Sunteți pe pagina 1din 9

UNIVERSITATEA LUCIAN BLAGA SIBIU

FACULTATEA DE DREPT
CENTRUL TUTORIAL HUNEDOARA
SPECIALIZARE DREPT

DREPTUL MEDIULUI
PROTECTIA JURIDICA A PADURILOR

REFERAT

Conf.univ.dr. Student
Cristina Onet Dinu Constantin
An III ID
In ultimii 19 ani, Romania a pierdut la fel de multa suprafata de padure precum au
pierdut alte tari pe durata intregului secol trecut. O astfel de pierdere brusca si catastrofala a
evidentiat necesitatea imperativa de a proteja ceea ce a mai ramas din paduri printr-un efort
combinat, care sa aiba in vedere protectia biodiversitatii, reconstructia padurilor existente,
prevenirea in mod eficient a incendiilor de padure, precum si reglementarea exploatarii lemnului.
Pana de curand, obligatia de a se conforma legilor destinate sa protejeze padurile romanesti a
fost mai mult evitata sau ignorata, decat pusa in aplicare si respectata.
Aceasta s-a datorat pe de-o parte celor saraci care in lunile de iarna depind de lemnul taiat ilegal
si pe de alta parte celor care din cauza lacomiei au ales pur si simplu sa ignore legea si gravele
efecte pe care le produce defrisarea necontrolata.
In martie 2008, Parlamentul Romaniei a adoptat prin Legea 46/2008 un nou Cod
Silvic (denumit in continuare „Codul Silvic”). Intrucat legea anterioara a fost modificata de
nenumarate ori, iar confuzia creata de aceste modificari a condus ea insasi lanumeroase acte de
despadurire, Parlamentul a fost nevoit sa regandeasca un nou Cod Silvic. Acest nou Cod Silvic
intruchipeaza dorinta Guvernului de a preveni defrisarile necontrolate, de a face publicul
constient de pericolul despaduririi si de a pune in aplicare o lege mai bine mestesugita si mai
inteligibila.

Dreptul de proprietate asupra padurilor in Romania


Codul Silvic prevede ca padurile pot face atat obiectul proprietatii publice cat si
private, dar oricare ar fi forma de proprietate, padurile sunt de interes national, cazand astfel in
sfera protectiei statului si nu a autoritatilor locale. Legea permite proprietarilor de paduri, care
sunt persoane private, sa le utilizeze, sa le vanda sau sa le instraineze, dar numai cu respectarea
prevederilor Codului Silvic, care limiteaza exercitarea dreptului de proprietate si interzice in mod
expres orice constructie pe fondul forestier.
Padurile care sunt proprietate publica a statului sunt administrate de Regia Nationala a Padurilor
– ROMSILVA (numita in continuare ROMSILVA) care functioneaza sub autoritatea
Ministerului Agriculturii si a Dezvoltarii Rurale. Padurile care sunt proprietate publica a
unitatilor administrativ - teritoriale sunt administrate de ocoale silvice private.
Codul Silvic prevede ca padurile ce fac obiectul proprietatii private nu pot fi divizate in loturi
mai mici de 1 hectar. Aceasta limitare se aplica atat instrainarilor inter vivos cat si celor mortis
causa. Daca totusi prin procedura succesorala proprietatea ar trebui divizata in loturi mai mici de
un hectar, atunci mostenirea va fi constituita in favoarea unuia sau mai multor succesori pana la
limita minima legala ( 1 hectar ) si, in schimb, beneficiarul sau beneficiarii vor trebui sa
plateasca celorlalti mostenitori o sulta. Suma platita in compensare poate deriva fie din
impartirea intregii mosteniri, fie din fondurile proprii ale mostenitorului beneficiar.

