„Când întâlniţi un om înţelept, gândiţi-vă ce puteţi face pentru a fi asemenea lui.

Când întâlniţi
un om lipsit de virtute, examinaţi-vă pe voi înşivă ca să aflaţi ce-i de făcut ca să nu fiţi asemenea
lui.” – Confucius

GENEZA RETORICII

Retorica a cunoscut o evoluţie sinuoasă de-a lungul istoriei umane. Apariţia retoricii este
şi în continuare un măr al discordiei. Or, geneza retoricii este cuprinsă de nebulozitatea istorică.
Până în prezent rămâne a fi incertă data exactă a constituirii retoricii. Mai mult decât probabil,
este că retorica, în forma sa primară de comunicare pentru a convinge interlocutorul, a existat din
cele mai vechi timpuri, contribuind la formarea culturii civilizaţiilor. Suntem, pe deplin, dispuşi
să credem că şi în cele mai îndepărtate timpuri oamenii încercau să impresioneze, să convingă pe
cineva de ceva anume. Extinderea acelei retorici a condus, inevitabil, la dezvoltarea diferitor
societăţi. Am putea zice că retorica acelor vremuri etala valorile timpului din perspectivă
euristică. E cu putinţă, să se fi recurs la retorica orală fie pentru a aduce plăcere, fie pentru a
educa etc. „Dacă până la sfârşitul veacului al XIX-lea mai persista încă ideea că retorica ar fi o
creaţie exclusivă a „miracolului grecesc”, ulterior s-a dovedit că această ştiinţă nu era străină, în
vechime, nici culturilor orientale – egipteană, chineză, indiană, persană etc.–, atâta doar că în
cadrul acestora nu a reuşit să depăşească stadiul elementar, stagnând în aceeaşi fază incipientă
vreme de secole şi milenii.”[ Eugeniu NISTOR. GENEZA RETORICII ÎN GRECIA ANTICĂ ŞI
MANIFESTĂRILE EI ÎN ETAPA PRE-ARISTOTELICĂ //
http://www.upm.ro/facultati_departamente/stiinte_litere/conferinte/situl_integrare_europeana/Lu
crari5/IETM5_Part97.pdf - 25.02.2017] Un exemplu, în acest sens, poate servi Confucius (551-
479 a. Chr. n.), de la care nu s-a păstrat niciun text scris, dar a căror învăţături şi discuţii se
disting printr-o retorică nominalistă. [http://www.academia.edu/9200434/58794982-
RETORICA]

Ghidându-ne de fraza lui Caius Titus, rostită într-un discurs în faţa Senatului roman, Verba
volant, scripta manent, vom face, totuşi, trimitere la informaţiile scrise de Herodot, Diodor,
Tucidide etc. (apud ) ce confirmă apariţia retoricii. Astfel, retorica din perspectiva localizării
temporale ne transpune în secolul V a.Chr. n. [Bice Mortara Garavelli. Manual de retórica.
Segunda edicion.1988, Madrid, p.18-19]

La necesidad de argumentar a favor de lo propio, las líneas expresivas carentes de

contenido, sumando el creciente interés por sistematizar el acto expresivo, fueron algunos de los
motivos del nacimiento de la Retórica [Diego L. Monasterio. NUEVO MANUAL DE
RETÓRICA PARLAMENTARIA Y ORATORIA DELIBERATIVA. Buenos Aires:Konrad
Adenauer Stiftung, 2010, p. . http://www.kas.de/wf/doc/17534-1442-4-30.pdf ------
 http://www.upm.ro/facultati_departamente/stiinte_litere/conferinte/situl_integrare_europea
na/Lucrari5/IETM5_Part97.pdf
Confucius: filosof si om politic
by crystalmind • March 31, 2014

Confucius, care a trait in China intre anii 551-479 i.Hr., a fost un dascal, editor, politician
dar mai ales filosof. Invataturile si scrierile sale au fost transmise din generatie in generatie
si au avut un impact important asupra stilului de viata al locuitorilor Chinei din trecut
pana in prezent. Acesta a bordat numeroase teme printre care si bucataria chinezeasca
unde a contribuit cu teoriile sale pentru a forma o cultura a bunelor maniere si a stilului in
care mancarea este preparata. Numele de familie al acestuia este Kong Qiu (in limba
chineza – 孔丘 Kǒng Qiū). El mai este cunoscut si cu numele de Kongzi (in limba chineza –
孔子 Kǒng Zǐ, “Maestrul Kong”) sau cu titlul onorific Kong Fuzi (in limba chineza – 孔夫
子 Kǒng Fūzǐ).

Filosofia lui Confucius

Confucius a promovat valori precum loialitatea fata de membrii familiei, venerarea stramosilor,
respectarea celor in varsta de catre copii si a barbatilor de catre sotii. De asemenea, a raspandit
ideea „Ce tie nu-ti place, altuia nu-i face”, o forma incipienta a „Regulii de Aur”. Cele mai
multe din invataturile sale provin in ziua de azi din texte cunoscute drept Analecte (cugetari; in
limba chineza – Lunyu).

