Sunteți pe pagina 1din 12

APENDICITA ACUTA

1. Definiţie

Apendicita acută este o inflamaţie acută sau un proces inflamator al apendicelui cecal
reprezentând cea mai frecventă cauză de abdomen acut. Apendicele ileocecal se găseşte în
locul de joncţiune al ileusului cu cecul. Este situat în majoritatea cauzelor în fosa iliacă
dreaptă, localizat în flancul şi ipocondrul drept. Dacă apendicele are o lungime mai mare,
vârful lui poate ajunge chiar sub ficat. În cazuri foarte rare apendicele poate fi situat în partea
stângă a abdomenului.

2. Etiopatogenie

Apendicita este cea mai frecventă cauză de abdomen acut chirurgical.

3. Etiologie

Cauza inflamării apendicelui este o infecţie a acestuia cu punct de pornire endocavitar.


Această infecţie duce la procesul inflamator acut care este extrem de zgomotos şi necesită
intervenţie operatorie de urgenţă.
Procesul cronic se datoreşte prezenţei în interiorul apendicelui a unor germeni
virulenţi care stagnând acolo împreună cu conţinutul fecaloid specific segmentului îşi
exacerbează virulenţa.
Frecventa maximă de apariţie a apendicitei este cuprinsă în intervalul de 1 0 - 3 0 ani şi
este mai frecvent la persoanele de sex masculin.
Apare foarte rar înainte de vârsta de 5 ani şi la cei ce au depăşit 50 ani.
Factorii care duc la stagnarea conţinutului fecaloid împreună cu microbii în tubul
apendicular sunt:
 Factorul constituţional: faptul că apendicele este situat în lateral faţă de
circulaţia normală intestinală;
 Factorul patologic: reprezintă îngustarea lumenului apendicelui sau chiar
obturarea totală a lui de către o cicatrice stenozată, fie de către un mic felacom
(coprolit);
 Factor alimentar poate reprezenta regimul alimentar hiperproteic dar sărac în
celuloză, ceea ce accentuează procesul de putrefacţie intestinală favorizând
staza şi formarea unui flebolit ceea ce duce la obstrucţia apendicelui;
 Factorii generali: constipaţia, infecţiile intestinale (enterite, colite), angina,
gripa şi unii paraziţi ca oxiurii

1
Factorul de declanşare: îl reprezintă obstrucţia lumenului intestinal produsă de
diversele cauze: leziuni inflamatorii, corpuri străine, o hiperplazie a foliculilor limfatici,
fibroza sau unele procese tumorale care transformă apendicele într-o cavitate închisă cu
conţinut infectat.
4.Morfopatologie
a). Apendicita acută catarală
b). Apendicita acută flegmonoasă
c). Apendicita acută gangrenoasă
d). Blocul apendicular

5. Simptomatologia

Criza apendiculară prezintă două feluri de semne:


 Subiective
 Obiective
Senine subiective:
Durerea spontană: este cel mai precoce, mai constant şi mai fidel semn, care este variabil
ca intensitate şi localizare.
Durerea bruscă şi spontană este localizată în epigastru sau în fosa iliacă dreaptă, alteori
sunt dureri abdominale difuze la debut intermitente putând în 6 ore să se localizeze în fosa
iliacă dreaptă unde persistă şi este accentuat de deplasare, tuse sau schimbări de poziţii. În
unele cazuri durerea se localizează la început în fosa iliacă dreaptă şi acolo rămâne până la
intervenţia chirurgicală.
Câteodată o durere epigastrică de intensitate moderată face ca o apendicită acută să
evolueze doar sub forma unei indigestii. Orice durere abdominală care nu cedează timp de 6
ore este de luat în serios.
Greaţa şi vărsăturile sunt semne obişnuite în această boală dar nu sunt constante, sunt
întâlnite mai frecvent în prima zi apoi cedând. Bolnavul are 1-2 vărsături alimentare sau
bilioase la început apoi persistând doar o uşoară greaţă.
Scăderea apetitului alimentar este foarte frecventă, adeseori anorexia fiind un semn al
apendicitei urmat de durere şi vărsătură.
Vărsătura abundentă şi persistentă ne conduce spre o agravare a apendicitei cum ar fi
peritonita.
Febra este frecventă cu o creştere moderată între 37,5 şi 38°C, rar febra fiind însoţită
de frisoane.
Semne obiective
Durerea: la palparea fosei iliace drepte, nu este întotdeauna prezentă la debut ci numai
după câteva ore. Localizarea durerii se face conform triunghiului lui Jacobovici care este
cuprins între linia spinală, spino-ombilicală, şi marginea externă a muşchiului drept. Durerea
persistă în fosa iliacă dreaptă şi este accentuată la presiune. Arată deseori o inflamaţie a
seroasei apendiculare şi a peritoneului.
Senine de iritaţie peritoneală
Semnul clopotului (Mandel) - sensibilitate crescută la percuţia uşoară a abdomenului
sau a fosei iliace drepte.

