Liga Română pentru Sănătate Mintală

Despre tulburarea de hiperactivitate

şi/sau deficit de atenţie la copii şi
adolescenţi
Material destinat părinţilor copiilor şi adolescenţilor cu ADHD

Autori: Coordonator proiect:

Domnica Petrovai Raluca Nica

Diana Tudose
Sorina Constandache

Aprilie 2009
Cuprins

Ce este ADD/ADHD şi cum recunoaştem această tulburare?

Ce spun ultimele studii despre ADD/ADHD?
Care sunt comportamentele cheie ale copilului cu ADD/ADHD?
Cum se simt copiii cu ADD/ADHD
Simptome cheie în ADD/ADHD
Comportamente asociate

De ce intervenţii psihosociale în ADD/ADHD

Ce înseamnă modificare comportamentală?
Cum începe programul de modificare comportamentală?
Trainingul părinţilor
Ce trebuie să ştie părinţii despre intervenţia la şcoală
Ce trebuie să ştie părinţii despre combinarea intervenţiei psihosociale cu medicaţia

2
 „Este ca şi când ai încerca să te uiţi la televizor în timp ce altcineva schimbă tot timpul
canalele – un tumult de imagini, sunete şi gânduri în schimbare. Este imposibil să te
concentrezi pe un singur lucru pentru că altceva nou îţi distrage imediat atenţia.”
(Adolescent cu ADHD)

Ce este ADD/ADHD şi cum recunoaştem această tulburare?

Diagnosticul de ADD/ADHD este pus copiilor şi adulţilor cu dificultăti comportamentale şi

cognitive care afectează aspecte importante ale vieţii acestora: şcoala, munca, familie, relaţii
interpersonale. Diagnosticul poate fi pus doar după o perioadă de observare atentă a
copilului, simultan cu obţinerea unor informaţii din istoria de viaţă a acestuia. Evaluarea
completă, psihologică şi medicală, este mai mult decât necesară.
Criteriile de diagnostic pentru ADD/ADHD sunt clar definite; neadresate prin tratament
adecvat, ADD si ADHD pot avea consecinte pe termen lung foarte grave pentru copil.
Se estimeaza ca 3-5% dintre copii au ADD/ADHD; în realitate însa boala rămâne
subdiagnosticată în practica curentî a profesioniătilor.

Ce spun ultimele studii despre ADD/ADHD?

Numeroase cercetări recente realizate cu privire la factorii de risc pentru ADD/ADHD arată că factorul
genetic este la fel de important, dacă nu chiar mai important decât factorii de mediu (mai ales mediu
familial) în dezvoltarea acestei patologii; conform studiilor ADD/ADHD se moşteneste în proporţie de
80%. În prezent se încearcă identificarea acelor gene care cresc riscul pentru apariţia acestei
tulburări şi modul ăn care acestea funcţionează.

Care sunt comportamentele cheie ale copilului cu ADD/ADHD?

ADD/ADHD este de obicei caracterizată prin prisma a trei comportamente fundamentale:

- Tipul predominant neatent, cu probleme de: atenţie, distractibilitate, memoria pe termen

scurt, procesul de învăţare;
- Tipul predominant hiperactiv: comportament impulsiv, automonitorizare slabă;
- Tipul combinat: majoritatea copiilor diagnosticati cu ADD/ADHD intră în această categorie;

In practica curentă sunt identificaţi de 3-4 ori mai mulţi băieţi cu ADHD/ADD, explicaţia fiind că aceştia
prezintă de obicei toate cele trei simptome de bază, în timp ce fetele adeseori nu prezintă factorul
hiperactivitate şi astfel rămân nediagnosticate.
30-50% dintre copiii cu ADD/ADHD vor păstra simptomele până în adolescenţă şi vârsta adultă.

