Sunteți pe pagina 1din 20

TEMA proiectului:

Asamblări filetante

1
Cuprins

Argument ...................................................................................................................pag.3
Cap.IPrezentarea asamblării ......................................................................................pag.4
1.1. Definiţie. Casificări. .................................................................................pag.4
1.2. Avantaje şi dezavantaje ............................................................................pag.4
1.3. Domenii de utilizare .................................................................................pag.5

Cap.IIRealizarea asamblării .......................................................................................pag.7


2.1. Posibilităţi de realizare .............................................................................pag.7
2.2. Realizarea asamblării ..............................................................................pag.11
2.3. Utilaje şi aparatură ..................................................................................pag.18

Cap.III N.T.S.M. la realizarea asamblării................................................................pag.20

Bibliografie ..............................................................................................................pag.21

2
ARGUMENT

Progresul în tehnică se concretizează prin realizări în complexitate deosebită în producţia


industrială, consecinţă a intensificării – cu o dinamică mereu sporită – a activităţii economico-sociale.
Cercetările ştiinţifice şi tehnologice, aplicate în producţie, au drept consecinţă modernizarea şi
automatizarea acesteia, urmărindu-se simultan aspectele cantitativ, calitativ şi cel al eficienţei
economice. În acest sens, se pune tot mai mult problema gândiri "interdisciplinare", cu puternic ecou
în realizările tehnice actuale şi a celor viitoare.
Asamblările se folosesc pentru legarea ansamblelor şi subansamblelor mecanismelor şi
maşinilor sau pentru legarea elementelor componente ale organelor de maşini complexe sau ale
construcţiilor metalice.
Asamblările întrebuinţate în construcţia de maşini se clasifică în asamblări nedemontabile
(cunoscute şi sub numele de îmbinări), asamblări demontabile şi asamblări elastice
Organele de maşini, compuse, subansamblele şi ansamblele, realizate cu ajutorul organelor de
asamblare demontabile, pot fi montate şi demontate ulterior, fără disrugerea organelor de asamblare şi
a pieselor asamblate, ori de câte ori este nevoie. Deşi, în general, sunt mai scumpe decât asamblările
nedemontabile, de multe ori, datorită condiţiilor impuse de realizarea pieselor, a subansamblelor şi
ansamblelor(de montare, de întrţinere, de deservire, etc.), sunt utilizate asamblările demontabile.
Asamblările demontabile pot fi: prin caneluri;filetate, prin ştifturi sau bolţuri; prin pene
longitudinale; prin caneluri; pe contur poligonal (profilate); prin strângere proprie; cu brăţară elastică
(clemă); prin strâgere pe con; cu inele tronconice etc.
Asamblările filetate sunt cele mai utilizate dintre toate metodele de asamblare demontabilă
datorită avantajelor pe care le prezintă. Sunt utilizate în proporţie de peste 60 % din majoritatea
cazurilor în care este nevoie de o asamblare demontabilă.
Lucrarea este elaborată în trei capitole după cum urmează: primul capitol cuprinde prezentarea
asamblării, capitolul al doilea cuprinde problemele generale de realizare a asamblării, iar al treilea
capitol cuprinde normele de tehnica securităţii muncii la filetare.

Cap.I Prezentarea asamblării


3
1.1. Definiţie. Casificări.

Asamblările filetate sunt asamblări demontabile, realizate prin intermediul a două piese filetate,
conjugate, una filetată la exterior-denumită şurub, iar piesa conjugată, filetată la interior, poate fi o
piuliţă sau altă piesă cu rol funcţional de piuliţă.

Clasificarea filetelor se face după mai multe criterii:


a) În funcţie de destinaţie:
- filete de fixare;
- filete de mişcare;
- filete de măsurare;
- filete de reglare.
b) În funcţie de numărul de începuturi:
- filete cu un început;
- filete cu mai multe începuturi.
c) În funcţie de sensul de înfăşurare a spirei filetului:
- cu sensul de înfăşurare pe dreapta;
- cu sensul de înfăşurare pe stânga.
d) În funcţie de sistemul de măsurare:
- filete metrice;
- filete în ţoli.
e) În funcţie de suprafaţa pe care se generează filetul:
- filete cilindrice;
- filete conice;
- filete exterioare;
- filete interioare.
f) În funcţie de mărimea mărimea pasului filetului:
- cu pas mare;
- cu pas normal;
- cu pas fin.
g) În funcţie de mărimea spirei filetului:
- filet triunghiular;
- filet pătrat;
- filet rotund;
- filet trapezoidal;
- filet fierăstrău.

1.2. Avantaje şi dezavantaje. Asamblările filetate sunt folosite pe scară largă în


construcţia de maşini (peste 60% din piesele unei maşini au filete), datorită avantajelor pe care le
prezintă: realizează forţe de strângere mari; sunt uşor de montat şi demontat, necesitând forţe
exterioare moi; sunt sigure în exploatare; sunt ieftine, deoarece se execută în întreprinderi specializate,
în producţie de masă; sunt interschimbabile, fiind standardizate pe scară internaţională; asigură
condiţia de autofixare. Dintre dezavantaje, se pot enumera: filetul, prin forma sa este un puternic
concentrator de tensiuni; nu se pot stabili cu precizie mărimile forţelor de strângere realizate; necesită
o asigurare suplimentară împotriva autodesfacerii.

1.3. Domenii de utilizare

4
Filetele de fixare se utilizează la asamblările filetate, iar filetele de mişcare la transmisiile şurub-
piuliţă. Filetele de măsurare sunt folosite la aparatele de măsură(de exemplu la micrometre), iar filetele
de reglare se folosesc pentru poziţionarea relativă a unor elemente din construcţia dispozitivelor sau a
maşinilor unelte.
În general, filetele de fixare se execută cu un singur început, iar filetele de
mişcare cu unul sau mai multe începuturi. Filetele cu mai multe începuturi au un
randament ridicat, dar există pericolul să nu se mai îndeplinească condiţia de
autofrânare. În cazul filetelor cu mai multe începuturi (Fig. 1), între pasul real p
al unei spire şi pasul aparent p' al filetului există relaţia: p = i*p', în care se
reprezintă numărul de începuturi; prin urmare, la filetele cu mai multe începuturi,
cursa (deplasarea axială corespunztoare unei rotaţii complete) este mai mare.
Fig. 1
Filetele obşnuite se execută cu sensul de înfăşurare dreapta, adică vectorii
 
