SCURTA ISTORIE A MEDICAMENTULUI

Medicina nu a apărut ca știință așa cum o cunoaștem astăzi. De la arta vracilor și şamanilor ce pretindeau că alungă
duhurile rele, la medicina sacerdoților care practicau în umbra templelor şi până la medicina modernă este o cale
lungă.

Perioade istorice

Perioada empirică, religioasă – nu ştim care farmacie este mai veche: egipteană, chineză sau mesopotamică;
plantele medicinale au fost utilizate de sumerieni, cu 6000 ani i.Hr. Arheologii au descoperit peste 22000 de tabliţe
de lut vechi de 4 – 5000 de ani şi, printre acestea, 33 sunt un adevarat dicţionar al plantelor medicinale
aparţinând babilonienilor. Descoperirile arheologice au evidenţiat, pe zidurile şi sarcofagele egiptene, datând din
anul 4000 î.Chr., imagini ale plantei numită aloe vera, foarte apreciată de egipteni, care o utilizau atât pentru virtuţile
sale tămăduitoare, cât şi ca ofrandă la funerariile faraonilor. O numeau chiar „planta nemuririi”.
Perioada filosofică – de la anul 1000 î.e.n. până la 900 e.n. este dominată de Hipocrate (părintele medicinei), de
medicul farmacist Claudius Galenus şi de Dioscoride (părintele fitoterapiei);
Perioada experimentală este dominată de alchimişti arabi. Aceştia au folosit aparate de distilat, au realizat ape
aromatice, au izolat alcoolul etilic, anumite aldehide, au separat zahărul din trestia de zahăr, au efectuat sublimări.
Prima farmacie publică apare în 754 la Bagdad, iar prima farmacopee din lume a fost „Thesaurus Aramatariorum”,
apărută la Milano, în 1512;
Perioada ştiinţifică aduce izolarea cafeinei, iodului, bromului, magneziului, morfinei, stricninei, emetinei, chininei,
piperidinei, codeinei, cocainei, papaverinei. Samuel Hahnemann introduce homeopatia. Louis Pasteur pune bazele
enzimologiei şi bacteriologiei, creând vaccinul antirabic. Pierre şi Marie Curie deschid calea utilizării radiumului.
Industria farmaceutică a debutat în Germania şi apoi în Elveţia, la sfârşitul secolului al XIX-lea; ea s-a născut din
industria chimică şi în particular din cea a coloranţilor. Astfel, fabrica de produse chimice (coloranţi) Bayer, din
Germania, inaugura în 1897 prepararea de medicamente industriale furnizate sub formă de „specialităţi”, adică
medicamente cu nume precis şi în ambalaj propriu, ca acidul acetilsalicilic, comercializat în anul 1899 sub numele
marcat de „Aspirine”.
În Elveţia, au dobândit renume trei mari fabrici de medicamente: Ciba (1850), E. Sandoz (1886) şi Hoffman-La Roche
(1896). În SUA, primele mari fabrici de medicamente devin: Pfizer & Co (1849), A. P. Sharp şi L. Dohme (1860) şi
Medicamenta Vera-Park Davis & Co. (1862).
În Franţa s-a organizat primul congres de Produse Industriale, ţinut cu ocazia Expoziţiei Universale din anul 1900, la
Paris.
Anul 1944 este anul care inaugurează penicilina, izolată de Alexander Fleming în 1929. Fabricarea prin fermentaţie a
antibioticelor şi manipularea lor în mediu steril necesitau instalaţii industriale total noi. Deja în 1950, penicilina, care
nu era încă brevetată, fiind o substanţă naturală, se fabrica industrial de încă 19 firme americane diferite.
În 1947, Waksman descoperă streptomicina.
Laboratorul Merck obţine brevetul pentru streptomicină în anul 1948, dar îl pierde după ce a acordat o licenţă de
producţie unei alte societăţi, Rutgers Research Fundation, care s-a grăbit să comercializeze streptomicina sub numele
său generic.
Din 1952 au început să se verifice efectele secundare, uneori grave, ale medicamentelor.
Etapele inovaţiei farmaceutice sunt marcate de aşa numitele medicamente miraculoase: 1935 - apariţia sulfamidelor,
1944 - apariţia antibioticelor şi 1945 -apariţia antituberculoaselor în 1945.
Cooperarea în domeniul cercetării a fost înscrisă în Actul Unic European din 1986, ca obiectiv comunitar al finalizării
economice a Tratatului de la Roma, din anul 1957. Prima directivă de armonizare europeană privind fabricarea