In aceste Analecte invataturile sunt inregistrate sub forma exemplului. Acestea nu contin reguli
scrise despre modul de comportament pe care ar trebui sa il adoptam ci, cel mai adesea sub
forma unei anecdote in care Confucius este personajul principal ce actioneaza in modul corect.
Un bun exemplu se regaseste in urmatorul citat: „Cand grajdurile au ars iar Confucius s-a intors
de la tribunal, Confucius a intrebat „A fost ranit cineva”. El nu a intrebat despre cai.” Din acest
citat reiese ca importanta nu sta in lucrurile materiale iar ca mai presus de toate se afla vietile
omenesti.

Politica in viziunea lui Confucius

In politica ca si in filozofie Confucius

promoveaza metodele pasnice de guvernare care au ca prim scop interesele cetatenilor. In opinia
sa, un guvern bun este un guvern care nu conduce prin reguli stricte ce tin populatia sub control
(in contrast cu Legalismul) ci unul ce se bazeaza pe natura umana inerent buna. El considera ca
intr-un stat in care oameni sunt pedepsiti daca incalca legile, aceștia vor cauta sa se fereasca de
pedeapsa fara rusine. Dar daca sunt condusi pe baza virtutilor si a sentimentului ca trebuie sa
faca bine pentru a functiona in societate, oamenii vor fi umili si buni.

Cuprins de nostalgie, el indemna conducatorii Chinei sa urmeze exemplele stramosilor. El dorea

sa reinstituie practica „Mandate of Heaven„(天命 – Mandat Divin). Conform acesteia, un
conducator bun are dreptul divin de a conduce si este imputernicit de catre o forta divina insa un
conducator despotic nu primeste aprobarea divinitatii si trebuie inlaturat.
Adesea, catastrofe naturale sunt atribuite ideii ca imputernicirea divina a unui conducator a fost
retrasa iar acesta trebuie inlocuit. Datorita modului sau de gandire, Confucius a fost etichetat ca
si conservator.

Dupa moartea sa, filosofia sa a dainut prin discipolii sai. Printre aceștia se numara si singurul sau
nepot, Zisi. Un pas important pentru confucianism a fost obtinerea de posturi importante in
conducerea Chinei de catre discipoli ai acestei filosofii.

Clipe intunecate

Cu toate astea, au existat si momente negative in istoria confucianismului. Deoarece se dezvolta

odata cu „Legalismul”, a existat un moment in care acestea s-au ciocnit. Atunci cand Dinastia
Qin a capturat toata China, confucianismul a fost vazut ca pe o amenintare la doctrina legalista
promovata de conducatorul Qin Shi Huang. Atunci cand adeptii confucianismului au incercat sa
se impuna, imparatul a ordonat uciderea discipolilor acestei filosofii.

Raspandirea filosofiei
 In dinastiile care au urmat, confucianismul s-a
raspandit puternic, fiind la un moment dat, acesta devenind filosofia oficiala a curtii imparatesti.
Invataturile lui Confucius au fost traduse de catre misionarii Iezuiti si au ajuns si in Europa in
sec. XVII.

// http://www.limbistraine.eu/wordpress/limba-chineza/confucius-filosof-si-om-politic 25-02-
2017

NU A LASAT NICIUN TEXT SCRIS. Învăţăturiie sale şi discuţiile cu discipolii au fost adunate
ulterior în opera numită Lun Yu, „Analectele„. Contributia sa la dezvoltarea literaturii chineze
consta în redactarea si comentarea celor „cinci carti clasice”. Recomandarea acestora ca lecturi
de mare valoare a marcat instituirea primului canon din istoria literaturii universale.

CELE „CINCI CARTl CLASICE„, dintre care unele exista, în forma orala, dinainte de 1000
î.Hr., includ Cartea odelor (Shi-Jing), o colectie de poezii lirice chineze, si Cartea
schimbarilor(Yi-Jing), un compendiu de filozofie chineza veche care contine diverse oracole si
principiile teoriei ying-yang. Cartea Li-Ji contine ritualuri de ceremonie. //
http://www.descopera.org/marile-scrieri-ale-omenirii-si-literatura-antica/

ANTICHITATEA CLASICA – ARHETIP SI SURSA DE INSPIRATIE

DEFINIREA RETRORICII
 În jurul anului 100 î.H. apare un prim model al sistemului de comunicare
aparţinând primilor filosofi romani. Acest model cuprindea cinci "acte": primul se numea
"invenţia" şi se referea la decizia asupra a ce era de spus; al doilea era "stilul", prin care
se alegeau cuvintele cele mai adecvate pentru a exprima ce era de spus; al treilea era
"angajamentul" prin care se organiza ceea ce era de spus în pãrţi distincte; al patrulea
era "memoria", prin care se pãstrau pânã la prezentarea conţinutului, stilul şi
organizarea discursului; al cincilea era "livrarea", respectiv rostirea mesajului. În
aceastã perioadã apare şi distincţia dintre teoria şi practica comunicãrii; teoria
reprezenta retorica iar practica reprezenta oratoria.
http://ebooks.unibuc.ro/psihologie/rascanu/6.htm