Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
LUCRARE DE LICENŢĂ
CONDUCĂTOR ŞTIINŢIFIC:
Conf. Univ. Dr. Bleotu Vasile
ABSOLVENT:
PARPALA DUMITRU
BUCUREŞTI
2014
1
CUPRINS
Introducere................................................................................................................................2
2
INTRODUCERE
3
Am identificat cheltuielile nedeductibile din punct de vedere fiscal si am determinat
impozitul pe profit datorat de societate.
Impozitul reprezinta o contributie baneasca obligatorie si nerambursabila catre bugetul de
stat, datorata atat de persoanele fizice cat si de cele juridice pentru veniturile obtinute si bunurile
posedate.
Profitul este rezultatul obtinut ca urmare a investirii unui capital, determinat ca diferenta
intre veniturile totale incasate din activitatea de baza desfasuratata de o entitate, precum si din alte
activitati si cheltuielile totale corespunzatoare activitatii desfasurate.
Impozitul pe profit se calculeaza prin aplicarea procentului legal (in prezent 16%) asupra
profitului impozabil. In cadrul lucrarii voi prezenta calculul efectiv al profitului impozabil conform
metodologiei in vigoare.
4
Capitolul I
1 C. Istrate, Fiscalitate si contabilitate in cadrul firmei, Ed. Polirom, 2000, pg. 23.
5
fiscalităţii ca instrument de constrângere sau de percepere a impozitelor a fost înlocuita cu cea de
gestiune fiscala a întreprinderii. Gestiunea fiscala a întreprinderii are rolul de a analiza
distorsiunile sau abaterile ce apar datorita incompatibilităţii între regula fiscal a si contabila,
convergentele dintre ele, precum si stabilirea, pe baza analizei lor, a strategiei, a riscului fiscal si
eficientei fiscale a întreprinderii. A gestiona eficient resursele economice si financiare ale
întreprinderii înseamnă a lua in calcul si dimensiunea fiscala a afacerilor. Pe baza analizei
financiare, din documentele de sinteza, se pot stabili performantele trecute si estimarea viitorului
probabil, riscului si eficacităţii fiscale.
Raportul contabilitate – fiscalitate trebuie sa fie discutat si analizat prin poziţia
contabilităţii in cadrul gestiunii fiscale si prin măsura in care contabilitatea este sau nu
deconectată de fiscalitate. Analiza poziţiei contabilităţii in cadrul gestiunii fiscale scoate in
evidenta faptul ca reprezintă sistemul informaţional necesar pentru funcţionarea sistemului fiscal.
Structurile informaţionale oferite de contabilitate si funcţionalitatea lor sunt orientate spre
onorarea de către intreprindere a interesului fiscal.
Imaginea fidela, introdusa prin Directiva a IV-a a CEE a fost interpretata diferit de
sistemul anglo-saxon fata de cel continental.Sistemul anglo-saxon este acreditat de tari in care s-
a realizat deconectarea contabilităţii de fiscalitate. Sensul dat de anglo-saxoni imaginii fidele este
acela de primat al realităţii economice in fata altor realităţi.
Sistemul continental a fost adoptat de tari in care contabilitatea a servit si serveşte inca
unor interese fiscale.
Informaţia contabila este construita pe baza principiilor, normelor si reglementarilor
cuprinse in textele legale care constituie premisa dreptului contabil. Informaţia fiscala are la baza
regulile si normele impuse de dreptul fiscal. Studiile efectuate cu privire la relaţiile dintre
fiscalitate – contabilitate au subliniat mai mult intervenţia celei dintâi fata de cea de-a doua.
Sistemul fiscal a avut o influenta asupra principiilor contabile. Mult timp dreptul fiscal a
intervenit in domeniul contabil pentru a stabili reguli de evaluare sau metode de prezentare a
documentelor de sinteza. Aceasta intervenţie are doua explicaţii: prima este aceea ca in absenta
unei reguli contabile, norma fiscala se impunea in practica economica, iar cea de-a doua a
reprezentat-o preocuparea fiscalităţii de a fixa regulile de determinare a bazelor de impozitare cu
scopul de a diminua deficitul bugetar prin sistemul de impunere.
Fiscalitatea excesiva si vidul legislativ existent conduc intreprinderile la alegerea acelor
6
metode contabile care in final nu reflecta o imagine fidela a situaţiei patrimoniale, ci una
adaptata la regulile fiscale si conjuncturale. Data fiind aceasta situaţie, se ridica problema
delimitării si ierarhizării raporturilor dintre contabilitatea intreprinderii si fiscalitate.
Aceste raporturi pot fi grupate in doua categorii: raporturi integrate si raporturi neutrale.
Raporturile integrate sunt de conectare sau angajare, fiind determinate de intersecţia
dintre interesul contabil si cel fiscal. In cazul acestor raporturi apar divergente intre principiile
contabilităţii si cele fiscale si, in consecinţa, ele trebuie conciliate sau armonizate.
In sfera acestor raporturi se inscriu cu precădere trei probleme: impozitarea profitului,
amortizarea imobilizărilor si evaluarea contabila a patrimoniului.
Al doilea grup de raporturi intre contabilitate si fiscalitate este cel care are o determinare
neutrala asupra contului de rezultate. Informaţia degajata de contabilitate este primordiala pentru
fiscalitate. Utilizarea informaţiei contabile de fiscalitate se observa in calculul si decontarea unui
impozit, taxa sau contribuţie. Aceste raporturi nu generează de regula, probleme privind
armonizarea celor doua interese.
Raporturile neutrale nu afectează direct rentabilitatea firmei; ele apar in cazul impozitului
pe dividende, impozitului pe salarii, contribuţii la asigurările sociale, taxa pe valoare adăugata
atunci când aceasta are o prorata de deductibilitate de 100%.
Pe plan 7urrent7, relaţia dintre contabilitate şi fiscalitate este exprimată prin două
opinii2:
în Marea Britanie se află o deconexiune între rezultatul contabil şi cel fiscal;
în Franţa, Germania şi într-o mică măsură Italia, se observă o aliniere a regulilor
contabile la cele fiscale.
