Al doilea război Anglo-Olandez

Revenirea Stuarţilor în Anglia a adus numeroase motive de uşurare în

tabăra olandeză, gradul de rudenie dintre noul rege şi Wilhelm al III-lea de
Orania fiind văzut ca o legătură ce trebuia exploatată în interesele
olandezilor, în principal dorindu-se revocarea Actului de Navigaţie din 1651
care le provoca numeroase neplăceri. Oraşul Amsterdam a încercat
încheierea unui tratat de alianţă cu Charles al II-lea, urmărindu-se trei puncte
principale: o alianţă defensivă, comerţ nerestricţionat, ceea ce echivala cu
anularea actului din 1651, şi respectarea principiului neutralităţii navelor şi,
implicit, a încărcăturii lor, numit generic nave libere, bunuri libere. În
încercarea lor de a-l convinge pe Charles să semneze tratatul, oficialităţile
olandeze au oferit chiar acestuia un impozant dar, în semn de îngropare a
trecutului şi a dorinţei de reconciliere, care a rămas cunsocut sub denumirea
generică de Darul Olandez, compus din mai multe lucrări de artă costisitoare
şi dintr-un yacht.
În ciuda eforturilor olandeze, negocierile au întâmpinat dificultăţi din
partea britanică timp de un an, timp în care tensiunile interne s-au extins la
nivelul relaţiilor dintre două ţări, prin revocarea Actului de Excludere şi numire
a lui Charles al II-lea drept tutorele legal al pretendentului la funcţia de
stadthoulder(sef de magistrat) al Provinciilor Unite, Wilhelm al III-lea de
Orania. Creşterea influenţei unei puteri străine asupra politicii interne a
Olandei a îngrijorat pe De Witt şi l-a făcut să se orineteze spre o alianţă cu
Franţa pentru a contrabalansa avantajul obţinut de Anglia, şi pentru a se
asigura în faţa puterii episcopului de Munster, care începea să ameninţe
stabilitatea Provinciilor.
În anul 1664 au început conflictele armate dintre Olanda şi Anglia, în
ciuda tratatului de prietenie încheiat şi a perioadei de strângere a relaţiilor în
faţa pericolului reprezentat de „revendicarea moştenirii Ţărilor de Jos a lui
Ludovic al XIV-lea , în numele soţiei sale, Maria-Tereza, a cărei mamă tocmai
murise”.
Numeroasele atacuri asupra conflictelor negustoresti olandeze au făcut
ca autorităţile Provinciilor să perceapă iminenţa războiului şi să se
pregăteasă pentru acesta, cu construirea unei flote care să poată face faţă
celei engleze. Cu toate acestea, după declararea oficială a războiului în
martie 1665, în prima bătălie importantă, cea de la Lovenstaft, olandezii au
fost înfrânţi. Acest lucru a dus la scăderea moralului naţional, însă Provinciile
se vor mobiliza, puse şi în faţa posibilităţii atacului de pe uscat, din partea
episcopului de Munster, aliat al Angliei. În acest moment, Franţa intră şi ea în
scenă, îngrijorată de pericolul unei alianţe anglo-spaniole carei i-ar fi blocat
propriile eforturi de extindere.
 În iarna 1666, olandezii pun la punct o puternică coaliţie anti-engleză. În
plus, în Marea mediterană, flotele celor două naţiuni se blocau una pe
cealaltă, un factor care a contribuit de asemenea la dorinţa englezilor de a
semna pacea cât mai repede, efortul de război fiind prea mare pentru a mai
putea fi suportat multă vreme în aceste condiţii. Victoria Bătăliei de 4 zile
(iunie 1666) a aparţinut Provinciilor, fiind urmată de o răsturnare de situaţie în
Bătălia Sf. James (august 1666), când englezii câştigă.

Una dintre cele mai importante etape din acest razboi este batalia de
la Medway,in iunie 1667, cand olandezii au reusit sa se infiltreze si sa ajunga
in portul Chatham.Aici au reusit sa distruga 13 nave englezesti si sa
captureze 2 dintre cele mai importate HMS-uri: Unity si Royal Charles.
Istoricii spun ca aceasta a fost una dintre cele mai mari infrangeri suferite de
marina regala,pagubele estimanduse la 200.000 lire.
Dupa o luna de zile in care englezii au realizat ca nu mai au resurse
financiare,au decis ca este timplu pentru un tratat.

