Experimente

E5. STUDIUL PROCESULUI DE COAGULARE – FLOCULARE A

IMPURITĂŢILOR FINE ŞI COLOIDALE DIN APE

E5.1 OBIECTIVELE EXPERIMENTELOR

Experimentele au următoarele obiective:

- să permită studierea fenomenului de coagulare - floculare a impurităţilor fine sau
coloidale dispersate în apele de alimentare sau uzate, fenomen pe care se bazează în practică
tratamentul de înlăturare a turbidităţii şi culorii apelor;
- experimentele se vor face cu un stand de laborator care pune în evidenţă informaţii
cantitative şi calitative despre intensitatea de floculare (generarea şi creşterea flocoanelor) în
funcţie de gradul de agitare a apei supuse tratamentului, capacitatea de sedimentare a flocoanelor
formate, limpezimea efluentului rezultat în urma tratamentului şi altele;
- aparatul utilizat este similar cu cele folosite în laboratoarele staţiilor pentru potabilizarea
apei de alimentare sau a staţiilor de epurare a apelor uzate pentru stabilirea dozelor optime de
reactiv (coagulant);
- în timpul experimentelor se vor determina dozele optime de coagulant pentru diferite
feluri de reactivi (coagulanţi-floculanţi) şi ape brute supuse tratamentului, se va stabili pH-ul
optim pentru care procesul de coagulare-floculare se desfăşoară cel mai corespunzător şi se vor
studia efectele duratei şi intensităţii de amestecare asupra procesului de floculare.

E5.2 ASPECTE TEORETICE

În staţiile pentru tratarea apelor de alimentare, precum şi în staţiile de epurare a apelor

uzate, operaţia tehnologică de limpezire a apei se face pe cale mecano-chimică, prin separarea
prin sedimentare a impurităţilor solide din apele supuse tratamentului.
Sedimentarea (decantarea) este un fenomen fizico-mecanic de depunere gravitaţională a
particulelor solide aflate în suspensie în lichidul supus procesului. Totuşi, în cazul decantării
apelor naturale sau uzate, doar o parte dintre particulele solide se separă prin sedimentare
(denumite particule sau suspensii sedimentabile), cealaltă parte, compusă în special din particule
fine sau coloizi (care sunt particule foarte mici cu dimensiuni de 0,1 – 100 μm care sunt legate
electrochimic de masa de apă) dispersaţi în apă, se separă prin sedimentare într-un interval de
timp foarte îndelungat sau niciodată. Particulele fine şi coloizii dispersaţi în apă poartă numele
de particule sau suspensii nesedimentabile şi conferă apei tulbureală (sau turbiditate) şi culoare,
deci o calitate proastă a limpezimii sale, oricât de mult ar dura procesul de decantare. În scopul
separării particulelor nedecantabile, apa este supusă şi unui tratament chimic de amestecare cu
reactivi chimici (denumiţi coagulanţi – floculanţi), care se dispersează în apă sub formă de
particule foarte fine, încărcate cu sarcină electrică pozitivă, şi care neutralizează legăturile
electrochimice stabilite între particulele nedecantabile şi apă, facilitând astfel agregarea acestora
în flocoane cu dimensiuni din ce în ce mai mari, şi prin aceasta, sedimentarea lor. Efectul
tratamentului de coagulare – floculare este îndepărtarea din apa supusă tratamentului a tulburelii
şi culorii, rezultând un efluent limpede şi cristalin.
Tratamentul de coagulare – floculare [4] se realizează într-o instalaţie plasată de regulă
chiar în amontele decantorului din treapta mecanică de tratare a apelor, care este compusă din:
staţie de preparare şi dozare a reactivilor, bazin de amestec şi bazin de reacţie.
În staţia de gospodărire a reactivilor se realizează depozitarea, pregătirea formei de
administrare (pulbere sau soluţie) şi dozarea coagulanţilor –floculanţi. În bazinul de amestec se
realizează un amestec intim între reactivi şi apa brută supusă tratamentului prin agitare hidraulică
(în amestecătoare cu camere cu şicane sau în amestecătoare cu salt hidraulic) sau mecanică (cu
agitatoare mecanice cu palete sau prin introducerea reactivilor în admisia unei pompe centrifuge
care transmite fluxul de apă brută spre decantoare). Timpul necesar amestecării coagulantului cu

