Curs nursing comunitar

Definirea ingrijirilor de sanatate comunitara

Asistenţa medicală comunitară presupune un ansamblu integrat de programe şi

servicii de sănătate centrate pe nevoile individuale ale omului sănătos şi bolnav
acordate în sistem integrat cu serviciile sociale. Îngrijirea medicală la domiciliu
este o formă de asistenţă medicală comunitară acordată unor categorii speciale.
„Asistenţa medicală comunitară cuprinde ansamblul de activităţi şi servicii de
sănătate organizate la nivelul comunităţii pentru soluţionarea problemelor
medico-sociale ale individului, în vederea menţinerii acestuia în propriul său
mediu de viaţă şi care se acordă în sistem integrat cu serviciile sociale.“ Unul
din obiectivele acestui tip de asistenţă medicală este dezvoltarea serviciilor de
îngrijire medicală la domiciliu a gravidei, nou-născutului şi mamei, a bolnavului
cronic, a bolnavului mintal şi a bătrânului. Finanţarea serviciilor medicale la
domiciliu se realizează, conform legii, cu fonduri din bugetul de stat, bugetul
autorităţilor locale, precum şi din alte surse, inclusiv din donaţii şi sponsorizări,
în condiţiile legii.

Medicina comunitară, respectiv nursingul comunitar, există atunci când

membrii unei comunităţi geografice, sociale sau culturale se gândesc în comun
asupra problemelor de sănătate, exprimate prin nevoi prioritare şi când participă
activ la aplicarea de acţiuni în acest sens. Starea de sănătate sau de boală în
concepţia medicinii comunitare este văzută ca o interrelaţie între
comportamentul individului (influenţat de factori ereditar-genetici, biologici-
constituţionali şi psihici) şi mediu (influenţat de factorii fizici şi sociali).
Acţiunile concrete în acest sens vizează asanarea mediului, lupta contra
flagelelor sociale, educaţia privind regulile de igienă, organizarea serviciilor
sanitare având în vedere prevenţia, depistarea, profilaxia, tratamentul şi
readaptarea. Activităţile se desfăşoară prin intermediul colectivităţii, cu
participarea profesioniştilor din reţeaua sanitară primară şi spitalicească, medici,
nurse, asistenţi sociali, psihoterapeuţi, etc.

Elementele practicii sanatatii comunitare

Unul dintre obiectivele generale ale asistenţei medicale comunitare este

educarea comunităţii pentru sănătate.
PROMOVAREA SĂNĂTĂŢII ŞI PREVENIREA BOLILOR

Prevenirea problemelor predictibile de sănătate, protejarea şi promovarea

sănătăţii se vor realiza prin aplicarea a două modalităţi: universală, ca avantaj de
bază pentru beneficiul fiecăruia, şi selectivă, pentru contingente şi grupuri
separate de populaţie supuse unor riscuri reale sau potenţiale pentru sănătate şi
subgrupuri supuse unor riscuri majore. Procesul de promovare a sănătăţii şi
prevenire a maladiilor va purta un caracter complex şi se va desfăşura cu
implicarea întregii societăţi, iar măsurile vor fi realizate la toate nivelurile: de
stat (ca putere de decizie), de unităţi administrativ-teritoriale (municipii, oraşe,
sate), de unităţi economice, de familie şi individ.

Politicile, strategiile şi legislaţia ce ţin de promovarea sănătăţii şi profilaxia

maladiilor se vor baza pe:

a) roluri şi responsabilităţi clare ale statului şi instituţiilor în domeniul

promovării sănătăţii şi profilaxiei maladiilor, precum şi colaborarea dintre
instituţiile sistemului sănătăţii, autorităţile administraţiei publice locale şi alte
instituţii relevante sănătăţii;

b) mecanisme, inclusiv financiare, pentru planificarea, implementarea şi

evaluarea programelor de acţiuni axate pe maladiile principale identificate pe
baza cercetărilor ştiinţifice şi evaluării necesităţilor;

c) deprinderi personale acumulate prin informarea şi educaţia pentru sănătate şi

deprinderi de viaţă;

d) consolidarea acţiunilor comunitare şi împuternicirea individului;

e) asistenţa medicală primară ca structură de bază a sistemului sănătăţii.

Vor fi depuse eforturi susţinute în vederea consolidării suportului legal în

domeniul sănătăţii, în particular în domeniul promovării sănătăţii şi prevenirii
maladiilor, prin actualizarea celor mai importante acte legislative şi normative şi
armonizarea lor la acquis-ul comunitar. Pentru promovarea sănătăţii şi
prevenirea maladiilor, vor fi alocate resursele financiare respective.

Ministerele de resort, autorităţile administraţiei publice locale, persoanele fizice

şi juridice vor organiza şi întreprinde măsuri de diminuare a factorilor de mediu
cu impact negativ asupra sănătăţii. Instituţiile abilitate vor evalua riscurile
pentru sănătate, le vor gestiona şi aduce la cunoştinţa publicului.
Promovarea sănătăţii va fi axată pe grupuri-ţintă de populaţie şi se va realiza
prin educaţia pentru sănătate, marketingul social al ideilor, promovarea
sprijinului reciproc şi mobilizarea comunităţii în promovarea politicii de
sănătate publică.

Vor fi amplificate măsurile de prevenire primară ca formă de promovare a

sănătăţii şi de prevenire a îmbolnăvirilor.

Elaborarea şi implementarea unui sistem avansat de educaţie pentru sănătate a

diferitelor grupuri de populaţie vor presupune, alături de programe-tip de
educaţie pentru sănătate a tinerei generaţii, şi activităţi conjugate de formare a
atitudinii pozitive şi a comportamentului responsabil faţă de sănătate, ca
deziderat personal şi social al tuturor membrilor societăţii, inclusiv al
persoanelor aflate în locuri de detenţie. Vor fi monitorizate măsurile
educaţionale de prevenire şi combatere a bolilor transmisibile şi a celor cronice
şi vor fi intensificate activităţile de prevenire a accidentelor, în special a celor
rutiere.

Educaţia pentru sănătate şi informarea populaţiei vor fi asigurate cu capacităţi

instituţionale şi specialişti cu competenţe profesionale corespunzătoare.

Asistenta medicala comunitara, parte componenta a asistentei comunitare este

un domeniu complex de activitate medicala si sociala prin care se urmareste
mentinerea si imbunatatirea starii de sanatate a populatiei prin:

- Oferirea de informatii si educatie pentru sanatate in vederea schimbarii

atitudinii si comportamentului populatiei fata de propria sanatate;

- Cresterea adresabilitatii si imbunatatirea accesului la servicii medicale si

sociale precum si oferirea de servicii medicale directe;

- Sensibilizarea si educarea comunitatii fata de nevoile grupurilor vulnerabile si

la risc.

Asistenta medicala comunitara se asigura de catre urmatoarele categorii de

asistenti medicali: asistentul medical generalist, asistentul medical de pediatrie,
asistentul medical de obstetrica - ginecologie, asistentul medical de ocrotire,
asistentul medical de igiena care au dobandit pregatirea sau sunt in curs de
formare in asistenta comunitara. Actiunile, activitatile si indicatorii aferenti
asistentei medicale comunitare sunt prevazute in cadrul bugetului Ministerului
Sanatatii prin Programul national de prevenire si control al bolilor
netransmisibile, subprogramul actiuni pentru sanatate.

Activitatea asistentilor medicali comunitari este centrata si organizata la nivel

comunitar. Pentru realizarea activitatilor specifice, asistentii medicali comunitari
colaboreaza cu:

- medicii de familie din comunitatile respective;

- personalul medical din unitatile sanitare ambulatorii si spitalicesti;

- mediatorii sanitari

- autoritatile locale din teritoriul arondat;

- organizatii neguvernamentale;

- asistentul social de la nivelul comunitatii, directiile generale de asistenta

sociala si protectia drepturilor copiilor.

Principalele atributii ale asistentului medical comunitar sunt:

- supravegherea, in mod activ, a starii de sanatate si a conditiilor de viata ale

populatiei dintr-un teritoriu bine determinat;

- educatiei pentru sanatate si planificare familiala;

- asistenta mamei si copilului

- identificarea si prevenirea posibilelor cazuri de abandon si abuz al copilului;

- urmarirea si supravegherea activa a persoanelor din evidentele speciale

(prematuri, TBC, HIV/SIDA, persoane cu deficiente neurosenzoriale,
neuropsihice, motorii, alte boli cronice)

Asistentii medicali comunitari desfasoara urmatoarele activitati specifice:

a) activitate de teren in vederea determinarii active a nevoilor de

ingrijiri generale de sanatate ale populatiei cu risc crescut de imbolnavire si a

grupurilor defavorizate;

b) activitate profilactica: supravegherea activa a starii de sanatate a populatiei

catagrafiate, depistarea focarelor de boli transmisibile, identificarea si
supravegherea medicala a gravidelor si copiilor din grupele de risc, identificarea
populatiei neinscrise pe listele medicului de familie si sprijinirea acestora pentru
acces la servicii medicale, identificarea copiilor neinscrisi pe listele medicilor de
familie, in vederea includerii lor in programul national de imunizari,
promoveaza alaptarea si practicile corecte de nutritie, diseminarea informatiilor
specifice planificarii familiale, in special in randul populatiei defavorizate din
punct de vedere social si indrumarea ei catre cabinetele de planificare familiala
sau cabinetele medicilor de familie, educarea familiei si dezvoltarea de abilitati
parentale pentru stimulare si ingrijire corecta a copilului;

c) activitate medicala curativa, conform recomandarilor medicale, la nevoie.

d) activitate de identificare, raportare a cazurilor sociale depistate activ, catre

serviciile sociale din subordinea autoritatii locale, pentru a beneficia de
includerea intr-un program de protectie sociala, prevenirea abuzului si
abandonului copilului .

Serviciile primare de ingrijire a sanatatii

Ingrijirile primare de sanatate sunt ingrijiri sanitare esentiale bazate pe metode si

tehnologii practice, pertinente din punct de vedere stiintific si acceptabile din
punct de vedere social, facute sa fie accesibile in mod universal indivizilor si
familiilor din comunitate, prin totala lor participare si, la un cost pe care
comunitatea si tara poate sa isi permita sa il mentina in fiecare stadiu al
dezvoltarii lor in spiritul increderii in sine si al autodeterminarii. Formeaza o
parte integranta a sistemului de sanatate al tarii, pentru care reprezinta atit
functia centrala cit si problema principala, dar si a dezvoltarii globale sociale si
economice a comunitatii. Reprezinta primul nivel al contactului dintre indivizi,
familie si comunitate cu sistemul de sanatate national, incercind sa apropie pe cit
mai mult posibil, activitatea din domeniul sanatatii de mediul de viata si de
munca al oamenilor, constituind primul element al unui proces continuu de
ingrijire a sanatatii.

Ingrijirile de sanatate primare:

1.reflecta si rezulta din conditiile economice si din caracteristicile socio-

culturale si politice ale tarii si comunitatilor sale si se bazeaza pe aplicarea
rezultatelor relevante ale serviciilor de cercetare sociala, biomedicala si sanitara
si pe experienta din domeniul sanatatii publice;

2.cuprind principalele probleme legate de sanatate in cadrul comunitatii,

furnizind servicii de promovare, preventive, curative si de recuperare
corespunzatoare;

3.include cel putin: educatia privind problemele de sanatate predominante si

metodele de prevenire si control a lor; promovarea unei alimentatii corecte;
asigurarea cu apa potabila printr-o cantitate adecvata si o sanitatie de baza;
ingrijirile acordate mamei si copilului, inclusiv planning familial; imunizarea
impotriva bolilor infectioase majore; prevenirea si controlul bolilor endemice cu
caracter zonal; tratamentul adecvat pentru bolile curente si vatamari; asigurarea
cu medicamente esentiale;

4.implica, in afara sectorului sanitar, toate sectoarele legate de acesta si

aspecte ale dezvoltarii nationale si comunitare, in special agricultura, zootehnia,
industria, educatia, constructiile de locuit, lucrarile publice, comunitatile si alte
sectoare si cer un efort coordonat din partea tuturor acestor sectoare;

5.cer si promoveaza din partea indivizilor si a comunitatii, o

autodeterminare si participare la planificarea, organizarea, conducerea si
controlul ingrijirilor de sanatate primare, utilizind la maximum resursele locale
nationale, precum si alte resurse disponibile; in acest scop dezvolta printr-o
educatie corespunzatoare capacitatea de participare a comunitatilor;

6.ar trebui sa fie sustinute de sisteme de referinta integrate, functionale,

ducind la o imbunatatire progresiva a unor ingrijiri de sanatate cit mai
cuprinzatoare, dind prioritate celor ce au cea mai mare nevoie;

7.se bazeaza la nivel local si de referinta pe lucratorii sanitari, inclusiv

medici, infirmiere, moase, personal auxiliar, dar este nevoie si de practicieni
traditionali, pregatiti in mod adecvat din punct de vedere tehnic si social pentru a
lucra in echipa si pentru a raspunde nevoilor de sanatate exprimate de catre
comunitate.

