RO Conceptual Framework 2011-2

Cadrul general conceptual
Cadrul general conceptual pentru raportarea financiară
Cadrul general conceptual a fost emis de IASB în septembrie 2010. Acesta a înlocuit Cadrul general
pentru întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare.
©
A
2
CUPRINS
punctele
CUVÂNT ÎNAINTE
CADRUL GENERAL CONCEPTUAL PENTRU RAPORTAREA

FINANCIARĂ
INTRODUCERE
Scop şi statut
Domeniu de aplicare OB1-OB21
CAPITOLE
QC1-QC39
1 Obiectivul raportării financiare cu scop general
2 Entitatea raportoare urmează să fie adăugat
3 Caracteristicile calitative ale informaţiilor financiare utile 4.1
4 Cadrul general (1989): textul păstrat
4.2-4.36
Ipoteze de bază
4.37-4.53
Elementele situaţiilor financiare
4.54-4.56
Recunoaşterea elementelor din situaţiile financiare
4.57-4.65
Evaluarea elementelor din situaţiile financiare
Concepte de capital şi de menţinere a capitalului

©
A
2
Cuvânt înainte
Consiliul pentru Standarde Internaţionale de Contabilitate desfăşoară în mod curent procesul de
actualizare a cadrului său general conceptual. Acest proiect privind cadrul general conceptual se
desfăşoară în etape.
Odată ce un capitol este finalizat, punctele relevante din Cadrul general pentru întocmirea şi
prezentarea situaţiilor financiare care a fost publicat în 1989 sunt înlocuite. Când proiectul privind
cadrul general conceptual este finalizat, Consiliul va avea un singur document, complet şi cuprinzător,
intitulat Cadrul general conceptual pentru raportarea financiară.
Această versiune a Cadrului general conceptual include primele două capitole pe care le-a publicat
Consiliul ca rezultat al primei etape a proiectului privind cadrul general conceptual - Capitolul 1
Obiectivul raportării financiare cu scop general şi Capitolul 3 Caracteristicile calitative ale
informaţiilor financiare utile. Capitolul 2 va trata conceptul de entitate raportoare. Consiliul a
publicat un proiect de expunere pe această temă în martie 2010, cu o perioadă de comentarii care s-a
încheiat pe 16 iulie 2010. Capitolul 4 conţine textul păstrat din Cadrul general (1989). Tabelul de
concordanţă de la sfârşitul acestei publicaţii prezintă modul în care conţinutul Cadrului general
(1989) corespunde cu cel al Cadrului general conceptual (2010).
©
A
2
Prezenta Introducere a fost preluată din Cadrul general (1989). Aceasta va fi actualizată
atunci când IASB va analiza scopul Cadrului general conceptual. Până atunci, scopul şi
statutul Cadrului general conceptual sunt aceleaşi ca şi înainte.
Introducere
Situaţiile financiare sunt întocmite şi prezentate de diverse entităţi din întreaga lume pentru utilizatori
externi. Deşi astfel de situaţii financiare pot părea similare de la o ţară la alta, există diferenţe care
probabil au fost cauzate de o varietate de factori sociali, economici şi juridici, precum şi de faptul
că diferite ţări, în momentul stabilirii dispoziţiilor naţionale, au avut în vedere necesităţile unor
utilizatori diferiţi ai situaţiilor financiare.
Aceste circumstanţe diferite au condus la utilizarea unei diversităţi de definiţii pentru elementele
situaţiilor financiare: de exemplu, active, datorii, capitaluri proprii, venituri şi cheltuieli. Totodată,
acestea au avut ca rezultat utilizarea unor criterii diferite pentru recunoaşterea elementelor în situaţiile
financiare şi o anumită preferinţă pentru diferitele baze de evaluare. De asemenea, au fost afectate
domeniul de aplicare al situaţiilor financiare şi informaţiile prezentate.
Consiliul pentru Standarde Internaţionale de Contabilitate s-a angajat să reducă aceste diferenţe,
urmărind să armonizeze reglementările, standardele contabile şi procedurile referitoare la întocmirea
şi prezentarea situaţiilor financiare. Acesta consideră că armonizarea se poate realiza cel mai bine
punându-se accent pe întocmirea de situaţii financiare care să furnizeze informaţii utile pentru
luarea deciziilor economice.
Consiliul consideră că situaţiile financiare întocmite cu acest scop răspund nevoilor comune ale
majorităţii utilizatorilor. În fapt, aproape toţi utilizatorii iau decizii economice, de exemplu, pentru:
(a) a hotărî când să cumpere, să păstreze sau să vândă o investiţie în capitalurile proprii.
(b) a evalua capacitatea de gestionare sau răspunderea conducerii.
(c) a evalua capacitatea entităţii de a-şi plăti personalul şi de a oferi alte beneficii angajaţilor săi.
(d) a evalua garanţia pe care entitatea o poate oferi pentru creditele ce i-au fost acordate.
(e) a determina politicile fiscale.
(f) a determina profitul şi dividendele care pot fi distribuite.
(g) a elabora şi utiliza date statistice privind venitul naţional.
(h) a reglementa activităţile entităţilor.
Consiliul recunoaşte totuşi că guvernele pot stabili, în particular, dispoziţii diferite sau suplimentare
pentru scopurile proprii. Totuşi, aceste dispoziţii nu ar trebui să influenţeze în niciun caz situaţiile
financiare publicate pentru a satisface interesele altor utilizatori, decât în măsura în care răspund şi
nevoilor acestora.
Situaţiile financiare sunt, de regulă, întocmite conform modelului contabil bazat pe costul istoric
recuperabil şi pe conceptul de menţinere a capitalului financiar nominal. Alte modele şi concepte ar
putea fi mai bine adaptate pentru a putea satisface obiectivul de a furniza informaţii utile în luarea
deciziilor economice, dar la ora actuală nu există un consens în favoarea unei modificări. Acest
Cadru general conceptual a fost elaborat astfel încât să poată fi aplicat unei serii de modele
contabile şi concepte de capital şi de menţinere a capitalului.
A ©
2
Scop şi statut
Acest Cadru general conceptual stabileşte conceptele care stau la baza întocmirii şi prezentării
situaţiilor financiare pentru utilizatorii externi. Scopul Cadrului general conceptual este:
(a) să asiste Consiliul în elaborarea de noi IFRS-uri şi revizuirea IFRS-urilor existente;
(a) să asiste Consiliul în promovarea armonizării reglementărilor, a standardelor de contabilitate

şi a procedurilor de prezentare a situaţiilor financiare prin furnizarea unei baze de reducere a
numărului alternativelor de tratamente contabile permise de IFRS-uri;
(b) să asiste organismele de normalizare în procesul de elaborare a standardelor naţionale;
(b) să îi asiste pe cei care întocmesc situaţii financiare în aplicarea IFRS-urilor şi în abordarea
temelor care nu fac încă obiectul unui IFRS;
(c) să asiste auditorii în formarea unei opinii referitoare la conformitatea situaţiilor financiare cu
IFRS-urile;
(d) să asiste utilizatorii situaţiilor financiare în interpretarea informaţiilor cuprinse în situaţiile

financiare întocmite în conformitate cu IFRS-urile; şi
(e) să furnizeze celor interesaţi de activitatea IASB informaţii privind abordarea formulării
IFRS-urilor.
Acest Cadru general conceptual nu este un IFRS şi nu defineşte standarde privind evaluarea sau
prezentarea informaţiilor într-o anumită situaţie. Prevederile acestui Cadru general conceptual nu
primează în faţa IFRS-urilor specifice.
Consiliul recunoaşte că, într-un număr limitat de cazuri, poate exista un conflict între Cadrul
general conceptual şi un IFRS. În acele cazuri în care există un conflict, dispoziţiile IFRS-ului
primează asupra celor din Cadrul general conceptual. Având în vedere că activitatea Consiliului se
va ghida după Cadrul general conceptual în elaborarea IFRS-urilor viitoare şi în revizuirea IFRS-urilor
existente, numărul cazurilor de conflict dintre Cadrul general conceptual şi IFRS-uri se va diminua
în timp.
Cadrul general conceptual va fi revizuit periodic pe baza experienţei Consiliului în utilizarea

acestuia.
Domeniu de aplicare
Cadrul general conceptual tratează:
(a) obiectivul raportării financiare;
(b) caracteristicile calitative ale informaţiilor financiare utile;
(a) definirea, recunoaşterea şi evaluarea structurilor pe baza cărora sunt întocmite situaţiile
financiare; şi
(c) conceptele de capital şi de menţinere a capitalului.

©
A
2
CAPITOLUL 1: OBIECTIVUL RAPORTĂRII FINANCIARE CU SCOP

GENERAL
punctele
INTRODUCERE OB1
OBIECTIVUL, UTILITATEA ŞI LIMITĂRILE RAPORTĂRII OB2-OB11
FINANCIARE CU SCOP GENERAL
INFORMAŢII PRIVIND RESURSELE ECONOMICE ALE UNEI ENTITĂŢI OB12-OB21
RAPORTOARE, PRIVIND PRETENŢIILE RIDICATE FAŢĂ DE ENTITATE ŞI
PRIVIND MODIFICĂRILE RESURSELOR ŞI PRETENŢIILOR
Resurse economice şi pretenţii OB13-OB14

Modificări ale resurselor economice şi pretenţiilor OB15-OB21
Performanţa financiară reflectată de contabilitatea de OB17-OB19
angajamente
Performanţa financiară reflectată de fluxurile de OB20
trezorerie anterioare
Modificări ale resurselor economice şi pretenţiilor care nu OB21
rezultă din performanţa financiară
©
A
2
Capitolul 1: Obiectivul raportării financiare cu scop general
Introducere
OB1 Obiectivul raportării financiare cu scop general constituie baza Cadrului general
conceptual. Celelalte aspecte ale Cadrului general conceptual - conceptul de entitate

raportoare, caracteristicile calitative ale informaţiilor financiare utile şi constrângerile
acestora, elementele situaţiilor financiare, recunoaşterea, evaluarea, prezentarea şi
descrierea - decurg în mod logic din obiectiv.
Obiectivul, utilitatea şi limitările raportării financiare cu scop general