53
 Studiul procesului de coagulare – floculare a impurităților fine și coloidale din ape
apa brută este de 10-20 minute, în cazul amestecării hidraulice, şi de 15-30 minute, în cazul
amestecării mecanice. Reacţia de floculare, adică formarea şi creşterea flocoanelor are loc în
bazinul de reacţie şi în foarte multe cazuri chiar direct în decantorul primar. În timpul reacţiei de
floculare este foarte favorabilă o agitare cu intensitate moderată a apei, pentru favorizarea
creşterii şi a agregării flocoanelor, precum şi pentru împiedicarea sedimentării acestora în
bazinul de reacţie (se menţionează că o agitare mai intensă a apei ar duce la fărâmiţarea
flocoanelor, iar o agitare cu intensitate scăzută favorizează depunerea flocoanelor). În acest scop,
bazinele de reacţie sunt prevăzute cu amestecătoare lente, de asemenea hidraulice sau mecanice
(amestecătoare de tip camere cu orificii şi şicane, amestecătoare conice sau amestecătoare cu
palete, cu arbori orizontali). Realizarea floculării direct în bazinele decantorului primar prezintă
avantajul important că se evită fragmentarea flocoanelor la trecerea acestora din bazinul de
reacţie în decantor, aşa cum se întâmplă de obicei atunci când construcţiile floculatorului şi
decantorului sunt separate.
Folosirea reactivilor de coagulare-floculare în procesul de limpezire a apei conduce la
depunerea în decantoare a unor volume de nămol de 2-3 ori mai mari decât cele rezultate din
procesele de limpezire fără tratament de coagulare-floculare.
Reactivii de coagulare-floculare (denumiţi pe scurt coagulanţi) sunt substanţe chimice
care, dacă sunt folosiţi în concentraţiile recomandate, nu sunt dăunători organismului uman. Cei
mai uzuali reactivi folosiţi pentru tratarea atât a apelor pentru alimentare cât şi a apelor uzate
sunt sulfatul de aluminiu şi sulfatul feros, iar mai rar se folosesc: clorură ferică, sulfat feric,
silicat de sodiu, aluminat de sodiu.
Sulfatul de aluminiu Al2(SO4)3·18 H2O este un produs industrial solid, cu densitatea de
1620 kg/m3, care are în plus are şi proprietatea de a produce decolorarea apei. Prin dizolvarea în
apă, acesta se combină cu bicarbonatul de calciu sau de magneziu, reducând duritatea temporară
a apei şi formând hidroxid de aluminiu:

Al 2 SO4 3  3CaHCO3 2  3CaSO4  2AlOH3  6CO2

(E5.1)
Al2 SO4 3  3MgHCO3 2  3MgSO4  2AlOH3  6CO2

Hidroxidul de aluminiu se repartizează în apă dispersat în particule fine, încărcate cu

sarcină electrică pozitivă, neutralizând sarcina electrică negativă a particulelor coloidale din apa
tratată.
La utilizarea sulfatului de aluminiu ca reactiv de coagulare, procesul de coagulare
floculare are loc în mod corespunzător dacă apa are duritate suficientă. Dacă apa supusă nu are
duritate suficientă, atunci trebuie introdus un reactiv de alcalinizare, astfel încât între doza de
coagulant, duritatea temporară a apei şi doza reactiv de alcalinizare să existe relaţia:

x  0,05a  Dt  2  k (E5.2)

în care: x [mg/dm3] – doza de reactiv de alcalinizare;

a [mg/dm3] – doza de sulfat de aluminiu pur;
Dt [grade de duritate] – duritatea temporară;
k [mg/dm3] – cantitatea de reactiv de alcalinizare necesară pentru mărirea
alcalinităţii apei cu 1 grad (k = 10 pentru var, k = 14,3 pentru sodă caustică, k = 18,9
pentru sodă calcinată.

Sulfatul feros FeSO4·H2O este un produs industrial solid, cu densitatea de 1890 kg/m3. Şi
acesta, dacă este dizolvat în apă, reacţionează cu bicarbonatul de calciu sau de magneziu,
formând bicarbonat acid feros şi sulfat de calciu sau de magneziu:

54
 Experimente
FeSO4  CaHCO3 2  FeHCO3 2  CaSO4
(E5.3)
FeSO4  MgHCO3 2  FeHCO3 2  MgSO4

Ca şi hidroxidul de aluminiu, bicarbonatul acid feros neutralizează sarcina electrică a

particulelor coloidale. Pentru producerea fenomenului de coagulare a suspensiilor coloidale din
apă, este necesar ca acestea să aibă o alcalinitate corespunzătoare, exprimată prin duritatea
temporară a apei. Se menţionează că în cazul utilizării sulfatului feros, dacă apa nu are suficientă
alcalinitate (conferită de conţinutul în bicarbonat de calciu sau de magneziu, adică de duritatea
sa), procesul de coagulare-floculare nu are loc. De aceea, în acest caz, apa supusă tratamentului
trebuie să fie alcalinizată prin adăugare de var sau sodă.
Clorura ferică FeCl3 este de asemenea un coagulant destul de utilizat, care dacă este
dizolvat în apă reacţionează cu bicarbonatul de calciu sau de magneziu prezent în aceasta,
formând hidroxid de fier, clorură de calciu sau de magneziu şi bioxid de carbon. Hidroxidul de
fier se dispersează în particule fine şi neutralizează sarcina electrică a particulelor fine sau
coloidale permiţând flocularea acestora.

2FeCl3  3CaHCO3 2  2FeOH3  3CaCl2  6CO2

(E5.4)
2FeCl3  3MgHCO3 2  2FeOH3  3MgCl 2  6CO2

Şi în acest caz, dacă apa nu are suficientă alcalinitate, atunci se adaugă sodă în apă
producându-se reacţii chimice de forma:

2FeCl3  3CaOH2  2FeOH3  3CaCl2

(E5.5)
2FeCl3  3MgOH2  2FeOH3  3MgCl 2

Se menţionează că, în general, tratamentele de coagulare – floculare a particulelor fine şi

coloizilor au ca principali factori de influenţă pH-ul şi temperatura apei. În cazul sulfatului de
aluminiu, domeniul de valori al pH-ului în care reacţiile chimice de coagulare – floculare au loc
este între 5,5–8 iar pentru sulfatul feros domeniul de valori al pH-ului pentru producerea
reacţiilor de coagulare – floculare este între 8,5–11. În ceea ce priveşte temperatura, dacă apa
supusă tratamentului are valori ale temperaturii mai mici de 4–5 oC, atunci conţine concentraţii
reduse de impurităţi coloidale cu sarcină negativă, reacţiile chimice de coagulare producându-se
foarte lent, îngreunând astfel exploatarea staţiilor de tratare a apelor.
Pentru îmbunătăţirea calităţii tratamentelor de coagulare – floculare, pe lângă reactivii de
coagulare şi alcalinizare se mai introduc de regulă şi o serie de alţi reactivi denumiţi adjuvanţi ai
coagulării, a căror folosire aduce următoarele avantaje: creşterea vitezei de floculare, obţinându-
se flocoane de dimensiuni mai mari, mai dense şi mai rezistente la sfărmare; lărgirea domeniului
pH-ului în care are loc procesul de coagulare – floculare; eficienţă crescută a procesului de
coagulare – floculare la temperaturi scăzute; creşterea de 2-3 ori a vitezei de sedimentare a
flocoanelor formate, ceea ce conduce la obţinerea unei ape mai bine limpezite.
Ca adjuvanţi ai coagulării pot fi menţionaţi: silicatul de sodiu, bentonita, cărbunele activ
sau nalcolitul care trebuie activaţi cu acid sulfuric, acid clorhidric, acid carbonic, acid sulfuros,
sulfat de aluminiu, clor gazos, etc.
Analiza apelor uzate în vederea facilitării proiectării fazelor de tratare implică, de cele
mai multe ori, efectuarea experimentelor de coagulare-floculare în laborator. Aceste teste sunt
folosite pe scară largă pentru controlul funcţionării instalaţiilor şi sunt efectuate cu regularitate
de către operatorii staţiilor de tratare a apelor de alimentare şi uzate. Pentru a stabili ce reactivi