v şi  au acelaşi sens (Fig. 2, a); filetele cu sensul de înfăşurare stânga, la
 
care vectorii v şi  au sensuri diferite (Fig. 2, b), se utilizează numai atunci
când acest sens este impus de condiţiile de funcţionare (de exmplu la cricurile
cu dublă acţiune, la cricurile cu pârghii cu două piuliţe, la unele şuruburi de
reglare etc.). Fig. 2
Filetele metrice – cu dimensiunile măsurate în milimetri – sunt
standardizate, fiind utilizate cu precădere în construcţia de maşini;
cele măsurate în ţoli sunt utilizate pentru reparaţiile maşinilor din import şi
pentru filetarea ţevilor.
Filetele cilindrice au cea mai mare răspândire, filetele conice
fiind utilizate când se impun condiţii mai stricte asupra etanşeităţii
sau pentru compensarea uzurii spirelor filetelor pieselor conjugate.
Filetele conice pot fi executate cu profilul filetului perpendicular pe
axa şurubului (Fig. 3, a) sau perpendicular pe generatoarea conului
(Fig. 3, b). Fig. 3
Utilizarea filetelor cu pas mare, normal sau fin este impusă
de distanţa filetului şi de caracteristicile acestora. Astfel, în cazul
utilizării unor filete cu pas mare, se îmbunătăţeşte randamentul, dar există pericolul să nu se mai
îndeplinească condiţia de autofrânare. Când se utilizează filete cu pas fin, cursa şurubului se
micşorează, ceea ce favorizează folosirea acestora ca filete de măsurare sau de reglare; în plus, la
aceste filete, creşte rezistenţa tijei şurubului, ca urmare a măririi diametrului interior al filetului, se
îndeplineşte foarte bine condiţia de autofixare (autofrânare), datorită mişcării unghiului de înclinare al
spirei filetului, scăzând, însă, rezistenţa spirei.
Caracterizarea principalelor tipuri de filete
Filetele triunghiulare sânt folosite ca filete de fixare, deoarece asigură o bună autofixare. Profilul
filetului este un triunghi echilateral (α=60°), pentru filetele metrice (Fig. 10) şi un triunghi
isoscel (α=55°), pentru filetul Whitworth, măsurat în ţoli. Filetele metrice se pot executa cu pas
normal (simbolizate prin Md) sau cu pas fin (simbolizate prin Md x p), conform STAS 510-74. forma
fundului filetului şurubului poate fi dreaptă sau rotunjită (Fig. 10), rotunjire ce micşorează
concentratorul de tensiuni, mai ales în cazul acţionării unor sarcini dinamice. Filetul în ţoli – pentru
ţevi – care se execută cu pas fin, cu fundul şi vârful filetului rotunjite, fără joc la fundul filetului, este
folosit pentru fixare – etanşare. Se notează prin G şi diametrul interior al ţevii, în ţoli (de exemplu,
pentru o ţeavă cu diametrul interior de 3/4" notaţia va fi G 3/4).
Filetul pătrat (Fig.4) se utilizează ca filet de mişcare, profilul filetului fiind un pătrat (α=0), cu
latura egală cu jumătate din pasul filetului. Deşi are cel mai ridicat randament, se utilizează numai
pentru trnsmiterea unor sarcini mici, deoarece spira are rigiditate şi rezistenţă reduse. Un alt dezavantaj
al filetului pătrat îl constituie centrarea nu prea bună a piuliţei faţă de şurub. Se execută numai prin

5
strunjire, cu productivitate relativ scăyută; poate avea pas mare, normal sau fin (se simbolizează: Pt d x
p).

Fig. 4

Fig. 5
Filetul trapezoidal (Fig. 5) se utilizează ca filet de mişcare, profilul filetului fiind trapez, obţinut
prin teşirea unui triunghi isoscel, cu unghiul α=30°. Are randamentul mai redus decât filetul pătrat şi se
utilizează pentru transmiterea unor sarcini mari, spira filetului fiind mai rigidă şi mai rezistentă decât a
filetului pătrat. Asigură o centrare bună între piuliţă şi şurub, motiv pentru care acest profil este cel mai
frecvent utilizat la transmisiile şurub-piuliţă. Se execută cu pas mare, normal sau fin (simbolizat prin
Tr d x p, STAS 2114/3-75), putând fi prelucrat şi prin frezare, cu productivitate mare.

Fig. 6
Filetul rotund (Fig. 6) are profilul format din drepte racordate cu arce de cerc, fiind obţinut din
profilu trapezoidal (α=30°), prin rotunjirea vârfului şi fundului filetului. Acest profil asigură o
rezistenţă sporită la oboseală, fiind utilizat – datorită acestui avantaj – ca filet de mişcare, în cazul unor
sarcini dinamice, în condiţii grele de exploatare (cuplele vehiculelor feroviare, armături hidraulice şi
pentru incendii etc.). Se execută cu pas mare, normal sau fin, fiind simbolizat prin Rd x p.

6
Cap.II Prezentarea asamblării

2.1. Posibilităţi de realizare


Asamblările filetate dintre două sau mai multe piese pot fi realizate astfel: cu şurub, montat cu
joc (Fig. 7, a) sau fără joc (Fig. 7, b), şi piuliţă; cu şurub înşurubat în una din piese (Fig.7, c) cu prezon
şi piuliţă (Fig. 7, d).

Fig. 7
Transmisiile şurub-piuliţă sunt transmisii mecanice, care transformă mişcarea de rotaţie în
mişcare de translaţie, concomitent cu transmiterea unei sarcini. Se folosesc în construcţia maşinilor
unelte (strunguri, maşini de frezat prese etc.) şi la mecanisme de ridicat (cricuri, platforme), datorită
avantajelor pe care le prezintă: transmit sarcini mari; funcţionează fără zgomot; îndeplinesc condiţia de
autofrânare. Cele mai importante dezavantaje sunt: randament redus; construcţie complicată a
piuliţelor care preiau jocul dintre spire.
Elementul determinat al transmisiilor şurub-piuliţă este cupla elicoidală, care poate fi cu frecare
de alunecare sau cu frecare de rostogolire (cuple elicoidale cu bile). Transmisiile şurub-piuliţă cu bile
au randamen ridicat, dar nu asigură autofrânarea, fiind utilizate la maşini unelte şi la unelte mecanisme
de direcţie ale autovehiculelor.
Transformarea mişcării de rotaţie în mişcare de translaţie poate fi realizată astfel: şurubul
execută mişcarea de rotaţie, iar piuliţa mişcarea de translaţie (maşini unelte, cricurile cu pârghii etc.);
şurubul execută ambele mişcări de rotaţie şi de translaţie (cricul simplu; cricul telescopic; şurubul
secundar al cricului cu dublă acţiune; prese cu şurub acţionate manual etc.); piuliţa execută ambele
mişcări de rotaţie şi de translaţie (construcţiile care necesită o rigiditate mărită obţinută prin încastrarea
şurubului).

Filetarea cu filiera şi cu tarodul pe strung

a) Filetarea cu filiera. La prelucrarea filetului piesa se strânge în universal, în bucşă sau în


dispozitiv. După strângerea piesei la diametrul prescris şi executarea unei teşituri pe faţa frontală, a
piesei, pentru ca filiera să pătrundă mai uşor în material, se execută manual câteva spire prin învârtirea
portfilierei cu mâna. După aceea se pune în funcţiune strungul şi se execută filetarea.pentru retragerea
filierei, se foloseşte mersul înapoi al universalului.
Filierele sunt în general de două tipuri : fixe (rotunde), care se folosesc pentru filete până la 52
de milimetri, şi reglabile, care se folosesc pentru domeniul pentru domeniul pentru care au fost
construite.
Pentru a obţine o suprafaţă netedă, filetarea cu filiera se execută cu viteze de aşchiere mici,
răcirea făcându-se din abundenţă. Pentru oţel se recomandă viteza de aşchiere de 3 – 4 m/min şi răcire
cu ulei cu sulf sau ulei de in fiert; pentru fontă se recomandă viteze de aşchiere de 2,5 m/min, iar
pentru alamă , de 9 – 15 m/min, ambele cu răcire cu petrol lampant.