OB2 Obiectivul raportării financiare cu scop general este acela de a oferi informaţii financiare
cu privire la entitatea raportoare care să fie utile pentru investitorii existenţi şi potenţiali,
împrumutătorii şi alţi creditori în deciziile pe care aceştia le iau cu privire la oferirea de
resurse entităţii. Respectivele decizii implică achiziţionarea, vânzarea sau deţinerea
instrumentelor de capitaluri proprii şi de datorii, şi furnizarea sau decontarea
împrumuturilor sau altor forme de credit.
OB3 Deciziile luate de investitorii existenţi şi potenţiali privind achiziţionarea, vânzarea sau
deţinerea instrumentelor de capitaluri proprii şi de datorii depind de rentabilităţile pe

care aceştia le aşteaptă de la o investiţie în respectivele instrumente, de exemplu, plăţile
de dividende, principal şi dobânzi sau creşterile preţurilor de piaţă. În mod similar,
deciziile luate de împrumutătorii existenţi şi potenţiali şi de alţi creditori privind furnizarea
sau decontarea împrumuturilor sau altor forme de credit depind de plăţile de principal şi
de dobânzi sau de alte rentabilităţi aşteptate de aceştia. Aşteptările investitorilor,
împrumutătorilor şi ale altor creditori privind rentabilităţile depind de evaluările pe care
aceştia le fac privind valoarea, momentul apariţiei şi incertitudinea privind (perspectivelor
pentru) intrările nete de numerar pentru entitate. În consecinţă, investitorii existenţi şi
potenţiali, împrumutătorii şi alţi creditori au nevoie de informaţii pentru a-i ajuta să
evalueze perspectivele privind intrările nete de numerar pentru o entitate.
OB4 Pentru a evalua perspectivele unei entităţi privind intrările nete de numerar, investitorii
existenţi şi potenţiali, împrumutătorii şi alţi creditori au nevoie de informaţii privind

resursele entităţii, pretenţiile faţă de entitate, şi de informaţii referitoare la cât de eficient şi
eficace îşi îndeplinesc consiliul de administraţie şi conducerea entităţii† responsabi-
lităţile de utilizare a resurselor entităţii. Exemplele de astfel de responsabilităţi includ
protejarea resurselor entităţii de efectele nefavorabile ale factorilor economici precum
modificările preţului şi cele tehnologice şi certitudinea că entitatea respectă legile,
reglementările şi prevederile contractuale aplicabile. Informaţiile privind îndeplinirea
de către conducere a responsabilităţilor sale sunt, de asemenea, utile pentru deciziile
luate de către investitorii existenţi, împrumutători şi alţi creditori care au dreptul de a
vota sau de a influenţa în alt fel acţiunile conducerii.
* În acest Cadru general conceptual, termenii rapoarte financiare şi raportare financiară se referă la rapoartele financiare
cu scop general şi la raportarea financiară cu scop general, cu excepţia cazurilor în care se indică în mod specific referirea
la alte aspecte.
† În acest Cadru general conceptual, termenul conducere se referă la conducerea şi consiliul de administraţie ale unei
entităţi, cu excepţia cazurilor în care se indică în mod specific referirea la alte aspecte.
©
A
2
OB 5 O mare parte a investitorilor existenţi şi potenţiali, a împrumutătorilor şi a altor creditori
nu pot solicita entităţilor raportoare să le ofere informaţiile direct lor şi trebuie să se

bazeze pe rapoartele financiare cu scop general pentru o mare parte din informaţiile
financiare care le sunt necesare. În consecinţă, ei sunt utilizatorii principali către care
sunt direcţionate rapoartele financiare cu scop general.
OB6 Totuşi, rapoartele financiare cu scop general nu oferă şi nu pot oferi toate informaţiile
de care au nevoie investitorii existenţi şi potenţiali, împrumutătorii şi alţi creditori.

Utilizatorii trebuie să analizeze informaţiile pertinente din alte surse, de exemplu, condiţiile
şi aşteptările economice generale, evenimentele politice şi climatul politic şi prognozele
industriale şi privind compania.
OB7 Rapoartele financiare cu scop general nu sunt menite să indice valoarea unei entităţi
raportoare; în schimb, ele oferă informaţii care să ajute investitorii existenţi şi potenţiali,
împrumutătorii şi alţi creditori să estimeze valoarea entităţii raportoare.
OB 8 Utilizatorii principali individuali au nevoi şi dorinţe informaţionale diferite şi, posibil,
aflate în conflict. Consiliul, în elaborarea standardelor de raportare financiară, va căuta

să prevadă setul de informaţii care să întrunească nevoile unui număr maxim de utilizatori
principali. Totuşi, axarea pe nevoile informaţionale comune nu trebuie să împiedice
entitatea raportoare să includă informaţii suplimentare care sunt deosebit de utile pentru
o anumită subcategorie a utilizatorilor principali.
OB9 Conducerea entităţii raportoare este, de asemenea, interesată de informaţiile financiare
ale entităţii. Totuşi, conducerea nu trebuie să se bazeze pe rapoartele financiare cu scop

general deoarece este capabilă să obţină intern informaţiile financiare necesare.
OB10 Alte părţi, cum ar fi organele de reglementare şi membrii publicului, în afară de investitori,
împrumutători şi alţi creditori, pot, de asemenea, să considere utile rapoartele financiare
cu scop general. În orice caz, obiectivul primordial al acestor rapoarte nu sunt aceste alte
grupuri.
OB11 Într-o mare măsură, rapoartele financiare se fundamentează mai degrabă pe estimări,
raţionamente şi modele decât pe reprezentări exacte. Cadrul general conceptual stabileşte
conceptele care stau la baza acestor estimări, raţionamente şi modele. Conceptele sunt
scopul pe care se străduiesc să îl atingă Consiliul şi cei care întocmesc rapoartele
financiare. Aşa cum se întâmplă în cazul celor mai multe scopuri, este puţin probabil ca
viziunea Cadrului general conceptual privind raportarea financiară să fie realizată în
întregime, cel puţin pe termen scurt, deoarece este nevoie de timp pentru a înţelege,
accepta şi implementa noi modalităţi de analiză a tranzacţiilor şi a altor evenimente. Cu
toate acestea, stabilirea unui scop către care să se tindă este esenţială pentru ca raportarea
financiară să evolueze astfel încât să-şi amplifice utilitatea.
Informaţii privind resursele economice ale unei entităţi

raportoare, privind pretenţiile ridicate faţă de entitate şi privind
modificările resurselor şi pretenţiilor
OB12 Rapoartele financiare cu scop general oferă informaţii privind poziţia financiară a unei
entităţi raportoare, informaţii care se referă la resursele economice şi la pretenţiile faţă de
entitatea raportoare. Rapoartele financiare oferă, de asemenea, informaţii privind
A ©
2
efectele tranzacţiilor şi ale altor evenimente care modifică resursele economice şi

pretenţiile asupra entităţii raportoare. Ambele tipuri de informaţii oferă date utile pentru
deciziile de furnizare de resurse către o entitate.
Resurse economice şi pretenţii

OB13 Informaţiile privind natura şi valorile resurselor economice şi pretenţiilor faţă de o
entitate raportoare pot ajuta utilizatorii să identifice punctele forte şi vulnerabilităţile
financiare ale entităţii raportoare. Aceste informaţii pot ajuta utilizatorii să evalueze
lichiditatea şi solvabilitatea entităţii raportoare, nevoia sa de finanţare suplimentară şi
probabilitatea ca entitatea să aibă succes în obţinerea finanţării. Informaţiile privind
priorităţile şi dispoziţiile de plată aferente pretenţiilor existente ajută utilizatorii să
prognozeze modul în care vor fi distribuite fluxurile viitoare de trezorerie între cei care
au pretenţii faţă de entitatea raportoare.
OB14 Diferitele tipuri de resurse economice influenţează diferit modul în care utilizatorii
evaluează perspectivele entităţii raportoare de a obţine fluxuri de trezorerie viitoare.
Unele fluxuri de trezorerie viitoare rezultă direct din resursele economice existente, cum
ar fi conturile de creanţe. Alte fluxuri de trezorerie rezultă din utilizarea în comun a
câtorva resurse pentru a produce şi comercializa bunuri şi servicii pentru clienţi. Deşi
aceste fluxuri de trezorerie nu pot fi corelate cu resurse economice individuale (sau cu
pretenţii), utilizatorii rapoartelor financiare trebuie să cunoască natura şi valoarea
resurselor disponibile pentru utilizarea în activitatea entităţii raportoare.
Modificări ale resurselor economice şi pretenţiilor

OB15 Modificările resurselor economice şi pretenţiilor faţă de o entitate raportoare rezultă din
performanţa financiară a respectivei entităţi (a se vedea punctele OB17-OB20) şi din
alte evenimente sau tranzacţii, cum ar fi emiterea de instrumente de capitaluri proprii sau
de datorie (a se vedea punctul OB21). Pentru a evalua corespunzător perspectivele
entităţii raportoare de a primi fluxuri de trezorerie viitoare, utilizatorii trebuie să poată
distinge între aceste două tipuri de modificări.
OB16 Informaţiile privind performanţa financiară a entităţii raportoare ajută utilizatorii să

înţeleagă rentabilitatea pe care entitatea a generat-o pentru resursele sale economice.
Informaţiile privind rentabilitatea generată de entitate oferă indicii referitoare la cât de
bine şi-a îndeplinit conducerea responsabilităţile privind utilizarea eficientă şi eficace a
resurselor entităţii raportoare. Informaţiile privind variabilitatea şi componentele acestei
rentabilităţi sunt, de asemenea, importante, în special pentru evaluarea incertitudinii
privind fluxurile de trezorerie viitoare. Informaţiile privind performanţa financiară
anterioară a entităţii raportoare şi modul în care conducerea şi-a îndeplinit responsabilităţile
sunt, de obicei, utile pentru previzionarea rentabilităţilor viitoare obţinute de entitate
pentru resursele sale economice.
Performanţa financiară reflectată de contabilitatea de

angajamente
OB17 Contabilitatea de angajamente ilustrează efectele tranzacţiilor şi ale altor evenimente şi

circumstanţe asupra resurselor economice şi asupra pretenţiilor faţă de o entitate
raportoare în perioadele în care respectivele efecte se produc, chiar dacă încasările şi
plăţile aferente de numerar au loc într-o perioadă diferită. Acest aspect este important
©
A
2
deoarece informaţiile privind resursele economice şi pretenţiile faţă de o entitate

raportoare, precum şi modificările resurselor sale economice şi ale pretenţiilor faţă de
entitate în decursul unei perioade oferă o bază mai solidă pentru evaluarea performanţei
trecute şi viitoare a entităţii decât informaţiile care se referă numai la încasările şi plăţile
de numerar în decursul respectivei perioade.
OB18 Informaţiile privind performanţa financiară a unei entităţi raportoare în decursul unei
perioade, reflectate de modificările resurselor sale economice şi pretenţiilor faţă de
entitate care au alte cauze decât obţinerea de resurse suplimentare direct de la investitori
şi creditori (a se vedea punctul OB21), sunt utile pentru evaluarea capacităţii trecute şi
viitoare a entităţii de a genera intrări nete de numerar. Aceste informaţii prezintă măsura
în care entitatea raportoare şi-a suplimentat resursele economice disponibile, şi astfel
capacitatea de a genera intrări nete de numerar mai degrabă prin activitatea sa decât prin
obţinerea de resurse suplimentare direct de la investitori şi creditori.
OB19 Informaţiile privind performanţa financiară a entităţii raportoare în cursul unei perioade
pot indica măsura în care evenimente cum sunt modificările preţurilor pieţei sau ale
ratelor dobânzii au condus la creşteri sau reduceri ale resurselor entităţii şi ale pretenţiilor
faţă de entitate, afectând astfel capacitatea entităţii de a genera intrări nete de numerar.
Performanţa financiară reflectată de fluxurile de trezorerie

anterioare
OB20 Informaţiile privind fluxurile de trezorerie ale entităţii raportoare în decursul unei perioade
ajută utilizatorii să evalueze capacitatea entităţii de a genera viitoare intrări nete de
numerar. Acestea prezintă modul în care entitatea raportoare obţine şi cheltuieşte
numerarul, inclusiv informaţii privind împrumuturile şi rambursarea datoriilor, privind
dividendele plătite în numerar sau alte distribuiri în numerar către investitori, precum şi
alţi factori care ar putea afecta lichiditatea sau solvabilitatea entităţii. Informaţiile privind
fluxurile de trezorerie ajută utilizatorii să înţeleagă activităţile unei entităţi raportoare, să
evalueze activităţile de finanţare şi de investiţii ale acesteia, să îi evalueze lichiditatea sau
solvabilitatea şi să interpreteze alte informaţii privind performanţa financiară.
Modificări ale resurselor economice şi pretenţiilor care nu

rezultă din performanţa financiară
OB21 Resursele economice şi pretenţiile faţă de o entitate raportoare se pot, de asemenea,

modifica şi din alte motive decât performanţa financiară, cum ar fi emiterea unor acţiuni
suplimentare. Informaţiile privind acest tip de modificări sunt necesare pentru a oferi
utilizatorilor o imagine completă a motivelor pentru care resursele economice şi pretenţiile
faţă de entitatea raportoare s-au modificat, precum şi a consecinţelor respectivelor
modificări asupra performanţei financiare viitoare.
A ©
3
CAPITOLUL 2: ENTITATEA RAPORTOARE

