Sunteți pe pagina 1din 8

Saitul lui Alexandr’ Rumega:

Articolul:
„Mituri şi adevăr despre Cedrii sunători ai Rusiei”
(partea întâi)

M-a determinat să scriu şi să public acest articol neîntrerupta cleveteală îndreptată


împotriva lui Vladimir Megre, cititorilor cărţilor sale şi, în general, împotriva tuturor celor
care-şi doresc să trăiască în aşezăminte ecologice. Din diverse colţuri aud tot soiul de născociri
fără temei şi îmi vine greu să-i explic fiecăruia în parte că nu e tocmai aşa.
Pentru a disipa orice umbră de dubiu, din capul locului o să spun pentru ce şi pentru
cine scriu: pentru oameni cu capul pe umeri! Atât pentru cei cu diferite convingeri şi orientări
religioase, cât şi pentru aceia care încă nu au o convingere proprie. Înţeleg că e absurd să mă
apuc să explic ceva fanaticilor sau persoanelor cu gândire neadecvată.
Departe de mine gândul să le sugerez creştinilor convinşi, din oricare grup al
Creştinismului, sau musulmanilor, evreilor sau oricăror altor „orânduiri” să se convertească
la Anastasism sau la cine mai ştie ce altceva. Ar fi pe cât de contraproductiv, pe atât de absurd.
Acest articol nu priveşte credinţa, ci acele fapte care pot fi verificate sau demonstrate
prin trimiteri la surse originale, existente, la mărturii sau evenimente deja arhi-cunoscute.
Scopul articolului este acela de a demola acele mituri care, cu încăpăţânare, sunt construite de
unii jurnalişti şi apologeţi creştini. Voi orienta totul împotriva minciunilor şi sugestionărilor,
şi nu împotriva unei credinţe anume sau acelor oameni care nu sunt de acord cu ideile din
cărţile lui Megre. A crede sau a nu crede, a accepta sau nu ceea ce a scris Megre despre
Anastasia, e alegerea liberă a fiecăruia. Însă nu trebui răstălmăcite învăţăturile Anastasiei prin
idei care în cărţi nu există!
Sunt binevenite obiecţiile obiective şi fondate, dar nu voi accepta contradicţiile sterile
care evocă elemente mistice nedovedite, aşa cum nu voi tolera opiniile personale despre
credinţă. Cel care încă nu şi-a ales o cale spirituală să o facă de bună voie şi conştient, prin
cunoaşterea adevărului, nu pe baza miturilor despre fiecare învăţătură şi adepţii acesteia.
Iar de la cel ce a ales deja, mă aştept să desluşească singur unde e vorba doar despre
un alt mod de a crede şi unde, în schimb, avem de a face cu minciuna şi agresivitatea unora.
Pe lângă mituri şi adevăr, voi trata şi unele chestiuni încă neclarificate pe această temă.
Chestiuni despre adevăr. Chestiuni la care nu se poate răspunde argumentativ, deoarece
nimeni nu a reuşit încă nici să le demonstreze, nici să le contrazică temeinic, şi nici să le verifice
în mod concret (aşa cum nu s-a reuşit a verifica existenţa lui Dumnezeu şi a vieţii de după
moarte). Deoarece lipseşte o definiţie de comun acord acceptată a unor concepte. De exemplu,
a celor cum ar fi „religia”, „învăţătura”, „secta”, „închinarea” sau „cultul”. Eu m-am folosit în
mare parte de cărţile în format electronic. Din acest motiv, în trimiterile mele nu voi arăta
numărul paginii (nu se potrivesc cu cele ale cărţilor în format tipărit), ci voi da numărul
capitolului. Sunt dispus să trimit, la cerere, toate sursele din care m-am inspirat, de asemenea
şi toate cărţile şi multele intervenţii ale lui V. Megre în format electronic (asta în cazul în care
s-ar găsi cineva interesat să verifice sau să contrazică deducţiile mele).