3
Cum se simt copiii cu ADD/ADHD

 Copilul cu ADD/ADHD are dificultăţi în toate aspectele vieţii lui: şcoala,

familie, relaţii sociale.
 Din perspectivă educaţională, ADD/ADHD afectează modul în care copilul
învaţă: el are de obicei rezultate slabe la şcoala datorită impulsivităţii şi lipsei
de atenţie. De asemenea, mulţi copii cu ADD/ADHD pot avea cerinţe
educaţionale speciale.
 Au dificultăti în a construi şi menţine relaţii de prietenie.
 Comportamentul lor este adesea frustrant pentru profesori şi ceilalţi copii.
 Primesc constant feedback negativ din partea celorlalţi.
 Mulţi dintre copiii cu ADD/ADHD prezintă de asemenea tulburari associate:
44% dintre ei încă o tulburare, 32% încă două, iar 11% încă cel puţin trei
tulburări.

Simptome centrale în ADD/ADHD

Inatenţia
Atenţia unui copul cu ADD/ADHD poate fi foarte uşor distrasă; copilul trece de la o sarcină la alta, are
nevoie de monitorizare individuală, are un ritm lent de rezolvare a sarcinii şi uită instrucţiunile.
Inatenţia lui poate adesea să inducă în eroare datorită selectivităţii: copilul poate fi extrem de neatent
în rezolvarea temei pentru acasă şi foarte concentrat la jocurile pe calculator sau în realizarea
diverselor probe de evaluare psihologică. Lipsa de atenţie apare în special în legatură cu
instrucţiunile verbale; apar de asemenea probleme ale memoriei de scurtă durată.

Impulsivitatea
Cei mai mulţi dintre copiii cu ADD/ADHD sunt extrem de impulsivi atât verbal cât şi în gesturi. Îi
întrerup pe ceilalţi în timp ce vorbesc, tind să se accidenteze. În clasă răspund la întrebări chiar
înainte ca întrebarea să fie complet formulată; deşi nu sunt rău-intenţionaţi, acţionează adeseori fără
să se gândească la consecinţe, ceea ce duce la apariţia problemelor la locul de joacă; de asemenea,
pot fi etichetaţi ca “agresivi” şi adesea eliminaţi din joc. Ei nu învaţă din consecinţele propriului
comportament ceea ce duce la apariţia repetată a aceloraşi greşeli.
Nestatornicia comportamentală a acestor copii duceseori la pierderea controlului de către adulţi, care
nu de puţine ori se întreabă cum este posibil ca un copil atât de inteligent să se comporte atât de
neadecvat.

Hiperactivitatea
În clasele primare, copii cu ADD/ADHD sunt neobosiţi, au foarte mari dificultăţi în a rămâne aşezaţi
sau a nu vorbi. Dacă reuşesc totuşi să stea pe scaun, se vor foi şi se vor juca cu orice obiect au la
îndemână,vor bate cu degetele pe masă sau îşi vor agita picioarele. Pe terenul de joacă se comportă
ca şi cum ar fi fodt captivi o lungă perioadă de timp iar acum şi-au recăpătat brsuc libertatea. La
întoarcerea în clasă din pauze, cerinţa de a sta „cuminţi” în bancă devine de obicei aproape imposibil
de respectat.
În gimnaziu unii dintre copii reuşesc să aibă un management mai bun al activităţii fizice, reuşind chiar
să stea liniştiţi în bancă 40 de minute (pe durata întregii ore). Ei vor rămâne însă mai zgomotoşi şi
mai vorbăreţi decât majoritatea colegilor lor.
Foitul, agitaţia şi nevoia de a atinge/se juca cu fiecare obiect din jurul lor rămân însă la cote foarte
crescute.
Combinaţia dintre impulsivitate şi hiperactivitate reprezintă provocarea majoră în lucrul cu copiii cu
ADD/ADHD.

