Sunteți pe pagina 1din 12

Puiu Maricela

UNIVERASITATEA DANUBIUS,GALATI

FACULTATEA DE STIINTE ECONOMICE

MANAGEMENT FINANCIAR PUBLIC SI PRIVAT

Crizele financiare – cauze, efecte și soluții

Masterand: Puiu Maricela

Specializarea: MFPP,anul I

2017

1
Puiu Maricela

Crizele financiare – cauze, efecte și soluții

Capitolul 1-Prezentatrea generală

Criza, ca şi războiul, face parte din viaţa oamenilor, a societăţii omeneşti. Ea reprezintă un
moment (o perioadă) de disfuncţionalitate în evoluţia societăţii, care necesită soluţii viabile,
menite să asigure o schimbare sau o revitalizare a sistemelor şi proceselor deteriorate. Cauzele
crizelor sunt complexe, iar rezolvarea lor ţine de funcţionalitatea socială, de filosofia şi
fizionomia de sistem şi de proces. Deşi crizele şi conflictele au fost analizate în mod riguros, nu
se cunosc şi, mai ales, nu se pot prevedea în totalitate şi în mod oportun toate cauzele care le
generează, nici măcar cele esenţiale.

Criza economică

Criza economică reprezintă o situatie in care economia unei țări trece brusc printr-o scadere a
fortei sale, scădere adusă de regulă de o criză financiară. O economie ce trece printr-o criză
economică va experimenta aproape sigur o scadere a PIB (Produs Intern Brut), o evaporare a
lichiditatilor si o crestere / scadere a preturilor din cauza unei inflatii / deflatii. Crizele economice
pot lua forma unei recesiuni sau unei depresii economice, si uneori pot duce la colaps economic.

Criza financiară

Criza financiară este o situatie in care cererea de bani este mai mare decat oferta de bani.
Aceasta inseamnă că lichiditatea este rapid evaporată deoarece banii disponibili sunt retrasi din
banci, fortand astfel băncile fie să vandă propriile active si investitii, pentru a-si acoperi
necesitatile, sau să colapseze.

Literatura de specialitate distinge trei tipuri de crize financiare: valutare, bancare şi de datorie
externă. Un concept aparte în teoria economică în acest sens îl reprezintă crizele gemene (twin

2
Puiu Maricela

crises) – crizele valutare şi ale sectorului bancar. Crizele din Asia (1997), Rusia (1998) sau din
Turcia (2000) sunt exemple concludente. Alte forme de crize complexe sunt crizele valutare şi
fiscale: Brazilia (1999) sau crize valutare şi de datorie externă: Mexic (1994), Argentina (2001).

Capitolul 2- Crizele financiare : cauze, efecte și soluții

2.1 Cauze ce determină apariţia crizelor

Principala sursă de instabilitate financiară este inflaţia. De obicei perioadele caracterizate de


inflaţie înaltă au fost şi cele cu instabilitate financiară severă şi cu crize la nivelul sectorului
bancar sau au fost urmate de recesiune în urma adoptării de către autorităţi a unor măsuri
inadecvate de temperare a inflaţiei.

Retragerea de capital sau refuzul de a oferi împrumuturi pe termen scurt reprezintă cauza
crizelor balanţelor de plăţi, din ţările dezvoltate. Nu este importantă doar valuta, atât în cadrul
crizelor Mexicane din 1994-1995, cât şi în cele din Indonezia din 1997-1998, crizele au implicat
importante scurgeri de capital. Pertotal, în Estul Asiei, a fost un total de 109 mld $, anulaţi,
reprezentând capital net privat (mai mult din 10% din PIB) în regiune între 1996-1997
majoritatea schimbărilor fiind efectuate în a doua jumătate a anului.

Carmen M. Reinhart si Vincent R. Reinhart(2008) au aratat recent că pot exista conexiuni


între intrările sincrone mari de capitaluri şi crize ale datoriilor suverane, ale ratelor de schimb,
ale inflaţiei şi ale sistemului bancar. Ei au definit crizele pentru fiecare dintre componentele
menţionate şi au construit probabilităţi specifice de apariţie a crizei pentru perioada 1960 - 2007
pentru un număr de 66 de ţări. Probabilităţile au fost definite necondiţionat de episoadele de
intrări mari de capitaluri, precum şi condiţionat de aceste episoade.