[urmează să fie adăugat]
©
A
3
CAPITOLUL 3: CARACTERISTICILE CALITATIVE ALE

INFORMAŢIILOR FINANCIARE UTILE
INTRODUCERE punctele
CARACTERISTICILE CALITATIVE ALE INFORMAŢIILOR FINANCIARE QC1-QC3

UTILE
QC4-QC34
Caracteristici calitative fundamentale QC5-QC18
Relevanţă QC6-QC11
Prag de semnificaţie QC11
Reprezentare exactă QC12-QC16
Aplicarea caracteristicilor calitative fundamentale QC17-QC18
Caracteristici calitative amplificatoare QC19-QC34
Comparabilitate QC20-QC25
Verificabilitate QC26-QC28
Oportunitate QC29
Inteligibilitate QC30-QC32
Aplicarea caracteristicilor calitative amplificatoare QC33-QC34
CONSTRÂNGERI CE ŢIN DE COST ASUPRA RAPORTĂRII
FINANCIARE UTILE QC35-QC39

©
A
3
CAPITOLUL 3: Caracteristicile calitative ale informaţiilor

financiare utile
Introducere
QC1 Caracteristicile calitative ale informaţiilor financiare utile discutate în acest capitol ajută
la identificarea tipurilor de informaţii care pot fi utile pentru investitorii existenţi şi

potenţiali, împrumutători şi alţi creditori în deciziile pe care aceştia le iau cu privire la
entitatea raportoare pe baza rapoartelor financiare ale acesteia (informaţii financiare).
QC2 Rapoartele financiare oferă informaţii privind resursele economice ale entităţii raportoare,
pretenţiile faţă de entitatea raportoare şi efectele tranzacţiilor şi ale altor evenimente şi

condiţii care modifică aceste resurse şi pretenţii. (Aceste informaţii sunt menţionate în
Cadrul general conceptual drept informaţii privind fenomenele economice.) Unele
rapoarte financiare includ, de asemenea, materiale explicative privind aşteptările şi
strategiile conducerii pentru entitatea raportoare, precum şi alte tipuri de informaţii cu
caracter previzional.
QC3 Caracteristicile calitative ale informaţiilor financiare utile se aplică informaţiilor
financiare oferite în situaţiile financiare, precum şi informaţiilor financiare oferite prin

alte modalităţi. Costul, care este o constrângere generală asupra capacităţii entităţii
raportoare de a oferi informaţii financiare utile, se aplică în mod similar. Totuşi,
consideraţiile avute în vedere în aplicarea caracteristicilor calitative şi a constrângerilor
aferente costului pot fi diferite pentru diverse tipuri de informaţii. De exemplu, aplicarea
lor în cazul informaţiilor cu caracter previzional poate fi diferită de aplicarea lor
informaţiilor privind resursele economice existente şi pretenţiile faţă de entitate şi
modificărilor acestor resurse şi pretenţii.
Caracteristicile calitative ale informaţiilor financiare utile

QC4 Pentru ca informaţiile financiare să fie utile, ele trebuie să fie relevante şi să reprezinte
exact ceea ce îşi propun să reprezinte. Utilitatea informaţiilor financiare este amplificată
dacă acestea sunt comparabile, verificabile, oportune şi inteligibile.
Caracteristici calitative fundamentale

QC5 Caracteristicile calitative fundamentale sunt relevanţa şi reprezentarea exactă.
Relevanţă
QC6 Informaţiile financiare relevante sunt cele care au capacitatea de a genera o diferenţă în
deciziile luate de către utilizatori. Informaţiile pot avea capacitatea de a genera o diferenţă în
luarea unei decizii chiar dacă unii utilizatori aleg să nu profite de aceste informaţii sau
dacă le cunosc deja din alte surse.
QC7 Informaţiile financiare au capacitatea de a genera o diferenţă în luarea unor decizii dacă
au valoare predictivă, valoare de confirmare sau ambele.
* În acest Cadru general conceptual, termenii caracteristici calitative şi constrângeri se referă la caracteristicile calitative ale
informaţiilor financiare utile şi la constrângerile asupra acestora.
©
A
3
QC8 Informaţiile financiare au valoare predictivă dacă pot fi utilizate ca intrări în procesele
aplicate de utilizatori pentru a previziona rezultate viitoare. Pentru a avea valoare predic-
tivă, informaţiile financiare nu trebuie să reprezinte o previziune sau o prognoză. Infor-
maţiile financiare cu valoare predictivă sunt folosite de utilizatori pentru realizarea
propriilor lor predicţii.
QC9 Informaţiile financiare au valoare de confirmare dacă oferă feedback privind (confirmă
sau modifică) evaluări anterioare.
QC10 Valoarea predictivă şi valoarea de confirmare a informaţiilor financiare sunt în strânsă

legătură. Informaţiile care au valoare predictivă au adesea şi valoare de confirmare. De
exemplu, informaţiile privind venitul pentru anul curent, care pot fi utilizate ca bază
pentru prognozarea veniturilor în anii viitori, pot fi, de asemenea, comparate cu previ-
ziunile pentru anul curent realizate în anii anteriori. Rezultatele acestor comparaţii pot
ajuta utilizatorii să corecteze şi să îmbunătăţească procesele utilizate pentru realizarea
previziunilor anterioare.
Prag de semnificaţie
QC11 Informaţiile sunt semnificative dacă omiterea sau prezentarea lor eronată ar putea influenţa
deciziile pe care utilizatorii le iau pe baza informaţiilor financiare privind o anumită
entitate raportoare. Cu alte cuvinte, pragul de semnificaţie este un aspect al relevanţei
specific unei entităţi bazat pe natura sau magnitudinea, sau pe ambele, elementelor la
care se referă informaţiile în contextul raportului financiar al unei entităţi individuale. În
consecinţă, Consiliul nu poate specifica un prag cantitativ pentru semnificaţie şi nu
poate predetermina ce ar putea fi semnificativ într-o anumită situaţie.
Reprezentare exactă
QC12 Rapoartele financiare reprezintă fenomenele economice în cuvinte şi cifre. Pentru a fi

utile, informaţiile financiare nu trebuie numai să reprezinte fenomenele relevante, ci
trebuie şi să reprezinte exact fenomenele pe care îşi propune să le reprezinte. Pentru a
fi o reprezentare exactă perfectă, o descriere trebuie să aibă trei caracteristici.
Aceasta trebuie să fie completă, neutră şi fără erori. Bineînţeles, perfecţiunea este atinsă
rareori sau chiar niciodată. Obiectivul Consiliului este maximizarea calităţilor de mai
sus în măsura în care acest lucru este posibil.
QC13 O descriere completă include toate informaţiile necesare pentru ca un utilizator să

înţeleagă fenomenul descris, inclusiv toate descrierile şi explicaţiile necesare. De exemplu, o
descriere completă a activelor grupului include, cel puţin, o descriere a naturii activelor
grupului, o descriere numerică a tuturor activelor grupului şi o descriere a ceea ce
reprezintă descrierea numerică (de exemplu, costul iniţial, costul ajustat sau valoarea
justă). Pentru unele elemente, o descriere completă poate să impună explicaţii privind
faptele semnificative referitoare la calitatea şi natura elementelor, factorilor şi
circumstanţelor care ar putea să le afecteze calitatea şi natura, şi procesul utilizat pentru
a determina descrierile numerice.
QC14 O descriere neutră este una care nu suportă influenţe în selecţia şi prezentarea
informaţiilor financiare. O descriere neutră nu este denaturată, ponderată, accentuată,
neaccentuată sau manipulată în alt fel pentru a creşte probabilitatea ca informaţiile
financiare să fie primite favorabil sau nefavorabil de către utilizatori. Informaţii neutre
A ©
3
nu înseamnă informaţii fără scop sau fără influenţă asupra comportamentului. Din
contră, informaţiile financiare relevante sunt, prin definiţie, cele care au capacitatea de a
genera o diferenţă în deciziile luate de către utilizatori.
QC15 Reprezentarea exactă nu înseamnă exactitudine sub toate aspectele. Fără erori înseamnă
că nu există erori sau omisiuni în descrierea fenomenelor, iar procesul utilizat pentru a
genera informaţiile raportate a fost selectat şi aplicat fără erori în cadrul procesului. În
acest context, fără erori nu înseamnă perfect exact sub toate aspectele. De exemplu, nu
se poate determina dacă o estimare a unui preţ sau a unei valori ce nu poate fi observat(ă)
este exactă sau inexactă. Totuşi, o reprezentare a respectivei estimări poate fi exactă
dacă valoarea este descrisă clar şi precis ca fiind o estimare, dacă sunt explicate natura
şi limitele procesului de estimare şi dacă nu au fost făcute erori în selectarea şi aplicarea
unui proces adecvat pentru elaborarea estimării.
QC16 Dintr-o reprezentare exactă, în sine, nu rezultă neapărat informaţii utile. De exemplu, o
entitate raportoare poate primi imobilizări corporale printr-o subvenţie guvernamentală.
În mod evident, a raporta că o entitate a dobândit un activ fără a suporta un cost ar
reprezenta exact costul pentru entitate, dar această informaţie probabil că nu ar fi foarte
utilă. Un exemplu ceva mai subtil este cel al unei estimări a sumei prin care ar trebui
ajustată valoarea contabilă a unui activ pentru a reflecta deprecierea în valoarea activului.
Respectiva estimare poate fi o reprezentare exactă dacă entitatea raportoare a aplicat
corespunzător un proces adecvat, dacă a descris corespunzător estimarea şi a explicat
orice incertitudini care afectează semnificativ estimarea. Totuşi, dacă nivelul de
incertitudine al unei astfel de estimări este suficient de ridicat, respectiva estimare nu va
fi deosebit de utilă. Cu alte cuvinte, relevanţa reprezentării exacte a activului este
îndoielnică. Dacă nu există o reprezentare alternativă mai exactă, este posibil ca respectiva
estimare să ofere cele mai bune informaţii disponibile.
Aplicarea caracteristicilor calitative fundamentale
QC17 Pentru a fi utile, informaţiile trebuie să fie atât relevante, cât şi reprezentate exact. Nici o
reprezentare exactă a unui fenomen irelevant, şi nici o reprezentare inexactă a unui
fenomen relevant nu ajută utilizatorii în luarea unor decizii bune.
QC18 Cel mai eficient şi eficace proces de aplicare a caracteristicilor calitative fundamentale
este, de obicei, aşa cum este prezentat mai jos (sub rezerva efectelor caracteristicilor
amplificatoare şi a constrângerii costului, care nu sunt luate în considerare în acest
exemplu). În primul rând, se identifică un fenomen economic care are potenţialul de a fi
folositor utilizatorilor informaţiilor financiare ale entităţii raportoare. În al doilea rând,
se identifică tipul de informaţii cu privire la respectivul fenomen care ar fi cele mai
relevante dacă ar fi disponibile şi dacă ar putea fi reprezentate exact. În al treilea rând, se
determină dacă informaţiile sunt disponibile şi pot fi reprezentate exact. Dacă aceste
condiţii sunt îndeplinite, procesul de întrunire a caracteristicilor calitative fundamentale
se încheie la acest punct. Dacă nu, procesul este repetat pentru următoarea categorie de
informaţie relevantă.
Caracteristici calitative amplificatoare