Toate guvernele ar trebui sa formuleze politici nationale, strategii si planuri de

actiune pentru a organiza si sustine ingrijirile de sanatate primare ca parte a unui
sistem national de sanatate cuprinzator si in coordonare cu alte sectoare. In acest
scop, este necesar sa se manifeste dorinta politica de mobilizare a resurselor tarii
si de folosire rationala a resurselor externe disponibile.
Sursele care au condus la definirea ingrijirilor primare de sanatate au fost:

-modificarea teoriilor asupra dezvoltarii, care au condus la realizarea unor

legaturi intre sanatate si alte sectoare, subliniind necesitatea echitatii accesului si
furnizarii serviciilor de sanatate;

-problemele ridicate de cresterea numarului populatiei, care au sustinut

necesitatea dezvoltarii serviciilor destinate mamei si copilului;

-noua abordare tehnologica a bolilor si a serviciilor medicale care nu ia suficient

in considerare aspectele sociale, economice si politice ale vietii;

-succesele inregistrate in domeniul sanitar, ca urmare a implicarii comunitatii in

actiunile medicale.

Din aceste surse a evoluat definitia ingrijirilor primare de sanatate, concept

politic mult mai cuprinzator decit descrierile anterioare ale ingrijirilor primare
de sanatate, sustinind serviciile de prim contact in cadrul a 5 principii de baza:

1.Distributia echitabila: tarile ar trebui sa gaseasca cai de a permite tuturor

accesul la servicii.

2.Implicarea comunitatii: implicarea indivizilor in promovarea propriei lor

ingrijiri este esentiala pentru viitoarea bunastare a comunitatii.

3.Concentrarea asupra activitatii de prevenire: dobindirea unor cunostinte

prin educatie pentru sanatate si / sau mobilizarea comunitatii pentru imunizare si
rolul comunitatii in luarea deciziilor legate de alocarea resurselor spre
prioritatile sanitare. Deoarece prevenirea este vitala pentru rezolvarea
problemelor comunitatii pe termen lung dar nu este intotdeauna raspunsul la
probleme individuale, serviciile preventive trebuie sa existe impreuna cu cele
curative.

4.Tehnologie corespunzatoare: ea trebuie sa fie acceptata, eficienta din

punct de vedere al costului, ieftina si disponibila pe plan local.

5.Abordarea multisectoriala: starea de sanatate este influentata atit pozitiv

cit si negativ de o serie de factori cum sunt: conditiile de locuit, tranportul,
productia de alimente, irigatiile si rezerva de apa. Toate acestea tin de diferite
sectoare guvernamentale, dar toate pot afecta bunastarea globala a comunitatii.

In cadrul acestor principii, componentele de baza ale ingrijirilor primare de

sanatate sunt:
 1.Educatia referitoare la problemele de sanatate, prevenirea si controlul lor.

2.Promovarea unei alimentatii corecte.

3.Asigurarea cu apa potabila in cantitate adecvata si o sanitatie de baza.

4.Ingrijirea mamei si a copilului, inclusiv planing familial.

5.Imunizarea impotriva bolilor infectioase majore.

6.Prevenirea si controlul bolilor endemice, cu caracter zonal.

7.Tratamentul adecvat al bolilor curente si vatamarilor.

8.Asigurarea cu medicamente esentiale.

Furnizarea acestor servicii de catre lucratorii auxiliari din domeniul sanitar,

cu nivel de pregatire diferit si integrarea practicienilor traditionali in serviciile
de sanatate reprezinta o problema de baza a ingrijirilor primare de sanatate.

Principiile strategiei europene ale sanatatii pentru toti.

1.Sanatatea pentru toti implica echitate. Aceasta inseamna ca trebuie reduse pe

cit posibil inechitatile ce apar in domeniul sanatatii intre tari si in cadrul
aceleiasi tari.

2.Telul este de a da oamenilor un sens pozitiv al sanatatii astfel incit ei sa-si

poata folosi la maximum capacitatile lor fizice, mentale si emotionale. Accentul
principal ar trebui sa se puna pe promovarea sanatatii si pe prevenirea bolilor.

3.Sanatatea pentru toti va fi realizata de catre oameni. O comunitate bine

informata, bine motivata si care participa in mod activ, reprezinta un element
cheie in atingerea obiectivului comun.

4.Sanatatea pentru toti necesita o actiune coordonata din partea tuturor

sectoarelor implicate. Autoritatile sanitare pot rezolva numai o parte din
probleme, cooperarea multisectoriala reprezinta singurul mod de asigurare a
premizelor pentru starea de sanatate, prin promovarea unor politici sanitare si
reducerea riscurilor ce apar in mediile fizic, economic si social.

5.Sistemul de sanatate trebuie sa-si concentreze atentia asupra ingrijirilor

primare de sanatate acoperind nevoile de sanatate de baza ale fiecarei
comunitati, furnizind servicii la locul de munca si de viata al oamenilor,
accesibile pentru toti si bazate pe o deplina participare a comunitatii.
6.Problemele legate de sanatate depasesc frontierele nationale. Poluarea si
comertul cu produse daunatoare sanatatii reprezinta exemple de probleme a
caror solutionare necesita o cooperare internationala.

MODELE CONCEPTUALE

1. Modelul Henderson

În contextul activităţii din domeniul medical, se impune găsirea unor criterii

operaţionale pentru măsurarea calităţii vieţii pacienţilor. Printre modelele
existente, se pot aminti: modelul celor 14 nevoi fundamentale ale pacientului,
sistematizate de Virginia Henderson.

1. Respiraţie normală.

2. Alimentaţia (a bea şi mânca) adecvată.

3. Eliminarea excreţiilor corporale.

4. Mişcarea şi menţinerea unor poziţii corporale dorite.

5. Somnul şi odihna.

6. Selectarea unor articole de îmbrăcăminte potrivite – îmbrăcare şi dezbrăcare.

7. Menţinerea unei temperaturi corporale normale, prin adaptarea îmbrăcăminţii

şi modificarea mediului ambiant.

8. Menţinerea curăţeniei corporale şi protejarea tegumentelor.

9. Evitarea pericolelor din mediul de viaţă şi evitarea rănirii/traumatizării altora.

10. Comunicarea cu semenii prin exprimarea emoţiilor, trebuinţelor, temerilor şi

opiniilor.

11. Practicarea cultului religios la care aparţine.

12. Munca, ce dă sens şi valoare vieţii.

13. Jocul şi participarea la activităţi distractive.

14. Învăţarea, descoperirea satisfacerea curiozităţii şi folosirea serviciilor

medicale accesibile.
2. Modelul de adaptare Roy

Calista Roy a dezvoltat modelul de adaptare care cuprinde patru

domenii/concepte: de persoană, de mediu, de sănătate şi de asistenţă medicală.
Persoana poate fi un individ sau un grup de persoane fizice. Mediul reprezintă
orice condiţii, circumstanţe şi influenţe care înconjoară şi afectează dezvoltarea
şi comportamentul persoanei. Obiectivul asistenţei medicale este promovarea
adaptării pentru fiecare din cele patru domenii, astfel încât persoana poate
influenţa starea de sănătate şi calitatea vieţii. Modelul Roy vede individul ca pe
un set de sisteme interconectate, biologice, psihologice şi sociale între care
trebuie menţinut un echilibru.

3. Modelul Rogers

Modelul Marthei Rogers consideră individul ca pe un ansamblu unitar constant

care interacţionează cu mediul. Conform teoriei Rogers, individul
interacţionează independent şi continuu cu universul, astfel, are loc un schimb
continuu de energie între persoană şi mediu. Fiecare om percepe şi
interacţionează cu mediul utilizând energiile în mod diferit.

4. Modelul sistemelor comportamentale Johnson

Conform modelului, îngrijirile medicale trebuie să asigure persoanei menţinerea

unui stări de echilibru, prin reducerea stimulilor stresanţi şi prin sprijinirea
proceselor naturale de adaptare. Astfel, obiectivul asistenţei medicale este acela
de a preveni şi de a ajuta persoana sa-şi revină după o boală sau un accident.
Persoana trebuie protejată de influenţele nocive la care nu poate să se adapteze,
astfel organismul poate să menţină un echilibru.

5. Modelul de autoîngrijire Orem

Este folosit pentru îngrijire primară şi reabilitare iar pacientul este încurajat să
fie cât mai independent posibil. Modelul Orem se bazează pe conceptul că
fiecare persoană doreşte să aibe grijă de ea insăşi. Fiecare persoană are propriile
nevoi iar dacă nu şi le poate satisface apare un deficit şi este nevoie de sprijin
concretizat prin suport educativ şi metode care duc la recuperarea parţială sau
totală a stării de sănătate.

Conceptul despre om, familie, comunitate

1. Conceptul despre om

Definiţia individului – 1. organism cu existenţă proprieşi considerat ca unitate

distinctă faţă de specia din care face parte. 2. Persoană considerată ca unitate
particulară, distinctă faţă de toate celelalte persoane.

Fiecare din partile corpului reprezinta un microcosmos al acestuia, dupa cum

insasi fiinta umana este un microcosmos al Universului. Aceasta este conceptia
holistica. Tot ceea ce suntem se reflecta in corpul nostru, mai ales starile
fiziologice, psihologice si patologice.

O buna calitate a vietii depinde de un ansamblu de factori: un mediu nepoluat

favorabil vietii sanatoase a omului, un nivel de viata ridicat ceea ce presupune
satisfacerea completa a nevoilor de alimentatie calitativ buna, incluzand toate
principiile alimentare capabile sa asigure o viata sanatoasa, asigurarea
belsugului de produse industriale accesibile si de calitate, a serviciilor complete
si de buna calitate, un mod de viata modern, adecvat si in acord cu noile
transformari tehnologice, economice, sociale ale vietii, un stil de viata
corespunzator autorealizarii creative a persoanei umane.

In consecinta, o buna calitate a vietii este o conditie inerenta a bunastarii

individuale si colective, iar daca ne referim la sanatate in calitate de componenta
de baza a unei vieti de calitate este suficient sa reamintim definitia data sanatatii
de catre Organizatia Mondiala a Sanatatii: sanatatea nu reprezinta doar absenta
bolii sau a infirmitatii, ci starea de maxima bunastare fizica, psihica si sociala.
Calitatea vietii legata de sanatate, presupune tocmai evaluarea aspectelor fizice,
emotionale si sociale ale sanatatii si bolii.

DEFINIREA SANATATII

Notiunea de sănătate sau boală exprimă stări relative, deosebit de complexe,

dificil de identificat separat si de cuantificat, de la sănătate la boală existând o
infinitate de stări intermediare.SĂNĂTATEA este starea naturală de bine,
dinamică, ce tinde să păstreze echilibrul functional al organismului în mediul
său biologic, natural si social. Aprecierea stării de "sănătate" nu e egală cu
absenta bolii si diagnosticul de sănătate este mai greu de stabilit decât
diagnosticul de boală.

EVALUAREA SANATATII
 Starea de sănătate este greu de evaluat deoarece la promovarea ei contribuie
o serie de factori obiectivi: fizici, biologici si sociali, precum si o serie de factori
subiectivi: capacitatea de muncă, confortul, împlinirea, satisfactia. De la sănătate
la boală sunt o multime de trepte imaginate ca o piramidă, procesul de tranzitie
de la sănătate la boală este de obicei lent dar si brusc prin actiunea factorilor de
mediu si biomedicali.

a) Sănătate deplină = absenta oricăror factori subiectivi sau obiectivi de

boală; absenta factorilor de risc; încadrarea în limitele normalului a tuturor
datelor. Conduita medicală: control medical preventiv la trei ani.

b) Sănătate = stadiu de susceptibilitate când există factori de risc dar fără date
obiective patologice iar examinările de laborator sunt normale. Conduita
medicală: combaterea factorilor de risc, controlul anual profilactic.

c) Stare de bine = stadiu preclinic când există factori de risc si teste de încărcare
pozitive. Conduita medicală: combaterea factorilor de risc, măsuri
medicale(preventie primară), control anual.

d) Stare de boală minoră = stadiul clinic incipient de boală, unde există factori
de risc si date obiective si pot sau nu să existe date subiective si modificări ale
ex. de laborator.

Conduita medicală: tratament specific, dispensarizare activă.

e) Stare de boală majoră = stadiul clinic manifest, existând date obiective si de

laborator certe.

Conduita medicală: tratament specific: tratament recuperator.

f) Boala gravă = stadiul clinic decompensat al bolilor.

Conduita medicală: tratament specific, tratament recuperator.

Diagnosticul diferitelor grade de sănătate au importantă pentru sesizarea

trecerii treptate de la sănătate la boală si pentru individualizarea conduitei
medicale în functie de factorii de mediu si factorii biomedicali care intervin în
procesul sanogen în dublu sens. Acesti factori actionează în proportii si în mod
diferit în functie de fiecare grupă de vârstă realizând nevoi specifice de preventie
diferite la fiecare grupă de vârstă în raport cu riscul de îmbolnăvire diferit.Dacă
ereditatea si vârsta nu pot fi influentate de actul medical, toti ceilalti factori pot
fi obiectul unei activităti de preventie prin măsuri sanogenice specifice.Preventia
nu se adresează doar prevenirii degradării stării de sănătate ci găsirii unor
modele individuale de promovare a sănătătii, mentinerea sănătătii fiind în esentă
un act individual a cărui elemente sunt cuprinse în asa numitul "Decalog al
sănătătii":

Disciplina muncii

Stiinta petrecerii timpului liber si a mijloacelor de relaxare

Alimentatia cumpătată si echilibrată

Călirea organismului prin factori naturali si de miscare

Locuintă igienică si familie închegată

Comportament social si constiintă ecologică

Receptivitate si consecventă morală

Cultura sanitară si evitarea factorilor de risc

Control medical preventiv si respectarea prescriptiilor

Cunoasterea de sine si autoeducatia.