2
Semnul lui Blomberg - durere la decompresie bruscă.

Semnul Psaosului - accentuarea durerii la presiunea fosei iliace drepte prin ridicarea
membrului inferior.

6. Forme clinice

Peritonitele apendiculare au 3 forme clinice: peritonita generalizată, peritonita


secundară generalizată şi blocul apendicular.
a). Peritonita acută generalizată

Se produce prin perforaţie, prin gangrenă. Debutul este cu durere vie în fosa iliacă
dreaptă, greţuri, vărsături, paloare sau debutul este mai discret cu fenomene de indigestie ce
pot fi luate drept un drenaj gastric.
Simptomele se accentuează rapid în întreg abdomenul, fiind frecvent vărsăturile.
Oprirea tranzitului duce la creşterea pulsului şi a febrei.
La examenul obiectiv se constată o sensibilitate în fosa iliacă dreaptă, o contractură
generalizată şi sunt prezente semne de iritaţie peritonială,.în această perioadă nu se
administrează calmante sau purgative.
Peritonita putrică se datorează perforaţiei unei apendicite gangrenoase. Debutul este cu
dureri violente de perforaţie. Vărsăturile sunt puţin abundente, există diaree, temperatura şi
pulsul cresc moderat, se alterează starea generală, faciesul este palid, extremităţile reci. La
examenul obiectiv se observă o sensibilitate puţin marcantă dar contractura este netă în fosa
iliacă dreaptă, Douglas-ul fiind sensibil. După acest debut evoluţia devine greu de
supravegheat deoarece fenomenele se ameliorează, durerea dispare, febra scade, persistă unele
simptome ca diareea, alterarea pulsului şi contractarea musculară.
b). Peritonita secundar generalizată

Sunt apendicitele acute care după o criză intră în faza de acalmie înşelătoare pentru ca
ulterior să evolueze spre peritonita. Se disting trei forme clinice:
 Peritonita acută progresivă: este peritonita din a 6 -10 zi. Are o perioadă scurtă de
regresiune sub care peritonita evoluează silenţios după o criză apendiculară.
 Peritonita în doi timpi: aceste peritonite sunt foarte grave şi se datorează apendicitei
gangrenoase sau perforării unui abces apendicular localizat şi necunoscut.
 Peritonita în trei timpi: este criza apendiculară urmată în 4 - 5 zile de ameliorare, apoi
apare blocul apendicular care poate evolua spre regresie sau spre abcedare şi difuziune
în cavitatea peritonială. Este o formă deosebit de gravă.

c). Blocul apendicular

Este reprezentat de o peritonita localizată ce survine ca o complicaţie a unei apendicite


acute netratate la timp. La palpare se simte o formaţiune tumorală în fosa iliacă dreaptă foarte

3
sensibilă, blocul apare la câteva zile de la debut ( 2 - 6 zile) caracteristicile lui fiind febra,
pulsul rapid şi contractură musculară.
7. Clasificarea apendicitei după localizare:
a). Apendicita retrocecală
b). Apendicita pelviană
c). Apendicita subhepatică.
8. Diagnostic diferenţial