Mituri despre CSR

 Cititorii cărţilor lui Vladimir Megre sunt constrânşi să cumpere doar ulei de cedru
„încărcat” şi medalioanele exclusiv de la „Cedrii sunători”;
 Anastasiştii (cititori care iubesc cărţile Anastasiei, nu neapărat adepţi) cedează 10-20% din
câştigul lor lui Vladimir Megre;
 «Cedrii sunători ai Rusiei» este o sectă totalitară condusă de Vladimir Megre;
 Anastasia şi Megre fac propagandă unui model de comportament sexual haotic;
 Anastasistul trebuie să-şi abandoneze familia, dacă partenerul nu îi împărtăşeşte
viziunea şi nu vrea să plece din oraş. Apoi va trebui să-şi găsească un partener nou
printre cei ce împărtăşesc viziunea sa;
 Anastasiştii se „împerechează” pe pietre funerare (dolmene);
 Anastasia a chemat oamenii la ea în taiga, iar mulţi se mută deja acolo, abandonând
totul;
 În aşezămintele ecologice, copiii vor fi privaţi de dreptul la educaţie;
 Vladimir Megre a achiziţionat terenuri, iar acum le revinde la preţ triplu cititorilor
cărţilor sale. Unde şi pe ce preţuri să fie achiziţionat terenul o decide Megre sau unii
„responsabili cedro-sunători”;
 Cititorii lui Megre aduc copiii la jivinele sălbatice.

Adevărul despre CSR

 Învăţăturile Anastasiei nu sunt compatibile cu Creştinismul Ortodox;


 La proces, Megre s-a dezis de Anastasia, declarând că ea este creaţia sa artistică.

Chestiuni neelucidate legate de CSR

 Pot fi considerate ideile Anastasiei ca bază a unei noi religii?


 Există Anastasia în realitate?
 Cine e femeia reprezentată pe coperţile cărţilor lui Megre?

Mit: Cititorii cărţilor lui Vladimir Megre sunt obligaţi să cumpere doar
ulei şi medalioane de cedru „încărcate” de la „Cedrii sunători”.

Adevărul: Vladimir Megre, nici în cărţi, nici în intervenţiile lui nu


vorbeşte nici despre uleiul de cedru „încărcat”, nici despre cedrul
„încărcat”. Calităţile terapeutice ale cedrului (atât ale celui comun, cât şi
ale celui sunător) sunt meritul naturii, şi i-au fost conferite de Dumnezeu.
Se cere doar un comportament respectuos (nu servil) faţă de cedru, nucile
trebuie culese în mod corespunzător, din care apoi să se obţină uleiul prin
presarea în ustensile de lemn, respectând tehnica. Cum se fac toate acestea
este descris în detaliu în capitolul doi „Cum se obţine uleiul terapeutic
din cedru”.

E eronată teoria care spune că cedrul va deveni terapeutic şi sunător doar în urma unui
ritual magic de „încărcare” (pe care, chipurile, îl pot face doar persoane „iluminate” din
anturajul lui Vladimir Megre).
Producţia de ulei de cedru, de medalioane, linguri şi alte obiecte este în grija fiicei
scriitorului, Megre Polina Vladimirovna. Pe etichetele de prezentare e scris în mod onest că
Cedrul Sunător nu a fost tăiat. „Producţia noastră e din Cedru Siberian”.
Doamna Polina Megre nu deţine monopolul asupra producţiei din cedru siberian.
Astfel, cu mulţi ani înainte de apariţia cărţilor lui Megre, producţia de cedru fusese demarată
de C.P. Budasov şi, cu siguranţă, nu doar de el.
Un aspect interesant este că bunicul Anastasiei i-a dezvăluit lui Vladimir secretul
obţinerii uleiul de cedru terapeutic. (cartea a doua, capitolul „Un nou Răsărit în Rusia”):
„...Din Rusia, un nou Răsărit se va revărsa pentru tot Pământul.
— Şi ce ar trebui să fac eu ca să se întâmple asta?
— Dezvăluie prima taină încredinţată ţie de nepoţica mea. Scrie în cărticică cum se
obţine uleiul de cedru terapeutic. Şi nu ascunde nimic.”
Apoi Megre, într-adevăr, a protestat la ideea că trebuie să dezvăluie acest secret atât de
preţios al producţiei de ulei. Cu toate acestea, la final a acceptat şi în capitolul ce urmează, din
cartea a doua, descrie cu lux de amănunte întreaga tehnologie de culegere şi presare a
nucuşoarelor.
Azi, mai mulţi cititori ai cărţilor lui Megre, din Siberia, produc cu forţe proprii ulei de
cedru şi îl comercializează.
La conferinţa cu cititorii din Ghelendkyk, eu însumi am vândut ulei, cărţi, jurnale, discuri şi
multe alte obiecte. Alături de uleiul de cedru din producţia Polinei Megre, pe rafturi se aflau
alte uleiuri produse de C.P. Budasov. Acest ulei era mai ieftin, dar, posibil, nu de aceeaşi
calitate. Şi nimeni nu mi-a spus nimic, nu m-a invitat să „înlătur produsele concurenţei”. Cu
toţii au cumpărat cu plăcere şi repede şi un ulei şi celălalt.
Judecaţi singuri: dacă Vladimir Megre ar fi avut motivul egoist să comercializeze doar
producţia sa (cum încearcă cu insistenţă să-l învinuiască tot soiul de răuvoitori), ar fi putut să
se întâmple aşa ceva?