Obligatii ale proprietarilor particulari


Dupa cum am mentionat mai sus, dispozitiile legii cer ca padurile sa fie puse sub o
administrare speciala. Acesta obligatie incumba titularilor dreptului de proprietate, atat publica,
dar si privata, asupra padurilor. Potrivit Codului Silvic administrarea padurilor proprietate
privata este efectuata prin ocoale silvice private, care functioneaza din punct de vedere legal in
mod similar asociatiilor si fundatiilor. Pentru aceasta, proprietarii – persoane private pot organiza
ei insisi astfel de ocoale silvice sau pot apela la astfel de entitati deja create. Ocoalele silvice pot
functiona fie independent, fie pe baza de contract cu alte ocoale mai mari si care beneficiaza de
mai multe resurse. Prin crearea sau aderarea la astfel de entitati, proprietarii persoane private isi
indeplinesc obligatiile prevazute de Codul Silvic cu privire la asigurarea administrarii si a
serviciilor de specialitate referitoare la intretinerea padurilor. Proprietarii de paduri, proprietate
publica sau privata, au urmatoarele obligatii cu privire la proprietatile lor: sa asigure intocmirea
si respectarea amenajamentelor silvice, sa asigure paza si integritatea fondului forestier, sa
realizeze lucrarile de regenerare a padurii, sa efectueze lucrari de impadurire atunci cand este
nevoie, sa se ingrijeasca de combaterea bolilor si a daunatorilor padurii, sa asigure respectarea
masurilor de prevenire si stingere a incendiilor, sa exploateze lemnul in mod legal, sa asigure
intretinerea si repararea drumurilor forestiere pe care le au in proprietate sau administrare, sa
delimiteze proprietatea lor forestiera. Proprietarii trebuie sa asigure protectia padurii impotriva
defrisarilor ilegale, a furtunilor, a altor forme de distrugere, degradare si impotriva oricaror alte
activitati de natura a prejudicia padurea. Mai mult decat atat, proprietarii sunt obligati sa notifice
ROMSILVA in timp de 60 de zile cu privire la orice instrainare a fondului forestier. Toate aceste
obligatii cad in sarcina ocoalelor silvice autorizate.
Daca proprietarul nu se conformeaza obligatiei de a se ocupa de regenerarea padurii, aceasta
activitate va fi efectuata de autoritatile competente pe cheltuiala proprietarului. In conformitate
cu prevederile Codului Silvic, statul roman nu este interesat doar de protejarea fondului forestier,
ci si de achizitionarea altor terenuri impadurite. Desi politica de stat se caracterizeaza printr-un
interes substantial de a cumpara noi terenuri forestiere, punerea ei in practica depinde de
administratorul padurilor proprietate publica.
Pentru padurile proprietate privata care se afla enclavizate in padurile proprietate publica sau
care le marginesc, statul are un drept de preemtiune la achizitionarea acestora in cazul in care
sunt scoase la vanzare, la pret si in conditii egale. Vanzatorul este obligat sa notifice in scris
administratorul fondului forestier cu privire la intentia sa de a vinde proprietatea sa forestiera.
Statul isi poate manifesta dreptul de preemptiune in 30 de zile de la primirea notificarii.
Incalcarea acestei obligatii duce la anularea in virtutea legii a contractului de vanzare-cumparare
astfel incheiat. Daca administratorul padurii proprietate publica nu isi manifesta in scris in
termen de 30 de zile intentia de a achizitiona terenul, atunci vanzarea se va putea face fara nicio
restrictie.
Ca o consecinta a importantei deosebite pe care Romania o acorda fondului forestier, Codul
Silvic prevede ca orice activitate sau toate activitatile de natura a
prejudicia fondul forestier sunt considerate infractiuni.
MIJLOACELE JURIDICE DE PROTECŢIE A PĂDURILOR

Mijloacele de drept constituţional


În cadrul acestor mijloace sunt cuprinse o serie de norme constituţionale, cum sunt spre
exemplu, cele cuprinse în articolele 35,44,135 şi art.136 din Constituţie.