QC19 Comparabilitatea, verificabilitatea, oportunitatea şi inteligibilitatea sunt caracteristici
calitative care amplifică utilitatea informaţiilor relevante şi reprezentate exact.
©
A
3
Caracteristicile calitative amplificatoare pot ajuta în alegerea unei modalităţi din două
alternative care trebuie utilizată pentru a descrie un fenomen, dacă se consideră că
ambele sunt la fel de relevante şi exact reprezentate.
Comparabilitate
QC20 Deciziile utilizatorilor presupun alegerea între alternative, de exemplu, vânzarea sau
păstrarea unei investiţii sau investirea într-o entitate raportoare sau în alta. În consecinţă,
informaţiile privind o entitate raportoare sunt mult mai utile dacă pot fi comparate cu
informaţii similare despre alte entităţi şi cu informaţii similare despre aceeaşi entitate
aferente unei alte perioade sau date.
QC21 Comparabilitatea este una din caracteristicile calitative care permite utilizatorilor să
identifice şi să înţeleagă similitudinile şi diferenţele dintre elemente. Spre deosebire de
celelalte caracteristici calitative, comparabilitatea nu se referă la un singur element. O
comparaţie necesită cel puţin două elemente.
QC22 Consecvenţa, deşi ţine de comparabilitate, nu este identică cu aceasta. Consecvenţa se

referă la utilizarea aceloraşi metode pentru aceleaşi elemente, fie de la o perioadă la alta
în cadrul unei entităţi raportoare, fie într-o singură perioadă pentru entităţi diferite.
Comparabilitatea este scopul; consecvenţa ajută la atingerea acestui scop.
QC23 Comparabilitatea nu este uniformitate. Pentru ca informaţiile să fie comparabile, aspectele

similare trebuie să fie prezentate similar, iar aspectele diferite trebuie să fie prezentate
diferit. Comparabilitatea informaţiilor financiare nu este amplificată dacă aspectele
diferite sunt făcute să pară similare, şi nici dacă aspectele similare sunt făcute să pară
diferite.
QC24 Este posibil să se obţină un anumit grad de comparabilitate prin satisfacerea carac-
teristicilor calitative fundamentale. O reprezentare exactă a unui fenomen economic
relevant trebuie, în mod firesc, să aibă un anumit grad de comparabilitate cu o reprezentare
exactă a unui fenomen economic relevant similar al unei alte entităţi raportoare.
QC25 Deşi un fenomen economic unic poate fi reprezentat exact în multiple moduri, permiterea
unor metode contabile alternative pentru acelaşi fenomen economic diminuează
comparabilitatea.
Verificabilitate
QC26 Verificabilitatea ajută în asigurarea utilizatorilor că informaţiile reprezintă exact

fenomenele economice pe care îşi propun să le reprezinte. Prin verificabilitate se înţelege
că diferiţi observatori independenţi şi în cunoştinţă de cauză ar putea ajunge la un
consens, dar nu neapărat la un acord total, că o anumită descriere este o reprezentare
exactă. Pentru a fi verificabile, informaţiile cuantificate nu trebuie să fie o singură
estimare punctuală. Un interval de valori posibile şi probabilităţile aferente acestora pot
fi, de asemenea, verificate.
QC27 Verificarea poate fi directă sau indirectă. Verificarea directă se referă la verificarea unei
valori sau a altor reprezentări prin observare directă, de exemplu, prin numărarea banilor.
A ©
3
Verificarea indirectă se referă la verificarea intrărilor pentru un model, o formulă sau o

altă tehnică şi la recalcularea rezultatelor prin utilizarea aceleiaşi metodologii. Un exemplu
îl reprezintă verificarea valorilor contabile ale stocurilor prin verificarea intrărilor (cantităţi
şi costuri) şi prin recalcularea stocurilor finale prin utilizarea aceloraşi ipoteze privind
fluxul costurilor (de exemplu, utilizarea metodei primul intrat, primul ieşit).
QC28 Se poate să nu fie posibil să se verifice unele explicaţii şi informaţii cu caracter previzional
până într-o perioadă viitoare sau chiar deloc. Pentru a ajuta utilizatorii să decidă dacă
doresc să utilizeze respectivele informaţii, ar fi, în mod normal, necesar să se prezinte
ipotezele fundamentale, metodele de compilare a informaţiilor şi alţi factori şi circumstanţe
care susţin informaţiile.
Oportunitate
QC29 Oportunitatea înseamnă că informaţiile sunt disponibile pentru factorii decizionali în

timp util pentru a le influenţa deciziile. În general, cu cât sunt mai vechi informaţiile, cu
atât sunt mai puţin utile. Totuşi, unele informaţii pot să rămână oportune mult timp după
finalul perioadei de raportare deoarece, de exemplu, unii utilizatori ar putea fi nevoiţi să
identifice şi să aprecieze tendinţele.
Inteligibilitate
QC30 Clasificarea, caracterizarea şi prezentarea în mod clar şi concis a informaţiilor le fac pe

acestea inteligibile.
QC31 Unele fenomene sunt inerent complexe şi nu pot fi transformate în fenomene uşor de
înţeles. Excluderea informaţiilor privind aceste fenomene din rapoartele financiare ar
putea face informaţiile din respectivele rapoarte financiare mai uşor de înţeles. Totuşi,
respectivele rapoarte ar fi incomplete şi, prin urmare, potenţial înşelătoare.
QC32 Rapoartele financiare sunt întocmite pentru utilizatorii care dispun de cunoştinţe suficiente
privind activităţile de afaceri şi economice şi care studiază şi analizează informaţiile cu
atenţia cuvenită. Este posibil ca, uneori, chiar şi utilizatorii bine informaţi şi atenţi să fie
nevoiţi să solicite ajutorul unui consilier pentru a înţelege informaţiile privind fenomenele
economice complexe.
Aplicarea caracteristicilor calitative amplificatoare
QC33 Caracteristicile calitative amplificatoare trebuie maximizate în măsura în care acest lucru
este posibil. Totuşi, caracteristicile calitative amplificatoare, fie individual, fie în grup,
nu pot face informaţiile utile dacă respectivele informaţii sunt irelevante sau nu sunt
reprezentate exact.
QC34 Aplicarea caracteristicilor calitative amplificatoare este un proces interactiv care nu are o
ordine prestabilită. Uneori, este posibil să fie necesar ca una dintre caracteristicile
calitative amplificatoare să fie diminuată pentru a maximiza una din celelalte caracteristici
calitative. De exemplu, este posibil să fie justificată o reducere temporară a comparabilităţii
ca rezultat al aplicării prospective a unui nou standard de raportare financiară pentru a
îmbunătăţi relevanţa sau reprezentarea exactă pe termen lung. Prezentările adecvate pot
compensa parţial lipsa comparabilităţii.
©
A
3
Constrângeri ce ţin de cost asupra raportării financiare utile

QC35 Costul este o constrângere generală ce acţionează asupra informaţiilor ce pot fi oferite de
raportarea financiară. Raportarea informaţiilor financiare impune costuri, şi este
important ca aceste costuri să fie justificate de beneficiile raportării respectivelor
informaţii. Există câteva tipuri de costuri şi beneficii care trebuie avute în vedere.
QC36 Furnizorii de informaţii financiare îşi canalizează cea mai mare parte a efortului înspre
colectarea, procesarea, verificarea şi diseminarea informaţiilor financiare, dar în ultimă
instanţă aceste costuri sunt suportate de utilizatori sub forma rentabilităţilor reduse.
Utilizatorii informaţiilor financiare suportă şi costurile aferente analizării şi interpretării
informaţiilor oferite. Dacă informaţiile necesare nu sunt oferite, utilizatorii suportă
costuri suplimentare pentru a obţine respectivele informaţii din altă parte sau pentru a le
estima.
QC37 Raportarea informaţiilor financiare relevante şi care reprezintă exact ceea ce îşi propun
să reprezinte ajută utilizatorii să ia decizii cu mai multă încredere. Aceasta duce la o
funcţionare mai eficientă a pieţelor de capital şi la un cost mai redus al capitalului pentru
economie, ca întreg. Un investitor individual, un împrumutător sau un alt creditor
primeşte beneficii şi din luarea unor decizii mai informate. Cu toate acestea, nu este
posibil ca rapoartele financiare cu scop general să ofere toate informaţiile pe care le
consideră relevante fiecare utilizator.
QC38 În aplicarea constrângerii ce ţine de cost, Consiliul apreciază dacă este posibil ca
beneficiile raportării unui anumit tip de informaţii să justifice costurile suportate pentru
oferirea şi utilizarea respectivelor informaţii. Atunci când aplică constrângerea ce ţine
de cost în elaborarea unui standard propus de raportare financiară, Consiliul încearcă să
obţină informaţii de la furnizorii de informaţii financiare, de la utilizatori, auditori,
mediul academic şi alte părţi cu privire la natura şi cantitatea preconizată a beneficiilor
şi costurilor implicate de respectivul standard. În cele mai multe cazuri, evaluările se
bazează pe o combinaţie a informaţiilor cantitative şi calitative.
QC39 Din cauza subiectivităţii inerente, evaluările diverselor persoane privind costurile şi
beneficiile raportării unor anumite elemente de informaţii financiare vor diferi. Prin
urmare, Consiliul încearcă să aibă în vedere costurile şi beneficiile în relaţie cu raportarea
financiară în general, şi nu numai în relaţie cu entităţile raportoare individuale. Aceasta
nu înseamnă că evaluarea costurilor şi beneficiilor justifică întotdeauna existenţa aceloraşi
dispoziţii de raportare pentru toate entităţile. Este posibil ca diferenţele să fie adecvate
din cauza dimensiunilor diferite ale entităţilor, a modalităţilor diferite (publice sau
private) de obţinere a capitalului, a nevoilor diferiţilor utilizatori sau a altor factori.
A ©
3
CAPITOLUL 4: CADRUL GENERAL DIN 1989: TEXTUL

PĂSTRAT
punctele
IPOTEZE DE BAZĂ 4.1
Continuitatea activităţii 4.1

ELEMENTELE SITUAŢIILOR FINANCIARE 4.2-4.36
Poziţia financiară 4.4-4.7
Active 4.8-4.14
Datorii 4.15-4.19
Capitaluri proprii 4.20-4.23
Performanţă 4.24-4.28
Venit 4.29-4.32
Cheltuieli 4.33-4.35
Ajustări pentru menţinerea capitalului 4.36
RECUNOAŞTEREA ELEMENTELOR DIN SITUAŢIILE FINANCIARE 4.37-4.53
Probabilitatea realizării unor beneficii economice viitoare 4.40
Fiabilitatea evaluării 4.41-4.43
Recunoaşterea activelor 4.44-4.45
Recunoaşterea datoriilor 4.46
Recunoaşterea veniturilor 4.47-4.48
Recunoaşterea cheltuielilor 4.49-4.53
EVALUAREA ELEMENTELOR DIN SITUAŢIILE FINANCIARE 4.54-4.56
CONCEPTE DE CAPITAL ŞI DE MENŢINERE A CAPITALULUI 4.57-4.65
Concepte de capital 4.57-4.58
Concepte de menţinere a capitalului şi de determinare a profitului 4.59-4.65
©
A
3
Capitolul 4: Cadrul general (1989): textul păstrat
Textul păstrat din Cadrul general pentru întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare (1989)
nu a fost modificat pentru a reflecta modificările făcute prin IAS 1 Prezentarea situaţiilor
financiare (revizuit în 2007).
Textul păstrat va fi, de asemenea, actualizat după ce Consiliul va analiza elementele situaţiilor
financiare şi bazele lor de evaluare.
Ipoteze de bază
Continuitatea activităţii
4.1 Situaţiile financiare sunt întocmite, de regulă, pornind de la ipoteza că o entitate îşi va
continua activitatea şi în viitorul previzibil. Astfel, se presupune că entitatea nu are intenţia