Rezultatul la care au ajuns este acela că, pentru ţările cu venituri mici sau medii, probabilităţile
condiţionate ca o criză să apară sunt substanţial mai mari decât probabilităţile necondiţionate. Cu
alte cuvinte, numărul crizelor este mai mare în jurul episoadelor de intrări mari de capitaluri.

Cel mai mare ciclu de intrări masive concomitente de capital a avut loc în perioada 1975-
1982, după care a urmat criza datoriilor. Intrările masive de capitaluri au reapărut în perioada

3
Puiu Maricela

1990-1993, urmate de o restructurare a datoriilor pieţelor emergente. În prezent, asistăm la


încheierea unei perioade care a început în anul 2002, în care foarte multe ţări s-au confruntat cu
intrări masive de capital. Această încheiere a ciclului coincide cu criza financiară începută în
iulie 2007. În România, acest episod a devenit mai vizibil în 2004 şi s-a încheiat în 2008.

Figura 1 prezintă un posibil cerc vicios de politică monetară generat de intrările masive de
capital. Încercările politicii monetare de a atenua presiunile în sensul aprecierii bruşte a monedei
sunt sortite eşecului din cauza imposibilei trinităţi pe care o formează o politică monetară
independentă, libera circulaţie a capitalurilor şi un curs fix.

Acest cerc vicios este apoi integrat într-o schemă generală care prezintă modul în care
vulnerabilităţile şi dezechilibrele macroeconomice generate de intrările masive de capital
( Figura 2) pot declanşa o criză cu efecte negative atât asupra stabilităţii preţurilor, cât şi asupra
stabilităţii financiare.

4
Puiu Maricela

Figura 1.

Cercul vicios al politicii monetare

5
Puiu Maricela

Figura 2.

Vulnerabilităţi pentru stabilitatea preţurilor


şi stabilitatea financiară induse de intrările de capital

6
Puiu Maricela

Literatura dedicată crizelor identifică în mod empiric cauzele crizelor valutare ca fiind
fluctuaţiile excesive de pe pieţele financiare şi sursa acestor fluctuaţii ca fiind dereglementarea
financiară. În condiţiile unor intrări puternice de capital, moneda continuă să se aprecieze, iar
competitivitatea externă a economiei se va eroda. Importurile vor creşte într-un ritm mai susţinut
decât exporturile, contribuind astfel la expansiunea cererii agregate.

Deficitul de cont curent ar putea atinge niveluri nesustenabile ca o reflectare a creşterii cererii
agregate. În cazul în care aceste evoluţii nu sunt contracarate în timp util prin implementarea
unor măsuri de întărire a politicilor fiscală şi de venituri, sentimentul investitorilor se poate
modifica, ceea ce va determina retrageri de capital străin. Aici se află originea celor mai grave
crize financiare aparute după marea depresiune. Au aparut, pe rând, focare de crize violente cu
repercusiuni internaţionale de anvergură : Supraaprecierea monedei mexicane, la sfârşitul anului
1994, căderea monedelor asiatice din 1997 şi căderea rublei în 1998.

Este evident modul în care deprecierea bruscă influenţează stabilitatea preţurilor – efectul
este atât unul direct, prin intermediul preţurilor de import, cât şi unul indirect, prin alimentarea
aşteptărilor inflaţioniste. La fel de evidentă este şi reacţia politicii monetare, al cărei obiectiv
principal îl reprezintă stabilitatea preţurilor. O conduită mai restrictivă a politicii monetare va
conduce la o comprimare a cererii agregate, împingând economia spre recesiune şi generând
şomaj.

O altă cauză a apariţiei crizelor financiare este adâncirea datoriei externe. Majoritatea
crizelor au fost precedate de un val al fluxurilor de capital, în special cu o maturitate pe termen
scurt şi, corspunzator unor mari deficite ale contului curent. Aceste deficite s-au reflectat în
ratele profitului intern care au fost foarte înalte în ţările asiatice, în anii precedenţi declanşării
crizei.

Deficitele de cont curent reflectă lipsurile investiţiei profitabile private, ceea ce generează
adâncirea deficitului extern privat.

