Sunteți pe pagina 1din 63

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE

„GR.T.POPA“IAŞI
FACULTATEA DE BIOINGINERIE MEDICALĂ
SPECIALIZAREA: BALNEOFIZIOKINETOTERAPIE ŞI RECUPERARE

Rolul kinetoterapiei în
recuperarea pacienţilor cu
gonartroză

Absolvent
Sorina-Raluca Balaban

Coordonator ştiințific
Asist. Dr. Cătălina
Luca

Anul
2017
Capitolul 1. Aspecte generale ale gonartrozei

DECLARAȚIE

Subsemnatul, Balaban Sorina-Raluca, student în anul III, specializarea

Balneofiziokinetoterapie şi recuperare, Facultatea de Bioinginerie Medicală, declar

prin prezenta că lucrarea de licență cu titlul Rolul kinetoterapiei în recuperarea

pacienţilor cu gonartroză, este scrisă de mine şi nu a mai fost prezentată niciodată

la o altă specializare, facultate sau instituție de învățăm ânt superior din țară sau

străinătate. De asemenea, declar că studiul de literatură şi datele experimentale

prezentate în lucrare sunt rezultatul propriei mele activități, iar sursele de

informare consultate sunt indicate în lucrare.

Iaşi,
Iulie, 2017

Student
Balaban Sorina-Raluca

2
Capitolul 1. Aspecte generale ale gonartrozei

Cuprins

Introducere ..................................................................................................................................... 4
Motivarea alegerii temei ................................................................................................................ 5
Ipotezele cercetării ......................................................................................................................... 6
Cap. 1: Aspecte generale ale gonartrozei ..................................................................................... 7
1.1 Definiţie. Incidenţă ........................................................................................................................7
1.2 Clasificare......................................................................................................................................8
1.3 Mecanisme de producere ale gonartrozei ....................................................................................12
1.4 Simptomatologia .........................................................................................................................13
1.5 Examinări paraclinice ..................................................................................................................14
1.6 Tratamentul complex al gonartrozei ............................................................................................15
Cap. 2: Tratamentul kinetoterapic în gonartroză ..................................................................... 26
2.1 Obiective ....................................................................................................................................26
2.2 Programul de kinetologie recuperatorie ......................................................................................26
2.3 Respectarea regulilor de profilaxie şi terapia ocupaţională .........................................................27
2.4 Kinetoterapia pasivă în gonartroză ..............................................................................................30
2.5 Kinetoterapia activă în gonartroză...............................................................................................31
Cap. 3: Parte personală ............................................................................................................... 34
3.1 Principiile kinetoterapice .............................................................................................................34
3.2 Teste şi măsurători.......................................................................................................................36
3.3 Metode kinetoterapice utilizate ...................................................................................................40
3.4 Atitudinea kinetoterapeutică în gonartroză..................................................................................41
Cap. 4: Rezultatele cercetării ...................................................................................................... 45
Concluzii ........................................................................................................................................ 61
Bibliografie .................................................................................................................................... 62

3
Capitolul 1. Aspecte generale ale gonartrozei

Introducere
Gonartroza este o afecţiune cronică degenerativă care constă în distrugerea progresivă a
cartilajului suprafeţelor articulare ale genunchiului, caracterizată prin durere, redoare, tumefiere,
crepitaţii şi mobilitate redusă a genunchiului, asociate în diverse grade, determinate de procese
patologice, care interesează cele 3 compartimente: tibiofemural medial, tibiofemural lateral şi
compartimentul femuro-patelar.
În ultimii ani, acestei boli i s-a acordat o atenţie deosebită şi au fost elaborate o serie de studii
care au arătat că artroza nu se rezumă doar la distrugerea cartilajului hialin, ci afectează întreaga
articulaţie, inclusiv osul subcondral. În ţările civilizate, gonartroza este consierată o problemă
naţională pentru că este una dintre cele mai frecvente afecţiuni, iar apariţia ei depinde de speranţa
de viaţă a pacientului, toţi oamenii fiind afectaţi mai devreme sau mai târziu, intr-o formă mai
uşoară sau mai gravă.
Artroza genunchiului este una dintre suferinţele cele mai frecvente pentru care bolnavul se
adresează medicului. Este întâlnită la ambele sexe, având o prevalenţă crescută la sexul feminin,
cu incidenţă maximă la persoanele peste 40 de ani.
Principalele cauze de producere a gonartrozei sunt: vârsta, obezitatea, traumatismele repetate
(fracturi, luxaţii, entorse grave, rupturi de menisc), tulburările de ax (genu varum sau genu
valgum), boli localizate la nivelul genunchiului (boala Paget, osteocondrită disecantă, etc),
inflamaţii (poliartrita reumatoidă, spondilită anchilozantă), diabetul zaharat.
Artroza genunchiului tratată incomplet sau insuficient poate duce la invadilitate, de aceea este
necesară obiectivarea cât mai precoce a tulburărilor biomecanice, a leziunilor şi deformaţiilor şi a
deficitului funcţional care apare la nivelul articulaţiei genunchiului.
Un alt aspect important este cel social, deoarece prin manifestările clinice (durere, tumefierea
articulaţiei, mobilitatea redusă) duce la incapacitate de muncă pentru o perioadă mai mică sau
mai mare de timp, cu efect asupra eficacităţii activităţilor în colectivul din care bolnavul face
parte.

4
Capitolul 1. Aspecte generale ale gonartrozei

Motivarea alegerii temei

Gonartroza se situează printre cele mai frecvente localizări ale reumatismului degenerativ.

Evoluţia bolii este cronică cu pusee de acutizare în urma cărora se accentuează deteriorarea
statică şi dinamică a articulaţiei. Are predilecţie feminină în 70% - 80% din cazuri şi o frecvenţă
crescută după menopauză , între 40 -70 de ani , fiind des întâlnite asocierile cu obezitatea şi cu
varicele.

Plecând de la aceste premize şi având în vedere creşterea numărul bolnavilor cu gonartroză,


această lucrare îşi propune să încerce găsirea unor modalităţi de aplicare precoce şi sistematică a
procedeelor şi mijloacelor de recuperare prin care pacienţii să-şi restabilească mai repede
capacitatea funcţională şi să-şi asigure reintegrarea socială şi profesională. Deşi este un subiect
explorat, lasă loc de cercetare şi de îmbunătăţire a actualelor metode şi procedee de tratament.

Tema aleasă pentru această lucrare, deşi comună ca extindere, impune o conduită terapeutică şi
de recuperare mai deosebită, de tot ce este clasic în recuperarea gonartrozei, fiind vorba de
vârstnici.

5
Capitolul 1. Aspecte generale ale gonartrozei

Ipoteza cercetării

În cazul gonartrozei aspectele de impotenţă funcţională, durere, limitare a mişcărilor pot fi


recuperate total sau parţial prin programe de kinetoterapie adecvate.

Frecvenţa deviaţiilor axiale în plan frontal, diminuarea autonomiei persoanelor afectate, riscul
la care este supusă persoana în cazul netratării corespunzătoare a gonartrozei şi în cazul
nepracticării unor programe kinetice m-au determinat să îmi realizez lucrarea în această
afecţiune.

Lucrarea îşi propune să dovedească următoarele ipoteze:

1. În ce măsură aplicarea tratamentului recuperator posedă mijloacele necesare combaterii


durerii a inflamaţiei şi poate preveni deformaţiile invalidante;
2. Când este momentul să se intervină prin tratamentul kinetoterapeutic în gonartroză;
3. Dacă mijloacele şi procedeele selectate şi aplicate după principiile metodologice ale
kinetoterapiei sunt eficiente;
4. Dacă pacienţii care urmează o schemă de recuperare funcţională pot fi recuperaţi social
şi/sau profesional faţă de cei care nu urmează un tratament recuperator.

6
Capitolul 1. Aspecte generale ale gonartrozei

Capitolul 1. Aspecte generale ale gonartrozei

1.1 Definiţie. Incidenţă

Gonartroza este o afecţiune cronică degenerativă care constă în distrugerea progresivă a


cartilajului suprafeţelor articulare ale genunchiului, caracterizată prin durere, redoare, tumefiere,
crepitaţii şi mobilitate redusă a genunchiului, asociate în diverse grade, determinate de procese
patologice, care interesează cele 3 compartimente: tibiofemural medial, tibiofemural lateral şi
compartimentul femuro-patelar.
Incidenţa: Artroza genunchiului este o problemă de sănătate care apare la persoanele de peste
40 de ani, afectând aproximativ 25% – 30% din persoanele cu vârste între 45-65 ani, şi
aproximativ 60% din persoanele cu vârste peste 65 ani. Gonartroza este o uzură a cartilajului
articular care poate debuta la orice vârstă, în funcţie de anumiţi factori favorizanţi: ereditari,
sportul de performanţă, obezitate, muncă fizică grea, traumatisme, anomalii de ax congenitale sau
dobândite.
Obezitatea este unul dintre cei mai importanţi factori de risc pentru artropatia degenerativă în
general şi pentru gonartroză în mod special. De asemenea creşte mult riscul ca gonartroza să
progreseze mai rapid şi mai sever. Din acest motiv, scăderea ponderală este prima recomandare
când o persoană este diagnosticată cu gonartroză. Cu cât greutatea pe care articulaţia trebuie să o
susţină este mai mică, cu atât durerea este mai redusă şi progresia bolii mai încetinită. Din
nefericire această indicaţie este cel mai adesea trecută cu vederea de către bolnavi.
Factorul genetic intră în discuţie mai ales în cazurile în care boala apare la o vârstă mai mică
de 40 de ani. Genele pe care le moştenim de la părinţi pot determina calitatea fibrelor de colagen.
Fibrele de colagen reprezintă o componentă importantă a cartilajului şi aceasta este structura care
degenerează iniţial şi care amorsează ulterior modificări patologice în întreaga articulaţie.
Eficienţa cu care osul reacţionează la stresul mecanic şi modul în care se autorepară, pot sa fie de
asemenea influenţate de bagajul genetic.

7
Capitolul 1. Aspecte generale ale gonartrozei

Factori mecanici: activitatea şi exerciţiile fizice obişnuite nu cresc riscul de atropatie


degenerativă a genunchiului. Din acest motiv, gonartroza nu mai este considerata ca un proces
din cadrul îmbătrânirii normale. Însă, activitatea fizică foarte intensă şi repetitivă ca şi slujbele
foarte solicitante fizic cresc mult riscul de gonartroză. Traumatismele repetate suferite la nivelul
genunchiului conduc adesea la gonartroză cu trecerea anilor. Fisurile sau rupturile de menisc
(cartilajul aflat între capetele articulare femural şi tibial) şi întinderile ligamentare de la nivelul
genunchiului apar frecvent în urma unor rotaţii traumatice. Chiar şi îndepărtarea chirurgicală a
meniscului rupt (menisc-ectomie) creşte riscul de gonartroză în timp.
Adesea este o boală caracteristică persoanelor de varsta a doua şi a treia, dar boala nu are
neapărat legatură cu vârsta. Poate să apară şi la tineri, în urma unui traumatism foarte puternic la
nivelul articulaţiei genunchiului: luxaţii de genunchi, leziuni capsulo-ligamentare (ruptură de
menisc, ruptura ligamentelor încrucişate, fracturi articulare de femur, tibie sau rotulă, leziuni
condrale posttraumatice).

1.2 Clasificare

Criteriul de clasificare al gonartrozelor este cel etiologic, folosit în general pentru diferenţierea
artrozelor. Astfel, gonartrozele se clasifică în două forme: primară şi secundară.
Forma primară apare ca urmare a reducerii rezistenţei cartilajului, cu o predilecţie marcată la
femei, spre vârsta menopauzei. Sunt frecvent întâlnite asocierile cu obezitatea (între 45% şi 65%
din cazuri) şi cu varicele (între 20% şi 44% din cazuri). Debutul clinic se situează la 50 de ani,
localizată fiind de obicei la nivelul compartimentului femuro-patelar, pentru a difuza cu timpul la
întreaga articulaţie.
Forma secundară apare după modificări în structurile arhitecturale ale genunchiului localizate
la nivelul compartimentului femuro-tibial. Debutul clinic este mai precoce, în a treia sau a patra
decadă a vieţii şi nu se însoţeşte de modificări artrozice ale celorlalte articulaţii. În majoritatea
cazurilor gonatrozele secundare sunt unilaterale şi necesită frecvent intervenţii chirurgicale.
Dintre cauzele gonartrozele secundare sunt de menţionat:
8
Capitolul 1. Aspecte generale ale gonartrozei

 Traumatismele (sechele de fracturi, luxaţii, entorse, leziuni de menisc) care lasă


după ele leziuni şi dezechilibre osteo-articulare şi capsulo-ligamentare, favorizând
apariţia procesului degenerativ de tip artrozic. O căzătură pe genunchi, la un tânăr,
poate determina o condromalacie rotuliană, reprezentând stadiul precoce al
artrozei femuropatelare. Numeroase gonartroze sunt secundare unei fracturi a
spinelor tibiale, unor entorse sau unor traumatisme sportive (forţarea genunchiului
în varus sau în valgus determină, de obicei, elongaţia sau leziunea ligamentelor
laterale sau ligamentelor încrucişate cu dezechilibrarea genunchiului).
Microtraumatismele profesionale favorizează de asemenea leziunile degenerative
(gonartroza parchetarilor, dansatorilor, sportivilor).
 Tulburările statice: dezaxarea axei femurotibiale cu solicitările în varus sau valgus
constituie un stres mecanic care poate iniţia artroza; gonartrozele sunt de patru ori
mai frecvente la cei cu genu varum sau genu valgum decât la cei cu axa
femurotibială normală. Gonartrozele pot fi de asemenea secundare unei dezaxări a
aparatului rotulian (displazii rotuliene, luxaţii şi subluxaţii rotuliene)
 Dintre factorii generali care favorizează apariţia leziunilor artrozice sunt de
reţinut: tulburările endocrine (insuficienţa ovariană, menopauza), tulburările
metabolice (în special obezitatea, care acţionează atât prin alterarea cartilajului
articular, cât şi mecanic, prin supraîncărcarea ponderală şi hiperlaxitatea
ligamentară) şi unii factori genetici ( o fragilitate genetică a cartilajelor articulare,
la care se adaugă displazii rotuliene şi femurotibiale).