Într-o apendicită acută trebuie făcut diagnosticul diferenţial cu alte afecţiuni care se
manifestă prin falsul abdomen acut. Aceste afecţiuni fiind:
 Pneumonia, bronhopneumonia sau pleurezia costodiafragmatică dreaptă: se
poate confunda uşor cu o apendicită acută;
 Gripa: debutează cu dureri abdominale;
 Colica hepatică (cu sau fără colecistita acută);
 Colica renală: asemănătoare şi greu de diagnosticat, este ca o apendicită acută
retrocecală;
 Gastrita caută: se aseamănă cu apendicita de debut, doar durerea se manifestă
sub formă de epigastralgie;
 Limfadenita mezenterică: în cazul acesta durerea din fosa iliacă dreaptă nu
este însoţită de fenomene de hiperestezie cutanată şi apărare musculară şi are
caracter migrator.
 Abdomen chirurgical acut;
 Sarcina extrauterină ruptă;
 Chistul ovarian torsionat;
 Avortul tubar şi sarcina;
 Flebita terminală acută;
 Ulcer gastro-duodenal perforat: prin semnele sale clinice şi radiologice nu
pune probleme deosebite la diagnosticare atâta timp cât există o peritonita
apendiculară instalată;
 Pancreatita acută;
 Ocluzia intestinală;
 Infarctul mezenteric;
 Perforaţii viscerale;
 Formaţiuni tumorale în abdomen.
Evoluţia

Evoluţia depinde de intensitatea leziunii apendicelui. La examenele făcute după 2 -


4 zile, între timp durerile cedând se constată doar o sensibilitate la nivelul fosei iliace drepte
şi uneori contractură musculară.
Temperatura şi pulsul se normalizează, iar în formele grave se accentuează. De cele
mai multe ori apendicita evoluează spre perforare dând peritonita acută difuză, sau spre
constituirea unui bloc apendicular.

4
Prin perforare unică sau multiplă, apendicita se poate complica cu peritonita localizată
sau bloc apendicular, peritonita difuză sau septicemie apendiculară. Septicemia apendiculară
este cea mai gravă complicaţie a apendicitei. In evoluţia ei se disting trei faze:
 Faza infiltrativă
 Faza de abcedare
 Faza de fistulizare
Tratamentul

Apendicita acută fiind o afecţiune chirurgicală, singurul tratament este apendicectomia


efectuată de urgenţă. Acest tratament începe cu măsurile terapeutice obligatorii:
 Asigurarea bolnavului repaus relativ;
 Se suspendă alimentaţia orală;
 Se montează o perfuzie pentru reechilibrarea hidroelectrolitică a bolnavului, şi
pentru menţinerea unei vene pentru o eventuală intervenţie;
 Se transportă bolnavul într-o unitate spitalicească cu secţie de chirurgie şi
reanimare.

In foaie de observaţie se notează: cantitatea, felul şi ora administrării medicamentului.


Intervenţia chirurgicală se completează cu antibioterapie în cazul existenţei unui proces
inflamator de vecinătate sau generalizat.
Dacă din diferite motive nu se poate interveni chirurgical imediat, se aplică până la
operaţie pungi cu gheaţă. Bolnavul va fi alimentat şi nu i se vor aplica purgative dacă
intervenţia se amână din diferite cauze. Nu se administrează calmante deoarece pot masca
evoluţia şi semnele bolii. Bolnavul va ingera numai lichide.
În caz de plastron apendicular, bolnavul va fi internat, şi i se va aplica pungă cu
gheaţă pe fosa iliacă dreaptă. In cazul în care apendicita are tendinţe spre resorbţie, se aplică
un tratament cu antibiotice. Se pot administra antitermice, antialgice. După remiterea
simptomelor generale şi locale, bolnavul va fi externat şi apendicectomia i se va face în curs
de 4 - 6 săptămâni până la 3 luni.
Cei cu plastron apendicular dacă prezintă o stare generală bună nu trebuie operaţi, este
de preferat să se amâne operaţia până la absorbţia plastronului, în caz contrar se poate realiza
o infecţie latentă a cavităţii peritoneale.
Blocul apendicular nu se operează de urgenţă decât în cazul în care se perforează.
Tratamentul conservator constă în repaus în momentele acute. Alimentaţia bolnavului trebuie
să fie una uşoară bazată pe supe şi ceaiuri.