4
Comportamente asociate
1. Insistenţa: interogarea frecventă a părinţilor şi profesorilor în legătură cu aproape
orice se întâmplă/apare în câmpul vizual al copilului; de obicei acest comportament
este foarte dificil de tolerat pe termen lung de către adulţi;
2. Stângăcia socială (slabe abilităţi sociale, numeroase probleme în relaţiile
interpersonale): copiii cu AFF/ADHD nu sunt capabili „să citească” corect expresiile
faciale ale celor din jur, să decodifice limbajul corporal şi mesajele sociale, ceea ce
face dificilă apariţia unui comportament adecvat la situaţia socială; adeseori ies în
evidenţă în grup prin comportamente neadecvate, autoritare şi chiar agresive; ei au
capacitatea să îşi facă prieteni dar nu să îi şi păstreze.
3. Reactivitatea emoţională crescută: trăiesc la extremele spectrului emoţional; atât
afecţiunea cât şi furia sau frustrarea lor vor fi intense şi exprimate prin comportamente
pe măsură;
4. Senzitivitatea accentuată la numeroşi stimuli: prezintă adesea aversiune puternică,
asociată cu un disconfort emoţional intens, la diferite materiale, mirosuri, zgomote,
lumini, culori, pe care ceilalţi le tolerează cu uşurinţă.
5. Instabilitatea: schimbarea dramatică a dispoziţiei emoţionale de la o zi la alta, fără o
cauză evidentă; aceeaşi instabilitate caracterizează şi performanţa lor şcolară – un
exerciţiu rezolvat astăzi corect şi rapid poate ridica mari dificultăţi mâine.
6. Slaba coordonare: apare ca şi consecinţă a combinaţiei dintre impulsivitate şi un slab
control al motricităţii fine; este vizibilă atât în activităţi grosiere (e.g. mersul pe bicicletă,
prinderea unei mingi) cît şi în cele de mare fineţe, precum scridul de mână (de obicei,
scrisul de mână al copilului cu ADD/ADHD este ilizibil).
7. Dezorganizare: creează un mic haos în jurul lor, de care nu sunt conştienţi; uită
adesea obiecte (de ex. ghiozdanul este lăsat adeseori la şcoală sau în autobuz), sau
le încurcă (adeseori, caietele şi cărţile din ghiozdanul lor nu au nicio legătură cu orarul
zilei); dezorganizarea este evidentă şi în rezolvarea sarcinilor şcolare.
8. Slab management al timpului: nu au „simţul” timpului, uneori orele sunt percepute
subiectiv ca minute; au mari dificultăţi în a rezolva o sarcină în timpul fixat de
părinte/profesor; in cazul adolescenţilor, se pot rata examene deoarece petrec foarte
mult timp cu rezolvarea primului subiect, lăsându-le neatinse pe următoarele.
9. Dificultăţi de învăţare: sunt mai vizibile în domenii specifice precum cititul şi
înţelegerea unui text, gramatica şi ortografie, matematica.
10. Dificultăţi motivaţionale: se concentrează cu dificultate pe sarcini care nu le
captează atenţia şi nu au dezvoltate mecanismele de autoreglare pe care le folosesc
alţi copii pentrzu a rămâne până la capat în sarcini anevoioase şi dificile; critica pe
care o primesc adeseori pentru sarcinile nefinalizate face ca în timp să scadă şi mai
mult motivaţia copilului pentru depăşirea dificultăţilor şcolare.
11. Imagine de sine negativă: copiii cu ADD/ADHD au cel mai adesea o imagine de sine
negativă, datorată experimentării repetate a eşecului şi feedbackului negativ pe care îl
primesc constant de la cei din jur, precum şi nerecunoaşterii eforturilor pe care ei le
depun pentru a face faţă situaţiilor sociale, familiale şi şcolare de zi cu zi.
12. Încăpăţânare: au opinii şi convingeri puternice, pe care nu le negociază în relaţie cu
părinţii/ profesorii/ colegii;

5
De ce intervenţii psihosociale în ADD/ADHD

Intervenţia psihosocială este o parte esenţială a tratamentului aplicat copiilor şi adolescenţilor care
prezintă tulburarea de hiperactivitate/deficit de atenţie. Literatura de specialitate susţine că terapia
comportamentală şi tratamentul medicamentos s-au dovedit a fi extem de eficiente în intervenţia în
ADD/ADHD.

Modificarea comportamentală sau terapia comportamentală, este singurul tip de intervenţie în

ADD/ADHD, care nu presupune medicaţie şi are o puternică susţinere ştiinţifică.

Tratarea copiilor şi adolescenţilor cu ADD/ADHD implică de cele mai multe ori intervenţii
educaţionale, medicale şi comportamentale. Această abordare amplă poartă numele şi de intervenţie
multmodală şi constă în următoarele aspecte:
o educaţia copiilor şi părinţilor privind diagnosticul şi tratamentul;
o tehnici de management comortamental;
o medicaţie;
o suportul şi întervenţia în mediul şcolar;

Acest material urmăreşte să:

o definească modificarea comportamentală;
o descrie ce înseamnă trainingul părinţilor, intervenţia la şcoală, şi interveţia individuală cu
copilul;
o analizeze relaţiile dintre modificarea comportamentală şi medicaţie în abordarea copilului şi
adolescentului cu ADD/ADHD;

De ce folosim intervenţia psihosocială?