Мit: Аnastasia a chemat oamenii la ea în taiga, iar aceştia au abandonat


tot şi au mers la ea.

Adevărul: Аnastasia nu numai că nu a invitat pe nimeni la ea în taiga,


dar s-a declarat împotriva acestei idei!

«Nu trebuie să plecaţi în pădure. Spaţiul pădurii îl va privi cu suspiciune pe noul venit
şi timp îndelungat va încerca să înţeleagă care sunt intenţiile, obiceiurile şi modelul de viaţă
ale acestuia. Mai bine e ca, acolo unde-ai trăit, unde încă mai trăieşti şi acum, înainte tot pădure
era, de Dumnezeu creată. Dar în ce-ai preschimbat tu azi Oaza binecuvântată de Rai? Nou
sositul în pădure nu e mai important, ba dimpotrivă, decât dacinicii care pe Pământul deşert,
nefolosit, cresc livezi cu propriile lor mâini. Pe ei îi cunoaşte şi îi iubeşte fiecare firişor de iarbă
de pe proprietatea lor, şi se străduiesc să-i dăruiască căldura universală.
Sentimentele adevărate se nasc în cei care au dat viaţă oazelor paradisiace şi care, cu
Sufletele au încarnat binele în mijlocul rutinei şi a mizeriei morţii”. (cartea a treia, capitolul „Să
mergem cu toţii în pădure?”)
Fondarea de aşezăminte ecologice deja nu se realizează doar în taigaua siberiană, ci şi
multe alte colţuri ale Rusiei şi din multe alte ţări din lume. Fiecare grup de iniţiativă îşi caută
în mod autonom locul şi modalitatea de a achiziţiona terenurile în vederea fondării
aşezământului ecologic, rezolvând toate chestiunile prin propriile forţe.

Мit: în aşezămintele ecologice, copiii sunt privaţi de dreptul la educaţie.


Adevărul: există reale posibilităţi de educare a copiilor în aşezămintele
ecologice: şcolile din satele apropiate, forma de educaţie domestică
(homeschooling), realizarea propriilor şcoli.

În temeiul legii Federaţiei Ruse, în funcţiune, asupra dreptului la educaţie, permite


diverse posibilităţi de educare colectivă şi individuală. Demult a fost scoasă obligativitatea
celor zece ani de şcoală şi a educării în şcolile de Stat.
Părinţii au dreptul ca în orice moment să-şi mute copilul la „şcoala de acasă” sau la şcoli
externe, în ideea de a-l educa acasă sau în alt loc, în şcoală venind doar să dea examenele şi
testele de control.
În viitor, în aşezămintele de succes va fi posibilă constituirea de şcoli locale.
Nu cumva sistemul de învăţământ statal nu are cusur şi este ideal? Nu doar Megre şi
anastasiştii - eu personal cunosc mulţi părinţi care nu vor să-şi dea copiii la şcoala oficială şi se
gândesc la variante alternative.

Мit. Cititorii lui Megre duc copiii la jivinele sălbatice.