Modelul contabil aplicat de Marea Britanie este deconectat de fiscalitate, nefiind necesară
reglementarea printr-un plan contabil. Regulile de evaluare şi prezentare a conturilor anuale sunt
subordonate obiectivului fundamental al imaginii fidele, ce asigură un grad mare de obiectivitate
în prezentarea situaţiei întreprinderii, iar rezultatul nu este influenţat de fiscalitate.3
În Germania conturile anuale sunt prezentate într-o manieră prudentă fiind subevaluat
rezultatul contabil. Relaţiile dintre contabilitate şi fiscalitate sunt aliniate fiecare având regulile
7
sale proprii. Acest fapt este determinat de principiul unicităţii bilanţului, principiu care presupune
relaţii strânse între contabilitate şi fiscalitate. Principiul prudenţei are o interpretare mai largă spre
deosebire de Franţa. Aceasta se explica prin contextul economic şi financiar al Germaniei,
caracterizat prin rolul redus al pieţelor financiare în finanţarea capitalului întreprinderilor şi
importanţa băncilor în sistemul de finanţare. Astfel rezultatul contabil este rar utilizat ca indicator
de apreciere al performanţelor reale ale întreprinderii. Remarcant este faptul că există o diferenţă
mare între bilanţul contabil şi bilanţul fiscal determinat după regulile fiscale, dar în acelaşi timp
există o legătură strânsă între cele două bilanţuri: bilanţul fiscal se construieşte pe baza bilanţului
contabil, iar pe de altă parte regulile fiscale obligă după corecţii extracontabile la transpunerea lor
în bilanţul contabil pentru ca agentul economic să beneficieze de avantajele fiscale.
În Franţa întreprinderile sunt obligate să respecte regulile contabile incluse în Planul
Contabil General, cu condiţia ca acestea să nu fie contrare regulilor fiscale aplicate pentru
determinarea bazei de calcul a impozitelor. Diferenţele între regulile contabile şi fiscale trebuie să
facă obiectul unui tablou fiscal extracontabil de retratare a cheltuielilor şi veniturilor pentru
determinarea profitului impozabil. Raporturile dintre contabilitate şi fiscalitate sunt cele de
conectare, atunci când nu cuprind dispoziţii contrare legii fiscale se aplică regulile contabile.
Cea mai mare divergentă între regula fiscală si cea contabilă în Franţa a fost dată de
aplicarea principiului prudenţei cu privire la evaluarea datoriilor şi creanţelor în devize. În
contabilitate, pe de o parte, pentru operaţiile în monedă străină se aplică principiul prudenţei,
nefiind înregistrate plusurile de valoare latente, pe de altă parte, pierderile de valoare latente sunt
contabilizate sub formă de provizioane pentru riscuri din schimb, rezultatul fiscal cuprinzând
pierderile şi profiturile latente aferente operaţiilor în devize, ca şi cum ele ar fi fost realizate.
În România, legăturile dintre contabilitate şi fiscalitate se caracterizează prin faptul că
fiscul împrumută multe reguli din contabilitate.
Influenţele contabilităţii asupra dreptului fiscal se explică prin faptul că, pentru măsurarea
materiei impozabile, fiscul a fost nevoit să găsească reguli de evaluare, de delimitare în timp, de
amortizare etc. Ar fi fost inutilă crearea de reguli proprii, în condiţiile în care contabilitatea
dispunea deja de proceduri consacrate.
Deoarece în România atât normele contabile cât şi cele fiscale sunt elaborate de către
Ministerul Finanţelor, interdependenţa dintre contabilitate şi fiscalitate este foarte strânsă, făcând
ca influenţele fiscului asupra contabilităţii să pară şi mai evidente.
8
1.2 Principii contabile si reguli fiscale
Conform reglementărilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunităţii
Economice Europene şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate, principiile contabile
generale sunt:
- principiul continuităţii activităţii;
- principiul permanenţei metodelor;
- principiul prudenţei;
- principiul independenţei exerciţiului;
- principiul evaluării separate a elementelor de activ şi de pasiv;
- principiul intangibilităţii;
- principiul necompensării;
- principiul prevalenţei economicului asupra juridicului;
- principiul pragului de semnificaţie.
9
evidente asupra patrimoniului, rezultatelor şi situaţiei financiare. Perspectiva fiscală se modifică
şi ea, obligaţiile fiscale îmbrăcând forme specifice.
Principiul prudenţei
Valoarea oricărui element trebuie să fie determinată pe baza principiului prudenţei. În mod
special se vor avea în vedere următoarele aspecte:
a) se vor lua în considerare numai profiturile recunoscute până la data încheierii exerciţiului
financiar;
b) se va ţine seama de toate obligaţiile previzibile şi de pierderile potenţiale care au luat
naştere în cursul exerciţiului anterior, chiar dacă asemenea obligaţii sau pierderi apar între data
închiderii exerciţiului şi data întocmirii bilanţului;
c) se va ţine seama de toate ajustările de valoare datorate deprecierilor chiar dacă rezultatul
exerciţiului financiar este profit sau pierdere.
Implicaţiile fiscale ale principiului prudenţei sunt evidente. Cheltuielile care se
înregistrează pentru constatarea deprecierilor sau riscurilor probabile diminuează rezultatul şi
implicit impozitul pe profit. În acelaşi timp, asimetria caracteristică prudenţei contabile face ca, la
acelaşi rezultat, să nu se adauge veniturile probabile. “Potrivit principiului contabilitatii de
angajament, efectele tranzactiilor si ale altor evenimente sunt recunoscute atunci cand tranzactiile
10
si evenimentele se produc, si nu pe masura ce numerarul este incasat si platit si sunt inregistrate in
evidentele contabile si raportate in situtatiile financiare ale perioadelor de raportare.”4
În acelaşi context, dacă toate cheltuielile generate de aplicarea principiului prudenţei ar fi
recunoscute şi acceptate ca deductibile din punct de vedere fiscal, atunci s-ar putea spune că statul
participă activ, alături de acţionari, la acoperirea riscurilor la care este supusă întreprinderea.
Reglementările de natură fiscală sunt uneori restrictive în ceea ce priveşte implicaţiile prudenţei,
limitând deductibilitatea cheltuielilor cu provizioanele. În aceste condiţii, regula contabilă nu
coincide cu regula fiscală, iar pentru respectarea imaginii fidele contribuabilul ar trebui să aplice
principiul prudenţei. Rezultatul contabil astfel obţinut nu este acceptat de fisc şi, pentru
determinarea rezultatului fiscal, sunt necesare corecţii specifice extracontabile. Se poate afirma că
abordarea fiscală este mult mai optimistă decât abordarea contabilă a pierderilor şi riscurilor
probabile.
Conform reglementărilor contabile româneşti, în contabilitate se pot înregistra, ca urmare
a aplicării principiului prudenţei, următoarele categorii de provizioane:
- provizioane pentru riscuri şi cheltuieli (pentru litigii, amenzi şi penalităţi, despăgubiri,
daune şi alte datorii incerte, pentru garanţii acordate clienţilor şi alte provizioane pentru riscuri şi
cheltuieli);
- pentru deprecierea imobilizărilor, stocurilor şi a producţiei în curs de execuţie, creanţelor,
titlurilor de plasament.
