Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
White
Cugetãri de pe
Muntele Fericirilor
Thoughts from the Mount of Blessing (1896)
Ellen G. White
Prefaþã ...................................................................................... 5
Pe coasta muntelui ................................................................... 7
Fericirile ................................................................................. 11
Spiritualitatea Legii ................................................................ 43
Adevãratul motiv al slujirii .................................................... 71
Rugãciunea Domnului ........................................................... 91
Nu judecaþi, ci lucraþi ........................................................... 109
PREF AÞÃ
PREFAÞÃ
6
PE COASTA MUNTELUI
COASTA
10
FERICIRILE
după ea. „Voi, toţi cei însetaţi, veniţi la ape, chiar și cel ce n-are
bani! Veniţi și cumpăraţi bucate, ... fără bani și fără plată!” (Isaia
55,1; 54,17) „Așa este mântuirea care le vine de la Mine, zice
Domnul” și „iată Numele pe care I-l vor da: Domnul, Neprihănirea 21
noastră!” (Ieremia 23,6).
Nici o fiinţă omenească nu este capabilă să asigure acele
elemente care pot satisface foamea și setea sufletului. Dar Domnul
Cugetări de pe Muntele Fericirilor
Isus spune: „Iată Eu stau la ușă, și bat. Dacă aude cineva glasul
meu și deschide ușa, voi intra la el, voi cina cu el, și el cu Mine”
(Apocalipsa 3,20). „Eu sunt Pâinea vieţii. Cine vine la Mine, nu
va flămânzi niciodată; și cine crede în Mine, nu va [19] înseta
niciodată” (Ioan 6,35).
Așa cum călătorul obosit caută izvorul de apă în deșert și, când
îl găsește, își astâmpără setea arzătoare, tot astfel creștinul însetează
după apa curată a vieţii, al cărei izvor este Domnul Hristos.
Când vom înţelege desăvârșirea caracterului Mântuitorului
nostru, vom dori să fim transformaţi și înnoiţi întru totul după
chipul curăţiei Sale. Cu cât știm mai mult despre Dumnezeu, cu
atât mai înalt va fi idealul în ceea ce privește caracterul nostru și
cu atât mai stăruitoare și mai serioasă va fi dorinţa de a reflecta
asemănarea cu El. Când sufletul Îl caută pe Dumnezeu și când
dorinţa inimii poate fi exprimată în cuvintele: „Da, suflete, încre-
de-te în Dumnezeu, căci de la El îmi vine nădejdea” (Psalmi 62,5),
atunci divinul se unește cu natura umană.
Dacă suntem conștienţi de nevoia sufletului, dacă flămânzim
și însetăm după neprihănire, aceasta este o dovadă că Domnul
Hristos a lucrat asupra inimii noastre, trezind în ea dorinţa de a-
L căuta, pentru ca El să îndeplinească în dreptul nostru, prin
înzestrarea cu Duhul Sfânt, acele lucruri pe care nu le putem
îndeplini singuri. Nu trebuie să căutăm a ne astâmpăra setea, bând
din pâraie secătuite; căci fântâna cea adâncă este chiar deasupra
noastră și, dacă ne vom ridica doar puţin mai sus pe calea credinţei,
vom putea bea fără plată din apele ei bogate. [20]
Cuvintele lui Dumnezeu sunt un izvor inepuizabil de viaţă.
Când căutăm apele Sale vii, vom fi aduși în comuniune cu Hristos,
prin Duhul Sfânt. Adevăruri cu care ne-am familiarizat se vor
înfăţișa minţii noastre într-o perspectivă nouă; texte din Scriptură
vor reveni în memoria noastră instantaneu, într-o nouă
22 semnificaţie, asemenea unor străfulgerări de lumină; vom înţelege
legătura dintre celelalte adevăruri și lucrarea de răscumpărare și
vom ști că Domnul Hristos ne călăuzește, că Învăţătorul divin
este lângă noi.
Domnul Isus a zis: „Apa pe care i-o voi da Eu, se va preface în
el într-un izvor de apă, care va ţâșni în viaţa vecinică” (Ioan 4,14).
Când Duhul Sfânt ne va dezvălui adevărul, vom trăi cele mai
valoroase experienţe ale vieţii și vom simţi o dorinţă arzătoare de
a le vorbi și altora despre lucrurile mângâietoare, care ne-au fost
descoperite. Când vom veni în legătură cu ceilalţi, le vom împărtăși
noi idei cu privire la caracterul lucrării lui Hristos. Ne vom bucura
de o nouă descoperire a iubirii Sale miloase, pe care o vom
manifesta nu numai faţă de cei care Îl iubesc pe Hristos, ci și faţă
de cei care nu Îl iubesc.