55
 Studiul procesului de coagulare – floculare a impurităților fine și coloidale din ape
de coagulare sunt necesari, care sunt dozele optime ale acestora şi timpul necesar pentru reacţie,
este necesară efectuarea studiilor în laborator a probelor de apă prelevate din decantoare.
Testele de coagulare-floculare în laborator se utilizează pentru a indica dozele optime de
substanţe chimice necesare pentru îndepărtarea turbidităţii şi a culorii apei, inclusiv pentru
operaţii auxiliare, precum ajustarea pH-ului şi adăugarea suplimentară de adjuvanţi.
În cazul în care nu se pot face teste de laborator privind procesul de coagulare, dozele de
reactivi de coagulare se pot stabili pe baza următoarelor date orientative (dozele de adjuvanţi
activaţi se stabilesc de regulă la 10% din doza de coagulant):
- pentru ape de alimentare, captate din izvoare şi râuri de munte, dozele maxime uzuale
sunt de 40 - 60 mg reactiv/dm3 apă, pentru sulfat de aluminiu, de 35 – 45 mg reactiv/dm3 apă,
pentru sulfat feros şi de 25 – 30 mg reactiv/dm3 apă, pentru clorură ferică;
- pentru apă de alimentare, captată din râuri de şes, dozele maxime uzuale sunt de 60 -
100 mg reactiv/dm3 apă, pentru sulfat de aluminiu, de 45 – 55 mg reactiv/dm3 apă, pentru sulfat
feros şi de 30 – 40 mg reactiv/dm3 apă, pentru clorură ferică;
- pentru apele uzate, doza de sulfat de aluminiu se stabileşte în funcţie de caracteristicile
apelor supuse tratamentului, care variază foarte mult în funcţie de caz, valorile corespunzătoare
ale dozelor de reactiv stabilindu-se mai ales pe cale experimentală.

E5.3 APARATURA ŞI MATERIALELE UTILIZATE

- Aparat de laborator pentru studiul floculării [9] (vezi figura E5.1);

- Fotometru (vezi Aparate A1);
- Aparat pentru măsurarea pH – ului (vezi Aparate A5);
- Pipetă;
- Reactivi chimici;
- Caolin sau bentonită;
- Cafea instant;
- Apă de alimentare din surse de suprafaţă, apă uzată, apă de alimentare.

Fig E5.1 Schema aparatului pentru studiul floculării [9]

56
 Experimente
Părţile componente ale aparatului pentru studiul floculării din figura E5.1 sunt
următoarele:
1. Cadrul de bază al aparatului, dotat cu suport cu iluminaţie fluorescentă pentru vasele
de testare;
2. Întrerupătorul general al aparatului;
3. Vase gradate din sticlă (cu volumul de 1 l);
4. Agitator cu palete;
5. Mâner pentru poziţionarea agitatorului pe direcţie verticală;
6. Display pentru indicarea turaţiei agitatorului;
7. Display pentru indicarea duratei de amestecare a apei cu reactiv;
8. Butoane pentru selectarea modului de lucru;
9. Buton pentru selectarea reglării turaţiei agitatorului;
10. Buton pentru selectarea reglării duratei de amestecare;
11. Butoane pentru ajustarea valorilor impuse ale mărimilor reglate;
12. Buton pentru pornirea sau oprirea agitatoarelor.

5.4 MODUL DE LUCRU

Pentru studiul coagulării-floculării impurităţilor fine şi coloidale din ape se vor efectua
mai multe experimente, şi anume:

Experimentul 5.1 Determinarea dozei optime de coagulant [9]

- se colectează 20 - 50 l apă naturală dintr-o sursă de suprafaţă, înregistrându-se valorile

temperaturii apei şi a mediului ambiant din momentul colectării; dacă apa este limpede şi lipsită
de culoare este de dorit să se adauge o mică cantitate de caolin sau bentonită şi cafea instant
pentru a mări turbiditatea şi colorarea apei;
- se determină valorile iniţiale ale turbidităţii (vezi Metodologia M3), culorii (vezi
Metodologia M4) şi pH-ului apei utilizând fotometrul şi pH-metrul (vezi Aparate A1 şi A5);
- se prepară cantităţi suficiente de soluţii de coagulanţi (de exemplu: sulfat de aluminiu şi
sulfat feric), care se obţin prin diluarea a 10 g de sare într-un litru de apă distilată, astfel încât
dacă se adaugă 1 ml de soluţie de coagulant într-un litru de apă pentru probă se obţine o
concentraţie 10 părţi per milion (10 p.p.m);
- se umplu cele şase vase gradate 3 ale aparatului pentru studiul floculării cu câte 1 l din
apa care se testează;
- se aşează cele şase vase gradate 3 în poziţiile corespunzătoare pe suportul cadrului de
bază 1 al aparatului, după care se introduc în fiecare vas agitatoarele cu palete 4 prin manipularea
mânerelor 5 astfel încât paletele să fie poziţionate la cca. 10 mm de fundul vaselor;
- se conectează aparatul la reţeaua de curent (220 V) şi se pune în stare de funcţionare
prin acţionarea întrerupătorului general 2 (lampa fluorescentă de la baza vaselor de probă se
aprinde);
- se selectează modul de funcţionare manual apăsând tasta MAN;
- se reglează turaţia de amestecare a apei cu soluţia de coagulant la valoarea de 100
rot/min prin apăsarea concomitentă a butonului 9, pentru selectarea reglării turaţiei agitatorului şi
a butoanelor 11, pentru ajustarea valorilor impuse ale mărimilor reglate până când pe display-ul
6 pentru indicarea turaţiei agitatorului apare valoarea dorită a acesteia;
- se reglează durata de amestecare a apei cu soluţia de coagulant la un minut prin
apăsarea concomitentă a butonului 10, pentru selectarea reglării duratei de amestecare şi a
butoanelor 11, pentru ajustarea valorilor impuse ale mărimilor reglate până când pe display-ul 7
pentru indicarea duratei de amestecare apare valoarea dorită a acesteia;
- cu o pipetă se introduc diferite cantităţi de soluţie de sulfat de aluminiu în cele şase vase
gradate astfel: în vasul 1 nu se introduce nimic (vas martor), în vasul 2 se introduce 1 ml de