Fluxurile mari de capital şi expansiunea rapidă a creditului au contribuit la mărirea bruscă a


preţurilor acţiunilor interne. Datorită stimulentelor date prin garanţii guvernamentale bancile au
fost determinate să acorde împrumuturi foarte mari către sectorul imobiliar particular, în
condiţiile în care au fost supravegheate şi controlate neadecvat.

7
Puiu Maricela

Identificarea corectă a cauzelor care au generat declanşarea crizelor şi propagarea lor este
o etapa foarte importantă ce ajută la o mai bună întelegere a întamplarilor care au avut loc şi la
soluţionarea crizei.

2.2 Efectele crizei financiare

Cel mai important efect, până în prezent, reprezintă falimentul unor instituţii bancare şi de
credit din SUA şi din ţările membre ale UE ca urmare a intrării în incapacitate de plată şi a
imposibilităţii de recuperare a creanţelor mai ales în domeniul imobiliar.

Falimentul bancar şi retragerile de bani din bănci, neîncrederea în solvabilitatea acestora a


antrenat o bulversare gravă pe piaţa bursieră astfel că valoarea acţiunilor la diferitele burse din
lume pentru societăţi importante tranzacţionate, a scăzut în unele cazuri într-atât încât s-a recurs
la măsura extremă de suspendarea tranzacţiilor la bursă pe anumite perioade de timp. Aceasta a
generat o scădere bruscă şi uneori dramatică a capitalizării bursiere, a banilor virtuali, prin
reducerea preţului acţiunilor, ceea ce a făcut ca o bună parte a societăţilor tranzacţionate la bursă
să-şi reevalueze capitalul şi să-şi calculeze pierderile ca urmare a crahului financiar prin care au
trecut.

Ca urmare a acestor pierderi, analiştii economici previzionează o încetinire a creşterii economice


globale ca urmare a declinului producţiei în statele dezvoltate şi a încetinirii dinamicii economice
în economiile emergente.

Alte efecte ale crizei financiare se referă la creşterea presiunii inflaţioniste, a ratei dobânzii
şi şomajului, devalorizarea monedelor naţionale şi mărirea deficitelor de cont curent şi a datoriei
publice.

Efectele crizei financiare asupra României

Anul 2008 a însemnat adâncirea crizei si extinderea ei în aproape toata lumea, inclusiv în
România. Turbulentele pe pietele valutare, monetare si bursiere internationale sau manifestat si
la noi, începând cu finele anului 2008.

8
Puiu Maricela

Din punct de vedere al impactului direct, sistemul bancar a fost puţin afectat întrucât nu a fost
expus la active toxice, precum şi datorită măsurilor prudenţiale şi administrative adoptate de-a
lungul timpului de către Banca Naţională a României. Indirect însă, criza financiară
internaţională şi mai ales consecinţa ei evidentă – recesiunea din ţările dezvoltate – se extinde
asupra economiei româneşti pe mai multe canale. Pe canalul comercial, încetineşte creşterea
exporturilor sau chiar le reduce. Pe canalul financiar, limitează accesul la finanţare externă, şi
astfel restrânge volumul creditării, şi generează dificultăţi în serviciul datoriei externe private. Pe
canalul cursului de schimb, reducerea finanţărilor externe s-a reflectat în deprecierea monedei
naţionale.

Costul resurselor externe atrase de bancile românesti a crescut în mod semnificativ si, pe
cale de consecinta, au explodat dobânzile la credite. In plus, temerile induse de criza financiara
în rândul populatiei au condus si la o precipitare a unora dintre clientii bancilor de retragere a
unor sume însemnate de bani lichizi si tinute în numerar, acasa, ori în seifurile bancilor.

În aceste conditii dificile, încheierea unor acorduri de finantare cu organismele


internationale: FMI, UE, BERD si BEI a devenit o prioritate absoluta.

Suplimentar, s-au încheiat si acorduri de tipul gentelmen’s agreement cu 9 mari banci


internationale ce au subsidiare în România, ca acestea sa pastreze nivelul liniilor de finantare si
sa sprijine, în continuare, economia si populatia prin acordarea de credite în conditii rezonabile.

