Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea Relatii Internationale Stiinte Politice si

Administrative

Proiect de cercetare la disciplina Politica Comparata

Tema : Parlament unicameral si bicameral

Elaborat de stud: Smatoc Dumitru

Gr.306 (Politologie)

Chisinau , 2017
1. Definirea de Parlament

Institutia Parlamentului este conditionata de doua principii constitutionale: suveranitatea

poporului si principiul reprezentarii.

Privit din aceasta perspectiva, Parlamentul apare ca un instrument prin intermediul caruia
poporul, detinatorul suveran al puterii politice, investeste pe "reprezentantii sai" -
parlamentarii -, cu misiunea si dreptul de a fi reprezentantii poporului, de a fi depozitarii
temporari ai suveranitatii acestuia, de a fi cei care hotarasc cum vor fi emise legile dupa
care se conduc treburile publice.
Mecanismul complex prin care poporul încredinteaza vremelnic exercitiul unora dintre
prerogativele suveranitatii sale, are la baza conditiile actuale ale vietii politico-sociale,
care arata ca poporul nu poate sa se autoguverneze. De aceea, titularul suveranitatii îsi
alege reprezentantii ce se reunesc într-un organism denumit - parlament, congres,
adunare, pe care-l responsabilizeaza cu conducerea zilnica a treburilor publice.
Teoria juridica a suveranitatii democratice este întâlnita sub doua forme: suveranitatea
populara, doctrina a carei sistematizare îi este datorata lui Jean-Jacques Rousseau si
suveranitatea nationala, datorata Adunarii Constituante Franceze din 1789.

Conform teoriei suveranitatii populare vointa populara, prin definitie, rezida în

colectivitate în întregul ei. Aceasta teorie presupune egalitatea absoluta între toti indivizii,
care au fiecare, ca inerenta propriei persoane, o parte din suveranitate. Suveranitatea
populara apartine poporului ca o suma a vointelor individuale, ceea ce impune principiul
suveranitatii.

În aplicarea acestei teorii se accepta utilitatea institutiilor reprezentative, faptul ca sunt

indispensabile unei guvernari, dar nu absolutizeaza valoarea guvernamântului
reprezentativ, absolutizându-se doar dreptul poporului de a participa la guvernare prin
vot, care nu poate fi refuzat nici unui cetatean, întrucât dreptul îi apartine în calitatea sa
de titular al unui fragment de suveranitate.

2
Teoria suveranitatii nationale, elaborata de Adunarea Constituanta Franceza din 1789,
stabilea sufragiul universal în directa opozitie cu suveranitatea populara. Potrivit acestei
teorii, autoritatea suverana emana de la natiune, vazuta ca o entitate abstracta si
invizibila, diferita de indivizii care o compun.

Conform teoriei suveranitatii nationale, un mandat parlamentar este general si

reprezentativ: general, deoarece parlamentarii reprezinta natiunea în întregul ei si nu un
grup de votanti si reprezentativ, deoarece ei nu pot fi îngraditi de nici un ordin primit de
la electorat.
Reprezentativitatea este rezultanta faptului ca mandatul parlamentar nu este un contract,
iar alegatorii, prin faptul alegerii, nu-i stabilesc parlamentarului drepturile si obligatiile.
Dar, faptul ca mandatul parlamentar este reprezentativ, nu înseamna ca orice legatura
dintre parlamentar si alegatori dispare odata ce acesta a fost ales, acesta fiind supus în
mod permanent si difuz influentei opiniei publice. Parlamentarul trebuie sa tina cont de
vocea opiniei publice, de dezbaterea politica din societate, trebuind sa realizeze o
anumita colaborare cu alegatorii pentru a asigura într-o cât mai mare masura armonia
între Parlament si corpul electoral.