7
b) Filetarea cu tarodul. Filetarea cu tarodul se execută la găurile străpunse, la găurile
înfundate şi la filetarea parţială a găurilor.
Piesa se strânge în universal sau în bucşă elastică, astfel încât axa ei să coincidă cu axa de
rotaţie a arborelui principal. După executarea găurii cu ajutorul burghiului prescris pentru
dimensionarea de filet, se execută filetarea cu tarodul, care se montează într-un antrenor.
Pentru aşchierea primelor spire ale filetului, tarodul trebuie apăsat cu atenţie şi uniform, prin
intermediul pinolei păpuşii mobile, învârtindu-se roata de mână. Imediat ce tarodul a pătruns în piesă,
deplasarea lui mai departe se realizează datorită rotirii piesei. Înainte de începerea filetării cu tarodul,
trebuie curăţată gaura piesei de aşchii. Acest lucru are o importanţă foarte mare, în mod special la
găurile înfundate. Se recomandă viteze de aşchiere de 3 – 15 m/min şi răcirea cu ulei cu sulf, pentru
piese din oţel, şi viteze de aşchiere de 6 – 22 m/min, cu răcire cu emulsie de petrol lampant, pentru
piese din fontă, alamă şi aluminiu.

Filetarea cu cuţite.
Filetarea cu cuţite este una dintre cele mai răspândite metode de filetare pe strung. Ea se aplică
aproape în toate cazurile de filetare a pieselor mai importante ale maşinilor, care trebuie să fie precise
şi de calitate. Datorită productivităţii ridicate a acestei matode s-au construit strunguri specializate
pentru operaşia de filetare.
Realizarea unui filet corect cu ajutorul cuţitului pentru filetare este posibilă numai prin alegerea
unui cuţit corespunzător profilului filetului de realizat. De asemenea, o importanţă deosebită trebuie
acordată regimului de aşchiere, tipului de cuţit şi numărului de treceri pentru executarea filetului.
Calitatea filetării cu cuţite este determinată şi de poziţia corectă a cuţitului făţă de piesa de
filetat şi de modul de ascuţire a acestuia.

Tipuri de cuţite pentru filetare. Cuţitele pentru filetare pot fi :


- normale, în special pentru filete exterioare;
- prismatice, aşezate tangenţial, numai pentru filete exterioare;
- disc, circulare, pentru filete exterioare şi interioare.
Cuţitele pot avea unul sau mai multe vârfuri (piepteni).
Cuţitul normal are un singur vârf, cu trei tăişuri, şi un corp dreptunghiular, fiind folosit la
prelucrarea filetelor matrice, în ţoli, şi trapezoidale, exterioare. Cuţitele normale pot fi prevăzute cu
plăcuţe din carburi metalice. Profilul cuţitului se corectează faţă de profilul filetului principal α şi de
ungiul de înclinare 0 al elicei filetului.
În scopul asigurării unei forme cât mai simple a cuţitului normal, unghiul de degajare γ = 0,
adică suprafaţa de degajare are o poziţie radială faţă de piesă. De asemenea, filetele metrice normale,
ca şi cele în ţoli normale, având unghiul de înclinare al elicei relativ mic, pot fi prelucrate cu unghiurile
de aşezare secundare (laterale) egale : α1=α2.
Unghiul aşezare lateral se alege între 3 şi 5°, rezultând un unghi de aşezare princiral α =
10...12º.
Unghiul la vârf al cţitului ε´ se calculează cu relaţia :

 ' tg
tg = 2 ,
2 cos
unde  este unghiul flancurilor filetului care se prelucrează.
Din această relaţie rezultă că unghiul la vârf al cuţitului este mai mare decât unghiul flancurilor
filetului. Din cauza defomării filetului prin aşchiere, la cuţitul din oţel rapid pentru filet metric se alege
 I = 59º, iar la cuţitul cu plăcuţă din carburi metalice  I = 59º30´, la cuţitele cu plăcuţe din carburi
metalice.
Axa de simetrie a vârfului cuţitului se aşează perpendicular pe axa filetului de aşchiat.
Nerespectarea acestei condiţii duce la deplasarea flancului filetului într-o parte. În unele cazuri,
mai ales la degroşarea filetului cu pas mare, cuţitul se aşează intenţionat înclinat. În acest caz, este
necesară calibrarea filetului cu ajutorul unui cuţit profilat special.
8
Cuţitul prismatic se montează într-un suport special. Acesta se utilizează la filete cu unghiuri de
înclinare a elicei mici. Avantajul lui constă în folosirea mai raţională a oţelurilor, datorită măririi
numărului de reascuţiri, care se execută pe suprtafaţa de degajare.
Unghiul de aşezare se obţine prin înclinarea cuţitului portcuţit şi se ia de obicei de 15 – 20º.
Pentru a se obţine suprafeţe foarte netede, cuţitele prismatice se fixează uneori pe suporturi elastice cu
arcuri.
Cuţitul disc se montează pe un suport special. Prezintă avantajul unei execuţii mai simple decât
a cuţitului prismatic şi profilul său se poate rectifica la o maşină de rectificat filete. Pentru a se
împiedica eventualele rotiri, se rpevăd dinţi pe una sau pe ambele feţe frontale.
Pentru a se obţine unghiul de aşezare α, axa cuţutului se aşează mai sus decât axa piesei
distanţa h.
Pentru unghiul α se recomandă vlori cuprinse între 10 – 12º.
La montare cuţitul – disc se aşează înclinat cu un unghi egal cu unghiul de înclinare al elicei
filetului de strunjit.
În majoritatea cazurilor, filetarea este o operaţie neproductivă, deoarece filetul se strunjeşte
prin mai multe treceri. De aceea, pentru a se remedia în parte acest dezavantaj, se utilizează cuţite cu
mai multe vârfuri, numite cuţite – pieptăne.
Cuţitele – pieptăne se deosebesc de cuţitele normale pentru filetat prin faptul că au pe partea
aşchietoare câteva tăşuri, care formează profilul mai multor spire ale filetului.
Cuţitele – pieptăne pot fi plane, prismatice şi disc.
Partea activă a cuţitelor – pieptăne constă din dinţi pentru aşchiere şi pentru calibrare. Vârfurile
dinţilor pentru aşchiere (de obicei 2 – 3) sunt retezaţi cu un unghi  , astfel încât dintele următor
aşchiază ceva mai adânc decât cel precedent. Partea pentru calibrarea, care urmează după cea de
aşchiere, are de asemenea câţiva dinţi (2-3) şi servesc pentru curăţirea filetului.
La prelucrarea filetului cu cuţite-pieptene, datorită repartizării sarcinii între mai mulţi dinţi, se
poate mării avansul transversal şi micşora, astfel, numărul de treceri, în comparaţie cu cel folosit la
filetarea cu cuţite. Durabilitatea cuţitelor-pieptene este mai mare decât aceea a cuţitelor normale.
Cuţitele-pieptene prismatice se fixează în suporturi speciale, care se strâng în portcuţitul
strungului, astfel ca vârful cuţitului-pieptene să se afle exact la înălţimea vârfurilor strungului.
O folosire mult mai mare, la prelucrarea filetelor triunghiulare exterioare şi interioare, au
căpătat-o cuţitele pieptene-disc, care se execută mai uşor. Ele cuprind câteva spire de filet. Parte activă
acestor cuţite pieptene are câţiva dinţi pentru aşchiere retezaţi sub un unghi  , şi câţiva dinţi pentru
calibrare.