2. Conceptul de familie

STRUCTURA SI FUNCTIILE FAMILIEI

Definitia familiei Clasificarea familiilor Functiile familiei

Definiţia familiei

Modele de definire:

Doi sau mai multi indivizi care locuiesc în aceeaşi gospodărie, care pot
stabili unele legături afective comune şi care sunt legaţi prin îndeplinirea unor
sarcini sociale în comun (Baranowski şi Nader, 1985);

Grup special ţinut laolaltă de legături afective semnificative, mai degrabă,

decât o entitate legală, economică, biologică sau genetică (Leavitt, 1982);

Definiţia OMS:
 "Familia reprezintă o persoană sau un grup de persoane care trăiesc
împreună şi au legături de sânge, prin căsătorie sau adopţiune."

Clasificarea familiilor

La baza clasificării stau numărul persoanelor, relaţiile dintre membrii

familiei, funcţiile fiecăruia precum şi relaţiile cu comunitatea.

I. FAMILII TRADIŢIONALE:

a.Familia nucleară = soţ, soţie şi urmaşi locuind într-o gospodărie comună.

b.Diada nucleară = soţ şi soţie,singuri,fără copii sau copiii nu locuiesc împreună

cu ei.

c Familia lărgită = perechea + rude

pe verticală = soţ, soţie, copii + părinţii unuia dintre soţi sau ai ambilor;

pe orizontală = copii + fraţi sau surorile unuia dintre soţi;

lărgită atât pe verticală cât şi pe orizontală

d Familia cu un singur părinte (decapitată)

e Reţeaua de rudenii - gospodării nucleare sau membrii necăsătoriţi care

locuiesc

aproape şi au un schimb permanent de bunuri şi servicii;

f Familia poligamă (în cult islamic).

II. FAMILII NETRADIŢIONALE: (experimentale, uniuni)

Caracteristici:

structură cvasifamilială sau persoane vârstnice neînrudite, împărţind un

aranjament comun, gospodărie comună şi cheltuieli împărţite;

relaţie de familie afiliată în care membrii mai vârstnici neînrudiţi au fost

integrate în familii mai tinere;

afilierea nerezidenţială prin care poate fi menţinută relaţia dintre ruda mai
vârstnică şi alţi membri ai familiei extinse;

familia binucleară;
 familia reconstituită sau familia vitregă;

familia consensuală (concubinaj), coabitare heterosexuală cu un mariaj

"de facto" dar fără forme legale;

uniunea homosexuală de pereche sau mai mulţi membrii într-o singură

gospodărie.

Funcţiile de bază ale familiei

a. Funcţii fizice (biologice şi economice):

reproducere

furnizare de hrană

îmbrăcăminte şi adăpost, apărare de pericole

îngrijirea sănătăţii

b. Funcţii afective: satisfacerea nevoilor afective între soţi, între părinţi şi

copii, între membrii diferitelor generaţii; bucuria traiului împreună, companie
plăcută, încurajare;

c. Funcţii sociale:

asigurarea grupării sociale

întărirea stimei de sine

sprijinirea creativităţii şi a iniţiativei

dezvoltarea şi susţinerea personalităţii membrilor ei

transmiţător al culturii de la o generaţie la alta

pregătirea membrilor pentru locurile în ierarhia socială

imprimarea controlului şi a sentimentului de dreptate (reguli, drepturi,

obligaţii şi responsabilităţi caracteristice societăţii umane).

Factorii care influenteaza starea de sanatate a familiei

Definitia sanatatii familiei

 Functiile si sarcinile familiei legate de sanatate

Indicatorii starii de sanatate a familiei

Factorii care influenteaza sanatatea familiei

DEFINIŢIA SĂNĂTĂŢII FAMILIEI

“Sănătatea familiei este abilitatea ei continuă de a menţine o structură a

sistemului familiei care să faciliteze îndeplinirea funcţiilor definite în
interacţiune cu sistemele sociale, politice, economice şi sanitare”.

Din perspectiva cadrului de dezvoltare, sănătatea familiei poate fi definită ca:

“Deţinerea capacităţilor şi resurselor pentru a îndeplini normele de dezvoltare a
fiecărei etape din ciclul vieţii familiei”.

Pentru studiul familiei şi măsurarea sănătăţii ei, OMS recomandă cel

puţin patru indicatori:

demografici

medicali

sociologici

economici.

Funcţiile şi sarcinile familiei legate de sănătate

a. Asigurarea de hrană, adăpost, îmbrăcăminte adecvată.

b. Menţinerea unui mediu fizic casnic ce sprijină sănătatea.

c. Menţinerea unui mediu casnic psiho-social care sprijină sănătatea.

d. Asigurarea de resurse pentru păstrarea igienei personale.

e. Asigurarea satisfacerii nevoilor spirituale.

f. Educaţia pentru sănătate.

g. Promovarea sănătăţii (alimentaţie, exerciţii fizice).

h. Luare de decizii legate de sănătate şi boală.

i. Recunoaşterea tulburărilor de dezvoltare.

j. Recunoaşterea tulburărilor stării de sănătate.

k. Solicitarea îngrijirii sănătăţii.

l. Solicitarea îngrijirii îmbolnăvirii.

m. Solicitarea îngrijirii danturii.

n. Primul ajutor.

o. Urmărirea medicaţiei prescrise şi neprescrise.

p. Îngrijirea bolii acute sau cronice.

q. Îngrijirea pentru recuperare.

r. Implicarea în sănătatea comunităţii (spiritul bun, umanitar).

s. Programe naţionale.

Indicatorii sănătăţii familiei

Utilizarea conceptului de Sănătate a Familiei porneşte de la faptul că o

persoană în dezvoltarea sa somatică, psihică şi socială este puternic influenţată,
şi uneori pentru totdeauna, de mediul familial. Chiar dacă persoana respectivă
nu aplică în mod tradiţional cultura familiei din care îsi are originea, ea face
permanent referinţă, chiar negând, la familia genitorilor săi.

a) INDICATORII DEMOGRAFICI

- se referă la structura familiei şi evenimente care intervin în aceasta:

• Structura familiei:

număr de persoane care compun familia (mărimea)

vârsta

nivelul de instruire

ocupaţia şi tot ce derivă din ea (nivel cultural, material).

Aceste descrieri se fac, în general, în raport cu capul familiei.

• Mărimea medie a familiei: este reprezentată de numărul membrilor

familiei. Acest indicator este interesant de studiat pe parcursul secolelor,
deceniilor şi oferă date interesante cu importanţă chiar asupra unor decizii
politice, economice, sociale şi de sănătate. Ca urmare a scăderii natalităţii în
ţările dezvoltate, numărul copiilor pe familie a scăzut, a crescut numărul
familiilor fără copii, al celibatului şi al familiilor formate dintr-o singură
persoană. Ce este important însă că indicatorii structurali şi de mărime impun
noi tendinţe de asistenţă medicală şi socială a familiei. La numărul mare de
familii cu persoane singure sau fără copii, sistemele sociale sunt obligate să
preia sarcini care altfel ar fi fost preluate de membrii tineri ai familiei.

• Tipuri de familie. Importanţa acestui indicator în asociere cu cele de mai

sus este că determină consecinţe pe plan medical:

• deplasarea centrului de greutate a solicitărilor medicale din domeniul

materno- infantil spre persoanele vârstnice;

• restructurarea sistemului de asistenţă medicală cu accent pe serviciile

sociale destinate categoriilor dezavantajate şi la risc;

• necesitatea colaborării serviciilor de sănătate, mai acut ca oricând, cu

organizaţii şi instituţii care au preocupări în noile probleme apărute.

• Indicatori demografici dinamici:

• divorţialitatea

• nupţialitatea

• mortalitatea generală şi specifică

• sporul natural

Deşi par indicatori din domeniul socialului, modificarea lor duce şi la

consecinţe pe plan medical dar, şi dezvoltarea asistenţei medicale poate
influenţa, la rândul ei, aceşti indicatori (ex. mortalitatea specifică).

b) INDICATORI SOCIALI:

= domeniu de preocupare a profesioniştilor din asistenţă socială şi sociologie,

instituţii cu care domeniul sănătăţii şi mai ales cel de Medicina de Familie,
trebuie să aibă o foarte strânsă colaborare şi acţiuni în parteneriat. Nu rareori
problema pentru care este solicitat medicul de familie este o problemă prioritar
socială şi secundar medicală.

c) INDICATORII ECONOMICI: nu constituie în mod direct preocuparea

profesioniştilor din sănătate dar, nu este indiferent nivelul economic faţă de
fenomenul sănătate – boală:

costul bolii pentru familie

nivelul de dezvoltare economică a ţării

venitul mediu pe membrii de familie

nivelul de dezvoltare, urbanizare şi industrializare

familia şi membrii săi contribuabili solidari la sistemul de sănătate.

d) INDICATORI MEDICALI:

Prevalenţa factorilor de risc în familie

Prevalenţa bolilor în familie

Agregarea bolilor în familie

FACTORII DE RISC specifici familiei şi problemele de sănătate induse de ei

ETAPA FACTORII DE RISC PROBLEME DE SĂNĂTATE

Cuplul şi

familia

aşteptând

copiii,

părinţi

tineri

(I – III) - lipsa de cunştinţe privind

planificarea familială

- căsătoria adolescenţilor
- lipsa de cunoştinţe privind

rolurile conjugale şi sexuale şi

acomodările

- lipsa îngrijirilor prenatale

- alimentaţia necorespunzătoare

- sub- şi supragreutatea

- obiceiuri alimentare nesănătoase

- fumat, alcool, droguri, cafea

- primipară sub 16 ani sau peste

35 de ani

- antecedente de HTA

- infecţii în timpul sarcinii ca:

rubeolă, sifilis, gonoree

- factori genetici

- factori economici

- pericole legate de locuinţă - dispareunie

- căsătorie nereuşită

- sarcină la vârsta

adolescenţei

- naşteri de copii prematuri

sau cu greutate mică

- traumatisme la naştere

- malformaţii congenitale

- accidente
- moartea subită a sugarulu

Familia cu

copii

şcolari

(IV) - locuinţă periculoasă

- cămin nestimulant

- folosirea incorectă a resurselor

pentru copii

- mediu sărăcăcios

- maltratarea, neglijarea copiilor

- model de viaţă de utilizare a

instituţiilor sociale, copii mulţi

apropiaşi de vârstă

- stima de sine redusă

- copil – „ţap ispăşitor”

- infecţii, accidente, spitalizări

- părinţi imaturi, dependenţi,

incapabili pentru responsabilităţi

- pedeapsa fizică pentru ascultare

- substanţe toxice neprotejate în

casă

- sub- şi supraalimentaţia - tulburări de comprtament

- probleme de văz şi limbaj

- boli transmisibile
- probleme şcolare

- carii dentare

- retardare mintală

- boli maligne

- boli psihice

- accidente casnice

- sub- şi suprapondere

ETAPA FACTORII DE RISC PROBLEME DE SĂNĂTATE

Familia cu

adolescenţi

(V) - origine rasială şi etnică a familiei

- stiluri de viaţă şi comportament

- inabilitatea soluţionării

problemelor

- factori socio-economici care

contribuie la relaţia cu colegii

- familia preţuieşte agresivitatea şi

competiţia

- valorile familiei inflexibile

- atitudini riscante

- conflicte între părinţi şi copii

- presiuni de a împlini speranţele

Familiei - morţi violente şi

traumatisme
- alcoolism, folosirea de

droguri

- sarcină nedorită

- boli cu transmisie sexuală

- boli psihice

Familia cu

adulţi de

vârstă

mijlocie

(VI – VII) - HTA, diabet, obezitate

- fumat, sedentarism

- alimentaţie bogată în colesterol

- modele ale personalităţii legate

de stres

- predispoziţie genetică, sex, rasă

- folosirea contraceptivelor orale

- specificul zonei geografice

- obiceiuri alimentare

- alcool, scandal

- poluanţi naturali

- clasa socială, locuinţă

- depresie, gingivite - boli cardiovasculare

- coronaropatii

- AVC
- cancer

- accidente

- omucideri, sinucideri

- boli mintale

- paradontopatii, edentaţie

Familia

cu adulţi

vârstnici

(VIII) - vârsta, pensionarea

- interacţiunea medicamentelor

- depresia, tulburări metabolice

- boli endocrine şi cronice

- pierderea partenerului

- venitul redus

- alimentaţia necorespunzătoare

- sedentarism

- mediile, stilurile de viaţă trecute

- lipsa pregătirii pentru moarte - confuzie mintală

- scăderea acuităţii vizuale

- tulburări de auz

- HTA, depresie

- boli acute infecţioase

(gripă, pneumonie)

- leziuni ca: arsuri, căderi

- moarte fără demnitate

Influenta familiei asupra starii de sanatate a individului

Situatii patologice

1.sociale:

- primatul interesului material in realizarea casatoriei si intemeierea familiei

- mediul in care se constituie familia/cuplul conjugal

- tipuri labile/dezechilibrate caracterial, comportamental si relational (cupluri

divergente, devitalizate, pasive)

- pauperitatea

- confort deficitar material in sanul familiei

- intruziunea unor persoane straine in familie

- diferente etno-culturale si educativ-profesionale (diferenta de acumulare

culturala, de educatie sexuala-proctrativa/contraceptiva, de cultura sanitara sau
igiena)

2.psihologice - conflicte, stari tensionale, indiferenta

- lipsa de confort psiho-emotional in cadrul familiei

- comunicare deficitara informativa, afectiva, educativa

- legaturi extra-conjugale

- abandon/divort/despartire-separare (+perceptia evenimentului de catre copil si

sotul inocent)

- decesul unui membru al familiei

3.Modele imprimate:

- alimentatia (sarat, condimentat, fierbinte, hiperproteic/vegetarian, tipuri

deviante de comportament alimentar)

- uzul de substante toxice (fumat, alcool, stupefiante)

- mostenirea unor profesii cu riscuri particulare: mineri, brutari, agricultori,
bibliotecari-anticari, industria chimica, personal medical etc.