Având în vedere cele afirmate mai sus, mandatul parlamentar ar putea fi definit ca o
functie publica cu care membrii adunarilor (Camerelor) sunt investiti prin alegere de
catre electorat în vederea exercitarii prin reprezentare a suveranitatii nationale (puterii
poporului) si care contine împuterniciri stabilite prin Constitutie si legi.
În baza acestei definitii, fiecare parlamentar, reprezinta natiunea în întregul ei, concurând
la exercitarea suveranitatii nationale în conditiile fixate de aceasta.

3
2. Tipuri de parlament

Unicameralismul se referă la un sistem în care o legislatură sau parlament nu are decât o

singură cameră. Multe țări cu legislaturi unicamerale sunt mici și omogene, și nu
consideră necesară o cameră secundară, sau superioră, a parlamentului, precum senatul
Altele, precum China au alte motive pentru a avea doar un grup de legislatori.
În UE, majoritatea statelor membre au parlament bicameral, însă există şi state în care
legislativul are o singură cameră. La vecinii bulgari de la sud de Dunăre funcţionează
Narodno Sabranie - Adunarea Naţională, cu 250 de membri, aleşi pentru patru ani.
Camera Reprezentanţilor din Cipru are doar 57 de aleşi cu mandat pe 5 ani de zile. Mai
toate ţările nordice au tradiţie unicamerală: Folketing în Danemarca, Eduskunta,
parlamentul finlandez, cu 200 de membri sau Riksdag-ul suedez cu 349 de membri, aleşi
pentru patru ani sunt exemple perfecte de funcţionarec a acestui sistem legislativ.
El poate fi regăsit şi în cazul ţărilor baltice: Estonia este reprezentată de 101 parlamentari
în Riigikogu, în Lituania, Seimas este constituit la fiecare patru ani şi are 141 de
parlamentari, iar Letonia are Saeima, cu 100 de membri, aleşi pentru patru ani.
Mai la sud, grecii se simt foarte bine reprezentaţi doar de o singură cameră legislativă
formată din 300 de aleşi, Vouli ton Ellinon. Şi în Ungaria, sistemul unicameral este la el
acasă: Országgyűlés, parlamentul unicameral, are 386 de membri aleşi pentru patru ani.
Şi Portugalia este reprezentată doar de 230 de parlamentari reuniţi în Assembleia da
República.
Sistemul unicameral mai poate fi regăsit şi în cazul statelor nemembre UE: Croaţia,
Norvegia, Serbia, Muntenegru, Turcia, Ucraina, Armenia, China, Bangladesh, Cuba,
Islanda, Iran, Irak, Macedonia, Noua Zeelandă, Venezuela, Singapore, Coreea de Sud,
Israel şi Liban sunt doar câteva din ţările care au optat pentru această formulă legislativă.

Prin bicameralism se înțelege organizarea parlamentului unui stat în două camere.

Acestea pot avea atribuții și îndatoriri diferite și pot fi alcătuite prin mecanisme distincte,
fie prin vot universal direct, vot indirect sau prin numire.
Camerele unui parlament bicameral pot fi denumite în funcție de importanța lor sau de
puterea lor decizională. Deseori, prima cameră este cea aleasă direct de electorat și este
camera cu puterea decizională mai mare. Aceasta poartă totuși din motive istorice într-un
număr de state denumirea de cameră inferioară. Alte denumiri uzuale pentru această
cameră a parlamentului sunt camera reprezentanților (cum este numită în SUA), Camera

4
Comunelor (Regatul Unit), dieta federală (Germania) sau adunarea națională (Franța). În
România, camera poartă denumirea de camera deputaților.