4
Vasile Bleotu, V. Munteanu, A. Tilea, Contabilitatea si raportarea financiara la institutii publice, Editura
Universitara, Bucuresti, 2012, pg. 55.
11
înregistrează mai rar, dar care se referă şi la alte perioade, trebuie împărţite astfel încât să fie luate
în calculul rezultatului lunilor în care se produc efectele lor. De asemenea, veniturile trebuie să
aparţină lunii în care se fac eforturile pentru obţinerea lor. În ceea ce priveşte afectarea fiecărei
perioade de gestiune numai cu cheltuielile şi veniturile corespunzătoare, se observă că regula
fiscală nu diferă de regula contabilă. Singura diferenţă care există între regula contabilă şi cea
fiscală se referă la deductibilitatea provizioanelor.
Principiul intangibilităţii
Bilanţul de deschidere al unui exerciţiu trebuie să corespundă cu bilanţul de închidere a
exerciţiului precedent.
Principiul necompensării
Conform acestui principiu este interzis a se efectua compensarea între posturile de activ şi
pasiv, între creanţe şi datorii, între cheltuieli şi venituri.
Principiul prevalenţei economicului asupra juridicului6
Informaţiile prezentate în situaţiile financiare trebuie să reflecte realitatea economică a
evenimentelor şi tranzacţiilor, nu numai forma lor juridică.
Principiul pragului de semnificaţie 7(importanţei relative)
Orice element care are o valoare semnificativă trebuie prezentat distinct în cadrul situaţiilor
financiare. Elementele cu valori nsemnificative care au aceeaşi natură sau cu funcţii similare
trebuie însumate, nefiind necesară prezentarea lor separată.
Principiul pragului de semnificaţie este de origine anglo-saxonă. Alături de principiul
prevalenţei economicului asupra juridicului, importanţa relativă reprezintă fundamentul
conceptului de imagine fidelă, în sens britanic.
5
Directiva a IV-a a CEE, art. 31, pct. 1, lit. e)
6
Conform Cadrului general de întocmire şi prezentare a situaţiilor financiare (vol. 2, paragraful 35)
7
Conform Cadrului general de întocmire şi prezentare a situaţiilor financiare (vol. 2, paragraful 29 şi 30)
12
Referindu-se la publicarea metodelor contabile şi în particular, la importanţa relativă,
norma IAS1 “prezentarea situaţiilor financiare” prevede că “situaţiile financiare trebuie să releve
toate elementele a căror importanţă poate să afecteze evaluările sau deciziile”. Importanţa relativă
nu trebuie aplicată numai publicării documentelor de sinteză, ci şi oricărei prelucrări contabile.
“Cele mai dese cazuri de afirmare a principiului importanţei relative sunt cele legate de
conţinutul documentelor de sinteză, de aplicarea şi interpretarea altor principii şi de evaluare”8.
O aplicare a importanţei relative o reprezintă, de exemplu, funcţionarea contului 4428
“TVA neexigibilă” care se debitează cu taxa neexigibilă aferentă cumpărărrilor (care este o
creanţă) şi se creditează cu taxa neexigibilă aferentă vânzărilor (care este o datorie) şi cu taxa
inclusă în preţul de vânzare cu amănuntul al mărfurilor din stoc atunci când evaluarea lor se face
la acest nivel. Această soluţie este acceptată datorită semnificaţiei reduse a urmăririi separate a
diferitelor categorii de taxă neexigibilă.
Între ultimele cinci principii contabile menţionate şi regulile fiscale nu există divergenţe
majore.
În afara principiilor definite explicit de reglementările contabile mai poate fi menţionat şi
principiul costului istoric.
Conforma principiului costului istoric bunurile se evaluează, la intrarea în patrimoniu, la
valoarea de intrare, numită şi valoare contabilă, iar la data ieşirii din patrimoniu, evaluarea
bunurilor se face tot la valoarea de intrare. În conturile de gestionare a mijloacelor, bunurile rămân
înregistrate la valoarea de intrare, cu excepţia efectuării de reevaluări. Pentru a menţine costul
istoric (valoarea de intrare) în conturile de gestionare a mijloacelor se recurge la utilizarea
conturilor rectificative de pasiv contra activ (amortizări şi provizioane). Aceste conturi au rolul de
a aduce la nivel real reflectările din conturile de gestionare a mijloacelor atunci când în mod
deliberat mijloacele sunt lăsate să figureze în conturile de gestionare la un nivel superior celui real.
Atunci când la inventariere se constată o depreciere ireversibilă se înregistrează o amortizare
suplimentară, iar dacă se constată o depreciere reversibilă se constituie un provizion pentru
depreciere.
Dacă la intrarea în patrimoniu, în conturile de gestionare a mijloacelor înregistrarea se face
la cost prestabilit, atunci costul istoric se formează adunând sau scăzând la costul prestabilit
8
Niculae Feleagă, Ion Ionaşcu, Tratat de contabilitate financiară, Ed. Economică, vol. I, Bucureşti, 1998, pg. 398.
13
diferenţa de preţ favorabilă sau nefavorabilă consemnată în conturile de regularizare asupra
evaluării mijloacelor. Rolul acestor conturi este de a reflecta diferenţele ce apar între preţul de
înregistrare în conturile de gestionare a mijloacelor şi valoarea lor de intrare.
Implicaţiile fiscale9 ale principiului costului istoric pot fi puse în evidenţă cercetând
conţinutul valorii de intrare. De regulă, valoarea contabilă se compune din elemente printre care
se regăsesc şi cheltuieli, în sens contabil, adică sume care au fost înregistrate sau care puteau fi
înregistrate în conturile din clasa 6. În fiscalitate prezintă interes deductibilitatea cheltuielilor
ponderea şi momentul de realizare al acestora. Pentru a realiza o amânare a sarcinii fiscale,
cheltuielile cuprinse în valoarea de intrare pot fi considerate cheltuieli ale perioadei, obţinând astfel
o deductibilitate imediată şi integrală a cheltuielilor. Includerea lor în cost ar însemna amânarea
acestei deductibilităţi până la ieşirea din patrimoniu, în cazul stocurilor şi până la înregistrarea
amortizării, în cazul imobilizărilor.
9
Costel Istarte, Fiscalitate şi contabilitate în cadrul firmei, Ed. Polirom, Iaşi, 2000, pg.37.