PREGĂTIREAPREOPERATORIE A BOLNAVULUI

Bolnavii care se interneaza pentru a fi operati au într-o masura mai mare sau mai
mica teama de interventia chirurgicala. De aceea asistenta medicala va trebui sa-i faca
bolnavului o primire calda si sa arate de la început bolnavului ca are în personalul spitalului

5
prieteni care se vor ocupa de sanatatea lui si ca acestia vor face tot ce trebuie pentru ca el sa
iasa din spital sanatos.
Asistenta medicala va conduce bolnavul la patul ce urmeaza sa-1 ocupe, va avea
grija sa amplaseze bolnavul nou internat în saloane cu covalescenti, care nu au avut
complicatii postoperatorii, optimisti, care nu necesita tratamente medicale multiple.

Asistenta medicala va discuta cu bolnavul în mod foarte încurajator asigurându-1 ca


totul se va desfasura în conditii perfecte, ca echipa operatorie (chirurgi, anestezisti, cadre
medii) va face totul ca interventia sa se desfasoare bine.

Ea va da câteva detalii generale asupra modului în care bolnavul va fi transportat la


sala de operatie, despre echipa de acolo care va prelua bolnavul. De altfel si echipa din blocul
operator va face acelasi lucru când preia bolnavul, ca totul se va desfasura normal, sa explice
fiecare gest pe care urmeaza sa-1 faca, faptul ca se va trezi la salonul de terapie intensiva sau
la pat, operat cu stare generala buna.
Punerea în tema a bolnavului cu toate aceste actiuni care se desfasoara asupra lui,
este de o mare importanta pentru a îndeparta teama de necunoscut si surprizele neplacute
dureroase, adeseori factor de stres extrem de important, care poate determina accidente grave.
Asistenta va recolta toate probele de laborator indicate de medic si se va îngriji sa-i
faca bolnavului toate investigatiile preoperatorii si sa introduca în foaia de observatie,
documentele în legatura cu examenele efectuate.
Actul chirurgical si cel anestezic produc unele modificari organismului operat.
Printr-un tratament adecvat, pre, intro si postoperator se vor remedia aceste modificari, astfel
ca organismul sa suporte bine operatia. Inima, plamânii, ficatul, aparatul urinar sunt cele care
sufera cel mai mult în timpul unei interventii chirurgicale. Pentru a stabili starea
lor functionala si modul cum vor raspunde interventiei chirurgicale se vor executa câteva
examene obligatorii si anume:
- daca bolnavul tuseste, se va efectua o radiografie a plamânilor pentru a depista o
eventuala boala pulmonara care necunoscuta si netratata în prealabil poate complica
interventia operatorie;
- se va executa EKG si se va masura tensiunea arteriala, se va numara frecventa
pulsului si cerceta calitatea acestuia;
- analiza simpla de urina va da informatii asupra starii functionale a rinichilor;
- examinarea sângelui - hemoleucograma - ajuta la slabilirea
diagnosticului:
. determinarea ureei sangvine, este obligatorie. Prezenta unei urei
crescute cu peste 0,50g %o releva tulburari renale sau hepatice. în aceasta
situatie mersul postoperator va fi îngreunat urmat chiar de riscuri grave,
motiv pentru care în afara cazurilor de extrema urgenta, când se face
corectarea intraoperator se va amâna operatia pâna la remedierea functiilor
renale hepatice.
Determinarea glicemiei peste 1-1,5 %o arata ca bolnavul are un diabet zaharat. Un
bolnav cu diabet nu va fi supus unei interventii chirurgicale, în afara cazului de maxima
urgenta, atunci când s-a realizat o reducere a glicemiei la normal sau cel putin la valori

6
superioare normalului.Acesta se obtine prin administrarea de insulina si printr-un
regim hipoglucidic. Tratamentul se va continua si intro si postoperator.

. tulburarile de sângerare si coagulare se vor remedia prin administrarea


de vitamine si vitamina K în caz ca se depisteaza o prelungire a timpului de sângerare (peste 3
minute) sau a celui de coagulare (peste 7 minute).

