Interviu cu Lect. univ. dr.

Andreea Zamfira

Europa etnică. O analiză a analogiilor și contrastelor între Orient și Occident

În urma multiplelor crize care au încercat Europa

în ultimul deceniu, se pune tot mai frecvent
întrebarea dacă naţionalismele emergente vor
pune capăt proiectului Uniunii Europene. Există
oare o identitate europeană care să poată ţine
laolaltă statele membre în construcţia politică
actuală? Există falii identitare de netrecut între
Vest şi Est pe continentul european? Andreea
Zamfira, lector în cadrul departamentului de
Relații Internaționale și Studii Europene al
Universității Europei de Sud-Est (București), cercetător asociat la Centre Régional Francophone
de Recherches Avancées en Sciences Sociales (CEREFREA) din București și colaborator științific
la Centre d’Étude de la Vie Politique (CEVIPOL) din Bruxelles, expert în studiul etnicității și
minorităților naționale, a schiţat câteva posibile răspunsuri acestor întrebări, în interviul oferit
pentru Europunkt lui Vladimir Adrian Costea.

- Pentru început, vă rog să-mi evidenţiaţi care sunt elementele prin intermediul cărora o
entitate îşi proiectează propria identitate. Totodată, această identitate se construieşte în mod
spontan sau, dimpotrivă, treptat, de-a lungul unui proces continuu?

În privința formării identității, există două mari perspective care, este important să spunem, nu
sunt disjuncte. Prima acordă o atenție centrală datelor esențiale care oferă unui grup, unei
comunități, unei entități – cum spuneți dumneavoastră – un caracter unic sau, în orice caz,
particular. A doua este preocupată îndeosebi de evoluția acestui fond comun, de modul în care
acesta se structurează în timp sau, mai bine spus, este structurat de diverși agenți externi ori nu
întotdeauna externi. Pentru a fi mai preciși, dacă luăm exemplul identității naționale, trebuie să ne
raportăm la două mari abordări. Primordialiștii așează accentul principal în conturarea acestei
structuri psihologice pe timpul de început sau pe momentul cel mai îndepărtat în timp ce poate fi
stabilit istoric și pe seama căruia poate fi pusă o anumită propensiune spre auto-definirea în termeni
naționali. În opoziție cu primordialiștii (pe care unii îi numesc chiar esențialiști), moderniștilor
(instrumentaliști, etno-simboliști etc.) le apare ca fiind fudamentală, definitorie, în procesul de
formare a identității naționale, etapa direcționării conștiințelor naționale „somnolente” (cum le
numește Tara Zahra, de la Universitatea din Chicago), deci – aș spune – ne-autoreflexive, de către
o elită modernizatoare, spre un proiect de definire colectivă. Dacă ne raportăm, deci, la literatura
științifică, răspunsul la întrebarea dumneavoastră nu poate fi decât foarte nuanțat. Subiectul
identității este unul extrem de complex. Dacă ar fi să încerc, totuși, să vă ofer un răspuns foarte
scurt și general la întrebarea dumneavoastră, atunci aș spune: în opinia mea, identitatea este o
structură dinamică care nu poate fi înțeleasă independent de procesul din care rezultă. Fotografiată
într-un singur moment al existenței ei, nu spune mai nimic nimănui, eventual poate crea o impresie.
De cele mai multe ori, puternică. Dar și eronată. Dacă doriți o listă scurtă de elemente ce merită a
fi studiate în scopul înțelegerii, bunăoară, a identităților etno-culturale, naționale, europeană etc.,
le-aș enumera pe următoarele: caracteristici ascriptive și predispoziții sociale specifice;
sentimentul apartenenței comune ori al unui background comun; acțiunea ghidată a unor lideri sau
a unor elite, în scopul coagulării unui grup coerent, unitar, solidar, și formării unei conștiințe de
grup; memorializarea tecutului, mitizarea și ritualizarea spațiului comun. Desigur, lista rămâne
deschisă.

- Focalizându-vă atenţia asupra procesului de construire a identităţii spatiului european,

consideraţi că Europa dispune în acest moment de o identitate uniformă la nivelul statelor
membre? În ce măsură contrastul dintre Orient şi Occident produce o fragmentare a
identităţii acesteia?