1. Executarea filetelor cu profil triunghiular. Procesul de strunjire propriu-zisă a


filetului triunghiular se poate realiza prin trei metode de filetare cu cuţitul :
- la prima metodă, după fiecare trecere, cuţitul este deplasat perpendicular pe axa filetului , cu
adâncimea de aşchiere de 0.02 – 0,15 mm;
- la a doua metodă axa cuţitului este tot perpendculară pe axa filetului, însă sania portcuţit se
roteşte cu unghiul ε/2, astfel încât cuţitul se deplasează paralele cu flancul drept al filetului cu
adâncimea de aşchiere cuprinsă între 0,1 şi 0,7 mm, uniformă sau descrescândă, din care cauză
aşchierea este executată de către tăişul din stânga;
- metoda a treia este identică cu metoda a doua, însă unghiul de rotire al saniei portcuţit este
ε/2–2º.
Prima metodă asigură o netezime bună a ambelor flancuri ale filetului şi se aplică pentru
finisarea în general şi pentru degroşarea filetelor cu pas mic (p<2mm).
Metodele a doua şi a treia asigură o suprafaţă netedă numai pentru flancul din stânga, cel din
dreapta rămânând rugos. De aceea aceste metode se aplică numai la degroşare, urmând ca finisarea să
se execute după prima metodă.
Filetele cu pasul mai mic de 2 mm. se execută cu un singur cuţit. Pentru filete cu pasul mai
mare de 2 mm. se foloseşte un cuţit pentru degroşare şi altul pentru finisare. În acest caz, cea mai mare
parte a prelucrării se execută cu cuţitul de4 degroşare, în câteva treceri, iar cu cuţitul pentru finisare se
execută numai o calibrare, îndepărtându-se o aşchie cu secţiune mică.
9
La cuţitele normale, pentru filetare unghiul de degroşare principal se recomandă să fie la 0º, iar
unghiul de aşezare principal α, de 10 – 15º.
Dacă se folosesc cuţite cu suprafaţa de degajare concavă, la filetare se obţin flancurile filetului
deformate; de aceea pentru filetare nu se recomandă folosirea acestei forme de cuţit.
La strunjirea filetului interior, cuţitul prezintă o rigiditate scăzută, astfel încât se recomandă
folosirea unor cuţite speciale.
Pentru filetarea dintr-o singură trecere se pot folosi în acelaşi timp trei cuţite prevăzute cu
plăcuţe din carburi metalice, acestea constituind un fel de cuţit – pieptăne pentru filetat, la care cuţitul
pentru degroşare are unghiul la vârf de 70º, cuţitul pentru semifinisare 60º şi cuţitul pentru finisare de
59º.
La executarea filetului triunghiular cu cuţite din oţel rapid, viteza de aşchiere se alege între 6 –
40 m/min la degroşare şi între 20 – 70 m/min la finisare, vitezele de aşchiere mai mici fiind utilizate la
filetarea pieselorde fontă cenuşie, cele mijlocii la filetarea pieselor din oţel, iar cele mai mari, la
filetarea pieselor din bronz. Numărul de treceri se alege între 4 şi 10 la degroşarea filetului pieselor din
oţel şi între 3 şi 8 la degroşarea filetului pieselor din fontă cenuşie şi bronz. La finiisare, numărul
trecerilor reprezintă 50 – 100 % din numărul trecerilor de degroşare, în funcţie de precizia cerută
filetului.
La filetarea interioară viteza de aşchiere se ia, aproximativ, cu 20 % mai mică decât la filetarea
exterioară, iar numărul de treceri se măreşte proporţional.
Folosindu-se la filetare cuţite cu plăcuţe din carburi metalice, s-a reuşit să se ridice simţitor
productivitatea, mărindu-se viteza de aşchiere şi micşorându-se numărul de treceri. Totodată,
folosindu-se pentru filetare atât cursa normală cât şi cursa de întoarcere, precum şi întreruptoarele
automate de capăt de cursă, productivitatea muncii creşte şi mai mult.
În aceste condiţii, prelucrarea filetului metric cu pasul de 2 mm se poate executa în două – trei
treceri de degroşare şi una de finisarecu o viteză de aşchiere de 107 – 187 m/min. De asemenea,
filetele cu pasul mai mare de doi mm se pot executa cu două cuţite (pentru degroşare şi pentru finisare)
în mai multe treceri. În acest caz, la trecerile de degroşare se poate folosi o adâncime de aşchiere de
0,5 – 0,6 mm, la prima trecere de finisare, aproximativ 0,3 mm, iar la a doua trecere 0,15 - 0,20 mm.