Clasificarea se bazează pe examenul clinic, examenul radiologic şi examenul artroscopic.


Pe baza acestor examene, artroza genunchiului este împărţită în 4 stadii de gravitate:
Stadiul I: modificările articulare sunt minime;

9
Capitolul 1. Aspecte generale ale gonartrozei

– Clinic: simptomatologia este caracterizată de redoare care apare după un moment de repaus
(somn, stat la masă, în maşină), durere minimă sau moderată (fiecare pacient percepe durerea
în felul lui) şi uneori inflamaţie locală cu edem şi tumefacţie;
– Radiologic: nu există modificări;
– Artroscopic: există semne ale degenerării cartilaginoase (cartilaj moale, opac, posibil
fibrilare fină a acestuia);
– Tratament: conservator:
 repaus;
 reducerea greutății corporale (spre cea ideală);
 purtarea pantofilor cu talpă elastică pentru reducerea impactului cu solul;
 folosirea unui baston;
 folosirea antiinflamatoarelor nesteroidiene;
 lavajul articular artroscopic: se face din abundență în timpul artroscopiei diagnostice.

Stadiul II: simptomele sunt minime sau moderate;

– Clinic: durere locală permanentă mai frecvent în compartimentul intern, de intensitate


medie, redoare articulară matinală importantă (pacientul spune că are nevoie de 2-3
minute pentru a putea să îşi încălzească articulaţia), semne de inflamaţie locală cu edem,
tumefacţie (apar periodic aceste semne inflamatorii);
– Radiologic: apare îngustarea spaţiului articular;
– Artroscopic: apare fibrilarea cartilajului şi degenerarea meniscală, de cele mai multe ori
unicomparimental – în zona internă;
– Tratament:
 conservator: repaus, reducerea greutății corporale, purtarea pantofilor cu talpă elastică;
 artroscopic: lavajul şi debridarea.

Stadiul III: simptome moderate;

10
Capitolul 1. Aspecte generale ale gonartrozei

– Clinic: durere permanentă moderată intraarticulară, dar uneori se exacerbează, redoare


matinală şi după repaus semnificativă (pacientul susţine că are nevoie şi de 10 minute
pentru a se mobiliza după un moment de repaus), limitarea mobilităţii articulare (flexia
este limitată de durere), cracmente osoase (zgomote articulare) la urcatul şi coborâtul
scărilor, dar şi la mişcări simple de flexie/extensie;
– Radiologic: îngustarea spaţiului articular, osteofite la periferia articulaţiei, modificarea
axului biomecanic al membrului pelvin;
– Artroscopic: fragmentarea cartilajului articular cu zone mai afectate şi zone mai puţin
afectate, corpi liberi intraarticulari, leziuni degenerative meniscale.
– Tratament:
 conservator;
 artroscopic: debridare şi reacoperirea suprafeței lezate prin:
- microfracturi;
- mozaicoplastie (în leziunile mici: 1,5-2 cm diametru);
- autogrefe condrocitare (cu participarea băncilor de țesuturi).

Stadiul IV: simptome severe;

– Clinic: durere foarte mare în repaus, noaptea, la schimbări de vreme, care nu îl lasă pe
pacient să se odihnească (după o perioadă simptomele nu mai raspund la administrarea de
antiinflamatoare orale sau locale, durerile fiind insuportabile), deformare articulară în
genu varum sau genu valgum, instabilitate articulară, pacienţii fiind nevoiţi să folosească
baston sau cârje pentru a se putea deplasa;
– Radiologic: spaţiu articular redus, dezaliniere biomecanică, scleroză osoasă în punctele de
sprijin, osteofoză marginală;
– Artroscopic: lipsa cartilajului articular pe arii întinse;
– Tratament: antiinflamatoare, osteotomie de realiniere, artroplastia unicompartimentală sau
totală.
11
Capitolul 1. Aspecte generale ale gonartrozei

1.3 Mecanisme de producere ale gonartrozei

Una dintre principalele componente ale articulaţiei genunchiului este cartilajul hialin. Acesta
este compus din 95% apă şi matrice cartilaginoasă extracelulară şi 5% condrocite. În timpul
funcţionării normale a articulaţiei genunchiului, când asupra articulaţiei se exercită o presiune,
cartilajul hialin eliberează apa pe care o conţine în spaţiul intraarticular şi în capilarele şi venulele
din vecinătate, iar când presiunea încetează, cartilajul hialin reabsoarbe apa pe care a eliberat-o,
se hiperhidratează şi îşi absoarbe şi substanţele nutritive de care are nevoie.
La un moment dat, articulaţia este supusă unor eforturi mai mari decât poate ea să ducă (statul
mult în picioare, mersul exagerat de mult pe jos, purtarea unor greutăţi mari în mâini sau pe
spate, obezitatea şi uneori traumatismele - căzături, lovituri, accidente) şi încep procesele de
degenerare, de degradare. În final se ajunge ca la nivelul cartilajului să apară discontinuităţi,
întreruperi ale cartilajului, eroziuni, neregularităţi pe suprafaţa cartilajului hialin, care avansează
continuu şi se ajunge la ulceraţii şi la pierderea completă a cartilajului în anumite zone ale
articulaţiei.
Factorii etiologici care pot determina producerea gonartrozei sunt: deformităţi statice ale
şoldului şi piciorului, deformităţi axiale (genu valgum, genu varum), leziuni de menisc,
sindroame de suprasolicitare (sport, muncă fizică grea), traumatisme, inflamaţii bacteriene,
afecţiuni reumatismale, rahitism, osteoporoză, artrită urică, tumori.
Inegalitatea dintre membre sau deviaţia axială congenitală a membrelor în valg sau în var
determină de asemenea o gonartroză care se instalează chiar la o vârstă mai tânără. Această
evoluăie se explică prin distribuţia neuniformă a forţelor pe suprafaţa cartilajului articular. O
forţă mai mare este distribuită doar pe aceeaşi suprafaţă mai mică şi astfel cartilajul se uzează mai
rapid. Chiar şi o modificare mai subtilă de la nivelul piciorului cum este platfusul poate
determina gonartroza prin acelaşi mecanism. În consecinţă, aceste modificări congenitale sau
dobândite în timpul vieţii trebuie tratate corespunzător înainte să altereze modul de funcţionare a
articulaţiei genunchiului.

12
Capitolul 1. Aspecte generale ale gonartrozei

1.4 Simptomatologie

Gonartroza este o boala cu debut insidios, lent, având o perioadă de debut cuprinsă între
câteva luni şi 3-5 ani. Simptomul principal este durerea pe faţa internă a genunchiului, în spaţiul
popliteu, subrotulian, cu iradiere pe muşchii coapsei sau gambei, şi care este accentuată în timpul
mersului şi efortului. Durerea este descrisă ca o senzaţie de arsură locală sau de junghi şi poate fi
prezentă la mobilizarea articulaţiei sau şi în repaus. Pe lângă aceasta îi este asociată impotenţa
funcţională şi mobilizarea dificilă a articulaţiei şi a oaselor care o alcătuiesc.
Scăderea mobiliăţtii în articulaţia afectată este de asemenea caracteristică. Progresiv se reduce
amplitudinea flexiei şi extensiei şi în plus, genunchiul devine “instabil”. Această instabilitate
stimulează formarea osteofitelor. Ele reprezintă lame de ţesut osos care se dezvoltă de la
marginea articulaţiei şi reprezintă un mecanism de compesare a instabiliăţtii. Acest mecanism nu
este însa de bun augur deoarece reduce suplimentar mobilitatea articulară şi determină şi o
creştere a intensităţii durerii deoarece jenează ţesuturile din jur. Iritarea continuă a ţesuturilor moi
din interiorul şi din jurul articulaţiei determină în cele din urmă modificări importante:
proliferarea membranei sinoviale cu producerea în exces de lichid sinovial. Acumularea de lichid
sinovial în exces determină tumefierea articulaţiei, hidrartroza, fără să modifice caracterele
durerii descrise anterior. Hidrartroza genunchiului poate fi evidenţiată printr-o manevră simplă,
şocul rotulian. Dacă există o cantitate de minim 30 ml de lichid în cavitatea articulară şi se apasă
cu un deget pe rotulă acesta va avea o mişcare caracteristică de balotare.
În stadiile avansate genunchiul rămâne fixat în uşoară flexie şi puţin încurbat înspre exterior şi
obligă persoana afectată să se folosească de un baston pentru a fi posibilă deplasarea. În aceste
stadii poate să apară instabilitate la nivelul genunchilor, devierea axului biomecanic, iar durerea
devine invalidantă, fără să mai raspundă la antiinflamatoare. Perioada până la pierderea funcţiei
articulaţiei poate fi prelungită destul de mult dacă problema nu este neglijată la început şi se
începe un program complex de kinetoterapie. Kinetoterpia este esenţială pentru încetinirea
progresiei bolii şi pentru ameliorarea durerilor.

13
Capitolul 1. Aspecte generale ale gonartrozei

Alte simptome şi semne pot fi tumefacţia genunchilor, spasme musculare periarticulare,


modificarea temperaturii cutanate locale, apariţia crepitaţiilor sau a cracmentelor articulare în
timpul mişcărilor ce dau senzaţia de instabilitate şi de blocaj, inflamarea bursei periarticulare
(bursita), mers şchiopătat. Mobilitatea articulară este pierdută, pacientul fiind condamnat să
rămână în casă, şi să se deplaseze pe distanţe scurte cu paşi mici.

1.5 Examinări paraclinice

Dacă la examenul clinic medicul constată că pacientul are semne de gonartroză, atunci
îndrumă pacientul să efectueze o radiografie de genunchi de faţă (antero-posterioară) şi profil,
astfel radiografia este investigaţia de elecţie pentru diagnosticarea gonartrozei în stadii avansate,
iar RMN-ul în stadii incipiente (I-II).
Pe radiografie putem evidenţia: îngustarea spaţiului articular (mai frecvent în compartimentul
intern al genunchiului în stadiile incipiente şi moderate, iar ulterior global în stadiul IV); apariţia
de osteofite marginale la nivelul platourilor tibiale, condililor femurali şi marginilor rotuliene;
resorbţii osoase în zonele portante ale articulaţiei reprezentate de chiste osoase, devierea axului
biomecanic al membrului cu genu valgum sau genu varum, scleroză osoasă.
În imagistica genunchiului o importanţă deosebită o are şi examenul RMN care aduce
informaţii despre starea meniscurilor, ligamentelor, cartilajului articular, părţilor moi în general.
În gonartrozele avansate acest examen nu mai este necesar, însă în fazele incipiente el poate face
diagnosticul diferenţial între diverse tipuri de leziuni intraarticulare.
Examenul CT (computer tomograf) este mai util în contextul traumatic (fracturi complexe)
decât în evaluarea unei gonartroze, iar ecografia articulară are de asemenea o valoare limitată în
această situaţie.
Modificările sunt diferite şi depind în mod direct de repartiţia forţelor intraarticulare, astfel în
zonele portante unde stresul este mai mare se evidenţiază reducerea mai accentuată a spaţiului
articular, scleroză şi chiste. În afara zonelor de încărcare (la marginile articulaţiei) apar depuneri
anormale de ţesut osos numite osteofite. Ele sunt de fapt proiecţii osoase care ies dintr-o
14
Capitolul 1. Aspecte generale ale gonartrozei

articulaţie şi se îndreaptă spre cealaltă. Deşi osteofitele încearcă să asigure menţinerea formei şi
functionalităţii articulaţiei, ele nu fac decât să crească durerea şi să limiteze mişcarea articulaţiei.
Se poate observa mai frecvent scăderea spaţiului articular la nivelul compartimentului femuro-
tibial medial, deşi compartimentul femuro-tibial lateral şi patelo-femural sunt şi ele afectate.
Aceste modificări asimetrice la nivelul compartimentului medial/lateral pot rezulta în deformarea
în varus, respectiv valgus. Pierderea axului biomecanic al membrului va înrăutăţi şi mai mult
situaţia şi va creşte presiunea în compartimentul respectiv.
Artroscopia poate evidenţia leziunile cartilaginoase caracteristice, sediul şi întinderea lor,
starea meniscurilor şi a ligamentelor încrucişate, prezenţa corpilor liberi intraarticulari sau a
zonelor de osteocondroză.
Termometria cutanată indică o creştere a temperaturii locale, mai evidentă în perioadele de
revărsat articular.
Scintigrafia pune în evidenţă o fixare mai accentuată a substanţei radioactive la nivelul
leziunilor artrozice, comparativ cu partea sănătoasă, datorită hiperemiei caracteristice.
Investigarea pacientului trebuie completată şi cu analize de rutină (hemogramă, reactanţii de
fază acută, glicemie, sumar de urină) pentru a se exclude alte cauze de artrită cu localizare la
genunchi, dar şi pentru a se realiza o imagine cât mai completă asupra stării de sănătate a
pacientului. Se pot realiza chiar şi analize ale lichidului sinovial, dacă diagnosticul de certitudine
nu poate fi stabilit altfel. Gonartroza este o afecţiune care poate fi uşor confundată cu alte boli
reumatologice, cum ar fi poliartrita reumatoidă.