Intervenţia comportamentală în cazul copiilor cu ADD/ADHD este foarte importantă din mai multe
motive:

o Copilul cu ADD/ADHD se confruntă zilnic cu probleme care depăşesc simptomele de

inatenţie, hiperactivitate şi impulsivitate, respectiv:
 performanţe academice slabe,
 comportamente inadecvate la şcoală,
 slabe capacităţi de interacţiune pozitivă atât cu colegii cât şi cu fraţii,
 comportamente frecvente de refuz şi de conformare la solicitările adulţilor,
 relaţii mai degrabă negative cu părinţii.
Aceste probleme sunt extrem de importante deoarece anticipează modul în care copilul sau
adolescentul cu ADD/ADHD se va adapta pe termen lung. Alţi factori care condiţionează buna
adaptare a copilului la viaţa socială sunt:
 abiliţătile parentale (ex. metode de disciplinare vs pedeapsa);
 gradul de integrare in grup (ex. este acceptat, stabileşte relaţii de prietenie,etc.);
 succesul şcolar;

Este indicat ca intervenţia comportamentală pentru ADD/ADHD să înceapă de îndată ce copilul a fost
dignosticat. Există intervenţii adaptate specificului de vârstă: pentru preşcolari, şcolari mici şi
adolescenţi.
Un punct de vedere unanim acceptat este că intervenţia cea mai eficientă este cea timpurie. De
acea este foarte important ca părinţii, personalul şcolar şi consilierii, psihologii şcolari să nu evite sau
să amâne intervenţia comportamentală în cazul copiilor cu ADD/ADHD.

o Intervenţiile psihosociale sunt extrem de eficiente în tratarea ADD/ADHD.

Prin Intervenţia comportamentală părinţii şi cadrele didactice învaţă diverse strategii prin care
pot gestiona comportamentul copilului cu ADD/ADHD. În plus, acest tip de intervenţie îl învaţă

6
 pe copil tehnici prin care poate depăşi dificultăţile, poate face un management eficient al
simptomelor sale. Învăţarea tehnicilor şi abilităţilor este esenţială pentru copilul cu
ADD/ADHD deoarece tulburarea este cronică iar aceste abilităţi îi vor fi utile copilului de-a
lungul întregii vieţi.

Ce înseamnă modificare comportamentală?

Prin intermediul intervenţiei comportamentale, părinţii, profesorii şi copiii învaţă o serie de tehnici şi
abilităţi specifice de la terapeut sau educatorul specializat în terapii comportamentale, care îi vor ajuta
pe copii să înveţe comportamente noi, pozitive. Părinţii şi profesorii pot folosi aceste abilităţi în
interacţiunile zilnice cu copilul cu ADD/ADHD ceea ce va conduce la o îmbunătăţire a modului de
funcţionare al acestora în domeniile cheie ale vieţii lor.

Modificarea comportamentală este de cele mai multe ori pusă în termenii modelului ABC:
A – antecedente: ceea ce apare sau se întîmplă înainte de producerea unui anumit
comportament problematic;
B – comportament (din limba engleză – behavior): ceea ce face copilul problematic şi ceea
ce ar dori părintele sau profesorul să schimbe;
C – consecinţe: ceea ce se întâmplă după ce copilul a manifestat comportamentul respectiv;
In programul de intervenţie comportamentală adultul învaţă să schimbe antecedentele (ex. cum
solicită copilului să facă ceva) sau consecinţele (ex. reacţia pe care o are cînd copilul se supune
solicitării sau când refuză), astfel încât copilul să-şi schimbe comportamentul (de pildă, copilul să
răspundă la comandă).

Pentru a se obţine cele mai bune rezultate este indicat ca

intervenţia în familie, în contextul şcolar şi la nivel individual, să se
realizeze simultan.