Realitate: Nici Anastasia, nici Megre nu au sugerat măcar cititorilor să


facă aşa ceva!

Adepţii acestui mit, cu premeditare extrag citate din context, ca de exemplu din cartea
a treia, capitolul „O nouă dimineaţă ca o nouă viaţă”: „Micuţul stătea cu pântecele pe botul
ursoaicei şi o privea în ochi, apoi încercă să-i atingă cu un degeţel, însă ursoaica îi închise
instantaneu. Degeţelul se opri pe pleoapă. Aşteptând un pic şi nevăzând din nou ochii
strălucitori, micuţul se coborî de pe botul ursoaicei, se târî puţin prin iarbă şi se opri, căutând
ceva.” Sau alte citate în care se vorbeşte de relaţia animalului cu copilul.
Prin aceste încercări, ei sugerează ideea cum că ar fi posibil, ca în cazul fiului Anastasiei,
ca copiii de la oraşe să fie duşi la jivine, iar acestea să se comporte la fel de tandru cu ei, ca şi
ursoaica din carte cu micuţul Vladimir.
Dar nu e aşa! Jivinele din poiana Anastasiei nu sunt animale sălbatice oarecare, ci sunt
acele animale domesticite de ea şi de înaintaşii ei. Generaţia de oameni Primordiali şi generaţia
de animale credincioase trăiesc unele lângă altele de secole. Acolo nu intră şi alte animale;
fiecare animal sau turmă/grup din taiga are teritoriul său pe care nu permit accesul altora.
Puteţi crede sau nu în posibilitatea acestor relaţii între om şi animale, în existenţa animalelor
domesticite în condiţii autentice de viaţă, însă nu puteţi afirma că Anastasia invită cititorii să-
şi ducă copiii la animale sălbatice, deoarece e o mare minciună! Mai ales dacă ar fi să luăm în
consideraţie şi alte afirmaţii ale Anastasiei şi ale lui Megre referitoare la faptul că nu trebuie ca
toţi să fugim în pădure, unde să formăm condiţii asemănătoare celor în care trăieşte ea în
poieniţă, deoarece e imposibil!

Mit: Anastasiştii întreţin raporturi fizice intime pe plăcile comemorative


ale monumentelor (e vorba de dolmene).

Adevărul: Nici Anastasia şi nici Megre niciodată nu au invitat cititorii să


facă aşa ceva. Puteţi verifica fiecare carte în parte şi urmări toate
intervenţiile Autorului şi nu veţi găsi ceva similar! O astfel de minciună
nu e demnă nici măcar de comentarii.
Nu voi reproduce aici întregul citat al lui V. Megre despre dolmene din cartea a doua,
capitolul „Locurile tale sacre, Rusia!”. Cine vrea să mă verifice, să citească şi va înţelege că
acolo nu a fost nimeni invitat să facă aşa ceva pe dolmene. Dacă unii dintre cititorii lui Megre
(să fie oare cititori??) au făcut asta, atunci au făcut-o exclusiv pe propria răspundere şi din
proprie plăcere (mai bine spus, din proprie prostie). Toţi cititorii, care acum sunt milioane, se
pot dezice de oamenii bolnavi psihic şi de delincvenţi. Însă Autorul nu poate fi responsabil
pentru toate întâmplările la care iau parte cititorii săi, din moment ce el nu a propus aşa ceva
şi nici nu i-a dat ca exemplu. Totodată nu se pot învinui toţi cititorii doar pentru unii.

Mit: Vladimir Megre a achiziţionat pământ şi acum îl vinde de trei ori


mai scump cititorilor săi. Unde şi cu ce preţ să fie cumpărat hectarul o
decide Megre şi alte „personaje cedro-sunătoare”.

Adevărul: În nicio carte sau intervenţie de-ale lui Megre nu se spune că


cititorii ar trebui să achiziţioneze terenuri doar de la el sau de la oameni
din anturajul său.