In acelasi timp BNR a adoptat masuri adecvate în vederea:

• reducerii cu 2 puncte procentuale a rezervelor minime obligatorii (RMO) în lei;

• cresterii dobânzilor platite pentru aceste rezerve;

• efectuarea de operatiunibilaterale de refinantare a bancilorcomerciale

• utilizarea unei parti din rezervele valutare pentru calmarea cursului de schimb valutar;

• reducereaprogresiva a dobânzii de politicamonetara de la 10,25% la 9,50% pe an.

9
Puiu Maricela

2.3 Măsuri pentru soluționarea crizelor financiare

Soluţiile pentru depăşirea crizei financiare actuale diferă de la un stat la altul, de la o


economie la alta, de la un sistem financiar la altul, nu există o soluţie unanim recunoscută care să
se aplice tuturor ţărilor şi care să dea rezultatele scontate.

De cele mai multe ori pentru soluţionarea situaţiilor de criză intervin instituţiile financiare
care au sarcina de a supreveghea şi la nevoie de a interveni pentru menţinerea stabilităţii
financiare prin furnizarea de urgenţă de lichidităţi, utilizarea de noi facilităţi de finanţare peste
cele oferite prin operaţiunile curente de politică monetară şi, în unele situaţii, reducerea ratelor de
politică monetară. Aceste instituţii pot fi Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondiala sau
bancile centrale.

Măsuri ce trebuie avute în vedere pentru soluţionarea crizelor:

• mai multă transparenţă în desfăşurarea operaţiunilor financiare, în funcţionarea de ansamblu a


economiei;

• întărirea supraveghierii prudenţiale a sistemelor bancare (financiare) si înlăturarea acestora;

• evitarea deficitelor externe mari, greu de finantat;

• evitarea deficitelor fiscale mari şi repetate, greu finanţate si care subminează încrederea în
politica economică;

• favorizarea intrărilor de capital sub forma investiţiilor directe şi descurajarea capitalului


speculativ;

• evitarea îndatorării pe termen scurt;

• evitarea supraexpunerii la riscuri externe a entităţilor bancare locale;

• practicarea unor cursuri flexibile, în condiţiile volatilităţii şi incertitudinii din spaţiul economic
mondial;

• căutarea unor posibile angajamente instituţionale cu vecinii puternici (este şi cazul ţărilor în
tranziţie care doresc să intre in UE sau al unor ţări asiatice care mizează pe creşterea colaborării
regionale);

• introducerea standardelor internaţionale de contabilitate.

10
Puiu Maricela

Capitolul 3 Concluzii

Echilibrul economic mondial este un element care poate defini ordinea economică
mondială. Criza în sine reprezintă un dezechilibru major, acest dezechilibru generând o reașezare
a centrelor de putere economică. Având în vedere amploarea celei mai recente crize economice,
cea începută în Statele Unite ale Americii în 2008, considerată de Paul Krugman ca fiind din ce
în ce mai asemănătoare cu cea din 1929-1933, este necesară o cercetare amănunțită a modului în
care criza economică actuală modifică sferele de influență și reconsideră rolurile economice
mondiale jucate de diverse state ale lumii.

Forța economică este o condiție necesară, dar nu și suficientă pentru a obține influență. Așa
cum menționează președintele Consiliului European, globalizarea intră într-o fază politică.
Astfel, este nevoie de reconsiderarea componentelor de natură politică, militară, sistem de valori,
adică toate celelalte care, alături de forța economică, definesc statutul de putere a lumii.

11
Puiu Maricela

BIBLIOGRAFIE

1. Aglietta, Michel - Macronomie financiară: Finanţe, creştere şi cicluri. Crizele


financiare şi reglarea monetară, Editura Coresi, Bucureşti, 2001;
2. Fota, Dionysius Marius - Criza economică din România anului 2009 – Cauze, efecte si
soluţii, Editura Universitară, Bucureşti, 2009;
3. Frunzeti, Teodor - Soluţionarea crizelor internaţionale, Editura Institutul European,
Bucureşti, 2006;
4. Mugur Isarescu - Discurs la Universitatea Alexandru Ioan Cuza Iasi - Finanţare şi
ajustare in economia României, mai 2008

Adrese Internet :
2. http://crizafinanciara.com/
4. http://ro.wikipedia.org/
3. www.zf.ro

12

S-ar putea să vă placă și