A doua cameră, cunoscută și sub numele de camera superioară, este de regulă mai puțin
numeroasă și a fost istoric vorbind constituită pentru a fi organul reprezentativ al stărilor
privilegiate, cum ar fi nobilimea sau clerul. În statele federale, este camera care
reprezintă statele federale. Totuși, există și state moderne unitare care au păstrat camera
superioară ca parte a legislativului: Republica Cehă, Filipine, Irlanda, România sau Țările
de Jos. Această cameră poartă denumirile de senat (Franța, România, SUA) sau consiliu
federal (Germania). În Regatul Unit este numită camera lorzilor.
Atribuțiile celor două camere depind de sistemul de organizare a statului. Acestea pot
avea sau roluri similare în procesul legislativ sau pot fi alcătuite diferit și avea atribuții
drastic diferite. În vreme ce camera inferioară este aleasă prin vot universal direct de
către electorat în mai toate cazurile și este responsabilă pentru legiferare, sunt răspândite
următoarele variante de organizare a camerei superioare:

În varianta organizării camerelor cu atribuții diferite, camera superioară nu este de regulă

aleasă direct de electorat. Aceasta poate fi aleasă indirect de oficiali, sau chiar și numită.
Deseori se ține seama de structura federală a unui stat în alcătuirea camerei superioare,
sau, mai rar, de cler sau de aristocrație. În ziua de astăzi, o cameră superioară astfel
alcătuită are o influență limitată asupra legiferării.
Alternativ, camera superioară poate fi organizată cu atribuții similare camerei inferioare.
În acest caz, și camera superioară este aleasă prin vot de electorat și are rolul de a
pondera și confirma deciziile luate în camera inferioară.
Cele două camere își desfășoară activitatea de cele mai multe ori separat. Unele state
prevăd așa-numitele ședințe plenare, în care cele două camere se reunesc cu un anume
scop.

5
Parlamentul unicameral
Argumente pro
- Parlamentul unicameral asigură rapiditate, fluiditate, cursivitate activităţii legislative.
Un asemenea parlament ar fi foarte util şi eficient societăţilor care trec de la un sistem
politic totalitar de genul comunismului la unul democratic, unde există o mare nevoie de
reformare şi restaurare legislativă;
- Fiind redus numeric, parlamentul unicameral necesită mai puţine cheltuieli pentru
întreţinerea şi funcţionalitatea sa;
- Existenţa sistemului parlamentar unicameral uşurează relaţia dintre parlament şi
Executiv, evitând eventualele tensiuni, opoziţii ce s-ar putea naşte în cazul parlamentul
bicameral, între camerele acestuia, între acesta şi Executiv sau instituţia şefului statului.
Argumente contra
- Sub aspectul democraţiei, parlamentul unicameral nu ar constitui o reprezentare prea
fidelă a voinţei poporului, întrucât prin numărul redus al membrilor săi, acesta ar fi un
element restrictiv, limitativ;
- Într-un parlament unicameral se creează o mult mai mare posibilitate de subordonare
sau de dominare a sa de către forţa politică, care deţine majoritatea sau de executiv, fapt
ce ar putea crea premisele instaurării despotismului sau chiar a dictaturii. O asemenea
posibilitate se poate crea şi pentru şeful statului sau cel puţin acesta şi-ar putea impune
mai uşor propria strategie politică;
- Uşurinţa, rapiditatea, fluiditatea în adoptarea legilor, care ar fi caracteristică
parlamentului unicameral, ar fi în detrimentul calităţii şi consistenţei actului legislativ.