Astfel:

- art.35 din Constituţie consacra dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător


sănătos şi echilibrat ecologic, obligaţia statului de a asigura cadrul legislativ pentru exercitarea
acestui drept şi a persoanelor fizice şi juridice de a proteja şi a ameliora mediul înconjurător;

-art. 44 ( 7 ) din Constitutie- consacra servitutea legală de mediu;

-art. 135 din Constitutie- consacra obligaţiile statului în materie de mediu;

-art 136 din acelaşi act normativ – defineşte proprietatea publică şi


regimul de gestionare a acesteia ;

Mijloacele de drept administrativ


Normele de dreptul mediului au cea mai strânsă legătură cu dreptul administrativ; sunt
norme administrative iar instituţiile care acţionează în domeniul protecţiei mediului sunt instituţii
administrative speciale.

Actele emise de către autorităţile de mediu sunt, de regulă, acte administrative


individuale.

Normele dreptului mediului au avut un impact semnificativ asupra normelor dreptului


administrativ prin instituirea unei administraţii speciale, cu atribuţii specifice. Atât în raporturile
juridice de dreptul mediului cât şi în cele administrative, părţile se afla pe poziţii de subordonare,
cel mai adesea una din părţi este o autoritate a statului;

Mijloacele de drept penal


Mijloacele de drept penal presupun cea mai severă sancţionare în ce priveşte
răspunderea juridică, datorită gradului mai ridicat de pericol social pe care-l prezintă unele fapte,
calificate astfel drept infracţiuni.

Instituţia răspunderii penale pentru fapte care aduc atingere unor valori sociale silvice,
este conforma cadrului juridic unitar instituit în privinţa reglementarii regimului silvic şi
administrării fondului forestier, care se justifica indiferent de formă de proprietate asupra
pădurilor prin scopul valorificării funcţiilor ecologice şi social-economice în folosul generaţiilor
prezente şi viitoare.
In consecinţă, legiuitorul a prevăzut că anumite fapte prin care se aduce atingere
fondului forestier şi gospodăririi acestuia, să constituie infracţiuni silvice, stabilindu-le în Codul
silvic, care are un caracter de lege specială în raport cu dreptul comun în materie, respectiv,
dispoziţiile Codului penal. Sancţiunile stabilite pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de
Codul silvic au rolul de asigurare a pazei şi integrităţii fondului forestier naţional, considerat
avuţie naţională, ce trebuie ocrotita.

Mijloace juridice silvice


Din categoria mijloacelor de protecţie fac parte şi mijloacele juridice specifice protecţiei
pădurilor, acestea reprezentând norme juridice speciale conţinute de Legea nr.46/2008 şi de alte
legi speciale în materie.

În concepţia Codului silvic din 2008, protecţia pădurilor se realizează într-un mod
special, prin instituirea obligaţiei de pază a acestora, ce incumba deţinătorilor de
pădure,intelegandu- se prin aceasta, toate acţiunile şi diligenţele întreprinse de către Regia
Naţională a Pădurilor pentru prevenirea şi combaterea tăierilor ilegale de arbori, a furturilor,
distrugerilor, degradărilor, păşunatului, braconajului şi altor fapte păgubitoare.

Subiectele de drept cărora le revine obligaţia de pază sunt determinate de Codul silvic,
ele fiind toate persoanele fizice sau persoanele juridice cărora le incumba sarcini prin care se
realizează concret paza pădurii, astfel:

Proprietarii de păduri sunt obligaţi să asigure paza pădurii împotriva tăierilor ilegale de
arbori, a furturilor, a distrugerilor, a degradărilor, a păşunatului şi a altor fapte păgubitoare pentru
fondul forestier, în condiţiile legii.

Personalul silvic care are atribuţii pentru paza pădurilor este dotat cu armament de
serviciu, în condiţiile legii. În exercitarea atribuţiilor de serviciu privind paza fondului forestier,
în constatarea contravenţiilor şi a faptelor ce constituie infracţiuni silvice, personalul silvic este
asimilat personalului care îndeplineşte funcţii ce implică exerciţiul autorităţii publice.

Unităţile de poliţie şi jandarmerie, potrivit atribuţiilor ce le revin conform legii, asigură


sprijin de specialitate în organizarea pazei pădurilor.

