Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1
În ţara noastră, rocile protectoare, în general, sunt reprezentate prin
argile şi marne, miocenul cu sare sau printr-un dop de asfalt, cum este cazul zăcămintelor de
petrol din oligocenul structurii Solonţ.
De asemenea, datorită rocilor protectoare, o formaţiune geologică în care sunt cantonate
zăcăminte de hidrocarburi poate fi împărţită pe complexe, iar acestea, pe orizonturi sau
straturi. Intercalaţiile de roci protectoare, groase de 4—5 m pot să realizeze o izolare etanşă a
stratelor productive, cu presiuni diferite şi dau posibilitatea unei exploatări separate şi
selective. Intercalaţiile de roci impermeabile dintre complexe şi, uneori, chiar cele dintre
straturile acestora, dau posibilitatea unor corelări a diagrafiilor profilelor sondelor pe întinderi
mari, respectiv dau posibilitatea punerii în evidenţă, destul de uşor, a unor obiective de
exploatare.
2
d — Aplicaţii ale hărţilor structurale in industria de petrol.
Aceste hărţi de producţie, ţinute la zi în ceea ce priveşte orice rezultate noi obţinute, sunt de o
deosebită importanţă în urmărirea evoluţiei exploatării unui zăcământ. Pe baza acestor hărţi
se pot amplasa noi sonde, se pot face programe de adiţionări de strate sau retrageri la alte
strate sau complexe, după cum, în final, se poate şti dacă o sondă mai are posibilităţi de a mai
produce sau urmează să fie abandonată. Toate aceste operaţii trebuie făcute ţinându-se seama
de poziţia sondei analizate, pe structură, de istoricul de producţie al acesteia în corelare cu cel
al sondelor vecine şi bineînţeles de valoarea izobatică a limitei ţiţei-gaze, ţiţei-apă sau gaze-
apă, pentru orizontul care interesează. Se prezintă proiecţia limitei apă-ţiţei, la jumătatea
distanţei dintre culcuşul şi acoperişul stratului productiv pe harta cu izobate, respectiv pe
harta de producţie. Proiecţia acestor limite se poate face şi la culcuşul şi acoperişul stratului
şi, în acest caz, pe hartă sunt reprezentate două proiecţii.
3
Diferenţa de presiune determină separarea unei părţi din faza lichidă liberă a
noroiului (filtratul de noroi) care filtrează prin peretele sondei, fenomen însoţit de o depunere
a particulelor solide sub forma turtei de colmataj sau turtei de noroi.
Acest proces este cunoscut sub numele de fenomenul de invazie, pătrunderea
filtratului de noroi şi formarea turtei are loc simultan, odată cu procesul de dislocare a rocilor.
Cu excepţia perioadei iniţiale cantitatea de filtrat care pătrunde în strat este condiţionată de
caracteristicile turtei de colmatare. Acestea sunt, la rândul lor, determinate de natura şi
compoziţia fluidului de foraj. Permeabilitatea acesteia este foarte redusă (de ordinul miimilor
de mD) de aceea cantitatea de filtrat care pătrunde în strat după formarea turtei de noroi este
foarte mică.
a. - parametrii înregistraţi
Propagarea curentului electric printr-un mediu oarecare este condiţionată de
rezistivitatea electrică a acestuia, adică de capacitatea pe care o are mediul respectiv de a lăsa
să treacă un curent electric prin el.
Legea lui Ohm stabilită experimental pentru conductoare filiforme este:
U V A VB I R
unde:
U este diferenţa de potenţial la capetele conductorului, I - intensitatea totală a
curentului
Constanta de proporţionalitate R din relaţie este numită rezistenţă electrică a
conductorului între punctele A şi B. Pentru aceeaşi porţiune de conductor A-B menţinută la
aceeaşi temperatură, rezistenţa R nu depinde de intensitatea curentului ce trece prin el.
Rezistenţa depinde, în mod evident, de lungimea şi secţiunea conductorului, fiind
proporţională cu lungimea l şi invers proporţională cu aria secţiunii transversale S. Ea depinde
de asemenea, de materialul din care este confecţionat conductorul şi poate fi exprimată sub
forma:
4
l
R ρ .
S
Factorul se numeşte rezistenţă electrică specifică sau rezistivitatea substanţei.