- igiena vietii:

- ritmul activitate-odihna

4. Conditii somato-psihice

- boli fizice/psihice ale unui membru al familiei

- deficiente senzoriale si motorii, sau de relatie sau autonomie

- nasterea unui copil cu handicap

BOLI CU AGREGARE FAMILIALA

Ne revine sarcina sa alcatuim O RISCOGRAM A FAMILIEI si sa incercam,

educand pacientii sa combatem acesti factori de risc.

Familia reprezinta si un ecosisitem microbiologic si in cazul bolilor infecto-

contagioase, acestea trebuie depistate si vor fi initiate masuri profilactice pentru
aceste boli.

Patologia familiei

a. Infertilitatea conjugala

b. Contestarea relatiilor de filiatie

c. Paternitatea inadecvata si Sindromul de copil maltratat

d. Violenta familiala

a.Infertilitatea conjugala

Definitie: absenta unei sarcini la un cuplu dupa cel putin 1 an de coabitare

sexuala normala (3 raporturi/saptamana), in absenta oricaror metode
contraceptive.

Timpul acordat unui cuplu pentru obtinerea unei sarcini este de:

6 luni (50% sanse)

 1 an (90% sanse)

2 ani (10% sanse)

Dupa 2 ani de absenta a sarcinii se considera ca acel cuplu este steril.

b. Contestarea relatiilor de filiatie

Codul Familiei reglementeaza relatiile de filiatie, adica legatura de descendenta

intre copil si parintii sai. Daca maternitatea rezulta din actul nasterii (desi
principiul “mater est quem gestatio demonstrant” este atacat astazi de
posibilitatea donarii de ovule), paternitatea se bazeaza pe prezumtia legala
stabilita de art. 53 CF care stipuleaza :”copilul nascut in timpul casatoriei are ca
tata pe sotul mamei”. Identic se procedeaza si in cazul divortului, daca se
stabileste conceptia copilului in timpul casniciei si nasterea sa inainte de a doua
casatorie a mamei (300 zile de la conceptia copilului) .

Timpul cuprins intre a 300-a si 180-a zi dinaintea nasterii copilului este timpul
legal al conceptiunii. Daca aceasta perioada este cuprinsa in timpul casatoriei,
presupune conceptia copilului in casatorie, deoarece este durata cea mai
lunga/respectiv cea mai scurta a unei sarcini viabile. Deci, copilul nascut <300
zile de la desfacerea casatoriei sau > 180 zile de la realizarea ei este socotit
conceput in timpul casatoriei.

• Filiatia fata de mama: se poate cere stabilirea ei in urmatoarele situatii:

• lipsa certificatului de nastere

• furtul/schimbul de copii

• nou-nascuti/sugari/copii abandonati

• pruncucidere

• Filiatia fata de tatal din casatoria legitima se bazeaza pe prezumtia de

paternitate conform principiului “pater is est quem nuptiae demonstrant”.

Daca tagada se invoca in caz de absenta prelungita de la domiciliu, detentie,

sterilitate etc, si contesta prezumtia de paternitate care se bazeaza pe obligatia de
fidelitate din partea sotiei, se considera ca un copil este, juridic, descendentul
unui barbat, iar biologic, al altui barbat.
Pot apare conflicte de paternitate intre sotul din prima casatorie si sotul din a
doua casatorie (caz de dubla paternitate) , cand cei doi barbati, ca soti succesivi
ai unei aceleiasi femei, cad sub influenta prezumtiei de paternitate.

• Paternitatea din afara casatoriei se stabileste prin recunoasterea voluntara

sau testamentara sau prin actiune in justitie facuta de mama in numele copilului
(copilul este reclamant).

• In situatiile de concubinaj filiatia se atesta prin recunoastere a copilului de

catre prezumtivul tata sau prin cercetare in justitie, care incearca a exclude un
barbat incriminat de la o paternitate (certitudine) sau de a afirma paternitatea ca
fiind posibila (posibilitate, nu certitudine),

Metodele de cercetare folosite sunt:

• masurarea duratei sarcinii

• capacitatea de procreere a barbatului (azoospermie, necrospermie,

oligospermie)

• cercetarea dermatoglifelor

• cercetarea grupelor sanguine si serice

• amprenta genetica

c)Paternitatea inadecvata. Sindromul de copil maltratat

In toate familiile, aparitia unui copil reprezinta un factor major de schimbare a

modului de viata de pana atunci. In unele cazuri se pot produce perturbari,
stresuri datorate fragilitatii sistemului familial, care nu este pregatit de a face
fata actului natalitatii. Efectele asupra copiilor vor evolua de la indiferenta catre
aparitia abuzurilor si maltratarilor fizice sau psihice.

Dezvoltarea unei paternitati inadecvate poate fi prevazuta daca se analizeaza o

serie de amanunte referitoare la membrii familiei analizate:

referitor la parinti:

experiente traumatizante in propria copilarie

casatorie timpurie

crescuti in familii monoparentale

 boli psihice

imaturitate psiho-afectiva

alcoolism in familiile de origine

referitor la copii:

prematuritate

handicap psiho-somatic

copil nedorit

copil sensibil, iritabil, care plange mult, cu tulburari de somn si

alimentatie etc.

Sindromul de copil maltratat (Sindromul Tardieu-Silverman)

Este o afectiune semnalata de numerosi psihiatri si pediatri.

In ultimile decenii s-au semnalat o suma de studii referitoare la acest subiect,

depistarea sindromului,prin natura lui, reprezentand astazi una din cele mai
complicate actiuni.

Datele statistice din literatura cu referire la frecventa sindromului se afla cu mult

sub nivelul cazurilor existente in realitate, situatie datorata:

frecventei mari a episoadelor de maltratare (devenite “obisnuinta” in

familiile sau cazurile respective)

lacunelor legislative

lipsei instrumentelor de depistare si raportare

neglijarii diagnosticului de catre medici, pedagogi, asistenti sociali

Nu orice pedeapsa corporala intruneste elementele constitutive ale sindromului

respectiv. Acesta implica:

1. existenta obligatorie a unor leziuni serioase si variate (osoase, cutanate,

organice);

2. conturarea unui asa-zis model de conduita patologica a copilului torturat

3. o atitudine parentala/tutorala semnificativa.

Agresorii sunt reprezentati de parinti/unul din parinti, o ruda apropiata aflata in
anturajul copilului, baby-sitter, tutore, pedagog.

Un triplu aspect: medical, social si juridic se raporteaza la acesti copii supusi

maltratarii.

Aspectul medical este rezumat de tabloul clinic al sdr. Tardieu-Silverman

Leziuni somatice:

Stare generala influentata, malnutritie, retard staturo-ponderal, lipsa de

igiena

Leziuni traumatice cutanate: echimoze, urme de lovituri, arsuri, alopecie

parcelara

Fracturi recente/vechi (sechele), consolidate vicios, situate la craniu, membre,

oasele fetei

Hematoame subdurale

Contuzii viscerale diverse

Aceste leziuni somatice diverse au 2 caracteristici: ele sunt de vechime variabila

si nici o explicatie logica nu poate fi gasita pentru producerea acestora, cu
exceptia unei agresiuni.

Leziuni psihice, rar izolate dar foarte suspectabile daca ele acompaniaza
leziunile somatice:

Apatie, dezinteres,tristete

Frica fata de adulti, cu accese de panica

Iritabilitate, cu agitatie si plans

Retard al achizitiilor psihosomatice

Aspectul social arata un comportament anormal al copilului maltratat: enurezis,

tulburari de comportament, de alimentatie, de somn

In plus, este un copil: adesea nascut prematur, adesea cu spitalizari repetate si

indelungate, cu u statut social propriu: un copil din afara casatoriei prezente, etc.
Parintii insisi au o serie de caracteristici care explica tulburarile de
comportament, pe fondul imaturitatii. Prezinta adesea:

etilism (unul sau ambii)

arieratie mintala/dezvoltare mintala limitata

dezechilibre psihice cu trecere la acte agresive

un fond pervers sexual sau comportamental

psihoze sau alte boli neuro-psihice involutive

La aceste situatii adaugam pauperizarea, insecuritatea profesionala, familia

numeroasa, conditiile improprii de locuit.

Trebuie subliniat ca exemple de copii maltratati se pot intalni si in clasele

sociale inalte, chiar daca maltratarea este, in astfel de situatii, mai dificil de
evidentiat.

Aspectul juridic se refera atat la interventia de urgenta in astfel de situatii pentru

tratarea leziunilor si complicatiilor produse de violenta cat si la terapia sociala a
cazului.

Spitalizarea este un gest de salvgardare, ea reprezentand adesea punctul de

plecare pentru stabilirea diagnosticului.

d) Violenta familiala

Forme de manifestare

a.Violenta fizica

- corporala:

- cu grad mare de periculozitate, soldate cu decesul victimei sau instalarea unei

invaliditati permanente sau care au pus in pericol iminent
integritatea/functionalitate organismului

- de gravitate medie: soldate cu modificarea infatisarii fizice a victimei

(hematoame, escoriatii, arsuri)

- de gravitate minora

- de atentionare (“alarma”)
- sexuala:

- viol/tentativa de viol

- abuzarea fizica sexuala a minorilor

- abuzarea fizica sexuala a membrilor familiei aflati in imposibilitate de aparare

sau discernamant.

b.Violenta psiho-afectiva

- agresiune psihica acuta:

- violente de limbaj, de tonalitate, expresii jignitoare, obscene;

- crize de gelozie

- persecutia psihica in relatie cu menajul, educatia copiilor, venituri, activitatea

zilnica

-agresiunea psihica cronica: cupluri devitalizate si in conflict permanent

- maltratarea psihica legata de relatiile conjugale (conjugopatie, adulter).

c.Agresiunea asupra functiilor de relatie cu exteriorul

- impiedicarea – sub amentintare – a exercitarii profesiei, accesului la

scolarizare, educatie, cultura, recreatie

- impiedicarea la servicii de ajutor in caz de urgenta (servicii medicale, cheltuieli

pentru medicamente, recuperare etc.)

Factorii de risc si mecanismele generatoare ale violentei familiale

a.Conjugopatii genetice (aparute in momentul incheierii casatoriei)

- circumstante ale casatoriei, relatiile affective, intruziunea persoanelor din

exterior in familie, nivelul socio-economic si cultural-educational al familiei
constituite, varsta la casatorie, influente negative ale familiei de origine asupra
cuplului (mentinerea stricta a distributiei traditionale a rol-statusurilor:
prejudecati, ierarhizare familiala), locuinta proprie, discordante religioase si/sau
de cultura, educatie

b.Conjugopatii dobandite - alcoolism uni-bi-conjugal,boli psihice/dezechilibre

psiho-emotionale de cauza exogena, disfunctii in relatiile conjugale (sexuale),
pauperizarea, somajul/pierderea statutului economic si social, gestiunea proasta
a fondurilor familiei, neconcordante intre asteptari/idealuri si realitate (lipsa de
adaptabilitate la real), exercitarea deficitara a rol-statusului in familie, esecul
educational/scolar al copiilor, boli organice aparute intre timp, lipsa de
comunicare intre membrii familiei (instrainare, gelozie, incordare, relatii
glaciale, nivel scazut de intelegere a starilor celorlalti membri ai familiei)]

b.Conceptul de comunitate

Comunităţile se nasc sau se definesc, se regăsesc sau se dezvoltă continuu într-

un spaţiu unde criteriile identitare se ancorează în spaţii istorice, realităţi socio-
economice, structuri culturale şi idealuri în schimbare.

De aceea, instituţiile care acţionează la nivel comunitar prin proiecte si

programe ar trebui să cunoască elementele constitutive ale teoriei programelor
sociale şi să-şi deruleze activităţile conştiente de impactul programului, pe
termen mediu şi lung, la nivelul întregii comunităţi.

Măsura unei schimbări este dată mai ales de dimensiunea participării şi

implicării active a participanţilor, implicit a grupurilor ţintă, la această
schimbare. Numai aşa se poate vorbi de dezvoltare comunitară, de capacitate
instituţională crescută, de practici pozitive şi mai ales de programe şi intervenţii
eficiente.