2. Executarea filetelor cu profil trapezoidal. Filetul trapezoidal, având un unghi mare


de înclinare a elicei, se execută cu cuţite cu suprafeţe de aşezare laterale înclinate spre interior, ca şi la
filetul triunghiular.
În funcţie de dimensiunile, precizia şi calitatea suprafeţei, filetul trapezoidal poate fi prelucrat
cu unul, cu două sau trei cuţite. Filetul cu pas mic şi neprecis poate fi excecutat cu un singur cuţit, cu
profilul părţii aşchietoare corespunzător profilului filetului. Filetul cu pas mare şi precis se execută cu
două sau trei cuţite. Mai întâi se degroşează filetul pe toată adâncimea lui cu un cuţit pentru canelat,
având lăţimea egală cu lăţimea golului, la diametrul interior. După aceea, cu ajutorul unui cuţit
trapezoidal, având tăişul ceva mai îngust decât lăţimea profilului filetului ce se execută, se prelucrează
mai întâi flancul drept, apoi flancul stâng al filetului. Finisarea profilului se execută cu un cuţit
trapezoidal normal adică cu un cuţit al cărui profil corespunde exact cu profilul filetului.
Pentru accelerarea filetării arborilor lungi se foloseşte şi cursa de întoarcere acăruciorului. În
acest scop, se fixează de partea posterioară a saniei transversale un portcuţit suplimentar, iar al doilea
se aşează în portcuţit răsturnat (cu suprafaţa de degajare în jos). Prin această metodă se reduce timpul
de prelucrare aproape la jumătate.
3. Executarea filetelor cu profil dreptunghic. Şuruburile care transmit mişcarea sunt
prevăzute uneori cu filet dreptunghiular, care poate avea unul sau mai multe începuturi. Unghiul de
înclinare al elicei este de obicei mult mai mare la filetul dreptunghiular decât la cel triunghiular. Acest
lucru face ca executarea filetului dreptungiular să prezinte multe dificultăţi.
Unghiul de degajare al cuţitului trebuie să fie egal cu zero, iar unghiul de aşezare principal α =
6 ... 8º. Suprafeţele laterale ale cuţitului trebuie să fie degajate (înclinate cu α 1 şi α2)în aşa fel încât să
nu frece pe flancurile filetului, unghirile de aşezare secundare α1 şi α2 fiind calculate cu relaţiile :
α1 = α + αx şi α2 = α – αy´
unde α şi αy sunt valori unghiulare care depind de ε.
10
Filetul dreptunghiular se execută fie cu un singur cuţit, ascuţit pe întreaga lăţime a golului
filetului, fie cu două sau cu trei cuţite. Filetele cu pas mic şi de precizie mică pot fi executate cu un
singur cuţit care are lăţimea tăişului egală cu lăţimea golului filetului. Filetele cu pas mare (mai mare
de 4 mm) şi de precizie se execută cu două cuţite, degroşându-se la început cu un cuţit pentru
degroşare, cu lăţime egală cu ¾ din lăţimea golului filetului, după care se finisează cu un cuţit pentru
finisare, având lăţimea egală cu lăţimea golului.
Se poate proceda şi astfel : se deghroşează filetul cu acelaşi cuţit pentru degroşare, ca în cazul
precedent şi apoi se finisează fiecare flanc în parte cu un cuţit pentru canelat. Prin această meodă de
execuţie cu trei cuţite se obţine un filet mai precis şi cu suprafaţa mai netedă.
Filetele cu profilul pătrat se execută în aceleaşi condiţii ca şi filetele cu profil dreptunghiular.
4. Executarea filetelor conice. Filetul conic este filetul a cărui spiră este înfăşurată pe un
trunchi de con. El poate fi executat în două variante : cu bisectoarea unghiului flancurilor
perpendiculare pe axa conului şi cu bisectoarea unghiului flancurilor perpendiculară pe generatoarea
conului.
Filetul conic în ţoli (briggs) este standardizat prin STAS 6423 – 61, pentru tevi şi burlane din
industria petrolieră. Filetele standardizate în ţara noastră se execută cu bisectoarea unghiului
flancurilor perpendiculară pe axa conului.
Între pasul p, măsurat după direcţia axei, şi pasul p´, măsurat pe generatoare, există relaţia :
p´= p/cos α sau p = p´cos α,
α fiind unghiul de înclinare al conului.
Filetele conice, atât cele cu bisectoarea unghiului flancurilor perpendiculară pe axa conului cât
şi cele cu bisectoarea unghiului flancurilor perpendiculară pe generatoarea conului, se execută
folosindu-se mişcarea automată a căruciorului. Filetarea conică se poate realiza prin deplasarea
transversală a păpuşii mobile sau folosindu-se dispozitivul pentru strunjit conic.
Filetarea conică prin deplasarea transversală a păpuşii mobile este folosită în special pentru
filete conice exterioare. Piesa de filetat conic se prinde între vârfuri. Filetarea prin această metodă este
asemănătoare strunjirii suprafeţelor conice, prin deplasarea transversală a păpuşii mobile.
Filetarea conică folosindu-se dispozitivul pentru strunjit conic este mult mai precisă, obţinându-
se filete conice corecte. Această metodă este folosită atât pentru filete conice exterioare cât şi pentru
filete conice interioare.
La filetarea cu ajutorul dispozitivului pentru strunjit conic, rigla se reglează la unghiul de
înclinare α al conului, iar cuţitul se aşează perpendicular fie pe axa piesei, fie pe generatoarea conului,
după tipul de filet conic ce se execută. Sania transversală, decuplată de şurub, primeşte mişcarea de la
rigla , iar căruciorul mişcarea longitudinală de la şurubul conducător.

2.2. Realizarea asamblării


Filetul reprezintă partea principală şi definitorie a şurubului şi piuliţei.
Modul de generare al filetului. Dacă se infăşoară pe o suprafaţă directoare – cilindrică sau
conică, exterioară sau interioară – un plan înclinat cu unghiul β, se obţine, pe acea suprafaţă, o linie
elicoidală, numită elice directoare (Fig. 8, a). Dacă pe elicea directoare alunecă un profil oarecare,
numit profil generator, urma lăsată de aceasta defineşte spira filetului (Fig. 8, b).
Înşurubarea –deşurubarea constă, practic, în deplasarea piuliţei pe elicea directoare, care este, de fapt,
un plan înclinat, înfăşurat pe un plan de revoluţie; rezultă deci, o analogie funcţională între filet
şi planul înclinat, în sensul că fenomenele care au loc la
înşurubare – deşurubare sunt
aceleaşi ca la urcarea,
respectiv coborârea unui
corp pe un plan înclinat.
Fig. 8

11
Parametrii geometrici ai filetelor sunt standardizaţi şi prezentaţi în Fig. 10 (pentru filetul
triunghiular metric), semnificaţia acestora fiind următoarea:
- d, D = diametrul exterior (nominal) al filetului şurubului, respectiv al piuliţei;
- d2, D2= diametrul mediu al filetului, adică diametrul cilindrului pe a cărui generatoare plinul şi
golul sunt egale;
- d1, D1 = diametrul interior al filetului şurubului, respectiv al piuliţei;
- p = pasul filetului, adică distanţa dintre punctele omologate a două spire vecine;
- H = înălţimea profilului generator;M
- H1 = înălţimea efectivă a spirei filetului şurubului;
- H2 = înălţimea utilă, adică înălţimea de contact dintre spirele filetelor şurubului şi piuliţei;
- α = unghiul profilului generator al filetului;
- β = unghiul de înclinare al spirei filetului; este variabil
, fiind functie de cilindrul pe care se consideră,
deoarece pasul filetului rămâne acelaşi, lungimea de
înfăşurare modificându-se (Fig. 9).
În calcule se consideră unghiul de înclinare
corespunzător diametrului mediu d 2 , determinat cu
p
relaţia (v. Fig. 4):  2  arctg ; Fig. 9
 * d2

Fig. 10

Realizarea asamblării se execută în următoarele faze:


- se centrează piesele asamblate (în funcţie de importanţa centrării) aceasta se realizează fie
direct prin intermediul şuruburilor unor elemente separate de centrare (ştifturi de centrare) fie prin
intermediul unor prelucrări speciale speciale pe suprafaţa pieselor (gulere de centrare); în cazul în care
apare necesitatea unor strângeri neuniforme de tip capac prinse cu mai multe şuruburi, montarea
piuliţelor sau şuruburilor se face progresiv în cruce (fig. 11) Fig. 11

