sau prevederi din ele
că fiind ilegale. Actul sau prevederile acestuia care au fost atacate sunt suspendate de drept.
Că urmare a exercitării controlului asupra legalității actelor adoptate sau emise de
autoritățile administrației publice locale ori județene, precum și de președintele consiliului județean,
prefectul poate atacă în față instanței de contencios administrativ aceste acte în termen de 30 de zile
de la comunicare, dacă le consideră ilegale, după îndeplinirea unei proceduri prealabile care constă
în solicitarea motivată adresată autorității emitente a actului, în termen de 5 zile de la comunicară
acestuia oficială către prefect, de a-și reanaliza actul în vederea modificării sau, după caz, a
revocării acestuia. Pentru îndeplinirea atribuțiilor ce îi revin, prefectul emite ordine cu caracter
normativ sau individual, în condițiile legii. Ordinele care stabilesc măsuri cu caracter tehnic sau de
specialitate sunt emise după consultarea serviciilor deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte
organe centrale din unitățile administrativ-teritoriale și sunt contrasemnate de conducătorii acestora.
 Prefectul poate propune ministerelor și celorlalte autorități ale administrației publice centrale
de specialitate măsuri pentru îmbunătățirea activității serviciilor publice deconcentrate organizate la
nivelul județului.
Ordinul prefectului care conține dispoziții normative devine executoriu numai după ce a fost
adus la cunoștință publică sau de la data comunicării, în celelalte cazuri. Ordinele cu caracter
normativ se comunică de îndată Ministerului Administrației Publice care poate propune Guvernului,
în exercitarea controlului ierarhic al acestuia, anularea ordinelor emise de prefect, dacă le consideră
ilegale sau inoportune. În lipsă prefectului subprefectul îndeplinește, în numele prefectului,
atribuțiile ce revin acestuia.
În calitate de reprezentant al Guvernului, prefectul veghează că activitatea consiliilor locale
și a primarilor, a consiliilor județene și a președinților consiliilor județene să se desfășoare în
conformitate cu prevederile legii. Între prefecți, pe de o parte, consiliile locale și primari, precum și
consiliile județene președinții consiliilor județene, pe de , nu raporturi de subordonare.
Prefectul conduce activitatea serviciilor publice descentralizate ale ministerelor și ale
celorlalte autorități ale administrației publice centrale de specialitate, organizate la nivelul unităților
administrativ-teritoriale.
Numirea și eliberarea din funcția a conducătorilor serviciilor publice descentralizate ale
ministerelor se fac cu avizul consultativ al prefectului, în condițiile legii. În situații bine motivate
prefectul își poate retrage avizul acordat, propunând, în condițiile legii, eliberarea din funcție a
conducătorilor acestora. Pe bază dreptului pozitiv, putem califica funcția prefectului că fiind, mai
degrabă, una politică, aflată la voința puterii executive, decât una profesională. Ori, realitatea arată
că atributele funcției de prefect pentru coordonarea serviciilor ministeriale deconcentrate în județe și
pentru controlul de legalitate, de tutelă administrativă asupra actelor autorităților locale, sunt
tehnice, profesionale, presupunând specializarea într-un domeniu și se dobândesc printr-o pregătire
teoretică și experiență practică în domeniul administrației publice.
Istoria administrației publice românești din perioadă interbelică demonstrează că această
soluție nu este inedită și fără tradiție în țara noastră. Astfel, legea administrativă din 1938 prevedea
că prefectul era funcționar de carieră, iar recrutarea să se făcea dintre persoanele care au îndeplinit
cu distincție funcția de pretor și subprefect cel puțin 6 ani și aveau o diplomă universitară de licență
în Drept, Academia Comercială sau Litere și Filosofie, la care se adaugă diplomă de absolvire a
cursurilor unui institut de pregătire tehnică administrativă.
În prezent, organizarea exercitării acestor atribuții în țara noastră este mai mult schițată și de aceea
trebuie construit un sistem coerent de relații în jurul prefectului.
 Prefectului ar trebui să i se recunoască rolul de reprezentant al statului în justiție și în
raporturile contractuale. De asemenea, prefectul este singurul competent de a se exprimă în numele
statului în față consiliului județean.
Prefectul conduce, sub autoritatea fiecărui ministru, serviciile statului deconcentrate în județ.
El are autoritate directă asupra șefilor serviciilor ministeriale indiferent de natură funcției pe care
aceștia o exercită. Iată, încă o dovadă în sprijinul nevoii unei pregătiri tehnico-administrative și a
unei experiență în domeniul administrației a prefectului.