Tuturor persoanelor trecute de 50 ani si fostilor suferinzi hepatici li se vor face obligatoriu
probele hepatice;

. determinarea grupei sanguine si a factorului R.H este obligatoriu

înaintea oricarei interventii care pune cât de cât problema administrarii intraoperatorii de
sânge;
- de mare importanta este de asemenea, sa se cunoasca si sa se trateze daca
bolnavul are alergie la unele medicamente;
- bolnavii care au folosit tranchilizante preoperator sau hipotensoare, de tip Hipozin,
pot sa faca scaderi tensionale intraoperatorii care adeseori foarte greu se remediaza si de aceea
interventia operatorie la acesti bolnavi trebuie facuta la 5-8 zile dupa ce au fost luate ultima
oara aceste medicamente.
Starea de nutritie a bolnavului trebuie sa fie buna înaintea operatiei. Un bolnav
deshidratat si denutrit face importante complicatii postoperatorii.
Femeile trebuie întrebate în legatura cu data la care trebuie sa apara ciclul menstrual
pentru ca pe de o parte nu este recomandabil a se face interventie chirurgicala în timpul
menstruatiei, iar pe de alta parte pentru ca tulburarile de ciclu releva stari patologice generale
sau genitale ori prezenta unei sarcini.
In cazul apendicitei acute "la rece" bolnavul va servi prânzul si cina în mod normal,
si nu în cantitati crescute pentru ca tractul digestiv sa fie cât mai liber. El va bea o cantitate
normala de lichide. Pentru asigurarea unui somn bun si înlaturarea starii de anxietate
preoperatorie, bolnavul va primi seara înainte de culcare, câte o tableta de Luminai si
Romergan.

Înaintea operatiei se va efectua:

- raderea pilozitatii din regiunea învecinata cu zona unde urmeaza a se practica


incizia;
- efectuarea unei clisme foarte necesara pentru bolnavii operati pe tractul digestiv.
Femeile îsi vor lega strâns parul. Bolnavii nu vor avea la gât lantisoare, obiecte de
podoaba la mâini, la gât. Unghiile vor fi taiate scurt si nu vor fi lacuite pentru a se putea
observa capilarele extremitatilor degetelor. Protezele dentare vor fi scoase pentru ca acestea
sa nu se deplaseze în timpul anesteziei si sa astupe caile respiratorii.
Bolnavii batrâni cu varice este bine sa li se aplice bandaj elastic pe gamba si treimea
interioara a coapsei, cu scopul de a evita staza si o acumulare prea mare de sânge în aceste
vene, aceasta ar contribui la reducerea masei sangvine, motiv de producere a unui soc întra

7
sau postoperator precum si pentru împiedicarea aparitiei tromboflebitei postoperatorii. Cu
circa 45 minute înainte ca bolnavul sa fie introdus în sala de operatie i se va administra o fiola
de Mialgin intramuscular, iar cu 30 minute înainte o fiola de Atropina, medicatie asa numita
preanestezica.

În toata aceasta perioada preoperatorie asistenta medicala de anestezie si cea din


blocul operator se va preocupa de starea psihica a bolnavului asigurându-1 ca totul se va desfasura în
conditii normale.

ÎNGRIJIRI POSTOPERATORII

Majoritatea bolnavilor care au fost operati, sunt transportati în saloane de terapie


intensivă unde ramân un timp. Aici se trezesc în prezența unui personal necunoscut, într-un pat
și într-un spațiu deasemenea străin. Această situație poate să le creeze neliniște, anxietate. De
aceea trebuie să li se explice că spitalizarea lor într-un salon de terapie intensivă este un
procedeu obișnuit după narcoză și un procedeu special pentru respectivul bolnav.
Asistenta medicală trebuie să știe că imediat ce pacientul este în situație de a pune
întrebări în legatură cu evoluția operației, o va face și că majoritatea pacienților se vor interesa
dacă afecțiunea lor nu a fost extrem de gravă.

Asistenta este datoare să asigure bolnavul că totul a decurs normal, că nu a fost


nimic grav, si prin răspunsurile clare și simple, pe care le dă bolnavului, nu trebuie să dea
acestuia impresia că îi ascunde ceva ci pur și simplu că ea știe că nu a fost nimic deosebit, că
totul s-a desfășurat normal, că totul a evoluat bine.