Fără a pretinde a fi specialistă pe această problematică, vă răspund raportându-mă mai degrabă la

lecturile mele decât la cercetările mele. Sigur, dacă aș răspunde că această identitate este uniformă,
aș risca să îmi atrag foarte mulți critici. Acest lucru, pentru că s-a scris enorm despre deosebirile
dintre Est și Vest – atunci când se discută despre Europa dar și despre Occident și alte spații
culturale și politice. Autori extrem de importanți aduc probe incontestabile pentru susținerea
tezelor diferențelor Est-Vest, Nord-Sud. Întotdeauna, unii sunt mai civilizați, alții mai puțin; unii
sunt mai evoluați, alții mai au mult până să îi ajungă din urmă pe primii. Enfin, sunt multe astfel
de scrieri și foarte importante: de la Cele trei Europe a lui Jenő Szűcs, apoi, Orientalismul lui
Edward Said, Inventing Ruritania a Vesnei Goldwsorthy, Balcanii și Balcanismul a Mariei
Todorova, până la Europa iluziilor a lui Tony Judt și o sumedenie de alte cărți mai recente. Atunci
când comparăm „Estul” cu „Vestul”, ne referim, desigur, la – aș spune eu – „lumi” diferite și,
implicit, la identități diferite. Iată, am răspuns deja întrebării dumneavoastră! Fără a intra în detalii.
Pe mine, însă, mă interesează nu numai muzica de fond, fundalul, mie îmi place să ascult și
dialogul dintre instrumente. Așa că voi dezvolta răspunsul, spunând că, în opinia mea, ne apropie
mai multe valori decât ne separă. Sigur, răspunsul le poate apărea multora ca fiind naiv și îmi asum
acest risc. De altfel, în cartea pe care am dedicat-o diferențelor etno-culturale și influenței
apartenenței și identității etno-culturale asupra comportamentelor politce în Europa și Canada, am
susținut – recunosc, am și fost criticată pentru asta și nu de puține ori – că separarea dintre Est și
Vest, evidențiată într-un număr important de lucrări de știință politică, nu este atât de rigidă și
imuabilă cum s-ar putea crede. Spre exemplu, din cercetarea mea, cea pe care am amintit-o mai
devreme, reiese faptul că votul și atașamentele partisane în regiunile multietnice depind nu numai
de un anumit tip de configurare a identităților naționale și minoritare, ci și de modul concret în
care este amenajat administrativ teritoriul locuit de cei ce sunt în minoritate, pentru că de
organizarea administrativă și politică depind, nu-i așa (?), reprezentarea intereselor în instituțiile
publice și, finalmente, rezolvarea problemelor grupurilor mici. Aceste grupuri sunt, e adevărat,
observăm aproape o constantă, slab reprezentate în structurile locale din țările est-europene. Și,
implicit, nemulțumite din cauze obiective – nu îi ascultă nimeni, se văd neputincioase în fața
problemelor diverse și chiar în nesiguranță, atunci când se gândesc la viitor. Cauzele sunt multiple.
Pe una dintre ele, aș dori, totuși, să o numesc. Alți cercetători au identificat-o înaintea mea, eu nu
fac acum decât să o re-amintesc. Vă gândiți, poate, la rea intenție, la mentalități, la corupție. Totul
are legătură, da, dar, în plan concret: lipsa banilor, a resurselor. Cu cât un stat e mai bogat și cu cât
își permite mai mult să investească în descentralizare și în structuri de reprezentare politică de nișă,
cu atât mai mult micile grupuri au de câștigat. Și, implicit, majoritățile. Bun, revenind acum, poate
puțin brutal, după o paranteză destul de mare, la întrebarea dumneavoastră care se referea la
identitatea europeană, aș spune că tind să cred că factorul religios rămâne deosebit de puternic în
Europa, că dintotdeauna valorile creștine au constituit fundamentul atașamentului și identificării
cu Europa (și, probabil, pe cale de consecință, și cu Uniunea Europeană) iar acest lucru nu s-a
schimbat. Laici sau nu, practicanți sau nu, europenii, pentru că au primit majoritatea o educație
inspirată de aceste valori, împărtășesc conștient sau nu neapărat sentimentul apartenenței la o
comunitate spirituală comună. Acesta este și crezul meu dar și observația pe care o am vizavi de
realitățile observate. Diferențele Est-Vest există și sunt consistente. Să citim numai și scrierile lui
Alexandru Duțu și putem contura, apoi, un tablou destul de clar al acestora. Putem vorbi, sigur, de
fragmentare. Dar în niciun caz de fractură ori fracturare.

- Care sunt principalele momente care au adus o contribuţie importantă asupra procesului
de construire a identităţii etnice în spaţiul european?