Schimbarea considerabilă a modului în care adulţii răspund la la comportamentele copilului, permite

acestuia să înveţe noi comportamente.
Există o serie de aspecte care sunt foarte importante şi ar trebui incluse la cele trei nivele ale
modificării comportamentale:

1. Începeţi cu obiective pe care copilul le poate atinge, parcurgând

paşi mici.
2. Fiţi consecvent – pe durata întregii zile şi în toate contextele în
care se află copilul.
3. Implementaţi strategiile pe o perioadă lungă de timp, nu doar pe
parcursul câtorva luni.
4. Modelarea şi învăţarea noilor abilităţi necesită timp iar
îmbunătăţirea comportamentului copilului de realizează treptat.

Părinţii care doresc să aplice abordarea comportamentală cu copiii lor au nevoie să înveţe să distingă
această abordarea de altele, astfel încât să poată recunosşte eficienţa intervenţiei comportamentale
şi să aibă încredere că ceea ce terapeutul îi învaţă va contribui la îmbunătăţirea funcţionării copilului.
Multe alte interveţii psihoterapeutice nu şi-au dovedit eficienţa în lucrul cu copiii şi adolescenţii cu
ADD/ADHD. Terapia individuală tradiţională, în care copilul petrece timp în cabinetul terapeutului, sau
consilierul şcolar vorbeşte cu copilul despre problemele cu care se confruntă sau se joacă cu copilul,

7
nu este intervenţie comportamentală. Terapiile centrate pe “discuţii” sau ”joc” nu îl învaţă pe copil
abilităţi noi, ceea ce le face ineficiente în lucrul cu copiii şi adolescenţii cu ADD/ADHD.

Cum începe programul de modificare comportamentală?

Primul pas este identificarea unui serviciu de sănătate mentală. Găsirea unor servicii specializate de
calitate poate fi o problemă extrem de dificilă pentru familiile dezavantajate socio-economic sau
izolate geografic. Familiile ar putea să apeleze la serviciile medicilor de familie pentru referire către
alte organizaţii profesionale, centre comunitare de sănătate mintală, spital sau centre universitare
care se ocupă de copiii şi adolescenţii cu ADD/ADHD.

Specialistul în sănătatea mintală începe cu o evaluare completă a problemelor copilului, incluzând

toate contextele în care trăieşte acesta: acasă, la şcoală (atât probleme comportamentale cât şi
academice) şi în alte contexte sociale. Cele mai multe informaţii vin de la părinţi şi de la cadrele
didactice. Este nevoie ca terapeutul să vadă copilul pentru evaluare. Evaluarea se finalizează cu
elaborarea unei liste cu obiective de intervenţie pentru comportamentele problematice ţintă, pe care
dorim să le schimbăm. Schimbarea lor îl va juta pe copil să funcţioneze mai bine şi să menţină
această îmbunătăţire pe termen lung.

Comportamentele ţintă sunt comportamente negative care vor fi înlocuite de comportamente noi,
alternative, adecvate, pe care copilul le va învăţa treptat. În concluzie, obiectivele de intervenţie nu
vor fi în mod obişnuit simptomele tulburării – hiperactivitate, inatenţie, impulsivitate, ci comportamente
problemă mult mai specifice decât aceste simptome, care apar în viaţa de zi cu zi.
De pildă, comportamentele ţintă în clasă sunt “completarea sarcinilor de lucru cu o acurateţe de 80%”
şi „respectarea regulilor clasei”. Acasă, comportamentele ţintă ar putea fi: “răspund la solicitarea sau
cererea mamei”.

După ce s-au identificat comportamentele ţintă, intervenţii comportamentale similare se vor

implementa atât acasă cât şi la şcoală. Părinţii şi profesorii învaţă şi stabilesc programe în care
antecedentele contextului (A) şi consecinţele (C) sunt modificate pentru a schimba comportamentele
ţintă ale copilului (B). Răspunsul la intervenţie este monitorizat în mod constant folosindu-se
observaţia şi măsurarea (ex. cu ce frecventă se manifesta comportamentul ţintă înainte de intervenţie
şi cu ce frecvenţă se manifestă după intervenţie). Intervenţia va fi modificată dacă se constată că nu
produce modificări pe termen scurt sau că nu ajută.