Tratatul a fost semnat la Breda în iulie 1667; conform acestuia, Anglia

păstra New York, dar returna St. Eustatius şi Saba, ceda Surinam-ul şi era de
acord cu respectare principiului de nave libere, bunuri libere.
Sfârţitul celui de-al doilea război punea Provinciile Unite în faţa unui nou
conflict cu Ludovic al XIV-lea, bazat atât pe interesele strategice ale acestuia
de ocupare a unei părţi din Ţările de Jos, cât şi pe cele economice, prin care
Franţa încearcă să se afirme ca mare putere comercială în detrimentul
olandezilor. Posibilitatea instalării la graniţe a unui vecin puternic, „riscul de a
redeschide portul Anvers, a cărui închidere, obţinută prin pacea cu Spania, a
favorizat dezvoltarea portului Amsterdam”, face ca Olanda să treacă peste
animozităţile cu Anglia, şi împreună cu suveranul suedez, să formeze Tripla
Alianţă de la Haga, ca forţă îndreptată împotriva pretenţiilor expansioniste
franceze. Cu toate acestea, De Witt a încercat să nu strice raporturile
reglementate cu Franţa prin tratatul de prietenie din 1662, fiind conştient de
rolul Franţei drept „contra-greutate pentru ceea ce el numea aroganta
obişnuită a naţiniunii engleze”. Ludovic s-a supus Triplei Alianţe şi şi-a oprit
înaintarea armatelor, prin pacea de la Aix-la-Chapelle renunţând la pretenţiile
lui asupra Ţărilor de Jos, dar din acel moment toate ostilităţile sale
îndreptându-se împotriva Olandei. În primul rând, Colbert adoptă un tarif
vamal care dezavantajeză navele olandeze şi comerţul acestora cu porturile
franceze, o importantă bază de desfacere. Apoi, se formează o alianţă între
Anglia şi Franţa, eveniment premergător declarării războiului.
 Al treilea război Anglo-Olandez
si confruntarea cu Ludovic al XIV

Anul 1672 a fost cel mai îngrozitor din istoria Olandei secolului al XVII-
lea, Provinciile Unite confruntându-se cu două pericole simultan: Franţa pe
uscat, cu o diferenţă de efectiv de patru francezi la un singur olandez, şi
Anglia pe mare, încercând pentru a treia oară preluarea controlului mărilor şi
hegemonia comercială. Olanda este copleşită, singura soluţiei fiind
retragerea în spatele Liniei Apelor, rezultată din distrugerea digurilor
maritime şi inundarea polderelor, moment în care Franţa este nevoită să se
oprească, primind propunerile de pace ale lui De Witt sub condiţia
dezmembrării Provinciilor Unite, fapt ce stârneşte indignarea locuitorilor
acestora, şi sub impulsul momentuli, regimul lui de Witt este înlăturat, lar
Wilhelm al III-lea de Orania este numit stadthoulder si căpitan general al
armatei, fiind cel care i se va opune lui Ludovic şi planurilor lui ambiţioase în
deceniile următoare. Alianţa pe care o încheie cu împăratul şi Branderburgul,
îl ajuta în iarna anului 1672 să determine retragerea armatei franceze spre
sud, profitând de acest lucru pentru a-şi întări linia defensivă, ceea ce va
duce la necesitatea abordării unui război pe mare din partea forţelor anglo-
franceze.
De Ruyter este cel care va conduce flota olandeză împotriva acestora
obţinând succesele din ţărmurile provinciei Zeeland şi de la Texel, victorii
care, coroborate cu blocajul comerţului englez, au făcut imposibilă
continuarea războiului de către Charles al II-lea şi recunoaşterea superiorităţii
maritime a Olandei, pentru a treia oară, în cadrul Tratatului de pace de la
Wesminster dintre cele două ţări. Franţa rămâne din ce în ce mai izolată după
ce este părăsită şi de restul aliaţilor, fiind nevoită într-un final să renunţe,
„după lupte pe uscat şi pe mare, cel mai adesea în avantajul Franţei, tratele
de la Nimwegen/Nijmegen (1678-1679) restabilesc pacea. Provinciile Unite
nu pierd nimic din teritoriul pe care-l au şi obţin chiar abrogarea tarifului vamal
francez din 1667, menit să frâneze importurile de produse olandeze”. Spania
este din nou cea care iese în pierdere şi din acest conflict, ea cedând Franţei
teritorii din Flandra şi Hainaut, precum şi Franche-Comté.

Actul de navigatie 1651

 Pe baza acestui act, se dorea contracararea efectelor extinderii
dominaţiei comerciale olandeze prin impunerea condiţiei ca navele care
importă produse în Anglia sau în teritoriile care aparţin acesteia să se afle în
proprietatea cetăţenilor englezi. Deşi a trezit indignarea comercianţilor
olandezi, măsura nu s-a dovedit atât de dăunătoare, întrucât pieţilede de
desfacere importante pentru Olanda erau reprezentate de Franţa, Spania şi
zona baltică. Cu toate acestea, ceea ce a stârnit indignarea a fost modul în
care majorarea flotei engleze s-a făcut pe seama celei olandeze, prin
confiscarea navelor acesteia sub pretextul încălcării diferitelor interdicţii
cuprinse în Actul de Navigaţie, ceea ce a făcut iminentă izbucnirea războiului.