Autoritatea prefectului reflectă și dorință de a instaura un echilibru între unitatea statului și
descentralizarea administrației publice. Față de reprezentanții aleși colectivităților locale consilii,
care dispun de administrative, prefectul reprezintă singurul interlocutor capabil angajeze statul
vorbească numele acestuia.
Prefectul este reprezentant statului județ, funcția pe care o realizează ținând de puterea , de
Guvern, cu care, prin intermediul prefecturii, se raporturi juridice, de drept administrativ, raporturi
de subordonare .
Prefectul are o misiune de informare, de la curent Guvernul cu cerințele colectivităților
locale din județ, cu evoluția opiniei publice, urmărind orienteze opinie direcția politicii
programului Guvernului.
Prefectul un rol esențial de comunicare autoritățile centrale ale statului cetățeni. El prin
comunicare, conferințe de etc., Guvernului, măsurile reglementările deosebite apărute și
informează Guvernul asupra situației economice, sociale, culturale și administrative a județului,
inclusiv asupra realizării programului de guvernare.
În sferă de competență a prefectului intră, potrivit art. 24, alin. 1, din Legea 340/2004 următoarele
atribuții:
În calitate de reprezentant al Guvernului, prefectul îndeplinește următoarele atribuții
principale:
a) asigură, la nivelul județului sau realizarea intereselor naționale, aplicarea și respectarea
Constituției, a legilor, a ordonanțelor și hotărârilor Guvernului, a celorlalte acte normative, precum
și a ordinii publice;
b) acționează pentru realizarea în județ a obiectivelor cuprinse în Programul de guvernare și
dispune măsurile necesare pentru îndeplinirea lor, în conformitate cu competențele și atribuțiile ce îi
revin, potrivit legii;
c) conduce, prin compartimentele proprii de specialitate, activitatea serviciilor publice
deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile
administrativ-teritoriale;
d) acționează pentru asigurarea climatului de pace socială, menținerea unui contact continuu cu
toate nivelurile instituționale și sociale, acordând o atenție constanța prevenirii tensiunilor sociale;
e) stabilește, împreună cu autoritățile administrației publice locale și județene, prioritățile de
dezvoltare teritorială;
f) verifică legalitatea actelor administrative adoptate sau emise de autoritățile administrației publice
locale și județene, cu excepția actelor de gestiune;
g) asigură, împreună cu autoritățile și organele abilitate, pregătirea și aducerea la îndeplinire, în
condițiile stabilite prin lege, a măsurilor de apărare care nu au caracter militar, precum și a celor de
protecție civilă;
h) dispune, în calitate de președinte al Comitetului județean pentru situații de urgență, măsurile care
se impun pentru prevenirea și gestionarea acestora și folosește în acest sens sumele special
prevăzute în bugetul propriu cu această destinație;
i) utilizează, în calitate de șef al protecției civile, fondurile special alocate de la bugetul de stat și
bază logistică de intervenție în situații de criză, în scopul desfășurării în bune condiții a acestei
activități;
j) dispune măsurile corespunzătoare pentru prevenirea infracțiunilor și apărarea drepturilor și a
siguranței cetățenilor, prin organele legal abilitate;
k) asigură realizarea planului de măsuri pentru integrare europeană și intensificarea relațiilor
externe;
l) dispune măsuri de aplicare a politicilor naționale hotărâte de Guvern și a politicilor de integrare
europeană;
m) hotărăște, în condițiile legii, cooperarea sau asocierea cu instituții similare din țara și din
străinătate, în vederea promovării intereselor comune.
Prefectul îndeplinește și alte atribuții prevăzute de lege și de celelalte acte normative,
precum și însărcinările stabilite de Guvern.
Pentru exercitarea atribuțiilor conferite de lege, prefectul are un apărat propriu de
specialitate pe care îl conduce. Conducerea operativă a aparatului propriu de specialitate al
prefectului se exercită de către secretarul general. Structură organizatorică și atribuțiile aparatului
propriu de specialitate al prefectului, precum și atribuțiile secretarului general se stabilesc prin
hotărâre a Guvernului.
Întrucât prefectul are autoritate serviciilor ministerelor indiferent de funcției pe care o este
o sprijinul nevoii unei pregătiri tehnico administrative unei experiențe în domeniul administrației
prefectului
 Faptul că prefectul a devenit înalt funcționar public reprezintă o nouă viziune asupra
administrației publice locale a actualei puteri, în conformitate cu legislația europeană în vigoare,
care separă instituția prefectului de politic;dar întrucât programul de guvernare care trebuie aplicat
de prefect în teritoriu este unul politic, nu cred că prefectul nu face politică guvernului.