Trainingul părinţilor

Programele de training comportamental pentru părinţi se folosesc de foarte mult timp în intervenţia
asupra copilului şi adolescentului cu ADD/ADHD şi s-au dovedit a fi extrem de eficiente. Chiar dacă
cele mai multe tehnici şi strategii care se învaţă în trainingul comportamental pentru părinţi sunt
tehnici de bază care se învaţă în orice tip de program adresat părinţilor, cei mai mulţi dintre părinţi au
nevoie să li se prezinte într-o manieră adecvată şi să primească suportul necesar pentru a învăţa
abilităţile respective şi a le folosi consecvent. Este foarte dificil pentru părinţi să cumpere o carte din
care să înveţe ce înseamnă modificarea comportamentală şi să-şi construiască singuri programele de
intervenţie. Ajutorul primit de la un specialist este esenţial.

Un program de training comportamental pentru părinţi, include următoarele aspecte:

8
  Structurarea contextului de acasă prin stabilirea regulilor casei.
 Învăţarea modului de apreciere, lăudare a comportamentelor adecvate
(comportamentele adecvate vor fi lăudate de cel puţin 5 ori mai mult decât
cele negative sunt criticate) şi de ignorare a comportamentelor negative
moderate.
 Folosirea unui mod adecvat de formulare a solicitărilor.
 Folosirea contingenţelor “dacă...atunci” (retragerea recompenselor, sau
privilegiilor ca răspuns la comportmentele inadecvate).
 Pregătirea copilului din timp pentru situaţiile în care merge sau desfăşoară
o activitate în spaţii publice.
 „Time out” pentru întărirea pozitivă (folosirea acestei tehnici ca o
consecinţă pentru comportamentele inadecvate).
 Carduri de monitorizarea zilnică sau sisteme de recompensare folosind
economia de jetoane (atât pentru administrarea recompenselor cât şi pentru
aplicarea consecinţelor negative).
 Sistem de recompensare acasă a comportamentului de la şcoală.

Sunt părinţi care învaţă aceste abilităţi foarte repede, având nevoie doar de 8-10 întâlniri, în în alte
situaţii - cel mai adesea în familiile copiilor cel mai sever afectaţi, este nevoie de mai multe şedinţe de
instruire.
Sesiunile pentru părinţi înclud de regulă şi câteva materiale de prezentare a tehnicilor de disciplinare
(ghiduri) sau casete cu înregistrări ale modului în care se folosesc tehnicile de management
comportamental. Prima sesiune de regulă este alocată noţiunilor introductive despre tulburarea
(diagnostic, cauze, natura etc).
În sesiunile viitore părinţii învaţă o mare varietate de tehnici, pe care ei deja le folosesc acasă în
disciplinarea copilului dar nu în mod consecvent sau corect.

Trainigul părinţilor poate fi organizat cu grupuri de părinţi sau separat, în familie. Sesiunile individuale
se ţin de regulă când nu există şansa de a lucra cu un grup sau când este implicat şi copilul în
desfăşurarea şedinţei. Acest tip de intervenţie poartă numele de terapie comportamentală de familie.
Numărul sesiunilor de terapie variază în funcţie de severitatea problemelor.

Când copilul care are tulburarea este un adolescent, trainingul părinţilor este un pic diferit. Părinţii
sunt învăţaţi tehnici de modificare comportamentala care sunt adecvate specificului de vârstă. De
exemplu tehnica „time out” nu mai este eficientă pentru adolescenţi în timp ce pierderea privilegiilor
(ex. limitarea banilor de buzunar pentru a ieşi în oraş) este mult mai eficientă pentru acest interval de
vârstă.

Intevenţiile care au ca scop integrarea copilului cu ADD/ADHD în grup, stabilirea de relaţii de

prietenie, mentinerea realţiilor în timp sunt de o importanţă majoră.