10
Codul Fiscal – Titlul I – Dispozitii generale – Capitolul 2, Art. 3
14
1.3 Impozitul pe profit conform Codului Fiscal
Contribuabili
Contribuabilii obligati la plata impozitului pe profit se impart in urmatoarele categorii11:
Persoane fizice:
nerezidente care desfăşoară activitate în România într-o asociere cu sau fără personalitate
juridică;
rezidente asociate cu persoane juridice române, pentru veniturile realizate atât în România
cât şi în străinătate din asocieri fără personalitate juridică; în acest caz, impozitul datorat
de persoana fizică se calculează, se reţine şi se varsă de către persoana juridică română.
11
Codul Fiscal – Titlul II – Impozitul pe profit – Capitolul 1, Art.13
15
în cazul persoanelor juridice străine care desfăşoară activitate prin intermediul unui sediu
permanent sau a mai multor sedii în România, asupra profitului impozabil atribuibil
sediului permanent, respectiv asupra profitului impozibil determinat la nivelul sediului
permanent desemnat sa îndeplineasca obligatiile fiscale (în vigoare de la 1 iulie 2013) ;
în cazul persoanelor juridice străine şi persoanelor fizice nerezidente care desfăşoară
activitate în România într-o asociere cu sau fără personalitate juridică, asupra părţii din
profitul impozabil al asocierii care se atribuie fiecărei persoane;
în cazul persoanelor juridice străine care realizează venituri din/sau în legătură cu
proprietăţi imobiliare situate în România sau din vânzarea/cesionarea titlurilor de
participare deţinute la o persoană juridică română, asupra profitului impozabil aferent
acestor venituri;
în cazul persoanelor fizice rezidente asociate cu persoane juridice române care realizează
venituri atât în România, cât şi în străinătate, din asocieri fără personalitate juridică, asupra
părţii din profitul impozabil al asocierii atribuibile persoanei fizice rezidente.
trezoreria statului;
institutiile publice, pentru fondurile publice, inclusiv pentru veniturile proprii şi
disponibilităţile realizate şi utilizate potrivit Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice,
cu modificările ulterioare, şi Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu
modificările şi completările ulterioare, dacă legea nu prevede altfel;
persoanele juridice romane care platesc impozitul pe veniturile microintreprinderilor, în
conformitate cu prevederile dispuse ;
fundaţiile române constituite ca urmare a unui legat;
cultele religioase, pentru: venituri obţinute din producerea şi valorificarea obiectelor şi
produselor necesare activităţii de cult, potrivit legii, venituri obţinute din chirii, alte venituri
obţinute din activităţi economice, venituri din despăgubiri în formă bănească, obţinute ca
urmare a măsurilor reparatorii prevăzute de legile privind reconstituirea dreptului de
proprietate, cu condiţia ca sumele respective să fie utilizate, în anul curent şi/sau în anii
următori, pentru întreţinerea şi funcţionarea unităţilor de cult, pentru lucrări de construcţie,
16
de reparaţie şi de consolidare a lăcaşurilor de cult şi a clădirilor ecleziastice, pentru
învăţământ, pentru furnizarea, în nume propriu şi/sau în parteneriat, de servicii sociale,
acreditate în condiţiile legii, pentru acţiuni specifice şi alte activităţi nonprofit ale cultelor
religioase, potrivit Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al
cultelor;
instituţiile de învăţământ particular acreditate, precum si cele autorizare, pentru veniturile
utilizate, în anul curent sau în anii urmatori, potrivit Legii învatamantului nr 84/1995,
republicata, cu modificarile si completarile ulterioare;
asociaţiile de proprietari constituite ca persoane juridice şi asociaţiile de locatari
recunoscute ca asociaţii de proprietari, potrivit Legii locuinţei nr. 114/1996, republicată,
cu modificările şi completările ulterioare, pentru veniturile obţinute din activităţi
economice şi care sunt sau urmează a fi utilizate pentru îmbunătăţirea utilităţilor şi a
eficienţei clădirii, pentru întreţinerea şi repararea proprietăţii comune;
Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar, constituit potrivit legii;
Fondul de compensare a investitorilor;
Banca Naţională a României;
Fondul de garantare a pensiilor private;
Organizaţiile nonprofit, organizaţiile sindicale şi patronale sunt scutite de la plata
impozitului pe profit şi pentru veniturile din activităţi economice realizate până la nivelul
echivalentului în lei a 15.000 euro, într-un an fiscal, dar nu mai mult de 10% din veniturile
totale scutite de la plata impozitului pe profit.
Anul fiscal
Când un contribuabil se înfiinţează sau încetează să mai existe în cursul unui an fiscal,
perioada impozabilă este perioada din anul calendaristic pentru care contribuabilul a existat.
Prin excepţie, contribuabilii care au optat, în conformitate cu legislaţia contabilă în vigoare,
pentru un exerciţiu financiar diferit de anul calendaristic pot opta ca anul fiscal să corespundă
exerciţiului financiar. Primul an fiscal modificat include şi perioada anterioară din anul
calendaristic cuprinsă între 1 ianuarie şi ziua anterioară primei zi a anului fiscal modificat, acesta
17
reprezentând un singur an fiscal. Contribuabilii comunică organelor fiscale teritoriale modificarea
anului fiscal, cu cel puţin 30 de zile calendaristice înainte de începutul anului fiscal modificat.
Cotele de impozitare
Capitolul II
18
Pentru calcularea impozitului pe profit prima etapă constă în stabilirea profitului impozabil,
care se determină ca diferenţă între veniturile realizate din orice sursă şi cheltuielile efectuate în
scopul realizării de venituri, din care se scad veniturile neimpozabile şi se adaugă cheltuielile
nedeductibile.
19
diferenţele favorabile de valoare a titlurilor de participare, înregistrate ca urmare a
încorporării rezervelor, beneficiilor sau primelor de emisiune la persoanele juridice la care
se deţin titluri de participare;
veniturile din anularea cheltuielilor pentru care nu s-a acordat deducere, veniturile din
reducerea sau anularea provizioanelor pentru care nu s-a acordat deducere, precum şi
veniturile din recuperarea cheltuielilor nedeductibile;
În vederea determinării profitului impozabil trebuie identificate acele cheltuieli care sunt
deductibile, fiind considerate aferente realizării veniturilor impozabile.
20
Astfel, cheltuielile înregistrate în contabilitate pot fi:
cheltuieli deductibile integral;
cheltuieli deductibile în anumite condiţii şi limite;
cheltuieli nedeductibile.
21
cheltuielile pentru marketing, studiul pieţei, promovarea pe pieţele existente sau noi,
participarea la târguri şi expoziţii, la misiuni de afaceri, editarea de materiale informative
proprii;
22
- determinarea extracontabilă a impozitului generează neconcordanţă dintre aceasta şi
totalitatea veniturilor şi cheltuielilor înregistrate în contabilitate în perioada de gestiune respectivă;
- justificarea teoretică a metodei rezidă din ideea ca impozitul pe profit reprezintă o
repartizare de profit, nu o cheltuială a exerciţiului financiar.