1.6 Tratamentul complex al gonartrozei

Tratamentul pacienţilor cu gonartroză este foarte complex. Se recomandă combinarea


tratamentului farmacologic cu fizioterapia, şi în cazurile avansate intervenţia chirurgicală. Dacă
pacientul este supraponderal şi nu slăbeşte, adesea terapia nu este eficientă deoarece articulaţia
este supusă în continuare unui stres semnificativ. Scopul terapiei este ameliorarea simptomelor,
reducerea durerii şi a inflamaţiei locale, ameliorarea mobilităţii în articulaţie şi păstrarea pentru o
15
Capitolul 1. Aspecte generale ale gonartrozei

perioadă cât mai îndelungată a funcţionalităţii ei, iar în final, îmbunătăţirea calităţii vieţii acestor
pacienţi.

Terapia iniţială este nonmedicamentoasă, folosind terapia fizică şi educarea pacientului cu


privire la:

- Importanţa menţinerii unei greutăţi corporale pe care membrele inferioare să o


poată suporta. În cazul pacienţilor obezi, se recomandă întocmirea unei diete care
să îi ajute să piardă din kilogramele în plus;
- Necesitatea evitării factorilor care agravează simptomele locale şi care cresc
stresul la care sunt supuse articulaţiile;
- Ameliorarea obiceiurilor: abandonarea sporturilor (tenis, fotbal, etc.), evitarea
ridicării și purtării greutăților. Se recomandă deplasările cu bicicleta, iar ca sport
doar înotul.

Tratamentul medicamentos îşi propune să amelioreze simptomatologia locală şi să


îmbunătăţească funcţia articulaţiei. Medicamentele utilizate se pot cataloga în câteva grupe
principale:

 antiinflamatoare nesteroidiene: benefice atât asupra durerii cât și pentru ameliorarea


mobilității (prin reducerea inflamației). Ele constau în antiinflamatoare locale (unguent
sau gel), cu aplicare locală fără a masa zona dureroasă, fiind recomandate doar
persoanelor normoponderale. În cazul în care simptomatologia persistă sau dacă durerile
se accentuează, se recomandă folosirea periodică a antiinflamatoarelor nesteroidiene
(AINS) neselective sau selective. Ibuprofenul s-a dovedit superior altor antiinflamatoare
în ameliorarea durerii (în gonartrozele cu durere severă).Tratamentul poate fi completat şi
cu un decontracturant muscular (Mydocalm). Aceste medicamente se administrează
asociat, în cure de 7-10 zile, ulterior se ia o pauză de 2-3 săptămâni, urmând a fi reluată
administrarea lor.
16
Capitolul 1. Aspecte generale ale gonartrozei

Avantaje: acțiunea începe imediat, dozarea este foarte variată, existând multe clase de
antiinflamatoare.

Dezavantaje: toxicitatea gastro-intestinală (ulcerații, perforare, sângerare, obstrucție),


toxicitate renală, nu impiedică evoluția bolii.

 suplimentatoarele de vîscozitate: încearcă să restaureze proprietățile normale ale


lichidului sinovial (lubrifiere, efect antișoc), au efect dovedit analgezic timp de luni după
administrare la 70% din cazuri.

Indicații: pacienții cu uzură moderată de peste 40 de ani.

Contraindicații: sensibilitate la produs, uzură articulară mare (în special când este însoțită de
genu varum secundar), tumefacția sinovială și hidartroza (întâi va fi controlată inflamația și după
aceea vor fi administrate vîscosuplimentatoarele), prezența unui obstacol intraarticular (întâi va fi
scos obstacolul).

 corticoizii administrați intraarticular: în prezent există 2 mari opinii privitoare la această


terapie: cei care nu susțin folosirea intraarticulară a corticoizilor pentru că favorizează
degenerarea articulației (artropatia corticoidă) și au efect redus și doar simptomatic;
şi cei care susțin folosirea lor pentru că ameliorează semnificativ durerea, au efect
antiinflamator puternic, îmbunătățesc funcția musculară și reduc formarea osteofitelor (ca
număr și dimensiune).

Complicații: injectarea corticoizilor în tendoane crește riscul de ruptură; artrita cristal-indusă


ce determină o reacție inflamatoare (rară; depinde de preparat și de suspensia în care este conținut
corticoidul); osteonecroză (distruge osul subcondral în capul și condilul femural).

Electroterapia sau căldura profundă este o formă de terapie fizicală, de tip conservator şi se
aplică pentru efectul antalgic şi musculotrop. Se folosesc toate frecvenţele de curent:

17
Capitolul 1. Aspecte generale ale gonartrozei

• curent galvanic în special sub forma ionogalvanizării;


• băi galvanice, galvanizări, ionoforeză (de ex. cu ClCa2);
• curenţi diadinamici, pentru efecte antalgice, miorelaxante şi vasculotrofice;
• curenţi interferenţiali cu efect decontracturant şi antalgic;
• ultrasunete cu efecte antalgice, decontracturante antifibronzante, de
asuplizare a structurii periarticulare.

Terapia prin ultrasunete foloseşte unde sonore de o anumită frecvenţă, care nu pot fi percepute
de urechea umană, în scopul de stimulare a ţesuturilor. Prin trecerea aparatului de ultrasunete pe
suprafaţa tegumentului, ţesuturile profunde sunt stimulate de vibraţiile produse de undele sonore.
Se obţine astfel un efect de încălzire şi de stimulare a circulaţiei sanguine la nivelul acestor
ţesuturi. O circulaţie sanguină eficientă înseamnă o nutriţie adecvată a cartilajului articular, prima
structură a articulaţiei care degenerează în gonartroză.

Nutriţia adecvatată a cartilajului poate mări capacitatea de regenerare la acest nivel şi astfel, se
poate preveni gonartroza secundară traumatismelor repetate şi de asemenea, se încetineşte
procesul de degenerare în gonartroza incipientă. Ultrasunetele mai realizează un micromasaj la
nivelul ţesuturilor şi prin acesta favorizează pătrunderea în profunzime a medicamentelor
administrate local: antiinflamatoare nesteroidiene sau capsaicina.

Stimularea electrică cu curenţi galvanici, TENS sau curenţi de intensitate foarte joasă,
reprezintă forme de fizioterapie care au indicaţie în gonartroză în principal pentru efectul de
calmare a durerii. De asemenea, exerciţiile efectuate în apă mai caldă au un efect antialgic în
măsura în care reduc destul de mult acţiunea forţei gravitaţionale asupra genunchiului artrozic.
Astfel sunt permise unele exerciţii de tonifiere a musculaturii coapsei care în mod obişnuit ar fi
foarte mult limitate din cauza durerii.

Şedinţele de electroterapie se aplică zilnic timp de 10-30 minute, iar numărul lor este de 10-12
zile. Prezenţa varicelor contraindică aplicarea căldurii locale.
18
Capitolul 1. Aspecte generale ale gonartrozei

Laserterapia reprezintă amplificarea luminii prin emisie stimulată de radiaţii şi este un


adjuvant important în afecţiuni reumatologice. Laserterapia are efect: analgezic,miorelaxant,
antiedematos, accelerarea microcirculaţiei, stimularea secreţiei de lichid sinovial, creşterea
metabolismului celular, încetinirea procesului degenerativ articular.

Hidrokinetoterapia: în bazin, la 36-36,5 grade, şedinte zilnice a câte 20 de minute.

Roentgenterapia poate fi folosită la vârstnici cu gonartroze în puseu evolutiv care nu cedează


la alte măsuri terapeutice.

Crioterapia este indicată în durerea acută, putând ameliora foarte mult intensitatea durerii la
bolnavii cu un important sindrom inflamator. Se poate aplica sub formă de comprese reci
schimbate la 5-6 minute, pungă cu gheaţă aplicată pe genunchi pe o suprafaţă cât mai mare (15-
20 de minute de 2-3 ori pe zi).

Tratamentul balnear reprezintă unul dintre cele mai vechi ramuri ale medicinii, care valorifică
o serie de metode tradiţionale în staţiuni balneoclimaterice. În toate ţările europene cu tradiţii
balneare au survenit o serie de evoluţii conceptuale şi metodologice, care justifică adresabilitatea
mare a multor categorii de bolnavi către staţiuni balneoclimaterice pentru cure care includ şi
factori terapeutici naturali (ape minerale, nămoluri şi gaze terapeutice, factori climaterici).

Medicina balneară valorifică în mod tradiţional curele cu factori terapeutici naturali pentru
profilaxia secundară a bolilor reumatismale degenerative, dar şi a altor boli.

Obiectivele curelor profilactice secundare pentru bolnavii cu afecţiuni degenerative la nivelul


genunchiului vor urmări:

 Corectarea sau compensarea tulburărilor posturale de tip genu varus, genu valgum, genu
recurvatum;

19
Capitolul 1. Aspecte generale ale gonartrozei

 Tonifierea musculaturii membrelor inferioare, cu scopul asigurării unei mai bune


stabilităţi, unui control articular mai eficient la subiecţii cu tulburări de statică, cu laxităţi
sau instabilitate articulară şi pentru redresare posturală;
 Ameliorarea mobilităţii articulare şi a coordonării motorii, ca şi a creşterii capacităţii de
efort;
 Reducerea greutăţii la hiperponderali;
 Corectarea tulburărilor circulatorii venolimfatice şi ameliorarea nutriţiei în ţesuturile
solicitate, prin proceduri cu efecte vasotrofice;
 Corectarea unor tulburări endocrinometabolice la bolnavii cu fenomene preartrozice.

Selecţia bolnavilor pentru cura balneară şi alegerea staţiunii trebuie să ţină seama de o serie de
factori:

 Prezenţa unor decompensări inflamatorii accentuate (de exemplu hidartroze mari de


genunchi), care pot să răspundă nefavorabil la termoterapie;
 Cazuri cu indicaţii ortopedicochirurgicale, la care tratamentul balnear, ca şi alte
tratamente conservatoare întârzie momentul optimal al intervenţiei (de exemplu
gonartroze cu leziuni meniscoligamentare);
 Prezenţa unor afecţiuni asociate ce contraindică metodologia activă de recuperare şi
termoterapia (bolile cardiovasculare: insuficienţă cardiacă, fibrilaţie atrială sal alte
tulburări de ritm, HTA în stadii II-III, tulburări ischemice coronariene sau sechele după
IM, AVC);

Staţiunile balneare şi factorii terapeutici naturali ce pot fi indicaţi pentru bolnavii cu afecţiuni
reumatice articulare degenerative pot fi:

 Staţiuni balneare cu ape minerale termale oligominerale (Băile Felix, Geoagiu Băi,
Moneasa) sau termale sulfuroase (Herculane, Mangalia, Călimăneşti-Cozia) sau
sulfuroase cu compoziţie variată (Pucioasa, Nicolina-Iaşi, Sărata-Monteoru, Govora);
20
Capitolul 1. Aspecte generale ale gonartrozei

 Staţiuni balneare cu ape sărate de concentraţii medii (Techirghiol, Amara, Lacu Sărat),
sau cu ape sărate de concentraţie mare (Ocna Sibiului, Sovata, Bălţăteşti, Ocna-Şugatag,
Târgu-Ocna);
 Staţiuni cu nămoluri terapeutice (Amara, Techirghiol, Sovata, Vatra Dornei).

În alegerea staţiunii este important uneori climatul, la bolnavii cu nevroze, cu tulburări de


somn, depresie, anxietate, fiind indicate staţiunile situate în climat de cruţare-sedativ din zona
colinară sau din câmpia de vest.

Masajul este indicat în gonartroză în special pentru efectul de tonifiere pe care îl are asupra
muşchilor care stabilizează articulaţia şi are un rol principal chiar de la începutul programului de
recuperare, datorită efectelor favorabile care în funcţie de manevrele utilizate pot fi: efect antalgic
şi miorelaxant; stimularea propriocepţiei cu menţinerea tonusului muscular; efect circulator şi
biotrofic tisular local (tonifiant); stimularea secreţiei de lichid sinovial intraarticulare.