Activităţile ce sunt întreprinse de subiectele de drept care au sarcini ce vizeza paza


pădurilor şi a fondului forestier constau în:

-adoptarea de către Regia Naţională a Pădurilor a tuturor măsurilor necesare pentru asigurarea
pazei;
-desfăşurarea şi îndeplinirea activităţilor şi procedurilor de pază, şi executarea pazei de către
personalul silvic;
-emiterea, respectarea şi aplicarea reglementarilor de prevenire şi stingere a incendiilor de către
Regia Naţională a Pădurilor şi de către persoanele fizice sau juridice ce desfăşoară activităţi pe
teritoriul pădurii; aducerea la cunoştinţa populaţiei şi punerea lor în aplicare de către Regia
Naţională a Pădurilor;
-participarea la stingerea incendiilor a persoanelor fizice aflate în zonele forestiere supuse
incendiilor;
-activităţi de control, de instruire şi de propagandă desfăşurate de toate organele abilitate;
-constatarea şi combaterea efectivă a faptelor ce constituie infracţiuni şi contravenţii la regimul
silvic, precum şi sancţionarea contravenienţilor.
Natura juridică a obligaţiei de pază, al cărei conţinut, este complex, diferă în funcţie de
calitatea subiectului de drept căruia îi revine, precum şi de caracterul dispoziţiei incidente.

Mijloacele de drept civil


Mijloacele de drept civil, servesc apărării dreptului de proprietate şi a
dezmembramintelor asupra pădurilor. Mijloacele juridice civile pot fi directe şi indirecte, în
funcţie de temeiul juridic ce le da naştere, respectiv un drept real sau un drept de creanţa.
Acţiunea în revendicare este cel mai energic mijloc civil de apărare a proprietăţii, prin care se
apăra toate formele dreptului de proprietate, fiind o acţiune reală prin care proprietarul unui bun
aflat în posesia nelegitimă a altei persoane solicita instanţei de judecată recunoaşterea dreptului
sau de proprietate şi obligaţia paratului la restituirea posesiei bunului.

Dispoziţiile codului civil în materia răspunderii reprezintă dreptul comun în materia


răspunderii în dreptul mediului.

Între cele două ramuri de drept exista însă şi diferenţe precum :

-poziţia pe care se afla subiecţii care intra în raporturile juridice de drept civil respectiv dreptul
mediului.
În primul caz aceştia se afla pe poziţie de egalitate în timp ce în cel de-al doilea caz, aceştia se
afla pe poziţii de subordonare.

-conţinutul raporturilor de drept civil este de regulă stabilit de către părţi în timp ce conţinutul
raporturilor juridice de drept al mediului este stabilit prin lege
În cazul raporturilor juridice civile, subiectul pasiv este de regulă nedeterminat ( obligaţia de a
nu face nimic de natură să stânjenească exerciţiul dreptului revine tuturor persoanelor) în timp
ce în cazul raporturilor juridice de dreptul mediului el este de regulă determinat ( obligaţia de a
face sau nu face ceva privind protecţia sau ameliorarea mediului revine anumitor persoane)

-răspunderea poluatorului prezintă particularităţi:


a) răspunderea este de regulă obiectivă şi nu subiectiva

b) răspunderea este solidara

c) exista o răspundere preventivă


Comercianţii care desfăşoară activităţi cu impact semnificativ asupra pădurilor (implicit
asupra mediului) sunt obligaţi să plătească o taxă către fondul de mediu. În acele cazuri în care
poluatorul nu poate fi identificat, din banii care se strâng prin colectarea acestor taxe, statul
plăteşte cheltuielile pentru readucerea mediului la starea iniţială.

Obligaţiile deţinătorilor de păduri şi terenuri cu vegetaţie forestieră


Art. 17 - (1) Respectarea regimului silvic este obligatorie pentru toţi deţinătorii de fond forestier.