NOŢIUNI LEGATE DE COMUNITATE

Comunitatea este o unitate spaţială sau teritorială de organizare socială în care

indivizii au un sens al identităţii şi apartenenţei exprimate de relaţii sociale
continue.

Deci, elementele-cheie care definesc comunitatea sunt:

- Situarea în spaţiu (poziţia geografică);

- Preocupările comune;

- Credinţa în aceleaşi valori culturale, idealuri/preocupări şi norme împărtăşite

de membrii comunităţii.

Comunitatea poate fi privită ca "o formă complex de organizare umană aflată la

graniţa dintre formal şi informal, concretizată prin relaţii sociale/interpersonale,
stabilite între persoane care ocupă un spaţiu precizat şi între care s-a creat o
concordanţă de:

- Valori, atitudini (grijă socială, apartenenţă, cooperare, responsabilitate);

- Limbă;

- Tradiţii;

- Interese comune (bunăstare, sprijin, interese concrete de dezvoltare a

infrastructurii, lucrări publice);

- Modele comportamentale (întrajutorare, voluntariat);

- Acţiune;

- Identitate (organizare în jurul unui principiu cultural-valoric, etnic).

Comunităţile sunt grupuri de persoane care locuiesc în acelaşi spaţiu geografic,

cu membri care au comportamente diferite, care au un limbaj şi tradiţii comune
şi ale căror interese şi identitate cultural- valorică sunt asemănătoare.

Dar, într-o comunitate pot apărea şi subgrupuri. Ceea ce le diferenţiează pe

acestea de restul comunităţii este prezenţa sau absenţa unei anumite
caracteristici legate de gradul de şcolarizare, etnie, vârstă etc. Acestea sunt
alcătuite din persoane care aparţin unor clase sau grupuri sociale,vârste, şi
ambelor sexe.

În cadrul comunităţii există diferite nivele ale relaţiilor sociale cum ar fi:

- Contactele umane;

- Interacţiunile sociale;

- Reţelele sociale.

În interiorul acestor nivele se regăsesc diferite tipuri de manifestare ale relaţiilor

sociale propriu-zise. Acestea sunt:

- Sociabilitatea;

- Socialitatea;

- Conflictele sociale.
Caracteristica predominantă a relaţiilor sociale este dată de manifestarea la nivel
individual, iar apoi de grup a unor sentimente de ingroup sau outgroup, bazate
pe nevoi, interese, aspiraţii ale indivizilor sau grupurilor.

Comunitatea se află la graniţa dintre formal şi informal. Această caracteristică

este dată de diferitele grupuri ce acţionează într-o comunitate, aşa-numiţii
"actori sociali".

Ei sunt cei ce iau deciziile cu privire la starea comunităţii sau care influenţează
membrii comunităţii în modul lor de a se comporta.

Pe de o parte, trebuie luate în considerare instituţiile şi reprezentanţii lor (actorii

instituţionali/ persoanele oficiale):

- primăria (primarul, secretara);

- poliţia;

- dispensarul medical (medicul de familie, asistenta medicală);

- biserica (preotul);

- şcoala şi grădiniţa (profesorul, educatorul);

- biblioteca şi căminul cultural;

- Autoritatea Judeţeană de Sănătate Publică prin reprezentanţii săi în unele

localităţi: medic, asistentul medical comunitar, mediatorul sanitar, asistentul
social;

- organizaţiile non-guvernamentale (ONG-uri);

- agenţii economici.

Pe de altă parte, intervin actorii individuali. Ei sunt acei lideri informali,

persoane care, fără să ocupe vreo funcţie în administraţie sau alt organ
instituţional, au capacitatea de a influenţa membrii comunităţii – de exemplu, cei
cu un nivel de studii mai ridicat sau cu o stare materială mai bună decât ceilalţi
membri ai comunităţii sau cei mai în vârstă.

Nu trebuie să se înţeleagă că cele două categorii sunt în opoziţie una faţă de

cealaltă! Dimpotrivă, în cazul dezvoltării comunitare, ceea ce asigură succesul
unui proiect (ducerea lui la bun sfârşit) este tocmai o bună colaborare a tuturor
actorilor sociali implicaţi.
Organizarea administrativ-teritorială din România operează cu patru tipuri de
comunităţi (d.p.d.v. teritorial) şi anume, municipiu, oraş, comună, sat.

Aprecierea nevoilor comunitatii

TIPURI DE NEVOI

Conceptul tradiţional de nevoie se referă la diferenţa dintre starea existentă şi

cea dorită a statusului de sănătate. Această diferenţă devine „nevoie” atunci
când, potenţial, poate fi privită sau ameliorată prin folosirea serviciilor de
sănătate, sau serviciilor sociale.

Termenul de nevoie desemnează necesităţile umane fundamentale, care, dacă nu

sunt satisfăcute, produc neplăceri persoanei şi împiedică participarea socială
deplină a acesteia.

STRUCTURI CONCEPTUALE

Nevoile diferă de dorinţe deoarece dorinţele sunt exclusiv individuale şi

subiective, în timp ce nevoile pot fi determinate în mod obiectiv.

Clasificarea lui Bradshaw (1972) identifică patru tipuri de nevoi umane:

normative, comparative, simţite şi exprimate.

Nevoile normative sunt acele nevoi identificate în acord cu o normă stabilită în

general de specialişti. Aceste nevoi sunt definite de un observator extern.

El sugerează că indiferent de ce intenţionează cineva să facă în legătură cu

anumite deficienţe legate de sănătate, acestea există şi pot fi descrise (ex:
fracturi, lipsa imunizării etc.). Acest concept identifică o terţă parte: experţii
şi/sau profesioniştii din domeniu. Diferiţi profesionişti pot avea opinii diferite
despre acelaşi aspect legat de sănătate/boală.

Nevoile comparative sunt acele nevoi care apar în urma comparaţiei pe care o
face persoana între sine şi alte grupuri pe care nu le consideră a fi aflate în
nevoie. Se stabilesc/definesc prin studierea caracteristicilor populaţiei ce
beneficiază de anumite servicii. Conform acestui concept atunci când există
populaţii cu caracteristici similare, dar care nu primesc un anumit serviciu
medical, ele sunt în situaţia de a avea o nevoie de sănătate.

Nevoile simţite sunt acele nevoi pe care simt oamenii că le au, iar cele exprimate
sunt acele nevoi care devin cereri, despre existenţa cărora se ştie. Nu toate
nevoile simţite sunt şi nevoi exprimate, deoarece oamenii nu şi le fac cunoscute
din cauza inegalităţii de putere şi status. Nevoia simţită este deseori echivalentă
dorinţei. Astfel când se evaluează nevoile pentru un anumit serviciu de sănătate,
cetăţenii sunt întrebaţi dacă ei consideră că au nevoie de respectivul serviciu.
Dar acest răspuns poate fi influenţat de mulţi factori, unul dintre ei fiind auto-
percepţia şi cunoaşterea care ar fi probabilitatea ca cineva să solicite ceva dacă
nu este conştient de existenţa unei probleme de sănătate.

Nevoile depind atât de societatea în care trăieşte individul, cât şi de modul în

care acesta îşi satisface nevoile comparativ cu ceilalţi membrii ai societăţii.

Nevoile exprimate (sau cerere) sunt nevoile resimţite puse în

acţiune/operaţionalizate. Cererea reprezintă folosirea unui serviciu de către
consumator. Cererea este influenţată de de numeroşi factori dar cel mai
important este disponibilitatea fizică a serviciilor alături de prezenţa sau absenţa
unor bariere în calea folosirii serviciilor respective.

În sfera nevoilor umane de bază, Doyal şi Gough (1991), include sănătatea fizică
şi autonomia, înţelegând prin autonomie „capacitatea de a face alegeri fiind
informat despre ceea ce trebuie făcut şi despre modul în care trebuie făcut”.
Pentru satisfacerea celor două nevoi considerate de bază este necesară
satisfacerea unor nevoi considerate de autori ca fiind intermediare. Aceste nevoi
intermediare sunt grupate la rândul lor în două categorii: intermediari pentru
satisfacerea nevoii de sănătate fizică (hrană

adecvată, apă curată, locuinţă adecvată, mediu de muncă fără riscuri, mediu fizic
fără riscuri, îngrijire medicală adecvată) şi factori care contribuie la autonomia
emoţională (securitate în copilărie, securitate fizică, securitate economică, reţea
socială care asigură educaţia şi un mediu emoţional securizant). La nivel
populaţional nevoia este reprezentată de suma nevoilor individuale.

Evaluarea nevoilor de sănătate reprezintă o abordare sistematică în scopul

stabilirii faptului că serviciile de sănătate folosesc toate resursele pentru
îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei în cel mai eficient mod, şi reducerea
inegalităţilor. Acest lucru implică metode calitative, comparative şi
epidemiologice pentru a descrie problemele de sănătate ala populaţiei;
identificarea inegalităţilor în sănătate şi accesul la servicii şi determinarea
priorităţilor pentru folosirea în mod eficient a serviciilor şi a resurselor alocate.

PROCESUL DE EVALUARE A NEVOILOR COMUNITĂŢII

Analiza comunităţii este procesul de evaluare şi definire a nevoilor, posibilelor
bariere şi oportunităţi şi resurse implicate în iniţierea programelor de sănătate
comunitară. Acest proces îl întâlnim definit în mai multe forme în literatura de
specialitate ca diagnoză comunitară evaluarea nevoilor comunitare, educaţie
pentru sănătate planificată şi harta comunităţii. Analiza este primul pas nu numai
în stabilirea designului, intervenţiilor stabilite prin proiect dar şi de adaptare a
planurilor de intervenţie potrivit caracteristicilor comunităţii.

Produsul obţinut prin analiza comunităţii este profilul acesteia din care reies date
referitoare la starea de sănătate a comunităţii, indicatorii demografici cu
informaţii despre factorii politici şi socio-culturali. Profilul comunităţii este o
imagine a acesteia şi a viitorului ei. Istoria trecută şi prezentă, schimbările
petrecute, resurse şi capacitatea acesteia de a desfăşura activităţi de promovare a
sănătăţii. Procesul de analiză comunitară poate oferi de asemenea o ocazie unică
pentru participarea activă a cetăţenilor la proiectele de promovare a sănătăţii.

Termenii de analiză comunitară şi diagnoză comunitară sunt interşanjabili astfel

încât analiza este demersul care precede diagnoza.

Analiza comunităţii stimulează forme de responsabilitate şi de asumare

comunitară a problemelor. Analiza comunităţii se dezvoltă pornind de la un
concept de sănătate valabil pentru fiecare nivel instituţional, organizatoric şi
operativ. Dacă de exemplu, contextul de referinţă este constituit din problemele
de sănătate publică, va predomina necesitatea de a dezvolta o analiză a
compoziţiei demografice, a conformaţiei geografice a teritoriului, a intereselor
legate de activităţile productive, a surselor de poluare, a factorilor de risc pentru
mediu.

Analiza comunităţii implică o clarificare în privinţa premiselor de la care

porneşte şi a nivelului de interes pe care îl oferă. Ea poate fi efectuată descriptiv,
prin folosirea unor date obiective sau prin interpretarea şi evaluarea nevoilor
dacă capătă o expresie ca urmare a:

- unei cereri exprimate de către comunitate;

- rezultat al unei comunicări simetrice între profesionişti şi populaţiacomunităţii.

Prin urmare nevoile pot fi interpretate de către profesionişti, sau putem avea
situaţii în care cetăţenii participă activ la propunerea şi formularea obiectivelor
referitoare la sănătatea publică ce urmează a fi realizate pe baza unor proiecte.
Realizarea proiectelor sau programelor acceptate de către comunitate, impune
stabilirea clară a domeniilor de intervenţie şi presupune îndeplinirea unor
condiţii preliminare pentru ca intervenţia să fie recunoscută la nivel
organizatoric, instituţional şi comunitar.

Evaluarea nevoilor comunităţii - se realizează în mod participativ implicând pe

cât posibil toate categoriile din comunitate (inclusiv cele care în mod tradiţional
sunt mai puţin "auzite").

Un alt motiv pentru a face o evaluare a nevoilor, este că aceasta este frecvent
cerută de către finanţatori.

Evaluarea nevoilor poate fi folosită şi ca o modalitate de atragere aatenţiei

publice asupra unor probleme cu care se confruntă comunitatea.

Beneficiile evaluării nevoilor includ:

- implicarea comunităţii în luarea deciziilor;

- stimularea parteneriatelor;

- dezvoltare profesională;

- îmbunătăţirea procesului de comunicare între parteneri;

- o mai bună folosire a resurselor.

Ce este evaluarea?

Evaluarea comunităţii: reprezintă inventarul bunurilor sau informaţiilor necesare

realizării procesului de intervenţie planificată. Uneori acest proces este asociat
cu anchetele sociologice prin care sunt identificate resursele şi nevoile
oamenilor pentru a avea o imagine statistică asupra comunităţii la un anumit
moment.

Evaluarea reurselor umane: determinarea nivelului de cunoştinţe, aptitudini şi

abilităţi existente la nivelul unei comunităţi, acest potenţial fiind pus în relaţie cu
oportunităţile actuale sau viitoare de angajare pe piaţa forţei de muncă, situaţii în
carte indivizii se angrenează într-o formă sau alta.