Tratamentul chirurgical are un rol foarte important în gonartrozele secundare şi în cele


avansate suprinzând o gamă largă de intervenţii pe care Denischi şi Antonescu le clasifică astfel:

1. Operaţii care influenţează condiţiile de încărcare a articulaţiei (repartiţia forţelor), prin


redresarea axelor membrului inferior;
2. Operaţii care se adresează elementelor agravante ale gonartrozei, executate cu scop
simptomatic paliativ;
3. Operaţii care se adresează rotulei şi articulaţiei femuro-patelare;
4. Operaţii care înlocuiesc articulaţia-artroplastia totală.

Cele mai importante tipuri de intervenţii operatorii sunt:

A. Osteotomiile sunt considerate singurul tratament etiologic al gonartrozei secundare


dezaxărilor. Au fost introduse în practica ortopedochirurgicală de 20 de ani de Jackson.
Principiul este de a reaxa femurul cu tibia prin scoaterea unei „pene” triunghiulare
21
Capitolul 1. Aspecte generale ale gonartrozei

supracondilian femural sau tibial. Osteotomia tibială este cea mai utilizată. În afară de
refacerea valgului sau varului, prin aceasta ameliorând repartiţia presiunilor
intraarticulare, osteotomia are şi un efect vascular benefic prin hiperemia pe care o
produce, prin îndepărtarea stazei venoase metafizoepifizare şi, deci, prin ameliorarea
nutriţiei os-cartilajului;
B. Operaţia intraarticulară (emodajul) reprezintă de fapt o „curăţire” a genunchiului de o
serie de elemente anatomice, expresie a degenerării articulare, ca:
– osteofite, zone de degenerescenţă cartilaginoasă;
– corpi străini intraarticulari (cartilaj, fragmente de menisc, os);
– meniscuri rupte.

De aceea, operaţia este cunoscută şi sub numele de „debridare articulară” şi constă în:
sinovectomie, ablaţia corpilor străini, secţionarea osteofitelor, îndepărtarea cartilajului degenerat,
fisurat şi decolat, patelectomia, dacă leziunile rotuliene sunt întinse, meniscectomia (dacă este
cazul), ablaţia ligamentelor încrucişate (dacă sunt rupte şi degenerate).

Emodajul este asociat aproape întotdeauna cu forajul suprafeţelor articulare spre epifiză.
Aceste canale se umplu cu ţesut conjunctiv care formează mugurii de fibrocartilaj, care prin
extensie vor acoperi suprafaţa articulară denudată.

C. Artroplastia este de trei tipuri, cele mai importante sunt protezele de genunchi, care pot fi
parţiale sau totale.

Proteza parţială are ca indicaţie: distrugere articulară moderată, dureri persistente, aparati
ligamentar integru, deviaţii axiale sub 20°, pacient peste 60 de ani. Artroplastia parţială poate
înlocui condilii femurali sau, mai ales, unul sau ambele platouri tibiale.

Proteza totală este indicată în: gonartroze decompensate, care lezează toate elementele
articulare, deviaţii axiale mari, flexum ireductibil, instabilităţi marcate, dureroase.

22
Capitolul 1. Aspecte generale ale gonartrozei

Există două tipuri de proteze totale:

1. Înlocuitorii condiliari ( sau protezele de alunecare). Sunt implantate ce acoperă condilii


femurali şi platourile tibiale, care conservă cea mai mare parte a epifizelor respective, ca
şi ligamentele. Proteza de alunecare este indicată în gonartroza cu ligamente laterale bune,
cu mobilitate de cel puţin 90°, cu flexum sub 20°, cu deviaţii axiale sub 30°.

2. Proteza tip „balama” sacrifică ligamentele, stabilitatea fiind dată de însăşi construcţia
protezei, care este înfiptă centromedular femural şi tibial prin câte o tijă lungă.

Operaţia nu este simplă, existând multe complicaţii generale (embolii grăsoase, embolie
pulmonară, flebite, stop cardiac) sau locale (sângerări mari, infecţii, desfacerea plăgii, rupturi ale
aparatului extensor, înfundarea platourilor tibiale sub proteză, paralizii ale sciaticului popliteu
extern).

Gonartrozele secundare pe genu varum pot beneficia de osteotomia tibiala de corecţie, care
restabileşte axa mecanică femurotibială şi o distribuţie fiziologică a presiunilor. Dacă osteotomia
este precoce, iar leziunile artrozice sunt incipiente sau moderate, evoluţia acestora este stopata;
unele studii consemnează chiar o retrocedare a leziunilor. Când leziunile sunt ceva mai avansate
(şi s-a putut stabili clar că sunt secundare deviaţiei axiale) se poate recomanda osteotomia, cu
condiţia ca suprafata articulară să nu fie prea alterată sau deformată, iar flexia genunchiului să nu
fie scăzuta sub 80-90°. Recuperarea postoperatorie dureaza 3-4 luni.

În artroza femuropatelara secundară subluxaţiei rotulei (dar fără deviaţii axiale femurotibiale
în varrus sau valgus) se indică operaţia Roux (secţionarea aripioarei rotuliene externe şi rezecarea
osteofitelor); pentru reaxarea rotulei se practică transpoziţia internă a tuberozităţii tibiale
anterioare. Pentru influenţarea leziunilor artrozice femuropatelare sau globale se poate asocia şi
operaţia Maquet (avansarea tendonului rotulian cu 2 cm reduce presiunea articulară cu 50%),
ameliorând condiţiile biomecanice ale proceselor reparatorii.

23
Capitolul 1. Aspecte generale ale gonartrozei

În sindromul de hiperpresiune rotulină externă (rotula normal axată, dar basculată pe versantul
său extern, consecutiv sclerozei retractile a aripioarei rotuliene externe) se practică secţionarea
aripioarei rotuliene externe, prevenind astfel accentuarea leziunilor artrozice femuropatelare.

În cazul asocierii gonartrozei cu o instabilitate laterală, o reeducare sistematică permite


compensarea parţială a deficitului funcţional. Dacă este afectat ligamentul colateral extern
(permiţând un grad de varus pasiv) se tonifică electiv planul muscular extern (bicepsul crural şi
tensorul fasciei lata). Dacă este afectat ligamentul colateral intern (permiţând un grad de valgus
pasiv) se toniflcă electiv planul muscular intern (semimembranosul, semitendinosul, dreptul
intern şi croitorul).

În cazul unei leziuni avansate sau unei rupturi ligamentare se practică o sindesmoplastie
(reeducarea postoperatorie durează circa doua luni).

În cazul asocierii gonartrozei cu o instabilitate sagitală consecutivă afectării ligamentelor


încrucişate anterioare („sertar anterior" prezent, insuficienţa cvadricepsului, tendinţă la flexum)
se tonifică electiv cvadricepsul. Dacă instabilitatea este consecutivă afectării ligamentelor
încrucişate posterioare („sertar posterior" prezent, insuficienţa tricepsului sural, tendinţă la genu
recurvatum) se tonifică simultan gemenii (pentru a reface planul de sprijin posterior) şi
cvadricepsul (care asigură controlul flexiei).

În cazul asocierii unei instabilităţi rotatorii (consecutive fie leziunii ligamentului colateral
intern, asociat cu leziunea ligamentului încrucişat posterior, fie a ligamentului colateral extern şi
încrucişat anterior), programul de recuperare asociază metodele menţionate mai sus. În rupturi
ligamentare sau leziuni avansate se recomandă tendinoplastii sau sindesmoplastii.

În hidartrozele frecvent recidivante sau în gonartroza cu inflamaţii prelungite şi rebele la


tratament (suspectată a fi în realitate o monoartrită reumatoidă pe fond artrozic), sinovectomia

24
Capitolul 1. Aspecte generale ale gonartrozei

poate reprezenta o soluţie terapeutică, permiţând în acelaşi timp precizarea diagnosticului.


Recuperarea postoperatorie durează în medie 30 de zile.

În gonartrozele cu leziuni distructive mari, cu deformaţii accentuate, cu deviaţii axiale peste


30°, cu instabilitate marcată, dureri persistente şi deficit grav de mers, sub vârsta de 50-60 de ani
se indică artrodeza, iar peste 60 de ani se indică artroplastia genunchiului.

25
Capitolul 1. Aspecte generale ale gonartrozei

Capitolul 2. Tratamentul kinetoterapic în gonartroză

2.1 Obiective
1. Combaterea durerii şi a inflamaţiei se realizează prin terapia medicamentoasă: analgezice,
antiinflamatoare nesteroidiene.
2. Evitarea deformărilor şi a posturărilor vicioase se realizează prin posturări care au rolul de
a reduce flexumul. Se porneşte de la poziţia de amplitudine maximă permisă de redoare şi
cu ajutorul unor forţe exterioare cu acţiune prelungită, în timp se încearcă creşterea
unghiurilor de mişcare.
3. Pentru menţinerea sau refacerea forţei musculare se efectuează exerciţii izometrice pe
diferite grupe musculare, cum ar fi ischiogambierii (situaţi pe faţa posterioară a coapsei)
şi cvadricepsul (situat pe faţa anterioară a coapsei).
4. Refacerea stabilităţii se obţine prin exerciţii de tonifiere a muşchiului cvadriceps care face
extensia gambei pe coapsă, prin îngreunarea mişcărilor şi contracţii izometrice (încordări
ale muşchiului fără deplasare de segmente). Cele mai indicate pozitii de lucru sunt:
sezând, culcat şi puţin stând cu sprijin, sunt indicate mişcările în apa caldă, care uşurează
execuţia.
5. Exerciţiu pentru tonifierea muşchiului cvadriceps: pacientul în decubit dorsal, cu coapsa
întinsă şi gamba în afara mesei, membrul inferior flectat, se sprijină cu piciorul pe masă,
kinetoterapeutul face priză pe faţa dorsală a piciorului şi pe faţa anterioară distal pe
gambă: pacientul execută extensia gambei fiind contrat de kinetoterapeut.
6. Reluarea mersului. De obicei, mersul începe între cârje fără încărcare, apoi se încarcă cu
8-10% din greutatea corporală. Încărcarea crescând progresiv, când aceasta depăşeşte
50% se trece la sprijin în baston.
2.2 Programul de kinetologie recuperatorie

Programul de kinetoterapie recuperatorie cuprinde:

26
Capitolul 1. Aspecte generale ale gonartrozei

 Posturările: completează programul împotriva redorii articulare. Se porneşte de la poziţia


de amplitudine maximă permisă de redoare şi cu ajutorul unor forţe exterioare cu acţiune
prelungită în timp se încearcă creşterea amplitudinii unghiurilor de mişcare. Se pot utiliza
cu folos unele tehnici de facilitare neuro-musculară proprioceptivă, cum ar fi: alternanţa
contracţie izometrică – izotonică, stabilizarea ritmică, tehnica hold - relax. În gonartroză –
evitarea flexum-ului prin posturarea membrului inferior cu călcâiul pe o pernă sau pe un
scaun lăsând ca prin propria greutate genunchiul să rămână extins (eventual se pune o
greutate pe rotulă); pentru deviaţiile în plan frontal (varus, valgus) posturările directe sunt
inoperante, doar posturarea corectoare pentru mers a piciorului prin talonete la pantof are
valoare.
 Tonifierea musculaturii care „înzăvorăşte” genunchiul în mers - cvadricepsul în principal,
dar şi ischiogambierii; o atenţie deosebită se va da şi rotatorilor, care vor fi antrenaţi
selectiv; se va urmări refacerea forţei extensoare. Se preferă contracţiile musculare
izometrice pentru a nu solicita cartilajul articular, dar şi datorită acceptării unei
interacţiuni directe între troficitatea musculară şi troficitatea cartilajului.
 Mobilizarea articulară - în primul rând pentru recâştigarea extensiei complete, apoi pentru
mărirea flexiei, utilizându-se posturările, mobilizările pasive, active, scripetoterapia, etc.
 Refacerea stabilităţii genunchiului atât prin exerciţii de tonifiere musculară analitice, cât
şi prin exerciţii în lanţ kinetic închis; se va urmări, de asemenea, refacerea rezistenţei la
efort a aparatului extensor.
 Refacerea controlului muscular dinamic pentru mers (coordonare, echilibru, abilitate) prin
exerciţii axio-distale şi disto-axiale, astfel încât să fie evitat mersul şchiopătat.
 Menţinerea unei bune funcţionalităţi mioartrokinetice la nivelul articulaţiilor adiacente,
cât şi la membrul opus.

2.3 Respectarea regulilor de profilaxie şi terapia ocupaţională

27
Capitolul 1. Aspecte generale ale gonartrozei

Profilaxia constă în aplicarea procedeelor necesare împiedicării apariţiei unei boli sau cel
puţin a limitării leziunilor pe care aceasta le produce.

Prevenţia primară are ca scop împiedicarea instaurării bolii prin corectarea factorilor
predispozanţi şi selecţia atitudinilor lucrative.

Prevenţia secundară are ca scop împiedicarea, atenuarea sau încetinirea alterărilor conexe cu
evoluţia bolii prin diagnostic precoce şi tratament adecvat.

Prevenţia terţiară are ca scop împiedicarea invalizării complete în favoarea unei diminuări
funcţionale de lungă durată, prin reabilitare.

Diagnosticul precoce este un important mijloc de prevenţie secundară întrucât adoptarea


tuturor mijloacelor terapeutice este în măsură, în marea majoritate a cazurilor, să împiedice sau
cel puţin să încetinească evoluţia leziunilor articulare.