şi nici nevoia de a lichida sau de a-şi reduce în mod semnificativ activitatea; dacă o astfel
de intenţie sau nevoie există, ar putea fi nevoie ca situaţiile financiare să fie întocmite pe o
bază diferită de evaluare şi, în acest caz, trebuie indicată baza utilizată.
Elementele situaţiilor financiare

4.2 Situaţiile financiare descriu rezultatele financiare ale tranzacţiilor şi ale altor evenimente,
grupându-le în categorii cuprinzătoare conform caracteristicilor economice. Aceste categorii
largi sunt numite elementele situaţiilor financiare. Elementele direct legate de evaluarea
poziţiei financiare din bilanţ sunt activele, datoriile şi capitalurile proprii. Elementele
direct legate de evaluarea performanţei în situaţia veniturilor şi cheltuielilor sunt veniturile
şi cheltuielile. Situaţia modificărilor poziţiei financiare reflectă, de obicei, elementele din
situaţia veniturilor şi cheltuielilor şi modificările elementelor din bilanţ; în consecinţă,
prezentul Cadru general conceptual nu identifică elementele specifice acestei situaţii.
4.3 Prezentarea acestor elemente în bilanţ şi în situaţia veniturilor şi cheltuielilor implică un

proces de subclasificare. De exemplu, activele şi datoriile pot fi clasificate după natura sau
funcţia lor în activitatea entităţii, cu scopul de a prezenta informaţii în cea mai folositoare
manieră pentru utilizatori pentru a-şi fundamenta deciziile economice.
Poziţia financiară
4.4 Elementele direct legate de evaluarea poziţiei financiare sunt activele, datoriile şi capitalurile
proprii. Acestea sunt definite după cum urmează:
(a) Un activ este o resursă controlată de entitate ca rezultat al unor evenimente trecute şi
din care se preconizează că vor decurge beneficii economice viitoare pentru entitate.
(b) O datorie este o obligaţie actuală a entităţii, rezultată din evenimente trecute, a cărei
decontare se aşteaptă să determine o ieşire de resurse încorporând beneficii economice
din entitate.
(c) Capitalurile proprii reprezintă interesul rezidual în activele unei entităţi după deducerea
tuturor datoriilor sale.
A ©
4
4.5 Definiţiile unui activ şi a unei datorii identifică toate caracteristicile esenţiale ale acestora,
dar nu încearcă să specifice criteriile ce trebuie îndeplinite înainte de a fi recunoscute în
bilanţ. Astfel, definiţiile includ şi elemente care nu sunt recunoscute drept active sau
datorii în bilanţ deoarece nu satisfac criteriile de recunoaştere prezentate la punctele 4.37-4.53.
În special, fluxurile de beneficii economice viitoare, dinspre sau către entitate, trebuie să
fie suficient de sigur că îndeplinesc criteriile de probabilitate de la punctul 4.38 înainte de
a recunoaşte un activ sau o datorie.
4.6 La stabilirea momentului în care un element corespunde definiţiei unui activ, unei datorii
sau capitalurilor proprii, trebuie acordată atenţie fondului şi realităţii economice ale acestuia, şi
nu numai formei sale juridice. Astfel, de exemplu, în cazul contractelor de leasing
financiar, fondul şi realitatea economică reprezintă faptul că locatarul obţine beneficiile
economice ale utilizării bunului contractat pe cea mai mare parte a duratei de utilizare a
acestuia în schimbul obligaţiei de a plăti pentru acest drept o sumă aproximativ egală cu
valoarea justă a activului şi dobânda aferentă. Din acest motiv, leasingul financiar dă
naştere unor elemente ce satisfac definiţiile unui activ şi a unei datorii, şi care sunt recu-
noscute, în consecinţă, în bilanţul locatarului.
4.7 Bilanţurile elaborate conform IFRS-urilor actuale pot include şi elemente care nu satisfac
definiţia unui activ sau a unei datorii şi nici nu sunt prezentate ca parte a capitalurilor
proprii. Definiţiile prezentate la punctul 4.4 vor sta totuşi la baza revizuirilor viitoare ale
IFRS-urilor, precum şi la baza elaborării unor noi IFRS-uri.
Active
4.8 Beneficiile economice viitoare încorporate într-un activ reprezintă potenţialul de a contribui,
direct sau indirect, la fluxul de numerar şi de echivalente de numerar către entitate. Acest
potenţial poate fi unul productiv, făcând parte din activităţile de exploatare ale entităţii. De
asemenea, se poate transforma în numerar sau echivalente de numerar sau poate avea
capacitatea de a reduce ieşirile de numerar, cum ar fi un proces alternativ de producţie care
micşorează costurile.
4.9 De obicei, o entitate îşi utilizează activele pentru a produce bunuri sau pentru a presta
servicii capabile să satisfacă dorinţele sau necesităţile clienţilor; datorită faptului că aceste
bunuri sau servicii pot satisface aceste dorinţe sau necesităţi, clienţii sunt dispuşi să
plătească pentru a le obţine, contribuind astfel la fluxul de trezorerie al entităţii. Nume-
rarul în sine conferă un avantaj entităţii datorită faptului că permite controlul celorlalte
resurse.
4.10 Beneficiile economice viitoare încorporate într-un activ pot intra în entitate în mai multe
moduri. De exemplu, un activ poate fi:
(a) utilizat separat sau împreună cu alte active pentru prestarea de servicii sau producţia
de bunuri destinate vânzării de către entitate;
(b) schimbat pentru alte active;
(c) utilizat pentru decontarea unei datorii; sau
(d) distribuit proprietarilor entităţii.

©
A
4
4.11 Multe active, de exemplu, imobilizările corporale, au o formă fizică. Cu toate acestea,
forma fizică nu este esenţială pentru existenţa unui activ; de aceea, brevetele şi drepturile
de autor, de exemplu, sunt active dacă se aşteaptă să genereze beneficii economice viitoare
entităţii şi dacă sunt controlate de aceasta.
4.12 Multe active, de exemplu, creanţele şi proprietăţile imobiliare, sunt asociate cu drepturi
legale, inclusiv dreptul la proprietate. Dreptul de proprietate nu este esenţial pentru
determinarea existenţei unui activ; astfel, de exemplu, o proprietate imobiliară deţinută în
baza unui contract de leasing este un activ în cazul în care entitatea controlează beneficiile
oferite de proprietatea respectivă. Deşi capacitatea unei entităţi de a controla beneficiile
este de obicei rezultatul drepturilor legale, un element poate satisface definiţia unui activ
chiar şi fără a exista un control legal. De exemplu, know-how-ul obţinut dintr-o activitate
de dezvoltare poate corespunde definiţiei unui activ atunci când entitatea controlează
beneficiile acestui know-how ţinându-l secret.
4.13 Activele unei entităţi rezultă din tranzacţii sau din alte evenimente anterioare. În mod
normal, entităţile obţin activele prin cumpărarea sau producerea acestora, dar şi alte tranzacţii
sau evenimente pot genera active; exemple pot fi proprietăţile primite de entitate de la
guvern ca parte a unui program de încurajare a creşterii economice într-o regiune şi de
descoperire a rezervelor minerale. Tranzacţiile sau evenimentele ce sunt aşteptate în viitor
nu generează prin ele însele active; de aceea, de exemplu, intenţia de a cumpăra un bun nu
corespunde, prin ea însăşi, definiţiei unui activ.
4.14 Există o legătură strânsă între cheltuielile suportate şi generarea de active, dar nu este
neapărat necesar ca cele două să coincidă. De aceea, în momentul în care o entitate suportă
o cheltuială, aceasta poate însemna că se urmăreşte obţinerea de beneficii economice
viitoare, dar nu este o dovadă concludentă că a fost obţinut un element care corespunde
definiţiei unui activ. Similar, absenţa unei cheltuieli aferente nu exclude posibilitatea ca un
element să satisfacă definiţia unui activ care poate fi recunoscut în bilanţ; de exemplu,
elementele care au fost donate unei entităţi pot satisface definiţia unui activ.
Datorii
4.15 O caracteristică esenţială a unei datorii este faptul că entitatea are o obligaţie actuală. O
obligaţie reprezintă o datorie sau o responsabilitate de a acţiona într-un anumit fel. Legea
poate impune respectarea obligaţiilor apărute drept consecinţă a unui contract sau a unei
dispoziţii legale. Acesta este cazul în mod normal, de exemplu, cu sumele ce trebuie plătite
pentru bunuri şi servicii primite. De asemenea, obligaţiile apar şi din activitatea normală,
din cutume şi din dorinţa de a menţine bune relaţii de afaceri sau de a se comporta într-o
manieră echitabilă. Dacă, de exemplu, o entitate decide, ca parte a politicii sale, să remedieze
defecţiunile produselor sale chiar şi după ce perioada de garanţie a expirat, sumele ce se
aşteaptă să fie cheltuite în legătură cu bunurile deja vândute reprezintă datorii.
4.16 Trebuie făcută distincţia între o obligaţie actuală şi un angajament viitor. Decizia conducerii
unei entităţi de a dobândi active în viitor nu reprezintă, prin ea însăşi, o obligaţie actuală.
În mod normal, obligaţia apare numai în momentul livrării activului sau în momentul în
care entitatea are un acord irevocabil de a dobândi activul. În cazul din urmă, natura
irevocabilă a acordului înseamnă că urmările economice ale neonorării obligaţiei, de
A ©
4
exemplu, din cauza existenţei unei penalizări substanţiale, aduc entitatea aproape în
imposibilitatea de a împiedica fluxul resurselor către o altă parte.
4.17 Decontarea unei obligaţii actuale implică, de obicei, renunţarea entităţii la anumite
resurse care încorporează beneficii economice în scopul satisfacerii pretenţiilor celeilalte
părţi. Decontarea unei obligaţii actuale se poate face în mai multe moduri, de exemplu,
prin:
(a) plata în numerar;
(b) transferul altor active;
(c) prestarea de servicii;
(d) înlocuirea respectivei obligaţii cu altă obligaţie; sau
(e) conversia obligaţiei în capitaluri proprii.
O obligaţie poate fi stinsă şi prin alte mijloace, cum ar fi renunţarea de către creditor la
drepturile sale.
4.18 Datoriile rezultă din tranzacţii sau alte evenimente anterioare. De exemplu, achiziţia de
bunuri sau utilizarea serviciilor dă naştere unor datorii comerciale (în afara cazului în care
se face plata în avans sau se plăteşte în momentul livrării), iar primirea unui credit de la
bancă dă naştere unei obligaţii de rambursare a creditului. De asemenea, o entitate poate
recunoaşte drept datorii reducerile viitoare pe baza cumpărărilor anuale făcute de clienţi; în
acest caz, vânzarea bunurilor din perioada anterioară este tranzacţia care generează datoria
respectivă.
4.19 Unele datorii pot fi evaluate doar prin utilizarea unui grad ridicat de estimare. Unele
entităţi descriu aceste datorii drept provizioane. În anumite ţări, asemenea provizioane nu
sunt privite ca datorii deoarece conceptul de datorie este definit mai restrâns, în aşa fel
încât să includă doar sumele ce pot fi stabilite fără a fi necesar să se facă estimări. Definiţia
unei datorii de la punctul 4.4 este bazată pe o abordare mai cuprinzătoare. Astfel, când un
provizion implică o obligaţie actuală şi satisface restul definiţiei, acesta este o datorie chiar
dacă suma trebuie să fie estimată. Exemplele din această categorie se referă la provizioanele
pentru plăţi ce trebuie făcute pentru garanţiile existente şi la provizioanele pentru acoperirea
obligaţiilor privind pensiile.
Capitaluri proprii
4.20 Deşi capitalurile proprii sunt definite la punctul 4.4 ca un interes rezidual al acţionarilor,
diversele lor componente pot fi prezentate pe linii separate în bilanţ. De exemplu, într-o
entitate cu personalitate juridică, contribuţiile acţionarilor, rezultatele reportate, rezervele
care reprezintă distribuirea rezultatului reportat şi rezervele care reprezintă ajustări pentru
menţinerea capitalului pot fi prezentate separat. Asemenea clasificări pot fi relevante
pentru utilizatorii situaţiilor financiare în procesul de luare a deciziilor atunci când există
restricţii legale sau de altă natură privind capacitatea entităţii de a distribui sau de a utiliza
într-un alt mod capitalurile sale proprii. De asemenea, poate fi reflectat faptul că părţile
care au participaţii în capitalurile proprii ale entităţii au drepturi diferite cu privire la
primirea dividendelor sau la rambursarea capitalurilor proprii.
©
A
4
4.21 Constituirea rezervelor este prevăzută uneori de statut sau de alte acte normative în scopul
asigurării unei măsuri suplimentare de protecţie împotriva efectelor pierderilor pentru
entitate şi creditorii acesteia. Pot fi constituite alte rezerve dacă legislaţia fiscală naţională
asigură scutirea sau reducerea impozitului atunci când se fac transferuri către astfel de
rezerve. Existenţa şi mărimea unor asemenea rezerve legale, statutare şi fiscale constituie
o informaţie care poate fi relevantă pentru utilizatori în luarea deciziilor. Transferurile
către asemenea rezerve sunt mai degrabă alocări ale rezultatului reportat decât cheltuieli.
4.22 Valoarea la care capitalurile proprii sunt înregistrate în bilanţ depinde de evaluarea activelor
şi datoriilor. În mod normal, valoarea agregată a capitalurilor proprii nu poate corespunde
decât din întâmplare cu valoarea de piaţă agregată a acţiunilor entităţii sau cu suma care ar
putea fi obţinută prin vânzarea pe bucăţi a activului net sau a entităţii în întregime,
presupunând continuitatea activităţii.
4.23 Activităţile comerciale, industriale şi de afaceri sunt, de multe ori, realizate sub forma
entităţilor cu asociat unic, a parteneriatelor, a trusturilor, precum şi a diferitelor tipuri de
entităţi cu capital de stat. Cadrul legal şi de reglementare pentru astfel de entităţi este
adesea diferit de cel care se aplică în cazul entităţilor corporative. De exemplu, pot exista
unele restricţii în ceea ce priveşte repartizarea sumelor incluse în capitalurile proprii către
proprietari sau către alţi beneficiari. Totuşi, definiţia capitalurilor proprii, precum şi alte
aspecte ale prezentului Cadru general conceptual referitoare la capitalurile proprii sunt
valabile şi pentru astfel de entităţi.
Performanţă
4.24 Profitul este frecvent utilizat ca o măsură a performanţei sau ca bază de referinţă pentru alţi
indicatori, cum ar fi rentabilitatea investiţiei sau rezultatul pe acţiune. Veniturile şi cheltuielile
constituie elemente direct legate de evaluarea profitului. Recunoaşterea şi evaluarea
veniturilor şi cheltuielilor şi deci ale profitului depind parţial de conceptele de capital şi de
menţinere a capitalului, concepte utilizate de entităţi în elaborarea situaţiilor financiare.
Aceste concepte sunt prezentate în cadrul punctelor 4.57-4.65.
4.25 Elementele de venituri şi cheltuieli sunt definite după cum urmează:
(a) Veniturile sunt majorări ale beneficiilor economice în cursul perioadei contabile sub
forma intrărilor de active sau a măririi valorii activelor sau a diminuării datoriilor,
care au drept rezultat creşteri ale capitalurilor proprii, altele decât cele legate de
contribuţii ale participanţilor la capitalurile proprii.
(b) Cheltuielile sunt scăderi ale beneficiilor economice în cursul perioadei contabile sub
forma unor ieşiri sau epuizări ale activelor sau a suportării unor datorii, care au drept
rezultat reduceri ale capitalului propriu, altele decât cele legate de distribuirea către
participanţii la capitalul propriu.
4.26 Definiţiile veniturilor şi cheltuielilor identifică toate caracteristicile esenţiale ale acestora,
dar nu încearcă să specifice criteriile care trebuie îndeplinite înainte de a fi recunoscute în
situaţia veniturilor şi cheltuielilor. Criteriile de recunoaştere a veniturilor şi cheltuielilor
sunt prezentate la punctele 4.37-4.53.
4.27 Veniturile şi cheltuielile se pot regăsi în situaţia veniturilor şi cheltuielilor în diferite