Parlamentul bicameral
Argumente pro
- Prin prezenţa a două camere şi implicit a unui număr mai mare de membri, parlamentul
bicameral va realiza o reprezentare mai largă, mai fidelă a voinţei poporului, a tuturor
claselor şi grupărilor sociale, a forţelor politice din societate, fapt cu consecinţe pozitive
pentru democratismul său politic;
- Sfera mult mai largă şi mai variată a forţelor politice reprezentate în parlamentul
bicameral ar înlătura posibilitatea subordonării sale fie de forţa social-politică majoritară,
6
fie de executiv sau de şeful statului. În felul acesta, s-ar diminua considerabil posibilitatea
instaurării dictaturii sau a unui regim totalitar;
- Sistemul bicameral ar permite o dezbatere mai amplă, mai profundă a proiectelor
legislative, ar aduce în planul dezbaterilor opţiuni, soluţii multiple şi diverse, fapt cu
efecte pozitive asupra calităţii, consistenţei, profunzimii actului legislativ.
Argumente contra
- Mulţi politicieni şi jurişti contestă plusul de democraţie pe care l-ar conferi sistemul
bicameral, făcând trimitere la faptul că în multe sisteme membrii uneia din camere, de
regulă Senatul, sunt parţial numiţi de şeful statului;
- Sistemul bicameral, prin prezenţa a două camere, ar genera tensiuni, opoziţii atât între
cele două Camere componente cât şi între acestea şi executiv, fapt ce ar agita, tensiona,
viaţa social-politică;
- Numărul mult mai mare al membrilor parlamentului bicameral ar genera o creştere
considerabilă a efortului financiar pentru întreţinerea şi funcţionarea sa, fapt ce ar agrava
şi în unele cazuri, ar întrece posibilităţile economice ale societăţilor mici şi mijlocii.
Acest fapt ar împiedica însăşi politica de dezvoltare a acestor societăţi;
- Parlamentul bicameral, prin mecanismul său mult mai greoi de adoptare a legilor, cu
posibilitate mărită de respingere de către cameră a unui proiect legislativ sau a
imposibilităţii realizării medierii între cele două camere, constituie motive pentru rezerve
sau critici la adresa acestui sistem.

7
 Modalitate
Durata
de alegere a
Forma de mandatului Forumul Forma de
preşedintelui
Statul guvernământ şefului de legislativ guvernare
sau statutul
stat
monarhiei
Marea Monarhie Dinastie
1 Nelimitată Bicameralism Parlamentarism
Britanie constituţională ereditară
Monarhie Dinastie
2 Suedia Nelimitată Unicameralism Parlamentarism
constituţională ereditară
Monarhie Dinastie
3 Olanda Nelimitată Bicameralism Parlamentarism
constituţională ereditară
Monarhie Dinastie
4 Spania Nelimitată Bicameralism Parlamentarism
constituţională ereditară
Monarhie Dinastie
5 Belgia Nelimitată Bicameralism Parlamentarism
constituţională ereditară
Monarhie Dinastie
6 Danemarca Nelimitată Unicameralism Parlamentarism
constituţională ereditară
Dinastie
7 Luxemburg Mare Ducat Nelimitată Unicameralism Parlamentarism
ereditară
8 Malta Republică Vot indirect 5 ani Unicameralism Parlamentarism
9 Franţa Republică Vot popular 5 ani Bicameralism Semiprezidenţialism1
10 Irlanda Republică Vot popular 7 ani Bicameralism Semiprezidenţialism
11 Finlanda Republică Vot popular 6 ani Unicameralism Semiprezidenţialism
12 Portugalia Republică Vot popular 5 ani Unicameralism Semiprezidenţialism
13 Austria Republică Vot popular 6 ani Bicameralism Semiprezidenţialism
14 Slovenia Republică Vot popular 5 ani Unicameralism Semiprezidenţialism
15 Ungaria Republică Vot indirect 5 ani Unicameralism Parlamentarism
16 Italia Republică Vot indirect 7 ani Bicameralism Parlamentarism
17 Germania Republică Vot indirect 5 ani Bicameralism Parlamentarism
18 Cehia Republică Vot indirect 5 ani Bicameralism Parlamentarism
19 Estonia Republică Vot indirect 5 ani Unicameralism Parlamentarism
20 Polonia Republică Vot direct 5 ani Bicameralism Semiprezidenţialism
21 Slovacia Republică Vot direct 5 ani Unicameralism Semiprezidenţiaslim
22 Bulgaria Republică Vot direct 5 ani Unicameralism Semiprezidenţialism