specialităţilor farmaceutice este cea stabilită prin Tratatul de la Roma din 26 ianuarie 1965, prin care CEE a
reglementat legislaţia în acest domeniu.
Aproape 80% din producţia mondială de medicamente este concentrată în SUA, Germania, Anglia, Elveţia, Franţa,
Japonia, Italia, Canada, Olanda, Belgia şi Danemarca. Astfel, în SUA, principalele fabrici de medicamente
sunt: Abbott, Merck, Pfizer, Schering-Plough, Searle, Smith, Kline and French. Aici, industria farmaceutică
este sever controlată de organul guvernamental, FDA.
În Germania, principalele firme sunt: Hoechst, Bayer, Boehringer, Schering. Anglia este reprezentată
de MSD, Pfizer şi Glaxo.
După 1980, toate domeniile terapeutice au devenit saturate cu produse, fără diferenţe semnificative. Bugetul pentru
cercetare-dezvoltare a crescut, iar profitul a scăzut. Pentru a realiza un medicament cu o entitate chimică sunt
necesari 7-10 ani, la un cost care depăşeşte 100 mil $. În contrast, timpul necesar pentru a dezvolta un nou sistem
medicamentos, pentru o substanţă medicamentoasă existentă, necesită 3-5 ani, costul fiind între 10-20 mil $.
 Înainte de 1989, piaţa farmaceutică românească era dominată de producţia internă – UMB Bucureşti, Antibiotice
Iaşi, Terapia Cluj, Armedica Târgu Mureş, Biofarm Bucureşti, Sintofarm Bucureşti, toate subordonate
Ministerului Chimiei. După 1990 apar producătorii privaţi: Europharm Braşov, Helcor Baia Mare, Labormed
Bucureşti, Pharmatech Târgu Mureş, Sindan Bucureşti.
În România, condiţiile producerii şi punerii pe piaţă a produselor medicamentoase, precum şi condiţiile şi măsurile
pentru asigurarea calităţii sunt reglementate de Guvern (OUG 152/1999). Prin O 125/1998 Guvernul a hotărât
înfiinţarea Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (ANMD) care asigură realizarea
politicii statului în domeniul controlului complex al calităţii medicamentelor şi altor produse de uz uman. Fabricarea
produselor medicamentoase se face numai în unităţi de producţie care au obţinut autorizaţia de funcţionare de la
Ministerul Sănătăţii, iar fabricarea este condiţionată de obţinerea autorizaţiei de punere pe piaţă a produsului
medicamentos.
Fabricarea industrială a medicamentelor se realizează pe baza recomandărilor făcute de ghidul european BPF Eur.
(Guide de Bonnes Pratiques de Fabrication des Medicaments) redactat de Comisia Comunităţii Europene. Se utilizează
şi ghidul american GMP (Good Manufacturing Practices); în România, de la 1 decembrie 1995, a intrat în vigoare o
ordonanţă a Ministerului Sănătăţii privind producţia şi circulaţia medicamentelor - „Reguli de Bună Practică de
Fabricare”. GMP a fost pentru prima dată acordat de OMS în 1964.
Astăzi ne aflăm în etapa globalizării pieţei medicamentului, internaţionalizării medicamentului industrial, unde
revoluţia în comunicarea electronică îşi pune vizibil amprenta, iar dezvoltarea companiilor producătoare de
medicamente este puternic influenţată de gradul de cooperare cu alte companii farmaceutice şi de politica lor în
domeniul mediului.

Bibliografie

1. Maria Aciu - „Introducere în tehnica farmaceutică: Curs anul I”, Universitatea de Medicină Craiova, Secţia Farmacie,
Colecţia Hipocrate, 21, Ed. Aius, 1998;
2. Septimiu Tudor Bucurescu, Barbu Cuparencu, Victor Ponoran - „Marketing pentru industria farmaceutică”, Ed. Dacia,
Colecţia Universitaria, Cluj, 2000;
3. Ludovic Kurunczi - „Proiectarea medicamentelor asistată de computer”, Universitatea de Medicină şi Farmacie,
Timişoara, Specializarea Farmacie, 1998;
4. Ioana Matei, Gh. Mermeze - „Propedeutică farmaceutică”, Ed. Imprimeriei de Vest, Oradea, 1997;
5. Adriana Popovici, Ion Ban, Bela Tökés, Ion Nicolaescu, Gabriela Suciu, Ioan Mathé, Victor Năstasă, Natalia Stavri -
„Bazele teoretice ale tehnologiei farmaceutice”, Ed. Mirton, Timişoara, 1998;