„Daţi, și vi se va da” (Luca 6,38); căci Cuvântul lui Dumnezeu
este „o fântână din grădini, un izvor de ape vii, ce curge din Liban”
(Cântarea Cântărilor 4,15). Inima care a gustat odată iubirea lui
Hristos cere fără încetare să primească tot mai mult și, dacă le
oferim și altora din ceea ce noi înșine am primit, vom primi cu și
mai mare îmbelșugare. Fiecare descoperire făcută de Dumnezeu
unui suflet îi sporește capacitatea de a cunoaște și de a iubi.
Strigătul neîncetat al inimii este: „Mai mult din Tine” și, cu fiecare
răspuns al Duhului Sfânt, ea va spune: „Mult mai mult” (Romani
5,9.10). Căci lui Dumnezeu Îi place „să facă nespus mai mult
decât cerem [21] sau gândim noi” (Efeseni 3,20). Domnul Isus a
renunţat la Sine pentru mântuirea omenirii pierdute, iar Duhul
Sfânt I-a fost dat fără măsură. Tot așa Duhul Sfânt îi va fi dat
fiecărui urmaș al lui Hristos, dacă inimă lui Îi va fi consacrată în
întregime lui Dumnezeu, pentru ca Domnul să locuiască în ea.
Domnul Însuși a poruncit: „Fiţi plini de Duh” (Efeseni 5,18), iar
aceasta nu este doar o poruncă, ci și o garanţie a împlinirii
făgăduinţei dăruirii Duhului Sfânt. Tatăl a dorit ca „toată plinătatea
Fericirile
fel, creștinii care sunt curăţiţi prin adevăr vor avea calităţi
mântuitoare care împiedică degradarea morală a lumii.
Pentru a conserva, sarea trebuie să se amestece cu substanţa 35
la care este adăugată, să pătrundă și să o impregneze. Tot astfel
prin asocierea cu alţii și prin relaţiile personale, oamenii vin în
legătură cu puterea mântuitoare a Evangheliei. Ei nu sunt mântuiţi
Cugetări de pe Muntele Fericirilor
Oricine va strica una din cele mai mici din aceste porunci,
și va învăţa pe oameni așa,
va fi chemat cel mai mic în Împărăţia cerurilor. (Matei 5,19)
Aceasta înseamnă că nu va avea nici un loc în Împărăţia
cerurilor, pentru că acela care încalcă în mod intenţionat o
poruncă nu respectă nici una dintre ele, nici în duh și adevăr, nici
în fapt. „Căci, cine păzește toată Legea, și greșește într-o singură
poruncă, se face vinovat de toate” (Iacov 2,10).
Nu dimensiunile actului de neascultare definesc păcatul, ci
abaterea de la voinţa explicită a lui Dumnezeu, chiar și în cel mai
mic amănunt; deoarece aceasta arată că încă mai există o legătură
între suflet și păcat. O asemenea persoană slujește cu o inimă
împărţită. În suflet, are loc o negare a lui Dumnezeu, o răzvrătire
împotriva guvernării Sale, chiar dacă nu se manifestă în mod evi-
dent.
Dacă oamenii ar fi fost liberi să se îndepărteze de cerinţele
Domnului și să-și stabilească singuri un standard cu privire la
48
îndatoririle proprii, ar fi existat o varietate de standarde, potrivit
modului de gândire al fiecăruia, iar guvernarea lui Dumnezeu [52]
ar fi fost uzurpată. Voia omului ar fi fost considerată supremă,
iar voia cea înaltă și sfântă a lui Dumnezeu – expresia iubirii faţă
de fiinţele create de El – ar fi fost dezonorată și nerespectată.
Ori de câte ori își aleg propria cale, oamenii intră în conflict
cu Dumnezeu. Ei nu vor avea nici un loc în Împărăţia cerurilor,
pentru că luptă chiar împotriva principiilor fundamentale ale
cerului. Prin nerespectarea voinţei lui Dumnezeu, ei se așază de
bunăvoie de partea lui Satana, vrăjmașul lui Dumnezeu și al omului.