Metoda impozitelor amânate sau a reportului de impozit
Conform acestei metode, cheltuiala cu impozitul pe profit aparţine exerciţiului financiar în
care veniturile şi cheltuielile corespunzătoare au fost contabilizate, motiv pentru care impozitul pe
profit contabilizat pe cheltuieli nu este identic cu cel datorat, stabilit prin normele fiscale.
Aceasta metodă respectă principiul imaginii fidele şi a prevalenţei economicului asupra
juridicului, motiv pentru care tratarea impozitelor amânate constituie o problemă rezolvabilă în
ţările în care contabilitatea este deconectată de fiscalitate, iar conturile anuale reflectă imaginea
fidelă asupra patrimoniului si rezultatelor. Justificarea teoretică a acestei metode rezidă în faptul
că impozitul pe profit reprezintă o cheltuială a exerciţiului financiar şi nu o repartizare de profit.
Diferenţele care apar între rezultatul contabil şi cel fiscal sunt:
Diferenţele permanente ,acele diferenţe care nu fac obiectul impozitului amânat, dar sunt
cauzate de existenţa unor venituri luate în calcul la determinarea rezultatului contabil, dar care sunt
excluse din rezultatul fiscal (este cazul veniturilor din diferenţe de curs favorabile pentru
disponibilităţile în valută, în anumite perioade de gestiune) sau generate de nedeductibilitatea
definitivă a unor cheltuieli pe care statul nu le consideră necesare pentru derularea obiectului de
activitate al fiecărei entităţi juridice (este cazul cheltuielilor financiare din diferenţe de curs
nevaforabile pentru disponibilităţi în valută), toate antrenând la rândul lor, creşteri sau diminuări
irevocabile ale rezultatului fiscal faţă de cel contabil.
Diferenţe temporare (de sincronizare) sunt generate de contabilizarea, diferită în timp, a
unor elemente de cheltuieli sau de venituri faţă de includerea lor în rezultatul fiscal. Concret, aceste
diferenţe între valoarea contabilă a activelor şi pasivelor şi baza lor impozabilă, atribuită în scopuri
fiscale, rezultă din:
- deducerea din rezultatul fiscal al unui exerciţiu financiar a pierderilor fiscale din
perioadele de gestiune anterioare;
- contabilizarea unor cheltuieli şi/sau venituri în cursul exerciţiului financiar, dar care au
fost luate în considerare în exerciţiul financiar precedent, cu ocazia determinării rezultatului fiscal
(este cazul cheltuielilor sau veniturilor înregistrate în avans);
23
- reflectarea contabilă a unor elemente de cheltuieli şi/sau de venituri în cursul unui
exerciţiu financiar, dar care vor fi utilizate în perioadele de gestiune viitoare la determinarea
rezultatului fiscal (este cazul cheltuielilor cu provizioanele nedeductibile fiscal);
- cuprinderea în rezultatul fiscal specific unui exerciţiu financiar al unor elemente de
cheltuieli sau venituri care au fost contabilizate în perioadele de gestiune anterioare (este cazul
cheltuielilor exerciţiului financiar curent pentru care în perioadele de gestiune anterioare s-au
constituit provizioane nedeductibile fiscal);
- includerea în rezultatul fiscal specific exerciţiului financiar curent al unor elemente de
cheltuieli şi/sau de venituri care vor fi contabilizate în perioadele de gestiune viitoare (este cazul
diferenţei dintre amortizarea fiscală şi cea contabilă, atunci când aceasta nu afectează rezultatul
contabil).
24
- în cazul în care societatea se împrumută de la instituţii nefinanciare, pentru dobânda care nu
depăşeşte nivelul ratei dobânzii de referinţă publicată de BNR, când gradul de îndatorare este
mai mare decât 3;
- în cazul reevaluării activelor;
- în cazul înregistrării de pierderi fiscale.
Obiectivul acestui standard este acela de a prescrie tratamentul contabil pentru impozitele
pe profit. Principala problemă apărută în procesul de contabilizare al impozitelor pe profit o
constituie felul în care să se contabilizeze consecinţele fiscale curente şi viitoare ale:
- recuperării (decontării) viitoare a valorii contabile a activelor (datoriilor) ce sunt
recunoscute în bilanţul unei întreprinderi;
- tranzacţiilor şi a altor evenimente ale perioadei curente ce sunt recunoscute în situaţiile
financiare ale unei întreprinderi.
În mod inerent, la recunoaşterea unui activ sau a unei datorii, întreprinderea raportoare se
aşteaptă să recupereze sau să deconteze valoarea contabilă a activului sau datoriei. Dacă este
probabil ca recuperarea sau decontarea acestei valori contabile să ducă la efectuarea unor plăţi
viitoare mai mari (sau mai mici), privind impozitele, decât ar fi valoarea acestora dacă o asemenea
recuperare sau decontare nu ar avea consecinţe fiscale, acest standard impune unei întreprinderi să
recunoască o datorie privind impozitul amânat (sau o creanţă privind impozitul amânat), cu
anumite excepţii limitate.3
Acest standard impune unei întreprinderi să contabilizeze consecinţele fiscale ale
tranzacţiilor şi altor evenimente în acelaşi fel în care înscrie în contabilitate tranzacţiile şi celelalte
evenimente în sine. Astfel, pentru tranzacţiile şi celelalte evenimente recunoscute în contul de
profit şi pierdere orice efecte fiscale aferente se vor recunoaşte şi ele în contul de profit şi pierdere.
Pentru tranzacţiile şi alte evenimente recunoscute direct în capitalul propriu, orice efecte fiscale
aferente vor fi, de asemenea, recunoscute direct în capitalul propriu. În mod similar, recunoaşterea
creanţelor şi a datoriilor privind impozitul amânat într-o combinare de întreprinderi afectează
valoarea fondului comercial şi a fondului comercial negativ apărute în acea combinare.
Acest standard mai operează şi cu recunoaşterea creanţelor privind impozitul amânat
rezultate din pierderile fiscale sau creditele fiscale nefolosite, cu prezentarea impozitelor pe profit
în situaţiile financiare şi cu prezentarea informaţiilor legate de impozitele pe profit.
25
Această normă contabilă operează cu următoarele definiţii:
Profitul contabil este profitul net sau pierderea netă pe o perioadă, înainte de scăderea
cheltuielilor cu impozitul.
Profitul impozabil (pierderea fiscală) este profitul (pierderea) pe perioada exerciţiului,
determinat în concordanţă cu reguli stabilite de autoritatea fiscală, pe baza cărora impozitul pe
profit este plătibil (recuperabil).