Respectarea regulilor de profilaxie secundară este importantă pentru evoluţia şi prognosticul


gonartrozei. Prin urmare, profilaxia secundară în gonartroză, presupune şi necesită respectarea
urmatoarelor reguli:

1. Reducerea sau menţinerea unei greutăţi corporale normale, sau chiar sub greutatea ideală;
Ponderea corporală crescută peste greutatea ideală, supune sistemul osos la un efort
deosebit, exercitând o presiune continuă, o microtraumatizare permanentă pe care trebuie
să o suporte articulaţia şi osul;
2. Se va respecta un regim alimentar hipocaloric, capabil să prevină sau să combată
obezitatea ce pândeşte pe aceşti bolnavi, constrânşi să-şi reducă activitatea fizică;
3. Evitarea ortostatismului şi a mersului prelungit pe jos; mersul pe jos, pentru întreţinerea
funcţionalităţii articulaţiei genuchiului, este necesară, însă cu condiţia respectării unei
dozări riguroase, măsuri de igienă corespunzătoare, cum ar fi purtarea bastonului, astfel
ajutând la descărcarea articulaţiei bolnave, pauze intermitente, etc;
28
Capitolul 1. Aspecte generale ale gonartrozei

4. Evitarea mersului pe teren accidentat;


5. Mersul se recomandă a se efectua cu sprijin în baston;
6. Evitarea poziţiilor de flexiune maximă. Prin adoptarea acestor poziţii, se poate instala un
genuflexum ce se dovedeşte a fi de cele mai multe ori, ireductibil;
7. Evitarea menţinerii prelungite a unei anumite poziţii a articulaţiei genunchiului;
8. Intercalarea în timpul programului de muncă a unor pauze în care se adoptă poziţia de
decubit dorsal (culcat pe spate);
9. De cel puţin două ori pe zi se va păstra un repaus postural la pat, cu genunchii întinşi;
10. Se vor efectua mişcări libere de flexiune-extensiune după un repaus mai prelungit cât şi
înainte de trecerea în ortostatism;
11. Se va purta încălţăminte comodă, cu talpă moale, elastică, pentru amortizarea şocurilor,
sau purtarea unor tălpi ortopedice din material care să absoarbă vibraţiile din timpul
mersului, care se transmit întregului schelet;
12. Pentru piciorul plat, se va urmări corectarea acestuia, cu ajutorul susţinătoarelor plantare;
13. Se vor evita tocurile înalte;
14. Se vor evita meseriile sau îndeletnicirile care încarcă şi solicită mult articulaţia
genunchiului;
15. Se vor evita traumatismele directe: lovituri, statul în genunchi, chiar şi
microtraumatismele, mai ales dacă acestea sunt repetitive. Traumatismele articulaţiilor,
agraveaza uzura cartilaginoasă;
16. Se va efectua cel puţin de două ori pe zi programul de kinetoprofilaxie pentru genunchi,
care va continua programul învăţat în condiţii de internare, urmând indicaţiile mediciului
recuperator şi ale kinetoterapeutului;
17. În deviaţiile genunchiului, profilaxia gonartrozei este foarte importantă. Deviaţiile
genunchiului, atât cele în plan frontal, cât şi cele în plan sagital, constituie cauze
favorizante ale gonartrozei secundare.

29
Capitolul 1. Aspecte generale ale gonartrozei

Terapia ocupaţională:

‒ Rezistenţa afectată: tehnici de conservare a energiei-rol important în maximizarea


independenţei funcţionale; aceasta trebuie să se faca cu cel mai mic efort posibil, scopul
nu este să scadă nivelul activităţii individuale, ci să crească calitatea vieţii;
‒ În caz de deficit în ADL-uri: se folosesc dispozitive ajutătoare;
‒ Sporturi permise: înot, ciclism, canotaj.

Condiţionarea aerobă şi terapia acvatică:

‒ Cuprinde exerciţii de condiţionare aerobă, în special hidrokinetoterapie în bazine sau la


cadă treflă-cu dispozitive flotoare, nu este necesară abilitatea de a înota;
‒ Include un program zilnic de mers cu efect aerobic şi un grad de încărcare articulară
pentru a ajuta la nutriţia cartilajului;
‒ Limitează progresia bolii, scade durerea, creşte mobilitatea, creşte socializarea şi scade
depresia.

2.4 Kinetoterapia pasivă în gonartroză

Se recomandă ca programul kinetic să debuteze prin mobilizarea pasivă a articulaţiei . În acest


fel, kinetoterapeutul ia contact direct cu articulaţia bolnavă, intră în comunicare cu pacientul,
încercând să-i câştige încrederea şi să-şi asigure o bună colaborare pe durata programului
complex de recuperare.

Kinetoterapia pasivă în gonartroză începe cu mobilizarea rotulei (în sens longitudinal şi


transversal), după care se trece la mobilizarea articulaţiei femuro-tibiale, având ca obiectiv
principal asigurarea libertăţii de mişcare în extensie şi rotaţie, în special rotaţia internă care este
aproape întotdeauna limitată. Totodată asigură o bună circulaţie sangvină pe segmentele

30
Capitolul 1. Aspecte generale ale gonartrozei

membrelor paralizate. Manevrele de mobilizare pasivă se efectuează cu blândeţe, progresiv ca


amplitudine, şi cu prudenţă, uneori putând fi în discuţie o osteoporoză, care complică printr-o
fragilitate osoasă.

Mobilizare pasivă pentru mişcarea de rotaţie internă: pacientul în decubit dorsal, coapsa în
abducţie şi genunchiul flectat la 90°. Kinetoterapeutul fixează glezna bolnavului şi susţine
extremitatea superioară a gambei cu ambele mâini sub linia articulară, imprimând o mişcare de
translaţie orizontală externă a întregii gambe. Această mişcare se repetă, reducând progresiv
unghiul de flexie a gambei pe coapsa.

Mobilizare pasivă pentru mişcarea de abducţie şi adducţie: pacientul în decubit lateral.O mână
sprijină bazinul, iar cealaltă cu degetele desfăcute pe faţa internă a genunchiului astfel încât
antebraţul să traverseze oblic pe sub gambă spre maleola externă.Se execută mişcări alternative
de abducţie şi adducţie.

Mobilizare pasivă pentru mişcarea de circumducţie: pacientul în decubit dorsal. O mână


sprijină genunchiul pe rotula, iar cealaltă mână sprijină călcâiul cu palma căuş, astfel ca
antebraţul să sprijine planta şi degetele. Se execută circumducţii în ambele sensuri, imprimându-
se genunchiului astfel sprijinit o mişcare sub formă de cerc.

Mobilizare pasivă pentru mişcarea de extensie: pacientul în şezând, cu trunchiul aplecat în


faţă. Kinetoterapeutul execută extensia, făcând două prize: una pe faţa anterioară a coapsei,
fixând-o la scaun şi cealaltă pe gambă, distal.

2.5 Kinetoterapia activă în gonartroză

Refacerea forţei musculare şi a echilibrului dintre muşchii agonişti şi antagonişti, în special a


muşchilor stabilizatori ai articulaţiei trebuie începută cât mai precoce şi continuată mereu printr-
un program de menţinere a tonusului şi forţei musculare. Se realizează prin exerciţii izometrice şi

31
Capitolul 1. Aspecte generale ale gonartrozei

izodinamice contra unor rezistenţe, fiind recunoscută necesitatea de a se lucra cu rezistenţă


manuală dirijată.

Exerciţiile pentru refacerea forţei depind de gradul deficitului muscular: pentru forţele 0-1-2,
tehnicile de facilitare reprezintă singurele modalităţi de lucru (contracţii repetate, inversarea
lentă, inversarea lentă cu opunere, relaxare-contracţie, izometria alternantă); reeducarea forţei
musculare de la o valoare peste 3 se realizează prin tehnicile obişnuite de izometrie (exerciţiile
scurte izometrice zilnice), tehnicile izokinetice.

În gonartroză sunt preferate contracţiile musculare izometrice şi pedalarea pe bicicleta


ergonomică fără rezistenţă şi se insistă asupra tonifierii muşchilor cvadriceps, ischiogambieri şi
triceps sural.

Exerciţiu pentru tonifierea musculaturii extensoare a articulaţiei coxofemurale (fesierul mare


şi fibrele posterioare ale fesierului mijlociu, ischiogambierii): Pacientul în decubit dorsal la
marginea mesei, cu articulaţia coxofemurală flectată, genunchiul extins, piciorul flectat;
kinetoterapeutul face priza pe faţă dorsală a treimii distale a coapsei şi pe faţa plantară; membrul
inferior opus este flectat, cu piciorul pe masă sau gamba atârnă la marginea mesei; pacientul
execută flexia degetelor, extensia piciorului apoi flexia genunchiului şi în sfarşit extensia
articulaţiei coxofemurale în timp ce kinetoterapeutul opune rezistenţă acestor mişcari (mişcarea
de extensie contrată se continua sub planul orizontalei).

Exerciţiu pentru tonifierea muşchiului fesier mare: pacientul în decubit dorsal la marginea
mesei; membrul inferior opus se sprijină cu talpa pe masă, membrul afectat are coapsa flectată la
60° (adductorii sunt scoşi din activitate), genunchiul este flectat (ischiogambierii sunt scoşi din
activitate), gamba relaxată; se execută extensia articulaţiei coxofemurale, kinetoterapeutul
contrând pe faţa posterioară a coapsei.

32
Capitolul 1. Aspecte generale ale gonartrozei

Exerciţiu pentru tonifierea ischiogambierilor: pacientul în decubit dorsal, cu articulaţia


coxofemurală flectată, genunchiul aproape extins (poziţia genunchiului este importantă, nu
trebuie extins complet, ci atât cât intră în acţiune ischiogambierii); pacientul face extensia
coapsei, kinetoterapeutul contrând la nivelul talonului.

Exerciţiu pentru tonifierea muşchiului fesier mijlociu: pacientul în decubit contralateral, cu


membrul inferior opus flectat şi membrul afectat cu genunchiul flectat; pacientul execută
abducţie în timp ce kinetoterapeutul opune rezistenţa pe faţa laterală a genunchiului.

Exerciţiu pentru tonifierea muşchiului cvadriceps: pacientul în decubit dorsal, cu coapsa


întinsă şi gamba în afara mesei; membrul inferior opus, flectat, se sprijină cu piciorul pe masă;
kinetoterapeutul face priză pe faţa dorsală a piciorului şi pe faţa anterioară distal pe gambă;
pacientul execută extensia gambei fiind contrat de kinetoterapeut.

Grupul de exerciţii selective pentru antrenarea celor 3 capete monoarticulare ale


cvadricepsului au ca principiu general menţinerea articulaţiei coxofemurale flectate la 90°, din
această poziţie executându-se extensia genunchiului.

Exerciţiu pentru tonifierea muşchiului triceps sural: pacientul în decubit dorsal, cu membrul
inferior întins şi glezna în flexie dorsală; kinetoterapeutul prinde în mână călcâiul pe faţa lui
posterioară şi se opune încercărilor pacientului de a extinde piciorul. Deoarece nu există
rezistenţă pe degete sau antepicior, nu va intra în activitate decât tricepsul sural.

Pe parcursul reeducării mersului, bolnavul de gonartroză ia treptat contact cu o serie de


aparate ajutătoare, proteze Hessing, cârje subaxilare, etc.

33
Capitolul 1. Aspecte generale ale gonartrozei

Capitolul 3. Parte personală

3.1 Principiile kinetoterapice

Mijloacele terapeutice de care dispune recuperarea kinetoterapică reprezintă un tratament de


bază care foloseşte exerciţiul fizic, sub diversele sale forme, iar aplicarea sa corectă în sensul
obţinerii unor rezultate avantajoase şi mai ales a menţinerii lor, cere respectarea unor principii.

1. Principiul de bază al oricărui tratament, se referă la faptul că orice terapie se aplică pentru
a îmbunatăţi starea de sănătate a pacientului şi niciodată pentru a-i dăuna. Cunoaşterea
efectelor profilactice şi terapeutice ale practicării exerciţiului fizic care presupune o bună
cunoaştere şi o bună pregătire teoretică şi practică a specialiştilor din domeniu.

Cunoaşterea exactă diagnosticului şi a stării funcţionale a pacienţilor care stă la baza formării
şi alcătuirii unor programe de recuperare cât mai corecte şi eficiente ce au ca rezultat finalizarea
optimă a actului recuperator.