După ce au învaţat tehnicile de modificare comportamentală, părinţii şi adolescenţii se întâlnesc

împreună cu cu specialistul pentru a învăţa cum să găsească soluţii la probleme. Părinţii negociază
pentru îmbunătăţirea comportamentului tinţă al adolescentului (un nivel mai bun de terminare a unui
an şcolar), în schimbul unor recompense (ex. să i se permită să iasă împreună cu prietenii). Acest
proces de a da şi a primi între părinte şi copil este esenţial în timpul acestor sesiuni pentru a motiva
adolescentul să lucreze cu părinţii săi în vederea obţinerii unor schimbări în comportament.
Aplicarea acestor abilităţi cu copiii şi adolescenţii cu ADD/ADHD este o componentă extrem de
dificilă pentru părinţi.
Cei care vor stăpâni şi vor aplica în mod consecvent aceste abilităţi vor fi recompensaţi prin faptul că
copilul lor se va comporta mai bine şi va avea relaţii mai bune atât cu părinţii cât şi cu fraţii.

9
Ce trebuie să ştie părinţii despre intervenţia la şcoală

La fel ca în cazul formării părinţilor, tehnicile de gestionare a comportamentului copilului şi

adolescentului cu ADD/ADHD în contextul clasei s-au dovedit a fi extrem de eficiente. Multe cadre
didactice care au fost formate în managementul clasei au devenit cu experţi în dezvoltarea şi
implementarea programelor pentru elevii cu ADD/ADHD.
De cele mai multe ori copiii şi adolescenţii cu ADD/ADHD frecventează şcolile de masă şi nu servicii
de educaţie specială; din păcate însă, profesorii şi învătătorii lor sunt profesionişti care deţin puţine
informaţii despre tulburarea de ADD/ADHD sau despre modificarea comportamentală, ceea ce
înseamnă că au nevoie să fie asistaţi pentru a învăţa şi implementa programele necesare.
Gestionarea adolescentului cu ADD/ADHD în şcoală este un pic diferită de cea a copilului cu
ADD/ADHD. Adolescenţii au nevoie să fie implicaţi mult mai mult în planurile de modificare
comportamentală şi în implementarea lor decât copiii. De exemplu profesorii se aşteaptă ca
adolescenţii să fie mult mai responsabili atât în ceea ce priveşte îndeplinirea sarcinilor cît şi
înregistrarea lor. Ei se pot aştepta ca adolescentul să scrie sarcinile în planificarea săptămânală
decât să primească un card zilnic. Strategiile de organizare şi planificare cât şi abilităţile de învăţare
vor fi construite în cazul adolescenţilor cu ADD/ADHD.
Implicarea părinţilor pentru a menţine o legătură bună cu şcoala este un aspect foarte important atât
pentru copilul care frecventează cursurile elementare cât şi pentru copiii şi adolescenţii care sunt în
ciclul gimnazial si liceal. Părinţii vor lucra de cele mai multe ori sub coordonarea consilierilor şcolari şi
nu a unui profesor.
Un consilier poate să supervizeze intervenţia mai multor profesori.

Copilului şi adolescentul cu ADD/ADHD au mari dificultăţi în ceea ce priveşte relaţiile cu colegii. Copiii
care depăşesc aceste probleme se adaptează mai bine pe termen lung decât cei care continuă să
aibă probleme cu colegii. Centrarea pe relaţiile cu colegii în intervenţia asupra copilului este un
obiectiv ţintă de o importanţă majoră. Această intervenţie de regulă are loc în grupuri, în afara
cabinetului terapeutului.

Există 5 tipuri eficiente de intervenţii pe constuirea şi menţinerea relaţiilor cu colegii:

o Învăţarea sistematică a abilităţilor sociale;

o Rezolvare de probleme sociale;
o Învăţarea altor abilităţi comportamentale adesea considerate a
fi foarte importante pentru copii, cum ar fi abilităţi sportive de
respectare a regulilor jocurilor;
o Descreşterea comportamentelor inadecvate;
o Dezvoltarea unor relaţii apropiate de prietenie cu 1-2 copii;