Căci, dacă ar fi fost aşa, atunci în publicaţiile sale ar fi trebuit să apară expresia
„obligatoriu” pentru cititori să facă aşa şi nu altfel. Însă, de vreme ce cititorii sunt mulţi şi
răspândiţi prin toată lumea, e de neimaginat aşa ceva, deoarece fiecare trebuie să decidă prin
sfat cu familia unde şi cum să ia pământ. Aşa ceva nu am găsit în niciuna din cărţile sau
conferinţele lui!
Şi cu ochii mei am văzut că chestiunea legată de unde şi cum să-şi ia pământ (dacă
decide să şi-l ia) şi pe ce mijloace, fiecare cititor o decide singur. Poate să-şi ia un hectar chiar
şi separat de aşezământ, poate să rezolve singur problemele de finanţare şi birocratice. Se
poate anexa unei comunităţi deja existente sau poate forma un nou grup de iniţiativă pentru
formarea unei noi comunităţi. Şi fiecare astfel de grup va decide de sine stătătoare chestiunea
terenurilor şi problemele interne de autosufiecienţă. (sustenabilitate).
Deja de mai bine de cinci ani mă ocup cu astfel de chestiuni şi ştiu bine că preţul pe
hectarul de pământ şi obţinerea tuturor documentelor relative sunt foarte diferite de le o
regiune la alta. Astfel, preţul variază de la 3000-5000 ruble la sute de mii, uneori milioane pe
hectar. (în RON raportul e de 10 ruble la 1 RON). Depinde mult de apropierea de oraşe şi căi
de acces, de fostul proprietar al terenului (care poate fi Statul sau privatul), de categorie, de
clasificarea cadastrală, de legile locale şi de mulţi alţi factori. Pentru achiziţionarea hectarului
nu e neapărat nevoie să se vândă apartamentul de la Moscova, există şi variante mai ieftine.

Мit: Anastasiştii cedează 10-20% din câştigul lor lui Vladimir Megre.

Adevărul: niciunde în cărţi, nici în conferinţele scriitorului nu se vorbeşte


de faptul că cititorii îi datorează acestuia vreun soi de „zeciuială”. Nici
eu, nici alţi cunoscuţi ai mei, anastasişti, nu dăm nici un procent din
venituri lui Megre şi nimeni nu ne impune să o facem.

Este evident că, dacă Vladimir Megre ar fi pretins sume de bani de la cititorii cărţilor
sale, ar fi putut-o face doar prin intermediul cărţilor sau la evenimentele publice, altfel cum ar
fi putut să impună o astfel de „obligativitate” tuturor anastasiştilor? Mă aştept să fie de la sine
înţeles că achiziţionarea produselor (ulei de cedru, medalioane, linguri, cărţi, discuri) este o
simplă achiziţionare de produse şi nu plata unei dări către şef sau o zeciuială colectivă. La
târgurile anastasiste totul e ca la oricare alt târg: vrei, cumperi, nu vrei, vezi-ţi de treabă. Nimeni
nu te obligă să cumperi! Preţurile de participare la conferinţele publice sunt stabilite
independent de fiecare club organizator, care adesea nici nu impune un preţ.

Мit: „Cedrii sunători ai Rusiei” e o sectă totalitară condusă de Vladimir


Megre.

Afevărul: Nu există o organizaţie „Cedrii sunători ai Rusiei” pan


rusească, şi nici nu a existat vreodată aşa ceva. Nici sub oblăduirea lui
Vladimir Megre, nici a altcuiva. Nu există o ierarhie unică (totalitară),
nici finanţare centralizată, supusă vreunui clan sau organizaţii centrale.