Unitatea de măsură corespunzătoare rezistivităţii este ohm·m [Ωm].
Legea lui Ohm poate fi scrisă sub o formă tensorială utilizabilă în distribuţiile de curent
tridimensionale (conductoare masive):
E ρJ sau J σ E
unde:
E
este intensitatea câmpului electric,
J - densitatea de curent; se numeşte densitate de curent într-un punct dat un vector
având direcţia şi sensul curentului în acel punct şi o mărime egală cu intensitatea care
trece pe unitatea de suprafaţă, aşezată perpendicular pe direcţia curentului; σ - se numeşte
conductivitate electrică şi reprezintă inversul rezistivităţii:
1
σ .
ρ
Unitatea de măsură pentru conductivitate este (Ωm)-1 sau S/m (S = Ω-1 - Siemens).
În marea lor majoritate rocile se prezintă din punct de vedere electric ca nişte medii
eterogene cu un comportament diferenţiat. Rocile sedimentare, în care sunt cantonate marea
majoritate a zăcămintelor de hidrocarburi, sunt sisteme complexe poliminerale (cu sau fără
porozitate) şi prezintă o plajă foarte largă de valori de rezistivitate de la aproximativ 1 Ωm şi
până la valori de peste 1014 Ωm. În cazul rocilor cu porozitate, rezistivitatea acestora depinde
atât de rezistivitatea scheletului mineral cât şi de rezistivitatea fluidelor conţinute în spaţiul
poros. Rezistivitatea scheletului mineral ca de altfel şi a rocilor fără porozitate depinde atât de
rezistivitatea mineralelor componente cât şi de rezistivitatea cimentului. Rezistivitatea
fluidelor este specifică fiecărui fluid conţinut în spaţiul poros apă de zăcământ sau apă de
zăcământ şi hidrocarburi. O analiză a rezistivităţii rocilor necesită o analiză a fiecărui
component dar şi a sistemului rocă - fluid în ansamblu.
Conductibilitatea rocilor, respectiv capacitatea acestora de a conduce curentul
electric, poate fi de două tipuri:
- conductibilitatea electronică, caracteristică pentru metale, care se realizează prin
deplasarea purtătorilor de sarcină constituiţi din electronii liberi, sub acţiunea unui câmp
electric;
- conductibilitatea ionică sau electrolitică, caracteristică pentru electroliţi, care se
realizează prin deplasarea în soluţie a ionilor formaţi în urma disocierii sărurilor, sub
acţiunea câmpului electric.
Majoritatea rocilor sedimentare, posedă o conductibilitate electrolitică, conducţia se
face în mod preponderent prin soluţiile conţinute de roci.
b. - mod de prezentare.
5
Forma de prezentare a diagrafilor geofizice
TRASA 1: SP – curba de potenţial spontan, SGR – curba de variaţie a radiaţiei gama natural,
CALI – curba de variaţie a diametrului sondei, TRASA 2: adâncimea, TRASA 3: LLD –
rezistivitatea înregistrată cu dispozitiv focalizat cu rază de investigaţie adâncă, LLS –
rezistivitatea înregistrată cu dispozitiv focalizat cu rază de investigaţie superficială, MSFLC -
rezistivitatea înregistrată cu microdispozitiv cu focalizare sferică, TRASA 4: RHOB – curba
de densitate, TNPH – curba de porozitate neutronică, DTLN – timpul unitar de parcurs
c. - interpretare calitativa
Diagrafia electrică standard reprezintă o metodă de investigare aplicată la marea
majoritate a sondelor forate în ţara noastră, atât pentru hidrocarburi, cât şi pentru explorarea
zăcămintelor de substanţe minerale utile, ape geotermale, cărbuni etc.
Fac excepţie cazurile în care nu se pot obţine înregistrări cu metoda respectivă şi
anume în sonde forate cu fluide neconductive, precum şi când diagrafiile obţinute nu sunt
concludente, respectiv în sonde forate cu fluide cu un grad înalt de mineralizaţie. La acestea
din urmă se adaugă în ultimul timp şi fluidele cu inhibitori, conţinând în cantităţi mari clorură
de potasiu, care-i conferă fluidului caracter de fluid mineralizat.