Evaluarea iniţială este prima etapă a procesului şi presupune strângerea unui set
de informaţii privind cazul pe bază cărora se stabilesc priorităţile ce vor fi
urmate.
Există moduri diferite de a defini evaluarea:

- determinare a gradului de realizare a obiectivelor;

- culegere de informaţii pentru adoptarea unor decizii;

- apreciere a meritului, valorii unui proiect sau program.

Evaluarea reprezintă un proces de apreciere a valorii, meritului şi calităţii unui

proces,

produs sau rezultat.

Obiectul evaluării îl constituie:

- componentele programului (obiective, resurse umane, materiale, procedurale

(strategii de acţiune) şi de conţinut, populaţia-ţintă, timpul, sistemul managerial
şi propriul sistem de evaluare);

- proiectul programului;

- implementarea programului;

- rezultatele, efectele (impactul programului).

Care sunt funcţiile şi scopurile evaluării?

- oferă informaţii pentru adoptarea de decizii: utilitatea – evaluare formativă;

- controlul calităţii - evaluare sumativă;

- dezvoltă cunoştinţe noi (apropiere de cercetare).

.Rolul evaluării se manifesta în trei direcţii - controlul calităţii programului,

ameliorarea sa şi din punct de vedere epistemic, acumularea de noi cunoştinţe
teoretice în acest domeniu.

etc.

Cui serveşte evaluarea?

De regulă, există mai multe categorii de beneficiari ai evaluării, iar nevoile lor
de informare sunt diferite.

Proiectul unei evaluări trebuie să reflecte diferitele categorii de public, nevoile,

interesele şi aşteptările lor şi modalităţile prin care se încearcă răspunsul la
aceste nevoi. Dacă aceste aspecte sunt lăsate la voia întâmplării, este foarte
probabil ca evaluarea să eşueze în a răspunde nevoilor diferitelor categorii de
beneficiari. Un raport de evaluare proiectat să răspundă nevoilor unor beneficiari
nu va fi la fel de util şi altei categorii de public ţintă.

Culegerea datelor şi elaborarea raportului sunt direct influenţate de nevoile de

informare, interesele şi aşteptările beneficiarilor. Dacă evaluatorii acordă atenţie
acestor aspecte, există premise pentru a satisface criteriile de relevanţă,
importanţă, scop şi timp.

Scopul analizei comunitare pentru programele de promovare a sănătăţii, este de

a identifica resurse probleme şi oportunităţi şi stabilirea setului de priorităţi
pentru planificarea şi dezvoltarea intervenţiilor. Analiza are cinci componente:

1. Profilul demografic şi socio-economic pe baza datelor din recensăminte şi

date cu privire la dezvoltarea economică în plan local.

2. Un profil asupra stării de sănătate pe baza indicatorilor de morbiditate şi

mortalitate.

3. Profilul riscului de sănătate (inclusiv factori comportamentali, sociali şi de

mediu).

4. O anchetă asupra programelor de promovare a sănătăţii, activităţilor şi

politicilor în domeniu.

5. Studii asupra anumitor grupuri ţintă, nivel de cunoştinţe, nevoi şi capacităţi

organizaţionale.

Ce informaţii sunt necesare?

Este important să culegem date cantitative şi calitative, de la diferite categorii de

beneficiari. Este, de asemenea, foarte important echilibrul dintre descrieri,
observaţii, judecăţi şi recomandări.

Informaţii folosite în evaluarea nevoilor.

A. Profiluri ale caracteristicilor comunităţii: un profil ne oferă o privire de

ansamblu asupra caracteristicilor demografice ale comunităţii. Avem, de
exemplu structura de vârsta, structura etnică şi rasială, arealul geografic al
comunităţii etc.
B. Profiluri ale condiţiilor de viaţă. Acestea ne dau informaţii despre gradul de
incidenţă al unei probleme, tiparele sociale şi mentale ale populaţiei. Acestea pot
include următoarele:

1. Date economice, incluzând managementul fondurilor fiscale, tiparele de

creditare.

2. Date despre gradul de ocupare al forţei de muncă, incluzând niveluri

ocupaţionale, niveluri de aspiraţie ocupaţională, nevoi vocaţionale.

3. Tipare familiale, cum ar fi relaţiile părinte copil, probleme în cadrul cuplurilor

căsătorite, nupţialitate, rata divorţului.

4. Tipare educaţionale, incluzând participarea şi nevoia adulţilor de programe

educaţionale, rata abandonului şcolar, frecventarea şcolii.

5. Locuinţe, cu referire la numărul acestora, starea unităţilor furnizoare de

utilităţi publice şi supraaglomerarea.

6. Sănătatea fizică şi mentală, incluzând dizabilităţile pe termen lung, cauzele

mortalităţii, rata îmbolnăvirilor, condiţiile de mediu.

7. Condiţiile de locuit, incluzând problemele de menaj, alimentaţie, administrare

a locuinţei şi îngrijirea copiilor.

8. Modalităţi de recreere, incluzând activităţi în timpul liber, sport şi activităţi

culturale.

9. Incidenţa delictelor, incluzând rata criminalităţii juvenile şi adulte, siguranţa

publică.

10. Satisfacţii rezultate din viaţă în comunitate, cum ar fi solidaritatea

comunitară.

C. Cunoaşterea şi utilizarea serviciilor

Persoanele care au nevoie de un serviciu, adesea, nu ştiu ca acel serviciu sau

acea resursa sunt disponibile. Înainte de a lua decizii este important de ştiut dacă
nu cumva aceasta lipsă de cunoştinţe despre serviciile existente reprezintă una
din cauzele persistenţei problemei.

D. Bariere în calea utilizării serviciilor

Indivizii care au nevoie de servicii pot fi conştienţi de existenţa lor şi totuşi să
nu le utilizeze din cauza barierelor care stau în calea utilizării lor.

Într-o evaluare a nevoilor pot fi identificare următoarele tipuri de bariere:

1. Bariere fizice, cum ar fi lipsa mijloacelor de transport sau o mare distanţa

între agenţie şi populaţia ţintă.

2. Atitudini negative ale personalului agenţiei, percepute de către clienţi sau

potenţialii clienţi.

3. Sentimentul ca folosirea serviciului atrage după sine o stigmatizare socială.

4. Costul serviciului care este mult mai ridicat decât şi-ar putea permite cei care
au nevoie de serviciu.

5. Criterii de eligibilitate ale agenţiilor percepute ca restrictive sau fiind într-

adevăr restrictive.

E. Existenţa unui sistem de informare în comunitate

Înainte ca un serviciu să poată fi utilizat, posibilii utilizatori ai acestuia trebuie

să afle de existenţa lui. O evaluare a nevoilor poate avea ca rezultat identificarea
canalelor formale şi informale prin care este cel mai probabil ca informaţiile să
ajungă la un grup.

F. Evaluarea nevoilor

Identificarea resurselor potenţiale sau existente, care pot fi utilizate ar trebui să

aibă loc înainte de planificarea sau alocarea efectivă a resurselor.

G. Evaluarea resurselor instituţionale

Mobilizarea potenţială a conducătorilor politici sau ai comunităţii şi a populaţiei

este necesară deoarece deciziile sunt luate, în general, în arena politică locală.

Indicatorii sociali

Se bazează pe extrapolarea nevoilor comunităţii, analizând statisticile din

rapoartele şi datele publicate. Prezumţia este că se pot face estimări folositoare
ale nevoilor şi a bunăstării unei comunităţi, analizând statistici parţiale ale unor
categorii de populaţie. Aceste statistici sunt privite ca indicatori ai nevoilor
comunitare. Exemple pot fi:comportarea socială şi bunăstarea în legătură cu
delincvenţa, rata abuzului de substanţe, ratele mortalităţii sau morbidităţii. Se
mai pot analiza condiţiile de trai: igiena locuinţei, numărul de persoane/cameră,
condiţiile economice.

Indicatorii sociali ca metodă prezintă o anumită flexibilitate. Astfel, se pot

analiza unul sau doi indicatori (ex: nr. de persoane/cameră) sau se pot construi
indici complecşi care implică 40-60 de variabile, analiza multivariată şi alte
procedee statistice sofisticate.

Indicatorii sociali apar în activitatea sociologilor din Şcoala de la Chicago (Park,

Burgess). Ei considerau oraşul ca o constelaţie de “unităţi naturale”. O “unitate
naturală” are caracteristici sociale diferite de celelalte unităţi. Diferenţele
constau în:

- caracteristici topografice (râuri, coline);

- caracteristici socio-demografice (vârste, rase, sex, venituri, educaţie, ocupaţii

etc.);

- factori ai populaţiei (distribuţie, densitate, mobilitate, migraţie);

- aranjamentul spaţial al instituţiilor;

- sănătatea şi bunăstarea socială (mortalitate, morbiditate, delincvenţă,

sinucideri, abuz de substanţe etc.).

Specificul fiecărei comunităţi reclamă evidenţierea unor chestiuni ce pot fi

relevante pentru fiecare în parte, numai astfel stabilindu-se care sunt cele mai
potrivite întrebări pentru condiţiile concrete. Prin urmare, întrebările ilustrative
care urmează sunt menite a stimula întrebări mai specifice care vor fi relevante
pentru problemele locale şi condiţiile fiecărei comunităţi în parte.

De exemplu, ce procent de adulţi ştie carte, ce programe oferă agenţiile locale şi

autorităţile guvernamentale care furnizează servicii sociale, cunosc cetăţenii
aceste programe şi pot obţine uşor informaţii, a pregătit cineva o evaluare a
nevoilor de programe sociale în comunitate, oferă comunitatea programe de
sprijin - pentru familii - cum ar fi grădiniţe, programe de instruire şi de hrănire,
servicii psihologice şi centre de recreere, ce servicii există pentru bătrânii
comunităţii, există grupuri de cetăţeni care sunt implicaţi în probleme sociale,
câte afaceri furnizează bunuri sau servicii,pentru programele de servicii sociale?

Este important să descriem populaţia unei comunităţi după vârstă, sex, moştenire
culturală, etnie. Alte variabile sociale pot include structura familiei, starea civilă,
condiţii de locuit, nivel educaţional, imigraţie, emigraţie, rata divorţurilor,
participarea la vot, rata criminalităţii, date privind calitatea vieţii.

Dezvoltarea socială implică accesul egal la servicii şi locuri de muncă pentru toţi
membrii comunităţii. De exemplu, în examinarea posibilităţilor de a obţine o
locuinţă, ce procent de locuinţe există pentru persoanele cu venituri mici? Cum
sunt satisfăcute nevoile diferitelor sectoare în comunitate? Aceste întrebări se
referă la capacitatea unei comunităţi de a satisface nevoile membrilor
comunităţii

Indicatori economici

Viabilitatea economică şi sursele de angajare într-o comunitate reprezintă arii

comune de interes pentru multe localităţi. Întreprinderile cooperative şi
dezvoltarea comunităţii devin abordări preferate pentru a dezvolta economia
unei comunităţi, faţă de abordarea mai tradiţională. Aici atenţia trebuie
îndreptată asupra tipurilor de locuri de muncă din comunitate, rata şomajului şi
noile afaceri deschise. Întrebările următoare pot facilita formularea propriilor
întrebări legate de dezvoltarea economică autosusţinută într-o comunitate dată.

1. Care sectoare de afaceri din comunitate generează slujbe?

Există o dependenţă de resursele naturale sau există locuri de muncă din

industrii de tip servicii?

Tipurile de slujbe se centrează pe industria grea sau pe industria de servicii?

2. Câte afaceri mari, medii, mici, sunt în zona respectivă?

Folosind aceste informaţii se poate vedea dacă majoritatea afacerilor din zonă
reprezintă companii naţionale (sau multinaţionale) sau sunt conduse pe plan
local.

Se bazează comunitatea pe ea însăşi în ce priveşte locurile de muncă sau

depinde pentru majoritatea acestor slujbe de corporaţii mari?

Ce spune acest lucru despre sănătatea economiei zonei respective?

3. Care este nivelul şomajului în comunitate?

4. Ce tipuri de programe oferă agenţiile locale sau birourile guvernamentale care

sprijină dezvoltarea afacerilor mici în zonă?
5. Dedică firmele din zonă un procent pentru educaţie şi pregătire profesională?

Afacerile locale sprijină reînnoirea economică în comunitate sprijinind

programele locale?

Ce fel de programe locale există?

6. Există grupuri din comunitate implicate în probleme economice

locale?

Ce fel de activităţi întreprind ele?

Activităţile lor cuprind şi alte dimensiuni (mediul, sănătatea, socialul)?

Urmează întrebările etalon.

1. Ce procent de gospodării au venituri sub medie şi cheltuiesc mai puţin de 30

% din venitul lor pe locuinţă (incluzând întreţinerea)?

Această întrebare se referă la bunăstarea generală a familiei şi poate indica un

standard de viaţă inadecvat şi un venit inadecvat. Motivele posibile pentru
această statistică includ familiile cu un singur părinte sau o lipsă de locuri de
muncă în zonă.

2. Câte familii din comunitate depind de ajutorul social sau ajutorul de şomaj?

3. Copiii care locuiesc în case cu resurse economice insuficiente sunt supuşi

unor riscuri mai mari în toate aspectele vieţii, de la stressul din familie şi
instabilitatea familială până la lipsa de acces la resursele de sănătate.

