Iconicitate/indicialitate/simbolizare

1. Iconicitate. Faţă de „verbocentrismul” epocilor trecute, trebuie să admitem că lumea

contemporană se situează în bună parte sub semnul imaginii (care domină diverse practici sociale
cum ar fi publicitatea, propaganda, mass-media în general). In faţa creşterii exponenţiale a
informaţiei, transmiterea cunoştinţelor recurge la codificarea iconică (diagramă, tablou, schemă,
grafic etc.) capabilă să realizeze stocarea economică, sintetică, uşor lizibilă a datelor.

Şi cu aceasta ajungem la un aspect fundamental al teoriei iconismului şi anume: gradul de

convenţie sau codificare a semnelor iconice. Este vorba de anumite grile perceptive (social şi
cultural marcate) care orientează producerea/receptarea semnelor iconice (în cazul producerii
avem de-a face cu o activitate de schematizare-eliminare a trăsăturilor non pertinente; în cazul
receptării cu o identificare bazată pe câteva trăsături pertinente). De aceea orice semn iconic,
efect al codificării unei experienţe perceptive, necesită un proces de învăţare; adesea vedem într-
un obiect ceea ce suntem învăţaţi să vedem.

Deşi intricarea nivelelor (indicial, iconic, simbolic) a fost deseori subliniată (C.S. Peirce, T.
Sebeok, j. Lyons etc), natura graduală a iconicităţii (C. Morris, 1964: 191, Iconicity is a matter
of degree) nu a fost utilizată ca parametru diferenţial pentru o taxinomie a semnelor. Singura
tentativă de a utiliza o scară de iconicitate cu douăsprezece nivele îi aparţine lui A. Moles (1972),
care în teoria informaţională a schemei încearcă să unifice acest concept fundamental al
civilizaţiei noastre, capabil să ofere o reproducere simplificată şi o codificare abstractă a
universului.

Pentru unificarea diverselor aspecte ale schematizării, el face apel la cuplul

abstractizare/iconicitate, iconicitatea reprezentând cantitatea de „realism”, calitatea
reprezentativă a schemei; de aceea iconicitatea totală va fi materializată de obiect însuşi, în timp
ce limba va avea iconicitate nulă.
Păstrând din clasificarea lui Moles criteriul discriminator iconicitate/vs/abstractizare, vom
încerca să diferenţiem pe această bază semnele iconice caracteristice discursului ştiinţific.

1
 Grad de Clasă (în Tip Definiţie (exemple)
iconici- termeni subcategorizare
tate peircieni)
10 IMAGINE fotografie analogon bazat pe o
(qualisemn reprezentare proiectivă care
iconic) păstrează corespondenţele de
perspectivă
9 desen tehnic în reprezentare a elementelor şi
perspectivă dimensiunilor obiectului printr-o
singură imagine spaţială obţinută
prin proiectarea în perspectivă sau
axonometrică pe planul de
proiecţie
8 desen tehnic în reprezentare a obiectului prin
proiecţie una sau mai multe proiecţii
ortogonală (vedere/vs/secţiune)
7 DIAGRAMA schemă structurală reprezentare topologică (+
(sinsemn static) a elementelor ce compun
iconic) un obiect (schemă anatomică,
schema unui motor)
6 schemă reprezentare topologică (+
funcţională dinamic) a elementelor ce compun
un obiect (schemă electrică,
tehnologică)
5 hartă hartă geologică,
cartodiagramă
4 histogramă reprezentare geometrică (prin
dreptunghiuri proporţionale) a
variaţiei unei mărimi
3 organigramă reprezentare a conexiunilor
logice între subsistemele unei
instalaţii, întreprinderi ctc.
grafic reprezentare lineară a
variaţiei temporale a unei mărimi

2
 (graficul productivităţii etc.)
tablou ansamblu de valori numerice,
termeni sau simboluri dispuse
într-o anumită ordine
în vederea unei clasificări
2 reprezentare reprezentare a relaţiilor
arborescentă ierarhice în cadrul unei
taxinomii (arbore genealogic)
1 METAFORA grafică; intra şi extra-referenţială
legi-semn iconic lingvistică
D. Rovenţa-Frumuşani, 1995:42-43)

2. Indicialitate. După cum am mai amintit, trihotomia lui Peirce nu stabileşte clase pure, ci
aspecte care interferează în funcţionarea oricărui tip de semn (evident în proporţii şi corelaţii
diferite). Din acest punct de vedere semnul este arhitectural.