Aplicaţiile diagrafiei electrice standard pot fi concretizate în următoarele situaţii:
a) corelarea geologică a profilelor de sondă, care constă în recunoaşterea după aspectul
diagrafiei a formaţiunilor geologice traversate de sonde, în comparaţie cu sondele de
pe aceiaşi structură;
b) stabilirea reperelor geologo - geofizice (markeri) şi a limitelor geologice, pe baza
cărora se construiesc hărţi structurale şi secţiuni geo-logice
6
c) separarea stratelor poros-permeabile care pot conţine fluide sau a stratelor care conţin
alte substanţe minerale;
d) determinarea limitelor şi grosimilor stratelor;
e) estimarea conţinutului în fluide a rocilor poros-permeabile sau a altor substanţe
minerale;
f) determinarea nivelului limitelor de separaţie dintre fluide;
g) stabilirea adâncimii şi grosimii intervalelor care urmează a fi puse în producţie;
h) efectuarea de studii geologice privind posibilităţile de generare şi colectare a
hidrocarburilor şi altele.
7
a - Forma de prezentare a carotajului gama natural;
b – exemplu de corelare PS – gama (Schlumberger document).
c. - interpretare calitativa
Carotajul gama natural poate fi efectuat atât în sonde tubate cât şi în sonde netubate
indiferent de natura fluidului de foraj folosit. In cazul sondelor săpate cu noroaie mineralizate
sau cu noroaie de foraj pe bază de petrol sau motorină, curba gama substituie curba de P.S.
Aplicaţiile carotajului gama natural constau în:
- diferenţierea litologică a rocilor. In formaţiuni sedimentare, tipice zăcămintelor de
hidrocarburi, rocile se diferenţiază după nivelul lor de radioactivitate. Argilele şi marnele
prezintă un nivel ridicat de radioactivitate faţă de rocile silicioase sau carbonatice. Din această
cauză argilele şi marnele prezintă valori mari pe curba gama, iar gresiile, nisipurile, calcarele
curate, valori mici, ceea ce permite diferenţierea litologică a acestora.
- corelări ale profilelor sondelor pe scară locală sau regională.
- determinarea grosimii şi limitelor stratelor poros-permeabile. Limitele şi grosimea
colectoarelor se determină prin acelaşi procedeu ca la P.S. - "metoda jumătăţii amplitudinii".
La stratele de grosime mică este necesară introducerea unei corecţii pentru produsul v. (v =
viteza de înregistrare, = constanta de timp a circuitului de măsură).
8
- determinarea conţinutului în argilă a rocilor colectoare. Pentru formaţiunile grezos-nisipoase
şi carbonatate este caracteristică creşterea radioactivităţii naturale cu creşterea conţinutului în
argilă.
- localizarea zăcămintelor de minereuri radioactive, a zăcămintelor de săruri de potasiu, a
stratelor de cărbuni.
Gaura Formaţiune
de sondă
Detector
+ îndepărtat
Detector
+
apropiat
+ Sursa
Alt
dispozitiv
9
a. - parametrii înregistraţi.
In funcţie de varianta aplicată se înregistrează Intensitatea radiaţiilor gama de captura
pt carotajul neutron-gama, densitatea neutronilor termici sau epitermici pt. carotajul neutron -
neutron cu neutroni termici respectiv epitermici, porozitatea neutronica pt carotajul neutronic
compensat
b. - mod de prezentare.
c. - interpretare calitativa
a) Formaţiuni "curate" saturate cu apă. Intr-o primă aproximaţie, într-un domeniu de
porozităţi cuprinse între circa 5-30 %, intensitatea radiaţiilor gama de captură, In şi
respectiv densitatea neutronilor termici (sau epitermici) NT(eT) sunt funcţii liniare de
logaritmul porozităţii:
I n
A log m B
NT ( eT )
10
unde A şi B reprezintă două constante care depind de tipul şi dimensiunile detectoarelor, de
geometria dispozitivului de investigare şi a sondei, de caracteristicile noroiului de foraj, de
caracterul saturaţiei formaţiunii etc.
Determinarea răspunsului în sonde etalon conţinând blocuri de calcar cu diferite
porozităţi şi cu diferite diametre ale găurii de sondă, permite obţinerea unor grafice de
dependenţă de tipul:
- porozitate în funcţie de intensitatea radiaţiilor gama de captură;
- porozitate în funcţie de densitatea neutronilor epitermici.