Omul va trăi, nu printr-un singur cuvânt, nici prin mai multe, ci
prin fiecare cuvânt rostit de Dumnezeu. Noi nu putem fi în
siguranţă, dacă desconsiderăm chiar și un singur cuvânt al lui
Dumnezeu, tratându-l într-o manieră superficială și interpretân-
du-l după cum ni se pare nouă bine. Fiecare poruncă a Legii este
spre binele și fericirea omului, atât în viaţa aceasta, cât și în viaţa
viitoare. Prin ascultarea de Legea lui Dumnezeu, omul este
înconjurat de un zid de apărare, care îl păzește de rău. Cel care
înlătură doar o mică parte din acest zid ridicat de Dumnezeu,
distruge capacitatea lui de a-l proteja; pentru că deschide o poartă
prin care vrăjmașul poate intra, ca să devasteze și să ruineze.
Prin încumetarea de a ignora voia lui Dumnezeu în privinţa
unui singur aspect, primii noștri părinţi au deschis stăvilarele unui
potop de vaiuri care s-a revărsat asupra lumii. Și fiecare persoană
care urmează exemplul lor va culege aceleași roade. Iubirea lui
Dumnezeu este temelia fiecărei prevederi a Legii Sale, iar cel
care se îndepărtează de ea își făurește propria nefericire. [53]
Spiritualitatea Legii
răului, ci ispita doar dezvoltă sau face vizibil ceea ce era deja ascuns
în inimă, în stare latentă. „Ceea ce gândește un om în inima lui,
aceea este el”, „căci din inimă ies izvoarele vieţii” (Proverbe 23,7;
4,23 – traducere din ediţia engleză).
59
Să nu juraţi nicidecum. (Matei 5,34)
După ce a rostit această poruncă, Domnul a explicat motivul,
spunând că nu trebuie să jurăm „nici pe cer, pentru că este scaunul
Cugetări de pe Muntele Fericirilor
gale cerești, dovada sigură prin care copiii Celui Preaînalt își
dezvăluie statutul lor nobil. [76]
70
ADEVÃRATUL MOTIV AL SLUJIRII
ADEVÃRATUL
trăsături care vor desăvârși, vor înnobila și vor îmbogăţi viaţa lui.
Faptele de bunătate, săvârșite în taină, vor uni inimile și le vor
atrage tot mai aproape de inima lui Hristos, din care izvorăște
fiecare impuls generos și neegoist. Micile atenţii, gesturile de
iubire și sacrificiul de sine, care se manifestă în viaţă tot atât de
liniștit ca parfumul unei flori, nu sunt o parte neînsemnată a
binecuvântării și a fericirii vieţii. Iar în final, se va vedea că
renunţarea la sine pentru binele și fericirea altora, oricât de umilă
și neapreciată ar fi aici, pe pământ, este recunoscută de cer ca
fiind o dovadă a legăturii noastre cu [83] Regele slavei, care a
fost bogat și totuși S-a făcut sărac pentru noi.
Chiar dacă faptele de bunătate sunt făcute în taină, rezultatul
acestora în caracterul celui care le îndeplinește nu poate fi ascuns.
Dacă lucrăm cu o dedicare totală, ca niște urmași ai lui Hristos,
vom fi aduși într-o părtășie mai strânsă cu Dumnezeu, iar influenţa
Duhului lui Dumnezeu asupra inimii noastre va scoate la iveală
armoniile sacre ale sufletului, ca răspuns la atingerea divină.
Cel ce le dă talente mai multe acelora care și-au dezvoltat în
mod înţelept darurile încredinţate lor apreciază cu mulţumire
slujirea copiilor Săi, care cred în Cel Preaiubit, prin harul și
puterea Căruia au îndeplinit toate lucrurile. Cei care au căutat
să-și formeze un caracter creștin desăvârșit, folosindu-și
capacităţile pentru a face fapte bune, vor culege în lumea viitoare
ce au semănat în lumea aceasta. Lucrarea începută pe pământ își
va atinge scopul final în acea viaţă mai sfântă și mai nobilă, care
va continua de-a lungul veșniciei.