8
9
unicameralism
Unicameralismul determină
înjumătăţirea „sinecurelor
electorale” şi, indirect,
limitarea multipartidismului,
prin oferta mai redusă care
poate fi făcută clientelei
politice
Reprezentarea la nivel naţional şi
reprezentarea la nivel teritorial
(argument politic în favoarea
bicameralismului) „dobândesc
eficienţă numai în măsura în care
principiul reprezentării teritoriale
este efectiv asigurat şi, potrivit cu
structura statului şi cu modul de
organizare administrativ-teritorială a
acestuia, aplicarea principiului în
discuţie este justificată.
bicameralism
Foarte multe state au
demarat un proces de
democratizare şi de
consolidare a statului de
drept. Aceste procese au
nevoie de implicarea tuturor
componentelor societăţii.
Bicameralismul este cel mai
potrivit să realizeze un rol de
coeziune şi să acţioneze ca
un garant al stabilităţii în
perioadele de tranziţie.
Bicameralismul este o
modalitate modernă de
asigurare a principiului
separaţiei puterilor într-un
stat democratic.
Dezvoltarea sistemelor de
vot majoritare (în care
majoritatea din parlament şi
majoritatea din guvern este
aceeaşi) impun necesitatea
unei a doua Camere pentru
a tempera puterea
guvernului bazată pe
domnia majorităţii din prima
Cameră.
10
Concluzie :

Toate argumentele de mai sus au fost şi sunt criticabile. Cei care susţin unicameralismul
vor identifica diverse cazuri care să invalideze un argument în favoarea
bicameralismului. Şi viceversa. Aceasta nu înseamnă că argumentele prezentate sunt
inutile. Ele se bazează pe analiza empirică şi comparată a practicii parlamentare în
diverse state ale lumii şi reprezintă argumente puternice în dezbaterea opţiunilor
exprimate în legătură cu structura parlamentelor.

Mai mult, aceste argumente ne oferă cel puţin patru concluzii:

1. Opţiunea pentru un parlament bicameral sau unicameral se înscrie în opţiunea mai
largă a alegerii între un model democratic majoritarist (concentrarea puterii) sau un
model democratic consensualist (dispersarea puterii).
2. Argumentele în favoarea sau în defavoarea unei anumite structuri parlamentare sunt
eterogene (aparţin atât teoriilor normative, cât şi teoriilor descriptive). Ele se bazează, în
principal, pe o serie de studii comparative empirice şi statistici care iau în calcul
experienţele instituţionale şi politice ale anumitor state.
3. Argumentele în favoarea bicameralismului sunt mai numeroase şi mai consistente
decât argumentele în favoarea unicameralismului.
4. O parte dintre argumentele în favoarea unicameralismului sunt mai degrabă critici ale
bicameralismului.

Bibliografie :

11
1. 1.Primele patru argumente în favoarea bicameralismului sunt preluate din Ioan Muraru şi
Mihai Constantinescu, Drept, 74 – 75.
2. Argumentul este preluat din studiul complex al lui William H. Riker, „The Justification
of Bicameralism”, International Political Science Review, Vol. 13, Nr. 1 (1992): 101,
113.
3. Ion Deleanu, Instituţii, 613.
4. Sartori, Ingineria, 251.
5. Rod Hague şi Martin Haarop, Comparative, 306: „Dacă o a doua cameră nu este de
acord cu prima, atunci acest lucru este dăunător; iar dacă este de acord, acest lucru este
superfluu” (t.n.)
6. Ion Deleanu, Instituţii, 613. În opinia autorului, „ameliorarea calităţii procesului
legislativ poate fi realizată şi prin alte tehnici, mai puţin costisitoare şi mai puţin
anevoioase (decât bicameralismul n.n.), cum ar fi, de exemplu, a doua sau a treia lectură
a proiectului de lege, înainte de votarea acestuia.”
7. Deleanu, Instituţii, 613.
8. Argumentele de la punctele 3,4,5 şi 6 sunt preluate din Ion Deleanu, Instituţii, 613-614.
Vezi şi Genoveva Vrabie şi Marius Bălan, Organizarea, 82.
9. „Raportul Comisiei Prezidenţiale de Analiză a Regimului politic şi Constituţional din
România – Pentru consolidarea statului de drept”,
10. Sursele de internet.

12