Aceste grafice, utilizate ca abace de interpretare, asigură determinarea porozităţii, în
funcţie de valorile intensităţii radiaţiei gama de captură In - exprimată în unităţi
"convenţionale" - din diagrafia neutron-gama, sau de valorile densităţii neutronilor
(epi)termici - exprimată în unităţi neutronice A.P.I. - din diagrafia neutron-neutron.
Valoarea porozităţii, obţinută astfel, reprezintă porozitatea aparentă pentru calcare.
In cazul unor litologii diferite - formaţiuni silicioase sau dolomitice se efectuează o
corecţie cu litoiogia (pentru aparatura de carotaj neutron-neutron epitermal).
b) Formaţiuni "curate" cu hidrocarburi. S-a văzut că răspunsul dispozitivului de
investigare în carotajul neutronic depinde de numărul de atomi de hidrogen ai formaţiunii.
Prezenţa unor hidrocarburi reziduale uşoare în subzona spălată are ca efect reducerea
numărului de atomi de hidrogen pe unitatea de volum de rocă, în special în cazul
hidrocarburilor gazoase. Aceasta duce la creşterea parcursului mediu al neutronilor liberi,
respectiv la micşorarea numărului de ciocniri şi la scăderea randamentului împrăştierii, astfel
încît densitatea de neutroni termici şi intensitatea radiaţiilor gama de captură va corespunde -
aparent unui mediu mai sărac în hidrogen, respectiv unui mediu cu porozitate aparentă mai
redusă decât cea reală. La acest efect se mai adaugă şi efectul de "excavare", dat de prezenţa
particulelor gazoase în spaţiul poros din matricea rocii, astfel încât proprietăţile de încetinire
ale formaţiunii pentru neutroni sunt diferite.
Porozitatea din carotajul neutronic în formaţiuni colectoare cu hidrocarburi uşoare
poate fi estimat cu formula:
fn (1 Pfn ) 1,67 h 0,17
m N m 1 E srh
fn (1 Pfn )
unde: fn este densitatea filtratului de noroi; h < 0,7 - densitatea hidrocarburilor uşoare; E =
1,0 pentru hidrocarburi lichide şi E = 1,3 pentru gaze reprezentând un coeficient empiric al
efectului de "excavaţie"; Pfn - salinitatea filtratului de noroi [10-6 p.p.m]; srh - saturaţia
reziduală în hidrocarburi; m - porozitatea colectorului.
11
Unda acustică generată de emiţător ajunge la peretele găurii de sondă aceasta
determinând apariţia de unde compresionale şi de forfecare în formaţiune şi unde de suprafaţă
de-a lungul peretelui găurii de sondă.
În carotajul acustic, poziţia stratelor, rugozitatea peretelui găurii de sondă şi fracturile pot
influenţa negativ investigaţia. Astfel apariţia fenomenelor de refracţie şi reflexie conduc la
apariţia multor unde acustice atunci când efectuăm carotajul.
Aceste unde au fost înregistrate de o reţea de 8 receptori amplasaţi la o distanţă de 8 până
la 11 ½ ft faţă de emiţător. Deşi undele acustice nu sunt separate total în timp, sosirile
corespunzătoare undelor compresionale, de forfecare şi Stoneley pot fi observate.
Unda compresională este cea care a traversat coloana de fluid de foraj ca undă de
presiune, a fost refractată la nivelul peretelui găurii de sondă, a parcurs formaţiunea ca undă
compresională şi s-a întors din nou prin coloana de fluid către receptor ca undă de presiune.
Unda de forfecare este cea care a traversat formaţiunea ca undă de forfecare iar în
coloana de fluid s-a deplasat ca undă de presiune.
De asemenea există şi o undă care se deplasează numai prin fluidul de foraj de la
emiţător către receptor, dar în această imagine nu este prea evidentă.
Unda Stoneley este o combinaţie dintre unda compresională şi cea de forfecare şi
prezintă viteza de deplasare cea mai mică.
În prezent sunt utilizate trei tipuri de carotaje acustice: BHC ( Borehole Compensated
Sonic Tool), LSS ( Long-Spaced Sonic Tool) şi Array-Sonic tool.