2. Principiul precocităţii tratamentului, care presupune începerea recuperării cât mai


devreme posibil, întârzierea ei ducând la prelungirea duratei tratamentului, apariţia
sechelelor, complicaţiilor şi scăderea şanselor de recuperare.
3. Principiul accesibilităţii în selectarea şi combinarea mijloacelor utilizate în recuperare
urmăreşte respectarea particularităţilor individuale, de vârstă, sex, pregătire anterioară.
Respectarea acestui principiu reclamă o bună cunoaştere din partea kinetoterapeutului, a
modului de investigare măsurare şi evaluare a capacităţii individuale a pacientului,
corelate cu indicaţiile şi referirile date de către medicul curant.
4. Principiul individualizării tratamentului impune kinetoterapeutului respectarea unor
factori:
– cunoaşterea temeinică a pacientului, tratamentul trebuind individualizat pe baza
datelor personale;

34
Capitolul 1. Aspecte generale ale gonartrozei

– tratamentul prin kinetoterapie solicită organismul în totalitatea sa, chiar şi atunci când
exerciţiile fizice folosite sunt analitice;
– suprimarea bruscă a independenţei de mişcare, imposibilitatea îndeplinirii obligaţiilor
zilnice au repercusiuni puternice asupra psihicului bolnavului;
– bolnavii obişnuiţi cu efectuarea exerciţiului fizic în mod organizat participă cu mai
mult succes la programul de tratament;
– sexul condiţionează durata tratamentului, mobilitatea recăpătându-se mai uşor la
femei iar forţa la bărbaţi;
– vârsta are influenţe deosebite asupra duratei tratamentului; calitatea tratamentului
medical influenţează în mod direct durata, prelungind sau scurtând timpul de
recuperare.
5. Principiul gradării efortului este obligatoriu în kinetoterapie chiar şi în cazul în care este
afectat doar un segment sau o parte a corpului care conduce către scoaterea bolnavului din
circuitul activităţilor curente, iar reluarea şi reintegrarea în cadrul normal se face doar
treptat. Solicitarea capacităţii funcţionale a segmentului afectat, pornind de la limita
inferioară posibilităţilor normale, creşte zi de zi pentru a-l integra în final în contextul de
mişcări cotidiene normale.

Ţinând cont de posibilităţile individuale de moment ale pacientului, dozarea efortului se face
gradat, trecând de la uşor la greu, de la simplu la complex, de la cunoscut la necunoscut.

Principalul mijloc al recuperării genunchiului în gonartroza secundară genu-varum este


exerciţiul fizic sub multiplele lui forme, iar pentru alcătuirea unui tratament kinetoterapeutic
eficient se vor avea la bază exerciţiile fizice:

– exerciţiile se vor baza pe poziţii de start solide, stabile, menite să faciliteze travaliul
muscular;

35
Capitolul 1. Aspecte generale ale gonartrozei

– progresivitatea exerciţiilor va fi lentă de la stadiile cele mai joase de forţă musculară şi


până la cele care asigură stabilitatea activă a genunchiului;
– exerciţiile de tonifiere musculară se vor executa pe toată amplitudinea de mişcare
articulară posibilă, în principal musculatura extensoare;
– exerciţiile de mobilitate articulară vor urmări obţinerea unghiurilor utile activităţilor
obişnuite; kinetoterapeutul va trebui să cunoască bine aceste unghiuri şi să ţină seama de
activităţile curente ale pacientului;
– reducerea flexumului de genunchi, în stadiu iniţial, este primordial deoarece pierderea
mobilităţii pe ultimile grade de extensie privează genunchiul de stabilitatea în mers.
6. Respectarea unor principii şi reguli de conduită medicală pe care pacientul va trebui să le
ia în considerare pe tot parcursul vieţii, atât în timpul programului de tratament, cât şi
după. Se va avea în vedere evitarea frigului şi a umezelei, a efortului intens, menajarea
genunchiului, corectarea excesului ponderal (element major de prognostic), limitare în
timp a mersului şi ortostatismului, renunţarea la încalţăminte cu tocuri înalte. Tot ca
principii ce trebuiesc respectate şi după ameliorare, sunt şi urmarea periodică a curelor de
tratament în staţiuni de profil, a băilor, a fizioterapiei.

Tratamentul prin kinetoterapie trebuie continuat până la refacerea calităţilor fizice şi se va


continua pentru păstrarea lor cu reluarea activităţilor de muncă şi viaţă cât mai aproape de
normal.

3.2 Teste şi măsurători

Testarea articulară sau aprecierea gradului de mobilitate a articulaţiei poate fi efectuată


subiectiv sau cu diferite instrumente, cum ar fi goniometrul, centimetrul, firul cu plumb.

Examinarea cuprinde date anamnezice, examinarea clinică şi paraclinică a bolnavului şi teste


specifice de edificare a diagnosticului pozitiv al fracturilor de calcaneu. Această apreciere va fi
iniţială şi periodică pentru a urmări etapizat evoluţia recuperării.
36
Capitolul 1. Aspecte generale ale gonartrozei

Examinarea cuprinde:

 anamneză;
 inspecţia;
 palparea;
 măsurători;
 testing-ul muscular;
 examinarea staticii si dinamicii;
 examinări globale (aprecieri ale locomoţiei).

Anamneza se realizează prin chestionarea pacientului asupra vârstei, profesiei, antecedentelor


personale, familiale şi ale istoricului bolii. Aceste date ne oferă posibilitatea de a cunoaşte
pacientul sub raport psihologic, social, educaţional.

Inspecţia se face prin observarea caracterelor şi aspectelor individuale globale şi apoi a celor
parţiale. Primele caractere globale sunt: înălţimea, greutatea corporală, armonia dintre părţi,
atitudinea şi comportamentul motric. Apoi se cercetează caracterele şi aspectele morfologice ale
corpului, ale tegumentelor şi fanerelor, ale ţesutului subtegumentar, muşchilor, oaselor şi
articulaţiilor.

Palparea ne poate oferi informaţii asupra:

– temperaturii tegumentelor care indică:


- procese inflamatorii (tegumente calde);
- procese algodistrofîce (tegumente reci);
– gradul de supleţe;
– uscăciunea pielii care indică tulburări trofice;
– depistarea punctelor dureroase la presiune, sau tracţiune şi la mişcare;

37
Capitolul 1. Aspecte generale ale gonartrozei

– depistarea diferitelor modificări de consistenţă a ţesuturilor moi: hipotonia


musculară, retracţia tendinoasă, etc.
– crepitaţia ţesutului moale (sinovita. hematoame subcutanate cartilaginoase).

Măsurătorile se fac comparativ cu membrul sănătos. Se măsoară circumferinţa genunchiului,


crescută în edem, hidartroze.

Bilanţul articular: măsurarea unghiurilor de mişcare articulară se efectuează cu ajutorul


goniometrului. Aprecierea gradului de mobilitate articulară se face respectând regulile acestui
test:

– pacientul va fi relaxat, aşezat confortabil şi instruit asupra manevrelor ce vor urma;


– unghiul de mobilitate articular se măsoară din poziţia "O" (poziţie anatomică) până la
poziţia maxima (finală) permisă de articulaţie;
– gradul de mobilitate a unei articulaţii este egal cu valoarea unghiului maxim măsurat.

Pentru articulaţa femuro-tibială examinarea goniometrică se face astfel: pacientul este culcat
pe masă în decubit ventral, cu piciorul atârnând în afara planului mesei (pentru a se obţine
extensia totală a genunchiului). Goniometrul se aşează în plan sagital, cu baza pe planul mesei şi
în lungul axei coapsă-gambă, cu acul indicatorului în dreptul axei biomecanice transversale şi
cu indicatorul culcat în dreptul axului lung al gambei.

Amplitudinea medie normală a mişcării active de flexie-extensie este de 135°, iar a celei
pasive de 150°.

Evaluarea tonusului muscular se efectuează pentru determinarea gradului de forţă musculară.


Se notatează cu:

5 (normală) - atunci când pacientul a efectuat mişcarea contra gravitaţiei şi contra unei rezistenţe
mari;

38
Capitolul 1. Aspecte generale ale gonartrozei

4 (bună) - atunci când pacientul a efectuat mişcarea contra gravitaţiei şi contra unei rezistenţe
mici;

3 (acceptabilă) - atunci când pacientul a efectuat mişcarea contra gravitaţiei, dar fără rezistenţă;

2 (mediocră) - atunci când pacientul a realizat mişcarea fără gravitaţie;

1 (schiţată) - atunci când pacientul a schiţat mişcarea;

0 - lipsa mişcării.

Examinarea staticii constă în apreciera atentă a staticii unipodale şi bipodale notând alinierea
normală a segmentelor şi abaterile de la normalitate: valgum-ul, varum-ul, flexum-ul,
recurvatum-ul. Se apreciează forţa musculo-ligamentară de susţinere şi în special sprijinul
plantar, aspectul bolţii plantare, axul centrului de greutate al corpului, deviaţia lui şi capacitatea
de susţinere, ce poate fi alterată de durere, atrofie musculară, ligamentară etc.

Aliniamentul membrului inferior se apreciază faţă de verticalităţi ce trec prin următoarele


repere: spina iliacă antero-posterioară, mijlocul patelei, degetele 1-2 ale piciorului.

Picioarele sunt examinate privite dinspre faţa internă, apreciind bolta plantară antero-
posterioară din linia Feiss, ce trece prin maleola internă, tuberculul scafoidului şi articulaţia
metatarsofalangiană a halucelui.

O altă apreciere la nivelul picioarelor se face din spate, privind linia tendoaneîor ahiliene, care
trebuie să fie perpendiculară pe mijlocul calcaneului.

Abaterile constau în devierile tendoaneîor ahiliene spre în afară, în cazul picioarelor valgus şi
spre interior, în cazul picioarelor varus, ducând piciorul în inversie respectiv eversie.

Mersul se apreciază ca proces dinamic şi permite evidenţierea coordonării, a mobilităţii


articulare în cadrul unghiurilor utile, a tuturor forţelor musculare implicate.
39
Capitolul 1. Aspecte generale ale gonartrozei

Aprecierile locomoţiei se fac în cadrul activităţilor zilnice:

– aşezări şi ridicări de pe scaun;


– variante de mers: înainte, lateral, cu pas încrucişat, pe vârfuri, pe călcâie, inversat, eversat,
cu sprijin extern;
– mers pe teren variat;
– urcări şi coborâri ale scărilor.
3.3 Metode kinetoterapice utilizate

În realizarea studiului am utilizat următoarele metode de cercetare:

1. Metoda documentării

Există domenii în care este mai uşor pentru cercetători să efectueze o anumită investigaţie
decât să cerceteze publicaţii pentru a vedea dacă a mai făcut cineva o lucrare asemanatoare.

2. Metoda observaţiei

Observaţia se defineşte ca fiind urmărirea atentă şi sistematică a comportamentului unei


persoane cu scopul de a sesiza aspectele sale caracteristice.

Aplicarea metodei observaţiei pe parcursul lucrării a stat la baza investigaţiilor funcţionale,


pentru a stabili ceea ce s-a considerat a fi important de consemnat în fişele individuale ale
subiecţilor. De asemenea, a fost utilizată şi pentru a stabili cauzele ce au produs modificari faţă de
parametrii cunoscuţi şi în plus, a dus şi la formarea unor obiective pentru etapele următoare ale
programelor de tratament. Înregistrarea observatilor s-a realizat în fişe de observaţie.

3. Metoda anchetei

Ancheta, ca metodă de lucru, a avut un rol deosebit în obţinerea datelor necesare cunoaşterii
pacienţilor, a dinamicii evoluţiei lor. Metoda a contribuit la realizarea anamnezei prin dezvăluirea

40
Capitolul 1. Aspecte generale ale gonartrozei

condiţiilor şi cauzelor ce au generat gonartroza având ca rezultat recuperarea acesteia. Prin


intermediul anchetei, datele au fost culese de la pacienti, însa pentru obiectivitate, informaţiile au
fost completate cu datele înscrise în documentele medicale (fişa medicală, foaie de observaţie,
foaie de tratament, bilet de externare).

4. Metoda experimentului

În cadrul experimentului au fost observaţi pacienţii din punct de vedere somatic şi funcţional
cât şi impactul pe care afecţiunea o are asupra lor, influenţa asupra comportamentului,
reactivitatea psihică a pacienţilor la mediul ambient şi la programul de recuperare la care au fost
supuşi.

3.4 Atitudinea kinetoterapeutică în gonartroză

Gonartroza reprezintă o localizare frecventă a procesului artrozic, deşi mai puţin severă decât
coxartroza, rămâne o afecţiune supărătoare, chiar invalidantă. Evoluţia gonartrozei este cronică
cu pusee de acutizare în urma cărora se accentuează deteriorarea statică şi dinamică a articulaţiei.

În lipsa unui tratament conservator capabil să favorizeze regenerarea cartilajului afectat de


artroză, tratamentul kinetoterapeutic rămâne cea mai raţională soluţie terapeutică deoarece
medicina fizică posedă mijloacele necesare combaterii durerii, a inflamaţiei cronice şi poate
preveni deformaţiile invalidante.

Atingerea obiectivelor propuse în cadrul procesului recuperator va avea în vedere selectarea


celor mai eficiente mijloace terapeutice specifice medicinii fizice cu condiţia ca metodologia de
aplicare să fie adaptată la stadiul bolii, să fie progresivă şi urmată cu consecvenţă.