Cititorii din oraşul nostru şi, cu siguranţă şi din alte locuri se unesc începând de jos.
Prin cunoştinţe, prin anunţuri din gură în gură. Am fost martor la aşa ceva. S-a întâmplat ca
în acelaşi oraş să se organizeze două evenimente paralele fără ca cei doi organizatori să ştie
unul de celălalt. Uneori o organizaţie a scindat în două grupuri separate şi nimeni de sus nu a
încercat cu forţa să le reunească. Nu ne-a fost trimis nici un „misionar” de la vreo organizaţie
centrală.
Vladimir Megre de câteva ori s-a dezis public de a fi şeful vreunei organizaţii pan
ruseşti. Şi chiar şi atunci când a fost lansată o propunere similară, el a declarat „Eu doar scriu
cărţi”, „Sunt deja pensionat”, (4 februarie 2006, satul Leagănul). A adăugat: „Să conducă
tinerii”.
În cărţile sale nu se pomeneşte câtuşi de puţin despre modalitatea în care să se organizeze toate
acestea. Nu se vorbeşte nimic despre cum să fie formată organizaţia, cine să fie ales
responsabil, cum să se formeze raporturile interumane interioare şi cu lumea externă. Toate
acestea sunt decise pe plan local de fiecare grup în parte.
Se vorbeşte des despre sectă. A. L. Dvorchin defineşte termenul de „sectă totalitară” şi
tot el se contrazice, vorbind despre CSR ca fiind o sectă:
„Secta totalitară - pe spusele lui Dvorchin - este o organizaţie autoritară al cărui scop
primordial sunt banii şi puterea, pentru care secta se ascunde în spatele unei pseudo religii şi
a altor pseudo scopuri. Şi multitudinea de psiho-culturi aparţin tot sectelor totalitare.”
Dacă ar fi să considerăm această definiţie, atunci această multă lume, care nu se adună
într-o singură organizaţie, care nu se supune unui singur conducător, poate fi numită „sectă
totalitară” sau „organizaţie autoritară”? „Autoritar”, după definiţia DEX-ului, este „(franc.
Autoritaire – care-şi impunere vrerea, din latinul auctoritas - imperativ, influent:
1) bazat pe o conducere ce impune supunerea fără drept la replică;
2) pretendent la autoritate, intenţionat a-şi impune autoritatea, puterea, influenţa.”
Este clar că organizaţie autoritară înseamnă o adunare de oameni bazată pe principiul
conducerii unidirecţionale şi a supunerii orbeşti unui singur lider. Aşadar, nu poate fi numită
astfel multitudinea de cluburi sau cititorii independenţi nesupuşi nimănui.
S-ar fi putut vorbi despre mulţimea de secte totalitare supuse unei învăţături unice, dar
şi chiar şi în acest caz ar fi trebuit să se facă cercetarea tuturor acestor organizaţii şi stabilirea
autorităţii fiecăreia în parte, apoi dovedit că pe baza acelei sau altei învăţături pot fi create doar
organizaţii autoritare şi nicidecum organizaţii cu spirit democratic. Nu-mi închipui cum s-ar
putea face nici prima, şi nici ce-a de-a doua!

Întrebare: Învăţăturile Anastasiei sunt religie? Cărţile lui Megre


reprezintă „Noua Biblie”?

La această întrebare nu se poate da un răspuns simplu.