Activităţile lor cuprind şi alte dimensiuni (sănătatea, economia, mediul)?

Sănătatea

Sănătatea este determinată de mai multe elemente decât bunăstarea fizică.

Interacţiunile cu mediul fizic şi social joacă un rol major în a determina cât de
sănătoşi suntem.

Indicatorii stării de sănătate pun în evidenţă distribuţia bolilor în comunitate.

Acest profil se constituie pe baza indicatorilor de sănătate sau a anumitor factori
care pun în evidenţă, nivelul de sănătate al unor indivizi sau grupuri de
populaţie. Aceşti indicatori includ informaţii cum ar fi rata deceselor la anumite
vârste, rata mortalităţii, decese accidentale, anii de viaţă pierduţi, rata de
morbiditate şi mortalitate. Profilul mai poate conţine date sumare pentru anumite
grupuri populaţionale cum ar fi copii, adolescenţi sau femei. Comparaţiile
profilului regional cu cel naţional poate pune

în evidenţă problemele prioritare de sănătate ale acestor zone.

Riscul de sănătate. Profilul riscului de sănătate are trei componente. Riscul

comportamental, riscul social şi riscul de mediu (fizic, chimic şi biologic).

Factorii de risc comportamental includ alimentaţia, consumul de medicamente,

alcool, tutun şi droguri sau obiceiuri în activitatea fizică.

Acestea pot fi puse în evidenţă de studii cu privire la comportamente şi

percepţii, probleme şi nevoi de sănătate la nivel individual sau la nivelul unor
grupuri populaţionale.

Indicatorii sociali ai riscului de sănătate sunt de o importanţă deosebită. Stressul

ca urmare a pierderii locului de muncă, excluziunea socială, nivelul de educaţie
scăzut pot fi factori asociaţi unei stări de sănătate precară. Pe de altă parte,
aceiaşi indicatori sociali pot pune în evidenţă existenţa anumitor mecanisme de
suport social. Factorii de mediu asociaţi cu riscul de sănătate includ calitatea
mediului înconjurător,

calitatea apei, solului, aerului, climatului geografic şi condiţiilor de locuit.

Este necesară investigarea stării prezente a serviciilor medicale din comunitate şi

apoi unele legături dintre mediu şi sănătate, pe de o parte, şi dintre dezvoltarea
economică şi sănătate în zonă, pe de altă parte.

1. Există suficient personal medical în zonă?

Lipsa personalului medical calificat (problemă care apare mai mult în

comunităţile rurale decât urbane) poate ridica probleme pentru cei care au
nevoie de atenţie medicală imediată. Alte întrebări înrudite includ tipurile de
măsuri care pot atrage personalul medical şi dacă comunitatea este pregătită
pentru urgenţe medicale.

2. Ce tipuri de posibilităţi recreative există pentru membrii comunităţii?

Bunăstarea generală a indivizilor poate fi parţial atribuită sănătăţii fizice.

Studiile ne arată că cei care sunt într-o bună formă fizică sunt mai capabili să
facă faţă presiunilor vieţii zilnice.
3. Există programe guvernamentale axate pe probleme de sănătate?

Unde se găsesc birourile organizaţiilor implicate?

4. Există un oficiu de sănătate al comunităţii?

5. Există grupuri de cetăţeni care se ocupă de problemele de sănătate?

Mediul înconjurător

Legătura dintre mediul natural şi cel uman este un punct central în dezvoltarea
autosusţinută. Un ecosistem sănătos depinde de oameni care trăiesc în armonie
în cadrul său. Unele dintre întrebările puse în această secţiune se ocupă de un
inventar al stării mediului fizic şi al efectelor activităţilor omului asupra sa. În
continuare, enumerăm nişte întrebări model care pot fi folosite ca surse de
informaţie.

1. În ce mod s-a schimbat mediul fizic în comunitatea dumneavoastră (climă,

apă, sol, păduri)? De exemplu, a fost comunitatea îngrijorată în ce priveşte
calitatea apei sau diminuarea zonelor cu păduri naturale?

2. Cum se foloseşte pământul pentru agricultură în comunitate?

Există programe pentru conservarea pământului în faţa unor dezvoltări inutile?

3. Ce procent din mostrele luate anual din apele curgătoare ale comunităţii
satisface standardele de calitate guvernamentală?

Obţinerea informaţiilor fundamentale despre starea mediului local trebuie să

sprijine formarea unei imagini despre problemele ce trebuie rezolvate. Pot fi
utilizate întrebări de genul:

4. Ce programe de mediu există în comunitatea dumneavoastră, sponsorizate de

autorităţile centrale sau locale?

5. Cunoaşteţi coordonatele grupurilor pentru apărarea mediului formate din

membrii comunităţii? Câte sunt, pe ce se axează fiecare grup, care grup are cel
mai mare număr de voluntari şi sprijin din partea comunităţii şi care are cel mai
puţin sprijin? De ce? Cuprind activităţile lor şi aspecte legate de alte dimensiuni
(economică, socială sau de sănătate)?

6. Există în zona dumneavoastră afaceri implicate în activităţi ecologice?

Industriile din regiune se asigură că minimalizează efectele poluării asupra
mediului fizic prin tehnologii adecvate? Care dintre aceste afaceri prezintă
rapoarte anuale privitoare la mediu?

METODE ŞI TEHNICI DE COLECTARE A INFORMAŢIILOR

Sunt folosite în scopul de a descoperi nevoile, perspectivele, opiniile, ideile sau

dorinţele membrilor comunităţii, acestea urmând a fi folosite în procesul de
luare a deciziilor.

Unele dintre aceste instrumente sunt ieftine şi uşor de folosit, nefiind necesare
abilităţi tehnice speciale, iar costurile fiind minime (pot fi realizate cu personalul
existent sau cu ajutorul cetăţenilor voluntari şi relativ repede).

Altele necesită asistenţă de specialitate şi – în general – solicită timp şi bani.

Alegerea instrumentului potrivit reprezintă o abilitate importantă care se

dobândeşte prin experienţă. În general, cel mai eficient instrument este cel care
oferă cele mai precise şi utile informaţii.

Procesul de consultare şi evaluare este şi un prilej de dezvoltare a unei conştiinţe

civice, de formare a unor grupuri, de educare şi informare, de inducere a dorinţei
de acţiune.

Există mai multe modalităţi de consultare a grupurilor sau a persoanelor:

• Prin folosirea unor metode şi tehnici de tip calitativ:

- Brainstorming;

- Focus grup;

- Tehnica Grupului Nominal (TGN);

- Interviuri sau întâlniri individuale (faţă în faţă);

- Observaţia;

- Studiul de caz.

• Prin folosirea unor metode şi tehnici de tip cantitativ:

- Ancheta pe baza unui chestionar;

- Sondajele de opinie.
STABILIREA PRIORITĂŢILOR

Trebuie stabilită ierarhia între scopurile, obiectivele şi sarcinile unei organizaţii,

ce anume se doreşte a se realiza. Stabilirea priorităţilor va fi influenţată de
analiza situaţională, în special de cerinţele medicale şi de obiectivele politice
mai largi ale comunităţii. Trebuie să ne asigurăm că priorităţile stabilite sunt
fezabile şi conforme climatului social şi politic al comunităţii în contextul
resurselor posibile.

Pentru stabilirea intervenţiilor prioritare, sunt folosite anumite criterii:

- Capacitatea de a reduce semnificativ o anumită patologie.

- Existenţa unei relaţii cost-eficienţă rezonabile;

- Concordanţa cu dorinţele publicului;

Pentru a fi implementate priorităţile trebuie să îndeplinească trei criterii de

fezabilitate:

- Să fie vorba de intervenţii care pot fi realizate la un nivel calitativ adecvat;

- Să poată fi disponibile pentru majoritatea celor ce au nevoie de ele ţinând cont

de resurse existente şi, sau proiectate;

- Să reflecte un consens favorabil din punct de vedere politic referitor la

necesitatea introducerii lor.

. ETAPELE EVALUĂRII ÎN PROMOVAREA SĂNĂTĂŢII

1) Descrierea programului (modelul logic) - este o imagine de ansamblu a

felului în care se derulează programul – teoria şi ipotezele de lucru
(assumptions) care stau la baza programului.

Acest model ne pune la dispoziţie o “hartă” a programului, care evidenţiază cum

va funcţiona acesta, care este ordinea de derulare a activităţilor, precum şi cum
pot fi atinse rezultatele dorite.

• Clarificarea mandatului iniţiativei

• Scopul: clar formulat, în termeni realişti şi reflectând o problem de sănătate

publică
• Obiective: specifice, măsurabile, realiste (pot fi atinse), relevante, limită de
timp (SMART).

Pentru a se putea măsura rezultatul programului, trebuie specificat de la început:

• Grupul ţintă;

• Ce comportament se doreşte a fi schimbat şi cum se va măsura această

schimbare;

• Schimbarea propusă trebuie să fie fezabilă, realistă;

• Este nevoie de un punct zero (baseline) şi % schimbării de comportament;

• Timpul în care se va obţine schimbarea;

• Un singur comportament ţintă per obiectiv.

• Relaţionarea cu alte iniţiative, proceduri sau structuri

2) Identificarea problemelor (teme) – în general există trei problem principale în

evaluarea unui program de promovare a sănătăţii: conceperea şi dezvoltarea,
punerea în aplicare şi impactul. Astfel:

• Concept şi design – una dintre cele mai frecvente probleme este aceea dacă
programul a fost conceput respectându-se conceptele şi principiile promovării
sănătăţii;

• Implementare – întrebarea cea mai frecventă se referă la cât de eficient şi

eficace a fost implementat programul. De multe ori, un rezultat negativ este
legat, mai degrabă, de o implementare defectuoasă decât de conceperea greşită a
programului.

• Impact – de obicei evaluarea impactului ridică întrebări privitoare la măsura în

care iniţiativa a produs efectele scontate.

3) Dezvoltarea procesului de colectare a datelor - depinde, în primul rând, de

temele proiectului şi de alegerea beneficiarilor acestuia.

Decizia privind dezvoltarea procesului de colectare a datelor depinde de:

• Scopurile şi obiectivele intervenţiei;

• Criteriile pentru îndeplinirea acestora cu succes;

• Indicatorii aleşi;

• Perspectiva şi nevoile diferiţilor beneficiari- participanţi la program;

• Nivelul pentru care informaţiile sunt culese.

4) Colectarea datelor – problemele ridicate la acest punct privesc respectarea

riguroasă a procedurilor, într-o manieră etică. Confidenţialitatea şi nevoia de a
folosi informaţii despre neparticipanţii la proiect pot genera probleme.

5) Analiza şi evaluarea datelor - include interpretarea datelor şi compararea lor

cu rezultatele propuse. De asemenea, este deschisă discuţia privind datele
calitative versus cele cantitative. Statisticile au diferite marje de eroare, iar
numerele reprezintă numai o formă de indicator a unei

probleme de sănătate publică, alături de cei calitativi care pot explica mai bine
“de ce” şi “cum”.

Este important ca beneficiarii programului să înţeleagă ce se compară, cu ce şi

motivul acestei comparaţii. Nu în ultimul rând este important să se acorde o
atenţie deosebită modului de prezentare a informaţiilor obţinute, deoarece o
prezentare prost pregătită poate distruge o activitate bine făcută şi utilă.

6) Recomandările - trebuie să acopere schimbările imediate, să clarifice ce este

folositor dintre rezultatele obţinute.

7) Diseminarea rezultatelor - este foarte importantă pentru că orice evaluare îşi

găseşte utilitatea finală în măsura în care un număr cât mai mare de persoane
cunosc rezultatele pozitive, provocările şi lecţiile învăţate în urma desfăşurării
unei intervenţii. Rezultatele trebuie să ajungă atât la cei care au participat la
conceperea, dezvoltarea şi punerea în practică a intervenţiei, cât şi la decidenţi.

ALEGEREA INDICATORILOR

Un program este evaluat ca fiind de succes în funcţie de îndeplinirea

indicatorilor aleşi . De aceea este foarte important ca indicatorii să reflecte cât
mai adecvat obiectivele propuse, în funcţie de timpul acordat desfăşurării
programului, precum şi de bugetul alocat. Astfel:

• Nivelul de cunoştinţe

Avantaj: este uşor de măsurat la terminarea unei intervenţii

Dezavantaj: îmbogăţirea cunoştinţelor NU implică automat modificări
comportamentale şi NU sunt întodeauna convingatoare pentru decidenţi.

• Comportament

Avantaj: ne putem aştepta la modificarea unui comportament pe timpul derulării

unui program; modificarea unui comportament măsoară impactul programului.

Dezavantaj: valoarea sa depinde de cât de relevant este comportamentul

respectiv într-o anumită problemă de sănătate.

• Starea de sănătate

Avantaj: schimbarea favorabilă a acesteia este cea mai convingatoare pentru

decidenţi, deci programul este privit ca un succes şi asigură fonduri viitoare.

Dezavantaj: îmbunătăţirea stării de sănătate se produce pe termen mediu/lung şi

există o multitudine de factori care o influenţează. Din această cauză este dificil
de a pune îmbunătăţirea stării de sănătate pe seama unei anumite intervenţii.