moduri, astfel încât să furnizeze informaţiile relevante pentru procesul economic decizional.
A ©
4
De exemplu, se foloseşte adesea distincţia între acele elemente de venituri şi cheltuieli care
sunt rezultatul activităţilor curente ale entităţii şi cele care nu sunt rezultatul acestor activităţi.
Această distincţie se realizează plecând de la prezumţia că sursa unui element este relevantă
în procesul de evaluare a capacităţii entităţii de a genera în viitor numerar şi echivalente de
numerar; de exemplu, activităţi întâmplătoare, cum ar fi cedarea unei investiţii pe termen
lung, nu pot apărea în mod curent. Atunci când se face distincţia dintre elemente în acest
mod, este necesară analiza naturii şi activităţii entităţii. Elementele care pentru unele
entităţi sunt rezultatul unor activităţi curente pot reprezenta, în cazul altor entităţi, activităţi
neobişnuite.
4.28 De asemenea, distincţia dintre elementele de venituri şi cheltuieli şi combinarea acestora în

diferite moduri permit entităţii să îşi prezinte în mod variat performanţele. Aceste clasificări
prezintă diferite grade de cuprindere. De exemplu, situaţia veniturilor şi cheltuielilor poate
include marja brută, profitul sau pierderea din activităţile curente înainte de impozitare,
profitul sau pierderea din activităţile curente după impozitare şi profitul sau pierderea.
Venit
4.29 Definiţia venitului include atât veniturile, cât şi câştigurile. Termenul de venituri se referă
la acele venituri care apar în cursul desfăşurării de către o entitate a activităţii sale curente,
termenul fiind regăsit şi sub alte denumiri, precum vânzări, onorarii, dobânzi, dividende,
redevenţe şi chirii.
4.30 Câştigurile reprezintă alte elemente care corespund definiţiei veniturilor şi pot apărea sau
nu ca rezultat al activităţii curente a entităţii. Câştigurile reprezintă creşteri ale beneficiilor
economice şi din acest punct de vedere nu diferă ca natură de venituri. Prin urmare, în
prezentul Cadru general conceptual, câştigurile nu sunt privite ca elemente separate.
4.31 Câştigurile includ, de exemplu, sumele rezultate în urma cedării activelor imobilizate.
Definiţia veniturilor include totodată şi câştigurile nerealizate; de exemplu, cele rezultate
din reevaluarea titlurilor de plasament şi cele rezultate din creşterea valorii contabile a
activelor imobilizate. Atunci când sunt recunoscute în situaţia veniturilor şi cheltuielilor,
câştigurile sunt prezentate, de obicei, separat, deoarece cunoaşterea existenţei acestora
este importantă pentru luarea deciziilor economice. Câştigurile sunt prezentate, de regulă,
la valoarea netă, exclusiv cheltuielile aferente.
4.32 Veniturile pot fi utilizate pentru achiziţionarea de active sau pentru creşterea valorii diferitelor
tipuri de active; exemple de astfel de active includ numerarul, creanţele, bunurile şi serviciile
primite în schimbul bunurilor şi serviciilor furnizate. Veniturile pot rezulta, de asemenea,
din decontarea datoriilor. De exemplu, o entitate îi poate furniza bunuri şi servicii unui
creditor în scopul decontării unei datorii legate de un credit în derulare.
Cheltuieli
4.33 Definiţia cheltuielilor include pierderile, precum şi acele cheltuieli care apar în procesul
desfăşurării activităţilor curente ale entităţii. De exemplu, cheltuielile care apar în cursul
activităţilor curente ale entităţii includ costul vânzărilor, salariile şi amortizarea. Ele se
regăsesc, de obicei, sub forma ieşirilor sau scăderii valorii activelor, cum ar fi numerarul
sau echivalentele de numerar, stocurile şi imobilizările corporale.
©
A
4
4.34 Pierderile reprezintă alte elemente care corespund definiţiei cheltuielilor şi pot apărea sau
nu ca rezultat al activităţii curente a entităţii. Pierderile reprezintă diminuări ale beneficiilor
economice şi din acest punct de vedere nu diferă ca natură de alte cheltuieli. Prin urmare,
în prezentul Cadru general conceptual ele nu sunt privite ca elemente separate.
4.35 În categoria pierderilor sunt incluse, de exemplu, cele rezultate din dezastre, cum ar fi
inundaţiile sau incendiile, precum şi cele rezultate din cedarea activelor imobilizate. De
asemenea, definiţia cheltuielilor include şi pierderile nerealizate, cum ar fi cele rezultate
din creşterea cursului de schimb valutar în cazul unor împrumuturi pe care entitatea le-a
contractat în valută. Atunci când sunt recunoscute în situaţia veniturilor şi cheltuielilor,
pierderile sunt prezentate, de obicei, separat deoarece cunoaşterea existenţei acestora este
importantă pentru luarea deciziilor economice. Pierderile sunt prezentate, de regulă, la
valoarea netă, exclusiv veniturile aferente.
Ajustări pentru menţinerea capitalului
4.36 Reevaluarea sau retratarea valorii activelor şi datoriilor determină creşteri sau diminuări
ale capitalurilor proprii. Deşi aceste creşteri sau diminuări corespund definiţiei veniturilor
şi cheltuielilor, ele nu sunt incluse în situaţia veniturilor şi cheltuielilor pe baza anumitor
concepte legate de menţinerea capitalului. În schimb, ele sunt incluse în capitalurile proprii,
ca ajustări pentru menţinerea capitalului sau ca rezerve din reevaluare. Conceptele de
menţinere a capitalului sunt discutate la punctele 4.57-4.65 din prezentul Cadru general
conceptual.
Recunoaşterea elementelor din situaţiile financiare
4.37 Recunoaşterea este procesul încorporării în bilanţ sau în situaţia veniturilor şi cheltuielilor
a unui element care corespunde definiţiei unui element care îndeplineşte criteriile de
recunoaştere stabilite la punctul 4.38. Acest proces implică descrierea în cuvinte a
respectivului element şi asocierea unei anumite sume, precum şi includerea respectivei
sume în bilanţ sau în situaţia veniturilor şi cheltuielilor. Elementele care îndeplinesc criteriile
de recunoaştere trebuie să fie recunoscute în bilanţ sau în situaţia veniturilor şi cheltuielilor.
Nerecunoaşterea acestor elemente nu este rectificată prin prezentarea politicilor de
contabilitate folosite, şi nici prin note sau materiale explicative.
4.38 Un element care corespunde definiţiei unui element trebuie recunoscut în cazul în care:
(a) este probabil ca orice beneficiu economic viitor asociat elementului să intre sau să
iasă în sau din entitate; şi
(a) elementul are un cost sau o valoare care se poate evalua cu suficientă fiabilitate.
4.39 În procesul de evaluare a îndeplinirii sau neîndeplinirii criteriilor de recunoaştere în situaţiile

financiare trebuie acordată atenţie consideraţiilor legate de pragul de semnificaţie discutate
în Capitolul 3 Caracteristicile calitative ale informaţiilor financiare utile. Interdependenţa
elementelor constă în aceea că, în cazul în care un element corespunde definiţiei şi
îndeplineşte criteriile de recunoaştere pentru un anumit element, de exemplu, un activ, se
impune automat recunoaşterea unui alt element, de exemplu, venituri sau datorii.
* Informaţiile sunt fiabile atunci când sunt complete, neutre şi fără erori.
A ©
4
Probabilitatea realizării unor beneficii economice viitoare