Însuşi Autorul şi majoritatea cititorilor pe care-i cunosc personal consideră cărţile din
seria „CSR” o revelaţie artistică, în care sunt conţinute multe idei bune. O parte, minimă, e
înclinată să creadă şi să considere fiecare cuvânt o „Scriptură Sacră”, luând totul ca pe „Cărţile
Credinţei”.
În majoritatea operelor artistice din toate vremurile se găsesc subiecte religioase şi
mistice, de la clasici - Gogol, Tolstoi, Dostoevschi, la moderni - Strugatschi, Luchianenco,
Perumov. Pot fi înşiruite sute de autori.
Nu se pune în discuţie că scriitorii, poeţii, actorii, artiştii, regizorii, cântăreţii - cu toţii
au dreptul să exprime în opere propriile convingeri. Totodată şi cele religioase. Iar libertatea
expresiei în artă şi în credinţă este garantată de Constituţie, de legile Ţării noastre şi de
majoritatea cetăţenilor ruşi şi a altor ţări.
Şi care e diferenţa, în oricare măsură, religioasă sau mistică, dintre operele artistice şi
Sfintele Scripturi ale noii religii?
Toate Sfintele Scripturi ale religiilor de mine cunoscute (Biblia, Talmudul, Coranul, Tora,
Vedele Hinduiste, Vedele Slave, Sfintele Texte Budiste şi Zoroastriene) au principii comune, şi
anume:
1. Textele scripturilor sunt scrise o dată pentru totdeauna (de regulă „dictate de sus”),
şi nu pot fi modificate nici cu o virgulă. Orice redactare, adăugare sau modificare intenţionată
sunt considerate de regulă sacrilegii.
2. Adepţii învăţăturii consideră fiecare cuvânt din carte drept adevăr absolut, îl acceptă
şi îl îndeplinesc fără să crâcnească, fără îndoieli sau dovezi. Adesea este acceptat că aceste
adevăruri sunt obligatorii pentru fiecare om, în orice situaţie, în orice loc şi în orice epocă:
astfel, oamenii pot crede că adevărurile revelate în Scripturi sunt suficiente şi nu mai este
necesar să încerce să cunoască altceva.
3. Cuvintele adevăratelor învăţături se situează deasupra a orice altceva, chiar
deasupra experienţelor personale. „Nu crede ochilor, crede Cărţii şi Preotului...”
Creştinii, musulmanii, budiştii sau hinduiştii diverselor ramuri se pot certa între ei
până la răguşire pe tema corectei interpretări a textelor din învăţături, dar nimeni nu
îndrăzneşte să schimbe în text nici măcar o literă.
Însă autorul unei opere artistice are dreptul să o redacteze, să facă noi ediţii, aportând
modificări sau adăugiri. Ceea ce se întâmplă şi cu cărţile lui Megre: în fiecare reeditare, Autorul
aduce modificări. Pot fi modificate anumite cuvinte sau, uneori, după cum mi-au spus unii
cititori atenţi, chiar pot apărea sau dispărea şi capitole întregi. Nu m-am ocupat niciodată
personal cu analiza comparativă a diferitelor ediţii, deci nu mă pot exprima. Nemodificată
rămâne doar ideea de bază. Gândesc că nu e cazual faptul acesta. Cred că toate acestea se
întâmplă ca cititorii să nu idolatrizeze cărţile şi să nu se transforme în adepţi fanatici a sectelor
totalitare.
O altă diferenţă abisală: învăţăturile Anastasiei nu pretind să fie urmate orbeşte, ci să
fie înţelese de fiecare cu propriul cap, iar deciziile de viaţă să fie luate în mod autonom.
„Realitatea să fie definită doar autonom” (cartea a doua, capitolul «Vişinelul».
„Fiecare om să înveţe să-şi asculte Sufletul şi să definească singur realitatea.” (cartea a
patra, capitolul „Mărul cu care nu ne putem sătura”).
„...Aş putea să-ţi explic, desigur. Şi mâine să-ţi dau o altă explicaţie, poimâine la fel,
dar aşa voi nu veţi mai acţiona, ci vă veţi lua doar după explicaţii. La dreapta, la stânga, înainte
şi apoi înapoi, iar înainte, iar înapoi, sau în cerc să vă călcaţi în picioare din lene de a gândi
singuri” – sunt cuvintele bunicului Anastasiei (cartea a opta, partea a doua, primul capitol).

Adevărul: învăţăturile Anastasiei nu sunt compatibile cu Creştinismul


Ortodox.

Acesta e adevărul. Există discuţii contradictorii (se dezbate pe tema asta în cărţi), iar
cel ce crede în tot ce e scris în cărţile lui Megre nu poate fi creştin, membru al B.O.R. (Biserica
Ortodoxă Rusă). În asta sunt de acord cu apologeţii ortodocşi. Adaug doar că, dacă ar fi să
considerăm cărţile din seria CSR ca pe o operă artistic-literară, atunci, voi cititorii, puteţi lua
de acolo doar acele idei care nu contravin credinţei Voastre, în timp ce restul îl puteţi refuza.
Însă cel ce crede în tot ceea ce e scris în cărţile lui Megre nu poate fi membru al B.O.R.,
adept al credinţei ortodoxe. Despre asta a vorbit public Arhiepiscopul Livovului şi Galiţchi
Augustin pe data de 3 iulie 2003. Declaraţia acestora, cât şi definiţia Arhiepiscopului Soborului
B.O.R. din decembrie 1994 referitoare la incompatibilitatea Creştinismului Ortodox cu multele
noi învăţături, le puteţi găsi aici (link extern) (cu trimiteri la sursele originale, la cele apropiate
celor originale şi la cele oficiale).

…urmează…

Editura Dianuşa
Cluj, 2015