12
În aceste cazuri strângerea piuliţelor se face
iniţial cu mâna până când acestea ating suprafaţa
piesei, se face apoi, o strângere cam cu 2/3 din forţa
finală pentru toate piuliţele şi numai în final se face
strângerea cu forţa prescrisă.
Esenţial în cazul acestor tipuri de asamblări
este respectarea valorii strângerii.
În cazul unei strângeri insuficiente duce
La deteriorarea formelor şi pierderea etanşeităţii.
O strângere prea mare poate duce la
distrugerea pieselor în lucru, datorită acestui fapt la
asamblarea de acest tip se folosesc chiei cu strângere
automată sau controlată (chiei dinamometrice). În
timpul lucrului mai ales la asamblările care lucrează la sarcini variabile apare posibilitatea desfacerii
asamblării, din această cauză apare necesitatea de realizare a unor asigurări suplimentare ale piuliţei
împotriva deşurubării cu şplint de siguranţă sau cu şaibă de siguranţă cu umeri sau cu nas cu chei sau
plăci crestate (fig. 12, a), prin unirea şuruburilor cu sârme (fig 12, b), cu folosirea unor şaibe elastice
(Grower), cu contrapiuliţă sau şaibă elastică.

a) b)
Fig. 12 Fig. 13
În cazul maşinilor sau aparatelor sau în cazul unor asamblări la care este necesar să se asigure
garanţii se impune protecţia împotriva desfacerii neautorizate; în funcţie de tipul şurubului sau de tipul
asamblării acestea e pot asigura cu sărmă sigilată (fig. 13, a) sau cu sigiliu de ceară sau plumb (fig. 13,
b).
O variantă des utilizată este asamblarea cu prezoane (fig. 14) – realizarea prezoanelor se poate
face fie cu degajare, fie fără degajare, varianta constructivă fiind aleasă în funcţie de condiţiile impuse
asamblării. Datorită rigidităţii scăzute la asamblările cu degajare apare posibilitatea de rupere a
prezonului (fig 15).
Posibilităţi de scoatere a prezoanelor rupte: cu dorn modelat (fig. 15, a) se poate utiliza numai
în cazul prezoanelor din oţeluri foarte moi; cu dorn filetat (fig. 15, b) se poate utiliza numai în cazul
prezoanelor cu diametre peste 10 centimetri; prin sudarea unei piuliţe la capătul prezonului (fig. 15, c).
Specific reparaţiei este că în cazul şuruburilor sau prezoanelor cu diametre mai mici de 4 – 3
milimetrii extragerea este practic imposibilă prin metode convenţionale. În funcţie de caracteristicile şi
importanţa piesei se pot utiliza două grupe de metode : prin majorarea diametrului filetului; prelucrări
prin electroeroziune.

13
Fig. 14 Fig. 15

Materialele penturu organele de asamblare (şuruburi, piuliţe, şaibe) se aleg, în principal, în


funcţie de condiţiile funcţionale. Şuruburile uzuale, la care nu se cunoşte anticipat domeniul de
utilizare, se execută din OL 37 sau OL 42; pentru şuruburile la care este necesară o rezistenţă mai
mare, se recomandă utilizarea oţelurilor OL 50, OLC 35, OLC 45 sau a oţelurilor pentru automate
AUT 20, AUT 30 etc. Şuruburile puternic solicitate, precum şi cele de importanţă deosebită, se execută
din oţeluri aliate, 40 Cr 10, 33 MoCr 11, 13 Cr Ni 30, tratate termic. În afară de oţeluri, şuruburile şi
piuliţele se mai execută şi din metale uşoare, aliaje neferoase sau materiale plastice.
Oţelurile folosite în construcţia şuruburilor şi piuliţelor de fixare sunt împărţite, în funcţie de
caracteristicile mecaniceale acestora, în mai multe grupe, fiecare grupă conţinând materiale cu
caracteristici apropiate. Conform STAS 2700/3-80, fiecare grupă de oţeluri pentru şuruburi este
simbolizată prin două cifre, despărţite de un punct (ex.: 4.8; 6.6; 8.8 etc.), iar conform STAS 2700/4-
80, fiecare grupă de oţeluri pentru piuliţe este simbolizată printr-o cifră ( exemplu: 4; 6; 8 etc.). de fapt,
cifrele indică caracteristicile mecanice ale materialelor din grupa respectivă; astfel, prima cufră a
grupei pentru şuruburi şi cifra grupei pentrru piuliţe, înmulţite cu 100, dau tensiunea minimă de rupere
a materialelor din grupa respectivă, iar înmulţind cu 10 produsul celor două cifre ale grupei pentru
şuruburi, rezultă limita de curgere a oţelurilor din respsctiva grupă. Şaibele plate se execută din OL 34,
AUT 08 etc., iar şaibele Grower şi alte şaibe elastice se excută din oţel de arc OLC 65 A.
Şuruburile de mişcare se excută din OL50, OL 60, OLC 35, OLC45 sau din oţeluri aliate, în
cazul maşinilor-unelte. Piuliţele de mişcare se execută din aceleaşi oţeluri ca şi şuruburile de mişcare,
din bronz sau, uneori, din fontă.

Tehnologia de execuţie a filetelor se alege, în primul rând, în funcţie de seria de fabricaţie. În


cazul unor unicate sau serii mici, se recomandă filetarea cu filiera pentru şurub şi cu tarodul pentru
piuliţă sau filetarea ambelor piese prin strunjire, cu cuţit de filetat.
În cazul unor serii de fabricaţie mari, filetarea se
poate face pe strung, cu scule speciale (cuţit pieptene
sau cuţit disc), pe maşini automate sau prin rulare;
rularea asigură
Filetele de mişcarese execută pe strung cu o
mare precizie, sau prin frezare (fig.16), cu
productivitate mare; filetarea combinată – prin frezare,
urmată de finisare prin strunjire sau rectificare – asigură
concomitent o productivitate ridicată şi o precizie mare.
Fig. 16
Organele de asamblare filetate, cu destinaţie
generală, se execută în întreprinderi specializate.
14
Elemente constructive