4.40 Conceptul de probabilitate este utilizat în cadrul criteriilor de recunoaştere pentru a face
referire la gradul de incertitudine cu care beneficiile economice viitoare asociate unui activ
sau unei datorii vor fi generate către şi de către entitate. Acest concept este impus de
incertitudinea care caracterizează mediul în care îşi desfăşoară activitatea orice entitate.
Evaluarea gradului de incertitudine legat de beneficiile economice viitoare se face pe baza
probelor disponibile în momentul întocmirii situaţiilor financiare. De exemplu, când
încasarea unei creanţe a entităţii este probabilă, în absenţa oricărei probe care să demonstreze
contrariul, se justifică recunoaşterea creanţei ca un activ. În cazul unei diversităţi mari a
creanţelor, totuşi, va fi considerată normală probabilitatea apariţiei unor creanţe neîncasate;
prin urmare, reducerea preconizată a beneficiului economic va fi înregistrată drept cheltuială.
Fiabilitatea evaluării
4.41 A doua condiţie pe care un element trebuie să o îndeplinească pentru a fi recunoscut este
ca acesta să aibă un cost sau o valoare ce poate fi evaluat(ă) în mod fiabil. În multe cazuri,
trebuie să se estimeze costul sau valoarea; utilizarea estimărilor rezonabile este o parte
esenţială a întocmirii situaţiilor financiare şi nu le subminează fiabilitatea. În cazul în care
totuşi nu poate fi realizată o estimare rezonabilă, elementul nu va fi recunoscut în bilanţ
sau în situaţia veniturilor şi cheltuielilor. De exemplu, încasările preconizate în urma unui
proces în instanţă pot corespunde definiţiei activelor şi veniturilor, precum şi criteriului de
recunoaştere a probabilităţii; totuşi, dacă nu este posibilă evaluarea fiabilă a pretenţiei,
aceasta nu trebuie să fie înregistrată ca active sau ca venituri; totuşi, existenţa unei pretenţii
va fi prezentată în note, în materialul explicativ sau în tabelele suplimentare.
4.42 Un element care, la un anumit moment, nu mai corespunde criteriilor de recunoaştere

stabilite la punctul 4.38 poate fi recunoscut mai târziu ca urmare a unor circumstanţe sau
evenimente ulterioare.
4.43 Un element care are caracteristicile esenţiale ale unui element al situaţiilor financiare, dar
care nu îndeplineşte criteriile de recunoaştere poate fi totuşi prezentat în note, în materiale
explicative sau în tabele suplimentare. Acest procedeu este adecvat în cazul în care
cunoaşterea existenţei acestui element este considerată drept relevantă pentru evaluarea
poziţiei financiare a entităţii, a performanţei sale financiare sau a modificării poziţiei sale
financiare de către utilizatorii situaţiilor financiare.
Recunoaşterea activelor
4.44 Un activ este recunoscut în bilanţ în momentul în care este probabilă realizarea unui
beneficiu economic viitor de către entitate şi activul are un cost sau o valoare care poate fi
evaluat(ă) fiabil.
4.45 Un activ nu este recunoscut în bilanţ atunci când cheltuiala suportată este improbabil să
genereze beneficii economice pentru entitate în afara perioadei contabile actuale. În schimb,
o astfel de tranzacţie va avea ca efect recunoaşterea unei cheltuieli în situaţia veniturilor şi
cheltuielilor. Acest tratament nu înseamnă nici că intenţia conducerii cu privire la scopul
pentru care s-au suportat cheltuielile a fost alta decât obţinerea unui beneficiu economic
©
A
4
pentru entitate, nici că managementul a fost deficitar. Singura implicaţie este aceea că
posibilitatea obţinerii de avantaje economice într-o perioadă contabilă ulterioară este
insuficientă pentru a justifica recunoaşterea unui activ.
Recunoaşterea datoriilor
4.46 O datorie este recunoscută în bilanţ atunci când este probabil că o ieşire de resurse
încorporând beneficii economice va rezulta din decontarea unei obligaţii actuale şi că
valoarea la care se va realiza această decontare poate fi evaluată în mod fiabil. În practică,
obligaţiile din contractele care nu sunt respectate în mod proporţional de fiecare parte (de
exemplu, datoriile pentru stocurile comandate, dar care nu s-au primit încă) nu sunt, în
general, recunoscute ca datorii în situaţiile financiare. Totuşi, astfel de obligaţii pot
corespunde definiţiei datoriilor şi, în cazul în care criteriile de recunoaştere sunt îndeplinite
în respectivele circumstanţe, acestea pot fi recunoscute. În astfel de circumstanţe,
recunoaşterea datoriilor implică şi recunoaşterea activelor sau cheltuielilor aferente.
Recunoaşterea veniturilor
4.47 Venitul este recunoscut la nivelul situaţiei veniturilor şi cheltuielilor atunci când se poate
evalua în mod fiabil o creştere a beneficiilor economice viitoare legate de o creştere a unui
activ sau de o scădere a unei datorii. De fapt, aceasta înseamnă că recunoaşterea veniturilor
se realizează simultan cu recunoaşterea creşterii de active sau reducerii datoriilor (de
exemplu, creşterea netă a activelor, rezultată din vânzarea produselor sau serviciilor, sau
descreşterea datoriilor ca rezultat al anulării unei datorii).
4.48 Procedurile adoptate în practică în mod normal pentru recunoaşterea veniturilor, de

exemplu, dispoziţia ca veniturile să fie realizate, constituie aplicaţii ale criteriilor de
recunoaştere prezentate în acest Cadru general conceptual. Astfel de proceduri au ca
obiectiv, în general, limitarea recunoaşterii ca venituri la acele elemente care pot fi evaluate
fiabil şi care prezintă un grad suficient de certitudine.
Recunoaşterea cheltuielilor
4.49 Cheltuielile sunt recunoscute la nivelul situaţiei veniturilor şi cheltuielilor atunci când se
poate evalua în mod fiabil o diminuare a beneficiilor economice viitoare legate de o
diminuare a unui activ sau de o creştere a unei datorii. De fapt, aceasta înseamnă că
recunoaşterea cheltuielilor are loc simultan cu recunoaşterea creşterii datoriilor sau reducerii
activelor (de exemplu, drepturile salariale angajate sau amortizarea echipamentelor).
4.50 Cheltuielile sunt recunoscute în situaţia veniturilor şi cheltuielilor pe baza unei asocieri
directe între costurile suportate şi obţinerea elementelor specifice de venit. Acest proces,
cunoscut sub numele de corelare a costurilor cu veniturile, implică recunoaşterea simultană
sau combinată a veniturilor şi a cheltuielilor care rezultă direct şi concomitent din aceleaşi
tranzacţii sau alte evenimente; de exemplu, diversele componente ale cheltuielilor care
contribuie la determinarea costului bunurilor vândute sunt recunoscute în acelaşi timp cu
venitul generat din vânzarea bunurilor. Totuşi, aplicarea conceptului de corelare conform
prezentului Cadru general conceptual nu permite recunoaşterea elementelor dintr-un
bilanţ care nu corespund definiţiei activelor sau a datoriilor.
A ©
4
4.51 Atunci când se aşteaptă să se obţină beneficii economice în decursul mai multor perioade
contabile şi când asocierea acestora cu veniturile poate fi determinată doar vag sau indirect,
cheltuielile sunt recunoscute în situaţia veniturilor şi cheltuielilor pe baza unei proceduri
de repartizare sistematică şi raţională. Această modalitate este deseori necesară în procesul
recunoaşterii cheltuielilor asociate cu utilizarea unor active cum ar fi imobilizările corporale,
fondul comercial, licenţele şi mărcile comerciale; în astfel de cazuri, cheltuiala este denumită
depreciere sau amortizare. Aceste proceduri de repartizare au drept scop recunoaşterea
cheltuielilor în cadrul perioadelor contabile în care se consumă sau dispar beneficiile
economice asociate acestor elemente.
4.52 O cheltuială este recunoscută imediat în situaţia veniturilor şi cheltuielilor atunci când un
cost nu generează niciun beneficiu economic viitor sau atunci când, şi în măsura în care,
viitoarele beneficii economice nu corespund sau încetează să mai corespundă criteriilor de
recunoaştere în bilanţ ca un activ.
4.53 O cheltuială este, de asemenea, recunoscută în situaţia veniturilor şi cheltuielilor în acele

cazuri în care este suportată o datorie fără recunoaşterea unui activ, cum ar fi cazul în care
datoria apare ca urmare a garanţiei unui produs.
Evaluarea elementelor din situaţiile financiare
4.54 Evaluarea este procesul prin care se determină valorile monetare la care elementele situaţiilor
financiare vor fi recunoscute şi înregistrate în bilanţ şi în situaţia veniturilor şi cheltuielilor.
Aceasta presupune alegerea unei anumite baze de evaluare.
4.55 Diverse baze de evaluare sunt utilizate în situaţiile financiare în diverse combinaţii şi grade
de utilizare. Ele cuprind următoarele elemente:
(a) Costul istoric. Activele sunt înregistrate la suma în numerar sau echivalente de
numerar plătită sau la valoarea justă a contraprestaţiei oferite pentru a le dobândi, în
momentul achiziţionării. Datoriile sunt înregistrate la valoarea încasărilor obţinute în
schimbul obligaţiei sau, în anumite împrejurări (de exemplu, în cazul impozitului pe
profit), la valoarea ce se aşteaptă să fie plătită în numerar sau echivalente de numerar
pentru a stinge datoriile în cursul normal al activităţii.
(b) Costul curent. Activele sunt contabilizate la suma în numerar sau echivalente de
numerar care ar trebui plătită dacă acelaşi activ sau unul asemănător ar fi dobândit în
prezent. Datoriile sunt contabilizate la suma neactualizată în numerar sau echivalente
de numerar necesară pentru a deconta în prezent obligaţia.
(c) Valoarea realizabilă (de decontare). Activele sunt înregistrate la suma în numerar
sau echivalente de numerar care poate fi obţinută în prezent prin vânzarea normală a
activelor. Datoriile sunt înregistrate la valoarea lor de decontare; aceasta reprezintă
sumele neactualizate în numerar sau echivalente de numerar care se aşteaptă să fie
plătite pentru a deconta datoriile în cursul normal al activităţii.
(d) Valoarea actualizată. Activele sunt înregistrate la valoarea actualizată a viitoarelor

intrări nete de numerar care urmează a fi generate în cursul normal al activităţii.
Datoriile sunt înregistrate la valoarea actualizată a viitoarelor ieşiri nete de numerar
care urmează a fi necesare pentru decontarea datoriilor în cursul normal al activităţii.
©
A
4
4.56 Baza de evaluare cel mai frecvent adoptată de entităţi în elaborarea situaţiilor financiare
este costul istoric. Acesta este de obicei combinat cu alte baze de evaluare. De exemplu,
stocurile sunt de obicei înregistrate la cea mai mică valoare dintre cost şi valoarea realizabilă
netă, titlurile tranzacţionabile pot fi înregistrate la valoarea de piaţă, iar datoriile privind
pensiile, la valoarea lor actualizată. Mai mult, unele entităţi utilizează costul curent ca
răspuns la incapacitatea modelului contabil bazat pe costul istoric de a rezolva problemele
legate de efectul modificării preţurilor activelor nemonetare.
Concepte de capital şi de menţinere a capitalului Concepte