57
 Studiul procesului de coagulare – floculare a impurităților fine și coloidale din ape
soluţie, în vasul 3 se introduc 2 ml de soluţie, în vasul 4 se introduc 3 ml de soluţie, în vasul 5 se
introduc 4 ml de soluţie, iar în vasul 6 se introduc 5 ml de soluţie;
- se porneşte amestecarea apei cu soluţia de coagulant în cele şase vase gradate prin
acţionarea butonului 12 pentru pornirea sau oprirea agitatoarelor;
- după terminarea fazei de amestecare a apei cu soluţia de coagulant în cele şase vase
gradate, se reglează valorile turaţiei de amestecare la valoarea de 30 rot/min şi a duratei de
amestecare la 20 min, prin manevrele prezentate anterior, prin care se iniţiază procesul de
floculare;
- se observă procesele de floculare din vasele gradate înregistrându-se momentele în care
apar primele flocoane vizibile în fiecare dintre vase (se menţionează că dacă în vase apar
flocoane mari este necesară reducerea valorii turaţiei de amestecare);
- după terminarea fazei de floculare se opresc agitatoarele şi se scot din vase prin
acţionarea corespunzătoare a mânerelor 5;
- se lasă în repaus vasele pentru o durată de cca. 30 min pentru ca flocoanele să se depună
(sedimenteze), apoi se înregistrează turbiditatea, culoarea şi pH-ul apei limpezite
(supernatantului) din fiecare vas gradat, precum şi înălţimea stratului de nămol depus în fiecare
vas;
- pe baza comparaţiei dintre calităţile supernatanţilor obţinuţi (în special turbiditatea şi
culoarea) în vasele gradate se stabileşte doza optimă de coagulant; se menţionează că dacă nu se
obţin rezultate satisfăcătoare se repetă experimentele cu alte gamă de concentraţii ale
coagulantului până când se pot trage concluzii clare asupra dozei optime de coagulant; de
asemenea se vor înregistra valorile limită minime ale concentraţiei de coagulant de la care se
sesizează efectul tratamentului cu coagulanţi;
- se repetă experimentele, aşa cum s-a arătat anterior, folosind ca reactiv de coagulare
soluţia de sulfat de feric;
- se vor comenta diferenţele care apar între procesele de coagulare –floculare atunci când
se folosesc ca reactivi sărurile de aluminiu sau sărurile de fier.

Experimentul 5.2 Determinarea pH-ului optim la care are loc procesul de coagulare –
floculare [9]

- se prepară apă brută (adică apă pe care se vor face încercările, aşa cum a fost indicat în
experimentul 5.1) la care se ajustează valorea pH-ului prin adăugare de acid sulfuric sau hidroxid
de sodiu, astfel încât să se obţină probe cu valori ale pH-ului de 6; 6,5; 7; 7,5; 8 şi 9;
- se umplu vasele gradate cu apă brută cu diferite pH-uri şi se procedează ca la
experimentul 5.1, în acest caz introducându-se în vasele gradate doza optimă de coagulant
determinată prin încercările de la experimentul 5.1 (se poate utiliza atât sulfat de aluminiu cât şi
sulfat feric);
- în urma încercărilor se înregistrează pentru fiecare vas: turbiditatea, culoarea şi pH-ul
final ale apei limpezite (supernatantului), precum şi înălţimea straturilor de nămol depus;
- se vor reprezenta grafic curbele de variaţie ale turbidităţii şi culorii supernatanţilor
obţinuţe în funcţie de pH-ul iniţial şi de pH-ul final;
- se va stabili care este valoarea optimă a pH-ului iniţial al apei brute pentru care se
obţine calitatea cea mai bună a supernatantului obţinut (din punct de vedere al turbidităţii şi
culorii) atunci când se utilizează doza optimă de coagulant, determinată în cadrul experimentului
5.1.