EVALUAREA COMPONENTEI MASS-MEDIA

Mass-media reprezintă una din cele mai folosite căi pentru a transmite mesaje în
vederea schimbării cunoştinţelor, atitudinilor şi comportamentelor care
determină o anumită problemă de sănătate publică. De aceea este necesar să ne
oprim şi asupra evaluării componentei mass-media din cadrul programelor de
promovare a sănătăţii.

Indicatori pentru evaluarea pe TERMEN SCURT:

• Câte persoane au văzut/auzit/citit mesajul

• Câte persoane îşi pot aminti mesajul cheie

• Care a fost reacţia lor imediată

• Câte persoane au găsit mesajul credibil

Indicatori pentru evaluarea pe TERMEN MAI LUNG:

• Câte persoane îşi mai pot aminti mesajul

• Câte persoane au acceptat mesajul ca adevărat

• Câte persoane şi-au schimbat comportamentul

• Alt tip de impact (prezervative, medicamente..)

Metode folosite pentru evaluarea componentei mass-media:

• Studii calitative – focus grup

• Studii/cercetări asupra populaţiei generale, medici, farmacişti

• Răspunsuri primite de la ascultători, cititori

• Monitorizarea vânzărilor de medicamente, preservative etc.

• Utilizarea serviciilor

ROLUL NURSINGULUI COMUNITAR ÎN PREVENIREA ŞI

COMBATEREA BOLILOR CARDIOVASCULARE

Unul dintre obiectivele generale ale asistenţei medicale comunitare este

educarea comunităţii pentru sănătate. Un motiv de îngrijorare reprezintă apariţia
bolilor cardiovasculare la vârste din ce în ce mai tinere, iar mortalitatea datorată
acestora este în continuă creştere.

Bolile cardiovasculare constituie principala cauza de deces la bărbaţii de peste

45 de ani şi la femeile de peste 65 de ani.

Ateroscleroza, substratul acestora, se dezvolta insidios si devine manifesta după

zeci de ani, moment in care este greu reversibila.

Cele mai multe din decese au loc brusc, înainte de a ajunge la spital, deseori la
primele simptome (debutul infarctului de miocard).

Apariţia bolilor cardiovasculare este strâns legata de modul de viata iar

modificarea acestuia ca si reducerea factorilor de risc pot întârzia apariţia si
dezvoltarea bolii.

Boala cardiovasculara are o etologie multifactorială si factori de risc cu efecte

multiplicative prin asociere. Iata câteva din caracteristicile stilului de viata
asociate cu creşterea riscului de boala de inima:

- dieta bogata in grăsimi saturate, colesterol si calorii, fumatul si

inactivitatea fizica. Exista si o serie de trasaturi individuale - personale
nemodificabile ca: vârsta, sex, antecedente familiale.
- istoricul bolilor aterosclerotice ca si vârsta la care se manifesta la părinţi si
la individul in sine.

Cei care prezintă istorie de boli cardiovasculare in familie, pot avea factori
genetici precum diabetul.

Dieta bogata in grăsimi si fumatul sunt factori importanţi determinanţi ai

aterosclerozei. Efortul fizic moderat regulat, de cel puţin 3 ori pe săptămâna in
şedinţe de 45-60 minute scade riscul de boala coronariană (are efect protectiv).

Colesterolul ridicat in sânge (hipercolesterolemie) este un factor de risc

important. Cei cu colesterolul scăzut nu fac boala coronariană daca nu asociază
alţi factori de risc. Din contra, colesterolul cu densitate mare (HD1) creste riscul.

Hipertensiunea arteriala este un factor de risc deosebit pentru boala coronariană,

insuficienta cardiaca si accidentele vasculare cerebrale.

Diabetul creste riscul si severitatea bolilor vasculare la ambele sexe dar mai ales
la femei.

Tendinţa la hipocoagulare a sângelui este influenţată negativ de fumat,

sedentarism şi anticoncepţionale hormonale ca si de dispariţia activităţii
hormonale la femei (menopauza).

În prevenirea bolilor cardiovasculare, nursingul comunitar ar putea avea un rol

important prin crearea de programe informaţionale cu privire la factorii de risc şi
combaterea acestora în limita posibilităţilor.

Prioritate in prevenirea bolii coronariene în practică au: bolnavi cu boala

coronariană - cardiopatie ischemica sau alte boli vasculare aterosclerotice
(artrite, insuficienta circulatorie cerebrala), persoanele fără simptome dar cu risc
crescut (diabietici, cei cu colesterolul foarte ridicat, cu hipertensiune arteriala).

Aprecierea riscului coronarian este posibilă. Ea presupune aprecierea riscului

multiplicativ al asocierii mai multor factori de risc. Un bărbat de 50 de ani cu
colesterolul mare 300 mg fără alţi factori de risc are un risc mai mic decât un
altul cu colesterolul de 200 mg dar care este hipertensiv, diabetic şi sedentar, sau
fumează. Trebuie luate in calcul vârsta, sexul si antecedentele patologice ale
familiei (ascendentele).
Este important de ştiut: stilul de viata, deprinderile alimentare, obiceiurile de
mişcare, fumatul. Greutatea, valorile tensiunii arteriale, a nivelului lipidelor si
glicemiei se vor lua in considerare si controla.

Modificarea stilului de viaţă este esenţial (renunţarea la fumat, modificarea

alegerii alimentelor cu scăderea numărului de calorii, a grăsimilor animale,
reducerea greutăţii si creşterea consumului legumelor, vegetalelor, cerealelor si
fructelor).

Sarea şi alcoolul vor fi reduse în general, şi în special la cei cu hipertensiune

arteriala.

Creşterea fitnessului se va face prin efort fizic repetat, regulat dar de intensitate
moderată - mică.

Şi factorii de risc pot fi influenţaţi modificând stilul de viaţă.

Efortul fizic trebuie adaptat vârstei, fitnessului şi scopului urmărit (prevenirea

bolilor cardiovasculare sau recuperarea după instalarea bolii: infarct).

Durata minimă a efortului va fi de 30 minute de 3 ori pe săptămână, de 10

minute

încălzirea, 45-50 minute de revenire la repaus.

Activitatea fizică efectuată în mod regulat este privită ca o componentă

sănătoasă a stilului de viaţă. Recent această importanţă a fost conturată de unele
studii care au demonstrat legătura între activitatea fizică efectuată în mod
constant şi cu regularitate (activitatea fizică moderată) şi beneficiul asupra
sănătăţii generale, în special asupra prevenirii bolilor cardiovasculare în
societatea modernă ce are o tendinţa ridicată spre sedentarism. Instituţiile de
promovare a sănătăţii ar trebui sa comunice publicului cantitatea si tipul
activităţii fizice ce sunt necesare pentru a preveni bolile si a promova sănătatea.

Nevoi specifice de ingrijire si educatie de-a lungul vietii

Notiuni despre ingrijirea copilului

Dezvoltarea psihomotorie a copilului 0-1 an

Ritmul de dezvoltare al copilului prezinta oscilatii, nu este intotdeauna constant.

De obicei, incepe cu o perioada de crestere accelerata si de dobandire rapida si
progresiva a capacitatilor, careia ii urmeaza o perioada de evolutie mai lenta.
Dupa nastere, nou-nascutul continua sa se dezvolte intr-un ritm rapid, in special
in primele sase luni de viata. Majoritatea copiilor cu o dezvoltare normala isi
dubleaza greutatea in a cincea - a sasea luna de viata, si si-o tripleaza la
implinirea varstei de un an.

In primul an trebuie acordata o atentie speciala urmaririi cresterii in greutate si

nu in inaltime. Aceasta, deoarece cresterea in inaltime, este, in primii 2 ani de
viata, mai constanta decat cea in greutate si devine mai "personala" dupa varsta
de 3 ani.

De obicei, in primele 3-4 zile de viata nou-nascutul pierde aproximativ 10% din
greutatea de la nastere. La aproximativ 10 zile, el revine la greutatea initiala.

Pana la 3 luni sugarul:

• Doarme cele mai multe ore din zi.

• Pozitia preferata este aceea a embrionului.

• Tine pumnisorii stransi.

• Este capabil sa vada obiecte de la o distanta de 15 - 30 cm de ochi si din a

2 - 4a saptamana isi manifesta preferinta pentru chipul mamei.

• Isi exprima nevoile prin plans.

• Reactioneaza si se sperie la zgomotele puternice, ascutite si la lumina

intensa.

• Prinde orice obiect ii atinge palma, de obicei degetul mamei.

• Incepe sa zambeasca

• la trei luni incepe sa-si tina capul singur cu mai multa siguranta.

• Ii plac jucariile colorate si incearca sa ajunga la ele.

• Isi da seama de sunetele si de discutiile pe care le aude in jurul lui, isi

inceteaza joaca pentru a fi atent la ele.

• Zambeste cand aude vocea mamei si incepe sa observe diferenta dintre

fizionomia masculina si cea feminina.

4 - 6 luni
• Controleaza in totalitate miscarile capului si sta in sezut sprijinit.

• Pus pe burta, se sprijina pe palme, ridicandu-se cat poate de mult.

• Se rasuceste de pe burta pe spate si de pe o parte pe alta.

• Jucariile preferate sunt mainile si picioarele, pe care poate sa le suga cu

mare palcere.

• Incearca sa inteleaga care este sura sunetelor si a zgomotelor, isi

recunoaste mama, tatal si fratii si, de obicei, la auzul muzicii inceteaza sa
planga.

• Miscarile sunt deja mai libere, indreptandu-se in toate directiile.

• La 6 luni sta in sezut pentru scurt timp, fara ajutor si se simte foarte
comod in scaunelul lui.

• Tine cu mai multa usurinta un obiect intre maini si il poate muta dintr-o
mana il alta.

• Rosteste silabe ca : "ai", "ga", "gi".

• Incepe sa inteleaga cuvinte simple: "da", "nu" s.a.

7 - 9 luni

• Isi mentine echilibrul atunci cand sta in sezut pentru mai mult timp,
aplecandu-se usor in fata.

• Ridica obiecte cu ambele maini; cate o jucarie in fiecare mana.

• Reactioneaza cand isi aude numele.

• Se supara cand mama pleaca si se sperie de persoanele straine.

• Raspunde chemarilor si discuta folosind silabe cum ar fi "ma - ma - ma".

• La 9 - 10 luni sta in picioare, tinandu-va de mana si nu are nevoie de

ajutor ca sa-si pastreze echilibrul cand sta in sezut.

• Face primii pasi in cercetarea spatiului inconjurator. Se sprijina in palme

si in genunchi si incearca sa mearga "de-a busilea".
• Se ocupa si cu obiecte de marime mai mica, incercand sa le rasuceasca, sa
le stranga. Isi foloseste incheietura mainii si degetele, pe care le baga pe oriunde
poate.

• Bate din palme si isi exprima entuziasmul.

10 - 12 luni

• Isi mareste viteza de mers "de-a busilea", dezvoltandu-si tehnici proprii.

• Se sprijina pe unde poate si face primele incercari de a sta in picioare.

• Face cu mana pentru a saluta pe cineva care pleaca.

• In jurul varstei de un an face primii pasi.

• Incearca sa manance singur, poate sa ia si sa dea jucarii.

• Intelege intrebari simple si indemnuri : "vino aici!" , "ia mingea!".

• Incepe sa foloseasca primele cuvinte adevarate: "mama", "tata" s.a.

Imunizarile prescolarului, scolarului, adolescentului

In Romania, calendarul national de vaccinari obligatorii, adoptat de Ministerul

Sanatatii, cuprindele urmatoarele vaccinuri:

Hep B - Vaccinul antihepatic B

BCG - Bacilul Calmette Guerin, impotriva tuberculozei pulmonare

DTP - Vaccinul diftero-tetano-pertussis impotriva difteriei, tetanosului, si tusei

convulsive.

VPO - Vaccinul polio oral, impotriva poliomielitei.

ROR - Vaccinul rujola-oreion-rubeola

DT - Vaccinul diftero-tetanic

Rub - Rubeola

Calendarul de vaccinare este urmatorul:

0-24 de ore: Hep b

4-7 zile: BCG

2 luni: DTP, Hep B, VPO

4 luni: DTP, VPO

6 luni: DTP, Hep B, VPO

12 luni: DTP, VPO

12-15 luni: ROR

30-35 luni: DTP

7 ani: DT, ROR

9 ani: VPO

14 ani: DT, Rub

18 ani: Hep B

Ingrijirea la domiciliu a bolnavilor cronici si in stadiu terminal.

- alegerea unui model de ingrijire adecvat: modelul de autoingrijire Orem,

modelul Roper bazat pe

dependenta|independenta activitatilor vietii in diferite etape;

- evaluarea gradului de dependenta;

- evaluarea resurselor umane si materiale;

- verificarea si respectarea recomandarii medicale;

- planificarea ingrijirilor si stabilirea orarului impreuna cu bolnavul, familia,

respectand recomandarea medicala;

- executarea interventiilor autonome si delegate in conformitate cu legislatia in

vigoare;

- aplicarea protocoalelor de ingrijire;

- instruirea si implicarea familiei in ingrijire si supraveghere;

- explicarea nevoilor muribundului;

- evidenta activitatii si transmiterea informatiilor semnificative;

- evaluarea rezultatelor ingrijirilor;

-raportarea periodica a rezultatelor si reajustarea planului de ingrijiri.