Asistenta medicala nu va părăsi nici un moment bolnavul, atâta timp cât el este sub
influența substanțelor narcotice. Acțiunea acestora poate să revină cu toate că bolnavul a
plecat din sala de operație trezit, cu reflexele căpătate, poate să recadă sub acțiunea drogurilor
administrate si dacă nu este supravegheat limba poate să-i cadă în fundul laringelui, să astupe
glota și bolnavul să moară asfixiat. În caz că bolnavul a transpirat îi va schimba lenjeria.

Se urmăreşte starea generală a bolnavului. Majoritatea cazurilor se vindecă în 2 - 4


săptămâni. Probleme mai deosebite ridică cei operaţi cu apendicita gangrenoasă şi apendicita
flegmonoasă; în aceste cazuri pentru evitarea complicaţiilor se va lăsa pielea şi ţesutul celular
deschis aplicându-se pe plagă o meşă cu soluţie de Neomicină. Plaga fiind îngrijită în condiţii
sterile timp de câteva zile apoi se elimină meşa, se sutureaza plaga evitându-se astfel
supuraţia peretelui.
Asistenta va urmari aspectul general al bolnavului: culoarea fetei, a tegumentelor si a
mucoaselor care indica de multe ori complicatii postoperatorii.
Temperatura se măsoară de cel putin două ori pe zi, iar la indicaţia medicului şi de
mai multe ori. În primele zile după intervenţie se întalnesc des stări subfebrile. Persistenţa ei
sau ridicarea ei treptată indică de cele mai multe ori o complicaţie în evoluţia postoperatorie
(infecţie). Creşterea în aceste cazuri este însoţită şi de alte fenomene, care permit interpretarea
justă a cauzei ce o

8
produce (dureri, fenomene inflamatorii, tuse, junghi etc.)
Aparatul respirator se supraveghează stabilind timpul, frecvenţa şi amplitudinea
respiraţiei. Respiraţia poate fi îngreunată de un pansament abdominal sau toracic prea strâns.
În caz de dispnee sau respiraţie superficială se anunţă medicul şi la indicaţia lui se
administrează oxigen sau medicamente adecvate.
Asistenta va supraveghea si îngriji bolnavul în timpul vărsăturilor. Va urmări dacă are
sughiţuri, semne de iritaţie peritoneală. Asistenta trebuie să supravegheze aspectul limbii,
mucoaselor bucale şi abdomenul bolnavului. Ea va urmări cu atenţie restabilirea funcţiei
tubului digestiv.
Întârzierea eliminării gazelor provoacă balonări şi dureri abdominale; în aceste cazuri
se introduce în rect tubul de gaze sterilizat prin fierbere şi uns cu o substanta lubrefiantă. În
general, funcţiile digestive se restabilesc în a doua zi după intervenţie şi se manifestă prin
eliminarea spontană de gaze. Primul scaun spontan are loc în general în a treia zi. Frecvenţa şi
caracterul scaunului se notează în foaia de temperatură a bolnavului.
O atenţie deosebită trebuie acordată supravegherii şi menajării sistemului nervos al
bolnavului, care are rolul primordial în coordonarea activităţii tuturor organelor. Datorită
traumatismului operator, bolnavul suferă dureri postoperatorii. Durerile cele mai intense apar
în primele 24 de ore după intervenţie, ajungând la intensitate maximă noaptea după care se
diminuează treptat şi dispar în curs de 36-48 de ore. Pentru combaterea durerii se va folosi un
complex de măsuri ţinând seama de factorii etiologici care au provocat-o, astfel se va recurge
la:
- liniştirea bolnavului.
- aşezarea lui în poziţii de menajare a punctelor dureroase (așezarea pernii,ridicarea spătarului
patulu, etc).
- utilizarea agenţilor fizici şi mecanici (masaje, frecții).
Mobilizarea bolnavului trebuie facută cât mai curând. În urma mişcărilor, circulaţia
sanguină devine mai activă, peristaltismul intestinal şi functia excretoare se îmbunătăţesc,
schimbările nutritive sunt mai active, ventilaţia pulmonară se intensifică şi se pune în miscare
întreaga musculatură. Pe lângă aceasta, bolnavii devin mai încrezători în forţele proprii şi în
vindecarea lor.