Şuruburi, piuliţe, şaibe


Forma şuruburilor şi a piuliţelor de mişcare depinde de destinaţia acestora – la maşinile unelte
sau la mecanismele şurub – piuliţă de ridicat etc.
Domeniile şi condiţiile funcţionale foarte variate în care sunt utilizate şuruburile şi piuliţele de
fizare au determinat o mare diversitate de soluţii constructive ale acestora.
În funcţie de forma constructivă şi de domeniul de utilizare, şuruburile de fixare pot fi: şuruburi
obijnuite (cu cap), prezoane, ştifturi filetate, şuruburi speciale.
Şuruburile obijnuite (cu cap) sunt asamblate prin intermediul unei piuliţe (fig. 7,a şi b) sau
direct într–una din piese (fig. 7, c), diversitatea constructivă a acestora fiind determinată de forma
capului, tijei (corpului) şi vârfului.
Principalele forme constructive ale capului şuruburilor sunt prezentate în fig. 18, cel mai
frecvent utilizat fiind şurubul cu cap hexagonal (fig. 18, a, b şi c), deoarece necesită cel mai redus
spaţiu pentru manevrare – cu cheia fixă – la motare, respecti demontare. La montări şi demontări
repetate se utilizează şuruburile cu cap pătrat (fig. 18, d), deoarece suprafaşa de contact dintre capul
şurubului şi cheie este mai mare şi se asigură o durabilitate ridicată a asamblării. Capul şuruburilor
poate fi prevăzut cu prag intermediar (fig. 18, b), pentru micşorarea concentratorului de tensiuni
reprezentat de trecerea de la diametrul tijei la capul şurubului sau cu guler (fig. 18, c), în cazul
asamblării unor piese din materiale moi (lemn, aluminiu etc.), pentru micşorarea presiunii pe suprafaţa
de aşezare.
Când se impune un aspect exterior cât mai estetic al asamblării, se recomandă utilizarea
şuruburilor cu cap cilindric (fig. 18, e şi f), semirotund (fig. 18, g), semiânecat (fig. 18, h) sau înecat
(fig. 18, i), care se introduce, de regulă, total sau parţial, într-un locaş executat în piesa de asamblat.
Şuruburile cu cap cilindric sunt prevăzute, pentru antenare, cu hexagon interior (fig. 18, e) – în cazul
unor forţe de strângere mari – sau cu crestătură pentru şurubelniţă (fig. 18, f) - în cazul unor forţe de
strângere mici. La cele cu hexagon interior, rezistenţa cheii este mai redusă decât a tijei şurubului,
eliminându – se, astfel, posibilitatea ruperii acesteia. Şuruburile cu cap semirotund, semiânecat şi
înecat sunt prevăzute cu locaş (crestătură) pentru şurubelniţă obişnuită (fig. 18, g şi h), iar în cazul
unor motări şi demontări frecvente, cu locaş pentru şurubelniţă în formă de cruce (fig. 18, i), folosindu-
se la dimensiuni mici şi la forţe de strângere mici. La automobile se folosesc şi şuruburi cu cap cilindri,
cu locaş pentru şurubelniţă cu 6 crestături (la dispozitivele de închidere a uşilor).
Pentru a nu permite rotirea şurubului, la strângerea piuliţei cu cheia, şuruburile cu cap bomba
sunt prevăzute cu o porţiune de formă pătrată (fig. 18, j) sau cu o
proeminenţă sub formă de nas (fig. 18, k), care deformează materialul
piesei asamblate.
La forţe de strângere mici, se folosesc şuruburile cu cap striat (fig.
18, l), cxare se strâng cu mâna liberă.
Forma tijei şuruburilor depinde de modelul de montare şi de felul
solicitării acestora, principalele forme constructive fiind prezentate în
figura 17.
Tija şuruburilor poate fi filetată pe toată lungimea (fig. 21,a) sau
numai pe o porţiune din lungime, caz în care diametrul tijei nefiletate poate
fi egal (fig. 17, b), mai mic (fig. 17, c) sau mai mare (fig. 17, d) decât
diametrul tijei filetate. Prin micşorarea tijei nefiletate (fig. 17, c), se
diminuează concentratorul
de tensiuni reprezentat de ieşirea filetului, iar prin mărirea diametrului tijei
nefiletate (fig. 17, d), se asigură contactul necesar între acestea şi piesele
asamblate. Fig. 17

15
Elasticitatea mărită a şuruburilor supuse la solicitări variabile se obţine prin micşorarea
diametrului tijei; în unele situaţii se prevăd porţiuni de ghidare în alezajul din piese (fig. 17, e).

Fig. 18
Forma vârfului şuruburilor este aceiaşi cu a ştifturilor filetate, fiind
prezentată în figura 19.
Prezoanele (fig. 20)
sunt şuruburi filetate la ambele
capete şi se utilizează în cazul
când materialul piesei nu
asigură o durabilitate
suficientă filetului, la montări
şi demontări frecvente, sau
când – din considerente constructive – nu se fig. 20
pot utiliza piuliţele. Prezoanele pot avea tija nefiletată de acelaşi diametru
cu tija filetată (fig. 20,a) sau mai mică (fig. 20,b), lungimea de înşurubare,
în piesă, fiind în funcţie de materialul piesei (aluminiu, oţel, fontă, etc.).
Ştifturile filetate (fig. 19) sunt şuruburi fără cap, filetate pe toată
lungimea, şi se folosesc pentru a împiedicadeplasarea relativă a unor
piese, fiind solicitate la compresiune. Pentru montare şi demontare,
fig. 19 ştifturile sunt prevăzute, la un capăt, cu locaş (crestătură) pentru şurubelniţă
sau cu hexagon interior.
Vârful ştifturilor poate fi: teşit (fig. 19, a), folosit pentru forţe laterale mici şi piese cu pereţi
subţiri; conic sau cu cep şi vârf conic (fig.
19, b şi c), folosite pentru forţe laterale mici
– medii; cu cep cilindric (fig. 19, d)sau
conic, folosite pentru forţe laterale mai mari;
cu con interior (fig. 19, e), folosite pentru
ghidarea unor bile, la diverse dispozitive de
blocare.
Vârfurile conice, cilindrice şi
combinate necesită executarea unor locaşuri
într-una din piesele asamblate.
Şuruburile speciale, destinate unor situaţii
specifice, cuprind: şuruburile cu cap ciocan
(fig. 21, a) şişuruburile cu ochi (fig. 21, b),
utilizatela dispozitive; inele şurub de
ridicare (fig. 21, c), utilizate la ridicarea şi
manevrarea subansamblelor şi ansamblelor,
16
cu ajutorul macaralelor; şuruburile pentru fundaţii (fig. 21, d), utilizate pentru fixarea ansamblelor pe
fundaţie, un capăt al acestora îngropându-se în betonul fundaţiei, iar celălalt fiind prevăzut cu filet,
pentru montarea unei piuliţe; şuruburile pentru lemn (autofiletante); şuruburile pentru tablă (fig. 21, e),
utilizate la
asamblarea tablelor de le caroseriile automobilelor etc.
Fig. 21
Şaibele (numite şi rondele) se folosesc pentru mişcarea presiunii pe suprafaţa de sprijin a
piuliţei sau pentru aşezarea corectă a piuliţei, când suprafaşa de sprijineste neprelucrată şau înclinată.
Şaibele pot fi plane, de formă circulară (fig. 22, a) sau de compensare, de formă pătrată, pentru profile
I sau U (fig. 22, b şi c). Şaibele de compensare asigură perpendicularitatea între suprafeţele de aşezarea
piuliţei şi axa şurubului.
Piuliţele de fixare se execută într-o mare varietate de forme constructive, principalele tipuri
fiind prezentate în figura 23 : piuliţă hexagonală obişnuită (fig. 23, a) sau cu guler (fig. 23, b); piuliţă
pătrată(fig. 23, c); piuliţă cernelată (fig. 23, d); piuliţă înfundată (fig. 23, e); piuliţă hexagonală cu
suprafaţade aşezare sferică (fig. 23, f),
care permite centrarea piuliţei pe şuruburi şi este utilizată la montarea roţilor autovehiculelor; piuliţă
rotundă cu caneluri (fig. 23, g), utilizată pentru fixarea axială a inelelorinterioare ale rulmenţilor;
piuliţă rotundă, cu găuri frontale (fig. 23, h) sau radiale (fig. 23, i); piuliţă
fluture (fig. 23, j) şi piuliţă striată (fig. 23, k), utilizate pentru forţe de strângere mici, fiind manevrate
cu mâna liberă.