Genunchiul este o articulaţie importantă care realizează mişcări de flexie şi extensie, iar
membrul inferior are nevoie de stabilitate şi mobilitate care se pot obţine în mod deosebit prin

41
Capitolul 1. Aspecte generale ale gonartrozei

mijloacele kinetoterapeutice, ţinând cont de anumite particularităţi ale acestei articulaţii după
cum urmează:

a. Reacţia inflamatoare articulară şi durerea dictează continuu atitudinea recuperatorului


care va utiliza toate mijloacele antiinflamatorii la îndemâna. Medicaţia antiinflamatorie se
asociază cu: crioterapia, electroterapia (curenţi de joasa frecventa, laser, unde scurte cu
impulsuri în dozaj atermic, diapulse). Obţinerea indolorităţii este primul obiectiv în
recuperarea genunchiului, nu numai pentru că un genunchi dureros este practic
nefuncţional ci şi pentru faptul că durerea limitează mult posibilităţile de recuperare.
b. Stabilitatea genunchiului în ortostatism sau în mers este asigurată pe de o parte de
aparatul capsulo-ligamentar (stabilitatea pasivă), iar pe de altă parte de aparatul musculo-
tendinos (stabilitatea activă). Afectarea unuia sau altuia determina "sindromul de
instabilitate a genunchiului".

Refacerea stabilităţii pasive se face prin posturi respectând poziţiile anatomo-functionale şi


prin punerea în poziţie normală a suprafeţelor articulare sau prin intervenţii chirurgicale
asigurând refacerea integrităţii aparatului stabilizator, atunci când tratamentul conservator nu
reuşeşte.

Având în vedere faptul că în gonartroză instabilitatea activă a genunchiului este unul din
deficitele funcţionale vom urmări tonifierea musculaturii. Muşchiul cvadriceps femural este un
muşchi voluminos care realizează de unul singur extensia gambei pe coapsă oferind, corpului în
ortostatism şi în mers posibilitatea menţinerii centrului de greutate deasupra punctului de sprijin.
Tonusul lui nu poate fi unul oarecare ci de cel puţin 4 sau 5 pe scara valorilor tonusului muscular
0-5; stabilitatea activă a genunchiului este imposibilă fără aceste valori. Eficienţa exerciţiilor de
tonifiere a cvadricepsului depinde de poziţia şoldului, astfel ea este maximă pentru vaşti când
şoldul este flectat la 90°, iar pentru dreptul anterior cu şoldul în flexie de 90°-125°.

42
Capitolul 1. Aspecte generale ale gonartrozei

În cadrul exerciţiilor de tonifiere a cvadricepsului o atenţie deosebită trebuie acordată vastului


intern care se hipotrofiază foarte repede. Spre deosebire de cvadriceps musculatura posterioară a
coapsei, şi în principal ischiogambierii, nu are tendinţa de hipotrofie ci mai degrabă spre
retractură. Cum însa ei întăresc posterior structurile capsulo ligamentare, în instabilitatea de
genunchi se pune uneori problema tonifierii lor.

Având un rol important în stabilitatea laterală a genunchiului, muşchiul tensorul fasciei lata
este tonifiat din diferite poziţii şi în diferite unghiuri de flexie a genunchiului.

Creşterea forţei musculare prin mărirea tensiunii maxime de contracţie se face prin trei tipuri:

– contracţia izometrică;
– contracţia concentrică;
– contracţia excentrică.

Refacerea tonusului se va realiza prin mişcări specifice utilizând tipuri de contracţie musculară
în combinaţii diferite, la unghiuri unde efortul său este mai mare, executate din decubit dorsal,
şezând sau în ortostatism.

Tehnicile de facilitare neuromusculară proprioceptive (F.N.P.) sunt:

– inversarea lentă (I.L.) şi inversarea lentă cu opunere (I.L.O.): raţiunea tehnicii I.L. se
bazează pe legea "inducţiei succesive" a lui Sherrington, "o mişcare este facilitată de
contracţia imediat precedentă a antagonistului ei; repetarea I.L. şi I.L.O. va duce la
facilitarea musculaturii în ambele direcţii;
– contracţii repetate (C.R.): se utilizează când muşchii sunt activi pe toată schema de
mişcare, dar fără sa aibă o forţă egală peste tot; C.R. se bazează pe efectul "stretch-reflex-
ului";

43
Capitolul 1. Aspecte generale ale gonartrozei

– exerciţii cu încărcare progresiva (tip De Lorme): se efectuează din poziţia sezând cu


fixarea unor greutăţi de valori progresive la nivelul gleznelor cu extensia gambelor până
la apariţia senzaţiei de oboseală pulmonară.
c. Pentru asigurarea unei bune mobilităţi articulare a genunchiului până la limite funcţionale
pentru o activitate normală a membrului inferior, este necesară în primul rând extensia
genunchiului până la 0° şi o flexie până la cel puţin 90° (pentru mers, pentru adoptarea
poziţiei sezând), până la 110° (pentru urcarea si coborârea treptelor, pentru mersul pe
bicicleta) şi de 130° (pentru activitate în limite cel puţin funcţionale ale membrului
inferior).

Recâştigarea extensiei zero este absolut necesară deoarece fără aceasta membrul inferior
respectiv este mai scurt decât celălalt, afectând astfel mersul şi contribuind atât la lezarea
suprafeţelor articulare ale genunchiului cât şi la dezechilibrarea coloanei.

Mişcările active de flexie şi extensie se vor asocia cu mişcări de rotaţie; pentru învingerea
contracturii-retracturii aparatului extensor se folosesc exerciţii de contracţie-relaxare cu pauze
intercalate de 2 minute, 3-5 exerciţii pe şedinţă.

Tehnici de facilitare neuromusculară pentru promovarea şi obţinerea mobilităţii:

– iniţiere ritmica (l.R.): se folosesc exerciţii pentru învingere contracturii-retracturii;


– relaxare-opunere (R.O.): este o tehnică pur izometrica, utilizată când amplitudinea unei
mişcări este limitată de contractura musculară;
– stabilizarea ritmica (S.R.): tehnica are la baza tot izometria.
d. Exerciţiile axio-distale şi disto-axiale folosite pentru refacerea controlului muscular
dinamic pentru mers (coordonare, echilibru, abilitate).
e. Respectarea regulilor de profilaxie secundară care alcătuiesc igiena ortopedică a
genunchiului.

44
Capitolul 1. Aspecte generale ale gonartrozei

Capitolul 4. Rezultatele cercetării

Prezentarea şi analiza datelor

Fişa de tratament nr. 1

Nume şi prenume: V. I.

Vârstă: 80 ani

Sex: masculin

Motivele prezentării: pacientul prezintă dureri cu caracter inflamator, impotenţă funcţională şi


dispnee la eforturi minime.

Diagnostic: gonartroză secundară stângă

Anamneză: mers dificil, posibil doar cu sprijin

Examen clinic general: articulaţia genunchiului stâng este mult mărită transversal

Examenul aparatului locomotor

Inspecţie:

– Prezintă deviaţii de ax: genu valgum;


– Prezintă tumefacţie parţială a feţei anterioare însoţită de roşeaţa tegumentelor.

Palpare:

– Prezintă durere la nivelul articulaţiilor genunchiului în timpul mobilizărilor;


– Se simte deplasarea rotulei.

Mobilitate: limitarea mobilităţii ambilor genunchi

45
Capitolul 1. Aspecte generale ale gonartrozei

Stabilitate: prezintă durere la nivelul ligamentului lateral intern

Evaluarea tonusului muscular: forţa 4 – pacientul efectuează mişcări contra gravitaţiei şi


contra unei rezistenţe mici.

Valori goniometrice la nivelul genunchiului

Articulaţia Mişcarea Valori normale Membrul Sector de mobilitate

Activ Pasiv Activ Pasiv

Flexie 120° 160° Dr. 85° 95°


Genunchiul Stg. 70° 90°
Extensie 0° 0° Dr. 0° 0°
Stg. 0° 0°

Tabel nr. I – examinarea goniometrică a mobilităţii articulare

Obiective:

– Combaterea şi ameliorarea durerii;


– Creşterea gradului de mobilitate articulară;
– Creşterea tonusului muscular anterior şi posterior a coapsei;
– Combaterea deformaţiilor.

Fişa de tratament nr. 2

Nume şi prenume: G. E.

Vârstă: 61 ani

Sex: feminin

46
Capitolul 1. Aspecte generale ale gonartrozei

Motivele prezentării: pacienta s-a internat prezentând dureri cu caracter inflamator la nivelul
ambilor genunchi

Diagnostic: gonartroză bilaterală

Anamneză: mers dificil, posibil cu ajutorul cârjei

Examen clinic general: articulaţiile genunchiului apar mult mărite transversal

Examenul aparatului locomotor

Inspecţie:

– Prezintă deviaţii de ax: genu varum;


– Prezintă tumefacţie parţială a feţei anterioare însoţită de roşeaţa tegumentelor.

Palpare:

– Prezintă durere la nivelul articulaţiilor genunchiului stâng;


– Se simte deplasarea rotulei.

Mobilitate: mişcările executate la nivelul membrului stâng sunt limitate din cauza hemiplegiei pe
partea stângă, mişcarea activă fiind imposibil de executat

Evaluarea tonusului muscular:

– Membrul drept: forţa 4 – pacienta efectuează mişcări contra gravitaţiei şi contra unei
rezistenţe mici;
– Membrul stâng: forţa 1 – pacienta schiţează mişcarea.

Valori goniometrice la nivelul genunchiului

47
Capitolul 1. Aspecte generale ale gonartrozei

Articulaţia Mişcarea Valori normale Membrul Sector de mobilitate

Activ Pasiv Activ Pasiv

Flexie 120o 160o Dr. 70o 85o


Genunchiul Stg. 55o 60o
Extensie 0o 0o Dr. 0o 0o
Stg. 0o 0o

Tabel nr. II – examinarea goniometrică a mobilităţii articulare

Obiective:

– Combaterea şi ameliorarea durerii;


– Reducerea edemului;
– Menţinerea sau creşterea gradului de mobilitate articulară;
– Menţinerea sau creşterea tonusului muscular;
– Reeducarea mersului;
– Combaterea mersului.

Fişa de tratament nr. 3

Nume şi prenume: T. G.

Vârstă: 65 ani

Sex: feminin

Motivele prezentării: pacienta s-a internat prezentând dureri la nivelul ambilor genunchi,
predominant drept, impotenţă funţională, dispnee la eforturi minime şi dureri intense în
ortostatism, dar şi în repaus.

Diagnostic: gonartroză dreaptă severă

Anamneză: mers posibil doar cu cârje

Examen clinic general:

48
Capitolul 1. Aspecte generale ale gonartrozei

– articulţiile genunchiului sunt mult mărite;


– tegumentul prezintă o culoare vânătă.

Examenul aparatului locomotor

Inspecţie:

– Prezintă deviaţii de ax: genu valgum;


– Prezintă tumefacţie parţială a feţei anterioare însoţită de roşeaţa tegumentelor.

Palpare:

– Prezintă dureri la nivelul articulaţiei genunciului drept;


– Se simte deplasarea rotulei.

Mobilitate: limitare uşoară a mobilităţii genunchiului drept din cauza sclerozei

Evaluarea tonusului muscular: forţa 3 – pacienta efectuează mişcări contra gravitaţiei, dar fără
rezistenţă

Valori goniometrice la nivelul genunchiului

Articulaţia Mişcarea Valori normale Membrul Sector de mobilitate

Activ Pasiv Activ Pasiv

Flexie 120o 160o Dr. 70o 80o


Genunchiul Stg. 80o 100o
Extensie 0o 0o Dr. 0o 0o
Stg. 0o 0o

Tabel nr. III – examinarea goniometrică a mobilităţii articulare

Obiective:

– Combaterea şi ameliorarea durerii;


– Reducerea edemului;
– Menţinerea sau creşterea gradului de mobilitate articulară;
49
Capitolul 1. Aspecte generale ale gonartrozei

– Menţinerea sau creşterea tonusului muscular;


– Combaterea deformaţiilor;
– Reeducarea mersului.

Fişa de tratament nr. 4

Nume şi prenume: B. A.

Vârstă: 80 ani

Sex: feminin

Motivele prezentării: pacienta prezintă dureri la urcarea şi coborârea scărilor, impotenţă


funcţională, tulburări ale circulaţiei (varice), dispnee la eforturi minime, mers dificil, dureri în
ortostatism, dar şi în repaus

Diagnostic: gonartroză bilaterală

Anamneză: mers şchiopătat, posibil doar cu cârje

Examen clinic general:

– articulaţiile genunchiului sunt mult mărite;


– tegumentul prezintă o culoare vânătă.

Examenul aparatului locomotor

Inspecţie:

– Prezintă tumefacţie parţială a feţei anterioare, însoţită de roşeaţa tegumentelor;


– Pacienta prezintă atitudine vicioasă;
– Prezintă deviaţii de ax: genu valgum.

Palpare: se simte deplasarea rotulei

Mobilitatea: este prezent semnul „rândelei”

Evaluarea tonusului muscular: forţa 3 – pacienta efectuează mişcări contra gravitaţiei, dar fără
rezistenţă

Valori goniometrice la nivelul genunchiului


50
Capitolul 1. Aspecte generale ale gonartrozei

Articulaţia Mişcarea Valori normale Membrul Sector de mobilitate

Activ Pasiv Activ Pasiv

Flexie 120 o 160o Dr. 89o 95o


Genunchiul Stg. 95o 107o
Extensie 0o 0o Dr. 0o 0o
Stg. 0o 0o

Tabel nr. IV – examinarea goniometrică a mobilităţii articulare

Obiective:

– Combaterea şi ameliorarea durerii;


– Reducerea edemului;
– Menţinerea sau creşterea gradului de mobilitate;
– Menţinerea sau creşterea tonusului muscular;
– Combaterea deformaţiilor;
– Reeducarea mersului.