Cheltuiala cu impozitul (venitul din impozit) reprezintă valoarea globală Inclusă în
determinarea profitului net sau a pierderii nete pe perioada exerciţiului în ceea ce priveşte
impozitul curent şi pe cel amânat.
Impozitul curent este valoarea impozitului pe profit plătibil (recuperabil) în raport cu
profitul impozabil (pierderea fiscală) pe o perioadă. 3
Datoriile privind impozitul amânat sunt reprezentate de valorile impozitului pe profit,
plătibile în perioadele contabile viitoare, în ceea ce priveşte diferenţele temporare impozabile.
Creanţele privind impozitul amânat sunt reprezentate de valorile impozitului pe profit,
recuperabile în perioadele contabile viitoare, în ceea ce priveşte:
a) Diferenţele temporare deductibile;
b) Reportarea pierderilor fiscale nefolosite; şi
c) Reportarea creditelor fiscale nefolosite.
Diferenţele temporare sunt diferenţele dintre valoarea contabilă a unui activ sau datorie
din bilanţ şi baza fiscală a acestora. Diferenţele temporare pot îmbrăca fie forma unor:
a) Diferenţe temporare impozabile, care sunt acele diferenţe temporare ce vor avea ca
rezultat valori impozabile în determinarea profitului impozabil (sau a pierderii fiscale) al
perioadelor viitoare, atunci când valoarea contabilă a activului sau a datoriei este recuperată sau
decontată;
b) Diferenţe temporare deductibile, care sunt acele diferenţe temporare ce vor avea ca
rezultat valori ce sunt deductibile pentru determinarea profitului impozabil (sau a pierderii fiscale)
al perioadelor viitoare, atunci când valoarea contabilă a activului sau a datoriei este recuperată sau
decontată.
Baza fiscală a unui activ sau a unei datorii este valoarea atribuită acelui activ sau acelei
datorit în scopuri fiscale.
26
Cheltuielile cu impozitul (venitul din impozit) cuprind cheltuielile cu impozitul curent
(venitul din impozitul curent) şi cheltuielile cu impozitul amânat (venitul din impozitul amânat).
Baza fiscală a unui activ reprezintă valoarea ce va fi dedusă în scopuri fiscale din orice
beneficiu economic impozabil care va fi generat către o întreprindere atunci când aceasta
recuperează valoarea contabilă a activului. Dacă aceste beneficii economice nu vor fi impozabile,
atunci baza fiscală a activului este egală cu valoarea sa contabilă.
Baza fiscala a unei datorii reprezinta valoarea contabila a acesteia, mai putin orice suma
care va fi dedusa in scopuri fiscale in ceea ce priveste respectiva datorie, in perioadele contabile
viitoare.
Rezultatul contabil (rezultat brut al exercitiului sau rezultatul inainte de impozitare) se
calculeaza ca diferenta intre veniturile din livrarea bunurilor mobile, a bunurilor imobiliare
pentru care s-a transferat dreptul de proprietate, prestarea de servicii si executarea de lucrari,
inclusiv din castigurile de orice natura, si cheltuielile angajate pentru realizarea acestor venituri.
La realizarea acestei operatii se au in vedere cerintele contabilitatii de angajamente precum
si respectarea principiului independentei exercitiului.
Conform Ordinului ministrului finantelor publice nr. 3055/2009, veniturile si cheltuielile
sunt definite astfel:
Veniturile cuprind atat sumele sau valorile incasate sau de incasat in nume propriu din
activitati curente, cat si castigurile din orice alte surse.
Activitatile pe care le desfasoara o intreprindere, ca parte integranta a obiectului sau de
activitate impreuna cu activitatile conexe acestora reprezinta activitati curente.
Veniturile obtinute din activitatile curente se pot intalni sub forma: vanzarilor,
comisioanelor, dobanzilor sau dividendelor.
Castigurile fac referire la cresteri ale beneficiilor economice care pot aparea sau nu ca
rezultat din activitatea curenta, dar nu difera ca natura de veniturile din aceasta activitate.
Cheltuielile entitatii reprezinta valorile platite sau de platit pentru:
- consumuri de stocuri, lucrari executate si servicii prestate de care beneficiaza entitatea;
- cheltuieli cu personalul;
- executarea unor obligatii legale sau contractuale etc.
Pierderile reprezinta reduceri ale beneficiilor economice si pot rezulta sau nu ca urmare a
desfasurarii activitatii curente a entitatii. Acestea nu difera ca natura de alte tipuri de cheltuieli.
27
In cadrul cheltuielilor exercitiului financiar se cuprind, de asemenea, provizioanele,
amortizarile si ajustarile pentru depreciere sau pierdere de valoare reflectate.
Cadrul General pentru Intocmirea si Prezentarea Situatiilor Financiare apreciaza profitul
ca fiind un instrument de masura intens utilizat pentru performanta unei societati.
Direct legate de masurarea profitului sunt elementele de venituri si cheltuieli.
Veniturile reprezinta cresteri ale beneficiilor economice inregistrate pe parcursul perioadei
contabile sub forma de intrari sau cresteri ale activelor sau descresteri ale datoriilor, care se
concretizeaza in cresteri ale capitalurilor proprii, altele decat cele rezultate din contributii ale
actionarilor. Ele includ atat veniturile din activitatile curente, cat si castigurile din orice alte surse.
Cheltuielile repezinta diminuari ale beneficiilor economice inregistrate pe parcursul
perioadei contabile, sub forma de iesiri sau scaderi ale valorii activelor sau cresteri ale datoriilor,
care se contretizeaza in reduceri ale capitalurilor proprii, altele decat cele rezultate din distribuirea
acestora catre actionari. Aici se inculd atat pierderile, cat si acele cheltuieli care apar in procesul
desfasurarii activitatilor curente ale entitatii. “In alta ordine de idei, in momentul in care este
recunoscuta in contabilitate o cheltuiala, cauza aparitiei acesteia o reprezinta fie diminuarea unui
activ, fie aparitia unei noi datorii.”12
Exemplul 1
12
Vasile Bleotu, Contabilitate – fundamente de baza, ProUniversitaria, Bucuresti, 2011, pg. 191.
28
Valoare Amortizar Amortizare Valoarea Baza de
An
contabilă e contabilă fiscală contabilă impozitare
31.12.2013 30.000 7.500 15.000 22.500 15.000
31.12.2014 30.000 7.500 5.000 15.000 10.000
31.12.2015 30.000 7.500 5.000 7.500. 5.000
31.12.2016 30.000 7.500 5.000 - -
31.12.2013
Înregistrarea impozitului pe profit curent
29
Calculul impozitelor amânate:
Valoarea contabilă a activului = 22.500 lei
Baza de impozitare a activului = 15.000 lei
Valoarea contabilă a activului > baza de impozitare a activului => o diferenţă temporară
impozabilă = 7.500 lei care generează o datorie privind impozitul amânat de 1.200 lei
(16%*7.500).