Experimentul 5.3 Determinarea efectului intensităţii şi duratei de amestecare asupra

procesului de coagulare-floculare [9]

- se umplu cele şase vase gradate cu cate 1 l de apă brută şi se amestecă cu doza optimă
de coagulant determinată în cadrul experimentului 5.1, regimul de amestecare al apei cu soluţia
de coagulant fiind identic cu cel de la experimentul menţionat;
58
 Experimente
- se realizează flocularea cu durate de timp diferite pentru cele vase gradate de 10, 15, 20,
25, 30 respectiv 40 minute (prin scoaterea pe rând a paletelor agitatoarelor din vase după
duratele menţionate);
- după scoaterea paletelor agitatoarelor din vase se lasă cca. 30 de minute pentru
sedimentarea flocoanelor, după care se vor înregistra turbiditatea, culoarea şi pH-ul
supernatantului, precum şi înălţimea stratului de nămol depus în fiecare vas;
- se vor reprezenta grafic curbele de variaţie ale turbidităţii şi culorii supernatanţilor în
funcţie de durata de timp de floculare aplicată;
- similar se por face încercări pentru diferite valori ale turaţiei agitatorului (de exemplu:
20 rot/min, 25 rot/min şi 30 rot/min) pentru o durată de timp a floculării de 30 minute, după care
se vor înregistra de asemenea turbiditatea, culoarea şi pH-ul supernatantului, precum şi înălţimea
stratului de nămol depus în fiecare vas;
- se vor reprezenta grafic curbele de variaţie ale turbidităţii şi culorii supernatanţilor în
funcţie de turaţia agitatorului, adică de intensitatea de amestecare din timpul procesului de
floculare.

E5.5 ÎNREGISTRAREA ŞI PRELUCRAREA DATELOR EXPERIMENTALE

Înregistrarea atât a datelor experimentale, cât şi a celor calculate, se va face în

următoarele tabele, pe baza cărora se ridică curbele de variaţie indicate:

Tabelul E5.1
Momentul Turbiditatea Culoarea Înălţimea
Doza de pH-ul
apariţiei [FAU] [Hazen] stratului de
coagulant
Vasul primului flocon Iniţială Finală Iniţială Finală Iniţial Final nămol
[p.p.m]
[min] [mm]
1
2
3
4
5
6
1
2
3
4
5
6
Reactivul utilizat: Doza optimă de reactiv:

Tabelul E5.2
Înălţimea
pH-ul Momentul apariţiei Turbiditatea Culoarea
pH-ul stratului de
apei primului flocon [FAU] [Hazen]
Vasul supernatantului nămol
brute [min]
Iniţială Finală Iniţială Finală [mm]
1 6
2 6,5
3 7
4 7,5
5 8
6 9
Reactivul utilizat: Doza de reactiv utilizată: Valoarea optimă a pH-ului:

59
 Studiul procesului de coagulare – floculare a impurităților fine și coloidale din ape

Tabelul E5.3
Durata Înălţimea
Momentul apariţiei Turbiditatea Culoarea
fazei de pH-ul stratului de
primului flocon [FAU] [Hazen]
Vasul floculare nămol
[min]
[min] Iniţială Finală Iniţială Finală Iniţial Final [mm]
1 10
2 15
3 20
4 25
5 30
6 40
Reactivul utilizat: Doza de reactiv utilizată: Durata optimă a fazei de floculare:

Tabelul E5.4
Turaţia de Înălţimea
Momentul apariţiei Turbiditatea Culoarea
amestecare pH-ul stratului de
primului flocon [FAU] [Hazen]
Vasul la floculare nămol
[min]
[rot/min] Iniţială Finală Iniţială Finală Iniţial Final [mm]
1 20
2 25
3 30
4 20
5 25
6 30
Reactivul utilizat: Doza de reactiv utilizată: Turaţia optimă de amestecare la floculare:

60