Dispozitivul monoreceptor
Cel mai simplu dispozitiv de investigare pentru carotajul acustic este dispozitivul cu
un emiţător şi un receptor - ER (fig.10.4) denumit şi dispozitiv monoreceptor. Acesta este
compus din:
- un traductor emiţător - E, care primeşte impulsuri electrice de la un generator
electronic, le transformă în oscilaţii ultra acustice şi le transmite în mediul exterior;
- un traductor receptor -R, care recepţionează undele ultra acustice după ce au parcurs
intervalul între emiţător şi receptor în mediu, le transformă în oscilaţii electrice (semnal) şi le
transmite sistemului electronic de măsură.
12
Cele două traductoare, montate pe suport, sunt separate printr-un izolator acustic,
realizat dintr-un material care nu permite transmiterea oscilaţiilor ultra acustice - plumb, cau-
ciuc - pentru a evita transmisia directă dintre emiţător şi receptor.
Traductoarele emiţător şi receptor se bazează pe efectele de transformare ale
oscilaţiilor electrice în oscilaţii mecanice şi invers, respectiv efectul piezoelectric sau efectul
magneto-strictiv.
13
Acest timp poate fi scris:
t ER t EA t AB t BR
unde componentele tEA şi tBR formează timpul de parcurs prin noroi, iar tAB timpul de parcurs
prin formaţie, deci timpul de parcurs de la emiţător la receptor este afectat de un timp
suplimentar de parcurs prin noroi:
t n t AB t BR
Dacă exprimăm viteza de propagare ca raportul dintre spaţiul parcurs EABR şi timpul
de parcurs, se obţine:
L EA BR
v
t AB tn
unde L AB (la unghiuri 10°) este lungimea de dispozitiv.
Astfel, viteza de propagare măsurată de dispozitivul monoreceptor nu reprezintă cu
exactitate viteza de propagare prin rocă dată de termenul:
L
vr
t AB
ci este afectată de timpul suplimentar de parcurs al undei prin noroi, care depinde, atât de
caracteristicile noroiului, cât şi de diametrul sondei.
La variaţia diametrului sondei (existenţa unor excavaţii) pe diagrafia cu dis-e pozitiv
monoreceptor apar deformaţii datorită acestei variaţii.
Dispozitivul compensat
Dispozitivul compensat poate fi constituit din două traductoare emiţătoare E1 şi E2 şi
patru traductoare receptoare R1, R2, R3, R4. Acest dispozitiv mai este cunoscut sub denumirea
de BHC (Borehole compensated). Acest dispozitiv se compune de fapt din două dispozitive
duale E1R2R4 şi E2R3R1.
Carotajul acustic compensat, BHC, înregistrează timpul necesar t necesar undei
acustice pentru a străbate distanţa emiţător-receptor prin imediata vecinătate a peretelui găurii
de sondă. Receptorul înregistreză momentul primei sosiri şi cum unda compresională este cea
care are viteza cea mai mare, aceasta este cea care declanşează receptorul.
14
Dacă se face media măsurătorilor celor două dispozitive dispuse într-un mod
corespunzător, conform figurii, erorile introduse de cele două dispozitive, luate separate,
datorită înclinării dispozitivului în sondă sau efectului cavernelor se anulează.
Pentru dispozitivul E1R2R4, timpii de parcurs vor fi:
t E1 R t E1 A t AB t BR2
2
t E1 R t E1 A t AC t CR 4
4
Pentru dispozitivul E2R3R1 timpii de parcurs:vor fi:
t E 2 R t E 2 D t DE t ER3
3
t E 2 R t E 2 D t DF t FR1
1
Dacă se iau diferenţele de timp pentru cele două dispozitive şi se mediază, se
obţine:
t
t E R
1 4
t E1 R 2 t E 2 R1 t E 2 R3
L
2 vr
unde L = BC = EF este lungimea dispozitivului compensat.
Relaţia este valabilă întrucât perechile de receptoare R1, R2, respectiv R3, R4 sunt
apropiate şi timpii tFR1 tBR2 şi tCR4 tER3.
Din cele de mai sus se poate trage concluzia că în cazul dispozitivului cu compensarea
efectului găurii de sondă (BHC) timpul de parcurs determinat corespunde timpului de parcurs
real prin formaţie indiferent dacă dispozitivul este centrat sau nu în gaura de sondă, ba chiar
mai mult se compensează şi efectul variaţiilor de diametru (cavernelor).
a. - parametrii inregistrati.