În anul 2013, societatea va plăti impozit pe profit în sumă de 2.000 lei = 16%* 12.500 lei
(rezultatul impozabil)
Dacă amortizarea nu ar fi fost accelerată în scopuri fiscale atunci societatea ar fi trebuit să
plătească un impozit de 3.200 lei (16%* 20.000 lei).
Societatea plăteşte în anul 2013 mai puţin impozit pe profit cu 1.200 lei (3.200 – 2.000).
Această sumă se va recupera în anii următori, când societatea va trebui să efectueze plăţi mai mari
privind impozitul pe profit cu 1.200 lei, decât ar fi fost normal din punct de vedere contabil, dacă
tranzacţia sau evenimentul respectiv nu ar fi avut consecinţe fiscale.
Exemplul 2
30
O intreprindere a inregistrat in contul de profit si pierdere cheltuieli generate de deprecierea
unei creante, in valoare de 800.000. In scopuri fiscale, aceasta cheltuiala este deductibila la data
hotararii judecatoresti privind imposibilitatea recuperarii in totalitate a creantei.
Exemplul 3
An I:
VNC = 240.000
BI = 0 => VNC > BI => diferente temporare impozabile => suma ce va putea fi
dedusa din beneficii economice viitoare atunci cand se recupereaza valoarea contabila a unui activ
= 0 (pt ca ea se deduce in totalitate in primul an).
o datori cu impozitul amanat = 240.000 * 16% = 38.400
31
Capitolul III
Studiu de caz – Determinarea impozitului pe profit la S.C. UDEANU
1993 S.R.L.
Prezenta lucrare îşi propune să redea modalitatea de calcul a impozitului pe profit în cadrul
unei societăţi comerciale care isi desfasoara activitatea in Romania, conform legislatiei in viguare.
Societatea S.C. UDEANU 1993 S.R.L s-a înfiinţat ca societate comercială cu răspundere
limitată, cu capital privat 100%, funcţionând în conformitate cu legislaţia română aplicabilă
actualizata in 2013, avand ca obiect de activitate comertul, prin urmare este obligată la plata
impozitului pe profit.
Pentru a putea identifica si caracteriza elementele de venituri si cheltuieli ce intra in
calculul impozitului pe profit, am extras urmatoarele informatii din situatiile financiare la
31.12.2013.
32
VENITURI TOTALE: 2.691.360 lei
33
- Cheltuieli cu alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate – nedeductibile 6.664 lei
- Cheltuieli cu alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate – deductibile 22.400 lei
- Cheltuieli cu remuneraţiile personalului 86.800 lei
- Cheltuieli privind asigurările şi protecţia socială 30.352 lei
- Despăgubiri, amenzi şi penalităţi – plătite organelor de control 12.880 lei
- Alte cheltuieli de exploatare – fără documente justificative 10.080 lei
- Pierderi din creanţe legate de participaţii 100.800 lei
- Cheltuieli din diferenţe de curs valutar 10.080 lei
- Cheltuieli privind dobânzile 336.000 lei
- Cheltuieli de exploatare privind amortizarea imobilizărilor 39.200 lei
(clădire firmă)
- Cheltuieli de exploatare privind amortizarea imobilizărilor 33.600 lei
(maşina administrator neinclusă pe statul de salarii)
- Cheltuieli de exploatare privind provizioane pentru riscuri şi cheltuieli 25.200 lei
(garanţii comerciale)
- Cheltuieli de exploatare privind provizioane pentru riscuri şi cheltuieli 10.080 lei
(altele nedeductibile)
- Cheltuieli de exploatare privind ajustările pentru deprecierea imobilizărilor 100.800 lei
- Cheltuieli de exploatare privind provizioane pentru deprecierea 22.400 lei
activelor circulante
- Cheltuieli financiare privind provizioane pentru deprecierea 10.080 lei
imobilizărilor financiare
- Cheltuieli financiare privind amortizarea primelor de rambursare a obligaţiunilor 11.760 lei
- Cheltuieli cu impozitul pe profit 8.400 lei
34
3.2. Modalitatea de calcul si inregistrare in contabilitate a Impozitului pe profit
35
Inchiderea veniturilor din exploatare:
36
768 8.400 lei
7863 14.000 lei
Pentru calcularea impozitului pe profit prima etapă constă în stabilirea profitului impozabil,
care se determină ca diferenţă între veniturile realizate din orice sursă şi cheltuielile efectuate în
scopul realizării de venituri, din care se scad veniturile neimpozabile şi se adaugă cheltuielile
nedeductibile.
Venituri din dividende – sunt neimpozabile deoarece sunt primite de la o persoană juridică
română. (ct 761) = 672.000 lei
37
Venituri din provizioane – sunt neimpozabile, conform prevederilor legale deoarece reprezintă
venituri relizate din provizioane pentru care nu s-a acordat drept de deducere în anul anterior.(ct.
7812 +ct. 7814 + ct. 7863 ) = 15.120 + 19.040 + 14.000 = 48.160 lei.
Total Venituri neimpozabile: 672.000 lei + 48.160 lei = 720.160 lei
38
- Cheltuieli cu diurna – deductibil de 2,5 ori diurna stabilitata de Guvern ( pentru diurna interna
nivelul stabilit de HG 1860/2006 este de 13 lei/zi)
Cheltuieli cu diurna deductibile: 100 zile * 2,5*13= 3.250 lei
Cheltuieli cu diurna nedeductibile 19.600 – 3.250= 16.350 lei.
Nota: Cheltuielile cu dobâzile sunt integral deductibile în cazul în care gradul de îndatorare a
capitalului este mai mic sau egal cu 3.
= 2.176.855/826.724 = 2
În acest caz cheltuielile cu dobânzile sunt integral deductibile.
39
Nota: In baza art. 22 alin. (1) lit. a) rezerva legala este deductibila in limita unei cote de 5%
aplicata asupra profitului contabil, inainte de determinarea impozitului pe profit, din care se scad
veniturile neimpozabile si se adauga cheltuielile aferente acestor venituri neimpozabile, pana ce
aceasta va atinge a cincea parte din capitalul social subscris si varsat sau din patrimoniu, dupa caz,
potrivit legilor de organizare si functionare.
40
Concluzii şi propuneri
41
anularea lui. Argumentele economice împotriva impozitului sunt foarte puternice, dar acesta are,
totuşi, numeroase ,,calitaţi’’ subliniate de sustinătorii săi.
