,,Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte

bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos

Iisus.’’(Galateni 3,28)

Hristos a inviat!

Iubiţi credincioşi,

Pentru a înţelege mesajul evangheliei de astăzi in care Mantuitorul se

intalneste cu femeia samarineanca, vă solicităm câteva minute de răbdare pentru a
vă prezenta mai întâi anumite date istorice, de mare importanţă, extrase în principal
din Cărţile Vechiului Testament.

Samarinenii, ca si tinutul lor, erau socotiti de catre iudei spurcati. Nici un iudeu
nu s-ar fi apropiat de vreun samarinean,nu i-ar fi vorbit, n-ar fi luat ceva din mana lui.
Ba chiar se fereau sa treaca si pe teritoriul lor. De ce? Pentru ca in timpul invaziei
asiro-babiloniene, sub imparatul Salmanasar, asiro-babilonienii s-au amestecat cu
locuitorii Samariei. Acestia erau urmasii a doua dintre triburile lui Israel, a doi dintre
cei doisprezece fii ai lui Iacob, anume ai lui Efraim si ai lui Manase. S-au amestecat
cu invadatorul asiro-babilonian si si-au stricat randuielile religioase, socotite sacre
pentru fiii lui Israel. Au schimbat chiar Ierusalimul ca centru religios, pe un alt centru
al lor, unde si-au cladit un altar nou, astfel incat in loc sa considere Ierusalimul drept
locul cel sfant, si templul din Ierusalim ca centru al inchinarii la adevaratul si unicul
Dumnezeu, ei si-au facut un templu propriu, pe muntele Garizim, unde se inchinau si
lui Iahve, dar se inchinau si unor idoli asiro-babiloniei. Din punctul de vedere al
adevaratilor iudei, acest lucru era o adevarata catastrofa religioasa. Nu se respectau
cele mai importante din poruncile Vechiului Testament, precum: "Sa nu-ti faci tie chip
cioplit" (Deut. 5, 8; Iesire 20, 4), sau "Sa nu mergeti dupa alti dumnezei, dupa
dumnezeii popoarelor care se vor afla in imprejurul vostru" (Deut. 6, 14). Ori, tocmai
aceasta facusera samarinenii. Din aceasta cauza erau considerati ca niste leprosi si
iudeii ocoleau cu grija locurile in care isi aveau acestia satele si orasele.
 Cu toate acestea Mantuitorul, urmat de apostolii Sai, trecand din provincia de
sud, Iudeea, spre provincia de nord, Galileea, in patria Sa, cum spun adesea
evanghelistii, pentru ca era din Nazaretul Galileii, in loc sa ocoleasca Samaria, cum
faceau toti, urmand valea Iordanului spre izvor, a trecut de-a dreptul prin Samaria.

Aşadar, începem să înţelegem acum că mesajul principal din Evanghelia citită

azi este că Mesia, Fiul lui Dumnezeu, n-a venit să mântuiască numai poporul iudaic,
ci întreg neamul omenesc.În acelaşi sens, că nu numai în Ierusalim se poate aduce
închinare Dumnezeului adevărat, ci în orice loc, pentru că Dumnezeu, duh fiind, este
pretutindeni. Ajunsesera langa un sat care se chema Sihar. La marginea satului era o
fantana. Iisus s-a oprit sa se odihneasca, iar pe ucenici i-a trimis in sat sa caute ceva
de mancare. In timp ce Mantuitorul statea langa fantana, a venit din Sihar o femeie ca
sa ia apa. Aceasta e Samarineanca pe care o aminteste Evanghelia de astazi, si al
carei nume s-a dat duminicii acesteia, a V-a dupa Pasti, a samarinencei, adica o
locuitoare din Samaria.

Impotriva tuturor preceptelor Legii, si spre surprinderea femeii, Mantuitorul i s-a

adresat cu cuvintele: "Da-mi sa beau". Femeia a fost foarte contrariata. Nu i se mai
intamplase asa ceva. Omul calca randuielile traditionale. Il infrunta: "Cum tu, care esti
iudeu, ceri sa bei apa de la mine, care sunt samarineanca? Mântuitorul face
comparaţie între apa obişnuită de băut şi „apa cea vie”, pe care El, numai El, o poate
da. Ceea ce n-a înţeles femeia atunci ştim noi acum: apa cea vie reprezintă, pe de o
parte, învăţătura Sa, care adapă pe cei însetaţi de adevăr, pe de altă parte Sfintele
Taine, prin care omul primeşte hrana cea veşnică. Mai întâi, Domnul i-a făgăduit femeii
"apa cea vie", adică învățătura Sfintei Evanghelii. Și după ce femeia a crezut în
puterea mântuitoare a Evangheliei, îi zice Mântuitorului cu glas smerit și rugător:
“Doamne, dă-mi această apă, ca să nu mai însetez” (Ioan 4, 15). Astfel, cuvintele
Domnului, atingându-se ca o săgeată de inima samarinencii, i-au deșteptat credința
în suflet. Dar pentru mântuirea ei nu era de ajuns numai credința dreaptă în
Dumnezeu. Îi mai trebuia și fapta bună, căci credința, dacă nu are fapte, este moartă
(Iacob 2, 17). Și cum a întors Domnul inima femeii păcătoase în smerenie și în căința
păcatelor? Prin mărturisire. Prin câteva cuvinte, cu multă iscusință duhovnicească,
Mântuitorul i-a îndemnat conștiința să-și mărturisească singură păcatele. Căci după
ce i-a zis femeii: "Mergi și cheamă pe bărbatul tău și vino aici", samarineanca a
mărturisit: "Nu am bărbat". Adică sunt o femeie păcătoasă. Am trăit în desfrânare cu
cinci bărbați și acum trăiesc în fărădelegi cu altul!