Timpul unitar de parcurs , amplitudinea undei acustice
b. - mod de prezentare.
15
C. - interpretare cantitativa
Interpretarea carotajului acustic de viteză constă în determinarea porozităţii.
Pentru formaţiuni consolidate cu porozitate intergranulară, având porii relativ mici,
distribuiţi în mod uniform, timpul de parcurs al undelor elastice, poate fi exprimat prin relaţia:
t t fl (1 ) t ma
unde: t fl este timpul de parcurs pentru fluidul din spaţiul poros, respectiv filtratul de noroi
din subzona spălată ( t fl = 189 s / ft , respectiv 620 s / m pentru noroi dulce şi t fl = 185
s / ft , respectiv 606 s / m pentru noroi sărat cu cn = 150 g/l); t ma - timpul de parcurs
unitar prin matrice, având valorile din tabelul urmator:
Din relaţia anterioara poate fi dedusă relaţia de determinare a porozităţii din carotajul
acustic de viteză:
t t ma
AC
t fl t ma
unde t reprezintă timpul de parcurs unitar determinat din diagrafie, în dreptul intervalului
investigat.
În cazul formaţiilor neconsolidate (nisipuri) este mai mare pentru o anumită
porozitate, decât cel determinat din relaţia (10.34) astfel că relaţia (10.35) pentru determinarea
lui este afectată de un "coeficient de compactare”, Cp care poate avea valori între 1,10 şi
1,60. Coeficientul Cp poate fi determinat din raportul valorilor de porozitate, din carotajul
acustic şi de densitate sau o metodă electrică (microcarotaj), obţinute în dreptul unui interval
„curat” saturat cu apă:
C p AC AC
CD E
unde AC reprezintă porozitatea determinată conform relaţiei (10.5); CD - porozitatea din
carotajul de densitate; E - porozitatea dintr-o metodă electrică (microcarotaj).
Coeficientul Cp poate fi scris şi sub forma:
100
Cp
c t arg
unde t arg este timpul de parcurs în argilă.
16
15. Principalele structuri petrolifere din Romania.
17
1 — Beudiu; 2 — Enciu; 3 — Strugureni; 4 — Puini; 5 — Buza; 6 — Fântânele; 7 —
Sărmăşel; 8 — Crăieşti—Ercea; 9 — Bozed; 10 — Sînmartin; 11 — Ulieş; 12 — Şincai; 13
— Grebeniş; 14 — Zăul de Cîmpie; 15 — Săulia; 16 — Dobra; 17 — Luduş; 18 — Sînger;
19 — Iclănzel; 20 — Vaidei; 21 — Săuşa; 22 — Bogata; 23 — Lechinţa—Iernuţ; 24 —
Cucerdea; 25 — Delenii (Saroş); 26 — Cetatea de Baltă: 27 — Bazna; 28 — Tăuni; 29 —
Lunca; 30 — Păingeni; 31 — Voivodeni; 32 — Ibăneşti; 33 — Dumbrăvioara; 34 — Talea;
35 — Ernei; 36 — Tîrgu Mureş; 37 — Corunca; 38 — Acăţari; 39 — Miercurea Nirajului;
40 — Dămieni; 41 — Măgherani: 42 — Ghineşti—Trei Sate; 44 — Suveica; 45 —
Sîngeorgiu de Pădure; 46 — Cuşmed; 47 — Filitelnic; 48 — Laslăul Mare; 49 — Prod-
Seleuş; 50 — Şoimuş; 51 — Nadeş; 52 — Firtuşu; 53 — Tărceşti; 54 — Benţid; 55 —
Chedia; 56 — Eliseni: 57 — Cristuru; 53 — Brădeşti; 59 — Beia; 60 — Buneşti— Criţ; 61
— Daia—Telina; 62 — Noul Săsesc; 63 — Copşa Mică; 64 — Petiş: 65 — Vîrghiş: 66 —
Ruşi; 67 — Ilim-bav; 68 — Pipea; 69 — Porumbenii Mici; 70 — Chedia-Est; 71 —
Simioneşti; 72 — Medişor.
18