Există o multitudine de contexte care ar putea să ofere copiilor oportunităţi de a stabili astfel de
interacţiuni, de pildă: grupuri de dezvoltare de abilităţi sociale în clinică, în clasă, pe grupuri mici la
şcoală, în tabere de vară. Toate programele dezvoltate in acest scop, folosesc metode cum ar fi
modelarea comportamentală, jocul de rol, feedback-ul, recompensele, consecinţele logice şi practica.
Intervenţia este foarte eficientă când intervenţia individuală are loc simultan cu participarea părinţilor
la training iar cadrele didactice implementează în mod eficient programul de intervenţie la clasă.
Când intervenţia acasă şi de la şcoală este integrată programului de intervenţie individuală,
problemele de relaţionare cu colegii (ex. să-şi aştepte rândul, să împartă cu ceilalţi) devin
comportamente ţintă care sunt monitorizate şi recompensate în programele de intervenţie
implementate în toate mediile în care trăieşte copilul.
Grupul de dezvoltare de abilităţi socio-emoţionale este cea mai la îndemână metodă de întervenţie
care se bazează pe învăţarea sistematică a abilităţilor sociale. Acest tip de intervenţie se poate
realiza fie în contextul clinicii fie in contextul şcolar, în cabinetul consilierului şcolar. Interventia se

10
desfăşoară în sesiuni de 1-2 ore, cu o frecvenţă saptămânală. O intervenţie de grup de bază este de
6 -12 sesiuni.

Intervenţia de grup pentru copiii cu ADD/ADHD este eficientă doar în condiţiile în care este
realizată simultan cu intervenţiile din mediul familial şi de la şcoală, cu recompensarea
comportamentelor adecvate şi sancţionarea celor inadecvate.

Există numeroase tipuri de intervenţii în contextul şcolar care au ca principal obiectiv dezvoltarea
abilităţilor de relaţionare şi integrarea copilului cu ADD/ADHD. Aceste intervenţii se centreză în
principal pe descreşterea comportmentelor negative şi disruptive şi pe creşterea frecvenţei de apariţie
a comportamentelor de relaţionare pozitivă cu colegii. Acestă parte a intervenţiei este una dintre cele
mai dificil de realizat şi necesită formare prealabilă a personalului şcolar.

Ce trebuie să ştie părinţii despre combinarea intervenţiei psihosociale cu

medicaţia

Numeroase studii din ultimii 30 de ani au arătat ca ambele tipuri de intervenţie, comprtamentală si
medicamentoasă, îşi dovedesc eficienţa în îmbunătăţirea simptomelor ADD/ADHD. Studiile care au
comparat efectele pe termen scurt ale intervenţiei medicamentoase cu cele ale intervenţiei
comportamentale au arătat că întervenţia medicamentoasă în absenţa intervenţiei comportamentale
este mult mai eficientă decât intervenţia comportamentală singură, în ceea ce priveşte tratatea
simptomelor ADD/ADHD. În unele cazuri combinarea celo 2 tipuri de intervenţie conduce la efecte
mult mai bune.
Studiile privind efectele pe termen lung ale intervenţiei au arătat că cele mai bune rezultate s-au
obţinut la copiii care au primit ambele tipuri de intervenţe simultan (atât medicamentoasă cât şi
comportamentală).

Combinaţia tipurilor de intervenţie oferă cele mai bune rezultate în îmbunătăţirea simptomelor
ADD/ADHD şi a comportamentelor opoziţioniste cât şi in ceea ce priveşte funcţionarea copilului în
diverse contexte (ex acasă, la şcoală etc). Copiii care au primit intervenţie medicamentoasă atent
monitorizată au arătat o mai mare îmbunătăţire a simptomelor ADD/ADHD decît cei care au primit
doar o intervenţie comportamentală intensivă fără prezenţa medicamentelor. Este neclar dacă copiii
cu tipul de inatenţie prezinţă acelaşi tipar de răspuns la intervenţia comportamentală ca şi copiii care
prezintă tipul combinat.

Unele familii aleg să înceapă stimularea medicală pentru început în timp ce alte familii aleg terapia
comportamentală. O altă opţiune este de a încorpora ambele tipuri în planul iniţial de intervenţie.
Un număr crescut de specialişti consideră că stimularea medicamentoasă nu ar trebui folosită ca
unică modalitate de intervenţie şi că ar trebui să fie combinată cu trainigul părinţilor şi cu
intervenţiile la clasă. În cele din urmă, fiecare familie trebuie să ia o decizie privind intervenţia pe
care o preferă, pe baza resurselor de care dispune. Nici un plan de intervenţie nu este adecvat pentru
toţi beneficiarii.

11