Nu putem vorbi decât despre identități etnice în spațiul european. Folosim, deci, pluralul. Sunt
autori foarte importanți în știința politică ce se tem de utilizarea singularului pentru că acesta
reduce realitățile complexe, greu de citit pentru simplii observatori, la niște etichete banale, ușor
de utilizat politic și, mult mai grav, incorecte și deformatoare. Dacă vorbim de identitățile etnice
în spațiul european, „momentul” care a produs cele mai importante schimbări nu este altul decât
cel al construcției naționale, Nation-biulding. Și, aici, avem o literatură foarte vastă. O am în minte
destul de clar pentru că tocmai ce am terminat de recenzat o carte pe care o recomand și cititorilor
noștri. Este vorba de cartea intitulată Naționalismul, semnată de Dragoș Dragoman, de la
Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu. Bun, revenind, cum se schimbă identitățile etnice odată
cu construcția națională? Mai întâi, ce declanșează sau ce face posibil acest proces? O serie
întreagă de evoluții foarte strâns legate între ele: tiparul, industrializarea, urbanizarea,
alfabetizarea, comunicarea în masă – într-un cuvânt, modernizarea. Unul dintre efectele cele mai
importante ale urbanizării și modernizării s-a produs chiar în planul structurării solidarităților. S-a
trecut de la relațiile directe între membrii comunităților tradiționale la cele indirecte, mediate,
specifice orașului. Implicit, de la solidaritățile organice, care mai supraviețuiesc – poate – doar în
satele mai izolate, la cele mecanice, moderne. Investiția afectiv-emoțională în astfel de contexte
sociale, moderne, este, se subînțelege, mult mai săracă. Desigur, strecor în această frază și un regret
dar nu ignor nici avantajele orașului, ale tehnologiei și a tot ceea ce presupune astăzi modernitatea.
Odată cu toate aceste procese subsumate modernității și modernizării, fața identităților locale se
schimbă și ea, bineînțeles. Identitățile etno-culturale au fost amplu afectate de acțiunea
modernizatoare și, mai cu seamă, de acțiunea naționalizatoare inițiată de elitele culturale,
economice și politice în fiecare țară din Europa. E dificil să ne referim la toate aceste țări deodată.
Și nu ar fi nici în profitul discuției noastre. Pentru cazul românesc, subiectul ne e cunoscut din
lucrările lui Lucian Boia, Sorin Mitu, Ioan-Aurel Pop. Și mă refer în mod intenționat la exact acești
istorici, care prezintă perspective nu în totală rezonanță, tocmai pentru a nu fi învinuită de parti-
pris.

– În continuare, vă propun să analizaţi în orizont comparativ decalajul de percepţie a

identităţii europene ca urmare a analogiilor şi contrastrelor existente între Orient şi
Occident. În ce măsură consideraţi că această experienţă a contribuit în mod semnificativ la
internalizarea de valori şi principii diferite în spațiul european?

Legat de acest subiect, Tony Judt scria, în urmă cu vreo cincisprezece ani sau mai bine, că acest
proiect al unei comunități europene este unul iluzoriu și că pericolul adâncirii sentimentului
diviziunii și al excluderii rezulta dintr-o politică a Uniunii cu două fețe. În spatele aparenței unei
„mari prietenii”, se ascundeau, scria autorul, stereotipurile negative având ca obiect Estul. S-a tot
scris despre asta. Cum sunt est-europenii? Mai leneși, mai puțin educați, mai puțin disciplinați, ca
să nu numim decât câteva dintre clișeele care circulă și astăzi. Sigur, esticii se apără și ei,
considerându-se mai prietenoși, mai ospitalieri și mult mai altruiști. Iată un subiect care pe mine
mă amuză teribil! Sigur că suntem mai ospitalieri, noi ne raportăm la vestici ca la rudele noastre
mai bogate, „rudele de la oraș”. Dacă esticii sunt ospitalieri și cu esticii, nu știu să răspund. Oricum,
aș spune că ne caracterizează o ospitalitate care nu implică, care nu responsabilizează. În ceea ce
privește altruismul, avem cam aceeași situație. O scrie și Alin Gavreliuc, socio-psiholog, când scrie
despre individualismul autarhic la români. Știm foarte bine, suntem inimoși, ne sacrificăm pentru
Celălalt – desigur, mai ales la nivel discursiv – iar când vine vorba despre responsabilități comune,
facem cale întoarsă. De ce să mătur eu în fața casei și nu vecinul ori primarul? Aceasta ar fi o
perspectivă sociologică asupra diferențelor. Mai sunt și altele. Noica opunea „Europei untului”
„Europa valorilor” și o astfel de comparație nu surprinde. În literatură, lumea occidentală a fost
adesea reprezentată, și încă de personalități importante dar, desigur, care nu veneau din Occident,
ci adesea de foarte departe, cum sunt și Tagore și Gandhi, ca o lume mecanică, robotizată, lipsită
de trăiri și idealuri spirituale înalte. În Europa, astăzi, cu siguranță, astfel de diferențieri
funcționează încă. Sunt tentată să cred că, experiența europeană a mai diluat, totuși, din
diferențierile Est-Vest care se făceau înainte. Și acest lucru, pentru că sunt enorm de multe
evenimente și procese care au adus oamenii împreună. Cunoașterea Celuilalt duce la o mai bună
acceptare reciprocă și, într-un final, dacă există afinități culturale și un context favorabil, la bune
relații de colaborare, uneori chiar la auto-identificare cu Celălalt. Vedeți, spun lucruri care,
probabil, vă fac să vă întrebați dacă pot fi aplicate universal. Din păcate, nu pot formula decât niște
teze foarte generale. Încerc să vă ofer un cadru teoretic cât mai corect. Pentru a răspunde întrebării
dumneavostră, ar trebui făcut un studiu amănunțit, care să țină cont de diferențele de situație de pe
teren. Foarte important ar mai fi să spun că percepțiile noastre vizazi de Europa, de celălalt
European etc. se schimbă în mod amețitor. Și asta, din păcate, din cauza unor evenimente
dramatice care macină societățile noastre și care, în mod evident, traumatizează. Mă întreb cum eu
însămi, cu ce ochi, voi mai citi aceste rânduri peste un an.