Diferenţa fundamentală între iconic şi simbolic pe de o parte şi indicial, pe de altă parte

rezidă în distincţia reprezentare/vs/prezentare. Această opoziţie a fost relevată de C. Morris
(1938: 24-25) care vorbeşte de semne caracterizante (iconice şi simbolice) şi semne non
caracterizante (semnele indiciale). Într-adevăr, indicele nu caracterizează ceea ce denotă şi nu
este similar obiectului denotat, el este realmente afectat de obiectul la care trimite (CP. 2.248).

Dacă semnele iconice şi simbolice reprezintă analogic sau nu referentul, semnele indiciale
implică prezenţa obiectului cu care se află într-o relaţie concretă de contiguitate (fumul faţă de
foc, febra faţă de boală etc).

Pe lângă implicaţia de existenţă, indicialitatea se distinge de iconicitate şi simbol prin

ponderea sporită a non textualităţii, a realizării ostensive gestuale (girueta – indice al direcţiei
vântului, barometrul – indicator al ploii, mersul legănat indicând un marinar etc).

Puterea explicativă a acestei trihotomii (corelabilă cu cea ontologică a

Primităţii/Secundităţii/Terţităţii) rezidă în generalitatea asocierilor sale; astfel, în perspectivă

3
temporală (CP. 4.447-4.448), semnul iconic reprezintă o experienţă trecută, indicele este legat de
experienţa prezentă, în timp ce simbolul fixează reguli de urmat în viitor.

După sistematizarea zonelor de manifestare a indicialităţii, vom încerca să evidenţiem

cofuncţionarea iconic-indicial-simbolică, condiţie sine qua non a funcţionării semnice („Ar fi
dificil, dacă nu chiar imposibil să cităm un caz de indice absolut pur sau să găsim un semn lipsit
de calitatea indicială” (CP. 2.306).

Ca şi iconicitatea, indicialitatea cunoaşte o gradaţie în raportul faţă de referent (aşa cum o

mică fotografie în alb şi negru a Giocondei seamănă mai puţin cu modelul real decât tabloul
celebrului pictor italian, la fel fotografia unor amprente este o „îndepărtare” de referent, o
indicialitate secundară).

3. Simbolizare. Prin simbol vom înţelege semnul al cărui caracter reprezentativ rezidă în
faptul că există o regulă care îi determină interpretantul. Toate cuvintele, propoziţiile, cărţile şi
celelalte semne convenţionale sunt simboluri (CP. 2.292). Simbolul este o terţitate (Thirdness
apud Peirce), o ens rationis bazată pe regularitate şi convenţie (CP.4.464).

Simbolul este semnul cu statutul semiotic cel mai controversat: pentru Hjelmslev este un
non semn fiind o entitate monoplană, pentru Ogden-Richards este corespondentul
semnificantului saussurian, iar pentru Saussure este semnul motivat opus celui lingvistic
(nemotivat). Dar spre deosebire de această definiţie „motivată” a simbolului (cf. CLG: 87), într-
un text anterior (1894) Saussure admite conceptul de simbol convenţional: „Prin simbol
independent înţelegem categoriile de simboluri care au acest caracter definitoriu de a nu avea
nici un fel de legături vizibile cu obiectul desemnat” (F. de Saussure, apud M. Arrivé, 1981: 13).

Descendenţa saussuriană a simbolului nu a reţinut decât caracterul său motivat (Piaget de

pildă opune gândirea infantilă transductivă simbolică bazată pe inferenţe instabile, nereglate

4
gândirii adulte inductive şi deductive, dominate de conceptul de semn).

De fapt, simbolul poate intra într-o relaţie „naturală” cu obiectul simbolizat (în artă,
psihiatrie, antropologie – D. Sperber, 1974, B. Malmberg, 1977 etc.) sau poate avea un ca-
racter pur convenţional (este vorba de simbolul utilizat în ştiinţă şi tehnică). Deci în
metasemiotica ştiinţifică simbolul este un grafism convenţional (literă, figură) care denumeşte în
mod univoc, o clasă de mărimi sau un tip de relaţii, operaţii.

Simbolul lingvistic. Se poate spune că în cazul simbolului lingvistic nu există nici un fel de
principii care să guverneze asocierea semnificanţilor şi a semnificaţilor (cf. Saussure şi teza
arbitrariului lingvistic). Astfel, semnficatul casă este asociat în engleză cu seninificantul /house/,
în franceză cu semnificantul /maison/, în germană cu semnificantul /Behausung/ etc. Uneori însă
semnificanţii unor semnale pot aminti într-o oarecare măsură de anumite sunete, de pildă
cuvintele onomatopeice ar fi exemple tipice ale unei asocieri „naturale” de semnificanţi cu
sunete (cu toate acestea „cocoşul german” cîntă /kikiriki/, în timp ce „cocoşul englez” cîntă
/cock-a-doodle-doo). Mai frecventă însă decât această motivare la nivel marginal în limbă (cf.
pertinenţa formulării saussuriene: „Cuvîntul câine nu muşcă”) este iconicitatea la nivel sintactic,
menţionată de Peirce („Aranjamentul cuvintelor în propoziţie trebuie să se realizeze iconic
pentru ca propoziţia să poată fi înţeleasă” – CP. 4.544), dar ocultată de continuatorii lui Saussure.