Cu alte cuvinte, cel mai important rol al impozitelor se manifestă în sens financiar, el
constituind principalul mijloc de procurare a resurselor financiare publice necesare pentru
acoperirea cheltuielilor publice. Referindu-se la rolul impozitelor, economistul francez Pierre
Lalumiere declara faptul că impozitele pot fi folosite pentru ,,a încuraja (sub forma exonerării) sau
pentru a descuraja (sub forma suprataxarii) o anumită activitate economică. Fără să înceteze de a
fi un mijloc de acoperire a cheltuielilor publice, impozitul a devenit un mijloc de intervenţie în
domeniul economic si social’’.
Analizând evoluţia indicatorilor prezentaţi şi interpretaţi mai sus putem trage concluzia că
societatea şi-a dezvoltat activitatea, şi-a exploatat dotarea tehnică şi resursele umane la capacitate
maximă astfel că rezultatele financiare propuse au fost atinse în proporţie destul de mare.
Societatea a încercat să stabilească o gamă de produse care sunt solicitate pe piaţă şi care
pot fi realizate de către firmă cu dotarea şi resursele umane de care dispune în prezent, în condiţii
de eficienţă şi profitabilitate.
Pentru a face faţă concurenţei, pentru a putea fi posibilă continuarea activitaţii, societatea
trebuie să ia masuri privind modernizarea produselor existente şi menţinerea în fabricaţie a celor
cu indici tehnici şi calitativi ridicaţi, îmbunătăţirea ritmicităţii productiei şi creşterea eficienţei
acesteia, orientarea rapidă a cercetarii tehnice şi tehnologice în vederea proiectării de produse
fiabile, asimilarea şi aplicarea tehnologiilor de vârf pentru realizarea de produse cu costuri mici.
În ultimul an, societatea a înregistrat rezultate economico-financiare pozitive, obtinând profit,
datorită faptului că dispune de o dotare completă, de o tehnologie modernă şi datoriăa angajaţilor
cu experienţă.
Pentru a se încadra în contextul economic actual şi de perspectivă şi pentru a face faţă
concurenţei, societatea trebuie să se orienteze pentru folosirea optimă a maşinilor, utilajelor şi
instalaţiilor din dotare, un control cât mai strict al tuturor activitaţilor, cresterii calităţii produselor
precum şi scăderea costurilor de producţie.
Se impune o diversificare a producţiei şi de asemenea, pentru a contracara o pondere destul
de mare a cheltuielilor generale de administraţie şi a cheltuielilor indirecte, căutarea de noi pieţe
de desfacere şi pe cât posibil obţinerea de comenzi ferme de la clienţi.
42
În urma planurilor de viitor pe care le are societatea, aceasta urmează să mai înfiinţeze un
numar de 10 fabrici în judeţele mari ale ţării.
După părerea mea, contabilitatea a avut, are şi va avea un rol deosebit de important în
procesul de conducere a întreprinderilor indiferent de dimensiunea productivă a acestora. Ea
reprezintă singura formă de evidenţă în măsura să reflecte situaţia gestionară a întreprinderii,
modul de utilizare a fondurilor puse la dispoziţie, precum şi rezultatele financiare obţinute.
Ce am constatat în mod deosebit este faptul că foarte multe societaţi nu au acordat atenţia
cuvenită contabilităţii de gestiune. Ca urmare a acestui fapt, în foarte multe dintre acestea ea nici
nu există cu toate că întocmirea acesteia este obligatorie.
Factorul uman este foarte important în activitatea desfăşurată de firmă, de aceea, este
necesar ca angajaţii să fie mulţumiţi de ceea ce fac, motiv pentru care se caută oferte de proiecte
cât mai interesante, bine organizate, lucruri care să prezinte interes şi să motiveze programatorii.
Considerăm că direcţiile importante de urmat pentru o dezvoltare bună şi în sensul creşterii
profitului sunt:
- investiţiile şi infrastructura, folosirea unei părţi substanţiale a profitului pentru
rezervele de fond, folosirea acestora pentru lărgirea activitaţii, pentru necesarul de
aparatură tehnică, performantă care să ajute la dezvoltarea rapidă a proiectelor şi la
desfasurarea activităţii;
- mărirea capacităţii de producţie prin atragerea de noi produse, angajarea de noi proiecte
şi concomitent creşterea competitivităţii economice a firmei Udeanu SRL în domeniul
prelucrarii produselor din mase plastice.
43
Bibliografie
44
7. M. Ristea, L. Olimid, D.A. Calu - Sisteme contabile comparate, Editura CECCAR,
Bucureşti, 2006.
8. N. Feleagă - Contabilitate aprofundată, Ed. Economică, Bucureşti 1996, pag. 374, 405
9. N. Feleagă - Sisteme contabile comparate, vol.I: Contabilităţile anglosaxone, Ed.
Economică, Bucureşti 1999.
10. N. Feleagă - volumul 1: Contabilitate financiară fundamentală –Contabilitatea ca joc
social, Ed. InfoMega, Bucuresti 2005
11. N. Feleagă, Controverse contabile – Dificultăţi conceptuale şi credibilitatea contabilităţii,
Ed. Economică, Bucureşti 1996.
12. N. Feleagă, I. Ionaşcu - Tratat de contabilitate financiară, vol.II, Ed. Economică,
Bucureşti 1998, pag. 398
13. R. Neag - Reforma contabilitatii romanesti intre modelele francez si anglo – saxon, Ed.
Bucuresti 2000
14. V. Bleotu – Maria Tilea – Contabilitate generala, editura Universitara, Bucuresti 2011
15. V. Bleotu, Bazele Contabilitatii – Manual de studiu individual, editura ProUniversitaria,
Bucuresti, 2012
16. V. Bleotu, Bazele Contabilitatii, Editura Tehnica, Bucuresti 2010
17. V. Bleotu, Contabilitate- fundamente de baza, editura ProUniversitaria, Bucuresti, 2011
18. V. Munteanu, Contabilitate financiara, editura ProUniversitaria, Bucuresti, 2012
19. V. Munteanu, Contabilitatea si raportarea financiara la institutiil publice, editura
Universitara, Bucuresti 2012
20. *** http://ceccar.ro/ro/?page_id=3058
21. *** Codul Fiscal – Titlul I – Dispozitii generale – Capitolul 2, Art. 3
22. *** Codul Fiscal – Titlul II – Impozitul pe profit – Capitolul 1, Art.13
23. *** Directiva a IV-a a CEE, art. 31, pct. 1, lit. e)
24. *** OMFP nr. 3055/2009 privind noile reglementări contabile conforme cu directivele
europene
25. *** www.mfinante.ro
45
46
47