– În ce măsură consideraţi că procesul de construire a identităţii europene poate fi replicat

în societăţile care se confruntă cu experienţe similare din punct de vedere al organizării
politice, economice şi sociale?

Din păcate, nu vă pot răspunde la această întrebare. Eu nu găsesc niciun echivalent în lume, astăzi,
pentru Uniunea Europeană. Din punctul meu de vedere, proiectul european este unul extrem de
ambițios și își are rădăcini foarte puternice în istorie. Este mult mai mult decât un proiect politic.
Este și un proiect cultural extrem de amplu. E ceva de care nu auzim prea des vorbindu-se dar se
întâmplă în mod real. Nu aș vrea să se înțeleagă că sunt un fan a tot ceea ce înseamnă Uniunea
Europeană. Multe lucruri mai sunt de îmbunătățit la capitolele „sistem politic”, „reprezentarea
cetățenilor”, „decizie politică”. Proiectul în sine, însă, este, unul fascinant. Și fără egal.

- Având în vedere contextul internaţional şi divergenţele existente la nivelul statelor din

spaţiul european, în ce măsură consideraţi că prevalenţa constrastelor dintre Orient şi
Occident au frânat în mod semnificativ dezvoltarea uniformă a continentului european?

Nu aș pune pe seama acestor contraste niciunul dintre marile antracte pe care le-a cunoscut
Uniunea Europeană. Dar, pentru că întrebarea dumneavoastră este despre continentul european,
nu despre UE, în opinia mea, unul dintre factorii cei mai puternici în a explica diferențele de
dezvoltare Est-Vest este tot factorul religios. Iată că, dacă mai devreme vorbeam despre caracterul
unificator al religiei, acum mă refer la caracterul separator pe care îl are aceasta. În Europa. Și,
desigur, nu numai. Sunt mulți autorii care explică acțiunea umană prin intermediul religiei. Cel
mai cunoscut, sigur, este Max Weber, pentru a sa „Etica protestantă și spiritul capitalismului”. S-
a scris mult despre cum divide religia continentul. Departe de o asemenea pledoarie, consider,
totuși, că această cultură a fatalității, despre care a scris, de exemplu, și Daniel Barbu, în
„Republica absentă”, e strâns legată de tradiția ortodoxă și este în mare măsură responsabilă pentru
modul în care au evoluat țările ortodoxe.

Europunkt.ro: http://europunkt.ro/2016/07/21/interviu-cu-andreea-zamfira-cercetator-in-stiinte-
politice-si-sociale-despre-europa-etnica-perceptiile-noastre-vizazi-de-europa-se-schimba-in-
mod-ametitor-din-cauza-unor-evenimente-dramati/

Blog personal: https://adrianvladimircostea.wordpress.com/2016/07/21/interviu-cu-doamna-lect-

univ-dr-andreea-zamfira-europa-etnica-o-analiza-a-analogiilor-si-contrastelor-intre-orient-si-
occident/