(2) Proprietarii fondului forestier au următoarele obligaţii în aplicarea regimului silvic:

a) să asigure întocmirea şi respectarea amenajamentelor silvice;


b) să asigure paza şi integritatea fondului forestier;
c) să realizeze lucrările de regenerare a pădurii;
d) să realizeze lucrările de îngrijire şi conducere a arboretelor;
e) să execute lucrările necesare pentru prevenirea şi combaterea bolilor şi
dăunătorilor pădurilor;
f) să asigure respectarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor;
g) să exploateze masa lemnoasă numai după punerea în valoare, autorizarea
parchetelor şi eliberarea documentelor specifice de către personalul abilitat;
h) să asigure întreţinerea şi repararea drumurilor forestiere pe care le au în
administrare sau în proprietate;
i) să delimiteze proprietatea forestieră în conformitate cu actele de proprietate şi să
menţină în stare corespunzătoare semnele de hotar;
j) să notifice structurile teritoriale de specialitate ale autorităţii publice centrale care
răspunde de silvicultură, în termen de 60 de zile, cu privire la transmiterea proprietăţii asupra
terenurilor forestiere.
(3) În cazul administrării pădurilor prin ocoale silvice autorizate, obligaţiile prevăzute
la alin. (2) aparţin acestora.

Art. 18 - Proprietarii vegetaţiei forestiere din afara fondului forestier au următoarele


obligaţii:

a) să respecte normele tehnice silvice privind evaluarea masei lemnoase şi


reglementările privind circulaţia materialelor lemnoase;
b) să asigure îngrijirea şi protecţia vegetaţiei forestiere, precum şi combaterea
dăunătorilor acesteia.
Art. 51 - (1) Proprietarii de păduri sunt obligaţi să asigure paza pădurii împotriva
tăierilor ilegale de arbori, a furturilor, a distrugerilor, a degradărilor, a păşunatului şi a altor fapte
păgubitoare pentru fondul forestier, în condiţiile legii.

În condiţiile dezvoltării civilizaţiei, cu toate avantajele şi dezavantajele ei, protecţia şi


îmbunătăţirea condiţiilor de mediu au devenit pentru întreaga umanitate un obiectiv primordial,
o sarcină dificilă a cărei realizare presupune nu numai eforturi material–financiare şi
organizatorice naţionale şi internaţionale, ci şi fundamentarea unor concepţii ştiinţifice pentru
această activitate, formarea şi dezvoltarea unei cunoştinţe ecologice.

In concepţia de elaborare a strategiilor şi politicilor economice ale guvernelor s-a produs


o modificare esenţială, potrivit căreia s-a considerat că activitatea de protecţie a mediului
reprezintă o componentă necesară transformării sistemului economic şi a dezvoltării durabile a
societăţii.

Transformările care au loc la nivel global în ceea ce priveşte calitatea mediului, impun
găsirea unor soluţii pentru a asigura menţinerea echilibrului ecologic al planetei, în condiţiile
unei dezvoltări durabile

Politica de protecţie a mediului, ca parte a politicii generale de dezvoltare economico–


socială, poate fi concepută numai în contextul general al politicii de dezvoltare economică, cu
prognozarea pe termen mediu şi lung. Politicile de mediu trebuie armonizate cu programele de
dezvoltare în toate domeniile, iar reuşita luptei împotriva poluării nu poate fi decât rezultatul
coordonării şi dezvoltării economiei globale
Principiul de a aborda întâi paguba şi apoi remedierea, este pus în discuţie şi nu constituie
singura cale. Managementul ecologic are la bază un principiu confirmat: prevenirea este
întotdeauna mai bună şi mai economică decât tratarea.

BIBLIOGRAFIE:
-Marinescu D., Tratat de dreptul mediului, Ediția a III-a revăzută și adăugită,
Editura Universul Juridic, București, 2008

-Legea nr.46/2008 privind Codul silvic

-Legea nr. 286/2009 privind Codul penal

-Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului.

-http://www.mmediu.ro/paduri/informatii/17.11.2010_Programul-National-
Impadurire.pdf