Vedeți cum vânează Hristos sufletele noastre pe calea mântuirii? Vedeți cât de
mare este puterea spovedaniei? Nu ne cere Mântuitorul decât două virtuți principale:
credință tare în Dumnezeu, și pocăință, adică mărturisirea păcatelor noastre cu căință
și înnoirea vieții prin fapte bune. Pe amândouă acestea le-a îndeplinit femeia
samarineancă, căci a crezut că Hristos este Mesia, Mântuitorul lumii, și-a recunoscut
păcatele și a cerut "apa cea vie", adică botezul creștin, harul Duhului Sfânt și învățarea
Evangheliei. Dar nu s-a oprit aici, ci a căutat să adauge și o altă faptă bună, obligatorie
pentru noi toți, pentru fiecare creștin, adică mărturisirea Evangheliei lui Hristos. Căci,
fugind în familie și în satul natal, în cetatea ei, Sihar, umbla pe toate ulițele și striga în
auzul tuturor: “Veniți de vedeți un om care mi-a spus toate câte am făcut. Nu cumva
acesta este Hristosul? Și au ieșit din cetate și veneau către El” (Ioan 4, 29-30).

Vedeți cum o femeie păcătoasă a reușit să tragă la credința în Hristos o întreagă

cetate? Oare noi toți, mamele și credincioșii noștri, dacă ar mărturisi cu tărie cuvântul
Evanghliei în casele și familiile lor, n-ar putea aduce măcar pe copiii și soții lor în
sărbători la biserică sau la spovedanie în Sfintele Posturi? Dar cât de puțin își
împlinesc credincioșii nostri această datorie!

Însă femeia samarineancă nu s-a oprit aici. Ci, așa cum citim în Viețile Sfinților,
pe 26 februarie, și în cărțile de cult ale Bisericii Ortodoxe, ea s-a botezat în numele
Preasfintei Treimi, primind numele de Fotinia. Împreună cu ea s-au botezat fiii ei Iosif
și Fotinos și surorile ei Fotis și Fotos. Apoi râvnind pentru Hristos, au plecat toți la
Cartagina și de acolo la Roma, predicând cu bărbăție cuvântul Evangheliei și
convertind pe mulți să creadă cu tărie în Hristos. Auzind de aceasta împăratul roman
Nero, i-a aruncat pe toți în temniță, chinuindu-i cumplit. Apoi văzând că nici unul nu se
leapădă de Hristos, a poruncit să li se taie capetele și se face pomenirea lor la 26
februarie.

Iata, asadar, pentru care motive Samarineanca a intrat in istorie. Ea a ramas

martora peste veacuri a unei importante invataturi, transmise fara indoiala si prin ea.
invatatura nu i s-a adresat numai ei. Ea a fost pretextul. invatatura ni se adreseaza
noua tuturor, si lucrul cel mai important pe care trebuie sa-l tinem minte, este tocmai
aceasta invitatie a Mantuitorului de a I ne inchina in duh si in adevar. Nu e greu sa ne
dam seama ca, daca suntem in legatura cu Dumnezeu in duh si in adevar, in
sinceritate, in smerenie, in modestie, in generozitate, in bunatate, toate acestea
lucreaza asupra sufletului nostru, dar se rasfrang si in viata aproapelui nostru, in viata
societatii, in viata lumii in care traim. Fiindca, in fond, Dumnezeu aceasta vrea, ca
rugandu-ne Lui in duh si in adevar, sa cream o lume care sa fie a Duhului si a
adevarului.

Iubiţi credincioşi,

Vom încheia amintindu-vă că Evanghelia de azi sfârşeşte cu mărturia că samarinenii

Îl rugau pe Mântuitorul să rămână cu ei, convinşi pe deplin că El este cu adevărat
Hristos, Mântuitorul lumii (Ioan 4, 40-42).

Asemeni lor, credem cu tărie şi noi astăzi, strigând şi mărturisind: HRISTOS A ÎNVIAT!
Amin.

 Predică la Duminica a V-a după Paşti - a Samarinencei - Pr. Vasile Gordon

 IPS Antonie Plamadeala Talcuri noi la texte vechi, Editura Sophia ,Predica rostita in
catedrala din Sibiu, la 11 mai 1985.
 Predică la Duminica a V-a după Paşti (a Samarinencii) - Despre rugăciunea în duh și
în adevăr - Pr. Ilie Cleopa