90
RUGÃCIUNEA DOMNULUI
Nu judecaţi, ci lucraţi
Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. (Matei 7,1)
Efortul de a câștiga mântuirea prin faptele proprii îi determină Rugăciunea Domnului
în mod inevitabil pe oameni să stabilească o multitudine de cerinţe,
ca un obstacol în calea păcatului. Atunci când văd că nu reușesc
să respecte Legea, ei concep o serie de reguli și rânduieli proprii,
care să-i oblige la ascultare. Toate acestea le îndepărtează atenţia
de la Dumnezeu și o orientează spre eul omului. Iubirea lui
Dumnezeu se stinge în inimă, iar o dată cu ea, se pierde și dragostea
faţă de semeni. Un sistem religios creat de mintea omului, cu 107
nenumăratele lui cerinţe, îi va face pe susţinătorii lui să-i judece
pe toţi cei care nu reușesc să atingă standardul impus de ei.
Atmosfera de egoism și de critică îngustă reprimă orice senti-
Cugetări de pe Muntele Fericirilor
Îţi vei aduce aminte de câte ori ai păcătuit și cât de greu a fost să
găsești calea cea dreaptă, după ce ai părăsit-o. Așa că nu îl vei
împinge pe fratele tău într-un întuneric mai mare, ci, plin de milă,
îi vei vorbi despre pericolul în care se află.
Cel care privește mereu la crucea Golgotei, amintindu-și că
păcatele lui au fost cele care L-au dus pe Mântuitor acolo, nu va
încerca niciodată să-și evalueze propria vinovăţie, comparând-o
cu vinovăţia altora. El nu-și va asuma rolul de judecător pentru a
aduce acuzaţii împotriva semenului său. Cei care umblă în umbra
crucii de pe Calvar nu pot manifesta nici un spirit de critică sau
de înălţare de sine.
Până când nu simţi că ai fi dispus să-ţi sacrifici propria
demnitate, și chiar să-ţi dai viaţa pentru a salva un frate care
greșește, încă nu ai scos bârna din ochiul tău și, prin urmare, nu
ești pregătit să-l ajuţi pe fratele tău. Numai după ce ai îndeplinit
această condiţie, poţi să te apropii de el și să-i [129] câștigi inima.
Nimeni nu a fost adus vreodată înapoi de pe o cale greșită prin
intermediul criticii și al reproșurilor, dar mulţi au fost îndepărtaţi
în acest fel de Hristos și determinaţi să-și închidă inima și să nu
se lase convinși. Un spirit blând și amabil, un comportament
curtenitor și plăcut îl poate salva pe cel ce greșește și poate acoperi
nenumărate păcate. Manifestarea lui Hristos în caracterul tău va
exercita o influenţă transformatoare puternică asupra tuturor celor
cu care ajungi în legătură. Domnul Hristos trebuie să fie vizibil zi
de zi în comportamentul și viaţa ta, iar El își va descoperi prin
tine puterea creatoare a Cuvântului Său, care exercită o influenţă
duioasă și sensibilă, dar suficient de convingătoare și de puternică
pentru a reface în sufletul omului caracterul frumos al Domnului
Dumnezeului nostru.
112
Să nu daţi câinilor lucrurile sfinte. (Matei 7,6)
Domnul Isus Se referă aici la o categorie de oameni care nu au
nici o dorinţă de a scăpa din sclavia păcatului. Deoarece s-au
complăcut în imoralitate și viciu, firea lor a devenit atât de
degradată, încât s-au identificat cu răul și nu vor să se despartă
de el. În lucrarea lor, slujitorii lui Hristos nu trebuie să-și permită
să se lase împiedicaţi de persoane care intenţionează să facă din
Evanghelie doar un subiect de dispută și de batjocură.
Cu toate acestea, Mântuitorul nu a ignorat niciodată un om
care a dorit să accepte adevărurile preţioase ale cerului, oricât de
adânc ar fi fost cufundat sufletul său în păcat. Pentru vameși și
pentru desfrânate, cuvintele Sale însemnau începutul unei vieţi
noi. Maria Magdalena, din care au fost alungaţi șapte demoni, a
plecat ultima de la mormântul Mântuitorului și a fost prima
persoană pe care Domnul a salutat-o în dimineaţa învierii Sale.
Saul din Tars, [130] unul dintre cei mai înverșunaţi dușmani ai
Evangheliei, a devenit Pavel, slujitorul consacrat al lui Hristos.
Dincolo de aparenţa urii și a dispreţului, și chiar dincolo de crimă
și degradare morală, se poate ascunde un suflet care va fi salvat
de harul lui Hristos și va deveni un mărgăritar în coroana
Răscumpărătorului.
Rugăciunea Domnului
131
Tipografia „Viaţă și Sănătate”
Str. Valeriu Braniște 29, sector 3, București
Tel. 021.323.00.20