Totuşi, cercetări recente au extins iconicitatea lingvistică clasică, verticală (semnificat/

semnificant) şi la relaţiile orizontale instaurate între un semnificat şi alţi semnificaţi. Astfel John
Ross formulează ipoteza unei relaţii iconice între o distincţie semantică şi codificarea ei formală
şi anume: cu cât distincţia de conţinut este mai profundă, cu atât este mai accentuată redarea în
planul expresiei (opoziţia „tare” mamă/tată în raport cu opoziţia „slabă” a râde/a surâde).
In loc de concluzii

Peirce defineţte indicele ca „fragment torn away from the object”, un semn smuls din obiect sau
cum afirmă într-o definiţie ulterioară „un semn afectat în mod real de lucrul respectiv”.In cazul
amprentelor, al simptomelor, al urmelor fizice etc. relaţia între lucru şi semnul său este de tipul
„parte-întreg sau cauză-efect”(D.Bougnoux,2000:45). Această legătură (continuitate) naturală

5
între indici şi ceea ce ei indică îi plasează la originea procesului de semnificare: indicii sunt
primele semne cu care ia contact individul ( la nivelul existenţei personale şi al
umanităţii).Indicele este o prezenţă (prezentare) o existenţă reală.

Urmează o dată cu semnul iconic (imaginea în genere) o primă ruptură semiotică. Relaţia dintre
imagine şi ceea ce ea reprezintă se realizează prin analogie, dar contactul cu obiectul este rupt
(vezi fotografia strămoşilor descoperită în albumul de familie, semn al unei existenţe reale,
„citit” după ce existenţa reală s-a consumat) .Această ruptură semiotică este de fapt o ruptură
antropologică în sens larg :animalele sensibile la vocea stăpânului, chiar înregistrată, nu sunt
interesate de tablouri, fotografii şi nici de propria lor imagine reflectată în oglindă (cf. U.Eco, D
Bougnoux).
Raportul iconic de analogie conservă o parte din trăsăturile originalului dar operează o selecţie
severă a trăsăturilor pertinente şi le reconstruieşte într-un material şi la o scară ce nu mai are
nimic în comun cu obiectul (fotografia unei girafe în alb negru, hârtia hărţilor geografice etc.).
„Deşi are un statut mai puţin imediat decât indicii, stratul iconic al comunicărilor noastre trece cu
destulă uşurinţă graniţele:de aceea unele imagini de actualitate sau de ficţiune (Hollywood,
Mickey Mouse) sunt produse astăzi direct la scară mondială)”(Daniel Bougnoux,2000:47)

La un al treilea nivel ordinea simbolică întrerupe relaţia de contiguitate (indicialitatea) şi cea de

asemănare (iconicitatea) instituind semnele lingvistice (în marea lor majoritate), semnele de
circulaţie, simbolurile chimice sau matematice.
Această tripartiţie se organizează gradual către o abstractizare crescîndă:
de la indicele tridimensional
la semnele iconice în genere bidimensionale
la ordinea simbolică liniară
Cele trei straturi semiotice pot fi reprezentate de piramida următoare
Ordinea simbolică
Ordinea iconică
Ordinea indicilor

6
 Săgeata ascendentă indică parcursul învăţării (de la contactul cu referentul, apoi cu indicii
pînă la semnele cele mai abstracte), iar săgeata descendentă regresia spre figurare reprezentată de
artă, funcţia estetică în genere.

Semnele ne vorbesc despre lucruri departe de lucruri şi în absenţa lor. Semiosfera se

raportează la lumea reală fără a fi în mod fizic legată de ea.”Putem semnifica mii de lucruri care
nu există, putem vorbi despre viitor, ne putem reprezenta licorni, putem vorbi despre prinţul
Hamlet sau despre curtea Elsinor. Numai în semiosferă ne putem juca, putem construi ipoteze,
imagina ficţiuni, putem multiplica lumile alternative sau virtuale departe de contingenţele unicei
lumi reale”(Daniel Bougnoux,2000:51).