Fişa de tratament nr. 5

Nume şi prenume: P. C.

Vârstă: 80 ani

Sex: masculin

Motivele prezentării: pacientul prezintă dureri cu caracter inflamator la urcatul şi coborâtul


scărilor, oboseala instalându-se rapid, tulburări ale circulaţiei (varice), dispnee la eforturi minime,
dureri în ortostatism şi în repaus

Diagnostic: gonartroză stângă

Anamneză: mers posibil doar cu cârje

Examenul clinic general:

51
Capitolul 1. Aspecte generale ale gonartrozei

– Articulaţiile genunchiului sunt mult mărite;


– Tegumentul prezintă o culoare vânătă.

Examenul aparatului locomotor

Inspecţie:

– Prezintă deviaţii de ax: genu varum;


– Prezintă tumefacţie pe faţa anterioara însoţită de roşeaţa tegumentelor.

Palpare: prezintă dureri la nivelul articulaţiei genunchiului stâng

Mobilitate: este prezent semnul „rândelei”

Evaluarea tonusului muscular: forţa 3 – pacientul execută mişcări contra gravitaţiei, dar fără
rezistenţă

Valorii goniometrice la nivelul genunchiului

Articulaţia Mişcarea Valori normale Membrul Sector de mobilitate

Activ Pasiv Activ Pasiv

Flexie 120 o 160o Dr. 70o 85o


Genunchiul Stg. 60o 70o
Extensie 0o 0o Dr. 0o 0o
Stg. 0o 0o

Tabel nr. V – examinarea goniometrică a mobilităţii articulare

Obiective:

– Combaterea şi ameliorarea durerii;


– Reducerea edemului;
– Menţinerea sau creşterea gradului de mobilitate articulară;
– Mentinerea sau creşterea tonusului muscular;
– Combaterea deformaţiilor;
– Reeducarea mersului.
52
Capitolul 1. Aspecte generale ale gonartrozei

Program de recuperare

 Exerciţiul nr. 1

Mobilizări ale rotulei.

Fig. 1 – Mobilizări ale rotulei

 Exerciţiul nr. 2

Poziţia iniţială: decubit dorsal

Timpul 1: ridicarea membrului inferior afectat cu genunchiul extins

Timpul 2: revenire la poziţia iniţială

Se repetă de 5 ori

 Exerciţiul nr. 3

Poziţia iniţială: decubit dorsal

Timpul 1: ridicarea membrului afectat la 90° cu genunchiul flectat

Timpul 2: revenire la poziţia iniţială

53
Capitolul 1. Aspecte generale ale gonartrozei

Timpul 3: ridicarea membrului sănătos la 90° cu genunchiul flectat

Timpul 4: revenire la poziţia iniţială

Se repetă de 10 ori

 Exerciţiul nr. 4

Poziţia iniţială: decubit dorsal

Timpul 1: ducerea genunchiului afectat la piept

Timpul 2: revenire la poziţia iniţială

Timpul 3: ducerea genunchiului sănătos la piept

Timpul 4: revenire la poziţia iniţială

Se repetă de 10 ori

 Exerciţiul nr. 5

Poziţia iniţială: decubit ventral

Timpul 1: îndoirea genunchiului bolnav la 90°

Timpul 2: revenire la poziţia iniţială

Se repetă de 10 ori

Fig. 2 – poziţia iniţială: decubit ventral

54
Capitolul 1. Aspecte generale ale gonartrozei

Fig. 3 – timpul 1: îndoirea genunchiului bolnav la 90°

 Exerciţiul nr. 6

Poziţia iniţială: aşezat pe un scaun, tălpile pe sol

Timpul 1: ridicarea membrului inferior bolnav

Timpul 2: revenire la poziţia iniţială

Se repetă de 20 ori

Fig.4 – poziţia iniţială: aşezat pe un scaun, tălpile pe sol

55
Capitolul 1. Aspecte generale ale gonartrozei

Fig. 5 – timpul 1: ridicarea membrului inferior bolnav

 Exerciţiul nr. 7

Poziţia iniţială: ortostatism cu faţa la scară fixă, membrele superioare se prind de scară la nivelul
umerilor

Timpul 1: ridicare pe vârfuri

Timpul 2: revenire la poziţia iniţială

Se repetă de 20 ori

56
Capitolul 1. Aspecte generale ale gonartrozei

Fig. 6 – poziţia iniţială: ortostatism cu faţa la scară fixă, membrele superioare se prind de scară la
nivelul umerilor

Fig. 7 – timpul 1: ridicare pe vârfuri

 Exerciţiul nr. 8

Mers normal.

Fig. 8 – mers normal

57
Capitolul 1. Aspecte generale ale gonartrozei

 Exerciţiul nr. 9

Mers pe bicicletă ergonomică

Fig. 9 – mers pe bicicletă ergonomică

58
Capitolul 1. Aspecte generale ale gonartrozei

Interpretarea rezultatelor

Pentru a putea face o analiză mai bună a fiecărui caz în parte, am întocmit fişe inividuale de
tratament al fiecarui pacient în parte.

În fişe am notat periodic bilanţul articular pentru mişcarea de flexie la nivelul genunchilor.

Datele au fost înregistrate atât la începerea tratamentului de kinetoterapie, cât şi la sfârşitul


perioadei de tratament.

Evaluarea rezultatelor bilanţului articular – mişcarea de flexie a genunchiului

Nume/ Valori normale Membrul Sector de mobilitate


Prenume

Iniţial Final

Activ Pasiv Activ Pasiv Activ Pasiv


V. I. 120o 160o Dr. 85 o
95 o
90° 100°
o o
Stg. 70 90 75° 95°
o o o o
G. E. 120 160 Dr. 70 85 70° 95°
Stg. 55o 60o 55° 70°
o o
T. G. 120 160 Dr. 70° 80° 70° 80°
Stg. 80° 100° 80° 100°
o o
B. A. 120 160 Dr. 89° 95° 99° 105°
Stg. 95° 107° 105° 117°
P. C. 120o 160o Dr. 70° 85° 85° 100°
Stg. 60° 70° 75° 85°
Tabel nr. VI – evaluarea rezultatelor bilanţului articular: mişcarea de flexie a genunchiului

Analiza rezultatelor

În urma programului de kinetoterapie, la pacientul V. I., se observă o creştere de 5° atât pe


mişcarea activă, cât şi pe cea pasivă.

59
Capitolul 1. Aspecte generale ale gonartrozei

În urma programului de kinetoterapie, la pacienta G. E., se observă o creştere de 10° pe


mişcarea pasivă, mişcarea activă rămânând la aceeaşi valoare din cauza hemiplegiei.

Din cauza sclerozei pacientei T. G., nu se înregistrează nicio creştere a valorilor bilanţului
articular, programul kinetoterapic având rol de menţinere a tonusului muscular.

În urma programului de kinetoterapie, la pacienta B. A., se observă o creştere de 10° atât pe


mişcarea activă, cât şi pe cea pasivă.

În urma programului de kinetoterapie, la pacienta P. C., se observă o creştere de 15° atât pe


mişcarea activă, cât şi pe cea pasivă.

60
Capitolul 1. Aspecte generale ale gonartrozei

Concluzii

În urma rezultatelor obţinute în testarea prin mijloace kinetoterapeutice a bolnavilor cu


gonartroză, am ajuns la următoarele concluzii:

Programul de kinetoterapie este mijlocul de tratament în urma căruia reeducarea mişcărilor


articulare se poate face total sau parţial.

Timpul de refacere a mobilităţii articulare în gonartroză este influenţat şi de alte boli pe care
pacientul le prezintă, cum ar fi hemiplegia, scleroza, osteoporoza, etc.

Prins instruirea pacienţilor încă de la începutul programului de recupere asupra obiectivelor


urmărite şi efectele exerciţiilor fizice asupra organismului, formarea unor motivaţii puternice au
dus la optimizarea tratamentului prin participarea lor conştientă şi activă.

Pentru o refacere cât mai aproape de normal kinetoterapia este indispensabilă prin tehnicile şi
metodele care au o valoare deosebită pentru eficientizarea rezultatelor.

Prin procedeele selectate şi aplicarea precoce a tratamentului kinetoterapeutic,


disfunţionalitatea articulaţiei femurotibială s-a ameliorat, oferind forţa necesară de propulsie ce
asigura echilibrul static şi dinamic al corpului, dând posibilitatea pacientului de a reveni la viaţa
socială şi cea profesională.

Important este şi realizarea unui plan de recuperare individualizat, deoarece se conturează


perfect cerinţelor şi nevoilor pacientului, faţă de un model deja existent.

În alegerea şi aplicarea anumitor exerciţii fizice trebuie să se ţină seama şi de particularităţile


pacientului: vârsta înaintată, sexul, condiţia fizică şi alte boli asociate.

61
Capitolul 1. Aspecte generale ale gonartrozei

Bibliografie

1. Albu C. - Kinetoterapia pasivă, Editura Polirom, Bucureşti, 2004;


2. Banciu M. - Balneofizioterapie clinică şi recuperare vol. II, Editura Mirton Timişoara,
1998;
3. Budică, C. – Kinetoterapia în afecţiunile ortopedico-traumatice, Editura Fundaţiei
România de Maine, Bucureşti, 2005;
4. Cordun M. - Hidrokinetoterapia în afecţiuni reumatismale, Editura ANEFS, Editia a II-a,
Bucureşti, 1999;
5. Cordun M. – Kinetologie medicală, Editura Axa, Bucureşti, 1999;
6. Creţu. A. - Ghid clinic şi terapeutic fizical-kinetic în bolile reumatice, Editura Bren,
Bucureşti, 2003
7. Dan M., Lozincă I. - Kinetoterapia în patologia geriatrică, Editura Universitaria, Craiova,
2007;
8. Denischi, A., Antonescu,D. - Gonartroza, Editura Medicală, Bucureşti. 1977;
9. Firimiţă M. - Exerciţiul fizic un valoros medicament natural vol. II, Editura Ceres,
Bucureşti, 1981;
10. Moraru G. - Recuperarea kinetică în Reumatologie, Editura Imprimeriei de Vest, 1999;
11. Păun R.- Tratat de Medicină Internă – Reumatologie - Vol. 1 şi 2, Editura Medicală,
Bucureşti 1999;
12. Popa D., Popa V. – Terapie ocupaţională pentru bolnavii cu deficienţe fizice, Editura
Universităţii din Oradea, 1999;
13. Popescu E.D., Ionescu R. - Compendiu de reumatologie, Editura Tehnică, Bucureşti,
2002;
14. R. Popescu, R. Traistaru, P. Badea – Ghid de evaluare clinică şi funcţională în recuperarea
medicală, Editura Medicală Universitară, Craiova, 2004;
15. Rădulescu A. - Electroterapie, Editura Medicală, Bucureşti, 1998;
16. Rezuş E. – Reumatologie, Editura Gr. T. Popa, UMF Iaşi, 2004;
17. Roşulescu E. – Kinetoterapia în recuperarea afecţiunilor reumatologie, Editura
Universitaria, Craiova, 2009;
18. Sbenghe T. - Kinetologie profilactică, terapeutică şi de recuperare, Editura Medicală,
Bucureşti, 1987;
19. Sbenghe T. - Kinesiologie – Ştiinţa mişcării, Editura Medicala, Bucureşti, 2002;

62
Capitolul 1. Aspecte generale ale gonartrozei

20. Sbenche T. - Recuperare medicală la domiciliul bolnavului, Editura Medicală, Bucureşti,


1996;
21. Sbenche T. - Recuperarea medicală a sechelelor posttraumatice ale membrelor, Editura
Medicală, Bucureşti;
22. Sidenco E.L. - Masajul în kinetoterapie, Editura Fundaţiei România de Maine, Ediţia a II-
a, Bucureşti, 2009;
23. Sidenco E.L. - Ghid practic de evaluare articulară şi musculară în kinetoterapie, Editura
Fundaţiei România de Maine, Bucureşti, 2005;
24. Sidenco E.L. - Coloana vertebrală şi membrul inferior. Evaluare mioarticulară în
kinetoterapie şi în medicina sportivă, Editura Fundaţiei România de Mâine, Ediţia a II-a,
Bucureşti, 2003;
25. Sidenco E.L. – Bilanţul articular şi muscular, Editura A.P.P., Bucureşti, 1999;
26. Stoiescu I., Negoiescu M. - Recuperarea funcţională în practica reumatologică, Editura
Medicală, Bucureşti, 1979;
27. Tache G.O. – Teoria şi metodologia Medicinii Fizice si de Recuperare Medicala,
Bucureşti, 2005;
28. Todea, Septimiu Florian – Exerciţiul fizic în educaţie fizică, sport şi kinetoterapie. Teorie
şi metodică - Editura Fundaţiei România de Maine, Bucureşti, 2001;
29. Trosc P., Radu D. - Genunchiul instabil dureros, Editura Junimea, Iaşi, 1978;
30. Vaida A. - Pledoarie pentru mişcare, Editura Didactica Nova, Bistriţa, 2004.

63