ÎNGRIJIREA PLĂGII OPERATORII

În obligatiile asistentei medicale intra si îngrijirea plagii operatorii. De la sala de


operatie bolnavul vine cu plaga acoperita cu un pansament steril. Asistenta medicala trebuie
sa examineze acest pansament, sa-1 schimbe zilnic si sa observe daca acest pansament nu este
îmbibat cu sânge sau cu puroi. Daca este îmbibat, ea trebuie sa anunte imediat medicul, care
va examina pansamentul bolnavului si va da instructiuni necesare suplimentare în functie de
caz.

Scoaterea firelor

Firele de sutura se scot în general între a IV-a si a V-a zi de la operatie, iar bolnavul
este externat a VI-a sau a VII-a zi de la operatie, daca nu are complicatii.

9
13. Îngrijirea postoperatorie

Se va avea o grijă deosebită la alimentarea bolnavului care trebuie să respecte un


regim alimentar strict:
 în prima zi regim hidric
 în a doua zi regim hidro - lacto - zaharat
 in a treia zi regim de piureuri şi biscuiţi
 în a patra zi se poate adăuga rasoluri

Dacă marginile plăgii se înroşesc şi sunt foarte sensibile înseamnă că există


supuraţii. Dacă există durere abdominală şi febră, ne conduc spre o peritonita.
Vărsăturile ne semnalizează o difuziune a procesului inflamator în cavitatea
peritoneală. Dacă după intervenţia chirurgicală, pacientul nu poate urina, se aplică o
sondă vezicală.
.Complicaţii postoperatorii

Cea mai des întâlnită complicaţie este hemoragia evidenţiată sub trei forme:
 Hemoragia plăgii
 Hemoperitoneu
 Hemoragia intraluminală

Poate apărea abcesul rezidual perineal datorit închiderii fără drenaj a cavităţii
peritoniale sau a nefuncţionării drenajului deja instalat, aceste complicaţii necesitând
deschidere chirurgicală.
Alte complicaţii pot fi:
 Peritonite
 Ocluzii intestinale
 Supuraţia plăgii
 Ileus dinamic postoperator.
Profilaxia

Constă în efectuarea de urgenţă a tratamentului bolii pentru prevenirea complicaţiilor.

10
DOSAR
Procesul de îngrijire a pacienţilor
-toaleta corecta a plăgii -
acordarea îngrijirilor igienice
Explic pacientei procedeele pre si postoperatorii ca: sala de trezire,
terapie intensiva, medicaţia, repaus la pat, poziţiile bolnavei în pat, clisma, îi
explic pacientei ca în timpul operaţiei va fi anesteziată si nu va simţi nimic.
Pregătirea fizică

Efectuez clisma evacuatorie înaintea intervenţiei chirurgicale. Preoperator pacienta


efectuează toaleta generală, iar apoi se efectuează toaleta parţială si dezinfectarea locală, rog
pacienta sa-si taie unghiile scurt si să le menţină curate. Bolnava va urina înainte de a fi dusă
la sala de operaţie.
La ora 192° bolnava este dusă în sala de operaţie, pregătesc patul fără pernă până la
sosirea ei în salon.

Îngrijiri postoperatorii imediate

Pacienta este adusa în salon la ora 21°°, o aşez în pat in decubit dorsal fără pernă, măsor şi
înregistrez funcţiile vitale. TA: 1 1 0 / 7 0 Puls: 94 bătăi / min
T: 36,8 ° C
-calmarea durerii postoperatorii
–observarea funcţiilor vitale
-reacţii în mobilizare
Calmarea durerii.
Observarea pacientei in timpul greţurilor si vărsăturilor.
Liniştirea pacientei.
Informarea pacientei despre starea ei.

Pregătire preoperatorie
Pregătire psihică
Stau de vorbă cu pacienta şi îi explic necesitatea intervenţiei

11
chirurgicale. Încerc să o liniştesc spunăndu-i că nu are de ce să-i fie frică. Pun
pacienta in legătura cu alţi bolnavi cu evoluţie pozitivă a bolii postoperatorii.

12