Fig. 22
Fig. 23

2.3. Utilaje
şi aparatură
Pentru
montarea
elementelor filetate se utilizeazăîn general chei sau şurubelniţe.
Cheile . Pentru mărirea productivităţii în cazul producţiei de serie
se folosesc chei acţionate electric, hidraulic sau pneumatic, se
montează de regulă pe maşinide găurit în locul burghiului (fig. 24).
Elementele unei chei montate pe maşinile de găurit: 1 –
axul principal al maşinii;2 – piuliţa de fixare a magaziei;
3 – flanşă de comprimare a arcului; 4 – arc;
fig. 24
5 – flnşa de sprijin a arcului;
6 – piuliţe;
7 – arcuri lamelare pentru apăsarea bilelor de blocare;
8 – bile de blocare;
9 – şurub;
10 – corpul magaziei.
Cheile se utilizează de regulă în cazul şuruburilor sau piuliţelor la care forma elementelor de
montare este poligonală.

Şurubelniţele se utilizează pentru montarea şuruburilor cu crestătură sau locaş în cruce şi au


forme variate (obişnuite, în elice, cu decuplare automată). În cazul şurubelniţelor pentru elemente de
instalaţie electrică este obligatorie prezenţa unui mâner din material electroizolant.

17
Demontarea asamblărilor filetate se face în ordine inversă montării, se realizează cu desfacerea
elementelor de siguranţă şi apoi se realizează desfacerea piuliţelor. Dacă piuliţele sunt blocate se evită
forţarea acestora; se toarnă motorină pe piuliţă şi se încearcă desfacerea, în cazul în care nu se poate
desface se înşurubează filetul cu o spiră, apoi se toarnă motorină şi apoi se încearcă desfacerea.

Fig. 25

Pentru demontarea prezoanelor se utilizează


chei speciale pentru prezoane (fig. 25).
1- corpul cheii;
2- tijă cu părţi filetate în sensul părţii
superioare a prezonului;
3- braţ de acţionare.
Controlul filetelor se realizează folosind
calibre limitative, şabloane, lere,
micrometru special pentru filete.

Calibrele limitative se folosesc în producţia


de serie şi de masă şi pot fi de tip inel pentru filete exterioare şi de tip tampon pentru filete interioare.
Filetul controlat se consideră corespunzător dacă calibrul se înşurubează uşor pe toată lungimea de
trecere a filetului. Şabloanele pot fi cu crestături şi diviziuni în cazul în care se prelucrează filetul cu
cuţit şi cu adâncituri pentru controlul pasului în cazul filetelor trapezoidale, pătrate şi triunghiular.
Micrometrul este folosit pentru măsurarea diametrului mediu, interior şi exterior. Pentru
măsurarea diametrului, pasului şi unghiului de înclinare al spirei filetului se poate folosi micrscopul.

Cap.III N.T.S.M. la realizarea asamblării:

- Pentru operaţia de frezare, înainte de montare freza va fi controlată dacă corespunde operaţiei
de filetare ţinând cont de calitatea materialului piesei şi regimului de lucru cerut de planul de operaţii,
cât şi de verificarea ascuţirii ei;
- Piesa de filetat se va fixa pe masa maşinii, fie cu ajutorul menghinilor, fie cu dispozitive de
prindere;
- Verificarea cotelor piesei fixate pe masa maşinii, a calităţii suprafeţei prelucrate, curăţirea sau
reglarea se vor face numai după oprirea maşinii;
18
- Uneltele cu care se lucrează trebuie să fie în perfectă stare de funcţionaree şi vor fi executate
din materiale corespunzătoare operaţiilor de filetare;
- Se interzice folosirea uneltelor defecte sau improvizate. Zilnic, şeful de echipă sau maistrul,
înainte de începerea lucrului, va controla starea sculelor şi uneltelor, oprind folosirea celor
necorespunzătoare;
- Fiecare sculă trebuie să fie bine fixată în mâner; şurubelniţele trebuie să aibă inele metalice
pentru strângerea mânerului pe capătul sculei introduse în mâner;
- Cheile mecanice vor fi calibrate şi corespunzătoare dimensiunilor piuliţelor, cu suprafeţele de
lucru în bună stare (fără crăpături, ştirbituri sau deformări);
Este interzisă folosirea de adaosuri (plăcuţe) între piuliţă şi cheie, cât şi prelungirea cheilor cu
alte chei;
- Cheile, şurubelniţele şi celelalte scule folosite la filetare vor fi păstrateîn dulapuri, lăzi, rastele
sau în suporţi speciali, în apropierea locurilor de muncă şi vor fi aşezate astfel încât să aibă orientată
spre exterior partea de prindere, pentru a se exclude posibilitatea contactului cu partea ascuţită sau cu
partea tăietoare;
- Este interzis a se îndepărta şpanul (aşchiile de material) cu mâna;
- Pe lângă verificarea zilnică a sculelor, la începutul lucrului, acestea vor fi controlate şi
periodic iar cele necorespunzătoare vor fi triate şi înlocuite cu altele bune;

Bibliografie

1. Chişu, A. ş.a. Organe de maşini. Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1976


şi 1981.
2. Drăghici, I. ş.a. Organe de maşini, vol. I. Universitatea din Braşov, 1980.
3. Gafitanu,M. ş.a. Organe de maşini,l vol. I. Bucureşti, Editura Didactică şi
Pedagogică, 1981.
4. Jula,A. ş.a.- Organe de maşini. Braşov 1986
19
5. Manea, GH. Organe de maşini, vol. I. Bucureşti, Editura Tehnică, 1970.
6. Minoiu, I. şi Tatu, N. Organe de maşini, vol. I. Bucureşti, Editura Didactică şi
Pedagogică, 1964.
7. Rădulescu, C.D. ş.a. Organe de maşini, vol. I. Universitatea din Braşov, 1981.
8. Resetov, D.N. Organe de maşini. Bucureşti, Editura Tehnică, 1963.
9. Tărăboi, V. Organe noi de maşini. Bucureşti, Editura Tehnică,1962.
10.Voicu, M. ş.a. Utilajul şi tehnologia prelucrărilor prin aşchiere. Bucureşti, Editura
Didactică şi Pedagogică, 1988.

20

S-ar putea să vă placă și