de capital
4.57 În elaborarea situaţiilor financiare, conceptul financiar al capitalului este adoptat de
majoritatea entităţilor. Conform conceptului financiar al capitalului, cum ar fi cel al banilor
investiţi sau al puterii de cumpărare investite, capitalul este sinonim cu activele nete sau cu
capitalurile proprii ale entităţii. Conform unui concept fizic al capitalului, cum ar fi
capacitatea de exploatare, capitalul reprezintă capacitatea de producţie a entităţii, exprimată, de
exemplu, în unităţi de producţie pe zi.
4.58 Selectarea de către o entitate a celui mai potrivit concept privind capitalul trebuie să se facă
în funcţie de necesităţile utilizatorilor situaţiilor sale financiare. Astfel, trebuie adoptat
conceptul financiar al capitalului în cazul în care utilizatorii situaţiilor financiare sunt
preocupaţi în primul rând de menţinerea capitalului nominal investit sau a puterii de
cumpărare a capitalului investit. Dacă însă principala preocupare a utilizatorilor o reprezintă
capacitatea de exploatare a entităţii, trebuie utilizat conceptul fizic al capitalului. Conceptul
ales indică obiectivul urmărit în determinarea profitului, deşi pot apărea anumite dificultăţi
de evaluare la punerea în practică a conceptului.
Concepte de menţinere a capitalului şi de determinare a

profitului
4.59 Conceptele de capital prezentate la punctul 4.57 generează următoarele concepte de menţinere
a capitalului:
(a) Menţinerea capitalului financiar. Conform acestui concept, profitul se obţine doar
dacă valoarea financiară (sau monetară) a activelor nete la sfârşitul perioadei este mai
mare decât valoarea financiară (sau monetară) a activelor nete la începutul perioadei,
după excluderea oricăror distribuiri către proprietari şi a oricăror contribuţii din
partea proprietarilor în timpul perioadei analizate. Menţinerea capitalului financiar
poate fi evaluată atât în unităţi monetare nominale, cât şi în unităţi de putere de
cumpărare constantă.
(b) Menţinerea capitalului fizic. Conform acestui concept, profitul se obţine doar atunci
când capacitatea fizică productivă (sau capacitatea de exploatare) a entităţii (sau
resursele, respectiv fondurile necesare atingerii acestei capacităţi) la sfârşitul perioadei
este mai mare decât capacitatea fizică productivă la începutul perioadei, după
excluderea oricăror distribuiri către proprietari şi a oricăror contribuţii din partea
proprietarilor în timpul perioadei analizate.
4.60 Conceptul de menţinere a capitalului ia în considerare modul în care o entitate defineşte

capitalul pe care doreşte să-l menţină. Acesta asigură legătura între conceptele de capital şi
A ©
5
de profit, deoarece oferă punctul de referinţă fără de care profitul nu poate fi evaluat; este
o condiţie esenţială pentru distincţia între rentabilitatea entităţii şi rambursarea capitalului
său; doar intrările de active suplimentare celor necesare pentru menţinerea capitalului pot
fi considerate profit şi deci rentabilitate a capitalului. Astfel, profitul este valoarea reziduală
care rămâne după ce cheltuielile (inclusiv ajustările pentru menţinerea capitalului, acolo
unde este cazul) au fost deduse din venituri. Dacă cheltuielile depăşesc veniturile, valoarea
reziduală este o pierdere.
4.61 Conceptul de menţinere a capitalului fizic impune adoptarea costului curent ca bază de
evaluare. Conceptul de menţinere a capitalului financiar nu impune totuşi folosirea unei
anumite baze de evaluare. Selectarea bazei în cazul acestui concept depinde de tipul
capitalului financiar pe care entitatea doreşte să-l menţină.
4.62 Principala diferenţă între cele două concepte referitoare la menţinerea capitalului este dată
de tratamentul efectelor variaţiei preţurilor activelor şi datoriilor entităţii. În termeni generali, o
entitate şi-a menţinut capitalul dacă la sfârşitul perioadei are un capital egal cu cel de la
începutul perioadei. Orice valoare în plus faţă de cea necesară pentru a menţine capitalul la
nivelul de la începutul perioadei este considerată profit.
4.63 Conform conceptului de menţinere a capitalului financiar, unde capitalul este definit în
termenii unităţilor monetare nominale, profitul reprezintă creşterea capitalului monetar
nominal de-a lungul perioadei. Astfel, creşterile de preţuri ale activelor, de-a lungul perioadei,
cunoscute sub numele de câştiguri din deţinerea de active, reprezintă profit din punct de
vedere conceptual. Ele pot să nu fie recunoscute în acest fel până în momentul în care
activele sunt cedate printr-o tranzacţie de schimb. Atunci când conceptul de menţinere a
capitalului financiar este definit în termenii unităţilor de putere constantă de cumpărare,
profitul reprezintă creşterea puterii de cumpărare determinată în cursul perioadei. Astfel,
doar acea parte a creşterii preţurilor activelor care depăşeşte creşterea nivelului general al
preţurilor este considerată profit. Restul creşterii reprezintă o ajustare pentru menţinerea
capitalului şi, ca atare, reprezintă o parte a capitalurilor proprii.
4.64 Conform conceptului de menţinere a capitalului fizic, unde capitalul este definit în termenii
capacităţii productive fizice, profitul reprezintă creşterea acelui capital de-a lungul perioadei.
Toate modificările de preţuri care afectează activele şi datoriile entităţii sunt privite ca
modificări ale evaluării capacităţii productive fizice a acesteia; astfel, ele sunt tratate ca
ajustări de menţinere a capitalului care fac parte din capitalurile proprii, şi nu ca profit.
4.65 Alegerea bazelor de evaluare şi a conceptului de menţinere a capitalului determină modelul

contabil utilizat pentru elaborarea situaţiilor financiare. Diversele modele contabile prezintă
grade diferite de relevanţă şi de fiabilitate şi, ca şi în alte domenii, conducerea trebuie să
caute un echilibru între relevanţă şi fiabilitate. Prezentul Cadru general conceptual se
aplică unei game de modele contabile şi oferă recomandări pentru întocmirea şi prezentarea
situaţiilor financiare elaborate conform modelului ales. În prezent, Consiliul nu are intenţia
de a prescrie un anumit model, în afară de cazuri excepţionale ca, de exemplu, pentru acele
entităţi care raportează în moneda unei economii hiperinflaţioniste. Totuşi, în perspectiva
evoluţiilor pe plan mondial, această intenţie va fi revizuită.
©
A
5

RO Conceptual Framework 2011-2

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

RO Conceptual Framework 2011-2

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Cadrul general conceptual

Cadrul general conceptual pentru raportarea financiară

CADRUL GENERAL CONCEPTUAL PENTRU RAPORTAREA

Domeniu de aplicare OB1-OB21

Concepte de capital şi de menţinere a capitalului

(b) a evalua capacitatea de gestionare sau răspunderea conducerii.

(e) a determina politicile fiscale.

(f) a determina profitul şi dividendele care pot fi distribuite.

(g) a elabora şi utiliza date statistice privind venitul naţional.

(h) a reglementa activităţile entităţilor.

(a) să asiste Consiliul în elaborarea de noi IFRS-uri şi revizuirea IFRS-urilor existente;

(a) să asiste Consiliul în promovarea armonizării reglementărilor, a standardelor de contabilitate

(b) să asiste organismele de normalizare în procesul de elaborare a standardelor naţionale;

(d) să asiste utilizatorii situaţiilor financiare în interpretarea informaţiilor cuprinse în situaţiile

Cadrul general conceptual va fi revizuit periodic pe baza experienţei Consiliului în utilizarea

(a) obiectivul raportării financiare;

(b) caracteristicile calitative ale informaţiilor financiare utile;

(c) conceptele de capital şi de menţinere a capitalului.

CAPITOLUL 1: OBIECTIVUL RAPORTĂRII FINANCIARE CU SCOP

Resurse economice şi pretenţii OB13-OB14

Capitolul 1: Obiectivul raportării financiare cu scop general

conceptual. Celelalte aspecte ale Cadrului general conceptual - conceptul de entitate

Obiectivul, utilitatea şi limitările raportării financiare cu scop general

deţinerea instrumentelor de capitaluri proprii şi de datorii depind de rentabilităţile pe

existenţi şi potenţiali, împrumutătorii şi alţi creditori au nevoie de informaţii privind

OB 5 O mare parte a investitorilor existenţi şi potenţiali, a împrumutătorilor şi a altor creditori

nu pot solicita entităţilor raportoare să le ofere informaţiile direct lor şi trebuie să se

de care au nevoie investitorii existenţi şi potenţiali, împrumutătorii şi alţi creditori.

OB 8 Utilizatorii principali individuali au nevoi şi dorinţe informaţionale diferite şi, posibil,

aflate în conflict. Consiliul, în elaborarea standardelor de raportare financiară, va căuta

OB9 Conducerea entităţii raportoare este, de asemenea, interesată de informaţiile financiare

ale entităţii. Totuşi, conducerea nu trebuie să se bazeze pe rapoartele financiare cu scop

Informaţii privind resursele economice ale unei entităţi

efectele tranzacţiilor şi ale altor evenimente care modifică resursele economice şi

Resurse economice şi pretenţii

Modificări ale resurselor economice şi pretenţiilor

OB16 Informaţiile privind performanţa financiară a entităţii raportoare ajută utilizatorii să

Performanţa financiară reflectată de contabilitatea de

OB17 Contabilitatea de angajamente ilustrează efectele tranzacţiilor şi ale altor evenimente şi

deoarece informaţiile privind resursele economice şi pretenţiile faţă de o entitate

Performanţa financiară reflectată de fluxurile de trezorerie

Modificări ale resurselor economice şi pretenţiilor care nu

OB21 Resursele economice şi pretenţiile faţă de o entitate raportoare se pot, de asemenea,

CAPITOLUL 2: ENTITATEA RAPORTOARE

CAPITOLUL 3: CARACTERISTICILE CALITATIVE ALE

CARACTERISTICILE CALITATIVE ALE INFORMAŢIILOR FINANCIARE QC1-QC3

FINANCIARE UTILE QC35-QC39

CAPITOLUL 3: Caracteristicile calitative ale informaţiilor

la identificarea tipurilor de informaţii care pot fi utile pentru investitorii existenţi şi

pretenţiile faţă de entitatea raportoare şi efectele tranzacţiilor şi ale altor evenimente şi

QC3 Caracteristicile calitative ale informaţiilor financiare utile se aplică informaţiilor

financiare oferite în situaţiile financiare, precum şi informaţiilor financiare oferite prin

Caracteristicile calitative ale informaţiilor financiare utile

Caracteristici calitative fundamentale

au valoare predictivă, valoare de confirmare sau ambele.

sau modifică) evaluări anterioare.

QC10 Valoarea predictivă şi valoarea de confirmare a informaţiilor financiare sunt în strânsă

QC12 Rapoartele financiare reprezintă fenomenele economice în cuvinte şi cifre. Pentru a fi

QC13 O descriere completă include toate informaţiile necesare pentru ca un utilizator să

Aplicarea caracteristicilor calitative fundamentale

Caracteristici calitative amplificatoare

QC22 Consecvenţa, deşi ţine de comparabilitate, nu este identică cu aceasta. Consecvenţa se

QC23 Comparabilitatea nu este uniformitate. Pentru ca informaţiile să fie comparabile, aspectele